ICCJ. Decizia nr. 1726/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1726/2013

Dosar nr. 6262/111/2010

Şedinţa publică din 22 mai 2013

Asupra recursurilor de faţă:

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 29 din 10 februarie 2012, Tribunalul Bihor a respins cererile inculpaţilor Ţ.I.A. şi B.A.M. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor.

I. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 21 C. pen. şi la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 74 lit. a) şi c) şi 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.A.M. fiul lui Z.M. şi L., născut în Oradea jud. Bihor, cetăţenia română, studii 12 clase, administrator la SC C.C. SRL, domiciliat în Oradea str. R. jud. Bihor, căsătorit doi copii minori, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 2 ani 5 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat săvârşit în locuri publice asupra părţii vătămate S.B.D.

În baza art. 65 alin. (2) rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) şi art. 66 C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani.

S-a constatat că infracţiunea pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru săvârşirea cărora inculpatul a fost condamnat definitiv prin Sentinţa penală nr. 402 din 23 octombrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara şi prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. aplicată inculpatului B.A.M. prin Sentinţa penală nr. 402 din 23 octombrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, şi prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi de 6 luni închisoare.

În baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele descontopite mai sus cu pedeapsa de 2 ani şi 5 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicată în prezenta cauză, şi a dispus ca inculpatul B.A.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus perioada reţinerii, arestării preventive şi perioada executată din pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 402 din 23 octombrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara şi prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de la 27 ianuarie 2009 până la 01 februarie 2012, data liberării condiţionate din executarea pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente, liberare condiţionată dispusă prin Sentinţa penală nr. 127 din 27 ianuarie 2012, definitivă.

A anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 547/2010/2011 emis în conformitate cu Sentinţa penală nr. 402 din 23 octombrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, şi prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A dispus emiterea unui nou mandat de executare în conformitate cu prezenta hotărâre.

II. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 21 C. pen. şi la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi c) şi 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul Ţ.I.A., fiul lui I. şi S., născut în Oradea, cetăţenie română, studii 12 clase, student, căsătorit, domiciliat în com. Auşeu Sat Groşi nr. 268 jud. Bihor, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 4 ani şi 11 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat săvârşit în locuri publice asupra părţii vătămate S.B.D.

În baza art. 65 alin. (2) rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) şi art. 66 C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 320¹ alin. (5) C. proc. pen. a dispus disjungerea laturii civile, stabilind termen de judecată pentru cauza disjunsă pentru data de 27 martie 2012, dată pentru care vor fi citaţi inculpaţii, partea civilă S.B.D., şi partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. O.F." Cluj-Napoca.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpaţii la câte 500 RON fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului, cheltuieli ocazionate de soluţionarea laturii penale.

În baza art. 189 C. proc. pen. rap la art. 68¹¹ din Legea nr. 51/1995 rep., cu referire la art. 5 din Protocolul nr. 113928/2008, a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a onorariului apărătorului din oficiu, conform delegaţiei de la dosar.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, întocmit în Dosarul nr. 430/P/2008 şi înregistrat la instanţă la data de 29 iulie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Ţ.I. şi B.A., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. constând în aceea că, la data de 31 martie 2007, împreună cu coinculpaţii L.A. şi I.F. au aplicat părţii vătămate S.B. lovituri care i-au cauzat multiple leziuni ce au necesitat un număr de 50 - 55 zile îngrijiri medicale.

Iniţial, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a întocmit Rechizitoriul nr. 138/P/2007, prin care coinculpaţii L.A. şi I.F. au fost trimişi în judecată, dispunându-se disjungerea cauzei faţă de inculpatul Ţ.I. şi celelalte persoane neidentificate la acel moment.

Prin Sentinţa penală nr. 98/2009 a Tribunalului Bihor, modificată prin Decizia penală nr. 81/A/2009 a Curţii de Apel Oradea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2234/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, coinculpaţii L.A. şi I.F. au fost condamnaţi la 7 ani şi 8 luni, respectiv, la 7 ani şi 6 luni închisoare.

Rechizitoriul care constituie actul de sesizare a instanţei în prezenta cauză a fost întocmit ca urmare a disjungerii, identificării şi cercetării celorlalţi autori, respectiv a inculpaţilor Ţ.I. şi B.A.

În actul de sesizare s-a reţinut că la data de 31 martie 2007, în timp ce se găsea pe terasa unui local situat la Popasul turistic Piatra Craiului de pe DN 1 E60, partea vătămată S.B. şi însoţitorii acestuia i-au reproşat coinculpatului L.A. că a efectuat în trafic o manevră periculoasă pentru un motociclist. Simţindu-se ofensat, coinculpatul L.A. i-a chemat prin telefon la faţa locului pe inculpaţii Ţ.I. şi B.A. şi pe coinculpatul I.F. care au venit înarmaţi cu bâte de baseball şi i-au agresat violent pe cei prezenţi.

Partea vătămată le-a atras atenţia că este ofiţer de poliţie, însă agresorii au continuat să-l lovească cu brutalitate. Apărându-se din calea uneia dintre lovituri prin ridicarea braţului deasupra capului, acesta i-a fost fracturat. După ce partea vătămată a căzut la pământ, inculpatul Ţ.I. i-a aplicat lovituri cu un scaun metalic.

Din certificatul medico-legal din 10 aprilie 2007 eliberat de IML Cluj-Napoca, rezultă că partea vătămată a suferit multiple leziuni ce au necesitat un număr de 50 - 55 zile îngrijiri medicale ca urmare a unor lovituri cu corpuri dure şi că leziunile de la nivelul antebraţelor au caracter de autoapărare.

Prin raportul de expertiză medico-legală din 16 mai 2007 efectuat de IML Cluj-Napoca se menţin concluziile din certificatul medico-legal sus-menţionat, cu precizarea că nu se pot face aprecieri referitoare la urmările agresiunii în cazul în care partea vătămată nu s-ar fi apărat prin interpunerea antebraţului între bâta agresorului şi capul său.

Audiaţi pe parcursul urmăririi penale, inculpaţii Ţ.I. şi B.A. au manifestat o conduită oscilantă în prezentarea stării de fapt, recunoscând în cele din urmă comiterea infracţiunii.

Prin rechizitoriu, procurorul a solicitat reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. în ce-l priveşte pe inculpatul Ţ.I. deoarece a înlesnit identificarea autorului unei infracţiuni de tâlhărie urmată de moartea victimei.

Partea vătămată S.B. s-a constituit parte civilă în cauza disjunsă prin rechizitoriul nr. 138/P/2007 faţă de toţi autorii faptei.

Prezenţi în faţa instanţei, inculpaţii Ţ.I. şi B.A. au solicitat aplicarea procedurii prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen.

După citirea actului de sesizare a instanţei s-a procedat conform prevederilor art. 320¹ alin. (3) rap. la art. 320¹ alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii fiind audiaţi cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina lor şi la recunoaşterea ori nerecunoaşterea acesteia.

Inculpaţii au confirmat cunoaşterea conţinutului actului de sesizare şi al întregului material de urmărire penală, recunoscând în totalitate fapta reţinută în rechizitoriu. Au declarat că nu mai solicită administrarea altor probe, că îşi însuşesc probele administrate la urmărirea penală care sunt suficiente pentru lămurirea tuturor chestiunilor legate de cauză.

Astfel, inculpaţii au recunoscut că la data de 31 martie 2007, împreună cu coinculpaţii condamnaţi definitiv, L.A. şi I.F., au aplicat părţii vătămate S.B. lovituri care i-au cauzat multiple leziuni ce au necesitat un număr de 50 - 55 zile îngrijiri medicale.

În drept s-a reţinut că fapta inculpaţilor Ţ.I. şi B.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

Încadrarea juridică reţinută în rechizitoriu este cea legală şi a fost stabilită ţinându-se seama de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, natura obiectului vulnerant folosit, regiunea corpului asupra căreia au fost aplicate sau orientate loviturile, intensitatea şi numărul loviturilor, modul de comitere a faptei, atitudinea autorilor după comiterea infracţiunii - aceea de a nu acorda ajutor victimei.

Prin urmare, instanţa a respins cererile inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.

În favoarea inculpatului B.A. instanţa a reţinut prevederile art. 19 din Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002 însă a apreciat că nu îşi găsesc aplicabilitate dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. referitoare la schimbarea de încadrare juridică.

La stabilirea cuantumului pedepselor s-a ţinut seama de contribuţia inculpaţilor la săvârşirea faptei, de vârsta acestora - cuprinsă între 25 şi 32 de ani -, de lipsa antecedentelor penale, de atitudinea de recunoaştere a faptei, urmărind însă şi respectarea unui raport de proporţionalitate cu pedepsele aplicate coinculpaţilor condamnaţi definitiv în cauza disjunsă (coinculpaţii L.A. şi I.F., cu antecedente penale, au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea acestei fapte la 7 ani şi 8 luni, respectiv la 7 ani şi 6 luni închisoare).

Stabilirea pedepsei în prezenta cauză s-a făcut prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă înjumătăţite ca urmare a aplicării prevederilor art. 21 alin. (2) C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen., faţă de inculpatul Ţ.I., prin coborârea pedepsei - ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante - sub noul minim special rezultat, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) C. pen., iar faţă de inculpatul B.A. prin înjumătăţirea minimului rezultat prin aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002 şi apoi prin coborârea - ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante - sub noul minim special rezultat, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) C. pen.

Ca o consecinţă a condamnării, instanţa a interzis inculpaţilor dreptul de a fi aleşi în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În ce-l priveşte pe inculpatul B.A., a constatat că infracţiunea pentru care este judecat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru săvârşirea cărora a fost condamnat definitiv prin Sentinţa penală nr. 402 din 23 octombrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara şi prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin hotărârea definitivă de condamnare pentru faptele concurente s-au reţinut în favoarea inculpatului B.A. prevederile art. 19 din Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002.

Întrucât fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză este concurentă cu celelalte, şi admiţând că dacă toate faptele ar fi fost judecate într-o singură cauză s-ar fi reţinut în favoarea inculpatului aceeaşi cauză legală de reducere a pedepsei, s-a apreciat că în situaţia judecării inculpatului în cauze separate, pentru infracţiuni concurente, hotărârea ar fi nelegală dacă nu ar fi reţinută respectiva cauză de reducere a pedepsei tuturor infracţiunilor pentru care se aplică pedepse.

Pe de altă parte, atât în cauza anterioară, unde hotărârea de condamnare a rămas definitivă, cât şi prin actul de sesizare în prezenta cauză se justifică necesitatea reţinerii în favoarea inculpatului B.A. a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002.

S-a reţinut că la data de 03 noiembrie 2009 acest inculpat a formulat denunţ în urma căruia a fost identificat şi trimis în judecată autorul unei infracţiuni grave în înţelesul art. 2 lit. h) teza ultimă din Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002. (Decizia penală nr. 73/A din 13 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara).

Reţinând existenţa concursului de infracţiuni, instanţa a descontopit şi a recontopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, cu deducerea perioadei arestului preventiv şi a duratei detenţiei, cu precizarea că deducerea va opera până la data liberării condiţionate dispusă prin Sentinţa penală nr. 127/2012 a Judecătoriei Oradea, definitivă, a anulat precedentul mandat de executare a pedepsei şi a emis un nou mandat.

În ce priveşte acţiunea civilă, întrucât s-a impus administrarea de probe în faţa instanţei, văzând prevederile art. 320¹ alin. (4) şi (5) C. proc. pen. a dispus disjungerea cauzei şi a fixat termen de judecată în acest sens.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpaţii B.A.M. şi Ţ.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.

În dezvoltarea motivelor de apel, parchetul a criticat hotărârea sub aspectul operaţiunii de individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, susţinând că în mod greşit s-au reţinut dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 în privinţa inculpatului B.A.

Astfel, deşi inculpatul B.A. a beneficiat într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului Arad în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă, de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecinţa reducerii pedepsei, nu poate fi incident acest text de lege în cauze ulterioare şi care nu au legătură cu denunţul formulat anterior. Prin urmare, instanţa de fond în mod nelegal a extins efectele dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, fără ca denunţul inculpatului să aibă incidenţă în prezenta cauză.

O altă critică adusă hotărârii instanţei de fond a fost valorificarea nelegală a consecinţelor aplicării succesive a dispoziţiilor art. 20 C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 320¹ C. proc. pen. raportat la cuantumul pedepsei rezultante aplicate inculpatului B.A., dar şi al pedepsei aplicate inculpatului Ţ., solicitându-se o redozare şi o reindividualizare a sancţiunilor raportat la pericolul social concret al faptei care este deosebit de ridicat.

Inculpatul apelant B.A.M. a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate în sensul de a se dispune în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina sa în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 181 C. pen., cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74, 76 C. pen. şi reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. A susţinut inculpatul că încadrarea juridică dată faptei de către instanţa de fond este greşită în condiţiile în care, din certificatul medico-legal şi din raportul de expertiză medico-legală rezultă cu certitudine că viaţa părţii vătămate S.B.D. nu a fost nici un moment pusă în primejdie şi că pentru vindecarea leziunilor a fost necesar un număr de 50 - 55 zile îngrijiri medicale. A mai susţinut faptul că procurorul de caz a arătat că se poate reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 C. pen., că a fost sincer şi a recunoscut fapta, a formulat denunţ cu privire la alte persoane, astfel că cererea formulată de procurorul de şedinţă cu privire la înlăturarea acestor dispoziţii legale este nejustificată. A apreciat că raportat la poziţia sa, la faptul că este la primul contact cu legea penală, are familie, copii minori şi părinţi bolnavi, fiind singurul întreţinător al familiei, se justifică reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi 76 C. pen. şi că este corectă şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât fapta din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat definitiv într-o altă cauză. Cu privire la pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că nu se impunea aplicarea unui spor de pedeapsă, avându-se în vedere concluziile raportului de evaluare din care rezultă că are şanse de reintegrare în societate.

Inculpatul apelant Ţ.I.A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza să se dispună, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 181 C. pen. şi menţinerea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. cu consecinţa reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă şi pentru infracţiunea prevăzută de 181 C. pen., precum şi a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., iar ca modalitate de executare, suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării acesteia, conform dispoziţiilor art. 81 C. pen. sau art. 86¹ C. pen. A considerat că organul de urmărire penală prezintă o stare de fapt denaturată, ireală, care tinde spre o încadrare juridică greşită, aşa cum este ea reţinută în rechizitoriu. Astfel, în primul rând, din certificatul medico-legal şi din raportul de expertiză medico-legală rezultă cu certitudine că viaţa părţii vătămate S.B.D. nu a fost nici un moment pusă în primejdie. Chiar dacă probele administrate într-o cauză nu au o valoare prestabilită, nu se poate trece peste o probă ştiinţifică pentru a dovedi o împrejurare contrară cu declaraţii de martori, de parte vătămată sau cu simple presupuneri ale organului de urmărire penală. În acest sens, trebuie avută în vedere participarea sa redusă la acţiunea de agresare a părţii vătămate şi care constă în aceea că s-a deplasat, într-adevăr, cu o bâtă de baseball spre partea vătămată, dar întrucât nu a apucat să o lovească cu bâta pentru că a scăpat-o din mână, a lovit-o cu un scaun din metal uşor (aluminiu) peste picioare. Mai mult, organul de urmărire penală nu a stabilit exact starea de fapt care să determine încadrarea juridică reţinută în rechizitoriu, nedepunând nici o diligenţă în acest sens, nu a efectuat nici o confruntare între martorii propuşi de partea vătămată, care au asistat la incident, inculpaţi şi martorii inculpaţilor, nu a audiat-o pe martora oculară "M." care a fost prezentă la agresiunea din parcarea terasei V., numitul F.D. are calitate de martor, deşi a participat şi acesta în mod activ la agresiune.

În al doilea rând, nu s-a analizat latura subiectivă a infracţiunii, respectiv intenţia pe care a avut-o. Trebuie făcută o diferenţiere clară între intenţia de a aplica o corecţie părţii vătămate, care este intenţia reală pe care a avut-o inculpatul, şi intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate. În acest context, trebuie apreciate starea fizico-emoţională a inculpatului la momentul consumării agresiunii, precum şi împrejurările concrete în care s-a consumat agresiunea, gravitatea loviturii aplicate de inculpat, prin prisma probelor administrate în cauză, pentru că atât partea vătămată, cât şi inculpatul şi martorii oculari susţin că el a lovit-o pe partea vătămată o singură dată cu un scaun peste şold şi nu peste cap; intenţionat nu se specifică faptul că era vorba despre un scaun din aluminiu, care era foarte uşor şi care nu i-ar fi putut produce nici o leziune părţii vătămate.

În al treilea rând, intenţia inculpaţilor, aşa cum rezultă din declaraţiile acestora, înainte de producerea altercaţiei, era aceea de a aplica o corecţie părţii vătămate, de a o agresa şi nicidecum de a-i suprima viaţa. Acest aspect rezultă din declaraţiile inculpaţilor şi nu a fost combătut prin nici un alt mijloc de probă,

În al patrulea rând, trebuie avută în vedere acţiunea realizată şi consumată de fiecare dintre inculpaţi, respectiv intenţia fiecăruia la momentul agresiunii, raportat la numărul de lovituri aplicate părţii vătămate, zona corpului vizată sau obiectele cu care au lovit-o. Şi din acest punct de vedere, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că inculpatul a avut aportul cel mai redus, intenţia acestuia clară fiind de lovire şi nu de suprimare a vieţii părţii vătămate. Pe de altă parte, leziunile suferite de partea vătămată sunt situate doar la nivelul braţelor şi nu s-a putut stabili prin nici un act medico-legal faptul că leziunile cele mai grave de la mâna stângă s-au produs prin blocarea de către aceasta a loviturilor în scop de autoapărare.

Având în vedere poziţia sa de recunoaştere şi regret a faptei săvârşite, inculpatul a solicitat aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată în condiţiile art. 81 sau ale art. 86¹ C. pen.

Prin Decizia penală nr. 119/A din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori - a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi de inculpatul Ţ.I.A. şi a desfiinţat sentinţa în sensul că:

I.1. A descontopit pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicată inculpatului B.A.M. în pedepsele componente de: 2 ani şi 5 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, aplicată în prezenta cauză pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. rap. la art. 21 C. pen. şi la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 74 lit. a) şi c) şi 76 C. pen. şi pedepsele de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 21 C. pen. şi art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 320¹ C. proc. pen. şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 320¹ C. proc. pen., aplicate prin Sentinţa penală nr. 402 din 23 decembrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara şi definitivă prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A înlăturat dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 reţinute în favoarea inculpatului B.A.M. în prezenta cauză.

A majorat pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului B.A.M. pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. rap. la art. 21 C. pen. şi la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi c) şi 76 C. pen., de la 2 ani şi 5 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, la 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa mai sus arătată cu pedepsele ce i-au fost aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 402 din 23 decembrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în pedeapsa cea mai grea şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

A redus pedeapsa de 4 ani şi 11 luni închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată pe o durată de 4 ani inculpatului Ţ.I.A. pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen., rap. la art. 21 C. pen. şi la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi c) şi 76 C. pen., la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi pedeapsa complementară a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

A menţinut dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

Prin aceeaşi decizie, curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.A.M. împotriva aceleiaşi sentinţe şi l-a obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de câte 150 RON, reprezentând onorariu parţial pentru avocaţii din oficiu s-a dispus a fi plătită din fondul Ministerului Justiţiei.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut în privinţa inculpatului B.A.M., că instanţa de fond a efectuat operaţiunea de individualizare a pedepsei, prin prisma dispoziţiilor referitoare la tentativă, la art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., la art. 19 din Legea nr. 682/2002, precum şi la art. 74 lit. a), c şi art. 76 C. pen.

S-a apreciat ca fiind nelegală extinderea efectelor art. 19 din Legea nr. 682/2002 la situaţia inculpatului din prezenta cauză, această dispoziţie legală putând opera doar o singură dată, raportat strict la speţa în care a fost incidentă.

Prin Sentinţa penală nr. 402/2010 a Tribunalului Arad, definitivă prin Decizia penală nr. 4322/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul B.A.M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea în concurs a tentativei la infracţiunea de omor calificat şi a infracţiunii de loviri sau alte violenţe, victime fiind două persoane.

Infracţiunile din prezenta cauză se află în concurs real cu cele care au făcut obiectul condamnării anterioare.

Denunţul formulat de inculpat şi valorificat în cauza anterioară nu mai poate fi valorificat prin prisma efectelor şi în prezenta cauză, fiind vorba de situaţii diferite şi strict individualizate.

Prin urmare, curtea a înlăturat disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 reţinute în favoarea inculpatului B.A.M.

În ce priveşte încadrarea juridică a infracţiunii pentru care inculpaţii Ţ.I.A. şi B.A.M. au fost trimişi în judecată, instanţa de apel a reţinut că este corectă şi nu se impune - aşa cum au solicitat - schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală, faţă de intensitatea loviturilor aplicate părţii vătămate, obiectele contondente folosite şi zona corpului vizată. A fost invocată şi autoritatea de lucru judecat privind starea de fapt reţinută în cauza de faţă în condiţiile în care, prin Decizia penală nr. 2234/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, alte două persoane participante la agresiune, în aceleaşi circumstanţe ca cele dovedite în privinţa inculpaţilor din prezenta cauză au fost condamnate la pedepse privative de libertate pentru tentativă la infracţiunea de omor, încadrarea juridică fiind similară.

S-a reţinut că hotărârea instanţei de fond trebuie reformată însă, în privinţa modalităţii de aplicare a pedepselor celor doi inculpaţi.

În consecinţă, apreciindu-se pertinente argumentele invocate de parchet, instanţa de apel a procedat în sensul celor menţionate în dispozitivul deciziei.

Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpaţii Ţ.I.A. şi B.A.M.

Parchetul, invocând în scris cazurile de casare prev. în art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 şi 17² C. proc. pen. a susţinut că nu este justificată reţinerea în favoarea inculpaţilor a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. faţă de gravitatea faptei pe care aceştia au comis-o şi că se impunea aplicarea unor pedepse mai mari pentru a se da eficienţă atât disp. art. 72 C. pen., cât şi principiului egalităţii de tratament faţă de ceilalţi inculpaţi condamnaţi deja definitiv.

Cu referire la acest aspect s-a susţinut că, raportat la pedepsele de 7 ani şi 8 luni închisoare, respectiv de 7 ani şi 6 luni închisoare la care au fost condamnaţi definitiv inculpaţii L.A. şi I.F., trimişi în judecată într-o altă cauză, pentru aceeaşi infracţiune, identică cu cea din prezenta cauză, pedepsele aplicate inculpaţilor Ţ.I.A. şi B.A.M. se vădesc a fi greşit individualizate.

În susţinerea orală a motivelor de recurs, procurorul de şedinţă a cerut să se constate că sunt întemeiate criticile aduse sentinţei şi deciziei cu precizarea că, în mod greşit a fost invocat şi cazul de casare prev. în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., fiind incident numai cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

În consecinţă, s-a solicitat înlăturarea circumstanţelor atenuante judiciare reţinute în favoarea inculpaţilor şi majorarea cuantumului pedepselor aplicate acestora.

Inculpatul Ţ.I.A., invocând cazul de casare prev. în art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reducerea cuantumului pedepsei şi aplicarea art. 86¹ sau art. 81 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau suspendarea condiţionată a pedepsei.

Inculpatul B.A.M., invocând cazurile de casare prev. în art. 385⁹ alin. (1) pct. 14, 17 şi 17² C. proc. pen. a susţinut că decizia este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

- greşita înlăturare de către instanţa de apel a disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 în condiţiile în care, prin denunţul formulat la data de 3 noiembrie 2009 a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a unei persoane care a fost condamnată definitiv la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru o infracţiune gravă şi anume, tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c şi alin. (3) C. pen.;

- încadrarea juridică corectă a faptei este în dispoziţiile art. 181 C. pen. - vătămare corporală - deoarece nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, concluzie ce se desprinde din raportul de expertiză medico-legală care reţine că leziunile părţii vătămate sunt localizate la nivelul braţelor şi picioarelor;

- pedeapsa la care a fost condamnat a fost greşit individualizată; în raport de poziţia sinceră adoptată în cursul procesului penal se impunea reducerea cuantumului acesteia sub minimul special prevăzut de lege.

În consecinţă, a solicitat reţinerea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală şi reducerea cuantumului pedepsei.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate, care se circumscriu cazurilor de casare prev. în art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 şi 17 şi 17² C. proc. pen., cât şi din oficiu, în conformitate cu art. 385⁹ alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt fondate recursurile declarate de parchet şi inculpatul B.A.M., iar recursul declarat de inculpatul Ţ.I.A. este nefondat.

În ce priveşte susţinerea recurentului inculpat B.A.M. în sensul că încadrarea juridică a faptei reţinută de instanţa de fond şi de cea de apel este greşită, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 181 C. pen. care incriminează infracţiunea de vătămare corporală, Înalta Curte constată că nu poate fi primită.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale, probe în baza cărora sus-numitul recurent inculpat a cerut să se judece şi referitor la care a declarat că le cunoaşte şi le însuşeşte, rezultă că la data de 31 martie 2007, în jurul orelor 17.00, recurentul inculpat împreună cu inculpatul Ţ.I.A. şi cu inculpaţii L.A. şi I.F. (aceşti doi inculpaţi fiind condamnaţi definitiv la pedepsele de 7 ani şi 8 luni, respectiv 7 ani şi 6 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor), înarmaţi cu bâte de baseball au lovit în mod repetat pe partea vătămată S.B.D. care se afla pe terasa restaurantului "V." de la popasul turistic "P.C." situat la limita dintre judeţele Bihor şi Cluj împreună cu mai mulţi prieteni, martorii M.M., Z.Z., Z.E., M.D. şi P.S. Loviturile au fost îndreptate, în principal, în zona capului părţii vătămate care pentru a se apăra a fost nevoită să ridice braţul stâng ce i-a fost fracturat. Alte lovituri i-au fost aplicate părţii vătămate în zona umerilor, a toracelui şi a picioarelor. În urma agresiunii, partea vătămată a căzut la pământ, moment în care recurentul inculpat Ţ.I.A., care a scăpat bâta de baseball din mână, a luat un scaun metalic de pe terasa restaurantului şi l-a aruncat spre partea vătămată, lovind-o la picioare. În ajutorul părţii vătămate a încercat să intervină martorul M.M. care însă a fost lovit de agresori.

În cele din urmă, recurentul inculpat împreună cu inculpatul Ţ.I.A., cu L.A. şi cu I.F. au părăsit locul faptei, partea vătămată şi martorii reuşind să reţine numerele de înmatriculare ale autoturismelor cu care aceştia au plecat.

Din certificatul medical din 10 aprilie 2007 întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, ale cărei concluzii au fost menţinute prin raportul de expertiză din 16 mai 2007 al Institutului de Medicină Legală Cluj, rezultă că partea vătămată S.B.D. a fost internat în Clinica de Ortopedie Cluj-Napoca în perioada 1 - 5 aprilie 2007 cu diagnosticul: "Politraumatism prin agresiune. Fractură cominutivă 1/3 medico-distală, cubitus stâng prin mecanism direct. Contuzie forte umăr stâng, contuzie forte hemitorace stâng cu echimoză cu diametru de aprox. 10 cm. Plagă contuză cot stâng. Echimoză de aproximativ 6 cm în regiunea frontală dreapta". Pe perioada spitalizării s-a practicat osteosinteza cubitus stâng cu placă şi 4 şuruburi. Mai rezultă din actele medico-legale sus-menţionate că leziunile corporale prezentate de partea vătămată s-au putut produce prin lovire cu corp dur, necesită pentru vindecare 50 - 55 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii şi că leziunile de la nivelul antebraţelor au caracter de autoapărare şi pot data din 31 martie 2007.

Contrar celor susţinute de recurentul inculpat B.A.M. prin apărător, în sensul că nu a urmărit să suprime viaţa părţii vătămate, Înalta Curte constată că acesta a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide, a prevăzut rezultatul faptei, respectiv decesul părţii vătămate şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

La stabilirea formei de vinovăţie cu care a acţionat recurentul inculpat, Înalta Curte are în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptei, natura obiectului vulnerant folosit (bâtă de baseball, obiect apt a produce moartea), regiunea corpului în care au fost aplicate loviturile, ori spre care au fost orientate acestea (zona capului, umeri, torace), numărul şi intensitatea loviturilor (acestea au fost aplicate cu o asemenea intensitate încât au determinat fracturarea antebraţului pe care partea vătămată l-a ridicat în scop de apărare), urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi atitudinea recurentului inculpat după comiterea faptei, constând în aceea că nu i-a acordat victimei nici un ajutor.

Împrejurarea că viaţa părţii vătămate nu a fost pusă în primejdie nu este de natură a înlătura răspunderea penală a recurentului inculpat pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, faţă de intensitatea loviturilor aplicate, caracterul repetat al acestora, zona corpului vizată, obiectul folosit, apt de a produce decesul.

Este întemeiată însă critica recurentului inculpat în ce priveşte reţinerea în favoarea sa a disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, în raport de înscrisurile noi depuse în recurs.

Potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate "persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2 (în această categorie este inclusă şi persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză) şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii, denunţă ori facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege".

Din Adresa nr. 2608/II-6/2011 din 10 ianuarie 2013 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea rezultă că urmare denunţului formulat de inculpatul B.A.M. la 2 octombrie 2012, la data de 3 octombrie 2012, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de către numitul G.G. a infracţiunilor de: falsificare de monedă sau de alte valori, prev. şi ped. de art. 282 alin. (1) C. pen., art. 282 alin. (2) C. pen. rap. la art. 284 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; punerea în circulaţie a valorilor falsificate, prev. de art. 282 alin. (2) rap. la art. 284 C. pen.; deţinerea de valori falsificate în vederea punerii în circulaţie, prev. de art. 282 alin. (2) rap. la art. 284 C. pen. şi înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), C. pen., infracţiuni pentru care împotriva sus-numitului s-a început urmărirea penală şi, ulterior s-a pus în mişcare acţiunea penală fiind arestat în cauză pe o durată de 10 zile.

De asemenea, din Adresa nr. 13/D/P/2013 din 19 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea rezultă că urmare denunţului formulat de inculpatul B.A.M. la 16 ianuarie 2013, la data de 13 martie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului P.D. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. 3211/111/2013.

Având în vedere adresele sus-menţionate din care rezultă că urmare denunţurilor formulate de recurent s-a reuşit identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane pentru infracţiuni grave, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente, în ce-l priveşte pe recurentul inculpat B.A., dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi în consecinţă, că se impune reducerea la jumătate a limitelor pedepsei aplicate acestuia pentru tentativa la infracţiunea de omor calificat.

În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, invocată ca şi critică adusă deciziei atât de către parchet (care a solicitat înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpaţilor şi majorarea cuantumului pedepselor aplicate acestora), cât şi de recurenţii inculpaţi Ţ.I.A. şi B.A.M. (care au cerut reducerea cuantumului pedepselor şi aplicarea art. 86¹ sau art. 81 C. pen. - inculpatul Ţ.I.A.), Înalta Curte constată că sub acest aspect, este întemeiată doar critica formulată de parchet.

Pentru a fi reţinute circumstanţe atenuante, împrejurările enumerate limitativ în art. 74 C. pen. trebuie apreciate de instanţă în raport cu pericolul social concret al faptei comise, cu împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită, cu urmările produse şi cu periculozitatea infractorului.

Simpla lipsă a antecedentelor penale nu prezintă relevanţa ce i s-a atribuit de către instanţa de fond şi de cea de apel, ea putând fi avută în vedere, eventual, la stabilirea unei pedepse spre limita inferioară prevăzută de lege.

Relevantă este şi atitudinea oscilantă adoptată de recurenţii inculpaţi în cursul procesului penal în sensul că în declaraţiile pe care le-au dat în faza de urmărire penală, iniţial au negat chiar faptul că ar fi fost prezenţi la locul săvârşirii infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată.

Astfel, în declaraţia dată la 23 aprilie 2008, recurentul inculpat Ţ.I.A. a arătat următoarele: " (...) precizez că în data de 31 martie 2007 nu am fost la Piatra Craiului când a avut loc incidentul dintre L.A., I.F. şi persoanele din Cluj".

Recurentul inculpat B.A.M., în declaraţia dată la organul de urmărire penală la 12 martie 2008 a arătat " (...) în final, declar că eu nu am fost la Piatra Craiului în 30 martie 2007 şi nu cunosc despre faptul că a fost bătut un poliţist din Cluj de către L.A. şi alte persoane (...)".

Datorită nesincerităţii recurenţilor inculpaţi, urmărirea penală în cazul lor nu a putut fi finalizată cu celeritate (cum a fost cazul lui L.A. şi I.F.), fiind nevoie de mult mai mult timp pentru identificarea tuturor făptuitorilor şi administrarea probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăţiei lor.

Nici argumentul că recurenţii inculpaţi şi-ar fi asumat responsabilitatea faptelor, având o atitudine corectă "ulterioară săvârşirii faptei" nu poate fi primit ca justificare pentru reţinerea dispoziţiilor art. 74 C. pen., în condiţiile în care comiterea infracţiunii rezultă din probe certe, fiind dovedită în absenţa cooperării lor cu organele de urmărire penală. Recunoaşterea faptei este circumstanţială, fiind făcută doar după condamnarea definitivă a coinculpaţilor L.A. şi I.F. şi revenirea acestora la declaraţiile iniţiale, astfel că prin noua poziţie procesuală prin care au recunoscut faptele şi au cerut să fie judecaţi în procedura reglementată de art. 320¹ C. proc. pen., recurenţii inculpaţi nu au urmărit decât obţinerea unor pedepse mai mici.

De altfel, aşa cum s-a statuat în practica judiciară, recunoaşterea anumitor împrejurări ca şi circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege se învederează a satisface în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Conduita bună în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale, iar atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii şi arestării participanţilor, în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoaşterea săvârşirii infracţiunii, în condiţiile existenţei la dispoziţia organelor judiciare a probelor care dovedesc săvârşirea faptei. Conduita procesuală a recurenţilor inculpaţi a fost deja valorificată de instanţe în procedura reglementată de art. 320¹ C. proc. pen. prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Este de precizat faptul că după comiterea infracţiunii din prezenta cauză, recurentul inculpat B.A.M. şi-a continuat activitatea infracţională violentă săvârşind, după aproximativ 2 ani de zile, o altă tentativă la infracţiunea de omor calificat, faptă pentru care a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă pe care deja a executat-o.

În consecinţă, se vor înlătura circumstanţele atenuante reţinute în favoarea recurenţilor inculpaţi şi se va majora cuantumul pedepselor aplicate acestora ţinând seama de toate criteriile de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. şi anume, gradul de pericol social concret al faptei, persoana inculpaţilor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, ţinându- se însă seama şi de limitele de pedeapsă reduse cu o treime ca urmare a aplicării disp. art. 320¹ C. proc. pen.

Ca modalitate de executare a pedepselor se vor menţine dispoziţiile art. 57, 71 C. pen., Înalta Curte apreciind că executarea de către recurenţi a pedepselor în regim de detenţie este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. şi de a contribui la reeducarea lor.

Pentru argumentele mai sus expuse cererile recurenţilor inculpaţi de a se reduce pedepsele la care au fost condamnaţi şi de a se aplica disp. art. 81 sau ale art. 86¹ C. pen. (cerere formulată de inculpatul Ţ.I.A.) nu vor fi primite.

În consecinţă, în conformitate cu disp. art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de inculpatul B.A.M., se vor casa în parte, atât decizia recurată, cât şi Sentinţa penală nr. 29 din 10 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor şi, rejudecând, se vor înlătura disp. art. 74 lit. a), c) şi art. 76 C. pen., reţinute în favoarea ambilor recurenţi inculpaţi, se vor reţine în favoarea inculpatului B.A.M. prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, se va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată acestui recurent inculpat, în pedepsele componente de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplicată în prezenta cauză pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen.; 4 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi de 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., pedepse aplicate prin Sentinţa penală nr. 402 din 23 decembrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pedepse ce vor fi repuse în individualitatea lor.

Se va reduce pedeapsa principală aplicată recurentului inculpat B.A.M. pentru infracţiunea prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. de la 4 ani la 3 ani.

În baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. se vor contopi pedepsele sus-menţionate şi se va dispune ca recurentul inculpat B.A.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Se va majora pedeapsa principală aplicată recurentului inculpat Ţ.I.A. pentru infracţiunea prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. de la 4 ani închisoare, la 5 ani şi 6 luni închisoare.

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei şi deciziei recurate care nu contravin prezentei hotărâri.

În ce priveşte recursul declarat de inculpatul Ţ.I.A. împotriva deciziei penale sus-menţionate, acesta se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare, în conformitate cu disp. art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat Ţ.I.A. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 500 RON, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul datorat avocatului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial în sumă de 150 RON, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat B.A.M., până la prezentarea apărătorului ales al acestuia, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei, iar cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpatul B.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 119/A din 22 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte atât decizia recurată, cât şi Sentinţa penală nr. 29 din 10 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bihor şi rejudecând:

Înlătură dispoziţiile art. 74 lit. a) şi lit. c) şi art. 76 C. pen. reţinute în favoarea recurenţilor inculpaţi B.A.M. şi Ţ.I.A.

Reţine în favoarea recurentului inculpat B.A.M., dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului B.A.M. în pedepsele componente de:

- 4 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. aplicată în prezenta cauză pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. şi ped. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.,art. 74 lit. a) şi lit. c) şi art. 76 C. pen.;

- 4 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. şi ped. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., aplicate prin Sentinţa penală nr. 402 din 23 decembrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara şi definitivă prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe care le repune în individualitatea lor.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului B.A.M. pentru pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. şi ped. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 3 (trei) ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. de la 4 ani la 3 ani.

În baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 402 din 23 decembrie 2010 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 73/A din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara şi definitivă prin Decizia penală nr. 4322 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi dispune ca inculpatul B.A.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului Ţ.I.A. pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. şi ped. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. de la 4 ani închisoare la 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

Menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata de 4 ani.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei şi deciziei care nu contravin prezentei hotărâri.

II. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Ţ.I.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă pe recurentul inculpat Ţ.I.A. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial în sumă de 150 RON, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat B.A.M., până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpatul B.A.M. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2013.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 1688/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare...		ICCJ. Decizia nr. 1731/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1595/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1641/2013. Penal. Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.). Trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1688/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1731/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1767/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1768/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1770/2013. Penal