ICCJ. Decizia nr. 1808/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1808/2013
Dosar nr. 2035/3/2012
Şedinţa publică din 27 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 324 din data de 20 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A.V., din infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 9 din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (anume funcţia de reprezentare sau administrare a unei societăţi comerciale), ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
S-a stabilit că pedeapsa se execută în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 999 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.554.887,18 RON compusă din 153.885,74 RON - impozit pe profit şi 1.401.001,44 RON - taxă pe valoare adăugată, la care adaugă accesorii fiscale (dobânzi, penalităţi, majorări de întârziere), calculate până la data plăţii efective, cu titlu de daune materiale, în favoarea părţii civile.
În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 163 C. pen., s-a dispus instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpatului, în vederea recuperării prejudiciului, până la concurenţa sumei de 1.554.887,18 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca, la data rămânerii definitive a hotărârii, o copie a dispozitivului să se comunice Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în vederea efectuării de menţiuni în registrul comerţului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că, la data de 23 ianuarie 2012, a fost înregistrat rechizitoriul nr. 1656/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 Bucureşti, prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului A.V. sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că în calitate de administrator al SC A.D. SRL, acesta a desfăşurat relaţii comerciale cu SC G.A. SRL constând în vânzarea de cereale, fără a evidenţia operaţiunile desfăşurate în contabilitate, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul consolidat al statului.
La termenul de judecată din data de 06 aprilie 2012, inculpatul a solicitat ca judecata să se facă potrivit art. 3201 C. proc. pen., a recunoscut în totalitate săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în faţa instanţei, ci judecata să se facă În baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a arătat că le cunoaşte şi le însuşeşte, respectiv: sesizarea Gărzii Financiare - Secţia Municipiului Bucureşti şi alte documente, facturi fiscale emise de SC A.D. SRL, extras de cont al SC G.A. SRL Brăila, declaraţiile martorului Z.M.L., adresă ANAF - AFP Sector 4 nr. 1827927, documente referitoare la SC A.D. SRL.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 14 august 2008, a fost înfiinţată SC A.D. SRL (înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. J40/13973/2008,CUI - 24334989) având ca obiect principal de activitate comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat. Calitatea de administrator şi unic asociat a deţinut-o, de la înfiinţarea societăţii şi până la data de 28 septembrie 2009, inculpatul A.V.
Imediat după înfiinţare, SC A.D. SRL a intrat în relaţii comerciale cu SC G.A. SRL Brăila. în concret, societatea administrată de către inculpat vindea cereale către SC G.A. SRL Brăila, fiind întocmite în acest sens un număr de 71 facturi fiscale corespunzător operaţiunilor efectuate. Acestea au fost evidenţiate în perioada 18 august 2008 - 26 martie 2009 în contabilitatea SC G.A. SRL Brăila, plăţile fiind efectuate prin virament bancar, aşa cum rezultă din extrasul contului aparţinând SC G.A. SRL Brăila, deschis la RB.
După efectuarea plăţilor de către SC G.A. SRL Brăila, inculpatul proceda la retragerea sumelor de bani din contul SC A.D. SRL, în numerar, folosind la unitatea bancară ca documente justificative, borderouri de achiziţie de la persoane fizice.
În schimb, cele 71 de facturi fiscale în valoare totală de 8.774.693,22 RON nu erau înregistrate în evidenţa financiar-contabilă a SC A.D. SRL, aceasta în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale (impozit pe profit şi TVA) către bugetul consolidat al statului.
La data de 24 iulie 2009, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila a solicitat Gărzii Financiare - Secţia Municipiului Bucureşti efectuarea unui control încrucişat la SC A.D. SRL pentru stabilirea realităţii şi modulului de realizare a tranzacţiilor efectuate între SC A.D. SRL şi SC G.A. SRL, precum şi a modalităţii de înregistrare în evidenţa contabilă, în jurnalele de vânzări a facturilor emise.
Ca atare, la data de 14 septembrie 2009, comisarii Gărzii Financiare - Secţia Municipiului Bucureşti s-au deplasat la sediul SC A.D. SRL, din Bucureşti, unde a fost lăsată invitaţia nr. 18.505. în această modalitate, i s-a cerut inculpatului să se prezinte la sediul organului de control şi să pună la dispoziţie evidenţa financiar-contabilă a SC A.D. SRL de la data de 01 iunie 2008 la zi şi registrul unic de control.
În continuare, au fost trimise prin poştă, cu confirmare de primire, invitaţia nr. 18.508 din data de 18 septembrie 2009 şi somaţia nr. 18915 din data de 01 octombrie 2009, la domiciliul inculpatului, în calitate de administrator al SC A.D. SRL, cărora acesta nu le-a dat curs.
A considerat prima instanţă că este de natura evidenţei că, luând la cunoştinţă de demersurile organelor de control financiar, inculpatul a demarat procedurile de înstrăinare a SC A.D. SRL.
În acest sens, prin Decizia nr. 1 din data de 28 septembrie 2009 de modificare a prevederilor actului constitutiv, a hotărât cesionarea unui număr de 20 de părţi sociale cu valoarea totală de 200 RON, reprezentând 100% din totalul capitalului social al SC A.D. SRL, către cetăţeanul turc A.O. Prin aceeaşi decizie, s-a dispus revocarea inculpatului din funcţia de administrator şi numirea în această funcţie a numitului A.O.
În urma solicitării Gărzii Financiare, Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 4 Bucureşti a comunicat faptul că SC A.D. SRL nu a depus, de la înfiinţare, declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat al statului şi deconturi de TVA.
Ca atare, în lipsa evidenţelor financiar-contabile ale SC A.D. SRL. s-a procedat la calcularea prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, prin estimare, în condiţiile Codului de procedură fiscală, acesta fiind stabilit la suma de 1.554.887,18 RON, compusă din 153.885,74 RON - impozit pe profit şi 1.401.001,44 RON - taxă pe valoare adăugată.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut comiterea faptei de evaziune fiscală cu consecinţa producerii unui prejudiciu în cuantum de 1.554.887,18 RON în dauna bugetului consolidat al statului.
La termenul din data de 06 aprilie 2012, Tribunalul, din oficiu, a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului, din infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
Întrucât prin fapta inculpatului, săvârşită în modalitatea descrisă mai sus, s-a produs un prejudiciu în cuantum de 1.554.887,18 RON, sumă ce depăşeşte cu mult echivalentul a 100.000 de euro, Tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
Sub aspectul laturii obiective, s-a reţinut că fapta inculpatului A.V., care în calitate de administrator al SC A.D. SRL, a desfăşurat relaţii comerciale cu SC G.A. SRL constând în vânzarea de cereale, fără a evidenţia operaţiunile desfăşurate în contabilitate, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 1.554.887,18 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal privind forma de vinovăţie, limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială referitor la infracţiunea de evaziune fiscală -închisoarea de la 4 la 10 ani, gradul de pericol social al faptei pe care instanţa de fond l-a apreciat ca fiind foarte ridicat şi care rezultă din împrejurarea că inculpatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, nu a evidenţiat în documentele contabile operaţiunile comerciale desfăşurare cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cu consecinţa producerii unui prejudiciul în cuantum de 1.554.887,18 RON, specificul infracţiunii de evaziune fiscală, care afectează negativ întreaga populaţie, persoana şi conduita inculpatului.
Pe de altă parte, s-a avut în vedere că pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât să producă efecte atât asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea acestuia, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care sunt supuşi cei ce comit astfel de infracţiuni, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală.
Totodată, Tribunalul a apreciat că nu se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, având în vedere conduita sa pe parcursul urmăririi penale, încercările repetate de denaturare a adevărului, precum şi faptul cesionării părţilor sociale către un cetăţean turc la momentul la care Garda Financiară declanşase controlul financiar.
Nu au putut fi acceptate nici susţinerile inculpatului în sensul că regretă săvârşirea faptei, atâta vreme cât nu a depus un minim de diligente pentru a achita prejudiciul sau măcar parte din acesta.
În acest context, a fost avut în vedere şi faptul că, după săvârşirea infracţiunii care face obiectul prezentei cauze, inculpatul a continuat să se implice în administrarea societăţilor comerciale având ca obiect de activitate comercializarea de cereale.
Cât priveşte afirmaţiile legate de starea precară de sănătate, s-a reţinut că acestea nu justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, în raport de elementele indicate mai sus şi, în plus, aceste aspecte ar fi trebuit să fie avute în vedere tocmai de către inculpat la momentul săvârşirii faptei şi ar fi trebuit să constituie tot atâtea motive care să-l determine să se abţină de la comportamente infracţionale.
Ca atare, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea între limitele reduse potrivit prevederilor legale menţionate, anume 5 ani închisoare.
Raportat la natura şi gravitatea infracţiunii, faţă de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 241/2005 şi art. 65 alin. (2) C. pen., Tribunalul a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu referire la funcţia de reprezentare sau administrare societăţi comerciale, aceasta fiind funcţia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Referitor la modalitatea de executare, ţinând seama de elementele expuse mai sus - natura şi gravitatea infracţiunii, circumstanţe reale şi personale, faţă de reacţia cetăţenilor care ar putea fi una de indignare în situaţia în care persoane care au cauzat asemenea prejudicii bugetului de stat ar beneficia de suspendarea pedepsei, instanţa de fond a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins doar prin executarea în regim de detenţie a pedepsei de către inculpat.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
Sub aspectul laturii civile, instanţă de fond a constatat că din probele administrate a rezultat vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală cauzatoare de prejudiciu, fiind îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale, ceea ce impune obligaţia inculpatului de a repara prejudiciul cauzat părţii civile. în privinţa cuantumului prejudiciului, instanţa de fond a apreciat că prin activitatea infracţională inculpatul a cauzat un prejudiciu în cuantum de 1.554.887,18 RON, compus din 153.885,74 RON - impozit pe profit şi 1.401.001,44 RON - taxă pe valoare adăugată, la acestea urmând a fi adăugate accesoriile fiscale - dobânzi, penalităţi, majorări de întârziere, calculate până la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.V., solicitând admiterea apelului, coborârea pedepsei sub minimul special, prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, faţă de cuantumul prejudiciului, atitudinea de recunoaştere a inculpatului şi starea sa de sănătate, acesta suferind de TBC. De asemenea, s-a invocat nelegalitatea măsurii asigurătorii a sechestrului prin instituirea acestuia asupra bunurilor viitoare.
Prin Decizia penală nr. 315 din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, SL fost admis apelul declarat de inculpatul A.V. împotriva Sentinţei penale nr. 324 din 20 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 2035/3/2012.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, a fost redusă pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul A.V. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare.
A fost înlăturată dispoziţia privind executarea pedepsei în regim de detenţie.
În baza art. 861 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 8 arii, termen stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit programului întocmit de această instituţie;
b) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune, schimbarea locului de muncă;
d) să comunice Serviciului de Probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.
Examinând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 371 C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a constatat că apelul declarat este fondat.
S-a constatat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, dând o încadrare juridică corespunzătoare, din materialul probator administrat pe parcursul procesului penal rezultând fără echivoc vinovăţia inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
S-a apreciat, însă, că în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa aplicată de către instanţa de fond nu este proporţională cu gradul de pericol social concret al faptei comise şi cu persoana inculpatului, necorespunzând scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Astfel, s-a apreciat că se impune a se da o eficienţă mai mare lipsei antecedentelor penale, precum şi atitudinii sincere manifestate de inculpat pe parcursul procesului penal, acesta prevalându-se de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., impunându-se reducerea pedepsei aplicate, nejustificându-se însă reţinerea acestora ca şi circumstanţe atenuante, cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special redus cu o treime.
Cu privire la critica privind nelegalitatea instituirii măsurii asigurătorii a sechestrului şi asupra bunurilor mobile şi imobile viitoare, s-a constatat că aceasta nu este întemeiată, prin instituirea sechestrului şi asupra bunurilor viitoare atingându-se scopul măsurii asigurătorii, acela de a asigura repararea prejudiciului, revenind organului care procedează la aplicarea sechestrului obligaţia să identifice bunurile existente în patrimoniul inculpatului la acel moment.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea Deciziei penale atacate şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, în sensul de a se menţine pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, care a fost apreciată ca fiind just individualizată.
Criticile au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa, de altfel acesta recunoscând comiterea faptelor în faţa primei instanţe, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Analiza actelor dosarului relevă împrejurarea că instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor cornişe încadrarea juridică corespunzătoare.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei de către instanţa de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 93859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că principiul individualizării sancţiunilor de drept penal priveşte deopotrivă stabilirea, cât şi aplicarea acestor sancţiuni şi adaptarea lor în funcţie de gradul de pericol social al faptei, al periculozităţii făptuitorului.
Pedeapsa, pe lângă funcţia de constrângere ce o exercită asupra condamnatului, îndeplineşte şi funcţia de exemplaritate şi de reeducare a acestuia, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului, pedeapsa fiind aplicată, totodată, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Individualizarea judiciară a pedepsei şi modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Individualizarea judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanţa de judecată, ci ţinând cont de normele prevăzute în Codul penal, care stabileşte anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printre acestea enumerându-se şi personalitatea inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. în literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei priveşte un complex de date referitoare la situaţia sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică, vârsta, ocupaţia, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârşirea faptei), criteriu care reflectă cerinţa ca sancţiunea penală, ca reacţie împotriva răului pricinuit prin săvârşirea unei infracţiuni, să fie proporţională cu particularităţile făptuitorului împotriva căruia se aplică, fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu particularităţile persoanei infractorului amplu cunoscute.
La individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului de către instanţa de prim control judiciar, se constată că, pornindu-se de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost aplicată într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii şi circumstanţelor personale ale inculpatului - care nu este cunoscut cu antecedente penale, a manifestat o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, îşi câştigă existenţa în mod cinstit şi are probleme serioase de sănătate, suferind de multiple afecţiuni, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei stabilite de instanţa de apel, respectiv cea prevăzută de art. 861 C. pen., Înalta Curte reţine că aceasta este corespunzătoare gradului de pericol social al faptelor şi periculozităţii făptuitorului, nici din această perspectivă nefiind întemeiată solicitarea Ministerului Public de casare a deciziei şi de menţinere a sentinţei primei instanţe. Se reţine în acest sens că datele dosarului relevă presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere este suficientă pentru a se realiza reeducarea inculpatului şi prevenirea comiterii de noi infracţiuni.
În speţă, se constată că circumstanţele personale ale inculpatului au fost corect evaluate de instanţa de apel cu prilejul stabilirii cuantumului şi a modalităţii de executare a pedepsei, în mod corect apreciindu-se că nu se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim privativ de libertate.
Totodată, Înalta Curte are în vedere şi împrejurarea că executarea pedepsei aplicate inculpatului a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, iar pe de altă parte, deşi în cauză a fost produs un prejudiciu însemnat, au fost luate măsuri pentru recuperarea acestuia prin instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpatului.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 315 din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul A.V.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1805/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1809/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
