ICCJ. Decizia nr. 1630/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1630/2013
Dosar nr. 73/30/2011
Şedinţa publică din 14 mai 2013
Deliberând asupra recursurilor declarate de partea civilă V.I.C., inculpatul L.M.S. şi petentele L.L.M. şi Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V. împotriva deciziei penale nr. 154/ A. din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 473/ PI din 21 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 73/30/2011, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul L.M.S.
În baza art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul L.M.S., la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) şi c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 287 alin. (1) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 42 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a instrumentelor oficiale false în formă continuată.
În baza art. 290 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 42 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) şi c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 998, 999, 1000 alin. (3) şi 1003 C. civ. şi art. 161 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL Timişoara, la plata următoarelor despăgubiri civile: 20.000 euro, în lei la data executării, daune materiale către partea civilă I.V.; 39.600 euro, în lei la data executării, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, daune materiale către partea civilă B.M.; 10.500 euro, în lei la data executării, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, daune materiale către partea civilă P.E.; 9.000 euro, în iei la data executării, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, daune materiale către părţile civile P.L. şi P.S.D.; 10.500 euro, în lei la data executării, daune materiale către partea civilă S.G.; 28.800 euro, în lei la data executării, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, daune materiale către partea civilă P.E.; 10.500 euro, în lei la data executării, daune materiale către partea civilă V.M.; 10.000 euro, în lei la data executării, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, daune materiale către partea civilă C.Ş.; 12.900 euro, în lei la data executării, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, daune materiale către partea civilă V.I.C.; 12.600 euro, în lei la data executării, daune materiale către partea civilă M.C.N.; 50.000 euro, în lei la data executării, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, daune materiale către părţile civile N.D. şi N.I.E.; 40.000 euro, în lei la data executării, daune materiale către partea civilă P.L.D.; 12.600 euro daune materiale şi 10.000 euro daune morale, în lei la data executării, către partea civilă C.G.O.;
- 8.500 euro daune materiale şi 10.000 euro daune morale, în lei la data executării, către partea civilă M.E.; 43.050 lei daune materiale, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, către părţile civile R.H. şi R.S.; 18.000 euro daune materiale şi 25.000 euro daune morale, în lei la data executării, către partea civilă P.A.M.; 10.000 euro daune materiale, la care se adaugă dobânda legală până la momentul executării efective, către partea civilă B.R.I.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 348 C. proc. pen. au fost anulate următoarele înscrisuri: cererea adresată de către SC E. SRL Timişoara către Primăria Municipiului Timişoara, la data de 21 martie 2008, în vederea eliberării avizelor necesare emiterii acordului unic pentru amplasamentul din str. Eneas Timişoara, cerere însoţită de fişa tehnică aferentă (filele 249-250 vol. III UP); cererea adresată de către SC E. SRL Timişoara, la data de 04 martie 2008, către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Timiş, pentru emiterea avizului de protecţie civilă (filele 251-252 vol. III UP);scenariul de securitate la incendiu depus la Primăria Municipiului Timişoara (filele 258-277 vol. III UP).
În baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 163 C. proc. pen. a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului marca M.V. cu seria de şasiu x şi serie motor x, aparţinând inculpatului, până la concurenţa sumelor acordate cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 21 din Legea nr. 26/1990 un exemplar al prezentei hotărâri de condamnare, după rămânerea definitivă, va fi comunicat Oficiului Registrului Comerţului Timiş în vederea publicării.
În baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL, la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus plata sumei de 1.800 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş reprezentând onorariu avocat din oficiu.
În baza art. 193 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL Timişoara, la plata sumelor de 1.240 lei către partea civilă R.H., 1.500 lei către partea civilă V.I.C., 2.700 lei către partea civilă B.M., 2.700 lei către partea civilă P.E., 2.700 lei către partea civilă C.Ş., 1.200 lei către partea civilă P.L. şi 2.700 lei către partea civilă P.L., reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 1731/P/2008 emis la data de 04 aprilie 2011 şi înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş sub73/30/2011 la data de 12 aprilie 2011, inculpatul L.M.S. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în forma continuată, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi folosire de instrumente oficiale falsificate în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 287 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului L.M.S. că, în calitate de asociat şi administrator la SC E. SRL Timişoara, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a indus şi menţinut în eroare un număr de 21 de persoane cu ocazia încheierii, în perioada aprilie 2007 - iunie 2008 a unor antecontracte de vânzare-cumpărare a unor apartamente ce urmau să fie construite într-un imobil de pe str. Eneas, al cărui regim de construire, prezentat părţilor vătămate era cu mult peste normele legale în vigoare şi a unor apartamente ce urmau să fie construite la mansarda unui bloc de pe str. Boemia. Organele de urmărire penală au arătat că inculpatul a susţinut în mod mincinos că aceste apartamente urmează a fi construite şi că autorizaţia de construcţie este pe cale de a fi eliberată (ca şi în cazul unei construcţii din Giarmata), determinând persoanele interesate în a achiziţiona o astfel de locuinţă să încheie astfel de antecontracte, precum şi să facă plata unor sume de bani cu titlu de avans, în valoare totală de 1.108.269 lei. Ulterior autorizaţiile respective nu au fost obţinute, demersurile tăcute în domeniu fiind doar de faţadă, cu excepţia imobilului din Giarmata, a cărei autorizaţie a fost obţinută nu ca urmare a demersului inculpatului, care era deja arestat, ci a fratelui său.
De asemenea, s-a mai reţinut în sarcina inculpatului că în perioada aprilie 2007 - iunie 2008 a folosit mai multe ştampile cu impresiuni ce le imită pe cele emise, în mod legal, de către o instituţie publică sau o instituţie de interes public din categoria celor enumerate de art. 145 C. pen. şi anume ştampilele conţinând impresiunile: V.M.V. - inginer Verificator Proiecte - România M.L.P.A.T., „T.I.I. - inginer Verificator Proiecte - România MLPAT de genul celor emise de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului „Registrul Urbaniştilor din România + specialist cu drept de semnătură RUR – R.Z. - Arhitect - de genul celor emise de Registrul Urbaniştilor din România.
Totodată, s-a mai reţinut că inculpatul a falsificat, prin folosirea de instrumente oficiale falsificate, şi folosit mai multe înscrisuri sub semnătură privată (documentaţia folosită pentru obţinerea avizelor de construcţie, înaintată organelor în drept).
Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada iulie 2007 - iunie 2008, inculpatul L.M.S. era administrator al SC E. SRL Timişoara. În această perioadă, inculpatul a încheiat diverse contracte cu persoane fizice pentru construirea unor locuinţe (o casă în Giamiata, un bloc de apartamente pe str. Eneas din Timişoara şi apartamente mansardate pe str. Boemia din Timişoara), în condiţii în care este pusă la îndoială buna lui credinţă referitor la construirea imobilelor respective.
În urma publicităţii firmei din media şi de pe internet, părţile vătămate I.V. şi I.E. au încheiat un contract cu inculpatul L.M.S. din 31 ianuarie 2008 privind construcţia unei case în localitatea Giamiata (CF 4063). în acest scop, părţile vătămate au achitat inculpatului un avans în sumă de 67.000 lei, echivalentul sumei de 20.000 euro la data respectivă, fiind eliberate factura din 06 februarie 2008 şi chitanţa cu nr. X.
Potrivit contractului inculpatul, prin firma sa, trebuia ca până la sfârşitul lunii mai 2008 să întocmească proiectul şi să obţină autorizaţia de construcţie, iar în luna iunie 2008 să înceapă lucrările de şantier.
Ulterior, văzând că lucrările nu sunt demarate, partea vătămată I.I.V. a intrat în repetate rânduri în contact cu inculpatul, care i-a relatat că nu a reuşit să obţină autorizaţia de construcţie datorită unor probleme pe care le avea la Cluj pentru cazuri similare. Inculpatul a promis părţilor vătămate că situaţia lor nu va fi afectată de problemele pe care le are el în Cluj şi că în acea vară lucrările vor fi demarate.
Deşi a insistat şi după acest moment, partea vătămată I.V. nu l-a mai întâlnit pe inculpatul L.M.S., care nu i-a mai răspuns nici la telefon.
Într-un târziu, în luna septembrie 2008, a fost obţinută autorizaţia de construcţie cu ajutorul fratelui inculpatului, respectiv a martorului L.F., partea vătămată I.V. formulând personal o cerere de eliberare a autorizaţiei de construcţie, contra cost.
Ulterior, partea vătămată B.M. a depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara solicitând tragerea la răspundere penală a inculpatului L.M.S. La data de 23 octombrie 2007 partea vătămată a încheiat cu inculpatul, care era reprezentant al SC E. SRL, un antecontract de vânzare-cumpărare cu rezervare a unui apartament, contractul având numărul x. Prin acest contract, societatea comercială administrată de inculpat se obliga să-i vândă părţii vătămate un apartament într-un imobil ce urma să fie construit în Timişoara, pe str. Eneas.
Termenul de finalizare al lucrării şi de predare - primire a imobilului a fost stabilit pentru luna octombrie 2008, preţul fiind fixat la 44.000 euro, din care partea vătămată a plătit un avans de 39.600 euro.
Cu ocazia încheierii contractelor, părţii vătămate i s-au prezentat mai multe planuri cu imobilul ce urma să se construiască, primind de Ia învinuit toate asigurările că lucrarea va fi finalizată şi că nu vor fi probleme cu obţinerea autorizaţiilor de construcţie.
Până la data de 01 septembrie 2008 pe terenul din Timişoara, str. Eneas, nu s-a început nicio lucrare de edificare a vreunui bloc de locuinţe, motiv pentru care partea vătămată a încercat să intre în legătură cu reprezentatul firmei şi sa-şi recupereze suma de bani plătită cu titlul de avans. Partea vătămată a primit un singur răspuns, constând într-un înscris fără număr de înregistrare sau semnătură, prin care i s-au comunicat condiţiile de reziliere a contractului.
Este de subliniat faptul că partea vătămată a notificat societatea comercială la data de 15 iulie 2008 cu privire la intenţia sa fermă de reziliere a contractului, solicitând restituirea avansului, fără însă a primi vreun răspuns la această notificare.
La rândul său, partea vătămată P.E., la data de 06 noiembrie 2007, a încheiat cu inculpatul L.M.S., în calitate de reprezentant al SC E. SRL, un antecontract de vânzare-cumpărare a unui apartament cu rezervare, purtând nr. x. Prin acest contract societatea comercială de mai sus se obliga să vândă părţii vătămate un apartament într-un imobil ce urma să se construiască în Timişoara, pe str. Eneas.
Termenul de finalizare al lucrării şi de predare - primire a imobilului era luna octombrie 2008, preţul stabilit fiind de 35.000 euro, din care partea vătămată a plătit un avans de 10.500 euro.
Înainte de încheierea antecontractului, partea vătămată a verificat şi la registrul comerţului existenţa SC E. SRL, iar ca urmare a prezentării de către inculpat a mai multor planuri cu imobilul ce urma să se construiască şi a primirii tuturor asigurărilor că lucrarea va fi finalizată şi că nu vor fi probleme cu obţinerea autorizaţiei de construcţie, partea vătămată a plătit avansul indicat mai sus. Până la data de 01 septembrie 2008 pe str. Eneas nu s-a demarat construcţia niciunui imobil. Astfel, partea vătămată a încercat să ia legătura cu reprezentantul SC E. SRL pentru a-şi recupera avansul, dar singurul răspuns a primit a constat într-o adresă cu antetul firmei prin care era înştiinţată că lucrările vor întârzia datorită procedurilor administrative.
Părţile vătămate P.L. şi P.S.D. au încheiat, la data de 26 iulie 2007, cu inculpatul L.M.S., în calitate de reprezentant al SC E. SRL, acelaşi antecontract de vânzare-cumpărare a unui apartament cu rezervare, purtând numărul x. Prin acest contract societatea comercială de mai sus se obliga să vândă părţilor vătămate un apartament cu garaj într-un imobil ce urma să fie edificat în Timişoara, pe str. Eneas. Termenul de finalizare al lucrării şi de predare - primire a imobilului a fost stabilit pentru data de 15 septembrie 2008. Preţul a fost stabilit la suma de 60.000 euro, din care părţile vătămate au plătit un avans de 9.000 euro. Celor doi le-au fost prezentate de către inculpat mai multe planuri ale imobilului ce urma să fie construit, precum şi asigurări cu privire la finalizarea lucrărilor şi la obţinerea tuturor avizelor legale pentru construcţie.
Până în luna septembrie 2008, după cum s-a arătat deja, pe str. Eneas la nu s-a început nici o lucrare de edificare a vreunui bloc de locuinţe. Cum părţile vătămate au reşedinţa în Singapore, la sosirea în ţară au încercat să intre în contact cu firma în cauză şi să-şi recupereze avansul, dar nu au reuşit să discute cu vreun reprezentant al SC E. SRL. În acest context, la data de 21 iulie 2008, părţile vătămate au notificat SC E. SRL cu privire la intenţia lor de a rezilia contractul iniţial şi au solicitat restituirea sumei achitată în avans, însă nu au primit nici un răspuns.
Partea vătămată S.G. a încheiat cu SC E. SRL Timişoara, administrată de inculpat, antecontractul din 05 noiembrie 2007. Prin această convenţie, firma se obliga să construiască şi să vândă părţii vătămate un apartament într-un bloc din Timişoara, situat pe str. Eneas. Partea vătămată a plătit inculpatului un avans de 35.500 lei, după care, el locuind în Mediaş, a solicitat prin poşta electronică date privind situaţia imobilului, comunicându-i-se doar că lucrările vor fi întârziate. Ulterior, partea vătămată a constatat că nici la data depunerii plângerii la locaţia stabilită nu începuse nicio lucrare şi că inculpatul a fost arestat la Cluj pentru fapte similare, motiv pentru care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.500 euro.
Partea vătămată P.E., la data de 28 noiembrie 2007, a încheiat la sediul SC E. SRL un antecontract de vânzare-cumpărare privind un apartament dintr-un imobil ce se va construi pe str. Eneas, din Timişoara. Termenul-de predare al acestuia a fost stabilit pentru luna octombrie 2008. Cu ocazia discuţiilor purtate, inculpatul L.M.S. a susţinut că lucrările de construcţie vor fi demarate cel târziu în luna ianuarie 2008 şi că a fost depusă la Primăria Timişoara toată documentaţia necesară în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie. Inculpatul i-a oferit părţii vătămate şi o reducere de 20% din preţul apartamentului, dacă aceasta plăteşte un avans. La solicitările părţii vătămate, inculpatul a arătat că el a mai construit până atunci biserici de rit protestant, ceea ce a convins partea vătămată să încheie antecontractul la data de 28 noiembrie 2007. Cu această ocazie, partea vătămată a plătit un avans de 28.800 euro, iar inculpatul i-a relatat că în preţul apartamentului sunt incluse şi două parcări subterane. Ulterior, pe parcursul derulării acestei convenţii, fiica părţii vătămate, respectiv numita N.L. a mai sunat la firmă, discutând cu o angajată, F.A., care i-a relatat că nu a fost obţinută autorizaţia de construcţie, purtând în continuare o corespondenţă electronică cu angajaţii firmei inculpatului.
Partea vătămată V.M., care locuieşte în Caransebeş, a încheiat cu SC E. SRL Timişoara, societate reprezentată de inculpat, un antecontract de vânzare - cumpărare având ca obiect construirea şi vânzarea unui apartament în Timişoara, pe str. Eneas. Cu această ocazie partea vătămată a şi plătit un avans de 10.500 euro pentru demararea lucrărilor.
Ulterior, partea vătămată a observat că lucrările nu au mai fost efectuate, motiv pentru care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.500 euro. La data de 06 noiembrie 2007, partea vătămată C.Ş. a încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL, un antecontract cu promisiune de vânzare - cumpărare, purtând numărul x. Potrivit acestui antecontract, inculpatul, în calitate de reprezentant al sus-menţionatei societăţi, se obliga să-i vândă părţii vătămate un apartament în imobilul din clasa A, regim de înălţime P+6+M, ce urma să fie edificat în Timişoara pe str. Eneas, la preţul de 55.000 euro. Din preţul stabilit partea vătămată a plătit la aceeaşi dată un avans de 10.000 euro, conform facturii fiscale numărul x din 06 noiembrie 2007, depusă împreună cu chitanţa la prezentul dosar, urmând ca diferenţa să fie plătită la finalizarea apartamentului, respectiv, la 01 decembrie 2008. Cu ocazia întocmirii antecontractului, inculpatul a prezentat părţii vătămate mai multe planuri cu imobilul ce urma să se construiască primind toate asigurările că lucrarea va fi finalizată şi că nu vor fi probleme cu obţinerea autorizaţiilor de construcţie. Urmare acestor promisiuni, după ce a efectuat plata în avans şi constatând ulterior că nu se efectuează nici o lucrare, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 euro respectiv, 33.500 lei, la cursul zilei, cu dobânda legală în condiţiile depunerii banilor la bancă, precum şi cheltuielilor de judecată.
Partea vătămată V.I.C., la data de 28 februarie 2008, a încheiat un antecontract cu numărul EN280208, la sediul SC E. SRL, prin care inculpatul, în calitate de reprezentant al firmei, se obliga la edificarea unui spaţiu multifuncţional ce urma să fie construit în Timişoara pe str. Eneas. Preţul a fost stabilit la valoarea de 43.000 euro, partea vătămată achitând un avans de 12.900 euro, conform facturii numărul din 31 februarie 2008 depusă la dosar. Cu prilejul întocmirii contractului, inculpatul a prezentat părţii vătămate o serie de avize de la diferite autorităţi locale şi a menţionat alte lucrări de aceeaşi factură pe care le realizează în Timişoara.
La rândul său, partea vătămată M.C.N., la data de 16 ianuarie 2008, a încheiat cu inculpatul L.M.S., în calitate de reprezentant al SC E. SRL, un antecontract promisiune de vânzare - cumpărare, purtând numărul x. Potrivit acestui antecontract societatea administrată de inculpat se obliga să-i vândă părţii vătămate un apartament în imobilul din clasa A, regim de înălţime P+4E+M, ce urma să fie edificat în Timişoara pe str. Eneas, la preţui de 42.000 euro. Părţile au convenit ca numitul M.C.N. să plătească un avans de 46.620 lei, avans care a fost achitat conform facturii fiscale din 06 noiembrie 2007, depusă împreună cu chitanţa la prezentul dosar. La data de 14 iulie 2008, de comun acord, părţile au reziliat contractul întrucât nu se efectuase nici o lucrare, fără însă ca avansul să fie restituit.
Părţile vătămate N.D. şi N.I.E., în urma unui anunţ publicitar, au aflat că SC E. SRL oferă spre vânzare locuinţe mansardate ce urmau să fie edificate în Timişoara pe str. Academician. Remus Răduleţ ( Boemia), numărul 6, la preţul de 18.000 euro. La data de 21 aprilie 2008, părţile vătămate au încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al firmei, un antecontract purtând numărul BOTM002, prin care firma se obliga să vândă patru locuinţe mansardate contra sumei de 72.000 euro. Părţile vătămate au achitat un avans de 50.000 de euro, conform facturii din 21 aprilie 2008. Ajuns la domiciliu, partea vătămată N.D. a constatat că inculpatul a completat un formular de contract diferit faţă de cel pe care îl prezentase iniţial. Acumulând şi alte informaţii despre activitatea infracţională a inculpatului, părţile vătămate au reziliat contractul, constituindu-se părţi civile cu suma de 50.000 de euro.
Partea vătămată P.L.D., care locuieşte în Târgu-Jiu, la data de 13 februarie 2008, a încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL Timişoara, un antecontract cu numărul x, prin care această firmă se obliga să-i vândă un apartament în imobilul din clasa A, regim de înălţime P+4E+M, ce urma să fie edificat în Timişoara pe str. Eneas. Preţul a fost stabilit la valoarea de 47.250 euro, inculpatul oferind un discount de 15% dacă partea vătămată este de acord să achite un avans. În acest context, partea vătămată a plătit la data de 13 februarie 2008 suma de 8.000 euro, conform facturii din 13 februarie 2008, iar la data de 07 martie 2008 a mai achitat suma de 32.000 euro. Întrucât inculpatul nu şi-a onorat contractul, partea vătămată s-a constitui parte civilă cu suma de 40.000 euro.
Partea vătămată C.G.O., la data de 12 martie 2008 a încheiat cu inculpatul L., în calitate de reprezentant al SC E. SRL Timişoara, un antecontract purtând numărul, prin care firma administrată de inculpat se obliga să-i vândă un apartament în imobilul din clasa A, regim de înălţime P+4E+M, ce urma să fie edificat în Timişoara pe str. Eneas, la preţul de 42.000 euro. Partea vătămată a achitat un avans de 12.600 euro, conform facturii, sumă cu care s-a şi constituit parte civilă.
Partea vătămată M.E. a încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL Timişoara, antecontractul din 09 aprilie 2008, prin care firma se obliga să-i vândă un apartament mansardat în imobilul ce urma să fie edificat în Timişoara pe str. Acad. R.R.(B.) numărul 6. Preţul a fost stabilit la valoarea de 21.000 euro, din care partea vătămată a achitat un avans de 8.400 de euro conform facturii din 09 aprilie 2008. Ulterior imobilul nu a mai fost construit şi partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma sus-menţionată şi dobânzile legale aferente.
Părţile vătămate R.H. şi R.S., după o informare prealabilă în media, s-au deplasat la sediul SC E. SRL Timişoara, unde inculpatul le-a prezentat o documentaţie şi a afirmat că mai are disponibil doar un singur apartament ale cărui dotări corespund cerinţelor lor. În acest context, inculpatul le-a cerut părţilor vătămate să se grăbească pentru a achita un avans întrucât suma urma să se majoreze de la 800 la 1200 euro/ m. Astfel, la data de 06 noiembrie 2007 părţile vătămate au încheiat un antecontract cu numărul X, la sediul SC E. SRL, prin care firma administrată de inculpat se obliga la edificarea unui spaţiu multifuncţional ce urma să fie construit în Timişoara, pe str. Eneas, la preţul de 35.000 euro. Părţile vătămate au achitat un avans de 10.500 euro conform facturii numărul EP/2007, sumă cu care, ulterior s-au constituit părţi civile.
Partea vătămată P.A.M. a încheiat cu SC E. SRL Timişoara antecontractul de vânzare - cumpărare din 17 aprilie 2008. Contractul avea ca obiect vânzarea unui apartament ce urma să fie edificat în Timişoara, pe str. Academician R.R. (B.) numărul 6, la preţul de 18.000 euro. La data încheierii contractului partea vătămată a plătit preţul în avans, conform facturii fiscale X. Finalizarea şi predarea apartamentului urma să aibă loc la data de 15.02 2009, lucru care nu s-a întâmplat, motiv pentru care partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 18.000 euro.
Partea vătămată B.R.I., după o informare prealabilă în media, s-a deplasat la sediul SC E. SRL Timişoara, unde a încheiat un antecontract de vânzare - cumpărare cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL, contractul din 16 iunie 2008. Contractul avea ca obiect o mansardă ce urma să fie edificată în Timişoara, pe str. Academician R.R. (B.), apartamentul urmând să fie vândut la preţul de 25.000 euro. Partea vătămată a achitat un avans de 10.000 de euro, conform facturii din 16 iunie 2008. Ulterior apartamentul nu a mai fost edificat, partea vătămată constituindu-se parte civilă cu suma de 10.000 euro, cu dobânzile legale aferente. Tribunalul a reţinut că, în primul rând, în sarcina inculpatului L.M.S. a fost reţinută săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Tribunalul reţine că sub aspectul elementului material infracţiunea de înşelăciune presupune o acţiune de inducere în eroare, inducere în eroare care poate fi realizată fie prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, fie ca mincinoasă a unei fapte adevărate.
A prezenta ca adevărată o faptă mincinoasă înseamnă a face să se creadă, a trece drept reală, existentă, o faptă sau împrejurare care nu există, care a fost inventată, ceea ce creează celui indus în eroare o falsă reprezentare a realităţii, acesta ajungând să creadă că fapta mincinoasă este adevărată.
Or, sub acest aspect Tribunalul a constatat că fapta inculpatului L.M.S. de a induce în eroare părţile vătămate, promiţându-le construirea unor apartamente într-un bloc ce urma să fie edificat la Timişoara, în schimbul plăţii unor sume de bani cu titlu de avans, deşi cunoştea împrejurarea că documentaţia necesară autorizării acestei construcţii nu fusese întocmită şi că autorizaţia de construcţie nu va fi eliberată în condiţiile în care imobilul nu respecta cerinţele stabilite prin certificatul de urbanism, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prin actele sale inculpatul producând prejudicii importante patrimoniilor părţilor vătămate.
Atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul judecăţii, inculpatul a recunoscut împrejurarea că a încheiat mai multe antecontracte cu părţile vătămate, antecontracte având ca obiect construirea şi vânzarea unor apartamente în două imobile ce urmau să fie construite la Timişoara, respectiv pe str. Eneas şi pe str. Boemia. Inculpatul a mai adăugat că în momentul încheierii acestor contracte le-a adus la cunoştinţă părţilor vătămate că proiectele se găsesc în faza de întocmire a documentaţiei, firma asumându-şi obligaţia de a obţine toate autorizaţiile şi avizele necesare.
Inculpatul a continuat menţionând că, ulterior au apărut ceva probleme în emiterea avizelor şi autorizaţiilor, motiv pentru care proiectul de edificare a celor două imobile a fost întârziat. La data de 15 august 2008 a fost arestat date fiind cauze aflate pe rolul instanţelor din Cluj, motiv pentru care nu a mai avut posibilitatea de a finaliza cele două proiecte.
Inculpatul a subliniat că recunoaşte împrejurarea că a încasat de la părţile vătămate sumele de bani evidenţiate şi că părţile vătămate sunt îndreptăţite sa¬şi primească banii înapoi, dar a menţionat că, în opinia sa, aceasta este o problemă contractuală ce nu trebuie să îmbrace forma răspunderii penale.
În ceea ce priveşte imobilul familiei I., imobil care ar fi trebuit construit în Giarmata, inculpatul a arătat că într-adevăr autorizaţia de construcţie a fost obţinută de către fratele său, însă s-a omis să de consemneze că emiterea acestei autorizaţii s-a datorat şi firmei sale care a făcut demersuri în vederea obţinerii autorizaţiei, însă derularea contractului nu a mai fost posibilă datorită faptului că a fost arestat, iar organele de urmărire penală au ridicat toate documentele şi calculatoarele firmei.
După cum se poate constata, inculpatul a recunoscut existenţa faptelor în modalitatea în care a fost descrisă de procuror. Practic, ceea ce contestă inculpatul este existenţa intenţiei de a frauda. El a evidenţiat faptul că încă din momentul încheierii acelor antecontracte exista un risc ca imobilele să nu poată fi construite, risc pe care şi l-au asumat toate părţile, care au fost încunoştinţate în legătură cu fazele în care se găseau proiectele la acel moment.
În ceea ce priveşte încasarea banilor cu titlu de avans, inculpatul a precizat că la momentul desfăşurării evenimentelor practica obişnuită consta în încasarea unor sume mari de bani doar pe baza unor promisiuni de vânzare-cumpărare.
Celelalte probe administrate în cauză infirmă însă apărările inculpatului, certificând faptul că acesta avea cunoştinţă de împrejurarea că apartamentele nu vor fi construite şi cu toate acestea a încasat sume mari de bani cu titlu de avans. De asemenea, aceste dovezi atestă împrejurarea că în momentul încheierii antecontractelor inculpatul a prezentat părţilor vătămate o variantă deformată a realităţii, mincinoasă, câştigându-le astfel încrederea şi determinându-le să procedeze la încheierea acelor antecontracte.
În acest sens prima instanţă a avut în vedere, în primul rând, declaraţiile părţilor vătămate.
Astfel, partea vătămată I.V. a precizat că în luna decembrie 2007 a vândut un apartament în Timişoara şi a cumpărat un teren în Giarmata, teren pe care dorea să construiască o casă. A găsit firma SC E. SRL Timişoara pe internet, societatea făcându-şi reclamă pentru un complex rezidenţial pe care dorea să-l construiască în Giarmata.
In luna ianuarie 2008 partea vătămată a discutat cu inculpatul şi au convenit ca părţii vătămate să-i fie construită o casă pentru suma de 55.000 euro. În acest sens, la data de 31 ianuarie 2008 a fost semnat contractul prin care inculpatul, prin firma sa, se obliga ca până la data de 31 ianuarie 2009 să edifice casa familiei I. Prin acelaşi contract, firma administrată de inculpat s-a obligat ca până în luna mai 2008 să întocmească proiectul casei şi să obţină autorizaţia de construcţie, iar din luna iunie 2008 să înceapă lucrările de construcţie, în schimb părţile vătămate I.V. şi I.E. plătind un avans de 20.000 euro.
Partea vătămată a continuat menţionând că în luna iunie 2008 nu a fost începută nicio lucrare, motiv pentru care s-a deplasat de mai multe ori la sediul firmei, de fiecare dată primind asigurări de la inculpat că în curând va începe construcţia. În acest context, s-a interesat la Primăria din Giarmata şi a aflat că inculpatul nu a făcut nici un demers pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie, el depunând doar o cerere pentru eliberarea certificatului de urbanism, cu toate că la ultima întâlnire îl asigurase că la data de 04 iulie 2008 va începe lucrarea.
După acest moment partea vătămată l-a mai căutat pe inculpat de câteva ori, dar nu l-a mai găsit.
Este de menţionat faptul că partea vătămată I.V. a precizat că pentru a-i câştiga încrederea, inculpatul i-a prezentat mai multe schiţe ale unor imobile despre care afirma că le-a construit, iar în timpul discuţiilor a păstrat tot timpul Biblia pe masă, ceea ce l-a făcut să creadă că inculpatul este un om serios.
Afirmaţiile părţii vătămate au fost confirmate şi de soţia sa, martorul I.E.
Prima instanţă a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse şi contractul încheiat la data de 31 ianuarie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, şi familia I. (filele 37-40 vol. I UP), precum şi factura şi chitanţa emise la data de 06 februarie 2008 care atestă că partea vătămată I.V. a plătit un avans de 67.000 lei, echivalentul a 20.000 euro la data plăţii.
După cum s-a arătat deja, inculpatul s-a apărat menţionând că a fost imposibilă derularea acestui contract întrucât toate documentele şi calculatoarele firmei au fost sechestrate şi ridicate de D.N.A. Cluj. Ceea ce omite inculpatul să precizeze este faptul că aceste evenimente au avut loc în luna august 2008. Or, potrivit contractului, firma administrată de el avea obligaţia de a efectua toate demersurile în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie până în luna mai 2008 (cu 3 luni înainte de ridicarea calculatoarelor), astfel încât lucrarea să poată începe în iunie 2008. Însă, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, până la acel moment inculpatul nu a întreprins nimic pentru a-şi onora obligaţiile contractuale.
Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către Primăria Giarmata, toate demersurile în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie pentru casa familiei I. au fost efectuate după data de 15 august 2008, data arestării inculpatului. Cererea pentru eliberarea autorizaţiei a fost depusă la data de 24 septembrie 2008 de către partea vătămată personal (fila 44 vol. I UP), autorizaţia fiind eliberată la data de 29 septembrie 2008 (filele 48, 49 vol. I UP).
Documentaţia tehnică pentru emiterea autorizaţiei de construcţie a fost întocmită de către arhitectul B.G. (filele 51-61 vol. I UP), însă nu ca urmare a solicitării inculpatului, ci ca urmare a demersurilor făcute de tatăl acestuia. Sub acest aspect, partea vătămată I.V. a menţionat că după ce inculpatul a fost arestat, a luat legătura cu tatăl acestuia, care i-a comunicat că nu-i poate înapoia banii, dar îl poate ajuta cu întocmirea proiectului pentru casă şi obţinerea autorizaţiei de construcţie. Astfel, tatăl inculpatului a luat legătura cu fratele inculpatului, care a procedat la întocmirea planului şi a demarat procedurile de emitere a autorizaţiei de construcţie cu ajutorul arhitectului B. Gheorghe.
În consecinţă, tribunalul constată că inculpatul L.M.S., în calitate de administrator al SC E. SRL, deşi a încasat cu titlu de avans suma de 20.000 euro de la partea vătămată I.V. în vederea construirii unei case, nu a întreprins nimic în vederea construirii acestei case, iar dat fiind comportamentul adoptat de către inculpat anterior momentului încheierii contractului cu familia I., comportament raportat la situaţia celorlalte părţi vătămate şi care va fi evidenţiat în continuare, instanţa apreciază că în luna ianuarie 2008, când a încheiat contractul cu familia I., intenţia inculpatului a fost de a frauda, el încasând banii cu titlul de avans deşi ştia că nu este în măsură să procedeze la construirea acelei case.
În ceea ce priveşte imobilul care ar fi trebuit construit în Timişoara, pe str. Eneas, prima instanţă a avut în vedere, de asemenea, declaraţiile părţilor vătămate. Astfel, partea vătămată B.M. a precizat că în vara anului 2007 a aflat de oferta SC E. SRL în vara anului 2007, motiv pentru care s-a şi deplasat la sediul firmei unde a discutat cu fratele inculpatului (L.F.). La acel moment, interesându-se de un apartament în imobilul de pe str. Eneas, i s-a spus că nu se vor încasa avansuri până la momentul obţinerii autorizaţiei, însă în discuţie a intervenit şi inculpatul, care i-a transmis că plata unui avans îi garantează rezervarea unui apartament şi că după obţinerea autorizaţiei de construcţie preţurile vor creşte. Partea vătămată a continuat, arătând că în luna septembrie 2007 s-a deplasat din nou la sediul firmei, de data aceasta discutând cu o persoană care s-a prezentat ca fiind directorul tehnic, şi care î-a spus că până la sfârşitul anului vor primi autorizaţia de construcţie şi în ianuarie 2008 vor începe lucrările de şantier. În luna octombrie 2007 partea vătămată a văzut o nouă reclamă prin care se arăta că se acordau reduceri substanţiale, motiv pentru care s-a deplasat la sediu şi a discutat din nou cu inculpatul, care i-a explicat că terenul pe care se va construi îi aparţine, că o echipă de muncitori este pregătită să înceapă lucrul, că au fost făcute toate demersurile în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie şi că dacă se hotărăşte să cumpere în acel moment va beneficia de o reducere de preţ de 20%. În acest context, fiind convinsă de inculpat, partea vătămată a menţionat că la data de 23 octombrie 2007 a semnat un antecontract, iar în ziua următoare a plătit un avans de 39.600 euro. În luna ianuarie 2008, când ar fi trebuit să înceapă lucrările, partea vătămată a sunat la sediul firmei, dar secretara i-a comunicat că abia în februarie-martie 2008 va fi obţinută autorizaţia de construcţie. În luna februarie 2008 partea vătămată a aflat că terenul nu aparţine inculpatului, discutând cu familia P. care era proprietara terenului, iar în martie 2008 a constatat, din nou, că autorizaţia de construcţie nu a fost eliberată. În acest context, potrivit declaraţiilor părţii vătămate, în luna iulie 2008 a notificat firma cu privire la rezilierea contractului, solicitând şi restituirea avansului, după ce, în prealabil, a primit o înştiinţare prin care era anunţată că termenul de finalizare a construcţiei a fost decalat. La această notificare nu a primit nici un răspuns.
Tribunalul a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse contractul încheiat la data de 23 octombrie 2007 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, şi partea vătămată B.M. (filele 72-75 vol. I UP), precum şi factura şi chitanţa emise la data de 24 octombrie 2007 care atestă că partea vătămată B.M. a plătit un avans de 134.244 lei, echivalentul a 39.600 euro la data plăţii. La rândul său, partea vătămată P.E. a precizat că în toamna anului 2007 fiica sa (martorul P.H.) dorea să cumpere un apartament, ea găsind oferta firmei SC E. SRL pe internet. Prietenul fiicei sale, martorul T.C., s-a deplasat la sediul firmei, unde a discutat cu inculpatul, care i-a confirmat că dacă se va hotărî să cumpere un apartament în octombrie sau noiembrie 2007 va beneficia de o reducere substanţială. În acest context, s-a deplasat, împreună cu fiica sa şi cu martorul T.C., la sediul firmei, unde inculpatul le-a confirmat din nou oferta şi le-a transmis că din momentul în care va începe construcţia preţurile vor suferi modificări. Totodată, pentru a le câştiga încrederea, inculpatul le-a prezentat un certificat de urbanism şi un extras CF şi le-a menţionat că până în luna decembrie 2007 va obţine autorizaţia de construcţie. Partea vătămată s-a lăsat convinsă în faţa acestor argumente şi a încheiat un antecontract pe numele ei, fiica sa locuind în Belgia. Partea vătămată a arătat că în momentul încheierii antecontractului a plătit un avans de 10.500 euro. În final partea vătămată a menţionat că începând din luna februarie 2008 a sunat lunar la sediul firmei pentru a se interesa de stadiul lucrărilor, dar de fiecare dată primea acelaşi răspuns în sensul că se fac demersuri pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie. Tribunalul a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse şi contractul încheiat la data de 06 noiembrie 2007 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, şi partea vătămată P.E. (filele 104-107 vol. I UP), precum şi factura şi chitanţa emise la data de 06 noiembrie 2007 care atestă că partea vătămată P.E. a plătit un avans de 35.200 lei, echivalentul a 10.500 euro la data plăţii. Afirmaţiile părţii vătămate au fost confirmate şi de fiica sa, martorul P.H.H., şi de soţul acesteia, martorul T.C., aceştia relatând organelor judiciare aceleaşi aspecte.
La rândul lor, părţile vătămate P.L. şi P.S.D., în cuprinsul plângerii adresate organelor de urmărire penală, au precizat că la data de 26 iulie 2007 au încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL Timişoara, un antecontract având ca obiect vânzarea unui apartament într-un imobil ce urma să fie construit în Timişoara, pe str. Eneas. Termenul de finalizare al lucrării a fost stabilit pentru data de 15 septembrie 2008, iar preţul a fost negociat la valoarea de 60.000 euro. Părţile vătămate au arătat că, în momentul în care au discutat cu inculpatul, acesta le-a prezentat planurile imobilului despre care afirma că doreşte să-l construiască, oferindu-le şi toate asigurările cu privire la finalizarea lucrărilor şi obţinerea tuturor avizelor şi autorizaţiilor necesare. În acest context, părţile vătămate au fost încredinţate de buna credinţă a inculpatului şi de onestitatea sa, motiv pentru care au semnat antecontractul şi au plătit un avans de 9.000 euro. Ulterior, constatând că pe terenul situat pe str. Eneas nu se realizează nicio construcţie, părţile vătămate au încercat să ia legătura cu reprezentanţii firmei, lucru care nu a fost posibil, motiv pentru care la data de 21 iulie 2008 au notificat firma în legătură cu intenţia lor de a rezilia contractul, solicitând şi restituirea banilor, lucru care nu s-a întâmplat. Prima instanţă a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse şi contractul încheiat la data de 26 iulie 2007 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, şi părţile vătămate P.L. şi P.S.D. (filele 119-125 vol. I UP), precum şi factura şi chitanţa emise la data de 26 iulie 2007 care atestă că părţile vătămate au plătit un avans de 28.080 lei, echivalentul a 9.000 euro la data plăţii. Afirmaţiile părţilor vătămate au fost confirmate şi de martorul N.V., persoana care a fost împuternicită de părţile vătămate să procedeze la efectuarea formalităţilor pentru recuperarea banilor, în condiţiile în care cele două părţi vătămate locuiesc în Singapore, acesta relatând organelor judiciare aceleaşi aspecte.
Partea vătămată S.G. a învederat organelor judiciare că în toamna anului 2007 căuta un apartament la Timişoara întrucât fiul său era student aici. A aflat de oferta firmei SC E.P. SRL de pe internet, motiv pentru care a sunat la sediul firmei şi a discutat cu o secretară care i-a oferit mai multe detalii şi i-a fixat o întâlnire cu inculpatul. La data de 05 noiembrie 2007 partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul la sediul societăţii, ocazie cu care L.M.S. i-a comunicat faptul că toate documentele necesare obţinerii autorizaţiei de construcţie sunt depuse la primărie şi că în 2 luni vor fi demarate lucrările de construcţie. Partea vătămată a adăugat că într-un final a fost convins de seriozitatea inculpatului în momentul în care i-a povestit de împrejurarea că tocmai achiziţionase o macara pentru ridicarea unui bloc la Cluj. Partea vătămată a continuat menţionând că a încheiat contractul şi a plătit un avans de 10.500 euro, aşteptând să fie demarate lucrările. În luna martie 2008, observând că nu se întâmplă nimic, partea vătămată a cerut mai multe informaţii de la sediul firmei, dar nu i-a răspuns nimeni solicitărilor formulate, pentru ca ulterior, în luna iunie 2008 să primească o înştiinţare prin care era anunţat că lucrările au fost întârziate. În acest context, partea vătămată S.G. a sunat la sediul firmei, dar nu a mai răspuns nimeni la telefon, astfel că a contactat Primăria Timişoara şi a aflat că nu a fost emisă nicio autorizaţie de construcţie pentru imobilul de pe strada Eneas, nefiind depus nici planul urbanistic de detaliu (PUD) pentru acest imobil. Tribunalul a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse şi contractul încheiat la data de 05 noiembrie 2007 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, şi partea vătămată S.G. (filele 141-144 vol. I UP), precum şi factura şi chitanţa emise la data de 05 noiembrie 2007 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 35.500 lei, echivalentul a 10.500 euro la data plăţii.
În continuare, Tribunalul a avut în vedere declaraţiile părţii vătămate P.E.. Aceasta a menţionat că în cursul anului 2007 locuia la Bistriţa, dar dorea să se mute la Timişoara unde se căsătorise fiica sa, împreună cu fiica sa, N.L., au găsit oferta SC E.P. SRL în ziarul P. Atunci fiica sa s-a deplasat la sediul firmei unde a discutat cu inculpatul, care a asigurat-o că întreaga documentaţie tehnică era depusă la primărie şi că lucrările de construcţie vor începe cel târziu în luna ianuarie 2008. Totodată, pentru a o convinge pe N.L. să semneze un antecontract, inculpatul i-a transmis acesteia că mai este disponibil un singur apartament cu o cameră şi că dacă va achita un avans de 90% din preţ va beneficia de o reducere de 20%. N.L. a discutat cu mama sa, P.E., şi împreună au revenit la sediul firmei unde au discutat din nou, dar de data aceasta cu numitul C.R. Acesta l-a sunat pe inculpat, care le-a transmis că apartamentul este promis unui alt cumpărător, dar dacă se va prezenta cu banii a doua zi vor avea prioritate pentru acest apartament. În acest context, partea vătămată P.E. a fost convinsă de validitatea ofertei, astfel că la data de 26 noiembrie 2007 a semnat un antecontract, plătind şi un avans de 28.800 euro. Ulterior, în luna ianuarie 2008 părţii vătămate i s-a comunicat că lucrările au fost amânate pentru luna martie 2008 datorită condiţiilor meteo, însă în martie 2008 i s-a comunicat faptul că nu au fost obţinute toate avizele, pentru ca în final să nu se mai construiască nimic. Tribunalul a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse şi contractul încheiat ia data de 28 noiembrie 2007 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat şi partea vătămată P.E. (filele 158-162 vol. I UP), precum şi factura şi chitanţa emise la data de 28 noiembrie 2007 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 102.240 lei, echivalentul a 28.800 euro la data plăţii. Afirmaţiile părţii vătămate au fost confirmate şi de martora N.L., fiica sa, persoană care de altfel a şi formulat plângerea prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului şi care a şi fost indicată ca parte în contract, aceasta relatând organelor judiciare aceleaşi aspecte şi menţionând că în realitate parte vătămată este mama sa - P.E. întrucât banii plătiţi inculpatului îi aparţineau acesteia.
La dosarul cauzei se regăseşte şi plângerea formulată de partea vătămată V.M., care a precizat că la data de 29 octombrie 2007 a încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL, un antecontract având ca obiect construirea unui apartament pe str. Eneas din Timişoara. Inculpatul s-a obligat să finalizeze construcţia până în luna octombrie 2008, preţul fiind stabilit pentru suma de 35.000 euro. Partea vătămată a achitat un avans de 10.500 euro, dar firma administrată de inculpat nu a efectuat nicio lucrare. Tribunalul a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse şi contractul încheiat la data de 29 octombrie 2007 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, şi partea vătămată V.M. (filele 173-176 vol. I UP), precum şi factura şi chitanţa emise la data de 15 noiembrie 2007 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 35.700 lei, echivalentul a 10.500 euro la data plăţii.
Situaţia este identică şi în ceea ce priveşte partea vătămată C.Ş. Acesta a aflat de oferta SC E.P. SRL din ziarul P., motiv pentru care s-a deplasat la sediul firmei, unde a discutat cu inculpatul. Acesta i-a povestit că este arhitect, că a construit alte imobile în Timişoara şi că pe str. Eneas va construi un bloc cu 4 etaje şi mansardă. Partea vătămată a precizat că a discutat şi cu proprietarii terenului, respectiv cu familia P., astfel că a fost convins de realitatea ofertei inculpatului. La data de 06 noiembrie 2007 a semnat antecontractul, plătind un avans de 10.000 euro. Cu această ocazie, inculpatul l-a asigurat că lucrările de construcţie vor începe în decembrie 2007 sau ianuarie 2008, fiind depuse toate actele în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie. Văzând că nu se construieşte nimic pe str. Eneas din Timişoara, partea vătămată s-a deplasat în mai multe rânduri la sediul SC E.P. SRL, unde a discutat atât cu inculpatul, cât şi cu o secretară, care i-au transmis că nu au fost obţinute actele de la primărie. Ulterior, deşi a solicitat să-i fie restituiţi banii, partea vătămată a fost informată că trebuie să formuleze o cerere de restituire, că va fi penalizat pentru rezilierea contractului, tară a i se spune în concret când îi vor fi daţi banii înapoi. Tribunalul a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse şi contractul încheiat la data de 06 noiembrie 2007 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat şi partea vătămată C.Ş. (filele 187-192 vol. I UP), precum şi factura şi chitanţa emise la data de 06 noiembrie 2007 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 33.500 lei, echivalentul a 10.000 euro la data plăţii.
În ceea ce priveşte partea vătămată V.I.C., acesta a precizat că la începutul anului 2008 era în căutarea unui apartament şi a găsit oferta SC E. SRL în ziarul P., această firmă făcându-şi reclamă pentru apartamente pe care dorea să le vândă pe str. Eneas din Timişoara. A discutat la telefon cu secretara şi aceasta i-a stabilit o întâlnire cu inculpatul. Cu această ocazie, inculpatul i-a prezentat mai multe avize de la diferite instituţii şi i-a comunicat faptul că urmează să primească şi autorizaţia de construcţie întrucât toată documentaţia este depusă la Primăria Timişoara. În acest context partea vătămată a fost convinsă să încheie un antecontract, pe care l-a semnat la data de 28 februarie 2008. Potrivit contractului, termenul de finalizare a construcţiei apartamentului a fost stabilit pentru data de 15 februarie 2009, iar preţul apartamentului a fost stabilit pentru suma de 43.000 euro. În momentul încheierii antecontractului partea vătămată a plătit un avans de 12.900 euro. Ulterior, potrivit susţinerilor părţii vătămate, s-a deplasat lunar la sediul firmei pentru a se interesa de stadiul lucrărilor, dar de fiecare dată i se transmitea că autorizaţia de construcţie nu a fost obţinută, invocându-se diferite motive, pentru ca în luna iunie 2008 să primească o înştiinţare prin care era anunţat că lucrările vor fi amânate. În final partea vătămată a arătat că a discutat ultima dată cu inculpatul în luna august 2008, primind de la acesta asigurări că în luna octombrie 2008 vor începe lucrările de construcţie. Tribunalul a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse şi contractul încheiat la data de 28 februarie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, şi partea vătămată V.I.C. (filele 204-206 vol. I UP), precum şi factura şi chitanţa emise la data de 28 februarie 2008 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 47.085 lei, echivalentul a 12.900 euro la data plăţii. Afirmaţiile părţii vătămate au fost confirmate şi de martorul G.N., cumnatul părţii vătămate, persoană care l-a însoţit pe V.I. atât la negocierile purtate de partea vătămată cu inculpatul înainte de încheierea antecontractului, cât şi în momentul semnării convenţiei şi la discuţiile purtate ulterior încheierii antecontractului, acesta relatând organelor judiciare aceeaşi modalitate de desfăşurare a evenimentelor. La rândul său, partea vătămată M.C.N. a indicat faptul că la începutul anului 2008 a aflat de oferta SC E.P. SRL pentru apartamentele de pe str. Eneas din ziarul P. S-a deplasat la sediul firmei, unde s-a întâlnit cu inculpatul, care i-a comunicat împrejurarea că termenul de finalizare a lucrării este 15 decembrie 2008. Totodată, inculpatul i-a transmis că a făcut toate demersurile pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie; aceasta urmând să fie eliberată în martie-aprilie 2008. Partea vătămată fiind interesat de achiziţionarea unui apartament cu două camere, inculpatul i-a comunicat că mai are disponibil un singur apartament de acest tip, ceea ce l-a convins pe numitul M.C. să încheie un antecontract de vânzare cumpărare la data de 16 ianuarie 2008. Preţul apartamentului a fost stabilit la suma de 42.000 euro, partea vătămată plătind în avans suma de 12.600 euro. Iniţial inculpatul a promis că lucrările de construcţie vor începe în luna aprilie 2008, dar partea vătămată s-a interesat despre demersurile întreprinse de SC E.P. SRL la primărie în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie şi a aflat că firma nu a depus documentele în vederea eliberării acesteia, in acest context, în luna mai 2008 partea vătămată l-a contactat pe inculpat, care i-a transmis că lucrurile au fost întârziate datorită faptului că a renunţat la planurile iniţiale, dorind să construiască un bloc mai înalt. În final, partea vătămată a menţionat că în luna iunie 2008 a fost înştiinţat că lucrările vor suferi amânări şi nu se cunoaşte noul termen de finalizare, context în care la data de 14 iulie 2008 s-a deplasat la sediul firmei şi a cerut rezilierea contractului şi restituirea avansului, fiind refuzat de inculpat. Tribunalul a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse şi contractul încheiat la data de 16 ianuarie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat şi partea vătămată M.C.N. (filele 244-247 vol. I UP), precum şi factura şi chitanţa emise la data de 16 ianuarie 2008 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 46.620 lei, echivalentul a 12.600 euro la data plăţii. Tribunalul a avut în vedere declaraţiile părţii vătămate P.L.D. Acesta a precizat că la data de 13 februarie 2008 a încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL, un antecontract privind vânzarea unui apartament ce urma să fie construit în Timişoara, pe str. Eneas. Termenul de finalizare a construcţiei şi de predare a apartamentului a fost fixat pentru data de 10 februarie 2009, iar preţul a fost stabilit la valoarea de 47.250 euro, iar în cazul în care preţul era achitat integral, partea vătămată beneficia de o reducere de 15%. Cu ocazia negocierilor purtate de părţi, inculpatul a prezentat mai multe planuri cu imobilul ce urma să se construiască şi a garantat părţii vătămate că nu vor fi probleme cu eliberarea autorizaţiei de construcţie. Fiind încredinţat de onestitatea inculpatului, partea vătămată a plătit, la momentul încheierii antecontractului, un avans de 8.000 euro, iar la data de 07 martie 2008 a mai plătit 32.000 euro pentru a beneficia de reducerea de 15%. Ulterior, constatând că firma inculpatului nu a demarat nicio lucrare de construcţie, partea vătămată a încercat să intre în legătură cu reprezentanţii societăţii pentru a afla ce se întâmplă, dar scrisorile adresate s-au întors fără nici un răspuns. Tribunalul a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse şi contractul încheiat la data de 13 februarie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, şi partea vătămată P.L.D. (filele 56-60 vol. II UP), precum şi facturile şi chitanţele emise la datele de 13 februarie 2008 şi 07 martie 2008 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 146.400 lei, echivalentul a 40.000 euro la data plăţii.
În ceea ce priveşte partea vătămată C.G.O., aceasta a menţionat că la data de 12 martie 2008 a încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL, un antecontract privind vânzarea unui apartament ce trebuia construit pe str. Eneas din Timişoara. Partea vătămată a precizat că din preţul apartamentului a achitat un avans de 12.600 euro, dar ulterior nu s-a executat nicio lucrare şi nici nu i-au fost restituiţi banii plătiţi cu titlul de avans. Tribunalul a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse şi contractul încheiat la data de 12 martie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, şi partea vătămată C.G.O. (filele 78-79 vol. II UP), precum şi factura şi chitanţa emise la data de 12 martie 2008 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 46.620 lei, echivalentul a 12.600 euro la data plăţii.
Referitor la partea vătămată R.H., acesta a precizat că la sfârşitul anului 2007 se afla în căutarea unui apartament şi a găsit oferta SC E.P. SRL în ziarul P. S-a deplasat la sediul firmei şi a discutat cu inculpatul, care i-a transmis că lucrările de construcţie pe str. Eneas vor începe în luna ianuarie 2008 şi vor fi finalizate la 01 noiembrie 2008. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul i-a comunicat faptul că mai are disponibil un singur apartament cu o cameră la preţul de 35.000 euro, preţ care va mai fi menţinut numai în ziua următoare. În acest context, la data de 06 noiembrie 2007, împreună cu soţia sa, partea vătămată R.H. s-a deplasat la sediul SC E.P. SRL unde a încheiat antecontractul privind cumpărarea unui apartament cu o cameră, achitând şi un avans de 10.500 euro. Partea vătămată a mai adăugat faptul că pentru a-l convinge de realitatea ofertei sale inculpatul i-a prezentat mai multe schiţe ale blocului ce urmează a fi construit, precum şi schiţe ale unui imobil ce trebuia construit la Cluj. În realitate, lucrările de construcţie nu au fost niciodată demarate, iar banii nu au fost restituiţi. Tribunalul a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse şi contractul încheiat la data de 06 noiembrie 2007 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, şi partea vătămată R.H. (filele 132-135 vol. II UP), precum şi factura şi chitanţa emise la data de 06 noiembrie 2007 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 35,200 lei, echivalentul a 10.500 euro la data plăţii. Toate declaraţiile părţilor vătămate şi martorilor indicate mai sus privesc apartamentele ce ar fi trebuit construite pe str. Eneas din Timişoara.
Activităţile ilicite ale inculpatului vizează şi promisiunea de construire a unor apartamente mansardate pe str. Boemia din Timişoara. În acest sens s-au avut în vedere, în primul rând, declaraţiile părţii vătămate N.D. La fel ca şi celelalte părţi vătămate, şi N.D. a aflat de oferta SC E. SRL studiind ziarul P. Astfel a aflat că societatea oferă spre vânzare apartamente mansardate construite pe blocurile existente. Partea vătămată s-a deplasat la sediul firmei unde a discutat cu inculpatul, care i-a predat un model de antecontract pentru a-l studia la domiciliu. La data de 21 aprilie 2008 partea vătămată a revenit la sediul firmei, unde a încheiat cu inculpatul un antecontract privind vânzarea a 4 apartamente mansardate la preţul total de 72.000 euro. Din acest preţ, în momentul semnării antecontractului, partea vătămată a achitat un avans de 50.000 euro. După ce s-a întors la domiciliu, partea vătămată a constatat că a fost indus în eroare de către inculpat, modelul antecontractului semnat fiind diferit de cel pe care inculpatul i-l dăduse anterior pentru studiu. În acest context, partea vătămată s-a întors la firmă, dar inculpatul a refuzat rezilierea contractului şi restituirea avansului, deşi a fost somat şi prin intermediul unui executor judecătoresc. Susţinerile pârtii vătămate N.D. sunt confirmate şi de soţia sa, partea vătămată N.I. S-a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse şi contractul încheiat la data de 21 aprilie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, şi părţile vătămate N.D. şi N.I. (filele 34-35 vol. II UP), precum şi factura şi chitanţa emise la data de 21 aprilie 2008 care atestă că părţile vătămate au plătit un avans de 180.000 lei, echivalentul a 50.000 euro la data plăţii.
În ceea ce priveşte partea vătămată M.E., aceasta a învederat faptul că în urma unor anunţuri de mică publicitate apărute în mai multe ziare din Timişoara, s-a deplasat la sediul firmei SC E.P. SRL în vederea achiziţionării unui apartament cu o cameră la mansarda unui bloc situat pe str. Boemia. Iniţial, fiica sa, martorul M.M., s-a deplasat la firmă şi a discutat cu martorul M.A., care i-a confirmat oferta, dar i-a cerut să revină a doua zi pentru a discuta cu inculpatul. După ce a discutat cu inculpatul în altă zi, martora M.M. i-a cerut mamei sale să vină la Timişoara pentru că oferta este foarte avantajoasă. Ca atare, partea vătămată M.E., însoţită de martorii M.M. şi Ş.G., s-a deplasat la sediul SC E.P. SRL unde, la data de 09 aprilie 2008 a semnat un antecontract privind cumpărarea unui apartament mansardat cu o cameră la preţul de 21.000 euro. Cu această ocazie partea vătămată a achitat un avans de 8.400 euro. Ulterior, la imobilul din str. Boemia nu s-a efectuat nici un demers în vederea construirii mansardei. Susţinerile părţii vătămate M.E. au fost confirmate şi de martorii M.M. şi Ş.G., persoane care au însoţit partea vătămată la negocierile purtate cu inculpatul. În plus, martora M.M. a subliniat faptul că în cadrul discuţiilor iniţiale purtate cu inculpatul, acesta i-a comunicat faptul că lucrările de mansardare vor fi demarate în luna iulie 2008 şi că a depus la Primăria Timişoara toate documentele în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie. La dosarul cauzei au fost depuse şi contractul încheiat la data de 09 aprilie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, şi partea vătămată M.E. (filele 106-107 vol. II UP), precum şi factura şi ordinul de plată emise la data de 09 aprilie 2008 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 31.080 lei, echivalentul a 8.400 euro la data plăţii.
La soluţionarea cauzei au fost luate în considerare şi declaraţiile părţii vătămate P.A.M. Aceasta a arătat că în luna aprilie 2008 a aflat de oferta firmei SC E.P. SRL, care oferea spre vânzare apartamente mansardate pe str. Boemia din Timişoara, din ziarul P. S-a deplasat la sediul firmei şi a discutat cu inculpatul, care i-a comunicat că apartamentele vor fi finalizate până în luna februarie 2009, construcţia urmând să înceapă în luna august 2008. De asemenea, inculpatul i-a precizat părţii vătămate că are acordul locatarilor ce locuiesc în imobilul pe care se va construi mansarda şi că urmează să obţină autorizaţia de construcţie. În acest context, la data de 17 aprilie 2008, partea vătămată a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a unui apartament mansardat cu o cameră la preţul de 18.000 euro, beneficiind de o reducere de 15%. Părţile s-au înţeles ca preţul să fie plătit în zilele următoare. La o zi după încheierea acestei convenţii, partea vătămată a aflat că inculpatul a avut probleme la Cluj, motiv pentru care a ezitat să achite preţul de 18.000 euro. Însă, la data de 23 mai 2008 a fost sunată de către inculpat, care a întrebat-o dacă a plătit suma de 18.000 euro şi a ameninţat-o cu obligarea ei la plata unor penalităţi de 310 euro şi acţionarea sa în judecată. La data de 26 mai 2008, fiind însoţită de martorul C.V., partea vătămată s-a deplasat la sediul firmei cu intenţia de a rezilia contractul, dar aici a fost întâmpinată de inculpat care a convins-o să nu renunţe la acest contract, spunându-i că problemele de la Cluj s-au rezolvat. De asemenea, inculpatul i-a vorbit despre faptul că apartamentele de pe str. Boemia vor fi construite, prezentându-i şi un certificat de urbanism, context în care partea vătămată a achitat preţul apartamentului de 18.000 euro. După acest moment partea vătămată nu a mai reuşit să vorbească cu inculpatul, la telefoanele firmei nerăspunzând nimeni, iar apartamentul nu a mai fost construit, în vreme ce banii nu i-au fost restituiţi. Susţinerile părţii vătămate P.A.M. au fost confirmate şi de martorul C.V., persoană care a însoţit partea vătămată la negocierile purtate cu inculpatul. La dosarul cauzei au fost depuse şi contractul încheiat la data de 17 aprilie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, şi partea vătămată P.A.M. (filele 151-154 vol. II UP), precum şi factura şi chitanţa emise la data de 28 mai 2008 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 66.600 lei, echivalentul a 18.000 euro la data plăţii.
În sfârşit, partea vătămată B.R.I., în aceleaşi împrejurări ca şi celelalte părţi vătămate, la data de 16 iunie 2008 a semnat un antecontract privind achiziţionarea unui apartament mansardat cu o cameră într-un bloc de pe str. Boemia din Timişoara. Partea vătămată a fost asigurat de către inculpat că imobilul va fi finalizat până în luna februarie 2009 şi a achitat un avans de 10.000 euro. Ulterior, partea vătămată a constatat că firma inculpatului nu a realizat nicio lucrare de construcţie şi, mai mult decât atât, la sediul firmei nu a mai răspuns nimeni la telefon. La dosarul cauzei au fost depuse contractul încheiat la data de 16 iunie 2008 între SC E. SRL, reprezentată de inculpat, şi partea vătămată B.R.I. (filele 178-181 vol. II UP), precum şi factura şi chitanţa emise la data de 16 iunie 2008 care atestă că partea vătămată a plătit un avans de 36.700 lei, echivalentul a 10.000 euro la data plăţii.
După cum s-a arătat deja, pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune este esenţială prezenţa unei activităţi de inducere în eroare pentru realizarea căreia este necesar ca făptuitorul să folosească anumite mijloace apte să conducă la rezultatul dorit. Condiţia este îndeplinită în cauză, inculpatul L.M.S. folosindu-se de numeroase mijloace, care prezentau o mare aparenţă de veridicitate, pentru a convinge părţile vătămate să semneze acele antecontracte de vânzare-cumpărare, cu consecinţa achitării unor sume mari de bani. în acest sens, tribunalul a reţinut următoarele: inculpatul a prezentat părţilor vătămate diferite schiţe ale imobilelor ce ar fi trebuit construite în Timişoara, sau ale unor imobile pe care le-ar fi construit în alte oraşe, ceea ce a format în conştiinţa victimelor convingerea că firma reprezentată de el este una serioasă; inculpatul a prezentat părţilor vătămate diferite avize emise de anumite instituţii ale statului pentru a-şi convinge partenerii că documentaţia tehnică era într-o fază avansată şi că autorizaţia tehnică urma să fie eliberată în curând; inculpatul a folosit sintagme de genul „ultimul apartament disponibil" pentru a determina părţile vătămate să adopte o hotărâre în sensul dorit iară a lua în calcul toate riscurile posibile; inculpatul a oferit părţilor vătămate diferite reduceri de preţ, în funcţie de valoarea apartamentului şi de momentul încheierii contractului, ceea ce a uşurat realizarea scopului urmărit, respectiv crearea în conştiinţa părţilor vătămate a unei false reprezentări a realităţii. Atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul judecăţii, inculpatul s-a apărat invocând faptul că niciodată nu a avut intenţia de a înşela părţile vătămate şi că nerealizarea lucrărilor s-a datorat unor cauze independente de voinţa sa.
Aceste apărări, în opinia tribunalului, nu sunt reale. După cum se poate constata din analiza declaraţiilor părţilor vătămate, tuturor acestor persoane, în momentul încheierii antecontractelor, inculpatul le-a transmis că întreaga documentaţie pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie este depusă la Primăria Timişoara. De asemenea, inculpatul le-a comunicat faptul că autorizaţia de construcţie urma să fie eliberată în foarte scurt timp, termenul decalându-se pe măsură ce erau încheiate tot mai multe contracte. Inculpatul cunoştea faptul că la data încheierii contractelor cu părţile vătămate nu fusese depusă nicio cerere sau documentaţie pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie, lucru pe care l-a ascuns de părţile vătămate. Convingerea instanţei se întemeiază pe înscrisurile depuse la dosar. Antecontractele vizând apartamentele ce ar fi trebuit construite pe str. Eneas au fost încheiate în perioada iulie 2007 - ianuarie 2008. Or, la acea dată, nici măcar certificatul de urbanism pentru acel imobil nu fusese eliberat. Cererea de eliberare a certificatului de urbanism a fost depusă abia la data de 05 august 2008 (fila 118 vol. 111 UP). Or, în lipsa certificatului de urbanism, care a fost eliberat abia la data de 11 septembrie 2008, nu se putea pune problema eliberării autorizaţiei de construcţie.
Inculpatul cunoştea de la început împrejurarea că autorizaţia de construcţie nu va fi eliberată niciodată pentru imobilul pe care afirmă că dorea să-l construiască pe str. Eneas din Timişoara. După cum rezultă din analiza certificatului de urbanism eliberat de Primăria Municipiului Timişoara (121,122 voi III UP), regimul maxim de înălţime aprobat pentru acea zonă era de P-P+2E (maxim parter şi două etaje). Or toate planurile întocmite de către inculpat vizau construirea unui imobil de P-P+4E sau P-P+6E, situaţie în care autorizaţia de construcţie nu ar fi fost emisă niciodată întrucât contravenea regimului de înălţime aprobat pentru acea zonă.
Intenţia inculpatului de a frauda interesele părţilor vătămate rezultă şi în urma analizei comportamentului său referitor la promisiunile de finalizare a lucrărilor de construcţie. Dacă iniţial le-a transmis părţilor vătămate că lucrările de construcţie vor fi finalizate în luna septembrie 2008, ulterior acest termen a fost amânat pentru octombrie 2008, apoi decembrie 2008 şi februarie 2009, pentru ca, în final, inculpatul să înştiinţeze părţile vătămate că nu se cunoaşte termenul la care vor fi finalizate lucrările. Un asemenea comportament, coroborat cu împrejurarea că, după cum s-a arătat deja, inculpatul cunoştea că nu s-a făcut nici un demers în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie, în opinia instanţei de fond trădează intenţia acestuia de a obţine, prin inducerea în eroare a părţilor vătămate, unele foloase materiale ilicite.
Concluzia primei instanţe este justificată şi prin raportare la declaraţiile martorilor F.D., P.R., F.A. sau M.A., foşti angajaţi ai firmei SC E. SRL.
Martorul F.D. a precizat că a lucrat la firma administrată de inculpat în perioada începând cu luna ianuarie 2008. În momentul în care ea a ajuns la firmă, proiectul de pe str. Eneas fusese deja demarat, dar ceea ce i s-a părut ciudat a fost faptul că inculpatul i-a cerut să se prezinte clienţilor firmei sub un alt nume decât cel real, respectiv sub numele de N.I. Cerând explicaţii, inculpatul i-a povestit martorului că acest lucru este necesar pentru protecţia sa, în cazul în care vor veni clienţi nemulţumiţi la sediul firmei, de unde se poate trage concluzia că inculpatul cunoştea, încă din luna ianuarie 2008, că vor exista clienţi nemulţumiţi ca urmare a faptului că blocurile nu vor fi construite.
La rândul său martorul P.R. a arătat faptul că a lucrat la firma inculpatului o perioadă foarte scurtă de timp începând cu data de 01 august 2008. În perioada cât ea s-a aflat în firmă inculpatul a refuzat să se prezinte la controalele Gărzii Financiare şi a afirmat că doreşte să-şi deschidă o altă firmă (cu posibilitatea de a lăsa datoriile în sarcina SC E. SRL). Martorul a mai precizat că la sediul firmei s-au prezentat mai mulţi clienţi nemulţumiţi de faptul că nu se efectuează nicio lucrare nici pe str. Eneas şi nici pe str. Boemia, situaţie în care a realizat faptul că lucrurile nu sunt în regulă. În acest context l-a întrebat pe un alt angajat al firmei (K. Tibor) ce se întâmplă, acesta răspunzându-i că nu ştie dacă inculpatul nu cumva a minţit părţile vătămate.
Sub acest aspect este de reţinut faptul că inclusiv angajaţii firmei se îndoiau de intenţia reală a inculpatului de a construi cele două imobile promise.
Împrejurarea că în toamna anului 2007 şi începutul anului 2008 nu exista nici un demers efectuat pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie pentru imobilul de pe str. Eneas este atestată şi de martorul F.A. Aceasta a menţionat că a lucrat la SC E.P. SRL în perioada februarie-iul ie 2008, iar în martie 2008 a primit de la inculpat un teanc de dosare pentru a le depune la autorităţi în vederea obţinerii avizelor necesare demarării proiectului de pe str. Eneas.
În sfârşit, martorul M.A., care a lucrat la SC E.P. SRL în calitate de secretară, a menţionat faptul că inculpatul, pentru a convinge părţile vătămate de veridicitatea ofertelor sale, nu a ezitat să se prezinte sub diferite titulaturi pentru a-şi crea imaginea unui om onest. Astfel, martorul l-a auzit pe inculpat prezentându-se ca preot, arhitect, manager, director.
În cauză a fost audiat şi martorul P.A., proprietarul terenului de pe str. Eneas, teren pe care inculpatul dorea să construiască imobilul indicat mai sus. Şi acest martor a confirmat caracterul fraudulos al activităţilor desfăşurate de inculpat. P.A. a precizat că l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul fratelui său, acesta spunându-i că L.M.S. doreşte să-şi extindă afacerile pe care le are ta Cluj în Timişoara. Primind asigurări că toate activităţile se vor desfăşura conform legii, martorul a încheiat cu inculpatul, în calitate de reprezentant al SC E. SRL, un contract de asociere în participaţiune conform căruia familia P. punea la dispoziţia SC E.P. SRL terenul aflat în proprietatea sa în schimbul unor apartamente promise în blocul ce urma să fie construit. Martorul i-a cerut inculpatului să nu primească de la nimeni bani în avans doar pe baza unor antecontracte, după care a plecat din ţară pentru o perioadă de 6 luni. La întoarcerea în ţară martorul a constatat că inculpatul a ignorat condiţiile puse de el şi a primit bani cu titlu de avans, invocând faptul că este în curs de a obţine autorizaţia de construcţie şi că lucrările vor demara la data de 01 martie 2008 (afirmaţie mincinoasă, în condiţiile în care în luna martie 2008 nu fusese eliberat nici certificatul de urbanism, iar inculpatul de abia a predat martorului F. solicitările de emitere a unor avize prealabile). În continuare martorul a arătat că, văzând că inculpatul nu respectă clauzele contractuale şi fiind căutat de către clienţii cărora le-a. luat banii în avans, s-a interesat la autorităţi în legătură cu motivele pentru care inculpatul nu a intrat în posesia autorizaţiilor, constatând că de fapt firma inculpatului nu respectase dispoziţiile legale. în acest context, martorul P.A. a înaintat o acţiune civilă prin care a solicitat rezilierea contractului de asociere semnat în anul 2007, acţiune care a fost admisă printr-o sentinţă a Judecătoriei Timişoara.
În ceea ce priveşte imobilul situat pe str. Boemia din Timişoara, la fel ca şi în situaţia imobilului de pe str. Eneas, în momentul încheierii antecontractelor, inculpatul le-a transmis părţilor vătămate că întreaga documentaţie pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie este depusă la Primăria Timişoara, urmând ca autorizaţia de construcţie să fie eliberată în foarte scurt timp. La fel ca şi în celelalte cazuri, inculpatul cunoştea faptul că la data încheierii contractelor cu părţile vătămate nu fusese depusă nicio cerere sau documentaţie pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie, lucru pe care l-a ascuns de părţile vătămate. Convingerea primei instanţe întemeindu-se pe înscrisurile depuse la dosar. Antecontractele vizând apartamentele ce ar fi trebuit construite pe str. Boemia au fost încheiate în aprilie 2008 - 3 contracte şi în iunie 2008 - un contract. Or, la data de 21 aprilie 2008 când a fost încheiat contractul cu familia N., celelalte două contracte fiind anterioare, nici măcar certificatul de urbanism pentru imobilul de pe str. Boemia nu fusese eliberat. Cererea de eliberare a certificatului de urbanism a fost depusă abia la data de 22 aprilie 2008 (fila 109 vol. III UP). Or, în lipsa certificatului de urbanism, care a fost eliberat abia la data de 14 mai 2008, nu se putea pune problema eliberării autorizaţiei de construcţie.
Referitor la contractul încheiat cu partea vătămată Besoiu la data de 16 iunie 2008, dată la cere certificatul de urbanism fusese eliberat, trebuie luată în considerare declaraţia martorului S.A., preşedintele Asociaţiei de proprietari care locuiesc în imobilul de pe str. Boemia. Acest martor a precizat că abia în luna iunie 2008 a semnat un contract cu SC E. SRL, contract care a fost luat de către inculpat pe motiv că doreşte să-l ştampileze, fără a-l mai restitui vreodată. După acest moment inculpatul a dispărut şi deşi lucrările ar fi trebuit să înceapă în luna august 2008 şi să fie finalizate până în decembrie 2008, acest lucru nu s-a mai întâmplat.
În sfârşit, la soluţionarea cauzei prima instanţă a avut în vedere şi adresele Primăriei Municipiului Timişoara, din datele de 06 octombrie 2008 (fila 101 vol. III UP) şi 16 ianuarie 2009 (fila 107 vol. III UP) din care rezultă că SC E. SRL nu a depus niciodată la Primăria Municipiului Timişoara documentaţia tehnică pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie pentru cele două imobile indicate mai sus.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă. Numitul L.M.S. a avut reprezentarea faptului că desfăşoară o activitate de inducere în eroare şi că prin aceasta pricinuieşte părţilor vătămate câte o pagubă, urmare a cărei producere a urmărit-o prin comiterea faptelor ce formează obiectul prezentului dosar, intenţia sa fiind certificată de scopul urmărit - obţinerea unor foloase materiale injuste.
Pe de altă parte, ţinând seama de condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluţie infracţională şi pluralitatea de acte de executare, prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului şi dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constatând că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, care a fost suficient de determinată, în sensul că inculpatul a avut imaginea de ansamblu a activităţii sale viitoare pe care a realizat-o prin acte de executare separate, şi care s-a menţinut în linii generale pe parcursul desfăşurării întregii activităţi infracţionale, inculpatul a indus în eroare, în mod repetat, mai multe părţi vătămate, fiecare dintre aceste acţiuni realizând conţinutul legal al infracţiunii de înşelăciune.
În condiţiile în care a apreciat că în prezenta cauză sunt întrunite condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului şi prevederile art. 215 alin. (5) C. pen. În acest sens a fost luată în considerare Decizia nr. 14/2006 a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie pronunţată într-un recurs în interesul legii, în conformitate cu care în cazul infracţiunii continuate caracterul de consecinţe deosebit de grave se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice, prin toate acţiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii.
În prezenta cauză prejudiciul total cauzat părţilor vătămate prin acţiunile de inducere în eroare desfăşurate de inculpat se ridică la suma de 313.900 euro. Având în vedere prevederile art. 146 C. pen. care definesc noţiunea de „consecinţe deosebit de grave ” , prima instanţă a constatat că prejudiciul cauzat de către inculpat părţilor vătămate depăşeşte limita de 200.000 lei, motiv pentru care reţinerea dispoziţiilor art. 215 alin. (5) este pe deplin justificată.
Totodată, în condiţiile în care inducerea în eroare a părţilor vătămate s-a realizat cu prilejul încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare, prima instanţă a apreciat că în cauză sunt întrunite şi cerinţele prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen. Este evident că în situaţia în care inculpatul ar fi comunicat părţilor vătămate situaţia reală - în sensul că certificatele de urbanism nu fuseseră emise, că planurile vizau construirea unor imobile care nu se încadrau în regimul de înălţime aprobat, că nu fuseseră făcute nici un fel de demersuri în vederea obţinerii autorizaţiilor de construcţie - părţile vătămate nu ar fi încheiat acele antecontracte în condiţiile stipulate şi cu atât mai puţin ar fi acceptat să achite sumele de bani cu titlu de avans sau preţ al unor apartamente ipotetice.
Mai mult decât atât, chiar şi după încheierea antecontractelor, inculpatul a continuat să menţină părţile vătămate în eroare, promiţându-le acestora că apartamentele vor fi construite în ciuda faptului că devenea din ce în ce mai evident că aceste construcţii nu erau altceva decât o iluzie, aspect care, de asemenea, poate fi circumscris sferei de incriminare stabilită de art. 215 alin. (3) C. pen.
În sarcina inculpatului a fost reţinută şi săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 287 C. pen. Potrivit acestor dispoziţii legale constituie infracţiune fapta de a folosi un sigiliu, o ştampilă sau un instrument de marcare de care se folosesc unităţile la care se referă art. 145 C. pen.
După cum s-a arătat şi în cuprinsul rechizitoriului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 286 C. pen. - falsificarea instrumentelor oficiale, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 73/P/2008 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, motiv pentru care această infracţiune nu a fost reţinută şi în prezenta cauză.
Prin sentinţa penală nr. 62 din 16 mai 2011 a Curţii de Apel Cluj, inculpatul L.M.S. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 286 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), instanţa reţinând că în perioada noiembrie 2005 - august 2008 a falsificat mai multe ştampile cu impresiuni ce le imită pe cele emise, în mod legal, de către o instituţie publică sau instituţie de interes public din categoria celor enumerate de art. 145 C. pen., şi anume: ştampila cu impresiunea „V.M.V. - Inginer Verificator Proiecte România M.L.P.A.T.”; ştampila cu impresiunea „T.I.I. - Inginer Verificator Proiecte România M.L.P.A.T.”; ştampila cu impresiune „Registrul Urbaniştilor din România + specialist cu drept de semnătură RUR - R.Z.A. - D E”; ştampila cu impresiunea „Ordinul Arhitecţilor din România; G.B. arhitect cu drept de semnătură”.
Tribunalul menţionează faptul că primele două ştampile imită impresiunea unor ştampile emise, în mod legal, de către Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, a treia ştampilă imită impresiunea unei ştampile emise, în mod legal, de Registrul Urbaniştilor din România, iar ultima ştampilă imită impresiunea unei ştampile emisă, în mod legal, de Ordinul Arhitecţilor din România. Instrumentele oficiale false au fost folosite de către inculpat şi la Timişoara, el aplicând aceste prime trei ştampile şi pe două cereri, însoţite de mai multe înscrisuri reprezentând documentaţia tehnică, adresate Primăriei Timişoara şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat. Cererile, precum şi înscrisurile aferente, se regăsesc la dosarul de urmărire penală (filele 249-277 vol. III UP). Analizând conţinutul acestor înscrisuri, s-a putut constata că documentele poartă mai multe impresiunea mai multor ştampile de natura celor pentru care inculpatul a fost condamnat de către Curtea de Apel Cluj, respectiv ştampila cu impresiunea „V.M.V. - Inginer Verificator Proiecte România M.L.P.A.T.”, ştampila cu impresiunea „T.I.I.- Inginer Verificator Proiecte România M.L.P.A.T.” şi ştampila cu impresiune „Registrul Urbaniştilor din România + specialist cu drept de semnătură RUR - R.Z.A.”.
Tribunalul a reţinut că potrivit procesului verbal întocmit la data de 02 decembrie 2008 de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj (filele 225-231 vol. III UP) ştampilele indicate mai sus au fost găsite şi ridicate fie de la sediul SC C.P. SRL administrată de inculpat (cele referitoare Ia V.V. şi T.I.), fie din autoturismul inculpatului (cea referitoare la R.Z.). Prin acelaşi proces verbal (anexe) au fost înaintate organelor de urmărire penală mai multe modele de comparaţie conţinând impresiunile ştampilelor falsificate de către inculpat.
Totodată, cu ocazia audierii, în calitate de martori, a numiţilor Z.R., T.I. şi V.V., au fost preluate mai multe modele de comparaţie conţinând impresiuni ale ştampilelor originale utilizate de către aceştia, precum şi specimene de semnătură ale celor trei persoane (filele 182, 183, 187, 188,196, 197, 200, 201, 210, 211, 213-215 vol. III UP).
Toate aceste mostre au fost supuse unei constatări tehnico-ştiinţifîce. După cum rezultă din concluziile raportului de constatare tehnic-ştiinţifică din data de 16 martie 2010 întocmit de I.P.J. Timiş - Serviciul Criminalistic, impresiunile de ştampilă aplicate pe cererile adresate Primăriei Timişoara şi I.S.U. Timişoara nu au fost depuse cu ştampilele originale care sunt folosite de numiţii T.I., V.V. şi R.Z.
Totodată, prin acelaşi raport de constatare tehnico-ştiinţifică s-a stabilit că semnăturile depuse pe impresiunile de ştampilă nu au fost executate de V.V. şi R.Z., iar pe impresiunile de ştampilă referitoare la T. Ioan nu sunt depuse semnături.
Nu în ultimul rând, experţii au concluzionat că impresiunile de ştampilă care apar pe înscrisurile depuse la Primăria Timişoara şi I.S.U. Banat au fost depuse cu ştampilele pentru falsificarea cărora inculpatul a fost condamnat la Cluj şi care au fost ridicate de la sediul societăţii sale şi din autoturismul său.
La soluţionarea cauzei prima instanţă a avut în vedere şi declaraţiile martorilor T.I., Z.R. şi V.V.
Martorul T.I. a precizat că l-a cunoscut pe inculpat în luna februarie 2005, când a colaborat cu acesta pentru elaborarea unei documentaţii referitoare la construirea unei case de rugăciuni la Cluj Napoca. Martorul a subliniat că din acel moment nu l-a mai văzut pe inculpat.
În ceea ce priveşte proiectele de la Timişoara, martorul T. a menţionat că nu a văzut niciodată proiectul de pe str. Eneas, nu l-a verificat, semnat sau ştampilat, atât ştampila cât semnătura care o însoţeşte fiind false.
În ceea ce-l priveşte pe martorul Z.R., acesta a menţionat că îl cunoaşte pe inculpat întrucât în anul 2006 a colaborat cu L.M.S. la un proiect de urbanism pentru amplasarea unei viitoare construcţii în Cluj Napoca. Martorul a menţionat că aceasta a fost singura colaborare dintre ei.
Referitor la proiectul de la Timişoara, martorul Z. a evidenţiat nu i-a fost prezentată niciodată spre analiză documentaţia referitoare la imobilul de pe str. Eneas, nu a semnat şi nu a ştampilat niciodată această documentaţie, totul reprezentând un fals grosolan.
Aceleaşi aspecte au fost relatate şi de martorul V.V., care, de asemenea, a colaborat cu inculpatul în perioada 2006-2007 pentru realizarea unor proiecte la Cluj, dar niciodată nu a analizat, semnat sau ştampilat documentaţia referitoare la vreun imobil din Timişoara.
Având în vedere aspectele indicate mai sus, în condiţiile în care inculpatul a folosit trei ştampile false din categoria celor emise, în mod legal, de către instituţii publice sau de interes public, pe care le-a aplicat pe mai multe documente ce au fost înaintate Primăriei Municipiului Timişoara şi I.S.U. Banat, prima instanţă a reţinut în sarcina acestuia şi comiterea infracţiunii prevăzute de art. 287 C. pen.
În acelaşi timp, în condiţiile în care înscrisurile adresate Primăriei Municipiului Timişoara au fost falsificate nu numai prin aplicarea impresiunii unor ştampile falsificate, ci şi prin contrafacerea semnăturii martorilor T.I., Z.R. şi V.V., prima instanţă a reţinut săvârşirea, în prezenta cauză, şi a infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen.
Existenţa falsului în înscrisuri sub semnătură privată nu poate fi contestată, în condiţiile în care înscrisurile falsificate au fost folosite de inculpat în vederea producerii unor consecinţe juridice, respectiv obţinerea unor avize de la instituţiile abilitate.
În contextul în care faptele au fost comise în mod repetat, falsul purtând asupra mai multor înscrisuri, prima instanţă a făcut şi aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Este de observat faptul că în cuprinsul rechizitoriului procurorul a amintit şi faptul că inculpatul s-ar fi folosit şi de ştampila falsificată a arhitectului B. Gheorghe, pe care ar fi aplicat-o pe documentaţia depusă la Primăria Municipiului Timişoara şi la I.S.U. Banat.
Prima instanţă a reţinut împrejurarea că documentele prezentate Primăriei Municipiului Timişoara şi la I.S.U. Banat sunt false ca urmare a contrafacerii semnăturii martorilor Z., T. şi V., precum şi ca urmare a aplicării impresiuni unor ştampile false care privesc persoana acestor martori.
Însă, în ceea ce priveşte persoana arhitectului B.G., organele de urmărire penală nu au stabilit cu certitudine împrejurarea că ştampila acestuia aplicată pe acele documente este falsă. Deşi au fost preluate modele de comparaţie atât cu impresiunea ştampilei originale folosită de către arhitectul B. Gheorghe, cât şi cu impresiunea ştampilei ridicată de D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, aceste modele de comparaţie nu au făcut obiectul unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică, organele de urmărire penală omiţând acest aspect. În acelaşi sens pot fi observate şi declaraţiile martorului B.G. La data de 22 octombrie 2008 martorul a precizat, în cuprinsul unei declaraţii olografe, că a fost consultat de către inculpat pentru elaborarea unui proiect de clădire de locuit ce urma să fie construită pe str. Eneas din Timişoara. Martorul a mai adăugat că a scris şi semnat partea scrisă a avizelor, urmând ca partea desenată să fie elaborată, semnată şi ştampilată de specialistul în drept, posesor al ştampilei RUR.
Martorul a continuat menţionând că i-a cerut inculpatului ca înainte de a fi depuse spre avizare forurilor tehnice indicate în certificatul de urbanism, i-a cerut inculpatului să-i prezinte planşele tehnice de la faza PUD, lucru care nu s-a mai întâmplat, motiv pentru care a şi solicitat respingerea documentaţiei de către I.S.U. Banat.
În acest context, atâta timp cât martorul B.G. a recunoscut împrejurarea că a întocmit şi semnat partea scrisă a documentelor prezentate Primăriei Municipiului Timişoara şi I.S.U. Banat, el menţionând doar că planşele nu au fost semnate şi nici avizate de el (pe aceste planşe nici semnătura şi nici ştampila martorului), prima instanţă a apreciat că în sarcina inculpatului nu poate fi reţinută vinovăţia sub acest aspect, motiv pentru care a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 287 şi 290 C. pen. numai cu referire la falsificarea înscrisurilor prin folosirea ştampilelor martorilor Z., T. şi V. şi contrafacerea semnăturii acestora.
Pentru aceste considerente, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare, iar la individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Faptele inculpatului prezintă un grad de pericol social deosebit. Prin acţiunile sale inculpatul a adus o atingere gravă relaţiilor sociale cu caracter patrimonial care presupun buna credinţă a celor ce participă la astfel de relaţii.
Totodată, prin activităţile sale inculpatul a adus atingere şi relaţiilor sociale referitoare la încrederea publică de care trebuie să se bucure orice instrument de autentificare, precum şi orice înscris care poartă impresiunea unui astfel de instrument.
La stabilirea pedepselor prima instanţă a luat în considerare şi persoana inculpatului. Acesta, la data desfăşurării activităţii infracţionale, nu era cunoscut cu antecedente penale, aspect ce relevă o periculozitate mai redusă a personalităţii sale.
De asemenea, prima instanţă a reţinut că în cursul procesului inculpatul nu a contestat existenţa faptelor în materialitatea lor, el punând doar în discuţie poziţia sa subiectivă raportat la aceste fapte şi la rezultatul acestor fapte.
Prima instanţă a luat în considerare şi concluziile referatului de evaluare întocmit pe numele inculpatului de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. Potrivit acestui referat inculpatul avea toate calităţile necesare pentru a-şi construi o carieră de succes, atât ca arhitect cât şi ca purtător al mesajului religios într-un cult creştin, însă din dorinţa unui progres rapid, el a ignorat şi a încălcat reguli şi norme esenţiale. Totodată, consilierul de probaţiune a evidenţiat faptul că inculpatul provine dintr-o familie care manifestă un respect deosebit faţă de normele morale, beneficiind din plin de susţinerea acesteia, că prezintă un nivel crescut de inteligenţă şi capacităţi profesionale deosebite.
Luând în considerare aceste aspecte, coroborate cu faptul că inculpatul şi-a manifestat clar intenţia de a despăgubi părţile vătămate prejudiciate, manifestând regret faţă de situaţia creată, ţinând însă seama şi de valoarea mare a prejudiciului cauzat, precum şi de dispoziţiile art. 42 C. pen. referitoare la sancţionarea infracţiunii continuate, în vederea atingerii scopului pedepsei aşa cum acesta este stabilit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., prima instanţă a apreciat ca fiind suficientă aplicarea unor sancţiuni privative de libertate orientate spre minimul special, respectiv 10 ani închisoare pentru înşelăciune, 6 luni închisoare pentru folosirea de instrumente oficiale falsificate şi 4 luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Împotriva sentinţei penale nr. 473 din 21 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş au declarat apeluri părţile civile I.V. şi V.I.C., inculpatul L.M.S., partea responsabilă civilmente SC E.P. SRL Timişoara şi L.L.M.
Prin cererea sa de apel, partea civilă I.V. a arătat că: nu este mulţumit de faptul că soţia sa, I.E., la audierea judecătorului de caz, a cerut suma de 15.000 euro daune morale şi dobândă; nu i s-a explicat când şi cum îşi va recupera suma de 20.000 euro; el crede că inculpatul va părăsi ţara după ce îşi ispăşeşte pedeapsa (fila 7).
Prin cererea sa de apel, partea civilă V.I.C. a arătat că: inculpatul va părăsi ţara după executarea pedepsei cu închisoarea, deoarece banii sunt în cont în Finlanda; are nevoie de bani şi nu ştie cine îi garantează când şi metoda prin care îşi va recupera banii (f. 10).
Prin cererea sa de apel şi memoriul separat cu motivele apelului, numita L.L.M. a arătat că: este prejudiciată de bunurile dobândite în cursul căsătoriei, asupra cărora s-a instituit sechestru asigurător, respectiv autoturismul M.V. achiziţionat din contribuţiile exclusive ale părinţilor ei, bun care nu a rezultat din infracţiune şi care nu a folosit ia aceasta (fila, 96-97).
Prin cererea sa de apel, partea responsabilă civilmente SC E. SRL Timişoara a arătat că sentinţa este nelegală, deoarece a fost încălcat principiul non bis in idem, obligaţiile ce izvorăsc fiind identice cu cele din Dosarul nr. 5589/30/2009 al Tribunalului Timiş, şi partea civilă V.M. nu a achitat nicio sumă, inculpatul neavând calitate contractuală (f. 15).
Prin decizia penală nr. 154/ A din 12 septembrie 2012 Curtea de Apel Timişoara a respins cererea inculpatului L.M.S. privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii europene pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare.
În baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins ca tardive apelurile declarate de părţile civile I.V. şi V.I.C. împotriva sentinţei penale nr. 473 din 21 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 73/30/2011 din 12 aprilie 2011.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva aceleiaşi hotărâri de inculpatul L.M.S., partea responsabilă civilmente SC E. SRL Timişoara şi numita L.L.M.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelanţii la plata de cheltuieli judiciare către stat în apel, inculpatul la suma de 500 lei, iar părţile civile I.V. şi V.I.C., partea responsabilă civilmente şi numita L.L.M. la câte 100 lei.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel precum şi din oficiu, Curtea a constatat, pentru considerentele ce urmează, că apelurile declarate de inculpatul L.M.S., partea responsabilă civilmente SC E. SRL Timişoara şi numita L.L.M. sunt nefondate.
Nu a putut fi primită susţinerea apărării în sensul că nu s-ar fi respectat normele de competenţă după calitatea persoanei.
Potrivit art. 28 pct. l C. proc. pen., „Curtea de Apel judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155 - 173 şi infracţiunile privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale;
a1) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 253, art. 273 - 276 când s-a produs o catastrofă de cale ferată şi art. 356 - 361;
b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi;
b1) infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai înaltului cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;
c) infracţiunile săvârşite de magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe;
c1) infracţiunile săvârşite de membrii Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ şi de Avocatul P.orului;
d) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa.
Din interpretarea sistemică a acestui text de lege reiese intenţia legiuitorului de a institui norme de competenţă în raport de calitatea deţinută de făptuitor în România. Aceasta pentru că se are în vedere importanţa unor relaţii sociale generate, deţinerea unei funcţii sau calităţi la nivelul anumitor instituţii ale statului român.
Conform art. 29 alin. (3) din Constituţia României, cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. Art. 73 alin. (3) lit. s) din Constituţie prevede că regimul general al cultelor se reglementează prin lege organică, ceea ce a avut loc prin Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.
Cum inculpatul nu a dovedit că deţine în România calitatea de membru ai înaltului cler, care are cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia, normele de competenţă după calitatea persoanei nu au incidenţă în cauză.
Inculpatul a încercat să inducă ideea că în cauza aflată pe rolul instanţelor clujene s-a ţinut cont de calitatea sa de membru al înaltului cler şi de aceea prima instanţă a fost Curtea de Apel Cluj. În realitate, competenţa Curţii de Apel Cluj a fost atrasă de calitatea de avocat a unei inculpate.
Referitor la motivul de apel constând în neregularităţi cu ocazia efectuării percheziţiei, s-a remarcat faptul că art. 197 alin. (2) C. proc. pen. nu le prevede în mod expres ca fiind cazuri de nulitate absolută, aşa încât eventualele încălcări ale normelor care reglementează procedura percheziţiei constituie motive de nulitate relativă, care însă nu au fost invocate în termenul prevăzut de alin. (4) al aceluiaşi articol, respectiv în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului.
Nu au putut fi primite nici criticile în privinţa citării părţilor vătămate N.D. şi V.M. la prima instanţă, acest aspect putând fi invocat doar de părţile civile amintite, care ar fi vătămate prin încălcări ale dispoziţiilor legale care reglementează procedura de citare, nicidecum de către o parte cu interese contrare, cum este inculpatul.
Prima instanţă a reţinut în mod corect stările de fapt şi încadrările juridice.
Tribunalul a arătat mijloacele de probă avute în vedere la stabilirea stării de fapt pentru fiecare act material descris în rechizitoriu şi a motivat înlăturarea apărărilor inculpatului.
De altfel, inculpatul nu a contestat starea de fapt obiectivă reţinută în sentinţă şi nici unitatea de rezoluţie, susţinând doar că nu a acţionat cu intenţia de a înşela, considerându-se vinovat de neglijenţă în serviciu prin aceea că nu a depus diligente necesare suficiente pentru realizarea imobilelor.
Din probatoriul administrat rezultă intenţia inculpatului de a induce în eroare părţile vătămate cu ocazia încheierii sau/şi executării antecontractelor.
Astfel, inculpatul a prezentat părţilor vătămate planuri cu imobilele ce urmau a fi construite şi le-a asigurat că nu vor exista probleme în obţinerea autorizaţiilor de construire, determinându-le în acest mod să achite sume cu titlu de avans. De asemenea, le-a spus că documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de construire se află în fază avansată la primărie, la datele încheierii antecontractelor şi încasării avansurilor nu era obţinut nici măcar certificatul de urbanism. Totodată, le-a dat spre completare formulare de contract diferite faţă de cele pe care le prezentase iniţial pentru studiu.
Pentru a convinge părţile vătămate să încheie antecontracte şi să achite sume de bani cât mai mari cu titlu de avans, inculpatul a folosit o gamă largă de metode: oferirea de reduceri substanţiale (15-20 %) în cazul în care beneficiarul plătea preţul integral sau un avans apropiat de acesta; sublinierea că are şi alte lucrări de aceeaşi factură în Timişoara; susţinerea că a executat şi construcţii pentru biserica protestantă; precizarea că tocmai achiziţionase o macara pentru ridicarea unui bloc la Cluj-Napoca; îndemnul să se grăbească fiindcă va creşte preţul pe metru pătrat.
După încasarea avansurilor, inculpatul nu a făcut demersuri pentru obţinerea autorizaţiilor de construire sau nu le-a făcut la termenele adecvate (certificatul de urbanism a fost solicitat şi obţinut cu mare întârziere; autorizaţia de construire era imposibil de obţinut, întrucât certificatul de urbanism privea un regim de înălţime - parter şi maxim 2 etaje, iar planurile prezentate victimelor un alt regim de înălţime - parter şi maxim 4 sau 6 etaje). În acelaşi sens, nu s-au demarat lucrările la construcţia de pe str. Eneas din Timişoara şi nu s-a făcut niciun demers pentru construirea mansardei de pe str. Boemia din Timişoara. împrejurarea că, nici după ce a trecut mai multe luni de la încasarea avansurilor, nu au început lucrările la imobilul din Timişoara, str. Eneas. În acelaşi timp, inculpatul a menţinut în eroare victimele prin comunicarea faptului că lucrările vor fi întârziate.
În plus, inculpatul a zădărnicit străduinţele cocontractanţilor de a-şi recupera sumele plătite ca avans, nerăspunzând încercărilor de a contacta societatea administrată de el (nici chiar somaţiilor expediate prin executor judecătoresc) şi intenţiilor unor părţi vătămate de a rezilia antecontractul.
Aspectele reţinute mai sus reies din declaraţiile părţilor vătămate, coroborate cu celelalte mijloace de probă. Elocvente sunt declaraţiile martorilor foşti angajaţi ai societăţii parte responsabilă civilmente, în special cea a martorei F.D., din care rezultă că inculpatul i-a cerut la începutul anului 2008 să se prezinte sub o altă identitate, motivând că este pentru protecţia ei în cazul apariţiei unor clienţi nemulţumiţi. Achitarea avansurilor este dovedită şi cu înscrisuri (antecontracte, facturi, chitanţe).
Referitor la infracţiunea de folosire a instrumentelor oficiale false, săvârşirea acesteia de către inculpat reiese din înscrisurile de la f. 249-277 vol. III dosar urmărire penală, procesul-verbal din data de 02 decembrie 2008 întocmit de specialiştii din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 martie 2010 întocmit de I.P.J. Timiş - Serviciul criminalistic, declaraţiile date de martorii Z.R., T.l. şi V.V., împrejurarea că ştampilele contrafăcute au fost găsite în autoturismul inculpatului şi la sediul SC C.E.P.P. SRL administrată de inculpat.
În legătură cu infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, săvârşirea acesteia de către inculpat reiese din aplicarea ştampilelor contrafăcute pe înscrisurile înregistrate apoi la organele administraţiei publice locale în vederea obţinerii de avize.
Este nefondată susţinerea inculpatului că antecontractul nu ar constitui contract. Aşa cum s-a statuat în literatura juridică şi practica judiciară, antecontractul reprezintă convenţia prin care o parte sau ambele părţi se obligă să semneze în viitor un anumit contract, contract ale cărui clauze principale sunt determinate în prezent. Antecontractele încheiate cu părţile vătămate conţin obligaţia constructorului de a edifica spaţii cu destinaţia de locuinţe, precum şi obligaţia constructorului de a încheia cu beneficiarii contracte autentice de vânzare-cumpărare în termen de 30 de zile de la obţinerea cărţii funciare. Aşadar, obligaţia societăţii administrate de inculpat de a edifica spaţiile de locuit exista încă dinaintea încheierii contractelor autentice de vânzare-cumpărare.
Inculpatul a invocat şi decizii ale Curţii europene a Drepturilor Omului, dar care nu au legătură cu speţa de faţă. Inculpatul a beneficiat de asistenţă juridică sau reprezentare şi a avut posibilitatea propunerii de probe în apărare şi de a combate probele acuzării, procesul penal desfăşurându-se în condiţii care să nu l-au plasat într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarii săi. În privinţa sancţiunilor, se observă că pedepsele principale au fost stabilite în cuantumul minim prevăzut de lege pentru infracţiunea de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (10 ani închisoare) şi în cuantumuri orientate către minimele speciale pentru infracţiunile de folosire a instrumentelor oficiale false în formă continuată (6 luni închisoare, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 luni la 3 ani) şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (4 luni închisoare, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani), iar cu ocazia contopirii nu s-a aplicat vreun spor de pedeapsă.
Nu au putut fi reţinute circumstanţe atenuante sau reduse pedepsele, având în vedere numărul mare de acte materiale, nivelul total al pagubelor (peste 300.000 euro), împrejurarea că inculpatul nu a recuperat vreun prejudiciu, măcar parţial, precum şi conduita procesuală necorespunzătoare (a încercat să inducă în eroare organele judiciare susţinând că nu a avut intenţia de a înşela şi că deţine o serie de titluri care îl îndreptăţeau să-şi aroge anumite calităţi; a încercat în permanenţă să tergiverseze soluţionarea cauzei prin formularea unor cereri şi depunerea unor înscrisuri care nu au legătură cu prezentul dosar).
Instanţa de apel a constatat că prima instanţă a individualizat în mod corect pedeapsa accesorie, interzicând exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen. pe durata pedepsei închisorii, deoarece, prin săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat, inculpatul devine nedemn să aleagă ori să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice ori să ocupe funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat şi prezintă o periculozitate deosebită prin faptul că s-a folosit de calitatea de administrator de societate comercială. Dreptul de a alege a fost just interzis, văzându-se dispreţul major manifestat de inculpat faţă de norme juridice care reglementează încrederea ce trebuie să existe în relaţiile comerciale şi instrumentele oficiale.
Pedeapsa complementară constând în interzicerea pe 5 ani, după executarea pedepsei principale, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen. a fost corect stabilită şi aplicată. întrucât inculpatul a manifestat un dispreţ major faţă normele penale încălcate, nesocotind unele dintre cele mai importante valori sociale ocrotite de legea penală (patrimoniul cetăţeanului, încrederea publică în instrumentele oficiale de autentificare şi în înscrisurile ce produc consecinţe juridice), se justifică interzicerea dreptului de a alege şi de a exercita funcţia de administrator de societate comercială (de care inculpatul s-a folosit în activitatea infracţională), precum şi aprecierea că un comportament ca cel al inculpatului nu este compatibil cu exerciţiul autorităţii de stat.
Modul de executare a pedepsei închisorii nu comportă discuţii, cuantumul pedepsei rezultante excluzând alte modalităţi de individualizare decât cel potrivit naturii ei, în detenţie.
În mod just au fost soluţionate şi acţiunile civile, fiind întrunite condiţiile angajării răspunderii civile a inculpatului iar pretenţiile părţilor vătămate fondate. De altfel, nici inculpatul şi nici partea responsabilă civilmente nu au contestat cuantumurile despăgubirilor, inculpatul achiesând expres la toate pretenţiile civile, inclusiv la cele referitoare la daune morale (f 219 vol. II dosar primă instanţă).
Corect a fost reţinută şi calitatea de parte responsabilă civilmente a SC E.P. SRL Timişoara, inculpatul acţionând de fiecare dată în calitate de administrator al acesteia iar existenţa raportului de prepuşenie nefiind pusă la îndoială ori contestată.
Nu se confirmă susţinerea inculpatului în sensul că partea vătămată V.M. nu ar fi achitat avansul, fiind emisă doar factură. Atât art. 4 din antecontractul de vânzare-cumpărare cât şi chitanţa din 15 iunie 2007 eliberată de SC E.P. SRL atestă că partea civilă V.M. a achitat un avans de 35.700 lei, echivalentul a 10.500 euro (f. 173, 177 vol. I dosar urmărire penală). Nu a putut fi primit nici motivul de apel constând în aceea că s-ar fi încălcat principiul non bis in idem, obligaţiile ce izvorăsc fiind identice cu cele din Dosarul nr. 5589/30/2009 al Tribunalului Timiş.
Prin sentinţa comercială nr. 1856 din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 5589/30/2009 din 18 septembrie 2009 s-au dispus, printre altele, obligarea pârâtului L.M.S. să suporte din averea proprie pasivul debitoarei SC E.P. SRL şi autorizarea creditorilor N.D. şi N.I.E., C.G.O. şi P.M. (părţi civile în prezentul proces penal) să execute silit creanţele lor. Pe de o parte, sentinţa menţionată nu este irevocabilă, cauza comercială fiind pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă (Dosar nr. 5589/30/2009 din 01 februarie 2012) în faza de recurs, iar prin încheierea din 19 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul amintit s-a dispus suspendarea judecăţii în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ.
Pe de altă parte, cererile de admitere a creanţei au fost formulate după începerea procesului penal: părţile vătămate/ creditorii N.D. şi N.I.E. au formulat plângere penală la data de 16 iunie 2008 (fi 1-3 vol. II dosar urmărire penală), iar cerere de admitere a creanţei la data de 23 mai 2011 (f. 122-125 Dosar nr. 5589/30/2009 din 18 septembrie 2009 al Tribunalului Timiş, secţia comercială); partea vătămată/ creditorul C.G.O. a formulat plângere penală la data de 08 mai 2009 (f. 75-76 vol. II dosar urmărire penală), iar cerere de admitere a creanţei la data de 25 iulie 2011 (f. 140-141 Dosar nr. 5589/30/2009 din 18 septembrie 2009 al Tribunalului Timiş, secţia comercială); partea vătămată/ creditorul P.A.M. a formulat plângere penală la data de 09 octombrie 2008 (f. 156-157 vol. II dosar urmărire penală), iar cerere de admitere a creanţei la data de 25 noiembrie 2011 (f. 145 Dosar nr. 5589/30/2009 din 18 septembrie 2009 al Tribunalului Timiş, secţia comercială).
În mod corect a dispus prima instanţă instituirea sechestrului asigurător asupra autoturismului inculpatului.
Aşa cum rezultă din textul art. 163 alin. (1) C. proc. pen., sechestrul asigurător reprezintă o măsură de indisponibilizare a bunului învinuitului sau inculpatului, aşa încât acesta nu mai este în măsură să facă acte de dispoziţie cu privire la bunul său până la pronunţarea unei hotărâri penale definitive.
Nu a putut fi primită apărarea făcută de numita L.L.M. în sensul că, în calitate de soţie a inculpatului L.M.S., ar fi prejudiciată de bunurile dobândite în cursul căsătoriei. Autoturismul figurează ca bun impozabil pe numele inculpatului (f. 59 vol. III dosar urmărire penală), ceea ce ar permite înstrăinarea fără acordul soţiei, eventualul dobânditor putând să nici nu cunoască starea civilă a dispunătorului.
Ridicarea sechestrului la acest moment procesual ar eluda practic scopul pentru care a fost instituit, acela de indisponibilizare a bunului mobil pe parcursul judecării cauzei, până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
Împotriva deciziei penale nr. 154/ A din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală au declarat recurs partea civilă V.I.C., inculpatul L.M.S. şi petentele L.L.M. şi Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V.
În recurs, inculpatul arată că decizia este criticată pentru următoarele considerente: art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. (instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale de natură să garanteze drepturile procesuale), art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. (hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii), art. 3859 pct. 21 C. proc. pen. (judecata în primă instanţă a avut loc fără citarea legală a unei părţi, respectiv părţile vătămate N.D., V.I.C. şi V.M. nu au fost nici citate şi nici audiate în fond, judecata în fond fiind incompletă).
Respingerea audierii martorilor propuşi respectiv T.l., Z.R. şi V.V. şi părţile vătămate N.D., N.E., V.M., V.I.C. este contrară legii afirmă recurentul. Orice acuzat are dreptul de a pune întrebări martorilor şi adversarilor din proces orice acuzaţie într-un proces penal va fi dezbătută oral si nemijlocit. Curtea de Apel Timişoara în decizia penală recurată la pagina 32 arată că „Nu pot fi primite nici criticile în privinţa citării părţilor vătămate N.D. şi V.M. la prima instanţă, acest aspect putând fi invocat doar de părţile civile amintite, care ar fi vătămate prin încălcări ale dispoziţiilor legale care reglementează procedura de citare, nicidecum de către o persoană cu interese contrare, cum este inculpatul ” . Inculpatul arată că dreptul impune ca judecata să se desfăşoare oral nemijlocit şi contradictoriu, dreptul conferă protecţie faţă de drepturile fundamentale care reglementează procesul penal, iar dispoziţiile legale care reglementează procedura de citare, de audiere a adversarilor din proces.
Instanţa de fond a respins audierea martorilor propuşi respectiv T.l., Z.R. şi V.V., aceeaşi decizie de respingere a acestor martori a avut-o şi Curtea de Apel (pagina 2 din decizia penală) reţinând că instanţa a audiat martorii propuşi prin rechizitoriu, ori aceşti martori nu au fost propuşi de parchet prin rechizitoriu. Cu toate acestea la pagina 27 din decizia Curţii de Apel că „La soluţionarea cauzei prima instanţă a avut în vedere şi declaraţiile martorilor T.I., Z.R. şi V.V. Starea de fapt reţinută prin rechizitoriu susţine că ştampilele de pe proiectul de construire ar fi falsificate şi că mai sus numiţii nu au ştampilat proiectul. Inculpatul susţine contrariul, şi anume că ştampilele aparţin acestora şi că subsemnatul nu a ştampilat proiectul cu vreo ştampilă falsă. De asemenea inculpatul arată că în cuprinsul sentinţei nu se regăseşte o analiza a depoziţiilor martorilor. B. şi L.F. sau vreo referire la faptul că autorizaţiile de construire sunt obţinute, situaţie distinctă de cea de la Cluj. Instanţa de fond a respins expertizele dând eficienta unor constatări tehnico-ştiinţifice ce vizau trei înscrisuri, pentru toate actele din cauza. Avizele, autorizaţiile obţinute nu au fost analizate nici de instanţa de fond şi nici de cea din apel cu toate că în apel au fost depuse scripte. Pentru a nu putea să se apere, instanţele i-au interzis dreptul de a audia, de a se confrunta cu martorii mai sus numiţi, neaudiaţi de instanţă şi mai mult, atât Tribunalul cât şi Curtea de Apel au respins cererea de expertiză grafologică. O astfel de practică este arbitrară.
Inculpatul arată că reproşul principal este neîndeplinirea obligaţiilor contractuale. Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au respins expertiza contabilă asupra prejudiciului, prin care să se cuantifice doar sumele dovedite de chitanţe, care în nici un caz nu depăşesc 200.000 lei, ceea ce schimbă inclusiv statutul încadrării juridice. La pagina 13 din rechizitoriu se găsesc următoarele susţineri „Este extrem de greu de crezut că învinuitul a avut de gând să-şi onoreze obligaţiile contractuale, dar a fost prins de vârtejul evenimentelor şi i-a scăpat situaţia de sub control. Faptul că învinuitul, cum arată la prezentarea de material de urmărire penală, a mai executat lucrări de arhitectură-construcţii la diverse biserici în Timişoara şi Cluj nu îi conferă bună credinţă fără discuţie în relaţiile cu părţile vătămate din prezentul dosar. Nici faptul că a întreprins unele demersuri de a obţine unele acte necesare de la autorităţile administrative în drept nu îl fac mai credibil. Inculpatul arată că se aminteşte despre lipsa autorizaţiilor deşi toate actele au fost obţinute, singura lipsă fiind aceea de construire efectivă. Pe de altă parte cu partea civilă I. nu s-a încheiat niciodată vreun antecontract de vânzare-cumpărare, ci unul de proiectare. Instanţa după ce constată că inducerea în eroare s-a produs prin neobţinerea autorizaţiei de construire constată că totuşi Autorizaţia s-a obţinut doar că, acest fapt nu este meritul subsemnatului, în baza unor raţiuni numai de judecător înţelese. Cum instanţa de fond şi de apel au respins cererile în probaţiune nemotivând respingerile şi omiţând să se pronunţe asupra unor cereri esenţiale în apărare, prin care multiple acte şi probe erau contestate, determină casarea sentinţei şi deciziei din apel:
Inculpatul solicită expertiza de etică în construcţii, pentru că judecătorii de fond şi din apel s-au substituit expertului şi Comisiilor de urbanism stabilind că Certificatul de Urbanism instituie regimul de înălţime, nu Hotărârea Consiliului Local prin care s-a aprobat PUZ-ul şi ulterior Autorizaţia de Construire. Despre obţinerea Autorizaţiilor de construire judecătorul de fond şi procurorul se mărginesc la a aprecia că nu este meritul inculpatului, însă înşelăciunea ci o regăsesc prin aceea că inculpatul ar fi ştiut că nu se va emite Autorizaţie deşi aceasta a fost în cele din urmă emisă iar imobilul (Mansarda) de pe str. Boemia chiar construit. Din aceste cauze, spre a împiedica aflarea adevărului instanţa de fond şi de apel au respins audierile locatarilor de la str. Boemia. Practic rezultatul expertului schimba statutul procesual din pagubă în creanţă, fiind o altă etapă, din exerciţiu abandonat financiar în exerciţiu de creanţă.
O altă critică are în vedere faptul că instanţa de fond a copiat/ transcris actul de sesizare, Rechizitorul si sentinţa casata de la Curtea de Apel Cluj, fără să-şi pună problema de ce la Cluj instanţa de fond este o Curte de Apel, de ce s-a respins în acel dosar excepţia de necompetenţă materială, conchizându-se că nu calitatea de avocat atrage competenţele curţii, fără să analizeze faptul că a existat o imposibilitate obiectivă de realizare a antecontractelor, fără să-şi pună problema că la Cluj autorizaţiile nu s-au obţinut, ori la Timişoara însăşi starea de fapt este alta. De altfel nici problema de absorbire a unor fapte/acte materiale de către altele, nu a fost analizata, chiar motivul de achitare nu a fost analizat. De altfel, nu exista în cuprinsul sentinţei vreo analiza a probelor (acestea nefiind administrate nu aveau cum sa fie analizate), ceea ce contravine dispoziţiilor art. 356 C. proc. pen., dar şi art. 330 C. proc. pen.
Inculpatul critică decizia şi pentru greşita aplicare a legii şi reţinerea unor date contrazise de actele dosarului:
a) faptul că inculpatul nu a contestat în nici un fel acuzaţiile în cursul urmăririi penale este o susţinere nereală;
b) la momentul efectuării percheziţiei inculpatul avea apărători aleşi avocat S.D. - Baroul Cluj; avocat M.I. din cadrul Baroului Cluj, iar lipsa avocatului echivalează cu lipsa apărării;
c) deşi există sentinţe civile definitive cu aceleaşi părţi civile, instanţa de fond s-a opus în a verifica titlul de lucru judecat încălcând flagrant competent în latura civilă;
d) omisiunea analizării ultimului cuvânt asupra cererii de schimbare a încadrării juridice echivalează cu nerezolvarea fondului;
e) sechestrul asigurător a fost dispus arbitrar fără a fi discutat, iar Curtea de Apel nu a analizat cererea de eliminare a sechestrului prin procedura legală a art. 168 C. proc. pen.;
f) măsura arestării preventive nu a fost dedusă din pedeapsa nelegal aplicată.
În recursul declarat de partea civilă V.I.C. se critică soluţionarea laturii civile.
În recursul declarat de către L.L. se critică modul în care s-au aplicat dispoziţiile referitoare la sechestru asigurător.
În recursul declarat de petenta Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V. se critică modul în care a fost soluţionată cauza.
Deliberând asupra motivelor de recurs formulate împotriva deciziei penale nr. 154/ A din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, instanţa va analiza mai întâi cazurile de casare a căror admitere conduce la casarea decizie şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 1 C. proc. pen., competenţa după calitatea persoanei
Recurentul a invocat critica în raport de calitatea de membru al unui cult legal organizat pe teritoriul Austriei, întrucât la data reţinută ca fiind cea a săvârşirii faptei, deţinea calitatea de arhiereu într-un cult religios.
În apel a fost depus un certificat eparhial emis de către Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V., cult recunoscut de lege în statul austriac, ce atestă calitatea de membru al înaltului cler, episcop jurist, pentru L.M.S.
Conform art. 281 pct. 1 C. proc. pen., curtea de apel judecă în primă instanţă: b) infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai înaltului cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia(...).
Conform art. 29 alin. (3) din Constituţia României, cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii (Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor). Competenţa are în vedere calitatea de arhiereu al unui cult religios organizat pe teritoriul României, potrivit legii române. Inculpatul nu a dovedit faptul că cele două condiţii sunt îndeplinite, respectiv că acel cult este organizat în România conform legii române şi calitatea sa de arhiereu al unui cult religios legal organizat în România, astfel că normele derogatorii de competenţă după calitatea persoanei nu au incidenţă în cauză.
Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 2 C. proc. pen., instanţa nu a fost legal sesizată
Critica recurentului are în vedere considerentele ce ţin de competenţa după calitatea persoanei examinate anterior şi apreciate ca nefondate.
Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea instanţei contrazice dispozitivul sau acesta nu se înţelege.
Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen. are în vedere omisiunea instanţei de a-şi motiva soluţia.
Instanţa constată că decizia instanţei de apel are 36 de pagini în care se regăsesc considerentele instanţei cu privire la soluţionarea laturii penale şi civile: competenţa după calitatea persoanei, vinovăţia inculpatului, individualizarea pedepsei, soluţia referitoare la sechestrul asigurător, astfel încât cazul de casare este nefondat.
Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 21 C. proc. pen., când judecarea cauzei în prima instanţă sau în apel a avut fără citarea legală a unei părţi sau care legal citată a fost în imposibilitate de a se prezenta sau de a înştiinţa despre această imposibilitate.
Recurentul a invocat neîndeplinirea procedurii de citare cu N.D., N.E., V.M., V.I.C.
Instanţa de apel a apreciat că pot fi primite nici criticile în privinţa citării părţilor vătămate N.D., V.M. acest aspect putând fi invocat doar de părţile civile amintite, care ar fi vătămate prin încălcări ale dispoziţiilor legale care reglementează procedura de citare, nicidecum de către o parte cu interese contrare, cum este inculpatul.
Instanţa de recurs constată că motivul poate fi invocat de către orice parte care dovedeşte încălcarea unor drepturi decurgând din modul de îndeplinire a procedurii de citare a părţilor vătămate, nu numai de către părţile vătămate înseşi. Interesul citării legale a părţilor vătămate pentru inculpatul din cauză decurge din posibilitatea ca acesta să adreseze solicitări părţii vătămate (de a clarifica situaţia restituirii avansurilor) şi să primească răspuns la criticile formulate (recurentul a afirmat că a restituit banii primiţi ca avans de la părţile vătămate, astfel că fapta sa nu este infracţiune deoarece nu s-a produs diminuarea unui patrimoniu).
În ceea ce priveşte citarea părţilor respective se constată că în apel V.M. şi V.I.C. (audiat de Tribunal la termenul 27 iunie 2011) au fost prezenţi la termenul de la 20 februarie 2012, N.D. a fost prezent la termenul de la 12 septembrie 2012, N.I.E. a semnat citaţia pentru termenul de la 23 aprilie 2012 (fila 74 dosar de apel). În consecinţă critica este nefondată.
Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen. (când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului).
Cazul de casare îi priveşte pe L.M.S. şi V.I.C.
Cazul de casare are în vedere o omisiune a pronunţării instanţei, care impune lipsa unei deliberări, asupra unei chestiuni care putea influenţa soluţia dosarului.
Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen. nu presupune lipsa de originalitate în motivare, insuficienta raportare la probe în cazul descrierii situaţiei de fapt sau omisiunea menţionării exprese a respingerii unei apărări atunci când este motivat faptul contrar şi este menţionată soluţia contrară celei solicitare de apărare. Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen. are în vedere situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
O procedură echitabilă presupune, cu referire la cazul de casare invocat, ca instanţa să se pronunţe asupra susţinerilor părţilor şi cererilor formulate de acestea.
Prin cererea de probatorii de la termenul de la 12 septembrie 2012 (fila 165 dosar de apel), inculpatul a solicitat audierea persoanelor semnatare ale contractelor privind drepturilor de coproprietate prin asociaţiune în participaţiune, administrarea şi dezbaterea în şedinţă publică a antecontractelor din dosar, aspecte asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat,
Anterior acestui termen nu au fost formulate probe de către inculpat. La termenul de la 20 februarie 2012, cauza a fost amânată pentru neîndeplinirea proceduri de citare cu inculpatul L.M.S. arestat şi neadus în instanţă, precum şi faţă de neîndeplinirea procedurii de citare cu părţile civile P.L. şi P.S.D.
La termenul de la 23 aprilie 2012 cauza a fost amânată pentru neîndeplinirea proceduri de citare cu inculpatul L.M.S. arestat şi neadus în instanţă.
La termenul de la 21 mai 2012 instanţa a amânat cauza pentru lipsă de apărare a inculpatului L.M.S., la cererea acestuia de a-şi angaja un avocat ales.
La termenul de la 25 iunie 2012 cauza a fost amânată la cererea apărătorului inculpatului L.M.S. de a studia dosarul.
La termenul de la 12 septembrie 2012, cu privire la cererea de probatorii formulată de către inculpat instanţa de apel: a respins cererea de reaudiere a inculpatului; a respins cererea privind efectuarea unei expertize contabile; a respins ca rămasă fără obiect cererea de ataşare a unui dosar al Tribunalului Timiş; a respins cererea de efectuare a unei expertize grafologice; a respins cererea de audiere a martorilor T., B., Z., S., K.; a respins ataşarea unui dosar aflat pe rolul ICCJ; a respins cererea de sesizare a C.J.U.E. cu o întrebare preliminară; a respins doar cererea de audiere a părţilor vătămate V.M., N.D.I.V., aflate în sală la acel termen de judecată. După cum se observă instanţa nu s-a pronunţat asupra solicitării de audiere a celorlalţi semnatari ai contractelor (astfel cum apare cererea de probatorii menţionată de către instanţa de apel în practica), pronunţându-se doar cu privire la audierea lui V.M., N.D.I.V., pe care instanţa i-a nominalizat în respingerea probatoriului.
De asemenea, din examinarea practicalei Deciziei nr 154/A/2012, în care au fost consemnate cele hotărâte de instanţă cu privire la probatoriul solicitat, rezultă că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la administrarea şi dezbaterea în şedinţă publică a antecontractelor din dosar
Simpla omisiune de ase fi pronunţat nu este suficientă pentru a atrage casarea deciziei. Pentru a fi incident cazul de casare trebuie îndeplinite mai multe condiţii: a) să existe o omisiune a instanţei cu privire la fapte, probe sau cereri esenţiale; b) analiza acestor fapte, probe, cereri să fie de natură să garanteze drepturile părţilor; c) faptele, probele, cererile să fie de natură să influenţeze soluţia procesului.
Instanţa de recurs a administrat înscrisurile la care a făcut referite inculpatul constatând că antecontractele conţineau menţiuni referitoare la restituirea avansului către părţile vătămate. Faţă de faptul că cererea de probatorii asupra căreia instanţa de apel nu s-a pronunţat viza dovedirea lipsei unui element constitutiv al infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată recurentul instanţa constată că proba asupra căreia a omis să se pronunţe instanţa de apel era de natură să influenţeze soluţia procesului, astfel încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen.
Cu privire la recursul părţii civile V.I.C., se constată că apelul său a fost formulat în termen legal. Soluţia de respingere ca tardiv a apelului echivalează cu o omisiune a soluţionării căii de atac formulate de către V.I.C., cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei la instanţa de apel spre rejudecare.
Faţă de această concluzie celelalte critici formulate în cauză, a căror rezolvare depinde de soluţia ce urmează să fie dată de către Curtea de Apel asupra administrării probelor solicitate de către inculpat (vinovăţia inculpatului cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată, respectiv existenţa răspunderii civile delictuale şi acoperirea prejudiciului de către inculpat, măsurile asigurătorii) vor fi analizate de către instanţa de apel.
Instanţa de recurs, deşi nu se poate substitui instanţei de apel în admiterea unor probe, reaminteşte faptul că apelul este o cale de atac devolutivă, iar pronunţarea asupra probelor trebuie să motivată convingător, atât în cazul admiterii cât şi în cazul respingerii acestora, astfel încât drepturile părţilor să fie respectate.
Totodată Curtea reaminteşte faptul că ascultarea inculpatului în căile de atac este un drept la care doar acesta poate renunţa dacă se prevalează de dreptul al tăcere.
În ceea ce priveşte recursul declarat de petenta Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V., instanţa constată că aceasta nu a declarat apel în cauză (faţă de părţile care nu au declarat apel hotărârea este definitivă), iar hotărârea din recurs nu o priveşte, astfel încât recursul este inadmisibil.
În consecinţă, înalta Curte va admite recursurile declarate de partea civilă V.I.C., inculpatul L.M.S. şi petenta L.L.M. împotriva deciziei penale nr. 154/ A din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penala.
Va casa, în parte, decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de inculpatul L.M.S., partea civilă V.I.C. şi petenta L.L.M. la Curtea de Apel Timişoara.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V.
Va obliga recurenta Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de partea civilă V.I.C., inculpatul L.M.S. şi petenta L.L.M. împotriva deciziei penale nr. 154/ A din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează, în parte, decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de inculpatul L.M.S., partea civilă V.I.C. şi petenta L.L.M. la Curtea de Apel Timişoara.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V.
Obligă recurenta Biserica Protestantă Evanghelic L.C.A.S.V. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1604/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1787/2013. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
