ICCJ. Decizia nr. 1895/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1895/2013

Dosar nr. 720/1/2013

Şedinţa publică din 04 iunie 2013

Prin sentinţa penală nr. 238/D/2011 din 26 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a dispus condamnarea inculpaţilor:

I. S.G.S.A., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:

1. art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată, la pedeapsa de 10 ani închisoare;

2. art. 288 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare

3. art. 293 alin. (2) din C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare

4. art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare .

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 10 martie 2011 la 06 iunie 2011.

II. G.S.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:

1. art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată, la pedeapsa de 10 ani închisoare;

2. art. 288 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare;

3. art. 293 alin. (2) din C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare;

4. art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare;

În baza art. 33 lit. a) art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 10 martie 2011 la 06 iunie 2011.

III. M.A.R., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:

1. art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată la pedeapsa de 10 ani închisoare şi de 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. ;

2. art. 293 alin. (1) la pedeapsa de 2 ani închisoare;

3. art. 291 teza I C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare;

4. art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi de 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 10 martie 2011 la 15 martie 2011.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 350 teza a II a C. proc. pen. coroborat cu art. 145 alin. (3) C. proc. pen. a fost înlocuită măsura obligării de a nu părăsi localitatea aplicată inculpaţilor G.S.C. şi S.G.S.A. prin Decizia penală nr. 614 din 06 iunie 2011 a Curţii de Apel Bacău şi s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi, pe o durată de 30 de zile, începând cu data efectivă a arestării acestora.

În baza art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpaţii G.S.C. şi S.G.S.A. a unui autoturismului marca S.Y., autoturism aflat la D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Bacău şi a bunurilor aflate în acesta, fila 24 - 25 dos fond.

S-a dispus anularea certificatului de naştere emis pe numele S.G.S.A. aflat la dosarul cauzei la fila 88, şi emiterea unui nou certificat cu datele reale ale minorului, aşa cum rezultă din testarea A.D.N. de la fila 133, dosar u.p.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 1.070,98 lei contravaloare traducere - H.D.P.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 15.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 35 D/P/2011 din 30 mai 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău s-a dispus trimiterea în judecată pe inculpaţii cetăţeni italieni - G.S.C. şi S.G.S.A., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi art. 288 C. pen. şi art. 293 alin. (2) din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., şi inculpata M.A.R. cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată art. 293 alin. (1) şi 291 C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen., fapte constând în aceea că, în perioada noiembrie 2010 - martie 2011, cei trei inculpaţi au încheiat o înţelegere privind vânzarea copilului ce urma a fi născut de inc. M.A.R. şi înregistrarea acestuia ca fiind copilul născut de inc. G.S.C. şi avându-l ca tată pe inculpatul S.G.S.A., cu promisiunea moştenirii de către acesta a întregii averi deţinute de familia cetăţenilor italieni.

În acest scop, cei trei inculpaţi au falsificat documentele de identitate ale inc. G.S.C., prin lipirea fotografiei inc. M.A.R., pe care le-au utilizat la prezentarea inc. M.A.R. atât cu ocazia naşterii la data de 05 martie 2011 în cadrul Clinicii Materna din mun. Bacău, cât şi cu ocazia înregistrării copilului la Starea Civilă a mun. Bacău.

Conform acestei înţelegeri, la data de 09 martie 2011 inculpatul G.S.C. şi inculpatul S.G.S.A., au încercat să părăsească teritoriul României împreună cu nou născutul, victimă a traficului de minori, fiind depistaţi de către autorităţi pe raza mun. Braşov.

La termenul din data de 12 iulie 2011 reprezentantul Parchetului a solicitat extinderea procesului penal şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei trei inculpaţi cu privire la infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, respectiv la emiterea certificatului de naştere pe numele minorului, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că cei trei inculpaţi au depus la starea civilă prin intermediul inculpatului S.G.S.A., documente contrafăcute din care rezulta că minorul era născut de către inculpaţii italienii în urma căruia a fost emis certificatul de naştere în fals pentru partea vătămată nou născut S.G.S.A., de către funcţionarul de la starea civilă.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa a reţinut următoarele:

La data de 09 martie 2011, ora 6,00 inculpata M.A.R. a apelat serviciul de urgenţă 112 şi a sesizat faptul că doi cetăţeni italieni, ce locuiau temporar împreună cu ea în Bacău, într-un apartament închiriat cu câteva zile în urmă, i-au furat copilul nou-născut.

Inculpata M.A.R. ce era divorţată în cursul anului 2010 de soţul său R.C. cu care avea un copil minor lăsat în grija bunicilor, respectiv a părinţilor inculpatei M.A.R., a decis să plece în Italia pentru a lucra ca menajeră.

Deşi inculpata şi fostul soţ, martorul R.C. erau divorţaţi, aceştia au locuit împreună ca soţ şi soţie la domiciliul martorului din localitatea Tăvădăreşti, corn. Dealul Morii, jud. Bacău până în la începutul lunii august 2010, când aceasta s-a mutat de bună voie la bunica ei, în localitatea Pufeşti, jud. Vrancea, separându-se din nou de martorul R.C.

Din declaraţiile martorului R.C., cât şi a inc. M.A.R., instanţa a reţinut că, în ziua de 06 august 2010 cei doi s-au întâlnit în oraşul Adjud, la cererea inculpatei, ocazie cu care aceasta i-a spus fostului soţ că va pleca în Italia să muncească ca şi menajeră pentru a câştiga bani cu care să finalizeze construcţia unei case pe care cei doi foşti soţi o începuseră în loc. Dealul Morii.

În aceleaşi împrejurări, inc. M.A.R. i-a adus la cunoştinţă fostului soţ că este însărcinată cu el, arătându-i un test de sarcină pozitiv şi nu i-a dat de înţeles că ar vrea să renunţe la acest copil, deoarece i-a spus că şi-ar dori ca acesta să fie fetiţă, întrucât primul lor copil, lăsat în grija bunicilor materni, este băiat.

Deşi martorul R.C. a declarat că nu a fost de acord cu plecarea inculpatei din ţară, totuşi nu s-a putut opune dorinţei acesteia, întrucât fosta soţie îşi cumpărase deja bilet la firma A. fiind fire mai independentă.

Astfel, în luna august 2010, inculpata M.A.R. a plecat în Italia şi s-a angajat să lucreze ca menajeră pentru cetăţenii italieni - inculpaţii G.S.C. şi S.G.S.A., soţi ce locuiesc în Italia în localitatea C.

Inculpata a lucrat pentru cei doi cetăţeni italieni până în noiembrie 2010, când sarcina sa a început să fie vizibilă, ocazie cu care le-a spus celor doi soţi că nu are mijloacele necesare întreţinerii acestui copil şi că ar fi de acord să îl dea familiei de italieni pentru ca noul născut să ducă o viaţă mai bună, respectiv lipsită de griji materiale. De asemenea, inc. M.A.R. le-a spus că nu se mai înţelege cu fostul soţ, tatăl copilului, că nu doreşte sub nici un motiv să păstreze acest copil şi să îl crească, ascunzând acestora faptul că în România, mai are un copil pe care l-a lăsat în grija părinţilor. Cu această ocazie, inc. M.A.R. i-a spus inc. G.S.C. să numai apeleze la înseninare artificială pentru a rămâne însărcinată, deoarece îi va da copilul ei, pentru a-i asigura acestuia un viitor mai bun, respectiv o situaţie materială bună, în calitate de viitor moştenitor al inc. G.S.C. şi S.G.S.A.

După ce între cele două inculpate a intervenit această înţelegere, i-au adus la cunoştinţă şi inc. S.G.S.A., care a acceptat imediat această propunere.

Astfel, în toamna anului 2010 între cei trei inculpaţi s-a realizat o înţelegere privind încredinţarea copilului cu care era însărcinată inc. M.A.R., familiei de cetăţeni italieni la care aceasta lucra. De la acest moment şi până la naşterea copilului, care a avut loc la data de 05 martie 2011 în România, toţi cei trei inculpaţi, dar în special inc. M.A.R., au efectuat toate demersurile necesare pentru ca părinţii săi să nu afle că este însărcinată, să găsească o clinică privată unde să nască sub o altă identitate, respectiv cea a inc. G.S.C., şi să înregistreze nou născutul pe numele inculpaţilor G.S.C. şi S.G.S.A.

Tribunalul a reţinut că intenţia inc. M.A.R. a fost aceea de a moşteni toată averea inculpaţilor italieni prin copilul pe care urma să îl vândă acestora, întrucât, conform înţelegerii dintre cetăţenii italieni şi mama naturală, după naştere şi înregistrarea copilului cu date de stare civilă nereale, inculpata M.A.R. urma să revină în Italia şi să locuiască în continuare împreună cu familia inculpaţilor, cetăţeni italieni şi copilul său, subiect pasiv al infracţiunii de trafic de minori. Inculpata ştia de la ceilalţi doi coinculpaţi că aceştia au o avere importantă, respectiv două imobile, o casă la mare şi una la C., două maşini şi suma de 100.000 euro într-un cont, şi fiind o fire materialistă (lucru pe care l-a afirmat chiar ea), a devenit interesată să moştenească aceste bunuri prin intermediul copilului, pe care a sperat că îl va creşte împreună cu familia de cetăţeni italieni.

Cât s-a aflat pe teritoriul Italiei şi a purtat sarcina timp de 9 luni, inculpata a beneficiat de asistenţă medicală şi control de specialitate prin grija celor doi inculpaţi italieni care au dus-o periodic la medicul specialist al inculpatei G.S.C.

Cei trei i-au spus atât medicului, cât şi avocatului familiei, că doresc să înregistreze copilul ce urma a fi născut de inculpata M.A.R. ca fiind născut de G.S.C. şi avându-l ca tată pe S.G.S.A., însă li s-a comunicat de către aceştia că acest lucru nu este posibil în Italia şi să încerce obţinerea acestui rezultat în România.

În aceste împrejurări, inc. M.A.R. a căutat prin reţeaua Internet o clinică privată din Bacău, unde să nască sub o identitate falsă, respectiv cea a inc. G.S.C. Aceeaşi inculpată a sunat la Clinica Materna din Bacău, aparţinând dr. D.S., şi-a făcut programare la sfârşitul lunii februarie 2011, când se apropia termenul pentru naştere, după care a căutat un apartament în Bacău, pe care să îl închirieze şi unde să locuiască anterior, cât şi după naştere, împreună cu cetăţenii italieni.

S-a arătat că inculpata M.A.R. nu şi-a anunţat fostul soţ, respectiv pe tatăl copilului că va veni în România pentru a naşte şi nici părinţii sau alte rude apropiate.

Anterior plecării din Italia către România, inculpata M.A.R., la sugestia inc. G.S.C., a făcut poze pe care cei trei le-au aplicat pe cartea de identitate a inculpatei italiene, în locul fotografiei acesteia, cu intenţia de a se înregistra sub această identitate la clinica unde urma să nască.

La data de 23 februarie 2011, toţi cei trei inculpaţi au venit în România cu maşina personală a cetăţenilor italieni, s-au cazat într-un apartament închiriat de la martora M.R.C. La aceeaşi dată a avut loc prima consultaţie la Clinica Materna, unde inculpata M.A.R. s-a prezentat şi înregistrat în evidenţele clinicii ca fiind inc. G.S.C., iar pe inc. S.G.S.A. l-a prezentat ca fiind soţul său.

Încă de la prima consultaţie, la înregistrarea ca pacientă şi programarea pentru operaţia de cezariană, inculpaţii au prezentat actele de identitate contrafăcute, respectiv o carte de identitate cu datele de stare civilă ale inc. G.S.C., pe care fusese aplicată o fotografie a inc. M.A.R.

În perioada prenatală, cât inculpata s-a aflat sub supraveghere medicală a vorbit tot timpul în limba italiană, s-a prezentat la clinică însoţită de ceilalţi doi inculpaţi, iar pe inc. G.S.C. a prezentat-o personalului clinicii ca fiind sora pretinsului soţ.

Deşi angajaţii Clinicii Materna au avut suspiciuni în legătură cu identitatea reală a inc. M.A.R. şi au întrebat-o dacă are într-adevăr 45 de ani, deoarece arată mult mai tânără, aceasta a susţinut in permanenţă că este inc. G.S.C.

Deoarece dr. D.S., ce urma să o opereze pe inc. M.A.R. a avut dubii cu privire la identitatea reală a acesteia a sunat la IPJ Bacău anunţând ofiţerii de poliţie O.G.D. şi M.A. despre situaţia pe care o constatase, cerând efectuarea unor verificări prin Interpol a cetăţenilor italieni.

La data de 05 martie 2011 inc. M.A.R. a dat naştere prin operaţie de cezariană, unui făt de sex masculin, în greutate de 3000 g, al cărui tată natural este martorul R.C.

În ziua de 07 martie 2011, înainte de externarea inculpatei şi a nou născutului, inculpaţii cetăţenii italieni, s-au prezentat la Registratura Clinicii pentru a ridica certificatul constatator al naşterii nou născutului, iar inc. S.G.S.A. s-a deplasat la Starea Civilă din Bacău şi a solicitat emiterea certificatului de naştere al copilului.

În baza documentelor false prezentate de inculpat, nou născutul a fost înregistrat cu numele de S.G.S.A., avându-i ca părinţi pe inc. G.S.C. şi S.G.S.A.

În aceeaşi zi, inculpaţii au tradus toate documentele ce atestau naşterea acestui copil la un notar de pe raza mun. Bacău şi au păstrat asupra lor toate documentele medicale ce atestau existenţa unei sarcini şi a naşterii acestui copil de către G.S.C.

Odată cu efectuarea operaţiei de cezariană, personalul clinicii a procedat la recoltarea de celule stern, conform contractului încheiat între C.B.C. şi G.S.C. şi S.G.S.A. în calitate de clienţi, contractul încheiat aflându-se ataşat la dosarul cauzei în original.

După externarea ce a avut loc la data de 08 martie 2011, inc. M.A.R., nou născutul, cât şi cei doi inculpaţi - cetăţeni italieni au înnoptat împreună în apartamentul închiriat în Bacău, pe str. Miron Costin, şi s-au înţeles ca a doua zi dimineaţă să părăsească teritoriul României, cu destinaţia Italia, conform înţelegerii anterioare.

În dimineaţa zilei de 09 martie 2011, în jurul orei 05;30 inc. G.S.C. şi S.G.S.A. au luat copilul, toate bagajele, cât şi 5 căţeluşi de rasa terier, pe care îi achiziţionaseră în scop de revânzare şi au plecat cu destinaţia Italia, spunându-i inc. M.A.R. că nu mai are niciun drept asupra copilului, care este înregistrat pe numele ei şi al soţului şi că nu va avea dreptul să se apropie de el, chiar dacă va veni în Italia.

Văzând că inc. M.A.R. refuză să îi însoţească, conform înţelegerii anterioare, inculpaţii - cetăţeni italieni, au părăsit apartamentul împreună cu copilul nou născut, cu destinaţia Italia. Ulterior, inc. M.A.R. a sesizat organele de poliţie prin intermediul apelului de urgenţă 112, deoarece şi-a dat seama că înţelegerea existentă anterior naşterii nu mai fusese respectată de inculpaţii italieni.

Deoarece cercetările fuseseră demarate de către D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Bacău, în cursul aceleiaşi zile, 09 martie 2011 în jurul orei 18;00, pe raza jud. Braşov, inc. S.C. şi inc. S.G.S.A. au fost depistaţi şi opriţi în trafic, iar nou născutul, victima traficului de persoane a fost internat în regim de urgenţă pentru a primi îngrijiri medicale în Maternitatea Braşov.

Cu ocazia efectuării percheziţiei autoturismului aparţinând inc. S.C. şi S.G.S.A. au fost identificate toate documentele ce atestau identitatea falsă atribuită nou născutului, în original.

Ulterior, s-a stabilit prin testări A.D.N. că nou născutul înregistrat cu numele S.G.S.A. îi are ca părinţi naturali pe inc. M.A.R. şi martorul R.C.

Tribunalul a reţinut că, în drept, faptele descrise anterior întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificarea art. 288 alin. (1) C. pen., art. 293 alin. (2) C. pen. şi art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în cazul inc. S.G.S.A.; ale infracţiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi art. 288 alin. (1) C. pen. şi art. 293 alin. (2) din C. pen. şi art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în cazul inc. G.S.C.; respectiv ale infracţiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) din rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 modificată art. 293 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen. în cazul inculpatei M.A.R.

La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpaţilor instanţa a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite de inculpaţi prin faptul că au încheiat o înţelegere privind vânzarea copilului ce urma a fi născut de inc. M.A.R. şi înregistrarea acestuia ca fiind copilul născut de inc. G.S.C. şi avându-l ca tată pe inc. S.G.S.A., cu promisiunea moştenirii de către acesta a întregii averi deţinute de familia cetăţenilor italieni.

S-a avut în vedere modalitatea în care aceştia au procedat, prin faptul că cei trei inculpaţi au falsificat documentele de identitate ale inc. G.S.C., prin lipirea fotografiei inc. M.A.R., pe care le-au utilizat la prezentarea inc. M.A.R. atât cu ocazia naşterii la data de 05 martie 2011 în cadrul Clinicii Materna din mun. Bacău, cât şi cu ocazia înregistrării copilului la Starea Civilă a mun. Bacău.

S-a avut în vedere faptul că inculpaţii G.S.C. şi S.G.S.A. s-au prevalat de dreptul la tăcere, însă au recunoscut, prin alte declaraţii faptele; inculpata M.A.R. a dat declaraţii contradictorii şi nesincere însă a recunoscut în mod parţial săvârşirea faptei. Aceasta a arătat că în luna a şasea de sarcină, la propunerea inc. G.S.C., a încheiat o înţelegere frauduloasă cu aceasta şi soţul ei, pentru a se prezenta într-o clinică din România sub o identitate falsă şi a înregistra copilul pe care urma să îl nască pe numele soţilor italieni, în scopul obţinerii unor avantaje materiale - promisiunea cetăţenilor italieni fiind aceea de a-i lăsa copilului, şi implicit ei întreaga avere pe care o au aceştia (trei imobile în Italia, două autoturisme, şi suma de 100.000 euro aflată într-un cont bancar) drept moştenire. De asemenea cei trei inculpaţi s-au înţeles ca inc. M.A.R. să locuiască după naşterea copilului în Italia cu cei doi cetăţeni italieni, pentru a-i ajuta la creşterea copilului.

Inculpata M.A.R. a recunoscut, în faţa procurorului că, fiind o fire materialistă, a fost tentată de averea pe care o aveau cei doi cetăţeni italieni, inculpaţii din prezenta cauză, respectiv două imobile, două maşini şi importante sume de bani în conturi, şi a sperat că dacă le va da acestora copilul pe care ea urma să-l nască, va moşteni împreună cu fiul său, întreaga avere a celor doi, însă în instanţă a arătat că a dorit ca minorul să fie luat de către inculpaţii italieni doar pentru a primi cetăţenia acestora.

Faptul că inc. M.A.R. nu a dorit niciun moment să păstreze acest copil şi l-a pus la dispoziţia celor doi inculpaţi italieni ca pe o marfă, afirmând că nu-şi doreşte acest copil, rezultă din demersurile efectuate de ea împreună cu cei doi inculpaţi italieni, în perioada în care se afla în Italia, când şi-a făcut toate analizele medicale pe numele inc. G.S.C., când s-au deplasat atât la medicul familiei, cât şi la avocatul celor doi inculpaţi italieni, pentru a se interesa dacă în Italia este posibilă înregistrarea nou-născutului pe numele celor doi inculpaţi italieni, când, deşi ştia că urmează să nască şi a venit în România, stabilind data naşterii - nu şi-a anunţat fostul soţ, respectiv pe martorul R.C. - tatăl copilului, pentru a veni să înregistreze nou-născutul cu datele reale şi nici un alt membru al familiei, când împreună cu ceilalţi doi inculpaţi italieni şi-a făcut o fotografie tip buletin pe care au aplicat-o pe cartea de identitate aparţinând inc. G.S.C. pentru a se prezenta sub o identitate falsă, şi nu în ultimul rând, din faptul că, atât anterior naşterii, cât şi ulterior în Clinica Materna, unde a dat naştere copilului S.G.S.A., a susţinu că este cetăţean italian, se numeşte G.S.C., avându-l ca soţ pe inc. S.G.S.A. şi a vorbit numai în limba italiană, pentru a convinge personalul medical despre aceasta.

Deşi inculpata M.A.R. a arătat că nu a avut un interes material când a înregistrat nou-născutul pe numele celor doi inculpaţi italieni, şi că această idee le-a venit celor trei inculpaţi abia în România, tribunalul a constatat că din întregul material probator administrat rezultă în mod neechivoc faptul că nou născutul S.G.S.A. a făcut obiectul unei înţelegeri, urmată de o tranzacţie frauduloasă, între mama naturală, inc. M.A.R. şi inculpaţii G.S.C. şi S.G.S.A. - cetăţeni italieni, cu consecinţa încălcării drepturilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la identitate şi cetăţenie, fiinţa umană fiind tratată în speţă ca o „marfă “ aducătoare de venit.

Astfel, conform art. 7 al Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului ratificată de Legea nr. 18/1990 „copilul se înregistrează imediat după naşterea sa şi are, prin naştere, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, în măsura posibilului dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit de aceştia” statele părţi vor veghea ca aplicarea acestor drepturi să respecte legislaţia lor naţională şi obligaţiile pe care acestea şi le-au asumat în temeiul instrumentelor internaţionale aplicabile în materie.

De asemenea, conform art. 8 al aceleiaşi convenţii statele părţi se obligă să respecte dreptul copilului de a-şi păstra identitatea, inclusiv cetăţenia, numele şi relaţiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege fără nici o imixtiune ilegală. In cazul în care un copil este lipsit în mod ilegal de toate sau de o parte din elementele constitutive ale identităţii sale, statele părţi vor asigura asistenţa şi protecţia corespunzătoare pentru ca identitatea acestuia să fie restabilită cât mai repede posibil.

Tribunalul a reţinut că acţiunile premeditate desfăşurate de cei trei inculpaţi în perioada noiembrie 2010-9 martie 2011, privitor la naşterea copilului de către mama naturală sub o altă identitate, demonstrează un plan de acţiune bine pus la punct până în cele mai mici detalii, având ca scop lipsirea unei fiinţe umane, aflată în imposibilitate de a se apăra şi a-şi exprima voinţa, ca cel mai elementar drept, acela de a fi copilul propriilor părinţi.

Conform Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea dreptului copilului „copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale, are dreptul să crească alături de părinţii săi şi de asemenea are dreptul de protecţie împotriva oricărei forme de exploatare”.

Autorităţile publice sunt obligate să adopte reglementări specifice şi să aplice măsuri corespunzătoare pentru prevenirea, între altele, a transferului ilicit şi a nereturnării copilului cât şi a răpirii şi a traficării de copii, în orice scop, şi sub orice formă, conform prevederilor aceleiaşi legi.

În ceea ce priveşte apărările formulate de inculpaţi instanţa de fond a menţionat că, astfel cum s-a statuat în mod constant atât în practica judiciară cât şi în literatura de specialitate, pentru existenţa infracţiunii de trafic de persoane adulte elementul material trebuie să fie efectuat prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritatea asupra altei persoane.

În schimb, în cazul traficului de minori modul şi mijloacele de săvârşire a faptei nu au relevanţă în privinţa existenţei infracţiunii, singura condiţie cerută de lege fiind traficarea minorului.

Infracţiunea de „trafic de minori” săvârşită de cei trei inculpaţi asupra nou-născutului S.G.S.A. s-a consumat în momentul în care copilul, subiect pasiv al infracţiunii de trafic de minori, a primit certificatul de naştere conţinând date nereale, ca urmare a înregistrării inc. M.A.R. sub o identitate falsă la Clinica Materna din Bacău unde a născut, folosind o carte de identitate contrafăcută, pusă la dispoziţie de inc. G.S.C., cât şi ca urmare a faptului că inc. S.G.S.A. a recunoscut copilul deşi nu era tatăl acestuia şi s-a deplasat la Starea Civilă unde a obţinut certificatul de naştere ce urmează a fi anulat de către instanţa de judecată, întrucât este fals.

Inculpaţii G.S.C. şi S.G.S.A. au recunoscut în faţa instanţei cu ocazia audierii, cât şi la procuror, faptele comise, le-au descris în mod detaliat, încercând să îşi minimalizeze gradul de vinovăţie susţinând că doar au acceptat propunerea inc. M.A.R., care a efectuat toate demersurile necesare în vederea realizării scopului propus.

De asemenea, la individualizarea pedepselor, s-a avut în vedere faptul că, deşi, prin Decizia penală nr 614 din 06 iunie 2011 a Curţii de apel Bacău s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv a inculpaţilor G.S.C. şi S.G.S.A. cu obligaţia de a nu părăsi localitatea, aceştia nu au respectat condiţiile impuse de instanţă şi au părăsit ţara, fiind plecaţi în Italia.

S-a avut în vedere şi poziţia de nerecunoaştere a faptelor de către inculpata M.A.R., care a încercat să denatureze adevărul prin prezentarea unei alte situaţii de fapt decât cea reieşită din probe.

Faţă de circumstanţele reale şi personale sus menţionate, instanţa a considerat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins doar prin executarea pedepsei în regim de detenţie.

În consecinţă, s-a dispus aplicarea pentru fiecare inculpat a pedepselor pentru fiecare faptă, în limitele prevăzute de lege cât şi pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi - doar pentru inculpata M.D.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea.

În baza art. 88 C. pen. s-a dispus deducerea din pedepse a duratei arestului preventiv şi a reţinerii, pentru fiecare inculpat.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen pe durata executării principale.

S-a arătat că aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza articolelor 71 şi 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deţinute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislaţia britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deţinuţilor condamnaţi, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracţiunii" (aceeaşi concepţie a legiuitorului reflectându-se şi în legislaţia română actuală, n. inst). Curtea a acceptat „că există o marjă naţională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deţinuţilor poate fi justificată în timpurile moderne şi a modului de menţinere a justului echilibru", însă a concluzionat că articolul 3 din Primul protocol adiţional a fost încălcat, întrucât „legislaţia naţională nu analizează importanţa intereselor în conflict sau proporţionalitatea şi nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deţinut, în orice împrejurare, intră în marja naţională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză şi-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricţii automate impuse deţinuţilor condamnaţi şi se poate pretinde victimă a acestei măsuri".

În consecinţă, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adiţional.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.

S-a făcut referire şi la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 74 din 5 noiembrie 2007, pronunţată în recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza I lit. c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia au determinat instanţa a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O., s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

La termenul din data de 20 octombrie 2011 inculpaţii G.S.C. şi S.G.S.A. nu s-au prezentat în instanţă, apărătorul acestora depunând la dosar două acte medicale, filele 35 şi 36, arătând că cei doi inculpaţi au părăsit teritoriul României fiind în Italia, unde au şi fost expertizaţi medical, conform celor două acte depuse.

În acest sens, instanţa a constatat că cei doi inculpaţi, cetăţeni italieni, nu au respectat condiţiile impuse prin din Decizia penală nr 614 din 06 iunie 2011 a Curţii de apel Bacău, prin care s-a dispus, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. s-a înlocuit măsura arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv municipiul Bacău, prevăzută de art. 145 C. proc. pen. faţă de inculpaţii G.S.C. şi S.G.S.A.

Instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 145 alin. (2) C. proc. pen., pe durata măsurii inculpaţii erau obligaţi să respecte următoarele obligaţii:să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori sunt chemaţi; să nu îşi schimbe locuinţa din Bacău str. Aleea Parcului, fără încuviinţarea instanţei; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; să nu se apropie de persoanele împreună cu care au comis faptele martori, experţi şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect.

S-a atras atenţia inculpaţilor cu privire la dispoziţiile art. 145 alin. (3) C. proc. pen. respectiv că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.

Faţă de nerespectarea dispoziţiilor din decizie, în baza art. 350 teza a II-a C. proc. pen. coroborat cu art. 145 alin. (3) C. proc. pen. s-a înlocuit măsura obligării de a nu părăsi localitatea aplicată inculpaţilor G.S.C. şi S.G.S.A. prin Decizia penală nr. 614 din 06 iunie 2011 a Curţii de Apel Bacău şi s-a dispus luarea măsurii preventive a arestării preventive a celor doi inculpaţi pe o durată de 30 de zile începând cu data efectivă a arestării acestora.

S-a dispus emiterea, de îndată, a mandatelor de arestare preventivă pe numele celor doi inculpaţi.

În baza art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpaţii G.S.C. şi S.G.S.A. a unui autoturismului marca S.Y. şi a bunurilor aflate în acesta, autoturism aflat la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău.

S-a dispus anularea certificatului de naştere emis pe numele S.G.S.A. aflat la dosarul cauzei la fila 88, fiind fals, şi emiterea unui nou certificat cu datele reale ale minorului, aşa cum rezultă din testarea ADN de la fila 133 dosar u.p.

Împotriva sentinţei au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău şi inculpaţii S.G.S.A. G.S.C. şi M.A.R.

Prin decizia penală nr. 7 din 24 ianuarie 2012, Curtea de apel Bacău, secţia penală, cauze minori si familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bacău şi inculpaţii G.S.C., S.G.S.A. şi M.A.R., a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău şi inculpaţii G.S.C., S.G.S.A., aceştia numai în ceea ce priveşte dispoziţia de menţinere a stării de arest.

Prin Decizia penală 2849 din 18 septembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor.

Procedând la rejudecarea apelurilor, examinând cauza atât prin prisma criticilor formulate cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept Curte de apel Bacău a reţinut următoarele:

Instanţa de fond, în expunerea argumentelor faptice şi juridice ce au condus la pronunţarea soluţiei criticate, a făcut o descriere amănunţită atât a situaţiei de fapt cât şi a temeiurilor de drept pe baza cărora şi-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecăţii precum şi a probelor care au fundamentat-o, respectând întocmai dispoziţiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd menţiunile obligatorii pe care trebuie să le conţină considerentele hotărârii. Astfel, instanţa de fond a făcut o descriere detaliată a situaţiei de fapt, expunând pe larg activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi cât şi a mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi nemijlocit în faţa instanţei şi care au confirmat pe deplin situaţia de fapt expusă în considerentele rechizitoriului.

Totodată, instanţa s-a conformat dispoziţiilor art. 356 C. proc. pen. atât în ceea ce priveşte analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei sub toate aspectele, cât şi a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea acestora.

Din coroborarea materialului probator de la dosar, Curtea a reţinut că din declaraţii rezultă fără dubiu că în perioada noiembrie 2010 - martie 2011, cei trei inculpaţi au încheiat o înţelegere privind vânzarea copilului ce urma a fi născut de inc. M.A.R. şi înregistrarea acestuia ca fiind copilul născut de inc. G.S.C. şi avându-l ca tată pe inc. S.G.S.A., cu promisiunea moştenirii de către acesta a întregii averi deţinute de familia cetăţenilor italieni.

În acest scop, cei trei inculpaţi au falsificat documentele de identitate ale inc. G.S.C., prin lipirea fotografiei inc. M.A.R., pe care le-au utilizat la prezentarea inc. M.A.R. atât cu ocazia naşterii la data de 05 martie 2011 în cadrul Clinicii Materna din mun. Bacău, cât şi cu ocazia înregistrării copilului la Starea Civilă a mun. Bacău.

Conform acestei înţelegeri, la data de 09 martie 2011 inc. G.S.C. şi inc. S.G.S.A., au încercat să părăsească teritoriul României împreună cu nou născutul, victimă a traficului de minori, fiind depistaţi de către autorităţi pe raza mun. Braşov.

Cei trei inculpaţi au negat săvârşirea faptelor, cu excepţia inculpatei M.A. care recunoaşte săvârşirea infracţiunilor de fals.

S-a arătat că, în faţa primei instanţe, inculpaţii S.G.S.A. şi G.S.C. au dorit să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi au recunoscut fapta solicitând să fie judecaţi doar în baza probelor administrate la urmărirea penală (filele 277, 278). Cererea a fost respinsă de instanţă faţă de cererea de extindere a acţiunii penale şi pentru infracţiunea prevăzute de art. 289 rap. la art. 31 alin. (2) C. pen.

În faţa instanţei de apel inculpaţii şi-au schimbat poziţia procesuală şi au dat declaraţii ample prin care au negat comiterea faptelor.

În apel a fost audiată şi martora B.E. neaudiată la instanţa de fond.

Motivele de apel ale inculpaţilor prin care au solicitat achitarea în special pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. La art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 au fost apreciate ca fiind neîntemeiate din următoarele considerente:

Dincolo de motivaţia iniţială a inculpaţilor, iniţial licită, de a adopta un copil, peste aceasta se suprapune maniera în care au acţionat, de a cumpăra practic copilul, indiferent că a existat sau un preţ concret ori că acesta a constat în obţinerea ulterioară a unor avantaje materiale pentru inculpat Minai, modul de săvârşire al faptei raportându-se la modalitatea de ascundere a identităţii adevăraţilor părinţi, determinarea întocmirii actelor de naştere direct pe numele inculpaţilor S. şi G. în calitate de părinţi ai minorului.

Din maniera de legiferare a formei tipice a infracţiunii de trafic de minori aşa cum apare în alin. (1) al art. 13 din Legea nr. 678/2001, Curtea a reţinut că există această infracţiune în cazul recrutării, transportării, transferării, găzduirii sau primirii unui minor în scopul exploatării acestuia fără a mai fi cerute mijloacele săvârşirii faptei - ameninţare, violenţă etc., considerându-se că minorii prin natura lor nu se pot apăra, iar în condiţiile existenţei unui consimţământ, datorită vârstei, acesta nu poate fi decât viciat. Mijloacele săvârşirii faptei sunt prevăzute ca împrejurări agravante în varianta prevăzută la alin. (2) din acelaşi articol. Curtea a apreciat că, împrejurarea invocată de inculpaţii, în sensul că au fost înşelaţi de inculpata Mihai Adelina, chiar reală, nu-i exonerează de răspundere penală. Astfel faţă de refuzul inculpatei Mihai de a-i urma după naştere în Italia, inculpaţii au luat minorul şi au plecat, ceea ce a determinat denunţarea faptei de inculpata M. Chiar inculpaţii invocă intenţia de adopţie a acestui copil şi totuşi recunosc că mijloacele prin care ei au vrut să desăvârşească această adopţie nu au fost cele mai potrivite.

S-a arătat de asemenea de către instanţa de apel că, şi în condiţiile în care dacă nu se poate dovedi un „preţ" al cedării copilului, simpla împrejurare recunoscută deopotrivă de cei trei inculpaţi cum că ar fi urmat să crească împreună copilul în casa inculpaţilor italieni, astfel inculpata M. bucurându-se de un statut material garantat constituie astfel un folos material în schimbul cedării drepturilor părinteşti asupra copilului.

S-a apreciat că intenţia iniţială a inculpaţilor şi înţelegerea avută rezultă cu certitudine din modalitatea de derulare a faptelor - falsificarea cărţii de identitate a inculpatei M. şi prezentarea acesteia la clinica privată sub identitatea inculpatei G. precum şi prezentarea inculpatului S. la starea civilă cu documentul constatator al naşterii astfel falsificat şi obţinerea unui certificat de naştere a minorului avându-i ca părinţi pe inculpaţii italieni, nu şi-a anunţat fostul soţ, respectiv pe martorul R.C., tatăl copilului, pentru a veni să înregistreze nou-născutul cu datele reale şi niciun alt membru al familiei. De asemenea, aşa cum au recunoscut inculpaţii, au achitat contravaloarea spitalizării în clinica privată şi au venit în România pentru că, interesându-se în Italia, nu ar fi putut proceda cu uşurinţă acolo la schimbarea identităţii.

Curtea a apreciat că nu se pot reţine apărările inculpaţilor în sensul că nu a existat intenţia exploatării minorului. S-a arătat că, potrivit înţelesului obişnuit „a exploata" înseamnă a asupri, a prigoni, a oprima, a trage folos abuziv, a profita de ceva - cerinţa legală nereferindu-se neapărat la exploatarea sexuală sau prin muncă. în speţa, inc. M.A.R. nu a dorit niciun moment să păstreze copilul şi l-a pus la dispoziţia celor doi inculpaţi italieni ca pe o marfă.

Deşi inculpata M.A.R. arătând că nu a avut un interes material când a înregistrat nou-născutul pe numele celor doi inculpaţi italieni, şi că această idee le-a venit celor trei inculpaţi abia în România, instanţa de apel a reţinut că, din întreg materialul probator administrat, rezultă în mod neechivoc faptul că nou născutul S.G.S.A. a făcut obiectul unei înţelegeri, urmată de o tranzacţie frauduloasă, între mama naturală, inc. M.A.R. şi inculpaţii G.S.C. şi S.G.S.A. - cetăţeni italieni, cu consecinţa încălcării drepturilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la identitate şi cetăţenie, fiinţa umană fiind tratată în speţă ca o „marfă” aducătoare de venit. Tranzacţia frauduloasă a rezultat şi din declaraţia inculpatei G. în faţa instanţei de apel, aceasta arătând că au hotărât să vină în România pentru ca inculpatul S. să recunoască copilul ca fiind al său.

Curtea a mai constatat că, în declaraţiile date în faţa instanţei de apel, inculpaţii s-au contrazis. Astfel, inculpata G. a arătat că inculpata Mihai le-a cerut actele atunci când s-a internat la clinică şi că i-a spus că este necesar actul de identitate al inculpatei italiene pentru ca copilul să fie trecut pe numele ei. în aceste condiţii, s-a concluzionat că rezultă cu claritate că intenţia iniţială comună celor trei inculpaţi era ca copilul, prin fals privind identitatea şi fals în declaraţii, să fie înregistrat având ca părinţi pe inculpaţii italieni.

Inculpata M. a recunoscut implicit că înţelegerea a fost ca minorul să fie trecut în acte având ambii părinţi pe inculpaţii italieni, atunci când a recunoscut că, în prezenţa ei, inculpata G. a lipit pe actul ei poza sa.

S-a arătat că inculpatul S. se contrazice cu cele două inculpate când susţine că a mers împreună cu inculpata M. la Starea Civilă, iar inculpata M.A.R. o contrazice pe inculpata S. arătând că aceasta din urmă ar fi lipit poza inculpatei M. pe actul de stare civilă al inculpatei italiene. De asemenea, inculpaţii se contrazic cu privire la plecarea spre Italia, inculpata M. arătând că inculpaţii au vrut să plece fără ea, iar aceştia din urmă arătând că inculpata M. a refuzat să meargă cu ei.

Curtea a apreciat ca fiind puerile explicaţiile inculpatei M.A.R., referitoare la faptul că a venit în România cu inculpaţii doar pentru ca,,era un drum lung şi că nu putea veni singură, fiind însărcinată". în susţinerea acestui aspect, instanţa de apel a făcut referire la declaraţia martorului D.S. - medicul care a efectuat operaţia de cezariană, care a arătat că inculpata M. i-a cerut prescrierea de medicamente care să prevină lactaţia deoarece inculpata i-a spus că „cu siguranţă nu are de gând să alăpteze acest copil”.

Concluzionând, s-a arătat că din materialul probator administrat rezultă faţă cu certitudine săvârşirea faptelor, aşa cum au fost reţinute de către tribunal, iar împrejurarea că inculpaţii italieni au recunoscut la instanţa de fond săvârşirea lor aşa cum au fost reţinute în rechizitoriu, nu face decât să confirme existenţa faptelor şi vinovăţia inculpaţilor.

Cu referire la încadrarea juridică, Curtea a apreciat că sunt întrunite elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor.

Cu referire la pedepsele aplicate, instanţa de apel a constatat că, chiar dacă sunt stabilite la un cuantum ridicat, acesta corespunde criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., şi, la rândul său, atât în baza propriei evaluări asupra individualizării pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare faptă comisă, cât şi a pedepsei rezultante, cu executare în regim privativ de libertate, faţă şi de criticile formulate în apel, a considerat că, în contextul cauzei, nu se justifică diminuarea pedepselor, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute în art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminenţa vreunuia din acestea. S-a arătat astfel că circumstanţele personale ale inculpatului nu pot fi avute în vedere în mod prioritar, în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor, agravat prin modul de comitere, numărul acestora, valorile sociale atinse, precum şi consecinţele pe care le-au produs, sub aspectul unei puternice repulsii a comunităţii faţă de un comportament de acest gen, faţă de valorile sociale.

Alăturat celor reţinute de instanţa de fond în motivarea cuantumului pedepselor Curtea a menţionat şi atitudinea procesuală a inculpaţilor G. şi S. Aceştia, după ce au beneficiat de clemenţă şi au fost puşi în libertate cu obligarea de a nu părăsi ţara în baza art. 1451C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 614 din 6 iunie 2011, au încălcat obligaţia impusă, au fugit în Italia unde, în baza dispoziţiei din sentinţa apelată de luarea măsurii arestării preventive, au fost arestaţi în baza mandatului european de arestare din 25 noiembrie 2011 şi aduşi în România. Sub un alt aspect, poziţia lor procesuală referitoare la faptă a fost una nesinceră şi oscilantă. În primă instanţă au dorit să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi au recunoscut fapta, solicitând să fie judecaţi doar în baza probelor administrate la urmărirea penală (filele 277, 278). În faţa instanţei de apel inculpaţii şi-au schimbat poziţia procesuală şi au dat declaraţii ample prin care au negat comiterea faptelor. În ceea ce o priveşte pe inculpata M., Curtea a arătat că pedeapsa se impune cu atât mai mult, acesta vădind că nu este animată în niciun fel de sentimente nici materne şi nici umane măcar, tratându-şi propriul copil ca pe o marfa. Prin atitudinea celor trei inculpaţi se deduce clar impresia avută, respectiv că în România ordinea de drept poate fi încălcată mai uşor iar drepturile persoanelor, chiar nou născute pot fi nesocotite fără urmări pentru persoana care le săvârşeşte. Raportat la gravitatea faptelor, la împrejurările săvârşirii acestora şi persoana inculpaţilor, Curtea a concluzionat că pedepsele aplicate de către prima instanţă sunt temeinic stabilite şi corespund tuturor acestor criterii şi funcţiei reeducativ preventivă a pedepsei.

Cu privire la motivele de apel ale parchetului s-a constatat că sunt întemeiate din următoarele considerente:

Instanţa a omis aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. inculpaţilor G.S.C. şi S.G.S.A., cetăţeni italieni, această pedeapsă fiind obligatorie în conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. (2) C. pen. şi cu dispoziţiile Legii nr. 678/2001, care prevede că infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.

În acest sens s-a arătat că, prin Decizia nr. 87/2007 - Î.C.C.J., secţiile unite, a admis recursul în interesul legii cu privire la aplicarea pedepsei complementare a interzicerea unor drepturi în cazul inculpaţilor cetăţeni străini, când legea prevede această pedeapsă, şi a stabilit că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzută de legea penală română în conţinutul art. 64 din C. pen. se aplică în condiţiile art. 65 din acelaşi C. pen. şi inculpaţilor cetăţeni străini.

Totodată, s-a constatat că prima instanţă a omis aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d), e) C. pen. inculpatei M.A.R., având în vedere că fapta săvârşită de aceasta - trafic de persoane împotriva propriului său copil nou-născut - impune, prin natura sa şi prin modalităţile concrete de săvârşire, interzicerea drepturilor părinteşti şi a dreptului de a fi tutore sau curator.

De asemenea s-a reţinut că, prin cererea de la filele 27, 28 dosar apel, Direcţia Generală de asistenţă socială şi protecţia copilului solicită instanţei de apel anularea actului de naştere din 7 martie 2011 înregistrat la Primăria Mun. Bacău emis pe numele S.G.S.A.

Curtea a constatat întemeiată această cerere şi o a admis-o în cadrul apelului parchetului, constituind un motiv de ordine publică. într-adevăr, prima instanţă a anulat, dar nu actul de naştere care se întocmeşte în registrul naşterilor, ci doar certificatul de naştere, certificat care se eliberează în baza înscrierilor din Registru, conform art. 57 alin. (1) din Legea nr. 119/1997. Aşa fiind cererea a fost considerată întemeiată.

În raport de toate aceste considerente, prin decizia penală nr. 5 din 15 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori si familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Î.C.CJ. - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată, şi, rejudecând a aplicat inculpaţilor G.S.C. şi S.G.S.A. pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b), d), e) C. pen. pe lângă pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale; a aplicat inculpatei M.A.R. şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen. pe lângă pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale.

A dispus anularea actului de naştere din 7 martie 2011 înregistrat la Primăria Mun. Bacău emis pe numele S.G.S.A.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Au fost respinse apelurile declarate de inculpaţii S.G.S.A., G.S.C. şi M.A.R., împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii S.G.S.A., G.S.C. şi M.A.R.

În motivarea recursului, depusă la dosar în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., inculpata M.A.R. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 12, 14, 17, 17, 18 şi 21 C. proc. pen., cu ocazia dezbaterilor acestea fiind restrânse doar la cazurile de casare prevăzute de pct. 12 şi 14 ale art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., vizând neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prevăzute de art. prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi greşita individualizare a pedepselor aplicate, atât prin cuantum cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare.

Aceeaşi critici au formulat şi inculpaţii S.G.S.A. şi G.S.C., aceştia invocând., în subsidiar, şi cazul de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de Legea nr. 273/2004 privind adopţia şi adopţia intenţională.

Din oficiu, conform art. 3859 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus în discuţie cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 2 (sub aspectul împrejurării că instanţa nu a fost legal sesizată cu privire la infracţiunea prevăzute de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. pentru care s-a formulat cerere de extindere a procesului penal) şi pct. 17 (sub aspectul încadrării faptei în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen.).

Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care acestea se încadrează, dar şi din perspectiva celor două cazuri de casare invocate din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

O primă critică, comună celor trei inculpaţi a fost încadrată în cazul de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., arătându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. în argumentarea acestui motiv de recurs s-a susţinut că niciunul din elementele laturii obiective a infracţiunii de trafic de minori nu se regăseşte în modul de săvârşire a faptei reţinută în sarcina inculpaţilor, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de lege nici din perspectiva laturii subiective, niciunul dintre recurenţi neavând intenţia de a exploata victima minoră, existând doar intenţia de a realiza o adopţie nelegală a minorului.

În primul rând este de precizat faptul că inculpaţii nu contestă sub nicio formă starea de fapt reţinută de către instanţe (pe care, de altfel nici nu o puteau critica din perspectiva cazului de casare invocat, care presupune o analiză în drept şi nu în fapt), aceştia practic revenind în recurs asupra poziţiei procesuale avute în faţa instanţei de apel.

Referitor la situaţia de fapt, Înalta Curte constată că ambele instanţe, în baza materialului probator administrat au reţinut în esenţă următoarele:

Începând din luna august 2010, inculpata M.A.R. a lucrat, ca menajeră la familia inculpaţilor G.S.C. şi S.G.S.A., care locuiesc în Italia. Inculpata era însărcinată, tatăl copilului fiind fostul său soţ, martorul R.C., de care divorţase în acelaşi an. În cursul lunii noiembrie 2010, când sarcina sa a început să fie vizibilă, le-a spus celor doi coinculpaţi că nu are posibilitatea să întreţină copilul, propunându-le să înceteze procedeele de înseminare artificială pe care le urma inculpata G.S.C. şi să le-a dea copilul ei, pentru ca noul născut să ducă o viaţă mai bună, lipsită de griji materiale. Aceştia au fost de acord, stabilind ca, după naştere, inculpata M.A.R. să locuiască în continuare împreună cu ei şi cu copilul, în actele de stare civilă urmând să figureze ca părinţi inculpaţii G.S.C. şi S.G.S.A.

În toată perioada rămasă până la naştere, inculpata M.A.R. a beneficiat de asistenţă medicală şi control de specialitate prin grija inculpaţilor care au dus-o periodic la medicul specialist al inculpatei G.S.C. Inculpaţii G.S.C. şi S.G.S.A. au adus la cunoştinţa medicului dar şi avocatului familiei ceea ce intenţionează să facă, acestora comunicându-li-se că în Italia nu este posibil să fie trecuţi în actele de stare civilă ca fiind părinţii minorului, sugerându-li-se să încerce acest lucru în România.

În aceste împrejurări, inculpata M.A.R. a căutat prin reţeaua Internet o clinică privată, unde să nască sub o altă identitate. în apropierea datei la care urma să aibă loc naşterea, cei trei inculpaţi au venit în România, şi, folosind un act de identitate fals, pe care era aplicată fotografia inculpatei G.S.C., inculpata M.A.R. s-a internat la Clinica Materna din Bacău, unde s-a înregistrat ca fiind G.S.C., iar pe inculpatul S.G.S.A. l-a prezentat ca fiind soţul său. La data de 05 martie 2011 aceasta a dat naştere, prin operaţie de cezariană, unui făt de sex masculin, în greutate de 3.000 g.

În dimineaţa zilei de 09 martie 2011, după externarea din clinică, întrucât inculpata M.A.R. a refuzat să îi mai însoţească în Italia, inculpaţii G.S.C. şi S.G.S.A. au luat copilul, fără a exista acordul acesteia, şi au plecat spre Italia. în aceste condiţii, inculpata M.A.R. a sesizat organele de poliţie prin intermediul apelului de urgenţă 112 că cei doi inculpaţi i-au răpit copilul, aceştia fiind reţinuţi la Braşov.

Ambele instanţe au încadrate faptele celor trei inculpaţi în infracţiunea de trafic de minori, prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 13 Legea nr. 678/2001 „recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2) sau de către un membru de familie, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1), şi închisoare de la 10 ani la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2).

Dacă faptele prevăzute în prezentul articol au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 ani la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi."

Se observă că cele 5 modalităţi alternative de comitere a infracţiunii de trafic de minori respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor trebuie să fie săvârşite în scopul exploatării acestuia, în acest caz scopul reprezentând destinaţia acţiunii.

Noţiunea de „exploatare a unei persoane ” este definită de legiuitor în art. 2 pct. 2 din acelaşi act normativ, prin aceasta înţelegându-se:

a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate;

b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;

c) obligarea la practicarea prostituţiei, cerşetoriei, la reprezentări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală;

d) prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, cu încălcarea dispoziţiilor legale;

e) efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Se constată că enumerarea din art. 2 pct. 2, nu este limitativă, legiuitorul permiţând calificarea ca acţiuni de exploatare a unei persoane şi orice alte activităţi care îndeplinesc cumulativ două condiţii: sunt asemănătoare ca şi gravitate celor descrise la literele a-d ale aceluiaşi articol (texul făcând referire la „alte asemenea activităţi), iar prin acestea se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi (Decizia nr. 2248 din 26 iunie 2012) au fost calificate ca acte de exploatare întemeiate pe dispoziţiile art. 2 pct. 2 lit. e) din Legea nr. 678/2001 obligarea victimelor la spălatul de parbrize şi la săvârşirea unor fapte ilicite, furt, în folosul inculpaţilor.

Ca atare, pentru ca în cauză să fie întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, ar fi trebuit să se demonstreze că primirea minorului nou născut de către soţii G. şi S. s-a făcut în scopul exploatării acestuia, adică în vederea supunerii sale la alte activităţi decât cele prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. a)-d) (obligarea la muncă forţată, tinerea în sclavie, aservire, obligarea la practicarea prostituţiei, cerşetoriei, reprezentări pornografice, prelevarea de organe) dar comparabile ca şi gravitate acestora.

În cauză, scopul urmărit de inculpaţi, astfel cum acesta a fost reţinut chiar şi de către parchet, necontestat pe parcursul procesului şi dovedit prin înscrisurile depuse la dosar, a fost acela de a asigura minorului condiţii mai bune de viaţă, prin creşterea sa în cadrul unei familii cu posibilităţi materiale. Inculpata M.A.R. era despărţită în fapt de soţul ei, se afla pe teritoriul altui stat şi nu îşi dorea sarcina, susţinând că nu îşi poate întreţine copilul, iar soţii G.S.C. şi S.G.S.A., pe fondul unei traume anterioare provocată de naşterea, la 04 iunie 2006, a unui făt de sex feminin mort, sarcină obţinută prin fertilizare in vitro, îşi doreau foarte mult un copil, fiind în imposibilitate de a-l mai concepe, efectuând demersuri medicale pentru reproducere asistată încă din anul 2003.

Atât tribunalul cât şi Curtea de apel s-au centrat pe încercarea de a demonstra că inculpata M.A.R. a urmărit un interes material propriu, respectiv o eventuală moştenire a celor doi cetăţeni italieni, pe care ar fi obţinut-o prin intermediul fiului său, inculpaţii G.S.C. şi S.G.S.A. având o situaţie materială bună (varianta extrem de discutabilă a instanţei de fond) sau posibilitatea de a locui în continuare împreună cu aceştia (instanţa de apel), precum şi pe faptul că minorului i-au fost încălcate drepturi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la identitate şi cetăţenie.

Acceptarea de eventuale foloase, pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului constituie un element circumstanţial agravant, care devine incident doar în condiţiile în care se constată reunirea elementelor constitutive ale infracţiunii în varianta tip, prevăzută în art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

De asemenea, împrejurarea că, prin înregistrarea cetăţenilor italieni G.S.C. şi S.G.S.A. ca fiind părinţii minorului născut de către inculpata M.A.R., se aduce atingere drepturilor acestuia la identitate şi cetăţenie, nu caracteriza scopul acţiunii ca fiind unul de exploatare. Schimbarea identităţii minorului reprezintă o consecinţă a activităţii infracţionale de fals, şi, totodată un mijloc de atingere a scopului, care a fost exclusiv acela de creştere a copilului de către familia inculpaţilor G.S.C. şi S.G.S.A.

Pe de altă parte, se observă că instanţele au pus accentul pe teza finală a art. 2 pct. 2 lit. e) din Legea nr. 687/2001, însă, după cum s-a precizat anterior, nu orice activitate prin care se încalcă anumite drepturi fundamentale constituie o exploatare în sensul legii, ci aceasta trebuie să se producă prin acţiuni asemănătoare celor descrise în art. 2 pct. 2 lit. a)-d) din lege (muncă forţată, sclavie, prostituţie, prelevare de organe), ceea ce în speţă, în mod evident, nu este cazul. De altfel, în N.C.P. s-a şi renunţat la o atare modalitate de definire a noţiunii de exploatare a unei persoane (alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului), fiind preluate în art. 182 doar ipotezele prevăzute în art. 2 pct. 2 lit. a)-d) din Legea nr. 687/2001, care oricum permiteau includerea de activităţi similare celor descrise de textul de lege, reluarea lor la lit. e) fiind oarecum redundantă.

Concluzionând, Înalta Curte consideră că, în cauză, prin fapta comisă nu s-a urmărit exploatarea minorului, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Această constatare va conduce la pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. numai în ceea ce o priveşte pe inculpata M.A.R., nu şi referitor la inculpaţii G.S.C. şi S.G.S.A., pentru următoarele considerente:

Astfel cum a fost stabilită starea de fapt, în sarcina celor doi inculpaţi s-a reţinut şi împrejurarea că, în dimineaţa zilei de 09 martie 2011, după externarea din clinică, întrucât inculpata M.A.R. a refuzat să îi mai însoţească în Italia, aceştia au luat copilul, fără a exista acordul mamei, şi au plecat spre Italia, condiţii în care inculpata a sesizat organele de poliţie, prin intermediul apelului de urgenţă 112, despre răpirea minorului.

În raport de această bază factuală, Înalta Curte a pus în discuţie, în temeiul cazului de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de lipsire de libertate, infracţiune ce era absorbită în conţinutul infracţiunii de trafic de minori prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 (Decizia în interesul Legii nr. 1/2008, publicată în M. Of. nr. 817 din 5 decembrie 2008).

Instanţa de recurs constată că, fapta inculpaţilor G.S.C. şi S.G.S.A. de a pleca cu minorul în Italia, în absenţa consimţământului mamei acestuia, care, în dimineaţa zilei de 09 martie 2011 a revenit asupra înţelegerii iniţiale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.

Apărările formulate în recurs în sensul că inculpaţii „nu îşi puteau răpi propriul copil ”, nu pot fi primite întrucât aceasta ar însemna ignorarea totală a circumstanţelor în care aceştia au devenit, în acte, părinţii minorului, respectiv prin săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prevăzut de art. 288 C. pen. şi fals privind identitatea prevăzute de art. 293 C. pen. Ca atare, nu se poate considera ca acţiunea inculpaţilor de a pleca cu minorul are un caracter legal, în condiţiile în care deveniseră în mod ilegal părinţii lui, şi nu a existat consimţământul mamei, singura care putea decide în ceea ce-1 priveşte pe nou născut, ci dimpotrivă, inculpata M.A.R. s-a opus, sesizând organele de poliţie.

Cei doi inculpaţi au solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută în Legea nr. 273/2004 privind adopţia şi adopţia intenţională, susţinând că ceea ce s-a întâmplat în realitate a fost o adopţiei ilegală a minorului.

Înalta Curte reţine că art. 92 din Legea nr. 273/2004 incriminează fapta părintelui sau reprezentantului legal de a pretinde sau de a primi, pentru sine sau pentru altul, bani ori alte foloase materiale în scopul adopţiei copilului, precum şi fapta persoanei care, fără drept, intermediază sau înlesneşte adoptarea unui copil, în scopul obţinerii de foloase materiale sau de altă natura.

Se constată că situaţia premisă la această infracţiune este existenţa unei proceduri de adopţie, în desfăşurarea căreia este necesară obţinerea consimţământului părinţilor sau reprezentantului legal, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă. De asemenea, subiectul activ este calificat, respectiv persoana care trebuie să îşi dea consimţământul în vederea adopţiei, sau cea care intermediază adopţia, astfel că, în mod evident, fapta inculpaţilor G.S.C. şi S.G.S.A. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii analizate, criticile formulate sub acest aspect nefiind fondate.

În raport de toate aceste considerente, înalta Curte reţine incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 teza I în ceea ce o priveşte pe inculpata Minai Adelina Roxana şi pct. 17 C. proc. pen. cu referire la inculpaţii G.S.C. şi S.G.S.A., împrejurare ce conduce la admiterea recursurilor, achitarea inculpatei M.A.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, şi, în baza art. 334 C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor G.S.C. şi S.G.S.A., în infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. invocat de instanţă din oficiu, în legătură cu modul în care a fost sesizată instanţa în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzute de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., se reţin următoarele:

La primul termen de judecată stabilit în cauză, respectiv în şedinţa din 12 iulie 2011, procurorul de şedinţă a formulat o cerere de extindere a procesului penal sub aspectul săvârşirii de către inculpaţi a participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual, prevăzute de art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., fapta constând în aceea că cei trei inculpaţi au depus la starea civilă, prin intermediul inculpatului S.G.S.A., documente contrafăcute din care rezulta că minorul era născut de către inculpaţii cetăţeni italieni, în urma căruia a fost emis certificatul de naştere fals pe numele S.G.S.A., arătând că pune în mişcare acţiunea penală pentru această faptă.

La solicitarea apărării cauza a fost amânată pentru a putea pune concluzii faţă de cererea formulată de către parchet.

La următorul termen de judecată, inculpaţii G.S.C. şi S.G.S.A. au solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată prevăzută de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. cerere care a fost respinsă, în raport de împrejurarea că Ministerul Public formulase cererea de extindere a procesului penal.

Cererea parchetului nu a mai fost pusă în discuţie, fiind citit actul de sesizare şi audiată inculpata M.A.R., coinculpaţii prevalându-se de dreptul la tăcere.

La următorul termen de judecată au fost ascultaţi toţi martorii, instanţa declarând închisă cercetarea judecătorească, cauza rămânând în pronunţare. în sarcina celor trei inculpaţi a fost reţinută şi participaţia improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzute de art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. pentru care au fost condamnaţi la o pedeapsă de câte 3 ani închisoare fiecare.

Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 336 C. proc. pen., când în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârşirea unei alte fapte prevăzute de legea penală, având legătură cu infracţiunea pentru care este trimis în judecată, procurorul poate cere extinderea procesului penal şi în ceea ce priveşte această faptă, iar instanţa, dacă procurorul declară că pune în mişcare acţiunea penală (ipoteza din cauză), atunci când găseşte cererea întemeiată, procedează la extinderea procesului penal şi la judecarea cauzei şi cu privire la fapta descoperită.

În prezenta cauză, dincolo de împrejurarea că cererea nu a fost formulată în cursul judecăţii (textul are în vedere cercetarea judecătorească, pentru că numai în cadrul acesteia pot fi descoperite date noi) şi că fapta nu era nouă (parchetul referindu-se la fapte descrise în actul de sesizare pentru care nu exista o dispoziţie de trimitere în judecată), instanţa a procedat la judecarea cauzei şi cu privire la această faptă, fără ca în prealabil să pună în discuţie cererea formulată, să analizeze caracterul întemeiat sau nu al acesteia şi fără să dispună extinderea procesului penal.

În aceste condiţii se constată că Tribunalul Bacău nu a fost în mod legal investit să se pronunţe cu privire la această faptă, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. Referitor la infracţiunea prevăzute de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., înalta Curte nu va putea să pronunţe una din soluţiile prevăzute de art. 345 C. proc. pen., astfel că, în rejudecare, se va limita la faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, cu ignorarea celei pentru care s-a formulat cererea de extindere a procesului penal.

Tot în acest context se impune şi precizarea că, în mod greşit a fost respinsă solicitarea inculpaţilor G.S.C. şi S.G.S.A. de judecare a cauzei în procedura simplificată art. 3201 C. proc. pen., manifestarea de voinţă a acestora constituind temei de respingere a cererii de extindere a procesului penal (alături de cele anterior menţionate), şi nicidecum invers, cum a apreciat instanţa de fond.

Având însă în vedere că, în apel, cei doi inculpaţi, deşi au recunoscut faptele în materialitatea lor, şi-au nuanţat declaraţiile, nemaiavând o poziţie similară cu cea din faţa primei instanţe, înalta Curte nu va putea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat în recurs, însă, în cadrul individualizării pedepselor ce urmează a fi aplicate urmare a schimbării încadrării juridice, dar şi în analiza celorlalte critici formulate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., aceste aspecte urmează a fi avute în vedere şi valorificate în condiţiile prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.

Referitor la proporţionalizarea pedepselor ce urmează a fi dispuse pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., Înalta Curte consideră, că, în primul rând, se impune lămurirea unor circumstanţe în care fapta a fost comisă, întrucât anumite aspecte, care nu au relevanţă în ceea ce priveşte încadrarea juridică, dar devin extrem de importante în evaluarea gradului de pericol social concret al faptelor, sunt prezentate contradictoriu de către prima instanţă.

Astfel, aceasta a reţinut că, în dimineaţa zilei de 09 martie 2011 inculpata G.S.C. i-a comunicat inculpatei M.A.R. că nu mai are niciun drept asupra copilului, care este înregistrat pe numele ei şi al soţului şi că nu va avea dreptul să se apropie de el, chiar dacă va veni în Italia, pentru ca, în fraza imediat următoare să susţină că inculpata M.A.R. a fost cea care a refuzat să îi însoţească pe cei doi în Italia, circumstanţe în care aceştia au plecat luând şi copilul.

Înalta Curte constată că acestea din urmă sunt circumstanţele în care fapta a fost comisă, împrejurare rezultată din declaraţia inculpatei M.A.R. care a arătat că, după ce au plecat, în timp ce se aflau în drum spre Italia, inculpata G.S.C. a contactat-o telefonic de pe drum şi ia rugat-o ca, a doua zi, să plece spre Italia cu o cursă A. (fila 301 d.u.p.), dar mai ales din faptul că, în momentul în care inculpata M.A.R. (care deja sesizase organele de poliţie) le-a spus că este în drum spre ei, că se află într-un taxi şi „că a trecut de Oneşti", inculpaţii i-au comunicat direcţia în care trebuie să meargă şi locul exact unde se află, respectiv în Braşov, la Banca Transilvania, lângă o grădiniţă, aşteptând-o pe aceasta să sosească (proces verbal de redare a convorbirii telefonice).

Înalta Curte apreciază că, acest comportament ulterior al inculpaţilor este de natură să contribuie la reducerea gradului de pericol social concret al faptei de lipsire de libertate, astfel că, acesta, alături de celelalte circumstanţe care au condus la săvârşirea infracţiunii (în acest context neputând fi total ignorat acordul anterior al mamei minorului), vor fi valorificate în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen. în cauză, se impun a fi reţinute şi prevederile art. 74 lit. c) C. pen., cererea iniţială de soluţionarea a cauzei în procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., deşi în mod greşit respinsă de prima instanţă, astfel cum s-a arătat anterior, nu mai poate să conducă la reducerea pedepsei în condiţiile art. 3201alin. (7) C. proc. pen. însă poziţia procesuală a inculpaţilor de recunoaştere a faptelor, reiterată în faţa instanţei de recurs, va constitui o circumstanţă atenuantă judiciară.

Având în vedere şi celelalte criterii de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv persoana inculpaţilor, aflaţi la prima încălcare a legii penale, ca efect al circumstanţelor atenuante, pedeapsa va fi coborâtă sub minimul ei special, până la 2 ani închisoare, apreciind că aceasta este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen.

Reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen. va conduce la o reindividualizare a pedepselor aplicate şi pentru celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor S.G.S.A. şi G.S.C., respectiv fals material în înscrisuri oficiale 288 alin. (1) C. pen. şi fals privind identitatea prevăzute de art. 293 alin. (2) C. pen.

Însă, alături de poziţia procesuală de recunoaştere a faptelor, Înalta Curte apreciază că se impun a fi valorificate, în condiţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, şi circumstanţele în care aceste fapte au fost comise. Fără a nega gradul de pericol social ridicat şi consecinţele acestora, împrejurările în care au acceptat şi au dorit să devină părinţii noului născut nu pot fi ignorate. Astfel, aşa cum s-a reţinut de către instanţă, iniţiativa faptelor a aparţinut inculpatei M.A.R. care era divorţată, le-a spus că nu se înţelege cu tatăl copilului, că nu doreşte sub nici un motiv să îl păstreze, neavând posibilitatea să îl crească, aceasta chiar speculând situaţia delicată în care se găseau cei doi soţi, care îşi doreau extrem de mult un copil, pierduseră anterior o fetiţă care s-a născut decedată, inculpata G.S.C., urmând încă din anul 2003 diverse proceduri medicale în vederea reproducerii asistate.

Ca atare, dând eficienţă dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. Înalta Curte va reduce pedepsele sub limita minimă prevăzută de lege de 3 luni închisoare, până la 2 luni închisoare.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, circumstanţele în care faptele au fost comise, datele care caracterizează favorabil persoana inculpaţilor, în prezent în vârstă de 47 si respectiv 59 de ani, cu un comportament corect anterior săvârşirii infracţiunilor rezultat din lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că aceştia au fost arestaţi preventiv o perioadă de peste 7 luni, interval de timp suficient pentru a conştientiza gravitatea faptelor comise şi de a înţelege că, oricât de mult şi-ar dori un copil, aceasta nu se poate realiza prin încălcarea legii, îndreptăţesc înalta Curte să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, astfel că, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 81 C. pen. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Va atrage atenţia inculpaţilor asupra revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în interiorul termenului de încercare, prevăzute de art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., aplicată pe lângă fiecare dintre cele trei infracţiuni reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi.

Referitor la criticile formulate de inculpata M.A.R. din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859alin. (1) pct. 14 teza I, Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate, de câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 293 alin. (1) C. pen. şi art. 291 teza I C. pen., au fost în mod corect individualizate în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen., toate aspectele favorabile reţinute în privinţa inculpaţilor S.G.S.A., G.S.C. nefiind incidente în cazul acesteia. Aşa cum s-a arătat anterior, inculpata a fost cea care a avut iniţiativa săvârşirii faptelor, a dorit să renunţe la propriul copil, a avut o poziţie procesuală nesinceră şi a încercat constant să plaseze culpa exclusiv în sarcina coinculpaţilor, expunând mai multe variante ale situaţiei de fapt. O singură împrejurarea favorabilă poate fi reţinută în ceea ce o priveşte, respectiv faptul că a sesizat organele de poliţie cu privire la plecare inculpaţilor S. şi G. împreună cu noul născut, ceea ce a condus la descoperirea faptelor din prezenta cauză. Această circumstanţă va fi avută în vedere la individualizarea modalităţii de executare a pedepsei, întrucât demonstrează faptul că inculpata beneficiază de raporturi interioare proprii necesare reeducării justificând concluzia că pronunţarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment sever şi, chiar în condiţiile neexecutării acesteia inculpata nu va mai săvârşi alte infracţiuni.

Totuşi, deşi în sarcina inculpatei M.A.R. au fost reţinute doar două infracţiuni de fals, Înalta Curte apreciază că nu se justifică aceeaşi modalitate de individualizare a executării pedepsei ca în cazul coinculpaţilor şi că este necesară o supraveghere a comportamentului acesteia de către Serviciul de Probaţiune.

Ca atare, în art. 86 C. pen. urmează să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Va încredinţa supravegherea inculpatei Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău şi va pune în vedere acesteia ca pe durata termenului de încercare trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău; să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

Conform art. 86 C. pen. va atrage atenţia inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen

În raport de toate aceste considerente, reţinând incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 2, 12, 14 teza I şi 17 C. proc. pen., în baza art. 38615 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile formulate de către cei trei inculpaţi, va casa în parte decizia şi sentinţa şi rejudecând, va proceda conform celor anterior arătate.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului iar onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurenţilor inculpaţi până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul interpretului de limbă italiană pentru 10 ore se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de inculpaţii S.G.S.A., G.S.C. şi M.A.R. împotriva Deciziei penale nr. 5 din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. 2790/110/2011.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 238/D din 26 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia penală, în Dosarul nr. 2790/110/2011 şi, în rejudecare:

1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare stabilită inculpatului S.G.S.A., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv: 10 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen.; 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 293 alin. (2) din C. pen. şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 189 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. c) şi art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. condamnă inculpatul S.G.S.A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi 2 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a şi b C. pen.

În baza art. 288 alin. (1) C. pen. raportat la art. 74 lit. c şi art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 293 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 74 lit. c) şi art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. condamnă inculpatul la o pedeapsă de 2 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele susmenţionate în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 81-82 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Conform art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare stabilită inculpatei G.S.C., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv: 10 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen.; 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 293 alin. (2) din C. pen. şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 189 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. c şi art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen. condamnă inculpata G.S.C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 288 alin. (1) C. pen. raportat la art. 74 lit. c) şi art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. condamnă aceiaşi inculpată la o pedeapsă de 2 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 293 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 74 lit. c) şi art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. e C. pen. condamnă inculpata la o pedeapsă de 2 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele susmenţionate în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 81-82 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Conform art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

3. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. stabilită inculpatei M.A.R. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv: 10 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 293 alin. (1) C. pen.; 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 teza I C. pen. şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită inculpata M.A.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 293 alin. (1) C. pen. şi 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 teza I C. pen. aplicate inculpatei, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În art. 86 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Încredinţează supravegherea inculpatei Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău şi pune în vedere acesteia ca pe durata termenului de încercare trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău;

b) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău schimbarea locului de muncă;

d) să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

Conform art. 863 C. pen. atrage atenţia inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei penale atacate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurenţilor inculpaţi până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariul interpretului de limbă italiană pentru 10 ore se suportă din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 iunie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1840/2013. Penal  ICCJ. Decizia nr. 1911/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1895/2013. Penal