ICCJ. Decizia nr. 2662/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2662/2013

Dosar nr. 10877/99/2011

Şedinţa publică din 10 septembrie 2013

Deliberând asupra recursului declarat de către inculpata T.A. împotriva deciziei penale nr. 12 din 29 ianuarie 2013 a Curţii de apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 341 din data de 7 septembrie 2012 a Tribunalului Iaşi, au fost condamnate, prin schimbarea încadrării juridice, inculpatele:

I. S.B., fără antecedente penale, la pedepsele de:

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), coroborat cu art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen.

- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), coroborat cu art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen.

- 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), coroborat cu art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (3) C. pen. a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatei S.B. urmând ca aceasta să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c), dreptul de a mai ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, C. pen., pe durata pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare pe o durată de 3 ani şi 8 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

II. T.A., fără antecedente penale, la pedepsele de:

- 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), coroborat cu art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen.

- 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), coroborat cu art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen.,

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatei T.A. urmând ca aceasta să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 1 an şi 10 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., pe durata pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare pe o durată de 3 ani şi 10 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

S-a dispus plata diferenţei de onorariu expert în cuantum de 134,3 RON de către Compartimentul contabilitate al Tribunalului Iaşi către expert contabil F.M.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ. şi art. 6 din Legea nr. 287/2009 a admis acţiunea civilă promovată în cauză de Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată prin D.G.F.P. Iaşi, cu sediul în Iaşi, judeţul Iaşi.

A obligat inculpata S.B., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.A.S. SRL, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de insolvenţă H.R., cu sediul în I., judeţul Iaşi, la plata sumei de 78.685,66 RON, plus dobânda legală prevăzute de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 până la achitarea debitului.

A obligat inculpata S.B., în solidar cu inculpata T.A. şi cu partea responsabilă civilmente SC M.A.S. SRL, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă H.R., la plata sumei de 96.126 RON, plus dobânda legală prevăzute de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 până la achitarea debitului.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatelor S.B. şi T.A. şi ale părţii responsabile civilmente, dispusă prin încheierea din data de 27 februarie 2012, până la concurenţa sumei de 174.771 RON, în cazul inculpatei S.B. şi a părţii responsabile cîvirmente, şi până la concurenţa sumei de 96.126 RON în cazul inculpatei T.A.

În baza art. 14, art. 348 şi art. 445 C. proc. pen. a dispus anularea integrală a înscrisurilor falsificate, respectiv: factura fiscală din 15 ianuarie 2006; factura fiscală din 6 ianuarie 2006; factura fiscală din 16 ianuarie 2006; factura fiscală din 2 februarie 2006; factura fiscală din 4 martie 2006; factura fiscală din 3 martie 2006; factura fiscală din 10 septembrie 2006; factura fiscală din 10 noiembrie 2006; factura fiscală din 20 noiembrie 2006; factura fiscală din 2 decembrie 2006; factura fiscală din 3 decembrie 2006; factura fiscală din 4 iunie 2006; factura fiscală din 5 iulie 2005; factura fiscală din 3 august 2005; factura fiscală din 2 octombrie 2005; factura fiscală din 2 noiembrie 2005; chitanţa din 2 februarie 2006; chitanţa din 2 martie 2006; chitanţa din 3 martie 2006; chitanţa din 4 iunie 2006; chitanţa din 10 septembrie 2006; chitanţa din 10 noiembrie 2006; chitanţa din 16 ianuarie 2006; chitanţa din 2 octombrie 2005; chitanţa din 2 noiembrie 2005; chitanţa din 2 decembrie 2006; chitanţa din 3 decembrie 2006;

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 şi art. 7 şi 21 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi unei copie a prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare în cazul inculpatei S.B.

În baza art. 191 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen. a obligat inculpatele S.B. şi T.A. la plata sumei de câte 1.667,15 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în solidar şi cu partea responsabilă civilmente, sumă ce include şi onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi iniţial din oficiu pentru inculpate, de câte 100 RON pentru fiecare, şi care va fi avansat Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei potrivit art. 189 C. proc. pen.

Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, tribunalul a reţinut:

În fapt, la data de 25 mai 2005 S.B. a înfiinţat SC M.A.S. SRL, societate la care inculpata era asociat unic şi administrator şi care avea ca şi obiect principal de activitate comerţul cu produse feroase şi neferoase.

La SC M.A.S. SRL nu a existat un angajat cu contract de muncă sau convenţie civilă, o persoană specializată pentru ţinerea evidenţei contabile a societăţii, parte din actele contabile ale societăţii fiind întocmite de T.A. în baza unei înţelegeri verbale avute cu administratorul societăţii, S.B.

În anul 2006 referitor la activitatea SC M.A.S. SRL au fost demarate o serie de controale de către Garda Financiară Iaşi, prin coroborarea analizei evidenţelor contabile ale societăţii cu controale realizate de alte structuri teritoriale ale Gărzii. Aceste controale au fost determinate de o sesizare adresată în anul 2006 Comisariatului General al Gărzii, înregistrată din 18 septembrie 2006. Astfel, în urma verificării documentelor financiar contabile puse la dispoziţie de administratorul societăţii organele fiscale de control au identificat un număr de 9 facturi fiscale emise către SC N.C. SRL Iaşi şi SC S. SRL Braşov care nu au fost evidenţiate în contabilitatea SC M.A.S. SRL. În acest sens, organele de control, potrivit fişei de înregistrări din contabilitatea SC N.C. SRL Iaşi, au identificat 8 facturi emise către această societate, respectiv: factura din 25 iulie 2005 în valoare de 8.774,34 RON, factura din 3 august 2005 în valoare de 1.593,77 RON, factura din 6 septembrie 2005 în valoare de 9.475,49 RON, factura din 3 februarie 2006 în valoare de 2.765,92 RON, factura din 6 februarie 2006 în valoare de 11.883,70 RON, factura din 13 februarie 2006 în valoare de 11.777,07 RON, factura din 1 mai 2006 în valoare de 10.680,84 RON şi factura din 16 mai 2006 în valoare de 9.184,30 RON. De asemenea, cu ocazia acestui control s-a identificat şi factura fiscală din 18 ianuarie 2006 în valoare de 5.340,40 RON, emisă de SC M.A.S. SRL către SC S. SRL Braşov, factură achitată integral cu OP din 23 ianuarie 2006 şi care nu a fost înregistrată în contabilitatea societăţii administrată de inculpata S.B.

În urma acestor verificări organele fiscale de control au identificat şi facturi de aprovizionare a SC M.A.S. SRL de la diverşi furnizori, respectiv:

- SC S.A. SRL Hârlău, Iaşi, factura fiscală din 15 ianuarie 2006 şi factura fiscală din 6 ianuarie 2006.

- SC N.T. SRL Constanţa, factura fiscală din 16 ianuarie 2006 şi factura fiscală din 2 februarie 2006.

- SC C. SRL Piteşti, Argeş, factura fiscală din 3 martie 2006, factura fiscală din 10 septembrie 2006, factura fiscală din 20 noiembrie 2006, factura fiscală din 2 decembrie 2006.

- SC D. SRL Timişoara, factura fiscală din 10 noiembrie 2006, factura fiscală din 4 martie 2006, factura fiscală din 3 decembrie 2006, factura fiscală din 4 iunie 2006;

- SC C.M. SRL Iaşi, factura fiscală din 5 iulie 2005, factura fiscală din 3 august 2005, factura fiscală din 2 octombrie 2005, factura fiscală din 2 noiembrie 2005.

Potrivit verificărilor efectuate de secţiile teritoriale ale Gărzii Financiare din aria de înregistrare fiscală a furnizorilor, ca şi datelor comunicate de O.R.C. la solicitarea instanţei de judecată, SC D. SRL Timişoara nu a vândut deşeuri în anul 2006 către SC M.A.S. SRL, datele de identificare a societăţii transmise de O.R.C. fiind diferite de cele înscrise în facturile fiscale anterior menţionate.

Referitor la celelalte societăţi comerciale pretins furnizoare, organele fiscale au stabilit că ele sunt „societăţi fantomă” întrucât nu funcţionează la sediile sociale declarate şi nu furnizează organelor fiscale date de natură a fi stabilite impozitele şi taxele datorate bugetului de stat.

Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 6 ianuarie 2010 şi raportului de expertiză din 15 noiembrie 2010 nu s-a putut stabili dacă semnăturile de la rubrica „semnătura şi ştampila furnizorului” de pe facturile fiscale anterior menţionate au fost executate de inculpatele S.B. sau T.A., însă potrivit raportului de expertiză grafoscopică din 30 octombrie 2007 s-a ajuns la concluzia că cele 16 facturi fiscale şi un număr de 11 chitanţe fiscale aferente acestora au fost completate de inculpata T.A.

În declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată, ambele inculpate au negat comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

Inculpata S.B. a susţinut că nu ştie carte, însă a semnat acte în numele societăţii pe care a înfiinţat-o şi al cărei administrator a fost. De altfel, în concluziile formulate cu privire la fondul cauzei, apărătorul ales al inculpatei a solicitat condamnarea inculpatei la o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării şi nu achitarea acesteia, inculpata apreciind că întreaga răspundere revine contabilei firmei, respectiv inculpata T.A.

Instanţa de fond a reţinut că cele două inculpate s-au acuzat reciproc de neregulile constatate de organele de control, inculpata T.A. susţinând că a întocmit acte contabile pentru SC M.A.S. SRL doar sporadic, însă a recunoscut că a trecut în facturile completate cele declarate de inculpata S.B. cu privire la mărfurile presupus achiziţionate, fără a vedea în fapt achiziţiile: „cantităţile consemnate nu le-am văzut niciodată în realitate”.

Apărările celor două inculpate nu au fost reţinute de instanţa de judecată pentru următoarele considerente:

În primul rând inculpatei S.B. îi revine răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii SC M.A.S. SRL, societate al cărei asociat unic şi administrator legal era, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991. Doar în situaţia în care inculpata, în calitate de administrator al acestei societăţi, ar fi angajat în cadrul acestei societăţi o persoană cu studii economice care să fie împuternicită să îndeplinească funcţia de contabil sau ar fi încheiat un contract de prestări servicii cu o persoană fizică sau juridică autorizată potrivit legii ar putea susţine că vina pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine altei persoane [art. 10, alin. (2)-(4), Legea nr. 82/1991]. Instanţa de fond reţine că nici în cursul urmăririi penale, nici în cursul judecăţii, S.B. nu a făcut dovada faptului că T.A. sau o altă persoană ar fi avut calitatea de contabil al societăţii, angajat cu contract de muncă sau convenţie de prestări servicii. Simpla susţinere a inculpatei Stănescu că T.A. era cea care „ţinea” contabilitatea SC M.A.S. SRL nu echivalează cu o înlăturare a răspunderii legale a acesteia în calitatea pe care o deţinea de asociat unic şi administrator al firmei.

Instanţa reţine şi că susţinerile inculpatei T.A. că nu ştia ce acte contabile a completat şi caracterul nereal al tranzacţiilor consemnate în facturile şi chitanţele completate nu sunt confirmate de probe. Aşa cum a recunoscut în faţa instanţei de judecată, inculpata T.A. are studii de contabilitate, prezumţia fiind că are cunoştinţele necesare pentru a identifica problemele din contabilitatea unei firme, spre deosebire de inculpata S.B. Ori, în ciuda studiilor sale şi a reglementărilor legale în materie, inculpata T.A. a acceptat să întocmească sporadic acte contabile pentru SC M.A.S. SRL administrată de inculpata S.B., completând facturi şi chitanţe fiscale, contrar prevederilor legale, în baza simplelor declaraţii ale inculpatei sau chiar ale soţului acesteia, persoană fără vreo calitate în cadrul societăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 155 C. fisc. factura se emite şi se completează de furnizor, nu de beneficiar (SC M.A.S. SRL era beneficiarul cantităţilor de marfa cu privire la care inculpata T.A. a completat cele 16 facturi fiscale), cum este cazul celor de faţă. Prin urmare, inculpata T.A. trebuia să primească facturile cu datele completate, nu să completeze ea aceste menţiuni, ştiind că o astfel de procedură încalcă dispoziţiile legale.

În plus, potrivit H.G. nr. 831/1997 şi ordinelor ministrului finanţelor nr. 1849/2004 şi nr. 2226/2006, factura se întocmeşte la momentul livrării, în caz contrar trebuind să fie însoţită de un aviz de însoţire a mărfii ale cărui număr şi dată se trec în factură.

În cauză completarea facturilor de către inculpata T.A. s-a efectuat cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor legale anterior menţionate, iar susţinerea inculpatei că nu avea de unde să cunoască caracterul nereal al tranzacţiilor pe care le-a consemnat în aceste facturi nu poate fi primită în condiţiile în care inculpata ştia că nu aceasta este procedura de completare a unei facturi, a văzut că în cuprinsul facturii nu era trecută cantitatea de mărfuri achiziţionată şi a trecut aceste date în lipsa unui aviz de însoţire a mărfii.

În drept, faptele inculpatei S.B. care, în calitate de administrator al SC M.A.S. SRL, în perioada 25 iulie 2005-16 mai 2006, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înstrăinat către SC N.C. SRL şi către SC S. SRL Braşov deşeuri neferoase, conform unor facturi fiscale (nouă), operaţiuni care, cu intenţie şi în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, nu au fost înregistrate în actele contabile ale societăţii, cauzând un prejudiciu bugetului de stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Dispoziţiile art. 13 sunt reţinute de instanţa de judecată, în urma schimbării de încadrare juridică pusă în discuţia contradictorie a părţilor, pentru a se evidenţia situaţia tranzitorie în care a fost comisă infracţiunea de către inculpată, infracţiune continuată a cărei executare a început sub Legea nr. 87/1994 şi s-a epuizat sub imperiul Legii nr. 241/2005, fiind considerată comisă sub aceste din urmă dispoziţii legale. În acelaşi timp de la momentul epuizării infracţiunii Legea nr. 241/2005 a mai suferit modificări, unele de substanţă, inculpatei fiindu-i aplicabile dispoziţiile legale cele mai favorabile.

Fapta aceleiaşi inculpate care, în perioada 5 iulie 2005-3 decembrie 2006, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a determinat, cu intenţie şi cu scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, pe inculpata T.A. să completeze cu date nereale o serie de facturi fiscale şi chitanţe, acte care au fost evidenţiate în contabilitatea SC M.A.S. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), precum şi ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Aceste infracţiuni au fost reţinute de instanţa de judecată prin schimbarea încadrării juridice a faptelor pusă în discuţia contradictorie a părţilor, având în vedere, pe de o parte, modificările legislative din materia incriminării infracţiunii de evaziune fiscală, şi pe de altă parte calitatea în care cele două inculpate au acţionat în prejudicierea bugetului de stat.

Astfel, dispoziţiile art. 13 sunt reţinute de instanţa de judecată pentru a se evidenţia situaţia tranzitorie în care a fost comisă infracţiunea de evaziune fiscală, infracţiune continuată a cărei executare a început sub Legea nr. 87/1994 şi s-a epuizat sub imperiul Legii nr. 241/2005 (intrată în vigoare la 26 august 2005), fiind considerată comisă sub aceste din urmă dispoziţii legale. În acelaşi timp, de la momentul epuizării infracţiunii, Legea nr. 241/2005 a mai suferit modificări, unele de substanţă, inculpatei fiindu-i aplicabile dispoziţiile legale cele mai favorabile. Deşi procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatei S.B. pentru infracţiunea de instigare la evaziune fiscală, pentru evaziunea fiscală generată de activitatea SC M.A.S. SRL nu poate răspunde decât administratorul şi asociatul firmei, în speţă inculpata S.B., întrucât doar acestora le revin obligaţii fiscale şi deci se pot sustrage de la îndeplinirea lor. De aceea, autor al infracţiunii de evaziune fiscală nu poate fi decât inculpata S.B. (şi SC M.A.S. SRL, societate care însă nu a fost trimisă în judecată în calitate de inculpată), actele materiale ce se impută inculpatei T.A., constând în întocmirea în fals a unui de număr de 16 facturi şi 11 chitanţe fiscale, constituind doar un ajutor pentru inculpata S.B. pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.

Ca atare, fapta inculpatei T.A., constând în aceea că în perioada 5 iulie 2005-3 decembrie 2006, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie, a completat cu date nereale 16 facturi fiscale şi 11 chitanţe, acte care ulterior au fost înregistrate în actele contabile ale SC M.A.S. SRL în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constituie infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzute de 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Complicitatea inculpatei T.A. la infracţiunea de evaziune fiscală comisă de inculpata S.B. se reţine în urma schimbării încadrării juridice puse în discuţia contradictorie a părţilor, actele de falsificare a facturilor şi chitanţelor fiscale constituind un ajutor pentru inculpata S.B. în realizarea scopului sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către stat. De asemenea, sunt aplicabile şi în cazul acestei inculpate prevederile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) pentru aceleaşi considerente anterior menţionate.

Deşi apărătorul inculpatei T.A. şi inculpata personal au susţinut că aceasta nu cunoştea caracterul nereal al celor consemnate în facturile fiscale şi chitanţele completate, aşa cum am arătat anterior, această cunoaştere rezultă cu prisosinţă din multitudinea normelor legale încălcate de inculpată cu ocazia acestei activităţi. În acelaşi timp activitatea inculpatei a facilitat sustragerea de către inculpata S.B. de la plata obligaţiilor fiscale, activitate pe care inculpata T.A. a prevăzut-o prin prisma studiilor sale de contabilitate. Este adevărat că inculpata T.A. nu avea vreo calitate în cadrul SC M.A.S. SRL şi că nu putea să urmărească pentru sine scopul specific infracţiunii de evaziune fiscală, însă pentru atragerea răspunderii complicelui nu este necesară vreo calitate specială iar activitatea inculpatei se circumscrie unui ajutor pentru inculpata S.B. în vederea sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

De remarcat faptul că în cauză nu sunt aplicabile prevederile deciziei în interesul legii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4/2008 potrivit căreia art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 ar absoarbe falsul intelectual. Aceasta întrucât inculpata T.A. nu poate fi acuzată de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., nefiind angajată legal în cadrul SC M.A.S. SRL sau să fi avut încheiat contract de prestări servicii, falsificarea facturilor şi chitanţelor fiscale fiind o activitate cu incriminare distinctă în cazul acesteia şi care atrage răspunderea penală a inculpatei distinct de răspunderea pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală. În plus, cele două infracţiuni au un obiect juridic distinct, încrederea publicului în veridicitatea înscrisurilor sub semnătură privată, respectiv îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, neputându-se vorbi de o dublare a răspunderii penale în cauză prin reţinerea unui concurs de infracţiuni.

În raport de menţiunile anterioare privind elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina celor două inculpate, instanţa, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a unora dintre faptele pentru care inculpatele S.B. şi T.A. au fost trimise în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Astfel, pentru inculpata S.B., în loc de infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), se va reţine infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în loc de infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), se va reţine infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) Pentru inculpata T.A. a schimbat încadrarea juridică a uneia dintre fapte, respectiv din infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Faţă de cele anterior expuse, reţinând că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen. din perspectiva infracţiunilor pentru care inculpatele S.B. şi T.A. au fost trimise în judecată, în sensul că faptele există, constituie infracţiunile reţinute de instanţă în urma schimbării de încadrare juridică şi au fost comise de inculpate în modalitatea şi cu contribuţia anterior descrise, instanţa a dispus condamnarea acestora.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatelor S.B. şi T.A. pentru fiecare dintre infracţiunile comise instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) privind dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare din legea specială sau C. pen., gradul de pericol social al faptei săvârşite, relevat de modalitatea de comitere, dar şi persoana inculpatelor.

Astfel, la momentul procesual al dezbaterilor, nici inculpata S.B. şi nici inculpata T.A. nu erau cunoscute cu antecedente penale. Chiar dacă în fişa de cazier judiciar a inculpatei T.A. figurează mai multe puneri în mişcare a acţiunii penale, nu este consemnată nici o condamnare definitivă, pentru cauzele în care inculpata este cercetată aceasta beneficiind de prezumţia de nevinovăţie.

Constatând aceste aspecte şi având în vedere că inculpatele sunt persoane integrate social, cu familii întemeiate şi cu o conduită socială conformă până la momentul comiterii faptelor ce au făcut obiectul prezentei cauze, instanţa a reţinut în favoarea acestora, în cazul fiecărei infracţiuni, şi circumstanţa atenuantă prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., dând efect dispoziţiilor art. 76 lit. d) sau e) C. pen., după caz, şi a aplicat inculpatelor pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de lege în cazul fiecărei infracţiuni.

Prin raportare la datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpatelor, dar şi la circumstanţele comiterii fiecărei infracţiuni şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin fapta comisă, la gradul de conştientizare a ilicitului acţiunii întreprinse de fiecare inculpată determinat prin raportare la gradul de cultură al acestora, instanţa a aplicat pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina lor pedepse cu închisoarea, într-un cuantum corespunzător unei juste individualizări a pedepsei.

Cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpatei S.B. şi infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatei T.A., instanţa, în raport de art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (3) C. pen., ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele cu închisoarea aplicate fiecărei inculpate, urmând ca acestea să execute pedeapsa principală cea mai grea, fără aplicarea vreunui spor.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat fiecărei inculpate pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), dar şi lit. c), dreptul de a mai ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, în cazul inculpatei S.B., pe durata pedepsei principale.

În raport de prevederile art. 71 alin. (2) C. pen., instanţa a interzis inculpatelor doar drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a, lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, reţinând că natura faptelor săvârşite şi datele personale ale inculpatelor conduc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul de lege menţionat.

Referitor la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. aplicată inculpatei S.B., instanţa a constatat că aceasta s-a folosit de calitatea sa de administrator al SC M.A.S. SRL în vederea comiterii infracţiunii, motiv pentru care se impune aplicarea art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatei fiindu-i interzis dreptul de a mai ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale. De altfel, aceasta va deveni şi nedemnă de a mai ocupa o astfel de funcţie la momentul rămânerii definitive a condamnării prin raportare la prevederile art. 12 din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., instanţa a avut în vedere hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 6 octombrie 2005, prin care instanţa europeană a constatat încălcarea prevederilor art. 3 din Protocolul nr. l ca urmare a interzicerii în baza legii a dreptului de a alege persoanei ce a fost condamnată la pedeapsa închisorii, apreciind că o restrângere generală, automată şi nediferenţiată a unui drept fundamental consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, depăşeşte marja de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi, dar şi decizia 74/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii. Faţă de aceste considerente, apreciind că în prezenta cauză, din probatoriul administrat, nu rezultă o nedemnitate a inculpatelor în ceea ce priveşte dreptul de a alege, instanţa nu a interzis exerciţiul acestui drept de natură electorală şi, în consecinţă, nu a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. Întrucât fapta ce face obiectul cauzei nu are legătură cu modalitatea de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor părinteşti şi nu rezultă din actele dosarului că inculpatele ar fi fost desemnate, sau să existe posibilitatea previzibilă ca acestea să fie desemnate, tutore sau curator al unei persoane, instanţa nu a interzis acestora nici drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen.

Având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatelor S.B. şi T.A., faptul că acestea nu au mai fost anterior condamnate pentru comiterea vreunei infracţiuni, vârsta inculpatelor şi faptul că acestea par a avea suportul familiilor lor în adoptarea unui comportament licit pe viitor, dar şi gravitatea relativ redusă a faptelor comise de acestea, prin raportare la cuantumul prejudiciului şi modalitatea efectivă de comitere, instanţa a considerat că simpla aplicare a pedepsei constituie un avertisment suficient pentru inculpate şi că, chiar fără executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea aplicate, acestea nu vor mai comite alte infracţiuni. Instanţa a avut în vedere şi faptul că inculpatele, chiar dacă nu au recunoscut comiterea faptelor (de altfel, legea recunoaşte dreptul persoanei de a nu se autoincrimina), s-au prezentat în faţa instanţei de judecată la aproape toate termenele stabilite şi par a conştientiza consecinţele grave ale comportamentului ilicit adoptat.

De aceea instanţa, în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 8 luni închisoarea stabilită în sarcina inculpatei S.B., pe o durată de 3 ani şi 8 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen., dar şi a pedepsei cu închisoarea stabilite în sarcina inculpatei T.A., de 1 an şi 10 luni închisoare, pe o durată de 3 ani şi 10 luni, reprezentând, de asemenea, termen de încercare. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor cu închisoarea astfel stabilite a suspedat şi executarea pedepsei accesorii aplicată pentru fiecare inculpată.

Instanţa, în baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatelor că în cazul săvârşirii altei infracţiuni se va dispune revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei şi executarea acesteia în întregime.

Cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei instanţa a constatat că partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 174.771 RON, plus dobânda legală.

S-a constatat însă că, deşi constituirea de parte civilă a fost formulată global în dosar, se impune defalcarea prejudiciului imputabil inculpatelor S.B. şi T.A. mai ales din perspectiva faptului că inculpata S.B. a fost condamnată pentru comiterea a două infracţiuni de evaziune fiscală iar inculpata T.A. pentru participare în calitate de complice la comiterea doar a unei infracţiuni de evaziune fiscală.

De remarcat faptul că deşi instanţa a încuviinţat proba cu expertiză contabilă în cauză aceasta nu a putut fi efectuată datorită lipsei actelor contabile ale societăţii şi, mai ales, deficienţei cu care este evident că inculpata S.B. a organizat şi condus activitatea contabilă a SC M.A.S. SRL.

În aceste condiţii instanţa a dat eficienţă în cauză calculului prejudiciului efectuat prin estimare de organele fiscale. Aceasta şi prin raportare la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 241/2005 potrivit cărora în cazul în care, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, nu se pot stabili, pe baza evidenţelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, în speţă organele fiscale, prin estimare, în condiţiile C. proc. fisc. Deşi posibilitatea de aplicare a calculului prejudiciului prin estimare a fost pusă în vedere inculpatelor, în principal inculpatei S.B., acestea au susţinut că nu mai au în posesia lor acte aparţinând contabilităţii SC M.A.S. SRL, expertul contabil desemnat fiind astfel în imposibilitate de a mai continua efectuarea expertizei dispuse, întocmind în cauză un raport de imposibilitate a efectuării expertizei.

Astfel, potrivit rapoartelor A.N.A.F. privind calculul prejudiciului cauzat bugetului de stat prin activitatea SC M.A.S. SRL, pentru infracţiunea de evaziune fiscală constând în faptele inculpatei S.B. care, în calitate de administrator al SC M.A.S. SRL, în perioada 25 iulie 2005-16 mai 2006, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii „infracţionale, a înstrăinat către SC N.C. SRL şi către SC S. SRL Braşov deşeuri neferoase, conform unor facturi fiscale (nouă), operaţiuni care, cu intenţie şi în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, nu au fost înregistrate în actele contabile ale societăţii, rezultă un prejudiciu în cuantum de 78.685,66 RON. Acest prejudiciu cuprinde TVA aferent facturilor neînregistrate în cuantum de 10.557,66 RON, la care se adaugă accesorii, respectiv majorări de întârziere (4.935 RON) şi penalităţi (51 RON), calculate de organele fiscale până la data de 29 iunie 2007, precum şi un impozit pe profit suplimentar, provenit din venituri neînregistrate, în cuantum de 37.133 RON, la care de asemenea se adaugă accesorii, respectiv majorări de întârziere (25.876 RON) şi penalităţi (133 RON), calculate de organele fiscale până la data de 29 iunie 2007.

Instanţa de fond a remarcat faptul că deşi în prezent legea fiscală prevede posibilitatea de percepere doar a dobânzii la întârzierea la plată a obligaţiilor fiscale, pentru perioada la care organele fiscale au efectuat calculul aceste reglementări prevedeau ca accesorii penalităţi şi majorări de întârziere cumulate. În plus, având în vedere faptul că instanţa a obligat inculpata S.B. la plata accesoriilor calculate deja de organele fiscale până la data de 29 iunie 2007, acestea vor putea calcula şi percepe dobânda prevăzute de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 la debitul principal doar de la data de 30 iunie 2007 şi până la achitarea efectivă a debitului.

Pentru infracţiunea de evaziune fiscală constând în aceea că în perioada 5 iulie 2005-3 decembrie 2006, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpata T.A. a completat cu date nereale 16 facturi fiscale şi 11 chitanţe, acte care ulterior au fost înregistrate în contabilitatea SC M.A.S. SRL, ajutând astfel pe inculpata S.B. să se sustragă de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, rezultă un prejudiciu în cuantum de 96.126 RON. Prejudiciul se compune, conform calculelor defalcate ale autorităţilor fiscale, din suma de 53.278 RON reprezentând TVA dedus eronat conform facturilor întocmite în fals de inculpata T.A. şi înregistrate în contabilitatea SC M.A.S. SRL de inculpata S.B., la care se adaugă suma de 42.848 RON reprezentând majorări de întârziere calculate de organele fiscale până la data de 29 iunie 2007 cum rezultă din anexele la rapoartele ataşate dosarului de urmărire penală. Având în vedere că instanţa a inclus în cuantumul acestui prejudiciu sumele calculate de organele fiscale cu titlu de accesorii până la data de 29 iunie 2007, acestea vor putea calcula şi percepe dobânda prevăzute de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 la debitul principal doar de la data de 30 iunie 2007 şi până la achitarea efectivă.

Întrucât în latura penală a cauzei s-a reţinut vinovăţia inculpatelor S.B. şi T.A. în comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, dintre care doar a doua infracţiune este comisă cu participaţia ambelor inculpate, acestea au fost obligate la repararea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin faptele lor ilicite. Având în vedere că în cauză a fost introdusă în calitate de parte responsabilă civilmente SC M.A.S. SRL aceasta răspunde solidar cu inculpatele în repararea prejudiciului stabilit. Instanţa a avut în vedere faptul că deşi partea responsabilă civilmente este în procedură de faliment, până la data pronunţării sentinţei de faţă nu a fost radiată, aceasta putând răspunde cu patrimoniul său în repararea prejudiciului cauzat de faptele inculpatei S.B., asociat unic şi administrator statutar al societăţii la data comiterii lor.

De aceea instanţa a admis acţiunea civilă promovată în cauză şi în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ. şi art. 6 din Legea nr. 287/2009 a obligat inculpata S.B., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.A.S. SRL, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă H.R., la plata sumei de 78.685,66 RON către partea civilă, plus dobânda legală prevăzute de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 până la achitarea debitului. De asemenea, instanţa a obligat inculpata S.B., în solidar cu inculpata T.A. şi cu partea responsabilă civilmente SC M.A.S. SRL, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă H.R., la plata către partea civilă a sumei de 96.126 RON, plus dobânda legală prevăzute de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 până la achitarea debitului.

Având în vedere prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatelor S.B. şi T.A. şi ale părţii responsabile civilmente, dispusă prin încheierea din data de 27 februarie 2012, până la concurenţa sumei de 174.771 RON, în cazul inculpatei S.B. şi a părţii responsabile civilmente, şi până la concurenţa sumei de 96.126 RON în cazul inculpatei T.A.

În baza art. 14, art. 348 şi art. 445 C. proc. pen. instanţa a dispus anularea integrală a înscrisurilor falsificate.

În termenul legal, hotărârea a fost apelată de inculpata T.A., cu motivarea că nu a cunoscut caracterul real al celor consemnate în facturi, astfel că nu a existat forma de vinovăţie a intenţiei directe în săvârşirea faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată, că nu a urmărit producerea unor consecinţe juridice, că faţă de neexistenţa vinovăţiei pentru fapta de fals în înscrisuri nu există nici fapta de complicitate la evaziune fiscală, întrucât nu a existat intenţia de a ajuta pe inculpata S.B. să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale, că greşit a fost obligată la despăgubiri civile, că pedeapsa aplicată este prea mare.

Prin decizia penală nr. 12/2013 a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpata T.A. împotriva sentinţei penale nr. 341 din data de 7 septembrie 2012 a Tribunalului Iaşi.

A fost obligată inculpata apelantă să achite statului suma de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea de apel a reţinut că Tribunalul a stabilit o situaţie de fapt conforma cu probele administrate, a aplicat corect dispoziţiile legale incidente, a individualizat pedeapsa inculpatei apelante cu luarea în consideraţie a tuturor criteriilor generale enumerate la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a stabilit corect răspunderea civilă a inculpatelor şi a părţii responsabile civilmente.

În raport cu pregătirea pe care o are inculpata apelantă, economist, cu studii superioare, nu se poate susţine că a completat cu date nereale 16 facturi şi 11 chitanţe, înscrisuri care au fost înregistrate în contabilitatea SC M.A.S. SRL, fără formă de vinovăţie.

În condiţiile în care avea cunoştinţă despre modalitatea de întocmire a înscrisurilor, modalitatea pe care nu a respectat-o, înscrisuri pe care le-a completat în baza unor simple afirmaţii ale coinculpatei S.B., contrar dispoziţiilor art. 155 C. fisc., ale dispoziţiilor din H.G. nr. 813/1997 şi ordinelor nr. 1849/2004, respectiv nr. 2226/2006, nu se poate reţine că nu a acţionat în săvârşirea faptei de fals în înscrisuri, fără formă de vinovăţie a intenţiei directe.

Scopul pentru care a săvârşit această faptă a fost evident, acela de a înlesni, a ajuta pe inculpata S.B., persoană tară studii, la săvârşirea faptei de evaziune fiscală.

Existenţa faptelor şi vinovăţia inculpatei apelante a fost pe deplin dovedită cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi a judecăţii, însuşi inculpata recunoscând că a întocmit înscrisurile la cererea inculpatei S.B., fără a percepe nemijlocit sau din înscrisuri realitatea tranzacţiilor.

Existenţa răspunderii penale atrage implicit şi răspunderea inculpatei în latura civilă a cauzei.

Pedeapsa aplicată inculpatei şi modalitatea de executare, corespunde pe deplin cerinţelor art. 52 C. pen., o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate conduce la corectarea conduitei sociale a inculpatei recurente.

Împotriva decizie penale nr. 12 din 29 ianuarie 2013 a Curţii de apel Iaşi a declarat recurs la 1 februarie 2013 inculpata T.A.

Cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. vizează nemotivarea hotărârii instanţei de apel, iar în argumentarea cazului de casare invocat, s-a susţinut că instanţa de apel a făcut o analiză sumară şi insuficientă a motivelor de apel invocate de inculpată, mulţumindu-se să preia, într-o manieră rezumativă, mare parte din argumentaţia instanţei de fond, fără a analiza în mod real şi obiectiv criticile formulate de apărare împotriva hotărârii primei instanţe: instanţa de apel nu a analizat critica care viza caracterul incert al prejudiciului stabilit în cauză precum şi critica vizând greşita individualizare judiciară a pedepsei.

Un al doilea motiv de recurs invocat de apărare a fost circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. şi a vizat greşita condamnare a inculpatei pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu. Simpla încălcare a dispoziţiilor legale, grefată pe eroarea de fapt în care s-a aflat inculpata la momentul completării facturilor fiscale, nu poate conduce la reţinerea vinovăţiei acesteia în săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată sau la reţinerea vinovăţie pentru complicitatea la evaziune fiscală.

Un ultim caz de casare a vizat reducerea pedepsei aplicate inculpatei pentru complicitate la evaziune fiscală, în considerarea aspectelor de netemeinicie prezentate în scris.

Analizând hotărârile recurate, instanţa urmează să respingă recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen. are în vedere omisiunea instanţei de a-şi motiva soluţia.

Instanţa constată că decizia instanţei de apel are 12 pagini în care se regăsesc considerentele instanţei cu privire la soluţionarea laturii penale şi civile: vinovăţia inculpatei, individualizarea pedepsei, soluţia referitoare la cuantumul despăgubirilor, sechestrul asigurător, astfel încât cazul de casare este nefondat.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor civile instanţa reţine că prejudiciul cauzat bugetului de stat este format din suma datorată ca TVA dedusă în mod nejustificat conform art. 145 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. şi impozitul pe profit calculat conform art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003.

Prejudiciul respectiv a fost menţionat în sesizarea Gărzii Financiare, secţia judeţeană laşi conform adresei din 23 mai 2007 aflată la dosarul de urmărire penală.

Contrar celor susţinute de apărare, facturile fiscale pe baza cărora instanţa de fond a stabilit prejudiciul au fost menţionate în considerentele hotărârii.

Aceleaşi facturi fiscale reţinute de instanţa de fond sunt menţionate şi în rechizitoriu alături de chitanţele aferente.

Faţă de cele ce preced critica este nefondată.

Cazul de casare prevăzut de art. art. 385 pct. 18 C. proc. pen., când s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare sau de achitare

Cazul de casare nu este incident în cauză. Chiar modul în care apărarea a susţinut critica, în sensul că a solicitat achitarea pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii conduce la încadrarea criticii în art. 385 pct. 12 C. proc. pen.

Prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există. Cazul de casare invocat nu se referă la interpretarea probelor cu privire la consecinţele juridice date faptelor reţinute, caz de casare care se analizează conform art. 385 pct. 12 C. proc. pen., atunci când vizează achitarea pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii sau conform art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. atunci când se referă la încadrarea juridică dată faptelor.

Instanţa de apel şi cea de fond au analizat infracţiunile pentru care este acuzată recurenta conform rechizitoriului, dar şi apărările referitoare la lipsa elementelor constitutive.

Situaţia de fapt privindu-o pe inculpată a fost, în mod constant, corect reţinută, atât de actul de sesizare cât şi cu ocazia judecării cauzei de către instanţele de fond şi apel. Din modul de formulare a criticilor din recurs rezultă că s-a invocat greşita reţinere a elementelor constitutive în raport de situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, pe care inculpata însăşi o invocă în susţinerea criticii.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-337 C. proc. pen.

Inculpata a afirmat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii şi că nu este vinovată de săvârşirea faptelor.

Critica este nefondată.

Inculpata a fost acuzată şi condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzute de 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Conform art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 constituie infracţiune de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi (...) c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

Conform art. 290 C. pen., falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Pentru a fi condamnată o persoană acuzată de complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală trebuie dovedite actele de sprijin în evidenţierea în contabilitate a unor operaţiuni fictive. În speţă, falsul în înscrisuri sub semnătură privată reprezintă modalitatea în care inculpata a sprijinit evaziunea fiscală. T.A. a recunoscut că a completat în mod nereal 16 facturi fiscale şi 11 chitanţe ca provenind de la furnizori diferiţi ai SC M.A.S. SRL, înscrisuri care au fost ulterior introduse în contabilitatea firmei SC M.A.S. SRL.

Conform art. 155 C. fisc. factura fiscală se emite şi se completează de furnizor. În speţă au fost completate de către T.A. la solicitarea lui S.B. (beneficiarul facturilor). T.A. trebuia să primească facturile cu datele completate de către furnizor şi nu să completeze ea la cererea beneficiamlui aceste menţiuni. Conform H.G. nr. 831/1997 şi ordinelor ministrului finanţelor nr. 1849/2004 şi nr. 2226/2006, factura se întocmeşte la momentul livrării, în caz contrar trebuind să fie însoţită de un aviz de însoţire a mărfii ale cărui număr şi dată se trec în factură.

Inculpata a recunoscut activitatea de completare facturilor, dar a afirmat că nu a conştientizat scopul pentru care i s-a cerut acest lucru. În cauză completarea facturilor de către inculpata T.A. s-a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor legale atât cu privire la persoanele care completează facturile cât şi cu privire a actele pe care trebuia să le aibă pentru completarea facturilor. încălcarea procedurii de completare a unei facturi, înscrisuri care produc efecte în contabilitate, completarea unor acte în numele unor alte persoane juridice, lipsa unui aviz de însoţire a mărfii, susţin acuzaţia referitoare la vinovăţia inculpatei. Eroarea de fapt cu privire la caracterul legal al completării facturilor de către beneficiar este exclusă faţă de pregătirea pe care o are inculpata, economist, cu studii superioare.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege;

Inculpata a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de un an şi zece luni cu suspendarea condiţionată a executării.

Limitele sancţiunilor prevăzute pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată [art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)] sunt de la 3 luni la 7 ani (2 ani maximul pedepsei pentru fals la care se adaugă intervalul de cinci ani pentru forma continuată) respectiv ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată [art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)] de la 2 la 13 ani (8 ani maximul pedepsei pentru fals la care se adaugă intervalul de cinci ani pentru forma continuată).

Instanţa de fond a aplicat circumstanţe atenuante care au condus la stabilirea unor pedepse sub minimul prevăzut de lege de 3 luni pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv 2 ani pentru evaziune fiscală, pedeapsa este orientată spre minimul rezultat ca urmare a circumstanţelor atenuante.

Instanţa a ales ca modalitate de individualizare a executării suspendarea executării, pe un termen de 3 ani şi zece luni, apreciind că scopul educativ poate fi atins fără privare de libertate, pentru că deşi inculpata nu a recunoscut vinovăţia a recunoscut faptele. La sfârşitul acestui interval de timp, respectiv în iulie 2017, dacă nu sunt comise alte infracţiuni recurenta va fi reabilitată de drept.

Instanţa de recurs constată că recurenta nu a solicitat în susţinerea cazului de casare probe de natură să infirme cuantumul sancţiunii aplicate de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel. Faţă de lipsa argumentelor apărării cu privire la sancţiunea aplicată, instanţa va respinge critica ca nefondată.

Văzând şi art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.A. împotriva deciziei penale nr. 12 din 29 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2013.

#Evaziune Fiscala. Spete

← ICCJ. Decizia nr. 2658/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2676/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2662/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs