ICCJ. Decizia nr. 1618/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1618/2013
Dosar nr. 7786/1/2012
Şedinţa publică din 13 mai 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 3910 din 28 noiembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. 2334/1/2012, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.R.A. împotriva deciziei penale nr. 27/A din 1 martie 2012 a Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare contestatorul V.R.A., aceasta fiind înregistrată pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală la data de 6 decembrie 2012.
Pe această cale, contestatorul a susţinut că nu a fost îndeplinită procedura de citare pentru termenul când s-a judecat cauza de către instanţa de recurs întrucât pe citaţia emisă pentru termenul respectiv au fost trecute alte date de stare civilă.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul V.R.A., sub aspectul admisibilităţii în principiu, înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-11), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri diferite pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În prezenta cauză, se constată că a fost promovată contestaţia în anulare, criticile formulate fiind circumscrise prevederilor art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, hotărârile definitive pot fi atacate pe calea contestaţiei în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, or din datele existente la dosar se poate constata că la termenul de judecată din 31 octombrie 2012, când au avut loc dezbaterile în recurs, procedura de citare a fost legal îndeplinită în cauză, astfel cum rezultă din dovezile de citare aflate la dosar, care reliefează faptul că s-a realizat citarea conte statorului la adresa de domiciliu.
Faptul că pe citaţiile emise pentru respectivul termen de judecată au fost inserate datele de stare civilă ale unui alt inculpat din dosar nu este de natură să conducă la o concluzie contrară, în acest sens fiind avute în vedere şi dispoziţiile art. 176 lit. b) C. proc. pen., care prevăd că citaţia trebuie să cuprindă numele, prenumele celui citat, calitatea în care este citat şi indicarea obiectului cauzei, nefăcându-se referire la alte date.
Pe de altă parte, se constată că la termenul de judecată din data de 31 octombrie 2012, s-a prezentat apărătorul ales al conte statorului, care a învederat instanţei că a luat legătura cu familia acestuia din urmă şi că doreşte să se prezinte pentru a fi audiat în cauză, împrejurare din care rezultă că, în mod evident, contestatorul avea cunoştinţă de proces.
Astfel fiind, criticile formulate de contestatorul V.R.A., în sensul că la termenul de judecată din data de 31 octombrie 2012 a fost lipsă de procedură, nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Prin urmare, contestaţia în anulare apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele care condiţionează admiterea în principiu a acesteia.
Pentru considerentele expuse, înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul V.R.A. împotriva deciziei penale nr. 3910 din 28 noiembrie 2012 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. 2334/ 1/2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul V.R.A. împotriva deciziei penale nr. 3910 din 28 noiembrie 2012 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. 2334/1/2012.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1659/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 160/2013. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
