ICCJ. Decizia nr. 1101/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1101/2013

Dosar nr. 4327/101/2011

Şedinţa publică din 29 martie 2013

Asupra recursului de faţă,

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 3 din 09 ianuarie 2012, Tribunalul Mehedinţi în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost cercetat inculpatul C.I., din infracţiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost cercetat inculpatul C.I., din infracţiunea de ultraj, prev. de art. 239 alin. (2) şi (5) C. pen., în infracţiunea de loviri şi alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pentru săvârşirea de inculpatul C.I. a infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. împotriva părţii vătămate B.N.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pentru săvârşirea de inculpatul C.I. a infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. împotriva părţii vătămate C.E.L.

În baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, a fost condamnat inculpatul C.I., la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., i s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. a fost anulat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei aplicat faţă de inculpatul C.I. prin Sentinţa penală nr. 354 din 10 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în Dosarul nr. 2901/208/2011.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a constatat concurentă infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată (pentru care prin prezenta sentinţă s-a dispus condamnarea acestui inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare) cu infracţiunea de vătămare corporală din culpă (pentru care inculpatul C.I. a fost condamnat la cu pedeapsa de 4 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 354 din 10 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în Dosarul nr. 2901/208/2011).

S-a dispus contopirea acestor pedepse, urmând ca inculpatul C.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, cu interzicerea ca pedeapsă accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii începând cu data de 03 decembrie 2010 şi până la 04 decembrie 2010.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani, care constituie termen de încercare, potrivit art. 86² C. pen.

În baza art. 83³ alin. (1) şi (2) C. pen. pe durata termenului de încercare, inculpatul C.I. a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor (Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi) la datele ce vor fi fixate de acest serviciu; să anunţe, în prealabil, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor (Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi) orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor (Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi) şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor (Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi) informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului C.I. asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei aplicate sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

S-a luat act de faptul că părţile vătămate C.E.L. şi B.N. nu se constituie părţi civile în cauză.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C.I. la plata sumei de 1193 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului, din care 693 RON, reprezintă contravaloarea cheltuielilor judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, iar 500 RON reprezintă contravaloarea cheltuielilor judiciare efectuate în cursul judecăţii, inclusiv sumele ce au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei pentru plata onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpat (300 RON pentru avocat B.A. - desemnat în faza de urmărire penală şi 100 RON - reprezentând parte din onorariul apărătorului M.M., desemnat de Baroul Mehedinţi în faza de judecată).

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi nr. 875/P/2010 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1), lit. i) şi alin. (2) C. pen., infracţiunea de ultraj, prev. de art. 239 alin. (2) şi (5) C. pen., şi infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că în data de 02 decembrie 2010, în jurul orei 19:30, ajutorul şef de post C.E.L., din cadrul Postului de Poliţie Prunişor, a fost sesizată de ofiţerul de serviciu de la Poliţia Strehaia, cu privire la faptul că numitul C.R. a dispărut de la domiciliul său şi că s-ar afla pe raza comunei Prunişor, la familia T.B.

Ulterior, la Postul de Poliţie Prunişor s-au prezentat martorii G.G. şi C.G. (bunicul inculpatului), care i-au relatat ajutorului şef de post C.E.L. că C.R. a fost răpit şi că se află ascuns la familia T.

Ajutorul şef de post C.E.L. le-a spus acestora să o aştepte întrucât merge în comuna Şimian pentru a lua doi jandarmi.

Revenind în comuna Prunişor însoţită de B.C., sergent major în cadrul I.J.J. Mehedinţi şi R.C., subofiţer în cadrul I.J.J. Mehedinţi, ajutorul şef de post C.E.L. a oprit la intrarea în comuna Prunişor, în staţia Peco, unde se aflau două autoturisme, respectiv un autoturism W.V.P. şi un autoturism marca L., de culoare alb, cu nr. de înmatriculare XXX, lângă autoturisme aflându-se G.G., M.G. şi C.G.

Şi de această dată ajutorul şef de post C.E.L. le-a spus acestora să o aştepte la Postul de Poliţie Prunişor, întrucât se va deplasa însoţită de jandarmi la locuinţa martorului T.B. pentru a discuta şi a-l convinge pe C.R. să o însoţească la Postul de Poliţie.

În timp ce ajutorul şef de post C.E.L. împreună cu sergentul major B.C. şi subofiţer R.C., din cadrul I.J.J. Mehedinţi, se aflau în locuinţa martorului T.B. şi discutau cu C.R., în locuinţă au pătruns fratele acestuia din urmă, învinuitul C.I., mama învinuitului, M.G. şi bunicul învinuitului C.G.

În acel moment în locuinţa lui T.B. s-a produs agitaţie, aceştia au început să se certe între ei, să gesticuleze şi să se împingă reciproc.

Văzând că nu se puteau înţelege şi că lucrurile iau amploare, ajutorul şef de post C.E.L. împreună cu cei doi jandarmi i-au dat afară din casă, după aceştia ieşind şi T.B. împreună cu B.N., G.V., T.S., T.A. şi T.S.S., care s-au înghesuit pe treapta din faţa casei, continuând să se certe.

Inculpatul C.I., care se sprijinea în două cârje, s-a deplasat spre autoturismul marca L., cu nr. de înmatriculare XXX, pe care-l lăsase parcat în faţa imobilului numitului T.B., a deschis portiera stângă a autoturismului şi a aruncat una dintre cârje în direcţia celor care se aflau pe treapta din faţa casei.

Cârja i-a lovit atât pe partea vătămată B.N. cât şi pe ajutorul şef de post C.E.L.

În acel moment T.B. i-a strigat inculpatului "ce faci mă, dai în poliţistă!" după care a intrat în locuinţă, a luat o rangă şi revenind în faţa locuinţei, în timp ce se afla pe treaptă, a lovit cu ranga în parbrizul autoturismului.

După ce inculpatul a aruncat şi a doua cârjă înspre cei aflaţi pe treaptă, iar T.B. a mai lovit o dată cu ranga în parbrizul autoturismului, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului marca L., cu nr. de înmatriculare XXX şi a demarat în direcţia părţii vătămate B.N.

Martora C.E.L., care se afla lângă partea vătămată B.N., a reuşit să se ferească de autoturism, sărind în partea lateral dreapta, spre stradă, iar partea vătămată B.N., care se afla în spre colţul casei, a fost lovit, în partea laterală dreaptă a corpului şi a căzut peste treapta din faţa casei.

Partea vătămată B.N. a declarat că, în momentul în care s-a ridicat de jos, a văzut că T.B. avea în mână o bâtă, astfel că i-a luat bâta şi, în momentul în care s-a îndreptat a doua oară cu autoturismul în direcţia sa, a lovit cu acea bâtă atât în parbriz cât şi în capota autoturismului.

Inculpatul C.I., după prima lovitură a efectuat manevra de mers înapoi şi s-a îndreptat a doua oară cu autoturismul spre B.N. cu intenţia de a-l lovi, în urma loviturii B.N. fiind aruncat în spate, spre grilaj, înspre colţul din dreapta casei.

Atunci inculpatul, pentru a treia oară, a efectuat manevra de mers înapoi şi s-a îndreptat din nou cu autoturismul, cu intenţia de a lovi pe partea vătămată B.N., care se afla pe treapta din faţa casei.

Partea vătămată B.N. a reuşit să evite lovitura, coborând de pe treaptă şi rezemându-se de perete, în zona geamurilor aflate în partea dreaptă a casei.

Ulterior, în autoturismul condus de inculpatul C.I. s-a urcat mama sa, M.G. şi bunicul său, C.G. şi au fugit de la faţa locului.

Potrivit declaraţiei părţii vătămate, B.N., în situaţia în care nu ar fi avut prezenţa de spirit de a se deplasa în partea din stânga a casei şi s-ar fi deplasat în partea opusă, în momentul în care inculpatul s-a îndreptat a treia oară spre el, în timp ce conducea autoturismul, cu intenţia de a-l lovi, acesta l-ar fi omorât întrucât era strivit de grilaj.

La faţa locului s-a constatat că în faţa uşii de acces se află un grilaj format din opt drugi verticali metalici ce sunt legaţi între ei prin trei bare metalice de platbandă verticale, iar din examinarea acestora reiese că drugul nr. 2, 3, 4 şi 5 număraţi din partea dreaptă, sunt îndoiţi spre interior la nivelul platbandei de la partea inferioară.

De asemenea, la faţa locului s-a găsit între drugul 3 şi 4, pe marginea de jos a grilajului, o capsă argintie ce a fost marcată cu jetonul nr. 1 şi ridicată de la faţa locului.

În cursul urmăririi penale partea vătămată B.N. a predat perechea de pantaloni pe care a purtat-o în momentul în care a fost lovit cu autoturismul de către inculpat, respectiv o pereche de blue-jeans, de culoare albastru închis, cu inscripţia pe betelia interioară (D.J.). Din examinarea pantalonilor s-a constatat că în dreptul buzunarului stâng lipseşte o capsă. Procedând la compararea capsei ridicate de la faţa locului cu celelalte capse aflate pe pantaloni aparţinând părţii vătămate, s-a constatat că acestea erau asemănătoare.

Potrivit raportului medico-legal nr. 766 din 08 decembrie 2010, întocmit de SML Mehedinţi, partea vătămată B.N. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 38 - 40 zile îngrijiri medicale, de la data producerii leziunilor, leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure cu lame şi vârfuri ascuţite (picior drept, dorsal, ½ anterior, plagă de circa 5 cm profundă) şi prin lovire cu sau de corpuri dure [cot stâng, posterior, excoriaţie de 07 cm acoperită de crustă neagră; hemitorace stâng, lateral, 1/3 inferior, excoriaţie de 1, 2/0, 3 cm; şold stâng, extern, 3 excoriaţii de 2/1 cm, 4/1 cm şi 3/1 cm, discontinui, superficiale, acoperite de crustă serohematică; genunchi drept, intern, excoriaţie triunghiulară, cu 2 laturi de circa 1/5 cm şi una de 2, 5 cm, latura mare verticală şi vârful anterior; picior drept, pe faţa internă, pe o suprafaţă de 4 din 10 cm (vertical), două excoriaţii orizontale de circa 2 cm, acoperite de crustă neagră şi excoriaţii superficiale fine de maxim 2 cm].

Intenţia inculpatului de a-l ucide pe B.N., a rezultat, în primul rând din obiectul vulnerant folosit, autoturismul, apt să producă decesul victimei, cât şi intensitatea şi repetabilitatea loviturilor, inculpatul urmărind producerea rezultatului, respectiv decesul părţii vătămate, B.N.

Faptul că partea vătămată, B.N., a reuşit să se ferească de autoturism, s-a datorat reflexelor sale.

Aşa cum a declarat, partea vătămată s-a deplasat în partea stângă a casei, adăpostindu-se în zona geamurilor, rezemându-se de perete.

Punerea în primejdie a vieţii victimei s-a apreciat în raport de obiectul vulnerant folosit care, aşa cum s-a arătat mai sus, a fost apt să conducă la decesul victimei, chiar şi în situaţia în care leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei.

Mai mult, inculpatul nu a ţinut cont, nici de prezenţa la locul faptei a organelor de poliţie şi jandarmi care se aflau la faţa locului la cererea sa şi a familiei sale şi cu scopul de a preveni un conflict, acesta putând să lovească în momentul efectuării acestor manevre de mers înainte şi înapoi şi alte persoane, inculpatul punând în pericol viaţa tuturor persoanelor aflate la faţa locului.

Din adresa nr. 126173 din 08 decembrie 2010, a IPJ Mehedinţi, Serviciul rutier, rezultă că învinuitul C.I. este posesor al permisului de conducere, dar la data de 02 decembrie 2010, nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, nemaifiind prelungit de către procurorul care supraveghea cauza penală, în care acesta era cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., pentru fapta săvârşită la data de 30 septembrie 2010.

Din adresa nr. 1951 din 16 mai 2011, a Primăriei Prunişor, a rezultat că strada din satul Prunişor pe care locuieşte T.B. nu avea denumire şi figura ca drum sătesc 597, fiind drum public.

În cauză au fost audiaţi inculpatul C.I., părţile vătămate B.N. şi C.E.L., precum şi martorii M.G., C.G., R.C., B.C., T.B., C.T., C.R., declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosar.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin, prin adresele nr. 19870 din 16 august 2011 şi nr. 21448/14.096.2011 a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 2080 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale de care a beneficiat inculpatul C.I. pe perioada internării sale (30 septembrie 2010 - 11 octombrie 2010).

La cererea instanţei, Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin a comunicat prin adresa nr. 21453 din 14 septembrie 2011 că se constituie parte civilă cu suma de 1044 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării părţii vătămate B.N. (03 decembrie 2010 - 08 decembrie 2010).

Părţile vătămate B.N. şi C.E.L. au comunicat că nu se constituie părţi civile în cauză.

Inculpatul C.I. a arătat că îşi rezervă dreptul la tăcere.

Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi a efectuat un referat de evaluare a comportamentului inculpatului, ce a fost ataşat la dosar.

În cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care este cercetat inculpatul C.I., din infracţiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen.; precum şi din infracţiunea de ultraj, prev. de art. 239 alin. (2) şi (5) C. pen., în infracţiunea de loviri şi alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.

Din oficiu, s-a solicitat fişa de cazier actualizat al inculpatului (ce a fost ataşată la dosar), precum şi Sentinţa penală nr. 354 din 10 octombrie 2011 a Judecătoriei Caransebeş (ce a fost ataşată dosar).

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că starea de fapt reţinută în actul de sesizare al instanţei a corespuns în general cu starea de fapt ce a rezultat din ansamblul probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, reţinându-se în acest sens că în seara de 02 decembrie 2010 inculpatul C.I., tatăl său (C.T.), mama sa (M.G.) şi bunicul său (C.G.) au solicitat sprijinul lucrătorilor Postului de Poliţie Prunişor, pentru ca fratele său, C.R. să poată părăsi domiciliul martorului T.B., cu a cărei fiică întreţinea o relaţie de concubinaj.

Agentul de poliţie, C.E.L. s-a deplasat la domiciliul martorului T.B., fiind însoţită, în calitate de jandarmi, de martorii R.C. şi B.C.

Deşi inculpatul C.I. şi ceilalţi membri ai familiei sale conveniseră iniţial cu agentul de poliţie C.E.L. să o aştepte la Staţia Peco din localitatea Prunişor, până ce aceasta se va întoarce de la locuinţa martorului T.B., ulterior acest inculpat, împreună cu mama şi bunicul său, s-au deplasat la aceeaşi locaţie.

Când au ajuns la domiciliul martorului T.B., între familia acestui martor, pe de o parte, şi familia inculpatului au avut loc discuţii contradictorii în limba ţigănească, discuţii ce au degenerat rapid în conflict fizic şi verbal.

La un moment dat, martorul T.B. l-a lovit cu palmele peste faţă pe inculpatul C.I., care se deplasa cu ajutorul a două cârje, deoarece în luna septembrie 2010 provocase un accident rutier soldat, între altele, cu vătămarea sa corporală.

Apoi, acelaşi martor a încercat să scoată dintr-un sertar un satâr, fiind stopat în acţiunea sa de intervenţia martorului B.C.

În aceste împrejurări, martorul R.C., a somat persoanele prezente să înceteze acest conflict, ameninţând că va folosi arma din dotare, după care l-a condus pe inculpat până la autoturismul L., cu nr. de înmatriculare XXX, ce era parcat pe uliţa din faţa casei martorului T.

Atunci când inculpatul C.I. a deschis portiera stânga faţă a acestui autoturism şi a încercat să urce la volan, a aruncat cu una din cârje spre uşa de acces în locuinţa martorului T.B.

Cârja l-a lovit iniţial pe partea vătămată B.N., în zona coatelor, în partea dreaptă; iar în cădere a lovit-o uşor şi pe partea vătămată C.E.L.

Inculpatul C.I. a aruncat apoi şi cealaltă cârjă, după care s-a urcat la volanul acelui autoturism şi a efectuat trei manevre de mers înainte şi înapoi, cu intenţia de a întoarce autovehiculul pe acea uliţă.

De menţionat că uliţa respectivă avea o lăţime de numai 4,94 metri, în vreme ce un autoturism de aceeaşi marcă are o lungime de 4,26 metri.

După cum în mod corect s-a menţionat şi în actul de sesizare al instanţei, atunci când inculpatul C.I. s-a urcat la volanul autoturismului L., cu nr. de înmatriculare XXX martorul T.B. a lovit o dată cu ranga în parbriz.

În timpul acestor manevre autoturismul condus de inculpat l-a lovit în două rânduri pe partea vătămată B.N., ce se afla pe scări, aproape de uşa de acces în locuinţa martorului T., cauzându-i la piciorul drept o plagă profundă de circa 5 cm, precum şi mai multe excoriaţii la cotul stâng, la hemitorace, la şold stâng şi genunchiul drept.

Din probele de la dosarul cauzei a reieşit că în timpul manevrelor efectuate de inculpat, atât martorul T.B., cât şi partea vătămată au lovit acel autoturism cu obiecte contondente, rezultând avarii la capotă şi la parbriz.

Inculpatul C.I. a părăsit apoi locul faptei, la volanul autoturismului marca L., cu nr. de înmatriculare XXX, împreună cu ceilalţi membri ai familiei sale (respectiv mama sa - M.G. - şi bunicul său - C.G.), conducând autovehiculul pe acea uliţă până la intersecţia cu drumul judeţean, loc din care autoturismul a fost condus de tatăl său, C.T.

La acea dată inculpatul nu avea dreptul de a conduce autovehiculul pe drumurile publice, deoarece era cercetat penal într-o altă cauză pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen.

În urma acestor evenimente, partea vătămată C.E.L. nu a suferit leziuni care să necesite zile de îngrijiri medicale, iar partea vătămată B.N. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 38 - 40 de zile de îngrijiri medicale, leziuni ce nu i-au pus însă în primejdie viaţa şi nu au avut drept consecinţă pierderea unui organ.

Concludente în acest sens au fost menţiunile din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşe foto; din procesul-verbal de ridicare obiecte de îmbrăcăminte (pantaloni) şi planşe foto; din procesul-verbal de examinare autoturism şi planşe foto; din procesul-verbal de sesizare din oficiu; din rapoartele întocmite de martorii B.C. şi R.C.; din declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii în primă instanţă de părţile vătămate B.N. şi C.E.L., precum şi martorii M.G., C.G., R.C., B.C., T.B., C.T., C.R. (declaraţiile acestora fiind consemnate în scris); din procesul-verbal întocmit în conformitate cu disp. art. 4 din Legea nr. 211/2004; din raportul medico-legal nr. 766 din 08 decembrie 2010, eliberat de SML Mehedinţi; din adresa nr. 126173 din 08 decembrie 2010, a IPJ Mehedinţi, Serviciul rutier; din adresa nr. 1951 din 16 mai 2011 a Primăriei Prunişor.

Deşi cu ocazia audierii în faţa instanţei, părţile vătămate şi martorii audiaţi şi-au nuanţat declaraţiile, existând chiar unele contradicţii între declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi cele date în cursul judecăţii, s-a reţinut că aceste contradicţii, ce au fost explicabile chiar şi prin simpla raportare la data comiterii faptelor, nu s-au referit la aspecte esenţiale de natură a influenţa în mod decisiv starea de fapt ce a fost reţinută în actul de sesizare al instanţei.

Nu lipsit de relevanţă a fost şi faptul că la evenimentele mai sus menţionate au participat numeroase persoane - membri ai familiilor de rromi T. şi C. - ceea ce a determinat pe agentul de poliţie C.E.L. să solicite sprijin prin Serviciul Naţional Unic de Urgenţă 112.

Inculpatul C.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a trei fapte: de a-i aplica părţii vătămate C.E.L. o lovitură cu o cârjă; de a conduce fără drept un autovehicul pe drumurile publice şi de a lovi în mod repetat cu autoturismul pe partea vătămată B.N., cu intenţia de a-l ucide.

Cu privire la prima faptă (de a-i aplica agentului de poliţie C.E.L. o lovitură cu o cârjă), instanţa a reţinut că a fost necontestat de părţile şi martorii prezenţi că la data de 02 decembrie 2010 partea vătămată C.E.L. a desfăşurat acţiuni specifice în calitate de ajutor şef de post în cadrul Postului de Poliţie Prunişor şi că în aceste împrejurări a fost lovită superficial de o cârjă aruncată de inculpatul C.I. Cu toate acestea, în speţă nu s-a putut reţine săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de ultraj, deoarece din actele de la dosarul cauzei nu a reieşit că acesta direct sau indirect ar fi acţionat cu intenţia de a aduce atingere autorităţii agentului de poliţie sus-menţionat.

Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 239 C. pen. a constat în intenţia de a ultragia, subiectul urmărind sau acceptând urmarea faptei sale: atingerea adusă autorităţii statului.

În cauza de faţă a fost incontestabil faptul că inculpatul avea cunoştinţă de faptul că partea vătămată C.E.L. a îndeplinit calitatea de agent de poliţie şi s-a aflat în exerciţiul funcţiei (de vreme ce inculpatul a fost acela care a solicitat sprijinul acestei persoane pentru evitarea unui potenţial conflict pe care l-ar fi putut avea cu membrii familiei B.), însă din probele de la dosarul cauzei nu a reieşit că acest inculpat a avut în vreun fel reprezentarea că prin fapta sa (de a arunca o cârjă spre mai multe persoane) a adus atingere autorităţii de stat.

Din actele de la dosarul cauzei, a reieşit că inculpatul C. se deplasa cu ajutorul a două cârje, că - atunci când a intenţionat să se urce la volanul autoturismului L. - aruncat cu una din cârje spre intrarea în casa martorului T.B., ocazie în care l-a lovit mai puternic pe partea vătămată B.N. În cădere, acea cârjă a atins-o şi pe partea vătămată C.E.L., care a suferit leziuni superficiale ce nu au necesitat zile de îngrijiri medicale.

Fapta mai sus menţionată s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire şi alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., faptă ce a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţie sub forma intenţiei indirecte, însă pentru acesta faptă, partea vătămată C.E.L. a arătat în instanţă că nu înţelege să formuleze plângere.

Sub aceste aspecte, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care este cercetat inculpatul C.I., din infracţiunea de ultraj, prev. de art. 239 alin. (2) şi (5) C. pen., în infracţiunea de loviri şi alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.

Faţă de manifestarea expresă de voinţă a părţii vătămate în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru săvârşirea de inculpatul C.I. a infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. împotriva părţii vătămate C.E.L.

Cu privire la cea de-a doua faptă (de a conduce fără drept un autovehicul pe drumurile publice), tribunalul a reţinut că din actele de la dosarul cauzei, mai sus menţionate, reiese că la data de 02 decembrie 2010 inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul marca L., cu numărul de înmatriculare XXX, deşi avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, după cum a reieşit din adresa nr. 126173 din 08 decembrie 2010, a IPJ Mehedinţi, Serviciul rutier.

Inculpatul nu a contestat că la data respectivă a condus pe drumurile publice acel autovehicul, însă a arătat că nu a cunoscut că avea suspendat acest drept.

Această apărare a inculpatului a fost înlăturată ca nesinceră deoarece din încheierea pronunţată de Judecătoria Caransebeş la data de 06 septembrie 2011 în Dosarul nr. 2901/208/2011 a reieşit că acestui inculpat i-a fost admisă cererea şi i-a fost acordată prelungirea dreptului de circulaţie până în data de 05 octombrie 2011 inclusiv, iar la dosarul cauzei nu a fost depusă vreo altă probă din care să reiasă că ulterior acestei date ar fi solicitat o nouă prelungire a dreptului de circulaţie.

Având în vedere aceste considerente, s-a apreciat că într-adevăr fapta mai sus menţionată a constituit infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fapta fiind săvârşită de inculpat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe şi prezentând pericol social ex re, astfel că inculpatul C.I. a răspuns penal pentru fapta săvârşită.

La individualizarea judiciară a pedepselor (principală şi accesorie) şi la alegerea modalităţii alese pentru executare, prima instanţă a avut în vedere limitele stabilite de lege pentru această faptă, împrejurările în care a fost comisă (fapta a fost comisă pe fondul unui conflict între cele două familii de rromi, după ce martorul T.B. l-a agresat fizic pe inculpat) şi urmările produse (punerea în primejdie a integrităţii corporale a mai multor persoane), apreciindu-se că au fost suficiente pentru atingerea scopurilor prevăzute de art. 52 şi 72 C. pen. aplicarea unei pedepse principale de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, precum şi a unei pedepse accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ce se va executa conform disp. art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen.

Cu privire la cea de-a treia faptă menţionată în actul de sesizare al instanţei (de a lovi în mod repetat cu autoturismul pe partea vătămată B.N., cu intenţia de a-l ucide), pentru considerentele mai sus menţionate s-a reţinut că din probele administrate în cauză nu a rezultat în mod cert că inculpatul ar fi acţionat cu intenţia (directă sau indirectă) de a-l ucide pe numitul B.N.

Relevante în acest sens au fost împrejurările în care a fost comisă această faptă (iniţiativa conflictului fizic a aparţinut familiei B., iar atunci când inculpatul C.I. s-a urcat la volanul autoturismului L., cu nr. de înmatriculare XXX martorul T.B. a lovit o dată cu ranga în parbriz); dinamica producerii evenimentelor (de faţă cu mai multe persoane de etnie rromă ce participau la conflictul verbal şi ameninţau să transforme acest conflict într-unul fizic, inculpatul C.I. a efectuat trei manevre de mers cu autovehiculul în faţă şi în spate, timp în care atât martorul T.B., cât şi partea vătămată B.N. au lovit acel autoturism cu obiecte contondente, rezultând avarii la capotă şi la parbriz); zona vizată (partea inferioară a corpului victimei); precum şi urmările concrete ale faptei asupra integrităţii corporale a victimei (o plagă profundă de circa 5 cm la piciorul drept, precum şi mai multe excoriaţii la cotul stâng, la hemitorace, la şold stâng şi genunchiul drept, leziunile necesitând pentru vindecare 38 - 40 zile de îngrijiri medicale).

Nu s-a putut reţine că loviturile aplicate de inculpat au fost de mare intensitate, cu atât mai mult cu cât manevrele de deplasare s-au efectuat într-un spaţiu limitat (uliţa respectivă avea la locul săvârşirii faptei o lăţime de 4,94 metri, iar autoturismul marca L. are o lăţime de aproximativ 4,30 metri), iar inculpatul C. avea probleme de locomoţie, în urma implicării sale într-un alt eveniment rutier.

Dat fiind faptul că în timpul efectuării acestor manevre, inculpatul l-a lovit în două rânduri pe partea vătămată B.N., iar fapta a fost săvârşită într-un spaţiu limitat şi de faţă cu numeroase alte persoane (ce au fost în pericol de vătămare corporală) s-a apreciat că acesta a acţionat cu intenţie indirectă (a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui).

În aceste condiţii s-a apreciat că fapta inculpatului C.I., care aflându-se la volanul autovehiculului, în două rânduri l-a lovit pe partea vătămată B.N., cauzându-i cu intenţie indirectă leziuni ce au necesitat pentru vindecare 38 - 40 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) C. pen., motiv pentru care în baza art. 334 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care este cercetat acest inculpat din infracţiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală.

Faţă de manifestarea expresă de voinţă a acestei părţi vătămate, potrivit căruia nu a avut pretenţii de natură materială şi nu a dorit să formuleze plângere penală împotriva inculpatului C.I., instanţa în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pentru săvârşirea de inculpatul C.I. a infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. împotriva părţii vătămate B.N.

Potrivit menţiunilor din înscrisurile de la dosar, inculpatul C.I. a fost condamnat la 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., cu suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse pe un termen de încercare de 2,4 ani (Sentinţa penală nr. 354 din 10 octombrie 2011 a Judecătoriei Caransebeş, definitivă prin nerecurare).

Având în vedere că fapta pentru care inculpatul C. a fost comisă anterior rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 354 din 10 octombrie 2011 a Judecătoriei Caransebeş, în baza art. 85 C. pen. s-a dispus anularea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei, iar în temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a constatat concurentă infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată (pentru care prin prezenta sentinţă s-a dispus condamnarea acestui inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare) cu infracţiunea de vătămare corporală din culpă (pentru care inculpatul C.I. a fost condamnat la cu pedeapsa de 4 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 354 din 10 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în Dosarul nr. 2901/208/2011).

Pe cale de consecinţă, s-a dispus contopirea acestor pedepse, iar inculpatul C.I. a executat pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, cu interzicerea ca pedeapsă accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Cum în faza de urmărire penală inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, s-a făcut aplicarea disp. art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata reţinerii începând cu data de 03 decembrie 2010 şi până la 04 decembrie 2010.

Faţă de faptul că inculpatul nu avea antecedente penale la momentul săvârşirii infracţiunii pentru care a fost condamnat, de natura acestei infracţiuni (conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată) şi de împrejurările în care a fost comisă fapta, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea efectivă a sa de libertate, astfel că în baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani, care constituie termen de încercare, potrivit art. 86² C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului C.I. asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., a căror nerespectare a atras revocarea suspendării executării pedepsei aplicate sub supraveghere.

Cum pedeapsa principală a fost suspendată sub supraveghere, în baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a reţinut că părţile vătămate C.E.L. şi B.N. nu s-au mai constituit părţi civile, astfel că s-a luat act de manifestarea lor de voinţă.

Deşi Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin s-a constituit parte civilă (pentru plata contravalorii cheltuielilor de spitalizare efectuate în favoarea părţii vătămate B.N.), faţă de faptul că inculpatul C. a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de pericol, în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de această parte civilă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, criticând hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că în mod greşit instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat asupra părţii vătămate C.E.L. din infracţiunea de ultraj prev. de art. 239 C. pen. în infracţiunea de loviri şi alte violenţe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. şi pentru că netemeinic a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de acelaşi inculpat asupra părţii vătămate B.N. din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) comb. cu art. 175 alin. (1) lit. i) alin. (2) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. deoarece este dovedit că pe de o parte poliţistul se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi inculpatul a acţionat împotriva părţii vătămate C.E.L. tocmai datorită intervenţiei acestei părţi în sprijinul părţii vătămate B.N. şi că în raport de modul repetat în care a manevrat autovehiculul şi a lovit pe partea vătămată, a existat intenţia evidentă a inculpatului de a suprima viaţa victimei B.N.

S-a mai invocat şi faptul că este necesară aplicarea unei pedepse cu detenţia inculpatului în condiţiile în care faptele deduse în prezent judecăţii sunt concurente cu faptele pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat de Judecătoria Caransebeş, lucru ce dovedeşte o periculozitate şi o perseverenţă infracţională.

Prin Decizia penală nr. 188 din 30 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, împotriva Sentinţei penale nr. 3 din 09 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 4327/101/2011.

A fost desfiinţată sentinţa, pe latură penală.

Au fost înlăturate dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. şi din infracţiunea prev. de art. 239 alin. (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., precum şi dispoziţiile privind încetarea procesului penal pentru infracţiunile prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. şi art. 181 alin. (1) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. rap. la 174 alin. (1) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.I., la pedeapsa de 8 ani.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe durata de 3 ani.

În baza art. 239 alin. (2) şi (5) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, a fost condamnat inculpatul C.I., la 1 an închisoare.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a anulat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei aplicat faţă de inculpatul C.I. prin Sentinţa penală nr. 354 din 10 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în Dosarul nr. 2901/208/2011.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au constatat concurente infracţiunile din prezenta hotărâre cu infracţiunea de vătămare corporală din culpă şi pentru care inculpatul C.I. a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 354 din 10 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în Dosarul nr. 2901/208/2011 şi s-a dispus contopirea acestor pedepse, urmând ca inculpatul C.I. să execute pedeapsa principală cea mai grea de 8 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsă durata reţinerii începând cu data de 03 decembrie 2010 şi până la 04 decembrie 2010, inclusiv.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în sumă de 98 de RON au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a apreciat că prima instanţă a dat o greşită interpretare probelor administrate şi a aplicat nelegal dispoziţii legale ce reglementează calitatea de funcţionar public şi cea privind infracţiunile de omor, cu consecinţa schimbării a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. şi din infracţiunea prev. de art. 239 alin. (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. şi, respectiv art. 180 alin. (1) C. pen.

Cu privire la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., Curtea a reţinut că din interpretarea disp. art. 181 C. pen. şi art. 174 C. pen. rezultă că, spre deosebire de infracţiunea de vătămare corporală, infracţiunea de omor este condiţionată de existenţa intenţiei de a ucide dedusă, între altele, din lovirea prin mijloace apte de a produce acest rezultat, de regiunea corporală lezată şi de intensitatea loviturilor aplicate.

Or, în speţă, leziunile victimei nu s-au produs doar datorită unei acţiuni simple de lovire şi cu un instrument care să nu fie apt de a produce decesul care caracterizează infracţiunea de vătămare corporală.

Aplicând lovituri cu un autoturism chiar şi la nivelul picioarelor - lovituri care ar fi dus la imposibilitatea victimei de a se menţine în poziţie verticală - cu o intensitate deosebită, dedusă din numărul mare de îngrijiri medico-legale necesare vindecării de 40 de zile - şi nu aşa cum netemeinic a reţinut instanţa de fond că acestea ar fi fost de o intensitate redusă -, într-un spaţiu restrâns care o făcea pe victimă să nu aibă posibilitatea de a evita lovirea sa - victima chiar ferindu-se nu a putut să se apere -, inculpatul şi-a reprezentat, fără echivoc, producerea rezultatului letal, pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, astfel că a acţionat cu intenţia specifică indirectă de a ucide.

În surprinderea poziţiei psihice pe care inculpatul a avut-o în momentul comiterii infracţiunii, trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că s-au aplicat loviturile repetate, cu o intensitate sporită şi nu la întâmplare şi în prezenţa unor poliţişti este de natură să conducă la ideea că inculpatul a prevăzut şi acceptat posibilitatea lezării extinse a unor regiuni cu potenţial mortal ridicat (torace, abdomen) şi el a acţionat cu intenţia de a ucide.

Poziţia procesuală ulterioară a părţii vătămate de neconstituire ca parte civilă nu poate avea efecte cu privire la latura penală şi în calificarea încadrării juridice dată faptei deduse judecăţii, cum greşit a mai reţinut instanţa de fond.

Astfel, şi cu privire la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 239 alin. (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., cu motivarea că inculpatul nu ar fi acţionat cu intenţia de a aduce atingere autorităţii agentului de poliţie lovit, instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 147 alin. (1) C. pen. care statuează că funcţionarul public este persoana care exercită permanent sau temporar, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi la care se referă art. 145 C. pen.

Or, rezultă fără echivoc faptul, aspect necontestat de altfel de inculpat, că acesta ştia calitatea oficială în care acţionează agentul de poliţie parte vătămată şi că, în raport de poziţia acestuia în spaţiu în raport de o altă persoană presupus a fi urmărită de inculpat pentru a fi lovită, lovirea acestei alte persoane, nu se putea face decât şi prin lovirea poliţistului parte vătămată, lucru perceput ca atare şi de către acest agent de ordine, care doreşte tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Atât timp cât inculpatul a acţionat cu intenţia de a lovi pe cineva şi a aruncat cu o cârjă spre un grup de persoane din care făcea parte şi agentul de poliţie, el a acceptat că acţionând în acest mod există riscul real de a produce vătămarea nu numai a persoanei pretins vizate dar şi a poliţistului.

Este de reţinut că atât în cazul infracţiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. cât şi în cazul infracţiunii prev. de art. 239 C. pen. latura subiectivă este identică şi anume intenţia, diferenţa dintre cele două infracţiuni fiind dată tocmai de calitatea de agent al statului pe care o are victima, calitate care este protejată prin dispoziţiile legale menţionate.

În consecinţă, în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul, s-a desfiinţat sentinţa şi în rejudecare s-au înlăturat dispoziţiile privind schimbarea încadrării juridice conform celor motivate, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru fiecare infracţiune pentru care a fost trimis în judecată, ţinându-se seama de datele negative ce caracterizează persoana acestuia - atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, comiterea în mod voit şi repetat de fapte penale ulterior faptelor deduse în prezent judecăţii, necăsătorit, fără ocupaţie - şi de urmarea produsă vieţii şi integrităţii corporale mai multor persoane, pedeapsa închisorii şi pedepsele complementare au fost proporţionalizate spre minimul lor, executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie, potrivit art. 57 C. pen., realizând scopul ei prevăzut de art. 52 C. pen.

Au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.I. care a criticat soluţia deciziei pronunţată în apel prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., motivat de faptul că instanţa de apel a dat o greşită încadrare juridică pentru două dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, consecinţa fiind aceea a condamnării inculpatului de către curtea de apel în loc să se menţină, potrivit corectei încadrări juridice, soluţia de încetare a procesului penal raportat şi la atitudinea procesuală pe care au avut-o celelalte părţi implicate.

Apărătorul a precizat că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a aduce atingere autorităţii reprezentată prin poliţistul care a fost atins cu una din cârjele aruncate de inculpat când s-a urcat în maşină în contextul conflictului de la faţa locului şi sub imperiul unei puternice stări de panică. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă la omor, apărătorul a solicitat instanţei să constate că nu exista niciun mobil pentru a cauza o vătămare corporală gravă sau suprimarea vieţii celui lovit, fiind vorba despre şoferul familiei aflată în conflict, iar poliţistul venise la faţa locului însoţit de jandarmi chiar la cererea familiei inculpatului, aspecte care au fost corespunzător analizate de instanţa de fond, în mod corect această instanţă schimbând încadrarea juridică a faptei.

Înalta Curte analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu apreciază recursul formulat doar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. pentru considerentele ce vor fi expuse:

Recurentul inculpat C.I. a invocat cu titlu de premisă incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., motivat de faptul că instanţa de apel a dat o greşită încadrare juridică pentru două dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, consecinţa fiind aceea a condamnării inculpatului de către curtea de apel în loc să se menţină, potrivit corectei încadrări juridice, soluţia de încetare a procesului penal raportat şi la atitudinea procesuală pe care au avut-o celelalte părţi implicate, întrucât inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a aduce atingere autorităţii reprezentată prin poliţistul care a fost atins cu una din cârjele aruncate de inculpat când s-a urcat în maşină în contextul conflictului de la faţa locului şi sub imperiul unei puternice stări de panică. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă la omor, apărătorul a solicitat instanţei să constate că nu exista niciun mobil pentru a cauza o vătămare corporală gravă sau suprimarea vieţii celui lovit, fiind vorba despre şoferul familiei aflată în conflict, iar poliţistul venise la faţa locului însoţit de jandarmi chiar la cererea familiei inculpatului, aspecte care au fost corespunzător analizate de instanţa de fond, în mod corect această instanţă schimbând încadrarea juridică a faptei.

Raportat la aceste motive, Înalta Curte apreciază că interpretarea dată de către inculpat, prin apărător, activităţii infracţionale reţinută în sarcina sa este subiectivă, echivocă şi nu se pliază pe probele dosarului, încadrarea juridică corectă fiind cea constatată de către curtea de apel şi nu cea solicitată de inculpat.

Astfel cu privire la infracţiunea de tentativă de omor cu privire la care a fost trimis în judecată şi condamnat inculpatul, Înalta Curte în consens cu instanţa de apel apreciază că în mod indubitabil acţiunile inculpatului se circumscriu acestei infracţiuni, susţinerea acestuia în sensul că mecanismul producerii leziunilor nu puteau pune în pericol viaţa victimei precum şi că manevrele repetate ale acestuia s-au datorat panicii şi pentru a-şi asigura scăparea sunt nefondate şi lipsite de temei.

Infracţiunea de vătămare corporală este o infracţiune intenţionată. Lovirea sau fapta de vătămare corporala se săvârşeşte cu intenţie când practic făptuitorul îşi dă seama şi vrea sa lovească victima sau să-i producă o vătămare corporală, respectiv urmăreşte posibilitatea vătămării victimei sau prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu-l urmăreşte acceptă posibilitatea producerii lui.

Cu privire la încadrarea juridică ce a fost dată acestei fapte, Înalta Curte, faţă de modalitatea în care a fost săvârşita fapta, a intensităţii acesteia, a împrejurărilor în care aceasta a fost comisă văzând şi concluziile raportului de expertiza care au reţinut ca leziunile constatate întrunesc caracteristicile medico-legale ale periculozităţii pentru viaţă, atât din punct de vedere obiectiv cât şi din perspectiva elementului intenţional al laturii subiective care relevă clar dorinţa ori acceptarea de către inculpat a morţii victimei, apreciază că solicitarea în baza art. 334 în sensul schimbării încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare al instanţei din infracţiunea de tentativă de omor în infracţiunea de vătămare corporală este una nefondată.

Sub acest aspect, atât în doctrină cât şi în jurisprudenţă, s-a subliniat că poziţia subiectiva a făptuitorului - intenţia de a ucide sau de a lovi sau vătăma integritatea corporală - se stabileşte în fiecare caz ţinându-se seama de instrumentul folosit de făptuitor, de zona corpului vizată, numărul loviturilor, intensitatea acestora, precum şi de toate celelalte împrejurări concrete în contextul cărora a fost săvârşită fapta.

În speţă, intenţia inculpatului C.I., de a-l ucide pe B.N., a rezultat, în primul rând din obiectul vulnerant folosit, autoturismul, apt să producă decesul victimei, cât şi intensitatea şi repetabilitatea loviturilor, inculpatul urmărind producerea rezultatului, respectiv decesul părţii vătămate, B.N.

Toate leziunile constatate ştiinţific dovedesc că punerea în primejdie a vieţii victimei s-a apreciat în raport de obiectul vulnerant folosit care, aşa cum s-a arătat mai sus, a fost apt să conducă la decesul victimei, chiar şi în situaţia în care leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei ele îndreptăţesc concluzia că inculpatul a avut reprezentarea suprimării vieţii victimei, rezultat faţă de care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat.

Inculpatul a acceptat moartea victimei ca rezultat posibil al faptei sale, poziţie subiectivă ce trebuie apreciată atât în raport cu modul cum acesta a acţionat, dar şi cu neputinţa victimei de a se apăra. Toate aceste aspecte reţinute, evidenţiază că inculpatul C.I., a avut reprezentarea rezultatului acţiunii sale ceea ce caracterizează intenţia indirectă de a ucide, specifică infracţiunii de omor, intenţie ce reiese clar în cauză din materialitatea actului de agresiune, exercitat de inculpat şi care nu susţine varianta sa în sensul antrenării răspunderii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) C. pen. astfel că incidenţa cazului de casare invocat prin raportare la această faptă este exclusă de plano.

De asemenea şi apărarea formulată de inculpat prin prisma aceluiaşi caz de casare raportat la infracţiunea de ultraj este una puerilă, susţinerea sa în sensul că nu a acţionat cu intenţia de a aduce atingere autorităţii reprezentată prin poliţistul care a fost atins cu una din cârjele aruncate de inculpat când s-a urcat în maşină în contextul conflictului de la locul faptei şi sub imperiul stării de panică, este contrazisă de realitatea datelor tocmai de la faţa locului care relevă clar că acesta, deşi a fost în deplină cunoştinţă de cauză că se află în prezenţa unui reprezentant al autorităţii de stat care era echipat în hainele corespunzătoare exercitării unei asemenea autorităţi, a aruncat cu una din cârje în direcţia în care se afla partea vătămată C.E.L., ignorând în totalitate posibilitatea lovirii acesteia.

Susţinerea sa că a încercat de fapt să scape de cârje pentru a se urca în maşină este de asemenea nesinceră, pentru că este neechivoc faptul că dacă şi-ar fi dorit acest lucru ar fi procedat în alt mod respectiv prin lăsarea cârjelor lângă maşină, ori atât timp cât inculpatul a acţionat cu intenţia de a lovi pe cineva şi a aruncat cu o cârjă spre un grup de persoane din care făcea parte şi agentul de poliţie, el a acceptat că acţionând în acest mod există riscul real de a produce vătămarea nu numai a persoanei pretins vizate dar şi a poliţistului, astfel că solicitarea sa de a se reţine încadrarea juridică dată de instanţa fondului este nejustificată.

Înalta Curte, apreciază pentru considerentele expuse că inculpatul C.I., a săvârşit infracţiunea de ultraj astfel cum a fost trimis în judecată şi că raportat la cazul de casare invocat, acesta nu este incident, infracţiune de lovire sau alte violenţe cu privire la care inculpatul a solicitat să fie tras la răspundere raportat la modul în care fapta a fost comisă neregăsindu-se în prezenta speţă astfel cum a constatat şi instanţa de apel.

Recursul inculpatului C.I. este însă fondat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., referitor la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului care în opinia Înaltei Curţi înfrâng scopul pedepsei care trebuie să aibă nu doar rol coercitiv cât şi educativ în raport de următoarele considerente:

Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului. În această manieră se realizează şi scopul pedepsei, cel de prevenţie generală şi specială.

Cu atât mai mult în cazul infracţiunilor al căror obiect juridic special este diferit trebuie avute în vedere în egală măsură persoana infractorului şi respectiv, reintegrarea şi reeducarea sa socială, cât şi dimensiunea fenomenului infracţional şi aşteptările societăţii faţă de mecanismul justiţiei penale pentru a realiza o proporţionalitate reală între cele două aspecte, pentru că nu idea aplicării unor pedepse exemplare cu efect intimidant este cea care dă valoare procesului în sine, ci aplicarea unor pedepse juste, echitabile atât pentru inculpat cât şi pentru societate.

Analiza criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) este obligatorie şi trebuie făcută cumulativ, având în vedere faptul că primele două criterii - dispoziţiile părţii generale ale Codului penal şi limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia - vizează legalitatea operaţiunilor de individualizare judiciară - astfel încât trebuie insistat deopotrivă şi asupra celorlalte criterii şi anume gravitatea faptei săvârşite, persoana făptuitorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol social al faptei săvârşite nu trebuie analizat în detrimentul celorlalte criterii de individualizare, iar simpla constatare a gradului de pericol social generic crescut al infracţiunilor în general nu trebuie să reprezinte o motivare a mecanismului de individualizare judiciară a pedepsei ce urmează să fie aplicată, ci impune obligaţia analizării gradului de pericol social concret alături de analiza celorlalte criterii de individualizare.

Pentru a se putea aprecia în mod concret gravitatea faptei şi pentru a se realiza o justă individualizare a pedepsei este necesar a se raporta fapta dedusă judecăţii la sistemul general de valori acceptat de societate şi care ar trebui să se reflecte în hotărârea pronunţată. De asemenea este important a se analiza conţinutul concret al faptei acţiunea sau inacţiunea concretă, mijloacele folosite, urmarea imediată şi în egală măsură caracterul şi importanţa obiectului infracţiunii, caracterul şi importanţa urmărilor acesteia prejudiciul efectiv produs care trebuie să se reflecte în conţinutul hotărârii judecătoreşti evaluarea gravităţii faptei nu se poate realiza în absenţa unei analize serioase a vinovăţiei infractorului, a atitudinii psihice a acestuia faţă de fapta comisă şi urmările produse.

În speţă, inculpatul C.I. a fost acuzat şi condamnat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, fapte ce au fost pe deplin dovedite şi al căror grad de pericol social concret a fost corect apreciat de instanţa de apel.

În cauză instanţele au ţinut seama de gravitatea concretă a faptelor fără a nega sau minimaliza gradul de pericol social concret al faptei, a modalităţii şi mijloacelor concrete de săvârşire, însă au ignorat celelalte aspecte precum circumstanţele reale şi personale ale acestuia.

Persoana infractorului este un alt criteriu de individualizare judiciară a pedepselor care trebuie să corespundă şi să fie adecvate şi proporţionale faţă de fiecare inculpat, raportat la periculozitatea socială a acestuia şi trăsăturile sale specifice care îi definesc personalitatea şi care alcătuiesc practic cumulul de circumstanţe care nu pot fi ignorate, circumstanţe care trebuie acordate în considerarea persoanei sale şi din altă perspectivă, conduită profesională bună anterior comiterii faptei şi un comportament riguros şi ireproşabil, compatibil cu atribuţiile şi rolul său în societate şi care nu trebuie minimizate în alegerea sancţiunii ce corect a fost aplicată aşa încât Înalta Curte apreciază că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin cuantumul său în raport de circumstanţele personale ale inculpatului care a conştientizat gravitatea faptelor comise şi a dat dovadă de regret şi totodată a realizat care este scopul legii penale şi că aceasta trebuie respectată, nu este una justă de natură să fundamenteze proporţionalitatea între scopul reeducării inculpatului prin caracterul retributiv al pedepsei aplicate şi aşteptările societăţii faţă de actul de justiţie realizat sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate aşa încât din acest punct de vedere se impune a fi reformată fără ca modalitatea de executare a pedepsei să fie schimbată

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată este netemeinică motiv pentru care va admite recursul formulat de inculpat numai cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei şi în rejudecare va admite recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 188 din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa în parte decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei şi rejudecând în fond:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în pedepsele componente de 8 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 1 an închisoare pe care le repune în individualitatea lor.

Va reduce pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la 174 alin. (1) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare urmare reţinerii art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe durata de 3 ani.

Va reduce pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 239 alin. (2) şi (5) C. pen. de la 3 ani închisoare la 6 luni închisoare urmare reţinerii art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. e) C. pen.

Va reduce pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 de la 1 an închisoare la 4 luni închisoare urmare reţinerii art. 74 alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen.

Va anula beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei aplicate faţă de inculpatul C.I. prin Sentinţa penală nr. 354 din 10 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în Dosarul nr. 2901/208/2011.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. şi art. 35 C. pen.

Va consta concurente infracţiunile din prezenta hotărâre cu infracţiunea de vătămare corporală din culpă pentru care inculpatul C.I. a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 354 din 10 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în Dosarul nr. 2901/208/2011 şi va dispune contopirea acestor pedepse, urmând ca inculpatul C.I. să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen. va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 188 din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei şi rejudecând în fond:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în pedepsele componente de 8 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 1 an închisoare pe care le repune în individualitatea lor.

Reduce pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la 174 alin. (1) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen. de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare urmare reţinerii art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe durata de 3 ani.

Reduce pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 239 alin. (2) şi (5) C. pen. de la 3 ani închisoare la 6 luni închisoare urmare reţinerii art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. e) C. pen.

Reduce pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 de la 1 an închisoare la 4 luni închisoare urmare reţinerii art. 74 alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen.

Anulează beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei aplicate faţă de inculpatul C.I. prin Sentinţa penală nr. 354 din 10 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în Dosarul nr. 2901/208/2011.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen.

Constată concurente infracţiunile din prezenta hotărâre cu infracţiunea de vătămare corporală din culpă pentru care inculpatul C.I. a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 354 din 10 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în Dosarul nr. 2901/208/2011 şi dispune contopirea acestor pedepse, urmând ca inculpatul C.I. să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 259/2013. Penal. Traficul de influenţă...		ICCJ. Decizia nr. 1000/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1101/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1101/2013. Penal