ICCJ. Decizia nr. 215/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 215/2013

Dosar nr. 8018/1/2012

Şedinţa publică din 20 februarie 2013

Asupra cererii de strămutare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18 decembrie 2012, petiţionarul N.D., a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4127/317/2012 al Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, susţinând că obiectivitatea magistratului care va soluţiona cauza, în care are calitatea de petent, va fi ştirbită din motive de bănuială legitimă datorită împrejurărilor cauzei şi a calităţii părţilor învinuite, părţi care deţin funcţii de conducere în cadrul Primăriei Cruşeţ, Judeţul Gorj.

În motivarea cererii sale, petiţionarul a mai arătat că, un alt argument pe care-şi fundamentează cererea de strămutare este acela că, în toate cauzele civile şi penale soluţionate la Judecătoria Târgu Cărbuneşti, soluţiile adoptate de instanţă au fost în defavoarea sa, fiindu-i respinse toate cererile.

Concluzionând, faţă de cele mai sus arătate, petiţionarul a precizat că are dubii serioase, întemeiate, în sensul că imparţialitatea judecătorului investit cu soluţionarea cauzei, ce formează obiectul Dosarului penal nr. 4127/317/2012, ar putea fi ştirbită.

În temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a solicitat informaţii de la Tribunalul Gorj.

Din informaţiile primite de la conducerea Tribunalului Gorj, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că intimaţii S.G. şi G.C. au fost angajaţi ca ingineri la Primăria Cruşeţ, în prezent fiind pensionari, iar intimatul V.M. este inginer în cadrul aceleiaşi primării, unde nu deţine o funcţie de conducere, neexistând nici un indiciu că acesta sau ceilalţi intimaţi ar fi afectat imparţialitatea judecătorului cauzei.

În ceea ce priveşte susţinerea petentului că în toate cauzele civile şi penale soluţionate de Judecătoria Târgu Cărbuneşti a obţinut soluţii nefavorabile, nu poate constitui un motiv de strămutare a cauzei, soluţiile pronunţate în aceste cauze intrând în puterea lucrului judecat.

În final, urmare a analizei motivelor invocate de petent, s-a apreciat că acestea nu sunt întemeiate, instanţa asigurând toate condiţiile necesare pentru buna desfăşurare a procesului penal şi, ca atare, nu pot să justifice strămutarea cauzei la o altă instanţă egală în grad.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv, între judecătorii sau procurorii, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.

Verificând actele dosarului şi susţinerile petiţionarului, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei şi, drept urmare, conform art. 60 alin. (1) C. proc. pen., va respinge ca nefondată cererea de strămutare formulată de petiţionar.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petiţionarul N.D. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4127/317/2012 al Judecătoriei Târgu Cărbuneşti.

Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 215/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond