ICCJ. Decizia nr. 2572/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2572/2013
Dosar nr. 5837/118/2012
Şedinţa publică din 4 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 497 din 16 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 5837/118/2012, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1) şi (7) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului I.T. la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare, iar în baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1) şi (7) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de o lună închisoare.
În baza art. 33 lit. a) b) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, inculpatul I.T., fără antecedente penale, fără ocupaţie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. în referire la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ. s-a admis acţiunea civilă exercitată de către partea civilă SC S.C.Z. SRL şi a obligat inculpatul la plata sumei de 65.000 euro, la data plăţii efective a acesteia, curs BNR, cu dobânda legală, cu titlu de despăgubiri civile, fiind respinse restul pretenţiilor civile, ca nefondate.
În baza art. 348 C. proc. pen. în referire la art. 170 C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunilor şi desfiinţarea în totalitate a contractului de credit nr. X din 25 iunie 2008 încheiat cu fraudarea legii.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.370 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului, din care suma de 70 RON reprezentând onorariu parţial cuvenit apărătorului desemnat avocat din oficiu a fost avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 2290/P/2011 din data de 06 mai 2012 s-a dispus: trimiterea în judecată a inculpatului I.T. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune calificată în convenţii, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen.
S-a reţinut în actul de sesizare, în sarcina inculpatului I.T. că la data de 25 iunie 2008, a utilizat adeverinţe de salariu/angajare/venit false, pentru obţinerea unui credit, pe care l-a şi obţinut, prin contractul încheiat cu nr. X din 25 iunie 2008, prin inducerea în eroare a unităţii bancare, cauzând un prejudiciu echivalent de 65.000 euro în detrimentul creditorului B. - structura centrală din Bucureşti - prejudiciu nerecuperat.
În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal încheiat la data de 08 ianuarie 2012 privind efectuarea de investigaţii cu privire la activităţile desfăşurate de I.T., în vederea obţinerii de credite bancare, folosindu-se de documente falsificate, ce ar fi prezentate angajaţilor băncii; adresa B. nr. DJ R 1647 din 28 februarie 2012 prin care s-a făcut cunoscut că prejudiciul suferit de B. SA, constând în creanţa aferentă creditului nr. X1 din 25 iunie 2008, a fost cesionată conform contractului de cesiune nr. J 797 din 11 august 2009 către SC S.C.Z. SRL; extras contract de cesiune de creanţă nr. J 797 din 11 august 2009; contractul de credit bancar nr. X din 25 iunie 2008 aferent contului nr. Y; contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1650 din 19 martie 2007; cartea de identitate pe numele de I.T.; adeverinţa de salariu nr. 7 din 14 martie 2007 emisă de SC A.P. SRL; carnetul de muncă seria MMSSF nr. 3683682; proces-verbal de consemnare a declaraţiei inculpatului I.T., în prezenţa apărătorului său; declaraţia inculpatului, în care a recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina sa.
La termenul de judecată din data de 2 noiembrie 2012, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul, în prezenţa apărătorului său ales, a solicitat să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., arătând că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa şi a solicitat ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, învederând totodată că nu solicită administrarea altor probe.
Cu acest prilej, inculpatul a fost ascultat în mod nemijlocit de către instanţa de judecată, susţinerile făcute fiind consemnate în procesul-verbal ataşat la dosarul cauzei.
Din materialul probator administrat în cauză, în faza de urmărire penală, însuşit de către inculpat, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În baza datelor deţinute de către lucrătorii de poliţie, s-a procedat la sesizarea din oficiu şi înregistrarea unui dosar de urmărire penală în referire la mai multe persoane, printre care şi inculpatul I.T. suspectat de a fi contractat cu acte false, credite bancare ilegale.
La data de 23 noiembrie 2011 prin ordonanţă s-a dispus disjungerea cauzei iniţiale, în vederea efectuării de cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi de uz de fals faţă de numitul I.T., fiind înregistrat în acest sens Dosarul nr. 2290/P/2011.
S-a reţinut că inculpatul I.T., la data de 19 martie 2007, a contractat un credit bancar de la B. - Sucursala Constanţa, în valoare de 16.500 RON, fiind încheiat în acest sens contractul cu numărul 1650 din 19 martie 2007.
La data de 25 iunie 2008, acelaşi inculpat, împreună cu numita I.G., au contractat încă un alt contract de credit, în sumă de 65.000 euro, tot de la B. -Sucursala Constanţa, creditul iniţial de 16.500 RON, fiind astfel rambursat anticipat din valoarea creditului ulterior.
Pentru acordarea acestui nou credit bancar, inculpatul I.T. a prezentat o serie de documente solicitate de unitatea bancară, printre care şi o adeverinţă de salariat nr. 7 din 14 martie 2007, emisă de către SC A.P. SRL cu sediul în municipiul Constanţa, str. J., nr. 11.
În respectiva adeverinţă de salariu, emisă de către SC A.P. SRL Constanţa, se atesta, faptul nereal, că inculpatul I.T. era angajat al acestei societăţi, cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată, şi are un salariu de încadrare în sumă de 2.000 RON.
Creditul a fost obţinut de către inculpat prin contractul încheiat cu nr. X din 25 iunie 2008,
Prin adresa cu numărul 12.729 din 14 februarie 2012 înaintată către Inspectoratul Teritorial pentru Muncă Constanţa, a fost solicitată verificarea calităţii de angajat a numitului I.T. la SC A.P. SRL Constanţa, ocazie cu care reprezentanţii I.T.M. Constanţa au comunicat prin adresa nr. 3023 din 16 februarie 2012 că acesta nu a fost angajat al societăţii în cauză, în perioada înscrisă în adeverinţa de salariat prezentată băncii şi nu figurează cu contract individual de muncă la SC A.P. SRL.
Împrejurarea că inculpatul nu a avut calitatea de angajat al societăţii în cauză a fost confirmată de către acesta cu ocazia audierii sale în faza de urmărire penală. Procedând în acest mod, prin prezentarea la bancă a unei adeverinţe de salarizare conţinând date nereale care atesta în mod nereal calitatea de salariat, inculpatul I.T. a indus în eroare reprezentanţii unităţii bancare cu privire la calitatea sa de angajat, obţinând în acest fel aprobarea creditului într-o manieră ilicită, prin inducerea în eroare a băncii.
În declaraţia pe care a dat-o în faza de urmărire penală, inculpatul I.T. a arătat că într-adevăr a semnat documentele de obţinere/ridicare a banilor aferenţi creditului, dar aceştia i-ar fi remis către o altă persoană (Ş.I.), care, conform spuselor sale, l-a determinat să obţină creditul bancar şi l-a ajutat în sensul întocmirii dosarului ca atare. Inculpatul a mai precizat şi că nu a verificat dacă documentele folosite pentru obţinerea creditului sunt conforme cu realitatea.
În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune s-a reţinut că inculpatul I.T., a procedat la inducerea în eroare, prin mijloace frauduloase (acte falsificate) a unităţii bancare, cauzând în acest fel un prejudiciu de 65.000 euro, în dauna B. - Sucursala Constanţa.
În ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals, conform documentelor probatorii ataşate, apare ca fiind cert faptul că inculpatul I.T., este cel care s-a folosit de înscrisurile în cauză, respectiv adeverinţă ce prezenta faptul că este angajat, cu contract de muncă, la diferite societăţi comerciale, acesta cunoscând că respectiva adeverinţă este nereală în conţinut, în vederea producerii unor consecinţe juridice, şi anume obţinerea creditului bancar.
În legătură cu primul credit, cel din anul 2007, cu nr. 1650, s-a dispus o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, întrucât contravaloarea acestuia, a fost achitată, indiferent din ce sursă, înainte de sesizarea organelor judiciare, rezultând astfel lipsa pagubei ca şi element constitutiv al infracţiunii de înşelăciune cât şi lipsa vreunei consecinţe juridice efective referitor la infracţiunea de uz de fals.
Prin adresa nr. DJ 722 din 07 februarie 2012, B. a făcut cunoscut că în cauză creanţa rezultată din contractul de credit nr. X din 25 iunie 2008 a fost cesionată conform contractului de cesiune nr. J 797 din 11 august 2009 către cesionarul SC S.C.Z. SRL Bucureşti.
Prin adresa nr. DJ/8390 din 07 august 2012 emisă de B. SA Bucureşti, s-a solicitat desfiinţarea contractului de credit nr. X din 25 iunie 2008, întrucât acesta a fost încheiat prin fraudarea legii, motivul invocat fiind acela că adeverinţa de salariu prezentată de către inculpatul I.T. nu ar fi corespuns realităţii, la data prezentării acesteia la bancă.
SC S.C.Z. SA Bucureşti prin adresa nr. 24634 din 17 septembrie 2012 a făcut cunoscut instanţei că se constituie parte civilă în procesul penal, în contra inculpatului cu suma totală de 87.673,13 euro.
Cererea de constituire de parte civilă a fost însoţită de notificarea nr. 4045197 din 18 august 2009, adresată de SC S.C.Z. SA Bucureşti inculpatului I.T. pentru achitarea creditului contractat.
Faţă de poziţia necondiţionată de recunoaştere adoptată de către inculpat atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei de judecată, declaraţiile sale coroborându-se cu probele administrate în cauză, instanţa de fond a constatat că vinovăţia inculpatului I.T. a fost probată, sub forma intenţiei directe, în comiterea faptelor reţinute în sarcina sa.
II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpat I.T., criticând-o pentru netemeinicie.
Apelantul, prin apărător, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecând să se dispună diminuare cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, prin reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., iar ca modalitate de executare, în principal aplicarea art. 81 C. pen. iar în subsidiar a dispoziţiile art. 861 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 169/P din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul inculpatului I.T. ca nefondat.
Pentru a dispune astfel, curtea de apela reţinut, în esenţă, următoarele:
Prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, vinovăţia inculpatului, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare dovezilor produse.
Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul I.T. a solicitat ca judecata să se facă, exclusiv, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., recunoscând în totalitate faptele deduse judecăţii prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 22290/P/2011 din data de 06 mai 2011.
Sub aspectul situaţiei de fapt s-a reţinut, în mod corect că la data de 25 iunie 2008, inculpatul a utilizat o adeverinţă de salariat - venit falsă, care atesta în mod nereal,că ar fi salariatul unei societăţi comerciale, în scopul obţinerii unui credit, pe care l-a şi obţinut prin contractul nr. X din 25 iunie 2008, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor Băncii Comerciale Române - Sucursala Constanţa, cauzându-i un prejudiciu, în valoare de 65.000 euro în detrimentul creditorului B. Structura Centrală din Bucureşti, prejudiciu nerecuperat.
La stabilirea acestei stări de fapt s-au avut în vedere următoarele mijloace de probă coroborate: proces-verbal încheiat la data de 08 ianuarie 2012 privind efectuarea de investigaţii cu privire la activităţile desfăşurate de I.T., în vederea obţinerii de credite bancare, folosindu-se de documente falsificate, ce ar fi prezentate angajaţilor băncii; adresa B. nr. DJ R 1647 din 28 februarie 2012 prin care a precizat că prejudiciul suferit de B., aferent creditului nr. X1 din 25 iunie 2008 (acordat lui I.T.) a fost cesionat conform contractului de cesiune nr. J 797 din 11 august 2009 către SC S.C.Z. SRL; extras contract de cesiune de creanţă nr. J 797 din 11 august 2009; contractul de credit bancar nr. X din 25 iunie 2008 aferent contului nr. Y; contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1650 din 19 martie 2007; cartea de identitate pe numele de I.T.; adeverinţa de salariu nr. 7 din 14 martie 2007 emisă de SC A.P. SRL; carnetul de muncă seria MMSSF nr. 3683682; proces-verbal de consemnare a declaraţiei inculpatului I.T., în prezenţa apărătorului său,din 27 februarie 2012; declaraţia inculpatului din faza de urmărire penală în care a recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina sa; adresa nr. DJ 722 din 07 februarie 2012, B. SA Bucureşti; adresa nr. DJ/8390 din 07 august 2012 emisă de B. SA Bucureşti; adresa nr. 24634 din 17 septembrie 2012 a SC S.C.Z. SA Bucureşti; declaraţia inculpatului din faţa instanţei de recunoaştere a comiterii celor două fapte.
Curtea de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă a pronunţat o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin 1, 2, 3 şi 5 C. pen. şi a infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., făcând o corectă individualizarea judiciară a pedepsei şi justă interpretare şi aplicarea dispoziţiilor art. 72 C. pen.
Astfel, s-a ţinut seama de criteriile cuprinse în partea generală a codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a codului, de gradul concret de pericol social al faptelor comise, determinat de împrejurările concrete în care inculpatul a acţionat, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor unităţii bancare, prezentând înscrisuri care nu corespundeau realităţii, în scopul obţinerii unui credit, de cuantumul prejudiciului cauzat părţii civile, de 65.000 euro, rămas nerecuperat, dar şi în raport de forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul, respectiv intenţia directă.
S-au mai avut în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, tânăr în vârstă de 25 de ani, cu studii 4 clase, infractor primar, cu o conduită sinceră în cursul procesului penal, recunoscând şi regretând faptele de care este acuzat.
Curtea de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului ca circumstanţe atenuante judiciare împrejurările din care rezultă că inculpatul a avut o bună conduită înainte de comiterea faptelor dar şi faptul că este tânăr, acordându-i-se o şansă pentru conştientizarea gravităţii faptelor comise.
De asemenea, s-a ţinut cont de concluziile referatului anchetei psiho-sociale, efectuat în cauză din care reiese că inculpatul dispune de resurse individuale, familiale şi comunitare pentru o evoluţie comportamentală favorabilă în situaţia în care ar conştientiza consecinţele sociale şi juridice ale perseverenţei într-o conduită infracţională şi ar fi motivat pentru implicarea în activităţi lucrative, fapte ce i-ar permite obţinerea de venituri pe căi licite.
Curtea de apel a considerat că în mod corect, instanţa fondului a respins reţinerea circumstanţei atenuantă judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât inculpatul nu poate fi beneficiarul a două circumstanţe atenuante pentru o singură împrejurare, respectiv cea legală, ca efect al aplicării art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi cea judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei sale.
În raport de aspectele reţinute, Curtea de Apel Constanţa a apreciat că regimul sancţionator aplicat inculpatului a fost corect determinat, pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare, în regim privativ de libertate, fiind atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, aptă să îndeplinească cerinţele prevăzute de art. 52 C. pen., privind scopul şi funcţiile pedepsei, respectiv măsură reală de constrângere şi reeducare a inculpatului, precum şi de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni
III. Împotriva acestei decizii, în termenul legal, a formulat recurs inculpatul I.T., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., apreciind că pedeapsa aplicată este mult prea mare în raport cu recunoaşterea faptelor şi aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. dar şi a circumstanţelor atenuante pe care instanţele de fond şi de apel ar fi trebuit să le reţină.
Examinând recursul declarat de inculpatul I.T. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Analiza coroborată a ansamblului probator administrat de-a lungul procesului penal, în mod corect a condus la reţinerea faptului că acesta este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să facă dovada deplină a angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu, existenţa faptelor şi forma de vinovăţie cu care acesta a acţionat.
Înalta Curte apreciază nefondată critica inculpatului I.T. cu privire la stabilirea cuantumului pedepsei, întrucât la procesul de individualizare a pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială, astfel cum au fost reduse ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, iar conform dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportarea făptuitorului.
În ceea ce priveşte atitudinea sinceră de recunoaştere a faptei săvârşite, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost deja reţinută prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., astfel că nu mai poate fi valorificată încă o dată prin reţinerea ca şi circumstanţă atenuantă în baza art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. în acest sens este şi Decizia penală nr. 754 din 15 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot coexista cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. nu reflectă comportamentul sincer al inculpatului.
Totodată Înalta Curte, nu a identificat circumstanţe personale, care să fie apte pentru a justifica necesitatea reducerii cuantumului pedepsei, astfel că, instanţa apreciază că nu este justificată cererea inculpatului de reducere a pedepsei, pe de-o parte, date fiind împrejurările comiterii faptelor, astfel cum au fost reţinute în prezenta decizie, cuantumul pedepsei de 3 ani şi 2 luni închisoare fiind necesar creării premiselor conştientizării de către inculpat a faptelor sale şi asumării consecinţelor acestora, iar pe de altă parte, instanţa de recurs nu a identificat circumstanţe favorabile inculpatului, altele decât cele reţinute de instanţele anterioare, care să poată fi valorificate în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.T. împotriva Deciziei penale nr. 169/P din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Familie şi îl va obliga la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.T. împotriva Deciziei penale nr. 169/P din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2570/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 2573/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
