ICCJ. Decizia nr. 1982/2013. Penal. Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1982/2013
Dosar nr. 4826/202/2011
Şedinţa publică din 07 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 213 din 06 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, a fost respinsă cererea de constatare a nulităţii absolute a actelor de urmărire penală efectuate în dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul P.S., formulată în baza art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
A fost respinsă cererea de achitare formulată de inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen.
În baza art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.S., la 3 ani închisoare.
În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, calculată de la data rămânerii definitive a sentinţei.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 C. pen. s-a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
A fost admisă în parte cererea de despăgubiri civile formulată de părţile civile G.M. şi C.F.
A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă A.V.I.G. SA Bucureşti la câte 25.000 RON despăgubiri civile sub forma daunelor morale către fiecare dintre părţile civile G.M. şi C.F.
S-a luat act că partea vătămată N.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul la 850 RON cheltuieli judiciare către stat şi la câte 1.500 RON cheltuieli de judecată către părţile civile G.M. şi C.F., reprezentând onorariul plătit apărătorului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul din data de 30 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi nr. 2349/P/2006 din data de 30 iunie 2011 a fost trimis în judecată inculpatul P.S., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că în seara zilei de 02 ianuarie 2006, în jurul orei 18:35, inculpatul P.S. în timp ce conducea autoturismul marca M. cu numărul de înmatriculare X pe DN3 în Direcţia Călăraşi - Lehliu Gară s-a angajat într-o curbă la dreapta semnalizată ca deosebit de periculoasă, iar la un moment dat a părăsit prin dreapta suprafaţa carosabilă, evoluând pe acostament, pe distanţa de 32,8 m, după care maşina a intrat în impact cu un arbore pe partea laterală dreaptă.
Ulterior, autovehiculul a revenit pe suprafaţa carosabilă oprindu-se în poziţia oblică stânga pe sensul de mers Lehliu Gară - Călăraşi.
Din cauza şocului traumatic şi hemoragie suferit, cei doi pasageri ai maşinii, N.I. (locul din dreapta faţă) şi C.I. (bancheta spate) au decedat conform rapoartelor de necropsie ataşate la dosar.
Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 02 ianuarie 2006 semnat fără obiecţiuni de către martorul asistent şi de inculpat, a reieşit că accidentul a avut loc la km 103+800 metri în afara Comunei Independenţa, judeţul Călăraşi, autoturismul marca M. implicat în accident fiind găsit în poziţia orientat oblic faţă de axul drumului cu partea din faţă spre dreapta sensului de mers Lehliu Gară - Călăraşi spre câmp.
Victimele C.I. şi N.I. au fost găsite decedate, primul pe capota portbagajului, fiind proiectat prin lunetă (geamul acesteia fiind înlocuit cu o folie din plastic), iar secundul aflându-se pe locul din dreapta faţă al autoturismului.
Carosabilul la acel moment se afla în stare bună, existând indicatoare la dreapta şi "drum alunecos", curba fiind semnalizată prin panouri succesive de avertizare, duble, vizibile din ambele sensuri.
La faţa locului nu au fost identificate urme de frânare care să provină de la autoturismul implicat în accident şi nu au fost identificaţi martori oculari şi să poată da relaţii despre modul în care s-a produs accidentul.
Raportul de expertiză criminalistică nr. 107 din 31 martie 2009 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti a concluzionat:
"- conducătorul auto a pierdut controlul volanului, autoturismul părăsind prin dreapta carosabilul şi a intrat în impact lateral cu un copac;
- viteza de deplasare în momentele premergătoare accidentului de cca. 85 km./h;
- conducătorul autoturismului putea să prevadă producerea evenimentului rutier în cazul în care, potrivit normelor legale în vigoare la data respectivă, pentru înlăturarea defecţiunilor (fisurarea parbrizului) s-ar fi deplasat la cea mai apropiată unitate de depanare, indiferent de situaţia reală care a determinat declanşarea stării de pericol iminent;
- producerea evenimentului rutier s-a datorat neadaptării vitezei de deplasare a autovehiculului la condiţiile de drum şi de vizibilitate."
S-a întocmit un nou raport de expertiză criminalistică de către I.N. 19 decembrie 2010 care a indicat ca posibilă viteză a autoturismului anterior apropierii de curbă valoarea de 85 km/h (valoare susţinută şi de conducătorul auto).
În cauză au fost desemnaţi să participe la efectuarea expertizei şi experţi parte, care au confirmat susţinerile inculpatului referitoare la intrarea în faţa sa a unui autoturism care circula din sens opus ceea ce ar fi putut determina ieşirea autoturismului M. de pe carosabil şi impactul său cu un copac.
Din buletinul de analiză toxicologică emis de Serviciu de Medicină Legală Călăraşi, a rezultat că sângele inculpatului P.S. nu conţinea alcool.
Martora P.V. a declarat că în data de 2 ianuarie 2006, în jurul orei 17,30 - 18 se deplasa în autoturismul W.P. cu numărul de înmatriculare Y condus de fratele său T.G. din direcţia Bucureşti spre Călăraşi DN3.
Între localitatea Vlad Ţepeş şi Vişini autoturismul a fost oprit de fratele său întrucât pe carosabil se afla căzută o cracă, iar după cinci minute şi-au reluat drumul, oprindu-se din nou, în dreptul accidentului în care a fost implicat autoturismul marca M.
Aceasta a mai declarat că: "menţionez faptul că am fost primul autoturism care a ajuns la faţa locului, în spatele nostru apărând apoi şi alte autoturisme fără să pot oferi informaţii cu privire la acestea".
Martorul T.G. a arătat că s-a oprit 5 - 10 min. între localităţile Vlad Ţepeş şi Vişini pentru a înlătura o cracă ce se afla pe carosabil, după care a continuat deplasarea spre Călăraşi.
Dinspre Bucureşti spre Călăraşi în acel timp nu a circulat niciun autovehicul, iar după ce şi-a reluat drumul nu a fost depăşit de niciun autovehicul. După 7 km a ajuns în curba de la Independenţa unde a observat autoturismul M. staţionat oblic. A mai arătat că traficul era foarte redus, iar starea carosabilului era bună, carosabilul nefiind acoperit cu gheaţă.
Martorul S.I. a declarat că se deplasa pe direcţia Lehliu Gară - Călăraşi iar la un moment dat a oprit în spatele autoturismului cu numărul Y întrucât pe carosabil era o creangă ruptă care bloca circulaţia în ambele sensuri. După 10 minute ambele autoturisme şi-au reluat drumul, oprind după 7 - 8 minute când au ajuns în curba de la drumul de acces către comuna Independenţa.
Martorul a mai precizat că "în luminile vehiculului am observat că şoferul autoturismului marca M. implicat în accident a coborât de la volanul autovehiculului vorbind la telefon. Când m-am apropiat de autovehiculul avariat am observat că acesta era agitat, repetând la telefon "am nenorocit pe oamenii ăştia" (...) menţionez că la ieşirea din autostradă prin localitatea Lehliu pe DN3 am fost depăşit doar de autoturismul Y, iar din sens opus m-am intersectat cu maxim 2 autovehicule, traficul în zonă fiind foarte redus".
Partea vătămată N.C., mama numitului N.I., a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 10.000 RON reprezentând daune morale.
Partea vătămată G.M., sora numitului C.I., a precizat că nu se constituie parte civilă în proces.
Inculpatul P.S. nu a recunoscut fapta pentru care este cercetat. El a arătat în declaraţia din 16 ianuarie 2006 că în data de 30 sau 31 decembrie 2005 a constatat că luneta maşinii era spartă, iar parbrizul era fisurat în dreptul şoferului în partea superioară având o formă rotundă cu un diametru de 4.5 cm., de la aceasta pornind fisurile care erau mai numeroase spre centrul parbrizului. Ca măsură de siguranţă inculpatul a acoperit fisura principală cu folie adezivă transparentă, atât în interior, cât şi în exterior. Luneta fiind spartă în întregime, a fost înlocuită cu o folie de plastic transparentă.
În momentul în care s-a apropiat de curba în care s-a produs accidentul, curbă spre dreapta în sensul de mers, inculpatul a susţinut că a observat că din sens opus se apropia cu viteză un autovehicul ale cărui caracteristici nu le poate preciza, neobservându-le, din cauza luminilor foarte puternice ale acestuia. A observat că acesta se deplasa pe mijlocul carosabilului, fiind intrat pe sensul său de mers. Efectuând o manevră de evitare spre dreapta sensului său de mers a ieşit în afara părţii carosabile, iar în momentul imediat următor nu şi-a mai amintit exact ce a făcut. A menţionat că nu s-a produs niciun impact între vehiculul condus de el şi celălalt autovehicul, iar că acesta era pătruns pe sensul său de mers aproximativ jumătate din lăţimea maşinii, tendinţa lui fiind de a pătrunde şi mai mult pe sensul său de mers.
În declaraţia sa din 09 septembrie 2006 inculpatul a precizat din nou că în jurul orei 1800 - 1840 a ajuns în apropierea intersecţiei cu drumul ce duce spre Independenţa rulând cca. 80 km/h în momentul în care a intrat în curbă a văzut că din faţă venea un autoturism, când s-a apropiat de el a realizat că pătrunde pe sensul său de mers ocupând jumătate din banda sa de deplasare.
După impactul cu pomul şi-a pierdut cunoştinţa, iar după ce şi-a revenit a văzut venind un autoturism dinspre Lehliu Gară rugând pasagerii să anunţe salvarea.
Fiind din nou audiat la 04 decembrie 2007 inculpatul a menţionat că declaraţiile date anterior, precizând că autoturismul ce venea din pătruns pe sensul său de circulaţie nu într-o poziţie perpendiculară, ci oblică.
Susţinerile oscilante ale învinuitului au fost contrazise de întreg materialul probator administrat. Astfel, din declaraţiile martorilor P.V. şi T.G. a reieşit că aceştia au sosit primii la faţa locului accidentului, de martorul S.I. care a circulat în spatele autoturismului lor de la Lehliu până la locul evenimentului rutier, aspect care s-a coroborat şi cu declaraţiile inculpatului din 09 iunie 2006 în care a precizat că după ce şi-a revenit până să fie condus la spital a rugat pe cei din autoturismul ce venea dinspre Lehliu anunţe salvarea.
De altfel, cei doi martori care au condus dinspre Lehliu spre Călăraşi au afirmat că drumul era blocat cu o cracă pe carosabil, fiind necesare 5 - 10 minute pentru eliberarea drumului.
Din cauza traficului foarte redus la acel moment aceşti doi martori au făcut precizarea că nicio maşină nu i-a depăşit pe sensul de mers, ceea ce arată că cele susţinute de inculpat privind pătrunderea unui autovehicul din sensul său de mers nu sunt reale.
De altfel, dacă o asemenea ipoteză ar fi adevărată nu se poate explica de ce la faţa locului nu au existat urme de frânare şi de ce oglinda stângă a rămas intactă, nesuferind nici măcar o zgârietură.
Starea avansată de uzură a maşinii nu permite stabilirea împrejurării dacă urmele de vopsea brun-roşcat de pe nervura aripii stânga spate presupusul impact cu maşina din 02 ianuarie 2006 sau erau acolo dintr-un moment anterior.
Presupusul impact între autoturismul rămas neidentificat şi partea stânga a autoturismului M., produs anterior părăsirii părţii carosabile de către autoturismul învinuitului, conform susţinerilor expertului parte, este contrazisă de către declaraţiile învinuitului care declară că nu a existat un asemenea impact.
Faţă de cele arătate anterior, parchetul a precizat că evenimentul rutier din data de 02 ianuarie 2006 s-a produs din cauza inculpatului P.S. care a pierdut controlul asupra volanului şi nu a adaptat viteza la condiţiile de drum încălcând legale prev. de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată (care prevăd că conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să adapteze viteza în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua manevră în orice condiţii de siguranţă) şi ale art. 123 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1391/2006 (care prevăd că conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 50 km/h în afara localităţilor în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare).
Împrejurarea că a pierdut controlul volanului a reieşit şi din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv din Raportul de expertiză criminalistică nr. 1011 din 31 martie 2009 şi din procesul-verbal de cercetare la faţa locului.
Instanţa de fond a reţinut şi faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.
Inculpatul, la instanţa de fond, nu a recunoscut săvârşirea faptei arătând că accidentul s-a produs ca urmare a faptului că un alt autoturism, care circula din sens opus, a pătruns pe sensul său de mers obligându-l să facă o manevră de evitare, trăgând de volan spre dreapta.
Urmare acestei manevre maşina a ieşit parţial de pe carosabil, rulând cu roţile din dreapta pe acostament şi la un interval foarte mic de timp s-a produs coliziunea cu un copac aflat pe marginea drumului.
Urmare a şocului, inculpatul a suferit leziuni la cap, se exprima greu, a sunat de pe telefonul mobil pe fratele său rugându-l să anunţe poliţia şi salvarea.
Inculpatul a apreciat că într-un interval de 10 - 15 minute de la accident, dinspre Lehliu a apărut un autoturism din care au coborât un bărbat şi o femeie, cu care a avut o convorbire legată de împrejurările producerii accidentului, starea pasagerilor, rugând-o pe doamna respectivă să anunţe poliţiei evenimentul rutier.
A mai arătat inculpatul că din câte îşi aminteşte, la locul accidentului, până la apariţia ambulanţei care l-a transportat la Călăraşi nu a fost decât maşina din care au coborât cele două persoane.
Inculpatul şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale cu precizările făcute în cursul cercetării judecătoreşti.
În cauză au fost audiaţi şi martorii din acte T.G., P.V. şi S.I. şi niciunul nu a dat vreo declaraţie cu privire la dinamica producerii accidentului, ei sosind la faţa locului la puţin timp după producerea lui.
Martorii au relatat despre starea victimelor, constatând că ambii pasageri erau decedaţi, că inculpatul se afla într-o stare confuză, vorbea la telefon în momentul sosirii martorilor.
Aceştia au înlăturat susţinerea inculpatului conform căruia, la locul accidentului ar fi sosit doar o singură maşină (cea în care se aflau T.G. şi P.V.).
Martorii au mai arătat că după ce ei au oprit în zona accidentului a mai apărut imediat o altă maşină ai căror pasageri au coborât şi s-au uitat la victimele din maşina accidentată.
Din relatările martorilor, al doilea autoturism sosit în zona accidentului nu putea fi decât cel condus de martorul S.I.
Declaraţia acestuia, dată în instanţă, în cursul cercetării judecătoreşti a fost înlăturată în parte ca imprecisă cu privire la relatarea anumitor aspecte, care vin în contradicţie şi sunt infirmate de alte probe.
Instanţa de fond a avut în vedere intervalul mare de timp dintre data primelor declaraţii date la urmărirea penală de către aceşti martori şi momentul audierii în instanţă ceea ce a creat posibilitatea unor confuzii.
Astfel, martorul, prin declaraţia din instanţă a arătat că autoturismul M. implicat în accident circula dinspre Bucureşti - Lehliu spre Călăraşi, că a fost depăşit de acest autoturism pe care l-a văzut oprit pe şosea, după parcurgerea mică 3 - 4 km.
Instanţa de fond a considerat că martorul confundă acest autoturism cu autoturismul V.P. cu nr. Y, condus de martorul T.G.
În rest, declaraţia martorului concordă în cea mai mare parte cu declaraţiile martorilor T.G. şi P.V. şi cu propriile declaraţii şi cu raportul de serviciu din timpul urmăririi penale.
Din probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond nu a reţinut ca fiind dovedită existenţa autoturismului care a pătruns pe contrasens, pe o traiectorie de coliziune frontală cu autoturismul condus de inculpat.
În opinia acestuia, situaţia premisă, expusă reprezintă mai mult decât o condiţie ce a favorizat producerea accidentului, forţând pe inculpat să iasă de pe carosabil şi să intre în coliziune cu primul.
Inculpatul a considerat că persoana ce a condus prezumtivul autoturism ca fiind adevăratul autor al accidentului, în condiţiile în care a solicitat achitarea sa în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Este însă de observat că presupusa apariţie în trafic a acelui autoturism nu a fost invocată în primele declaraţii date de inculpat, eventuala coliziune dintre cele două autoturisme nu a fost susţinută de inculpat şi nici nu ar fi produs o schimbare de traiectorie a autoturismului M.
A mai arătat inculpatul în declaraţiile sale că nu ar fi fost "orbit" de farurile autoturismului pătruns pe contrasens ci doar incomodat.
Declaraţiile convergente ale martorilor T.G., P.V. şi S.I., infimă existenţa în trafic a celui de al doilea autoturism care să-l fi obligat la efectuarea, manevrei de evitare, urmată de ieşire în decor.
Ipoteza a fost analizată şi luată în calcul de expertul parte propus de inculpat la efectuarea expertizei tehnice privind stabilirea dinamicii producerii accidentului.
În opinia expertului, în varianta în care alte probe ar fi confirmat acea ipoteză, ea ar fi constituit un caz fortuit, de natură a-l exonera de răspundere pe inculpat.
Este însă de observat că acesta nu a înţeles să fructifice această apărare, invocând dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. rap. la art. 47 C. pen. ci şi-a întemeiat apărarea pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fără însă a avea vreun suport probatoriu în acest sens.
În concluzie, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului în producerea accidentului din 02 ianuarie 2006, soldat cu decesul victimelor C.I. şi N.I., sens în care a fost respinsă cererea de achitare formulată de inculpat.
În concluziile scrise depuse după încheierea dezbaterilor, inculpatul personal, a solicitat constatarea nulităţii absolute a actelor de urmărire penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că actele de urmărire penală au fost efectuate de un procuror necompetent material încadrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, după care acesta şi-a declinat competenţa la parchetul competent material, cel de pe lângă Judecătoria Călăraşi, care în final a şi emis rechizitoriul.
Instanţa de fond a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a actelor de procedură efectuate între data de 11 iulie 2006 - prin care Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, a confirmat începerea urmăririi penale şi 23 octombrie 2006 când şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, întrucât la acea dată erau în vigoare dispoziţiile alin. (6) al art. 209 C. proc. pen. care stipulau: "procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot îndeplini oricare dintre atribuţiile procurorilor din cadrul parchetelor inferioare, pot infirma actele şi măsurile acestora dacă sunt contrare legii (...)", dispoziţii care au fost abrogate prin art. I pct. 116 din Legea nr. 356/2006.
În consecinţă, organul de cercetare penală a propus procurorului care supraveghea cazul - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, competent conform art. 209 C. proc. pen. să supravegheze cercetarea penală efectuată conform art. 207 C. proc. pen. de către organele de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen.
Propunerea de declinare s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 42 C. proc. pen. art. 210 C. proc. pen. combinat cu prevederile art. 25 şi art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. modificări aduse prin Legea nr. 356 din 21 iunie 2006.
Prin ordonanţa din 23 octombrie 2006, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi-a declinat competenţa, în baza art. 25 alin. (2) - 27 C. proc. pen. rap. la art. 42 - 45 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, fără ca actele de urmărire penală efectuate în perioada respectivă să fie lovite de nulitate absolută.
În drept, fapta inculpatului aşa cum a fost reţinută de instanţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate, instanţa de fond a avut în vedere circumstanţele reale ale infracţiunii, circumstanţele personale ale inculpatului, tânăr în vârstă de 30 ani, studii superioare, fără antecedente penale, gradul de pericol social concret al faptei, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 81 - 82 C. pen., dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, calculată de la data rămânerii definitive a sentinţei.
Instanţa de fond a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată N.C., mama victimei N.I. nu s-a constituit parte civilă.
S-au constituit părţi civile G.M. şi C.F., soră, respectiv frate ai acestuia cu suma de 200.000 RON reprezentând daune morale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14, 15 C. proc. pen., art. 1357, 2224 Noul C. civ. şi Legea nr. 136/1995 coroborate cu Ordinul CSA 3108/2004.
Deşi s-au acordat mai multe termene, părţile civile nu au administrat probe în dovedirea întinderii prejudiciului moral suferit.
La data producerii accidentului, inculpatul era proprietarul autoturismului M. nr. X, acesta fiind asigurat, valabilă la data accidentului la SC A.V.I.G. SA Bucureşti.
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 1443 Noul C. civ., precum şi cele ale Ordinului CSA nr. 3108/2004, instanţa de fond a admis cererea de despăgubiri civile, în parte, obligând pe asigurător la câte 25.000 RON despăgubiri civile sub forma daunelor morale către fiecare dintre părţile civile G.M. şi C.F.
S-a luat act că partea vătămată N.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, inculpatul P.S., recurentul asigurător SC A.V.I.G. SA, recurentele părţi civile C.F. şi G.M.
Ministerul Public a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei penale recurate, arătând că inculpatul a avut o atitudine de nerecunoaştere a infracţiunii pentru care este cercetat, a încercat să inducă în eroare organele de anchetă prin prezentarea unei variante diferite faţă de săvârşirea infracţiunii, astfel că se impunea o executare a pedepsei în regim de detenţie.
Recurentele părţi civile C.F. şi G.M. au solicitat admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei pe latură civilă şi rejudecând, să se majoreze cuantumul daunelor morale, prin admiterea în totalitate a pretenţiilor formulate.
Părţile civile au criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe considerentul că în mod greşit s-a apreciat ca şi daune morale suma de 25.000 RON, cu privire la prejudiciul moral, acesta există şi nu poate fi dovedit, durerea pricinuită prin pierderea fratelui nu poate fi măsurată. În acest sens, recurentele au invocat şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Un alt motiv de recurs invocat de recurente este şi acela că în mod greşit instanţa de fond a obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată către părţile civile şi să fie obligat asigurătorul de răspundere civilă Asigurarea Românească la plata acestora.
Recurenta SC A.V.I.G. SA, şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., Legea nr. 136/1995 şi normele de aplicare a Ordinului nr. 5/2010 al C.S.A., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei penale şi diminuarea daunelor morale acordate de instanţa de fond părţilor civile G.M. şi C.I., de la 25.000 RON fiecare, la 10.000 RON.
S-a arătat de către recurentă că părţile civile au solicitat daune morale exagerat de mari şi că potrivit legii române în vigoare, despăgubirile morale pentru repararea unui prejudiciu pur afectiv pot fi acordate persoanelor direct vătămate, precum şi persoanelor apropiate victimei, aceeaşi opinie împărtăşind-o şi Consiliul Europei cu privire la repararea daunelor morale.
În literatura de specialitate, daunele morale cuantifică suferinţele fizice şi psihice şi acordarea lor trebuie să diminueze sau să înlăture consecinţele delictului.
În concluzie, aceasta a solicitat ca daunele morale să fie achitate părţilor civile la limita plafonului rezonabil, fără a duce la o îmbogăţire fără just temei a persoanelor implicate.
De asemenea, au criticat obligarea doar a asigurătorului la plata daunelor morale.
Inculpatul P.S. a depus la dosarul cauzei un memoriu prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei penale recurate şi achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
- a solicitat constatarea tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, anterior datei de 23 octombrie 2006, dată la care s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, ca fiind nule, deoarece au fost făcute de un organ necompetent să soluţioneze cauza, în baza apariţiei Legii nr. 356/2006.
- în baza dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) şi art. 3859 alin. (1) pct. 17 raportat la art. 334 C. proc. pen., inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei penale recurate şi schimbarea încadrării juridice din art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen. în infr. prev. de art. 1 şi 5 C. pen., motivând că atât urmărirea penală cât şi judecarea în fond a cauzei a avut la bază un text de lege care nu era în vigoare la data producerii accidentului, neexistând o încălcare a normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice.
- cu privire la achitare, acesta a arătat că fapta nu a fost săvârşită de el, că la producerea evenimentului nu au existat martori oculari, iar declaraţia sa a fost susţinută de procesul-verbal de cercetare la faţa locului, din Anexa la Raportul de expertiză criminalistică, raportul de expertiză criminalistică nr. 193 din 19 decembrie 2010 întocmit de Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică şi menţiuni suplimentare şi clarificări la Raportul de expertiză criminalistică.
- din mijloacele de probă administrate de Ministerul Public, a rezultat că singurele mijloace de probă directe sunt expertizele efectuate în cauză, probele testimoniale nefiind pertinente pe motiv de contradictorialitate şi că martorii nu au fost prezenţi la producerea accidentului rutier.
În ceea ce priveşte achitarea în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., inculpatul a arătat că legătura de cauzalitate între pătrunderea autoturismului rămas neidentificat pe sensul de mers al autoturismului său şi mecanismul de producere a accidentului, indică toate caracteristicile unui caz fortuit, neimpunându-se inculpatului lipsa prevenţiei şi a alegerii variantei optime de a manevră a autoturismului.
La dosarul cauzei inculpatul a depus acte în circumstanţiere.
Prin Decizia penală nr. 2020/R din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, inculpatul P.S., recurentul asigurător SC A.V.I.G. SA, recurentele părţi civile C.F. şi G.M. împotriva Sentinţei penale nr. 213 din 06 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Călăraşi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul P.S.
Recursul este inadmisibil.
Examinând hotărârea recurată, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul inculpat este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă calitate procesuală ori printr-un act neprocesual.
În raport de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Întrucât Decizia penală nr. 2020/R din 19 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, este definitivă şi având în vedere dispoziţiile mai sus arătate, care arată în mod limitativ care sunt hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.S. împotriva Deciziei penale nr. 2020/R din 19 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul P.S. împotriva Deciziei penale nr. 2020/R din 19 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 07 iunie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1921/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1985/2013. Penal → |
|---|
