ICCJ. Decizia nr. 1851/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1851/2013
Dosar nr. 8704/117/2011
Şedinţa publică din 29 mai 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 84 din 02 martie 2012 a Tribunalului Cluj a fost condamnat inculpatul N.N. la 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În temeiul art. 861C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului N.N. pe un termen de încercare de 8 ani, stabilit conform art. 862C. pen., supravegherea urmând a fi încredinţată Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
În temeiul art. 863C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul N.N. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj;
- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere, prev. de art. 864 C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive începând cu data de 19 septembrie 2011 şi până la data de 14 noiembrie 2011.
În temeiul art. 1605alin. (6) C. proc. pen. s-a dispus încetarea stării de liberare provizorie sub cauţiune dispusă prin decizia penală nr. 1844/R din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj.
În temeiul art. 1605alin. (4) lit. d) C. proc. pen. s-a dispus restituirea cauţiunii depuse de inculpat prin recipisa de consemnare la C. Bank - Sucursala Cluj.
S-a constatat că banii care au făcut obiectul luării de mită au fost puşi la dispoziţia denunţătorului de către organele de urmărire penală conform procesului-verbal din data de 19 septembrie 2011 din Dosarul nr. 105/P/2011 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj.
Analizând actele de la dosarul cauzei instanţa a reţinut următoarele:
Colegiul Tehnic N. deţine în proprietate un imobil în suprafaţă de 453,88 m.p. Încă din anul 2001 acest imobil a fost deţinut cu titlu de închiriere în baza unor contracte succesive de închiriere de către martorul Ș.V., iniţial în calitate de persoană fizică, iar ulterior în calitate de asociat şi administrator al SC S. SRL. Ultimul contract între Colegiul Tehnic N. şi SC S. SRL a fost încheiat la data de 17 octombrie 2007 şi urma să expire la 17 octombrie 2011.
La începutul verii 2011, din cauza unor alunecări de teren, imobilul a ajuns într-o oarecare stare de degradare, sens în care martorul Ș.V. a luat legătura cu administratorul Colegiului Tehnic, martorul H.I., pentru efectuarea reparaţiilor ce se impuneau.
În acest sens, sus-numitul martor s-a deplasat la imobil însoţit de inculpatul N.N., la acea dată director al Colegiului Tehnic N., care dorise să vadă imobilul în discuţie şi care, cu acea ocazie, l-a şi cunoscut pe martorul Ș.V.
Ulterior, în cursul lunilor iunie - iulie, inculpatul N.N. s-a mai deplasat la imobil, o dată însoţit de doi angajaţi ai Primăriei Cluj Napoca, pentru a se constata necesitatea efectuării reparaţiilor, iar o dată însoţit de martorul C.C.H.
Încă de la primele discuţii cu inculpatul, martorul Ș.V. a arătat în declaraţiile sale constante că acesta i-a spus că dacă doreşte să fie efectuată lucrarea de reparaţie a imobilului, „trebuie să iasă şi el cu ceva în faţă”, iar ulterior inculpatul N.N. i-a solicitat, în schimbul rămânerii cu aceeaşi chirie în spaţiul renovat, şi pentru a merge în concediu împreună cu familia, suma de 2.000 euro.
Inculpatul N.N. a confirmat în declaraţia dată că a purtat o discuţie cu Ș.V. legată de suma de 2.000 euro încă din primăvara - vara 2011, însă în contextul în care i-ar fi reamintit acestuia de restanţa acumulată în plata chiriei, la acel moment de aproximativ 18.000 RON, şi în contextul în care martorul s-ar fi angajat ca în zilele următoare să achite la colegiul tehnic această sumă de 2.000 euro.
La data de 13 septembrie 2011, într-o discuţie telefonică, inculpatul N.N. i-a solicitat martorului Ș.V. să se întâlnească la Restaurantul S., în jurul orelor 14.30, cei doi întâlnindu-se în locaţia sus-indicată.
Din discuţia purtată de cei doi la acea dată, interceptată autorizat şi transcrisă la dosarul de urmărire penală, rezultă în mod explicit atât aspectele relatate de martorul Ș.V., de solicitare de către inculpat a sumei de 2.000 euro, cât şi scopul remiterii sumei de bani solicitate, respectiv asigurarea licitaţiei ce urma a se organiza pentru reînchirierea spaţiului şi menţinerea aceluiaşi cuantum al chiriei.
Astfel, sub cel dintâi aspect, relevantă este discuţie redată la dosar urmărire penală din care rezultă că cei doi s-au întâlnit să discute „problema”. Legat de această „problemă” inculpatul N.N. a afirmat că „rămâne” şi a confirmat că în varianta primirii sumei, sumă solicitată în mod expres în euro, contractul se va reînnoi, în urma licitaţiei, cu SC S. SRL, cu tot aceeaşi chirie. De asemenea, în cursul aceleiaşi discuţii, inculpatul N.N. îi dă în mod repetat asigurări martorului Ș.V. că va rămâne în spaţiul în discuţie şi în urma licitaţiei ce urma a se organiza de către Colegiul Tehnic N. chiar şi în contextul în care vor participa şi alţi ofertanţi la respectiva licitaţie, inculpatul încercând să acrediteze ideea, în speranţa probabil a cooptării martorului în necesitatea rezolvării „problemei”, că şi martorul C.C.H. ar fi interesat de închirierea spaţiului.
Din declaraţia martorului C.C.H. rezultă că a fost întrebat de către inculpat dacă nu este interesat să închirieze spaţiul şi că nu i-ar fi spus vreodată inculpatului că ar dori să închirieze spaţiul în discuţie, aspecte care vin să infirme afirmaţiile inculpatului făcute în cursul discuţiei de la Restaurantul S. faţă de martorul Ș.V.
În legătură cu licitaţia ce urma a se organiza pentru încheierea unui nou contract de închiriere pentru spaţiu, la incertitudinea manifestată de martor, legată de rezultatul licitaţiei, inculpatul N.N. îi dă asigurări că totul va fi bine, în sensul reînnoirii contractului cu SC S. SRL („dacă eu vă spun că tot dvs. mergeţi în continuare, înseamnă că aşa e, nu?”, „suntem oameni serioşi”, „nu suntem copii, ţi-am zis că mai vor să vină acolo, da nu, dacă am discutat şi ne-am înţeles, asta e!”). Tot în legătură cu licitaţia, inculpatul N.N. susţine faţă de martorul Ș.V. că martorul C.C.H. vrea să participe la licitaţie şi să dea o chirie mai mare decât cea percepută de Colegiul Tehnic la acel moment, - aspecte altfel neconfirmate de martorul C.C.H. -, şi îi solicită martorului să aducă încă doi prieteni care să participe la licitaţie, pentru a nu apărea probleme - „apropo, puteţi să mai aduceţi două oferte? ceva prieteni? să mai aduceţi dvs. oferte ca să nu vină ăştialalţi cu nu ştiu ce preţuri?, dacă aduceţi două oferte, mai mult decât aţi da dvs. îi dăm drumul şi…”.
În cursul aceleiaşi discuţii cei doi stabilesc ca a doua zi să se întâlnească pentru remiterea sumei în discuţie, întâlnire care nu putea avea loc la şcoală „că acolo erau camere de filmat” şi care finalmente nu mai are loc întrucât martorul Ş.V. nu a ajuns la locul de întâlnire - Teatrul Naţional - la ora fixată, iar inculpatul fiind nevoit să plece la domiciliu din cauza unor probleme personale.
Întrucât acest moment redat mai sus era situat în timp ulterior formulării denunţului la Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, de către martorul Ș.V., în vederea pregătirii unui eventual flagrant, s-a pus la dispoziţia martorului de către organele judiciare suma de 2.000 euro ce urma a fi remisă inculpatului, fiind încheiat în acest sens procesul-verbal de predare-primire din 14 septembrie 2011 şi planşa foto aferentă.
La data de 19 septembrie 2011 martorul Ș.V. s-a deplasat la Colegiul Tehnic N. unde s-a întâlnit cu administratorul unităţii, martorul H.I., căruia i-a predat suma de 2.000 RON în contul chiriei restante, după care s-a deplasat în biroul inculpatului N.N. Cu acea ocazie martorul i-a adus la cunoştinţă inculpatului că a venit să mai achite din chiria restantă suma de 2.000 RON, iar acesta din urmă l-a invitat pe martor la o cafea, după îndeplinirea formalităţilor legate de predarea sumei restante la chirie.
După ce martorul Ș.V. a primit chitanţa pentru suma predată, precum şi a somaţiei pentru datoria restantă, aspecte cunoscute în mod evident de către inculpat, cel dintâi a fost luat cu maşina de cel de-al doilea din faţa Colegiului Tehnic N., în vederea deplasării „la o cafea” la localul R.
Încă de la începutul discuţiei din maşină - interceptată autorizat şi transcrisă la dosarul de urmărire penală - martorul Ș.V. l-a întrebat pe inculpatul N.N. „atunci cum facem cu banii?”, acesta din urmă cerându-i să aibă răbdare, după care întreaga discuţie dintre cei doi de la localul sus-amintit s-a purtat pe marginea unor subiecte uzuale de conversaţie, dovedind odată în plus că lucrurile fuseseră stabilite încă de la ultima discuţie, din 13 septembrie 2011, de la Restaurantul S., analizată mai sus. Spre sfârşitul discuţiei dintre cei doi, după ce fiecare şi-a terminat consumaţia, martorul Ș.V. şi-a reiterat dorinţa de a-i da banii - „no hai ca să dau ăştia” fiind din nou oprit de către inculpat care i-a spus să stea liniştit şi că banii îi va remite în maşină. Într-adevăr, revenind pe traseul parcurs iniţial, amândoi în aceeaşi maşină aparţinând inculpatului, chiar înainte de a coborî martorul într-o staţie de taxiuri, inculpatul N.N. a deschis torpedoul maşinii cerându-i acestuia să îi pună acolo cei 2.000 EURO, lucru pe care martorul l-a şi făcut, după care a coborât din maşină.
Inculpatul N.N. şi-a continuat deplasarea, fiind însă interceptat pe str. M. de către organele judiciare şi urmată procedura flagrantului, conform procesului-verbal existent dosar urmărire penală şi planşa foto aferentă.
Fiind audiat inculpatul N.N. a susţinut că suma remisă de martorul Ș.V. a fost în contul chiriei restante şi nu în interesul său personal, apărare care nu poate fi primită fiind infirmată de actele de la dosarul cauzei - declaraţia martorilor Ș.V., Ț.F.D. şi interceptările telefonice analizate anterior. În plus, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că martorul Ș.V. era un rău platnic şi că s-a implicat personal în recuperarea sumei restante pentru a nu fi prejudiciat Colegiul Tehnic; că ar fi existat o relaţie conflictuală cu martora Ț.F.D., contabilă şefă din cadrul colegiului căreia martorul Ş.V. îi relatase despre solicitarea făcută de inculpat, de predare a unei sume de bani, şi care făcuse referiri nefavorabile inculpatului, legate de uzanţele acestuia de a solicita diverse sume de bani, referiri interceptate autorizat; precum şi că la data de 19 septembrie 2011, la ora 14.30, când a primit suma de bani de la martorul Ş.V. în contul datoriei restante, serviciul contabilitate al colegiului avea program până la ora 14.00, din cauza lucrărilor de zugrăvire ce se efectuau la acea dată în incinta colegiului. Toate aceste apărări ale inculpatului au fost infirmate de probele administrate în cauză.
Astfel, din declaraţiile martorilor Ț.F.D., P.L.M. şi O.B.A. rezultă că martorul Ș.V., ce deţinea spaţiul aparţinând Colegiului Tehnic, înregistrase uneori pe parcursul derulării contractelor de închiriere, restanţe la plata chiriei, însă de fiecare dată acesta le achitase, fiind cunoscută împrejurarea că martorul achită chiria în funcţie de încasarea subvenţiilor de la stat şi nefiind manifestată la nivelul unităţii îngrijorarea că acesta nu va achita chiria restantă şi că va fi prejudiciat Colegiul Tehnic ori că ar fi un rău platnic.
Apoi, relaţia tensionată care ar fi existat între inculpat şi martora Ț.F.D. - motivul sugerat de către inculpat pentru care aceasta ar fi făcut faţă de martorul Ș.V. afirmaţiile interceptate autorizat, legate de uzanţele inculpatului de a solicita diverse sume de bani - nu a fost confirmată de niciunul din martorii audiaţi, majoritatea angajaţi ai Colegiului Tehnic N. În plus, martora P.L.M. a infirmat în mod expres discuţia redată de către inculpat în cuprinsul declaraţiei sale, presupus purtată între cei doi, legat de martora Ț.F.D.
În ceea ce priveşte motivul pentru care inculpatul N.N. a primit de la martorul Ș.V., la data de 19 septembrie 2011, suma de 2.000 euro, acesta rezultă fără dubiu din interceptările autorizate şi declaraţia martorului amintit, fiind exclus fără echivoc motivul furnizat în apărare.
Astfel, aceste interceptări autorizate confirmă parţial declaraţia inculpatului, legată de faptul că i-ar fi cerut constant martorului să achite restanţa acumulată şi că s-a angajat să îl anunţe de data efectuării licitaţiei, însă lecturarea în întregime a acestora dovedeşte că aceste aspecte erau doar subiecte secundare de discuţie, care s-a purtat pe mai multe paliere şi în paralel, legat de o „problemă” respectiv de restanţe şi necesitatea efectuării licitaţiei. O dovadă în plus a nesincerităţii inculpatului o constituie şi împrejurarea că, în contextul în care, anterior deplasării la localul R., martorul a venit la liceu şi a achitat o sumă de bani în contul datoriei, aspecte cunoscute de către inculpat, aşa cum a chiar arătat, a acceptat în aceeaşi zi, cu acelaşi titlu de chirie restantă, potrivit susţinerilor inculpatului N.N., o nouă sumă de bani, însă în euro, şi pentru remiterea căreia s-au deplasat în locaţia indicată. Inculpatul nu a explicat plauzibil şi convingător de ce a fost necesară deplasarea în localul R. pentru a-i fi remisă respectiva sumă de bani, interceptările dovedind cu evidenţă că acesta fusese scopul deplasării celor doi la localul R., şi de ce nu a plătit-o martorul la contabilitate aşa cum procedase chiar anterior deplasării la sus-numitul local şi nici nu a putut explica instanţei de ce nu a cerut martorului Ş.V. atunci când i-a spus că îi dă „ăia” (banii) de ce nu i-a solicitat explicaţii legate de nedepunerea sumei la contabilitate anterior deplasării ori chiar la cel moment (fiind ora 14.30 contabilitatea avea încă program, potrivit declaraţiilor tuturor martorilor, contrar susţinerilor inculpatului în sensul unui program redus la acea dată din cauza lucrărilor de zugrăvire!). De asemenea, inculpatul nu a putut explica de ce a cerut martorului ca suma de bani să fie adusă în euro, dacă era cerută cu titlu de chirie restantă, în condiţiile în care la contabilitate se putea încasa numai în moneda naţională. Apoi, reticenţa inculpatului N.N. de a primi suma de bani în incinta liceului, ci „numai la o cafea”, sau apoi în maşină, în drum spre localul R., ci doar la întoarcere, când îi cere martorului Ș.V. să o pună în torpedoul maşinii.
Explicaţia tuturor acestor aspecte nu este cea expusă în apărarea inculpatului, ci în fapt, aşa cum o dovedesc fără tăgadă interceptările telefonice, suma de bani solicitată şi primită în euro nu avea vreo legătură cu sumele de bani din chiria restantă, ci cu primirea de către inculpat a unui folos material injust, în schimbul facilitării martorului să rămână în spaţiul închiriat şi după licitaţia ce urma a se efectua în toamna 2011 şi să plătească aceeaşi chirie.
Martorul Ș.V. a precizat de altfel la momentul audierii în faţa instanţei de judecată că suma de 2.000 euro nu avea nici o legătură cu sumele achitate pentru chiria restantă, discuţiile legate de cele două aspecte fiind total diferite şi distincte.
Nu pot fi, de asemenea, reţinute apărările inculpatului în sensul existenţei în cauză a unei provocări din partea organelor judiciare şi a martorului Ș.V. în scopul determinării inculpatului la comiterea unei infracţiuni şi în scopul obţinerii de probe, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în jurisprudenţa Curţii Europene.
Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, actele de la dosarul cauzei confirmă că suma de 2.000 euro a fost solicitată de inculpat anterior datei de 13 septembrie 2011, în cadrul discuţiei de la această dată dintre inculpat şi martorul Ș.V., acesta din urmă încerca să îşi asigure propriile beneficii prin remiterea sumei solicitate, beneficiile celui dintâi fiind evidente. De asemenea, la aceeaşi dată, de comun acord au stabilit ca a doua zi să se întâlnească pentru a fi remisă suma, întâlnire ce nu a mai avut loc, din motivele sus-redate. Apoi, la data de 19 septembrie 2011, imediat după contactarea inculpatului de către martorul Ș.V., în biroul celui dintâi, inculpatul i-a cerut să meargă la o cafea, fără a fi desigur vorba de ceea ce literalmente se cerea, nefiind relaţiile necesare unui astfel de context între cei doi şi desigur nefiind vorba nici de a merge la o cafea unde să primească o sumă de bani cu titlu de chirie restantă, câtă vreme cei doi se aflau în chiar incinta Colegiului Tehnic unde se achitau chiriile restante. Or, în aceste condiţii, când iniţiativa de creare a contextului favorabil predării sumei de 2.000 euro a aparţinut inculpatului, în cauză nu poate fi vorba de vreo provocare exercitată asupra acestuia de organele de urmărire penală sau denunţător.
În drept, fapta inculpatului N.N. care în vara anului 2011 a solicitat martorului Ș.V. suma de 2.000 euro, sumă remisă efectiv la data de 19 septembrie 2011, în schimbul facilitării, în calitatea sa de director al Colegiului Tehnic N., câştigarea licitaţiei ce urma a se organiza pentru închirierea spaţiului prin încălcarea atribuţiilor sale de serviciu, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte solicitarea formulată de către apărătorii aleşi ai inculpatului, de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, instanţa a reţinut că aceasta a fost nefondată.
Astfel, din declaraţiile constante ale martorului Ș.V. coroborat cu interceptările ambientale rezultă că solicitarea sumei de bani de către inculpat a fost făcută în schimbul menţinerii chiriei şi facilitării câştigării licitaţiei ce urma a se organiza pentru reînchirierea imobilului.
Martorul sus-amintit a arătat că inculpatul N.N. nu i-a indicat o anume persoană din cadrul comisiei de licitaţie pe lângă care urma să intervină în atingerea scopului promis şi nici nu i-a spus la modul concret cum anume îl va ajuta să câştige licitaţia, ci doar că s-a angajat ferm în acest sens, aspecte de altfel confirmate de interceptările ambientale din prezenta cauză.
De asemenea, potrivit fişei postului şi propriilor declaraţii, inculpatul avea atribuţii legale în procedura de organizare a licitaţiilor, în sensul numirii preşedintelui comisiei de licitaţie, validării listei membrilor comisiei de licitaţie şi semnării contractelor cu diverşi parteneri contractuali, adjudecatari ai licitaţiei. În plus, martora P.L.M. a arătat că, în fapt, în calitatea sa de preşedinte al comisiei de licitaţie primea ofertele de licitaţie de la inculpat, care de obicei erau în plicuri deschise şi nu sigilate.
Or, având în vedere acest cadrul legal şi factual descris mai sus, inculpatul N.N., în calitatea sa de director al Colegiului Tehnic N., afla diverse informaţii legate de licitaţiile în curs, care, folosite de o anume manieră, puteau fi în măsură a favoriza un ofertant sau altul („mai aduceţi două oferte… ceva prieteni… ca să nu vină ăştialalţi cu nu ştiu ce preţuri… două oferte cu mai mult decât aţi dat dvs., (…) şi îi dăm drumul…” - interceptarea ambientală a discuţiei de la Restaurantul S. din data de 13 septembrie 2011).
În ceea ce priveşte promisiunea de menţinere a chiriei, susţinerile inculpatului sunt de asemenea nefondate, în sensul că nu ar fi putut fi modificat acest cuantum al chiriei câtă vreme exista o H.C.L. care stabilea suma minimă sub care nu putea fi coborâtă suma datorată pentru spaţiile închiriate, de natura celor aflate în administrarea colegiului. Desigur că sub suma minimă nu se putea coborî în condiţiile date, însă se putea majora acest cuantum, beneficiul promis martorului fiind tocmai menţinerea cuantumului actual al chiriei şi nemajorarea acestuia.
Faţă de aceste aspecte, cererea întemeiată pe art. 334 C. proc. pen., instanţa a respins-o.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul N.N.
Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj a criticat sentinţa atacată ca fiind netemeinică şi a solicitat desfiinţarea acesteia şi pronunţarea unei decizii prin care să se dispună executarea pedepsei în regim de detenţie.
În motivarea apelului s-a arătat că, deşi sancţiunea penală a fost individualizată corespunzător sub aspectul felului şi cuantumului, scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a inculpatului invocându-se poziţia de nerecunoaştere a acestuia şi faptul că perioada arestului preventiv, cât şi supravegherea dispusă de instanţa de fond sunt insuficiente pentru atenţionarea inculpatului asupra gravităţii şi consecinţelor faptei comise.
Inculpatul N.N. a criticat sentinţa instanţei de fond ca fiind netemeinică şi nelegală şi a solicitat desfiinţarea acesteia şi, în principal, pronunţarea unei decizii prin care să se dispună achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea reţinută actul de sesizare în infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. şi aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, cu menţinerea modalităţii de executare stabilită de prima instanţă.
În motivarea apelului inculpatul a arătat că nu putea avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită deoarece din fişa postului rezultă că nu avea atribuţii în organizarea licitaţiei în sensul că nu făcea parte din comisia de atribuire a spaţiului şi nu avea nici o atribuţie in derularea procesului de atribuire, prin licitaţie, respectiv selecţie de oferte a spaţiului, toate acestea revenind preşedintei P.L.M.
A mai arătat că întreg probatoriul administrat în cauză atestă faptul că discuţiile purtate cu martorul Ș.V. au vizat necesitatea ca acesta din urmă să achite în cel mai scurt timp chiria restantă, iar oferirea unor „sfaturi” în sensul necesitaţii prezentei a cel puţin alţi doi agenţi economici a fost justificată pentru a se asigura competitivitatea şi valabilitatea licitaţiei şi a evita replanificarea procedurii pentru o dată ulterioară.
Totodată a mai invocat faptul că predarea sumei era lipsită de sens, întrucât denunţătorul Ș.V. nu ar fi putut participa la o eventuala licitaţie în contextul în care avea debite fata de Colegiul Tehnic şi conform noilor prevederi acel spaţiu nu mai putea face obiectul unei licitaţii publice, precum şi faptul că licitaţia nici nu putea avea loc deoarece nu existau normele metodologice prin care să se detalieze derularea unei asemenea proceduri.
Referitor la individualizarea pedepsei a arătat că lipsa antecedentelor penale, persoana sa care prezintă suficiente garanţii de reinserţie socială, situaţia familială şi profesională justifică reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, precum şi menţinerea modalităţii de executare stabilită de instanţa de fond.
În cursul judecării apelului s-a procedat la întocmirea unui referat de evaluare de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
Prin decizia penală nr. 189/A din 06 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de procuror şi inculpat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a efectuat o cercetare judecătorească completă, administrând în mod direct şi nemijlocit probe noi şi procedând la readministrarea celor din faza de urmărire penală, probe pe baza cărora a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea şi care au condus în final la concluzia că inculpatul a comis infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Curtea şi-a însuşit în întregime argumentaţia instanţei de fond, astfel cum această posibilitate este conferită de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei), urmând a se sublinia cu privire la criticile invocate în cauză următoarele:
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că raportat la ansamblul probatoriului administrat nu poate fi reţinută teza potrivit căreia inculpatul nu putea fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită deoarece nu ar fi avut atribuţii în organizarea licitaţiei şi că, în fapt, licitaţia pentru închirierea spaţiului nu mai putea avea loc deoarece nu erau aprobate normele metodologice.
Astfel, potrivit fişei postului şi propriilor declaraţii, inculpatul era cel ce valida lista cu membri comisiei de licitaţie, preşedintele acestei comisii şi, cel mai important, semna contractele cu adjudecatarii licitaţiilor.
În plus, inculpatul avea acces la informaţii legate de ofertele participanţilor la licitaţii (martora P.L.M. a arătat că în calitatea sa de preşedinte al comisiei de licitaţie primea ofertele de licitaţie de la inculpat care de obicei erau în plicuri deschise şi nu sigilate) şi, deci, putea folosi aceste informaţii în favoarea unui ofertant sau altul. De altfel, intenţia de a proceda astfel rezultă din interceptarea ambientală a discuţiei din data de 13 septembrie 2011 de la Restaurantul S., ocazie cu care inculpatul îi solicită denunţătorului să se asigure de participarea formală a doi ofertanţi pentru a înlătura alţi participanţi şi a nu atrage atenţia asupra sa („mai aduceţi două oferte… ceva prieteni… ca să nu vină ăştialalţi cu nu ştiu ce preţuri… două oferte cu mai mult decât aţi dat dvs., (…) şi îi dăm drumul…”).
Lipsa normelor metodologice nu constituie un element de natură a înlătura calitatea de subiect activ al inculpatului deoarece infracţiunea de luare de mită se consumă şi atunci când pretinderea sau primirea de bani, bunuri, etc. se face în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu.
De asemenea, din actele dosarului rezultă că această licitaţie urma să se organizeze chiar şi în lipsa acestor norme, dovadă fiind faptul că s-au făcut operaţiuni de renovare a spaţiului în discuţie, dar şi faptul că şi martorul C.C.H. a fost întrebat de către inculpat dacă nu este interesat să închirieze spaţiul.
Cu privire la motivul solicitării sumei de 2.000 euro apărarea potrivit cărei ar fi constituit parte din chiria restantă a fost apreciată ca fiind nesinceră.
Astfel, din discuţia purtată de inculpat cu denunţătorul în data de 13 septembrie 2011 la Restaurantul S., interceptată autorizat şi transcrisă la dosarul de urmărire penală rezultă fără dubiu că cei doi vorbeau despre un subiect numit „problema”, asupra căruia mai avuseseră discuţii. Totodată, inculpatul a confirmat expres că suma solicitată este în euro şi îi garantează denunţătorului că, în varianta primirii acesteia, îi va asigura câştigarea licitaţiei şi îi va reînnoi contractul pentru reînchirierea spaţiului, precum şi menţinerea aceluiaşi cuantum al chiriei, chiar şi în contextul în care vor participa şi alţi ofertanţi la respectiva licitaţie.
În completarea acestei discuţii se găsesc şi o serie de elemente care înlătură orice dubiu cu privire la natura şi destinaţia banilor: inculpatul a cerut ca plată, în monedă euro, să se realizeze la o întâlnire în afara spaţiului unităţii şcolare motivând că acolo sunt camere de luat vederi, în condiţiile în care plata chiriei se făcea în monedă naţională la casieria şcolii; în data de 19 septembrie 2011, după ce denunţătorul a achitat 2.000 RON la casieria şcolii în contul chiriei restante, inculpatul l-a luat pe primul cu maşina sa „pentru a merge la o cafea”, acesta din urmă demonstrând că are bani asupra sa (martorul Ș.V. l-a întrebat pe inculpatul N.N. „atunci cum facem cu banii?”) situaţie în care dacă banii erau destinaţi chiriei ar fi trebuit ca inculpatul să se întoarcă cu denunţătorul la şcoală pentru ca acesta să facă plata la casierie.
Procedând însă în maniera arătată este evident că inculpat a căutat să îşi asigure condiţiile pentru a prelua în clandestinitate suma necuvenită de 2.000 euro şi nicidecum că această sumă ar fi fost destinată plăţii chiriei.
În ceea ce priveşte promisiunea de menţinere a chiriei, apărările inculpatului sunt de asemenea nefondate, deoarece chiar şi stabilirea unei chirii la nivelul minimal al acesteia impus printr-o H.C.L. era de natură a crea o situaţie favorizantă denunţătorului.
În final, nu s-a putut reţine existenţa provocării din partea denunţătorului sau organelor de urmărire penală deoarece infracţiunea s-a consumat anterior sesizării făcute de denunţător prin pretinderea banilor în scopul arătat mai sus.
Cu privire la critica vizând încadrarea juridică, în considerarea celor de mai sus, rezultă cu claritate faptul că în niciun moment nu a fost vorba despre existenţa unei traficări de influenţă (în sensul atribuit de legea penală) din partea inculpatului N.N., şi deci că nu există nici un suport faptic care să susţină reţinerea acestei infracţiuni în sarcina inculpatului.
Specific infracţiunii de trafic de influenţă este faptul că, în reprezentarea tuturor celor implicaţi, îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu nu va fi determinată de primirea de către funcţionar a unei sume de bani, ci de influenţa exercitată asupra acestuia de către traficantul de influenţă ca urmare a primirii unei sume de bani pentru sine sau pentru altul.
În schimb, în cazul luării de mită, în reprezentarea tuturor celor implicaţi, determinant pentru exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu este folosul material pretins, primit, etc. de către funcţionar.
Deci, în cazul traficului de influenţă obiectul juridic este lezat prin faptul că funcţionarul apare ca fiind influenţabil, pe când în cazul infracţiunii de luare de mită, obiectul juridic este lezat prin faptul că funcţionarul apare ca fiind coruptibil.
Traficul de influenţă poate fi realizat prin pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri direct sau indirect pentru sine ori pentru altul în vederea exercitării influenţei reale sau pretinse. Toate aceste modalităţi de executare ale traficului ele influenţă presupun o activitate exteriorizată de traficare şi o structură bilaterală de comitere (în sensul existenţei unui traficant de influenţă care condiţionează în mod exteriorizat traficarea influenţei sale de un beneficiu material, dar şi a unui potenţial cumpărător de influenţă).
Raportat la cele expuse reiese că, în nici un moment, inclusiv în reprezentarea denunţătorului sau a inculpatului suma de 2.000 euro nu avea din punct de vedere obiectiv şi subiectiv valenţa unei remuneraţii primită de către inculpat de la denunţător pentru traficarea influenţei sale, deci în mod cert nu se poate vorbi despre o cumpărare şi în consecinţă de o traficare a influenţei.
Atâta timp beneficiul a fost solicitat pentru sine chiar de funcţionarul care urma să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu (cum este cazul în speţă), suntem în prezenţa infracţiunii de luare de mită şi nu în prezenţa unui trafic de influenţă.
Referitor la individualizarea sancţiunii penale, Curtea a considerat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen.
Împotriva deciziei penale nr. 189/A din 06 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul N.N.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj critică decizia recurată pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, solicitându-se majorarea acesteia şi executarea în regim de detenţie.
În motivarea recursului se arată de către Parchet că inculpatul a comis o faptă cu un grad ridicat de pericol social, raportat la modul cum a fost concepută şi derulată activitatea infracţională, care se caracterizează prin lezarea relaţiilor sociale a căror desfăşurare sunt dependente de încrederea, autoritatea şi prestigiul de care trebuie să se bucure persoanele participante la înfăptuirea procesului de formare şi educare a elevilor şi care impun înlăturarea oricărei suspiciuni în ceea ce priveşte corectitudinea, onestitatea şi probitatea dascălilor în general şi a conducătorilor instituţiilor de învăţământ în special.
Inculpatul N.N. critică hotărârile recurate pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
- instanţele nu au înlăturat mijloacele de probă administrate în mod nelegal, respectiv înregistrările audio efectuate după consemnarea denunţului, potrivit căruia inculpatul ar fi pretins de la Ș.V. suma de bani în vara anului 2011.
Înregistrările s-au efectuat în temeiul art. 911 C. proc. pen., deşi în cauză nu erau întrunite condiţiile textului respectiv, dispoziţiile legale evocate permiţând astfel de înregistrări numai dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni.
Or, în momentul respectiv, infracţiunea se consumase deja, Parchetul susţinând această teză chiar pe adresa din 15 septembrie 2011 prin care solicita Tribunalului Cluj certificarea ordonanţei provizorii şi autorizarea pe mai departe a înregistrărilor.
- instanţele au comis o gravă eroare de fapt ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului.
Astfel, susţinerile martorului denunţător sunt vagi şi confuze, din analiza acestora rezultând că inculpatul i-a cerut acestuia bani, dar nu în realizarea vreunei atribuţii de serviciu a inculpatului şi nici în calitatea sa de director al liceului.
Martorul denunţător a fost folosit de către Parchet ca agent provocator, în realizarea flagrantului, astfel că probele obţinute după data de 13 septembrie 2011 au fost obţinute nelegal prin nesocotirea dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. pen.
Pe de altă parte, inculpatul nu avea competenţa de a stabili chiria, aceasta fiind stabilită prin H.C.L. şi nici nu făcea parte din comisia de licitaţie, care nu se putea organiza în lipsa normelor metodologice.
Pentru motivele expuse, inculpatul solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În drept s-au invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14, 172 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta:
Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi ulterior la cercetarea judecătorească, instanţele au reţinut corect în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În fapt, inculpatul, în vara anului 2011 a pretins de la martorul denunţător Ș.V. suma de 2.000 euro, sumă ce a fost remisă efectiv la data de 19 septembrie 2011, pentru ca să faciliteze, în calitatea sa de director al Colegiului Tehnic N., câştigarea licitaţiei ce urma a se organiza pentru închirierea spaţiului prin încălcarea atribuţiilor sale de serviciu.
Inculpatul a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. în susţinerea recursului său, or Înalta Curte constată că aceste dispoziţii legale nu sunt incidente în cauză.
Potrivit dispoziţiilor legale invocate, hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Pentru a fi aplicabile dispoziţiile legale invocate este necesar ca starea de fapt reţinută prin hotărârea atacată să fie contrară actelor şi probelor dosarului, respectiv să existe o contradicţie vădită, esenţială între ceea ce rezultă din actele dosarului şi ceea ce reţine instanţa.
Pentru a constitui caz de casare, această eroare de fapt trebuie să fi influenţat hotărâtor asupra soluţiei cauzei, respectiv să conducă la adoptarea unei soluţii de condamnare în loc de achitare sau invers.
În speţă, nu suntem în prezenţa unei grave erori de fapt care să conducă la adoptarea unei soluţii greşite de condamnare.
Dimpotrivă, din analiza probelor administrate, respectiv declaraţiile martorului denunţător Ș.V., ale martorilor Ț.F.D., P.L.M., O.B.A., H.I., procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate între martorul denunţător şi inculpat, procesul-verbal de prindere în flagrant a inculpatului rezultă că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.
În motivele de recurs, inculpatul a susţinut că unele mijloace de probă au fost administrate nelegal, respectiv înregistrările audio-video efectuate după consemnarea denunţului.
Această critică întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. este nefondată.
Din actele dosarului rezultă că la data de 13 septembrie 2011 a fost emisă ordonanţa nr. 105/P/2011 prin care s-a dispus autorizarea efectuării de înregistrări audio-video în mediu ambiental a discuţiilor purtate de inculpat cu denunţătorul Ș.V. sau de inculpat cu orice alte persoane.
Ulterior, prin încheierea din 15 septembrie 2011, Tribunalul Cluj a confirmat ordonanţa provizorie din 13 septembrie 2011 şi a autorizat pe o perioadă de 28 zile interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental purtate de inculpat cu denunţătorul sau de inculpat cu diferite persoane în legătură cu obiectul cauzei penale.
Interceptarea convorbirilor telefonice, precum şi a discuţiilor purtate în mediul ambiental s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 911 şi urm. C. proc. pen.
Potrivit acestor dispoziţii legale, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impune pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.
Din examinarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că este necesar să existe date şi indicii temeinice privind pregătirea sau, după caz, săvârşirea uneia dintre infracţiunile prev. de art. 911C. proc. pen., interceptarea şi înregistrarea convorbirilor nefiind limitată doar la ipoteza în care se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni, aşa cum susţine inculpatul în recursul său.
De asemenea, nu se poate reţine nici împrejurarea că martorul denunţător Ș.V. ar fi acţionat ca un agent provocator.
Pentru a fi în prezenţa unei provocări în sensul art. 68 C. proc. pen. este necesar ca aceasta să fie anterioară comiterii infracţiunii, iar pe de altă parte, trebuie să existe o legătură de cauzalitate directă şi imediată, între actul provocator şi infracţiunea săvârşită.
Or, în speţă, înregistrările la care face referire inculpatul s-au realizat după ce acesta a pretins suma de 2.000 euro de la martorul denunţător, fiind necesare pentru stabilirea situaţiei de fapt, iar organele de urmărire penală nu au exercitat vreo influenţă de natură a instiga la comiterea infracţiunii.
Contrar susţinerilor sale, inculpatul avea atribuţii în organizarea licitaţiei, după cum rezultă din fişa postului, respectiv valida lista cu membrii comisiei de licitaţie, preşedintele acestei comisii, şi semna contractele cu adjudecatorii licitaţiilor.
Aşa cum au reţinut şi instanţele, inculpatul avea acces la informaţii legate de ofertele participanţilor la licitaţie, putând folosi aceste informaţii în favoarea unui participant sau altul, iar lipsa normelor metodologice nu este de natură a pune în discuţie calitatea de subiect activ a inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită, din actele dosarului rezultând că licitaţia urma să aibă loc şi în lipsa unor astfel de norme, iar inculpatul a pretins banii pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv pentru a-i facilita martorului denunţător câştigarea licitaţiei.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost individualizată în raport cu criticile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, relaţiile sociale lezate, suma de bani ce a făcut obiectul luării de mită, datele care circumstanţiază persoana inculpatului.
Astfel, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este integrat în familie şi societate, cu o bună conduită anterior comiterii faptei, dispune de resurse personale, familiale şi comunitare suficiente unui parcurs corespunzător, după cum rezultă din referatul de evaluare aflat la dosar apel.
Inculpatul s-a prezentat în instanţă pe parcursul procesului penal şi a negat comiterea faptei, încercând să dea altă semnificaţie primirii sumei de 2.000 euro.
Înalta Curte apreciază că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat, şi acesta, chiar fără executarea pedepsei, nu va mai comite alte infracţiuni.
Pedeapsa aplicată inculpatului prin cuantumul său şi modalitatea de executare este în măsură să corespundă scopului educativ şi preventiv al pedepsei prev. de art. 52 C. pen., criticile aduse de Parchet sub acest aspect fiind nefondate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de procuror şi de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj şi de inculpatul N.N. împotriva deciziei penale nr. 189/A din 06 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1849/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1937/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
