ICCJ. Decizia nr. 1555/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1555/2013
Dosar nr. 15075/99/2011
Şedinţa publică din 8 mai 2013
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 262 din 28 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 15075/99/2011, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prev. de art. 4 din aceeaşi lege cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpatul A.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 13 C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe inculpatul A.I. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) - dreptul de a mai ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale - C. pen. pentru o perioadă de 2 ani, calculată conform disp. art. 66 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a mai ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale - C. pen., pe durata pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe o durată de 4 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ., a admis acţiunea civilă promovată în cauză de Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Garda Financiară, Secţia Judeţeană Iaşi, cu sediul în Iaşi, jud. Iaşi, şi obligă pe inculpatul A.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.T. SRL, prin lichidator judiciar C.R.L. SPRL, cu sediul în Iaşi, la plata sumei de 303.370 RON, plus dobânda legală prev. de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 până la achitarea debitului.
În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente dispusă prin Încheierea din data de 9 aprilie 2012.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 şi art. 7 şi 21 din Legea nr. 26/1990, s-a comunicat Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi copia prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1.825 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce a inclus şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi care a fost avansat iniţial Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei potrivit art. 189 C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul A.I. a înfiinţat SC C.T. SRL încă din data de 10 iunie 2008, societatea având ca obiect principal de activitate transportul rutier de mărfuri, iar ca activităţi secundare cele legate de importul şi exportul de bunuri. Inculpatul a devenit singurul acţionar şi administratorul acestei firme. Pentru ţinerea evidenţei contabile inculpatul nu a angajat vreo persoană, contabilitatea firmei fiind asigurată de martora P.N. în baza unei "convenţii verbale".
Începând cu luna iunie 2008, SC C.T. SRL, administrată de inculpat, a desfăşurat activităţi comerciale constând în vânzarea en-gros de legume şi fructe aduse din spaţiul intracomunitar. Potrivit declaraţiilor inculpatului A.I., pentru transportul acestor bunuri folosea serviciile diverselor firme de transport, firme contactate de pe internet - Bursa de transport sau telefonic. Atât contravaloarea bunurilor achiziţionate din spaţiul intracomunitar, cât şi contravaloarea serviciilor de transport, erau achitate de inculpat prin intermediul plăţii directe (cash), fără folosirea serviciilor bancare.
Din notele de recepţie puse la dispoziţia expertului contabil de către inculpat a rezultat că între 21 iunie şi 28 iunie 2008, societatea administrată de acesta făcuse deja achiziţii intracomunitare totale de 6231 euro, depăşind plafonul de scutire de la plata TVA, plafon calculat de expert potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în cursul urmăririi penale la suma de 5833 euro (societatea fiind înfiinţată abia din 10 iunie 2008). Administratorul A.I. nu a solicitat în termen legal înregistrarea societăţii ca plătitor de TVA, situaţie în care aceasta a pierdut dreptul de deducere de TVA, având obligaţia de plată a TVA calculat la vânzarea mărfurilor achiziţionate de la furnizorii din Uniunea Europeană.
Din verificarea datelor furnizate de sistemele informatice privind achiziţiile intracomunitare, a documentelor de transport (CMR) şi a datelor transmise de transportatori pentru serviciile efectuate de SC C.T. SRL, a datelor din aplicaţia Trafic Control şi a celor din sistemul VIES, a rezultat că societatea administrată de inculpat a efectuat achiziţii intracomunitare de produse agricole în perioada în care a fost neplătitor de TVA, respectiv de la data înfiinţării societăţii şi până la sfârşitul anului 2008, în valoare totală de 303.312,7 euro (1.225.853,44 RON). La această valoare, expertul contabil desemnat a calculat TVA necolectat la valoarea achiziţiilor efectuate de 226.895 RON, TVA necolectat aferent adaosului comercial în valoare de 15.984 RON şi dobânzi până la data de 30 octombrie 2009 în valoare de 60.491 RON, deci un prejudiciu de 303.370 RON.
În data de 24 iunie 2008 a fost efectuat un control SC C.T. SRL de către Garda Financiară, Secţia Judeţeană Iaşi, controlul efectuat la data de 24 iulie 2008, societatea fiind sancţionată contravenţional pentru nedotarea cu aparate de marcat. De la acea dată SC C.T. SRL a fost periodic controlată de organele fiscale cu privire la achiziţiile intracomunitare de mărfuri, fiind întocmite note de constatare, ataşate dosarului de urmărire penală. Cu ocazia acestor controale au fost identificate nereguli multiple în contabilitatea societăţii, aceasta fiind sancţionată contravenţional.
La data de 19 martie 2009, inculpatul A.I. a cesionat SC C.T. SRL, cu titlu gratuit, martorului P.P., acesta devenind acţionar unic şi administrator al societăţii. Potrivit punctului 2 al actului adiţional la actul constitutiv al SC C.T. SRL (act încheiat în faţa notarului public conform Încheierii de autentificare nr. 3354 din 19 martie 2009), noul acţionar şi administrator prelua "activul şi pasivul, împreună cu documentele financiar-contabile şi ştampila societăţii".
Ulterior, prin patru invitaţii succesive trimise administratorului SC C.T. SRL în perioada septembrie - octombrie 2009, acesta era invitat de organele fiscale să prezinte documentele financiar-contabile ale firmei în vederea unor noi verificări, invitaţii cărora însă inculpatul A.I. nu le-a dat curs.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de judecată, a rezultat din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti.
Astfel, atât inculpatul A.I., cât şi martora P.N. au arătat că SC C.T. SRL nu a fost înregistrată ca plătitor de TVA pentru achiziţiile intracomunitare efectuate. În declaraţiile date în cursul procesului inculpatul a susţinut că a fost indus în eroare de martoră, care ţinea contabilitatea societăţii în baza unei convenţii verbale şi care nu cunoştea plafonul până la care societatea era scutită de TVA.
În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, martora P.N. a susţinut însă că inculpatul a adus târziu actele de achiziţie şi astfel a realizat târziu că societatea trebuia să plătească TVA; oricum a susţinut martora că în momentul în care şi-a dat seama de acest aspect a comunicat inculpatului obligaţia care îi revenea.
Dincolo de faptul că atât timp cât nu avea angajat contabil în mod legal sau nu avea un contract cu o societate de profil pentru ţinerea contabilităţii societăţii SC C.T. SRL, întreaga răspundere pentru contabilitatea firmei revine inculpatului (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991), susţinerile martorei par a fi mai aproape de adevăr decât cele ale inculpatului prin raportare la menţiunile raportului de expertiză contabilă judiciară. Astfel, în cuprinsul acestui raport, expertul contabil arată că actele de intrare a mărfurilor achiziţionate intracomunitar în patrimoniul SC C.T. SRL au numeroase deficienţe care le lipseşte de calitatea de document justificativ, din actele firmei nu au rezultat documentele şi modalitatea în care a fost plătită marfa către furnizorii externi, documentele şi modalitatea de plată a transportatorilor, cum s-a efectuat vânzarea mărfurilor către clienţii interni; pentru multe dintre vânzările de mărfuri nu s-au întocmit facturi legale, iar pentru ca gestiunea valorică să fie scăzută din marfa achiziţionată s-a folosit monetarul, nici acesta nefiind semnat, ba chiar fiind întocmit ulterior operaţiunilor (s-a ajuns astfel ca monetarul cu nr. 39 să fie întocmit la 17 iulie 2008 în timp ce monetarul anterior, cu numărul 38, a fost întocmit la 24 decembrie 2008).
De altfel, inculpatul a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procedurii cu privire la achiziţiile intracomunitare efectuate, în încercarea de a valida susţinerea că nu a efectuat achiziţii într-un cuantum care să-i impună obligaţia de a înregistra societatea drept plătitor de TVA. În declaraţiile date succesiv inculpatul a recunoscut sau infirmat achiziţionarea unor mărfuri, pentru ca în faţa instanţei să conteste doar transportul de ceapă din Olanda şi achiziţia de roşii din Polonia. Contrar acestor susţineri, înscrisurile depuse la dosar arată faptul că inculpatul contestă achiziţiile din Olanda şi Austria, nu Polonia.
Deşi la dosar s-a ataşat o adresă din partea W.O.P.B. din care rezultă că aceasta nu a efectuat livrări către SC C.T. SRL, instanţa nu a dat efect acesteia prin raportare la datele furnizate de autorităţi în urma consultării înregistrărilor informatice. Faptul că societatea din Olanda nu a recunoscut livrarea de mărfuri către SC C.T. SRL nu a însemnat că o astfel de achiziţie nu a fost făcută de societatea din România dată fiind modalitatea în care inculpatul a relatat că efectua aceste achiziţii, prin plăţi exclusiv în numerar, modalitate de conducere a unei afaceri ce atestă intenţia inculpatului de a se sustrage obligaţiilor fiscale.
De altfel, niciuna dintre cele două achiziţii contestate de inculpat nu a produs efecte în latura penală a cauzei, SC C.T. SRL devenind plătitoare de TVA, aşa cum s-a arătat în raportul de expertiză contabilă şi cum am reţinut anterior, încă din data de 28 iunie 2008, deci cu mult anterior transporturilor contestate. În plus, deficienţele majore de ţinere a evidenţelor contabile şi realitatea că nu a evidenţiat corect achiziţiile efectuate intracomunitar au fost aspecte ce nu au fost contestate de inculpat şi singurele cu relevanţă în stabilirea răspunderii penale a acestuia.
În drept, fapta inculpatului A.I. care, în calitate de asociat unic şi administrator al SC C.T. SRL a efectuat în perioada iunie - decembrie 2008 achiziţii de mărfuri din piaţa intracomunitară care prin valoare determinau obligaţia societăţii de înregistrare ca plătitor de TVA, fără a evidenţia în actele contabile aceste achiziţii, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în speţă obligaţia de a achita TVA la valoarea achiziţiilor efectuate şi TVA aferent adaosului comercial, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Sub aspect obiectiv instanţa a reţinut că prin fapta sa de a nu organiza o evidenţă contabilă exactă a achiziţiilor efectuate intracomunitar şi de a se sustrage de la înregistrarea societăţii ca plătitor de TVA, inculpatul a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 242.879 RON, din care TVA necolectat la valoarea achiziţiilor efectuate de 226.895 RON şi TVA necolectat aferent adaosului comercial în valoare de 15.984 RON. La această sumă s-au adăugat dobânzi calculate de expert până la data de 30 octombrie 2009, în valoare de 60.491 RON, inculpatul datorând şi în continuare dobânzi până la achitarea integrală şi efectivă a debitului.
Sub aspectul laturii subiective instanţa a reţinut că inculpatul a comis fapta cu intenţie directă, intenţie ce rezultă cu prisosinţă din numeroasele nereguli identificate de expertul contabil în evidenţele SC C.T. SRL. În plus, aşa cum am arătat anterior, instanţa reţine că inculpatul este singura persoană responsabilă pentru modalitatea de organizare şi evidenţiere a contabilităţii firmei, martorei P.N. neputându-i-se imputa vreo vină în condiţiile în care nu avea niciun raport legal stabilit cu societatea. Mai mult, însăşi modalitatea în care inculpatul a înţeles să efectueze tranzacţii în derularea afacerilor comerciale, prin plăţi în numerar şi evitând tranzacţiile bancare susceptibile de verificări, denotă intenţia sa de a evita legislaţia fiscală, mai ales în condiţiile în care inculpatul cunoştea reglementările în materie privind comerţul cu legume şi fructe (a fost angajat la SC T.C. SRL, societate ce avea un astfel de obiect de activitate şi care era administrată de soţia sa).
Cât priveşte cealaltă infracţiune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru a fi atrasă răspunderea penală a inculpatului.
În primul rând instanţa a reţinut că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice a acestei fapte, din infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 13 C. pen. Este incident astfel textul art. 4 al legii în reglementarea anterioară O.U.G. nr. 54/2010, text mai favorabil inculpatului din perspectiva condiţiilor de incriminare, fapta constituind infracţiune doar dacă inculpatul refuză nejustificat, după trei somaţii, să prezinte documentele legale ale societăţii, în scopul împiedicării verificărilor financiare.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul ar fi fost invitat în patru rânduri să prezinte spre control actele financiar-contabile ale societăţii şi că acesta nu a dat curs invitaţiilor din 27 august 2009, cu confirmarea din 28 august 2009, din 2 septembrie 2009, cu confirmarea din 9 septembrie 2009, din 16 septembrie 2009, cu confirmarea din 17 septembrie 2009 şi din 6 octombrie 2009, cu confirmarea din 7 octombrie 2009. Din copia confirmărilor de primire ataşate dosarului de urmărire penală rezultă însă că invitaţiile au fost expediate pe numele societăţii SC C.T. SRL. Ori, începând cu data de 19 martie 2009, inculpatul A.I. nu a mai avut nicio calitate în această societate şi nu putea nici măcar să primească o corespondenţă adresată acesteia, cu atât mai mult neavând obligaţia de a se prezenta la organele fiscale. Această obligaţie a revenit administratorului societăţii de la acel moment, respectiv martorul P.P., cesiunea societăţii către această persoană fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru opozabilitate conform Menţiunii din 24 martie 2009. De altfel, una dintre invitaţiile la care procurorul a făcut trimitere a fost adresată expres martorului, o eventuală preluare şi deschidere a corespondenţei de către inculpat presupunând comiterea de către acesta a infracţiunii de violare a secretului corespondenţei prev. de art. 195 C. pen.
S-a argumentat de către procuror în actul de sesizare a instanţei că inculpatul avea obligaţia de a prezenta documentele contabile ale SC C.T. SRL chiar dacă nu mai era administratorul firmei întrucât nu predase efectiv aceste documente noului administrator, iar verificările priveau perioada de timp în care inculpatul fusese administrator. Totuşi, corespondenţa la care se face referire nu era adresată inculpatului, aşa cum am arătat anterior, iar acesta nu a mai avut de ce să răspundă în numele SC C.T. SRL. În plus, aşa cum s-a menţionat la punctul 2 al actului adiţional la actul constitutiv al SC C.T. SRL (act încheiat în faţa notarului public conform Încheierii de autentificare din 19 martie 2009), noul acţionar şi administrator prelua "activul şi pasivul, împreună cu documentele financiar-contabile şi ştampila societăţii".
Prin urmare, răspunderea penală a inculpatului nu a fost reţinută pentru această infracţiune, acesta neavând obligaţia de a răspunde invitaţiilor adresate de organele fiscale.
Mai mult, aşa cum a rezultat din declaraţia inculpatului şi a soţiei sale, martora A.M.C., inculpatul nici nu a putut lua la cunoştinţă de invitaţiile adresate de organele fiscale, fiind plecat din ţară. Aceste susţineri nu pot fi considerate exclusiv subiective în condiţiile în care la data de 4 septembrie 2009, faţă de inculpatul A.I. a fost emis mandat de arestare preventivă în lipsă într-o altă cauză, mandat care nu a putut fi pus în executare decât la data de 10 noiembrie 2009. Prin urmare, a apărut ca veridică susţinerea inculpatului că nu a luat cunoştinţă de invitaţiile adresate de organele fiscale, acesta nefiind la domiciliul cunoscut de autorităţi, existând indicii că ar fi fost plecat din ţară.
Prin raportare la aceste aspecte, instanţa a reţinut că nu se poate angaja răspunderea penală a inculpatului A.I. pentru infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 13 C. pen., impunându-se achitarea acestuia conform disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Aşa cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa instanţelor interne, pentru a reţine vinovăţia unei persoane din perspectiva art. 4 al Legii nr. 241/2005, este necesar nu numai ca cele trei somaţii să-i fie adresate şi comunicate legal, dar şi ca acestea să ajungă la cunoştinţa persoanei convocate anterior datei la care i se cere să prezinte documentele solicitate, pentru a îndeplini condiţiile unei "notificări", unei comunicări corecte din punct de vedere juridic (Decizia nr. 264 din 9 aprilie 2009 şi nr. 332 din 7 mai 2009 ale Curţii de Apel Bacău, Decizia nr. 102 din 17 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Ori, organele de urmărire penală nu au ataşat dosarului cauzei copia invitaţiilor la care fac trimitere dovezile de expediţie pentru a se verifica concordanţa dintre numele persoanelor invitate, ce anume acte erau solicitate şi dacă exista posibilitatea legală de a fi prezentate.
Reţinând însă că în cauză sunt întrunite condiţiile prev. de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., din perspectiva infracţiunii de evaziune fiscală pentru care acelaşi inculpat a fost trimis în judecată, în sensul că fapta există, constituie infracţiune şi a fost comisă de inculpat în modalitatea şi cu contribuţia anterior descrise, instanţa va dispune condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului pentru infracţiunea comisă instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. privind dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare din legea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, relevat de modalitatea de comitere - inculpatul a acţionat în condiţiile în care cunoştea legislaţia incidentă şi în scopul prejudicierii bugetului de stat, într-o perioadă de timp redusă, dar extrem de prolifică din perspectiva numeroaselor achiziţii intracomunitare realizate - dar şi persoana inculpatului A.I. care, la acest moment, nu este cunoscut cu antecedente penale, cauza în care a fost arestat preventiv fiind soluţionată în primă instanţă şi nedefinitivă, inculpatul bucurându-se în continuare de prezumţia de nevinovăţie conform art. 52 C. proc. pen.
Deşi lipsit de antecedente penale, instanţa nu a reţinut în favoarea inculpatului conduita bună în sensul prev. de art. 74 lit. a) C. pen. Faţă de redactarea textului corespunzător C. pen. anterior (art. 157 alin. (1) - "infractorul n-a mai săvârşit o altă infracţiune") se impune concluzia că o "conduită bună" nu se reduce la absenţa antecedentelor penale, ci implică, de asemenea, o atitudine cuviincioasă faţă de muncă, o comportare corectă în toate relaţiile sociale, o respectare riguroasă a îndatoririlor ce-i revin. Ori, o astfel de conduită nu a fost probată în cauza de faţă, instanţa având, dimpotrivă, date suficiente pentru a concluziona că nu se impune reţinerea acestei circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
Prin raportare la datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpatului, dar şi la circumstanţele comiterii infracţiunii şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin fapta comisă, instanţa a considerat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, egală cu minimul special prevăzut de lege, corespunde unei juste individualizări a pedepsei.
În raport de cuantumul pedepsei cu închisoarea stabilite, prin raportare la dispoziţiile art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 9 din Legea nr. 241/2005, s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. - dreptul de a mai ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale - pentru o perioadă de 2 ani, calculată conform disp. art. 66 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) - dreptul de a mai ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale -, pe durata pedepsei principale.
În raport de prevederile art. 71 alin. (2) C. pen., instanţa a interzis inculpatului doar drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, reţinând că natura faptei săvârşite şi datele personale ale inculpatului (a fost implicat într-un conflict extrem de violent, fiind condamnat în primă instanţă) conduc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul de lege menţionat.
Referitor la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., instanţa a constatat că inculpatul s-a folosit de calitatea sa de administrator în vederea comiterii infracţiunii, motiv pentru care se impune aplicarea art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatului urmând a-i fi interzis dreptul de a mai ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale. De altfel, acesta va deveni şi nedemn de a mai ocupa o astfel de funcţie la momentul rămânerii definitive a condamnării prin raportare la prevederile art. 12 din Legea nr. 241/2005.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., instanţa a avut în vedere Hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 6 octombrie 2005, prin care instanţa europeană a constatat încălcarea prevederilor art. 3 din Protocolul nr. 1 ca urmare a interzicerii în baza legii a dreptului de a alege persoanei ce a fost condamnată la pedeapsa închisorii, apreciind că o restrângere generală, automată şi nediferenţiată a unui drept fundamental consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului depăşeşte marja de apreciere acceptabilă, oricât de largă ar fi, dar şi Decizia nr. 74/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii. Faţă de aceste considerente, apreciind că în prezenta cauză, din probatoriul administrat, nu rezultă o nedemnitate a inculpatului în ceea ce priveşte dreptul de a alege, instanţa nu va interzice exerciţiul acestui drept de natură electorală şi, în consecinţă, nu va face aplicarea art. 71 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. Întrucât fapta ce face obiectul cauzei nu are legătură cu modalitatea de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor părinteşti, iar inculpatul, deşi căsătorit, nu are copii în întreţinere, întrucât nu rezultă din actele dosarului că inculpatul ar fi fost desemnat, sau să existe posibilitatea previzibilă ca acesta să fie desemnat tutore sau curator al unei persoane, instanţa nu va interzice inculpatului nici drepturile prev. de art. 64 lit. d) şi e) C. pen.
Având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, faptul că acesta nu a mai fost anterior condamnat definitiv pentru comiterea vreunei infracţiuni, vârsta inculpatului şi faptul că acesta pare a avea suportul familiei în adoptarea unui comportament licit pe viitor, dar şi gravitatea relativ redusă a faptei comise de acesta, prin raportare la cuantumul prejudiciului şi modalitatea efectivă de comitere, instanţa a considerat că simpla aplicare a pedepsei constituie un avertisment suficient pentru inculpat şi că, chiar fără executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea aplicate, acesta nu va mai comite alte infracţiuni. Instanţa are în vedere şi faptul că inculpatul, chiar dacă nu a recunoscut comiterea faptelor (de altfel, a şi fost achitat pentru una dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată), s-a prezentat în faţa instanţei de judecată şi pare a conştientiza consecinţele grave ale comportamentului ilicit adoptat.
De aceea instanţa, în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului, pe o durată de 4 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
Instanţa, în baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului că în cazul săvârşirii altei infracţiuni s-a dispus revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei şi executarea acesteia în întregime.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa a constatat că partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat obligarea inculpatului A.I. la plata sumei de 303.370 RON. cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda legală.
Potrivit raportului de expertiză judiciară întocmit în cursul urmăririi penale, prin fapta sa de a nu organiza o evidenţă contabilă exactă a achiziţiilor efectuate intracomunitar şi de a se sustrage de la înregistrarea societăţii ca plătitor de TVA, inculpatul A.I. a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 242.879 RON, din care TVA necolectat la valoarea achiziţiilor efectuate de 226.895 RON şi TVA necolectat aferent adaosului comercial în valoare de 15.984 RON. La această sumă se adaugă dobânzi calculate de expert până la data de 30 octombrie 2009, în valoare de 60.491 RON, inculpatul datorând şi în continuare dobânda legală prev. de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 până la achitarea integrală şi efectivă a debitului.
Deşi inculpatul a contestat cuantumul prejudiciului stabilit de expert susţinerile sale au fost nefondate. Aşa cum s-a arătat în latura penală a cauzei, deşi contestă unele achiziţii de mărfuri pentru care expertul a calculat TVA în raportul ataşat dosarului de urmărire penală, inculpatul nu a depus la dosar acte contabile care să contracareze susţinerile expertului din raportul întocmit. Ori, însuşi expertul a arătat în raportul de expertiză că există posibilitatea recalculării prejudiciului dacă inculpatul prezintă documente din care să rezulte că a achitat parţial TVA-ul calculat, documente ce nu au fost depuse. Faptul că inculpatul a contestat transportul de mărfuri din Olanda şi Austria sau că societatea din Austria a negat că ar fi avut relaţii comerciale cu SC C.T. SRL nu a însemnat că inculpatul nu a efectuat acele achiziţii, în condiţiile în care acestea au fost înregistrate în sistemele informatice consultate de autorităţi, inculpatul a avut o modalitate de derulare a afacerilor comerciale de natură a evita supravegherea fiscală şi nu a ţinut o evidenţă contabilă legală a tranzacţiilor efectuate.
De aceea, instanţa a admis acţiunea civilă promovată în cauză şi a obligat inculpatul la repararea prejudiciului cauzat, astfel cum a fost anterior defalcat.
Având în vedere prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente, astfel cum a fost dispusă prin Încheierea din data de 9 aprilie 2012.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 şi art. 7 şi 21 din Legea nr. 26/1990, s-a comunicat Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi copie a prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare şi punerii în practică a interdicţiei legale prev. de art. 12 din Legea nr. 241/2005.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul A.I., solicitând desfiinţarea acesteia şi, în rejudecare, modificarea cuantumului despăgubirilor, impunându-se reducerea acestora în condiţiile în care anumite importuri de mărfuri, din comunitatea europeană, au fost recunoscute, iar altele nu au aparţinut inculpatului şi nici nu le-a efectuat prin intermediul societăţii sale C.T. SRL.
Prin Decizia penală nr. 150 din 18 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului şi menţinerea sentinţei ca fiind legală şi temeinică.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că latura civilă a cauzei a fost rezolvată cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel că nu se impunea reducerea cuantumului despăgubirilor.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul A.I., invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 172 şi 14 C. proc. pen.
Sub prima critică, a arătat că expertiza contabilă a reţinut un prejudiciu mai mare decât cel produs prin comiterea faptei, parte din mărfurile importate nu-i aparţin inculpatului, transporturile nefiind efectuate prin intermediul societăţii sale.
A invocat faptul că la transporturile şi achiziţiile de mărfuri, din spaţiul intracomunitar, cu societăţi din Olanda nu a avut nicio contribuţie.
Cu privire la latura penală a cauzei, a solicitat reducerea pedepsei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Materialul probator administrat în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti confirmă acuzaţiile reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanţei.
Rezultă că inculpatul A.I., în calitate de asociat unic al SC C.T. SRL Iaşi a efectuat în perioada iunie - decembrie 2008 achiziţii de mărfuri din piaţa intracomunitară, fără a evidenţia în actele contabile achiziţiile efectuate, cu scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a plăţii TVA-ului la valoarea achiziţiilor efectuate, respectiv TVA-ul aferent adaosului comercial.
Sub aspectul laturii penale vinovăţia inculpatului rezultă din datele furnizate de sistemele informatice privind achiziţiile intracomunitare, documentele de transport, datele transmise de transportatori - notele de recepţie a mărfii pentru serviciile efectuate de SC C.T. SRL, procesul-verbal de control întocmit de către D.G.F.P. Iaşi, declaraţiile martorilor P.N. şi P.P., declaraţiile inculpatului, probe care au fost interpretate în mod corespunzător de instanţa de fond.
Evidenţa contabilă era ţinută de martora P.N., care - astfel cum rezultă din declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească - a arătat că actele îi erau puse la dispoziţie de inculpat aflând, ulterior, de la o terţă persoană că societatea administrată de inculpat a fost cesionată.
Sub aspectul laturii civile, pentru stabilirea exactă a prejudiciului s-a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare, din care rezultă cauzarea unui prejudiciu de 303.370 RON.
Expertul a întocmit raportul de expertiză prin compararea datelor şi informaţiilor din actele primare cu cele din situaţia centralizată a livrărilor de la D.G.F.P. Iaşi, responsabil de crearea prejudiciului fiind reprezentantul legal şi administratorul societăţii, în speţă inculpatul A.I.
Prin urmare, susţinerile inculpatului prin care contestă transporturile de ceapă din Austria, respectiv transporturile de roşii din Olanda, în lipsa unor altor probe, nu pot fi însuşite, apreciindu-se că prejudiciul a fost corect stabilit.
Prin urmare, critica recurentului-inculpat privind greşita soluţionare a laturii civile a cauzei este nefondată.
Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a evaluat în mod corespunzător criteriile prev. de art. 72 C. pen., aplicând o pedeapsă orientată spre minimul special.
Având în vedere gradul de pericol social concret al faptei, atitudinea procesuală a inculpatului, dar şi lipsa disponibilităţii acestuia de a recupera prejudiciul în cursul judecăţii, nu se justifică coborârea pedepsei sub minimul special şi nici schimbarea modalităţii de executare a pedepsei.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva Deciziei penale nr. 150 din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 192 C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva Deciziei penale nr. 150 din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1553/2013. Penal. Falsul în înscrisuri sub... | ICCJ. Decizia nr. 1564/2013. Penal → |
|---|
