ICCJ. Decizia nr. 1619/2013. Penal. Denunţarea calomnioasă (art. 259 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1619/2013
Dosar nr. 11212/180/2012
Şedinţa publică din 13 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1458 din 28 septembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul penal nr. 11212/180/2012, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins ca nefiind admisibilă în principiu cererea de revizuire formulată de către revizuentul S.M., domiciliat în Bacău.
În baza art. 192 alin. (2) teza a IlI-a C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat în cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere că, la data de 19 iulie 2012, revizuentul S.M. a formulat cererea de revizuire la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, cererea având ca obiect decizia penală nr. 999 din 30 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 19969/180/2009, invocând ca temei cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a), b), c), d) C. proc. pen.
La Judecătoria Bacău cauza a fost înregistrată sub nr. 11212/180/2012.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 975 din 31 mai 2010 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 19969/180/2009, instanţa a condamnat pe inculpatul S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 2 ani închisoare, respectiv 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. coroborat cu art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de la pct. I şi II în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a Ii-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În temeiul art. 82 C. pen., s-a stabilit termen de încercare 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., i s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile L.A. suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale şi părţii civile L.M. suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. Au fost respinse celelalte pretenţii, ca nefondate.
Prin decizia penală nr. 68/A din 08 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 19969/180/2009, instanţa, printre altele, a admis apelul inculpatului S.M. declarat împotriva sentinţei penale nr. 975/2010 a Judecătoriei Bacău, pe care a desfiinţat-o în totalitate. A reţinut cauza spre rejudecare şi, în fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului S.M. pentru comiterea infracţiunilor de denunţare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin decizia penală nr. 999 din 30 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 19969/180/2009, instanţa, printre altele, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingând, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, de recurentele părţi civile L.M. si L.A. şi de inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 68/A din 08 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău.
Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire prin prisma celor invocate de către revizuent, precum şi din perspectiva tuturor motivelor de revizuire, dar şi văzând cercetările efectuate de către procuror, instanţa a reţinut că, pentru a fi incident primul caz de revizuire, astfel cum acesta este stipulat de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este necesar a fi întrunită şi cerinţa prevăzută de art. 394 alin. (2) C. proc. pen., şi anume aceea ca pe baza faptelor şi împrejurărilor noi să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. Coroborând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi ale art. 349 alin. (2) C. proc. pen., s-a conchis că prin acestea se instituie condiţiile pentru o revizuire totală a hotărârii, în sensul că trebuie să se ajungă la o schimbare a soluţiei atacate, şi nu doar la o modificare a acesteia. Astfel, s-a reţinut că în caz de condamnare trebuie să se ajungă la achitare sau la încetarea procesului penal, ceea ce presupune ca faptele sau împrejurările noi şi necunoscute de instanţă să aibă aptitudinea concretă de a face dovada existenţei unor erori de judecată cu privire la faptele cauzei deduse judecăţii, eroare datorată necunoaşterii de către instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă a unor fapte sau împrejurări noi, în funcţie de care soluţia din hotărâre devine neconformă cu adevărul obiectiv.
În prezenta cauză, s-a constatat că revizuentul invocă faptul ca instanţa nu a avut cunoştinţă de faptul ca tatăl sau, S.I., a înscris imobilul situat în Bacău, în registrul de inscripţiuni şi transcripţiuni la data de 01 septembrie 1998 pe numele soţiei sale, S.V. şi nici faptul că aceasta din urmă nu a dat vreo procură numitului L.A. cu privire la înstrăinarea unor terenuri agricole. Revizuentul a considerat ca instanţa de recurs nu a ţinut cont de susţinerile sale, pronunţând o soluţie prin care a menţinut soluţia de achitare în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar nu art. 10 lit. a) din acelaşi cod, cum ar fi fost corect.
Instanţa a constatat că revizuentul nu invocă existenţa unor fapte sau împrejurări noi, cele arătate mai sus fiind invocate şi cu ocazia judecării recursului în dosarul nr. 19969/180/2009 al Curţii de Apel Bacău.
Avându-se în vedere cele ce precedă, instanţa a constatat că primul motiv de revizuire nu este incident în prezenta cauză.
Privitor la cel de al doilea motiv de revizuire, prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., de care s-a prevalat revizuentul, s-a constatat că acesta nu a depus vreo hotărâre a instanţei de judecată ori vreun act procedural emis de către parchetul competent, din care să rezulte că vreun martor, expert ori interpret au comis infracţiunea de mărturie mincinoasă în cadrul desfăşurării procesului penal în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, iar persoanele menţionate de revizuent – B.V. şi A.M., nu au putut fi audiate ca martori în cadrul procesului penal în care s-a pronunţat hotărârea penală a cărei revizuire s-a solicitat.
De asemenea, nici cel de al treilea motiv de revizuire, prevăzut de art. 394 lit. c) C. proc. pen., nu a fost susţinut de vreun mijloc de probă, câtă vreme niciun înscris avut în vedere la soluţionarea cauzei nu a fost declarat fals în condiţiile legii.
Privitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. d) C. proc. pen., s-a constatat că acesta nu este incident în prezenta cauză, având în vedere că revizuentul nu a depus vreo hotărâre a instanţei de judecată ori vreun act procedural emis de către procuror, din care să rezulte că procurorul sau judecătorul a comis vreo infracţiune în cadrul dosarului penal în care a fost pronunţată hotărârea în cauză.
Examinând şi din oficiu dosarul, în urma verificărilor, s-a constatat că soluţia pronunţată este legală, temeinică şi reflectă probatoriul administrat în cauză, nu au intervenit fapte sau împrejurări noi şi care să nu fi fost avute în vedere la pronunţarea hotărârii, niciun înscris avut în vedere la soluţionarea cauzei nu a fost declarat fals în condiţiile legii şi niciun martor ori expert nu a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă în legătură cu cauza a cărei revizuire s-a solicitat, criticile aduse fiind neîntemeiate şi lipsite de suport juridic.
Ca atare, s-a constatat că motivele invocate de către revizuentul S.M. nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen. pentru a face admisibilă în principiu cererea de revizuire, conform dispoziţiilor art. 403 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul S.M.
Prin decizia penală nr. 1236 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău - Secţia Penală, Cauze Minori şi Familie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefundat, recursul declarat de revizuentul S.M. împotriva sentinţei penale nr. 1458 din data de 28 septembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 11212/180/2012.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Procedând la analiza sentinţei penale recurate în raport de criticile formulate şi de actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, s-a apreciat în sensul netemeiniciei recursului, reţinându-se astfel, atât din cuprinsul cererii de revizuire, cât şi prin luarea în considerare a motivelor de recurs, că se doreşte de către revizuent schimbarea temeiului de drept al achitării, respectiv reţinerea prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), în loc de art. 10 lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii), în acest sens fiind invocat atât cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a), cât şi cazurile prevăzute de art. 394 lit. b) şi c) C. proc. pen.
S-a reţinut că, în practică, în mod constant, incidenţa cazurilor de revizuire este limitată la situaţia în care, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, în sensul că faptele sau împrejurările noi conduc la o soluţie opusă celei pronunţate prin hotărârea a cărei revizuire se cere (decizia penală nr. 853 din 14 februarie 2002 pronunţată de fosta Curte Supremă de Justiţie), iar în considerentele deciziei penale nr. 2769 din 10 iunie 2003 pronunţată de aceeaşi instanţă s-a reţinut că, dacă mărturia mincinoasă se referă numai la circumstanţele în care a fost săvârşită infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea, cererea de revizuire nu este fondată, întrucât mărturia nu a dus la condamnarea nelegală sau netemeinică a revizuentului, or, în cauză, recurentul a fost achitat, astfel că formularea de către acesta a unei cereri de revizuire nu poate conduce la o soluţia favorabilă întrucât, pe de o parte, în ipoteza admiterii cererii, ar trebui dispusă o soluţie de condamnare, iar pe de altă parte, o astfel de soluţie ar încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.
Această împrejurare a făcut inutile orice alte discuţii asupra cererii, fiind evident că împrejurările mai sus expuse determină practic imposibilitatea pronunţării unei soluţii de admitere.
Ca atare, s-a reţinut că motivele invocate au impus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, soluţie care s-a apreciat că a fost dispusă justificat de către prima instanţă, motiv pentru care a fost respins şi recursul promovat în cauză, ca nefondat, cu obligarea recurentului revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul S.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul de judecată din data de 13 mai 2013, înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii recursului.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului desemnat din oficiu pentru, recurentul revizuent au fost consemnate in partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând cauza, înalta Curte constată că recursul declarat de revizuent este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, fiind indicate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
În speţă, revizuentul a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 1236 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău - Secţia Penală, Cauze Minori şi Familie, hotărâre care, însă, este definitivă.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul S.M.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul S.M. împotriva deciziei penale nr. 1236 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău - Secţia Penală, Cauze Minori şi Familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1620/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1617/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
