ICCJ. Decizia nr. 1770/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1770/2013
Dosar nr. 35186/3/2012
Şedinţa publică din 24 mai 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 910 din 23 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.M. (recidivist postexecutoriu) la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a computat prevenţia inculpatului de la 24 mai 2012 până la 23 octombrie 2012, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Prin aceeaşi sentinţă penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G.D. (necunoscut cu antecedente penale) la 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a computat prevenţia inculpatului de la 05 iunie 2012 până la 23 octombrie 2012, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. combinat cu art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpatul D.M. a sumei de 50 RON, obligându-l la plata acesteia către stat.
S-a constatat consumată în procesul analizelor de laborator cantitatea de 0,12 grame heroină.
În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii să plătească câte 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul fondului a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În data de 29 martie 2012, martorul colaborator "D.T." - nume de cod - s-a deplasat în Bucureşti, str. L. nr. 42, sector 2, unde locuiesc inculpaţii D.M. şi D.G.D., în vederea unei cumpărări supravegheate de droguri.
Astfel, martorul menţionat, după ce a primit suma de 50 de RON de la investigatorul sub acoperire, respectiv de la martorul "D.I." - nume de cod, sub supravegherea acestuia a pătruns în curtea imobilului menţionat şi a urcat la etajul 1, unde s-a întâlnit cu cei doi inculpaţi.
În aceste împrejurări, martorul colaborator i-a solicitat inculpatului D.M. zis "G." o doză de heroină şi i-a înmânat acestuia suma de 50 de RON primită anterior de la investigatorul sub acoperire. Apoi, inculpatul D.M. i-a solicitat inculpatului D.G.D. zis "T.", aflat în apropierea sa să-i dea martorului colaborator o doză de heroină.
În continuare, inculpatul D.G.D. i-a înmânat colaboratorului trei doze de heroină (cantitatea de 0,12 grame) în loc de una, neobservând că inculpatul D.M. primise de la martorul colaborator doar suma de 50 de RON, iar nu 150 de RON.
După realizarea tranzacţiei, martorul colaborator a părăsit imobilul şi s-a îndreptat către locul unde se afla investigatorul sub acoperire căruia i-a predat trei punguţe din material plastic, din care una de culoare galbenă, iar două de culoare albastră, lipite la un capăt prin ardere, ce conţineau un praf de culoare bej.
Probele predate au fost introduse într-un plic sigilat şi au fost înaintate laboratorului specializat în vederea expertizării.
Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2156865 din 19 aprilie 2012, probele în litigiu conţineau cantitatea de 0,12 grame heroină (diacetilmorfină) drog de mare risc prev. în Tabelul Anexă nr. I din Legea nr. 143/2000.
Probele au fost consumate în procesul analizelor de laborator.
Tribunalul a reţinut această situaţie de fapt, înlăturând susţinerile inculpaţilor, privind nerecunoaşterea săvârşirii faptei, acestea fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză.
Astfel, în cursul urmăririi penale, inculpatul D.G.D. a recunoscut săvârşirea faptei, astfel cum a fost reţinută în sarcina sa. Această recunoaştere s-a coroborat cu, declaraţiile martorilor "D.T." - nume de cod şi "D.I." - nume de cod, cu menţiunile din procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire la data de 29 martie 2012 şi cu cele din procesul-verbal de redare a convorbirilor din mediul ambiental din data de 09 aprilie 2012, precum şi cu cele din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2156865 din 19 aprilie 2012, prin care s-a confirmat săvârşirea faptei de către ambii inculpaţi aşa cum a fost reţinută în descrierea situaţiei de fapt.
A apreciat judecătorul fondului că, în contextul probator analizat mai sus, vinovăţia inculpaţilor, pentru săvârşirea faptei arătată în actul de sesizare, a fost dovedită cu certitudine, solicitările acestora de achitare fiind neîntemeiate.
S-a concluzionat de către instanţa de fond că, în drept, fapta săvârşită de inculpaţi, aşa cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care aceştia au fost condamnaţi.
Examinând situaţia juridică a inculpatului D.M., din fişa de cazier judiciar a acestuia, instanţa de fond a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 1456 din 25 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1777 din 31 martie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege. Pedepsele au fost contopite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea. În această cauză inculpatul a fost arestat la data de 14 martie 2007 şi liberat la termen, respectiv la data de 13 martie 2011.
S-a reţinut că, în raport cu această condamnare, inculpatul a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii în stare de recidivă postexecutorie, Tribunalul reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, judecătorul fondului a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social şi modalitatea concretă de săvârşire a faptei, precum şi, persoana inculpaţilor care sunt neşcolarizaţi.
În cazul inculpatului D.M., Tribunalul a reţinut şi conduita acestuia nesinceră, pe parcursul procesului penal, precum şi împrejurarea că este cunoscut cu antecedente penale, manifestând perseverenţă infracţională în săvârşirea aceluiaşi tip de infracţiuni, respectiv trafic de droguri de mare risc.
În cazul inculpatului D.G.D., Tribunalul a reţinut conduita oscilantă a acestuia, pe parcursul procesului penal, dar şi împrejurarea că este necunoscut cu antecedente penale.
În raport cu criteriile arătate mai sus, Tribunalul a apreciat că, în favoarea inculpatului D.G.D. se poate reţine circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., şi ca o consecinţă aplicarea disp. art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., orientându-se la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.M., Tribunalul, având în vedere criteriile de individualizare, s-a orientat la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel inculpaţii D.M. şi D.G.D., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate.
În dezbaterile orale, inculpaţii, prin apărători, au criticat - în principal - stabilirea cuantumurilor de pedeapsă aplicate de instanţa de fond, pentru inculpatul D.G.D., s-a solicitat aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., iar pentru inculpatul D.M., s-a solicitat reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 3 din 10 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile declarate de inculpaţii D.M. şi D.G.D. împotriva Sentinţei penale nr. 910 din 23 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 35186/3/2012.
A desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând în fond:
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. - 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.M. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A făcut în cauză aplicarea art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., a computat prevenţia inculpatului D.M. de la 24 mai 2012 la 10 ianuarie 2013.
În baza art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului D.M..
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. - 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.G.D. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A făcut în cauză aplic. art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., a computat prevenţia inculpatului D.G.D. de la 05 iunie 2012 la 10 ianuarie 2013.
În baza art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului D.G.D.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului din care câte 200 RON, onorariu avocat oficiu, pentru fiecare inculpat, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
Din ansamblul probelor administrate, s-a constatat că instanţa fondului a reţinut corect situaţia de fapt, căreia i s-a dat o corespunzătoare încadrare juridică, stabilindu-se cu certitudine şi fără echivoc, vinovăţia fiecărui inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina lor.
Cu privire la solicitarea inculpatului D.G.D., de aplicare a procedurii simplificate, în concret, pentru a putea beneficia de prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta nu este întemeiată, întrucât, dispoziţiile legale respective nu acţionează în mod automat, fără nicio condiţie, ci acestea devin incidente, cu condiţia efectuării unor acte procesuale de către inculpat, respectiv recunoaşterea faptelor şi, în mod cumulativ, solicitarea, până la începerea cercetării judecătoreşti în primă instanţă, ca judecata să se facă exclusiv pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Or, în speţa dedusă judecăţii, se constată, din actele dosarului, că inculpatul a avut o conduită procesuală oscilantă, pe parcursul procesului penal, în sensul că, dacă la urmărire penală a recunoscut faptele, atunci când a fost audiat la instanţa de fond (la 3 septembrie 2012) acesta le-a negat în totalitate, pentru ca la judecarea în apel, să revină că să arate că le recunoaşte.
Faţă de atitudinea procesuală manifestată de către inculpatul D.G.D., Curtea a arătat că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. au un caracter indivizibil, astfel că nu este posibilă aplicarea separată a alin. (7), fără parcurgerea prealabilă a procedurii speciale de recunoaştere a vinovăţiei, reglementată în alineatele precedente, fiind direct condiţionată de aceasta.
Însă, în raport de gravitatea faptei, dar ţinând cont şi de cantitatea foarte mică de substanţă traficată, 3 doze, totalizând 0,12 g de heroină (care de altfel a fost consumată în procesul analizelor de laborator), precum şi atitudinea de recunoaştere a inculpatului D.M., dar şi recidiva postexecutorie a acestuia, pe de o parte, iar pe de altă parte faptul că inculpatul D.G.D. a avut un comportament bun anterior comiterii prezentei fapte, în sensul că nu a avut conflicte cu legea penală, Curtea a procedat la reindividualizarea cuantumurilor de pedeapsă.
Astfel, în favoarea inculpatului D.M., Curtea a reţinut incidenţa prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen., iar în favoarea inculpatului D.G.D., a reţinut aplicarea prevederilor art. 74 lit. a) C. pen.
Ca o consecinţă a reţinerii acestor circumstanţe atenuante, Curtea, a constatat incidenţa prevederilor art. 76 lit. a) C. pen., a coborât pedepsele aplicate de judecătorul fondului, însă nu substanţial, întrucât pe de o parte infracţiunea a fost constatată în flagrant, iar pe de altă parte a ţinut seama de cuantumul de pedeapsă executat anterior de către inculpatul D.M.
Împotriva deciziei penale mai sus menţionate au declarat recursuri, în termenul legal de 10 zile prev. de art. 3853 C. proc. pen., inculpaţii D.M. şi D.G.D.
Inculpatul D.M. a pus concluzii de admitere a recursului. Invocând cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. a solicitat redozarea pedepsei dându-se o mai mare eficienţă circumstanţelor personale şi celor reale ale comiterii faptei. Totodată a solicitat instanţei să constate că inculpatul este numai consumator de droguri şi a apreciat că pedeapsa aplicată acestuia este excesiv de mare şi faţă de împrejurarea că a recunoscut comiterea faptei.
Inculpatul D.G.D., invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat, de asemenea, reducerea pedepsei. A apreciat că s-a făcut o greşită individualizare a pedepsei şi a solicitat aplicarea în favoarea sa a disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., având drept consecinţă reducerea cuantumului pedepsei cu 1/3. A mai solicitat ca instanţa să aibă în vedere faptul că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, circumstanţele sale personale - necunoscut cu antecedente penale, precum şi cantitatea mică de drog găsită asupra sa.
Recursurile declarate de inculpaţii D.M. şi D.G.D. sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor este justă, fiind corespunzătoare situaţiei de fapt reţinută, în mod corect stabilind prima instanţă că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Criticile formulate de inculpaţi cu privire la netemeinicia pedepselor sunt întemeiate în cauză fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Apreciază Înalta Curte că pedepsele aplicate inculpaţilor nu au fost corespunzător dozate de instanţa de apel care nu a dat o mai mare eficienţă criteriilor generale de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., precum şi disp. art. 74 C. pen., nerealizând o proporţie corectă între gradul de pericol social concret al faptei comise şi pedeapsa aplicată.
Conform disp. art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Este adevărat că fapta de trafic de droguri de mare risc reţinută în sarcina inculpaţilor este gravă prin natura ei, dar ţinând seama de cantitatea foarte mică de substanţă traficată - 3 doze, totalizând 0,12 gr. heroină (consumată în procesul analizelor de laborator), de atitudinea de recunoaştere manifestată de inculpatul D.M., de faptul că inculpatul D.G.D. a avut un comportament bun anterior comiterii prezentei fapte în sensul că nu este cunoscut cu antecedente penale, de persoana inculpaţilor neşcolarizaţi, Înalta Curte apreciază că prin admiterea recursurilor şi reducerea cuantumurilor pedepselor aplicate inculpaţilor D.M. de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare şi D.G.D. de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, prin modalitatea în care acestea se execută - prin privarea de libertate a inculpaţilor, poate fi atins scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. - de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, pedeapsa fiind atât o măsură de constrângere cât şi un mijloc de reeducare a condamnaţilor.
Cu privire la solicitarea inculpatului D.G.D. de aplicare a procedurii simplificate, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de apel, aceasta este neîntemeiată. Dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., devin incidente cu condiţia recunoaşterii faptelor şi în mod cumulativ solicitarea până la începerea cercetării judecătoreşti în primă instanţă ca judecata să se facă exclusiv pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Or, examinând actele şi lucrările dosarului se constată că inculpatul D.G.D. a avut o conduită procesuală oscilantă pe parcursul procesului penal în sensul că deşi a recunoscut fapta în faza de urmărire penală, ulterior atunci când a fost audiat în faţa primei instanţe acesta nu a mai recunoscut-o pentru ca la judecata cauzei în faza procesuală a apelului să revină şi să arate că recunoaşte în totalitate comiterea faptei.
Din însuşi titlul legii prin care a fost introdus în Codul de procedură penală articolul în discuţie, rezultă voinţa legiuitorului de a acorda acest beneficiu doar inculpatului care a recunoscut în totalitate săvârşirea faptelor şi, în acelaşi timp, a facilitat o desfăşurare rapidă a procesului penal, prin solicitarea ca judecata să se facă numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Astfel, din interpretarea tuturor alineatelor art. 3201 C. proc. pen. rezultă cert că o recunoaştere a vinovăţiei în apel sau în recurs, fără ca judecata să se fi desfăşurat potrivit procedurii simplificate, nu poate determina reducerea cu o treime a limitelor pedepsei prevăzute pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
Atitudinea procesuală pozitivă adoptată de inculpaţi în faţa instanţelor de apel şi recurs denotă că aceştia şi-au asumat atât faptele cât şi consecinţele acestora nefiind necesară o înăsprire a sancţiunii penale.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpaţii D.M. şi D.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 3 din 10 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va casa în parte decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepselor aplicate şi în rejudecare:
Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului D.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. - 76 lit. a) C. pen. de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Va face în cauză aplic. art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului D.G.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. - 76 lit. a) C. pen. de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Va face în cauză aplic. art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.
Va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 mai 2012 la 24 mai 2013 pentru inculpatul D.M. şi de la 5 iunie 2012 la 24 mai 2013 pentru inculpatul D.G.D.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sume de câte 200 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpaţii D.M. şi D.G.D. împotriva Deciziei penale nr. 3 din 10 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează în parte decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepselor aplicate şi în rejudecare
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului D.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. - 76 lit. a) C. pen. de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Face în cauză aplic. art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului D.G.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. - 76 lit. a) C. pen. de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Face în cauză aplic. art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 mai 2012 la 24 mai 2013 pentru inculpatul D.M. şi de la 5 iunie 2012 la 24 mai 2013 pentru inculpatul D.G.D.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sume de câte 200 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 mai 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1768/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1917/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
