ICCJ. Decizia nr. 1604/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1604/2013

Dosar nr. 15845/63/2012

Şedinţa publică din 13 mai 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 476 din data de 14 noiembrie 2012 a Tribunalului Dolj, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.C.F., la pedeapsa de 13 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 10 august 2012 la zi şi a fost menţinută starea de arest.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul M.C.F., în vederea introducerii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

S-a luat act că numitul P.F., soţul victimei, nu se constituie parte civilă în procesul penal.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 692 RON reprezintă contravaloarea actelor medico-legale întocmite de I.M.L. Craiova, iar suma de 400 RON reprezintă onorariu avocat oficiu la urmărirea penală şi instanţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că, la data de 21 septembrie 2012, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. 15845/63/2012, rechizitoriul din data de 21 septembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, privind pe inculpatul M.C.F., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpatul M.C.F., în vârstă de 32 ani, locuia fără forme legale în comuna G., judeţul Dolj, fiind luat de mic copil, pentru a fi crescut de către familia P.F. şi P.G., unchiul şi mătuşa sa, fără a fi întocmite formele legale de adopţie.

Mama naturală a inculpatului, P.E., este în fapt soră cu P.F. şi locuieşte tot în comuna G., judeţul Dolj.

De mai mult timp, pe fondul consumului de alcool, M.C.F. devenea agresiv şi o lovea pe victima P.G. care, în repetate rânduri, se refugia la rude de frica acestuia.

În data de 9 august 2012, în jurul orelor 15:00, după ce a consumat în sat băuturi alcoolice şi a ajuns în stare de ebrietate, inculpatul a revenit la locuinţa sa şi, în casă, a început să-i aducă injurii şi să o lovească cu pumnii şi picioarele pe victima P.G.

Întregul conflict a durat circa două ore şi, cu toate că victima îi solicita să nu o mai lovească, acesta a continuat să îi aplice lovituri cu pumnii şi picioarele peste întreg corpul. În jurul orelor 17:00, inculpatul a părăsit locuinţa lăsându-şi victima în casă, doborâtă la pământ.

Conflictul a fost observat de P.F., soţul victimei, care se afla paralizat la pat şi care, după plecarea inculpatului, s-a târât din casă până la poartă pentru a anunţa vecinii. Cu greutate, a reuşit să iasă la poartă, unde a vorbit cu martora M.L.M., în vârstă de 12 ani, pe care a rugat-o să o anunţe pe A.M., sora sa, că soţia sa este moartă în casă.

De asemenea, P.F. a comunicat şi vecinului său P.A. faptul că M.C.F. a omorât-o pe soţia sa.

Scandalul a fost auzit şi de vecinii săi şi alte persoane aflate în apropiere, martorii P.M., P.C., C.I.N., P.N., P.A. şi C.V. care au declarat că, în după amiaza zilei de 9 august 2012, pe o perioadă de mai multe ore, s-a auzit scandal din locuinţa familiei P., l-au auzit pe M.C.F. când îi aducea injurii victimei şi zgomote înfundate de lovituri.

De asemenea, s-a mai auzit când victima îi solicita inculpatului să nu o mai lovească şi striga după ajutor. Mai mult, martora P.N. a observat când M.C.F. a agresat-o pe P.G. şi în curtea locuinţei comune.

Întrucât toată lumea cunoştea faptul că M.C.F. era foarte agresiv, de frică, nu au intervenit în conflictul desfăşurat la domiciliul familiei P. Din acelaşi motiv, rudele lor nu au venit să observe dacă P.G. a decedat, fiindu-le frică de inculpat care le agresase şi pe acestea cu alte ocazii. În aceeaşi zi, după orele 19:00, inculpatul a revenit la locuinţa sa şi s-a culcat, fără să observe starea în care se afla P.G.

Fiind audiat, inculpatul M.C.F. a declarat că, în jurul orelor 22:00 s-a dus în camera lui P.G., a ridicat-o de jos şi a aşezat-o în pat, iar în acele momente a observat că încă mai respira.

A doua zi de dimineaţă, în jurul orelor 05:30, a mers în camera victimei şi a observat că aceasta era decedată. A început să o spele şi a îmbrăcat-o cu hainele curate de înmormântare.

După aceasta, s-a deplasat la martora A.M., cumnata victimei, pentru a anunţa decesul.

În aceeaşi dimineaţă, inculpatul a cumpărat un coşciug şi a rugat o persoană să tragă clopotele pentru a anunţa decesul lui P.G.

Între timp, în jurul orelor 06:00, martorul C.I.N. a intrat în locuinţa familiei P. pentru a afla în ce stare se află P.G. şi, observând că este decedată, a apelat Serviciul 112 unde a anunţat că M.C.F. a omorât-o pe P.G.

La scurt timp, la faţa locului au venit lucrătorii de poliţie care au delimitat zona şi, ulterior, l-au adus pe M.C.F. la sediul Postului de Poliţie Gângiova în vederea demarării cercetărilor în cauză.

Conform raportului de constatare medico-legală de necropsie din 18 septembrie 2012 întocmit de l.M.L. Craiova s-a reţinut că moartea victimei P.G. s-a datorat hemoragiei interne, urmarea unui politraumatism cu fracturi costale bilaterale, rupturi de organe interne cu hemotorax şi hemoperitoneu.

S-a reţinut că leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure şi comprimare între planuri dure. Între leziunile de violenţă şi deces există legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată, iar moartea poate data din 9 august 2012.

În baza buletinului de analiză din 16 august 2012 al l.M.L. Craiova a rezultat că tricoul în care a fost îmbrăcat inculpatul în data de 9 august 2012 a prezentat pe mâneca dreaptă o pată superficială de culoare brun-roşcată pe care a fost evidenţiat sânge de origine umană, fără a se putea stabili grupa sanguină.

Inculpatul a recunoscut că a avut un conflict cu P.G. în data de 9 august 2012, însă după orele 19:00, în care i-a dat 3-4 palme peste faţă, doborând-o la pământ, după care a mai lovit-o uşor cu picioarele peste şolduri. Inculpatul a declarat că, în după amiaza aceleiaşi zile, P.G. nu a fost la domiciliu şi, implicit, în perioada respectivă, nu a avut vreun conflict cu aceasta.

Versiunea prezentată de inculpat s-a reţinut că nu este susţinută de niciun mijloc de probă, declaraţiile martorului ocular P.F. şi ale vecinilor indicând clar un conflict îndelungat început în jurul orelor 15:00, timp în care inculpatul a lovit-o cu intensitate cu pumnii şi picioarele pe P.G., producându-i leziuni grave, care au condus la deces.

Situaţia de fapt expusă mai sus a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto, raportul de constatare medico-legală din 8 septembrie 2012 al I.M.L. Craiova, buletin de analiză din 16 august 2012, al I.M.L. Craiova; declaraţia inculpatului, declaraţiile martorilor şi alte înscrisuri.

Prima instanţă a mai reţinut că, prin ordonanţa nr. 544/P/2012 din 10 august 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reţinerea inculpatului M.C.F., pe o durată de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., iar prin ordonanţa cu acelaşi număr din 10 august 2012 a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

Prin încheierea de şedinţă din data de 10 august 2012, pronunţată în Dosarul nr. 14577/63/2012, Tribunalul Dolj a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului M.C.F., pe o perioadă de 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare preventivă din 10 august 2012.

Măsura arestării preventive a fost prelungită ulterior pe parcursul urmăririi penale şi menţinută în timpul judecăţii în primă instanţă.

În cursul cercetării judecătoreşti, lă termenul de şedinţă din data de 17 octombrie 2012, inculpatul M.C.F. a declarat în faţa instanţei că se prevalează de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., solicitând ca judecata să se desfăşoare potrivit procedurii simplificate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv: procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto, raportul de constatare medico-legală din 18 septembrie 2012 al I.M.L. Craiova, buletinul de analiză din 16 august 2012 al I.M.L. Craiova, declaraţiile martorilor P.F., P.M., P.C., A.M., C.I.N., M.L.M., M.E., P.E., P.N., P.A., C.V., alte înscrisuri şi declaraţiile inculpatului, pe parcursul întregului penal, prima instanţă a confirmat că starea de fapt reţinută prin actul de sesizare este corectă şi dovedită şi constă în aceea că, în data de 9 august 2012, inculpatul a lovit-o cu intensitate, în mai multe rânduri, într-un timp îndelungat, pe P.G., cu pumnii şi picioarele în zona corpului, producându-i leziuni grave (fracturi costale, rupere de organe) care i-au provocat decesul acesteia.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului M.C.F. care, în data de 9 august 2012, a lovit-o cu intensitate, în mai multe rânduri, într-un timp îndelungat, pe victima P.G., cu pumnii şi picioarele în zona corpului, producându-i leziuni grave (fracturi costale, rupere de organe) care i-au provocat decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Reţinând vinovăţia inculpatului, prima instanţă l-a condamnat, iar la individualizarea pedepsei, având în vedere pericolul social concret al faptelor săvârşite, dar şi persoana inculpatului, care este tânăr, integrat social, nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând fapta comisă, având în vedere şi reducerea limitelor pedepsei cu o treime, conform art. 320¹ C. proc. pen., s-a orientat la aplicarea unei pedepse de 13 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

Apreciind că scopul preventiv-educativ al pedepsei aplicate poate fi realizat numai prin privarea de libertate a inculpatului, prima instanţă a dispus ca executarea pedepsei să se realizeze în stare de detenţie.

S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, prima instanţă a apreciat că natura faptei săvârşite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 71-64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice sau de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat a fost interzis inculpatului pe durata executării pedepsei. În ceea ce priveşte dreptul de a alege, prima instanţă a apreciat că, în raport de natura infracţiunii săvârşite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu a interzis exerciţiul acestui drept.

Având în vedere că inculpatul a fost reţinut şi arestat pe durata urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 10 august 2012 la zi şi a fost menţinută starea de arest.

Constatând că inculpatul a comis o infracţiune de violenţă dintre cele prevăzute în anexa nr. 1 a Legii nr. 76/2008, infracţiune pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii, conform accepţiunii dată termenului de art. 4 lit. b) din lege, prima instanţă, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul M.C.F., în vederea introducerii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, prima instanţă a constatat că numitul P.F., soţul victimei, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, acesta fiind singurul moştenitor legal al victimei P.G., aşa cum rezultă din adresa din 9 noiembrie 2012 emisă de Primăria Comunei Gîngiova, judeţul Dolj.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul M.C.F.

În motivarea apelului, s-a arătat că prima instanţă nu a analizat în mod suficient împrejurările concrete în care s-a produs fapta, respectiv aceea că, anterior săvârşirii acesteia, inculpatul a fost provocat emoţional de copiii vecinilor şi chiar de vecini pentru că nu avusese niciodată un sprijin moral din partea familiei şi a societăţii, comportamentul victimei, mama vitregă a inculpatului, care nu se îndeletnicea cu munca în gospodărie şi îi plăcea să consume alcool, dar şi faptul că nu a cunoscut dragostea părintească, nu a beneficiat de o bună educaţie şi un cămin care să îi confere înţelegere, confort spiritual şi material, fiind adeseori ţinta ironiilor concetăţenilor, trăind într-un mediu cu lipsuri materiale, afective şi de respingere din partea comunităţii şi în special a rudelor, ceea ce a condus la o stare de profundă frustrare.

S-a reţinut că factorul declanşator al săvârşirii infracţiunii a fost starea gravă de sănătate a tatălui, care era la acel moment imobilizat la pat, urmare a unui accident vascular cerebral şi avea nevoie de îngrijire permanentă, îngrijire pe care, de multe ori, o primea de la inculpat. A fost avut în vedere că inculpatul a vrut astfel să îi dea o lecţie victimei, sperând că aceasta o va determina să renunţe la obiceiurile sale, fără însă a avea intenţia de a-i lua viaţa. În consecinţă, a lovit victima de două trei ori cu palma, însă aceasta, fiind în stare avansată de ebrietate, s-a dezechilibrat şi a căzut, continuând însă să îi adreseze expresii jignitoare inculpatului care, în acest context, i-a aplicate trei-patru lovituri de picior. Astfel, s-a reţinut că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a o ucide pe mama sa vitregă, ci doar activitatea de lovire a fost realizată cu intenţie, moartea victimei survenind din culpă, fapt ce caracterizează infracţiunea săvârşită de inculpat ca fiind cea prevăzută în art. 183 C. pen., respectiv loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În consecinţă, sa solicitat admiterea apelului potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei apelate şi, în rejudecare, instanţa de apel să schimbe încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, potrivit art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., în cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen.

În subsidiar, s-a solicitat ca la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului să se reţină în favoarea acestuia circumstanţe atenuante judiciare potrivit art. 74 C. pen.

În apel a fost ascultat inculpatul care, cu această ocazie, a avut o poziţie inconstantă arătând, pe de o parte, că recunoaşte în continuare starea de fapt aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriu, însă a precizat că nu a avut intenţia să o omoare pe victimă, dându-i doar trei palme care au provocat căderea acesteia şi neexercitând alte violenţe asupra sa, pentru ca apoi să revină şi să arate că îşi însuşeşte în continuare starea de fapt recunoscută în faţa primei instanţe, aşa cum a fost aceasta reţinută prin actul de sesizare.

Prin decizia penală nr. 60 din 22 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul M.C.F. împotriva sentinţei penale nr. 476 din data de 14 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 15845/63/2012.

A fost desfiinţată sentinţa în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului şi a fost redusă pedeapsa principală aplicată acestuia de la 13 ani închisoare la 12 ani închisoare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului în continuare perioada arestării preventive de la 14 noiembrie 2012 la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

Cheltuielile judiciare în apel, din care 200 RON onorariu avocat oficiu, au rămas în sarcina statului.

Analizându-se apelul formulat în cauză potrivit dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., s-a reţinut că acesta este fondat, însă numai în ceea ce priveşte critica ce pune în discuţie individualizarea pedepsei aplicată inculpatului.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut, în prealabil, că în mod temeinic prima instanţă a făcut aplicarea în cauză a procedurii simplificate prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., în condiţiile în care sunt îndeplinite cerinţele de fond şi de formă care permit aplicarea acestei proceduri, respectiv inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei în termenul prescris de lege, iar din probele administrate rezultă că fapta acestuia este stabilită şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Totodată, s-a reţinut că, potrivit art. 320¹ alin. (6) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este permisă şi în cazul procedurii simplificate. Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., a rezultat însă că această schimbare a încadrării juridice se poate face numai în condiţiile în care starea de fapt reţinută prin actul de sesizare al instanţei şi însuşită de inculpat conduce spre o altă încadrare juridică decât cea arătată de procuror în partea dispozitivă a rechizitoriului, aceasta deoarece o condiţie pentru ca judecata să aibă loc potrivit procedurii simplificate este aceea că inculpatul trebuie să recunoască săvârşirea faptelor aşa cum acestea au fost reţinute în actul de sesizare al instanţei. Pe de altă parte, s-a reţinut că limitările de natură probatorie din cadrul procedurii simplificate exclud posibilitatea instanţei ca în cadrul acestei proceduri să reţină o altă stare de fapt decât cea descrisă prin actul de sesizare, care să ducă şi la o altă încadrare juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. În acelaşi sens, s-a avut în vedere că alin. (4) al art. 320¹ C. proc. pen. arată că instanţa procedează la soluţionarea cauzei în procedură simplificată numai atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta dedusă judecăţii există.

Prin urmare, s-a reţinut că schimbarea încadrării juridice a faptei în cadrul procedurii simplificate este posibilă numai în condiţiile în care însăşi starea de fapt reţinută prin actul de sesizare al instanţei nu conduce la încadrarea juridică a faptei arătată prin rechizitoriu. Astfel, s-a reţinut că, în condiţiile în care, în vederea stabilirii încadrării juridice, se pune în discuţie starea de fapt cu care instanţa a fost investită, este evident că judecata nu mai poate avea loc potrivit procedurii simplificate deoarece este necesară administrarea unui probatoriu care să demonstreze o altă stare de fapt decât cea reţinută prin rechizitoriu şi, implicit, încadrarea juridică pusă în discuţie. În acest sens, a fost avut în vedere că dispoziţiile alin. (8) al art. 320¹ C. proc. pen. arată că instanţa va respinge cererea de judecare potrivit procedurii simplificate atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili dacă fapta există. S-a reţinut că prin sintagma „fapta există” folosită de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor alin. (4) şi (8) ale art. 320¹ C. proc. pen. nu se înţelege numai existenţa stricto sensu a acesteia, în sensul producerii unei modificări obiective în realitate, ci aceasta trebuie avută în vedere în sens larg, acela că fapta există în modalitatea descrisă prin actul de sesizare a instanţei, în caz contrar, o recunoaştere a faptelor reţinute prin actul de sesizare al instanţei, condiţie prealabilă de declanşare a procedurii simplificate, fiind lipsită de conţinut.

În speţa dedusă judecăţii, s-a constatat că starea de fapt reţinută prin actul de sesizare a instanţei şi recunoscută de inculpat, care a solicitat judecarea sa potrivit procedurii simplificate, este în deplină concordanţă cu probele administrate pe parcursul urmăririi penale, din care rezultă faptul că întregul conflict între inculpat şi victimă s-a derulat pe parcursul a aproximativ două ore, timp în care inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele victimei, lovituri ce au cauzat acesteia leziunile descrise în raportul de constatare medico-legală de necropsie, respectiv politraumatism cu fracturi costale bilaterale, rupturi de organe interne cu hemotorax şi hemoperitoneu, ce au determinat hemoragie internă şi, în final, decesul victimei. S-a reţinut că, aşa cum se arată în actul medico-legal, leziunile au legătură directă şi necondiţionată cu moartea victimei.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere că ceea ce diferenţiază infracţiunea de omor de cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, este forma distinctă a intenţiei cu care cele două infracţiuni se săvârşesc. Astfel, s-a reţinut că, dacă omorul se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă în forma prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) sau b) C. pen., infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintenţionată în situaţia căreia lovirile sau vătămările sunt săvârşite cu intenţie directă sau indirectă, iar rezultatul mai grav, respectiv moartea victimei, survine din culpă.

S-a mai reţinut că poziţia psihică cu care inculpatul a acţionat se stabileşte în raport cu împrejurările concrete ale speţei, or, în cauza dedusă judecăţii, lovirea repetată a victimei într-un interval de timp îndelungat şi cu o intensitate deosebită, fapt relevat prin actul medico-legal ce consemnează leziunile produse, urmată de lăsarea acesteia de către inculpat, fără a încerca să îi acorde un ajutor, relevă intenţia inculpatului de a produce moartea victimei. A fost avut în vedere că, chiar dacă acest rezultat, din punct de vedere al poziţiei psihice a inculpatului, nu a fost urmărit, este evident că în împrejurările în care s-a săvârşit fapta, inculpatul a acceptat cel puţin posibilitatea producerii sale.

Din acest punct de vedere, s-a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul solicitat de inculpat prin motivele de apel.

S-a constatat, însă, că este fondat apelul inculpatului cu privire la individualizarea pedepsei principale aplicate acestuia.

Fără a nega gravitatea deosebită a faptei săvârşite de inculpat, ce rezultă din natura sa, dar şi din modul de săvârşire al acesteia şi faptul că între inculpat şi victimă s-au mai produs anterior conflicte în care inculpatul a agresat-o pe această, instanţa de apel, la individualizarea pedepsei, a avut în vedere şi împrejurările favorabile acestuia, respectiv împrejurarea că în speţă nu s-a demonstrat cu certitudine că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă urmărind moartea victimei, faptul că atât acesta, cât şi victima, la momentul săvârşirii faptei, consumaseră băuturi alcoolice, dar şi împrejurările ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv lipsa de suport afectiv din partea familiei şi educaţia sa precară, ceea ce a condus la concluzia că aplicarea unei pedepse către maximul prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită nu este de natură să contribuie la reeducarea inculpatului, ci poate să conducă, dimpotrivă, la accentuarea poziţiei acestuia de neconformare la normele sociale şi, implicit, la săvârşirea în viitor de noi fapte antisociale şi chiar fapte de natură penală de o gravitate deosebită.

În acest context, avându-se în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, reduse potrivit art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi în raport de toate împrejurările ce caracterizează fapta săvârşită şi persoana inculpatului, s-a apreciat că o pedeapsă de 12 ani închisoare este mai în măsură să realizeze scopul punitiv, dar mai ales cel preventiv şi educativ în sensul art. 52 C. pen. şi să contribuie la reeducarea inculpatului şi la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, având în vedere şi vârsta acestuia, dar şi imperativul reinserţiei sale sociale.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.C.F., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor şi, pe fond, schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de omor, în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen.), precum şi reducerea cuantumului pedepsei, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Inculpatul M.C.F. a fost condamnat de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în data de 9 august 2012, a lovit-o cu intensitate, în mai multe rânduri, timp îndelungat, pe victima P.G., cu pumnii şi picioarele în zona corpului, producându-i leziuni grave (fracturi costale, rupere de organe) care i-au provocat decesul acesteia.

În faţa primei instanţe, acesta a recunoscut comiterea faptei, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Astfel fiind, au fost reţinute în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., privind beneficiul reducerii cu ⅓ a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanţa de fond aplicându-i o pedeapsă de 13 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Totodată, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

Ulterior, instanţa de prim control judiciar a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 13 ani închisoare la 12 ani închisoare.

Criticile formulate pe calea prezentului recurs, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17 şi 14 C. proc. pen., au vizat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de omor, în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi, respectiv, reducerea pedepsei aplicate inculpatului, care a fost apreciată ca fiind prea aspră.

Înalta Curte reţine că prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, s-au adus modificări în ceea ce priveşte limitele casării în recurs, acestea fiind circumscrise esenţialmente încălcărilor în drept, iar nu în fapt.

Anterior intrării în vigoare a legii enunţate, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. permitea examinarea hotărârilor recurate atât sub aspectul legalităţii acestora, cât şi sub aspectul temeiniciei.

Actualmente, acest caz de casare priveşte doar nelegalitatea pedepsei, ceea ce înseamnă aplicarea, de către instanţe, a unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute în norma de incriminare.

În cauză, se constată, în raport de data pronunţării hotărârii atacate (22 februarie 2013) şi data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 (cu respectarea dispoziţiilor tranzitorii), că nu sunt incidente dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate.

Faţă de împrejurarea că, în speţă, criticile formulate de către recurentul inculpat au vizat netemeinicia pedepsei, iar nu nelegalitatea acesteia, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinut cazul de casare invocat.

Cu privire la critica vizând greşita încadrare juridică a faptei, caz de casare circumscris, anterior modificărilor intervenite ca urmare a Legii nr. 2/2013, dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., recurentul inculpat apreciind că fapta sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, ci ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, Înalta Curte reţine următoarele:

Sub un prim aspect, este avut în vedere, pe de o parte, faptul că acest caz de casare a fost abrogat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, iar pe de altă parte, recurentul inculpat nu l-a invocat în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Totodată, Înalta Curte apreciază că această critică poate fi circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., referitor la greşita aplicare a legii, însă, în prezenta cauză, se constată că instanţele anterioare au încadrat corect din punct de vedere juridic fapta comisă de inculpat, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor.

Cazurile în care s-a făcut o greşită aplicare a legii sunt desemnate de toate celelalte situaţii în care instanţa a comis o eroare de drept, în afara celor prevăzute în mod expres de dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen.

Încadrarea juridică a faptei este o chestiune de drept, în condiţiile în care prin aceasta nu se atinge fondul, deoarece chestiunea de fond rezidă în constatarea existenţei sau inexistenţei faptei săvârşite de inculpat, precum şi a tuturor împrejurărilor de fapt.

Aprecierea în sensul, dacă această faptă constituie infracţiune şi ce anume infracţiune este o chestiune de drept. Fapta sau faptele trebuie acceptate de către instanţa de recurs astfel cum au fost reţinute de instanţa de fond, însă încadrarea juridică constituie o chestiune de drept care poate fi supusă cenzurii instanţei de recurs şi poate fi modificată de aceasta.

Ca atare, critica recurentului inculpat privind încadrarea juridică a faptei poate fi examinată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., astfel cum a fost modificat, cu respectarea celorlalte condiţii cerute de lege, însă, aşa cum s-a arătat anterior, fapta inculpatului constituie infracţiunea de omor, astfel cum instanţele au reţinut, aplicând legea în mod corect.

Pentru considerentele anterior expuse şi având în vedere că nu există nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata reţinerii şi a arestării preventive de 10 august 2012 la 13 mai 2013.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.F. împotriva deciziei penale nr. 60 din 22 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 10 august 2012 la 13 mai 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 159/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1630/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1571/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1576/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 159/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1630/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1787/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 190/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1956/2013. Penal