ICCJ. Decizia nr. 1954/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1954/2013

Dosar nr. 4950/103/2012

Şedinţa publică din 6 iunie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 6/P din 30 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4950/103/2012 al Tribunalului Neamţ s-a dispus condamnarea inculpatului G.C., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În temeiul art. 175 alin. (1) C. pen., raportat Ia art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe durata a 3 ani.

În temeiul art. 357 alin. (3) C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. (1), alin. (2) C. pen., constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, şi în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada arestării preventive, de la data de 21 septembrie 2012 şi până la data pronunţării prezentei sentinţe, 30 ianuarie 2013.

În temeiul art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, s-a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Municipal de Urgenţă R. şi a fost obligat inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 1.869,63 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a arătat că inculpatul G.C. a locuit în comuna V.U., judeţul Neamţ, într-un imobil proprietatea părinţilor săi împreună cu fratele său, victima G.S., gospodărindu-se împreună. De menţionat că inculpatul are un handicap fizic sever, fiind titularul unui certificat de încadrare a persoanelor adulte cu grad de handicap accentuat, permanent şi nerevizuibil.

Din acest motiv posibilităţile acestuia de a se deplasa şi de a desfăşura activităţi în gospodărie, ca şi de a se exprima erau reduse, împrejurare datorită căreia în repetate rânduri a avut conflicte, mai ales pe fondul consumului de alcool cu fratele său, victima G.S., care lucra prin sat cu ziua, iar când venea acasă îi solicita lui G.C. mâncare. Dacă acesta nu îi dădea, G.S. îl lovea pe G.C., astfel cum arată martorii G.V. şi A.M., aspect cunoscut şi de ceilalţi martori. De mai multe ori, când apăreau conflicte între cei 2 fraţi, inculpatul G.C. dormea la martorul G.V. Din relatările martorilor rezultă că victima G.S. era o persoană foarte agresivă, care o lovise în repetate rânduri şi pe mama sa, nu doar pe fratele său, inculpatul G.C.

În ziua de 9 septembrie 2012, G.S. l-a rugat pe martorul C.S. să îl ajute la cules prune, activitate la care a ajutat şi martorul G.M. În jurul orei 16:00 victima G.S. s-a dus să mănânce, iar martorii C.S. şi G.M. au rămas la cules prune.

După ce a intrat în casă, victima G.S. i-a solicitat fratelui său G.C. să-i dea de mâncare. Probabil că între ei a avut loc o discuţie contradictorie în legătură cu pregătirea sau calitatea mâncării (martorul G.V. arătând că, în mai multe rânduri, G.S. nu era mulţumit de mâncarea pregătită de G.C., aruncând-o), s-au certat, iar la un moment dat inculpatul G.C. l-a lovit pe fratele său cu un cuţit în zona abdominală.

Imediat G.S. a ieşit în pragul casei şi a strigat către G.M., spunându-i „M-a tăiat” (martorul C.S. a arătat că nu a înţeles dacă a spus „M-a tăiat” sau „M-am tăiat”, însă logic este că victima a spus „M-a tăiat”).

Martorii C.S. şi G.M. au intrat în casă unde l-au văzut pe G.S. dezbrăcat la bustul gol, prezentând o rană sângerândă în abdomen, ştergându-se de sânge cu o cămaşă. G.C. stătea pe pat, înjura şi îi făcea semn martorului C.S. să iasă afară. Cum rana victimei G.S. nu li s-a părut gravă, cei 2 martori au plecat fără a anunţa organele de poliţie ori salvarea.

La scurt timp inculpatul G.C. s-a dus la locuinţa fratelui său G.V., unde a fost găzduit peste noapte.

În acest timp victima nu a făcut vreun demers pentru a se deplasa în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar datorită acestui fapt starea sa de sănătate s-a agravat.

În decursul dimineţii zilei de 10 septembrie 2012, G.V. l-a văzut pe inculpat plângând, motiv pentru care l-a întrebat ce s-a întâmplat. Inculpatul i-a răspuns „L-am tăiat cu cuţitul pe F.”.

Auzind acestea, G.V. a mers la locuinţa lui G.S., unde l-a văzut pe acesta culcat în pat, cu o rană în abdomen. Victima G.S. i-a spus martorului G.V. că a fost înjunghiat de fratele său, G.C. De menţionat că G.S. continua să consume alcool, G.V. întrebându-l cum de mai bea dacă este rănit. G.V. s-a deplasat la locuinţa martorei A.M., sora sa, căreia i-a relatat cele întâmplate.

Despre incident au aflat şi martorele T.C. şi M.A.N. Acestea, împreună cu G.M., au intrat în locuinţa lui G.S., găsindu-l pe acesta pe pat. Pe jos era sânge, precum şi mai multe cârpe îmbibate cu sânge. Victima G.S. Ie-a relatat martorilor că a fost înjunghiat de către G.C.

La faţa locului a venit şi părintele econom de la Mănăstirea G. care, văzând starea victimei G.S., a apelat serviciul 112, relatând cele petrecute, iar G.S. a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă R. în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În data de 11 septembrie 2012 martora M.A.N. s-a întâlnit cu inculpatul G.C., pe care l-a întrebat despre cele întâmplate. Inculpatul i-a răspuns doar că „Am făcut-o, am făcut-o!”, şi că acum (lui G.S.) „l-a ieşit scroafa pe burtă”, o exprimare inedită ce, probabil, dă glas frustrărilor acumulate de către inculpat ca urmare a comportamentului reprobabil al victimei G.S.

La data de 17 septembrie 2012, la opt zile după conflict, victima G.S. a decedat.

Potrivit raportului de constatare medico-legală din 11 septembrie 2012 al Cabinetului Medico-Legal R., ca urmare a acţiunii violente a inculpatului, victima G.S. a prezentat „o plagă penetrantă abdominală cu leziuni de ansă cecală, hemiperitoneu, peritonită generalizată şi stare de şoc septic”.

Leziunile au putut fi produse prin lovire activă a abdomenului cu un obiect înţepător-tăios, care necesită pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale. Prin gravitatea lor leziunile au pus în primejdie viaţa victimei.

Din raportul medico-legal de necropsie din 18 septembrie 2012 al Cabinetului Medico-Legal Roman, rezultă că moartea victimei G.S. a fost violentă. Ea s-a datorat „şocului toxico-septic prin peritonită generalizată, consecinţa unei plăgi penetrante abdominale cu interesare jejunală, operată”.

Se precizează în concluziile acestui raport că poziţia dintre agresor şi victimă putea fi „faţă în faţă”, sau „victima în decubit dorsal”.

Raportul medico-legal mai precizează faptul că, dacă victima s-ar fi prezentat în timp util la o unitate spitalicească cu profil chirurgical, leziunea ar fi necesitat un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, aşa cum s-a specificat iniţial în primul raport.

Probele administrate în cauză infirmă apărarea inculpatului G.C. potrivit căreia nu ar fi săvârşit fapta, ci că victima G.S. s-ar fi autoaccidentat în timp ce îşi pregătea mâncare. Astfel, martorii C.S. şi G.M. au arătat că victima G.S. le-a spus că a fost înjunghiat de către inculpatul G.C. Martorul G.V. a arătat că l-a văzut pe inculpat plângând, iar când i-a întrebat ce s-a întâmplat, acesta i-a răspuns că „L-a tăiat cu cuţitul pe F.”, respectiv pe victima G.S.

Din raportul medico-legal de necropsie din 18 septembrie 2012 al Cabinetului Medico-Legal R., rezultă că moartea victimei G.S. a fost violentă, datorită unei lovituri active, poziţia dintre agresor şi victimă putând fi „faţă în faţă”, sau „victima în decubit dorsal”. Aceste constatări infirmă varianta potrivit căreia G.S., băut fiind, s-ar fi putut accidenta căzând pe scările casei în propriul cuţit (martorii au arătat că acesta purta mereu cuţit la el), sau că s-ar fi înjunghiat când îşi pregătea mâncare.

De altfel, martorul C.S. a arătat că G.S. a intrat în casă pentru a sta la masă, iar la scurt timp a ieşit din casă şi le-a spus că „M-a tăiat”, fără ca acesta să se fi împiedicat sau să fi căzut.

Faptul că martora T.C. a arătat că l-a văzut pe G.V. venind la locuinţa lui G.S., certându-l pe acesta şi apoi părăsind locuinţa cu un cuţit în mână, rămâne fără relevanţă în cauză. Aceasta deoarece nicio altă probă nu îl inculpă pe G.V. în uciderea lui G.S., în timp ce toate celelalte probe îl acuză pe G.C. De altfel, tot martora T.C. arată că victima G.S. i-a relatat.că a fost înjunghiat de către G.C., iar nu de către G.V.

Faţă de cele reţinute mai sus, Tribunalul a constatat că este pe deplin dovedită împrejurarea că inculpatul G.C. este cel care l-a lovit cu cuţitul în abdomen pe G.S., şi că există o legătura de cauzalitate directă între fapta inculpatului şi leziunile suferite de către victimă, leziuni care, pe fondul prezentării cu întârziere la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale, au condus la deces.

În ce priveşte latura subiectivă, în raport cu zona corpului victimei vizată de către inculpat, de instrumentul vuinerant folosit (un cuţit), precum şi de intensitatea loviturii, şi având în vedere şi concluziile raportului medico-legal de necropsie din 18 septembrie 2012 al Cabinetului Medico-Legal R., conform, căruia leziunile cauzate victimei, prin gravitatea lor au pus iniţial în primejdie viaţa acestuia, iar ulterior au condus Ia deces, Tribunalul a reţinut că inculpatul a acţionat sub forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale şi. chiar dacă nu a urmărit să suprime viaţa victimei, a acceptat riscul .producerii acestui rezultat.

Tribunalul a mai reţinut că, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 13 septembrie 2012 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Neamţ, inculpatul G.C. prezintă tulburare organică afectivă cu sechele, agravată toxic şi deficit cognitiv uşor, dar păstrează discernământul în raport cu fapta săvârşită.

În consecinţă, Tribunalul a reţinut că fapta inculpatului G.C. de a Iovi cu cuţitul pe fratele său (rudă apropiată) în abdomen şi de a-i cauza leziuni care au condus la decesul acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen.

În cauză nu există temeiuri pentru a se reţine că fapta ar fi fost săvârşită în condiţiile legitimei apărări, materialul probator administrat nesusţinând această ipoteză.

Totodată, Tribunalul nu a putut să ignore declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză care, cu toţii, au arătat că victima G.S. era o persoană deosebit de violentă şi agresivă, care a lovit-o în repetate rânduri chiar şi pe mama sa, iar faţă de inculpatul G.C. avea un comportament cu totul reprobabil, în sensul că îl bătea, arunca mâncarea pregătită de acesta, îi lua pensia şi, în loc să procure cele necesare pentru casă, o cheltuia pe băutură şi ţigări.

Acest comportament a fost de natură a crea o tulburare severă.şi permanentă a psihicului inculpatului, o stare de tensiune quasi-continuă, de frustrare, prefaţată şi pe afecţiunile psihice, de care suferă, G.C. acumulând resentimente faţă de fratele său, resentimente ce au izbucnit la un moment dat, generând o reacţie violentă din partea inculpatului.

Aşa fiind, Tribunalul a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de atitudinea reprobabilă a victimei G.S., astfel că în cauză se impune a fi reţinută circumstanţa atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, Tribunalul a reţinut că, în cadrul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., sunt indicate următoarele elemente: gradul de pericol social abstract al faptei, configurat în principal prin limitele speciale de pedeapsă prevăzute în textul sancţionator; gradul de pericol social concret ce trebuie analizat şi prin prisma comportamentului anterior ai victimei, care nu îngrijea de fratele său, chiar dacă acesta avea un handicap sever, iar pe fondul consumului de alcool provoca frecvent chiar incidente violente, iar gestul de agresiune al inculpatului a fost urmarea unui act spontan; poziţia procesuală a inculpatului, ce nu a recunoscut săvârşirea faptei.

De asemenea, Tribunalul a constatat că în cauză există elemente care justifică să se reţină în beneficiul inculpatului circumstanţe atenuante personale, în condiţiile art. art. 74 lit. a) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., privind reducerea pedepsei sub minimul special, având în vedere că din depoziţiile martorilor audiaţi la urmărirea penală rezultă că acesta este un om liniştit, ce nu făcea răii nimănui, fiind însă victima consumului de alcool şi a comportamentului violent al fratelui său.

În consecinţă, pentru considerentele analizate anterior, Tribunalul a apreciat că se impune a fi aplicată inculpatului G.C. o pedeapsă de 6 ani închisoare.

În temeiul art. 175 alin. (1) C. pen., raportat la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., Tribunalul a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata a 3 ani, care îşi va produce efecte după finalizarea pedepsei principale a închisorii executată prin privare de libertate.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., cu următoarea motivare: conform art. 71 C. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)-lit. c) C. pen. se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii. Cu toate acestea, prin decizia nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-lit. c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

În cauza de faţă instanţa s-a apreciat că se impune ca inculpatului să i se interzică drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii nefiind compatibilă cu dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi cu dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. în plus, atâta timp cât săvârşirea infracţiunii de omor calificat nu are nicio legătură cu exercitarea vreunei funcţii, profesii sau ocupaţii, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) nu se justifică.

În cauză nu sunt însă temeiuri pentru interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d), lit. e) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului, apreciind că nu s-au modificat în niciun fel motivele care au determinat luarea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive, lăsarea acestuia în libertate prezentând pericol public prin raportare Ia rezonanţa socială a faptei comise de inculpat (reacţia negativă a colectivităţii faţă de o astfel de împrejurare care ar produce perturbări la nivelul disciplinei publice, stimulând temerea că împotriva unor fapte cu un pericol social deosebit de ridicat organele judiciare nu reacţionează în mod eficient); în plus, vinovăţia inculpatului pentru fapta săvârşită a fost stabilită.

În temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 21 septembrie 2012 la 30 ianuarie 2013.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, rudele victimei nu s-au constituit parte civilă în cauză. Tribunalul a reţinut că Spitalul Municipal de Urgenţă R. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.869,63 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Instanţa a apreciat ca dovedite, în baza înscrisurilor depuse la dosar (decontul de cheltuieli), acţiunea civilă formulată de către Spitalul Municipal de Urgenţă R. Pentru aceste motive, în temeiul art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Municipal de Urgenţă R., şi a obligat pe inculpatul G.C. să plătească acestei instituţii suma de 1.869,63 RON.

În temeiul art. 189 şi art. 191 alin. (1) C. proc. pen. ca o consecinţă a condamnării sale, a obliga pe inculpat să plătească statului suma de 1.500 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezintă onorariul apărătorului din oficiu la urmărirea penală, iar 300 RON reprezintă onorariile apărătorilor din oficiu în faţa instanţei, sume ce au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Neamţ.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, inculpatul G.C. a declarat apel şi a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen, întrucât probele administrate nu conferă certitudinea săvârşirii infracţiunii de către inculpat, mai ales că unii martori s-au dezis de cele declarate la urmărirea penală.

Prin decizia penală nr. 31 din 26 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de apelantul-inculpat G.C., împotriva sentinţei penale nr. 6/P din 30 ianuarie 2013 a Tribunalului Neamţ pronunţată în Dosarul nr. 4950/103/2012, numai cu privire la cuantumul daunelor materiale acordate Spitalului Municipal de Urgenţă R., a fost desfiinţată sentinţa penală apelată cu privire la acest aspect, au fost reduse daunele materiale acordate Spitalului Municipal de Urgenţă R. de la 1.869,63 RON, la 934,82 RON şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Pentru a decide astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa penală apelată, prin prisma motivelor invocate de apelant, precum şi sub toate aspectele, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prima instanţă a făcut o descriere amănunţită atât a situaţiei de fapt, cât şi a temeiurilor de drept pe baza cărora, şi-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecăţii precum şi a probelor care au fundamentat-o, în expunerea argumentelor faptice şi juridice ce au condus Ia pronunţarea soluţiei criticate, respectând întocmai dispoziţiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd menţiunile pe care trebuie să le conţină considerentele unei hotărâri. Astfel, Tribunalul Neamţ a făcut o descriere detaliată a situaţiei de fapt, expunând pe larg activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, dar şi mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi nemijlocit în faţa instanţei, care au confirmat pe deplin activitatea infracţională expusă în considerentele rechizitoriului.

Totodată, instanţa s-a conformat dispoziţiilor art. 356 C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei sub toate aspectele, cât şi a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea acestora.

Inculpatul G.C. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, însă probele aflate la dosarul cauzei îl contrazic şi sunt în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie.

În primul rând martorul G.V., frate atât cu victima, cât şi cu inculpatul, relatează momentul în care a aflat de la însuşi G.C. că l-a tăiat cu cuţitul pe G.S., aspect reiterat şi de acesta din urmă la întrebarea sa. Apoi martora M.A.N. relatează că victima l-a indicat pe inculpat drept autor al loviturii de cuţit, lucru întărit şi de spusele acestuia din urmă când s-au întâlnit a doua zi. La fel martora T.C. relatează că victima l-a indicat pe inculpat drept autor al loviturii de cuţit, chiar dacă ea îşi exprimă îndoieli în acest sens, pe care Curtea la apreciază pur subiective.

În sfârşit, martorii G.M. şi A.M., alţi fraţi de-ai inculpatului şi victimei, îşi modifică parţial declaraţiile în faţa instanţei în partea esenţială referitoare Ia modul de producere a leziunii tăiate pe care o prezenta G.S., fără a prezenta o motivaţie rezonabilă, dar cu intenţia, apreciază instanţa, de a-şi proteja fratele rămas în viaţă, persoană cu handicap sever şi care, oricum, fusese deseori supusă agresiunii fizice şi morale din partea celui decedat. De aceea Curtea reţine că declaraţiile date de aceşti martori în cursul urmăririi penale sunt cele care exprimă adevărul.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de apel a apreciat că au fost respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., iar cuantificarea acesteia s-a făcut în mod just de către prima instanţă, fiind proporţională cu gradul de pericol social al faptei şi consecinţele produse, precum şi cele care se puteau produce, dar şi cu datele ce caracterizează persoana lui G.C., care nu are antecedente penale. Totodată, în mod corect a fost reţinută circumstanţa atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în raport de conduita violentă pe care G.S. o manifesta, pe fondul consumului de alcool, faţă de inculpat.

În sfârşit, în cadrul examenului complet al soluţionării dosarului de către prima instanţă s-a constatat că acţiunea civilă exercitată de Spitalul Municipal de Urgenţă R. împotriva inculpatului este întemeiată parţial, iar instanţa trebuie să ţină seama şi de culpa victimei în declanşarea conflictului, prin provocarea inculpatului. Prin urmare şi legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi cheltuielile de spitalizare există şi datorită acţiunii de provocare exercitate de către G.S., împrejurare care determină o reducere la jumătate a obligaţiei inculpatului de a le achita.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul G.C., solicitând, prin apărătorul său, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi reducerea pedepsei aplicate iar, invocându-se temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859pct. 14 C. proc. pen.

Totodată a fost invocat şi temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., arătându-se că inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea faptelor.

Recursul declarat de inculpat nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859din acelaşi cod, consacrându-se în acest fel efectul parţial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară.

Potrivit dispoziţiilor legale mai sus invocat, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii nu pot formula, iar instanţa nu va puea analiza decât criticile ce vizează încălcări ale legii şi care se circumscriu cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen., astfel încât, în consecinţă, pe această cale nu vor putea fi înlăturate toate erorile pe care le curpinde decizia recurată.

Totodată, potrivit dispziţiilor art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atactă pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod, dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în uni dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunţată Ia data de 26 februarie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelorjudecătoreşti (15 februarie 2013).

În acest caz, decizia atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus menţionat; trebuie precizat că în speţa dedusă judecăţii nu pot fi aplicate dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege (referitore la aplicarea în continuare a cazurilor de care prevăzute de C. proc. pen. anterior modificaţii), întrucât acestea vizează exclusiv cauzele penale aflate la data intrării în vigoaree a legii, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se şi limitându-se doar la chestiuni de drept.

Raportându-ne la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a invocat ca şi temei de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., eroarea gravă de fapt, în sensul că este nu este vinovat de săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţele de fond şi apel, însă acest caz de casare este unul dintre cele abrogate în mod expres prin Legea nr. 2/2013, astfel încât criticile recurentului inculpat nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de recurs.

Totodată, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a invocat ca şi temei de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., susţinând că pedepsa aplicată este mult prea mare, însă acest caz de casare a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în cauza dedusă judecăţii, recurentul inculpat G.C. a criticat hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi de apel sub aspectul neteminiciei pedesei aplicate, considerată prea mare în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele sale personale, situaţie exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Ca atare, hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazurilor de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 şi pct. 18 C. proc. pen., inocate de recurentul inculpat.

Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatului G.C.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 31 din 26 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 septembrie 2012 la 6 iunie 2013.

Obligă recurentul inculpat Ia plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 iunie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1937/2013. Penal. Iniţiere, constituire de...  ICCJ. Decizia nr. 1955/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1954/2013. Penal