ICCJ. Decizia nr. 1571/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1571/2013
Dosar nr. 3334/91 /2011
Şedinţa publică din 9 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 126 din 02 mai 2012 a Tribunalului Vrancea s-a respins cererea procurorului privind schimbarea încadrării juridice, ca neîntemeiată.
A fost condamnată inculpata T.F. după cum urmează: la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.; la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., combinat cu art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei în cea mai grea dintre ele de 2 ani închisoare. S-au interzis exerciţiul drepturilor inculpatei prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen., în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
S-a admis acţiunea civilă intentată de S.R. prin A. N.A.F., în procesul penal de faţă şi a fost obligată inculpata T.F. la plata către partea civilă S.R. prin A. N.A.F. a sumei de 111.765 lei plus dobânda legală până la executarea efectivă.
S-a respins acţiunea civilă împotriva persoanei responsabilă civilmente SC S.A.S. SRL Odobeşti, ca inadmisibilă.
S-a dispus ca, după rămânerea definitivă, prezenta să se comunice la O.R.C. pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare în registrul comerţului.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 800 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
În motivarea hotărârii s-a arătat că prin rechizitoriul nr. 2825/P/2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, înregistrat sub nr. dosarul penal nr. 3334/91/2011, la această instanţă, a fost trimisă în judecată inculpata T.F. în vederea tragerii la răspundere penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 8 alin. (1), respectiv art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, republicată, constând în aceea că inculpata T.F., în calitate de administrator la SC S.A.S. SRL Odobeşti, a înregistrat în contabilitate achiziţionarea unor prestări de servicii de la o societate care nu confirmă prestarea lor, introducând în circuitul economic lucrări efectuate în sumă totală de 588.235 lei, fără documente legale de provenienţă, având drept urmare deducerea TVA în sumă de 111.765 lei.
S-a precizat că în cursul cercetării judecătoreşti s-a efectuat, la cererea inculpatei T.F. o expertiză contabilă; raportul de expertiză întocmit în cauză a fost depus la dosar cu concluziile următoare:
La obiectivul nr. 1- calculul TVA-ului pe lunile august - septembrie 2009, SC S.A.S. SRL înregistrează şi declară:
TVA deductibil în suma totală de 209.395,00 lei;
TVA colectat în sumă totală de 107.502,00 lei.
La sfârşitul perioadei fiscale trimestriale - iulie - septembrie 2009, societatea înregistrează TVA în suma negativă de plată de 101.893,00 lei.
La obiectivul nr. 2- TVA colectat şi deductibil pentru lunile august - septembrie 2009: TVA colectat pentru lunile august şi septembrie 2008:
august-38.091,58 lei;
septembrie - 28.906,37 lei
TVA deductibil pentru lunile august şi septembrie 2008:
august-90.750,65 lei
septembrie-82.128,15 lei;
La obiectivul nr. 3 - Dacă sumele stabilite iniţial sunt reale:
Aşa cum s-a arătat facturile seria GBF nr. 0046107/31 august 2009 în sumă totală de 350.000 lei şi nr. 0046109 din 30 septembrie 2009 în sumă totală de 350.000 lei au calitatea de documente justificative întocmite conform dispoziţiilor legale în vigoare, putând fi înregistrate în contabilitate şi căpătând astfel calitatea de document care dă dreptul la deductibilitate în înţelesul prevederilor codului fiscal.
La obiectivul nr. 4 - Dacă firma datorează TVA la bugetul de stat aferent lunilor august - septembrie 2009, se vor calcula eventuale majorări de întârziere.
Pentru perioada august - septembrie 2009, situaţia TVA se prezintă astfel: TVA colectat pentru lunile august şi septembrie 2008:
august-38.091,58 lei;
septembrie - 28.906,37 lei - total - 66.997,95 lei TVA deductibil pentru lunile august şi septembrie 2008:
august-90.750,65 lei;
septembrie-82.128,15 iei-total 172.878,80 lei
În concluzie, firma nu datorează TVA la bugetul de stat pentru perioada august - septembrie 2009.
La obiectivul nr. 5 - Dacă documentele prezentate de către inculpată au calitate de acte justificative în sensul legii fiscale, avute în vedere la întocmirea procesului verbal de inspecţie fiscală din 9 noiembrie 2010.
Concluzia expertizei este aceea că documentele menţionate au calitatea de documente justificative întocmite conform dispoziţiilor legale în vigoare, putând fi înregistrate în contabilitate şi căpătând astfel calitatea de document care dă dreptul la deductibilitate în înţelesul prevederilor codului fiscal.
S-au depus la dosar probe, înscrisuri emanând de la organele fiscale precum şi alte înscrisuri sub semnătură privată privind raporturile comerciale ale societăţii comerciale administrate de inculpată şi terţi. În această etapă procesuală s-au administrat dovezi prin mijloace de probă materiale şi anume înscrisurile din dosarul de urmărire penală.
S-a precizat că instanţa din oficiu a dispus verificarea stadiului procesual al dosarului nr. 5949/91/2010 al Tribunalului Vrancea, ocazie cu care a constatat existenţa în această cauză a unei hotărâri judecătoreşti definitive irevocabilă şi anume sentinţa civilă nr. 2845/2011 a Tribunalului Vrancea, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia SC S.A.C. SRL, administrată de inculpata T.F. împotriva raportului de inspecţie fiscală din 8 noiembrie 2010 şi a deciziei de impunere nr. 2071/2010.
S-a arătat că s-a reţinut de instanţa de contencios fiscal că înregistrarea contabilă a lucrărilor de la SC G. SRL Bucureşti au avut ca scop introducerea în determinare a TVA de plată pe care societatea o datora, a unui TVA deductibil, ce nu are corespondenţă în TVA colectat, că aceste facturi s- au dovedit a fi fictive, scopul fiind acela de a beneficia de rambursare TVA, că societatea contestatoare nu a prezentat la inspecţia fiscală documente legale pentru a putea fi admise la deductibilitate.
S-a reţinut că soluţia instanţei de contencios fiscal are relevanţă în cauza de faţă, întrucât statuează asupra caracterului operaţiunilor comerciale justificate de societatea comercială administrată de inculpata T.F. prin facturile seria GBF nr. 0046107 din 31 august 2009 şi GBF nr. 0046109 din 30 septembrie 2009, în sensul fictivităţii lor; aceste operaţiuni comerciale fictive fiind înregistrate în evidenţele contabile, scopul obţineri unei rambursări de TVA ca urmare a excedentului TVA deductibil.
S-a arătat că incidenţa în cauză a soluţiei instanţei de contencios fiscal se reţine în temeiul art. 44 alin. (3) C. proc. pen., dat fiind faptul că stabilirea caracterului nereal sau fictiv a unei operaţiuni comerciale în sensul art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, constituie o chestiune de drept nepenală mai precis de drept fiscal.
S-a menţionat că, concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză apare ca fiind lipsit de relevanţă în economia dosarului penal de faţă câtă vreme expertul analizează din perspectiva formală dacă înscrisurile prezentate de societatea comercială administrată de inculpata T.F. realizează cerinţele legii fiscale pentru a fi calificate drept documente justificative. Reţinerea favorabilă a expertului este justă din perspectiva analizei de conformitate pe care acesta o realizează, dar, „documentele justificative" în sensul legii fiscale fac dovada operaţiunilor comerciale înregistrate în contabilitate până se probează contrariul; prin urmare nu au caracter probatoriu irefragabil.
S-a precizat că autorităţile fiscale au făcut dovada contrară probând caracterul fictiv al operaţiunilor comerciale „ justificate" prin facturile menţionate aspect asupra căruia s-a pronunţat irevocabil instanţa de contencios fiscal, iar concluziile expertului nu pot fi reţinute în contextul probator al cauzei de către instanţa penală dat fiind că tind să contrazică autoritate lucrului judecat al sentinţei civile nr. 2845/2011 a Tribunalului Vrancea.
S-a reţinut că, în trimestrul III al anului 2009 SC S.A.C. SRL Odobeşti administrată de inculpata T.F. a înscris în evidenţele contabile două facturi seriile GBF nr. 0046107 din 31 august 2009 cu suma de 350.000 lei, respectiv GBF nr. 0046109 din 30 septembrie 2009 cu suma de 350.000 lei. Astfel, agentul economic administrat de inculpata T.F. a înregistrat TVA deductibil, situaţie fiscală care îi acorda dreptul la rambursarea sumei de 111.765 lei.
S-a precizat că prin înregistrarea în evidenţele contabile ale societăţii comerciale administrată de inculpata T.F. a celor două facturi au fost sustrase de la plata către bugetul consolidat al statului suma de 2.160 lei, reprezentând impozit pe profit şi suma totală de 1.714 lei, reprezentând alte impozite şi contribuţii (I.V.S., C.A.S., C.A.S.S., şomaj, fd. risc, fd garantare, concedii şi indemnizaţii)încălcându-se prevederile art. 82 alin. (3) din O.G. 92/2003- republicată.
S-a arătat că cererea procurorului privind schimbarea încadrării juridice din două texte incriminatoare în cea prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, întrucât nu a fost dovedită „reaua credinţă” a inculpatei, nu poate fi primită favorabil deoarece înregistrarea în evidenţele contabile ale societăţii comerciale administrate de inculpata T.F. a celor două facturi menţionate la pct. 4 are un dublu impact şi anume: a) în declaraţia fiscală de stabilire a TVA care se depune trimestrial determină calculul acestei taxe şi în cazul de faţă de condus la abţinerea, fără drept a rambursării TVA; b) în celelalte evidenţe contabile determină înregistrarea de cheltuieli fără bază reală care conduc la diminuarea veniturilor şi implicit are impact asupra stabilirii impozitului pe profit, precum şi a altor obligaţii fiscale.
S-a precizat, cu privire la primul capăt de acuzare, constând în aceea că prin înregistrarea celor două facturi în jurnalele de vânzări şi cumpărări şi includerea în actul contabil de declarare trimestrială a TVA pentru trim. III a anului 2009 societatea comercială administrată de inculpata T.F. a obţinut fără drept rambursarea de TVA în sumă de 111.765 lei, că realizează elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 - republicată, potrivit căruia „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea- credinţa de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat”.
S-a menţionat că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) - (4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective. Instanţa a constatat că inculpata T.F. în calitate de administrator al SC S.A.C. SRL Odobeşti a înregistrat în evidenţele contabile facturile menţionate la pct. 4 care privesc operaţiunile comerciale fictive, după cum rezultă din sentinţa civilă nr. 28452011 a Tribunalului Vrancea, cu scopul evident de a obţine rambursarea TVA.
Sub aspect obiectiv instanţa a arătat că atitudinea inculpatei T.F. de a calcula TVA prin raportare la cele două facturi realizează elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 - republicată.
S-a reţinut, sub aspectul subiectiv, că inculpata T.F. a acţionat cu intenţie directă, în sensul art. 19 alin. (1) C. pen., în sensul că a urmărit obţinerea rambursării de TVA, după cum se reţine în sentinţa civilă nr. 2845/2011 a Tribunalului Vrancea şi a obţinut rambursarea TVA după cum rezultă din depoziţia acestuia.
S-a arătat că urmează a fi condamnată inculpata T.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 - republicată.
Cu privire la capătul II de acuzare privind înregistrarea în evidenţele contabile ale SC S.A.C. SRL a unor operaţiuni fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, instanţa a conchis că prin înregistrarea în evidenţele contabile a celor două facturi menţionate la pct. 4 şi care s-a dovedit viza operaţiunilor fictive contribuabilul (societatea comercială administrată de inculpata T.F.) a determinat şi neîndeplinirea obligaţiilor fiscale privind plata impozitului pe profit precum şi a altor impozite şi contribuţii evidenţiate în actul de control.
S-a arătat că, potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 - republicată „constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive” suntem în prezenţa unei infracţiuni de pericol.
S-a precizat că prin evidenţierea în actele contabile ale societăţii comerciale pe care o administra [(răspunderea care-i incumbă potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1992 republicată)] inculpata T.F., a celor două facturi a stabilit în pasivul acestuia cheltuielile care au la bază operaţiunile fictive (declarate judecătoreşti ca atare) ceea ce a avut impact nemijlocit asupra determinării obligaţiilor fiscale (în special impozitul pe profit).
S-a reţinut că fapta inculpatei T.F. de a evidenţia în contabilitatea societăţii comerciale pe care o administra a unor cheltuieli care au la bază operaţiuni comerciale fictive realizează sub aspect obiectiv elementele constitutive ale infracţiuni prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 - republicată.
S-a menţionat că, sub aspect subiectiv inculpata T.F. a acţionat cu intenţie directă în sensul art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.; vinovăţia acesteia fiind pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
S-a reţinut că inculpata T.F. este vinovată pentru ambele capete de acuzare context în care o va condamnă pentru fiecare dintre cele două infracţiuni.
S-a precizat că, individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatei T.F. s-a făcut cu observarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP).; gradul de pericol social concret a faptelor comise reţinute ca infracţiuni rezultatul acestora, dar nu în ultimul rând persoana inculpatei, care a avut o conduită bună înainte de comiterea infracţiunilor ceea ce a determinat instanţa să reţină în favoarea sa circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cărora Ie-a dat eficienţă potrivit art. 76 lit. c) C. pen., respectiv lit. d) C. pen.
S-a arătat că scopurile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen., pot fi atinse numai prin privarea de libertate a inculpatei T.F. dat fiind modalitatea de comitere a faptelor şi afectarea bugetului de stat în sensul că nu doar nu şi-a plătit obligaţiile fiscale, dar a şi obţinut rambursări de TVA. Prin urmare, a păgubit în mod activ statul obţinând „venituri ilicite” sub forma rambursării TVA.
Pe latura civilă, instanţa a constatat că inculpata T.F. a realizat condiţiile angajării răspunderii civile delictuale în sensul art. 998 C. civ. (vechi), incidente în cauză dat fiind faptul că data comiterii delictelor este anterioară intrării în vigoare a Noului C. civ.
S-a reţinut că fapta vizând obţinerea fără drept a rambursării de TVA constituie delict în sensul legii civile (art. 998 C. civ.) generând un prejudiciu la nivelul sumei de 111.765 lei imputabil inculpatei T.F. în privinţa acţiunii civile promovate de procuror împotriva SC S.A.C. SRL Odobeşti în calitate de persoana responsabilă civilmente, instanţa a constat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 17 C. proc. pen., astfel că nu se poate promova din oficiu acţiunea civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi inculpata T.F., iar prin decizia penală nr. 297/ A din 19 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi de inculpata T.F. şi, în consecinţă:
A fost desfiinţată sentinţa penală nr. 126 din 02 mai 2012 a Tribunalului Vrancea şi, în rejudecare:
În baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei T.F. din infracţiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
A fost condamnată inculpata T.F. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 81, 82, 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii precum şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
A fost obligată inculpata T.F. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S.A.S. SRL Odobeşti, prin lichidator judiciar C.V.R., să plătească părţii civile A.N. A.F., prin D.G.F.P. Vrancea, suma de 111.765 lei plus dobânda legală până la data achitării prejudiciului.
Prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, se va comunica la O. R.C.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a arătat că hotărârea apelată este nelegală întrucât în cauză sunt întrunite elementele constitutive numai ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 nu şi ale infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, situaţie în care se impunea schimbarea încadrării juridice şi condamnarea inculpatei pentru o singură infracţiune. Pe latură civilă a arătat că inculpata a săvârşit infracţiunea în calitate de administrator al SC S.A.C. SRL Odobeşti, această societate fiind citată în calitate de parte responsabilă civilmente, astfel că trebuia obligată şi aceasta, în solidar cu inculpata, la plata de despăgubiri civile şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpata T.F. a arătat că în mod greşit instanţa de fond a constatat fictivitatea facturilor fiscale pe baza sentinţa instanţei de contencios administrativ care are autoritate de lucru judecat in fata instanţei penale, inversând efectul dispoziţiilor art. 22 alin. (l) C. proc. pen., că nu a ţinut seama de concluziile expertizei contabile efectuate în cauza, ce stabilea că nu datorează TVA la bugetul de stat, că instanţa de fond a reţinut şi alte fapte pentru care inculpata nu a fost cercetată şi trimisă în judecata: sustragerea de la plata către bugetul de stat a plăţii impozitului pe profit in suma de 2.160 lei, precum si sustragerea de la plata altor impozite si contribuţii in suma de 1.714 lei, că nu s-au administrat probe prin care sa se stabilească, daca facturile/chitanţele emise de o alta societate si înregistrate în contabilitatea societăţii administrate de inculpata sunt sau nu completate de aceasta, ori dacă operaţiunile comerciale menţionate în acestea au fost efectuate sau nu in realitate, că s-a respins în mod nelegal proba cu expertiza tehnică în construcţii, că trebuia schimbată încadrarea juridică în sensul înlăturării infracţiunii prevăzută de art. 8 alin. (l) din Legea nr. 241/2005. A solicitat schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea infracţiunii prevăzută de art. 8 alin. (l) din Legea nr. 241/2005, achitarea, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât operaţiunile s-a dovedit că sunt reale şi nu a existat nici o pretinsă înregistrare fictivă, iar în subsidiar achitarea conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că nu a efectuat aceste înregistrări cu intenţie directă, lucrările fiind reale, demonstrate şi preţurile la care au fost evaluate aceste lucrări sunt cu mult superioare celor plătite prin acele documente justificative înregistrate în contabilitate. A mai solicitat, în subsidiar, diminuarea cuantumului pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate, prin suspendarea condiţionată a acesteia.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică pentru motivele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Motivarea instanţei de fond în sensul că soluţia instanţei de contencios fiscal (sentinţa civilă nr. 2845/2011 a Tribunalului Vrancea, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia SC S.A.C. SRL, administrată de inculpata T.F., împotriva raportului de inspecţie fiscală din 8 noiembrie 2010 şi a deciziei de impunere nr. 2071/2010) statuează asupra caracterului operaţiunilor comerciale justificate de societatea comercială administrată de inculpata T.F. prin facturile seria GBF nr. 0046107 din 31 august 2009 şi GBF nr. 0046109 din 30 septembrie 2009, în sensul Activităţii lor, în temeiul art. 44 alin. (3) C. proc. pen., nu poate fi primită de Curte întrucât aceasta nu constituie o chestiune prealabilă.
Elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constă în evidenţierea, în acte contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.
În consecinţă, stabilirea dacă o anumită operaţiune comercială este sau nu reală ţine de elementul material al infracţiunii, de existenţa faptei penale, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. pen. şi nu art. 44 alin. (3) C. proc. pen.
Întrucât apelul este o cale de atac devolutivă, instanţa de apel a făcut o analiză proprie asupra probelor administrate în cauză, urmând să complinească motivarea instanţei de fond.
Cu privire la situaţia de fapt, instanţa de apel a reţinut că inculpata T.F. a înregistrat în contabilitatea SC S.A.S. SRL Odobeşti, al cărei administrator era, două facturi cu nr. 0046107 din 31 august 2009 şi nr. 0046109 din 30 septembrie 2009, în valoare fiecare de 350.000 lei, reprezentând efectuarea de lucrări de construcţii de către SC G. SRL Bucureşti, care a avut ca efect deducerea TVA în sumă totală de 111.765 lei.
Aceste facturi sunt pretipărite, în format A5, cu seria GBF, au prevăzut numărul J40/1711/2006 de înregistrare la O.R.C. pentru SC G. SRL Bucureşti .
Din adresa nr. 705630 din 20 octombrie 2010 emisă de Garda Financiară Secţia Bucureşti şi procesul verbal nr. 4117 din 18 martie 2010 întocmit de D.G.C.I.F. rezultă că în perioada respectivă SC G. SRL Bucureşti nu a achiziţionat facturi pretipărite de la C.N.I.N. sau de la dealeri autorizaţi de această instituţie, facturile emise de aceasta fiind în format electronic, dimensiune A4, având seria GBFD, numărul J40/17113/2006 de înregistrare la O.R.C. , capitalul social de 200 lei, nu au prevăzută cota de TVA.
Întrucât cele două facturi, menţionate mai sus, nu conţin în mod valabil toate elementele de identificare prevăzute în legislaţia în vigoare la data efectuării operaţiunii pe care o consemnează (art. 155 C. fisc.), acestea nu sunt documente justificative pentru a se putea deduce taxa pe valoarea adăugată.
Pentru a dovedi realitatea relaţiei contractuale cu SC G. SRL inculpata a susţinut că această societate a efectuat lucrări de construcţii la magazinul din comuna Mera şi restaurantul din oraşul Odobeşti deţinute de SC S.A.S. SRL şi a depus la dosar copiile după contractul de execuţie de lucrări de construcţie , 4 devize estimative de lucrări , 2 chitanţe , 3 bilete la ordin, 2 certificate de urbanism şi schiţe din documentaţia de construcţii , un dosar cu planşe foto privind clădirile la care s-au efectuat lucrări de construcţii.
Această apărare nu poate fi primită întrucât persoana care a semnat contactul din partea SC G. SRL şi a întocmit devizele estimative, respectiv B.V., nu este administratorul acestei societăţi, contractul nu are prevăzut preţul lucrărilor, chitanţele cuprind plăţi în numerar de 180.000 lei şi, respectiv, de 225.000 lei cu mult peste plafonul legal (de 5000 lei/zi - art. 5 alin. (2) lit. c) O.G. nr. 15/1996), cele trei bilete la ordin, în valoare totală de 295.000 lei, nu apar în extrasele de cont bancare ale SC S.A.S. SRL, nu există procesele verbale privind situaţiile de lucrări executate şi de plată însuşite de beneficiar şi nici procesele verbale de recepţie la terminarea lucrărilor.
De asemenea, certificatele de urbanism, schiţele din documentaţia de construcţii, planşele foto privind clădirile la care s-au efectuat lucrări de construcţii nu dovedesc că lucrările respective au fost efectuate în mod legal de SC G. SRL
Din procesul verbal nr. 4117 din 18 martie 2010 întocmit de D.G. C.I.F. mai rezultă că administratorul SC G. SRL este numita B.G. iar obiectul principal de activitate al acestei societăţi este „Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjerie de corp)” cod CAEN 1822, situaţie în care SC G. SRL nu putea efectua lucrări de construcţii pentru societatea administrată de inculpată.
Concluziile expertizei contabile, efectuate la fond, în sensul că SC S.A.S. SRL nu datorează TVA la bugetul de stat pentru perioada august - septembrie 2009, vor fi înlăturate întrucât expertul a plecat de la premisa că facturile nr. 0046107 din 31 august 2009 şi nr. 0046109 din 30 septembrie 2009, emise de SC G. SRL, constituie documente justificative, ori, aşa cum am arătat mai sus, cele două facturi nu conţin în mod valabil toate informaţiile prevăzute în legislaţie, astfel acestea că nu pot fi considerate ca fiind documente justificative pentru a se putea deduce TVA-ul aferent.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în decizia nr. V/2007.
Cu privire la expertiza tehnică în construcţii, instanţa de apel, ca de altfel şi instanţa de fond, a apreciat că aceasta nu este utilă şi concludentă în cauză întrucât se tinde la dovedirea materială a anumitor lucrări de construcţii de care ar fi beneficiat SC S.A.S. SRL nu şi cine anume Ie-a efectuat. în cauză nu s-a pus problema existenţei sau neexistenţei lucrărilor de construcţii ci dacă au fost efectuate sau nu de SC G. SRL, aspect care nu poate fi stabilit printr-o expertiză tehnică în construcţii.
Faţă de cele arătate mai sus, instanţa de apel a concluzionat că operaţiunile economice reliefate prin facturile nr. 0046107 din 31 august 2009 şi nr. 0046109 din 30 septembrie 2009, respectiv efectuarea de lucrări de construcţii de către SC G. SRL în beneficiul SC S.A.S. SRL, nu sunt reale şi, pe cale de consecinţă, nu sunt reale nici cheltuielile în valoare de 700.000 lei, aferente acestor facturi.
Prin înregistrarea acestor cheltuieli nereale în evidenţa contabilă a SC S.A.S. SRL inculpata a dedus în mod nelegal TVA în sumă de 111.765 lei, sustrăgându-se astfel de la plata acestei obligaţii fiscale, faptă ce constituie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, aceasta există când se restituie sau se rambursează sume de bani bugetul de stat care, în fapt, au fost solicitate de către contribuabil fără ca acestea să fi fost plătite, invocându-se erori de calcul sau ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, iar cu privire la compensare se înţelege stingerea creanţelor către bugetul de stat pe baza unor cereri formulate cu rea-credinţă de contribuabil.
În cauză, inculpata, în calitate de administrator SC S.A.S. SRL, nu solicitat şi obţinut rambursarea de TVA mai mare decât cea efectiv achitată, fata de cea la care era îndreptăţită, şi nu s-a stabilit că aceasta ar fi acţionat cu rea credinţă, astfel că nu poate fi reţinută în sarcina sa şi comiterea infracţiunii prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.
Motivarea instanţei de fond, în susţinerea încadrării faptei inculpatei în ambele texte de lege, în sensul că prin înregistrarea în evidenţele contabile ale societăţii comerciale administrată de inculpata T.F. a celor două facturi au fost sustrase de la plata către bugetul consolidat al statului şi sumele de 2.160 lei, reprezentând impozit pe profit, şi de 1.714 lei, reprezentând alte impozite şi contribuţii (I.V.S., C.A.S., C.A.S.S., şomaj, fd. risc, fd garantare, concedii şi indemnizaţii), nu poate fi primită întrucât pentru aceste fapte nu s-a efectuat urmărirea penală şi nu a fost trimisă în judecată inculpata, prin aceasta instanţa de fond încălcând dispoziţiile art. 317 C. proc. pen.
În consecinţă se impunea schimbarea încadrării juridice din cele două infracţiuni pentru care inculpata a fost trimisă în judecată într-o singură infracţiune prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Susţinerea inculpatei cum că procesul-verbal nr. 4117 din 18 martie 2010 întocmit de A.N.A.F. – D.G.C.I.F., care nu se referă la relaţia comerciala intre SC S. A.S. SRL şi SC G. SRL, ci la un control încrucişat intre aceasta din urma societate şi o alta, SC B.C. SRL, se refera în realitate la alte relaţii comerciale, desfăşurate între SC G. SRL şi SC B.C. SRL, ce nu au nici o legătura cu prezenta cauza şi nu dovedesc în niciun fel ca inculpata s-ar face vinovată de săvârşirea vreunei infracţiuni, nu pot fi primite pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Este adevărat că procesul-verbal nr. 4117 din 18 martie 2010 se referă la relaţiile comerciale desfăşurate între SC G. SRL şi SC B. C. SRL, însă nu aceasta sa dovedit în cauză ci faptul că SC G. SRL foloseşte un cu totul alt tip de facturi fiscale decât cele în discuţie, că această societate are un cu tot alt domeniu de activitate, decât cel pe care inculpata pretinde că a angajat-o, că are un alt număr de înregistrare la O.R.C., un alt capital social, un alt cont bancar, aspecte care coroborate cu celelalte probe administrate în cauză a condus la stabilirea caracterului nereal al operaţiunilor comerciale relevate de facturile nr. 0046107 din 31 august 2009 şi nr. 0046109 din 30 septembrie 2009.
În consecinţă, s-a dovedit pe deplin vinovăţia inculpatei T.F. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar cererile sale de achitare în baza art. 10 lit. a) sau lit. d) C. proc. pen., sunt nefondate. Hotărârea apelată este nelegală cu privire la neobligarea şi a părţii responsabile civilmente SC S.A.C. SRL Odobeşti, în solidar cu inculpata, la plata de despăgubiri civile, întrucât inculpata a săvârşit infracţiunea în calitate de administrator al acesteia, conform art. 35 alin. (3) şi (4) din Decretul nr. 31/1954, privind persoanele fizice şi juridice, art. 998 şi 1003 C. civ. (vechi), în cauză nefiind vorba despre exercitarea din oficiu a acţiunii civile deoarece partea vătămată A.N.A.F., prin D.G.F.P. Vrancea, s-a constituit parte civilă în cauză.
Pe cale de consecinţă trebuia obligată şi partea responsabilă, în solidar cu inculpata, la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Din fişa de cazier rezultă că inculpata nu are antecedente penale. În cauză nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante întrucât lipsa antecedentelor penale, în lipsa altor probe, nu duce la concluzia că inculpata ar fi avut o conduită bună anterior faptei, nu a contribuit la acoperirea prejudiciului, nu a avut o comportare sinceră în cursul procesului penal.
Având în vedere importanţa relaţiilor sociale lezate prin fapta comisă şi consecinţele acesteia, precum şi persoana inculpatei, instanţa de apel a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare inculpatei, pentru comiterea infracţiunii comise, se va atinge scopul educativ - preventiv al pedepsei.
Faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, inculpata este nedemnă de a fi aleasă în autorităţile publice şi de a ocupa funcţii ce implica exerciţiul autorităţii de stat, precum şi de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (aceea de administrator), astfel că, în baza art. 71 alin. (2) C. pen., se vor interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Având în vedere că inculpata este la primul impact cu legea penală, are o familie, instanţa de apel a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei, astfel că, în baza art. 81, 82 şi 71 alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii precum şi a pedepsei accesorii.
Pe latură civilă, A.N.A.F., prin D. G.F.P. Vrancea, s-a constituit parte civilă cu suma de 111.765 lei, reprezentând TVA, plus dobânda legală până la data achitării prejudiciului).
Întrucât inculpata a comis infracţiunea înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ., se vor aplica dispoziţiile legale în vigoare la data săvârşirii faptei.
Din cele arătate cu privire la latura penală se constată că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ. de la 1864, respectiv existenţa unui prejudiciu, a faptei ilicite comise de inculpată şi a legături de cauzalitate.
Astfel, prin fapta de a înregistra în contabilitatea SC S.A. S. SRL Odobeşti cheltuieli în valoare de 700.000 lei având la bază operaţiuni nereale, inculpata a dedus nelegal TVA în sumă de 111.765 lei, prejudiciind bugetul de stat prin sustragerea de la plata acestei sume.
Întrucât inculpata a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii în calitate de administrator al SC S.A.S. SRL Odobeşti, conform art. 35 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954, privind persoanele fizice şi juridice, aceasta (fapta ilicită) obligă persoana juridică la repararea prejudiciului. Practic SC S.A.S. SRL Odobeşti răspunde pentru fapta ilicită comisă de inculpată în calitate de administrator al acesteia, fiind deci parte responsabilă civilmente conform art. 24 alin. (3) C. proc. pen.
Potrivit art. 35 alin. (4) din Decretul nr. 31/1954, fapte ilicite atrag şi răspunderea persoanei care Ie-a comis, deci şi a inculpatei, iar conform art. 1003 C. civ. (vechi), când fapta ilicită este imputabilă mai multor persoane, acestea sunt ţinute solidar pentru acoperirea prejudiciului.
Împotriva acestei decizii, inculpata T.F. a declarat recurs, iar la termenul de astăzi, 9 mai 2013, a precizat, potrivit memoriului depus la dosar, că îşi retrage recursul formulat.
Potrivit dispoziţiilor art. 3854 alin. (2), teza a ll-a C. proc. pen. , părţile îşi pot retrage recursul în condiţiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător.
Deoarece retragerea recursului s-a făcut personal de inculpată până la încheierea dezbaterilor, în cauză fiind respectate dispoziţiile art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de inculpata T.F.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
la act de retragerea recursului declarat de inculpata T.F. împotriva deciziei penale nr. 297/ A din 19 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1530/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1576/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
