ICCJ. Decizia nr. 2567/2013. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2567/2013
Dosar nr. 13351/86/2012
Şedinţa publică din 4 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 59 din 11 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbarea a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. (pentru care inculpatul G.M. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 444/P/2012 din 13 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava) în infracţiunea de încăierare, prevăzută de art. 322 C. pen. (invocată de către apărător).
A fost condamnat inculpatul G.M. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă complementară, pentru o perioadă de 5 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 30 septembrie 2012 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului G.M.
În temeiul art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 alin. (1) şi art. 1381 Noul C. civ., s-au admis acţiunile civile formulate de părţile vătămate - părţi civile G.A., H.C. şi Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou Suceava" şi, pe cale de consecinţă, a fost obligat inculpatul G.M. la plata, după cum urmează: a sumei de 3.000 euro către G.A. cu titlu de daune morale, a sumei de 3.000 euro către H.C. cu titlu de daune morale şi a sumei de 3.325,62 RON (1.629,15 RON şi 1.696,47 RON) către Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou Suceava" cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a corpului tăietor - cuţit, ce a fost folosit la săvârşirea infracţiunii - care se află la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Suceava.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.519,50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Suceava a reţinut că, la primul termen de judecată din data de 10 decembrie 2012 cu procedura completă şi fiind asigurat cadrul procesual adecvat din perspectiva dispoziţiilor art. 171 alin. (3) C. proc. pen., conform cărora asistenţa juridică a inculpatului este obligatorie, în considerarea dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen., după ascultarea punctelor de vedere ale părţilor, a constatat regularitatea actului se sesizare constând în Rechizitoriul nr. 444/P/2012 din 13 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, considerându-se astfel legal sesizată cu judecarea prezentei pricini.
Luând act de voinţa inculpatului G.M., căreia i-a dat expresie atât personal, cât şi prin apărător, în sensul că înţelege să solicite a se conferi aplicabilitate dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. instanţa, faţă de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., care interzic accesul la procedura simplificată în cazul infracţiunilor pedepsite de lege alternativ cu detenţiunea pe viaţă, văzând şi conţinutul normei de incriminare pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului - tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. - pedepsită cu pedeapsa legală constând în detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 ani, la termenul de judecată din data de 10 februarie 2012 a respins solicitarea inculpatului de urmare a procedurii simplificate, aceasta din urmă fiind inaplicabilă în speţă, instanţa de judecată urmând a cuantifica atitudinea inculpatului, încă de la început, de recunoaştere totală şi necondiţionată a faptei de care este inculpat, în momentul aprecierii asupra naturii pedepsei şi cuantumului acesteia, pentru situaţia în care se stabileşte, pe bază de probe, dincolo de orice îndoială, săvârşirea faptei şi vinovăţia penală a inculpatului.
Astfel fiind, în urmarea procedurii de drept comun, efectuând cercetarea judecătorească, în baza rolului activ, cu respectarea principiilor nemijlocirii, oralităţii şi contradictorialităţii specifice fazei de judecată, s-a procedat la readministrarea probatoriului din faza de urmărire penală, audiaţi fiind inculpatul, părţile vătămate-părţi civile şi martorii din lucrări - care şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală - context în care se notează:
- inculpatul G.M., după menţinerea declaraţiilor din faza de urmărire penală şi recunoaşterea celor două fapte având ca victime pe părţile vătămate G.A. şi H.C., a precizat că la acea dată se afla atât sub influenţa băuturilor alcoolice, cât şi a substanţelor etnobotanice; a recunoscut implicit că el a fost cel ce a generat conflictul, adresând celor doi injurii şi ulterior, vizionând cd-urile cu imaginile înregistrate la faţa locului cu ocazia incidentului petrecut, prezentate fiindu-i acestea de către procurorul de caz, a observat că el a fost cel ce a aruncat asupra celor doi cu farfurii, respectiv geacă; ulterior a avut loc continuarea conflictului jos, în local, inculpatul fiind urmat de la etaj, pe scări, de cele două părţi vătămate, la parterul localului consumându-se altercaţia între G.A. şi H.C. pe de o parte, şi inculpatul G.M., respectiv martorul R.E.D., pe de altă parte, altercaţie în cadrul căreia a avut loc tăierea, cu cuţitul, în zona abdominală, a celor două părţi vătămate;
- declaraţiile martorilor P.A.E., R.S.C. şi S.D. - personal al localului care, cu menţinerea declaraţiilor din faza de urmărire penală, întregesc tabloul faptic în sensul că, după ceea ce a avut loc sus la etaj - evenimentele de acolo petrecându-se astfel cum sunt redate de înregistrările video ale sistemului de supraveghere din interiorul localului care au surprins acele momente - la parterul localului a avut loc o bătaie între cei implicaţi în incident, ocazie cu care cele două părţi vătămate au fost rănite de către inculpat, însuşi inculpatul G.M. şi prietenul acestuia R.E.D. fiind loviţi cu ocazia acestui incident, primii doi plecând cu maşina condusă de martorul P.I., ceilalţi doi fiind luaţi de către Salvarea venită la faţa locului la chemarea telefonică a personalului din local; cele două părţi vătămate au fost văzute înjunghiate, iar cuţitul a fost observat jos, lângă inculpatul G.M.; declaraţia martorei P.C.A., administrator al localului, care nu a fost martor ocular, nu a văzut personal incidentul, însă a vizionat imaginile video surprinse de camerele de supraveghere din local şi, de asemenea, confirmă stricăciunile din local, de la aceea dată, ca urmare a incidentului ce a avut loc, observând şi pete de sânge pe jos, fiind prezentă în momentul în care au ajuns şi organele de poliţie la faţa locului;
- declaraţiile părţilor vătămate-părţi civile G.A. şi H.C., care confirmă faptul că incidentul a fost provocat de către inculpat care, urcând sus la etaj, a început să arunce cu obiecte asupra lor, că inculpatul a coborât scările înspre parterul localului acesta fiind urmat de cele două părţi vătămate între timp cele două înarmându-se cu scaune în mâini, ulterior incidentul petrecându-se la parterul localului, loc în care în timpul altercaţiei cele două părţi vătămate au fost înjunghiate în zona abdominală de către inculpat; recunosc că şi ei au dat în inculpat, fapt confirmat de altfel şi de Certificatul medico-legal emis pe numele acestuia de Cabinetul Medico-Legal Câmpulung Moldovenesc din 30 septembrie 2012, care certifică leziunile suferite de inculpatul G.M. cu aceea ocazie, necesitând 7 - 8 zile de îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieţii acestuia, faptă în raport de care inculpatul nu a dorit tragerea la răspundere penală a părţilor vătămate;
- declaraţia martorului R.E.D. - prieten al inculpatului şi participant la altercaţie care, după menţinerea declaraţiilor din faza de urmărire penală, confirmă starea de beţie şi consumul de etnobotanice din partea inculpatului anterior deplasării în localul V.V., faptul că inculpatul a fost cel care a generat conflictul, legându-se fără motiv de cele două părţi vătămate aflate la masă în restaurant, că el însuşi a fost bătut în timpul incidentului ce a avut loc la parterul localului căzând în stare de inconştienţă până la sosirea cadrelor medicale, astfel că nu poate da detalii cu privire la modalitatea de derulare a evenimentelor, moment în care l-a observat şi pe inculpatul G.M. pe jos, pe sub mese, aflat, de asemenea, în stare de inconştienţă;
- declaraţia martorului P.I. - prieten cu cele două părţi vătămate care, după menţinerea declaraţiilor din faza de urmărire penală, confirmă bătaia ce a avut loc la parterul localului şi care s-a soldat atât cu tăierea, cu cuţitul, de către inculpatul G.M., a celor două părţi vătămate, cât şi cu vătămarea atât a inculpatului, cât şi a martorului R.E.D. - lovirea şi a acestuia din urmă fiind de asemenea confirmată şi de Certificatul medico-legal emis pe numele acestuia de Cabinetul Medico-Legal Câmpulung Moldovenesc din 30 septembrie 2012, care certifică leziunile suferite cu aceea ocazie, necesitând 7 - 9 zile de îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieţii.
- declaraţia martorului F.R.V. - prieten al inculpatului care, de asemenea, confirmă starea de beţie şi consumul de etnobotanice din partea inculpatului anterior deplasării în localul V.V., el rămânând pe toată perioada incidentului în aşteptare, în taxi, loc din care a observat începutul incidentului ce a avut loc la parterul localului în cadrul căruia a fost bătut şi inculpatul G.M., imediat însă martorul plecând cu taxiul de acolo, astfel că nu poate relata continuarea evenimentului.
Relevante şi lămuritoare însă, din perspectiva situaţiei de fapt ce a avut loc la acea dată, sunt probele din faza de urmărire penală constând în: proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto aferentă, procese-verbale de examinare criminalistică, DVD conţinând înregistrări ale sistemului de supraveghere video local şi planşa foto cu imaginile surprinse de camerele sistemului de supraveghere video, declaraţie victimă H.C., declaraţie victimă G.A., rapoarte de constatare medico-legală emise pe numele lui H.C. şi G.A., Rapoarte de constatare medico-legală din 30 septembrie 2012 emise pe numele lui G.M. şi R.E.D., declaraţii martori, raport de expertiză medico-legală psihiatrică emis de I.N.M.L. "Mina Minovici", declaraţiile inculpatului G.M., şi care confirmă, dincolo de orice îndoială, că: la data de 30 septembrie 2012, în jurul orelor 01:30, inculpatul G.M., pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, aflat într-un loc public şi având asupra sa un obiect tăietor-înţepător apt de a produce moartea (cuţit tip briceag), a exercitat acte de violenţă repetate, grave şi de mare intensitate asupra victimelor G.A. şi H.C., lovindu-le în zone vitale ale corpului - abdomen, cauzându-le leziuni grave ce au pus în primejdie viaţa victimei H.C. şi au produs vătămări corporale grave lui G.A., faptă care întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.
Astfel, potrivit Raportului de constatare medico-legală din 30 septembrie 2012 întocmit de Cabinetul Medico-Legal Câmpulung Moldovenesc, partea vătămată H.C. a prezentat la data critică plăgi tăiate abdominale penetrante cu interesarea ansei jejunale şi mezosigmoidului şi o plagă tăiată antebraţ stâng, plăgi tăiate-înţepate ce s-au putut produce prin lovire cu un obiect tăietor-înţepător - posibil cuţit, asupra victimei aplicându-se minim patru lovituri cu obiect tăietor-înţepător, leziunile necesitând 25 - 30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu pierderea capacităţii de muncă pe această perioadă, dacă nu intervin complicaţii, cu menţiunea că plăgile tăiate-înţepate abdominale penetrante cu interesarea intestinului subţire şi gros şi hemiperitoneu minor au determinat o stare morbidă gravă, cu potenţial tanatogenerator, putând duce la deces, în lipsa tratamentului chirurgical de specialitate, ca urmare leziunile punându-i în primejdie viaţa victimei.
De asemenea, potrivit Raportului de constatare medico-legală din 30 septembrie 2012 întocmit de Cabinetul Medico-Legal Câmpulung Moldovenesc, partea vătămată G.A. a prezentat la data critică o plagă tăiată-înţepată abdominală penetrantă cu evisceraţia epiplonului şi plăgi tăiate-înţepate nepenetrante abdominale, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu un obiect tăietor-înţepător - posibil cuţit, leziunile necesitând 22 - 25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu pierderea capacităţii de muncă pe această perioadă, dacă nu intervin complicaţii, asupra victimei aplicându-se minim patru lovituri cu obiect tăietor-înţepător, fără însă ca leziunile să fi pus în primejdie viaţa victimei şi aceasta întrucât plaga penetrantă înţepată-abdominală nu a interesat organe vitale abdominale şi nici hemoragie internă. Instanţa a reţinut că acest ultim aspect constatat medico-legal, faptul că în concret viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie prin acţiunea de tăiere cu cuţitul din partea inculpatului, în zona abdomenului, cu consecinţele lezionare mai sus descrise, nu exclude reţinerea infracţiunii de tentativă de omor, intenţia din această privinţă fiind analizată prin raportare la un cumul de criterii printre care şi zona corpului vizată - vitală, natura şi aptitudinea obiectului folosit în agresiune de a produce moartea - cuţit tip briceag, precum şi circumstanţe exterioare voinţei inculpatului, într-o atare situaţie numai datorită întâmplării rezultatul letal sau periculos pentru viaţă nu s-a produs.
Faptul că acţiunea de tăiere s-a produs prin cuţit şi că acesta a fost folosit la data critică de către inculpat rezultă, cu certitudine, alături de cele mai sus menţionate, din imaginile surprinse de camerele video din local, existente pe format electronic - DVD - la dosarul de urmărire penală, şi redate parţial în format planşă foto.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, a reţinut prima instanţă că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Noului C. civ., respectiv art. 1349 alin. (1) şi 2 şi art. 1357 alin. (1) şi art. 1381 conform cărora - "orice persoană are îndatorirea de a respecta regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral". "Acela care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat a-l repara.". "Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie".
Soluţionarea acţiunii civile în procesul penal este guvernată de aceleaşi reguli ce caracterizează o astfel de acţiune în faţa instanţei civile, cu unele particularităţi. În primul rând, trebuie amintit principiul disponibilităţii, potrivit căruia persoana păgubită este liberă să decidă dacă declanşează acţiunea civilă, după cum este cea care poate să dispună de acest instrument juridic în cursul procesului. Ea poate să aleagă momentul exercitării respectând, însă, termenul limită prevăzut de lege şi poate să aleagă cadrul procesual de realizare a pretenţiilor sale, fie alăturând acţiunea civilă acţiunii penale, fie sesizând instanţa civilă. Nici procurorul şi nici instanţa de judecată nu pot limita disponibilitatea acţiunii civile, după cum niciunul din aceste organe judiciare nu se poate subroga în drepturile persoanei vătămate. Aceste organe judiciare pot numai să cheme persoana vătămată şi să-i pună în vedere că se poate constitui parte civilă în procesul penal, dar decizia va aparţine tot persoanei vătămate.
Judecând, aşadar, cauza de faţă prin raportare la realităţile procesuale şi procedurale la care s-a făcut trimitere în cele ce preced, instanţa a reţinut că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi, respectiv, existenţa vinovăţiei şi a capacităţii delictuale a celui ce a săvârşit fapta ilicită. În aceste condiţii repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite.
Acţiunea civilă este mijlocul legal cel mai important de proteguire prin constrângere judiciară a drepturilor civile sau a intereselor ocrotite de lege. Acţiunea civilă exercitată în procesul penal este supusă dispoziţiilor de fond ale răspunderii civile, cu unele particularităţi ce derivă din săvârşirea unei fapte ilicite, având caracter accesoriu faţă de acţiunea penală. Pentru ca acţiunea civilă să poată fi exercitată în procesul penal, se cer îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) infracţiunea să producă un prejudiciu material sau moral; b) între infracţiunea săvârşită şi prejudiciu există o legătură de cauzalitate; c) prejudiciul trebuie să fie cert; d) prejudiciul să nu fi fost reparat; e) să existe o manifestare de voinţă în sensul constituirii de parte civilă în procesul penal.
Dând aşadar rezolvare acţiunilor civile adiacente celei penale, instanţa a constatat drept îndeplinite condiţiile pentru admiterea acestora în sensul că infracţiunea există ca şi faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, a produs prejudicii materiale, dar şi morale, iar între cele două există legătură de cauzalitate.
Raportat la prejudiciile morale suferite de cele două părţi vătămate, G.A. şi H.C., este incontestabil faptul că acest eveniment tragic a produs anumite suferinţe de ordin moral, psihic în dauna acestora, cu luarea în considerare şi a suferinţelor fizice pricinuite şi care au dus, implicit, la disconfort psihic şi moral. Problema care se pune constă în cuantumul bănesc la care ar trebui să fie obligat inculpatul drept compensare pentru pricinuirea acestor suferinţe psihice, cu titlu de "preţ al durerii suferite" - "pretium doloris" - cunoscut fiind faptul că astfel de prejudicii nu pot fi susceptibile de evaluare bănească, precum cele de ordin patrimonial. Cât priveşte compensaţia bănească care se acordă cu titlu de daune morale, este de evidenţiat faptul că aceasta este destinată a atenua, a alina suferinţa psihică a părţilor vătămate ca urmare a suferinţelor fizice şi psihice trăite - cauzate fiind de acţiunea agresivă din partea inculpatului, iar suma acordată trebuie să aibă efect compensatoriu, regulile de evaluare a prejudiciului moral impunându-se a fi unele care să asigure o satisfacţie morală pe baza unei aprecieri în echitate.
Întrucât în stabilirea daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, cuantumul acestora rămâne la latitudinea instanţei, iar având în vedere şi cererea de constituire de parte civilă a fiecăreia dintre cele două părţi vătămate, cu suma de câte 3.000 euro, instanţa a apreciat suma solicitată cu titlu de daune morale ca fiind mai mult decât rezonabilă faţă de suferinţa părţilor vătămate, subliniindu-se în acelaşi context că şi soluţia de condamnare pronunţată în planul acţiunii penale trebuie să asigure victimelor satisfacţia echitabilă, directă şi imediată, de ordin moral, pentru nedreptatea suferită, justiţia fiind înfăptuită prin întrepătrunderea celor două modalităţi.
Cert este şi prejudiciul suferit de unitatea spitalicească ca urmare a internării şi investigaţiilor la care au fost supuse victimele pe perioada spitalizării, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar, toate acestea având drept cauză acţiunea ilicită a inculpatului, motiv pentru care tribunalul, în temeiul art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 alin. (1) şi art. 1381 Noul C. civ., a admis acţiunile civile formulate de părţile vătămate-părţi civile G.A., H.C. şi Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou Suceava" şi, pe cale de consecinţă, a dispus obligarea inculpatului G.M. la plata, după cum urmează: a sumei de 3.000 euro către G.A. cu titlu de daune morale, a sumei de 3.000 euro către H.C. cu titlu de daune morale şi a sumei de 3.325,62 RON (1.629,15 RON şi 1.696,47 RON) către Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou Suceava" cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus şi confiscarea specială de la inculpat a corpului tăietor - cuţit, ce a fost folosit la săvârşirea infracţiunii - care se află la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Suceava.
II. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul G.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele prezentate oral şi cuprinse în partea introductivă a prezentei decizii.
Prin Decizia penală nr. 52 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul formulat de către inculpatul G.M.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut următoarele considerente:
Din ansamblul probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi la instanţa de fond, curtea de apel a constatat că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt ce corespunde realităţii, fiind dovedit că inculpatul, la data de 30 septembrie 2012, în jurul orelor 01:30, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, aflat într-un loc public şi având asupra sa un obiect tăietor-înţepător apt de a produce moartea (cuţit tip briceag), a exercitat acte de violenţă repetate, grave şi de mare intensitate asupra victimelor G.A. şi H.C., lovindu-le în zone vitale ale corpului, cauzându-le leziuni grave ce au pus în primejdie viaţa victimei H.C. şi au produs vătămări corporale grave lui G.A., cauzându-i leziuni grave ce au pus în primejdie viaţa victimei.
În ce priveşte calificarea juridică a faptelor, curtea de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că faptele inculpatului G.M. întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav, faptă prev. şi ped. de art. 20, rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., respingând astfel cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de "încăierare", prev. de art. 322 C. pen.
Astfel, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, la stabilirea corectă a încadrării juridice, s-au avut în vedere: modalitatea de derulare a evenimentelor, contribuţia succesivă din partea celor implicaţi în incident, faptul că agresiunea iniţială asupra celor două părţi vătămate G.A. şi H.C. a venit din partea inculpatului G.M., care a aruncat cu sticle, veselă şi haină asupra lor. Au urmat acte de violenţă din partea celor două părţi vătămate asupra inculpatului şi martorului R.E.D., care s-au înarmat cu scaune din local, timp în care a avut loc atacul din partea inculpatului prin lovirea, cu cuţitul, a celor două părţi vătămate.
Încăierarea presupune un schimb de lovituri reciproce între grupări adverse fără putinţa de a se stabili contribuţia fiecărui participant, activităţile participanţilor la încăierare să fie dificil de delimitat, fiind astfel vorba de o adevărată încleştare.
Or, în speţă, contribuţia fiecărei persoane a fost bine stabilită, fiecare trebuind să răspundă pentru fapta săvârşită, obiectul prezentei cauze fiind limitat la fapta imputată inculpatului G.M., ceea ce instanţa de fond a analizat deja.
Cât priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, aspect criticat de acesta prin apelul formulat, curtea de apel a apreciat că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, pedeapsa fiind în mod corect individualizată atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen., în conformitate cu care, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, s-a avut în mod corect în vedere că gradul de pericol social pe care-l prezintă infracţiunea de omor este deosebit de ridicat, reflectat fiind şi în limitele mari de pedeapsă instituite de legiuitor, o astfel de faptă aducând atingere celui mai important atribut al persoanei - viaţa - suprimarea vieţii persoanei/încercarea nereuşită de suprimare a vieţii persoanei interesând nu numai victima, ci persoana în general şi aceasta deoarece, fără respectarea vieţii persoanei nu poate fi concepută existenţa în condiţii paşnice, de normalitate, a colectivităţii în general, respectiv convieţuirea membrilor acesteia în condiţii de siguranţă.
De asemenea, situaţia infracţională din antecedenţă a inculpatului, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar, cu menţiunea că aceasta vizează infracţiuni contra patrimoniului (furturi) sau infracţiuni de pericol (la legea circulaţiei pe drumurile publice) este o împrejurare care îi agravează răspunderea penală, influenţa substanţelor sub stăpânirea cărora a fost săvârşită fapta, datorată consumului de alcool în cantităţi mari combinat cu consumul de substanţe etnobotanice (a căror acţiune periculoasă este cunoscută), fără ca acestea să fi dus însă la abolirea sau diminuarea discernământului la data comiterii infracţiunii, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică emis de I.N.M.L. "Mina Minovici", iar, pe de altă parte, atitudinea de recunoaştere şi regret profund din partea inculpatului faţă de fapta săvârşită, de cooperare cu organele judiciare, împrejurări ce îi atenuează răspunderea penală, toate acestea conduc la concluzia că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului apare ca suficientă pentru atingerea scopurilor sale, de coerciţie, reeducare şi prevenţie specială şi generală, şi că, pe cale de consecinţă, nu se impune o reducere a acesteia.
Cât priveşte latura civilă a cauzei, curtea de apel a constatat că inculpatul nu a criticat sentinţa primei instanţe şi sub acest aspect, încât, pentru a respecta principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, a menţinut dispoziţiile primei instanţe referitoare la modalitatea de soluţionare a acţiunilor civile.
III. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul G.M., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen., apreciind că instanţele anterioare, în mod greşit nu au reţinut ca şi circumstanţă atenuantă scuza provocării.
Examinând recursul declarat de inculpatul G.M., prin prisma cazurilor de casare invocate, respectiv art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat din următoarele considerente:
Analiza coroborată a ansamblului probator administrat de-a lungul procesului penal, în mod corect a condus la reţinerea faptului că acesta este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să facă dovada deplină a angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu existenţa faptei şi forma de vinovăţie cu care acesta a acţionat.
Înalta Curte apreciază nefondată critica inculpatului privind stabilirea cuantumului pedepsei, întrucât la procesul de individualizare a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, dedus din modalitatea de săvârşire, prin aplicarea repetată de lovituri asupra victimei la nivelul capului şi pe tot corpul cu un topor şi o mătură, precum şi persoana infractorului. Conform dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportarea făptuitorului.
Faptul că instanţele anterioare nu au reţinut ca şi circumstanţă atenuantă scuza provocării, Înalta Curte apreciază că au procedat în mod corect, în condiţiile în care atât din înregistrările video, cât şi din declaraţiile martorilor, ale părţilor civile şi chiar ale inculpatului (declaraţiile inculpatului date în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de fond) rezultă cu certitudine că promotorul conflictului a fost inculpatul care a adresat injurii şi a aruncat cu farfurii în părţile vătămate, determinând declanşarea altercaţiei.
Astfel, audiat în faţa instanţei de fond, inculpatul G.M. a precizat că la acea dată se afla atât sub influenţa băuturilor alcoolice, cât şi a substanţelor etnobotanice, adresând celor doi injurii şi, ulterior, vizionând cd-urile cu imaginile înregistrate la faţa locului cu ocazia incidentului petrecut, prezentate fiindu-i acestea de către procurorul de caz, a observat că el a fost cel ce a aruncat asupra celor doi cu farfurii, respectiv geacă. Ulterior a avut loc continuarea conflictului jos, în local, inculpatul fiind urmat de la etaj, pe scări, de cele două părţi vătămate, la parterul localului consumându-se altercaţia între G.A. şi H.C. pe de o parte, şi inculpatul G.M., pe de altă parte, altercaţie în cadrul căreia a avut loc tăierea, cu cuţitul, în zona abdominală, a celor două părţi vătămate.
Declaraţiile părţilor vătămate-părţi civile G.A. şi H.C. confirmă faptul că incidentul a fost provocat de către inculpat care, urcând sus la etaj, a început să le adreseze injurii şi să arunce cu obiecte asupra lor. Ulterior inculpatul a coborât scările înspre parterul localului acesta fiind urmat de cele două părţi vătămate, între timp cele două înarmându-se cu scaune în mâini, incidentul petrecându-se la parterul localului, loc în care în timpul altercaţiei cele două părţi vătămate au fost înjunghiate în zona abdominală de către inculpat.
De asemenea, martorii oculari audiaţi au confirmat că incidentul a fost declanşat de către inculpat, care a adresat injurii celor două părţi vătămate şi a aruncat cu diferite obiecte asupra acestora.
Astfel, din probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că la data de 30 septembrie 2012, în jurul orelor 01:30, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi substanţe etnobotanice, inculpatul G.M. a generat un conflict spontan, într-un loc public, exercitând acte de violenţă repetate, grave şi de mare intensitate asupra victimelor G.A. şi H.C., lovindu-le în zone vitale ale corpului, cauzându-le leziuni grave ce au pus în primejdie atât viaţa victimei H.C., cât şi viaţa victimei G.A.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine ca şi circumstanţă atenuantă scuza provocării şi va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 52 din 17 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi îl va obliga la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 52 din 17 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate recurentului inculpat durata reţinerii şi arestării preventive, de la 30 septembrie 2012 la 4 septembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2611/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 2568/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.).... → |
|---|
