ICCJ. Decizia nr. 1911/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1911/2013
Dosar nr. 8155/1/2012
Şedinţa publică din 04 iunie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 4082 din 11 decembrie 2012 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2021/3/2009 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva Deciziei penale nr. 35/A din 13 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 278 din 28 martie 2011 a condamnat pe inculpaţii:
- D.C. la 6 ani închisoare pentru instigare prev. de art. 25 C. pen., la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a), a art. 74, art. 76 C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată sus-numitului inculpat prin sentinţa penală nr. 1923/2007 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 821/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pedeapsă ce se adaugă celei din cauză, inculpatul urmând să execute 9 ani închisoare.
Inculpatul a mai fost condamnat la 3 luni închisoare pentru instigare la infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 25 C. pen., raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a), a art. 74 şi a art. 76 C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată anterior (cum s-a mai arătat) şi executarea acesteia alături de pedeapsa de 3 luni închisoare, inculpatul având de executat 3 ani şi 3 luni închisoare.
Acelaşi inculpat, în baza art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a), a art. 74 şi a art. 76 C. pen., a fost condamnat la 6 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată anterior (cum s-a arătat), şi executarea acesteia alături de pedeapsa de 3 luni închisoare, inculpatul având de executat 3 ani şi 3 luni închisoare.
Acelaşi inculpat, în baza art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) a art. 37 lit. a), a art. 74 şi a art. 76 C. pen., a fost condamnat la 6 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată anterior (cum s-a arătat), şi executarea acesteia acestea alături de pedeapsa de 6 ani închisoare, inculpatul urmând să execute 9 ani închisoare.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a), art. 74 şi art. 76 C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la 3 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată anterior (cum s-a arătat), şi executarea acesteia acestea alături de pedeapsa aplicată, în final inculpatul urmând să execute 3 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 9 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă au mai fost condamnaţi inculpaţi F.D.R., la 6 luni închisoare pentru infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), a art. 74 lit. a)-c), art. 76 lit. d) acelaşi cod, precum şi la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 lit. a)-c) şi a art. 76 lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 2 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 li a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus ca pedeapsa de 2 ani închisoare să fie suspendată condiţionat, stabilindu-se termen de încercare de 4 ani.
Inculpatei, în baza art. 83 C. pen. i s-au pus în vedere dispoziţiile art. 359 C. proc. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus ca pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei să se suspende şi executarea pedepselor accesorii.
Inculpatul C.I.D., a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 lit. a)-c), art. 76 lit. c) C. pen. şi la 2 luni închisoare pentru infracţiunea de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 74 lit. a)-c) şi a art. 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 2 ani închisoare şi s-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 4 ani.
În baza art. 83 C. pen., inculpatului i s-a atras atenţia asupra disp. art. 359 C. proc. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus ca pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, să se suspende şi executarea pedepselor accesorii.
Inculpata B.P.M., a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de uz de fals, în condiţiile infracţiunii continuare şi pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, reţinându-se în favoarea ei circumstanţe atenuante.
Şi în ce o priveşte pe această inculpată, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.
Inculpatul F.P. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de uz de fals şi infracţiunea de înşelăciune, şi în favoarea acestuia reţinându-se circumstanţe atenuante.
Pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare a fost suspendată condiţionat pe durata termenului de încercare de 4 ani.
Inculpata D.M., a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de uz de fals şi infracţiunea de înşelăciune cu reţinerea circumstanţelor atenuante.
Pedeapsa rezultantă a fost suspendată condiţionată pe durata termenului de încercare de 4 ani.
Pe latură civilă, s-au admis acţiunile civile exercitate de părţile civile G.A., SC A. SA, B., SC G.A. SA şi de B.O.C., inculpaţii fiind obligaţi la plata următoarelor sume:
- inculpata F.D.R., 11.721,92 euro către partea civilă G.A., 5.195,58 euro către partea civilă SC A. SA, 11.450,55 euro către partea civilă B. şi 27.388,67 lei către partea civilă SC G.A. SA. ;
- inculpatul C.I.D., 14.590,46 euro către partea civilă B.;
- inculpatul F.P., 9.741,26 euro către partea civilă B.C.;
- inculpata D.M., 8.810,70 euro către partea civilă B.C.
S-a luat act că SC R.B. SA, R.B.S. şi C.B. nu s-au constituit părţi civile referitor la creditele solicitate de inculpatul C.I.D., iar B.C. şi A.N.B. în ce priveşte creditele cerute de inculpata B.P.M.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor false folosite (documente ce atestau calitatea de angajat la SC S.S. SRL a lui C.I.D., ale lui F.P., D.M., B.P.M., adeverinţe de salariat, carnete de muncă falsificate emanând de la aceeaşi societate.
Pentru a pronunţa sentinţa, s-au reţinut următoarele:
În luna februarie 2007, D.C., recomandându-i-se lui F.D.R. sub prenumele E., lui ea fiindu-i prezentată de cunoscutul lui B.A., a determinat-o ca prin utilizarea de adeverinţe de venit şi carnete de muncă falsificate care-i atestau calitatea de angajat la două societăţi comerciale, el procurându-le, să încheie contracte de credit, din sumele de bani astfel obţinute el cerând să i se dea jumătate.
Ca atare, inculpatul i-a solicitat cartea de identitate, diploma de bacalaureat, ultima factură de la societatea de furnizare curent electric şi de la Romtelecom. După ce acestea i s-au predat, inculpatul apelând la martora G.A., aceasta a scris adeverinţele de venit. în 21 februarie 2007, cei doi inculpaţi s-au reîntâlnit, D.C. înmânându-i coinculpatei o adeverinţă de venit falsă şi o copie a unui carnet de muncă certificat ca fiind conform cu originalul, din acesta reieşind că ea ar fi fost la acea dată angajată la SC A.C.U. SRL pe durată nedeterminată, fapt nereal.
Alături de aceste documente, inculpatul i-a dat şi o foaie pe care scrisese date despre acea societate, despre postul ocupat, toate pentru ca inculpata să ştie ce să răspundă dacă va fi întrebată de către funcţionarii bancari. Având documentele amintite asupra sa, inculpata s-a prezentat la B. sediul din Calea Vitan, a depus documentele, a completat şi semnat o cerere de credit pentru 10.000 euro, ulterior predându-i coinculpatului cartea de identitate.
În ziua următoare, 22 februarie 2007, inculpatul i-a înmânat o adeverinţă de venit falsă, o copie carnet de muncă certificată a fi conformă cu originalul, din acestea reieşind că este angajată la SC G.C. SRL pe durată nedeterminată, nereal. De această dată inculpata s-a prezentat la U. Sucursala Mihalache, a depus documentele false, a completat şi semnat o cerere de credit pentru suma de 5407,5 euro şi ulterior a returnat coinculpatului, cartea ei de identitate.
La 23 februarie 2007, inculpatul i-a înmânat coinculpatei o adeverinţă de venit falsă, o copie a unui carnet de muncă certificat ca fiind conform cu originalul, din acestea reieşind că F.D.R. era angajată la aceeaşi societate comercială, pe durată nedeterminată, nereal.
De această dată, coinculpata s-a prezentat la P.B. - Sucursala Alba Iulia, a depus actele false, a completat şi semnat o cerere de credit pentru 11.140 euro, după care, i-a returnat inculpatului cartea ei de identitate.
La 26 februarie 2007, în mod identic acţionând, inculpata a prezentat documentele date de coinculpat la banca H.V.B.T.B. - Agenţia Mihai Bravu, a completat şi semnat cerere de credit pentru 7500 euro şi, de asemenea, a returnat cartea ei de identitate coinculpatului.
Cererile adresate băncilor în modul arătat au fost aprobate, inculpata fiind solicitată să se prezinte pentru a semna contractele de credit şi a intra în posesia sumelor cerute.
În vederea realizării acţiunii, la 23 februarie 2007 cei doi inculpaţi s-au întâlnit, inculpatul D.C. i-a dat coinculpatei cartea de identitate necesară ei pentru legitimare şi la B. ea a semnat contractul de credit pentru consum pentru suma de 10.000 euro. După ce a încasat banii, inculpata i-a dat coinculpatului jumătate din sumă şi cartea ei de identitate.
În aceeaşi manieră inculpaţii au procedat şi la P.B. - Sucursala Alba Iulia, aici inculpata semnând contractul de credit din 23 februarie 2007 pentru 11.697 euro, din aceasta predându-i coinculpatului jumătate din sumă şi cartea ei de identitate.
La 26 februarie 2007, similar, au acţionat la U. - Sucursala Mihalache, aici inculpata semnând contractul de credit şi de garanţie pentru nevoi personale, pentru 5.407,5 euro, de asemenea ea dându-i coinculpatului jumătate din sumă.
La fel au procedat inculpaţii şi la 27 februarie 2007, de această dată inculpata semnând contractul de credit pentru suma de 7.500 euro de la H.V.B.T.B. şi din nou i-a dându-i coinculpatului jumătate din sumă. Cartea de identitate a rămas la inculpată.
În iulie 2008, inculpatul, pentru a obţine sume de bani din credite cu acte false, a început să caute date de identificare ale unor societăţile comerciale în numele cărora să falsifice adeverinţe de venit şi cărţi de muncă, el având grijă ca acestea să nu figureze în evidenţa Romtelecom ca fiind abonaţi telefonic.
După ce le depista, inculpatul cerea, pretinzând a fi reprezentant al acestora, instalarea de posturi telefonice pentru ca numerele de apel să se înscrie pe adeverinţele de venit false şi funcţionarii bancari apelând, să verifice date privind firma şi calitatea de angajat a solicitantului. în înţelegere cu inculpatul, persoane rămase neidentificate, confirmau funcţionarilor bancari „realitatea” astfel cum era evidenţiată în actele false. Pentru găsirea de doritori care să ceară credite, inculpatul a folosit persoane care, la rândul lor, au racolat cetăţeni neîncadraţi în muncă care au acceptat ceea ce inculpatul le-a promis.
În acest mod, prin intermediul lui G. a fost racolat inculpatul C.I.D., acestuia inculpatul spunându-i că prenumele lui este C., că inculpatul i-a prezentat certificatul de naştere, cartea de identitate, facturi R.R. şi E., pe numele tatălui lui, inculpatul detaliindu-i cum va proceda pentru a cere credite cu acte false prezentate de el. La 24 iulie 2008, cei doi s-au întâlnit, D.C. dându-i coinculpatului adeverinţă de venit, copie carnet de muncă certificată a fi conformă cu originalul, false, din acestea reieşind că ar fi angajat al SC S.G.S. SRL, nereal însă, şi l-a sfătuit să le depună la C.B. - Sucursala Alba Iulia pentru credit în sumă de 54.000 lei.
Coinculpatul a executat cele cerute, a completat şi semnat o cerere de credit şi i-a predat inculpatului cartea de identitate.
Pe cererea de credit, inculpatul C.I.D. a trecut numărul de telefon al coinculpatului pentru ca acesta, la rândul lui, să-l anunţe când se va rezolva cererea de credit.
La 25 iulie 2008, în aceeaşi manieră, inculpatul i-a dat coinculpatului C.I.D. adeverinţă de venit falsă, copie certificată a unui carnet de muncă, din acestea reieşind angajarea lui la aceeaşi societate comercială, nereal însă. Cu aceste documente, inculpatul s-a prezentat la SC R.B. SA - Agenţia Vitan, aici, după depunerea documentelor ce i se dăduseră, a semnat o cerere de credit şi cont curent pentru persoane fizice pentru 10.000 euro.
Imediat, inculpatul i-a predat coinculpatului cartea de identitate şi de această dată, pe cererea de credit C.I.D. menţionase numărul de telefon al inculpatului D.C.
La 29 iulie 2008, cei doi au procedat similar, actele false date coinculpatului C.I.D. de către inculpat înscriind că primul ar fi fost angajat al aceleiaşi societăţi comerciale, fapt nereal. Actele au fost depuse la Sucursala Decebal a A.A., aici C., I.D. semnând cerere pentru acordarea unui împrumut pentru uz personal pentru 18.400 euro.
Pe cerere, inculpatul înscrisese numărul de telefon al coinculpatului D.C.
În aceeaşi zi, cei doi inculpaţi s-au deplasat spre sediul B. - Agenţia Lizeanu, după ce D.C. predase celuilalt acte false vizând acelaşi angajator. La respectiva agenţie, inculpatul C.I.D. a depus actele false şi a semnat cerere de credit pentru 15.000 euro. Şi de această dată, el a returnat coinculpatului cartea proprie de identitate. Pe cererea de credit inculpatul C.I.D. înscrisese tot numărul de telefon al coinculpatului.
După aprobarea creditorului, inculpatul D.C. i-a dat coinculpatului cartea de identitate pentru legitimare, acesta a semnat contractul de credit de consum din 7 august 2008, a încasat cei 15.000 euro şi din aceasta i-a dat coinculpatului aproximativ 6.000 euro şi cartea de identitate.
În aceeaşi lună (august 2008), după ce inculpatul D.C. l-a informat pe coinculpat că i s-a aprobat cererea de credit de către SC R.B. SA, atunci când acesta din urmă s-a prezentat la bancă, a fost condus la Poliţia sector 3.
G. şi A., în 22 iulie 2008, l-au prezentat inculpatului D.C., pe F.P., ei spunându-i că este persoana care îl va ajuta să obţină un credit, din sumă având obligaţia să-i dea 40%. în acest context, inculpatul D.C. i-a cerut să meargă la Banca C. - Agenţia Unirii, de aici urmând să ia un formulat de adeverinţă de salariu. Conformându-se, inculpatul F.P. a luat formularul şi împreună cu cartea de identitate, le-a predat coinculpatului D.C., acesta anterior, spunându-i să memoreze unele date de ale SC S.G.S. SRL pentru a le comunica funcţionarilor bancari.
La 23 iulie 2008, în prezenţa lui G. şi a lui A., inculpatul i-a înmânat lui F.P. acte false de genul celor utilizate, acestea au fost depuse la banca amintită, aici el semnând contractul de credit pentru nevoi personale pentru 9.500 euro. După ce a încasat banii, coinculpatul i-a dat inculpatului 3.800 euro răsplată şi 240 euro împrumut.
T.A.D., cunoscută a inculpatului D.C. şi despre care ştia că se ocupă cu obţinerea de credite bancare, în iulie 2008, aflând de la D.M. că are nevoie de bani, i-a promis că o va ajuta punându-o în legătură cu C. (inculpatul) anterior ea cerându-i cartea de identitate pentru ca la rândul ei să o dea inculpatului.
Cele două au convenit să se întâlnească cu inculpatul, fapt realizat, inculpatul solicitând şi carnetul de muncă. După câteva zile, cererea i-a fost acceptată. După primirea carnetului de muncă, inculpatul s-a interesat dacă D.M. a avut probleme cu poliţia, dacă a mai luat credite bancare, dacă are cazier. Răspunzându-i-se negativ, cei doi au convenit ca din creditul pe care urma să-l obţină, D.M. să dea jumătate coinculpatului pentru ajutorul dat în procurarea documentelor.
La 1 august 2008, inculpatul D.C. i-a dat coinculpatei actele false privind, nereal, că ar fi angajată la aceeaşi societate comercială, ei deplasându-se la Agenţia Unirii a C.B. După ce inculpatul i-a predat cartea de identitate, inculpata a depus documentele false, a completat angajamentul de plată de pe adeverinţa falsă de venit şi a completat şi semnat o cerere de credit pentru suma de 8.700 euro. După ce inculpatul i-a dat informaţia că cererea de credit s-a aprobat, ei s-au întâlnit la data de 2 august 2008. Procedând similar celelalte situaţii deja amintite, inculpata a încasat 8.300 euro şi i-a predat coinculpatului 4.000 euro.
În aceeaşi lună, V.P.V. a pus-o pe B.P.M. în legătură cu G. şi A., aceştia prezentându-i-o inculpatului D.C.. După ce a chestionat-o dacă a mai contractat credite bancare, dacă are sau nu carte de muncă, inculpatul i-a cerut cartea de identitate, ei convenind ca din creditul obţinut, inculpatul să primească 50%, din care el să dea 15% celor doi.
La 15 august 2008, cei 4 s-au întâlnit, inculpatul dând lui A. şi lui G. actele false susţinut a fi emanate de la aceeaşi societate comercială, în vederea predării lor lui B.P.M.
După ce a luat de la A. actele false, inculpata le-a depus la Agenţia Unirii a B.C., aici ea cerând credit 10.000 euro. Cartea de identitate a inculpatei rămăsese la inculpatul D.C.
Dându-se drept R.N.S. (în realitate, acesta era asociat unic şi administrator al SC S.G.S. SRL) inculpatul, telefonic, de pe un mobil al său şi de la telefonul fix de la domiciliul lui, le-a contactat pe O.C. şi pe N.M.D., angajate ale băncii, de la acestea el aflând că cererea inculpatei nu fusese aprobată.
În aceeaşi lună, căutând societăţi comerciale în numele cărora să dreseze acte false pentru obţinerea de credite bancare, în maniera descrisă, inculpatul a găsit societatea SC M. SRL şi a trimis-o pe inculpata B.P.M. să ceară R. instalarea unui post telefonic, după ce i-a dat o procură.
După ce s-au atribuit trei numere de telefon, apelurile fiind redirijate pe numărul de mobil X, la începutul lunii septembrie 2008, cei doi s-au întâlnit, de faţă fiind şi I.A., consultant financiar, el dându-i acesteia, în Restaurantul „L.M.” acte false din care reieşea că B.P.M. ar fi angajată la SC M. SRL.
Martora a scris o cerere de acordare a unui împrumut pentru uz personal pentru 19.000 euro şi una de emitere a unui cârd de credit standard în numele inculpatei, ea luându-şi îndatorirea de a le depune la A.A. - Sucursala Decebal. Pentru că fusese învăţată de inculpat ce să răspundă dacă va fi întrebată în legătură cu datele societăţii comerciale, răspunsurile inculpatei au convins-o pe martoră. După ce s-au semnat mai multe documente, inculpata omiţând însă să semneze cererile, pe acestea semnătura ei a fost imitată, neputându-se stabili de către cine, I.A. le-a depus la bancă, ele fiind preluate de o angajată, martora G.C.G. împrumutul cerut nu a fost aprobat.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii D.C. şi F.D.R.
Apelul declarat de parchet a fost motivat pe greşita încadrare juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului D.C., în sensul greşitei încadrări în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (5) C. pen., valoarea prejudiciului fiind mai mică decât 200.000 lei, greşita reţinere, în ce-l priveşte pe inculpat, a art. 37 lit. a) C. pen. în raport cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1923/2007 a Judecătoriei sector 1, netemeinicia pedepselor aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 291 C. pen. în condiţiile art. 25 C. pen., greşita aplicare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. direct pe lângă pedeapsa rezultantă, netemeinicia pedepselor aplicate inculpatului urmare greşitei reţineri a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen. şi greşita nededucere din pedeapsă, a reţinerii din data de 23 septembrie 2008.
În ce o priveşte pe inculpata F.D.R., apelul parchetului a criticat sentinţa pentru nelegala pedeapsă de 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 291 C. pen., netemeinicia pedepsei pentru infracţiunea de înşelăciune şi a pedepsei rezultantă, iar în ce priveşte modalitatea de executare, stabilirea executării potrivit art. 861 C. pen. pe termenul maxim de încercare aşa cum prevede art. 862 C. pen.
Inculpatul D.C. şi-a motivat apelul pe nulitatea absolută a hotărârii instanţei de fond în sensul nelegalei sesizări în ce priveşte infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în forma instigării, greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei în cea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. în raport cu aceasta, tribunalul nefiind competent material. Totodată, apelul inculpatului a fost motivat pe greşita reţinere a vinovăţiei, el susţinând că nu s-au administrat probe care să dovedească „determinarea” invocată.
Inculpata F.D.R., în faza judecării apelului, a cerut, în ce o priveşte, aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. în redactarea dată prin Legea nr. 202/2010 şi a criticat sentinţa numai în ce priveşte latura civilă, obligarea ei urmând a fi decisă numai pentru suma de 4.000 euro.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 35/A din 13 februarie 2012 a admis apelurile declarate de parchet şi de cei doi inculpaţi, a desfiinţat, în parte, sentinţa şi rejudecând, în ce-l priveşte pe inculpatul D.C., a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, în pedepsele componente şi le-a repus în individualitatea lor. în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică privind faptele săvârşite în perioada februarie-martie 2007, astfel: din instigare, prev. de art. 25 C. pen. la infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi din infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., în aceeaşi infracţiune, prev. de art. 25 C. pen., raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Pentru aceste infracţiuni, inculpatul a fost condamnat la pedepsele de 4 ani închisoare şi respectiv, de 6 luni închisoare.
În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 11 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (faptele săvârşite în perioada iulie-august 2008).
În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare (fapte săvârşite în perioada iulie-august 2008).
În temeiul art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1923/F din 2007 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 821R/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată anterior cu pedepsele de 4 ani închisoare şi de 6 luni închisoare aplicate în cauză, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, 4 ani închisoare.
În temeiul art. 39 alin. (1), raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 11 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu pedeapsa de 4 ani închisoare, inculpatul urmând să execute 11 ani închisoare şi 4 ani pedeapsă complementară.
În temeiul art. 39 alin. (1) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 1 an închisoare aplicată în cauză, cu pedeapsa de 4 ani închisoare, inculpatul având de executat 4 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor stabilite, inculpatul, în final, având de executat pedeapsa cea mai grea, 11 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (2) şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea, către inculpat, a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare (proces-verbal din 23 septembrie 2008, filele 1-27 vol. X dosar urmărire penală).
În ce o priveşte pe inculpata F.D.R., s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, în pedepsele componente şi repunerea în individualitatea lor.
În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi a art. 76 lit. d) C. pen., inculpata a fost condamnată la 1 an şi 10 luni închisoare.
În temeiul art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), a art. 3201alin. (7) C. proc. pen., a art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen., inculpata a fost condamnată la 1000 lei amendă penală.
În temeiul art. 33 lit. a), a art. 34 lit. d) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, inculpata urmând să execute 1 an şi 10 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (2) C. pen. şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 81 alin. (1), (2), art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii şi a pedepselor accesorii, pe termenul de încercare de 3 ani şi 10 luni stabilit conform art. 82 alin. (1), (3) C. pen.
În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen. inculpatei i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiţionate.
Pe latură civilă, în temeiul art. 14 alin. (3) lit. b) raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii D.C. şi F.D.R., în solidar, au fost obligaţi la plata următoarelor sume: 11.721,92 euro (echivalent în lei la cursul de schimb al BNR de la data plăţii) către partea civilă SC Garanta Asigurări SA; 5.195,58 euro (echivalentul în lei, în aceleaşi condiţii), către partea civilă SC A. SA; - 11.450,55 euro (echivalentul în lei, în aceleaşi condiţii), către partea civilă SC B. SA; - 27.388,67 lei către partea civilă SC G.A. SA.
Instanţa de apel, prin încheierea din 7 martie 2012 a dispus, în temeiul art. 195 C. proc. pen., din oficiu, îndreptarea erorii materiale din minuta Deciziei penale nr. 35/A din 13 februarie 2012 în sensul că la pct. I privindu-l pe inculpatul D.C. se va menţiona „..anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare..” în loc de „anulează suspendarea condiţionată cum, din greşeală, se trecuse.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termenul legal, au declarat recursuri, inculpatul D.C. şi inculpata F.D.R.
La termenul de judecată din 30 octombrie 2012, inculpata F.D.R., prin cerere (fila 38 dosar recurs), apărarea sa fiind asigurată de avocatul ales N.P.D. (filele 33, 37 acelaşi dosar), a cerut retragerea recursului declarat în cauză.
Curtea, prin încheierea nr. 3500 din 30 octombrie 2012 (fila 43 acelaşi dosar), a luat act de retragerea recursului declarat de inculpată.
Inculpatul D.C. a criticat decizia pronunţată în apel pe cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12, pct. 9, pct. 18 C. proc. pen., dezvoltarea acestora fiind făcută în prezenta.
Instanţa de recurs a constat că recursul inculpatului nu este fondat pentru următoarele considerente:
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., referitor la pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, presupune că instanţa să fi pronunţat o soluţie de condamnare pentru o faptă care, în materialitatea ei, nu a făcut obiectul trimiterii lui în judecată.
S-a reţinut că, sub acest aspect, în motivarea cazului, apărarea inculpatului a arătat că pentru instigare la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, nu s-a făcut legal sesizarea instanţei, el fiind trimis în judecată pentru instigare la aceeaşi infracţiune, dar în încadrarea dată de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
Amintind că o asemenea apărare s-a supus şi în faţa instanţei de prim control judiciar, din verificarea lucrărilor dosarului, se reţine că prin Ordonanţa nr. 2457/P/2008 din 17 decembrie 2008 (filele 128-130 vol. II dosar urmărire penală) (proces-verbal din 14 ianuarie 2009 - fila 272 vol. l acelaşi dosar) Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, în ce-l priveşte pe inculpat, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 25 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La 15 ianuarie 2009 (fila 275 vol. I acelaşi dosar) inculpatului, în prezenţa apărătorului ales, i s-a adus la cunoştinţă schimbarea de încadrare juridică, a fost audiat şi i s-a prezentat materialul de urmărire penală (filele 277-279 acelaşi volum).
Prin rechizitoriul nr. 2457/P/2008 din 16 ianuarie 2009, inculpatul a fost trimis în judecată, printre altele şi pentru instigare la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave (art. 25 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) C. pen.
La 19 ianuarie 2009, cu adresa nr. 2457/P/2008 (fila 1, vol. I dosar fond) Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a înaintat dosarul de urmărire penală şi rechizitoriul, Tribunalului Bucureşti, instanţă competentă material în raport cu infracţiunea menţionată, astfel cum prevede art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
În cauză, deci, inculpatul a fost condamnat pentru fapta pentru care fusese cercetat şi trimis în judecată, astfel că nu este incident cazul de casare menţionat.
Instanţa de recurs a mai apreciat că referitor pct. 9 al art. 3859, acesta, de asemenea, nu este fondat.
În acest sens s-a reţinut că, instanţa de apel, cale de atac devolutivă, şi-a motivat soluţia amplu, cu raportare la probatoriul cauzei, textele legale şi apărărilor inculpatului, verificarea sa întinzându-se şi asupra situaţiei de fapt cât şi încadrării juridice, acestea, de asemenea, fiind criticate de inculpat. Totodată, instanţa de apel a dezvoltat constatarea, din oficiu, a existenţei, în ce-l priveşte pe inculpat, a încă două motive de nelegalitate a sentinţei care au influenţat soluţia în defavoarea lui, respectiv nededucerea duratei reţinerii din 23 septembrie 2008 şi omisiunea dispunerii, în temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a restituirii unor bunuri ridicate la percheziţia domiciliară.
În ce priveşte apărarea inculpatului, că ar fi incident cazul de casare prev. la pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt, instanţa de recurs a apreciat că acesta nu se regăseşte în cauză.
În acest sens s-a avut în vedere că eroarea gravă de fapt priveşte discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care probatoriul o susţine.
Instanţa de recurs, examinând mijloacele de probă aflate în dosarul de urmărire penală, coroborate cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, a reţinut că inculpatul, în perioada februarie-martie 2007 a determinat-o pe coinculpata F.D.R., căreia i-a pus la dispoziţie înscrisuri false oficiale şi sub semnătură privată, să inducă în eroare pe reprezentanţii a patru bănci, de la acestea cerând şi obţinând, patru credite în valoare totală de 34.604,5 euro, lui (instigator) remiţându-i-se jumătate din sumă (declaraţiile coinculpatei de la urmărirea penală şi de la cercetarea judecătorească, recunoaşterea din fotografie, inculpata a denunţat chiar şi faptele ei, declaraţii martori T.V., T.I., informaţiile furnizate de I.T.M. Bucureşti - adresa din 18 februarie 2008, concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 septembrie 2008 privind caracterul fals al înscrisurilor).
În ce priveşte modul de operare al inculpatului, s-a reţinut că acesta este identic cu cel recunoscut, în declaraţiile lor, de ceilalţi 4 coinculpaţi şi aceştia identificându-l pe inculpatul D.C. din planşele foto prezentate.
În ce priveşte faptele din perioada iulie-august 2008, probatoriul a evidenţiat, fără dubiu, determinarea coinculpaţilor să obţină sume în aceeaşi modalitate (declaraţii constante inculpat C.I.D., recunoaşterea, de către acesta, în prezenţa martorului asistent T.G., din fotografie, a inculpatului, martor R.N.S., C.D., percheziţia domiciliară a apartamentului locuit de inculpat, la fel declaraţiile coinculpaţilor F.P., recunoaşterea din fotografie a inculpatului, percheziţia domiciliară amintită, D.M., martora T.A.D., recunoaşterea din fotografie a inculpatului, celelalte probe deja amintite.
Instanţa de recurs a mai reţinut că, implicarea inculpatului în ce priveşte instigarea coinculpatei B.P.M., în aceeaşi modalitate, este dovedită cu declaraţiile constante ale coinculpatei, menţinute la cercetarea în fond, aceasta declarând şi numărul de telefon mobil deţinut de inculpat, precum şi cu ansamblul probelor deja enunţate, dar şi declaraţiile martorelor O.C. Georgiana, N.M.D., I.A., G.C.G.
Ca atare, coroborând toate probele administrate la dosarul cauzei, înalta Curte a apreciat că legal şi temeinic s-a stabilit vinovăţia inculpatului D.C. de a acţiona, deliberat, cu intenţie directă în vederea atingerii rezultatului infracţional dorit, respectiv obţinerea, pentru el, a unor foloase materiale injuste, în modul arătat el determinându-i pe toţi coinculpaţii din cauză să folosească înscrisurile oficiale şi sub semnătură privată false, pe care el le-a dat acelora şi, astfel, să inducă în eroare pe reprezentanţii unităţilor bancare, prin prezentarea ca fiind adevărate a unor împrejurări mincinoase, respectiv calităţi de angajaţi la societăţi comerciale, conform acelor documente pentru obţinerea de credite pentru care, în realitate, nu îndeplineau condiţiile de acceptare şi acordare, toate acestea realizând obiectiv şi subiectiv, elementele materiale ale infracţiunilor de instigare la uz de fals şi la înşelăciune.
Împotriva acestei decizii, la data de 20 decembrie 2012 contestatorul condamnat D.C., prin apărător ales avocat M.S.D., a formulat contestaţie în anulare, invocând cazurile prevăzute de art. 386 alin. (1) lit. b) şi e) C. proc. pen. A solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea hotărârii pronunţate de instanţa de recurs, fixarea unui termen pentru citarea legală şi rejudecarea recursului.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a arătat că la judecata cauzei în recurs, pentru termenul din data de 11 decembrie 2012 a formulat o cerere de amânare a cauzei, învederând că s-a aflat în imposibilitate motivată şi dovedită de a se prezenta şi nu a avut cum să aducă la cunoştinţă acest aspect instanţei, decât prin această modalitate de înştiinţare. A mai susţinut că pentru a dovedi această împrejurare a ataşat la cererea de amânare documente justificative şi anume, biletul de avion, înscrisuri medicale care atestau indubitabil necesitatea deplasării sale în Italia pentru că fetiţa sa necesita efectuarea unei operaţii chirurgicale, instanţa de recurs, refuzând acordarea unui ultim termen în vederea prezentării sale în faţa sa.
De asemenea, în conţinutul cererii contestatorul a mai precizat că şi-a manifesta dorinţa de a fie audiat de instanţa de recurs, deoarece are cunoştinţă de elemente noi care lămureau cauza sub toate aspectele, care nu se aflau la dosar la judecata cauzei la instanţa de fond şi la instanţa de apel. De asemenea, a solicitat încuviinţarea suplimentării probatoriului în faza procesuală a recursului, respectiv efectuarea unei expertize contabile, având în vedere că valoarea prejudiciului nu a fost stabilită cu certitudine.
Înalta Curte, examinând motivele invocate prin prisma dispoziţiilor art. 386 şi următoarele C. proc. pen., constată că prezenta contestaţie în anulare formulată de contestatorul D.C. este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăt în continuare:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i)1, cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1).
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a)-c) si e) C. proc. pen. este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală, instanţa verifică dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot exercita căile de atac în condiţiile legii.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual penale, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau a unei căi de atac formulate, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constată că, cererea este făcută în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 388 C. proc. pen., în speţa de faţă contestaţia în anulare a fost formulată la data de 20 decembrie 2012, iar din datele dosarului rezultă că motivele invocate nu sunt sprijinite de înscrisurile aflate la dosar.
Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatorul D.C. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 08 martie 2012 sub nr. 2021/3/2009.
La primul termen de judecată, respectiv 19 iunie 2012 recurentul inculpat D.C., aflat în stare de libertate, s-a prezentat în instanţă şi a fost asistat ce apărătorul desemnat din oficiu, avocat J.F., a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a-şi angaja apărător.
La acelaşi termen de judecată, recurentul inculpat D.C. a semnat personal un înscris prin care i se aducea la cunoştinţă măsuri procesuale, inclusiv că judecata poate avea loc şi în lipsa sa (fila 23 dosarul instanţei de recurs).
Prin încheierea de şedinţă din aceeaşi dată, instanţa de recurs a încuviinţat cererea şi pentru a-i da posibilitatea recurentului inculpat să-şi angajeze apărător, a amânat cauza la 18 septembrie 2012 (fila 24 dosarul instanţei de recurs). în conformitate cu dispoziţiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen., recurentul inculpat a primit termen în cunoştinţă, urmând a nu mai fi citat.
La termenul de judecată din 18 septembrie 2012, apărătorul ales al recurentului inculpat, avocat I.N. a solicitat amânarea judecării cauzei, invocând faptul că a fost angajată recent în cauză şi nu a avut timp să pregătească apărarea, arătând totodată că inculpatul se află în imposibilitate de prezentare din motive medicale. Prin încheierea din aceeaşi dată a fost admisă cererea apărătorului ales al recurentului inculpat, cauza fiind amânată la data de 30 octombrie 2012 (fila 27-28 dosarul instanţei de recurs).
La termenul de judecată din 30 octombrie 2012 recurentul inculpat D.C. a învederat şi a depus personal la dosar cererea apărătorului său ales, avocat I.N., prin care a solicitat amânarea judecării cauzei pentru imposibilitatea acesteia de prezentare din motive medicale. Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa de recurs a admisă cererea formulată de apărătorul ales al recurentului inculpat, dispunând amânarea cauzei pentru data de 11 decembrie 2012 (fila 44-45 dosarul instanţei de recurs).
Pentru termenul de judecată din 11 decembrie 2012, recurentul inculpat D.C. a revenit cu o nouă cerere de amânare a judecării cauzei, invocând faptul că se află în imposibilitate de prezentare, învederând că este plecat în Italia cu „micuţa N.A.C.” (fila 46 dosarul instanţei de recurs) care urmează să fie supusă unei intervenţii chirurgicale şi doreşte să se prezinte în faţa instanţei pentru a fi audiat.
Aşa cum rezultă din partea introductivă a Deciziei penale nr. 4082 din 11 decembrie 2012, Înalta Curte, având în vedere că la solicitarea recurentului inculpat şi a apărătorului său ales, în cauză s-au mai acordat trei termene de judecată, a respins, ca nefondată, noua cerere de amânarea judecării cauzei.
De asemenea, se constată că pentru susţinerea intereselor juridice ale recurentului inculpat, s-a prezentat apărătorul său ales, avocat I.N., care a dezvoltat pe larg motivele de recurs formulate de recurentul inculpat D.C.
Aşadar, se constată că în cauză nu este incident cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., potrivit căruia când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.
Invocarea de către contestator a cazului prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., chiar dacă el a încunoştinţat că nu se poate prezenta la termenul de judecată din 11 decembrie 2012, nu înseamnă automat că acesta este incident odată ce de la termenul de judecată anterior (toate temenele de judecată s-au acordat la cererea sa sau a avocatului ales) - 30 octombrie 2012, trecuseră 42 zile calendaristice, plecarea sa în Italia, conform înscrisurilor anexate, era pentru 10 decembrie 2012 deci cu o zi înaintea termenului de judecată, avea loc conform, posibil, unor situaţii „alese” de sine, ceea ce nu echivalează cu o împiedicare de neînvins, care nu a putut fi prevăzută în mod normal, în acestea categoric putându-se include, obiectiv, evenimente de genul: stare de război, inundaţie, înzăpezire, epidemie - care să fi reclamat carantină - sau alt fapt de neprevăzut ce l-ar fi determinat, tot obiectiv, să nu se poată deplasa la locul instanţei de la locul său de domiciliu. La fel, pot constitui „împiedicări”, o boală gravă a sa, un eveniment rutier, sau de altă natură ce ar fi intervenit pe neaşteptate, dar care l-ar fi pus în situaţia de a nu suporta transportul.
În cauză, contestatorul, chiar depunând înscrisurile existente la filele 46 şi următoarele din dosarul de recurs, nu se poate prevala de cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., „micuţa” pe care o însoţea nu era fiica sa, certificatul de naştere al acesteia (fila 55 dosarul instanţei de recurs) înscriind că părinţii sunt N.M. şi N.C.
În cauză, alături de diligentele depuse de instanţa de recurs pentru a-i asigura inculpatului respectarea drepturilor procesuale, potrivit legii, prezenţa nu era obligatorie, acesta a optat pentru angajarea unui apărător ales, acesta la termenul din 11 decembrie 2012 asigurându-i apărare.
Deşi contestatorul a încunoştinţat instanţa de recurs despre imposibilitatea sa de prezentare la termenul din 11 decembrie 2012, motivul invocat nu se încadrează în textul de lege menţionat, iar interesele sale au fost reprezentate de apărătorul ales acesta având împuternicire avocaţială din data de 14 septembrie 2012 (fila 32 din dosarul instanţei de recurs).
Faptul că acest contestator nu a fost prezentat din motive obiective la instanţa de recurs, nu afectează în niciun mod legalitatea deciziei a cărei anulare se solicită, aceasta pronunţându-se cu respectarea tuturor normelor de procedură ce prevăd soluţionarea căii de atac a recursului şi cu garantarea dreptului la apărare al recurentului inculpat, interesele sale juridice fiind fost reprezentate de apărătorul său ales.
Astfel, apărătorul ales a avut posibilitatea reală şi a exercitat efectiv toate drepturile procesuale ale inculpatului şi a expus pe larg motivele de recurs (fila 71 dosarul instanţei de recurs), susţinând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 9 C. proc. pen. şi discutarea contradictorie a tuturor aspectelor cauzei.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea caz de contestaţie în anulare invocat de contestator, înalta Cure reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva unei hotărâri penale definitive se poate face contestaţie în anulare când, la judecarea recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514alin. (2) din acelaşi cod.
Pe de altă parte, prevederile art. 38514 alin. (2) C. proc. pen. cu ocazia judecării recursului, instanţa este obligată să procedeze la audierea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolul II C. proc. pen., atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţele de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Astfel, rezultă că în cazul în care prima instanţă sau instanţa de apel sau ambele instanţe au pronunţat o hotărâre de achitare a inculpatului, instanţa de recurs este obligată să procedeze la audierea acestuia.
Interpretarea dată acestei norme procedurale este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, stabilită în aplicarea art. 6 Paragraful 1 şi 3 lit. c) şi d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât calea de atac a recursului permite, în acest caz, instanţei de recurs să analizeze chestiunea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului.
Revenind la cauză, instanţele au pronunţat o hotărâre de condamnare şi nu de achitare a contestatorul D.C.
Astfel, instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti a dispus condamnarea contestatorului la pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar instanţa apel, în speţă Curtea de Apel Bucureşti a majorat pedeapsa aplicată,contestatorul având de executat pedeapsa de 11 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., sancţiune care a fost menţinută de instanţa de recurs.
Contestatorul a fost audiat la instanţa de fond, la data de 14 aprilie 2009 (fila 90 volumul I dosarul instanţei de fond), iar la instanţa de apel la data de 09 ianuarie 2012 (fila 128 dosarul instanţei de apel), declaraţiile sale, aflându-se ataşate la dosarul cauzei.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că în cauză, nu erau aplicabile dispoziţiile art. 38514 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs apreciind în mod corect că nu se impunea audierea recurentului inculpat, deoarece soluţiile pronunţate de instanţele de fond şi apel nu sunt contradictorii, nu a fost pronunţată o soluţie de achitare, ci a fost pronunţată o soluţie de condamnare în fond, ce a fost menţinută şi în apel, iar contestatorul a fost audiaţi atât la instanţa de fond cât şi la instanţa de apel.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 386 lit. b) şi e) C. proc. pen., se constată că în cauză a fost pronunţată o hotărâre legală şi temeinică, iar drept urmare, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul D.C.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.C. împotriva Deciziei penale nr. 4082 din 11 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2021/3/2009.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1895/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2023/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
