ICCJ. Decizia nr. 2579/2013. Penal. Furtul calificat (art. 209 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2579/2013
Dosar nr. 1306/59/2012
Şedinţa publică din 4 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 100 din 23 mai 2012, pronunţată de Judecătoria Oraviţa, în Dosarul nr. 833/273/2011, în baza dispoziţiilor art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. a), e), g) şi i), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.F., la 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. şi de art. 64 lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, pe o durată de 2 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare, potrivit art. 82 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii dispuse în baza art. 71 C. pen. de a interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen. şi de art. 64 lit. b) C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 şi art. 84 C. pen. în condiţiile art. 359 C. proc. pen.
În baza dispoziţiilor art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. a), e), g) şi i), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I.I. la 6 luni închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 73 din 05 mai 2010, a Judecătoriei Oraviţa, rămasă definitivă la 19 mai 2010, prin neapelare şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa aplicată de 6 (şase) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare privativă de libertate.
În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a C. pen. şi de art. 64 lit. b) C. pen.
S-a constatat acoperit prejudiciu cauzat părţii vătămate V.N.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii N.F. şi P.I.I., fiecare în parte la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa din 23 mai 2011, înregistrat sub nr. 833/273 la 31 mai 2011, pe rolul Judecătoriei Oraviţa, au fost trimişi în judecată inculpatul N.F., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de dispoziţiile art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. a), e), g) şi i), alin. (2) lit. b) C. pen. şi inculpatul P.I.I., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de dispoziţiile art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. a), e), g) şi i), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că, în data de 25 iulie 2010, inculpaţii, circulând pe DJ 571 au observat staţionat autoturismul părţii vătămate V.N., profitând de întuneric şi de faptul că nu se afla nimeni în zonă, au sustras din autoturism roata de rezervă, iar din interior au sustras o geantă în care se aflau haine şi paşaportul soţiei părţii vătămate.
Ajungând în comuna Ciuchici, inculpaţii au aruncat paşaportul pe râul Vecinie, iar roata de rezervă şi geanta cu efecte a rămas la inculpatul P.I.I. Acesta din urmă a început a se folosi de roată, la autoturismul său. În data de 3 august 2010, inculpatul P.I.I. a dat cu împrumut roata de rezervă sustrasă, martorului B.M.V., care a folosit-o la autoturismul său până în localitatea Ciuchici, ocazie cu care partea vătămată a recunoscut-o şi a sesizat organele de poliţie. Din probatoriu s-a mai reţinut că ulterior, după descoperirea autorilor, de către partea vătămată, geanta cu efecte a fost înapoiată de către inculpatul P.I.I., părţii vătămate V.N., mai puţin paşaportul soţiei sale.
În cursul cercetării judecătoreşti s-a stabilit că paşaportul în cauză, la data sustragerii era într-o stare de valabilitate, iar ulterior valabilitatea acestuia a expirat.
Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală s-a reţinut că inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor aşa cum au fost imputate şi descrise în actul de sesizare al instanţei.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti inculpatul N.F. şi-a schimbat poziţia procesuală, încercând să minimalizeze participarea acestuia la săvârşirea faptelor, lăsând să se înţeleagă că fapta a fost săvârşită exclusiv de către coinculpatul P.I.I., poziţie ce a venit în contradicţie cu cele consemnate în declaraţiile date de inculpatul N.F. în faza de urmărire penală, sens în care inculpatul N.F. nu a mai recunoscut cele consemnate în aceste declaraţii, susţinând că declaraţiile date de acesta au fost consemnate de alte persoane, respectiv nu au fost semnate de acesta.
Prima instanţă, în lămurirea celor arătate de inculpatul N.F., raportat la specimenul de semnătură folosit de inculpat cu prilejul ascultări sale nemijlocite în faţa instanţei, respectiv la specimenul de semnătură folosit de inculpat la încheierea contractului individual de muncă, îşi formează convingerea că inculpatul N.F. la semnarea înscrisurilor foloseşte două specimene de semnătură, specimene care la o analiză atentă au fost folosite şi în declaraţiile consemnate în faza de urmărire penală.
Mai mult deşi inculpatul N.F. a fost ascultat nemijlocit în faţa instanţei la 16 noiembrie 2011, a cărei declaraţie a fost consemnată şi ataşată la dosar, în lămurirea specimenului de semnătură consemnat în declaraţiile date în faza de urmărire penală, ce le-a negat, acesta în cursul re-ascultării la 21 martie 2012, şi-a negat semnătura de la filele 65, 66 dosar, dată anterior nemijlocit în faţa instanţei, recunoscând doar semnătura dată la fila 64 dosar. Inculpatul deşi iniţial a negat că i-ar aparţine specimenele de semnătură consemnate în declaraţiile date de acesta în faza de urmărire penală, la 21 martie 2012 (fila 97 dosar) îşi recunoaşte specimenul doar cel de la fila 21 dosar.
Inculpatul P.I.I., în faza de urmărire penală şi-a recunoscut fapta, descriind amănunţit modul de operare, iar în faza cercetării judecătoreşti şi-a schimbat poziţia în ceea ce priveşte scopul urmărit, respectiv vinovăţia în săvârşirea faptei, învederând că de fapt nu a urmărit o sustragere a bunurilor, fapta motivând-o pe o relaţie de amiciţie cu partea vătămată, respectiv de a face o glumă.
Partea vătămată V.N., în faza de urmărire penală, a susţinut tragerea la răspundere penală a autorilor, iar în faza de cercetare judecătorească, a evidenţiat o poziţie pasivă, scoţând în evidenţă o împăcare cu făptuitorii după descoperirea acestora.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. cu privire la gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, urmarea imediată a faptei, împrejurările ce atenuează sau agravează răspunderea penală, sens în care reţinându-se împăcarea cu partea vătămată V.N., restituirea aproape în întregime a lucrurilor, mai puţin paşaportul sustras, persoana fiecărui inculpat, antecedentele penale a acestora, N.F. nefiind cunoscut cu antecedente penale, inculpatul P.I.I., săvârşind fapta în condiţiile în care se afla în termenul de încercare a unei pedepse de 6 luni închisoare, dispusă prin Sentinţa penală nr. 73 din 05 mai 2010, a Judecătoriei Oraviţa, rămasă definitivă la 19 mai 2010, prin neapelare, dar care nu atrage o stare de recidivă, doar incidenţa dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, considerente prin prisma cărora prima instanţă a făcut aplicare şi a dispoziţiilor art. 74, 76 C. pen.
Împotriva Sentinţei penale nr. 100 din 23 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în Dosar nr. 833/273/2011 a declarat recurs inculpatul P.I.I., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 18 septembrie 2012, sub nr. 833/273/2011. Recursul nu a fost motivat în scris.
Prin Decizia penală nr. 1512/R din 31 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 833/273/2011, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.I.I. împotriva Sentinţei penale nr. 100 din 23 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în Dosar nr. 833/273/2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această decizie, din analiza sentinţei recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate şi analizate din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., curtea de apel, examinând şi materialul probator administrat în cauză, şi-a însuşit starea de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală şi judecată şi din care rezultă vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Împotriva acestei decizii penale a formulat contestaţie în anulare contestatorul P.I.I., solicitând desfiinţarea hotărârii penale contestate, apoi admiterea recursului şi achitarea inculpatului pe motiv că fapta de furt nu există.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că contestatorul nu a avut parte de un proces echitabil, contestatorul a fost bolnav fapt dovedit cu acte medicale, la termenul de judecată a recursului apărătorul a arătat că inculpatul este în imposibilitate de a se prezenta la acel termen de judecată solicitând să i se dea dreptul de a fi prezent la judecată, iar dintr-o eroare s-a apreciat că nu este obligatoriu ca inculpatul să fie prezent la judecata cauzei.
Au mai fost invocate prev. art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului faptul că sentinţa dată în prima instanţă a fost dată fără drept de apel, că la proces s-a prezentat şi partea vătămată în recurs care a arătat că nu este vorba de un furt şi că din eroare a apelat la 112, iar în momentul aflării persoanei care a luat acele bunuri (inculpatul) a recunoscut că era vorba de o tradiţie locală, şi nu de un furt, tradiţia manifestându-se printr-un festival mascat în care participanţi iau şi ascund diferite obiecte, bunuri ale altor persoane şi le returnează ulterior, cum a fost şi în cazul de faţă.
Pe fondul cauzei s-a arătat că nu există infracţiunea de furt existând o serie de neconcordanţe între declaraţiile părţii vătămate, ale inculpatului N.F., nu există prejudiciu şi nu există parte vătămată, iar mai mult decât atât între partea vătămată şi inculpat a existat o relaţie de prietenie.
S-a mai menţionat că inculpatul nu a dorit niciodată să distrugă bunurile sau să le valorifice, acestea fiind restituite în totalitate.
Prin Decizia penală nr. 1757/R din 17 decembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.I.I. împotriva Deciziei penale nr. 1512/R din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a reţinut următoarele:
Contestaţie în anulare formulată de condamnatul P.I.I. a fost întemeiată pe art. 386 lit. b) C. proc. pen., potrivit căruia este un caz de contestaţie în anulare aceea situaţie când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare. Pentru a fi admisibilă în principiu contestaţia în anulare formulată trebuie a fi îndeplinite 2 condiţii cumulativ, prima ca partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta, iar cea de a doua ca această împiedicare să nu poate fi adusă la cunoştinţă instanţei partea fiind în imposibilitate de a efectua un asemenea fapt, şi aceste aspecte trebuie dovedite cu probe.
Recursul formulat de către inculpatul P.I.I. împotriva Sentinţei penale nr. 100 din 23 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Oraviţa a fost soluţionat la data de 31 octombrie 2012 prin Decizia penală nr. 1512 IR, la acel termen de judecată inculpatul neprezentându-se însă a fost reprezentat de avocatul său ales B.I. şi a adus la cunoştinţă instanţei că inculpatul este în imposibilitate de a se prezenta fapt dovedit cu adeverinţă medicală, aspecte care rezultă din practicaua deciziei menţionate.
Analizând cele menţionate mai sus, curtea de apel a apreciat că rezultă indiscutabil că în speţa de faţă nu sunt îndeplinite prevederile art. 386 lit. b) C. proc. pen. deoarece, chiar dacă s-a dovedit faptul că inculpatul P.I.I. a fost în imposibilitate de a se prezenta în faţa instanţei din motive medicale la data soluţionării recursului, nu a fost în imposibilitate de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare, întrucât tocmai apărătorul său ales a încunoştinţat instanţa de judecată despre acest aspect, astfel că, nu este incidenţă în cauză condiţia impusă de art. 386 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.
În aceste condiţii curtea de apel a apreciat că prezenta contestaţie în anulare nu este admisibilă în principiu, decizia fiind definitivă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul P.I.I.
Examinând hotărârea recurată, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de contestator este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, e definitivă.
Înalta Curte reţine că, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumeră hotărârile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs, respectiv:
"a) sentinţele pronunţate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege;
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare în cazul infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
d1) sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;
f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitare."
De asemenea potrivit art. 417 C. proc. pen., "hotărârea instanţei de recurs rămâne definitivă la data pronunţării acesteia când:
a) recursul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de recurs, fără rejudecare;
b) cauza a fost rejudecată de către instanţa de recurs, după admiterea recursului;
c) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului."
Având în vedere dispoziţiile mai sus arătate, care arată în mod limitativ care sunt hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, văzând că hotărârea atacată nu face parte dintre aceste hotărâri, Înalta Curte constată că recursul formulat de contestator este inadmisibil. Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul P.I.I. împotriva Deciziei penale nr. 1757/R din 17 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, şi îl va obliga pe recurentul contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul P.I.I. împotriva Deciziei penale nr. 1757/R din 17 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2574/2013. Penal. Traficul de minori (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2566/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
