ICCJ. Decizia nr. 1919/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1919/2013
Dosar nr. 6222/109/2011
Şedinţa publică din 05 iunie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 770 din 19 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Argeş au fost condamnaţi inculpaţii:
- A.F., la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş şi să respecte obligaţiile prevăzute la lit. b), c) şi d) din acelaşi articol.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
- S.S., nu are antecedente penale, la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost lipsit inculpatul de drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi s-a atras atenţia inculpatului asupra art. 83 C. pen.
S-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea hotărârii rămasă definitivă la Oficiul Registrului Comerţului.
S-a confiscat de la inculpatul A.F. suma de 1.155 RON, pentru care s-a menţinut sechestrul asigurător instituit de către procuror.
Totodată, s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatului S.S. şi restituirea către acesta a sumei de 1.155 RON.
Inculpaţii au fost obligaţi şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în perioada 28 august - 4 septembrie 2007, inculpatul S.S. i-a oferit inculpatului A.F., inspector de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş, un sejur gratuit la hotelul "M." Olimp, pe malul mării, pentru ca funcţionarul public să-i favorizeze societatea comercială, în sensul de a-l anunţa pe acesta cu privire la acţiunile de control iniţiate de instituţia inculpatului.
În baza acestei înţelegeri, inculpatul, în calitate de inspector de muncă, l-a anunţat pe inculpatul S.S. despre controalele care se efectuau de către reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş la societatea sa, respectiv SC V. SRL Topoloveni.
S-a mai reţinut că după ce inculpatul A.F. a efectuat un control la data de 20 martie 2008, la punctul de lucru din Piteşti al SC S.S.D. SRL Bucureşti, în scopul identificării şi combaterii cazurilor de muncă fără forme legale, a primit, prin intermediul numitei A.P., şef de secţie la unitatea controlată, invitaţia de a-şi alege articole de îmbrăcăminte sau încălţăminte sportivă "în vederea recompensării inspectorului de muncă pentru modul cum şi-a efectuat atribuţiile de serviciu, în beneficiul agentului economic respectiv".
Totodată, la 7 iunie 2008, inculpatul A.F. a primit cu titlu gratuit 3 kg pastramă de la numitul C.V., în scopul "de a-l proteja pe linia atribuţiilor de serviciu".
În fine, instanţa de fond a mai reţinut că, inculpatul A.F., în calitatea sa de inspector la I.T.M. Argeş, la data de 27 mai 2008, i-a anunţat telefonic pe administratorii SC L.C.K. SRL Câmpulung şi SC M. SRL Piteşti, cu privire la faptul că, începând cu acea dată se vor efectua controale inopinate de către I.T.M. Argeş.
În raport de aceste circumstanţe de fapt, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare de încadrare juridică a faptelor, formulată de inculpatul A.F., care solicita să se constate că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi nu ale infracţiunii de luare de mită, în forma sus arătată.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a apreciat, în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., că scopul pedepsei, prev. de art. 52 C. pen., poate fi atins chiar fără executarea pedepselor, luându-se în considerare datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, respectiv faptul că aceştia nu au antecedente penale.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apeluri inculpaţii A.F. şi S.S.
Inculpatul A.F. a criticat sentinţa sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptelor reţinute în sarcina sa.
Acesta a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea faptelor comise, în sensul că nu a intervenit în scopul favorizării societăţilor comerciale mai sus arătate şi că sejurul pe care l-a petrecut în anul 2007, a fost primit înainte cu 6 luni şi jumătate de efectuarea controlului la firma inculpatului S.S.
Sub acest aspect, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, respectiv folosirea în orice mod direct sau indirect de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Totodată, inculpatul a susţinut că nu se face vinovat nici de săvârşirea faptei din 20 martie 2008, întrucât înainte de alegerea articolelor sportive, făcută la invitaţia numitei A.P., el "deja îşi îndeplinise atribuţiile de serviciu".
Pentru aceste motive, apelantul-inculpat a solicitat achitarea, în temeiul art. 10 lit. d) C. pen.
În fine, inculpatul A.F. a susţinut că a dorit să cumpere pastramă de la martorul C.V., nu să o primească cu titlu de recompensă, motiv pentru care şi pentru acest act material a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul a solicitat aplicarea unei sancţiuni administrative, sau redozarea pedepsei, avându-se în vedere că nu mai lucrează de doi ani ca inspector şi că este bolnav.
Inculpatul S.S. a criticat soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând că nu s-a făcut dovada că l-a mituit pe inculpatul A.F., şi că sejurul oferit de el nu s-a făcut în scopul de a-l determina pe inspector să nu-şi îndeplinească sarcinile de serviciu.
Faţă de cele susţinute, inculpatul S.S. a solicitat, în principal, achitarea, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A.F., în infracţiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Totodată, acest inculpat a solicitat şi aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen., susţinând că a avut un comportament corect şi o conduită corespunzătoare în societate.
Prin Decizia penală nr. 149/A din 19 decembrie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii A.F. şi S.S. şi i-a obligat la plata sumei de câte 575 RON cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 75 RON reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul A.F., având funcţia de inspector de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş, cu atribuţii de control, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, în perioada 28 august - 4 septembrie 2007, împreună cu soţia sa a primit cu titlu gratuit de la inculpatul S.S., reprezentantul unei societăţi comerciale, un sejur la hotelul "M. Olimp" situat pe malul mării pentru a favoriza societatea comercială a inculpatului S.S. în sensul de a-l anunţa pe acesta despre acţiunile de control iniţiate la societatea respectivă, vizând probleme de muncă.
A mai reţinut instanţa de apel că la data de 16 aprilie 2008, inculpatul A.F. a primit de la SC "S.S.D."SRL Bucureşti, cu titlu gratuit, bunuri, în vederea favorizării acestei societăţi, după ce şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu ocazia controlului efectuat în ziua de 20 martie 2008 şi că la 7 iunie 2008 a acceptat promisiunea lui C.V. şi a primit de la acesta 3 kg de pastramă în scopul de a proteja SC "S.C.E." SRL, "pe linia atribuţiilor de serviciu".
A concluzionat instanţa de apel că cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulată de inculpatul A.F. nu este întemeiată.
Neîntemeiate au fost apreciate şi cererile inculpaţilor prin care au solicitat achitarea, instanţa de prim control judiciar apreciind că faptele lor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor s-a reţinut că instanţa de fond a respectat principiul proporţionalităţii în sensul corectei adecvări a pedepselor faţă de situaţia de fapt şi de scopul legii penale prev. de art. 52 C. pen. şi că nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor, câtă vreme nu au fost identificate împrejurări care să le justifice.
Împotriva sentinţei şi deciziei au declarat recursuri inculpaţii A.F. şi S.S.
Inculpatul A.F., prin apărătorul ales, invocând cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 9, 10, 14 şi 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei şi a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., deoarece faptele pentru care a fost trimis în judecată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi aplicarea uneia dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91 C. pen.
În concret, inculpatul a susţinut că sentinţa şi decizia nu sunt motivate în fapt şi în drept, instanţele de fond şi cea de apel nu s-au pronunţat asupra probelor propuse în apărare şi care i-au fost respinse de organul de urmărire penală, nerespectând astfel principiul aflării adevărului şi că soluţia de condamnare se întemeiază pe o greşită interpretare a probelor administrate în cauză.
Cererea de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. b1) C. proc. pen. a fost motivată de inculpat pe situaţia familială grea cu care se confruntă, determinată de faptul că are un copil bolnav de epilepsie şi atrofie optică avansată, fiind practic nevăzător şi pe comportarea ireproşabilă pe care a avut-o înainte de săvârşirea infracţiunii.
Inculpatul S.S., prin apărătorul ales, invocând cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 12, 172 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului şi achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită pentru care a fost trimis în judecată nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective.
În concret, inculpatul a susţinut că a oferit inculpatului A.F. un sejur la mare în virtutea relaţiilor de prietenie pe care le avea cu acesta şi nu pentru a-i favoriza societatea al cărei administrator era.
Referindu-se la cazul de casare prevăzut în art. art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., inculpatul a arătat că fapta inculpatului A.F. putea fi cel mult încadrată în dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 care se referă la divulgarea secretului de serviciu, situaţie în care infracţiunea de dare de mită pentru care a fost trimis în judecată nu există.
Examinând hotărârile atacate atât prin prisma criticilor formulate de inculpaţi, care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 9, 10, 12, 172 şi 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A.F., este incident când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege.
Este adevărat că, potrivit art. 356 şi art. 383 C. proc. pen., hotărârile instanţelor trebuie să arate temeiurile de fapt şi de drept ale soluţiilor care s-au pronunţat şi că instanţelor le revine obligaţia de a-şi motiva hotărârile pentru a permite instanţelor de control să le verifice, o motivare insuficientă fiind de natură a împiedica realizarea controlului judiciar în calea de atac a recursului.
Obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti este instituită şi în art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat însă că, art. 6 din Convenţie nu trebuie interpretat ca impunând instanţelor naţionale obligaţia de a da un răspuns detaliat la toate argumentele avansate de părţi. Întinderea obligaţiei instanţelor naţionale de a-şi motiva hotărârile, astfel încât să indice de o manieră suficientă motivele pe care acestea se fundamentează, poate varia în funcţie de natura deciziei pronunţate şi trebuie analizată în ansamblul circumstanţelor cauzei. Astfel, instanţa de contencios european a decis că, respingând o cale de atac, instanţa sesizată poate, în principiu, să-şi însuşească motivele reţinute în decizia atacată (cauza Garcia Ruiz contra Spaniei, cauza Driemond Bouw BV contra Olandei, cauza Boldea contra României).
Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a acceptat starea de fapt reţinută de prima instanţă după care şi-a însuşit motivarea acestei instanţe a cărei hotărâre a apreciat-o ca fiind legală şi temeinică. Chiar dacă o motivare mai amplă şi mai explicită a deciziei ar fi fost de dorit, Înalta Curte constată, faţă de argumentele mai sus expuse, că în cauză nu-şi găseşte aplicabilitate cazul de casare invocat de recurent, nefiind vorba de o nemotivare a deciziei.
Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. invocat de recurentul inculpat A.F. este incident când "instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului".
Nesoluţionarea cererilor formulate de inculpat în sensul dorit de el, nu echivalează cu nepronunţarea asupra acestora, cerinţă esenţială prevăzută în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. şi care trebuie să fie îndeplinită pentru a se reţine cazul de casare invocat şi a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa care a pronunţat hotărârea supusă căii de atac.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin încheierea din data de 21 mai 2012, instanţa de fond s-a pronunţat motivat asupra cererilor de probatorii formulate de recurent prin apărătorul ales, în sensul că a revenit asupra probei cu martorii propuşi în apărare, constatând imposibilitatea audierii lor, iar referitor la cererea de ascultare a convorbirilor telefonice pe care recurentul le-a purtat cu inculpatul S.S. şi cu alte părţi din dosar, judecătorul fondului a respins-o ca nefiind concludentă soluţionării cauzei.
La instanţa de apel, singura probă în apărare cerută de recurent prin apărătorul său ales au fost actele în circumstanţiere, a căror depunere la dosar a fost încuviinţată de curte.
Referitor la critica vizând greşita condamnare invocată de ambii recurenţi inculpaţi, Înalta Curte constată că instanţa de fond şi instanţa de control judiciar au reţinut corect situaţia de fapt, vinovăţia recurenţilor inculpaţi şi încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care au fost cercetaţi şi trimişi în judecată, în cauză nefiind incidente, nici cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12, nici cel prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Din probele administrate în cauză rezultă că recurenţii inculpaţi s-au cunoscut în cursul anilor 2006 - 2007, cu ocazia unui control pe care inculpatul A.F. l-a efectuat, în calitatea sa de inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş - Serviciul Control Relaţii de Muncă - la SC "S.C." SRL Topoloveni, reprezentată de inculpatul S.S. Mai exact, recurentul inculpat A.F. l-a contactat telefonic pe recurentul inculpat S.S. şi i-a solicitat să se prezinte la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş cu documentele societăţii sus-menţionate.
Imediat ce s-au cunoscut, recurenţii inculpaţi s-au folosit reciproc unul de celălalt, inculpatul A.F., fiind cel care intervenea pe lângă colegii săi pentru a nu aplica sancţiuni firmelor al căror administrator era inculpatul S.S. şi pentru a-l anunţa pe acesta despre controalele ce urmau a fi efectuate la societatea sa, iar inculpatul S.S. îl recompensa pe cel dintâi ori de câte ori avea posibilitatea, aşa cum s-a întâmplat şi în anul 2007 când, în perioada 28 august - 4 septembrie, i-a oferit lui şi soţiei sale un sejur gratuit la mare, la "Hotelul M." din staţiunea Olimp.
Prin "oferire", modalitate normativă de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de dare de mită pentru care a fost trimisă în judecată recurentul inculpat S.S. se înţelege, aşa cum s-a arătat în literatura juridică, a propune cuiva să primească un lucru, a pune la dispoziţie, a înfăţişa, a arăta, a prezenta. În acelaşi sens, s-a arătat că, faptul de a "oferi" poate corespunde unor situaţii în care corupătorul îşi arată disponibilitatea de a furniza avantajul necuvenit în orice moment.
"A accepta o promisiune", modalitate normativă de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată recurentul inculpat A.F. înseamnă a fi de acord cu promisiunea, a o consimţi.
Prin expresia "alte foloase" la care se referă art. 254 şi art. 255 C. pen. care incriminează infracţiunile de luare, respectiv dare de mită, se înţelege orice fel de profit constând în: bunuri, comisioane, prestări de servicii gratuite sau în condiţii avantajoase, folosinţa gratuită a unei locuinţe etc.
Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită şi a infracţiunii de luare de mită se cere ca actul în vederea realizării căruia mituitorul dă bani sau alte foloase, respectiv actul pentru a cărei îndeplinire, neîndeplinire, ori întârziere în îndeplinirea lui, funcţionarul, direct sau indirect, pretinde, primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia.
Un act privitor la îndatoririle de serviciu este de competenţa funcţionarului dacă se circumscrie sferei serviciului pe care acesta îl desfăşoară şi care priveşte tot ceea ce cade în sarcina funcţionarului potrivit normelor care reglementează serviciul respectiv ori este inerent naturii acelui serviciu.
Din fişa postului recurentului inculpat A.F. rezultă că acesta avea atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor prevăzute de Codul Muncii.
Chiar dacă sus-numitul recurent inculpat nu a efectuat personal controale la toate firmele reprezentate de recurentul inculpat S.S., -respectivele controale fiind efectuate de colegii săi -, prin modul în care a acţionat şi anume, de a-l încunoştinţa pe acesta din urmă despre controalele ce urmau a se efectua de către reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş la SC "V." SRL Topoloveni, putea influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul competent.
Împrejurarea că inculpatul A.F. îi spunea inculpatului S.S. când urmează a fi efectuate controale la firma acestuia rezultă din convorbirea telefonică purtată în ziua de 4 iunie 2008, de inculpatul S.S. cu A.I., unul dintre angajaţii săi, convorbire al cărui conţinut nu a fost contestat de inculpaţi şi din care rezultă că inculpatul îi cere angajatului său să rezolve problema persoanelor care lucrau ca zilieri şi totodată, să însoţească o persoană de la firma aparţinând unei cunoştinţe de a sa -, la care se efectuase un control -, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş şi să ia legătura cu inculpatul A.F. pentru ca acesta să intervină pe lângă colegul său care efectuase controlul şi să-l determine să se comporte "cu blândeţe" atunci când încheie procesul-verbal de constatare a contravenţiilor constatate la firma respectivă.
În sensul celor de mai sus, relevante sunt următoarele pasaje din convorbirea telefonică în care recurentul inculpat S.S. îi spune angajatului său: "vezi că e un control mare de la ITM pân oraş la noi", "E … avem ceva zilieri acolo?", "… şi la poartă, să dai telefon, cine e la poartă, să nu dea, să nu dea drum şi să fie atent …. când, când îl anunţăm, să ies, să ies acolo că au intrat în curtea lui Toni …", "… să o pregătim, că m-a sunat F., mi-a zis: vezi mă cum faci că e …", iar cel din urmă îi confirmă prezenţa muncitorilor zilieri şi faptul că a înţeles că F. este recurentul inculpat A.F. "avem vreo 9, 10 inşi …. pe R., pă ….", "Îhî, A.!", "Aha, că e controlul!".
Recurentul inculpat A.F. a susţinut că a achitat contravaloarea sejurului estival, susţinere care însă este contrazisă, atât de înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că a fost cazat la Hotelul M. din staţiunea Olimp în perioada 28 august - 4 septembrie 2007, în calitate de reprezentant al SC "S.P.C."SRL Bucureşti şi nu a achitat contravaloarea sejurului, cât şi de declaraţiile inculpatului S.S. care a recunoscut că i-a oferit celui dintâi un sejur cu titlu gratuit, şi că în evidenţele hotelului a fost făcută menţiunea "Protocol S.".
Sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte reţine că recurenţii inculpaţi A.F. şi S.S. au acţionat cu intenţie directă, ambii având reprezentarea stării de pericol care s-a produs cu privire la buna desfăşurare a activităţii de serviciu şi acceptând producerea acesteia.
Referitor la actul material ce intră în conţinutul infracţiunii continuate de luare de mită reţinut a fi comis de recurentul inculpat A.F. în ziua de 20 martie 2008, din probele administrate în cauză rezultă că la data respectivă, acesta a efectuat un control la punctul de lucru din Piteşti al SC "S.S.D." SRL Bucureşti, având obiect identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale.
La data de 25 martie 2008 a fost încheiat procesul-verbal de control nr. 28653, în care recurentul inculpat a menţionat că la agentul economic sus-menţionat au fost identificate persoane fără forme legale de angajare.
În ziua de 16 aprilie 2008, A.P. (faţă de care procurorul de caz a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea de dare de mită şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 RON), având funcţia de şef serviciu în cadrul SC "S.S.D." SRL Bucureşti, l-a contactat telefonic pe recurent şi i-a reamintit că se înţeleseseră să treacă pe la magazinul la care a efectuat controlul în data de 20 martie 2008 pentru a-şi alege articole de îmbrăcăminte sau de încălţăminte sportivă.
Fapta de luare de mită sus-menţionată s-a comis în modalitatea acceptării de către recurent a promisiunii făcută acestuia de A.P. de a primi cu titlu gratuit articole sportive de la agentul economic controlat, în contul datoriei generate de modul în care inculpatul a întocmit actul de constatare şi cu scopul de a-şi îndeplini necorespunzător atribuţiile de serviciu, respectiv de a nu menţiona în actul de control deficienţele constatate şi anume că, în Regulamentul de ordine interioară al SC "S.S.D." SRL Bucureşti nu se prevedea nimic cu privire la relaţiile de muncă ale femeilor gravide.
Relevante pentru cauză, sunt pasajele din convorbirea telefonică sus-menţionată care nu a fost contestată de inculpat, în care P.A. îi spune inculpatului "da … rămăsese să treceţi pe la magazin", "… păi rămăsesem datoare şi nu vroiam să rămân datoare … şi "vin Floriile acum", "…. treceţi în magazin şi în momentul în care sunteţi în magazin …. v-alegeţi d-voastră ce este …. şi îi spuneţi şefului de ma…., de magazin să mă sune pe mine, da?" la care recurentul inculpat răspunde "Da, păi …. nu ştiu, mai spre sfârşitul săptămânii", "Da, bine …. mulţumesc".
Intenţia numitei A.P. de a-l "recompensa" pe recurent pentru că nu a reţinut în actul de control deficienţele constatate, rezultă chiar din declaraţiile iniţiale date de aceasta la organul de urmărire penală în care a precizat că l-a invitat pe inspectorul de muncă la societatea pe care o reprezintă şi i-a oferit produse, pentru păstrarea bunelor relaţii cu organul de control şi pentru că A.F. nu a reţinut în actul de control faptul că în Regulamentul de ordine interioară al SC "S.S.D." SRL Bucureşti nu se menţiona nimic referitor la relaţiile de muncă ale femeilor gravide.
În declaraţiile ulterioare date la procuror, P.A. a revenit şi a afirmat că, "nu am avut şi nu am nici o datorie la acesta (adică la recurent) însă am făcut această invitaţie având în vedere modul profesional cum a efectuat controlul şi mai veneau şi Floriile, sărbătoare religioasă la români, iar pe acesta în cheamă F.".
Împrejurarea că recurentul inculpat a fost invitat de P.A. în magazin pentru a-şi alege obiecte de îmbrăcăminte şi de încălţăminte, după efectuarea controlului şi întocmirea procesului-verbal de constatare, este lipsită de relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii de luare de mită deoarece, inculpatul a acceptat oferta sus-numitei anterior îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, astfel cum rezultă fără echivoc din convorbirea telefonică purtată de cei doi în ziua de 16 aprilie 2008.
În ce priveşte cel de-al treilea act material ce intră în conţinutul infracţiunii continuate de luare de mită reţinută în sarcina recurentului inculpat A.F., din probele administrate în cauză rezultă că în ziua de 7 iunie 2008, acesta a acceptat promisiunea lui C.V. (faţă de care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea sancţiunii amenzii administrative în cuantum de 1000 RON pentru infracţiunea de dare de mită) de a primi 3 kg de pastramă în scopul de a proteja societatea mituitorului, SC "S.C.E." SRL, pe linia atribuţiilor de serviciu care îi reveneau în calitate de inspector în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş - Serviciul Control Relaţii de Muncă.
Apărarea recurentului inculpat în sensul că a cumpărat pastrama de la C.V. şi că a refuzat să o primească cu titlu gratuit de la acesta, este contrazisă de convorbirea telefonică purtată de cei doi în ziua de 7 iunie 2008 din care rezultă, nu numai faptul că inculpatul a acceptat produsul respectiv cu titlu gratuit, ci şi faptul că i-a spus lui C.V. că el efectuează controale pe zona respectivă şi că o să aibă "grijă" de acesta.
Relevante sunt pasajele din convorbirea telefonică sus-menţionată în care recurentul inculpat îi cere lui C.V. "…. nişte pastramă", îl întreabă "cât e preţul", acesta din urmă îi răspunde "Hai domne, ….! Lăsaţi!", "Hai domne lasă că, m-ajutaţi şi pă mine, vorba ăluia, mai …. ţineţi şi dumneavoastră …. cont"., "Mai aveţi şi dumneavoastră grijă când e vreun control pă Albota p-aici, ori m-anunţaţi şi pe mine, ori ….", "Da, că mai am dracu probleme, c-am probleme cu ăştia, ….. Vine două zile şi pleacă. Hai că sun eu fata mea acum, da?", iar inculpatul îi spune, "Păi noi suntem pe zona aia …" şi îşi exprimă acordul de a lua legătura cu "I.", persoana recomandată de mituitor care se afla la magazin, el fiind plecat din localitate în momentul respectiv.
În consecinţă, cererea recurenţilor inculpaţi de a se pronunţa achitarea, precum şi cererea recurentului inculpat S.S. de a se dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului A.F. din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de divulgare de informaţii ce nu sunt date publicităţii sunt nefondate.
În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicată recurentului inculpat A.F., Înalta Curte constată că s-a făcut cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. şi că reeducarea acestuia se poate realiza numai prin condamnarea sa la o pedeapsă, astfel cum au dispus instanţele de fond şi de apel.
Nu este întemeiată cererea sus-numitului recurent inculpat de a se dispune achitarea sa pentru că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Potrivit art. 181 alin. (2) C. pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei infracţiuni se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
Modul şi împrejurările în care recurentul inculpat a comis fapta, caracterul repetat al acesteia, numărul actelor materiale realizate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, calitatea pe care o avea inculpatul la data faptelor şi care îl obliga să constate neregulile prevăzute de legislaţia muncii şi să ia măsurile de sancţionare a agenţilor economici la care efectua controale pentru neregulile constatate, sunt aspecte ce imprimă faptei gradul de pericol social al unei infracţiuni şi care fac inaplicabile dispoziţiile art. 181 C. pen.
Circumstanţele personale favorabile ale recurentului inculpat, nu are antecedente penale, anterior comiterii faptei a avut o comportare bună în familie şi societate, aşa cum rezultă din caracterizările depuse la dosar, au fost avute în vedere de instanţa de fond care a dispus ca acesta să nu execute pedeapsa în penitenciar, ci în condiţiile art. 861 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Problemele de sănătate ale fiului minor al recurentului inculpat, invocate ca argument în susţinerea cererii de achitare pentru că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, nu se înscriu între criteriile ce trebuie avute în vedere de către instanţa chemată să analizeze dacă sunt aplicate prevederile art. 181 C. pen.
În consecinţă, Înalta Curte, reţinând că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii A.F. şi S.S., în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii A.F. şi S.S. împotriva Deciziei penale nr. 149/A din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 iunie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1918/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1921/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
