ICCJ. Decizia nr. 190/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 190/2013

Dosar nr. 16289/63/2011

Şedinţa publică din 21 ianuarie 2013

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 523 din 22 noiembrie 2011, Tribunalul Dolj, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor din actul de sesizare al instanţei, din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. b) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. (fapte aflate în concurs).

În baza dispoziţiilor art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul T.F.C., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II. lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară (faptă săvârşită împotriva părţii vătămate D.M.I.).

În baza dispoziţiilor art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare (faptă săvârşită împotriva părţii vătămate B.I.).

În baza dispoziţiilor art. 321 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. d C. pen. a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. a dispus ca inculpatul T.C.F. să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 8 ani.

În baza art. 86³ C. pen. a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la 06 martie 2011 la zi.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi a fost obligat inculpatul T.C.F. la plata către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a sumei de 818,32 lei reprezentând cheltuielile efectuate pentru spitalizarea părţii vătămate D.M.I. şi respectiv la plata sumei de 720,82 lei reprezentând cheltuieli efectuate pentru spitalizarea părţii vătămate B.I. (reduse ca urmare a reţinerii prevederilor art. 73 lit. b) C. pen.) sume ce vor fi reactualizate la data plăţii.

S-au admis în parte acţiunile civile formulate de părţile vătămate D.M.I. şi B.I. şi a fost obligat inculpatul T.C.F. la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea vătămată D.M.I. şi la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale către aceeaşi parte vătămată.

A fost obligat acelaşi inculpat la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de daune materiale către partea vătămată B.I. şi la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale către aceeaşi parte vătămată.

În baza disp. art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuţitului - corp delict.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului T.C.F., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 13 din data de 06 martie 2011, dacă nu este reţinut în altă cauză.

A fost obligat inculpatul la 2.500 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 432/P/2011 din data de 12 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.C.F. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prevăzut de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că în seara de 5 martie 2011, inculpatul T.C.F. şi prietena sa, martora N.M., după ce au consumat alcool, au mers la barul Cave din apropierea blocului unde locuiau şi aici, au avut o altercaţie cu părţile civile B.I. şi D.M.I. zis Ţ., urmare atitudinii necorespunzătoare ale acestora faţă de prietena sa.

În acest context şi al consumului de alcool, inculpatul T.C.F. a spart din greşeală un pahar, împrejurare în care partea civilă D.M.I. a solicitat administratorului barului să îl dea afară din bar pe inculpat, iar acesta a scos un cuţit cu lama rabatabilă şi l-a înjunghiat pe partea civilă D.M.I. în coapsa dreaptă.

Fiind dat afară din bar de către martorul S.G.M., la ieşirea din bar inculpatul a lovit cu cuţitul în zona temporală stângă şi a comisurii bucale pe partea civilă B.I. care, urmare primirii loviturilor, a ieşit afară în urma inculpatului şi l-a doborât pe carosabil, intenţionând să îl deposedeze de cuţit, împrejurare în care i-a produs mai multe leziuni corporale. B.I. nu a reuşit să ia cuţitul din mâna inculpatului, iar după ce s-a ridicat de pe carosabil, a fost înjunghiat în zona toracică stânga.

După agresiune, inculpatul T.C.F. a plecat de la locul faptei şi a aruncat cuţitul într-un canal de scurgerea apelor pluviale din apropierea blocului x de pe str. Doljului din Craiova, unde a fost găsit de organele de anchetă.

În urma scandalului provocat de inculpat, consumatorii au părăsit în grabă barul, fiind indignaţi de comportamentul acestuia, aspect ce rezultă din declaraţiile martorilor N.M., B.S.M., S.G.M., F.G., A.I.A., C.S.C., U.E.A., V.O., M.M.M.

Fiind audiat de către instanţă, inculpatul T.C.F. a recunoscut agresarea celor două părţi vătămate, însă într-o versiune proprie în care a fost provocat de către acestea şi fără intenţia de a ucide, ci doar de a le aplica o corecţie pentru comportamentul lor neadecvat faţă de prietena sa, N.M.

Analizând cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat şi omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. (partea vătămată D.I.M.) şi în cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. (partea vătămată B.I.), instanţa de fond a stabilit că în literatura şi practica judiciară s-a statuat că pentru a se reţine existenţa omorului sau a tentativei la această infracţiune este necesar a se stabili forma şi modalitatea de vinovăţie cu care s-a săvârşit fapta

Pe de altă parte, dacă în cazul vătămării corporale grave făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acţionează cu intenţia de ucidere.

Este adevărat că infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. poate avea ca element subiectiv şi intenţia depăşită, însă în acest caz făptuitorul acţionează nu cu intenţia de omor ci cu intenţia generală de vătămare corporală, iar rezultatul mai grav - punerea în primejdie a vieţii persoanei este imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză caracteristică pentru praeterintenţie.

Ca atare, pentru delimitarea infracţiunii de vătămare corporală gravă de tentativa la infracţiunea de omor trebuie avute în vedere toate împrejurările în care a fost săvârşită fapta, natura obiectului vulnerant folosit, intensitatea şi efectele loviturilor, zona corpului vizată şi urmările produse.

Cu toate acestea nu este suficient ca obiectul vulnerant să fie apt de a ucide, fiind necesar ca din împrejurările cauzei să rezulte în mod neechivoc că inculpatul şi-a reprezentat posibilitatea morţii victimei şi că el a urmărit sau a acceptat acest rezultat.

În cauza de faţă, în ceea ce priveşte agresiunea săvârşită asupra părţii vătămate D.M., probatoriile administrate, în special depoziţiile martorilor, au relevat că între inculpatul T.C. şi partea vătămată D.M. a izbucnit un conflict determinat de faptul că partea vătămată, după ce a fost invitat la masa unde se afla inculpatul şi prietena sa, a început să aibă un comportament necuviincios faţă de prietena inculpatului, în sensul că i-a pus mâna în unele zone ale corpului, respectiv în partea dorsală, iar când inculpatul i-a reproşat acest aspect, între ei a izbucnit o discuţie contradictorie şi chiar au început să se îmbrâncească.

Astfel, martora N.M. a declarat în instanţă că după ce părţile vătămate au fost invitate de martoră la masa inculpatului, D.M. i-a pus mâna în zona dorsală şi inculpatul i-a cerut să o lase în pace şi din întâmplare a spart şi un pahar, iar D.M. s-a dus şi a reclamat incidentul barmanului.

În acelaşi sens a declarat şi martorul S.G., acesta relatând că a observat la o masă din apropierea barului pe părţile vătămate, pe inculpat şi o fată şi la un moment dat D.M.I. a venit la el şi i-a cerut să îl dea afară pe inculpat deoarece a spart un pahar şi să îl pună să îl plătească.

Acelaşi martor, a mai relatat că s-a îndreptat spre masa respectivă, mai ales că a observat cum inculpatul şi D.M.I. se aflau în picioare, faţă în faţă şi l-a prins pe inculpat de mână, spunându-i să meargă afară, însă acesta a reuşit să scape şi s-a apropiat din nou de D.M.I.

O altă persoană care a fost prezentă în acel bar, respectiv martorul S.I.I. a declarat că se afla chiar la bar aşteptând să îi fie servită o cafea pe care o comandase, când a văzut că în apropierea barului se aflau două persoane care gesticulau şi se împingeau reciproc, respectiv inculpatul şi o persoană mai robustă (aceasta era partea vătămată D.M.I.), iar la un moment dat martorul a observat cum persoana mai robustă l-a lovit pe inculpat cu pumnul în zona feţei şi acesta chiar a căzut jos, arătând că din cauza învălmăşelii iscate nu a văzut ce s-a mai întâmplat.

Din raportul de constatare medico-legală şi din raportul de expertiză rezultă că prin lovitura aplicată de inculpat s-a produs părţii vătămate D.M.I. o plagă tăiată profund, aproximativ 20 cm faţa internă, 1/ 3 medie coapsa dreaptă cu interesare musculară şi vasculară, că lovitura a fost aplicată din faţă, lateral stânga dreapta şi a fost pusă în primejdie viaţa victimei ca urmare a secţionării de vase vasculare şi muşchi.

Aceste probatorii relevă că inculpatul, tulburat de gestul indecent săvârşit de partea vătămată D.M.I. asupra prietenei sale, de aspectul că partea vătămată a mers la barman şi a cerut să îl scoată pe inculpat din bar când acesta i-a reproşat comportamentul, începând să se certe şi de faptul că partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu pumnul în zona feţei, posibil în zona urechii (aşa cum rezultă din certificatul medico-legal emis inculpatului), a scos acel briceag şi a lovit-o pe partea vătămată, lovitura fiind aplicată într-o zonă cu vase sanguine şi musculatură şi fiind puternică, din moment ce a avut o adâncime de 20 cm, secţionând muşchii şi vasele sanguine şi producând şoc hemoragie grad II.

Chiar dacă se presupune că din poziţia în care se afla, posibil căzut la pământ (la rândul său lovit de partea vătămată), inculpatul ar fi acţionat la întâmplare aplicând aceea lovitură cu cuţitul, totuşi, din actele medicale rezultă că lovitura a fost aplicată cu intensitate în coapsa piciorului - deci într-o zonă puternic vascularizată - producând părţii vătămate D.M. un soc hemoragie, ca urmare a intersectării masei musculare şi vaselor sanguine, punându-i în primejdie viaţa.

În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că din lovitura aplicată cu intensitate acestei părţi vătămate în zona anatomică menţionată, cu punerea în primejdie a vieţii acesteia, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală, se impune concluzia că inculpatul a prevăzut posibilitatea suprimării vieţii părţii şi, chiar dacă nu a urmărit acest rezultat, l-a acceptat, acţionând cu intenţie indirectă.

În ceea ce priveşte actele de agresiune comise împotriva părţii vătămate B.I., probatoriul administrat relevă că, după ce inculpatul a aplicat aceea lovitură cu cuţitul părţii vătămate D., a fost scos afară din bar, însă cealaltă parte vătămată l-a urmărit cu intenţia probabilă de a se răzbuna.

Astfel, martorul S.G., care l-a condus spre ieşire pe inculpat, a declarat că l-a observat pe B.I. în spatele lor şi, când inculpatul a ajuns afară şi chiar a început să se îndepărteze, l-a văzut pe B. cum s-a luat după el iar inculpatul a început să fugă printre maşini, partea vătămată urmărindu-l îndeaproape.

Martorul a mai relatat că la un moment dat, inculpatul s-a întors şi l-a lovit pe B., dar pentru că era în continuare urmărit, s-a mai întors şi l-a mai lovit o dată.

De asemenea, deşi partea vătămată B.I. a dat declaraţii oscilante în instanţă cu privire la modul cum s-a derulat incidentul dintre el şi inculpat, în faza de urmărire penală a relatat că, văzându-l pe prietenul său D. la pământ după ce a fost tăiat la picior de inculpat, s-a luat după acesta şi la un moment dat, inculpatul a făcut un gest cu mâna în direcţia sa tăindu-l pe obraz, însă a continuat să-l urmărească pe inculpatul şi după ce a ieşit din bar .

A mai relatat această parte vătămată că în timp ce fugea după inculpat, acesta s-a mai întors spre el şi i-a mai aplicat o lovitură în zona parietală şi atunci pentru a-l prinde i-a pus piedică trântindu-l la pământ .

De fapt, partea vătămată a menţionat că a sărit pe inculpat, I-a imobilizat ţinându-l de mână şi chiar l-a lovit de mai multe ori cu piciorul şi când s-a ridicat a simţit că inculpatul l-a lovit cu acel cuţit în partea stângă spate.

Aceste relatări ale părţii vătămate au fost confirmate şi de raportul de constatare medico legală din care rezultă că inculpatul T.C. a prezentat numeroase echimoze şi excoriaţii în diverse zone ale corpului produse prin lovire cu un corp dur .

Analizând aceste probatorii, instanţa a apreciat că fapta inculpatului care, urmărit fiind de partea vătămată B.I. ce intenţiona să-i ceară socoteală pentru agresarea prietenului său D., pentru a-l împiedica să-l prindă a lovit-o uşor în zona fetei, după care, fiind trântit la pământ şi lovit de partea vătămată cu picioarele peste corp şi chiar în zona capului, pentru a scăpa de imobilizare şi de agresiunea exercitată asupra sa, a lovit-o şi acesta la întâmplare pe partea vătămată B.I. cu acel cuţit, fără a viza o anumită zonă, lovitura fiind una uşoară, nu întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor.

În acest sens noua expertiză medico-legală efectuată în cauză, avizată de Comisia de avizare şi control a actelor medico-legale din cadrul I.M.L. Craiova a concluzionat că prin lovitura aplicată părţii vătămate B.I. i s-a produs o plagă penetrantă toracică stângă minimă care nu a necesitat pentru vindecare vreo intervenţie chirurgicală şi această leziune de violentă a necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale fără a pune în primejdie viaţa părţii vătămate.

Deci, în condiţiile acestui mod de derulare a incidentului între inculpat şi partea vătămată B.I. nu poate fi reţinută intenţia de a ucide, deoarece inculpatul nu a aplicat lovitura de briceag cu intensitate şi nu a vizat o zonă vitală, acesta fiind imobilizat şi agresat de partea vătămată, ci a lovit pentru a reuşi să se ridice şi să scape, nu pentru a suprima viaţa victimei, rezultat care nici măcar nu a fost acceptat de către acesta.

Faţă de toate considerentele mai sus expuse, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiune de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i), art. 176 lit. b) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în ceea ce o priveşte pe partea vătămată D.M. şi în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. săvârşită împotriva părţii vătămate B.I.

De asemenea, probatoriile administrate mai atestă că starea conflictuală şi incidentul în urma cărora cele două părţi vătămate au suferit leziunile arătate în actele medico-legale a fost generat de comportamentul părţilor vătămate.

Astfel, martorii au relevat că partea vătămată D.I.M. a invitat-o mai întâi pe prietena inculpatului să-l însoţească în sala alăturată unde avea loc un concurs karaoke, după care a săvârşit unele gesturi indecente şi, când inculpatul i-a reproşat comportamentul, D.I.M. a chemat barmanul pentru a-l scoate afară din bar.

De asemenea, deşi inculpatul a intenţionat să plece spre domiciliu după ce a fost scos afară, cealaltă parte vătămată - B.I. - l-a urmărit cu intenţia de se răzbuna, i-a pus piedică şi a început să-l lovească cu picioarele, aspect care l-a determinat pe inculpat să-l lovească pe B. cu acel briceag.

În consecinţă, inculpatul a săvârşit actele de agresiune împotriva celor două părţi vătămate datorită tulburării şi emoţiei determinate de comportamentul acestora, astfel încât, în favoarea sa au fost reţinute prevederile art. 73 lit. b) C. pen., aceste fapte fiind deci săvârşite în stare de provocare.

De asemenea, probatoriile administrate mai atestă că incidentul produs în bar a stârnit panică în rândul consumatorilor care au prăsit localul, unii chiar fără să plătească, fiind deci întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), relativ la gradul de pericol social al faptelor săvârşite, împrejurările în care au fost comise consecinţele produse, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.

Avându-se în vedere că inculpatul a recunoscut, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, activitatea infracţională dedusă judecăţii aşa cum a perceput acesta că s-au derulat evenimentele, că a colaborat cu organele de urmărire penală indicând locul unde, de frică a aruncat acel briceag, că nu a suferit condamnări anterioare, având deci o bună comportare şi fiind o persoană integrată social, absolvent al unei instituţii de învăţământ superior aşa cum rezultă din caracterizările depuse la dosar şi din referatul de evaluare, s-a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare cu privire la care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere va fi în măsură să realizeze scopul social al pedepsei la care face referire art. 52 C. pen.

De altfel, nu trebuie ignorat faptul că pedeapsa aplicată unei persoane acuzate de săvârşirea unei infracţiuni, pe lângă funcţia de constrângere, trebuie să aibă şi aceea forţă care să arate inculpatului că a greşit, să îl determine la reflecţie şi să stimuleze dorinţa acestuia ca pe viitor să aibă o conduită perfectă şi să respecte toate valorile sociale ocrotite de legea penală.

Ca atare, pedeapsa nu trebuie percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societăţii pentru a că a greşit, ci trebuie să conducă în final la redarea inculpatului societăţii, funcţia coercitivă a pedepsei putând fi realizată numai dacă se ţine seama de natura morală a individului şi de capacitatea acestuia de a-şi analiza faptele şi de a-şi îndrepta conduita.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că în cauză părţile vătămate B.I. şi D.I.M. s-au constituit părţi civile cu câte 20.000 lei fiecare, din care 5.000 lei daune materiale şi câte 15.000 lei daune morale.

Pentru dovedirea pretenţiilor solicitate, D.I.M. a depus la dosar copie după certificatul de concediu medical, solicitând ca în cuantumul daunelor materiale să fie inclusă şi diferenţa dintre indemnizaţia de concediu şi salariu, contravaloarea medicaţiei, contravaloarea hainelor distruse, cheltuielile pentru obţinerea certificatului medico-legal.

A fost audiat şi martorul C.C.C., care a declarat că l-a vizitat pe D.M. la spital aflând că acesta a făcut o intervenţie chirurgicală, că i-a cumpărat unele medicamente şi alimente, iar după externare, partea vătămată a făcut numeroase controale.

A mai precizat martorul că partea vătămată urma să fie recrutat de unitatea militară unde era angajat pentru o misiune în străinătate, dar în urma incidentului din acel bar acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Totodată, partea vătămată B.I. a depus la dosar acte medicale din care rezultă că a fost examinat în legătură cu acele plăgi cauzate de loviturile aplicate de inculpat în zona feţei, din care rezultă că i s-a recomandat tratament cu unguente cicatrizante, existând şi posibilitatea efectuării unor intervenţii chirurgicale dacă într-un termen de 6 luni tratamentele nu vor fi eficace, precum şi o adeverinţă din care rezultă că era instructor sportiv la un club.

Analizând cererile formulate de părţile vătămate, în raport de probatoriile administrate şi de reţinerea culpei comune a părţilor vătămate şi a inculpatului, ca urmare a reţinerii circumstanţei prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ., instanţa a admis în parte acţiunile civile.

În consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 lei către partea civilă D.M. cu titlu de despăgubiri materiale (1/ 2 din suma de 5.000 lei) constând în diferenţa dintre salariu şi indemnizaţia de concediu medical pe o perioadă de 14 zile, cheltuieli cu medicaţia, transport la spital pentru controalele efectuate după externare.

Este indubitabil că această parte vătămată, care a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, a stat internată o perioadă în spital, fiind scoasă din mediul social obişnuit şi suferind şi un prejudiciu nepatrimonial, astfel încât inculpatul a fost obligat şi la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale către aceeaşi parte vătămată (această sumă rezultând în urma reducerii cuantumului proporţional cu culpa părţii vătămate).

În ceea ce o priveşte pe partea vătămată B.I., s-a constatat că şi acesta a suferit un prejudiciu material constând în cheltuielile efectuate cu medicaţia şi controalele medicale după externare şi cheltuielile de transport, cuantumul daunelor materiale fiind apreciat la suma de 1.500 lei, ţinându-se seama şi de culpa părţii vătămate

Deşi această parte vătămată a invocat că, pentru vindecarea leziunilor trebuie să efectueze în viitor unele intervenţii chirurgicale care costă considerabil, acest presupus prejudiciu viitor este unul incert şi nu poate fi acordat de instanţă.

De asemenea şi această parte vătămată a stat internată o perioadă în spital pentru vindecarea leziunii din zona toracică, deci într-un alt mediu decât cel obişnuit, suferind şi un prejudiciu nepatrimonial, astfel încât inculpatul a fost obligat, proporţional culpei sale, la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată B.I.

S-a mai constatat că prin săvârşirea infracţiunilor de către inculpat, părţile vătămate D.M. şi B.I. au fost internate în Spitalul Clinic de Urgentă Craiova iar unitatea spitalicească s-a constituit parte civilă încă din faza de urmărire penală cu suma de 1.441, 65 lei în ceea ce-l priveşte pe B.I., respectiv cu suma de 1.636,64 pentru D.M.I., reprezentând cheltuielile efectuate pe perioada spitalizării celor două părţi vătămate, aşa cum rezultă şi din deconturile de cheltuieli anexate la dosar, solicitându-se de asemenea actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie de la data plătii

În consecinţă, ţinându-se seama şi de dispoziţiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată, potrivit cărora persoana care, prin faptele sale aduce daune sănătăţii altor persoane, răspunde potrivit legii civile şi are obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor efective ocazionate de asistenţa medicală acordată victimei.

Prin urmare, ţinând seama şi de starea de provocare în care s-a aflat inculpatul, acesta a fost obligat proporţional culpei sale (VI) la plata către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă a sumei de 818,32 lei reprezentând cheltuielile efectuate pentru spitalizarea părţii vătămate D.M. şi, respectiv la plata sumei de 720,82 lei, reprezentând cheltuielile efectuate pentru spitalizarea părţii vătămate B.I., sume ce vor fi reactualizate la data plăţii.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, părţile civile B.I. şi D.M. şi inculpatul T.F.C.

În motivarea apelului declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a solicitat desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei noi hotărâri, apreciind că în mod greşit a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen.

A arătat că actele medicale privitoare la partea vătămată B.I., evidenţiază faptul că acesteia i-au fost produse mai multe leziuni, printre care una pleuro-pulmonară (plagă penetrantă toracică stânga), pneumotorax stâng, inculpatul vizând o zonă vitală, lovind cu intensitate, astfel încât a prevăzut moartea victimei ca rezultat posibil al acţiunii sale.

Chiar dacă actele medicale ulterioare au evidenţiat că nu a fost pusă în primejdie viaţa părţii vătămate B.I., a considerat că acest aspect nu are relevanţă sub aspectul încadrării juridice, practica judiciară fiind constantă în sensul că în vederea stabilirii laturii subiective a infracţiunii de tentativă la omor trebuie avut în vedere obiectul folosit, intensitatea aplicării loviturilor, regiunea vizată şi urmările ce se puteau produce.

A apreciat că în mod greşit s-au reţinut dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât săvârşirea faptelor nu a fost determinată de un act de violenţă, o atingere gravă a demnităţii sau alte acţiuni ilicite grave, comise de părţile vătămate.

S-a invocat faptul că argumentul prezentat, constând în faptul că una dintre părţile vătămate ar fi pus mâna pe prietena inculpatului, ar putea conduce la aprecierea că a existat cel mult un sentiment de gelozie, ce nu se impune a fi reţinut ca circumstanţă atenuantă.

De asemenea, s-a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul omisiunii aplicării dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, nefiind dispusă prelevarea probelor biologice de la inculpat, în mod eronat, cu toate că acesta a fost condamnat pentru una din infracţiunile prevăzute în anexa legii mai susmenţionate.

S-a mai arătat că în cauză reţinându-se prevederile art. 321 alin. (2) C. pen., s-a omis să se reţină alin. (1), ce reprezintă forma tip a infracţiunii.

În plus, s-a învederat că, deşi împreună cu dosarul cauzei au fost înaintate mai multe bunuri ce se află în plicul 2, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la acestea, pronunţându-se doar cu privire la cuţitul aflat în plicul nr. 1.

S-a menţionat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este netemeinică, în mod neoportun făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. în raport de gravitatea faptelor comise şi poziţia adoptată de inculpat după săvârşirea faptei şi neavându-se în vedere aspectul că infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav prezintă un pericol social generic deosebit de ridicat. Totodată, a fost ignorată atitudinea nesinceră manifestată de inculpat, precum şi faptul că după comiterea faptelor a plecat şi a aruncat cuţitul într-un canal de scurgere a apelor pluviale.

În motivarea apelului formulat de către părţile civile, s-a precizat că în mod greşit a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen.

În susţinerea apelului s-a menţionat că actele medicale privitoare la partea civilă B.I. evidenţiază faptul că acesteia i-au fost produse mai multe leziuni, printre care una pleuropulmonară (plagă penetrantă toracică stânga) pneumotorax stâng, inculpatul vizând o zonă vitală, lovind cu intensitate, astfel încât a prevăzut moartea victimei ca rezultat posibil al acţiunii sale.

Chiar dacă actele medicale ulterioare au evidenţiat că nu a fost pusă în primejdie viaţa părţii civile, în opinia părţilor civile acest aspect nu are relevanţă sub aspectul încadrării juridice, practica judiciară fiind constantă în sensul că în vederea stabilirii laturii subiective a infracţiunii de tentativă la omor, trebuie avut în vedere obiectul folosit, intensitatea aplicării loviturilor, regiunea vizată, urmările ce se puteau produce.

O altă critică formulată în apel priveşte faptul că, în mod greşit s-au reţinut dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. întrucât săvârşirea faptelor nu a fost determinată de un act de violenţă, o atingere gravă a demnităţii sau alte acţiuni ilicite grave, comise de părţile vătămate.

Totodată, părţile civile au arătat că nu se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., având în vedere natura şi gravitatea faptelor comise de inculpat, iar pedepsele aplicate au fost considerate prea mici.

Pe de altă parte, s-a susţinut că trebuiau acordate în întregime daunele materiale şi morale, daunele materiale fiind dovedite în totalitate, iar daunele morale fiind considerate prea mici în raport cu traumele suferite.

S-a mai arătat că partea civilă B. are urme de tăieturi pe faţă, situaţie care impune operaţie estetică, iar partea civilă D. este militar.

În motivarea apelului declarat de către inculpat, acesta a solicitat desfiinţarea sentinţei şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., în art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în privinţa părţii civile D.M..

A precizat că în rechizitoriu s-a acreditat în mod greşit ideea că el a lovit-o cu cuţitul pe partea civilă D.I.M. în timp ce ambii se aflau în picioare, în realitate, inculpatul fiind căzut când a lovit cu cuţitul.

A invocat declaraţia martorului S., care, deşi a arătat la urmărirea penală (fila 64) că a văzut că inculpatul avea în mână un cuţit de 10 cm, la instanţa de fond, martorul a retractat totul, afirmând că deşi l-a prins de încheietura mâinii pe inculpat, nu a văzut vreun cuţit în mâinile acestuia. Acelaşi martor a arătat la urmărirea penală că nu a văzut ce s-a întâmplat în acele momente, dar la interval de câteva secunde, l-a prins din nou de mâini pe inculpat şi l-a scos afară, menţionând că în spatele lui se afla B.I., care intenţiona să-l lovească cu pumnul pe inculpat şi declarând că l-a văzut pe inculpat când îl lovea pe B. în zona feţei.

Astfel, inculpatul a învederat că din acest context a rezultat faptul că lovitura cu cuţitul a avut loc când inculpatul era căzut şi lovit cu picioarele, moment în care a căzut şi l-a lovit pe D.M. la nivelul coapsei drepte. S-a arătat că prezenţa părţii civile B. are loc chiar în momentul căderii inculpatului, iar când inculpatul a vrut să fugă, B. a vrut să-l lovească, moment în care inculpatul l-a lovit cu cuţitul în zona feţei.

A invocat faptul că în cazul tentativei de omor, latura subiectivă se realizează cu intenţie directă sau indirectă, în timp ce pentru existenţa infracţiunii de vătămare corporală gravă, latura subiectivă îmbracă forma praeterintenţiei, în sensul că aplicarea loviturii se face cu intenţie, dar rezultatul periculos se produce din culpă.

Privitor la latura civilă, în raport de reţinerea circumstanţei provocării şi de lipsa dovezilor pentru determinarea cuantumului daunelor materiale, a solicitat înlăturarea sau reducerea cuantumului acestora, solicitând şi reducerea cuantumului daunelor morale.

Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate şi examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, instanţa de apel a apreciat că sunt fondate în parte apelurile declarate de parchet şi părţile civile, iar apelul declarat de inculpat este nefondat.

În consecinţă, prin decizia penală nr. 204 din 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penala şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de parchet şi părţile civile şi a desfiinţat în parte sentinţa în sensul că: a descontopit pedepsele, repunându-le în individualitatea lor şi a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.C.F. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

A dispus recontopirea pedepselor aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară.

A majorat daunele morale acordate părţii civile D.M. la 7.500 lei şi daunele morale acordate părţii civile B.I. la 5.000 lei.

A dispus restituirea către partea civilă D.M.I. a bunurilor înaintate împreună cu rechizitoriul, respectiv pardesiul de culoare neagră marca P., blugii de culoare albastră marca Z., cureaua de culoare neagră şi perechea de pantofi marca F. de culoare maro deschis (plicul nr. 2).

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.F.C.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a pronunţa această decizie, verificând sentinţa atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, faţă de motivele de reformare invocate prin căile de atac exercitate, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) raportat la art. 372 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a stabilit că din întreg materialul probator administrat în cauză, rezultă că instanţa de fond a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul că în timp ce inculpatul împreună cu prietena sa, N.M., se aflau la masă, au venit părţile civile B.I. şi D.M. La un moment dat, D.M. a avut un comportament provocator faţă de prietena inculpatului, atingând-o în zone intime ale corpului, motiv pentru care, inculpatul a intervenit, iar între acesta şi D.M. a început o discuţie contradictorie în timpul căreia inculpatul i-a reproşat atitudinea necuviincioasă.

Pe fondul acestei discuţii, cei doi au început să se îmbrâncească, la un moment dat D.M. aplicându-i o lovitură inculpatului cu pumnul în zona urechii drepte, aşa cum rezultă din declaraţia martorului S.I.I., coroborată cu concluziile raportului de constatare medico-legală din 17 martie 2011, în care se arată că inculpatul a prezentat printre alte leziuni „echimoză violacee pavilion urechea dreaptă”. Imediat, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuţitul părţii civile D.M. în zona coapsei drepte, partea vătămată cazând.

Martorul S.G. a intervenit în sensul că l-a prins de mână pe inculpat, conducându-l spre ieşirea din bar. în acest timp, partea civilă B.I. s-a luat după inculpat, urmărindu-l, împrejurare ce a determinat inculpatul să se întoarcă la un moment dat, şi să-i aplice acestei părţi civile o lovitură cu cuţitul la nivelul comisurii bucale stângi, însă partea civilă B.I. a continuat să-l urmărească pe inculpat, fiind lovit din nou de către acest, în zona parietală stângă, aşa cum rezultă din declaraţia martorului S.G. şi raportul de nouă expertiză medico-legală din 11 mai 2011.

În cele din urmă, B.I. i-a pus piedică inculpatului, cei doi căzând iar partea civilă i-a aplicat lovituri inculpatului. La rândul său, acesta i-a aplicat părţii civile o lovitură cu cuţitul la nivelul hemitoracelui stâng, în dreptul spaţiului X intercostal, aşa cum rezultă din declaraţiile inculpatului, declaraţiile părţii vătămate şi raportul de nouă expertiză medico-legala din 11 mai 2011.

Privitor la încadrarea juridică a faptelor, Curtea a apreciat că instanţa de fond a procedat corect.

Astfel, s-a avut în vedere în cazul ambelor părţi vătămate obiectul folosit, zona vizată, intensitatea loviturii, urmările produse sau care se puteau produce.

Referitor la partea civilă B.I., deşi obiectul folosit - cuţit - şi zona vizată - comisura bucală stângă, zona parietală stângă, hemitoracele stâng, spaţiul X intercostal - ar conduce la ideea că suntem în prezenţa unei tentative la infracţiunea de omor, intensitatea loviturii a fost foarte redusă, astfel încât gravitatea leziunilor produse a fost minimă, aşa cum rezultă din raportul de nouă expertiză medico-legală din 11 mai 2011, aspect care justifică ideea că inculpatul nu a avut intenţia de a suprima viaţa părţii civile B.I..

În privinţa gravităţii leziunilor produse la nivelul comisurii bucale stângi şi zonei parietale stângi, semnificativ este faptul că partea civilă B.I. a continuat să-l urmărească pe inculpat, chiar alergând după acesta, deşi primise două lovituri

Legat de gravitatea leziunii pleuro-pulmonare (plagă penetrantă toracică stângă), în concluziile raportului de expertiză medico-legală din 7 aprilie 2011, preluate în raportul de nouă expertiză medico-legală din 11 mai 2011, se arată că gravitatea „a fost minimă”, iar partea civilă nu a necesitat pentru vindecare intervenţie chirurgicală (drenaj).

Faptul că, în concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală din 11 mai 2011 întocmit de IML Craiova şi avizat de Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul INML Mina Minovici, se arată că „leziunile traumatice prezentate au necesitat 16-18 zile îngrijiri medicale de la data producerii lor, nu au interesat organe cu rol esenţial în menţinerea vieţii şi nu au pus în primejdie viaţa” întăreşte ideea că inculpatul nu a avut intenţia de a o ucide pe partea civilă B.I., astfel încât nu există infracţiunea de tentativă la omor.

Situaţia este diferită în cazul părţii vătămate D.I.M., determinat de intensitatea loviturii, ce a condus la secţionarea muşchilor „sartorius şi vast medial”, partea civilă menţionată prezentând la nivelul coapsei drepte „faţă internă în 1/ 3 medie o plagă tăiată de aproximativ 20 cm, cu traiect oblic descendent anterior, profundă, cu „sângerare activă”, zona vizată fiind una vitală cu interesare musculară şi vasculară, având ca urmare punerea în primejdie a vieţii victimei.

Prin urmare, obiectul folosit - cuţit, zona vizată - coapsa dreaptă, cu interesare musculară şi vasculară, intensitatea mare a loviturii, urmarea produsă, punerea în primejdie a vieţii victimei, duc la concluzia că, deşi inculpatul nu a urmărit în mod direct uciderea părţii vătămate D.I.M., a prevăzut şi a acceptat posibilitatea ca leziunile produse prin fapta sa să conducă la decesul victimei, acţionând cu intenţie indirectă, fiind realizate elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective ale tentativei la omor calificat.

Semnificativ este faptul că victima s-a aflat în şoc hemoragie gradul II şi că s-a intervenit chirurgical de urgenţă, astfel încât evoluţia sănătăţii părţii vătămate D.M. a fost favorabilă.

Privitor la circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., Curtea a considerat că în mod corect a reţinut instanţa de fond existenţa unei provocări din partea celor două părţi civile în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen. (parte civilă D.M.) şi art. 180 alin. (2) C. pen. (parte civilă B.I.).

Astfel, instanţa de apel a reţinut că partea civilă D.M. a venit la masa unde stătea inculpatul împreună cu prietena sa, N.M. şi i-a solicitat inculpatului să-i dea voie prietenei sale să meargă în altă încăpere a localului, fiind refuzat, după care a avut o atitudine provocatoare faţă de N.M. atingând-o în zone intime ale corpului, motiv pentru care inculpatul i-a reproşat părţii vătămate acest comportament.

În timpul discuţiilor contradictorii purtate între inculpat şi partea vătămată D.M., acesta i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona urechii drepte, aşa cum rezultă din declaraţia martorului S.I.I., coroborată cu concluziile raportului de constatare medico-legală din 17 martie 2011.

Faptul că partea vătămată D.M. a intenţionat să-l provoace pe inculpat rezultă şi din împrejurarea că, după ce inculpatul a spart un pahar, partea vătămată a mers la martorul S.G., solicitându-i să-l dea afară din bar, martorul spunând că nu este o pagubă faptul că s-a spart un pahar.

Referitor la partea vătămată B.I., acesta l-a urmărit pe inculpat, chiar a alergat după el, cu intenţia de a-l agresa, aşa cum rezultă din declaraţia martorului S.G., punându-i piedică.

Precizările făcute de martorul S.A. în faţa instanţei de fond, în sensul că nu a văzut în mâna inculpatului niciun cuţit, în momentul când l-a apucat de mână se explică prin faptul că după ce inculpatul l-a lovit pe D.M. a introdus cuţitul în buzunarul pantalonilor, dar l-a scos după ce a văzut că este urmărit de B.I. în continuare, inculpatul l-a lovit pe B.I. după ce acesta a început să-l urmărească cu intenţia de a-l lovi, la un moment dat partea civilă menţionată punându-i piedică inculpatului, iar cei doi căzând, fiind aplicate lovituri de către partea civilă inculpatului.

În schimb, Curtea a considerat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond circumstanţa atenuantă, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. în cazul infracţiunii prevăzute de art. 321 C. pen., în condiţiile în care obiectul juridic al acestei infracţiuni îl reprezintă relaţiile privind convieţuirea socială, iar subiectul pasiv nu se limitează la o singură persoană, ci la o colectivitate.

Totodată, instanţa de apel a apreciat că la încadrarea juridică a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instanţa de fond trebuia să reţină şi alin. (1) al art. 321 C. pen., întrucât că forma agravată prevăzută de alin. (2) face trimitere la alin. (1), astfel încât, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei în art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen.

Având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările în care s-au săvârşit faptele, faptul că inculpatul a fost provocat de cele două părţi vătămate suferind, la rândul său, leziuni în urma violenţelor exercitate de părţile vătămate, având în vedere şi urmările produse, circumstanţele personale - inculpatul fiind la primul conflict cu legea penală, cu un comportament bun înainte de săvârşirea faptelor ce constituie obiectul prezentei cauze - Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate pentru infracţiunile săvârşite.

Totodată, ţinând cont de persoana inculpatului, care este absolvent de studii superioare, este cunoscut în societate ca o persoană cu un comportament foarte bun, aşa cum rezultă din caracterizările depuse la dosar, de concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj care au stabilit că inculpatul a avut un comportament adaptat normelor sociale nefiind cunoscut cu manifestări de agresivitate în comunitate, văzând şi împrejurarea că vecinii şi familia afirmă că este un tânăr liniştit şi interesat de educaţie, beneficiază de resurse interne (voinţă, capacitate de apreciere a pierderilor şi câştigurilor ce decurg din acte antisociale), din comunitate fiind sprijinit de un grup de suport pentru a avea un comportament prosocial, Curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a apreciat că scopul educativ-preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Privitor la art. 7 din Legea nr. 76/2008, instanţa de apel a reţinut că din dispoziţiile acestei legi rezultă că prelevarea probelor biologice este o posibilitate nu o obligaţie, hotărârea fiind luată de instanţă în raport de persoana inculpatului. Or, în speţă, s-a apreciat că nu se impune prelevarea probelor biologice de la inculpatul T.C.F., având în vedere împrejurările în care a săvârşit faptele, de faptul că anterior nu a fost cunoscut cu antecedente penale ceea ce demonstrează că săvârşirea acestor infracţiuni a fost o întâmplare nefericită în viaţa sa, şi de aprecierile pozitive de care se bucură inculpatul din partea persoanelor cunoscute.

Se arată că instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la bunurile înaintate odată cu rechizitoriul, respectiv pardesiu de culoare neagră marca P., blugi de culoare albastră marca Z., curea de culoare neagră şi o pereche de pantofi marca F. de culoare maro deschis (plicul nr. 2), bunuri ce aparţin părţii civile D.M.I., aşa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului (filele 10-16 dosar urmărire penală).

Instanţa de apel a constatat ca fiind fondate apelurile părţilor civile în privinţa cuantumului daunelor morale, dispunând majorarea acestora, faţă de leziunile de natură fizică şi traumele psihice produse prin faptele inculpatului. Astfel, fiecare dintre părţile civile au suferit prejudicii de natură nepatrimonială, determinate de faptul că prin loviturile aplicate cu cuţitul de către inculpat li s-au produs pe lângă leziunile fizice, emoţii foarte puternice ce au condus la înrăutăţirea stării psihice, atât în timpul conflictului, cât şi în perioada care a urmat.

Deşi din actele medico-legale rezultă că părţile civile au beneficiat de un număr de zile de îngrijiri medicale relativ mic, faptul că au primit lovituri cu cuţitul şi împrejurarea că, în momentul săvârşirii faptelor, părţile civile nu aveau cum să ştie ce rezultate negative vor avea loviturile respective asupra evoluţiei sănătăţii lor reprezintă suficiente motive care justifică faptul că părţile civile au fost afectate puternic din punct de vedere psihic, ca atare sumele de 7.500 lei pentru partea civilă D.M. şi de 5.000 lei pentru partea civilă B.I. au fost considerate ca reprezentând o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciile de natură patrimonială, cu menţiunea că aceste sume au fost stabilite ţinându-se seama şi de faptul că s-a reţinut pentru inculpat circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., părţile civile având şi o culpă comună, în proporţie de 1/2, în producerea incidentului.

Instanţa de apel a considerat ca nefiind fondate criticile formulate de părţile civile cu privire la cuantumul daunelor materiale, instanţa de fond având în vedere declaraţiile martorilor R.A. (propus de B.I.) şi C.C.C. (propus de D.M.) şi înscrisurile medicale - certificat de concediu medical, biletul de ieşire din spital, adeverinţele emise angajatorii părţilor civile.

Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpatul T.F.C. şi părţile civile B.I. şi D.I.M., invocând cazurile de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17, 17² şi 14 C. proc. pen.

În motivarea recursului, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a invocat o primă critică întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., arătând că pedepsele aplicate inculpatului T.C.F. sunt netemeinice, fiind situate sub limita minimă a regimului sancţionator prevăzut de cele trei norme incriminatoare.

A mai arătat că nu se justifică reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. în ceea ce-l priveşte pe inculpat ci, dimpotrivă, starea de beţie voluntară, continuarea agresiunii şi împotriva altei victime, care a încercat să stopeze conflictul şi să-l dezarmeze pe inculpat, atitudinea nesinceră a inculpatului în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, atât în fond cât şi în apel constituie împrejurări agravante, care indică un pericol social ridicat al faptelor, astfel încât, în opinia recurentului, nu se justifică aplicarea unei pedepse rezultante de numai 3 ani şi nici suspendarea executării acestei pedepse sub supraveghere.

A precizat că în mod greşit s-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., de vreme ce acesta nu a fost provocat de niciuna dintre victime, ci dimpotrivă, inculpatul a fost cel care a iniţiat conflictul, a aplicat lovituri repetate victimelor, cu intensitate şi în zone vitale, ultima fiind aplicată în spatele victimei B.I., intenţia de a ucide fiind manifestă.

Cu privire la critica prevăzută de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., parchetul a precizat că încadrarea juridică corectă nu este cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. (fapta privind partea civilă B.I.) şi de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (cea privind partea civilă D.M.), ci cea de tentativă la uciderea a cel puţin două persoane, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i), art. 176 lit. b) C. pen.

Invocând critica întemeiată pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17²C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a apreciat că instanţele de fond şi de apel au procedat greşit neaplicând dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2008, despre care s-a arătat că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 666/2011, au fost declarate constituţionale.

În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor instanţelor de fond şi de apel şi rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, în sensul arătat în cadrul criticilor formulate.

Recurentul intimat inculpat T.C.F. a invocat critici întemeiate tot pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17, 17² şi 14 C. proc. pen.

Sub aspectul susţinerii privind greşita încadrare juridică a faptei privind pe partea civilă D.I.M., potrivit art. 385⁹pct. 17 C. proc. pen., inculpatul a precizat că încadrarea juridică corectă este aceea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

A descris momentul în care partea vătămată D.I.M. l-a lovit cu pumnul în zona urechii pe inculpat, arătând că acesta a căzut, apoi s-a ridicat, dar a fost din nou îmbrâncit, căzând la pământ. în această conjunctură, inculpatul a fost lovit de către ambele părţi civile cu picioarele.

A precizat că, pentru a se apară de loviturile primite şi pentru a îndepărta atacul, inculpatul a scos briceagul din buzunar, din poziţia căzut, lovind la întâmplare şi a nimerit pe partea vătămată în piciorul drept, in treimea medie a coapsei drepte, cu intersectarea muşchiului şi vaselor de sânge.

A susţinut că ideea acreditată în faza de urmărire penală, anume că lovirea cu cuţitul s-ar fi realizat când atât inculpatul cât şi partea vătămata se aflau în picioare, nu corespunde realităţii, indicând în susţinerea afirmaţiei sale declaraţia martorului S. (aflată la fila nr. 64 d.u.p.) care, deşi a precizat că inculpatul avea în mâna dreaptă un cuţit de 10 cm de culoare neagră, în faţa instanţei de fond a retractat totul, afirmând că nu a văzut niciun cuţit în mâinile inculpatului.

Mai mult, a învederat că acelaşi martor S. a declarat: „nu am văzut ce s-a întâmplat în acele momente, dar la interval de câteva secunde l-am prins din nou de mâini si l-am scos afară din bar”, fiind timp suficient timp ca partea civilă D.I.M. să-l îmbrâncească şi să-l lovească pe inculpat, relatând că, ulterior, inculpatul a aplicat părţii civile o lovitură în coapsa dreaptă. Martorul S. a declarat că „în spatele meu se afla B.I., care intenţiona să-l lovească cu pumnul” şi a precizat că a văzut „când tânărul respectiv îl loveşte pe B. în zona feţei”. Apărătorul ales al recurentului intimat inculpat a învederat că, lovitura cu cuţitul a avut loc când inculpatul era căzut si lovit cu picioarele, că în prima fază, când inculpatul se afla in picioare, nu avea cuţit in mână, aşa cum declară martorul S. şi că inculpatul a scos cuţitul când era căzut, astfel explicându-se aplicarea loviturii la nivelul coapsei drepte, deoarece martorul S. nu a observat ca inculpatul să fi avut un cuţit în mâna sa atunci când, în picioare fiind, a fost prins de încheietura mâinii de către acest martor şi că apariţia părţii civile B. s-a petrecut în momentul căderii inculpatului, care în apărare, l-a lovit pe partea civilă cu cuţitul, in zona feţei.

A considerat că atât infracţiunea de tentativă la omor cât şi cea de vătămare corporală gravă au ca urmare punerea în primejdie a vieţii, deosebindu-le doar latura subiectivă, în sensul că la tentativa de omor infracţiunea se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă, în timp ce la infracţiunea de vătămare corporală gravă, latura subiectivă îmbracă forma praeterintenţiei, rezultatul mai periculos producându-se din culpă.

Concluzionând cu privire la această critică, a arătat că în mod corect au susţinut instanţele de fond şi de apel aceea că încadrarea juridică - în ce o priveşte pe partea civilă B.I. - este aceea de prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., dar în ceea ce o priveşte pe partea civilă D.I.M. a considerat că încadrarea juridică corectă este aceea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., apreciind că fapta a fost săvârşită cu praeterintentie, întrucât dacă ar fi dorit să suprime moartea victimei inculpatul avea posibilitatea sa lovească in alte zone decât zona coapsei.

A susţinut că împrejurarea secţionării arterei femurale s-a produs din culpă, deoarece zona anatomică menţionată nu conţine organe vitale.

Fată de cele anterior menţionate, apărătorul ales al recurentului inculpat T.F.C. a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice privind pe partea civilă D.I.M. în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

De asemenea, inculpatul a invocat şi cazul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în rejudecare, reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul acordării unei eficiente sporite circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţa reducerii corespunzătoare a cuantumului pedepsei aplicate, iar ca modalitate de executare să se dispună suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării pedepsei.

Totodată, în baza criticii prevăzute de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., inculpatul T.F.C. a considerat că instanţa de apel a soluţionat în mod nelegal latura civilă a cauzei, realizând o greşită aplicare a dispoziţiilor legale incidente.

A precizat că în mod nejustificat s-a majorat cuantumul daunelor morale, în condiţiile reţinerii circumstanţei atenuante a provocării, cu consecinţa reducerii la cel puţin jumătate a despăgubirilor materiale şi morale dovedite de către părţile civile, susţinând că în cauză, valoarea acestor despăgubiri trebuie redusă corespunzător, în acest sens solicitând admiterea recursului declarat, casarea deciziei instanţei de apel şi în rejudecare, reducerea cuantumului acestor despăgubiri.

Criticile părţilor civile B.I. şi D.I.M., întemeiate pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² şi 14 C. proc. pen. au avut în vedere atât latura civilă cât şi latura penală a cauzei, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în rejudecare. în primul rând, s-a solicitat să se dispună admiterea în totalitate a acţiunii civile formulate de părţile civile, cu acordarea de către instanţa de recurs a daunelor materiale şi morale în integralitate, recurenţii apreciind, în cadrul criticii prevăzute de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., că valoarea despăgubirilor stabilite de instanţele anterioare sunt prea mici în raport de traumele suferite de părţile civile.

În al doilea rând, părţile civile au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei decizii prin care inculpatul să fie condamnat la o pedeapsă în cuantum mult mai mare decât cea aplicată de instanţele anterioare, în baza dispoziţiilor prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., precizând că recurentul intimat inculpat a avut o atitudine nesinceră atât in faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, încercând să inducă instanţei convingerea că ar fi fost provocat de partea vătămata D.I.M. şi a considerat că pedeapsa aplicată a fost prea blândă în raport de periculozitatea obiectului folosit la săvârşirea infracţiunilor (cuţit), de intensitatea loviturii, de regiunea vizată, (plămân şi faţă) şi de urmările ce se puteau produce (moartea victimei).

Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17, 17² şi 14 C. proc. pen. invocate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de către părţile civile B.I. şi D.I.M., cât şi din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale şi netemeinice, recursul declarat de către inculpat fiind ne fondat şi constată că recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de către părţile civile B.I. şi D.I.M. sunt fondate.

Sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că în cauză cele două instanţe, deşi au făcut o analiză judicioasă a probelor, reţinând în mod corect împrejurările cauzei ce reies din situaţia de fapt reţinută, au dat o încadrare juridică faptei, apreciind în mod eronat că se impunea schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. b) C. pen. (stabilită prin Rechizitoriul nr. 432/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj din data de 12 iulie 2011) în infracţiunile prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. (fapte aflate în concurs).

Astfel, cum au reţinut şi cele două instanţe inferioare, Înalta Curte reţine că în seara de 5 martie 2011, inculpatul T.C.F. şi prietena sa, N.M., au consumat alcool după care au mers la un bar, unde au avut o altercaţie cu părţile civile B.I. şi D.M.I. zis Ţ., ca urmare atitudinii necorespunzătoare ale acestora faţă de prietena inculpatului.

În acest context şi pe fondul consumului de alcool, inculpatul a spart din greşeală un pahar, partea civilă D.M.I. solicitând administratorului barului să-l dea afară pe inculpat, iar acesta a scos un cuţit cu lama rabatabilă şi l-a înjunghiat pe partea civilă D.M.I. în coapsa dreaptă.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte reţine că, pentru a putea caracteriza activitatea infracţională ca fiind făcută cu intenţia de a ucide, este necesar să fie întrunite mai multe condiţii, şi anume, folosirea unui obiect vulnerant apt să producă lezarea unor zone vitale, intensitatea loviturilor, numărul persoanelor care agresează victima.

Pentru existenţa tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşit asupra a două sau mai multor persoane este necesar ca inculpatul să fi acţionat cu intenţia de a ucide în privinţa a două sau mai multe victime, care supravieţuiesc.

În cazul infracţiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite - că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunea de omor se caracterizează prin intenţie, care poate fi directă când făptuitorul urmăreşte, doreşte producerea morţii victimei, sau indirectă, când prevăzând posibilitatea producerii acestui rezultat, deşi nu-l doreşte, acceptă această, eventualitate, adoptând o atitudine indiferentă ori superficială, de minimalizare a riscului producerii lui şi de asumare a acestui risc.

Existenţa sau nu a intenţiei de a ucide trebuie dovedită în concret. Fiind vorba de un proces psiho-volitiv ce se petrece în conştiinţa făptuitorului, forma de vinovăţie se poate dovedi numai prin examinarea manifestărilor exterioare ale inculpatului care preced, însoţesc sau succed săvârşirea faptei, avându-se în vedere, în primul rând împrejurările care caracterizează săvârşirea nemijlocită a faptei, sub aspectul naturii actelor de executare, modului de săvârşire, instrumentelor folosite, împrejurărilor de timp şi loc în care a fost comisă fapta, etc.

În considerarea acestor criterii, se constată că, din punctul de vedere al aprecierii asupra instrumentului folosit de inculpat - un cuţit cu dimensiunile de 10 cm, din analiza situaţiei de fapt, din actele medico-legale şi din expertizele medico-legale efectuate în cauză rezultă pe deplin aptitudinea acestuia de a produce moartea unei persoane.

În continuare, analizând locul sau regiunea corpului victimei asupra căreia s-au exercitat violenţele, instanţa reţine existenţa unor organe vitale în zonele unde s-au aplicat loviturile cu cuţitul, anume coapsa dreaptă - locul unde este situată artera femurală - în cazul părţii civile D.I.M. şi zona capului şi a hemitoracelui stâng - locul unde este situată inima - în cazul părţii civile B.I., zone a căror lezare ar fi putut cauza moartea părţilor civile.

Mai mult, intensitatea loviturii aplicate în coapsa dreaptă a părţii civile D.I.M. precum şi numărul şi intensitatea loviturilor aplicate asupra părţii civile B.I. conduc spre concluzia existenţei intenţiei de a ucide în privinţa ambelor victime, aşa cum s-a stabilit prin raportul de constatare medico-legală emis de Institutul de Medicină Medico Legală Craiova, care a concluzionat că leziunea produsă coapsei drepte, adâncă de 20 de cm, a pus în primejdie viaţa victimei D.I.M., concluzie menţinută de raportul de expertiză medico-legală şi din raportul de constatare medico-legală emis de Institutul de Medicină Medico Legală Craiova, care a arătat că victima B.I. a fost lovită în zona capului şi în zona hemitoracelui stâng, leziunile punând în primejdie viaţa acesteia.

Deşi rapoartele de expertiză medico-legală au concluzionat că leziunile suferite de victima B. nu au fost de natură a-i pune în primejdie viaţa, necesitând pentru vindecare îngrijiri medicale de 16-18 zile, instanţa de recurs apreciază că din punctul de vedere al laturii subiective, este relevantă zona în care au fost aplicate loviturile de cuţit, respectiv zona capului şi a hemitoracelui stâng, în care sunt situate organe vitale, dar şi intensitatea loviturilor, fiind evidentă intenţia recurentului de a ucide victima şi nu de a-l opri din urmărire.

Faptul că victima a necesitat pentru vindecare un număr de 16-l8 zile de îngrijiri medicale nu are relevanţă sub aspectul intenţiei inculpatului de a suprima viaţa părţilor vătămate, determinat şi de faptul că rezultatul letal nu s-a produs nu datorită modului în care a acţionat inculpatul ci intervenţiei prompte a medicilor şi rezistenţei fizice a victimelor.

Este important de subliniat aceea că inculpatul are un nivel ridicat de instruire, prin urmare nu poate fi susţinut faptul că acesta nu a prevăzut că utilizarea unei arme letale - un cuţit - pentru a provoca victimelor plăgi tăiate sau înjunghiate, în regiuni unde se află zone vitale, poate produce rezultatul pierderii vieţii persoanei agresate.

Instanţa de recurs consideră, de asemenea, relevant în ceea ce priveşte stabilirea formei de vinovăţie, faptul că inculpatul a plecat de acasă având cuţitul cu lama rabatabilă asupra sa, dacă nu urmărind, măcar acceptând posibilitatea producerii unui incident în care să folosească respectiva armă letală şi, în plus, împrejurarea că după săvârşirea faptei a aruncat cuţitul într-un canal.

Se mai constată perseverenţa inculpatului în activitatea sa infracţională, reţinându-se că agresiunea sa asupra victimei D.I.M. a început după ce martorul S. a încercat să aplaneze confiatul şi să-l scoată afară din bar, iar loviturile aplicate victimei B.I. s-au produs la un anumită perioadă după ce avusese loc altercaţia iniţială cu D.M. referitoare la prietena sa, loviturile fiind reluate în mod consecvent.

Analizând sub acest aspect criticile comune ale parchetului şi recurenţilor părţi civile, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., se reţine că, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., circumstanţa atenuantă a provocării există atunci când infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea părţii vătămate produse prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, o condiţie esenţială pentru existenţa provocării fiind aceea ca starea de agresiune, de încordare nervoasă să existe în momentul săvârşiri infracţiunii, chiar dacă actul provocator a fost comis mai înainte de persoana vătămată.

Contrar celor reţinute de instanţele anterioare, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. referitoare la provocare, întrucât pentru a se reţine existenţa acestei circumstanţe nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau ameninţătoare, ci se cere ca victima să dovedească agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie.

Deşi legea nu impune ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, ca faptele celor din cauză să aibă o apropiată semnificaţie.

Or, în cauză, nu a existat o asemenea situaţie nici în ceea ce-l priveşte pe partea civilă D.I.M. şi, cu atât mai puţin în cazul părţii civile B.I., care a dorit doar să-l dezarmeze de cuţit pe recurentul inculpat.

Ca atare, concluzionând asupra criticilor recurenţilor privind încadrarea juridică aplicabilă în speţă, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) şi 176 lit. b) C. pen., deoarece, în realitate, recurentul inculpat a pus în pericol efectiv, concret, viaţa a cel puţin două persoane, în aceeaşi împrejurare, în sensul ca acţiunea sa a fost direcţionată asupra lor, pe rând, iar acestea, rănite fiind, au supravieţuit.

Faţă de aceste considerente, înalta Curte reţine că se justifică schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (în ceea ce o priveşte pe partea vătămată D.M.) şi de art. 180 alin. (2) C. pen. (privind partea vătămată B.I.) în art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) şi 176 lit. b) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, va admite recursul parchetului şi al părţilor civile sub acest aspect.

Având în vedere legătura strânsă dintre criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. şi cele circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17² şi 14 C. proc. pen. formulate de către recurenţi, în raport de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că în cauză, înlăturându-se aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. Privind circumstanţa atenuantă a provocării, în raport de încadrarea juridică ce relevă aceeaşi intenţie criminală în privinţa ambelor victime, se impune majorarea la un cuantum egal a despăgubirilor materiale şi morale cuvenite părţilor civile D.I.M. şi B.I., respectiv câte 5.000 lei reprezentând daune materiale şi câte 10.000 lei reprezentând daune morale, apreciindu-se ca fondată critica parchetului şi a recurenţilor părţi civile B.I. şi D.M. privind greşita aplicare a legii privind soluţionarea laturii civile.

Se mai impune, de asemenea, majorarea cuantumului cheltuielilor de spitalizare ocazionate intimatei părţii civile Spitalul de Urgenţă Craiova, acestea urmând a fi suportate în integralitate de către inculpat, având în vedere înlăturarea circumstanţei atenuante a provocării.

În privinţa analizei criticii prevăzute de 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., sub aspectul pedepsei ce urmează, a fi aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de fond incidenţa dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere persoana inculpatului, care este absolvent de studii superioare, era cunoscut în societate ca o persoană cu un comportament bun, fiind un tânăr liniştit şi interesat de educaţie, precum şi împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu manifestări de agresivitate în comunitate, astfel cum rezultă din actele în circumstanţiere depuse la dosar (caracterizări, concluziile referatului de evaluare).

Devine astfel incidenţă în cauză circumstanţa prevăzută de art. 76 alin. (2) C. pen., în raport de încadrarea juridică reţinută de instanţă, anume cea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) şi 176 lit. b) C. pen.

Faţă de noile limite de pedeapsă rezultate din aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, constatându-se că în cauză nu mai sunt aplicabile dispoziţiile art. 86 C. pen., prin raportare şi la natura şi gravitatea faptelor comise, se apreciază că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. nu poate fi atins decât prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

Cât priveşte critica parchetului referitoare la neaplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2000, circumscrisă cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., Înalta Curte o apreciază ca fiind fondată, în raport de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2008, care prevăd că prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în anexă este dispusă de instanţa de judecată, prin hotărârea de condamnare. Din modul de redactare al textului de lege rezultă că, în condiţiile săvârşirii infracţiunii prevăzute la pct. 3 din lista anexă ce face parte integrantă din Legea nr. 76/2008, odată cu pronunţarea hotărârii de condamnare definitivă instanţa va dispune şi prelevarea probelor biologice de la inculpat, măsura constituind o obligaţie impusă de textul de lege şi nu o opţiune a instanţei de judecată.

Ca atare, Înalta Curte va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul T.C.F. în vederea introducerii profilului său genetic în baza de date a S.N.D.G.J.

În consecinţă, Înalta Curte, potrivit art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de recurentele părţile civile B.I. şi D.I.M. împotriva deciziei penale nr. 204 din 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va casa, în parte, decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 523 din 22 noiembrie 2011 a Tribunalului Dolj, numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, omisiunea aplicării art. 7 din Legea 76/2008, individualizarea judiciară a pedepsei şi latura civilă a cauzei şi, rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul T.F.C. din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) şi de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) şi 176 lit. b) C. pen.

Va reţine dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.F.C.

În baza art. 7 din Legea 76/2008 va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul T.F.C. în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J.

Va obliga recurentul intimat inculpat T.F.C. la plata sumei de 3.088,29 lei către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu părţile vătămate D.M.I. şi B.I. şi la plata sumei de câte 15.000 lei, din care câte 5.000 lei daune materiale şi câte 10.000 lei daune morale pentru părţile civile D.M.I. şi B.I.

Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.F.C.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului intimat inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de recurentele părţile civile B.I. şi D.I.M. împotriva deciziei penale nr. 204 din 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 523 din 22 noiembrie 2011 a Tribunalului Dolj, numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, omisiunea aplicării art. 7 din Legea 76/2008, individualizarea judiciară a pedepsei şi latura civilă a cauzei şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor după cum urmează:

- 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. d) C. pen. - 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), 74 lit. a) şi 76 alin. (2) C. pen.

- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), 74 lit. a) şi 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul T.F.C. din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) şi de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) şi 176 lit. b) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) şi 176 lit. b) C. pen., cu reţinerea art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul T.F.C. la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an şi 8 luni prevăzute de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen. şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul T.F.C. în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J.

Obligă recurentul intimat inculpat T.F.C. la plata sumei de 3088,29 lei către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu părţile vătămate D.M.I. şi B.I.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de câte 15.000 lei, din care câte 5.000 lei daune materiale şi câte 10.000 lei daune morale pentru părţile civile D.M.I. şi B.I.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.F.C.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea recursului părţilor civile.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2013

← ICCJ. Decizia nr. 1787/2013. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 1956/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 190/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 190/2013. Penal