ICCJ. Decizia nr. 1775/2013. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13), iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1775/2013

Dosar nr. 4196/98/2009

Şedinţa publică din 28 mai 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 388 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 4196/98/2009, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor A.C., domiciliat în comuna Ograda, fără forme legale în com. Bucu, judeţul Ialomiţa, A.D. domiciliat în comuna Bucu, fără forme legale - judeţul Ialomiţa, A.A. domiciliată în comuna Bucu, judeţul Ialomiţa, A.V. domiciliat în comuna Bucu, judeţul Ialomiţa, pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (10 şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.C. la pedeapsa de 13 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de traiîc de persoane majore, în formă continuată (74 victime, exploatate prin muncă, în Spania).

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a, rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.C. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, exploataţi prin muncă în Spania (victimele minore T.L. şi N.C.D.).

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (victimă D.L.).

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A.C. să execute pedeapsa rezultantă, de 13 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) şi b) C. pen., urmând ca inculpatul A.C. să execute pedeapsa principală în regim de detenţie.

În baza art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74-76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane majore, în formă continuată (victimele A.M., D.F.D., B.D.T., S.I., T.M.G., B.M.A., B.G., V.G., M.P., M.S.M.,I.S. şi P.M., persoane majore recrutate ori transportate, în vederea exploatării prin muncă în Spania).

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 C. pen., în infracţiunea prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a H-a din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74-76 alin. (1) lit. a) C. pen., text în baza căruia a fost condamnat inculpatul A. D. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (transportarea victimei minore N.C.D. în vederea exploatării prin muncă în Spania).

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74-76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (exploatarea sexuală, prin determinarea la practicarea prostituţiei, a victimei minore D.L.).

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., cu aplicarea art. 74-76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. D. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane majore în formă continuată (exploatarea sexuală a victimelor Ş.A.G., M.M.D., M.E.D., T.M. şi D.N.M.).

În baza art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74-76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. D. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. D. să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) şi b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală în regim de detenţie.

În baza art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 - art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat pe inculpatul A.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane majore în formă continuată (transportarea în vederea exploatării prin muncă în Spania a victimelor: Z.M., T.V., T.Ş., B.D.T., C.I., D.G., T.M., B.M., C.I.G., C.G., O.V., S.G.M., M.M.I., V.D., V.M.).

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 rap.la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74-76 lit. a) C. pen. (asigurarea transportului victimei minore T.L., în vederea exploatării prin muncă în Spania), text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul A.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de minori.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c şi alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (găzduirea victimei minore Dincă Loredana, în scopul exploatării sexuale a acesteia).

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A.V. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata A.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (exploatarea prin muncă a victimelor minore N.C.D. şi T.L.).

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prev. şi ped. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. şi ped. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 - art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnată inculpata A.A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de persoane (recrutarea victimei T.V., în scopul exploatării prin muncă în Spania).

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (2). lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (găzduirea victimei minore Dincă Loredana în scopul determinării la practicarea prostituţiei).

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca inculpata A.A. să execute pedeapsa rezultantă, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 861 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 862 şi art. 82 alin. (3) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 6 ani pentru inculpaţii A.A. şi A.V.

A fost încredinţată supravegherea inculpaţilor A.A. şi A.V. Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus că, pe durata termenului de încercare, inculpaţii trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune căruia i s-a încrE.nţat supravegherea;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă;

În baza art. 863 alin. (3) C. proc. pen., li s-a impus inculpaţilor A.A. şi A.V. respectarea următoarelor obligaţii, pe durata termenului de încercare:

- să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa şi să nu depăşească limitele teritoriale ale statului român, decât cu aprobarea instanţei;

- să nu intre în legătură cu părţile vătămate şi civile din prezenta cauză.

S-a făcut în cauză, cu privire la inculpaţii A.A. şi A.V., aplicarea dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pentru cei doi inculpaţi.

A fost obligat inculpatul A.C. la plata de despăgubiri civile reprezentând echivalentul în lei de la data plăţii, astfel: 2.000 euro către partea civilă H.E.; 470 euro către partea civilă A.E.; 1.200 euro către partea civilă M.D.; 1.500 euro către partea civilă B.O.A.; 300 euro către partea civilă B.G.C.; 400 euro către partea civilă C.D.M.; 2.000 euro către partea civilă M.M.; 200 Euro către partea civilă M.F.; 1.500 euro către partea civilă S.S.; 3.000 euro către partea civilă Ş.A.; 3.000 euro către partea civilă G.M. F.; 1.000 euro către partea civilă C.P.; 200 euro către partea civilă N.G.; 2.000 Euro către partea civilă V.E.; 1.750 euro către partea civilă G.M.A.; 4.000 euro către partea civilă B.C.M.; 1.200 euro către partea civilă P.L.; 1.000 euro către partea civilă D.N. şi 1.000 euro către partea civilă D.I.

Au fost obligaţi inculpaţii A.C. şi A.V., în solidar, la plata de despăgubiri civile, reprezentând echivalentul în lei de la data plăţii, astfel: 1.850 euro către partea civilă D.G.; 4.000 euro către partea civilă B.M.; 3.000 euro către partea civilă C.I.G.; 1.200 euro către partea civilă C.G.; 2.000 euro către partea civilă O.V.; 3.000 euro către partea civilă S.G.M.; 1.550 euro către partea civilă M.M.I.; 2.000 euro către partea civilă V.D. şi 1.000 euro către partea civilă V.M..

Au fost obligaţi inculpaţii A.C. şi A. D. la plata de despăgubiri civile, în solidar, reprezentând echivalentul în lei de la data plăţii, astfel: 2.500 euro către partea civilă T.M.G.; 12.000 euro către partea civilă N.C.D.; 1.500 euro către partea civilă B.G.; 2.000 euro către partea civilă V.G.; 800 euro către partea civilă M.P.; 1.800 euro către partea civilă M.S.M. şi 3.000 euro către partea civilă I.S.

Au fost obligaţi aceiaşi inculpaţi (A.C. şi A. D.), în solidar, la plata sumei de 1.200 lei, despăgubiri civile către partea civilă B.M.A..

Au fost obligaţi inculpaţii A.C., A. D. şi A.V., în solidar, la plata sumei de 3.500 euro către partea civilă B.D.T., în echivalentul în lei la data plăţii.

S-a luat act că numiţii I.M. şi I. nu au formulat pretenţii în calitate de moştenitori ai părţii civile decedate I.D., pentru suma de 2.000 euro cuvenită acestuia.

S-a luat act că părţile vătămate C.D., P.I. şi N.O.V., precum şi martorii T.Ş., D.T., Ş.I., S.M.Ş., S.I., S.M. şi T.M.A., nu s-au constituit părţi civile.

S-a luat act că numiţii T.Ş., S.I., S.M., S.M.Ş., D.T. şi T.M.A. nu au participat în procesul penal ca părţi vătămate sau părţi civile.

S-a luat act că părţile civile Z.M., D.F.D., S.M.C., S.G.V., P.I., T.L., T.V., A.P., C.E., N.C.G., S.E., N.V.D., D.I., S.G.C., S.M., A.M., P.M., S.L., S.I., S.I., C.I., T.M., L.A.F., A.N., R.A.G., B.M.A. şi N.S. au renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză (B.M.A. doar la suma de bani rezultată din munca prestată).

În baza art. 118 lit. e) C. pen. rap. la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A.C. a sumelor de bani dobândite prin săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane majore şi care nu au servit restituirii victimelor, având în vedere echivalentul în lei de la data executării, astfel: 3.600 euro (partea vătămată Z.M.); 600 euro (partea vătămată S.M.C.); 500 euro (partea vătămată S.G.V.), 9.000 euro (partea vătămată B.M.A.); 300 Euro (partea vătămată N.S.); 2.000 Euro (partea vătămată decedată I.D.); 2.000 euro (partea vătămată T.L.); 4.200 euro (partea vătămată T.V.); 60 euro (partea vătămată N.C.G.); 60 euro (partea vătămată Stan Gabriel); 400 euro (partea vătămată A.M.); 60 euro (partea vătămată S.I.); 300 euro (partea vătămată S.I.); 1.800 euro (partea vătămată C.I.); 1.800 euro (partea vătămată T.M.), 325 euro (partea vătămată A.N.); 325 euro (partea vătămată R.A.G.,); 300 euro (martorul S.M.), 150 euro (martorul T.M.A.), 6.000 euro (martora T.Ş.).

În baza art. 118 lit. e) C. pen. rap. la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. D. a sumei de 2.000 euro, pentru care martora Ş.A.G. nu a formulat pretenţii civile, precum şi a unei arme de foc neletale, semiautomate, care foloseşte muniţie neletală cu efect sonor sau cu gaze iritant lacrimogene, marca E., model special 99, având calibrul 9 mm, şi două cartuşe din metal sertizate cu capac din plastic de culoare verde, unul neinscripţionat pe rozetă, iar celălalt purtând inscripţia.

S-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituită prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Ialomiţa, nr. 82/D/P/2007 din 20 noiembrie 2009 cu privire la autoturismul, proprietate comună devălmaşă a inculpaţilor A.A. şi A.V. şi la imobilul cu destinaţie de locuinţă situat în localitatea Bucu, judeţul Ialomiţa, proprietatea aceloraşi inculpaţi, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. S.M. din 3 iulie 2000.

A fost menţinută măsura sechestrului asupra apartamentului, situat în Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, coproprietatea inculpaţilor A.A. şi A.V., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. D.M.L. din 30 mai 2008 şi asupra sumei de 3.500 euro, consemnaţi la C.E.C. B., conform chitanţei recipisei de consemnare, aparţinând inculpatului A. D..

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor A.C. şi A. D., iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada arestării preventive de la 2 octombrie 2009 la zi, pentru inculpatul A.C. şi perioada reţinerii şi arestării preventive de la 1 septembrie 2009 la zi, pentru inculpatul A. D.

S-a luat act că inculpatul A.V. a fost reţinut şi arestat preventiv, de la 1 septembrie 2009 la 7 ianuarie 2010.

S-a luat act că inculpata A.A. a fost reţinută 24 de ore, începând cu 1 septembrie 2009, orele 14,45.

În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi fiecare dintre inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul A.C. a început să lucreze în Spania, în agricultură, din anul 2006. La început, a ocupat doar funcţii de execuţie, în echipe de culegători de citrice (portocale şi mandarine), struguri, kaki sau piersici, la recoltatul legumelor ceapă şi usturoi. Apoi, începând cu toamna anului 2006, din proprie iniţiativă, inculpatul a început să recruteze, în scopul exploatării, oameni din Bucu, Slobozia, Scânteia sau alte localităţi din judeţul Ialomiţa, atât direct cât şi indirect, prin intermediul membrilor familiei sale, concubinei sale din acea perioadă, T.Ş. sau chiar prin intermediul altor persoane, îndeosebi victimele deja recrutate, persoane de bună credinţă aflate în eroare de fapt, ce au acţionat astfel fără vinovăţie.

Inculpatul A.C. a plecat în Spania în luna martie 2006 şi a început să lucreze într-o echipă coordonată de un anume „E." din Sinaia, un antreprenor român care contracta lucrările cu proprietarii spanioli de livezi sau sole agricole.

Cu timpul, în comunitatea din localitatea de domiciliu, comuna Bucu, s-a aflat că lucrează în Spania în agricultură şi s-a zvonit că ar câştiga destul de bine, astfel că a fost contactat pentru detalii de mai multe persoane, cunoştinţe sau afini.

Inculpatul le-a convins pe acele persoane că merită să muncească în agricultură în Spania, îndeosebi prin afirmaţiile mincinoase că sezonul de muncă dura continuu cel puţin 6-7 luni de zile. I-a determinat astfel să ajungă în Spania mai întâi pe martorii Ş.I. şi D.T., unchi prin alianţă al inculpatului, ambii începând cu luna mai 2006, persoane care şi-au plătit singure transportul şi s-au întâlnit cu inculpatul în localitatea Carlet.

Realitatea s-a dovedit a fi cu totul alta decât cea prezentată de inculpatul A.C.

În activităţile în care au fost implicaţi martorii şi apoi celelalte persoane nu exista un singur sezon de muncă, continuu, ci mai multe, de-a lungul unui an agricol.

Astfel, un prim sezon de muncă în agricultură în Spania debutează efectiv la jumătatea lunii martie cu răritul (operaţiune denumită „clarit") şi apoi culesul piersicilor şi durează doar până la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, perioada de cules a pepenilor.

Urmează o pauză de aproximativ o lună de zile, până la începutul lunii iulie când, timp de cel mult două-trei săptămâni, se munceşte la ceapă şi usturoi (muncă ce presupune mai multe operaţii efectuate în zile consecutive şi plătite distinct, cu un tarif orar sau cantitativ, în funcţie de lăzile umplute: ridicarea de pe pământ, în urma utilajului ce le dezgropa, curăţarea de rădăcini şi coji, încărcarea în lăzi sau paleţi).

Al treilea sezon debutează abia la jumătatea lunii septembrie (deci după o pauză de aproximativ două luni de zile) când începe culesul strugurilor, activitate ce se continuă cu adunatul citricelor, de la jumătatea lunii octombrie până chiar la jumătatea lunii februarie a anului următor.

Cei doi martori au locuit într-o casă cu mai multe încăperi, în condiţii relativ decente, amândoi într-un singur pat, însă aveau acces la bucătărie, la un grup sanitar, aveau apă caldă asigurată de un boiler şi îşi preparau hrana la un aragaz cu butelie. Fiecare a plătit o chirie lunară de 100 euro în perioada în care au muncit şi doar 50 euro în lunile de inactivitate. Tot ei îşi plăteau transportul de la locuinţe la livezi sau solele agricole, însă nu mai mult de 1 -2 euro pe zi.

„E." le-a plătit câte 5 euro pe oră la piersici, ceapă (pentru activităţile tarifate la oră) şi struguri, 4 euro/oră la pepeni, o sumă de 1,4 - 1,6 euro pentru fiecare ladă de usturoi, o sumă de 1,20 euro pentru fiecare ladă de mandarine şi 0,70 euro pentru fiecare ladă de portocale (lăzi ce aveau o capacitate de aproximativ 20 de kilograme). Nu le-a perceput vreo sumă de bani pentru că le-a găsit de muncă.

Pentru asigurarea hranei, au cheltuit lunar cel mult 200 euro. De regulă, se cheltuia doar 30 de euro pe săptămână, mai ales că îşi preparau pâinea în casă.

„E." contracta lucrări în livezile de piersici şi citrice, ba chiar şi pe solele cu pepeni în localităţile Canals şi Carlet, în timp ce solele cu ceapă şi usturoi se aflau în apropierea localităţii Albacete, unde antreprenori erau membrii familiei „S.", mai exact un anume S.A. şi fiul său S.I., alias „M.", ţigani originari din Turnu Măgurele.

Munca constantă timp de o lună de zile putea aduce lunar un câştig net de doar 700-800 euro întrucât un muncitor harnic putea umple cu mandarine cel mult 40-45 de lăzi zilnic, dar mE.a era de 20-25 de lăzi, iar o echipă de 8 (opt) persoane (mE.a muncitorilor dintr-o echipă productivă) nu putea încărca mai mult de 40 de paleţi cu ceapă sau usturoi. Un paiet avea o capacitate de aproximativ 400 de kilograme. Ca urmare, în condiţii obişnuite, majoritatea celor audiaţi a fost de acord că, în genere, se puteau câştiga, lunar, aproximativ 600 euro.

Cel mai probabil în luna august 2006, dacă nu la începutul lunii septembrie, inculpatul A. D. l-a contactat pe A.M., zis „M.C." (parte civilă în cauză), un consătean de-al său şi l-a întrebat dacă era interesat să muncească în Spania, în agricultură, pentru a-i face, astfel, un serviciu fratelui său, A.C. A. D. i-a spus părţii civile că urma a fi cazată într-o casă cu bucătărie şi îi plătea el biletul de transport în Spania, cu condiţia ca banii să fie recuperaţi ulterior din salariu.

Aceste aspecte au rezultat exclusiv din depoziţiile de la urmărirea penală ale părţii civile, în faţa instanţei acesta retractând şi adoptând o poziţie net favorabilă inculpatului A.C.

Partea civilă a vorbit la telefon şi cu inculpatul A.C., care i-a promis că-i va trimite banii lui A. D. pentru a cumpăra bilete de autocar. A plecat împreună cu M.S. (cumnatul inculpaţilor) şi mai multe rude sau afini ai acestora, de fel din Amara, martorii S.I., S.M.Ş. şi S.M. (acesta din urmă văr primar cu inculpaţii). Biletul de autocar al părţii civile a fost plătit de inculpatul A. D..

În Spania au fost cazaţi de A.C. şi Sima Ilie (alias M.) în podul unei case din Albacete ce aparţinea lui Sima Adrian. Au dormit pe saltele, înghesuiţi, mai multe persoane, au avut acces la o toaletă amenajată în curte, s-au spălat cu apă încălzită la soare într-un butoi şi s-au hrănit cu alimente cumpărate de inculpatul A.C. la preţuri mult mai mici decât cele pe care li le comunica.

La început, inculpatul A.C. muncea alături de ei. Cu timpul, însă, acesta a început să-şi aroge calităţi de şef, să-i comande şi să ţină o evidenţă a lăzilor umplute. Le-a reţinut celor veniţi paşapoartele, pentru a-i împiE.ca să plece, i-a lovit pe A.M. şi pe M.S. atunci când l-au certat pentru că îi înşela şi nu i-a lăsat niciodată să-şi ridice salariul direct de la E.

După un timp, în luna noiembrie 2006, Ş.I., D.T. şi partea civilă A.M. au început să-i reproşeze inculpatului A.C. caracterul mincinos al promisiunilor făcute, raportat la condiţiile concrete de muncă şi implicit de salarizare din Spania, realităţi ce i-a determinat să se întoarcă acasă (cazul martorilor S.I., S.M.Ş. şi S.M., respectiv Ş.I. şi D.T., ce s-au întors în ţară cu sume cuprinse între 400 şi 3.000 de euro fiecare, în funcţie de timpul total de muncă) sau să încerce să-şi găsească o altă echipă (cazul părţii civile A.M., ce i-a cerut lui E. să-i plătească salariul fără intermedierea inculpatului, astfel că a reuşit să se întoarcă în ţară la începutul anului 2007, după patru luni de muncă, cu un câştig net de 300 de euro, dintre care 200 de euro trimişi prin intermediul unei instituţii financiare de transfer internaţional de bani).

Partea civilă A.M. a muncit trei luni pentru inculpatul A.C., dar nu continuu, astfel că suma solicitată la urmărirea penală ca despăgubiri, de 400 euro, a fost apreciată ca fiind justificată.

În faţa instanţei, însă, a renunţat la aceste pretenţii, arătând că iniţiativa plecării în Spania i-a aparţinut. Salariul îl primea de la A.S., şi nu de la A.C., care ar fî muncit alături de ei, lipsa unui câştig corespunzător muncii depuse datorându-se exclusiv timpului nefavorabil. Aceste susţineri au fost interpretate, însă, cu rezervă, faţă de modul amănunţit în care partea civilă a relatat la urmărirea penală modalitatea de exploatare prin muncă exercitată de inculpatul A.C., atitudinea agresivă a acestuia, prezentarea mincinoasă a realităţii, inducerea în eroare a victimelor.

Din această perioadă, inculpatul a început să lucreze ca şofer pentru familia S., activitate ce i-a asigurat un contact direct şi familiar cu antreprenorii români şi străini ce acţionau în zonă şi, pe cale de consecinţă, contactul direct cu proprietarii spanioli. Aceste contacte, deprinderea cunoştinţelor necesare, l-au determinat probabil să ia hotărârea de a acţiona şi el ca un veritabil antreprenor.

În luna ianuarie 2007, odată cu întoarcerea în România, inculpatul a început să recruteze direct şi indirect (prin intermediul altor persoane), din localitatea de domiciliu, comuna Bucu sau din Slobozia, persoane pe care să le exploateze în Spania, inducându-le în eroare cu privire la durata muncii, condiţiile de salarizare, cazare, plata utilităţilor, a transportului la locul de muncă, etc.

I-a recrutat astfel din comuna Bucu pe martora T.Ş. şi părţile civile A.E. (aceasta şi prin intermediul lui Nicolescu Ilie, concubinul din acea perioadă al învinuitei T.Ş.) şi P.M., iar din Slobozia, pe părţile civile S.I., zis şi „D.R." (acesta şi prin intermediul fratelui său, A. D., aspect neconfirmat însă prin declaraţia din faţa instanţei şi susţinut doar de depoziţia părţii civile de la urmărirea penală), S.L., O.V., S.S., zis „S.", N.C.G. şi C.P. (ultimii cinci şi prin intermediul lui S.I., cu care sunt rude sau prieteni).

Întrucât nu au fost ascultaţi în cauză., instanţa nu a cunoscut exact modalitatea în care au fost recrutaţi, în aceleaşi împrejurări de timp şi, poate şi de loc, numiţii A.M., S.V., D.D. şi S.Ş.

Dacă S.L., O.V., A.M., S.Ş., S.V., A.E., D.D. şi P.M. au ajuns în Spania, la Valencia, cu autocarul, cu o cursă R.T., cu plecare din Slobozia, la data de 15 februarie 2007, inculpatul a plecat cu avionul, cu o cursă Blue-Air, la data de 16 februarie 2007 (ce a ajuns înaintea autocarului), însoţit de T.Ş., S.S., S.I., N.C.G. şi C.P.

Inculpatul le-a promis tuturor că vor fi plătiţi cu suma de 5 euro pe oră, că se muncea 10 ore pe zi, inclusiv week-endul, iar sezonul de muncă dura 4-6 luni de zile. Când a fost întrebat unde vor dormi, le-a răspuns celor interesaţi că va închiria o locuinţă, iar ei vor plăti o chirie modică, de 10-20 de euro lunar.

Doar unora le-a spus înainte de plecarea în Spania că le va opri din salariu un comision de 250-300 de euro pentru că le găsise un loc de muncă (de exemplu, părţilor civile C.P. şi S.L.). Celorlalţi le-a spus abia după ce au ajuns în Spania (de exemplu, cazul părţilor civile P.M., O.V. şi A.E.).

Unora le-a perceput chiar şi un comision de 1 euro pentru fiecare oră de muncă (atunci când se muncea în acest regim).

Partea civilă S.I., zis şi „D.R." a lucrat în trecut la „H." împreună cu inculpatul A. D., pe care îl cunoştea astfel destul de bine încât să-1 întrebe dacă era adevărat că fratele său, A.C., recrutează oameni, forţă de muncă pentru Spania, cum se zvonea.

Datorită acestor împrejurări, instanţa a apreciat veridicitatea depoziţiei din faza urmăririi penale şi a reţinut contribuţia inculpatului A. D. în recrutarea acestei persoane.

A. D. i-a spus că C. lucra într-adevăr în Spania, unde avea relaţii cu patronii spanioli şi îl putea ajuta. L-a sunat astfel pe A.C. şi a aflat că avea nevoie de oameni, circa 30-40 de persoane, la cules de fructe, ce urmau a fi plătiţi cu suma de 6-7 euro pe oră (adică un câştig zilnic de cel puţin 50 de euro, la un program de muncă de 8 ore) şi că avea un apartament închiriat în Spania unde puteau locui, plătind fiecare o chirie modică de 10-20 de euro. Inculpatul l-a asigurat că îi va ajuta să încheie contracte de muncă pe perioade cât mai lungi. Tot el le-a spus că vor trebui să-şi asigure singuri hrana.

Despre aceste aspecte, partea civilă a relatat amănunţit în declaraţia de la urmărirea penală, declaraţie ce s-a coroborat cu cele ale altor părţi civile ascultate de procuror.

A luat astfel legătura, direct sau indirect, cu prietenii, rudele şi a finilor săi: A.M., S.V., S.Ş., D.D., S.S. (frate), N.C.G. (văr) şi C.P. (cumnat).

Inculpatul a plătit biletele celor plecaţi cu autocarul şi biletele de avion emise pe numele său şi al martorei T.Ş., cel mai probabil cu banii împrumutaţi de la un ţigan din Tăndărei, o sumă de 2.500 de euro. A cazat victimele în Alzira într-un imobil cu 4 camere, în care se mai aflau încă 4-5 persoane din Moldova, ce munceau pentru alţi şefi de echipă.

Se dormea pe saltele aşezate direct pe podea. Inculpatul şi T.Ş., devenită concubina sa, dormeau însă în singurul pat din casă, într-o cameră de la mansarda imobilului. Pentru a se spăla, încălzeau apă pe un reşou conectat la o butelie cu gaz.

Au stat fără a munci până la data de 20 februarie 2007, când inculpatul i-a dus câteva zile (posibil doar două sau cel mult şapte) la cules de mandarine, perioadă de timp în care S.I. a făcut echipă cu S.S., N.C.G., C.P., S.V. şi, cel mai probabil, D.D. (acel M. la care se face referire în declaraţii). De altfel, după aceea, s-a stat până în luna mai, în parte datorită ploilor.

Inculpatul îi transporta cu o dubită la livezi, aflate la o distanţă de aproximativ 100 de kilometri de locuinţă, activitate pentru care percepea zilnic, fiecăruia, o sumă de 5 euro.

Întrucât pentru munca prestată cei şase au primit doar o sumă de 30 de euro, cu titlu de avans, s-au certat destul de rău cu inculpatul, care le-a spus, însă, că nu îi va lăsa să se întoarcă în ţară, chiar dacă pentru moment nu se găsea de muncă.

De teamă, s-au hotărât să plece fără ştirea sa atunci când au constatat că inculpatul vorbea cu foarte mulţi ţigani spoitori (grupul din Bora la care se face referire mai jos). Astfel, S.S. şi C.P. au cerut rudelor sau concubinelor bani, trimişi prin W.U., în total o sumă de 800 euro, pe care au folosit-o toţi şase pentru a cumpăra bilete de autocar cu destinaţia România, la data de 25 februarie 2007.

Chiar dacă în faţa instanţei S.L. a renunţat la pretenţiile civile, declaraţia sa a dovedit exploatarea prin muncă exercitată de A.C., felul în care acesta oprea bani din salariul cuvenit lui şi altor persoane. A susţinut, de asemenea, că A.C. l-a obligat pe O.V. să-i trimită tatălui său, inculpatul A.V., la Ograda, suma de 300 euro, pentru a-l lăsa să plece. Partea civilă O.V. a confirmat că fratele său i-a trimis, pe 15 februarie 2007, inculpatului A.V., suma cerută, pentru a i se permite să se întoarcă în ţară.

S.S. şi-a plătit singur transportul, dar a fost recrutat de A.C. prin promisiuni mincinoase, după cum el însuşi declară.

Atât S.I., cât şi N. C.G., în declaraţiile din faţa instanţei, au susţinut că nu au lucrat efectiv mai mult de două zile, pentru care nu li s-ar cuveni decât aproximativ 60 euro, sume pe care au înţeles să nu le mai solicite.

În aceeaşi zi, de 25 februarie 2007, au plecat din Slobozia cu un autocar R.T., cu destinaţia Valencia, părţile vătămate P.I. şi N.O.V. şi părţile civile S.E., B.Gigi, M.F., N.V.D., D.I., C.E., S.G. şi S.M., persoane recrutate de inculpatul A.C., direct sau indirect (prin intermediul părţii vătămate P.I. sau al părţii civile N.V.D.).

Astfel, părţile civile N.V.D., zis „B." (prieten şi cu P.I.) şi D.I. (un văr al inculpaţilor) au vorbit la telefon cu A.C., despre care auziseră că recruta oameni pentru muncă în agricultură în Spania. Inculpatul le-a promis că le dă un salariu de 4 sau 5 euro pe oră.

Inculpatul a discutat, de asemenea, direct cu partea vătămată P.I., o cunoştinţă de-a sa, iar aceasta i-a convins să-l însoţească pe S.E., zis „J.", un prieten şi pe nepoţii săi, N.O.V. şi B.G.C., zis „P." Inculpatul le-a promis plata unei sume de un euro pentru fiecare ladă de portocale culeasă şi perceperea unei chirii lunare de 100 de euro. A reuşit să-l convingă chiar pe P.I. să-l împrumute cu suma de 3.500 de euro, destinată aparent achiziţionării unor autovehicule second-hand, cu care să transporte muncitorii la câmp. Se dorea să nu se mai plătească chirie lui M. pentru autovehiculele folosite. în realitate, inculpatul a trimis acei bani în ţară pentru a restitui banii împrumutaţi cu camătă (unui ţigan din neamul lui „B.").

Poate fi o explicaţie pentru care nu i-a perceput comisionul de 250 Euro.

Dacă S.E. s-a întors în ţară după doar o lună, P.I., N.O.V. şi B.G.C. s-au întors la începutul lunii iunie 2007, numai după ce P.I. a reuşit să-şi recupereze banii împrumutaţi (mai mult pe seama celorlalte victime, din salariile cărora a fost reţinută suma de către inculpat).

Cu partea civilă M.F., zis „Bureţi" au vorbit atât P.I. cât şi, ulterior, inculpatul. A.C. a comunicat telefonic şi cu părţile civile S.M. şi S.G., zis „C.", după ce acestea discutaseră de principiu cu N.V.D., ce le este cumnat, respectiv unchi. S-au întors în ţară la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie 2007. Partea civilă C.E., zis „L." a auzit convorbirea telefonică purtată de vecinul său, N.V.D. cu inculpatul, telefonul fiind dat pe speaker. S-a întors în ţară împreună cu cei din Bora, cu bani ceruţi membrilor familiei sale.

Ajunşi în Alzira, au stat 3-4 zile, după care au mers la cules de portocale, plătiţi cu 0,5 euro pe ladă. Nu numai că inculpatul le-a pretins comision lui S.E., N.O.V. şi B.G.C., dar le-a şi reţinut ultimilor doi actele de identitate, pentru a fi sigur că nu pleacă înainte de a dobândi acei bani.

Când au muncit prin rotaţie 4-5 zile la cules de portocale, intermediar a fost un anume M. din Piteşti, care îi plătea lui M. un comision de 0,5 euro pentru fiecare ladă. M. a fugit, după ce M. l-a bătut pentru că nu îi plătise comisionul. Au aflat de la „E." că el avea nevoie de oameni la piersici după 27 martie 2007, că C. îi adusese la muncă cu o lună mai devreme.

E. a fost cel care le mai găsea de muncă, prin rotaţie, pentru ca fiecare să ajungă să câştige ceva bani. Au muncit la rărit piersici timp de 4-5 zile, până când s-a stricat maşina cu care mergeau la muncă şi au întârziat, astfel că au fost concectaţi de proprietarul spaniol.

Deşi inculpatul le-a spus de câteva ori celor chemaţi la muncă în Spania că puteau pleca dacă nu le conveneau condiţiile de muncă, acesta ştia, însă, că le era imposibil, pentru că nu aveau bani, nu ştiau limba spaniolă, iar el le luase actele de identitate.

În aceeaşi perioadă de timp, la o dată incert stabilită, au ajuns în Spania şi părţile civile A.P., D.F.D., zis „M.", L.A.F., N.G.şi C.D.M., zis „M.". D.M., o altă persoană din acest grup, nu a fost ascultată în cauză.

A.P. este văr primar cu inculpatul A.C., cu care a vorbit la telefon după ce discutase, în prealabil, cu D.Z., zis „Z.Z.” Inculpatul A.C. i-a făcut o ofertă tentantă.

Astfel, i-a spus, iniţial, că are nevoie de şapte oameni cărora le plătea el transportul. Urmau să culeagă citrice şi kaki, muncă plătită cu 4 euro pe oră sau un euro/ladă, la un program zilnic de 10 ore. îi caza într-o vilă unde se plătea o chirie de 100 euro pe lună şi le garanta muncă timp de 3 luni. A insistat să afirme că nu e „ţeapă", discuţie auzită şi de ceilalţi, întrucât a dat telefonul pe speaker.

Aceleaşi condiţii le-au fost promise unora şi de „C.", inculpatul A. D., fratele lui C., dar la un moment în care aceştia luaseră deja hotărârea plecării în Spania. Despre o recrutare propriu-zisă, din partea inculpatului A. D., se poate vorbi doar în cazul părţii civile D.F.D., deoarece inculpatul i-a relatat lui D.Z. condiţiile de muncă de mai sus, iar partea civilă a aflat de la acesta din urmă.

Poate şi din cauză că se temea de ei, de ameninţările lor că îl vor pedepsi dacă îi minte, în cazul lor, inculpatul a revenit asupra promisiunii iniţiale de a le plăti el transportul, aşa că au ajuns să se împrumute. Nu le-a pretins vreun comision (tot din aceeaşi cauză, cel mai probabil)

Au stat în Alzira 13-14 zile fără a munci, timp în care inculpatul le-a dat doar suma de 5 euro pentru mâncare, aşa că au fost nevoiţi să fure sau să caute alimente expirate în tomberoane (îndeosebi femeile). Au ajuns să se certe şi l-au determinat pe A.C. (destul de violent: l-au scos la judecată şi l-au ameninţat că îl taie) să le plătească drumul înapoi în ţară, o sumă de 700 euro.

Înainte de a pleca în Italia, unde sperau să găsească de muncă, partea civilă A.P. a luat din geanta lui C. actele de identitate şi le-a restituit persoanelor din Ciulniţa. Ajunşi pe teritoriul statului italian, au cerut în cele din urmă bani de acasă pentru a se întoarce în ţară.

Inculpatul îi supraveghea pe cei care vorbeau la telefon cu rudele din România, sens în care sunt multe declaraţii de martori şi părţi civile. I-a plătit cu 0,7 euro pentru lada de portocale, unde el ţinea evidenţa. După două săptămâni de muncă, i-a chemat pe rând să le facă plata. A perceput fiecăruia suma de 100 euro chirie. A afirmat că le va lua tuturor celor cărora le plătise mâncare şi transportul în Spania o dobândă de 25%, pe care o plătea şi el la cămătari. A făcut-o astfel datoare pe partea civilă A.E. (C., cum este cunoscută mai bine, persoană ce încercase să plece legal la muncă în Spania, dar fusese respinsă întrucât depăşea vârsta de 45 ani) cu suma de 600 euro. Când partea civilă s-a certat cu el, reproşându-i că nu îi spusese anterior aceste costuri, a înjurat-o şi a ameninţat-o că îl va trimite pe fratele său, A. D., să îl bată pe soţul său. în prezenţa ei, a sunat persoana despre care a susţinut că ar fi fratele său. Când i-a spus şi acelei persoane că partea civilă este nemulţumită, interlocutorul a înjurat-o şi a ameninţat-o că va avea el grijă de soţ şi de fiica sa, dar nu se poate stabili cu certitudine că era vorba de inculpatul A. D., întrucât, aşa cum a susţinut însăşi partea civilă în cauză, ea nu-l cunoştea pe acesta, şi, deci, nu îi putea recunoaşte vocea.

Imdiat ce ajunsese în Spania, partea civilă o chemase pe sora sa H.E. (şi ea parte civilă în cauză) la cules de piersici, activitate pe care inculpatul promitea să o plătească cu suma de 30 euro pe zi. Tot el se angaja să le asigure în mod gratuit mâncare şi cazare, date pe care le-a aflat şi direct de la inculpat, tot telefonic.

Inculpatul A.C. s-a angajat să-i plătească acestei părţi civile transportul şi i-a cerut să se ducă la Bucu să discute cu părinţii săi, care urmau să o ajute să plece. Biletul a fost plătit efectiv de numitul A.M., fiul său, o sumă de 90 de euro şi tot acesta i-a dat părţii civile 10 euro, bani de drum.

În Spania, inculpatul A.C. i-a cerut actul de identitate imE.at ce a cazat-o. A muncit efectiv la piersici, un număr de 11 zile, bani pentru care C. i-a spus că a încasat suma de 330 euro. Când i-a scăzut datoriile: 100 euro chiria, 150 euro biletul de autocar, 60 euro telefoanele date în România când a vorbit cu ea şi soţul său ori telefoanele date şoferului de autocar, 5 euro pe zi pentru transportul la livadă, energie electrică şi mâncare, i-a spus că îi este datoare cu suma de 150 euro.

În imobil mai locuia o familie din Tecuci, G. şi R., doi soţi care lucrau direct pentru M. (S.I.). întrucât inculpatul A.C. le-a oprit şi lor bani pentru chirie, transportul la livezi şi le-a perceput comisionul de 250 de euro, R. l-a sunat pe M., care le-a spus tuturor că, de fapt, lui îi aparţinea casa (întrucât trăia cu „L.", cetăţean spaniol), mijloacele de transport erau ale mamei sale şi ea cetăţean spaniol, iar C. nu era altceva decât şoferul lui. M. le-a cumpărat ţigări şi mâncare şi s-a certat cu inculpatul. A venit să discute cu ei şi pentru că aflase că A.C. le bătea pe T.Ş. (o dată chiar cu un ciocan) şi pe A.E. Nu le-a mai perceput chirie şi bani de transport atunci când l-au minţit că pleacă în ţară, instigaţi de C.

Spre sfârşitul lunii martie 2007, pentru a nu-i plăti chiria lunară lui M., au fugit cu toţii în Carlet, unde au fost cazaţi într-o casă închiriată de A.C. şi „L." care nu avea baie şi era infestată de rozătoare. Inculpatul A.C. le-a spus că a plătit anticipat chiria pe trei luni, o asigurare şi a cumpărat un boiler, cheltuind în total 2.100 euro, pe care i-a scăzut din salarii. S-a lucrat cu „E." la rărit piersici, fiind plătiţi cu suma de 3 euro pe oră, însă numai bărbaţii. Până s-au copt piersicile, trei săptămâni de la rărit, au mai mers la adunat cartofi.

în timp ce stăteau în Carlet, a apărut M., care l-a certat pe C. că îi abandonase maşinile la fuga din Alzira, aşa că i-au fost furate bunuri şi primise amenzi de la poliţia spaniolă. M. l-a amendat pe C. cu o sumă de bani (destul de mare, probabil 500 de euro). S-au întors să muncească pentru acesta în localitatea El Pe Der Noso, însă inculpatul nu a vrut să locuiască la M. acasă, aşa că i-a dus într-o pădure unde au dormit două nopţi sub cerul liber.

Rămăseseră A.E., sora sa M. (H.E.), A.C., T.Ş. (F.) şi F.P.M. Au adunat usturoi timp de două zile, primind 1 euro pentru fiecare ladă, adică în total 34-36 de euro fiecare.

În ziua de 12 iunie 2007, partea civilă A.E. i-a povestit situaţia lor unei femei ce spunea că lucra de 6 (şase) ani pentru mama lui M. Cu ajutorul acesteia, ea şi M. s-au mutat în casa mamei lui M. (acesta din urmă i-a alungat de fapt atunci pe A.C. şi T.Ş.). Intervenţia tatălui lui M. l-a determinat pe A.C. să le restituie actele. Partea civilă nu a muncit timp de două luni pentru că tatăl lui M., A.S., nu avea acte de comunitar. A apelat în cele din urmă la un nepot aflat în Spania, care a ajutat-o cu bani să se întoarcă acasă.

Rămas doar cu T.Ş., inculpatul a determinat-o să-şi mintă rudele din Scânteia - pe fraţii săi, T.V. şi T.P. şi pe M.V.I., concubina acestuia din urmă, persoane de bună credinţă, unii dintre ei chiar victime - cu privire la condiţiile reale de muncă, salarizare şi cazare din Spania, în scopul recrutării unui număr cât mai mare de persoane pe care să le exploateze prin muncă, la usturoi, al cărui sezon tocmai începuse.

Una dintre promisiunile hotărâtoare în luarea deciziei de a merge la muncă a fost cea a plăţii transportului, cu sau, mai ales, fără condiţia recuperării ulterioare din salariu. De altfel, imposibilitatea asigurării unor sume satisfăcătoare plăţii biletelor de autocar pentru toate persoanele interesate a determinat plecarea acestora în Spania în mai multe etape/grupuri.

Primii plecaţi (la o dată incert stabilită, în perioada iunie-iulie 2007) au fost părţile civile S.G.M., zis „G.", Z.M., zis „Marin a Iu Căsoi" şi G.T.V.

În recrutarea părţii civile T.V., au jucat un rol atât A.C., cât şi inculpaţii A.A. şi A.V., cei care l-au vizitat în Scânteia şi l-au pus în legătură (telefonică) cu primul. De asemenea, un rol hotărâtor l-a avut şi discuţia purtată cu sora sa, T.Ş., concubina de atunci a inculpatului A.C. De la ea a aflat, de exemplu, că inculpatul este un fel de şef, că a cumpărat mai multe culturi şi că are nevoie de oameni la muncă.

Discuţiile (cu părinţii lui C., cu acesta şi cu T.Ş. la telefon) s-au purtat în prezenţa martorilor T.P. şi M.V.

S.G.M. a vorbit cu T.P. şi T.V., unchii săi. A aflat că T.Ş. afirmase că bărbatul ei are relaţii, poate să plătească oameni şi are nevoie de forţă de muncă la cules de mandarine. Inculpatul le promitea o sumă de 1 euro pentru lada de usturoi, 1,2 euro pentru lada de mandarine şi 0,8 euro pentru lada de portocale. De asemenea, suporta jumătate din costul hranei.

Partea civilă l-a convins pe Z.M., zis „Marin a Iu Căsoi" să meargă.

Inculpatul A.V., cel care le-a luat biletele de autocar, le-a spus să îşi vadă de treabă în Spania, că va fi bine, că se câştigă o grămadă de bani.

Ajunşi în Spania, au fost cazaţi într-o hală din Balazote. Plăteau o chirie de 3 euro pe zi. Se sculau la ora 04.00, ajungeau pe câmp la ora 05.00, unde terminau munca în jurul orelor 20.00 - 21.00.

Inculpatul A.C. i-a minţit că el, ca şef de echipă, plătea spaniolilor pentru a primi o lucrare, câte 250 euro pentru fiecare om angajat, bani pe care trebuia să-i recupereze din salariile ce li se cuveneau pentru munca prestată. în hală mai erau cazaţi vreo sută de persoane, ce foloseau în comun un grup sanitar cu două closete şi un boiler. Inculpatul mânca separat împreună cu T.Ş.. Până la venirea celorlalţi din Scânteia, la data de 02/3 august 2007, când s-au mutat în Alcudia la jumulit de ceapă, nu au fost plătiţi. Inculpatul le-a calculat biletul de autocar România - Spania 100 euro, deşi plătise efectiv doar 80 euro. Diferenţa o constituia o dobândă pentru că se împrumutase de la fratele său, A. D.

Inculpatul A.C. îi ameninţa permanent să aibă grijă ce vorbesc acasă. Altfel, urma să-l trimită pe inculpatul A. D. - „C." să le omoare familiile celor care nu le conveneau condiţiile şi se plângeau. Nu i-a lăsat să ia legătura cu rudele din ţară. Niciuna dintre ameninţări nu s-a materializat. De regulă, cei ameninţaţi nu-l cunoşteau pe A. D. şi nici nu au primit, ulterior, personal, ameninţări de la acesta. Nu s-a putut stabili, cu certitudine, că ameninţările adresate telefonic îi aparţin acestuia.

Părţile civile C.I.G., C.I., C.G., D.G., G.M. F., T.L., T.M., B.D. şi B.M. au plecat în Spania (spre Madrid) cu o cursă R.T., la data de 31 iulie 2007. Majoritatea au fost recrutate de inculpatul A.C., în mod mijlocit, prin intermediul martorei T.Ş. şi a rudelor sale din comuna Scânteia - fraţii săi T.V. şi T.P., la M.V.I., concubina acestuia din urmă, la S.G.M., persoane de bună credinţă, induse la rândul lor în eroare sau constrânse să mintă, unele dintre ele chiar victime. Cu unii, însă - cazul părţii civile B.M. -, a vorbit direct.

Instanţa de fond nu a putut reţine că A.V. a jucat un rol în recrutarea victimelor, deşi le-a dat asigurări că fiul său se descurcă în Spania, câştigă bine, lucru ce li se poate întâmpla şi lor dacă se ţin de treabă, ci doar în transportarea lor spre Spania, prin intermediul firmei R.T., unde i-a îndrumat, le-a cumpărat bilete sau le-a dat banii necesari să şi le cumpere. De asemenea, le-a dat bani de cheltuială pe drum, mai puţin părţii civile G.M. F., care, aşa cum a susţinut, a avut bani proprii.

C.I.G. şi C.I. au vorbit la telefon cu A.C. la îndemnul F. (martora T.Ş.). C.I. discutase în prealabil şi cu martorul T.P., un unchi de al său, care, la rândul său, vorbise cu A.C.

Partea civilă T.L., zisă şi „L.F.", a vorbit la telefon cu S.G.M., care i-a spus (în parte mincinos, fiindcă era indus şi el în eroare de inculpat) că munceau la ceapă, aştepta plata unui salariu de 1.200 euro pe lună, era mult de muncă, iar transportul urma să fie plătit de A.C. A fost sfătuită de inculpat ce acte trebuie să obţină (procură şi cazier judiciar pentru fratele său T.M., însoţitorul major) pentru a pleca în Spania, partea civilă fiind minoră în aceea dată.

Partea civilă C.G. a auzit din zvon public că M.V.I. trimitea oameni la muncă în Spania, unde se afla cumnatul său, A.C. Plecaseră deja mai multe persoane, printre care C., V. şi G., ce câştigau bine, după cum spunea lumea.

De la M.V.I. a aflat numărul de telefon al inculpatului A.C., cu care a vorbit astfel, direct. Acesta i-a spus că i se va întocmi un contract de muncă, îi va da zilnic suma de 30 euro pentru mâncare, îi asigura cazare şi transport. Trebuia să îşi ia cu ea doar o pătură, un cearşaf şi, evident, schimburi.

Ea l-a convins să meargă pe D.G., după ce i-a comunicat că inculpatul urma să achite transportul, le asigura cazare, le dădea două mese pe zi gratuit şi suma de 1 euro pentru fiecare ladă de usturoi.

Inculpatul A.C. i-a sunat de mai multe ori pentru a-i grăbi în luarea deciziei. în ultima convorbire, le-a comunicat că plecarea fusese stabilită pentru ziua de 31 iulie 2007, zi pentru care tatăl său, inculpatul A.V., făcuse la firma de transport mai multe rezervări pe numele lor.

Inculpatul le-a promis suma de 50 euro pe zi ca salariu (1 euro pentru fiecare ladă de mandarine). Inculpatul A.V., persoana care le-a plătit drumul, le-a spus că o să iasă bani, dar să muncească, să fie cuminţi. Aceste îndemnuri nu au putut fi, însă, asimilate, în opinia instanţei, recrutării, ca modalitate a laturii obiective a infracţiunii de trafic de persoane, în condiţiile în care nu ele au fost decisive la luarea de către victime a deciziei plecării în Spania, astfel că, referitor la aceste părţi civile, în cazul inculpatului A.V., nu s-a putut reţine, ca element material al laturii obiective, decât acţiunea de transportare.

De asemenea, inculpatul A.C. le-a promis cazare gratuită şi bani de mâncare. Ajunşi în Spania, i-a anunţat însă că o să le perceapă un comision de 250 de euro pentru că le găsise un loc de muncă. Le-a cerut actele să le facă contracte de muncă ca să primească 50 euro pe zi, un pretext pentru a-i face dependenţi de el, aşa cum au constatat mai târziu.

Celor care au vrut să plece, inculpatul le-a spus că le restituie actele numai după ce îi vor plăti o datorie stabilită la o sumă de aproximativ 500 de euro de persoană. I-a ameninţat că, altfel, F. şi „C." îi vor tăia cu săbiile imediat ce vor ajunge în ţară.

Au stat iniţial în Albacete unde au locuit într-un apartament, dormind pe saltele amplasate direct pe podea, un număr foarte mare de persoane. Inculpatul A.C. şi concubina sa, T.Ş., dormeau într-un dormitor, în singurul pat din apartament.

Nu au muncit timp de o săptămână, însă inculpatul C. le-a adus bani pentru a cumpăra mâncare abia după câteva zile, astfel că, până atunci, au răbdat de foame.

După o săptămână, inculpatul i-a dus în localitatea Balazote unde au cules struguri. Au fost cazaţi într-un grajd unde se mai aflau alte 100 de persoane, cu acces la o singură baie, fără apă caldă.

Lucrau de dimineaţa de la ora 06.00 până la ora 21.00, cu pauze ce însumate nu depăşeau o oră. Nu li s-a dat mâncare. Atunci când îi plătea, inculpatul le oprea bani de transport (transportul din ţară şi transportul de la locul de cazare până la locul de muncă), o sumă zilnică de 10 euro chirie pentru folosirea unor foarfeci şi 5 euro chirie pentru folosirea unor coşuri, bunuri fără de care nu puteau culege strugurii.

Pentru a ajunge la viile în care culegeau struguri, parcurgeau zilnic 320-340 kilometrii dus-întors. C. le dădea 3 euro/oră, deşi, aşa cum au aflat ulterior, proprietarul spaniol plătea un salariu de 6 euro/oră.

La data de 23 septembrie 2007, a plecat cu un autocar R.T. cu destinaţia Valencia ultimul grup de victime din comuna Scânteia: partea vătămată C.D. şi părţile civile G.M.A., I.D., M.M., M.D. şi S.I.. O.G. şi B.T. nu au fost ascultaţi în cauză.

Partea vătămată C.D. aflase în perioada 15-16 septembrie 2007, de la partea civilă G.M.A., că fratele său, M.F., se află în Spania, unde lucra pentru inculpatul A.C. şi câştiga bine, din moment ce se lăuda că rămăsese cu suma de 700 euro după plata datoriilor.

Într-o discuţie telefonică purtată direct cu inculpatul, acesta le-a promis contracte pe o perioadă de 3-6 luni şi asigurarea cazării, însă trebuia să-şi plătească singuri transportul în Spania şi să-şi asigure hrana.

Şi-a luat astfel concediul fără plată pe o perioadă de 4 luni de zile. Inculpatul i-a cazat în Albacete, într-o hală în care dormeau pe saltele aşezate pe lăzi PVC. I-a spus inculpatului în prima zi de muncă că se întoarce acasă. Nu a fost împiedicat, însă inculpatul i-a pretins suma de 20 euro, banii de transport pentru aceea zi de muncă.

Partea civilă G.M.A. a fost încântat de spusele fratelui său, întărite apoi de inculpat într-o discuţie telefonică, când i-a promis totodată că îi va plăti suma de 1 euro pentru fiecare ladă de mandarine. Ştia de la M.F. că inculpatul îi va percepe un comision de 250 euro.

În jurul datei de 19 decembrie 2007, atât el cât şi fratele său, i-au cerut inculpatului actele lor de identitate. Inculpatul le-a cerut suma de 350 euro, bani pe care ei i-au obţinut de la rudele din ţară. Deşi au dat banii ceruţi, inculpatul a refuzat să le restituie actele, spunându-le că trebuie să muncească în continuare pentru a-şi plăti biletul de întoarcere. „G.", o mătuşă din Spania cu care au luat legătura, le-a plătit în cele din urmă biletele. Au vrut să îl ia şi pe T.V., însă C. le-a adresat ameninţări cu moartea. Le-a restituit în cele din urmă actele, aşa că s-au întors în ţară în ziua de 30 decembrie 2007.

Partea civilă S.I.-a hotărât să plece în urma unor discuţii purtate cu D.G.. Mama sa, S.L., a scos bani de la bancă pentru a-i plăti taxele de paşaport şi biletul.

În luna decembrie, i-a cerut inculpatului actele. Deşi iniţial inculpatul i-a pretins suma de 100 euro, i le-a restituit în cele din urmă. S-a mutat atunci într-o casă părăsită şi se hrănea din pubelele de gunoi. S-a împrumutat la o soră a sa, M.F., pentru a se putea întoarce în ţară. în luna septembrie, îi ceruse împrumut inculpatului suma de 50 euro, pentru a-i trimite mamei sale. A aflat că inculpatul i-a trimis într-adevăr această sumă mamei. S-a întors în ţară cu o cursă Atlassib din Alcala de Henares, ce a costat suma de 105 euro, la data de 09 ianuarie 2008.

Partea civilă M.M., zisă şi „N.", a vorbit cu martora T.Ş., o verişoară de-a sa şi cu inculpatul A.C. Amândoi i-au spus că i se va încheia un contract de muncă, că se plătea bine şi că i se asigura cazare. I s-a părut totuşi suspect faptul că fiul său, B.M., nu trimitea bani acasă şi spunea că îi strânge el acolo în Spania.

Ea i-a convins pe I.D., concubinul său şi pe M.D., zis „T.", nepotul său (acesta din urmă a vorbit însă şi cu inculpatul A.C., care i-a vorbit de comision, dar şi că va lucra timp de 2-3 ani continuu la citrice).

I-a dus înapoi în LAlcudia, promiţând că îi duce la cules de portocale, muncă plătită cu un euro pentru fiecare ladă. De fapt, au ajuns să culeagă kaki, plătiţi cu 3 euro pe oră, timp de două săptămâni, la sfârşitul cărora a mai primit doar 20 euro de la inculpat.

În vara anului 2007, partea civilă N.C.D. a săvârşit împreună cu fratele său, N.O., o infracţiune de tâlhărie. S-a speriat că ar putea fi închis, mai ales după ascultarea sa ca învinuit. Era prieten în acea perioadă cu inculpatul A.M., care i-a propus să meargă în Spania să muncească pentru tatăl său C., la portocale.

Inculpatul A.M. i-a spus că pentru fiecare ladă culeasă se plăteau 8 euro, adică zilnic urma să câştige câte 320-400 de euro întrucât se puteau umple 40-50 de lăzi. Tatăl său îi asigura cazare gratuită şi tot el îi plătea drumul până în Spania.

Inculpatul A. D. l-a dus cu maşina la sediul R.T. din Slobozia unde s-a interesat ce acte îi trebuiau pentru a părăsi legal teritoriul ţării. Acelaşi inculpat a luat datele de identitate ale şoferului cursei spre Valencia - persoana indicată de o funcţionară a firmei de transport ca potenţial însoţitor major al său - l-a însoţit la notar şi a achitat taxele necesare întocmirii înscrisului „declaraţie de consimţământ". De asemenea, a plătit şi biletul de autocar - o sumă de 90 de euro.

Înainte de a pleca, a asistat la o ceartă, ce a degenerat în bătaie, între A. D., pe de o parte şi persoane cunoscute sub numele de M. „C.”, fiul său R., D.N. şi poate şi „G.", pe de altă parte. Ultimii îi reproşau lui D. că mai mulţi oameni din Bora, plecaţi la muncă la C., fuseseră înşelaţi de acesta.

Ajuns în Spania, în luna septembrie 2007, la o dată incert stabilită, a fost cazat de inculpatul A.C. în LAlcudia, o localitate aflată la vreo 30 de kilometrii de Valencia, într-un apartament cu trei camere, în care mai locuiau, în afară de inculpat, alte vreo 23 de persoane. Inculpatul şi concubina sa T.Ş. ocupau una dintre camere.

Inculpatul A.C. i-a spus abia atunci că trebuie să plătească 60 de euro chirie lunar, transportul la locul de muncă, o sumă de 5 euro zilnic, biletul de autocar, plus 20 de euro drumul Valencia-LAlcudia.

Această parte civilă a declarat la urmărirea penală că proprietarii de terenuri îşi vindeau producţia la o cooperativă, ai cărei prepuşi căutau forţă de muncă pentru recoltare. Se apela, de regulă, la un singur antreprenor (exista de altfel o înţelegere nescrisă între antreprenori de a nu supralicita, de a nu face o ofertă mai bună decât cea a antreprenorului care avea deja o relaţie mai veche cu o anumită cooperativă), care totuşi putea încheia o subantrepriză al cărei preţ era suma pe care ar fi câştigat-o timp de un an ca şef de echipă.

Inculpatul A.C. încheiase un astfel de contract de subantrepriză cu un anume A. (B.A., un rrom din zona Turnu-Măgurele - Corabia, jud. Teleorman) căruia îi plătea lunar suma de 2.000 de euro. A. găsea lucrări şi tot lui A. îi aparţinea autovehiculul cu care se deplasase de la Valencia la LAlcudia şi apartamentul în care locuiau. în realitate, inculpatul închiriase locuinţa pentru o sumă de doar 500 de euro lunar.

Timp de două zile, a cules şi încărcat în tir fructe kaki, o muncă pretenţioasă, plătită destul de bine - 3 euro/oră. Fructele trebuiau culese şi aşezate cu grijă în lădiţe, pe un burete. Dacă erau lovite, începeau să putrezească după 24 de ore.

Au fost împărţiţi în două echipe - 17 persoane, respectiv 5 (toţi din Scânteia). întrucât echipa de 5 persoane nu a respectat tehnologia şi a cules fructele ca pe portocale, acestea s-au stricat. Din cauza lor, un director de la cooperativă i-a concediat pe toţi.

Cu toate acestea, cu ajutorul lui A. şi a mai multor rromi, s-a obţinut de la prepusul cooperativei - un rus/lituanian cu prenumele “F.”- o sumă de 3.000 de euro pentru cele două zile muncite, din care, efectiv, lui A.C. i-au revenit 800 de euro, după ce A. a oprit un comision de 1.000 de euro, 500 de euro cu titlu de chirie şi vreo 770 de euro pentru transport (tot lui îi aparţinea mijlocul de transport cu care se deplasau spre/dinspre câmp). Inculpatul şi-a însuşit întreaga sumă.

Au stat apoi două săptămâni, timp în care partea civilă N.C. a aflat de la C. că-i datorează şi o sumă de 250 de euro, cu titlu de comision, că-i găsise de muncă şi o sumă de 80 de euro (deşi după calculele sale nu putea fî mai mare de 30 de euro) pentru mâncare: fasole, mazăre, cartofi, cârnăciori şi făină, preparată în casă. îi datora în total vreo 500 de euro.

Au cules apoi mandarine timp de o lună de zile. Inculpatul le-a spus că vor fî plătiţi cu câte 80 de eurocenţi pentru fiecare ladă. La început, culegea în jur de 40 de lăzi pe zi. La sfârşitul perioadei, fără a primi vreun ban, inculpatul i-a comunicat că datoria sa scăzuse cu 200 de euro.

M.M., concubinul şi fiul ei au încercat să plece în echipa lui N., un frate de-al lui A.. Când a aflat, inculpatul a început să-i înjure pe toţi şi i-a avertizat că nu vor pleca până nu-şi achită toate datoriile.

Întrucât oamenii din echipa lor au comunicat membrilor echipei lui A., cu care lucrau împreună, condiţiile de salarizare, A. l-a certat pe C. şi l-a izgonit.

S-au mutat în Canals, într-o casă părăsită, cu celofane în loc de geamuri, subînchiriată de la “S.” - un frate de-al lui A., unde au cules timp de aproximativ 2 luni şi jumătate citrice. Deşi le promisese 1 euro/lada de portocale şi 1,20 euro/lada de mandarine, le-a plătit doar 0,40, respectiv 0,80 euro. Se puteau culege cel mult 40-50 lăzi portocale şi 30-40 lăzi de mandarine zilnic. Dormeau pe saltele luate de la tomberoanele de gunoi.

Inculpatul le-a spus că trebuie să plătească 100 de euro lunar fiecare, cu titlu de chirie şi utilităţile: doar curentul electric. Prepuşi ai cooperativei erau un rus, S. şi un român din Sinaia, M.

Oamenii se certau permanent cu inculpatul pentru bani întrucât acesta le dădea sume modice: cel mult 50 de euro lunar. S.G.M. şi C.I. au fugit, profitând că F. era beată, iar C. era plecat cu restul echipei pe câmp. Când a constatat lipsa lor, C. a bătut-o rău pe F.

Unora dintre victime le-au trimis bani rudele şi au putut pleca, după ce şi-au achitat datoriile faţă de inculpat. Alţii au fugit înapoi în ţară sau în alte echipe.

De la Canals, cei rămaşi au mers la Alzira, timp de două zile la mandarine, apoi şi mai puţini în Picassent, la portocale, unde se plătea lada cu 30 de eurocenţi. Au fost cazaţi într-o vilă mobilată, inclusiv cu paturi şi dotată cu boiler. Li s-a perceput o chirie de 130 euro pe lună. Rusul le-a spus că el îi plătea lui A.C. pentru fiecare ladă 0,80 euro.

La ceapă, se pleca de acasă la ora 05.30, se ajungea pe câmp la ora 07.00, se muncea până la ora 10.00, după care urma o pauză de o jumătate de oră. Până la ora 21.00 mai exista o pauză de o oră în intervalul 14.00 - 15.00. Inculpatul i-a minţit că îi va plăti la oră (4 euro pe oră), apoi a vorbit de 5-8 euro/palet.

La struguri, le-a promis iniţial suma de 40 euro pe zi, apoi i-a anunţat că aranjase să fie plătiţi la oră, câte 3 euro/oră, cu un program de muncă cuprins între orele 07.00 - 21.00. A avansat chiar şi suma de 8 euro/oră. La mandarine, le-a promis 1,20 euro pe ladă, dar le-a dat doar 0,40, iar la portocale, le-a promis 0,80 euro, însă le-a dat doar 0,30.

Partea civilă T.L. s-a certat cu inculpatul, care a ameninţat-o că, dacă insistă să ceară bani, îi va da suma de bani necesară întoarcerii în ţară, după care îl va suna pe D. să se ducă la ea acasă împreună cu „F.", să lege pe tatăl ei de un copac şi să îi dea foc. De asemenea, a ameninţat-o că aceştia îi vor lua animalele şi îi vor da foc casei. Pe A. D., însă, partea civilă nu îl cunoştea, l-a cunoscut abia cu ocazia prezentării la instanţă. Chiar dacă i s-au adresat aceleaşi ameninţări şi telefonic, partea civilă nu a putut afirma cu certitudine că a vorbit cu inculpatul A. D..

La sfârşitul lunii ianuarie 2008, au mai venit doi bărbaţi din Constanţa, V. şi C.. Aceştia s-au arătat încă de la început nemulţumiţi de hrana primită. Z.M. le-a spus atunci să nu-i dea actele lui A.C., discuţie aflată ulterior de inculpat, care l-a pedepsit lovindu-l cu pumnii în cap. în acea noapte, cei doi bărbaţi au fugit din imobil, astfel că a doua zi i-a convocat pe toţi ceilalţi şi, de faţă cu ei, el a purtat o discuţie telefonică cu o persoană despre care a afirmat că este fratele său, D. şi căruia i-a spus că M. îi creează probleme, că din cauza lui îi pleacă oamenii. Au auzit cu toţii un răspuns pe speaker, şi anume avertizarea că, dacă nu se potoleşte, îi va vizita părinţii la întoarcerea din Italia, le va lua animalele şi le va da foc casei, neexistând însă certitudine că vocea aparţinea inculpatului A.D.

Unele părţi civile au ajuns să caute mâncare în tomberoane, loc de unde procurau şi haine.

Vorbeau în ţară de pe telefonul mobil al lui A.C. sau de la un telefon public, însă întotdeauna însoţiţi de acesta. Rudele acestora, audiate ca martori, au confirmat că ori de câte ori vorbeau la telefon cu cei plecaţi, se simţea prezenţa altei persoane care le dicta, practic, dialogul. Inculpatul îi ameninţa că îl va trimite la părinţii lor pe fratele său, A. D., să-i bată sau să le dea foc la gospodărie, dacă spuneau celor de acasă situaţia reală, dar nu s-a materializat niciuna dintre aceste ameninţări.

Inculpatul a început să le pretindă bani pentru alimente, sucuri şi ţigări, pe care nu le furniza efectiv sau le dădea în cantităţi înjumătăţite. A mărit chiria de la 60 la 100 euro. Le-a pretins câte 100 euro fiecăruia pentru repararea motorului maşinii cu care se deplasa şi alţi 100 euro pentru repararea instalaţiei electrice din locuinţă. S-au revoltat astfel că nu au mai tăiat codiţele strugurilor cu foarfecă, ci le-au rupt cu mâna. Au fost văzuţi de intermediarul rus şi daţi afară. Le-a mărit suma percepută pentru transportul la livezi sau vii de la 5 la 7 euro/zi.

Au asistat cu toţii la incidentul în care inculpatul i-a ameninţat cu cuţitul pe B.M. şi pe mama acestuia, M.M., pe care a şi îmbrâncit-o, când i-au cerut să-i lase să plece. îi ameninţa cu intervenţia violentă a oamenilor lui A..

Inculpatul a pretins ca B.M. să rămână gaj pentru datoriile acumulate de M.M. şi concubinul ei I.D., la data întoarcerii acestora în ţară (12 ianuarie 2008).

Părţile civile B.O.A. şi Ş.A. au plecat în Italia în căutarea unui loc de muncă la sfârşitul lunii octombrie 2007. Pe drum, în autocar, au purtat o discuţie cu o femeie, identificată ulterior ca fiind M.I.O., ce li s-a prezentat a fi sora inculpatului A.C., despre care spunea că ar avea funcţia de şef de echipă şi le putea asigura o muncă în agricultură în Spania.

De la aceasta au aflat numărul de telefon al lui A.C., pe care l-au sunat la începutul lunii noiembrie 2007, la puţin timp după ce ajunseseră în Italia, întrucât nu le conveneau condiţiile de muncă găsite în această ţară.

Inculpatul le-a promis că îi va angaja cu contract de muncă în agricultură, la cules de citrice în localitatea Canals, lângă Valencia, că le poate asigura cazare şi transport, că vor muncii cel puţin 6 luni şi vor fi plătiţi cu suma de 1 euro pentru fiecare ladă de mandarine şi 0,70 euro pentru flecare ladă de portocale.

A pretins fiecăruia un comision de 250 euro pentru încheierea contractului de muncă.

Părţile civile au ajuns în Valencia cu avionul, iar pe drumul de la aeroport la imobilul în care au fost cazaţi, actele lor de identitate au rămas la C., ca urmare a unui control făcut de poliţia spaniolă asupra autovehiculului cu care se deplasau şi, evident, asupra pasagerilor.

Nu au muncit timp de trei săptămâni, perioadă în care C. aducea cartofi, fasole, făină pentru a-şi pregăti mâncare. Odată ce au început să muncească la cules de mandarine, în ziua de plată a salariului, inculpatul le-a scăzut din banii cuveniţi comisionul său, o sumă de 100 euro cu titlu de chirie, o sumă zilnică de 5 euro pentru transportul în livadă şi banii de mâncare, o sumă însă mult mai mare decât cea plătită în realitate. Le-a spus că nu îi va plăti cu un euro pentru fiecare ladă, ci doar cu 0,40 euro, cu motivarea că, la rândul său, fusese înşelat de spanioli, astfel că, în final, au rămas tot datori.

Cele două părţi civile, B.O.A. şi Ş.A., au lucrat până în luna februarie a anului 2008, până când au primit bani din ţară pentru a-şi plăti biletele de autocar şi datoria de 200 euro pe care inculpatul afirma că încă o avea fiecare faţă de el. Inculpatul a refuzat să le restituie actele de identitate până când nu i-a fost plătită acea datorie.

Părţile civile T.M.G., zis „T." şi B.M.A., concubina sa de atunci, au fost recrutate prin acţiunea conjugată a inculpaţilor A. D. şi A.C.

Astfel, inculpatul A. D., prietenul F., sora lui T.M.G., le-a spus că fratele său, A.C., era şef de echipă în Spania, le poate găsi de muncă în agricultură, la cules de portocale şi de mandarine. Urmau să fie plătiţi cu 0,65 euro pentru lada de portocale şi 1 euro pentru lada de mandarine. De asemenea, i-a asigurat că pot culege chiar şi 100 lăzi/zi şi vor beneficia de cazare şi mâncare gratuită.

A. D. le-a dat numărul de telefon al lui A.C. şi au vorbit şi direct cu acesta. Acest inculpat le-a spus că se muncea la cules de portocale, că asigură cazare, că aveau duş şi baie, că se plătea fiecare ladă culeasă cu suma de 30 eurocenţi, iar o echipă de două persoane putea culege zilnic în jur de 80 de lădiţe. Se estima astfel un câştig minim zilnic de 24 de euro.

Totodată, A.C. i-a cerut părţii civile T.M.G. să caute şi alţi bărbaţi prin sat. S-a oferit să le plătească el transportul, cu condiţia reţinerii din salariu a contravalorii biletelor.

Au fost luaţi de A. D. cu maşina sa din Feteşti, duşi la Ţăndărei, iar apoi la Bucu, la părinţii acestuia, de unde au luat mai multe bagaje pentru A.C. A. D. le-a plătit biletele, câte 100 de euro pentru fiecare, cu bani trimişi de fratele său, A.C. Au plecat în Spania, în ziua de 27 ianuarie 2008. C. le-a cerut paşapoartele şi buletinele ca să le facă contracte de muncă şi le-a spus că, de fapt, vor trebui să plătească chirie, câte 120 euro de persoană şi trebuia să-şi asigure singuri hrana, că era sfârşit de campanie agricolă. Deşi D. le-a spus că biletul până în Spania a costat 90 euro, la calcul, C. l-a socotit 100 euro.

Întrucât se împrietenise cu românii din echipa unui anume M. – M., partea civilă T.M.G. a fugit într-o noapte (după ce se despărţise şi de B.M.A.) şi i-a cerut acestuia să-1 primească în echipa sa. M. l-a sunat pe A.C. pentru a recupera de la el actul de identitate, pe care l-a recuperat numai după ce M. i-a plătit lui A.C. 100 euro.

Au stat în Picassent până în luna mai 2008, când s-au mutat la usturoi.

Întrucât învăţase limba spaniolă şi devenise omul de încredere al inculpatului (deoarece nu consuma băuturi alcoolice, ştia limba spaniolă, se pricepea la calcule matematice), partea civilă N.C.D. a putut afla sumele reale de bani pe care le plăteau prepuşii cooperativei muncitorilor. în declaraţia de la urmărirea penală, acesta a oferit amănunte în sensul menţionat.

La kaki se plăteau 5 euro pe oră, dar C. le plătea lor doar 3 euro pe oră. Lada de mandarine se plătea cu 1,5 euro, însă de la C. primeau doar 0,8 euro. Lada de portocale era plătită cu 90 de eurocenţi, dar ei primeau de la C. doar 30 de eurocenţi. La piersici, ar fi trebuit să fie plătiţi cu 6 euro pe oră şi nu doar cu 3 euro, cum le plătea C.. La usturoi, se făceau mai multe operaţiuni plătite distinct. Prima operaţiune, denumită „montanat" presupunea strângerea usturoiului de pe câmp, după ce un utilaj îl scotea din pământ şi-l făcea mănunchi, operaţiune plătită cu suma de 8 euro pe oră în mod real, însă cu doar 4 euro de către inculpat. A doua operaţiune, în care se tăiau frunzele şi rădăcinile unui mănunchi de usturoi era plătită cu suma de 1,80 euro pentru fiecare ladă, dar C. le dădea doar un euro. A treia operaţiune, denumită „pelat", presupunea decojirea căpăţânilor de usturoi, un singur strat şi era plătită cu suma de 1,50 euro/ladă, dar de la C. primeau doar 90 de eurocenţi.

La ceapă, ar fi trebuit să primească 6 euro pe oră pentru operaţiunea de îndepărtare de pe banda rulantă a utilajului care scotea ceapă a pietrelor şi pământului, însă primeau doar 3 euro.

O oră de „pelat" ceapă, pe bandă, era plătită în mod identic. Un palet de ceapă în care intrau 12-15 „capasuri", adică coşuri, se plătea cu suma de 8 euro, însă C. le dădea doar trei euro.

Înainte de a aşeza ceapa în capasuri, trebuia să taie frunzele. La usturoi, o operaţiune denumită „degranat": desfacerea căpăţânilor, alegerea căţeilor curaţi, îndepărtarea firelor de la rădăcină, cu alte cuvinte o curăţare a căţeilor de usturoi, era plătită cu suma de 6 euro pe oră, iar de către inculpat cu doar 3 euro.

Lui A., pentru locuinţa din LAlcudia, inculpatul plătea o chirie de 500 euro/lună, iar victimelor le percepea câte 60 de euro (60x23=1.380 euro).

La Canals, îi plătea lui S. suma de 800 de euro, iar fiecărei victime îi percepea o sumă de 100 de euro.

În Picassent, îi plătea lui S. 1.000 de euro, iar lor le percepea câte 130 de euro, fără utilităţi, gaze, apă şi lumină.

În Balazote, unde au locuit într-un grajd, deşi cooperativa nu percepea chirie, C. le oprea câte 80 de euro/lună.

În Alzira, C. îi plătea lui S. suma de 650 de euro, iar victimelor, în număr de 9, le-a perceput o sumă de 100 de euro/lună. în aceeaşi localitate, pentru locuinţa închiriată de la M., A.C. a plătit o chirie de 300 de euro, iar victimelor, un număr de 7 persoane, le-a cerut tot 100 de euro/lună.

Întrucât în luna februarie 2008 sarcina sa împlinise 7 luni, partea civilă T.L. n-a mai mers la muncă. în schimb, căuta hrană prin pubelele de gunoi. într-una din zile, a găsit astfel un telefon mobil, căruia într-o altă zi i-a pus o cartelă S.I.M. luată de la inculpat, profitând că T.Ş. era în stare de ebrietate.

Şi-a sunat astfel sora, T.S.M., aflată în Spania şi i-a spus condiţiile în care locuiau şi munceau ea, concubinul şi fratele său. Aceasta a sesizat poliţia, care l-a reţinut pe C. timp de trei zile (cauză penală în care inculpatul a fost găsit nevinovat datorită declaraţiilor mincinoase date de T.Ş., N.C.D. şi B.M.A.). De fapt, ei trei şi T.M.G. au fost singurele persoane rămase până la eliberarea inculpatului.

De frică, în perioada reţinerii inculpatului, concubina acestuia, martora T.Ş., le-a restituit actele ţinute până atunci de C. într-o geantă. După ce inculpatul s-a liberat, nu s-a mai opus plecării multora dintre ei.

După ce a fost pus în libertate, inculpatul A.C. i-a spus părţii civile N.C.D. că vrea s-o trimită pe Mimi în Italia, la fratele său D., pentru a practica prostituţia, la fel cum făcea şi F.T., sora lui M.G. întrucât se împrietenise cu M., N.C.D. l-a convins pe inculpat să o despartă de T.M.G. şi, evident, să nu o mai trimită în Italia.

T.M.G. l-a sunat pe A. D. şi i-a spus că datoria sa şi a lui M., dat fiind noua situaţie, trebuia trecută în contul lui N.C.D., situaţie acceptată de victimă.

C. a determinat-o pe B.M.A., prin ameninţare cu bătaia, să-l cheme din România pe un cumnat de-al său, partea civilă V.G., căruia i-a spus că vor fi plătiţi cu 0,7 euro pentru lada de portocale şi 1 euro pentru lada de mandarine (în total un salariu de 550 de euro pe lună), vor beneficia de cazare şi hrană în mod gratuit; de asemenea, i-a promis că şeful ei le va plăti transportul, urmând a recupera din salariul lor banii.

Inculpatul a discutat şi el, direct cu partea civilă, în preajma zilei de 25 martie 2008, când l-a convins să vină împreună cu concubina sa, B.G. (sora victimei B.M.A.). I-a spus că fratele său, D. zis „C.", îi va transporta de la Feteşti la Slobozia, la autocar, peste două zile şi i-a confirmat discuţia purtată cu M. cu privire la condiţiile de muncă şi cazare. Inculpatul A. D. le-a dat suma de 200 euro (trimisă de A.C.) pentru a cumpăra bilete la autocar. Efectiv, acestea au însumat 160 euro.

Ajunşi în Spania, în localitatea Picassent, C. le-a cerut actele de identitate ca nu cumva să le piardă, ba chiar i-a cerut şi telefonul mobil cu titlu de împrumut.

Au plecat pe rând în Spania. Pe V.G., inculpatul A. D. l-a dus cu maşina la Slobozia. B.G. a plecat efectiv la data de 25 martie 2008, zi în care trebuia să meargă la Bucu, iar de acolo la Slobozia cu fiul lui C., numitul A.M., care avea banii necesari cumpărării biletului de autocar. A.M. a plătit suma de 80 de euro pentru bilet, i-a dat 10 euro pentru a-şi cumpăra bunuri pe drum şi mai multe pachete pentru tatăl său.

Ajunşi în Spania, inculpatul A.C. a pretins fiecăruia pentru transport suma de 130 de euro. De fapt, pe partea civilă B.G. a făcut-o datoare de la început cu suma de 320 de euro (transport, chirie, mâncare), bani pe care-i luase împrumut cu dobândă cămătărească.

La începutul lunii mai 2008, s-au mutat în localitatea Torent, unde „V.", rudă cu A., le găsise de muncă la cules piersici şi nectarine. Au locuit într-un apartament al cumnatului lui V., un alt ţigan căruia i se spune „P." C. le-a spus că vor fi plătiţi cu suma de 3 euro/oră.

Inculpatul l-a convins pe V.G.să-i cheme din România, pe o fină de-a lui D., viitorul ei soţ,I. şi pe cumnata sa, M., cum i se mai spune părţii civile V.M. V.G.a fost constrâns prin ameninţare să îşi sune fratele, V.N. şi să-i ceară să ajungă şi el în Spania, la muncă, minţindu-l că va fi plătit cu 4 euro pe oră, i se asigură transportul şi beneficia de hrană şi cazare gratuită. A vorbit cu acest frate să caute şi alte persoane. Când a fost sunat de rudele sale din România, interesate să muncească în Spania, A.C. i-a luat telefonul şi a discutat în mod direct cu ele.

În perioada 10-11 mai 2008 au venit în Spania V.M., V.D. şi M.M.I. (concubinul Dorinelei). Biletele le-au fost date de A.V., împreună cu un pachet pentru A.C.

Partea civilă V.M., soţia lui V.E., fusese sunată de V.G., care-i ceruse să vorbească cu V.D. pentru a o întreba dacă vrea să meargă la muncă, că el lucra în agricultură, culegea fructe şi câştiga destul de bine.

Când s-a arătat şi ea interesată, G.i-a spus că lângă el se afla şeful de echipă - inculpatul A.C. - care-i putea da mai multe detalii. A aflat atunci că, după ce terminau de cules fructele, unde se câştiga foarte bine, urmau să meargă la usturoi, unde pentru fiecare ladă umplută primeau 3 euro. Aveau cazarea asigurată, fără să plătească chirie şi, de asemenea, inculpatul va plăti transportul. Inculpatul îi cerea să caute cât mai multe familii dornice să meargă la muncă în agricultură. Ea, personal, a vorbit cu D. şi cu, concubinul acesteia. Inculpatul le-a comunicat să meargă la Slobozia, cu actele de identitate asupra lor, unde urmau să se întâlnească cu A.V., tatăl său, cel care le-a cumpărat biletele cu o sumă de 240 de euro, adică 80 de euro fiecare, plecarea a fost peste două zile, timp în care biletele de autocar au fost ţinute de A.V. Inculpatul A.C. le-a spus să-şi ia schimburi, veselă, untură şi lenjerie de pat, inclusiv pături.

Au muncit la piersici şi nectarine timp de o săptămână, după care, la data de 21 mai 2008, s-au mutat la usturoi (operaţiunea de montanat), în localitatea San Pedro, unde şi-au amenajat un spaţiu de dormit într-un fost saivan de oi (saltele aşezate pe paleţi şi lăzi, fără toaletă).

La nectarine, inculpatul A.C. le-a spus că vor fi plătiţi la oră. Au lucrat timp de trei zile. Le-a calculat drept datorii 200 euro pentru transportul din România în Spania (sumă exagerată, justificată prin împrejurarea că luase bani cu camătă pentru a plăti biletele), 20 euro transportul din Valencia în Torente, 100 euro chiria lunară, 80 euro cu titlu de asigurări sociale, 5 euro pe zi de persoană transportul la locul de muncă şi 80 euro pentru mâncare.

Nu aveau voie să vorbească cu nimeni în prezenţa lui A.C. sau a lui N.C.D.

Tot din localitatea Borcea, de unde erau părţile civile V.G.şi V.M., au mai venit, în luna iunie 2008, părţile civile A.N., zis „N.B.", ce avea un defect la o mână, R.A.G.,, zis „A Iu Baboi", fiul concubinei acestuia şi V.E., fratele lui V.G.(al cărui bilet a fost plătit de A.C., o sumă de 120 euro trimisă prin W.U. pe numele lui V.E. de către martora T.Ş.), persoană chemată de soţia sa, V.M.. V.E. a plecat în Spania datorită promisiunii făcute de inculpat că va lucra ca şofer, cu suma de 30 euro pe zi şi că îi va fi asigurată cazarea şi hrana. Această parte civilă a fost pălmuită de inculpat când s-a certat cu acesta în privinţa banilor pe care îi mai datora (după calculele sale, o sumă mai mică decât cea de 600 euro, pretinsă de inculpat), aspecte relatate de partea civilă atât în declaraţia din faza urmăririi penale, cât şi în cea din faţa instanţei.

Partea civilă A.N., zis „N.B.", a discutat cu N.J. (cel mai probabil V.N.) care, la rândul său, fusese întrebat dacă ştie oameni interesaţi să meargă la muncă în Spania, de o anume „M.", cum mai este cunoscută partea civilă V.M., soţia părţii civile V.E.. I s-a dat un număr de telefon al lui A.C., cu care a discutat personal.

Înainte de a discuta cu el, a vorbit puţin şi cu „M.", care i-a spus că se asigură gratuit trei mese, cazare şi transport la locul de muncă şi se poate plăti biletul până în Spania, dacă nu avea bani.

Inculpatul A.C. a confirmat spusele „M.", ba mai mult, i-a spus că poate câştiga 60-70 euro pe zi la usturoi şi l-a întrebat dacă mai poate aduce pe cineva. A fost sunat de cei doi mai multe zile la rând. A plecat în Spania în luna mai 2008, împreună cu R.G.A., fiul soţiei sale.

C. i-a spus să-şi rezerve bilet la firma R.T., cât şi că tatăl său îi va plăti preţul unui bilet. Avusese bani doar pentru plata biletului său.

S-au întâlnit în Slobozia cu inculpaţii A.V. şi A.A., părinţii lui C.A.A. i-a asigurat că va fi bine, că se câştigă bine, aşa cum constatase personal întrucât îl vizitase de curând pe inculpat în Spania (ca însoţitor major al minorului A.M., pe perioada sărbătorilor de Paşte 2008). La acel moment, însă, decizia plecării în Spania era deja luată, astfel că instanţa de fond a apreciat că nu se poate vorbi de o recrutare din partea acestor doi inculpaţi. Aceasta este singura variantă veridică, mai ales că scopul principal al întâlnirii dintre cei doi inculpaţi şi părţile civile A.N. şi R.A.G., la firma de transport a fost acela al trimiterii unor bagaje lui A.C., neexistând nici certitudinea achitării contravalorii biletului de transport pentru vreunul dintre cei doi, de către inculpatul A.V. Deşi, iniţial, A.C. le-a promis că vor primi 3 euro pe ladă, după o săptămână, le-a spus că spaniolul îi plăteşte doar cu 1 euro pe ladă.

Au fost cazaţi în Albacete, de fapt la o fermă din apropiere, într-o hală. Nu exista grup sanitar, ci doar o pompă la intrarea în hală, iar când i-au reproşat lui C. condiţiile, acesta a răspuns că situaţia este temporară, cât timp adunau usturoi, urmând a se muta apoi în apartamente dotate corespunzător.

În vara anului 2008, inculpatul A.C. a fost sunat de tatăl său, care i-a spus că rudele Fănicăi formulaseră plângere împotriva lui şi se constituise un dosar penal.

Inculpatul A.C. i-a cerut să angajeze un avocat cu care s-a sfătuit să trimită din Spania câţiva oameni de încredere care să declare în favoarea sa: că sunt mulţumiţi şi că sunt plătiţi bine şi nu sunt probleme. C. a trimis-o doar pe F., deşi intenţionase să-i trimită pe rând pe N.C., M.B. sau pe eI.

Totodată, A.C. le-a cerut celor rămaşi în Spania să-şi sune rudele şi să le determine să meargă la poliţie, unde să declare că ei sunt bine. Inculpatul i-a trimis bani prin W.U. lui V.E. care, odată ajuns în Spania, a început să se certe cu C. în legătură cu condiţiile improprii în care erau cazaţi.

Datorită lipsei apei şi poate şi substanţelor depozitate în grajd, pe corpul multora apăruseră nişte bube care îi iritau, iar mâinile li se umflaseră.

Inculpatul i-a pretins lui E. să-şi achite datoria în sumă de 300 de euro, (biletul de autocar şi datoria M. anterioară). întrucât M., o rudă de-a lui E., care venise să-i ia, nu a adus suma pretinsă, inculpatul l-a luat la bătaie pe E. în cele din urmă, i-a lăsat să plece fără a le mai cere bani.

După o săptămână de muncă la usturoi, au plecat şi A.N., zis „N.B." şi fiul său, G. S-au mutat în Balazote, la ceapă, unde prepus al cooperativei era un anume A. din Ţăndărei.

În acea perioadă (luna iulie 2008), prin intermediul martorului T.M.A., zis şi „A." (cunoscut prin intermediul martorei C.E.), inculpatul a recrutat mai multe persoane originare din judeţul Prahova: părţile civile D.N., P.I.S. (un văr al lui A.), S.G.V., zis şi „M.", S.M.C., martorii R.C. (cumnatul lui A.) I.G. „A." l-a întrebat pe inculpat cu cât putea plăti oamenii, iar inculpatul i-a răspuns că salariul era o sumă între 600 şi 700 de euro, iar el le oferea cazare gratuită. După un timp, A. l-a sunat din nou şi i-a spus că-i va trimite oameni cărora trebuia să le garanteze un salariu de 600 de euro. Dacă primeau mai mult, putea opri el diferenţa, iar dacă primeau mai puţin, trebuia să acopere el diferenţa.

„Arun" le-a spus celor interesaţi că are pe cineva în Spania, care le poate oferi de muncă, plătită cu suma de 600 euro pe lună, cazare şi masă gratuită, iar el urma să-i însoţească şi se angaja să le plătească transportul. La plecarea din România, L., fratele lui „A.", le-a dat fiecăruia câte 500 euro bani de cheltuială. Au mers în Spania cu o maşină condusă de un bărbat din Ciorani, iar pe drum l-au luat şi pe A.

Inculpatul A.C. le-a confirmat spusele lui „A." în privinţa salarizării, cazării şi asigurării hranei şi au lucrat în Albacete timp de două săptămâni, la usturoi. Au dormit două zile în afara halei, în nişte culcuşuri improvizate din pături şi paie, întrucât nu au putut suporta mirosul puternic de usturoi.

Inculpatul A.C. îi supraveghea ca nu cumva să vorbească cu membrii altor echipe aflate la muncă, probabil pentru a nu afla salariile reale plătite. Se sculau în jurul orei 04.00, începeau munca la ora 5.00 şi încetau activitatea în jurul orelor 19.00-20.00. Inculpatul A.C. le-a promis câte 4 euro pentru fiecare paiet. Actele de identitate au fost ţinute de inculpat.

Lucrau la ceapă în acea perioadă, lucrare contractată tot de A.

După prima săptămână, „A." s-a întors în Italia, lăsând oamenilor săi o sumă de bani pentru mâncare, ce nu le-a ajuns decât în următoarele 7 zile. Deşi după două săptămâni de muncă se aşteptau să primească în avans jumătate din salariu, inculpatul a scăzut chiria, evaluată la o sumă de 90-100 euro, cheltuielile cu transportul în câmp, utilităţile şi hrana, aşa că fiecăruia i se mai cuveneau doar 20-30 euro, bani reţinuţi tot de inculpat.

Nemulţumiţi de ceea ce se întâmpla, părţile civile l-au sunat pe „A.", care a venit în Spania. în faţa acestuia, inculpatul a afirmat că va respecta promisiunile, dar după alte două săptămâni de muncă la ceapă, i-a făcut din nou datori. Inculpatul A.C. i-a promis lui „A.", venit din nou în Spania, că le va da suma de 600 euro. Partea civilă P.I.S. nu a mai aşteptat să vadă dacă spunea adevărul, ci a plecat cu „Arun" în Italia, iar de acolo, înapoi în România, cu bani împrumutaţi de la acesta.

Partea civilă D.N. s-a îmbolnăvit şi a cerut rudelor din ţară să îi trimită bani, o sumă de 300 euro, pentru a se întoarce în ţară. în cele din urmă, după o nouă ceartă telefonică cu A., inculpatul le-a plătit doar biletele de autocar spre România, jumătate din preţ fiind însă acoperit din salariul lor.

întrucât se saturaseră de cartofi, fasole şi mazăre, mâncarea cumpărată de A.C., oamenii veniţi din Prahova i-au cerut un avans din salariu şi întrucât acesta i-a refuzat, l-au sunat pe A. Nemulţumit de ce-i spunea inculpatul la telefon, A. a venit în Spania, le-a dat câte 600 de euro oamenilor săi şi le-a spus să se întoarcă în ţară sau în Italia. I-a pretins lui A.C. să-i restituie aceşti bani, conform înţelegerii. Odată cu ei au plecat şi D. şi, cărora A.C. le-a dat suma de 500 de euro.

Era sfârşitul lunii august 2008 (21 august 2008, ziua plecării), perioadă în care M. l-a chemat în Spania pe fratele său, C.M.

Partea civilă B.C.M. a aflat de plecarea surorilor sale, B.M. şi B.G., în Spania, imediat după ce s-a liberat condiţionat din penitenciar, unde ispăşise o pedeapsă aplicată pentru furt. Ele l-au chemat în Spania, spunându-i la telefon că era bine. Mai mult, a aflat de la inculpatul A.C., tot telefonic, că beneficia de cazare şi hrană gratuită, iar preţul biletului de autocar îl suporta el, urmând să-1 recupereze ulterior din salariu.

A plecat în Spania cu un anume „F." din Alexandria, ce făcea regulat astfel de curse, la recomandarea inculpatului. Surorile sale i-au recunoscut că l-au minţit, din cauză că erau supravegheate de inculpat, ce stătuse lângă ele în cabina telefonică.

În următoarea săptămână, G. s-a întors în România pentru a obţine un certificat de naştere al unuia dintre copiii săi, iar ceilalţi s-au mutat în Alzira, într-o casă închiriată de la “S.”, fără niciun fel de dotări. Au lucrat până în luna decembrie 2008 la portocale, lucrări contractate de A..

Soţia părţii civile N.S. o cunoştea pe A.I. (M.) întrucât au copiii înscrişi la aceeaşi grădiniţă. Ea le-a spus că A.C. lucra în Spania, în agricultură şi avea nevoie de oameni, dându-le totodată numărul de telefon al acestuia. Inculpatul i-a promis părţii civile că va fi plătită cu suma de 1 euro pe lada de mandarine şi 0,5 euro pe lada de portocale, va trebui să-şi asigure singură mâncarea, să plătească chiria, o sumă de 100 euro lunar, cât şi transportul la plantaţii, câte 5 euro /zi.

Inculpatul a trimis o sumă de 110 euro surorii sale, A.N., prin intermediul unei alte persoane, bani cu care partea civilă şi-a cumpărat biletul de autocar. A plecat la sfârşitul lunii octombrie 2008. încântat de aceste promisiuni, l-a cooptat în echipă pe prietenul său, P.L., aflat deja în Spania.

În luna noiembrie 2008, V.G. s-a întors în România întrucât auzise că Geanina începuse o relaţie de concubinaj cu un alt bărbat. Imediat ce a plecat, în Spania a venit G., însoţită de acel bărbat, I.S., concubinul său.

A.C. îi trimisese la părinţii săi, în comuna Bucu, pe cei care urmau să le plătească transportul în Spania. L-au cunoscut acolo pe A.V., care-i aştepta, de altfel, la gară, pe A.A., A.N., B.C.P., Ş.A.G. şi pe „soţul" acesteia, A. D.. Primii patru i-au asigurat că va fi bine în Spania, că vor câştiga bani frumoşi. A. D. le-a cerut actele de identitate, le-a făcut rezervări la autocar în Slobozia, la firma R.T., unde i-a dus cu maşina a doua zi, seara (mai exact la data de 25 noiembrie 2008, data plecării).

În Spania, inculpatul A.C. i-a cerut părţii civile I.S. actul de identitate, pentru a-i face contract de muncă, act pe care a refuzat să i-l restituie până când nu-şi plătea datoriile. Le-a spus încă de la început că nu au dreptul de a primi bani din ţară pentru a se întoarce până nu-şi plăteau datoriile, în caz contrar îl punea pe A. D. să meargă singur sau împreună cu F. la rudele lor din ţară, să le bată. Inculpatul A.C. se folosea de numele fratelui său, dar, în opinia Tribunalului, nu s-a probat cu certitudine existenţa unei înţelegeri în acest sens între cei doi inculpaţi.

S-au mutat într-o casă împrumutată de la M., iar din România au mai venit M.M. şi tatăl său.

Părţile civile M.S.M. şi Mihalea Pa vel au fost recrutaţi prin acţiunea conjugată a inculpaţilor A. D. şi A.C.

Astfel, A. D. le-a spus că are intenţii serioase cu M.D.a (fiica, respectiv sora celor în cauză), că vrea să se căsătorească cu ea. Tot el le-a spus că are în Spania un frate, A.C., care era în căutare de oameni pentru muncă în agricultură.

Primul a plecat M.S.M., căruia inculpatul A.C. i-a spus la telefon că asigură cazare şi mâncare gratuită, că va primi un salariu de 800 de euro, activitatea constând în culesul citricelor, că-i va face contract de muncă şi-i plătea el transportul, cu condiţia să recupereze ulterior banii.

A. D. i-a făcut rezervare şi tot el i-a dat biletul de autocar. A plecat din Slobozia la data de 21 decembrie 2008.

M.P., căruia fiul său, ajuns deja în Spania, nu i-a spus (cel mai probabil de teamă) situaţia reală, s-a împrumutat pentru a-şi plăti biletul de autocar. Nu a stat, însă, în Alzira (unde erau cazaţi) decât două zile şi s-a întors în România cu bani împrumutaţi de la un nepot.

M.S.M. a rămas să-şi plătească biletul pe ruta România-Spania.

După sărbătorile de iarnă 2008 - 2009, inculpatul A.C. s-a certat din nou cu A., care nu le-a mai dat lucrări. Sarcina numitei B.M. avansase şi ea nu mai putea merge la muncă. Inculpatul îi ţinea acesteia actul de identitate şi a încercat să-l obţină şi pe cel al lui N.C.D., sub pretextul că vroia să le facă contracte de muncă. în realitate, vroia s-o trimită pe M. în Italia, la prietena sa, C.E. întrucât aflase că statul italian plătea o sumă de bani mamelor care năşteau copii în această ţară, împrejurare aflată şi de cele două victime, care s-au hotărât să fugă înapoi în România.

În jurul datei de 10 martie 2009, B.M.A. a mimat o stare de rău, aşa că s-au deplasat toţi trei la un spital din Alzira. Pentru a se înregistra, pacienta avea nevoie de actul de identitate, pe care inculpatul a fost astfel nevoit să i-l dea. în timp ce inculpatul o aştepta la recepţie, cele două victime (B.M. şi N.C.) au părăsit spitalul pe o altă intrare, s-au deplasat pedestru aproape 20 km, au dormit într-un adăpost improvizat, iar cu suma de 3 euro, singura de care dispuneau, N.C. a reuşit să vorbească la telefon cu mama lui M. căreia i-au cerut să le trimită bani. Ajunseseră în Cordoba, dar a trebuit să se deplaseze însă 20 de km pe jos până la Sueca, o localitate în care se găsea un oficiu poştal în care se efectuau operaţiuni de transfer internaţional de bani. Au primit suma de 104 euro, pe care i-au folosit, în parte, pentru a-şi cumpăra de mâncare şi a se deplasa la Valencia. Au stat în Valencia 8 zile, dormind în parc, în căsuţele de joacă pentru copii, până când au reuşit să strângă bani - 95 de euro trimişi de mama lui M. şi alţi bani trimişi de S.S.S., un prieten din Bucu.

După întoarcerea în România, partea civilă N.C.D. a fost sunat de mai multe ori de inculpatul A.C. care l-a avertizat să aibă grijă ce declară întrucât „D.", fratele său, este cam „panaramă" şi nu se ştie ce poate face.

În ziua de 14 aprilie 2009, după ce dăduse o primă declaraţie la poliţie, a fost sunat de A. D., care l-a întrebat ce a declarat. Când i-a spus că acelaşi lucru ca şi în Spania, a fost avertizat să aibă grijă că, dacă a declarat ceva greşit, tot va afla el. Victima a aproximat la 12.000 euro suma pe care consideră că ar fi câştigat-o în mod normal în Spania, dacă nu ar fi muncit pentru A.C., adică 600 de euro lunar, dat fiind că a stat în Spania 2 ani de zile. Şi majoritatea celorlalte victime s-au constituit ca parte civilă la urmărirea penală, cu sume reprezentând cheltuieli de transport, bani primiţi din ţară sau contravaloarea muncii prestate, astfel: A.M., zis „M.C.", s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 400 de euro, P.M. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 7.500 euro, A.E. sau Cati s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro, S.L. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 2.000 euro, O.V. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 2.000 euro, S.I., zis şi „D.R.", s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 650 euro, S.S., zis „S.", s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.600 euro, N.C.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000 lei, C.P. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000 lei, B.G.C., zis „P.", s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 300 euro, M.F., zis „B.", s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 200 euro, D.I. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 1300 euro, C.E. zis „L.", s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 600 euro, S.G., zis „C.", s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 400 euro, S.M. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 300 euro, S.E., zis „J.", s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 200 euro, N.V.D., zis „B.", s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 500 euro, B.O.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 6.000 euro, Ş.A. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a 5.000 euro, N.G. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 200 euro, S.G.M., zis „G.", s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 4.500 euro, Z.M., zis „Marin a Iu Căsoi", s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 7000 euro, T.V. s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 6.000 euro, A.P. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 300 euro, L.A.- F. s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 500 euro, D.F.D., zis „M.", s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 200 euro, C.D.M., zis „M.", s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 400 euro, V.G.s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a 2.000 euro, T.M.G., zis „T.", s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 2.500 euro, A.N., zis „N.B.", s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 1.000 euro, R.A.G.,, zis „A Iu Baboi", s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 1.000 euro, V.D. s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 4.000 euro, M.M.I. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 4.000 de euro, V.E. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.000 lei, V.M. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 1000 de euro, B.G. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 2.000 de euro, I.S. s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 3.000 de euro, B.C.M. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 4.000 de euro, D.G. s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 2.500 euro, G.M. F. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 1.000 euro, C.G. s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 1.500 euro, B.M., zis M., s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a 8.000 euro, B.D.T., zis „H.", s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 4.000 euro, T.M., zis „M.F.", s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a 4.000 euro, T.L., zisă şi „L.F.", s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a 4.000 euro, C.I. s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro, C.I.G. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 3.000 euro, G.M.A. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 3.000 euro, S.I., zis „N.B.", s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 2.00 euro, M.D., zis „T.", s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro, I.D., zis „P." s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 4.200 euro, M.M., zisă şi „N.", s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 10.000 euro, H.E. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a 2.000 euro, N.C.D. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a 12.000 de euro, B.M.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 10.000 de euro, N.S. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 3.000 de euro, P.L., zis „G.", s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 3.000 de euro, M.S.M. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 3.200 euro, P.I.S. s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 600 euro, D.N. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 1.000 euro, S.G.V., zis şi „M.", s-a constituit parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 600 de euro, D.I., zis „B.", s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 1.500 de euro, S.M.C. s-a constituit parte civilă cu echivalentul în lei a sumei de 600 de euro.

La instanţă, aceleaşi părţi civile, în marea lor majoritate, au renunţat la pretenţii, exprimându-şi (unele dintre ele), îndoiala referitor la posibilitatea recuperării sumelor de bani solicitate sau susţinând că trecerea timpului le-a atenuat suferinţa, declaraţiile de la urmărirea penală fiind relatate la o dată mult mai recentă întoarcerii din Spania.

Audiaţi în cauză, inculpaţii au negat atât infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, cât şi pe cele privind traficul de persoane majore şi minore recrutate şi transportate în Spania în scopul exploatării prin muncă, scop, de altfel, realizat.

Inculpatul A.C. a susţinut existenţa unor condiţii decente de cazare, prezentarea corectă a realităţii celor interesaţi plecării în Spania, situaţia sa de simplu muncitor care plătea la rându-i chirie şi contravaloarea transportului patronului spaniol. Inculpatul a negat obţinerea oricărui beneficiu de pe seama muncii altora, dar a recunoscut că a urmărit realizarea unui câştig şi, implicit, recuperarea banilor împrumutaţi de el celor veniţi la muncă şi perceperea unui comision în schimbul găsirii unui loc de muncă, acest procedeu fiind, în opinia inculpatului, pe deplin justificat. A mai arătat inculpatul că fiecare a câştigat conform muncii prestate, în funcţie şi de vremea nefavorabilă ori de oferta proprietarului spaniol, iniţiativa venirii la muncă în Spania aparţinând exclusiv celor în cauză, fără nicio implicare din partea sa ori a familiei sale. S-a considerat vinovat doar în ceea ce priveşte perseverenţa sa în a primi oameni la muncă în Spania, în ciuda vremii nefavorabile şi a lipsei locurilor de muncă. A regretat că nu a luat iniţiativa întoarcerii imediat în ţară împreună cu oamenii, dar a susţinut că era, la rândul său, împrumutat şi trebuia să-şi achite datoriile.

Aceleaşi aspecte le-a reiterat în faţa instanţei, cu ocazia unor suplimente de declaraţii din 15 septembrie 2010 şi 10 noiembrie 2010, arătând că, deşi a urmărit, prin plecarea în Spania, câştigarea unor sume de bani pentru dezvoltarea unei afaceri, nu a intenţionat obţinerea de avantaje prin exploatarea prin muncă a persoanelor cu care a lucrat invocând înţelegerea în sensul că, din banii câştigaţi, fiecare dintre cei prezenţi la muncă în Spania să-i plătească cheltuieli făcute în folosul său.

Inculpatul A. D. a negat orice acţiune de recrutare a unor persoane pentru muncă în Spania, arătând că transportul unora dintre victime la autocar l-a realizat doar la cererea acestora.

Aceeaşi atitudine au avut-o şi inculpaţii A.V. şi A.A., primul arătând constant că acţiunea sa s-a limitat la a cumpăra bilete de autocar persoanelor care nu dispuneau de bani, dar din sumele trimise de fiul său. A discutat cu rudele martorei Turcu F., persoane domiciliate în Scînteia, doar la rugămintea acesteia, fără a face cuiva promisiuni deşarte, sau a prezenta altfel realitatea condiţiilor din Spania, decât aşa cum o cunoştea din discuţiile cu fiul său.

Inculpata A.A. a susţinut că a trimis bani şi alimente fiului său, inculpatul A.C., pentru a-i ajuta pe oamenii aflaţi acolo. Personal a constatat, în cursul unei vizite de o săptămână, făcută în Spania, că cei aflaţi la muncă dispuneau de condiţii decente.

În opinia Tribunalului, depoziţiile inculpaţilor, constante în a-şi susţine nevinovăţia şi a minimaliza gravitatea acţiunilor lor, au fost contrazise, în special, de declaraţiile părţilor civile şi vătămate, precum şi ale martorilor audiaţi în faza urmăririi penale, la care se adaugă depoziţiile mai multor persoane (martori şi părţi vătămate), reascultate în faţa instanţei.

Referitor la infracţiunile continuate de trafic de persoane majore sau minore, cu exploatare prin muncă, s-a reţinut că depoziţiile victimelor au anumite particularităţi, prezintă într-adevăr mici neconcordanţe, dar acestea sunt explicabile prin relaţiile cu inculpaţii, în special cu inculpatul A.C., împrejurările diferite de timp şi loc în care au perceput şi au trăit anumite evenimente, timpul scurs de la desfăşurarea evenimentelor.

Prin depoziţiile lor, părţile civile au relevat cu certitudine aspecte ale agresiunii fizice şi verbale ale inculpatului A.C., încercările acestuia de intimidare a persoanelor ce au încercat să se întoarcă în ţară, nemulţumite de câştigul muncii prestate şi de condiţiile concrete de cazare şi transport (N.C.G., A.E., H.E., C.D.M. zis M., S.G.M., B.O.A., Ş.A., T.M.G., V.E., etc).

Astfel, s-a reţinut din susţinerile aceloraşi părţi civile că inculpatul A.C. ţipa, înjura şi ameninţa permanent cu bătaia, dacă cineva nu îi respecta ordinele. Oricine îşi revendica drepturile era agresat, ameninţat cu bătaia şi chiar cu aruncarea pe fereastră, aşa cum a menţionat în declaraţiile sale partea civilă B.G..

Despre recrutarea efectivă, insistenţa aceluiaşi inculpat în scopul de a-i convinge să vină la muncă în Spania, au relatat multe dintre victimele cauzei (N.O.V., S.E., S.M., H.E., A.E., S.I., B.D.T. şi multe altele), persoane cu care inculpatul A.C. a discutat personal, chiar dacă numai telefonic cu unele dintre ele, prezentându-le avantajele muncii în Spania, în agricultură, promiţându-le cazare şi hrană gratuită (de ex. declaraţiile părţii civile S.S.) ori o chirie modică (declaraţiile părţii civile O.V. sau C.P.), un câştig rezonabil (de ex. depoziţiile ample ale părţilor civile B.G.C. şi G.M. F.), prin încheierea unui contract de muncă (declaraţiile părţilor civile B.M. şi M.M.).

Condiţiile reale de muncă, cazare şi salarizare le-au fost comunicate de inculpat abia după ce au ajuns în Spania, astfel cum au susţinut părţile civile Z.M. sau V.G..

Relevante în cauză au fost apreciate şi declaraţiile altor părţi civile, date în faţa procurorului, privind activitatea infracţională a inculpatului A.C., de exploatare prin muncă.

Astfel, partea civilă M.F. a declarat că a înţeles de la M. că C. îi promisese ca jumătate dintre cei chemaţi din România să lucreze pentru el, în schimbul unei sume de bani deja plătită pentru ca C. să poată aduce oameni în Spania şi folosită de inculpat în interesul său.

Partea civilă D.I. nu a câştigat nimic în cele două săptămâni de muncă şi a fost nevoit să se împrumute la o cunoştinţă a sa pentru a putea pleca.

Într-o situaţie asemănătoare s-a aflat şi partea civilă S.M., acesta precizând că a cerut bani familiei pentru a se întoarce acasă, la fel susţinând şi părţile civile S.G. şi C.E. sau S.G.M., acesta din urmă relatând detaliat cum şi-a recuperat cartea de identitate, „furând-o" din geanta diplomat a inculpatului A.C., mergând pe jos, din Canals până în Valencia, aproximativ 70 de km, cerşind pentru a supravieţui, până a primit bani din ţară.

Partea civilă C.I. a precizat că a primit de la sora sa, C.E., care lucra cu contract în Spania, suma de 200 euro, pentru a se întoarce acasă.

În declaraţiile date în cauză, partea civilă H.E. a afirmat că inculpatul a obligat-o inclusiv să întreţină cu el raport sexual, iar sora sa C., care nu mergea la muncă, ci se ocupa de pregătirea hranei, acumulase o datorie destul de mare faţă de inculpatului A.C.

Această parte civilă a făcut referiri pe larg privind violenţele fizice exercitate de C. asupra celor „neascultători": l-a bătut pe un băiat S., l-a legat cu un prosop la gură să nu ţipe şi l-a lăsat să plece doar după ce a primit de acasă o sumă de bani pe care i-a remis-o lui.

Într-o situaţie asemănătoare a fost şi partea civilă C.I.G., căruia inculpatul i-a pus condiţia plăţii sumei de 500 euro pentru a-i restitui actele de identitate şi a-l lăsa să plece, iar partea civilă I.S. a declarat că a reuşit să-l sune pe un cumnat de-al său, căruia i-a spus că este sechestrat şi i-a cerut suma de 300 euro pentru a se întoarce în ţară.

Partea civilă D.G. a relatat despre perceperea unor sume zilnice pentru transport şi despre discuţiile telefonice supravegheate de inculpatul C., acesta dictându-i, practic, ce să vorbească cu rudele din ţară. Mai multe părţi civile au susţinut ipoteza supravegherii convorbirilor telefonice de către inculpatul A.C., precum V.G., B.M.A., B.G., N.C.D., A.E., H.E., D.G., P.M., etc. Părţile civile erau obligate să mintă, a susţinut V.D. şi pentru ca, urmare a discuţiilor purtate la telefon, să-i convingă şi pe alţii să vină în Spania. Părţile civile V.G.şi V.M. au confirmat aceste aspecte.

Mărturiile acestora au fost susţinute de cele ale rudelor lor din ţară, ascultate în cauză ca martori: B.V. - mama părţii civile B.M.A. şi B.G., S.L. - mama părţii civile N.C.D., D.N. - soţia părţii civile D.G., M.R. - concubina părţii civile P.M., B.A. - fiica părţii civile A.E., M.V. - soţia părţii civile M.P. şi mama părţii civile M.S.M., H.C.G. - fiica părţii civile H.E.

Acestor persoane, ascultate ca martori, părţile civile le-au relatat, la întoarcerea în ţară, condiţiile reale din Spania, purtarea inculpatului A.C., ameninţările proferate, felul în care erau exploataţi, prin supunere la muncă forţată, neplătită, de dimineaţa până seara şi fără respectarea unor norme legale, aspecte ce au susţinut, în opinia primei instanţe, situaţia de fapt redată în rechizitoriu şi, implicit, învinuirea adusă inculpatului A.C. privind exploatarea prin muncă a mai multor persoane majore sau minore.

Martorele B.V. şi S.L. au declarat (depoziţii menţinute, de altfel, şi în faţa instanţei) că au fost chemate în casa părinţilor inculpatului A.C. din Bucu, unde inculpata A.A. le-a confirmat că fiii şi fiicele lor o duceau bine în Spania, că se găsea de muncă şi erau bine hrăniţi, iar C. le strângea bani pentru un apartament în Ţăndărei lui N.C. şi B.M.A.. Aceleaşi aspecte legate de promisiunile inculpatului prin care le justifica, de altfel, neplata salariului pentru munca prestată, au fost susţinute, în declaraţiile lor, şi de părţile civile în cauză.

Declaraţiile tuturor acestor părţi civile, mai sus menţionate, şi ale celorlalte persoane ascultate în cauză ca părţi civile, părţi vătămate sau martori (persoane ce nu au vrut să participe în proces ca părţi civile sau vătămate, precum T.Ş., D.T., Ş.I., S.M.Ş., S.I., S.M.) au susţinut aspecte comune, precum lipsa oricărui câştig în schimbul muncii depuse, inexistenţa în Spania a unui sezon continuu de muncă, cazarea în condiţii improprii, perceperea de către A.C. a unor comisioane în schimbul găsirii unui loc de muncă, îndatorarea celor chemaţi la muncă pentru cheltuielile cu alimente (oricum de proastă calitate), transport, chirie, etc.

În faţa instanţei, dintre persoanele ascultate, părţile civile sau vătămate Z.M., S.M.C., S.G.V., T.L., T.V., C.E., N.C.G., P.I. (parte vătămată), N.O.V. (parte vătămată), S.E., S.G., S.M., H.E., A.M., A.E., P.M., S.L., S.I., M.D., S.I., C.I., T.M., L.A.F., V.E., B.M.A., B.G., A.N., M.M.I., R.A.G.,, M.P., M.S.M., G.M.A. şi N.S. şi-au menţinut declaraţiile din faza urmăririi penale, prin depoziţiile lor susţinând acţiunea de recrutare ori exploatare prin muncă, exercitată de inculpatul A.C. şi, implicit, situaţia de fapt din rechizitoriu şi învinuirea adusă acestuia privind infracţiunile continue de trafic de persoane majore şi minore.

De asemenea, situaţia de fapt a fost susţinută şi de declaraţiile din faţa instanţei ale martorilor T.Ş., T.P., T.V., B.V., M.R., H.C.G., M.V., D.N. şi B.A.

Judecătorul cauzei a reţinut că unele dintre declaraţiile din faţa instanţei, precum cele ale părţilor civile D.F.D., C.D., P.I., A.P., N.V.D., D.I., S.I. sau ale martorilor S.M., S.I., S.I., D.T., dar şi unele dintre declaraţiile de la urmărirea penală (Ş.I., A.M., S.I., S.M.Ş. şi S.M.) au prezentat anumite particularităţi şi neconcordanţe, susţinând în mare parte apărările inculpaţilor, în încercarea de a-i disculpa şi de a da o altă turnură realităţii efective.

Tribunalul a reţinut, însă, că aceste depoziţii sunt personale şi tendenţioase şi se datorează, în mare parte, unor legături de rudenie sau afinitate cu inculpaţii (de ex. A.P., S.I., S.M.Ş., S.M., D.T.) sau de prietenie cu inculpaţii A.C. şi A. D. (S.I.) ori simplului fapt că unele dintre persoanele în cauză au primit, totuşi, anumite sume de bani, precum D.T., care a trimis acasă în jur de 300 euro sau A.M., care a trimis în ţară 200 euro.

A fost reliefat şi faptul că persoanele chemate la muncă în Spania au fost constituite în mai multe grupuri, recrutate la diferite intervale de timp, ceea ce explică existenţa unor elemente particulare, chiar a unor neconcordanţe între declaraţiile lor.

În susţinerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă, au fost apreciate şi declaraţiile altor persoane, ascultate ca martori în faza urmăririi penale, iar unii dintre ei şi în cea a cercetării judecătoreşti.

Astfel, martorul T.M.A., zis A., a susţinut constant că l-a cunoscut pe inculpatul A.C. prin intermediul unei italience, pe numele ei real C.E. Inculpatul A.C. i-a prezentat din proprie iniţiativă condiţiile de muncă din Spania, într-o manieră care l-a convins să meargă acolo, împreună şi cu alte persoane, rude ale sale, însă nu a fost mulţumit de condiţiile concrete şi a plecat după numai o săptămână, fiind rechemat în Spania de oamenii pe care îi dusese acolo, nemulţumiţi că nu-şi primiseră salariul promis.

Martorul I.G. a confirmat discuţia telefonică dintre A. şi inculpatul A.C. (era în maşină cu A.), prin care C. îi solicita lui A. să-i găsească oameni pentru munca în Spania, în agricultură.

Martorul T.L. a transportat mai multe persoane la autocar pentru a pleca în Spania.

Martorii T.P. şi M.V.I. i-au indicat constant pe inculpaţii A.V. şi A.A. ca două dintre cele trei persoane care i-au căutat în luna iulie 2007, prezentându-se ca părinţi ai inculpatului A.C. -concubinul martorei T.F., sora martorului T.P. şi a părţii civile G.T.V. Cei doi inculpaţi le-au spus că este nevoie de oameni la muncă la usturoi şi că erau trimişi de T.F., motiv suplimentar de încredere. Inculpatul A.V. a fost destul de insistent, sunându-l şi în zilele următoare pe martorul T.P., pentru a-i cere numele concrete ale persoanelor ce urmau a pleca şi pentru a le rezerva bilete de autocar. Printre persoanele recrutate în această manieră s-a numărat şi partea civilă G.T.V. Acesta i-a comunicat fratelui său, ulterior ajungerii în Spania, că inculpatul A.C. îi ţine sechestraţi, îşi bate joc de toţi cei veniţi la muncă, ţinându-i cazaţi într-un şopron.

În declaraţia de la urmărirea penală, martorul N.U. - fostul concubin al martorei T.Ş. -, a relatat despre inculpatul A.C., care căuta oameni pentru a-şi forma o echipă cu care să meargă la muncă în agricultură, în Spania.

Martorul M.M.B. - angajat al SC R.T.T.A. SRL, îl cunoştea pe inculpatul A. D. drept client fidel al agenţiei, ştia că acesta a cumpărat mai multor persoane bilete de autocar.

Pe baza acestor mărturii, tribunalul a considerat că, în cauză, sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (exploatarea prin muncă, în aceleaşi împrejurări de timp şi de loc a tuturor persoanelor majore reţinute ca părţi vătămate şi părţi civile în rechizitoriu, în plus a martorilor T.Ş., S.I., S.M., S.M.Ş., D.T., Ş.I. şi T.M.A.), în sarcina inculpatului A.C.

În opinia tribunalului, s-a probat existenţa atât a laturii subiective a acestor infracţiuni, în pofida încercărilor inculpatului de a da o interpretare proprie anumitor evenimente, întâmplări, împrejurări, cât şi sub aspectul laturii obiective, constând în alternativa recrutării prin înşelăciune şi a primirii (cazării) victimelor, în scopul supunerii acestora la muncă forţată, prin violenţe fizice şi ameninţări, scop, de altfel, realizat.

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi inculpaţi, referitor la infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., tribunalul a constatat comiterea acestei infracţiuni şi de către aceştia, dar numai referitor la anumite persoane cărora inculpatul A. D. le-a facilitat deplasarea cu autocarul, inducându-i în eroare cu privire la scopul călătoriei - ca element material alternativ al infracţiunii (B.D.T., B.M.A., V.G., l.S. şi P.M.) ori i-a atras prin promisiuni mincinoase în activitatea de exploatare propriu-zisă prin muncă, desfăşurată de fratele său în Spania -sub forma recrutării prin înşelăciune (A.M., D.F.D., T.M.G., B.G., M.P., M.S.M. şi S.I.) ori referitor la persoanele cărora inculpatul A.V. le-a facilitat transportul cu autocarul în Spania, prin cumpărarea biletelor necesare (Z.M., minora T.L., T.V., T.Ş., B.D.T., C.I., D.G., T.M., B.M., C.I.G., C.G., O.V., S.G.M., M.M.I., V.D. şi V.M.), profitând de starea de amăgire, de inducere în eroare în care se aflau acestea referitor la realitatea condiţiilor de muncă din Spania, amplificând-o uneori prin vorbele adresate referitoare la posibilitatea unui câştig considerabil din munca depusă.

Recrutarea - ca element material al infracţiunii de trafic de persoane -, a fost reţinută pentru inculpatul A.V., doar în ceea ce-l priveşte pe partea vătămată G.T.V.

Cu privire la exploatarea acestor victime, prima instanţă a reţinut dovedită vinovăţia inculpaţilor A.V. şi A. D. sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, nefîind reţinută apărarea în sensul că cei doi ar fi urmărit să-şi ajute fiul, respectiv fratele şi, implicit, pe cei ce doreau să obţină un loc de muncă, fără nicio intenţie de obţinere a unui câştig din munca persoanelor în cauză.

Este adevărat că acţiunile acestor doi inculpaţi s-au limitat, în marea majoritate a cazurilor, la procurarea biletelor de transport pentru călătoria unora dintre victime în Spania sau la oferirea de informaţii privind condiţiile de muncă. La fel de adevărat s-a reţinut a fi că niciuna dintre aceste acţiuni, recrutarea sau transportarea, nu este prin ea însăşi un fapt periculos pentru libertatea persoanei şi nu poate constitui pur şi simplu elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de persoane, dacă nu se probează intenţia directă calificată de scop (exploatarea persoanei în cauză).

În situaţia dată, însă, acţiunile celor doi inculpaţi au devenit periculoase pentru relaţiile sociale ocrotite de lege (libertatea persoanei, sănătatea, integritatea corporală), fiind săvârşite prin înşelăciune, inculpaţii cunoscând atât realitatea condiţiilor din Spania (dată fiind relaţia de familie cu inculpatul A.C., aflat acolo şi vizita făcută de A.A. fiului său, ocazie cu care a putut percepe personal condiţiile de muncă şi cazare), cât şi scopul urmărit de A.C.

Mai mult decât atât, instanţa a reţinut că înşişi s-au contrazis în propriile apărări, susţinând că nu au avut nicio implicare intenţionată, dar tot ei au recunoscut că, pentru a supravieţui, inculpatul A.C. primea pachete din ţară, de la părinţi, aceştia cunoscând, deci, realitatea din Spania, caracterizată prin lipsa unor locuri de muncă permanente şi a posibilităţii unor câştiguri pe măsură şi, totuşi, facilitau deplasarea acolo a altor persoane, iar scopul acestor acţiuni nu putea fi, în condiţiile date, decât unul singur: acela de a-i asigura inculpatului A.C. un venit din munca persoanelor transportate, „îndreptăţit" după cum el însuşi a susţinut, să-şi recupereze banii împrumutaţi şi comisionul pentru găsirea unui loc de muncă.

Or, înlesnind astfel transportul victimelor menţionate sau oferindu-le informaţii eronate cu privire la condiţiile de muncă, cei doi inculpaţi - A.V. şi A. D. - au realizat, practic, inducerea lor în eroare, amăgirea, păcălirea lor, cu intenţia realizării scopului final, exploatarea prin muncă.

În ceea ce o priveşte pe inculpata A.A., Tribunalul a reţinut în sarcina sa comiterea faptei în formă simplă, art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, constând doar în acţiunea de recrutare, prin înşelăciune, comisă împreună cu inculpatul A.V., a părţii civile T.V., făcându-se în cauză şi aplicarea art. 334 C. proc. pen. în favoarea acestei inculpate, în raport de încadrarea juridică reţinută în rechizitoriu.

Tribunalul a apreciat că se impune această încadrare juridică deoarece niciuna din probele administrate nu relevă, fără putinţă de tăgadă, implicarea inculpatei A.A. în exploatarea, prin muncă, a celorlalte părţi civile şi vătămate majore, probatoriul administrat (declaraţii de inculpat, părţi civile, părţi vătămate şi martori, interceptări de convorbiri telefonice) atestând o situaţie de fapt ce nu poate conduce la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatei în legătură cu celelalte victime.

Despre acţiunea inculpaţilor A. D. şi A.V. de recrutare ori facilitare a transportului unora dintre victime în Spania, au relatat, în declaraţiile lor, victimele înseşi, dar şi martori precum M.R., care l-a indicat pe inculpatul A. D. drept persoana care l-a transportat la autocar pe concubinul său, P.M. sau B.V. -mama victimelor B.M., B.G. şi B.C., care a declarat despre cumpărarea biletelor şi rezervarea locurilor la autocar, în vederea plecării în Spania de către acelaşi inculpat, fiicelor sale.

Partea civilă B.C. a susţinut o altă variantă a transportului său în Spania, ajungând cu trenul în Bucureşti şi de aici, împreună cu o persoană pe nume F., cu autocarul în Spania.

La fel martora S.L. - mama părţii civile N.C.D., a relatat cum inculpatul A. D. i-a asigurat fiului său drumul până la firma de transport şi, odată ajunşi acolo, i-a cumpărat şi biletul pentru călătoria cu autocarul în Spania.

Toate aceste acţiuni inculpatul le-a realizat în cunoştinţă de cauză, ştiind situaţia reală şi scopul urmărit de fratele său, A.C., ceea ce a justificat reţinerea înşelăciunii ca variantă a săvârşirii transportării victimelor, fapt devenit astfel periculos pentru libertatea persoanelor menţionate.

Martora D.N. a declarat că biletul de autocar al soţului său, partea civilă D.G., a fost cumpărat de tatăl lui C., inculpatul A.V., facilitându-i-se astfel deplasarea.

Despre acţiunea de recrutare a fiului şi soţului său - părţile civile M.S.M. şi M.P. - de către inculpatul A. D., a relatat pe larg martora M.V., acesta cumpărându-i şi bilet de drum fiului şi folosindu-se, pentru a-i atrage pe cei doi în activitatea desfăşurată de fratele său în Spania, de aşa-zisa relaţie de prietenie cu intenţii serioase cu M.M.D. (sora, respectiv fiica celor două victime).

Cât priveşte infracţiunea de trafic de minori, constând în exploatarea prin muncă forţată a victimelor minore T.L. şi N.C.D., prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a rap. la art. 12 lit. a) din Legea nr. 678/2001, Tribunalul a apreciat că se justifică reţinerea acestei fapte doar în sarcina inculpatului A.C., cu privire la ambele părţi vătămate minore, a inculpatului A. D., numai referitor la victima N.C.D., căruia i-a asigurat transportul în Spania şi a inculpatului A.V., în ceea ce o priveşte pe minora T.L., căreia acesta i-a cumpărat biletul de autocar pentru a ajunge în Spania, cu scopul de a o implica în activitatea de exploatare, prin înşelăciune şi violenţă, de către fiul său, inculpatul A.C.

Prima instanţă a apreciat că nu se poate reţine implicarea, sub niciuna dintre alternativele elementului material al acestei infracţiuni, a inculpatei A.A., neexistând nicio dovadă certă a contribuţiei acestei inculpate la recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea vreuneia dintre aceste persoane minore, prin ameninţare, violenţă, răpire, fraudă ori înşelăciune, în scopul exploatării sale, dispunându-se astfel achitarea acestei inculpate conform art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Tot astfel, nu a fost reţinută nici comiterea de către inculpaţii A.V., A. D. şi A.A. a altora dintre acţiunile alternative ale elementului material al infracţiunii de trafic de persoane majore, pentru care s-a reţinut vinovăţia exclusivă a inculpatului A.C., precum recrutarea, primirea, transferarea, cazarea, prin violenţe fizice şi verbale ori ameninţări, ori profitând de imposibilitatea de a se apăra, aceasta întrucât, în marea lor majoritate, exceptând părţile civile cărora A.V. le-a asigurat contravaloarea călătoriei în Spania, facilitând astfel, prin inducere în eroare, ajungerea acestora la locul destinat exploatării propriu-zise, sau pe cele cărora inculpatul A. D. le-a făcut promisiuni mincinoase referitor la condiţiile de muncă, ori chiar le-a facilitat transportul, celelalte au declarat că nu au cunoscut pe niciunul dintre cei trei inculpaţi (A.A., A.V. şi A. D.), decât cu ocazia prezenţei la instanţă. Au susţinut neimplicarea acestora în luarea deciziei plecării în Spania sau a supunerii lor la muncă în condiţii inumane şi fără asigurarea unui câştig corespunzător, odată ajunşi acolo.

Astfel, potrivit depoziţiilor părţilor civile A.N. şi R.A.G.,, inculpaţii A.V. şi A.A. s-au întâlnit cu ei la firma de transport, anterior plecării şi i-au încurajat referitor la avantajele muncii în Spania, însă, la acel moment, decizia lor de a pleca la muncă în Spania era deja luată, astfel că, în opinia primei instanţe, nu se mai poate vorbi de o recrutare prin înşelăciune, în sensul legii penale.

În asemenea împrejurări, conform declaraţiilor date în cauză (de ex. părţile civile M.D., S.I., B.M.A., A.N.), cei doi inculpaţi trimiteau şi un bagaj (pachet) pentru fiul lor A.C., ceea ce creează un dubiu în plus în favoarea celor acuzaţi, privind scopul real al prezenţei la firma de transport, recrutarea sau doar facilitarea transportului de către inculpatul A.V.

S-a susţinut în actul de inculpare despre acţiunile constante de încurajare adresate de inculpatul A.V. tuturor celor cu care se întâlnea la firma de transport pentru a le achiziţiona biletele de călătorie.

Contrar celor reţinute în rechizitoriu, Tribunalul a apreciat, conform depoziţiilor părţilor civile, că asemenea încurajări nu erau proferate întotdeauna, în marea majoritate a cazurilor acţiunea inculpatului limitându-se doar la a le cumpăra celor implicaţi bilete de drum. S-a concluzionat că nu se poate reţine că inculpatul A.V. ar fi avut un rol prestabilit în recrutarea anumitor persoane, acţiunea sa de exploatare limitându-se, în opinia Tribunalului, la asigurarea transportului unora dintre victime, cunoscând realitatea condiţiilor de muncă şi scopul urmărit şi reuşind, prin însuşi sprijinul acordat astfel fiului său, A.C., inducerea în eroare a celor implicaţi referitor la finalitatea călătoriei, exceptând pe T.V., pentru care s-a reţinut şi recrutarea.

Pe de altă parte, încurajările referitoare la posibilitatea unui câştig bun în Spania, în condiţiile unei decizii deja luate, de a merge la muncă în agricultură, în această ţară, instanţa le-a apreciat că nu pot constitui una dintre variantele elementului material al infracţiunii prev. de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, sub forma recrutării.

Pe partea civilă V.G., inculpaţii A.A. şi A.V. l-au găzduit o jumătate de oră înaintea plecării şi i-au dat de mâncare, neputându-se vorbi, însă, de o cazare în sensul art. 12 din Legea nr. 678/2001, timpul scurt petrecut de victimă în casa celor doi neconcretizându-se într-o acţiune de instalare, adăpoştire, chiar şi temporară, în locuinţă.

Discuţiile încurajatoare ale inculpatei A.A. cu părţi civile, precum H.E. şi A.E. sau cu martorele B.V. şi S.L., privind pe fiii lor plecaţi în Spania, instanţa le-a apreciat ca nefîind periculoase prin ele însele, nedeterminând în mod direct atragerea persoanelor într-o anume activitate de exploatare.

Ameninţările proferate de A.C., folosindu-se de numele fratelui său, inculpatul A. D., în condiţiile în care persoanele vizate nu îl cunoşteau pe acesta din urmă, de asemenea, s-a reţinut că nu se pot constitui în element material al infracţiunii de trafic al acelor persoane vizate, în sarcina inculpatului A. D., ci doar în ceea ce-l priveşte pe A.C. Ameninţările erau adresate de A.C. şi este posibil să fi alarmat pe cei vizaţi, dat fiind împrejurările concrete în care se petrecea acţiunea de ameninţare (lipsa banilor de întoarcere în ţară şi a actelor de identitate reţinute de A.C., obiectul ameninţării constând din posibilitatea producerii unui rău celor rămaşi în ţară).

Alteori, aceste ameninţări erau adresate telefonic de o persoană despre care celor implicaţi li se spunea că ar fi inculpatul A. D., dar victimele nu cunoşteau persoana în cauză, nu îi cunoşteau nici vocea, astfel că în favoarea inculpatului A. D. a operat îndoiala că el ar fi exercitat violenţa verbală. Pe de altă parte, acţiunea de ameninţare singură, prin ea însăşi, necomisă, în contextul recrutării, transportării, transferării, cazării ori primirii victimelor în cauză, s-a reţinut că nu poate constitui un element material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de persoane.

În perioada 2006-2009, inculpatul A. D. a recrutat sau a încercat să recruteze prin înşelăciune, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe persoane de sex feminin, majore sau minore, în scopul exploatării lor sexuale - determinarea la practicarea prostituţiei pe teritoriul statului italian. Pe Ş.A.G. inculpatul a cunoscut-o când era încă minoră, cum ea însăşi a susţinut în declaraţia detaliată din faza cercetării judecătoreşti. Exploatarea sexuală a acesteia s-a realizat, însă, după ajungerea la majorat, fără a se putea stabili, cu certitudine, momentul de început.

În faza urmăririi penale, victima a refuzat să dea amănunte despre relaţia sa cu inculpatul, altele decât că se iubesc, au un copil împreună şi intenţionează să se căsătorească. în faţa instanţei, aceasta a revenit însă asupra declaraţiilor iniţiale, susţinând pe deplin situaţia de fapt prezentată de procuror în rechizitoriu, arătând că, la îndemnul şi de teama inculpatului, s-a prostituat mai mulţi ani în Italia. A justificat această schimbare de atitudine prin violenţa fizică exercitată de inculpatul A. D. asupra sa (o lovise de mai multe ori) şi ameninţările proferate de acesta, inclusiv telefonic, din penitenciar, după arestare.

Celelalte probe administrate în cauză - îndeosebi redarea în formă scrisă a unor convorbiri telefonice interceptate şi înregistrate în baza unor autorizaţii judecătoreşti, dar şi declaraţii ale altor martori, au susţinut depoziţia numitei Ş.A.G. şi au îndreptăţit tribunalul să reţină vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii, faţă de aceasta, a infracţiunii de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În consecinţă, tribunalul a reţinut că inculpatul a recrutat-o pe Ş.A.G. prin înşelăciune, prin promisiuni false de căsătorie, cu toate consecinţele acestui act juridic: viaţă conjugală, întemeierea unei familii (inclusiv conceperea copilului făcând parte din aceste manopere dolosive la care a recurs inculpatul, victima, audiată ca martor, susţinând că nu a dorit copilul, dar inculpatul i-a interzis să facă întrerupere de sarcină pentru a o obliga să-i rămână alături, în vederea exploatării sale în continuare), dobândirea şi administrarea unor bunuri comune sau chiar proprii (un apartament, un autoturism, sprijinirea victimei în obţinerea unui permis de conducere), în scopul exploatării ei sexuale - practicarea prostituţiei stradale în Italia.

Deşi nu i-a ascuns că era deja căsătorit cu A.I. (M.), cu care avea doi copii (ultimul, o fetiţă cu prenumele H., conceput cam în aceeaşi perioadă cu A.M.D.), inculpatul a minţit-o constant, ba chiar a determinat şi alte persoane să o mintă (inclusiv pe soţie, ascultată la urmărirea penală ca martor), că va divorţa, că era despărţit în fapt de Ionela, care trăia deja cu un alt bărbat (un arab cu prenumele H.), că dintre cei trei copii, ţine numai la A.D.E., fiindcă era băiat şi la M.D. (alintată M. - a se observa, însă, asemănarea de prenume, nu întâmplătoare). A minţit-o de asemenea, pe victimă, că era proprietară a apartamentului, situat în Ţăndărei, jud. Ialomiţa şi urma să devină proprietară a apartamentului, situat în Ţăndărei, jud. Ialomiţa.

De aceea, ori de câte ori revenea în ţară, Ş.A.G. locuia cu inculpatul (şi cu D.E., băiatul lui) în apartament, iar A.I. şi fiica ei H. se mutau la Bucu, în casa părintească a Ionelei.

Inculpatul i-a determinat pe A.I. şi pe B.C.P. (concubinul surorii sale A.N.) să aducă modificări (acoperirea cu pastă corectoare a numelui A.I. şi suprascrierea, executată de B.C.P., numelui Ş.A.G.) unui înscris oficial, antecontractul de vânzare-cumpărare a imobilului situat în apartamentul din Ţăndărei, jud. Ialomiţa, încheiat de A.I. (promitent-cumpărător) cu S.G. (promitent-vânzător) în formă autentică la Biroul Notarial D.M.L., fals atât de grosolan încât fapta constituie o tentativă absolut improprie.

Deşi nu constituie infracţiune, prima instanţă a reţinut că falsificarea actului a fost de natură a o menţine pe victimă în eroare, mai ales că ea a văzut înscrisul pe internet, înregistrat la o rezoluţie mică de o cameră web instalată pe calculatorul martorului B.C.P., la care s-a adăugat gradul scăzut de cultură al victimei şi vârsta tânără, alţi factori determinanţi în recrutarea sa, de care a ştiut să se folosească inculpatul. De asemenea, s-a reţinut că victima provine dintr-o familie dezorganizată, cu o situaţie materială precară, a abandonat şcoala de timpuriu, a avut o viaţă dezordonată, toate aceste circumstanţe favorizând inducerea sa în eroare.

Victima s-a considerat multă vreme soţia inculpatului, chiar şi după prezentarea de către procuror a înregistrării unor discuţii telefonice dintre inculpatul A. D. şi soţia acestuia, martora A.I., prin care inculpatul îi spunea soţiei că dacă nu va avea un copil cu A., există riscul ca aceasta să nu-i mai rămână alături pentru a practica prostituţia. Cert este că martora A.I. s-a complăcut în a-şi creşte proprii copii din banii obţinuţi din practicarea prostituţiei de către A. şi celelalte fete recrutate prin ameninţare, de soţul ei.

În aceleaşi condiţii de timp şi de loc, inculpatul A. D. a recrutat sau a încercat să recruteze şi alte persoane de sex feminin majore, în scopul exploatării lor sexuale prin determinarea practicării prostituţiei, ceea ce a atras unitatea rezoluţiei infracţionale, şi, implicit, a faptei comise în formă continuată.

Cu ajutorul acestei victime (Ş.A.G.), inculpatul a reuşit să o recruteze în iarna anului 2008 pe M.M.D., persoană majoră. în mod public, cel puţin în raporturile cu părinţii noii victime, inculpatul trecea necăsătorit, cu intenţia făţişă de a se căsători cu D. A convins-o să meargă cu el în Italia, poate şi sub pretextul petrecerii sărbătorilor de iarnă acolo, a cazat-o împreună cu Ş.A.G. (de a cărei fetiţă a avut grijă uneori) şi a determinat-o să practice prostituţia stradală.

Deşi negată de victimă, proba certă a practicării prostituţiei stradale a fost reprezentată de convorbirile telefonice purtate de aceasta cu inculpatul: la ore târzii din noapte, în zone cu intensă circulaţie auto, posibil autostradă sau un tunel, conducerea fetelor la secţiile de poliţie de către carabinieri, acuze de frig, raportate la condiţiile meteo, indicarea unui hotel ca loc în care întreţineau efectiv acte sexuale cu clienţii fideli.

De asemenea, mărturie au stat declaraţiile numiţilor M.P. şi M.V., părinţii victimei şi ale lui M.S.M., fratele acesteia. Toţi trei au cunoscut relaţia dintre inculpat şi fiica, respectiv sora lor, M.D.M.P. aflase că inculpatul recrutează persoane de sex feminin în vederea practicării prostituţiei şi şi-a avertizat fiica.,Ştia de o persoană pe nume A., ce locuia împreună cu inculpatul şi cu fiica sa, în acelaşi apartament, despre care înţelesese că ar fi fosta soţie a inculpatului, împreună cu care acesta avea şi un copil.

Deşi fiica sa nu i se confesa, martora M.V. a înţeles că aceasta se prostitua în Italia, într-o scurtă discuţie telefonică dintre mamă şi fiică, acesta din urmă afirmând că a câştigat destui bani pentru inculpat. Pentru că a înţeles adevărata „ocupaţie" a inculpatului, aceea de proxenet şi s-a opus vehement relaţiei dintre acesta şi M.D., martora a fost ameninţată nu o dată de către inculpatul A. D., aspect care, conform propriei declaraţii, o face să se teamă şi în prezent de el.

Însăşi martora Ş.A.G. a susţinut, în declaraţia din faţa instanţei, prezenţa printre fetele exploatate sexual de către inculpatul A. D. şi a uneia pe nume „D."

Victima a afirmat că lucra într-un club, ca damă de consumaţie sau cel mult dansatoare şi, ocazional, practica acte sexuale în afara stabilimentului, cu unii dintre clienţii fideli. De altfel, în încercarea sa de a-l disculpa pe inculpat, M.M.D. a insistat să sublinieze că a locuit împreună cu cei doi doar o săptămână şi este întreţinută de un italian mai în vârstă decât ea.

Pe lângă declaraţiile rudelor ei apropiate: mama, tatăl şi fratele său care, aşa cum s-a arătat, l-au cunoscut pe inculpatul A. D. ca viitorul ei soţ, probe ale inducerii ei în eroare în scopul exploatării sexuale sunt, de asemenea, convorbirile telefonice purtate cu inculpatul.

Cei doi au întreţinut în Italia raporturi sexuale neprotejate, fără ştiinţa A., iar inculpatul se aştepta să rămână însărcinată, să-i facă o fetiţă, întrucât ea era iubita lui, cu ea vroia să întemeieze o familie. I-a spus şi ei că vrea să-i cumpere o casă.

În faza judecăţii, martora nu a putut fi audiată, existând în acest sens dovada imposibilităţii îndeplinirii mandatului de aducere, procesul-verbal încheiat de organele de poliţie relevând faptul că victima se află în Italia.

Martora Ş.A.G. o supraveghea şi îi contabiliza toate câştigurile. Toţi banii câştigaţi de cele două victime erau ulterior colectaţi de inculpat şi folosiţi pentru cumpărarea de bunuri imobile sau mobile, pentru el sau familia sa (cea oficială). Nu s-au putut stabili, însă, cu certitudine, sumele dobândite astfel. Inculpatul nu muncea, ci dimpotrivă, desfăşura activităţi păgubitoare: conducea un autoturism cu multe probleme tehnice, întreţinea alte femei în scopul recrutării lor ulterioare, întreţinea bune relaţii cu T.F. şi T.G., cumetrii săi şi cunoscuţi ai lumii interlope locale, vorbea permanent la telefon, fix sau mobil sau pe internet, acumulând de altfel datorii mari la Romtelecom.

Aflat în România, de unde le controla zilnic telefonic pe cele două victime (o obişnuise pe Ş.A.G. să îi spună zilnic banii câştigaţi de amândouă), inculpatul a încercat sau chiar a reuşit să recruteze, în acelaşi mod şi în acelaşi scop, alte femei: M.E.D., T.M., D.N.M., persoane majore care, la fel ca Ş.A.G. şi M.M.D., nu au dorit să participe în procesul penal ca parte vătămată sau parte civilă, astfel că au fost ascultate ca martori, în faza urmăririi penale.

Deşi legal citate, inclusiv cu mandate de aducere, martorele M.E.D. şi D.N.M. nu au putut fi audiate şi în faţa instanţei, procesele-verbale întocmite de organele de poliţie însărcinate cu îndeplinirea mandatelor relevând plecarea din ţară a acestora, sens în care tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. Declaraţiile din faza urmăririi penale au pus însă în evidenţă elemente esenţiale ale vinovăţiei inculpatului sub aspectul infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Martora M.E.D. s-a întâlnit cu inculpatul A. D., în preajma sărbătorilor pascale când i-a spus că practica prostituţia într-un club din Spania. A întreţinut cu el acte sexuale în cele câteva zile înainte de întoarcerea în Spania.

Potrivit depoziţiei martorei, aceasta ştia că inculpatul era căsătorit şi avea trei copii minori, doi cu soţia şi unul cu o femeie pe care o avea „la produs" în Italia. Avea două astfel de femei despre care vorbea uneori destul de urât, cu apelativul „animale", „rable" sau „toroape" (cuvinte des utilizate de inculpaţi atunci când se referă la victimele sau potenţialele victime ale traficului de persoane, indiferent de forma de exploatare, dar mai ales cea sexuală, cuvinte ce arată desconsiderare („toroapă" înseamnă mârţoagă, gloabă) fiinţei umane, aservire, reducerea victimelor la stadiul de bunuri.

Inculpatul i-a spus că o iubeşte, că vrea să se căsătorească cu ea şi să aibă un copil împreună. Iniţial în glumă, iar apoi din ce în ce mai serios, inculpatul a început să-i ceară bani, în timp ce vorbeau la telefon. Discuţiile au degenerat treptat în ameninţări. A ameninţat-o că îi va rupe o mână şi un picior, limbaj violet ce a determinat-o să nu mai comunice cu el.

Martora T.M., ascultată şi ea ca martor în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât şi în cea a judecăţii, l-a cunoscut pe inculpatul A. D. la jumătatea lunii iunie 2009, abia terminase liceul, era în perioada bacalaureatului. Acesta s-a purtat frumos cu ea, nu a fost niciodată brutal, dar a minţit-o atunci când i-a cerut să-i spună vârsta reală. Totodată i-a spus că soţia lui este o femeie cu prenumele Anca, cu care avea copii, dar cu care era certat în acea perioadă. Inculpatul s-a oferit să-i găsească un loc de muncă în Italia, unde să se deplaseze împreună şi să înceapă o relaţie. A întrebat-o dacă este interesată să danseze. A întreţinut relaţii intime cu inculpatul. A fost sunată de soţia inculpatului (cel mai probabil de Ş.A.G.), care a ameninţat-o şi i-a adresat cuvinte jignitoare, o altă cauză a încetării relaţiei cu inculpatul (pe lângă diferenţa de vârstă şi comportamentul său general, anturajul său).

Pe D.N.M. a cunoscut-o cu totul întâmplător în vara anului curent, când a luat-o la ocazie cu maşina sa. I s-a recomandat acesteia cu prenumele de D. şi era însoţit în acea zi de B.C.P. în discuţia purtată pe drum, victima i-a spus inculpatului că era certată cu concubinul său şi lucrase mai mulţi ani în Italia. I-a lăsat numărul de telefon. Inculpatul a sunat-o după câteva zile, când s-au reîntâlnit şi au discutat mai multe. A aflat atunci că el are nişte fete în Italia care "prostesc" italienii şi fac „o groază de bani". Inculpatul i-a promis că dacă-l ascultă îi va obţine permis de conducere, îi va lua maşină şi nu-i va lipsi nimic. Au ajuns să întreţină raporturi sexuale. Inculpatul i-a făcut cadou obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte. A fost prezentată părinţilor şi unui nepot, recunoscut ca fiind numitul A.M. Cât timp a fost internată în spital cu fiica sa minoră, a purtat câteva discuţii cu acesta, internat şi el pentru o problemă pulmonară. A.M. i-a spus de mai multe ori că ea şi unchiul său se potrivesc, că dacă are nevoie de ceva îi poate furniza el.

Inculpatul A. D. a întrebat-o de mai multe ori, chiar insistent, dacă vrea să meargă în Italia cu el şi a răspuns favorabil cererii ei de a-i trimite împrumut o sumă de 100 euro (prin W.U.).

Aşa cum s-a arătat, probele cauzei, inclusiv interceptările de convorbiri telefonice, au contrazis apărarea inculpatului A. D. care a negat vehement orice relaţie, altfel decât amicală, cu M.E.D., orice implicare în afara unei relaţii de afaceri referitor la victima M.M.D. şi a susţinut o relaţie exclusiv de prietenie cu T.M.

Inculpatul a susţinut relaţia apropiată cu Ş.A.G., persoană cu care intenţiona să-şi întemeieze o familie, dar nu a recunoscut exploatarea sexuală a acesteia, prin promisiuni mincinoase şi violenţă.

În suplimentul de declaraţie din 10 noiembrie 2010, inculpatul A. D. a precizat că nu numai că nu a îndemnat-o pe A. (Ş.A.G.) să practice prostituţia, dar a încercat chiar, fără izbândă, să o determine să renunţe la astfel de obiceiuri.

A susţinut, de asemenea, că între el şi victimă a existat o relaţie sinceră, A. ştiind situaţia sa, de bărbat căsătorit, o dovadă a afecţiunii ce i-o purta fiind şi faptul că s-a interesat de soarta sa, după arestare, ocupându-se inclusiv de angajarea avocatului care-l apără în cauză. A negat susţinerile victimei, din faţa instanţei, în sensul că el, inculpatul, ar fi cumpărat mai multe bunuri de valoare, mobile şi imobile, din banii obţinuţi din practicarea prostituţiei, arătând că suma pe care i-a dat-o de bună voie Anca, treptat, se ridică la aproximativ 2.000 euro.

Inculpatul, în declaraţia sa de la termenul de judecată menţionat, a iterat şi o justificare a prezenţei victimei în faţa instanţei, pentru a declara împotriva sa: teama de a nu fi părăsită de actualul său concubin, un italian care a condiţionat continuarea relaţiei de incriminarea lui A. D., interesul personal al martorei-victimă, de a-i înlătura pe soţia şi copiii inculpatului din apartament, imobil pe care şi-l doreşte foarte mult, dar şi interesul de a nu fi, la rându-i, incriminată într-un alt dosar penal, privind exploatarea sexuală a minorei T.F.

Convorbirile telefonice interceptate au redat inteligibil şi concludent o cu totul altă realitate decât cea prezentată de inculpat, precum poziţionarea victimelor Ş.A.G. şi M.M.D., în anumite locuri, la ore târzii, în aşteptarea de „clienţi", precum şi realizarea unor câştiguri zilnice de către acestea din practicarea prostituţiei.

În convorbirile inculpatului A. D. cu alte persoane, acesta le numea pe fete „toroape" şi „rable", iar discuţiile telefonice cu M.E.D. au relevat un altfel de relaţie decât una pur amicală sau de afaceri, cum a susţinut inculpatul, numind-o pe victimă „iubita mea" sau „zâna mea", făcându-i promisiuni de căsătorie sau, în alte împrejurări, adresându-i ameninţări „Să vezi tu când o să-ţi rup o mână şi un picior".

Pe baza întregului material probator administrat, interceptare de convorbiri telefonice, declaraţiile victimelor şi ale martorilor, înscrisuri privind falsificarea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului cu nr. 19 din Tăndărei, Tribunalul a apreciat ca fiind dovedite faptele inculpatului A. D. de a le recruta pe M.M.D. şi Ş.A.G. şi de a încerca să le recruteze pe M.E.D., T.M. şi D.N.M., persoane majore, prin înşelăciune, promisiuni false de căsătorie, în scopul exploatării lor sexuale (determinarea la practicarea prostituţiei, în locuri şi la date diferite, însă în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ceea ce, în drept, constituie infracţiunea de trafic de persoane majore în formă continuată, prev. şi ped. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Raportat la modificările aduse Legii nr. 678/2001 prin Legea nr. 230/30 noiembrie 2010 şi constatând reducerea maximului special de pedeapsă pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1), tribunalul a făcut şi aplicarea principiului legii penale mai favorabile, conform art. 13 C. pen.

În sprijinul acestei încadrări juridice, a apreciat susţinerile victimei Ş.A.G., în sensul că era minoră în momentul recrutării, ca insuficiente pentru a se reţine o infracţiune distinctă de trafic de minori (în condiţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001), aceasta deoarece înscrisurile depuse de parchet la dosarul instanţei privind tranzacţiile Western Union au situat-o pe victimă la vârsta majoratului în perioada în care îi trimitea bani inculpatului A. D. (septembrie 2006), singurele dovezi concrete ale sumelor de care a beneficiat acesta de pe urma victimei, alături de propria-i recunoaştere.

Cazul victimei Dincă Loredana este unul distinct, datorită calităţii sale de minoră şi a implicării şi a celorlalţi inculpaţi, A.C., A.A. şi A.V., în exploatarea sexuală a acesteia. Ca modalitate de identificare a minorei, ca potenţială victimă, tribunalul a reţinut (conform declaraţiilor martorilor D.M. şi D.I. - părinţii fetei, P.L.M. - mătuşa maternă a acesteia şi C.F. -concubinul acesteia din urmă) că minora D.L., domiciliată în Bârlad, l-a cunoscut pe inculpatul A. D., cu ocazia unei vizite mai îndelungate în domiciliul mătuşii sale (P.L. din Slobozia).

Între timp, inculpaţii A.V., A.A. şi A. D. au început să-i caute în primăvara anului 2009 o damă de companie inculpatului A.C. Inculpatul menţionat plecase în Italia în luna martie şi locuia în Padenghe sul Garda, în casa fratelui său D., alături de fetele sale Ş.A.G. şi M.M.D., date la produs. Ştia astfel cum se puteau câştiga mari sume de bani (din convorbirile telefonice ale inculpaţilor, între ei sau cu alţi membrii ai familiei A., reieşind o anumită invidie faţă de bunăstarea afişată de A. D.) şi, probabil, se hotărâse să-l urmeze, cerându-i sprijinul, mai ales că se temea să se întoarcă acasă, unde se aştepta să fie arestat preventiv pentru faptele din Spania.

Inculpatul A. D. s-a deplasat de două ori cu autoturismul personal la Bârlad în luna mai pentru a o cunoaşte pe minoră şi a-i convinge părinţii să o lase să plece în Italia în scopul încheierii unei căsătorii cu A.C. (promisiune mincinoasă ce a reprezentat, în esenţă, mijlocul ilicit de recrutare). Dacă prima oară a fost singur, a doua oară s-a dus însoţit de martorul B.C.P., cumnatul său, originar din Bârlad, un cunoscut al familiei victimei, ales ca însoţitor poate nu tocmai întâmplător, ci tocmai pentru a-şi asigura reuşita, pentru a spori încrederea familiei.

I-a luat cu el la Bucu pe D.L. şi pe D.I., tatăl minorei, pentru a le face cunoştinţă cu toată familia (probabil şi pentru a rezolva problema actelor ei de identitate -minora nu avea carte de identitate - şi pentru găsirea unei persoane majore ca însoţitor în străinătate). Martorii D.M. şi D.I. au confirmat aceste aspecte, iar despre posibilitatea unei căsătorii a minorei cu inculpatul A.C. au avut cunoştinţă şi martorii P.L.M. şi C.F. Aşa cum a constatat şi inculpatul A. D., victima provenea dintr-o familie cu venituri modeste, aflată într-o stare de sărăcie lucie: familie numeroasă, ce locuia într-o baracă (construită din placaj), într-un ghetou al Bârladului, evident victima fiind lipsită de educaţie.

La Bucu, ceilalţi membri ai familiei, inculpaţii A.A. şi A.V. au contribuit la întărirea convingerii victimei şi părintelui ei că o vedeau ca pe o viitoare noră, afişarea unei stări materiale bune, omenirea lor, descrierea favorabilă făcută inculpatului A.C. (necăsătorit, fără copii, muncitor şi administrator al unei firme în Italia, proprietar al unei locuinţe în Bucu, separată de a lor şi cel care îl putea ajuta pe Ionel să se angajeze şi el în Italia).

Au refuzat totuşi să-şi asume rolul de a încheia cu victima un contract de închiriere a imobilului lor, a o lua în spaţiu într-o exprimare mai puţin academică, proces necesar eliberării cărţii ei de identitate (datorită lipsei unui act de proprietate al său sau al părinţilor săi asupra imobilului în care locuiesc în Bârlad).

Şi inculpatul A. D. s-a ferit să aibă o implicare publică în transportarea victimei în Italia şi de aceea a convins-o pe Ş.A.G. să-şi determine tatăl, G.N., să-şi asume el rolul de însoţitor major al minorei în străinătate, aspecte pe care inclusiv martora menţionată le-a relevat cu ocazia audierii la instanţă.

Inculpaţii, prin A. D., au plătit însă taxele necesare întocmirii celor trei acte necesare plecării victimei: cartea ei de identitate, procura notarială şi cazierul judiciar al însoţitorului major. Inculpatul A. D. a luat-o din nou la Bucu (în ziua în care s-a întocmit procura, fiind însoţit de B.C.P. şi G.N.), i-a cumpărat un bilet de avion, iar apoi un bilet de autocar, însă, datorită lipsei cazierului judiciar, victima şi însoţitorul ei nu au fost lăsaţi să se urce în avion şi să părăsească teritoriul ţării.

Acest incident a determinat de altfel o ceartă între inculpat, G.N. şi victimă, în cursul căreia inculpatul a adresat victimei mai multe insulte. Transportul victimei în Italia s-a realizat, totuşi, cu autocarul, însoţită fiind de tatăl martorei Ş.A.G.

Ajunsă acolo, fără a cunoaşte adevăratul scop al călătoriei, a fost obligată să se prostitueze. După două săptămâni, timp în care a întreţinut relaţii intime contra unor sume de bani, cu diverşi bărbaţi, obligată fiind de inculpatul A.C., a reuşit să fugă, într-o noapte, sunându-şi apoi mama şi relatându-i cele întâmplate. în acest sens au fost depoziţiile martorilor D.M., D.I. şi Ş.A.G.

Victima nu a fost ascultată în niciuna dintre fazele procesului penal, din declaraţiile părinţilor, martorii D.M. şi D.I., reieşind că aceasta locuieşte în străinătate, la o adresă necunoscută. Ca urmare, victima nu are nicio calitate procesuală, neînţelegând să participe în cauză nici ca parte vătămată sau parte civilă.

Inculpaţii au negat acuzaţiile ce li s-au adus, susţinând că minora D.L. trebuia să se căsătorească cu inculpatul A.C., dar s-a răzgândit. Apărările lor au fost, însă, vehement contrazise de probele dosarului.

În realitate, victima a fost ameninţată, lovită şi lipsită de libertate de A.C., cu alte cuvinte constrânsă fizic şi moral de acesta să întreţină acte sexuale plătite cu mai mulţi bărbaţi, sens în care, în sarcina tuturor inculpaţilor (având în vedere şi contribuţia celorlalţi), s-a reţinut infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001.

S-a reţinut că modificările aduse prin Legea nr. 230/2010 art. 13 alin. (3) din Legea nr. 678/2001 nu implică aplicarea principiului legii penale mai favorabile, dat fiind cazul concret al speţei.

Pe parcursul anului 2009 (dacă nu şi în 2008), până la data reţinerii sale (01 septembrie 2009), inculpatul A. D. a deţinut, fără drept, în locuinţa sa din Ţăndărei o armă neletală, un pistol semiautomat, ce foloseşte muniţie cu efect sonor sau cu gaze iritant-lacrimogene (categoria F - arme supuse notificării din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor), marca E., modelul Special 99, calibrul 9 mm, seria EV-7121538. Inculpatul nu poseda certificat de deţinător legal al unei arme neletale, conform procesului-verbal întocmit de Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe periculoase. Nu se ştie modalitatea (locul şi identitatea înstrăinătorului) în care a dobândit arma.

Instanţa a apreciat că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 279 alin. (1) C. pen., iar susţinerea inculpatului în sensul că pistolul aparţinea unui prieten care-l uitase în maşina sa, nu a putut fi primită, în raport de materialul probator existent la dosar şi de faptul incontestabil dovedit al deţinerii unei arme de foc neletale semiautomate cu efect sonor sau gaze iritant-lacrimogene, în stare de funcţionare, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 septembrie 2009.

În sarcina celor patru inculpaţi s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, atât cât priveşte acţiunea de exploatare, prin muncă, a mai multor persoane majore şi minore, în Spania, cât şi coparticiparea în scopul exploatării sexuale a minorei D.L.

Tribunalul a opinat că inculpaţii nu se fac vinovaţi de săvârşirea acestei infracţiuni, comiterea faptelor deduse judecăţii (mai puţin cele privind exploatarea sexuală a mai multor persoane majore şi deţinerea, fără drept, a unei arme neletale semiautomate cu muniţie cu efect sonor sau cu gaze iritant-lacrimogene comise individual de A. D.) în participaţie penală neputând conduce automat la concluzia existenţei unei structuri organizate, a unei acţiuni coordonate, a unui rol prestabilit.

Dimpotrivă, prima instanţă a apreciat că ansamblul materialului probator administrat în cauză relevă lipsa unor reguli prestabilite, acţiunile realizate de inculpaţii A. D., A.A. şi A.V., la diferite intervale de timp (este adevărat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale), fiind întâmplătoare, în raport de diferiţi factori externi, precum situaţia în care victimele nu dispuneau de bani pentru a-şi cumpăra singure bilete de autocar şi solicitau ajutor, ori unele dintre acestea cereau informaţii privind condiţiile din Spania.

Astfel, marea majoritate a părţilor vătămate (exceptând pe cele pentru care s-a reţinut culpa în exploatare) a declarat că nu-i cunoaşte fie pe inculpaţii A.A. şi A.V., fie pe inculpatul A. D.. Multe dintre ele au luat decizia plecării, urmare a implicării altor persoane, neincriminate în cauză. Doar exploatarea părţii vătămate B.D.T. a presupus participarea a trei dintre cei patru inculpaţi, şi anume A.V. şi A. D., prin asigurarea transportului, iar A.C. prin supunere la muncă forţată, condiţie esenţială, prev. de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003, pentru a se reţine existenţa unui grup infracţional organizat.

Altfel spus, instanţa de fond nu a putut reţine, în cazul celorlalte victime, minore şi majore, exploatate prin muncă în Spania, o acţiune coordonată a tuturor inculpaţilor sau, cel puţin, a trei dintre ei.

Rolul inculpatului A.V., spre exemplu, a constat în cumpărarea biletelor de transport pentru unele dintre victime, ceea ce a justificat, în opinia primei instanţe, reţinerea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, neputându-se vorbi, însă, de un rol prestabilit, acţiunea inculpatului limitându-se la asigurarea deplasării părţilor vătămate în Spania, încurajările despre care s-a vorbit în rechizitoriu fiind izolate şi fără relevanţă faţă de nişte persoane oricum decise să plece la muncă în Spania.

Inculpata A.A. a acţionat doar în cazul victimei T.V., sub forma recrutării. A. D. a recrutat sau a asigurat transportul unei părţi dintre victime, în înţelegere doar cu inculpatul A.C., fără nicio dovadă a implicării inculpaţilor A.A. şi A.V..

Judecătorul cauzei a apreciat că, din ansamblul probator administrat în cauză, nu rezultă cu certitudine existenţa unui grup infracţional organizat în înţelesul dat acestei noţiuni de dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, cu precizarea expresă că „nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional, în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate, sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii să.

Acuzarea inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 s-a sprijinit exclusiv pe interpretarea dată de procuror activităţii infracţionale a celor patru inculpaţi şi pe interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi între ei sau cu alte persoane, însă acestea nu relevă existenţa unei structuri organizate, care să fi acţionat coordonat, după reguli stabilite, atâta timp cât acele discuţii telefonice, indicate de procuror drept probe în acuzare, sunt în mare parte neinteligibile, se referă la persoane neimplicate în cauză şi nu sunt în măsură să dovedească o eventuală activitate efectivă de coordonare, organizare sau control, desfăşurată de unul dintre inculpaţi (A.C.) asupra activităţii infracţionale a celorlalţi.

Ceea ce se poate evidenţia din cuprinsul unora dintre convorbirile telefonice (cele inteligibile), este participaţia penală a inculpaţilor, inclusiv în cazul exploatării minorei D.L., sub forma sprijinului pe care A.A., A.V. şi A. D. au înţeles să-l acorde inculpatului A.C., în virtutea relaţiilor familiale dintre ei, concretizat, de asemenea, în fapte de exploatare, prin muncă sau sexuală, sub forma recrutării, asigurării transportului sau găzduirii (acest din urmă aspect referitor şi la victima minoră Dincă Loredana, primită în locuinţa din Bucu a inculpaţilor A.A. şi A.V.).

Nefîind dovedit în cauză că inculpaţii au acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat, prima instanţă a apreciat că soluţia care se impune este aceea de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Pentru celelalte infracţiuni, reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi, tribunalul a pronunţat câte o pedeapsă penală, în raport de criteriile obligatorii de individualizare prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă fixate de textul de lege incriminator şi gradul de pericol social concret, determinat de persoana infractorului, împrejurările comiterii, circumstanţele reale şi personale.

A fost avută în vedere amploarea deosebită a activităţii infracţionale a inculpatului A.C. (numărul mare de victime şi perseverenţa infracţională), constatându-se, în raport de aceste împrejurări, o periculozitate sporită. în defavoarea acestui inculpat s-a reţinut şi modalitatea comiterii faptelor, prin violenţă fizică şi ameninţare ori inducere în eroare a unui număr de aproximativ 74 persoane (martori, părţi vătămate şi părţi civile), profitând, după caz, de situaţia materială precară a victimelor, gradul de cultură scăzut al acestora ori minoritatea unora dintre ele, perioada mare de timp în care s-a desfăşurat exploatarea, prin muncă ori sexuală, a mai multor persoane, atitudinea nesinceră, de negare a faptelor comise, chiar şi în condiţiile administrării unor probe evidente de vinovăţie.

Toate aceste împrejurări au imprimat, în opinia Tribunalului, un caracter agravat răspunderii penale a inculpatului A.C., sens în care lipsa antecedentelor penale, singurul element favorabil, de altfel, a fost apreciat ca fiind fără relevanţă, cât priveşte individualizarea pedepselor.

Referitor la inculpatul A. D., s-a apreciat ca fiind incidente dispoziţiile art. 74-76 C. pen., elementele favorabile precum lipsa antecedentelor penale ori situaţia familială, determinată de prezenţa a doi minori, având semnificaţia unor circumstanţe atenuante, faţă şi de rezultatul concret al faptelor, constând din prejudicierea unui număr mai mic de victime. Pe de altă parte, la stabilirea în concret a periculozităţii faptelor şi, implicit, a cuantumului pedepselor, s-a reţinut atitudinea nesinceră şi perseverenţa infracţională.

Raportat şi la dispoziţiile art. 52 C. pen., ce reglementează scopul pedepsei, Tribunalul a considerat că, în cazul celor doi inculpaţi, reeducarea ori prevenirea săvârşirii de noi asemenea infracţiuni de o gravitate sporită, îndreptate împotriva libertăţii şi integrităţii fizice şi psihice a persoanei, nu se pot asigura decât prin pronunţarea unor pedepse cu închisoarea, cu executare în regim de detenţie, aplicate într-un cuantum care să releve contribuţia efectivă a fiecăruia.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A.A. şi A.V., Tribunalul a avut în vedere o mai mică contribuţie infracţională, într-o manieră lipsită de violenţe, precum şi vârsta înaintată a acestora, sens în care s-au pronunţat în sarcina lor pedepse cu închisoarea, coborâte sub minimul special prevăzut de lege, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 74-76 C. pen. S-a reţinut ca circumstanţă favorabilă acestor inculpaţi prezenţa la instanţă pe întreg parcursul judecăţii.

S-a făcut, cu privire la toţi inculpaţii, aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., fiind vorba de infracţiuni comise în concurs real, urmând a stabili ca rezultantă, pentru fiecare caz în parte, pe cea mai grea.

În raport de cuantumul pedepselor pronunţate şi de prevederea în legea incriminatoare a obligativităţii aplicării unei pedepse complementare, tribunalul a analizat, în fiecare caz în parte, incidenţa dispoziţiilor art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen. şi a dispus, în raport de gravitatea faptei, conţinutul şi durata fiecărei pedepse complementare.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (3) C. pen., urmând ca fiecare inculpat să execute, după executarea pedepsei principale, o singură pedeapsă complementară, cea mai grea dintre cele aplicate, iar referitor la conţinutul acesteia, s-a avut în vedere, în cazul tuturor inculpaţilor, inclusiv interzicerea dreptului de a alege, apreciindu-se că, în raport de natura faptelor comise, aceştia nu sunt în măsură a aprecia şi a decide asupra componenţei corpului legislativ al ţării.

Şi cât priveşte pedeapsa accesorie, tribunalul a avut în vedere recomandarea Comisiei de la Veneţia privind respectarea aceluiaşi principiu al proporţionalităţii, potrivit căruia suprimarea drepturilor politice trebuie pronunţată de o instanţă printr-o hotărâre specifică (cauza Hirst). Pentru a se conforma aceluiaşi principiu, tribunalul a apreciat că, faţă de gravitatea faptelor, de specificul acestora şi de interesele persoanelor vătămate, se impune ca pedeapsă accesorie şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen. S-a considerat, astfel, că nu se depăşeşte acea marjă de apreciere acceptabilă prin interzicerea inculpaţilor a dreptului electoral de a vota, prin faptele comise, toţi cei patru inculpaţi dovedind că nu au maturitatea de a respecta drepturile fundamentale ale celor mai apropiaţi semeni, aşa încât pedeapsa accesorie nu devine incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1, conform căruia „Înaltele Părţi Contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere, cu vot secret, în condiţiile în care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ".

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A.A. şi A.V., în legătură cu care tribunalul a reţinut o contribuţie infracţională mai redusă, comiterea faptelor într-o manieră neviolentă, dar ţinând seama şi de celelalte circumstanţe favorabile, precum lipsa antecedentelor penale ori vârsta înaintată, s-a apreciat incidenţa dispoziţiilor art. 861 alin. (1) şi (2) C. pen., fiind îndeplinite condiţiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere: cuantumul pedepsei rezultante, lipsa antecedentelor penale, persoana inculpaţilor, existând indicii în sensul că însăşi pronunţarea condamnării constituie pentru aceştia un avertisment, nefîind necesară executarea efectivă.

Termenul de încercare s-a stabilit conform art. 862 C. proc. pen., prin adăugarea la cuantumul pedepsei rezultante a unui interval de timp de 3 ani.

A fost încrE.nţată supravegherea inculpaţilor A.A. şi A.V., Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, urmând ca, pe durata termenului de încercare, inculpaţii să se supună măsurilor obligatorii de supraveghere prevăzute imperativ de dispoziţiile art. 863 alin. (1) C. pen., precum şi următoarelor obligaţii prevăzute de art. 863 alin. (3) C. pen.:

- să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa şi să nu depăşească limitele teritoriale ale statului român, decât cu aprobarea instanţei;

- să nu intre în legătură cu părţile vătămate şi civile din prezenta cauză.

S-a făcut, în cauză, cu privire la aceiaşi inculpaţi, aplicarea dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen., atrăgându-li-se atenţia asupra consecinţelor comiterii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau a nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor facultative impuse de instanţă, constând din revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea în întregime a pedepsei în regim de detenţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen., Tribunalul a dispus, pe durata aceluiaşi termen de încercare, de 6 ani, suspendarea executării pedepsei accesorii pronunţată în sarcina inculpaţilor A.A. şi A.V..

Sub aspectul laturii civile, tribunalul a constatat că, audiate în faţa instanţei, părţile civile A.E., H.E., M.D., V.E., G.M.A., B.M.A., B.G., V.G., M.P., M.S.M., D.G., M.M.I. şi B.D.T. şi-au menţinut pretenţiile civile formulate în faza urmăririi penale.

Deşi legal citate, inclusiv cu mandate de aducere, părţile civile B.O.A., B.G.C., C.D.M., M.M., M.F., S.S., Ş.A., G.M. F., C.P., N.G., B.C.M., P.L., D.N. şi D.I., T.M.G., N.C.D., I.S., B.M., C.I.G., C.G., O.V., S.G.M., V.D. şi V.M. nu s-au prezentat la instanţă pentru audiere, sens în care tribunalul a avut în vedere declaraţiile acestora din faza urmăririi penale referitor la pretenţiile civile formulate, în condiţiile în care nu există o declaraţie expresă de renunţare a celor în cauză, iar constituirea de parte civilă s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi 15 C. proc. pen., anterior modificării prin Legea nr. 202/2010.

Au renunţat expres, prin declaraţiile din faţa instanţei, la pretenţiile civile formulate iniţial, părţile civile: Z.M., D.F.D., S.M.C., S.G.V., P.I., T.L., T.V., A.P., C.E., N. C.G., S.E., N.V.D., D.I., S.G.C., S.M., A.M., P.M., S.I., S.I., C.I., T.M., L.A.F., A.N. şi R.A.G. şi N.S..

Referitor la părţile civile legal constituite în cauză şi care nu au renunţat la despăgubirile solicitate, Tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 14 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile.

Astfel, s-a reţinut că, în conformitate cu art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, iar potrivit art. 999 C. civ., „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa".

Tribunalul a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, precum şi cele privind repararea prejudiciului, inclusiv dispoziţiile art. 1003 C. civ. (în situaţia părţilor civile victime ale exploatării prin participaţie penală), conform cărora, când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, acestea sunt ţinute solidar pentru despăgubire, aşa încât, cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate, fiecare acţiune a fost admisă în parte sau în totalitate.

În acest sens, în raport de solicitările părţilor, conform principiului disponibilităţii ce guvernează soluţionarea acţiunii civile şi cel al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, s-au avut în vedere propriile declaraţii ale părţilor civile (inclusiv din faza urmăririi penale pentru cei ce nu s-au prezentat la instanţă) referitor la perioada de timp efectiv petrecută de fiecare prin prestarea unei munci agricole în Spania şi câştigul bănesc ce ar fi trebuit să rezulte în condiţiile unei munci continue şi corect normate.

Instanţa de fond a reţinut, potrivit depoziţiilor de la urmărirea penală, că o muncă aproximativ constantă, desfăşurată de un muncitor harnic, ar fi trebuit să aducă un câştig lunar de 700-800 euro. Despre un asemenea câştig au vorbit, de exemplu, martorul D.T. şi partea civilă D.G. în declaraţiile din faţa Tribunalului, în timp ce partea civilă A.E. a susţinut prin declaraţia de la instanţă posibilitatea unui câştig mult mai mare, de 5 euro pe oră, în condiţiile unui interval de muncă zilnic de 10 ore, ceea ce ar conduce la un venit bănesc posibil de peste 1.000 euro lunar. Şi alte depoziţii au fost reţinute a fi concludente în acest sens.

Astfel, în declaraţia de la urmărirea penală, partea civilă D.N. a susţinut că, din discuţiile cu martorul T.M.A., a înţeles, anterior plecării, că se poate aştepta la un venit lunar de 600 euro. Din discuţiile cu C., partea civilă M.P. (declaraţia din vol. V al instanţei, pag. 130-132) a înţeles că, după achitarea contravalorii cazării şi altor datorii, îi va rămâne un venit net lunar de aprox. 500 Euro, iar partea civilă S.M.C. (pag. 173 vol. III instanţă), se aştepta să câştige pentru o lună de muncă continuă 600 euro.

Faţă de aceste precizări, Tribunalul a luat în considerare un venit lunar de 600 euro, apreciind astfel contravaloarea muncii unui om obişnuit, neavând date certe referitor la capacitatea de muncă efectivă a fiecăreia dintre părţile civile constituite în cauză.

În funcţie de acest venit şi de perioada de muncă efectiv prestată, conform propriilor declaraţii din faţa instanţei sau din faza urmăririi penale, pentru părţile civile ce nu s-au prezentat la instanţă, s-a stabilit suma de bani cuvenită fiecăreia sau suma ce se impune a fi confiscată de la inculpatul A.C., în situaţia nemenţinerii pretenţiilor civile.

Astfel, H.E. a susţinut, inclusiv în declaraţia din faţa instanţei, că a muncit continuu doar două săptămâni (echivalentul a 300 euro), A.E. (declaraţia de la instanţă) a muncit efectiv doar o lună, dar recunoaşte că îi datora lui C., pentru cheltuielile zilnice, 130 euro, M.D. susţine tot în faţa instanţei, că a stat 3 luni în Spania, dar a muncit continuu o perioadă de aproximativ două luni, în timp ce partea civilă B.O.A. (declaraţia de la urmărirea penală vol. III pag. 270-274) a muncit timp de 3 luni, dar i-a plătit inculpatului A.C. şi un comision de 200 euro.

Partea civilă M.M. (declaraţia de la urmărirea penală vol. III pag. 129-134) a muncit în Spania din 26 septembrie 2007 până pe 12 ianuarie 2008, deci aproximativ 3 luni şi jumătate, ceea ce reprezintă echivalentul a 2.000 euro, în timp ce partea civilă S.S. a lucrat efectiv numai în perioada de la 16 februarie 2007 la 24 februarie, dar a primit bani de acasă pentru a se întoarce în ţară (declaraţia de la urmărirea penală vol. III pag. 282-286).

Atât partea civilă Ş.A. (vol. III dosar de urmărire penală pag. 275-281), cât şi partea civilă G.M. F. (vol. III dosar de urmărire penală, pag. 45-48) au muncit continuu câte 6 luni, primul începând cu noiembrie 2007, iar celălalt cu 30 iulie 2007.

Partea civilă C.P. (vol. III dosar urmărire penală pag. 292-295) a inclus în despăgubirile solicitate atât contravaloarea muncii prestate, cât şi cheltuielile de transport (inclusiv biletul de avion pentru dus) şi cele zilnice pentru perioada cât a stat în Spania, de la 16 la 25 februarie 2007.

Partea civilă G.M.A., audiat în faţa instanţei, a declarat că a muncit o perioadă de 2 luni şi jumătate, pentru care a primit de la inculpatul A.C. doar 50 de euro şi i-au fost trimişi de părinţii aflaţi în ţară 300 euro pentru a-şi plăti datoriile şi a se putea întoarce acasă.

Din declaraţia de la urmărirea penală (vol. IX pag. 48-53) a părţii civile B.C.M. a rezultat că acesta a lucrat în Spania aproximativ 10 luni, din septembrie 2008 până în iulie 2009, aspect faţă de care solicitarea sa de pretenţii, în sumă de 4.000 euro, a fost apreciată a fi pe deplin justificată.

P.L. a muncit în Spania din noiembrie 2008 până pe 7 ianuarie 2009 (declaraţia de la urmărirea penală vol. IX pag. 15-18), D.N. (declaraţia de la urmărirea penală vol. IX pag. 71-76) a muncit aproximativ o lună, dar a solicitat şi banii trimişi din ţară de mama sa, în sumă de 300 euro, precum şi biletul de autocar pentru întoarcere, la fel şi partea civilă D.I., fratele acestuia din urmă (declaraţia de la urmărirea penală vol. III pag. 197-201).

Audiat la instanţă, partea civilă D.G. a susţinut că a muncit continuu 3 luni şi jumătate (echivalentul la 2.000 euro), dar a primit de la inculpatul A.C. suma de 150 euro.

Deşi legal citat, partea civilă B.M. nu s-a prezentat în faţa instanţei, dar din declaraţia de la urmărirea penală (vol. III pag. 135-142) a reieşit că ar fi stat în Spania aproximativ 8 luni, de la 31 iulie 2007 la 22 martie 2008, dar nu a muncit continuu şi a mai primit, din când în când, de la A.C., sume modice.

Tot din declaraţia de la urmărirea penală (vol. III pag. 59-63), a reieşit că partea civilă C.I.G. a muncit continuu, fără a primi vreun ban, timp de 5 luni (echivalentul a 3.000 euro).

Nici partea civilă C.G. nu s-a prezentat la instanţă, dar din declaraţia amănunţită de la urmărirea penală (vol. III pag. 33-39) a reieşit că a stat în Spania în perioada 31 iulie-13 decembrie 2007, dar a muncit efectiv doar 2 luni, deci i se cuvine echivalentul a 1.200 euro.

La fel şi partea civilă O.V., a declarat la urmărirea penală (vol. III pag. 306-310) că a stat în Spania între 15 februarie 2007 şi 15 septembrie 2007, nu a muncit continuu, iar fratele său i-a trimis lui A.V. suma de 530 euro, pentru ca C. să-i permită să se întoarcă în ţară (fapt, de altfel, confirmat şi de alte persoane ascultate în cauză, precum S.L.), astfel că suma de 2.000 euro solicitată cu titlu de pretenţii civile a fost apreciată a fi justificată.

În declaraţia de la urmărirea penală, din vol. III, pag. 101-106, partea civilă S.G.M. a arătat că a muncit în Spania aproximativ 5 luni, în perioada 26 iunie 2007-16 noiembrie 2007, sens în care se justifică suma de 3.000 euro.

În declaraţia de la instanţă, partea civilă M.M.I. a precizat că a muncit continuu 3 luni, dintre cele 3 luni şi jumătate petrecute în Spania şi a primit de la inculpatul A.C. suma de 250 euro.

Părţile civile V.D. şi V.M. nu s-au prezentat pentru a declara în faţa instanţei, dar din declaraţiile de la urmărirea penală (vol. III pag.264-269 şi respectiv pag. 164-171) reiese că V.D. a muncit continuu 4 luni, pentru care a primit suma de 400 euro, iar V.M. a muncit 2 luni şi a primit doar 50 euro.

Din declaraţia de la urmărirea penală a părţii civile T.M.G. (vol. III, pag. 158-163), rezultă că acesta a muncit în Spania timp de 9 luni, din 27 ianuarie 2008 până la sfârşitul lunii octombrie 2008, astfel că suma solicitată, de 2500 euro, apare ca dovedită. La fel şi suma cerută de partea civilă N.C.D., de 12.000 euro, faţă de timpul petrecut de această parte civilă la muncă, în Spania, de 1 an şi 8 luni.

Partea civilă B.G. a fost audiată şi la instanţă, arătând că din cele 6 luni petrecute într-o primă etapă în Spania, a muncit efectiv doar 3, pentru care a primit doar 200 euro, după care s-a întors în ţară, biletul de drum de 100 euro fiindu-i plătit de A.C., dar a revenit în Spania, unde a mai stat 4 luni, fără a mai câştiga ceva.

Concubinul său, partea civilă V.G., de asemenea, audiat de instanţă, a muncit 7 din cele 8 luni cât a stat în Spania, sens în care suma solicitată, de 2.000 euro, este justificată.

Părţile civile M.P. şi M.S.M., audiaţi de instanţă, au petrecut în Spania o lună şi, respectiv, 3 luni, timp în care au muncit continuu, M.P. solicitând şi contravaloarea transportului dus-întors.

Legal citat, partea civilă I.S. nu s-a prezentat în faţa instanţei, conform declaraţiei sale de la urmărirea penală (vol. IX pag. 1-5), acesta a muncit în Spania 6 luni şi nu a fost plătit, întorcându-se în ţară pe 24 noiembrie 2008.

Audiată de instanţă, partea civilă B.M.A. şi-a menţinut pretenţiile doar pentru suma de 1.200 lei, trimisă de mama sa, pentru a se putea întoarce în ţară, pretenţii justificate în opinia Tribunalului, date fiind circumstanţele cauzei.

Prin declaraţia din faţa instanţei, partea civilă B.D.T. a susţinut că a muncit neîntrerupt în Spania 6 luni şi a primit de la inculpatul A.C. doar 100 euro pentru a se întoarce în ţară.

În faţa instanţei, părţile civile care au renunţat la cererile de pretenţii, deşi există dovezi ale temeiniciei acestora şi unii dintre martori, care nu au dorit participarea în proces, ca părţi, dar au, în opinia Tribunalului, calitatea de victime ale traficului de persoane, au declarat astfel: Z.M. a muncit efectiv 6 luni, S.M.C., o lună, S.G.V. a muncit continuu timp de o lună, dar a primit 100 Euro de la inculpatul A.C., B.M.A. a muncit neîntrerupt timp de 1 an şi 3 luni, N.S. o lună şi jumătate, dar a primit 300 euro, T.L. a muncit 6 luni, dar nu continuu, partea civilă T.V. a muncit aproximativ 7 luni, N.C.G. doar 2 zile, partea civilă S.G.C. a petrecut în Spania 2-3 săptămâni, dar a muncit doar 2-3 zile, la fel şi S.I., A.M. a fost în Spania timp de 3 luni, dar nu a muncit continuu, la fel şi S.I. în perioada de 2 luni cât s-a aflat la muncă, partea civilă C.I. a muncit efectiv 3 luni şi jumătate, dar munca pe 2 săptămâni nu a fost remunerată de spaniol, fiind considerată de proastă calitate, tot 3 luni a muncit şi partea civilă T.M., A.N. a muncit 3 săptămâni, dar a primit de la inculpatul A.C. 75 euro, la fel şi partea civilă R.A.G.,, martorul S.M. a muncit efectiv 2 săptămâni, martorul T.M.A. aproximativ o săptămână, iar martora T.Ş. a petrecut în Spania 1 an şi 7 luni, timp din care a muncit efectiv 10 luni.

Din declaraţia de la urmărirea penală a părţii civile I.D. (vol. III pag. 124-128) a reieşit că acesta a petrecut în Spania, la muncă, perioada de la 23 septembrie 2007 la 18 ianuarie 2008, deci aproximativ 3 luni şi jumătate şi nu a renunţat la acţiunea sa în pretenţii, admisibilă parţial, pentru suma de 2.000 euro.

Ulterior decesului său, această sumă nu a fost solicitată de potenţialii succesori, sens în care Tribunalul a opinat că se impune confiscarea, în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, aplicabile şi în cazul celorlalte confiscări, art. 118 lit. e) C. pen., rap. la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Celelalte victime ale traficului de persoane, martori, părţi vătămate şi părţi civile, prin declaraţiile lor, chiar dacă au probat scopul urmărit de inculpat, de exploatare prin muncă, nu au demonstrat că inculpatul A.C. ar fi beneficiat efectiv de vreo sumă de bani, urmare a muncii lor, sens în care s-a apreciat că nu se impune confiscarea, în această situaţie fiind partea vătămată C.D. (a stat doar 2 ore şi s-a întors în ţară, neconvenindu-i condiţiile), P.I. (a lucrat efectiv o lună, dar nu pentru A.C.), N.O.V. (a câştigat ceva bani, pentru cât a muncit, în general fiind timp nefavorabil), martorii D.T. (nu precizează cât i s-ar fi cuvenit din munca depusă, încercând să-l disculpe pe inculpatul A.C.), Ş.I. (declaraţie favorabilă inculpatului), la fel S.I. şi S.M.Ş. (declaraţii irelevante), precum şi părţile civile care au formulat pretenţii doar referitor la contravaloarea transportului, declarând că nu au prestat niciun fel de muncă, ori din cauza vremii nefavorabile, ori a timpului scurt petrecut în Spania sau, dimpotrivă, au primit contravaloarea muncii ori de la inculpatul A.C., ori de la alt antreprenor, renunţând, ulterior, la acestea: D.F.D., P.I., A.P., C.E., S.E., N.V.D., D.I., S.M., P.M., S.L. şi L.A.F..

La stabilirea în concret a cuantumului pretenţiilor, Tribunalul a avut în vedere, de asemenea, precizările unora dintre părţile civile, precum H.E., care a solicitat inclusiv daune morale, în sumă de 1.700 euro, justificate în opinia Tribunalului, dată fiind suferinţa îndelungată cauzată victimei prin purtarea inculpatului A.C., B.G.C. şi M.F., care au solicitat doar contravaloarea transportului (300 şi respectiv 200 euro), C.D.M., care a precizat drept contravaloare a transportului şi banii trimişi de acasă în sumă de 400 euro sau C.P., ce a inclus în pretenţiile de 3.000 euro şi transportul dus-întors, inclusiv cheltuielile zilnice, la fel şi M.P., care s-a constituit parte civilă cu 800 euro, inclusiv transportul dus-întors sau O.V., S.S. şi G.M.A., care au solicitat şi banii trimişi de familia aflată în ţară, în sumă de 530 euro, respectiv câte 300 euro sau V.E. care a solicitat şi banii cheltuiţi pentru a-şi aduce în ţară soţia ajunsă la disperare, în afara contravalorii unei săptămâni de muncă neplătită. Partea civilă N.G.a solicitat suma de 200 euro reprezentând banii cheltuiţi pe drum, toate aceste sume fiind justificate, în opinia Tribunalului, întrucât s-a apreciat de notorietate contravaloarea unui transport dus-întors cu autocarul în Spania (160-200 euro) şi ca rezultând din depoziţiile persoanelor ascultate, în sensul că multe dintre părţile civile au fost nevoite să solicite bani de la rudele din ţară pentru a se putea întoarce acasă. S-a considerat, totodată, că există o legătură de cauzalitate directă între aceste cheltuieli şi faptele infracţionale deduse judecăţii, fără de care ele nu ar fi fost făcute.

Partea civilă G.M. F. a solicitat inclusiv contravaloarea convorbirilor telefonice purtate de A.C. de pe telefonul său, dar nu a probat acest aspect. Mai multe părţi civile, precum S.G.V., T.V., S.E., B.D.T., D.G., I.D., B.G., V.D., A.N., G.M.A., M.M.l., A.E., V.M., au precizat achitarea de către inculpatul A.C. a unor sume de bani reprezentând contravaloarea biletelor de autocar sau contravaloarea parţială a muncii lor. Aceste sume au fost scăzute din totalul pretenţiilor solicitate şi dovE.te.

Tribunalul a luat act că părţile vătămate C.D., P.I. şi N.O.V., precum şi martorii T.Ş., D.T., Ş.I., S.M.Ş., S.l., S.M. şi T.M.A., nu s-au constituit ca părţi civile în cauză, numiţii T.Ş., S.l., S.M., S.M.Ş., D.T. şi T.M.A. refuzând să participe în procesul penal ca părţi vătămate.

De asemenea, s-a constatat că I.M. şi I.l., potenţiali moştenitori ai victimei decedate I.D., nu au făcut dovada certă a calităţii lor de succesori, sens în care, în lipsa unei acţiuni civile legal susţinute, suma de bani cuvenită victimei s-a dispus a fi confiscată.

Pentru sumele de bani pe care părţile civile sau vătămate, inclusiv unii dintre martorii mai sus menţionaţi (persoane exploatate prin muncă în opinia Tribunalului) nu le-au solicitat, deşi erau îndreptăţiţi pentru munca prestată în Spania şi neremunerată, precum şi pentru suma de bani cuvenită victimei decedate I.D., Tribunalul a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen., rap. la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu consecinţa confiscării lor de la inculpatul A.C., persoană ce a beneficiat de aceste sume.

La stabilirea fiecărei sume de bani în parte s-au avut în vedere aceleaşi criterii ca la stabilirea despăgubirilor: munca prestată de fiecare în raport de un venit mediu lunar de 600 euro şi de sumele primite de fiecare parte civilă renunţătoare.

În conformitate cu aceleaşi dispoziţii legale, art. 118 lit. e) C. pen., rap. la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, tribunalul a dispus confiscarea de la inculpatul A. D. a sumei de bani dobândită de acesta, urmare a exploatării sexuale a victimei Ş.A.G. şi pentru care persoana vătămată nu a formulat pretenţii civile, refuzând participarea în proces ca parte vătămată sau parte civilă.

În acest sens, s-a avut în vedere suma de bani concret dovedită, în raport de declaraţiile martorei şi inculpatului şi de înscrisurile depuse de parchet la dosarul instanţei (filele 9-77 vol. VI).

În depoziţia sa din faţa instanţei (filele 297-300 ale vol. V), martora, victimă a traficului de persoane prin practicarea prostituţiei în Italia, a susţinut că, urmare a exploatării sale, inculpatul A. D. şi familia sa s-ar fi întreţinut timp de aproximativ 6 ani şi jumătate, perioadă în care s-ar fi achitat contravaloarea a două apartamente şi, probabil, şi a autoturismului, folosit de inculpat, dobândindu-se şi o cantitate mare de bijuterii. în susţinerea acestor afirmaţii ale martorei s-a reţinut, însă, că nu sunt alte dovezi certe, martora neindicând în concret o sumă de bani obţinută de inculpat urmare a exploatării sale, iar interceptările de convorbiri telefonice nu au fost, în opinia tribunalului, concludente sub acest aspect.

Din înscrisurile depuse de parchet, privind tranzacţiile W.U. efectuate la Agenţiile R.B. SA, în perioada 1 ianuarie 2005-9 martie 2009, a reieşit că martora Ş.A.G. i-ar fi trimis lui A. D. o sumă de 600 euro. în declaraţia sa de la pag.80-82 ale vol. VI din dosarul instanţei, inculpatul A. D. a precizat o sumă primită de la martoră de aproximativ 2.000 euro, primită treptat, în tranşe de câte 2-300 euro.

Tribunalul a apreciat ca cert dovedită această sumă indicată de inculpat, nici celelalte înscrisuri depuse de parchet, nici actele privind tranzacţionarea unor imobile (contracte de vânzare-cumpărare a unor apartamente sau case de locuit, avându-i ca părţi contractante pe inculpaţii A.A. şi A.V.), ori tranzacţii băneşti W.U., între inculpatul A. D. şi soţia acestuia A.I., între inculpat şi alte persoane, ori între persoane străine de prezenta cauză, nefiind în măsură să probeze o altă situaţie de fapt.

În conformitate cu aceleaşi dispoziţii legale, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. D. a armei de foc neletale, semiautomate, care foloseşte muniţie neletală cu efect sonor sau cu gaze iritant lacrimogene, marca E., model special 99, având calibrul 9 mm, şi două cartuşe din metal sertizate cu capac din plastic de culoare verde, unul neinscripţionat pe rozetă, iar celălalt purtând inscripţia U.M.A. P.A. Knall.

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Ialomiţa, nr. 82/D/2007 din 20 noiembrie 2009, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui autoturism, proprietate comună devălmaşă a inculpaţilor A.A. şi A.V., precum şi asupra unor imobile ca: apartamentul cu nr. 17 din Ţăndărei, Şos. Bucureşti, Bl.E, sc.D, et.4 şi casa de locuit din Bucu, judeţul Ialomiţa, coproprietatea aceloraşi inculpaţi, asupra unor bijuterii şi a sumei de 7.000 Euro, acestea din urmă aparţinând inculpatului A. D.

Aceste măsuri au fost contestate de inculpaţi şi contestatoarea A.I. (soţia inculpatului A. D.), măsura asiguratorie a sechestrului fiind menţinută de instanţă pentru cele 2 imobile şi autoturismul şi pentru suma de 3.500 euro şi ridicată referitor la celelalte bunuri (bijuterii şi diferenţa de 3500 euro), prin încheierile din 3 februarie 2010 şi 3 martie 2010, nerecurate.

S-a reţinut că, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, sunt supuse confiscării inclusiv bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunii prevăzută de lege, iar în conformitate cu alin. (2). al aceluiaşi articol, sunt considerate bunuri care au servit la săvârşirea infracţiunii şi mijloacele de transport care au servit la realizarea transportului persoanelor traficate, precum şi imobilele în care aceste persoane au fost cazate, dacă aparţin făptuitorilor.

Instanţa de fond a reţinut că autoturismul folosit de inculpatul A. D. în transportarea la autocar a câtorva dintre persoanele exploatate prin muncă în Spania, în participaţie cu inculpatul A.C. (aspect reieşit cu certitudine doar în cazul unor părţi civile precum I.S. - în declaraţia de la urmărirea penală din vol. IX pag. 1-5 sau în ceea ce-l priveşte pe V.G.- conform declaraţiilor din ambele faze ale procesului şi N.C.D. - vol. IX pag. 24-37), nu aparţine niciunuia dintre cei doi inculpaţi, autori ai faptelor, sens în care s-a apreciat că nu este posibilă confiscarea, iar menţinerea măsurii sechestrului asigurător nu s-ar mai justifica.

În ceea ce priveşte imobilul casă de locuit situat în localitatea Bucu, judeţul Ialomiţa, s-a reţinut că acesta aparţine în devălmăşie soţilor A.A. şi A.V., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. S.M. din 31 iulie 2000. Prima instanţă a apreciat că nu se pune problema dobândirii ilicite a acestui imobil, urmare a infracţiunilor săvârşite, neexistând niciun indiciu în acest sens. Tribunalul nu a reţinut nici folosirea acestui imobil pentru cazarea persoanelor exploatate.

S-a mai reţinut că, deşi minora D.L., victimă a infracţiunii de trafic prin obligarea la practicarea prostituţiei, a fost cazată în acest imobil, cazarea nu s-a făcut în vederea exploatării ei sexuale propriu-zise, fapt ce s-a petrecut în alte locaţii.

Nefiind îndeplinite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, tribunalul a opinat că nici menţinerea sechestrului asupra acestui imobil nu se mai justifică, pronunţându-se ridicarea acestei măsuri asigurătorii referitor la cele două bunuri: autoturism şi casă de locuit.

În vederea reparării pagubelor produse prin infracţiunile comise, în participaţie penală cu inculpatul A.C., de către inculpaţii A.A., A.V. şi A. D. şi ţinând seama de valorile prejudiciilor cauzate, precum şi pentru asigurarea executării măsurii confiscării sumei de 2.000 euro de la inculpatul A. D., în conformitate şi cu dispoziţiile art. 163 C. proc. pen., tribunalul a dispus menţinerea măsurii sechestrului asupra apartamentului cu nr. 17, situat în Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, coproprietatea inculpaţilor A.A. şi A.V., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. D.M.L. din 30 mai 2008 şi asupra sumei de 3.500 euro, consemnaţi la C.E.C. B., conform chitanţei din, aparţinând inculpatului A. D.

În conformitate cu dispoziţiile art. 350 C. proc. pen., în raport de gravitatea faptelor comise, amploarea activităţii infracţionale şi perseverenţa în comiterea unor infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii fizice şi morale a persoanei, Tribunalul a menţinut starea de arest a inculpaţilor A. D. şi A.C., măsură dispusă în baza unor temeiuri, precum pericolul concret pentru ordinea publică ori încercarea zădărnicirii aflării adevărului printr-o atitudine constantă de negare a realităţii şi care subzistă.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi inculpaţii A.C., A. D., A.V. şi A.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apelantul Ministerul Public a criticat soluţia primei instanţe pentru nelegalitate - fiind vizată încălcarea dispoziţiilor privind confiscarea specială (art. 118 C. pen.) şi exercitarea din oficiu a acţiunii civile (art. 17 alin. (3) C. pen. şi art. 348 C. proc. pen.) şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:

- achitarea tuturor inculpaţilor pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

- achitarea inculpatei A.A. pentru infracţiunea de trafic de minori în formă continuată prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (victime N.C.D. şi T.L.);

- schimbarea încadrării juridice, în cazul inculpaţilor A. D. şi A.V., din infracţiunea de trafic de minori în formă continuată (2 victime - N.C.D. şi T.L.) în infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2011 rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (o victimă - N.C.D., în cazul inculpatului A. D. şi respectiv o victimă - T.L., în cazul inculpatului A.V.);

Schimbarea încadrării juridice, în cazul inculpatei A.A., din infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată în trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 - o singură victimă, G.T.V.

- individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor A. D., A.V. şi A.A., prin raportare la conţinutul concret al infracţiunilor săvârşite.

Apelantul inculpat A.C. a criticat soluţia primei instanţe sub două aspecte: pe de o parte, greşita sa condamnare în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de minori reţinută în sarcina acestuia, în ceea ce o priveşte pe minora D.L., solicitând achitarea sa în temeiul disp.art. 11 pct. 2 lit. a) rap. La art. 10 lit. a) C. proc. pen., în principal şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., în subsidiar, iar pe de altă parte, cu privire la individualizarea pedepsei aplicate, pe care a apreciat-o ca fiind prea aspră.

Inculpatul A. D. a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi ne temeinicie, solicitând, în concret, achitarea sa pentru toate faptele pentru care a fost condamnat în primă instanţă, apreciind că simpla îndrumare a unor persoane către o agenţie de transport, la solicitarea fratelui său, nu se încadrează în elementul material al infracţiunii de trafic de persoane pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare. Referitor la infracţiunea de trafic de minori, pentru care a fost condamnat la 3 ani închisoare, inculpatul a arătat că nu a mers în Spania pentru a-1 însoţi pe minorul N.C.D. şi nu s-a dovedit în vreun fel că ar fi avut vreun avantaj material izvorât din munca vreunei persoane care a mers la muncă în Spania ori că ar fi avut măcar reprezentarea vreunui astfel de avantaj. Cu privire la partea vătămată minoră D.L., a precizat că nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul A. D. ar fi determinat-o pe aceasta să practice prostituţia. A solicitat achitarea şi pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane majore în vederea exploatării sexuale, precizând că această faptă nu întruneşte elementele constitutive cerute de lege, arătând că nu se poate reţine că Ş.A.G. îi dădea inculpatului A. D. diverse sume de bani ca rezultat al exploatării sexuale a acesteia, în condiţiile în care între cei doi a existat o relaţie de concubinaj, aceştia având împreună un copil.

Apelanţii inculpaţi A.V. şi A.A. au arătat că nu se fac vinovaţi de comiterea faptelor reţinute în sarcina lor.

Prin Decizia penală nr. 327/ A din 03 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Ialomiţa şi de inculpatul A.C.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 388 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa şi, în rejudecare:

1. A schimbat temeiul achitării inculpaţilor A.C., A. D., A.A., A.V., pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, din art. ll pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

2. Cu privire la inculpatul A.C.:

a) A redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 13 ani închisoare, la 10 ani închisoare.

b) A redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 12 ani închisoare, la 10 ani închisoare.

c) A menţinut pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

d) În baza art. 33-34 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an, urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 11 ani

închisoare.

3. În baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpaţii A.C., A. D., A.A., A.V., în solidar, la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale, în favoarea minorei D.L., iar pe inculpaţii A.C., A.A., A.V. la plata sumei de 5.000 lei, cu acelaşi titlu, în favoarea minorei T.L.

4. A schimbat temeiul confiscării în cazul inculpatului A. D. cu privire la arma şi muniţia ridicate, din art. 118 lit. e) C. pen., în art. 118 lit. f) C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. D., A.A., A.V.

A menţinut starea de arest a inculpaţilor A.C. şi A. D.

În baza art. 381 C. proc. pen., a dedus reţinerea si arestarea preventivă de la 2 octombrie 2009 la zi, pentru inculpatul A.C. şi de la 1 septembrie 2009 la zi, în privinţa inculpatului A. D.

A obligat pe inculpaţii A. D., A.A., A.V. la plata a câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare în privinţa inculpatului A.C. au rămas în sarcina statului.

A acordat onorariu parţial pentru termenul de judecată din data de 27 iulie 2011, de câte 100 lei, pentru inculpaţii A.C. şi A. D., care se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Examinând hotărârea atacată prin prisma tuturor criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut următoarele:

Cu privire la apelul formulat de Parchet:

În urma unei analize şi evaluări proprii a întregului material probator administrat în cauză, instanţa de prim control judiciar a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii, activitatea infracţională a inculpaţilor primind în ansamblu şi în drept o justă haină juridică.

În primul rând, s-a reţinut, referitor la achitarea celor patru inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, că soluţia primei instanţe este corectă, însă temeiul achitării se impune a fi schimbat în art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Astfel, s-a reţinut că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, respectiv latura obiectivă, simpla participaţie penală a celor patru inculpaţi nefiind de natură să conducă la concluzia existenţei grupului infracţional organizat, în condiţiile în care inculpaţii nu au acţionat în baza unei înţelegeri anterioare ori sub comanda, coordonarea unuia dintre ei - majoritatea rezoluţiilor infracţionale fiind determinate de reacţii spontane, întâmplătoare, generate de diverşi factori externi, precum situaţia materială a victimelor (care nu dispuneau de resursele materiale necesare achiziţionării biletelor de transport din România în Spania) ori solicitări de informaţii privind condiţiile de muncă şi cazare din Spania -, nu a existat o structură determinată şi nici roluri prestabilite cu atribuţii pentru fiecare făptuitor, în speţă fiind deci vorba despre o pluralitate ocazională, iar nu de una constituită.

Instanţa de apel a constatat că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile de existenţă a pluralităţii constituite de infractori prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu privire la gruparea de persoane, la scopul urmărit - săvârşirea de infracţiuni grave, la organizarea acesteia de durată, pentru a realiza pluralitatea constituită, în speţă fiind vorba despre o simplă conlucrare între inculpaţi - membrii ai aceleiaşi familii, care s-au sprijinit între ei, întâmplător, ocazional, A.V. şi A. (în calitate de părinţi) şi A. D. (frate) înţelegând să îşi ajute fiul şi, respectiv, fratele, A.C., în recrutarea/transportul persoanelor ce urmau a pleca la muncă în străinătate, existând o legătură între membrii familiei, fără a se putea vorbi însă despre o structură ierarhică. Instanţa de apel a reţinut că „recrutarea" nu s-a desfăşurat după un plan prestabilit, ci a avut loc aleatoriu, direct sau indirect, prin intermediul rudelor, afinilor sau chiar a prietenilor care fie ajunseseră în Spania la muncă, fie urmau, la rândul lor, să plece şi care au acţionat fără vinovăţie, fiind în eroare de fapt (cum este cazul victimelor D.F.D., A.P. (văr primar), S.I., T.Ş.,T.P., M.V.I., S.G.M., ş.a.).

Instanţa de prim control judiciar a constatat că în mod corect judecătorul cauzei a reţinut întrunite condiţiile răspunderii penale în sarcina inculpatei A.A. doar pentru comiterea unei infracţiuni de trafic de persoane majore, constând în contribuţia acesteia de a recruta pe victima T.V. în scopul exploatării acestuia prin muncă în Spania şi a unei infracţiuni de trafic de minori, constând în găzduirea minorei D.L.

Astfel, în scopul „recrutării" părţii civile T.V., inculpata A.A. împreună cu soţul său, A.V., l-au vizitat pe acesta în localitatea de domiciliu a victimei - Scânteia, şi l-au pus în legătură telefonică cu fiul lor - inculpatul A.C. în urma discuţiilor purtate cu părinţii inculpatului (soţii A.A. şi Vasile), a celor telefonice purtate cu inculpatul A.C. şi chiar a celor avute cu T.Ş. (concubina de la acea vreme a inculpatului A.C. şi, totodată, sora victimei), partea civilă T.V. a luat hotărârea de a pleca în Spania „la muncă", fiind însă indus în eroare de aceştia cu privire la asigurarea şi condiţiile de masă, cazare şi transport, la plata remuneraţiei cuvenite pentru fiecare activitate ori zi de activitate ce urma a fi prestată, în scopul exploatării acestuia prin muncă, scop ce a fost atins.

Deşi inculpata a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane majore în formă continuată, s-a constatat că în mod just prima instanţă - reţinând, în urma examinării şi coroborării probatoriului administrat, în sarcina acesteia, un singur act material - a dispus schimbarea încadrării juridice şi a înlăturat disp. art. 41 alin. (2) C. pen., critica Parchetului sub acest aspect neputând fi primită.

Referitor la achitarea inculpatei A.A. pentru infracţiunea de trafic de minori în formă continuată (victime N.C.D. şi T.L.), motiv de apel invocat de Parchet, instanţa de apel a reţinut, în acord cu prima instanţă, că prin probatoriul administrat nu s-a dovedit că această inculpată ar fî contribuit la recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea vreuneia dintre aceste două persoane minore, prin ameninţare, violenţă, răpire, fraudă ori înşelăciune, în scopul exploatării lor, din declaraţia mamei părţii civile minore N.C.D., numita S.L., rezultând că minorul a fost transportat de către inculpatul A. D. la firma de transport ce urma a-l duce în Spania şi tot acest inculpat i-a asigurat fiului său biletul pentru călătoria cu autocarul către Spania.

La rândul său, partea civilă T.L. a fost „recrutată" prin intermediul numitului S.G.M. (persoană de bună credinţă indusă la rândul său în eroare sau constrânsă să mintă alături de T.V., T.P., M.V.I.), victima T.L. făcând parte din grupul celor care au plecat în Spania la data de 31 iulie 2007, cu o cursă a firmei de transport R.T. Victima minoră a fost sfătuită telefonic chiar de către inculpatul A.C. ce acte trebuie să obţină pentru a pleca în Spania (întrucât la acea dată era minoră) şi tot acest inculpat i-a comunicat telefonic (direct sau indirect) că plecarea fusese stabilită pentru data de 31 iulie 2007, dată pentru care tatăl său - inculpatul A.V. - făcuse rezervare pe numele său la firma de transport.

S-a reţinut că, în cazul celor doi minori, este fără echivoc contribuţia directă a inculpatului A.C. în recrutarea lor şi indirectă la transportarea lor, prin intermediul inculpaţilor A.V. (în cazul minorei T.L.) şi A. D. (în cazul minorului N.C.D.) şi, pe cale de consecinţă, fără echivoc, contribuţia directă a inculpatului A.V. în transportarea minorei T. şi contribuţia directă a inculpatului A. D. în transportarea minorului N.

Cum transportul victimei T.L. a fost asigurat de inculpatul A.V., s-a apreciat că în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă, în sarcina acestui inculpat, un singur act material în comiterea infracţiunii de trafic de persoane minore şi, ca urmare, prin schimbarea încadrării juridice, s-au înlăturat disp. art. 41 alin. (2) C. pen., critica Parchetului sub acest aspect apărând ca nefondată.

Tot nefondată a fost considerată şi critica vizând schimbarea încadrării juridice a faptei de trafic de persoane minore prin muncă, pentru care inculpatul A. D. a fost trimis în judecată, nici în cazul acestui inculpat neputându-se reţine decât un singur act material, şi anume transportarea minorului N.C.D., aşa cum s-a arătat mai sus, iar nu mai multe acte materiale în formă continuată.

A fost avut în vedere că parchetul insistă a se reţine şi în sarcina inculpatului A. D. implicarea directă sau indirectă în recrutarea şi transportarea prin înşelăciune a victimei T.L., în scopul exploatării prin muncă, însă nu indică în concret din care anume mijloace de probă rezultă acest fapt, ci dimpotrivă, precizează, în dezvoltarea motivelor de apel, că într-adevăr, această implicare se întemeiază pe un suport probatoriu echivoc (vol. 1, d.i., fila 13 motive apel Parchet).

Cu referire la aspectele de nelegalitate izvorâte din aplicarea disp. art. 118 C. pen., invocate în apelul Parchetului, instanţa de apel a constatat că, într-adevăr, prima instanţă a reţinut eronat textul de lege în baza căruia trebuia să se dispună confiscarea armei şi muniţiei ridicate cu ocazia percheziţiei, în cauză fiind vorba despre deţinerea fără drept a unui pistol semiautomat, fără a poseda certificat de deţinător legal, arma făcând parte din categoria celor supuse notificării - Legea nr. 295/2004, aşa încât se impunea confiscarea bunurilor deţinute în contra dispoziţiilor legale, conform art. 118 lit. f) C. proc. pen., iar nu în baza art. 118 lit. e) C. pen. rap. la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, nefiind vorba de bunuri care să fie dobândite prin săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane.

Referitor la solicitarea Parchetului de menţinere a sechestrului asigurător - asupra autoturismului, proprietate comună devălmaşă a inculpaţilor A.A. şi A.V. şi asupra imobilului cu destinaţie de locuinţă situat în localitatea Bucu, judeţul Ialomiţa, proprietatea aceloraşi inculpaţi, conform contractului de vânzare- cumpărare autentificat la B.N.P. S.M. din 3 iulie 2000 - instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 82/D/P/2007 din 20 noiembrie 2009, instanţa de apel a reţinut, în acord cu prima instanţă, că acestea nu pot fi supuse confiscării speciale întrucât nu aparţin făptuitorilor A. D. şi A.C. şi constatând că nu sunt întrunite condiţiile confiscării speciale, această critică a fost apreciată ca nefondată.

S-a constatat că un alt motiv de nelegalitate invocat prin apelul Parchetului vizează latura civilă a cauzei, în sensul că în mod greşit inculpaţii nu au fost obligaţi, din oficiu, de către prima instanţă, la plata despăgubirilor civile către victima minoră T.L., exploatată prin muncă.

Astfel, s-a reţinut că, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, potrivit art. 17 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu, iar instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.

În lumina acestor dispoziţii, având în vedere şi prevederile art. 348 C. proc. pen. şi constatând întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, s-a apreciat că prima instanţă ar fi trebuit să-i oblige pe inculpaţi la plata de daune morale către minori, în măsura contribuţiei fiecăruia dintre inculpaţi la săvârşirea faptelor ce compun activitatea infracţională dedusă judecăţii în prezenta cauză.

În cazul minorului N.C.D., instanţa de apel a constatat că în mod corect prima instanţă s-a pronunţat cu privire la latura civilă (obligându-i pe inculpaţii A.C. şi A. D. la plata sumei de 12.000 euro către această parte civilă), însă nu acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul minorelor T.L., exploatată prin muncă şi D.L., exploatată sexual, ambele victime ale infracţiunii de trafic de persoane, reţinută în mod corect în sarcina tuturor celor patru inculpaţi, în cazul minorei D. (prin modalităţi alternative -recrutare, transportare, găzduire) şi în sarcina inculpaţilor A.C. şi A.V., în cazul minorei T. (recrutare / transportare).

Aşa fiind, această critică Parchetului a fost admisă şi constatând întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A.C., A. D., A.A. şi A.V., în solidar, la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale, iar inculpaţii A.C., A.A. şi A.V. la plata sumei de 5.000 cu acelaşi titlu în favoarea minorei T.L.

Deşi evaluarea cuantumului daunelor morale reprezintă prin excelenţă o chestiune de apreciere şi o chestiune de fapt, instanţa de apel a precizat că acest cuantum este apreciat în raport de consecinţele produse şi suferinţele cauzate celor două minore cărora, prin faptele inculpaţilor, le-au fost lezate demnitatea umană, onoarea, prestigiul şi cinstea, impactul negativ al unor astfel de fapte fiind foarte puternic, sechelele posttraumatice afectând ulterior în mod cert viaţa privată de familie şi socială a părţilor vătămate, prin cuantumul acordat, daunele morale fiind apte să le ofere o satisfacţie echitabilă, proporţională cu caracterul profund şi ireversibil al prejudiciului suferit.

Tot sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de apel a constatat că prima instanţă în mod corect a dat eficienţă principiului disponibilităţii ce guvernează acţiunea civilă alăturată celei penale, în condiţiile în care victimă a exploatării sexuale - partea civilă Ş.A.G., nu a formulat pretenţii civile în cauză şi, tot astfel, în mod just, a dispus confiscarea în baza art. 118 lit. e) C. pen. a sumei de 2.000 euro (sumă pe care inculpatul A. D. a recunoscut că a dobândit-o de la aceasta treptat, în tranşe). Instanţa de apel, în lipsa unor dovezi certe, nu a putut primi susţinerea Parchetului în sensul că această victimă i-ar fi remis inculpatului A. D. o sumă cu mult mai mare de 2.000 euro, respectiv o sumă cuprinsă între 60.000-70.000 euro, rezultată din calcularea cu prudenţă a sumelor de bani pe care le-ar fi obţinut victima din prostituţie (minim 100 euro, dacă nu şi 400) de la vârsta majoratului şi până la reţinerea inculpatului.

Referitor la apelul inculpatului A.C.:

Instanţa de apel a constatat că şi în cazul acestui inculpat situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond corespunde probelor administrate în cauză, din care rezultă, fără niciun fel de dubiu, că în perioada 2006-2009, a recrutat prin inducere în eroare, în acelaşi timp şi loc sau în locuri şi la date diferite, însă în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe persoane majore (74 victime) şi două persoane minore (T.L. şi N.C.D.), pe care le-a exploatat prin muncă în Spania, respectiv prin executarea unei munci în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate, securitate ori prin reţinerea nejustificată a unor sume de bani din salariul cuvenit, activitate pe care a desfaşurat-o fie singur (în cazul celor mai multe dintre persoanele vătămate), fie împreună sau prin intermediul inculpaţilor A. D., A.V. şi A.A. ori cu alte persoane care au acţionat fără vinovăţie (din eroare de fapt sau constrânşi fizic şi moral). în aceeaşi perioadă -mai 2009 - a recrutat-o atât direct, cât şi prin intermediul inculpaţilor A. D., Vasile şi A., pe minora D.L., prin promisiuni false de căsătorie, pe care a exploatat-o sexual în Italia, determinând-o la practicarea prostituţiei.

S-a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpatului au primit şi în drept o justă încadrare juridică şi, constatând întrunite condiţiile răspunderii penale, în mod corect prima instanţă l-a condamnat pe acesta la pedepse cu închisoarea pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni reţinute în sarcina sa.

Critica inculpatului în sensul că s-ar impune achitarea sa pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori având-o ca victimă pe D.L. nu a putut fi primită, în condiţiile în care în urma administrării probatoriului (declaraţii parte civilă, martori, interceptări telefonice, declaraţii inculpaţi) prezumţia de nevinovăţie de care acesta s-a bucurat conform art. 52 şi art. 66 C. proc. pen. a fost înlăturată.

S-a reţinut că este adevărat că minora D.L. a fost recrutată cu contribuţia majoră a inculpatului A. D. şi a inculpaţilor A.V. şi A. cu care aceasta a interacţionat preponderent, aceştia fiind cei care s-au deplasat de mai multe ori la ea acasă, discutând cu părinţii ei, transportând-o la Bucu, dându-i bani pentru actele de identitate şi plătindu-i taxele notariale pentru declaraţia de consimţământ necesară pentru ca minora să poată părăsi ţara, cu inculpatul A.C. minora luând iniţial legătura doar telefonic întrucât se afla în Italia, locuind în Padenghe sul Garda, în casa fratelui său D., însă probatoriul administrat în cauză a demonstrat că, ulterior recrutării, acest inculpat a cazat-o în Italia, unde a constrâns-o să întreţină acte sexuale plătite cu mai mulţi bărbaţi, exploatând-o sexual.

Cu toate acestea, apelul inculpatului a fost admis sub aspectul individualizării a două dintre pedepsele ce i-au fost aplicate, respectiv pentru infracţiunile prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (74 persoane majore exploatate prin muncă) şi de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a, rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (exploatarea prin muncă a victimelor minore T.L. şi N.C.D.).

Astfel, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen., în procesul complex de individualizare a pedepsei, instanţa trebuie să ţină cont simultan de mai multe aspecte, respectiv: de limitele de pedeapsă fixate de legiuitor (ce dau măsura gradului de pericol social generic al infracţiunii), de gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, de persoana infractorului, precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-a reţinut că este adevărat că, în speţă, circumstanţele reale ale cauzei şi cele personale ale inculpatului nu justifică reţinerea de circumstanţe atenuante conform art. 74 C. pen., cu consecinţa unei coborâri a pedepsei sub minimul special, aşa cum a solicitat apelantul inculpat prin motivele de apel depuse în scris la dosar, modalitatea concretă a comiterii faptelor de trafic de persoane deduse judecăţii în prezenta cauză relevând perseverenţa infracţională a inculpatului şi chiar o anumită specializare (în sarcina sa fiind reţinute în concurs mai multe fapte de trafic de persoane, unele dintre acestea cuprinzând foarte multe acte materiale - 74 persoane majore exploatate prin muncă, două persoane minore exploatate, de asemenea, prin muncă şi o persoană minoră exploatată sexual), însă, la dozarea cuantumului, instanţa nu a putut ignora limitele de pedeapsă prevăzute de lege (pentru infracţiunea de trafic de persoane majore legea prevăzând pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani), lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că în cursul cercetării judecătoreşti unele dintre părţile civile ori martori au retractat declaraţiile din cursul urmăririi penale, adoptând o poziţie net favorabilă inculpatului A.C., dând o altă dimensiune activităţii infracţionale a acestuia, în ansamblu şi implicit periculozităţii inculpatului, care a considerat că, în felul în care a acţionat, ar putea să-şi închege o afacere oferind „sprijin" unor persoane dispuse a-şi asigura un loc de muncă; atitudinea inculpatului avută pe parcursul procesului, care nu a fost una de totală şi vehementă negare, ci a colaborat cu organele judiciare şi a recunoscut comiterea faptelor în contextul apărării pe care a înţeles să şi-o construiască, majoritatea faptelor fiind legate de racolarea în vederea exploatării prin muncă.

S-a apreciat că scopul pedepsei, reglementat în art. 52 C. pen., poate fi atins doar atunci când datele ce caracterizează în mod pozitiv persoana inculpatului sunt apreciate ca atare, aşa încât raportul dintre cuantumul sancţiunii ce trebuie aplicată în vederea reeducării şi scopul său educativ să fie cât mai echilibrat, funcţia de reeducare a pedepsei realizându-se numai printr-o justă individualizare a pedepsei. S-a reţinut că scopul pedepsei constând în reinserţia socială a condamnatului nu poate fi atins întotdeauna prin izolarea acestuia de societate, instanţa de apel opinând că o pedeapsă prea severă în raport cu criteriile anterior menţionate ar putea fi ineficientă şi ar putea conduce la obţinerea unui efect contrar celui vizat, reducând perspectivele de reintegrare a persoanei condamnate.

Conchizând, a considerat instanţa de apel că a realiza o corectă individualizare a pedepsei înseamnă a acorda semnificaţia cuvenită tuturor acelor date ce ţin de circumstanţele reale ale faptei şi de cele personale ale inculpatului.

Sub acest aspect, al dozării cuantumurilor pedepselor aplicate, în baza art. 379 C. proc. pen., apelul inculpatului A.C. a fost admis, cu consecinţa desfiinţării, în parte, a sentinţei atacate şi, în fond, s-a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 13 ani închisoare, la 10 ani închisoare, precum şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a, rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 12 ani închisoare, la 10 ani închisoare, menţinându-se pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a, rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 33-34 C. pen., reţinând că faptele au fost comise în concurs real, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare care, pentru a nu i se crea inculpatului ideea de impunitate pentru pedepsele ce nu se mai execută datorită cumulului juridic, a fost sporită cu 1 an, urmând ca, în final, inculpatului să i se dea spre executare pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare.

Referitor la recursurile declarate de inculpaţii A. D., A.V. şi A.A.:

Şi în privinţa acestor inculpaţi, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod corect contribuţia lor la comiterea faptelor ce compun ansamblul infracţional, în cauză neimpunându-se achitarea acestora pentru vreuna dintre infracţiunile pentru care prima instanţă a pronunţat condamnări la pedepse cu închisoarea, instanţa de prim control judiciar, aşa, cum s-a arătat mai sus, însuşindu-şi, în baza propriului examen al actelor şi lucrărilor dosarului şi în limitele arătate, cele două soluţii de achitare despre care s-a făcut anterior vorbire (pentru existenţa grupului infracţional organizat şi în cazul inculpatei A.A.).

Astfel, în cazul inculpatului A. D. nu s-a putut reţine că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane majore în formă continuată, în modalitatea recrutării pentru exploatare prin muncă a unui număr de 12 victime, trafic de persoane minore - parte vătămată N.C.D. - în modalitatea transportării în vederea exploatării prin muncă, trafic de persoane majore - 5 victime - în vederea exploatării sexuale a acestora ori că nu există fapta de trafic de minori în vederea exploatării sexuale a victimei D.L.

S-a constatat că inculpatul A. D. a participat efectiv la comiterea tuturor acestor fapte, prima instanţă reţinând în mod just contribuţia directă/indirectă a acestuia, dar şi a inculpaţilor A.V. şi A.A., după caz, la recrutarea prin îndemnuri sau promisiuni mincinoase - înşelăciune -şi/sau transportarea (în scopul exploatării prin muncă în Spania) a mai multor persoane majore din Bucu, Scânteia, Feteşti sau Tăndărei, începând cu luna august 2006 (inculpatul A. D. participând la recrutarea victimei A.M.) şi, ulterior, în primăvara - vara anului 2007, ianuarie - februarie 2008 şi septembrie - decembrie 2008, fie în scopul exploatării sexuale în Italia, cum este cazul celor cinci victime majore ori a minorei D.L.

Cu privire la toţi inculpaţii, instanţa de apel a apreciat că vinovăţia acestora în comiterea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi în primă instanţă este dovedită fără putinţă de tăgadă, la dosarul cauzei neexistând niciun fel de probă administrată din oficiu sau solicitată de către inculpaţi care să dovedească că lucrurile s-ar fi petrecut altfel decât aşa cum s-a menţionat mai sus.

S-a reţinut că, potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile învinuitului sau inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Instanţa de prim control judiciar a găsit neîntemeiată şi critica vizând greşita individualizare a pedepselor aplicate (formulată atât de Parchet, dar şi de inculpaţi), apreciind că prima instanţă a dat semnificaţia cuvenită tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., dând totodată relevanţă şi principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor şi profilul socio-moral şi de personalitate al acestora, în speţă neimpunându-se reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor A. D., V. şi A., dar nici majorarea lor, acestea fiind apte, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, să asigure realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei, reglementat de art. 52 C. pen., dar şi prevenţia specială şi cea generală.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, Serviciul Teritorial Bucureşti şi inculpaţii A.C., A. D., A.A. şi A.V..

Parchetul a criticat hotărârile pronunţate în cauză prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen.

Greşita încadrare juridică a vizat faptele reţinute în sarcina inculpatei A.A. care întrunesc, în opinia parchetului, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a susţinut că implicarea inculpatei în exploatarea părţii vătămate T.V. nu este izolată, singulară, aceeaşi modalitate de săvârşire a faptei constatându-se şi în cazul altor trei părţi vătămate.

De asemenea, s-a susţinut că eroarea gravă de fapt constă în greşita achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, probele administrate dovE.nd existenţa unui grup infracţional organizat, constituit în scopul exploatării părţilor vătămate.

În fine, parchetul a apreciat că pedepsele aplicate sunt greşit individualizate în raport cu gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite de inculpaţi. Pe cale de consecinţă, s-a susţinut că se impune majorarea cuantumului pedepselor şi executarea acestora în regim privativ de libertate.

Recurentul inculpat A.C. a criticat hotărârile pronunţate în cauză prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor judiciare atenuante şi reducerea pedepsei.

Recurentul inculpat A. D. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹pct. 10, 12, 172 şi 14 C. proc. pen.

Incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. a fost generată de omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa în mod explicit cu privire la audierea părţii vătămate Dincă Loredana.

Pe de altă parte, în raport de probele administrate, s-a apreciat că faptele reţinute în sarcina inculpatului A. D. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor expuse în actul de sesizare al instanţei şi, ca atare, se impune achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. ll pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte greşita aplicare a legii, s-a arătat că aceasta constă în faptul că instanţa de apel nu a motivat decizia, preluând argumentele instanţei de fond.

În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei, dată fiind contribuţia insignifiantă a inculpatului la comiterea faptei.

Recurenţii inculpaţi A.V. şi A.A. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepselor şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

Înalta Curte, examinând recursurile promovate prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional, în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate şi o structură determinată sau roluri prestabilite pentru membrii săi.

În accepţiunea textului enunţat, există grup infracţional organizat, a cărui iniţiere sau constituire se încadrează în dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dacă inculpaţii au acţionat în mod coordonat, fiecare dintre aceştia îndeplinind roluri determinate, în scopul comiterii infracţiunii de trafic de persoane, pentru a obţine un beneficiu financiar ori alt beneficiu material.

Din examinarea probelor administrate în cauză, se reţine ca fiind dovE.tă şi infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi, ca atare, din această perspectivă, hotărârile pronunţate sunt nelegale.

Sunt avute în vedere, pe de o parte, declaraţiile inculpatului A.C., care a recunoscut toate faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, beneficiind astfel de reducerea pedepsei, în condiţiile prevăzute de art. 320¹C. proc. pen.

Declaraţiile inculpatului A.C. se coroborează cu declaraţiile părţilor vătămate (74 de victime exploatate prin muncă în Spania), constatându-se existenţa aceleiaşi modalităţi de săvârşire a faptelor, dar şi raporturile existente între inculpaţi. Astfel, se constată că inculpatul A.C. era cel care exploata efectiv victimele, în timp ce inculpaţii A. D., A.V. şi A.A. se ocupau de recrutarea părţilor vătămate şi asigurau transportul acestora în Spania.

Recrutarea victimelor se realiza prin promisiunea oferirii unor condiţii de muncă oneste, activitatea infracţională desfăşurându-se pe o durată mare de timp, respectiv din februarie 2007 până în anul 2009.

Raporturile strânse dintre inculpaţi, modalitatea identică de recrutare a victimelor, numărul mare al acestora, coordonarea grupului de către inculpatul A.C., respectiv recrutarea şi transportarea victimelor de către ceilalţi inculpaţi, durata în timp a activităţii infracţionale, sunt elemente care înlătură existenţa unei pluralităţi ocazionale.

Pe cale de consecinţă, fapta inculpaţilor A.C., A. D., A.A. şi A.V. care, în perioada februarie 2007 - 2009, au recrutat, transportat şi exploatat 74 de părţi vătămate, cărora le-au promis condiţii de muncă decente în Spania, însuşindu-şi câştigul obţinut prin supunerea acestora la muncă forţată, realizează elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpatei A.A., Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o singură infracţiune prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, fapta constând în recrutarea părţii vătămate G.T.V.

Probele administrate nu dovedesc, dincolo de orice dubiu, implicarea inculpatei A.A. în exploatarea celorlalte părţi vătămate. Din declaraţiile victimelor şi ale martorilor şi din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice nu se desprinde vinovăţia inculpatei în recrutarea şi transportul altor părţi vătămate.

Ca atare, nu se justifică reţinerea formei continuate a infracţiunii de trafic de persoane, astfel cum s-a susţinut de către Parchet.

Hotărârile pronunţate în cauză sunt, însă, criticabile în ceea ce priveşte greşita ridicare a măsurii asigurătorii a sechestrului, instituită de organele de urmărire penală.

În condiţiile în care, în cauză, inculpaţii au fost obligaţi la despăgubiri civile, se impunea menţinerea sechestrului instituit prin Ordonanţa nr. 82/D/P/2007 din 20 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, Biroul Teritorial Ialomiţa, cu privire la autoturismul Volkswagen Passat şi la imobilul cu destinaţie de locuinţă situat în localitatea Bucu, judeţul Ialomiţa, proprietate a inculpaţilor A.A. şi A.V., până la limita despăgubirilor civile la care au fost obligaţi.

Pentru argumentele reţinute anterior, se constată ca fiind întemeiate criticile Parchetului, hotărârile pronunţate în cauză urmând a fi reformate în aceste limite.

în ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul A.C., Înalta Curte constată că este fondat, având în vedere că acesta a recunoscut integral faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 320¹C. proc. pen.

Incidenţa procedurii simplifcate şi, implicit, beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime sunt obligatorii, în raport cu decizia Curţii Constituţionale referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen. şi la aplicarea retroactivă a acestora.

Recursul inculpatei A.A. este, de asemenea, fondat prin prisma greşitei aplicări a pedepsei complementare, în raport de infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, această pedeapsă este necesară.

Potrivit alin. (3) al aceluiaşi text de lege, condiţia arătată în alin. (1), cu privire la cuantumul pedepsei principale, trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute la acel alineat este obligatorie.

Cum instanţele au reţinut în favoarea inculpatei circumstanţe judiciare atenuante, aplicându-i pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, nu putea fi aplicată pedeapsa complementară, chiar dacă este prevăzută în norma de incriminare întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 65 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte recursul inculpatului A. D., criticile invocate sunt nefondate.

În legătură cu întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa, probele administrate dovedesc existenţa acestora şi săvârşirea lor cu forma de vinovăţie cerută de lege.

Inculpatul cunoştea care-i sunt atribuţiile în cadrul grupului infracţional organizat, participând alături de ceilalţi inculpaţi la recrutarea şi transportul victimelor în Spania, cunoscând faptul că acestea urmau a fi exploatate în interesul grupului. A ţinut în permanenţă legătura cu ceilalţi inculpaţi, părţile vătămate şi martorii confirmând activitatea sa infracţională.

Cât priveşte nemotivarea deciziei instanţei de apel, se impune a se observa, pe de o parte, că această critică nu este întemeiată, iar pe de altă parte, nu poate fi circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen., care se referă la chestiuni de drept şi nu de fapt.

Nici critica circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. nu poate fi primită, dat fiind faptul că audierea părţii vătămate D.L. nu a putut fi realizată, fiind plecată în străinătate, la o adresă necunoscută, astfel că audierea directă şi nemijlocită a acesteia nu a fost posibilă din motive obiective.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor -critică invocată, deopotrivă, de Parchet şi de inculpaţi - Înalta Curte va avea în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., cuantumul şi modalitatea de executare a acestora fiind stabilite în raport de gradul de pericol social concret al faptelor, dar şi în raport cu contribuţia fiecărui inculpat în parte.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, Serviciul Teritorial Bucureşti şi de inculpaţii A.C. şi A.A. împotriva Deciziei penale nr. 327/ A din 03 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va casa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 388 din 15 decembrie 2010 a Tribunalului Ialomiţa, numai în ceea ce priveşte:

- greşita achitare a inculpaţilor A.C., A. D., A.V. şi A.A. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

- nelegala aplicare a pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. inculpatei A.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001;

- aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. faţă de inculpatul A.C.;

- individualizarea judiciară a pedepsei;

- greşita ridicare a măsurii asigurătorii a sechestrului, instituită prin Ordonanţa nr. 82/D/P/2007 din 20 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, Biroul Teritorial Ialomiţa, cu privire la autoturismul şi la imobilul cu destinaţie de locuinţă situat în localitatea Bucu, str. Posada nr. 30, judeţul Ialomiţa, proprietate a inculpaţilor A.A. şi A.V.

Rejudecând cauza în aceste limite, va descontopi pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. aplicată inculpatului A.C. şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- 10 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane majore, în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (74 victime, exploatate prin muncă, în Spania);

- 10 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a, raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (victimele minore T.L. şi N.C.D.);

- 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă D.L.).

Va înlătura sporul de 1 an închisoare aplicat inculpatului.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., va condamna pe inculpatul A.C. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Va reduce pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., de la 10 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., la 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (74 victime, exploatate prin muncă, în Spania).

Va reduce pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a, raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹C. proc. pen., de la 10 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., la 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (victimele minore T.L. şi N.C.D.).

Va reduce pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., de la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (victimă D.L.).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen., va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu pedepsele de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., urmând ca inculpatul A.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. aplicată inculpatului A. D. şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane majore, în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74-76 alin. (1) lit. b) C. pen. (victimele A.M., D.F.D., B.D.T., S.I., T.M.G., B.M.A., B.G., V.G., M.P., M.S.M., lordache Sandei şi P.M., persoane majore recrutate ori transportate, în vederea exploatării prin muncă în Spania);

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74-76 alin. (1) lit. a) C. pen. (transportarea victimei minore N.C.D. în vederea exploatării prin muncă în Spania);

- 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74-76 alin. (1) lit. a) C. pen. (exploatarea sexuală prin determinarea la practicarea prostituţiei, a victimei minore, D.L.);

- 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane majore în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., cu aplicarea art. 74-76 alin. (1) lit. c) C. pen. (exploatarea sexuală a victimelor Ş.A.G., M.M.D., M.E.D., T.M. şi D.N.M.);

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 2 79 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74-76 lit. d) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74-76 alin. (1) lit. b) C. pen., va condamna pe inculpatul A. D. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen., va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu pedepsele de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi 1 an închisoare, urmând ca inculpatul A. D. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. aplicată inculpatului A.V. şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane majore în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74-art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (transportarea, în vederea exploatării prin muncă în Spania, a victimelor: Z.M., T.V., T.Ş., B.D.T., C.I., D.G., T.M., B.M., C.I.G., C.G., O.V., S.G.M., M.M.I., V.D., V.M.);

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de minori prev de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, rap. la art. 12 alin. (2). lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74-76 lit. a C. pen. (asigurarea transportului victimei minore T.L., în vederea exploatării prin muncă în Spania);

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (găzduirea victimei minore D.L., în scopul exploatării sexuale a acesteia).

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74-76 alin. (1) lit. b) C. pen., va condamna pe inculpatul A.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen., va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu pedepsele de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., urmând ca inculpatul A.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. aplicată inculpatei A.A. şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 - art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (recrutarea victimei T.V., în scopul exploatării prin muncă în Spania);

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 6 78/2001 raportat la art. 12 alin. (2). lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (găzduirea victimei minore D.L. în scopul determinării la practicarea prostituţiei).

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74-76 alin. (1) lit. b) C. pen., v condamnă pe inculpata A.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Va înlătura aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată inculpatei A.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen., va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., urmând ca inculpata A.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Va interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 861 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 862 şi art. 82 alin. (3) C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei A.A., pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

Va încredinţa supravegherea inculpatei A.A. Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., va dispune ca, pe durata termenului de încercare, inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune căruia i s-a încredinţat supravegherea;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

În baza art. 863 alin. (3) C. proc. pen., va impune inculpatei A.A. respectarea următoarelor obligaţii, pe durata termenului de încercare:

- să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa şi să nu depăşească limitele teritoriale ale ţării, decât cu aprobarea instanţei;

- să nu intre în legătură cu părţile vătămate şi civile din prezenta cauză.

Va face aplicarea dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pentru inculpata A.A.

Va menţine sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 82/D/P/2007 din 20 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Ialomiţa, cu privire la autoturismul şi la imobilul cu destinaţie de locuinţă situat în localitatea Bucu, judeţul Ialomiţa, proprietate a inculpaţilor A.A. şi A.V. până la limita despăgubirilor civile la care au fost obligaţi inculpaţii.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A. D. şi A.V. împotriva aceleiaşi decizii penale.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate, pentru inculpatul A.C., timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 02 octombrie 2009 la 28 mai 2012 şi pentru inculpatul A. D. timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 01 septembrie 2009 la 28 mai 2012.

În temeiul art. 192 alin. (2). C. proc. pen., recurenţii inculpaţi A. D. şi A.V. vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include şi onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii intimaţi inculpaţi A.C. şi A.A. până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile cuvenite celor doi apărători desemnaţi din oficiu pentru intimatele părţi civile şi pentru intimatele părţi vătămate, în sumă de câte 300 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

I. Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bucureşti şi de inculpaţii A.C. şi A.A. împotriva Deciziei penale nr. 327/ A din 03 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 388 din 15 decembrie 2010 a Tribunalului Ialomiţa, numai în ceea ce priveşte:

- greşita achitare a inculpaţilor A.C., A. D., A.V. şi A.A. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

- nelegala aplicare a pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. inculpatei A.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001;

- aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. faţă de inculpatul A.C.;

- individualizarea judiciară a pedepsei;

- greşita ridicare a măsurii asigurătorii a sechestrului, instituită prin Ordonanţa nr. 82/D/P/2007 din 20 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Ialomiţa, cu privire la autoturismul şi la imobilul cu destinaţie de locuinţă situat în localitatea Bucu, judeţul Ialomiţa, proprietate a inculpaţilor A.A. şi A.V..

Rejudecând cauza în aceste limite:

1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. aplicată inculpatului A.C. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- 10 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane majore, în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen. (74 victime, exploatate prin muncă, în Spania);

- 10 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a, raportat la art. 12 alin. (2). lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen. (victimele minore T.L. şi N.C.D.);

- 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a raportat la art. 12 alin. (2). lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă D.L.).

Înlătură sporul de 1 an închisoare aplicat inculpatului. în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., condamnă pe inculpatul A.C. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Reduce pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., de la 10 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. la 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (74 victime, exploatate prin muncă, în Spania).

Reduce pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a, raportat la art. 12 alin. (2). lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen. şi art. 320¹C. proc. pen., de la 10 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. la 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (victimele minore T.L. şi N.C.D.).

Reduce pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a raportat la art. 12 alin. (2). lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. de la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (victimă D.L.).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen., contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu pedepsele de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., urmând ca inculpatul A.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.

- 2 Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. aplicată inculpatului A. D. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane majore, în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74-76 alin. (1) lit. b) C. pen. (victimele A.M., D.F.D., B.D.T., S.I., T.M.G., B.M.A., B.G., V.G., M.P., M.S.M., I.S. şi P.M., persoane majore recrutate ori transportate, în vederea exploatării prin muncă în Spania);

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, rap. la art. 12 alin. (2). lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74-76 alin. (1) lit. a) C. pen. (transportarea victimei minore N.C.D. în vederea exploatării prin muncă în Spania);

- 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (2). lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74-76 alin. (1) lit. a) C. pen. (exploatarea sexuală prin determinarea la practicarea prostituţiei, a victimei minore, D.L.);

- 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane majore în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2). şi art. 13 C. pen., cu aplicarea art. 74-76 alin. (1) lit. c) C. pen. (exploatarea sexuală a victimelor Ş.A.G., M.M.D., M.E.D., T.M. şi D.N.M.);

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74-76 lit. d) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74-76 alin. (1) lit. b) C. pen. condamnă pe inculpatul A. D. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen., contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu pedepsele de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi 1 an închisoare, urmând ca inculpatul A. D. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.

3. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. aplicată inculpatului A.V. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane majore în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74-art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 41 alin. (2). C. pen., (transportarea în vederea exploatării prin muncă în Spania, a victimelor: Z.M., T.V., T.Ş., B.D.T., C.I., D.G., T.M., B.M., C.I.G., C.G., O.V., S.G.M., M.M.I., V.D., V.M.);

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de minori prev de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, rap. la art. 12 alin. (2). lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74-76 lit. a) C. pen. (asigurarea transportului victimei minore T.L., în vederea exploatării prin muncă în Spania);

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a rap. la art. 12 alin. (2). lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c0 şi alin. (2). C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (găzduirea victimei minore D.L., în scopul exploatării sexuale a acesteia).

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74-76 alin. (1) lit. b) C. pen. condamnă pe inculpatul A.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen., contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu pedepsele de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., urmând ca inculpatul A.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.

4. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. aplicată inculpatei A.A. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 - art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (recrutarea victimei T.V., în scopul exploatării prin muncă în Spania);

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2). lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (găzduirea victimei minore, D.L. în scopul determinării la practicarea prostituţiei).

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74- 76 alin. (1) lit. b) C. pen., condamnă pe inculpata A.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Înlătură aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată inculpatei A.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen., contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., urmând ca inculpata A.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 861 alin. (2). C. pen., cu referire la art. 862 şi art. 82 alin. (3) C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei A.A., pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

Încredinţează supravegherea inculpatei A.A. Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., dispune ca pe durata termenului de încercare, inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune căruia i s-a încredinţat supravegherea;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

În baza art. 863 alin. (3) C. proc. pen., se impune inculpatei A.A. respectarea următoarelor obligaţii, pe durata termenului de încercare:

- să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa şi să nu depăşească limitele teritoriale ale ţării, decât cu aprobarea instanţei;

- să nu intre în legătură cu părţile vătămate şi civile din prezenta cauză.

Face aplicarea dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pentru inculpata A.A..

5. Menţine sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 82/D/P/2007 din 20 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Ialomiţa, cu privire la autoturismul şi la imobilul cu destinaţie de locuinţă situat în localitatea Bucu, judeţul Ialomiţa, proprietate a inculpaţilor A.A. şi A.V. până la limita despăgubirilor civile la care au fost obligaţi inculpaţii.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

II. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A. D. şi A.V. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Deduce din pedepsele aplicate, pentru inculpatul A.C., timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 02 octombrie 2009 la 28 mai 2012 şi pentru inculpatul A. D. timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 01 septembrie 2009 la 28 mai 2012.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi A. D. şi A.V. la plata sumelor de câte 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii intimaţi inculpaţi A.C. şi A.A. până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile cuvenite celor doi apărători desemnaţi din oficiu pentru intimatele părţi civile şi pentru intimatele părţi vătămate, în sumă de câte 300 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 28 mai 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1739/2013. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 1986/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1653/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1735/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1739/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1986/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2028/2013. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 212/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2153/2013. Penal