ICCJ. Decizia nr. 2570/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2570/2013
Dosar nr. 4752/114/2012
Şedinţa publică din 4 septembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 202 din 11 decembrie 2012 a Tribunalului Buzău, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpatul B.I., din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I., cetăţean român, studii 8 clase, pensionar, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru tentativă la omor calificat.
În temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit b C. pen. pe durata de 2 ani calculată cu începere de la data executării pedepsei principale.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
Conform art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata de 9 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost supus măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 862 C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 359 C. proc. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat sapa folosită la săvârşirea infracţiunii.
S-a admis în parte cererea părţii vătămate constituită parte civilă şi inculpatul a fost obligat la plata, către partea civilă C.A., a sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi 10.000 RON daune morale.
S-a respins cererea părţii civile privind obligarea inculpatului la plata rentei periodice lunare.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare astfel:
- către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni 797 RON
- către Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău 888,21 RON.
Inculpatul a fost obligat la 1200 RON cheltuieli judiciare către stat din care 700 RON în faza de urmărire penală şi 200 RON onorariu apărător oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 364/P/2012 din 21 august 2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că în după amiaza zilei de 19 mai 2011, în timp ce se afla pe DC 191 pe raza satului F., comuna B., judeţul Buzău, l-a lovit cu muchia sapei pe C.A., cauzându-i acestuia leziuni ce au necesitat pentru vindecare 13 - 14 zile de îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieţii.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de fixare a locului faptei şi planşele fotografice, plângerile şi declaraţiile părţii vătămate, certificatul medico-legal nr. A 2/506 din 25 mai 2011 al SJML Buzău cu completarea ulterioară, avizul nr. E 2/10839/2012 din 5 noiembrie 2012 al INML Mina Minovici, referatul întocmit de Spitalul Clinic de urgenţă Bagdasar-Arseni, actele medicale depuse de către partea vătămată, declaraţiile martorilor, precum şi declaraţiile inculpatului care se coroborează parţial cu celelalte probe, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Partea vătămată C.A. se ocupă cu creşterea animalelor şi deţine pe raza comunei B., 11 ha de teren arabil şi păşuni. Acesta lucrează terenul cu un tractor marca 453 DT, fără cabină, iar uneori partea vătămată mai lucrează şi terenurile altor persoane.
În ziua de 19 mai 2011, în jurul orei 11,00, partea vătămată a ataşat plugul la tractor (care, la acea dată, avea uşa de pe stânga demontată) şi s-a deplasat în punctul Balta F., unde a arat două loturi, aparţinând lui B.C. şi R.A..
După ce a arat terenul lui R.A., partea vătămată a trecut cu tractorul pe o porţiune de teren care aparţine inculpatului B.I. şi surorii acestuia A.E.
Momentul în care partea vătămată a trecut pe terenul inculpatului a fost văzut de acesta din urmă, care săpa un teren cu viţă de vie situat pe o coastă, la 1,5 km.
Partea vătămată a plecat din acel punct în jurul orei 16,00. După ce a parcurs circa 1 km, pe DC 191 în dreptul locuinţei martorului B.D., l-a văzut pe inculpat, ce stătea sprijinit în coada sapei. Inculpatul i-a făcut semn părţii vătămate să oprească tractorul, acesta oprindu-l în punctul marcat cu plăcuţa nr. 9, după care C.A. a scos din viteză şi, cu mâna dreaptă, a tras frâna de mână.
În momentul în care partea vătămată s-a ridicat, inculpatul a lovit-o în cap cu muchia sapei.
Potrivit certificatului medico-legal nr. 506 din 25 mai 2011 al SJML Buzău, partea vătămată a prezentat la momentul examinării "parietal paramedian stânga, tumefacţie de 2/2 cm, în resorbţie centrată de o excoriaţie de 0,3 cm cu crustă hematică brună, în curs de detaşare". Leziunile traumatice au putut fi produse prin lovire cu corp dur, au necesitat pentru vindecare 13 - 14 zile, îngrijiri medicale şi nu i-au pus viaţa în primejdie.
Partea vătămată a învederat că, după agresiune a suferit complicaţii neurochirurgicale cât şi afecţiuni cardio-vasculare, prezentând o serie de acte medicale în acest sens.
Atât din certificatul medico-legal sus-menţionat, cât şi din completarea acestuia, precum şi din referatul întocmit de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni rezultă faptul că accidentul vascular cerebral tranzitor, suferit de partea vătămată la aproximativ o lună de la data comiterii faptei, este determinat de suferinţa cardio-vasculară cronică a acestuia, neputându-se stabili o legătură de cauzalitate între traumatismul cranio-cerebral şi AVC ischemic tranzitor.
Deşi leziunile suferite de către partea vătămată nu i-au pus viaţa în primejdie, instanţa de fond a reţinut că, potrivit Deciziei nr. 107 din 18 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constituie infracţiunea de tentativă de omor, "indiferent dacă potrivit actelor medicale, leziunile traumatice au pus sau nu în primejdie viaţa victimei, întrucât existenţa tentativei la infracţiunea de omor nu este condiţionată de punerea în primejdie a vieţii. Noţiunea de punere în primejdie a vieţii, utilizată în actele medico-legale priveşte aspectele medicale, în timp ce tentativa la infracţiunea de omor, aspectele juridice".
Astfel, având în vedere instrumentul folosit de către inculpat (sapa), zona în care a aplicat lovitura (zona capului) şi leziunea produsă părţii vătămate, instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpat din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi a constatat că în drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Partea vătămată C.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 15.000 RON reprezentând despăgubiri materiale (cheltuieli de spitalizare, transport, alimente), 50 RON pe zi în toată perioada scursă de la agresiune şi până în prezent, pentru 6 zile pe săptămână reprezentând munca prestată de către o altă persoană în locul său, o rentă periodică lunară reprezentând diferenţa dintre venitul realizat anterior comiterii faptei şi veniturile diminuate până în prezent şi 20.000 euro daune morale.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă cu certitudine că partea civilă a suferit un AVC ischemic tranzitoriu însă, în acelaşi timp, rezultă că acesta nu a avut legătură de cauzalitate cu lovitura aplicată de către inculpat, fiind determinat de o suferinţă cardiovasculară cronică preexistentă.
De asemenea, din completarea certificatului medico-legal nr. 506/2011 rezultă că partea civilă nu are capacitatea de muncă influenţată semnificativ, că acesta conduce autovehicule, având permisul de conducere reînnoit.
Concluziile certificatului medico-legal nr. 506/2011 au fost aprobate de către Comisia de Avizare şi Control din cadrul INML "Mina Minovici".
Având în vedere cele de mai sus, instanţa de fond a admis în parte cererea de despăgubiri civile formulată de către partea civilă, apreciind, în funcţie de probele administrate, că suma de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale este dovedită.
De asemenea, suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale este îndestulătoare în raport de suferinţele psihice cauzate de inculpat părţii civile, acordarea unei sume mai mari echivalând cu o îmbogăţire fără justă cauză.
Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" s-a constituit parte civilă cu suma de 797 RON iar Spitalul de Urgenţă Buzău cu suma de 888,21 RON sume ce au fost dovedite cu deconturile depuse la dosar.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei, precum şi persoana inculpatului care are vârsta de 64 ani, se află la prima încălcare a legii penale şi regretă fapta comisă. Inculpatul nu este cunoscut ca fiind o persoană agresivă, acesta nemaiavând alte incidente de acest fel.
Astfel, s-au reţinut circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
Constatând că scopul pedepsei poate fi atins chiar şi fără executarea în regim de detenţie, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
II. Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat apel partea vătămată C.A. şi inculpatul B.I.
Apelantul parte civilă C.A. a criticat hotărârea pronunţată de Tribunalul Buzău, pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, în ceea ce priveşte atât latura penală, cât şi latura civilă a cauzei.
În latură penală, a apreciat că instanţa de fond în mod greşit a aplicat dispoziţiile art. 76 C. pen., în condiţiile în care nu motivează în niciun fel pentru care consideraţii a reţinut aceste circumstanţe, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 356 C. proc. pen.
Or, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului aflată la dosar fond, acesta nu a recunoscut comiterea faptei, având de asemenea, o atitudine oscilantă, nu înţelege pentru care motive instanţa a reţinut aceste circumstanţe, cum nu înţelege nici care din circumstanţele prevăzute de art. 74 C. pen. au fost reţinute de către tribunal, respectiv cele referitoare la comiterea faptei sau cele personale.
În latură civilă, a susţinut de asemenea că, s-a constituit parte civilă cu suma precizată în declaraţia dată la prima instanţă, însă instanţa de fond nu a reţinut această sumă, ci o alta, fără a motiva în vreun fel care au fost consideraţiile pentru care a admis în parte cererea părţii vătămate.
Faţă de toate aceste aspecte, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi rejudecarea cauzei în sensul celor susţinute prin cererea sa.
Apelantul inculpat B.I. a criticat la rândul său hotărârea pronunţată de Tribunalul Buzău, întrucât, din punctul său de vedere, instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, fără a ţine seama de apărările sale şi anume: de poziţia psihică a făptuitorului care se stabileşte în raport de toate probele dosarului, de faptul că părţii vătămate nu i-a fost aplicată decât o singură lovitură, iar întâmplarea a făcut ca aceasta să fie zona capului şi că după incident acesta a fost conştient tot timpul.
Din toate probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul B.I. ar fi avut intenţia de a suprima viaţa victimei, iar în dovedirea acestei susţineri aduce ca argument faptul că, nu a aplicat mai multe lovituri victimei, ci una singură, astfel că, se impune admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţate de Tribunalul Buzău şi pe fond schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor în lovire, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. şi condamnarea inculpatului pentru această ultimă infracţiune, cu aplic. art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 55 din 15 martie 2013 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă C.A. şi de inculpatul B.I. împotriva Sentinţei penale nr. 202 din 11 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a constatat următoarele:
Prima instanţă a respins în mod corect cererea de schimbare a încadrării juridice, chiar dacă leziunile cauzate părţii vătămate au necesitat pentru vindecare 13 - 14 zile de îngrijiri medicale şi nu i-au pus în primejdie viaţa, acesta nu este un element hotărâtor pentru stabilirea încadrării juridice a faptei; o mai mare importanţă trebuind să fie dată şi altor criterii cum sunt: zona corporală în care a fost aplicată lovitura, intensitatea acesteia, obiectul vulnerant folosit.
Inculpatul a aplicat părţii vătămate o lovitură cu muchia sapei (obiect apt de a ucide) în cap (zonă deosebit de vulnerabilă), cauzându-i un traumatism cranio-cerebral, lovitura fiind suficient de puternică încât să producă o plagă şi să determine internarea în spital a părţii vătămate cu toate simptomele unui astfel de diagnostic: cefalee, vertij, senzaţie de vomă, pierdere de cunoştinţă. Aşa fiind, în acord cu jurisprudenţa constantă în materie, curtea de apel a considerat că din modul concret prin care a acţionat se poate trage concluzia că şi dacă inculpatul nu a urmărit producerea unui rezultat letal, îl putea prevedea cu uşurinţă, aflându-ne astfel în faţa unei fapte comise cu intenţie indirectă, E foarte posibil ca inculpatul să nu fi dorit să omoare pe partea vătămată, de altfel nici nu avea un motiv serios pentru acţiunea sa însă, la experienţa lui de viaţă trebuia să prevadă că lovind pe cineva cu sapa în cap, chiar şi o singură dată, poate să-i producă decesul.
Curtea de apel a constatat că prima instanţă a aplicat inculpatului o pedeapsă situată sub limita minimă prevăzută de textul legal incriminator ca urmare a reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante, respectiv faptul că inculpatul se află la prima încălcare a legii penale, regretă fapta comisă şi că nu este cunoscut ca o persoană agresivă, neavând alte incidente de natură violentă, fiind în vârstă de 64 de ani.
Curtea de apel a considerat că reţinerea circumstanţelor atenuante de către prima instanţă este pe deplin justificată şi nu este necesar ca inculpatul, aflat la vârsta de 65 ani şi fără antecedente penale, să execute în regim de detenţie o pedeapsă într-un cuantum mai mare, chiar aflată la limita minimă prevăzută de textul legal incriminator.
Cu privire la latura civilă a cauzei, curtea a apreciat că nu se impune o majorare a despăgubirilor civile stabilite de prima instanţă, apreciind că specialiştii de medicină legală, în certificatul medico-legal 506 din 09 august 20012 eliberat de SMJL Buzău, cu completarea ulterioară ( acte medico legale avizate de comisia de pe lângă I.N.M.L Bucureşti) nu confirmă susţinerea părţii civile cu privire la existenţa vreunei legături de cauzalitate, între traumatismul cranio-cerebral suferit la 19 mai 2011 şi accidentul vascular cerebral din data de 13 iunie 2011, ce i-ar fi afectat capacitatea de muncă, chiar dacă ceilalţi medici specialişti care l-au tratat sau îl tratează în continuare (neurochirurgi sau cardiologi) indică în scrisorile medicale pe care i le eliberează periodic că acesta (traumatismul cranio-cerebral) a fost un factor favorizant în apariţia unor afecţiuni survenite ulterior. Aşa fiind, solicitarea părţii vătămate la obligarea inculpatului la plata unei îndemnizaţii periodice, pentru o presupusă pierdere parţială a capacităţii de muncă nu se justifică.
Curtea de apel a apreciat că sumele acordate de prima instanţă cu titlul de daune materiale şi morale au avut la bază declaraţiile martorilor G.M. şi P.D.D., actele medico-legale existente la dosar şi chiar declaraţiile inculpatului, care a precizat că este dispus să suporte parţial despăgubirile solicitate iar cuantumul stabilit este unul echitabil.
III. Împotriva acestei decizii, în termenul legal, au formulat recurs partea civilă C.A., reiterând criticile din apel, precum şi inculpatul B.I., apreciind că încadrarea juridică dată faptei este una greşită.
Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată că recursurile declarate de către partea civilă C.A. şi inculpatul B.I., sunt nefondate din următoarele considerente:
Prin recursul formulat, partea civilă critică decizia atacată pentru netemeinicie, cazul de casare fiind cel circumscris punctului 14 ai art. 3859 C. proc. pen., în forma pe care acesta o. avea înainte de modificarea intervenită prin Legea nr. 2/2013.
Recurentul inculpat B.I., prin motivele de recurs formulate, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., apreciind că fapta săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, întrucât nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei, apreciind totodată că pedeapsa aplicată este mult prea mare.
Potrivit vechiului text al art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege, însă începând cu 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, incidenţă în cauză, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, textul anterior menţionat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situaţiei când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.
De asemenea, Înalta Curte constată că prin art. I pct. 16 din Legea nr. 2/2013 a fost abrogat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Potrivit art. II din Legea nr. 2/2013, dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen. în forma anterioară intrării în vigoare a legii, rămân aplicabile doar cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului, dar pronunţate anterior intrării în vigoare a legii. În această situaţie, rezultă că în cazul hotărârilor pronunţate de către instanţele de apel după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, respectiv după 15 februarie 2013, sunt aplicabile dispoziţiile cazurilor de casare, astfel cum sunt prevăzute de noua lege.
În speţă se constată că Decizia nr. 55 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost pronunţată în data de 15 martie 2013, după data de 15 februarie 2013, astfel încât cazurile de casare vor fi analizate în raport de conţinutul textelor art. 3859 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin art. I din Legea nr. 2/2013.
Criticile formulate de recurentul parte civilă C.A. privind cuantumul mic al pedepsei aplicate inculpatului şi cuantumul despăgubirilor acordate sunt aspecte ce privesc temeinicia hotărârii recurate. În atare situaţie, Înalta Curte constată că acestea nu se circumscriu niciunui caz de casare prevăzut de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificat prin Legea nr. 2/2013, situaţie în care recursul formulat este nefondat.
Din analiza criticilor invocate de către inculpatul B.I., Înalta Curte constată că acestea privesc încadrarea juridică a faptei, în sensul că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel nu au făcut o corectă apreciere a materialului probator administrat în cauză, stabilind astfel o greşită încadrare juridică a faptei. Anterior modificării cazurilor de casare, intervenită prin Legea nr. 2/2013, criticile invocate s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. însă, hotărârea recurată fiind pronunţată după data de 15 februarie 2013, instanţa nu mai are posibilitatea să analizeze criticile din această perspectivă, judecata în această cale de atac limitându-se la motivele de casare expres prevăzute de lege.
Date fiind considerentele ce preced, instanţa de recurs apreciază că soluţiile pronunţate de instanţele anterioare referitoare la aspectele invocate de recurentul inculpat sunt temeinice şi legale, sens în care urmează a respinge critica formulată ca neîntemeiată.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă C.A. şi de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 55 din 15 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va obliga recurenta partea civilă la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat şi va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă C.A. şi de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 55 din 15 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta partea civilă la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2568/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2572/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
