ICCJ. Decizia nr. 2695/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2695/2013

Dosar nr. 3739/3/2012

Şedinţa publică din 12 septembrie 2013

Deliberând asupra recursului, pe baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 359 din 28 mai 2012 pronunţată în Dosarul nr. 3739/3/2012 a dispus în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. condamnarea inculpatei C.A.C. la o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit b) şi lit c) C. pen.

În temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpata C.A.C. la o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen. constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpata C.A.C. la o pedeapsă principală de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în forma participaţiei improprii, prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., 35 alin. (3) C. pen. a contopit cele trei pedepse menţionate mai sus şi a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceasta urmând a executa în final o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare şi o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua lit. b) şi lit. c) C. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea înscrisului falsificat, respectiv a contractului de împrumut încheiat între S.G.B. şi C.A.C. şi autentificat din 31 martie 2010 de Cabinetul de avocatură P.O.R.

În temeiul art. 6¹alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a dispus restituirea către martorul-denunţător B.R. de către inculpata C.A.C. a sumei de 27.500 euro, în echivalent în RON la data plăţii.

În temeiul art. 19 din Legea nr 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul-denunţător F.V., respectiv a sumei de 2.000 euro şi a sumei de 12.000 RON.

În temeiul art. 19 din Legea nr 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul S.G.B., respectiv a sumei de 10.000 RON.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul D.E.N., respectiv a sumei de 2.000 euro.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, dispune confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul M.T.D. şi M.D., respectiv a sumei de 2.000 euro.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul C.G., respectiv a sumei de 2.000 euro.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul D.M., respectiv a sumei de 1.500 RON.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul R.C.G., respectiv a sumei de 1500 RON.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul D.N. (în nume propriu şi pentru martorul D.I.), respectiv a sumei de 6.000 euro.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul S.D.C., respectiv a sumei de 5.000 euro.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul Ş.E.C. (pentru D.E.N.), respectiv a sumei de 3.000 euro.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorii C.M. şi C.G. , respectiv a sumei de 2.000 euro.

În temeiul disp. art. 35 alin. (4) C. pen., a dispus cumularea măsurilor de siguranţă, respectiv confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. a sumei de 24.000 euro şi 25.000 RON.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpata la plata sumei de 20.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în Dosarul nr. 52/P/2010, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatei M.G. pentru săvârşirea infracţiunii de tragic de influenţă în forma prev. de art. 258 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi a inculpatei C.A.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (79 acte materiale), cu art. 33 lit. a) C. pen.

Actul de inculpare a reţinut, în esenţă, cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., sub aspectul căreia sunt cercetate inculpatele M.G. şi C.A.C., că în luna mai 2008, martorii B.R. şi M.R., asociaţi la SC M.C. SRL au hotărât să construiască un imobil cu mai multe etaje pe un teren, proprietatea celui din urmă, situat in Bucureşti, sectorul 4. Cei doi martori au constatat că, pentru realizarea acestei construcţii era necesară obţinerea aprobărilor de la A.N. sector 3 - 4 pentru devierea unei conducte de apă ce traversa terenul respectiv. În vederea rezolvării acestei probleme, denunţătorul B.R. a cunoscut-o pe inc. M.G., angajată la această instituţie, prin intermediul fiului acesteia, martorul C.B.

După ce denunţătorul B.R. i-a expus problema inc. M.G., aceasta i-a pretins suma de 25.000 euro, spunându-i denunţătorului că îi va da şefului A.N. sectorul 3 - 4 pentru aprobarea devierii conductei. Totodată, inculpata i-a cerut în avans suma de 5.000 de euro, sumă pe care B.R. i-a dat-o la scurt timp, întâlnindu-se cu inculpata lângă B.C.R. din Piaţa Universităţii.

Ulterior, inc. M.G. i-a spus denunţătorului că suma de 5.000 euro a fost dată directorului de la A.N. sector 3 - 4.

În luna decembrie 2008 inc. M.G. i-a cerut denunţătorului 1.000 euro, precizându-i că aceşti bani sunt pentru ea şi pentru inc. C.A.C. (pe care deja i-o prezentase la acea dată) şi că această sumă va fi „scăzută” din cei 25.000 de euro ce reprezentau „costul” aprobării devierii conductei.

În luna ianuarie 2009, inc. M.G. i-a mai cerut denunţătorului B.R. încă 1.500 de euro, pentru a fi daţi „d-lui Z. din Primăria Capitalei”, persoană care ar fi putut urgenta aprobarea devierii conductei.

În lunile următoare, denunţătorul a discutat de mai multe ori cu inc. M.G., iar aceasta, de fiecare dată, îl asigura că problema se va rezolva deoarece banii fuseseră daţi persoanelor cu putere de decizie.

Fiind audiată, inculpata M.G. a recunoscut săvârşirea acestei fapte, declarând, printre altele, că:

„(…) După ce a primit avizul negativ în care era informat că avizarea mutării conductei trebuia obţinută de la Primăria Capitalei, urmând ca A.N. să execute efectiv lucrarea, i-am spus lui B.R. că am o prietenă la Primăria Capitalei, care lucrează ca secretară a Primarului V., referindu-mă la C.A.C., cu care deja vorbisem despre această problemă. Aceasta se declarase de acord să îi rezolve problema şi îmi spusese să nu-i dau numele real, ci să o prezint ca „D.” - secretara Primarului V.

Sub această titulatură i-am prezentat-o lui B.R.

Conform discuţiei cu C.A.C., i-am spus lui B.R. că în primă fază îl va costa 5.000 euro, bani care urmau să ajungă la C.A.C., aceasta urmând să-i dea mai departe anumitor funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (P.M.B.). Unul din numele funcţionarilor respectivi pe care C.A.C. îl inculpata ca cel mai des în legătură cu problema devierii conductei, era un anume „Z. de la Reţele Edilitare”.

Nu este adevărat că i-aş fi spus că aceşti bani sunt pentru un şef de-al meu de la A.N., cei 5.000 euro i-am remis C.A.C., mai puţin suma de 1.000 euro, care mi-au revenit mie ca şi comision.

După câteva zile, C.A.C. mi-a spus că se poate rezolva problema lui B.R., dar îl va costa încă 30.000 euro, ceea ce eu i-am transmis acestuia.

Lui B.R. i s-a părut prea mare suma, eu stabilind în final cu el suma de 25.000 euro ca preţ total, din care urmau a se scade cei 5.000 euro deja daţi. În contul acestor 25.000 euro am mai primit încă o mie de euro de la B.R., la sfârşitul anului 2008, pe care i-am împărţit în mod egal cu C.A.C. (…)”

Întrucât rezolvarea problemei devierii conductei depindea de obţinerea de la Primăria Capitalei a Certificatului de Urbanism pentru construcţia pe care intenţionau să o ridice, în luna august 2008, inc. M.G. i-a spus denunţătorului B.R. ca poate intermedia şi rezolvarea acestei probleme, dar că va trebui sa plătească suma de 75.000 euro, distinct de suma aferenta devierii conductei. În urma negocierii, suma a fost stabilită la 60.000 de euro. Inculpata M.G. i-a spus denunţătorului că va rezolva şi această problemă printr-o prietenă, pe nume „D.”, care lucrează la Primăria Capitalei, pe funcţia de secretară a primarului V. (referindu-se de fapt la inc. C.A.C.).

Ca şi în cazul problemei devierii conductei, inculpata M.G. a cerut un avans, respectiv jumătate din suma de 60.000 euro, bani care ar fi urmat sa ajungă la diferiţi funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi ai Primăriei Sectorului 4, prin intermediul inc. C.A.C. Această sumă de 30.000 de euro a fost dată de către B.R. inculpatei M.G., în 3 tranşe, respectiv 27.000 euro, 2.000 euro şi 1.000 euro, cu precizarea că cei 2.000 euro au fost daţi prin intermediul fiicei inculpatei, C.E.C.

Martora C.E.C. a confirmat atât primirea unui plic cu bani de la B.R., cât şi faptul că, în aceeaşi zi, la indicaţia mamei sale, s-a întâlnit cu inc. C.A.C. şi i-a remis plicul respectiv.

Pe parcursul discuţiilor avute cu inc. M.G., denunţătorului i-au fost menţionate mai multe nume de funcţionari la care ar fi fost împărţită suma de 30.000 de euro, respectiv „I.Ş.”; „domnul C. - arhitect şef sector 4”; „V.M. de la Comisia de Urbanism”.

Cu privire la această faptă, inc. M.G. a declarat că:

„(…) În paralel cu problema conductei de apă, dar legat tot de construcţia acelui imobil, la rugămintea lui B.R. pe care i-am transmis-o C.A.C., aceasta a declarat că îl poate ajuta şi cu obţinerea Certificatului de Urbanism, a PUD - ului şi a PUZ - ului.

Conform indicaţiei primite de la C.A.C., i-am comunicat lui B.R. că se poate rezolva, dar îl va costa alţi 75.000 euro, distinct de cei 25.000 euro, bani care urmau să ajungă, din câte mi-a spus ea, la membrii Comisiei de Avizare a PUD şi PUZ.

I-am transmis lui B.R., dar acesta nu a fost de acord cu această sumă, în cele din urmă C.A.C. spunându-mi că „ultima sumă” este de 60.000 euro,

I-am comunicat lui B.R., iar acesta a fost de acord.

Conform înţelegerii cu C.A.C. i-am comunicat lui B.R. că jumătate din suma de 60.000 euro trebuie dată înainte şi jumătate la momentul rezolvării.

După un timp, am fost trimisă de C.A.C. la Primăria Sector 4, „din partea ei” la d-na I.Ş. - funcţionar în cadrul Serviciului Urbanism, pentru a depune actele primite de mine de la B.R., pentru eliberarea Certificatului de Urbanism. (…)

Am primit ulterior cei 30.000 euro de la B.R., fiindu-mi înmânaţi în diferite tranşe: 27.000 euro, 2.000 euro primiţi de fiica mea şi remişi direct C.A.C. (eu fiind plecată din oraş în acel moment), iar 1.000 euro am primit-o de la asociatul lui B.R. - M.R.

Este adevărat că i-aş fi spus lui B.R. că unul din funcţionarii „implicaţi” în problemă, este V.M. - membru în Comisia de Urbanism, pentru că aşa îmi spusese C.A.C., că la acesta va ajunge o parte din sumele primite. (…)”. Inc. M.G. a precizat că din cei 30.000 euro, ei i-a revenit o sumă cuprinsă între 5.000 - 7.000 euro, restul ajungând la inc. C.A.C.

Martorul F.V. - patron al restaurantului „L.” din Parcul Tineretului, sector 4 Bucureşti, aflând de la M.R. că B.R. are „relaţii” în cadrul Primăriei Capitalei, l-a rugat pe acesta din urmă să îl pună şi pe el în legătură cu persoanele care l-ar putea ajuta pentru a rezolva o problemă legată de concesionarea terenului pe care se afla o parte a restaurantului.

Astfel, în a doua jumătate a anului 2008, martorul F.V. a cunoscut-o pe inc. M.G. Expunându-i problema, aceasta i-a comunicat după câtva timp, prin B.R., că a luat legătura cu „D.” şi că se poate rezolva în schimbul sumei de 60.000 euro, sumă care în final a fost redusă, în urma negocierii, la 55.000 de euro.

Pe parcursul lunilor următoare, martorul F.V. a dat aproximativ 16.000 de euro din cei 55.000 de euro conveniţi, atât direct lui M.G. cât şi prin intermediul lui B.R. În cadrul discuţiilor pe care inculpatele M.G. şi C.A.C. le-au avut cu F.V. şi B.R., au menţionat numele unui funcţionar din cadrul Primăriei Capitalei, „M.S.”, care ar fi primit o parte din această sumă (4.500 de euro), persoană pe care însă cei doi martori nu au văzut-o niciodată, deşi au discutat la telefon cu cineva care s-a recomandat cu acest nume.

De asemenea, martorilor le-au mai fost indicate şi alte nume de funcţionari care ar fi fost implicaţi în rezolvarea problemei, respectiv M.M. şi S.B.

Şi cu privire la această faptă inc. M.G. şi-a recunoscut implicarea, declaraţiile sale coroborându-se cu cele ale martorilor B.R., F.V. şi M.R.

Astfel, inculpata M.G. a declarat că:

„ (…) La sfârşitul anului 2008, B.R. mi-a spus că un asociat de-al lui M.R. are în Parcul Tineretului o terasă numită L., pe care ar dori să o extindă şi mi-a cerut să o întreb pe „D.” dacă îl poate ajută să obţină o suprafaţă mai mare decât ar fi putut obţine în mod normal în urma licitaţiei. În urma discuţiei pe care am avut-o cu C.A.C., aceasta mi-a spus că se poate rezolva şi că îl va costa 60.000 euro.

I-am transmis lui B.R. acest lucru, dar în cele din urmă suma convenită cu acesta a fost la 55.000 euro.

Conform indicaţiilor C.A.C., i-am cerut lui B.R. documentele firmei şi un avans de 2.000 euro.

Atât banii cât şi documentele i le-am înmânat C.A.C.

Ulterior, prin intermediul meu, C.A.C. i-a transmis lui B.R. numărul de telefon al lui M.S. - funcţionar din cadrul P.M.B. Mai târziu, din discuţiile cu B.R. şi cu C.A.C., am înţeles că B.R. i-ar fi dat lui M.S. suma de 4.500 euro.

Precizez că atât C.A.C. cât şi B.R. mi-au confirmat că M.S. ar fi luat personal banii.

În toamna anului 2009, am primit de la B.R. suma de 220 milioane ROL, bani despre care i-am spus acestuia că vor ajunge prin intermediul „D.” la Comisia de Concesionare. (…)

Arăt că din „problema terasei” mie mi-au revenit aproximativ 100 milioane ROL. (…)”.

Atitudinea inc. C.A.C. a fost de negare totală, excluzând orice implicare în săvârşirea faptelor mai sus descrise, declarând că, deşi este adevărat că o cunoaşte de mai mulţi ani pe M.G. şi că ştia de la aceasta că se ocupa cu „rezolvarea” unor probleme legate de spaţii comerciale şi case naţionalizate, nu a ştiut nimic despre „afacerile” acesteia cu B.R., M.R. sau F.V.

De asemenea, inc. C.A.C. a negat atât că ar fi discutat vreodată cu martorii, cât şi faptul că s-ar fi întâlnit cu vreunul dintre ei, admiţând totuşi că este posibil să îl fi cunoscut pe B.R. cu ocazia unei întâlniri cu M.G. care i-ar fi prezentat o persoană numită B.R.

Mai mult, inculpata C.A.C. a afirmat că, la vremea respectivă, ea ştia despre M.G. că lucrează în Primăria Capitalei şi a aflat că acest lucru nu este real, abia în vara anului 2010, când a formulat denunţul împotriva acesteia, într-un dosar instrumentat tot de D.N.A., dosar în care M.G. a fost arestată preventiv.

Apărarea inculpatei C.A.C. este combătută prin declaraţiile inc. M.G. şi a martorilor B.R., F.V. şi M.R. din care rezultă că aceştia din urmă au discutat atât telefonic, cât şi direct, cu inculpata C.A.C. şi că o parte din banii daţi de către aceştia au ajuns în posesia inc. C.A.C. prin intermediul inc. M.G. şi a fiicei acesteia, martora C.E.C.

Mai mult decât atât, odată cu denunţul formulat, B.R. a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală o serie de mesaje de tip SMS primite pe telefonul său de la numerele de telefon care aparţineau inculpatelor, deci inclusiv de la numărul de telefon 1., ce aparţinea inc. C.A.C. Cu titlul de exemplu, redăm textul mesajelor trimise de inc. C.A.C., din care rezultă că exista o „afacere” între ea şi denunţător, că afacerea era legată de un anumit „aviz” şi că în aceasta era implicată şi inc. M.G.:

- „te sunam să ştiu ce fac nu dau drumu să se facă avizu. vb. dar drumu la ăla nu dau”.

- „scuze nu te mai deranjez. faci cum vrei e interesu tău nu mă rog de nimeni”.

- „eu când am vb. cu tine ti-am zis jumatea lunii cum ii ia M.G. ţie ti dă”.

Totodată, s-a mai dispus trimiterea în judecată a inculpatei C.A.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen şi fals intelectual, în forma participaţiei improprii, prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000., dându-se relevanta următoarei situaţii de fapt: în cursul anului 2009 a pretins şi a primit diferite sume de bani, cuprinse între 3.000 - 6.000 euro, de la mai multe persoane ce aveau depuse cereri în vederea repartizării unei locuinţe A.N.L., lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 6 cu atribuţii în repartizarea locuinţelor A.N.L. şi poate interveni pe lângă aceştia pentru a-i determina să le repartizeze astfel de locuinţe, constituie infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; la începutul anului 2010, inc. C.A.C. i-a pretins învinuitului S.G.B. suma de 20.000 RON, din care a primit 10.000 RON, pentru a uza de influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 6 cu atribuţiuni în repartizarea de locuinţe din fondul ANL şi a le determina să avizeze favorabil cererea acestuia de a-i fi atribuită o asemenea locuinţă. În scopul ascunderii destinaţiei reale a banilor, cei doi au încheiat un contract de împrumut fictiv, contract autentificat (fără vinovăţiei) din 31 martie 2010 la Cabinetul de avocatură P.O.R., faptă ce constituie infracţiunea de fals intelectual, în forma participaţiei improprii, prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Ulterior verificării şi constatării regularităţii actului de sesizare a instanţei, potrivit art. 300 C. proc. pen., inculpata M.G. a învederat instanţei faptul că recunoaşte săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii şi că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cererea de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. fiind admisă de instanţă în şedinţa publică din data de 6 februarie 2012.

Prin sentinţa penală nr. 84 data de 07 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a-II-a penală, în Dosarul nr. 76771/3/2011, s-a dispus disjungerea soluţionării cauzei în ceea ce o priveşte pe inculpata C.A.C. şi constituirea unui nou dosar (respectiv Dosarul nr. 3739/3/2012 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a penală), fixând termen pentru soluţionarea noului dosar în data de 5 martie 2012.

Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi- instanţa a examinat şi apreciat materialul probator confirmând existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autoarei acestora în care sens a constatat următoarele:

În perioada mai 2008 - august 2009, inculpata M.G. în calitate de angajată la SC A.N. SA, a pretins împreună cu C.A.C., M.G. suma totală de 145.000 de euro de la martorii B.R. B.R. şi F.V. şi a primit în mai multe tranşe suma de 45.500 de euro, pentru a uza de influenţa pe care au lăsat să se creadă că o au asupra unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul A.N., Primăriei sectorului 4 şi Primăriei municipiului Bucureşti şi a le determina să avizeze favorabil cererile martorilor cu privire la construirea unui imobil P+8 în Bucureşti, B-dul A.O., sect. 4 şi, respectiv, la concesionarea unei suprafeţe de teren în Parcul Tineretului, aferentă Restaurantului „L.”

Analizând actele de urmărire penală efectuate în cauză, Tribunalul a constatat ca situaţia de fapt reţinuta în cuprinsul actului de sesizare a instanţei corespunde realităţii, ea fiind de altfel recunoscuta ca atare de către inculpata M.G., audiată ca martor în Dosarul nr 9031/3/2012, în şedinţa publică din 5 martie 2012, declaraţia acesteia fiind ataşată la dosar.

Instanţa a înlăturat apărările inculpatei C.A.C. potrivit cărora faptele imputate sunt doar o expresie a răzbunării M.G. ca fiind făcute pro causa, deoarece situaţia de fapt reţinută de instanţă este dovedită pe baza următoarelor coroborării declaraţiilor martorilor denunţători B.R. (reaudiat în faţa instanţei de fond în data de 2 aprilie 2012, declaraţia acestuia, luată sub formă de prestare de jurământ religios, fiind consemnată în scris şi ataşată la dosar) şi F.V. (în privinţa acestui martor, decedat pe parcursul procesului penal, conform dovezilor depuse la dosar) , procesele-verbale de transcriere a comunicările de tip SMS interceptate şi înregistrate cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, toate coroborate cu declaraţiile inculpatei M.G.

Din declaraţiile martorilor denunţători B.R. şi F.V. a rezultat că aceştia din urmă au discutat atât telefonic, cât şi direct, cu inculpata C.A.C. şi că o parte din banii daţi de către aceştia au ajuns în posesia inc. C.A.C. prin intermediul inc. M.G. şi a fiicei acesteia, martora C.E.C.

Din probele existente la dosar a rezultat că cele două inculpate se cunosc de mai mulţi ani, existând o relaţie de prietenie suficient de strânsă încât să fie evident că inc. C.A.C. ştia despre inc. M.G. că lucrează la A.N. şi nu la Primăria Capitalei, la dosarul de urmărire penală existând dovada că inc. M.G. i-a trimis anumite sume de bani prin mandat W.U. inc. C.A.C. în străinătate etc.

În drept, faptele inculpatei C.A.C. care, în calitate de angajată la Primăria Sectorului 6 Bucureşti, împreună cu inculpata M.G., angajată la SC A.N. SA şi, respectiv, în perioada mai 2008 - august 2009, au pretins suma totală de 145.000 de euro de la martorii B.R. şi F.V. şi au primit în mai multe tranşe suma de 45.500 de euro, pentru a uza de influenţa pe care au lăsat să se creadă că o au asupra unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul A.N., Primăriei sectorului 4 şi Primăriei municipiului Bucureşti şi a le determina să avizeze favorabil cererile martorilor cu privire la construirea unui imobil P+8 în Bucureşti, B-dul A.O., sect. 4 şi, respectiv, la concesionarea unei suprafeţe de teren în Parcul Tineretului, aferentă Restaurantului „L.”, întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Astfel, în raport cu prevederile art. 257 alin. (1) C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă există atunci când făptuitorul are în mod real o influenţă asupra unui funcţionar, cât şi atunci când făptuitorul lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, deşi influenţa nu există în realitate. Prin urmare, fapta de a pretinde şi de a primi o sumă de bani, săvârşită de o persoană care lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, chiar dacă în realitate făptuitorul nu are o astfel de influenţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă. Vinovăţia inculpatei C.A.C., îmbrăcând forma intenţiei directe prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. este demonstrată prin mijloacele de probă administrate în cauză relevante pentru a pune în evidenţă activitatea infracţională inculpatei, respectiv declaraţiile martorilor denunţători B.R. şi F.V. , procesele-verbale de transcriere a comunicările de tip SMS interceptate şi înregistrate cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, toate coroborate cu declaraţiile inculpatei M.G.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în legea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, precum şi de persoana şi conduita inculpatei.

Sub acest aspect instanţa a mai reţinut că măsurile dispuse împotriva persoanelor care sunt acuzate şi faţă de care există probe că au comis infracţiuni de corupţie trebuie să reflecte nu doar din punct de vedere penal sancţiunea, dar trebuie să reflecte şi mesajul social transmis prin intermediul sistemului judiciar. Din perspectivă criminologică, instanţa a mai reţinut că faptele de corupţie trebuie sancţionate cu privare de libertate, sancţiuni pecuniare, confiscarea produselor obţinute din infracţiune, deoarece corupţia necesită şi un mesaj de descurajare. De aceea unul dintre criteriile de apreciere a periculozităţii pe care o reprezintă trebuie raportate la justeţea măsurii aplicate, prin prisma corupţiei într-o instituţie publică, a cărei menire este apărarea ordinii sociale. Activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatei C.A.C. demonstrează necesitatea de a crea mecanisme de descurajarea a persoanelor orientate către activităţi ilicite de acest gen. Corupţia reprezintă un pericol corosiv pentru întregul segment de activitate administrativă iar comportamentele ilicite tangenţiale acestui segment de activitate trebuie curmate prin măsuri care să contribuie la realizarea scopului educativ, coercitiv şi preventiv al procesului penal. În cauză, printr-un arsenal de mijloace ilicite, inculpata a pretins că are influenţă pe lângă persoane care deţin funcţii publice, solicitând sume de bani, utilizând tactici de convingere şi interesare.

Faţă de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. instanţa a condamnat pe inculpata C.A.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Având în vedere modul de operare folosit de inculpata C.A.C., care pretindea, direct sau prin intermediari, diverse sume de bani pentru intervenţiile pe care afirma că poate să le facă în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, din care solicita ca la început să-i fie plătită aproximativ jumătate din suma pretinsă, comisioanele urmând să fie scăzute din restul de bani pe care ar fi trebuit să-l plătească la final, astfel că, în realitate, persoanele intermediare nu încasau nici un ban, instanţa va reţine că se justifică aplicarea unei pedepse complementare conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

Sub aspectul pedepselor accesorii, instanţa a mai reţinut că aplicarea acestora trebuie realizată atât în baza art. 71 şi 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/ 1994.

Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deţinute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislaţia britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deţinuţilor condamnaţi, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracţiunii” (aceeaşi concepţie a legiuitorului reflectându-se şi în legislaţia română actuală, n. inst.). Curtea a acceptat „că există o marjă naţională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deţinuţilor poate fi justificată în timpurile moderne şi a modului de menţinere a justului echilibru”, însă a concluzionat că art. 3 din Primul protocol adiţional a fost încălcat, întrucât „legislaţia naţională nu analizează importanţa intereselor în conflict sau proporţionalitatea şi nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deţinut, în orice împrejurare, intră în marja naţională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză şi-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricţii automate impuse deţinuţilor condamnaţi şi se poate pretinde victimă a acestei măsuri”. În acelaşi sens este şi hotărârea Calmanovici împotriva României.

În consecinţă, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adiţional.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.

În acelaşi sens este şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza I - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia a determinat instanţa a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia în baza căreia a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnată.

Atât din conţinutul convorbirilor interceptate, cât mai ales din audierea martorilor S.G.B., C.A.C., C.D., D.N., I.G., M.P.I., D.M., R.C.G., Ş.G., C.G., C.M., N.C.M., S.P., D.C., D.M., A.T.M., D.E.N., Ş.E.C., M.T., M.D., B.A.M. a rezultat modul de operare al inculpatei C.A.C., constând în aceea că banii erau ceruţi înainte de soluţionarea cererii, existând însă şi cazuri în care inculpata convenea cu „clienţii” ca jumătate din bani să fie daţi înainte de primirea repartiţiei, iar cealaltă jumătate la final. Pentru „rezolvarea” acestor repartiţii inculpata pretindea sume cuprinse între 2.000 şi 6.000 de euro şi luând în calcul doar sumele declarate de persoanele care au putut fi identificate şi audiate, a rezultat că aceasta a pretins numai de la 8 persoane 30.000 euro şi a primit 22.000 euro.

Astfel, în perioada 2008 - 2010, inculpata C.A.C., profitând că este angajată la Primăria Sectorului 6 Bucureşti, a pretins şi primit diferite sume de bani de la mai multe persoane promiţându-le că le va obţine repartiţia unor locuinţe A.N.L. sau locuinţe sociale, folosindu-se de influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcţionari cu atribuţii în repartizarea unor astfel de locuinţe. Pe fondul interesului crescut al cetăţenilor în obţinerea unei locuinţe A.N.L. ori sociale, inculpata C.A.C. a cunoscut, inclusiv prin intermediari, mai multe persoane din diferite medii de activitate, cărora le făcea cunoscut mai întâi faptul că lucrează la primărie şi apoi îi asigura că, în schimbul unei sume de bani, le va obţine repartiţia pentru o locuinţă.

Din coroborarea convorbirilor telefonice purtate între inculpata şi martorii S.G.B., C.A.C., C.D., D.N., I.G., M.P.I., D.M., R.C.G., Ş.G. C.G., C.M., N.C.M., S.P., D.C., D.M., A.T.M., D.E.N., Ş.E.C., M.T., M.D., B.A.M. , cu declaraţiile acestora din urmă, a rezultat următoarea situaţie de fapt:

La începutul anului 2010, prin intermediul unei cunoştinţe, învinuitul S.G.B., care avea depusă încă din anul 2007 la Primăria Sectorului 6 o solicitare pentru repartizarea unei locuinţe din fondurile A.N.L., a cunoscut-o pe inc. C.A.C. care i s-a recomandat ca fiind secretara „şefei A.N.L. sector 6”.

În urma discuţiilor, s-au înţeles ca inculpata să îl ajute să obţină repartiţia, în schimbul sumei de 20.000 RON, sumă din care inculpata a precizat că doar 20% i-ar reveni ei, restul urmând să ajungă la funcţionarii cu atribuţii în repartizarea locuinţelor A.N.L.

Învinuitul S.G.B. i-a dat jumătate din sumă, respectiv 10.000 RON, urmând ca cealaltă jumătate să fie remisă la momentul soluţionării dosarului.

Dorind, conform propriei declaraţii, să aibă o „garanţie” cu privire la eventuala restituire a sumei remise, învinuitul i-a propus învinuitei să îi dea aceşti bani printr-un contract de împrumut. Astfel, cei doi au încheiat în mod fictiv contractul de împrumut autentificat la Cabinetul avocatei P.O.R., în 31 martie 2010, prin care inc. S.G.B. o „împrumută” pe inc. C.A.C. cu suma de 10.000 RON, fără a aduce la cunoştinţă avocatului, caracterul fictiv al contractului.

În lunile următoare cei doi au ţinut legătura telefonic, inculpata asigurându-l de fiecare dată că solicitarea sa va fi rezolvată, dar trebuie să mai aibă răbdare. În cele din urmă, învinuitul a renunţat să mai aştepte şi a solicitat restituirea celor 10.000 RON, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

Inculpata C.A.C. a recunoscut în mare parte săvârşirea infracţiunii aşa cum a fost descrisă mai sus, negând însă că s-ar fi recomandat ca „secretara şefei A.N.L.” sau că i-ar fi menţionat că un anumit procent din bani va reveni funcţionarilor cu rol de decizie în soluţionarea cererii acestuia.

Inculpata a declarat că s-au înţeles pentru suma de 17.000 RON (echivalentul a 4.000 euro), şi nu 20.000 RON aşa cum susţine învinuitul, recunoscând însă că a primit 10.000 RON ca avans.

A apreciat ca sinceră depoziţia învinuitului, întrucât aşa cum se va vedea şi în celelalte cazuri, atunci când inculpata convenea cu „clienţii” ca banii să se dea în două tranşe, adică „înainte” şi „după”, le pretindea ca avans jumătate din sumă.

Relevantă în susţinerea declaraţiei învinuitului a fost apreciată şi convorbirea telefonică purtată la data de 05 mai 2010, ora 18:07:39, cu C.A.C.

În anul 2008 inculpata C.A.C. s-a cunoscut la un salon cosmetic cu martora D.N. Aceasta avea depus de aproximativ 2 ani un dosar la Primăria Sectorului 6, pentru obţinerea unei locuinţe A.N.L., situaţie în care se afla şi fratele său, martorul D.I.

Aflând de la inculpata că lucrează în cadrul acestei instituţii, D.N. s-a înţeles cu aceasta ca, în schimbul sumei de 3.000 de euro de fiecare, să îi ajute să obţină repartiţiile. Aceşti bani au fost daţi inculpatei de către D.N., fratele său neîntâlnindu-se şi nediscutând niciodată telefonic cu C.A.C.

Tot pentru repartizarea unor locuinţe A.N.L., inculpata a mai primit în anul 2009 de la alte două persoane, G.M. şi M.P.I., colegi ai logodnicului martorei D.N., câte 2.000 euro, ca parte din „tariful” de 3.000 euro, aceştia având şi ei depuse deja dosarele la Primăria Sector 6.

Întrucât inculpata nu a dorit să se cunoască sau să discute la telefon cu cele două persoane, D.N., ca şi în cazul fratelui său, a fost cea care a primit şi înmânat învinuitei sumele respective.

Cu privire la aceste sume, martora D.N. a declarat că, ulterior remiterii lor, inculpata a lăsat-o să înţeleagă că a dat o parte din ele unor funcţionari cu atribuţiuni în repartizarea locuinţelor A.N.L., fără însă a-i preciza funcţia sau numele acestora.

În perioada următoare D.N. a ţinut legătura telefonic cu inc. C.A.C., de fiecare dată primind diferite explicaţii referitoare la întârzierea soluţionării cererilor, dar şi asigurări că se vor rezolva.

Pe la jumătatea anului 2010, D.N. a solicitat restituirea sumelor de bani, dar numai colegii logodnicului său, G.M. şi M.P.I., şi-au primit banii înapoi de la inculpata.

Declaraţiile martorei D.N. se coroborează cu cele ale fratelui său D.I., care a confirmat că i-a dat acesteia suma de 3.000 de euro cu scopul de a-i înmâna lui C.A.C., care ar fi urmat să intermedieze şi soluţionarea cererii sale privind repartizarea unei locuinţe din fondurile A.N.L.

Inculpata a recunoscut comiterea faptelor mai sus descrise, dar a menţionat că a primit doar câte 1.000 de euro pentru fiecare din cele 4 dosare, bani pe care i-a restituit în integralitate.

Depoziţia martorei D.N. s-a coroborat şi cu convorbirile telefonice interceptate in cauză.

Martora N.C.M. (fostă Ş.) avea depus la Primăria Sectorului 6, încă din anul 2006, un dosar pentru repartizarea unei locuinţe A.N.L., a aflat de la verişoara sa, S.P., prin luna mai 2009, că aceasta are o cunoştinţă pe nume „C.A.C.”, ce ar putea-o „ajuta” în rezolvarea acestei probleme.

N.C.M. a declarat că S.P. i-ar fi spus despre „C.A.C.” doar că este „juristă”, fără a-i da alte amănunte şi că i-ar putea verifica dosarul pentru a vedea dacă este complet şi ar putea „urgenta” soluţionarea acestuia.

La rândul ei, S.P. a confirmat că a avut această discuţie cu N.C.M., afirmând însă că nu îşi mai aminteşte ce funcţie i-a spus inculpata că are în cadrul Primăriei Sectorului 6, dar că este posibil ca aceasta să se fi dat drept jurist.

Astfel, prin intermediul lui S.P., martora N.C.M. s-a înţeles cu inc. C.A.C. ca, în schimbul sumei de 6.000 euro, aceasta din urmă să se ocupe de „rezolvarea” problemei. Conform înţelegerii, N.C.M. i-a dat, în două tranşe, suma de 2.200 euro verişoarei sale, care i-a remis învinuitei, urmând ca restul sa fie achitaţi la momentul primirii repartiţiei.

În lunile următoare cele două martore au ţinut legătura telefonic cu C.A.C., iar la începutul anului 2010 s-au şi întâlnit cu aceasta, de fiecare dată primind asigurări din partea învinuitei că problema este în curs de rezolvare.

În cele din urmă, la sfârşitul lunii aprilie 2010, N.C.M. i-a cerut inculpatei restituirea sumei de bani, sumă pe care a primit-o tot prin intermediul lui S.P.

Inculpata a recunoscut comiterea faptei, dar cu precizarea că suma primită a fost de 1.200 euro din cei 3.000 de euro pretinşi.

Depoziţia martorei N.C.M. este susţinută şi se coroborează cu convorbirea telefonică avută cu inculpata la data de 27 aprilie 2010, ora 10:52:54.

În prima jumătate a anului 2009, martorul A.T.M., aflând de la o colegă de serviciu - martora D.C., că soţul ei - D.M. este casier la Direcţia de Administrare a Fondului Locativ sector 6, a rugat-o să se intereseze dacă un dosar A.N.L. poate fi mutat de la Primăria sectorului 3 la Primăria Sectorului 6. În speţă era vorba de dosarul soţiei sale depus la Primăria Sectorului 3, înainte de a se căsători şi a-şi schimba domiciliul în sectorul 6.

Astfel, martorul D.M. a rugat-o pe inculpata C.A.C. să se intereseze cu privire la această problemă şi, după câtva timp, aceasta i-a spus că mutarea dosarului se poate rezolva însă şansele de primire a unei repartiţii ar fi mici, datorită punctajului scăzut pe care l-ar avea titulara solicitării. Totodată, inculpata s-a oferit să se ocupe ea de rezolvarea repartiţiei, în schimbul sumei de 5.000 euro, bani care ar fi urmat să fie daţi persoanelor cu atribuţii în repartizarea locuinţelor. Comunicându-i aceste aspecte lui A.T.M., acesta s-a declarat de acord să apeleze la „serviciile” inc. C.A.C.

Declaraţia sa este susţinută şi de declaraţia soţiei sale, D.C. şi se coroborează cu declaraţia martorului A.T.M., care a confirmat existenţa acestor discuţii.

La jumătatea anului 2009, A.T.M. i-a dat lui D.M. suma de 5.000 de euro, pe care acesta i-a remis-o inculpatei C.A.C.

La începutul anului 2010, când au început să se facă repartizările de locuinţe A.N.L., la presiunea lui A.T.M., D.C. şi D.M. au avut mai multe discuţii telefonice cu inculpata, de fiecare dată aceasta asigurându-i că se va rezolva, dar că va mai dura.

În cele din urma A.T.M. i-a solicitat lui D.C. să îi comunice inculpatei că renunţă şi că doreşte să îi fie restituiţi cei 5.000 de euro. În această situaţie, D.C. s-a întâlnit cu inculpata de la care a primit această sumă, pe care i-a restitui-o lui A.T.M.

Inculpata a recunoscut existenţa acestor înţelegeri, precum şi primirea banilor, negând însă cuantumul lor, declarând că „preţul” cerut a fost de 2.500 de euro (şi nu 5.000 euro), pe care i-a şi primit.

Declaraţiile martorilor D. se coroborează cu convorbirile telefonice purtate de aceştia cu inc. C.A.C.

În anul 2008, prin intermediul unei cunoştinţe, D.E.N. a cunoscut-o pe inc. C.A.C., care i-a spus că lucrează în cadrul Primăriei Sectorului 6.

Fiind interesată de obţinerea unei locuinţe sociale, D.E.N. s-a înţeles cu inculpata ca, în schimbul sumei de 2.000 de euro, aceasta să se ocupe personal de întocmirea dosarului şi, ulterior să „intervină” la funcţionarii responsabili de repartizarea acestor locuinţe.

Banii au fost daţi prin intermediul fratelui martorei D.E.N., Ş.E.C. Ulterior, martora s-a mai întâlnit cu inculpata de două ori, pentru a-i înmâna documentele necesare depunerii cererii şi pentru a primi de la aceasta un bon cu numărul de înregistrare.

În următorii doi ani cele două au discutat la telefon şi, de fiecare dată, inculpata a invocat diferite pretexte pentru care cererea martorei nu se rezolvase.

În cele din urmă martora D.E.N. a renunţat şi a cerut restituirea sumei, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici până în prezent.

Inculpata C.A.C. a negat total comiterea faptei, declarând că nu îşi aminteşte să o fi cunoscut pe D.E.N. şi, cu atât mai puţin, să fi primit vreo sumă de bani de la aceasta sau de la fratele acesteia, pentru rezolvarea repartiţiei unei locuinţei.

6. În anul 2007 martora B.A.M., colegă de serviciu cu soţul inculpatei, a convenit cu aceasta să o ajute să obţină o locuinţă A.N.L. pe numele soţului martorei, B.C.

În acest sens, inculpata i-a spus că „ajutorul” o va costa 2.000 de euro pentru că titularul cererii are „punctaj mic” şi singura şansă e „să dea nişte bani” (jumătate din sumă înainte), propunere cu care B.A.M. a fost de acord.

În anul 2010, având în vedere că datorită unei discontinuităţi înregistrate pe cartea de munca a soţului ei, nu mai avea cum să primească locuinţa, B.A.M. a cerut restituirea celor 1.000 de euro de la inc. C.A.C., lucru care de altfel s-a şi întâmplat.

Inculpata C.A.C. a recunoscut săvârşirea acestei fapte, aşa cum a fost prezentată.

7. În a doua jumătate a anului 2009, soţii M.T.D. şi M.D., au cunoscut-o pe inc. C.A.C. prin intermediul unei cunoştinţe comune. Aflând de la învinuită că lucrează la Primăria sector 6, aceştia i-au povestit situaţia lor, în sensul că nu deţin o locuinţă, iar inculpata s-a oferit să îi ajute să obţină o locuinţă socială, lăsându-i să înţeleagă că ar putea interveni pe lângă funcţionarii care se ocupă cu repartiţia acestor locuinţe. Totodată le-a spus că acest „ajutor” îi va costa suma de 2.000 euro, sumă cu care soţii M. s-au declarat de acord.

După aproximativ o lună, cei doi i-au dat inculpatei suma convenită, împreună cu actele necesare întocmirii şi depunerii dosarului urmând, conform înţelegerii, ca inculpata să se ocupe şi de aceste activităţi. În discuţiile ulterioare, inculpata le-a spus soţilor M. că banii au fost deja daţi funcţionarilor respectivi.

Pe parcursul lunilor următoare, martorii au mai discutat de câteva ori cu inc. C.A.C., de fiecare dată aceasta spunându-le că se va rezolva, dar va mai dura un timp, declaraţiile acestora coroborându-se cu convorbirile telefonice.

În cursul urmăririi penale, inculpata a negat că ar fi pretins şi primit vreun ban de la soţii M., declarând că aceştia doar au rugat-o să se intereseze dacă ar putea obţine o locuinţă socială. Pe parcursul judecăţii, inculpata a recunoscut în totalitate faptele deduse judecăţii.

În ultima parte a anului 2008, martorul D.M. a cunoscut-o, prin intermediul unei cunoştinţe comune pe nume Ş.G., pe inculpata C.A.C. care i-a promis că o poate ajuta să obţină pentru fiul său, I.D., o locuinţă A.N.L. În acest sens, s-au întâlnit în faţa Primăriei sectorului 6 unde D.M. i-a prezentat inculpatei dosarul pe care intenţiona să îl depună. Aceasta i-a spus că nu e bine întocmit şi că se poate ocupa ea de întocmire şi depunere, precum şi de a fi „băgat mai în faţă”, contra sumei de 1.500 RON. Totodată i-a precizat că dacă doreşte să se implice şi în rezolvarea efectivă a repartiţiei, o va costa alţi bani, fără însă a-i spune despre ce sumă e vorba. La o discuţie ulterioara, Ş.G. i-a precizat martorei ca ar fi vorba de aproximativ 2.000 de euro.

Inculpata nu i-a specificat numele sau calitatea funcţionarilor la care ar fi urmat să intervină pentru rezolvarea acestor probleme, însă a lăsat-o să înţeleagă că „are relaţii”, lucrând în aceeaşi instituţie cu acei funcţionari.

Întrucât inculpata i-a spus martorei că dacă mai ştie pe cineva interesat de obţinerea unei locuinţe să apeleze la ea, D.M. i-a povestit nepoatei sale R.C.G. despre această posibilitate, motiv pentru care aceste două martore s-au deplasat la locul de munca al inculpatei unde au discutat cu aceasta şi s-au înţeles ca, în schimbul sumei de 1.500 RON, inculpata să se ocupe de întocmirea şi depunerea dosarului.

În perioada următoare, atât D.M. cât şi R.C.G. au mai discutat la telefon cu inculpata, dar în cele din urmă au renunţat să o mai caute, având în vedere că nu se rezolvase nimic.

Pentru conturarea situaţiei de fapt prezintă relevanta depoziţia martorei D.M., care se coroborează cu convorbirea telefonică din data de 10 martie 2010, ora 15:58:06.

Inculpata a negat, in cursul urmăririi penale, comiterea faptei, recunoscând doar că D.M. ar fi întrebat-o dacă se mai pot depune dosare pentru locuinţe A.N.L. A negat însă că ar fi primit suma de 3.000 RON de la D.M. şi nepoata acesteia R.C.G., pe care de altfel a declarat că nu a cunoscut-o niciodată. Pe parcursul judecăţii, inculpata a recunoscut în totalitate faptele deduse judecăţii.

În anul 2009, prin intermediul unei cunoştinţe comune, soţii C.M. şi C.G. au cunoscut-o pe inc. C.A.C. cu care, după ce au aflat ca lucrează la Primăria sectorului 6, au stabilit ca în schimbul sumei de 5.000 de euro, aceasta să le „intermedieze” obţinerea unei locuinţe sociale.

Din convorbirile telefonice rezulta ca însăşi inculpata a dirijat discuţia către acest subiect, povestindu-le cum „tocmai rezolvase” pe altcineva cu o asemenea locuinţă şi „ce noroc a avut acea persoană pentru că mai erau doar câteva locuinţe libere”.

Astfel, cei doi soţi s-au înţeles cu inculpata să îi dea iniţial suma de 2.000 de euro, iar restul la finalizarea intermedierii. La câteva săptămâni după discuţie, soţii C. s-au întâlnit cu inculpata C.A.C. în parcarea H.C. din cartierul Militari şi i-au înmânat suma mai sus menţionată.

Pe parcursul lunilor următoare inculpata i-a tot amânat sub diferite pretexte, până când cei doi soţi au înţeles că nu li se va realiza doleanţa şi şi-au cerut banii înapoi, însă nu i-au primit nici până în prezent.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpata C.A.C. a recunoscut existenta înţelegerii cu soţii C. şi faptul că le-a pretins acestora suma de 2.000 de euro, negând însă că i-ar fi primit personal. Pe parcursul judecăţii, inculpata a recunoscut în totalitate faptele deduse judecăţii.

În drept, faptele inculpatei, recunoscute în integralitate de acestea pe parcursul urmăririi penale, întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Astfel, în raport cu prevederile art. 257 alin. (1) C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă există atunci când făptuitorul are în mod real o influenţă asupra unui funcţionar, cât şi atunci când făptuitorul lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, deşi influenţa nu există în realitate. Prin urmare, fapta de a pretinde şi de a primi o sumă de bani, săvârşită de o persoană care lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, chiar dacă în realitate făptuitorul nu are o astfel de influenţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă. Vinovăţia inculpatei C.A.C., îmbrăcând forma intenţiei directe prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. este demonstrată prin mijloacele de probă administrate în cauză relevante pentru a pune în evidenţă activitatea infracţională inculpatei, respectiv declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală, dar şi în faţa instanţei de judecată, procesele-verbale de transcriere a comunicările de tip SMS interceptate şi înregistrate cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, toate coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatei C.A.C.

În procesul de individualizare a pedepselor, în plus faţă de criteriile avute în vedere pentru condamnarea inculpatei pentru faptele săvârşite la pct 1 din rechizitoriu, instanţa a mai reţinut şi conduita sincera a inculpatei C.A.C. manifestată pe parcursul fazei de judecată a procesului penal nejustificându-se, sub acest aspect, reţinerea circumstanţei atenuante prev de art. 74 lit. c) C. pen., de numărul mare de acte materiale, precum şi împrejurarea că deşi unele bani au fost restituite, acest demers nu a avut la sorginte căinţa inculpatei, ci insistenţele persoanelor care au oferit inculpatei sumele de bani în scopul obţinerii unor avantaje cu sprijinul inculpatei C.A.C.

Având în vedere modul de operare folosit de inculpata C.A.C., care pretindea, direct sau prin intermediari, diverse sume de bani pentru intervenţiile pe care afirma că poate să le facă în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, din care solicita ca la început să-i fie plătită aproximativ jumătate din suma pretinsă, comisioanele urmând să fie să fie scăzute din restul de bani pe care ar fi trebuit să-l plătească la final, astfel că, în realitate, persoanele intermediare nu încasau nici un ban, instanţa va reţine că se justifică aplicarea unei pedepse complementare conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deţinute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislaţia britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deţinuţilor condamnaţi, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracţiunii” (aceeaşi concepţie a legiuitorului reflectându-se şi în legislaţia română actuală, n. inst.). Curtea a acceptat „că există o marjă naţională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deţinuţilor poate fi justificată în timpurile moderne şi a modului de menţinere a justului echilibru”, însă a concluzionat că articolul 3 din Primul protocol adiţional a fost încălcat, întrucât „legislaţia naţională nu analizează importanţa intereselor în conflict sau proporţionalitatea şi nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deţinut, în orice împrejurare, intră în marja naţională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză şi-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricţii automate impuse deţinuţilor condamnaţi şi se poate pretinde victimă a acestei măsuri”. În acelaşi sens este şi hotărârea Calmanovici împotriva României.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.

Astfel, natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia determină instanţa a apreciat că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O., va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia în baza căreia a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnată.

Din coroborarea declaraţiei inculpatei C.A.C. care, audiată fiind în faţa instanţei de judecată, în data de 05 martie 2012 (declaraţia fiind consemnată la dosar), a recunoscut în integralitate învinuirile care i se aduc cu privire la învinuirile de trafic de influenţă, arătate la pct. 2. din rechizitoriu şi fals intelectual în forma participaţiei improprii, cu declaraţiile martorului S.G.B. (audiat în calitate de învinuit în faza de urmărire penală, dar şi în faţa instanţei de judecată, în calitate de martor, ocazie cu care şi-a manifestat intenţia de a se constitui parte civilă pentru acoperirea prejudiciului ce i-a fost cauzat cu ocazia săvârşirii faptei de fals intelectual, în forma participaţiei improprii, prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, pentru că la data de 31 martie 2010 a încheiat un contract de împrumut (autentificat la Cabinetul de Avocatură P.O.R.) cu inculpata C.A.C., un contract fictiv, urmărind ascunderea unei fapte de corupţie, aspect ce nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în optica organului de urmărire penală, care a dat relevanţă împrejurării că nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o atitudine sinceră pe întregul parcurs al urmăririi penale), dar şi cu înscrisul falsificat, respectiv a contractului de împrumut încheiat între S.G.B. şi C.A.C. şi autentificat din 31 martie 2010, rezultă că inculpata C.A.C., care, în cursul anului 2009, la începutul anului 2010, i-a pretins învinuitului S.G.B. suma de 20.000 RON, din care a primit 10.000 RON, pentru a uza de influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 6 cu atribuţiuni în repartizarea de locuinţe din fondul ANL şi a le determina să avizeze favorabil cererea acestuia de a-i fi atribuită o asemenea locuinţă., iar în scopul ascunderii destinaţiei reale a banilor, cei doi au încheiat un contract de împrumut fictiv, contract autentificat (fără vinovăţiei) sub nr. 67 din 31 martie 2010 la Cabinetul de avocatură P.O.R., a săvârşit infracţiunea de fals intelectual, în forma participaţiei improprii, prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, vinovăţia inculpatei C.A.C., îmbrăcând forma intenţiei directe prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. este demonstrată prin mijloacele de probă administrate în cauză relevante pentru a pune în evidenţă activitatea infracţională inculpatei, respectiv declaraţiile martorului S.G.B. , coroborate cu declaraţiile de recunoaştere a inculpatei C.A.C.

Sub acest aspect instanţa a mai reţinut că măsurile dispuse împotriva persoanelor care sunt acuzate şi faţă de care există probe că au comis infracţiuni in legătura directă cu infracţiuni de corupţie trebuie să reflecte nu doar din punct de vedere penal sancţiunea, dar trebuie să reflecte şi mesajul social transmis prin intermediul sistemului judiciar. Din perspectivă criminologică, instanţa mai reţine că faptele de corupţie trebuie sancţionate cu privare de libertate, sancţiuni pecuniare, confiscarea produselor obţinute din infracţiune, deoarece corupţia necesită şi un mesaj de descurajare. De aceea unul dintre criteriile de apreciere a periculozităţii pe care o reprezintă trebuie raportate la justeţea măsurii aplicate, prin prisma corupţiei într-o instituţie publică, a cărei menire este apărarea ordinii sociale. Activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatei C.A.C. demonstrează necesitatea de a crea mecanisme de descurajarea a persoanelor orientate către activităţi ilicite de acest gen. Corupţia reprezintă un pericol corosiv pentru întregul segment de activitate administrativă iar comportamentele ilicite tangenţiale acestui segment de activitate trebuie curmate prin măsuri care să contribuie la realizarea scopului educativ, coercitiv şi preventiv al procesului penal. În cauză, printr-un arsenal de mijloace ilicite, inculpata a pretins că are influenţă pe lângă persoane care deţin funcţii publice, solicitând sume de bani, utilizând tactici de convingere şi interesare.

În procesul de individualizare a pedepselor, în plus faţă de criteriile avute în vedere pentru condamnarea inculpatei pentru faptele săvârşite la pct. 1 din rechizitoriu, instanţa a mai reţinut şi conduita sincera a inculpatei C.A.C. manifestată pe parcursul fazei de judecată a procesului penal (nejustificându-se, sub acest aspect, reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., precum şi împrejurarea că deşi fapta a fost adusa la cunoştinţa organelor de urmărire penală, acest demers nu a avut la sorginte căinţa inculpatei, ci martorului S.G.B., care a oferit inculpatei sume de bani în scopul obţinerii unor avantaje cu sprijinul inculpatei C.A.C.

Faţă de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. instanţa a condamnat pe inculpata C.A.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere modul de operare folosit de inculpata C.A.C., care a determinat autentificarea unui înscris fals pentru a oferi o aparenta de legitimitate unui act de coruptie, instanţa a reţinut că se justifică aplicarea unei pedepse complementare conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

Astfel, natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia determină instanţa a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O., va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia în baza căreia a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnată.

În temeiul disp.art. 348 C. proc. pen., Tribunalul a dispus anularea înscrisului falsificat, respectiv a contractului de împrumut încheiat între S.G.B. şi C.A.C. şi autentificat în 31 martie 2010 de Cabinetul de avocatură P.O.R.

Văzând că inculpata a săvârşit mai multe infracţiuni înainte ca pentru vreuna din acestea să fi suferit o condamnare definitiva, Tribunalul, în baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., 35 alin. (3), 4 C. pen., a contopit cele trei pedepse menţionate mai sus şi a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceasta urmând a executa în final o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare şi la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. Instanţa a apreciat că nu se impune aplicarea unui spor de pedeapsa, cuantumul pedepsei rezultante fixat de instanţa, coroborat cu executarea pedepsei în regim de detenţie, fiind măsuri de natură să reformeze atitudinea inculpatei faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) C. pen.

Pentru nici una din aceste infracţiuni instanţa nu a putut reţine circumstanţe atenuante şi nici nu şi-a format convingerea că este posibilă corijarea atitudinii inculpatei faţă de ordinea de drept într-un alt mod decât prin executarea efectiva a pedepsei.

Având în vedere că prevederile art. 6¹ alin. (2) din Legea nr. 78/2000 prevăd drept cauză de nepedepsire a făptuitorilor care denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă, faţă de denunţătorii B.R. B.R., F.V. şi M.R. s-a dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. şi ped. de art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, prin rechizitoriul întocmit in d.u.p. nr. 52/P/2010 la data de 16 decembrie 2011.

Prin sentinţa penală nr 84 data de 07 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a-II-a penală, în Dosarul nr. 76771/3/2011, în temeiul art. 6¹alin. (4) din Legea nr 78/2000, s-a dispus restituirea de la inculpata M.G. către martorul-denunţător B.R. a sumei de 8.500 euro, în echivalent în RON la data plăţii, iar in temeiul art. 6¹alin. (4) din Legea nr 78/2000 s-a dispus restituirea de la inculpata M.G. către martorul-denunţător F.V. a sumei de 10.000 RON.

În temeiul art. 6¹alin. (4) din Legea nr 78/2000, Tribunalul a dispus restituirea către martorul-denunţător B.R. de la inculpata C.A.C. a sumei de 27.500 euro, în echivalent în RON la data plăţii.

Deoarece in privinţa martorului-denunţător F.V., exista dovada ca a decedat pe parcursul procesului penal, conform dovezilor depuse la dosar) , Tribunalul a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul-denuţător F.V., respectiv a sumei de 2.000 euro şi a sumei de 12.000 RON.

Pentru a stabili cuantumul acestor sume, Tribunalul a avut în vedere coroborarea declaraţiei martorei M.G., care se coroborează cu declaraţiile date în faza de urmărire penală şi în faza de judecată de către martorul B.R.

Fiind audiată în faza de urmărire penală şi apoi în calitate de martor în faza de judecată, M.G. a recunoscut săvârşirea acestei fapte, declarând, printre altele, că: urmare a discuţiei cu C.A.C., „i-a spus lui B.R. că în primă fază îl va costa 5.000 euro, bani care urmau să ajungă la C.A.C., aceasta urmând să-i dea mai departe anumitor funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (P.M.B.). Unul din numele funcţionarilor respectivi pe care C.A.C. îl invoca cel mai des în legătură cu problema devierii conductei, era un anume „Z. de la Reţele Edilitare”, că cei 5.000 euro i-am remis C.A.C., mai puţin suma de 1.000 euro, care i-au revenit ei ca şi comision.

După câteva zile, C.A.C. i-a spus că se poate rezolva problema lui B.R., dar îl va costa încă 30.000 euro, ceea ce M.G. i-a transmis acestuia. Martorului B.R. B.R. i s-a părut prea mare suma, M.G. stabilind în final cu el suma de 25.000 euro ca preţ total, din care urmau a se scade cei 5.000 euro deja daţi. În contul acestor 25.000 euro a mai primit încă o mie de euro de la B.R., la sfârşitul anului 2008, pe care i-a împărţit-o în mod egal cu C.A.C.

Astfel, mai întâi instanţa, dând efect disp. art. 6¹alin. (4) din Legea nr. 78/2000 a dispus restituirea către martorul-denunţător B.R. de la inculpata C.A.C. a sumei de 4.500 euro, în echivalent în RON la data plăţii.

Apoi, Tribunalul a avut în vedere împrejurarea că inculpata M.G. a cerut un avans de la B.R. B.R., respectiv jumătate din suma de 60.000 euro, bani care ar fi urmat sa ajungă la diferiţi funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi ai Primăriei Sectorului 4, prin intermediul inc. C.A.C. Această sumă de 30.000 de euro a fost dată de către B.R. B.R. inc. M.G., în 3 tranşe, respectiv 27.000 euro, 2.000 euro şi 1.000 euro, cu precizarea că cei 2.000 euro au fost daţi prin intermediul fiicei inc. C.E.C. Inculpata M.G. a precizat că din cei 30.000 euro, ei i-a revenit o sumă cuprinsă între 5.000 - 7.000 euro, restul ajungând la înv. C.A.C.

La cei 4.500 euro cu privire la care a dispus restituirea de la inculpata C.A.C. către B.R. B.R. instanţa va mai adăuga 30.000-7.000 euro, respectiv 23.000 euro, urmând ca, in final, în temeiul art. 6¹alin. (4) din Legea nr 78/2000 , sa dispune restituirea către martorul-denunţător B.R. de la inculpata C.A.C. a sumei de 27.500 euro, în echivalent în RON la data plăţii.

Si la stabilirea cuantumului sumelor de bani cu privire la care a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a sumelor de bani primite de la martorul- denunţător F.V., Tribunalul a avut in vedere înţelegerea iniţiala, din coroborarea declaraţiilor martorilor B.R., F.V. şi M.R., cu declaraţiile martorei M.G.

Şi cu privire la această faptă inc. M.G. şi-a recunoscut implicarea, declaraţiile sale coroborându-se cu cele ale martorilor B.R. B.R., F.V. şi M.R.

Astfel, inculpata M.G. a declarat că:

I-am transmis lui B.R. acest lucru, dar în cele din urmă suma convenită cu acesta a fost la 55.000 euro.

Conform indicaţiilor C.A.C., i-am cerut lui B.R. documentele firmei şi un avans de 2.000 euro.

Atât banii cât şi documentele i le-am înmânat C.A.C.

Precizez că atât C.A.C. cât şi B.R. mi-au confirmat că M.S. ar fi luat personal banii.

În toamna anului 2009, am primit de la B.R. suma de 220 milioane ROL, bani despre care i-am spus acestuia că vor ajunge prin intermediul „D.” la Comisia de Concesionare. (…)

Arăt că din „problema terasei” mie mi-au revenit aproximativ 100 milioane ROL. (…)”

Pe de alta parte, Tribunalul a avut în vedere cuantumul sumelor de bani cu privire la care a dispus restituirea de la inculpata M.G. către F.V. (prin sentinţa penală nr. 84 data de 07 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a-II-a penală, în Dosarul nr. 76771/3/2011, în temeiul art. 6¹alin. (4) din Legea nr 78/2000, s-a dispus restituirea de la inculpata M.G. către martorul-denunţător F.V. a sumei de 10.000 RON).

În temeiul art. 19 din Legea nr 78/2000, Tribunalul a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul-denunţător F.V., respectiv a sumei de 2.000 euro şi a sumei de 12.000 RON.

Tot prin rechizitoriul întocmit în d.u.p. nr. 52/p/2010 la data de 16 decembrie 2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. şi ped. de art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, faţă de martorii S.G.B.; S.D.C.; D.N.; D.I.; G.M.; M.P.I.; D.M.; R.C.G.; Ş.G.; C.G.; C.M.; N.C.M.; S.P.; D.C.; D.M.; A.T.M.; D.E.N.; Ş.E.C.; M.T.D.; M.D.; B.A.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Acest act de dispoziţie a procurorului ridica următoarea problemă de drept: este obligat judecătorul cauzei, pentru a respecta valentele principiului separaţiei funcţiilor judiciare, să dispună automat restituirea către aceste persoane, faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a sumelor de bani date inculpatei C.A.C. sau judecătorul, cu respectarea principiilor care guvernează procesul penal, cu privire speciala asupra disp. art. 3, 4 C. proc. pen. care statuează obligaţia de a stărui, in temeiul rolului activ, pentru aflarea adevărului este abilitat să dea o alta interpretare juridică situaţiei de fapt reţinute de procuror.

Prin art. 6 ¹ alin. (2) din Legea nr. 78/2000, legiuitorul a instituit o cauzã de nepedepsire. Astfel, potrivit acestui text de lege, fãptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire penală sã fi fost sesizat pentru acea faptã.

Pentru a fi aplicabilă această cauză de nepedepsire, este necesară îndeplinirea cumulativă a urmãtoarelor condiţii:

-denunţarea faptei de către cumpãrãtorul de influenţă. Nu este necesar ca denunţul sã îmbrace forma cerutã de art. 223 C. proc. pen., fiind suficient, în acest caz, ca într-o declaraţie a sa, datã chiar într-o altã cauzã, sã aducã la cunoştinţa organului de urmãrire penalã fapta comisã, precum şi persoana a cãrei influenţã a fost cumpãratã. În cazul în care cumpãrãtorul de influenţã recunoaşte în faţa organelor de urmãrire penalã fapta comisã, aceastã recunoaştere nu echivaleazã cu un denunţ. Prin urmare, este apãrat de pedeapsã numai cumpãrãtorul de influenţãcare se autodenunţã.

- denunţarea sã fie fãcutã unei autoritãţi;

- autodenunţul trebuie fãcut mai înainte ca organul de urmãrire penalã sã fie sesizat pentru acea infracţiune. În cazul infracţiunii de cumpãrare de influenţã, organul competent sã efectueze urmãrirea penalã este procurorul.

Tribunalul a apreciat că înscrisurile intitulate „autodenunţ” pe parcursul urmăririi penale nu întrunesc cerinţele necesare pentru atragerea cauzei de nepedepsire prevăzute de legea specială.

Astfel, potrivit art. 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000 prevede cã banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul în care fãptuitorul denunţã autoritãţii fapta mai înainte ca organul de urmãrire penalã sã fi fost sesizat pentru acea faptã.

În cauza de faţă, împrejurarea că după ce aceste persoane au fost audiate ca martor în legătură cu faptele de trafic de influenţă prev de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care instanţa a dispus condamnarea inculpatei C.A.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi-au formulat cereri de constituire de parte civilă şi înscrisuri intitulate autodenunţ cu privire la săvârşirea infracţiunii de art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu poate transforma judecătorul într-un simplu executant, paralizându-i orice posibilitate de a aprecia cu privire la aplicabilitatea art. 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000.

În primul rând, judecătorul, căruia i se solicita la aplicarea disp art. 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000 prin rechizitoriu, trebuie sa se pronunţe cu privire la temeinicia acestei cereri, nefiind legat de constatările şi interpretările date de organul de urmărire penala.

În al doilea rând, in nici un caz nu se poate considera ca dispoziţiile de netrimitere in judecata, fie ele şi cuprinse intr-un rechizitoriu se pot impune judecătorului cu autoritate de lucru judecat, de care se bucura doar hotărârile judecătoreşti definitive, conform art. 22 alin. (2) C. proc. pen.

În cauza de faţă, Tribunalul, a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute imperativ de lege pentru aplicarea disp art 6 ind 1 alin. (4), deoarece persoanele care au dat unele sume de bani pentru urgentarea cererilor de dobândire de locuinţe ANL au avut, pe de o parte, reprezentarea caracterului ilicit al acţiunilor lor, iar, pe de alta parte, nu ei sunt cei care au adus la cunoştinţa organului judiciar săvârşirea, de către fiecare in parte, a infracţiunii de cumpărare de influenta. A considerat că întocmirea unui înscris intitulat AUTODENUNT după darea unei declaraţii în calitate de martor intr-un dosar in care sunt urmărite infracţiunile corelative, de trafic de influenţă, înseamnă ignorarea atât a consideraţiilor care au determinat legiuitorul român, ca asumare a obligaţiilor internaţionale, ratificând Convenţia Consiliului Europei împotriva corupţiei prin Legea nr. 27/2002 pentru ratificarea Convenţiei penale privind corupţia a Consiliului
Europei sa incrimineze faptele de cumpărare de influenta.

Pe de altă parte, judecătorul nu poate încuraja astfel de comportamente infracţionale, legea penală neputând constitui un paravan pentru restituirea unor sume de bani celor care nu au avut un rol activ in descoperirea de către organelor judiciare a faptelor penale, dar care aşteaptă fie rezolvarea serviciului, fie restituirea contraprestaţiilor chiar cu sprijinul organelor chemate să restabilească ordinea de drept. Or, „Ubi cessat ratio legis, ibi cessat lex”
, mai ales că in materia reprimării infracţiunilor de corupţie, aparatul represiv al statului trebuie sa fie orientat in mod predilect pe confiscarea produsului infracţiunii.

De aceea, în temeiul art. 19 din Legea nr 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C.:

- a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul S.G.B., respectiv a sumei de 10.000 RON.

- a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul D.E.N., respectiv a sumei de 2.000 euro.

- a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul M.T.D. şi M.D., respectiv a sumei de 2.000 euro.

- a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul C.G., respectiv a sumei de 2.000 euro.

- a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul D.M., respectiv a sumei de 1.500 RON.

- a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul R.C.G., respectiv a sumei de 1.500 RON.

- a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul D.N. (în nume propriu şi pentru martorul D.I.), respectiv a sumei de 6.000 euro.

În temeiul art. 19 din Legea nr 78/2000 , a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul S.D.C., respectiv a sumei de 5.000 euro

- a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul Ş.E.C.(pentru D.E.N.), respectiv a sumei de 3.000 euro.

- a echivalentului în RON de la data plăţii a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorii C.M. şi C.G. , respectiv a sumei de 2.000 euro.

2. Împotriva acestei sentinţe, au declarat apeluri, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpata C.A.C., aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei confiscări a sumelor de bani de la inculpată în condiţiile existenţei cererilor de restituire formulate de martorii denunţători, cumpărători ai influenţei, faţă de care prin rechizitoriu s-au dispus soluţii de neîncepere a urmăririi penale, în mod corect sumele de bani ar fi trebuit să fie restituite de inculpată către martorii denunţători, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 şi a convenţiilor internaţionale şi europene în materie la care România este parte.

Inculpata C.A.C., prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei şi apărătorul ales, pentru fapta de la pct. 1 din rechizitoriu a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor şi art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită de inculpata C.A.C., ci de inculpata M.G., iar pentru faptele de la pct. 1I din rechizitoriu, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, aplicarea dispoziţiilor art. 74, 76 C. pen., în sensul stabilirii unei pedepsei orientate spre minimul special, cu executare în condiţiile art. 81 C. pen. sau art. 86¹ C. pen., iar pentru infracţiunea de fals intelectual, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen.

S-a arătat, în esenţă, în legătură cu faptele de la pct. 1 din rechizitoriu că instanţa de fond în mod greşit a înlăturat apărările inculpatei C.A.C. referitoare la relaţiile de duşmănie existente între aceasta şi coinculpata M.G. şi la sentimentul de răzbunare, că nu a avut în vedere existenţa unor mari neconcordanţe între declaraţiile date de coinculpata M.G. atât în faza de urmărire penală cât şi în timpul cercetării judecătoreşti şi celelalte probe administrate în cauză, că nu a făcut o apreciere corectă asupra declaraţiilor martorilor B.R. şi F.V., iar în legătură cu faptele de la pct. 11 din rechizitoriu că nu s-a luat în considerare atitudinea sinceră a inculpatei, de recunoaştere şi regret încă din faza de urmărire penală, că mare parte din banii primiţi au fost restituiţi către martori înainte ca aceasta să fie cercetată penal, că nu este cunoscută cu antecedente penale, că are în creştere o fetiţă de 2 ani care prezintă probleme de sănătate, că a conştientizat gravitatea şi consecinţele faptelor sale şi că în ceea ce priveşte fapta de fals intelectual faţă de învinuitul S.G.B., pentru aceleaşi considerente, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Inculpata a mai criticat hotărârea primei instanţe cu privire la restituirea sumei de 27.500 euro către martorul denunţător B.R. şi confiscarea de la inculpată a sumelor de bani pretins a fi date de F.V., precum şi cu privire la cuantumul sumelor de bani stabilite de instanţă a fi confiscate de la martori în legătură cu faptele de la pct. 11 din rechizitoriu.

Analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa penată atacată, în conformitate cu dispoziţiile art. 361 şi urm. C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile formulate sunt fondate pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul nr. 52/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei M.G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în forma continuată, prev. şi ped. de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a inculpatei C.A.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă în forma continuată prev. şi ped. de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 1 din rechizitoriu), de trafic de influenţă în forma continuată prev. şi ped. de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 2 din rechizitoriu) şi fals intelectual în forma participaţiei improprii, prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 76771/3/2011.

S-a reţinut, în fapt, prin actul de sesizare a instanţei, cu privire la punctul 1 din rechizitoriu (ce vizează ambele inculpate, punctul 2 vizând-o numai pe inculpata C.A.C.) că inculpatele M.G. şi C.A.C., în calitate de angajată la SC A.N. SA şi, respectiv angajată la Primăria Sectorului 6 Bucureşti, în perioada mai 2008 - august 2009, au pretins suma totală de 145.000 de euro de la martorii B.R. şi F.V. şi au primit în mai multe tranşe suma de 45.500 de euro, pentru a uza de influenţa pe care au lăsat să se creadă că o au asupra unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul A.N., Primăriei sectorului 4 şi Primăriei municipiului Bucureşti şi a le determina să avizeze favorabil cererile martorilor cu privire la construirea unui imobil P+8 în Bucureşti, B-dul A.O., sect. 4 şi, respectiv, la concesionarea unei suprafeţe de teren în Parcul Tineretului, aferentă Restaurantului „L.”.

La termenul de judecată din data de 06 februarie 2012, inculpata M.G. s-a prevalat de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

În acest context, Tribunalul Bucureşti, secţia a-II-a penală, prin sentinţa penală nr. 84 din data de 07 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 76771/3/2011, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat pe inculpata M.G. la o pedeapsă principală de 3 (trei) ani închisoare şi la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.

În baza art 36 alin. (1) C pen, a luat act că pedeapsa aplicata prin prezenta sentinţă este concurentă cu pedepsele aplicate inculpatei prin sentinţa penală nr. 332 din data de 11 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, sectia a II- a penală, în Dosarul nr. 40703.01/3/2010, rămasa definitivă prin decizia penală nr. 3893/din data de 02 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A descontopit pedeapsă rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 332 din data de 11 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, sectia a II- a penală, în Dosarul nr. 40703.01/3/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr 3893/02.11 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în pedepsele componente, respectiv: o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. rap. la 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 36 alin. (1), art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 35 alin. (3), (4) C. pen. a contopit cele două pedepse menţionate mai sus şi a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceasta urmând a executa în final o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare şi la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale şi a menţinut, în baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. măsura de siguranţă a confiscării de la inculpată a sumei de 93.500 euro (echivalent în RON la data achitării debitului), reprezentând valoarea dintre diferenţa prejudiciului total cauzat, în valoare de 632.500 euro şi sumele de bani reprezentând despăgubiri către părţile civile (539.000 euro).

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.

Conform art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus din durata pedepsei pronunţate durata reţinerii şi a măsurii arestării preventive de la 20 iulie 2010 la zi.

A dispus anularea MEPI în executarea căruia se află inculpata condamnată prin sentinţa penală nr. 332 din data de 11 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II- a penală, în Dosarul nr. 40703.01/3/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr 3893/02 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi dispune emiterea unui nou mandat de executare, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În temeiul art. 6¹alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a dispus restituirea către martorul-denunţător B.R. a sumei de 8.500 euro, în echivalent în RON la data plăţii.

În temeiul art. 6¹alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a dispus restituirea către martorul-denunţător F.V. a sumei de 10.000 RON.

În baza art. 163 alin. (3) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea reprezentantului Ministerului Public - D.N.A. de luare a măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatei M.G., constând în 5000 m², teren extravilan pe raza localităţii M., Judeţul Giurgiu.

A disjuns soluţionarea cauzei în ceea ce o priveşte pe inculpata C.A.C. şi a dispus constituirea unui nou dosar.

În fapt, s-a reţinut,în esenţă, că inculpata M.G., în calitate de angajată la SC A.N. SA, în perioada mai 2008 - august 2009, a pretins suma totală de 145.000 de euro de la martorii B.R. B.R. şi F.V. şi a primit în mai multe tranşe suma de 45.500 de euro, pentru a uza de influenţa pe care au lăsat să se creadă că o au asupra unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul A.N., Primăriei sectorului 4 şi Primăriei municipiului Bucureşti şi a le determina să avizeze favorabil cererile martorilor cu privire la construirea unui imobil P+8 în Bucureşti, B-dul A.O., sect. 4 şi, respectiv, la concesionarea unei suprafeţe de teren în Parcul Tineretului, aferentă Restaurantului „L.”

Urmare acestei hotărâri judecătoreşti şi a soluţiei de disjungere adoptate s-a format un nou dosar penal, respectiv prezentul Dosar nr. 3739/372012 al Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a penală, ce a fost repartizat spre soluţionare aceluiaşi judecător ce a pronunţat sentinţa penală nr. 84 din data de 07 februarie 2012 în Dosarul nr. 76771/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a penală.

Deşi magistratul judecător investit cu soluţionarea Dosarului nr. 3739/372012 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în mod corect, a formulat cerere de abţinere şi a invocat dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., arătând că prin soluţia pronunţată în Dosarul nr. 76771/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a penală, şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză, în mod greşit şi nejustificat, prin încheierea din data de 27 septembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a penală, a fost respinsă ca nefondată cererea de abţinere astfel formulată.

În motivarea acestei încheieri s-a reţinut că acest caz de incompatibilitate nu este incident în prezenta cauză, că în cuprinsul considerentelor sentinţei penale mai sus menţionate se observă că dna. judecător B.C.C. nu a făcut referire la posibila vinovăţie sau nevinovăţie a inculpatei C.A.C., că de fapt nici nu se constată vreo referire sau analiză proprie a dnei. judecător B.C.C. la fondul învinuirii formulate de Ministerul Public cu privire la această inculpată, că învinuirea pe care doamna judecător a analizat-o sub aspectul existenţei faptei, a identităţii persoanei care a săvârşit-o şi a răspunderii penale se referă doar la inculpata M.G., că simpla referire la săvârşirea faptei de către inculpata M.G. împreună cu o altă persoană nu valorează antepronunţare în privinţa coinculpatei C.A.C., deoarece ea nu este nominalizată în vreun fel, putând fi foarte bine vorba şi de o altă persoană cu privire la care Parchetul a făcut cercetări în dosarul de urmărire penală, dar care nu a fost trimisă în judecată şi că de altfel se observă că învinuirea formulată impotriva inculpatei C.A.C. prezintă un conţinut faptic diferit de cel al învinuirii formulate împotriva coinculpatei M.G., apreciindu-se nu se constată în considerentele sus menţionatei sentinţei vreo afirmaţie care să poată fi interpretată în sensul că doamna judecător şi-ar fi exprimat părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în privinţa inculpatei C.A.C.

Potrivit art. 6 parag.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi a obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.

Prin urmare printre garanţiile dreptului la un proces echitabil prevăzute de art. 6 parag.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se numără şi dreptul la o instanţă imparţială.

Imparţialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăţi sau idei preconcepute cu privire la soluţia ce trebuie pronunţată în cadrul unui proces şi trebuie să fie absolută, întrucât încrederea publică şi respectul pentru sistemul juridic sunt garanţiile eficienţei acestui sistem.

În vederea asigurării imparţialităţii judecătorului chemat să judece o cauză penală, legiuitorul român a reglementat în art. 46-48 C. proc. pen. cazurile de incompatibilitate, care atrag nulitatea absolută a hotărârilor pronunţate într-o atare situaţie.

Potrivit art. 47 alin. (2) C. proc. pen. nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză.

Analizând cuprinsul sentinţei penale nr. 84 din data de 07 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a-II-a penală, în Dosarul nr. 76771/3/2011, Curtea a constatat că judecătorul, prin această hotărârea şi-a exprimat părerea şi cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în Dosarul nr. 3739/372012 al Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a penală, fiind pe deplin incidente dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, în sentinţa penală nr. 84 din data de 07 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 76771/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, judecătorul a menţionat următoarele: Analizând mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi faza de cercetare, prin raportare la fapta şi la persoana menţionate în actul de sesizare, conform dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen., instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada mai 2008 - august 2009, inculpata M.G. în calitate de angajată la SC A.N. SA, a pretins împreună cu o altă persoană suma totală de 145.000 de euro de la martorii B.R. B.R. şi F.V. şi a primit în mai multe tranşe suma de 45.500 de euro, pentru a uza de influenţa pe care au lăsat să se creadă că o au asupra unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul A.N., Primăriei sectorului 4 şi Primăriei municipiului Bucureşti şi a le determina să avizeze favorabil cererile martorilor cu privire la construirea unui imobil P+8 în Bucureşti, B-dul A.O., sect. 4 şi, respectiv, la concesionarea unei suprafeţe de teren în Parcul Tineretului, aferentă Restaurantului „L.”.

De asemenea, în prezenta cauză în hotărârea atacată s-au reţinut următoarele: „Analizând mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi faza de judecată (respectiv în Dosarul nr. 3739/3/2012 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a penală), prin raportare la fapta şi la persoana menţionate în actul de sesizare, conform dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen., instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada mai 2008 - august 2009, inculpata M.G. în calitate de angajată la SC A.N. SA, a pretins împreună cu C.A.C. suma totală de 145.000 de euro de la martorii B.R. B.R. şi F.V. şi a primit în mai multe tranşe suma de 45.500 de euro, pentru a uza de influenţa pe care au lăsat să se creadă că o au asupra unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul A.N., Primăriei sectorului 4 şi Primăriei municipiului Bucureşti şi a le determina să avizeze favorabil cererile martorilor cu privire la construirea unui imobil P+8 în Bucureşti, B-dul A.O., sect. 4 şi, respectiv, la concesionarea unei suprafeţe de teren în Parcul Tineretului, aferentă Restaurantului „L.”

Analizând actele de urmărire penală efectuate în cauză, Tribunalul a constatat că situaţia de fapt reţinuta în cuprinsul actului de sesizare a instanţei corespunde realităţii, ea fiind de altfel recunoscută ca atare de către inculpata M.G., audiată ca martor în Dosarul nr 9031/3/2012, în şedinţa publică din 5 martie 2012, declaraţia acesteia fiind ataşată la dosar.”

În contextul celor arătate şi în raport de situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare a instanţei, astfel cum este menţionată şi în hotărârea apelată şi persoanele trimise în judecată, respectiv inculpatele M.G. şi C.A.C., Curtea a apreciat că deşi în sentinţa penală nr. 84 din data de 07 februarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 76771/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a penală, nu este într-adevăr nominalizată în mod expres coinculpata C.A.C., în fapt, se face referire în mod evident în această hotărâre la activitatea infracţională desfăşurată de aceasta, judecătorul fondului exprimându-şi în mod cert prin considerentele expuse în sentinţa penală nr. 84 din data de 07 februarie 2012 părerea şi cu privire la soluţia ce ar putea fi dată faţă de coinculpata C.A.C.

A apreciat că se impunea cu atât mai mult în condiţiile date, admiterea cererii de abţinere formulată de judecătorul ce a pronunţat sentinţa penală nr. 84 din data de 07 februarie 2012 în Dosarul nr. 76771/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a penală, cu cât poziţia procesuală a coinculpatei C.A.C. cu privire la aceste fapte, ce formează pct. 1 din rechizitoriul nr. 52/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie este total diferită de cea a inculpatei M.G., aceasta contestând comiterea acestor fapte şi solicitând achitarea, susţinându-şi nevinovăţia, neavând relevanţă că inculpata C.A.C. a fost trimisă în judecată pentru comiterea şi a altor fapte penale, aceasta recunoscând de altfel săvârşirea infracţiunilor menţionate la pct. 2 din rechizitoriu.

Chiar dacă judecătorul fondului nu a făcut o referire expresă la posibila vinovăţie sau nevinovăţie a inculpatei C.A.C. şi la fondul învinuirii formulate de Ministerul Public cu privire la această inculpată în sentinţa penală nr. 84 din data de 07 februarie 2012, este evident că în expunerea acestei hotărâri se referă la apelanta inculpată C.A.C. şi nu la vreo altă persoană care nu a fost trimisă în judecată de procuror, cum în mod eronat se reţine în încheierea din 27 februarie 2012, aceste considerente fiind pur speculative, din actul de sesizare a instanţei rezultând fără echivoc că nu poate fi vorba decât de coinculpata C.A.C., judecătorul fondului făcând aprecieri clare cu privire la participaţia acesteia la comiterea faptelor de la pct. 1 din rechizitoriu deduse judecăţii.

Astfel, în opinia Curţii, din modul în care a fost redată şi reţinută situaţia de fapt în sentinţa penală nr. 84 din data de 07 februarie 2012 rezultă faptul că judecătorul fondului şi-a format o opinie asupra soluţiei ce poate fi pronunţată şi cu privire la inculpata C.A.C.

În contextul celor arătate şi în raport de dispoziţiile legale susmenţionate, Curtea a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., datorită lipsei imparţialităţii subiective a judecătorului fondului.

În consecinţă Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia penală nr. 322 din 16 noiembrie 2012 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi apelanta inculpată C.A.C., a desfiinţat sentinţa penală atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, dispunând totodată cu privire la cheltuielile judiciare.

3. Împotriva deciziei penale evocate a formulat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - secţia judiciară penală invocând critici de nelegalitate.

Procurorul susţine atât în cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, cât şi oral în cadrul dezbaterilor, greşita trimitere spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti în condiţiile în care nu identifică un caz de incompatibilitate a judecătorului fondului, sens în care pretinde incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 şi 17² C. proc. pen.

Se arată că prin decizia pronunţată, instanţa de apel s-a dezinvestit fără a soluţiona apelurile declarate în cauză, pronunţând o hotărâre contrară legii, o hotărâre prin care s-a făcut o greşită aplicare a legii în raport cu prevederile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. în referire la art. 320¹ C. proc. pen. şi decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unui R.I.L.

În opinia procurorului dispoziţiile încălcate sunt prevederile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate obligatoriu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia invocată.

Înlăturând conţinutul normelor pretins a fi fost nerespectate de instanţa de prim control judiciar se susţine că în mod greşit s-a apreciat că judecătorul fondului ar fi fost incompatibil a soluţiona cauza.

Astfel, prevederile legale nu obligă instanţa de judecată să se abţină după aplicarea disp.art. 320¹ C. proc. pen. pentru un inculpat pentru ca judecarea celuilalt (celorlalţi) să se realizeze de către o altă instanţă de judecată.

Prin propunerea de recurs în interesul legii avansată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (nr. 17176/3848/III-5/2011) s-a considerat motivat că „judecătorul care a soluţionat cauza prin aplicarea procedurii simplificate, prev. de art. 320¹ C. proc. pen. nu este incompatibil întrucât nu şi-a exprimat părerea şi cu privire la soluţia care s-ar putea pronunţa în cauza respectivă privind ceilalţi inculpaţi”.

Se mai menţionează de către procuror în susţinerea prezentului recurs că prin decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, decizie cu caracter obligatoriu (publicată în M. Of.nr. 820 din 6 decembrie 2012) s-a statuat că judecătorul care a soluţionat cauza conform procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. cu privire la unul (unii) dintre inculpaţi, nu devine incompatibil să judece acţiunea penală şi civilă cu privire la ceilalţi inculpaţi, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaţilor s-a făcut prin acelaşi rechizitoriu, pentru infracţiuni între care există o stare de conexitate sau indivizibilitate. Judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele hotărârii pronunţate conform art. 320¹ C. proc. pen. şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauza dispusă.

În cauză, din analiza sentinţei penale nr. 84 din 7 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în cauza privind pe M.G. (în Dosarul nr. 76771/3/2011 din care s-a disjuns cauza ce face obiectul prezentului dosar), se poate lesne observa inexistenţa vreunei păreri exprimate de instanţă în considerentele hotărârii cu privire la soluţia ce ar fi putut fi dată în cauza ulterioară referitoare la inculpata C.A.C.

În criticile avansate, procurorul mai învederează că în cuprinsul considerentelor sentinţei penale nr. 84 din 7 februarie 2012 a Tribunalului Bucureşti judecătorul nici măcar nu invocă numele C.A.C., iar, pe de altă parte, din sentinţa penală nr. 359 din 28 mai 2012 a Tribunalului Bucureşti nu reiese, sub nicio formă, că soluţia de condamnare a inculpatei C.A.C. ar fi consecinţa condamnării inculpatei M.G., ci dimpotrivă, condamnarea inculpatei C.A.C. reprezintă rezultatul analizei coroborate a probelor administrate în noul dosar penal desprins cu respectarea legii.

De altfel, chiar instanţa de apel admite că judecătorul fondului nu se referă la inculpata C.A.C. şi nici la activitatea infracţională a acesteia atunci când dispune cu privire la acţiunea penală exercitată asupra inculpatei M.G.

Se susţine de către procuror că pentru corecta aplicare a deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - instanţa de prim control judiciar, în respectarea art. 47 alin. (2) C. proc. pen. era obligată să constate inexistenţa vreunei cauze de incompatibilitate a judecătorului fondului în pronunţarea soluţiei în cazul inculpatei C.A.C., în contextul în care decizia dată în soluţionarea recursului în interesul legii stabileşte obligatoriu inexistenţa ope legis a unui caz de incompatibilitate în aplicarea procedurii prev.de art. 320¹ C. proc. pen.

Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor înfăţişate, dar şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:

Prin rechizitoriul nr. 521/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatelor M.G. şi C.A.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată (art. 257 alin. (1) C. pen. - art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.) şi, în cazul inculpatei C.A.C. şi pentru infracţiunile prev.de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 7677/3/2011.

În contextul procesual în care inculpata s-a prevalat în faţa judecătorului fondului de disp. art. 320¹ C. proc. pen., iar procedura simplificată a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 84 din 7 februarie 2012 (Dosar nr. 76771/3/2011), inculpata M.G. a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani pentru infracţiunea ce făcuse obiectul judecăţii.

Prin aceeaşi sentinţă penală s-a dispus soluţionarea cauzei în ceea ce o priveşte pe inculpata C.A.C., care nu înţelesese să invoce procedura judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei, dispunându-se astfel constituirea unui nou dosar (nr. 3739/3/2012 -prezenta cauză), pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, ce a fost repartizat spre soluţionare aceluiaşi judecător care pronunţase sentinţa penală nr. 84 din 7 februarie 2012 privind pe inculpata M.G.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că magistratul judecător investit cu soluţionarea cauzei nr. 3739/3/2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat cerere de abţinere invocând prevederile art. 47 alin. (2) C. proc. pen. şi învederând că prin soluţia dispusă în Dosarul nr. 76771/3/2011 al Tribunalului Bucureşti îşi exprimase părerea cu privire la modalitatea de rezolvare a acţiunii penale exercitate împotriva inculpatei C.A.C., cererea de abţinere a fost respinsă ca nefondată cu motivarea că nu este incident cazul de incompatibilitate invocat, în cuprinsul considerentelor sentinţei penale judecătorul fondului nefăcând vreo referire la posibila vinovăţie sau nevinovăţie a inculpatei C.A.C.

S-a mai constatat cu prilejul soluţionării cererii de abţinere, formulată de judecătorul fondului că de fapt nu s-a făcut de către acesta vreo analiză proprie la fondul învinuirii formulată de Ministerul Public cu privire la inculpata C.A.C. iar învinuirea pe care judecătorul a evaluat-o sub aspectul existenţei faptei, a identităţii persoanei care a săvârşit-o şi a răspunderii penale a vizat numai inculpata M.G. iar simpla referire la săvârşirea faptei de către M.G. împreună cu o altă persoană nu valorează antepronunţare în privinţa coinculpatei C.A.C.

În exercitarea controlului judiciar asupra sentinţei penale nr. 359 din 28 mai 2012 instanţa de apel chemată să răspundă criticilor aduse de procuror -sub aspectul greşitei confiscări a sumelor de bani de la inculpate în împrejurările existenţei unor cereri de restituire formulate de martorii denunţători dar şi de apelanta inculpată, precum şi sub aspectul greşitei condamnări, şi în subsidiar, a necesităţii reindividualizării pedepsei aplicate - a concluzionat cu privire la caracterul fondat al apelurilor promovate în considerarea existenţei stării de incompatibilitate a judecătorului fondului cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare în urma desfiinţării sentinţei apelate.

Observând cuprinsul considerentelor deciziei recurate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de prim control judiciar a dat o greşită interpretare dispoziţiilor art. 47 alin. (2) C. proc. pen. şi de asemenea nu a procedat la aplicarea dispoziţiilor deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2912 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, context în care, printr-o greşită interpretare a legii, circumscris astfel cazului de casare reglementat în art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În acord cu susţinerile procurorului se poate reţine că în expunerea raţiunilor avute în vedere în motivarea soluţiei, instanţa de apel nu a înţeles să invoce decizia Î.C.C.J. în dezlegarea R.I.L., decizie care la data de 16 noiembrie 2012 (data pronunţării soluţiei în apel) îşi producea în mod obligatoriu efectele.

Efectuând propriul demers analitic asupra chestiunii în discuţie şi făcând trimiterea necesară la modalitatea în care I.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat prin decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012 cu privire la incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat cauza prin aplicarea disp. art. 320¹ C. proc. pen. cu privire la unii dintre inculpaţi, de a judeca acţiunea penală şi civilă cu privire la ceilalţi inculpaţi, în ipoteza trimiterii în judecată a tuturor inculpaţilor prin acelaşi rechizitoriu, pentru infracţiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate - dar şi procedând la o corectă interpretare a disp. art. 47 alin. (2) C. proc. pen. - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată:

Dreptul intern reglementează, printre altele, cazul de incompatibilitate conturat de pronunţarea anterioară a judecătorului cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în acea cauză (art. 47 alin. (2) C. proc. pen.), ipoteză care semnifică realmente, exprimarea, anterior judecării cauzei, a dezlegării ce ar putea fi oferită acţiunii penale (condamnare, achitare, încetare proces penal) şi celei civile (admitere totală, parţială pretenţii civile, respingerea lor ori lăsarea nesoluţionată a acestora).

De altfel, pronunţarea unei soluţii în rezolvarea acţiunii penale, dar şi a celei civile într-o cauză implică în mod necesar şi obligatoriu un proces de verificare a unui ansamblu de aspecte de drept penal, procesual penal sau cu caracter mixt, operaţiune care pentru a echivala cu o veritabilă pronunţare, trebuie să îmbrace un caracter global.

În situaţia în care sunt mai mulţi inculpaţi deduşi judecăţii, iar numai unul ori unii dintre aceştia recunosc faptele reţinute în sarcina lor prin actul comun de trimitere în judecată, invocând în favoarea lor dispoziţiile art. art. 320¹ C. proc. pen. ce reglementează procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei, judecătorul care ia act de această „pledoarie a vinovăţiei” nu devine în mod automat incompatibil de a judeca ceilalţi inculpaţi (fie ei şi într-o participaţie penală) într-o cauză dispusă ulterior.

Corecta aplicare a disp. art. 320¹ C. proc. pen., care reglementează o procedură specială în care judecătorul nu realizează o veritabilă judecată în fond, nu face o analiză a probelor în sensul propriu zis, nu evaluează nici măcar indirect participarea la comiterea infracţiunii şi a inculpaţilor care nu au solicitat procedura simplificată şi nu-şi exprimă părerea cu referire la vinovăţia acestora - dar şi maniera în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dezvoltat, de-a lungul jurisprudenţei sale, conceptul de imparţialitate, în aplicarea art. 47 C. pen., cu privire la judecătorul care a soluţionat cauze între care există legătură determină concluzia, în raport cu specificul prezentei cauzei, inexistenţei vreunui caz de incompatibilitate a judecătorului fondului.

Caracterul aparte şi inedit totodată al procedurii instituite prin art. 320¹ C. proc. pen. de către legiuitor permite a observa că într-un asemenea context procesual judecătorul are obligaţia de a face o analiză a condiţiilor în care recunoaşterea vinovăţiei proprii produce efectele prevăzute de lege, probele administrate în faza urmăririi penală faţă de persoana care solicită aplicarea acestei proceduri fiind suficiente şi la îndemâna magistratului judecător în a stabili o pedeapsă pentru fapta proprie.

Astfel, în cauza de faţă judecătorul fondului în cuprinsul sentinţei penale nr. 84 din 7 februarie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 76771/3/2012 a procedat în mod just la evaluarea vinovăţiei inculpatei M.G. fără a valorifica posibilitatea de a se referi la vinovăţia inculpatei C.A.C. faţă de care cercetarea judecătorească propriu zisă s-a derulat ulterior în cauza disjunsă şi fără a se antepronunţa sub vreo formă, cu privire la vinovăţia acesteia din urmă în evaluarea vinovăţiei inculpatei M.G., respectând astfel întru-totul caracterul personal al acţiunii penale, chiar în împrejurarea unei acţiuni penale indivizibile. Prin urmare, susţinerile instanţei de prim control judiciar cu referire la aspectul că judecătorul fondului şi-a format o opinie asupra soluţiei ce putea fi pronunţată şi cu privire la inculpata C.A.C. sunt lipsite de fundament şi nu pot fi primite cu atât mai mult cu cât însăşi instanţa de apel remarcă în cuprinsul deciziei pronunţate că judecătorul fondului nu a făcut nicio referire expresă la posibila vinovăţie sau nevinovăţie a inculpatei C.A.C. şi la fondul învinuirii formulate de Ministerul Public cu privire la activitatea inculpatei în sentinţa penală nr. 84 din 7 februarie 2012.

Nici susţinerea potrivit căreia expunerea sentinţei evocate, deşi menţionează aspecte vizând săvârşirea infracţiunii de o altă persoană fără a fi nominalizată ar releva cu evidenţă că în cauză este vorba de inculpata C.A.C., pe considerentul că actul de trimitere în judecată deduce judecăţii şi această persoană - nu poate fi primită.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că trimiterile făcute de judecătorul fondului la o altă persoană angrenată în acţiunea infracţională nu semnifică, sub vreo formă, referiri la vinovăţia acesteia, vreo antepronunţare cu privire la aceasta, în condiţiile în care nu se identifică niciun element de evaluare a învinuirii aduse inculpatei C.A.C., ci dimpotrivă se poate constatata că în întregul cuprins al considerentelor sentinţei penale nr. 84 din 17 februarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, judecătorul fondului s-a mărginit la fapta şi persoana faţă de care era incidentă recunoaşterea vinovăţiei.

În consecinţă, în prezenta cauză, soluţionarea acţiunii penale, civile cu privire la inculpata M.G., conform procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. oferă suficiente garanţii de imparţialitate din punct de vedere al legii, pentru ca acelaşi judecător să poată da o soluţie cu privire la inculpata C.A.C., în cauza disjunsă, înlăturând orice suspiciune obiectivă justificată cu privire la lipsa imparţialităţii.

Astfel, caracterul personal al răspunderii penale, existenţa unui cadru procesual definit de o cercetare judecătorească autentică, nouă în care faptele inculpatei C.A.C. au fost evaluate, fără referiri la sentinţa anterioară, probele ce vizează pretinsa activitate infracţională, vinovăţia inculpatei, incluzând, desigur, administrarea recunoaşterii inculpatei M.G. care a înţeles să beneficieze de dispoziţiile de favoare ale art. 320¹ C. proc. pen. în faţa persoanei acuzate în cauza disjunsă se constituie în tot atâtea garanţii procesuale.

În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că judecătorul fondului care a făcut aplicarea disp. art. 320¹ C. proc. pen., cu privire la inculpata M.G. (pronunţând în acest sens sentinţa penală nr. 84 din 7 februarie 2012) nu a devenit incompatibil prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare, în a soluţiona acţiunea penală şi civilă cu privire la inculpata C.A.C., în ipoteza în care trimiterea în judecată a celor două inculpate s-a făcut prin acelaşi rechizitoriu, pentru infracţiuni între care există conexitate, în împrejurarea în care hotărârea anterioară nu cuprinde referiri la vinovăţia inculpatei C.A.C. ori motivarea nu conţine date care să presupună o antepronunţare cu privire la vinovăţia acesteia.

În lumina raţiunilor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 322 din data de 16 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va casa decizia penală atacată şi va trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti spre judecarea apelurilor.

Onorariul parţial desemnat apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată C.A.C., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 322 din data de 16 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează decizia penală atacată şi trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti spre judecarea apelurilor.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2675/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 2704/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2695/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2695/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs