ICCJ. Decizia nr. 159/2013. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Încheiere nr. 159/2013

Dosar nr. 7516/2/2012

Şedinţa publică din 7 februarie 2013

Asupra conflictului negativ de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1358/330/2012 din 14 mai 2012 la Judecătoria Urziceni, jud. Ialomiţa, Judecătoria de primă instanţă Schwetzingen din Germania, a solicitat recunoaşterea şi executarea Deciziei nr. 2 Cs823 Js19469 din 11 din 03 august 2011 definitivă la data de 19 august 2011 privind pe condamnatul S.Ş., cetăţean român, domiciliat în sat B., jud. Ialomiţa, reţinându-se că la data de 14 iulie 2011 pe autostrada federală BAB 6, Mannheim în direcţia Heidelberg, la benzinăria şi parcarea Hockenheim-WEst, 68766 Hockenheim, intimatul a avut asupra sa conştient şi voit 0,65 grame de amestec de amfetamină, fără a avea permisul necesar pentru deţinerea şi întrebuinţarea substanţelor narcotice.

Judecătoria Urziceni, prin Sentinţa penală nr. 171 din 28 mai 2012 a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Ialomiţa, reţinând că în art. 27 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. se prevede că infracţiunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri se judecă în primă instanţă de tribunal, iar potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. pen. hotărârea instanţei penale se pune în executare de către prima instanţă de judecată.

Prin Sentinţa penală nr. 314/F din 28 septembrie 2012, Tribunalul Ialomiţa, în temeiul art. 42 C. proc. pen. a declinat competenţa soluţionării cauzei privind recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii penale străine, privind pe condamnatul S.Ş., cetăţean român, domiciliat în sat B., jud. Ialomiţa, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti constatând că în cauză competenţa de judecată aparţine acesteia, având în vedere că, în temeiul art. 132 alin. (1) din Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republicată în M. Of. nr. 377/31.05.2011 cererea de recunoaştere a unei hotărârii penale străine, formulată de autoritatea competentă a statului solicitant este transmisă de Ministerul Justiţiei procurorului general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel în circumscripţia căreia domiciliază sau îşi are reşedinţa condamnatul.

Deşi, în cauză, cererea nu a fost adresată Ministerului Justiţiei, Tribunalul a apreciat că, competenţa de judecată aparţine Curţii de Apel Bucureşti, atât pentru recunoaştere cât şi pentru executarea hotărârii penale străine potrivit textului de lege enunţat.

Prin Sentinţa penală nr. 437 din 2 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti invocată de procuror.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind recunoaşterea şi punerea în executare a Deciziei nr. 2 Cs 823 Js 19469 din 11 din data de 03 august 2011 definitivă la data de 19 august 2011 pronunţată de Judecătoria de Primă Instanţă Schwetzingen, Germania, referitoare la condamnatul S.Ş., domiciliat în comuna B., judeţul Ialomiţa, în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 233 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, "în sensul prezentei sancţiuni, prin hotărâre se înţelege o hotărâre definitivă prin care s-a aplicat o pedeapsă pecuniară" cum este cazul în speţă "... dacă hotărârea a fost luată de o instanţă judecătorească din statul emitent referitor la o infracţiune prevăzută de legea penală a statului emitent", în speţă fiind vorba despre infracţiunea de deţinere ilegală de substanţe narcotice, iar art. 27 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. prevede că infracţiunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri se judecă în primă instanţă de tribunal, motiv pentru care, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Ialomiţa.

Analizând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că prin decizia pronunţată de Judecătoria de Primă Instanţă Schwetzingen din Germania, intimatul S.Ş. a fost condamnat la pedeapsa amenzii în cuantum de 250 euro, fiind obligat şi la plata sumei de 60 euro cu titlu de cheltuieli judiciare, pe motiv că la data de 14 iulie 2011 pe autostrada federală BAB 6, Mannheim în direcţia Heidelberg, la benzinăria şi parcarea Hockenheim-WEst, 68766 Hockenheim, a avut asupra sa conştient şi voit 0,65 grame de amestec de amfetamină, fără a avea permisul necesar pentru deţinerea şi întrebuinţarea substanţelor narcotice.

Art. 233 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 defineşte "pedeapsa pecuniară" ca fiind, între altele, "obligaţia de a plăti o sumă de bani drept condamnare pentru o infracţiune, pronunţată printr-o hotărâre", aceasta fiind situaţia în cazul cererii privind pe intimatul S.Ş.

În aceeaşi succesiune juridică, se reţine că, în art. 234 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 se prevede faptul că autorităţile române competente să execute o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti, fără ca textul menţionat să atribuie competenţa unei instanţe specifice (judecătorie, tribunal sau curte de apel).

Dispoziţiile art. 27 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. prevăd ca infracţiunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri se judecă în primă instanţă de tribunal.

Totodată, conform prevederilor art. 416 C. proc. pen., hotărârea instanţei penale se pune în executare de către prima instanţă de judecată.

Aşa fiind, faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul S.Ş. în favoarea Tribunalului Ialomiţa, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul S.Ş. în favoarea Tribunalului Ialomiţa, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 februarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 159/2013. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond