ICCJ. Decizia nr. 1586/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1586/2013

Dosar nr. 8787/30/2012

Şedinţa publică din 10 mai 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 681/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, înregistrat la Tribunalul Timiş la data de 21 septembrie 2012 sub număr unic Dosar 8787/30/2012, a fost trimis în judecată în stare de arest inculpatul M.A., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., reţinându-se că în data de 8 iulie 2012, în jurul orei 4:00, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, a pătruns în imobilul situat în Timişoara, str. A.V.V., jud. Timiş, s-a deplasat la apartamentul nr. x, situat la etajul 2 al blocului, apartament ce aparţine numiţilor D.D. şi D.S., unde în faţa uşii de acces în locuinţa acestora a avut o altercaţie cu partea vătămată D.D., aplicându-i acestuia mai multe lovituri de cuţit în zona hemitoracelui în partea stângă şi a braţului stâng, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 15 zile de îngrijiri medicale, leziuni de violenţă punându-i în primejdie viaţa părţii vătămate.

La dosar s-a ataşat Dosarul de urmărire penală nr. 681/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, s-au administrat probe cu înscrisuri, s-a luat declaraţie inculpatului, care a recunoscut săvârşirea faptei aşa cum este descrisă în rechizitoriu şi a solicitat judecarea cauzei după procedura simplificată prev. de art. 320¹ C. proc. pen., în cazul recunoaşterii vinovăţiei, doar pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanţa a admis cererea formulată de inculpat, întrucât s-a constatat că din probele administrate reiese că fapta inculpatului este stabilită, procedându-se la soluţionarea cauzei potrivit procedurii art. 320¹ C. proc. pen.

Prin Sentinţa penală nr. 378/PI din 17 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 8787/30/2012, în baza art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.A. (pentru fapta de tentativă la infracţiunea de omor), la 5 (cinci) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C.pen, pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2), (3) C. pen., art. 66 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160^b alin. (1), (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului M.A. şi în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la 8 iulie 2012 şi până la zi.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit de bucătărie cu lungimea totală de 27 cm., lungimea lamei de 14 cm, cu mâner din plastic de culoare galbenă, cu inscripţia pe lamă "H.", aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Timiş, conform Procesului-verbal din 25 septembrie 2012.

În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a unei haine din material textil de culoare neagră tip dulamă (haină preoţească), aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Timiş, conform Procesului-verbal din 25 septembrie 2012.

În baza art. 3, 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al inculpatului în S.N.D.G.J.

S-a constatat că partea vătămată D.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara la suma de 3.969,518 RON, cheltuieli de spitalizare, sumă ce va fi actualizată la data executării.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.000 RON, cheltuieli judiciare faţă de stat, din care suma de 554 RON, reprezentând costul operaţiunilor medico-legale, se va vărsa în contul I.M.L.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, Tribunalul Timiş a constatat din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, că probele administrate în faza de urmărire penală şi cele administrate în faza de cercetare judecătorească, declaraţia inculpatului de recunoaştere a vinovăţiei, au confirmat starea de fapt descrisă în rechizitoriu, astfel că instanţa a reţinut următoarele:

În data de 8 iulie 2012, după ce inculpatul M.A. s-a certat cu concubina sa D.S., în jurul orei 4:25, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, inculpatul a pătruns în imobilul situat în Timişoara pe str. A.V.V., s-a deplasat la apartamentul nr. x, situat la etajul II al acestui bloc, apartament ce aparţine soţilor D.D. şi D.S., şi în faţa uşii de acces în locuinţa acestora, după o altercaţie cu partea vătămată D.D. i-a aplicat acestuia mai multe lovituri de cuţit în zona hemitoracelui în partea stângă şi a braţului stâng, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 15 zile de îngrijiri medicale. Aceste leziuni de violenţă constând în pneumotorax stâng plagă înţepată hemitorace stâng faţă ant., AF prin hetero-agresiune, plăgi tăiate braţ stg., au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, în absenţa acordării îngrijirilor medicale calificate, conform Raportului de constatare medico-legală din 8 iulie 2012, întocmit de I.M.L. Timişoara.

S-a constatat că acelaşi raport medico-legal a stabilit că leziunile s-au putut produce prin lovire directă sau repetată cu un corp înţepător-tăietor, agresorul fiind în faţa victimei.

Prima instanţă a reţinut că despre incidentul menţionat au fost sesizaţi lucrătorii din cadrul P.M.T. Secţia 3 Poliţie prin SNAU 112, iar atunci când aceştia au ajuns la faţa locului, au constatat că partea vătămată D.D. a fost înjunghiată de către inculpatul M.A., după care agresorul a părăsit în grabă imobilul unde a avut loc incidentul. Au trecut la urmărirea acestuia reuşind să îl prindă şi să îl imobilizeze în apropierea unor garaje situate în spatele blocului.

Din procesele-verbale aflate la dosar, prima instanţă a constatat că rezultă că la locul faptei s-au observat mai multe pete de culoare brun-roşcată cu aspect de sânge, atât în faţa uşii de acces în apartamentul familiei D., cât şi în interiorul acesteia, şi s-a procedat la ridicarea unui cuţit de bucătărie în lungime totală de 27 cm., având lungimea lamei de 14 cm., cu mâner din plastic de culoare galben cu dungi maro având pe lamă inscripţia"H.", cuţit ce s-a găsit în spatele uşii de acces în bloc, o haină din material textil de culoare neagră tip dulamă (haină preoţească) ce se afla la baza scărilor, şi o sticlă de plastic tip Pet de bere marca S. de 2,5 l ce a fost găsită pe o alee din spatele blocului. S-au mai ridicat în două eprubete urme de materie prin răzuire de pe faţa uşii de acces în locuinţă, respectiv de pe uşa de la debaraua apartamentului, iar de pe sticla din plastic, de tip Pet, de bere marca S. de 2,5 l, două fragmente de urme papilare.

Procedându-se la examinarea biocriminalistică a acestor corpuri delicte, s-a stabilit prin Buletinul de Analiză emis de către I.M.L. Timişoara că pe cuţit şi pe dulamă sunt urme de sânge uman, însă insuficient pentru determinarea grupei sangvine, iar petele brun-roşcate din cele două eprubete sunt urme de sânge uman, grupa sangvină putând fi B.

S-a reţinut că, referitor la cele două urme papilare ridicate de pe sticla de bere, prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică din 25 iulie 2012 emis de către I.P.J. Timiş - Serviciul Criminalistic s-a stabilit că una îi aparţine inculpatului M.A., iar cealaltă nu a putut fi exploatată întrucât nu conţine suficiente creste şi elemente pentru identificare dactiloscopică.

În ceea ce priveşte împrejurările în care s-a comis fapta, prima instanţă a reţinut că în vara anului 2011 inculpatul M.A. şi numita D.S. s-au cunoscut şi au socializat pe un site de socializare. În acea perioadă inculpatul se afla la Mănăstirea C., unde s-a retras în urma divorţului de soţie, iar numita D.S. era căsătorită cu D.D. din anul 1991 şi aveau împreună două fete minore gemene, în vârstă de 7 ani.

S-a mai reţinut că în vara aceluiaşi an, în luna august 2011, inculpatul M.A. s-a mutat în Timişoara pentru a stabili o relaţie cu D.S., sens în care inculpatul şi-a închiriat o garsonieră situată în apropierea locuinţei familiei D., apoi cei doi au început o relaţie amoroasă.

În noaptea de 28 decembrie 2011, în timp ce inculpatul se afla în vizită la domiciliul numitei D.S., fiind surprinşi de soţul acesteia, numitul D.D., acesta a apelat la ajutorul socrului său - martorul D.V., pentru a-l da afară pe M.A., ulterior fiind solicitat şi sprijinul organelor de poliţie.

S-a reţinut că ulterior, în 25 mai 2012, numita D.S. s-a mutat la locuinţa inculpatului, cei doi convieţuind până în data de 7 iulie 2012, când D.S. s-a reîntors la domiciliul conjugal în jurul orelor 23:00, relatându-i soţului că a fugit de la M.A., care era sub influenţa băuturilor alcoolice.

Din probele dosarului prima instanţă a reţinut că în data de 7 iulie 2012 inculpatul M.A. a consumat mai multe băuturi alcoolice, iar D.S. i-a reproşat acest lucru spunându-i că pleacă la familia sa pentru că nu îl mai suportă băut, astfel că între cei doi au avut loc unele discuţii contradictorii, iar când inculpatul M.A. a coborât să-şi cumpere bere, numita D.S. a plecat la domiciliul soţului ei.

La scurt timp după ce aceasta a ajuns la domiciliu, respectiv în jurul orei 24:30, familia D. l-a auzit pe inculpatul M.A. strigând-o la geamurile locuinţei pe S., după care inculpatul a aruncat cu pietre, spărgând geamurile de la balconul apartamentului şi parbrizul microbuzului familiei, apoi inculpatul s-a reîntors la locuinţa sa unde a continuat să consume alcool.

În cursul aceleiaşi nopţi, în jurul orei 4:00, inculpatul M.A. a luat asupra sa o haină neagră preoţească, un cuţit de bucătărie, o sticlă de bere şi a plecat spre locuinţa familiei D., iar după ce a ajuns la scara blocului a reuşit să intre în casa scărilor profitând de faptul că o persoană ce a intrat în bloc a deschis uşa cu cartela de la interfon. Ajuns în faţa apartamentului nr. x al familiei D., inculpatul a bătut în uşa de acces, astfel că datorită zgomotelor produse atât partea vătămată D.D., cât şi soţia sa D.S. s-au trezit, iar partea vătămată D.D. s-a deplasat la uşă unde a văzut că cel care bătea în uşă era M.A. În momentul în care partea vătămată a deschis uşa apartamentului, a fost lovit cu pumnul de către inculpatul care intenţiona să intre în casă, însă partea vătămată nu i-a permis şi constatând că este sub influenţa alcoolului, l-a luat de mâini şi l-a aşezat jos lângă uşa de acces în balconul de serviciu, pe holul blocului spunându-i să plece acasă, după care partea vătămată a intrat în apartament, constatând că îi curge sânge din nas. La scurt timp M.A. a bătut din nou în uşă, iar în momentul în care partea vătămată a deschis uşa, fără a mai apuca să iasă din locuinţă pentru a-i spune să plece şi să nu mai facă scandal, inculpatul folosindu-se de cuţitul pe care-l avea asupra sa, a înţepat partea vătămată de două ori în zona pieptului şi a braţului stâng. Partea vătămată a închis repede uşa, după care văzând că rănile îi sângerează, a sunat la SNAU 112, a fost dusă la spital cu ambulanţa pentru a i se acorda îngrijiri medicale, fiind ulterior operată.

S-a reţinut că inculpatul M.A. a declarat că nu îşi mai aminteşte cu exactitate cum s-a derulat conflictul, dat fiind faptul că se afla sub influenţa alcoolului, însă într-una dintre declaraţiile date la urmărirea penală a susţinut că D.D. l-a lovit cu pumnii în zona feţei, astfel că atunci, fiind furios, a scos cuţitul şi i-a aplicat mai multe lovituri. S-a mai reţinut că ulterior în declaraţiile aflate la dosarul de urmărire penală şi în declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul a precizat că nu îşi aminteşte detaliile anterioare momentului în care a lovit victima cu cuţitul întrucât era sub influenţa alcoolului, însă este sigur că avea cuţitul asupra sa.

Din declaraţia martorului B.A. prima instanţă a reţinut că în data de 8 iulie 2012, în jurul orei 4:25, se afla la domiciliul său când a fost trezit din somn din cauza unor zgomote puternice ce se auzeau de la etajele superioare. După ce a ieşit pe casa scărilor a văzut la scurt timp un bărbat care cobora scările în fugă, acel bărbat având în mâna dreaptă o haină neagră, iar în mâna stângă o sticlă de bere şi la un moment dat din mâna în care avea haina neagră, acestuia i-a căzut un cuţit de bucătărie. A sunat la SNAU 112 şi la scurt timp la faţa locului a sosit poliţia, care l-a prins şi imobilizat pe agresor în zona garajelor. Ulterior, a aflat că acel bărbat se numeşte M.A. şi că l-a înjunghiat în acea dimineaţă pe vecinul său D.D.

Referitor la momentul agresiunii, s-a constatat că martora D.S. a menţionat că a văzut fragmentat incidentul dintre părţi întrucât s-a preocupat de copii, aceştia trezindu-se între timp datorită gălăgiei. A observat însă că a avut loc o altercaţie între soţul său şi inculpatul M.A., la finalizarea căreia D.D. avea două răni sângerânde.

De asemenea, s-a reţinut că partea vătămată D.D. a declarat că i-a deschis uşa inculpatului M.A. şi văzându-l băut şi agitat l-a prins de mâini şi l-a pus jos pe holul blocului, spunându-i să plece acasă, după care a intrat în apartament, dar la scurt timp M.A. a bătut din nou în uşă, i-a deschis şi fără a mai apuca să iasă din locuinţă pentru a-i spune să plece la locuinţa sa şi să nu mai facă scandal, a fost înţepat de două ori în zona pieptului şi a braţului stâng. Partea vătămată a declarat că nu a văzut cuţitul întrucât inculpatul îl avea sub dulamă. După ce a fost înţepat, partea vătămată a închis repede uşa, şi văzând că rănile îi sângerează, a sunat la SNAU 112, fiind dus la spital cu ambulanţa. De asemenea, s-a reţinut că în declaraţia dată D.D. a mai menţionat că în acel incident el nu l-a lovit pe inculpat, în schimb el a fost lovit cu pumnul în nas, moment în care a trecut la imobilizarea agresorului (în prima fază a acestui eveniment).

Prima instanţă a constatat că fapta comisă de inculpatul M.A., care în data de 8 iulie 2012, în jurul orei 4:00, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, aflându-se în uşa apartamentului ce aparţine numiţilor D.D. şi D.S., i-a aplicat numitului D.D. mai multe lovituri de cuţit în zona hemitoracelui în partea stângă şi a braţului stâng, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 15 zile de îngrijiri medicale, leziuni de violenţă punându-i în primejdie viaţa părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor, faptă prev. şi ped. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) C. pen.

Referitor la intenţia inculpatului ca prin acţiunile sale să suprime viaţa victimei, prima instanţă a reţinut că intenţia de a ucide se stabileşte în funcţie de materialitatea actului care evidenţiază poziţia psihică a făptuitorului, existând o asemenea intenţie în cazul în care se constată o multitudine de lovituri în zone vitale ale corpului, ori perseverenţă în aplicarea de lovituri cu un obiect dur în diferite regiuni ale corpului, relevante fiind pentru încadrarea juridică a faptei împrejurările în care a fost comisă fapta, instrumentul utilizat, intensitatea loviturii şi zona anatomică vizată, precum şi urmările loviturii.

Având în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen. şi criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta, gradul de pericol social ridicat al faptei, dar şi persoana inculpatului care este la prima încălcare a legii penale şi a avut o atitudine sinceră, în sensul recunoaşterii faptei, prima instanţă l-a condamnat pe inculpatul M.A. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare, pentru infracţiunea de tentativă de omor, prev. şi ped. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., făcându-se aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute pentru fapta de tentativă de omor.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, de 5 ani închisoare, pedeapsă ce se situează între limitele stabilite ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., au fost avute în vedere atât gravitatea deosebită a faptei - apreciată prin prisma efectelor produse, a intensităţii acţiunii inculpatului prin folosirea unui cuţit, şi urmarea socialmente periculoasă (părţii vătămate i-a fost pusă în pericol viaţa, salvarea sa datorându-se intervenţiei medicale prompte şi eficiente), cât şi persoana inculpatului, care este fără antecedente penale, însă anterior producerii faptei a ameninţat pe partea vătămată cu exercitarea de violenţe fizice şi a comis fapta pe fondul consumului de alcool şi al unei pretinse gelozii, aspecte ce denotă că în astfel de împrejurări inculpatul îşi schimbă comportamentul, devenind violent fizic, fără a mai evalua critic caracterul şi consecinţele faptelor sale.

Întrucât pentru infracţiunea de tentativă de omor este prevăzută alături de pedeapsa principală şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, Tribunalul Timiş a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen, pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2), (3) C. pen., art. 66 C. pen.

În ceea ce priveşte susţinerea în apărarea inculpatului de aplicare a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special şi de aplicare a dispoziţiilor art. 81 C. pen., şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau a dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, prima instanţă a apreciat că în speţă nu se justifică aplicarea acestor dispoziţii legale. În acest sens, s-a reţinut că recunoaşterea unor anumite împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc într-o asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu, sau caracterizează de o asemenea manieră persoana făptuitorului întrucât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface în concret imperativul justei individualizări a pedepsei. Ori, s-a considerat că în prezenta cauză nicio împrejurare a săvârşirii faptei nu impune posibilitatea reţinerii sale ca circumstanţă atenuantă. Dimpotrivă, s-a reţinut că la dosar sunt date (declaraţia părţii vătămate coroborată cu planşele aflate la dosarul de urmărire penală), din care se reţine că anterior comiterii faptei inculpatul i-a transmis părţii vătămate prin telefon mesaje de ameninţare, inclusiv cu violenţe fizice.

Aşa fiind, prima instanţă a apreciat că nu se impune şi reducerea pedepsei prin aplicarea art. 74 C. pen., avându-se în vedere că inculpatul a beneficiat de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., iar faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, pedeapsa de 5 ani închisoare, astfel cum a fost individualizată mai sus, faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen., este necesară realizării funcţiilor sale de constrângere, de reeducare, cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen. De asemenea, s-a apreciat că în raport de aplicarea disp. art. 320¹ C. proc. pen., în speţă nu se mai justifică şi reţinerea conduitei sincere a inculpatului ca şi circumstanţă atenuantă, conform art. 74 lit. c) C. pen., întrucât această atitudine a inculpatului de recunoaştere a vinovăţiei pentru fapta comisă nu a mai putut fi valorificată ca reprezentând circumstanţe atenuate judiciare, deoarece ar însemna ca aceleiaşi situaţii de drept să i se acorde o dublă valenţă juridică. De altfel, s-a reţinut că prevederile art. 74 lit. c) C. pen. pot coexista cu disp. art. 320¹ C. proc. pen. numai atunci când art. 74 lit. c) C. pen. reflectă o altă atitudine favorabilă inculpatului, după săvârşirea infracţiunii, alta decât comportamentul sincer.

Având în vedere motivele arătate cu privire la împrejurările în care inculpatul a comis fapta, precum şi gravitatea deosebită a faptei, Tribunalul Timiş a apreciat că nu se justifică aplicarea unei pedepse mai reduse şi doar executarea pedepsei în regim de detenţie este de natură a asigura realizarea scopului pedepsei, astfel cum este prevăzut în dispoziţiile art. 52 C. pen., nefiind adecvată în speţă o pedeapsă mai mică pentru care să se stabilească o altă modalitate de executare, respectiv suspendarea executării pedepsei conform art. 81 C. pen., ori suspendarea sub supraveghere a pedepsei conform art. 86¹ C. pen., întrucât prin asemenea modalităţi de executare nu s-ar putea realiza efectiv prevenirea comiterii de alte fapte penale de către inculpat.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160^b alin. (1), (3) C. proc. pen., prima instanţă a menţinut starea de arest a inculpatului M.A. şi în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 iulie 2012 şi până la zi.

De asemenea, în baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit de bucătărie cu lungimea totală de 27 cm, lungimea lamei de 14 cm, cu mâner din plastic de culoare galbenă, cu inscripţia pe lamă" H.", aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Timiş, conform Procesului-verbal din 25 septembrie 2012.

În baza art. 3, 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al inculpatului în S.N.D.G.J.

Văzând dispoziţiile art. 14 C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată D.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Având în vedere că victima D.D. a fost internată în perioada 8 - 17 iulie 2012 la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara în cadrul Secţiei Politraumatologie şi au fost efectuate cheltuieli de spitalizare, a fost obligat inculpatul către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara la suma de 3.969,518 RON, cheltuieli de spitalizare, sumă ce va fi actualizată la data executării.

Împotriva Sentinţei penale nr. 378/PI din 17 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 8787/30/2012, a declarat apel în termen legal inculpatul M.A., solicitând reducerea pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În motivarea apelului, inculpatul a arătat că pedeapsa aplicată este foarte dură, întrucât, aşa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, cât şi din declaraţia sa dată în faţa primei instanţe, nu a încercat niciun moment să se sustragă de la urmărirea penală, s-a predat imediat autorităţilor şi a avut o atitudine de regret faţă de fapta comisă. De asemenea, s-a arătat că nu a mai avut conflicte cu legea penală, a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunii şi a făcut tot ce este posibil pentru a încerca să repare greşeala, în acest sens solicitând a se avea în vedere faptul că între el şi partea vătămată nu există niciun fel de relaţie conflictuală, intervenind împăcarea între ei, aceasta de altfel nemaiavând niciun fel de pretenţii civile. Totodată, s-a arătat că înainte de săvârşirea infracţiunii a fost o persoană bine integrată în societate, câştigându-şi existenţa în mod cinstit ca agent de pază la SC S.S. SRL şi înainte la SC W.P.T. SRL, de la acest ultim angajator primind o recomandare depusă la dosar, recomandare care se alătură altor caracterizări de la persoane care îl cunosc şi care au arătat faptul că este o persoană absolut normală şi că nu a avut conflicte cu legea penală.

A considerat că la individualizarea pedepsei prima instanţă ar fi trebuit să aibă în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, urmările acesteia (15 zile îngrijiri medicale), datele personale ale sale, ca nefiind cunoscut cu antecedente penale, atitudinea sinceră pe tot parcursul procesului penal, faptul că a cooperat cu organele de urmărire penală şi toate celelalte criterii generale ale individualizării prev. de art. 72 C. pen. De asemenea, a considerat că puteau fi reţinute circumstanţele atenuante cum ar fi conduita sa bună înainte de comiterea faptei, regretul sincer exprimat, vârsta sa, gradul de educaţie şi mediul social din care provine, împrejurarea că partea vătămată a declarat imediat după comiterea faptei că s-a împăcat cu el. S-a mai considerat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins şi prin stabilirea unui cuantum sub minimul prevăzut de lege şi chiar cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar motivarea Tribunalului Timiş cu privire la faptul că nu pot fi reţinute circumstanţele prev. de art. 74 lit. a), b), c) C. pen. atâta timp cât a beneficiat de prevederile disp. art. 320¹ C. proc. pen. este considerată ca nelegală, prima instanţă putând să reducă limitele pedepsei cu o treime şi făcând aplicarea art. 74 lit. a), b), c) C. pen. şi să stabilească un cuantum al pedepsei chiar sub minimul special prevăzut de lege.

Prin Decizia penală nr. 18/A din 31 ianuarie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul declarat de inculpatul M.A. împotriva Sentinţei penale nr. 378/PI din 17 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş.

În temeiul art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului M.A., iar în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus în continuare starea de arest a inculpatului din data de 17 octombrie 2012 la zi.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat în apel.

A dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 200 RON către Baroul Timiş, onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, pe baza probelor administrate în cauză, prima instanţă a reţinut corect starea de fapt căreia i-a dat o corespunzătoare încadrare juridică.

În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, instanţa de apel a apreciat că prin sentinţa penală atacată s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen., inculpatul beneficiind de aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cererea inculpatului de reţinere a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., s-a reţinut că acestea nu operează automat fiind lăsate la aprecierea judecătorului. Totodată, s-a mai arătat că instanţa de fond a dat eficienţă juridică conduitei sincere a inculpatului prin aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Modalitatea de executare a pedepsei aplicate, respectiv în regim de detenţie cu interzicerea pe durata executării pedepsei a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., s-a apreciat că este singura în măsură să conducă la atingerea scopului pedepsei având în vedere gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpatului.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs inculpatul M.A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 385⁶ alin. (6) C. proc. pen., în baza căruia instanţa de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., cât şi din perspectiva art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanţa de fond, care a realizat o analiză amplă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă şi corespunde situaţiei de fapt, în mod corect apreciind instanţa de fond că se impune tragerea la răspundere a inculpatului pentru comiterea faptei reţinute în sarcina sa.

Astfel, rezultă din probele administrate că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, modalitatea concretă de comitere a faptei, urmările acesteia, limitele de pedeapsă, cât şi circumstanţele personale (conduita procesuală de recunoaştere, inculpatul beneficiind de aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., lipsa antecedentelor penale), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum şi modalitatea de executare este în măsură să asigure atingerea scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat în art. 52 C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea conţinând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite, pe viitor, săvârşirea de fapte penale.

În speţă, instanţa de fond a apreciat corect asupra gravităţii faptei, dar şi a împrejurărilor în care a fost comisă, coroborate cu persoana inculpatului, condiţii în care solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cererea inculpatului de a i se aplica circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., se reţine că aceste circumstanţe judiciare nu operează automat, fiind lăsate la aprecierea judecătorului.

Totodată, conduitei sincere a inculpatului i s-a dat eficienţă juridică prin aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, nu se poate da împrejurării că inculpatul nu are antecedente penale calificarea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., aceasta urmând a fi avută în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei.

Pe de altă parte, calificarea lipsei de antecedente penale a inculpatului nu poate omite gravitatea faptei comise.

Nici aspectele privind integrarea sa socială nu sunt unele cu caracter deosebit, care să justifice calificarea lor într-o circumstanţă atenuantă, în condiţiile în care inculpatul nu are ocupaţie, iar caracterizările depuse la dosar dovedesc că nu are loc de muncă sau locuinţă stabilă.

Apreciază Înalta Curte că modalitatea de executare a pedepsei aplicate, respectiv în regim de detenţie, cu interzicerea pe durata executării pedepsei a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., este singura în măsură să conducă la atingerea scopului pedepsei având în vedere gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpatului (În fapt, inculpatul a încercat să suprime viaţa soţului celei cu care se raliase într-o relaţie în condiţiile în care aceasta se întorsese la propria familie).

Raportat la educaţia precară a inculpatului, la integrarea redusă în societate a acestuia, se constată că o altă modalitate de executare a pedepsei nu ar putea conduce la prevenirea comiterii altor fapte antisociale şi la circumscrierea conduitei sale normelor de convieţuire socială.

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 iulie 2012 la 10 mai 2013.

În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 18/A din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 iulie 2012 la 10 mai 2013.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 mai 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1582/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1588/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1586/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1586/2013. Penal