ICCJ. Decizia nr. 2700/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2700/2013
Dosar nr. 4226/122/2010
Şedinţa publică din 12 septembrie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 412 din 30 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, a fost respinsă cererea formulată de petentul B.M. privind reconstituirea (refacerea) de înscrisuri.
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul B.M. împotriva Rezoluţiei nr. 107/P/2008 din 23 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, confirmată prin Rezoluţia nr. 247/II/2/2008 din data de 30 iunie 2008 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi au fost menţinute rezoluţiile atacate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Coroborând probatoriile administrate în cauză, a rezultat că niciuna dintre infracţiunile sesizate de petentul B.M., respectiv: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uzul de fals prev. de art. 291 C. pen., luare de mită prev. de art. 254 C. pen. şi primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen. nu se confirmă.
În plus, instanţa de fond a avut în vedere că asupra faptelor de corupţie invocate de către petent s-au mai dispus de către alte organe de urmărire penală soluţii de netrimitere în judecată, neexistând probe noi, chiar dacă petentul a mai depus copii de pe înscrisuri care au mai fost depuse dând un volum impresionant dosarului.
În final s-a menţionat că la 27 ianuarie 2007 petentul B.M., prin avocat M.M. a depus la dosar o cerere prin care solicită măsuri de identificare şi găsire a volumelor de fond ale Judecătoriei Bolintin Vale nr. 1180/122/2010 şi 1181/122/2010 şi să se ia măsuri de reconstituirea a acestora.
Ulterior a precizat că solicită reconstituirea volumului XXVII al Dosarului nr. 1181/122/2010. La data de 14 septembrie 2011 a depus la dosar o copie a volumului XXVII al Dosarului nr. 1181/122/2010.
Tribunalul a arătat că prin Decizia penală nr. 55T din 11 noiembrie 2010 Tribunalul Giurgiu a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale şi intimatul S.D. împotriva Sentinţei penale nr. 218 din data de 29 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale, pe care a casat-o în totalitate şi a trimis cauza înregistrată cu nr. 1181/192/2010, având ca obiect plângere împotriva Rezoluţiei nr. 243/P/2006 din 12 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Judecătoria Bolintin Vale, iar cauza înregistrată cu nr. 1180/192/2010, având ca obiect plângere împotriva Rezoluţiei nr. 107/P/2008 din 23 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, spre competentă soluţionare Tribunalului Giurgiu.
Urmare acestei soluţii Dosarul nr. 1181/122/2010 cu volumele aferente a fost înaintat Judecătoriei Bolintin Vale, iar Dosarul nr. 1180/122/2010 cu volumele aferente a rămas la Tribunalul Giurgiu şi a fost renumerotat primind nr. 4226/122/2010 pentru a putea fi repartizat aleatoriu.
Instanţa a constatat că volumul XXVII al Dosarului nr. 181/122/2010 face parte din cele trimise la Judecătoria Bolintin Vale.
Prin urmare, dacă volumul XXVII al Dosarului nr. 181/122/2010 ar fi dispărut într-adevăr reconstituirea lui ar fi trebuit făcută de Judecătoria Bolintin Vale.
Pentru considerentele ce preced a fost respinsă cererea formulată de petentul B.M. privind reconstituirea (refacerea) de înscrisuri.
II. Împotriva sentinţei penale a formulat cale de atac petentul B.M., apreciind, pe de o parte, că hotărârea tribunalului este atacabilă cu apel şi, pe de altă parte, că propria cale de atac este admisibilă.
Curtea de apel s-a pronunţat prin încheierea din data de 22 octombrie 2012 asupra calificării căii de atac formulate de către petent, apreciind că este recurs şi nu apel, cum susţine petentul. Aşa cum s-a arătat în încheiere, calea de atac este stabilită în funcţie de calificarea cererii ce a format obiectul cenzurii instanţei de fond, în speţă plângere în faţa judecătorului împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. Deci regimul juridic al cererii este cel fixat prin dispoziţiile procedurale menţionate.
Împrejurarea că petentul în cadrul soluţionării plângerii formulate în conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen. a adresat instanţei de fond şi alte cereri, în speţă de reconstituire a unui volum al dosarului, nu schimbă regimul juridic al cererii iniţiale cu care instanţa de fond a fost sesizată. Astfel, cererea petentului adresată instanţei de fond nu a făcut obiectul procedurii speciale din Titlul IV, Capitolul V C. proc. pen., astfel încât să-i fie aplicabilă dispoziţiile procedurale speciale, în cauză nefiind pronunţată o hotărâre judecătorească de reconstituire, aşa cum se precizează în art. 512 C. proc. pen.
În consecinţă, nefiind vorba de o hotărâre judecătorească atacabilă cu apel, atât în ceea ce priveşte procedura obişnuită instituită prin dispoziţiile art. 361 C. proc. pen., care stabilesc hotărârile supuse apelului, dar nici o hotărâre atacabilă cu apel conform procedurii speciale instituite prin prevederile art. 508 - 512 C. proc. pen., curtea de apel a analizat calea de atac a petentului, calificată ca o cerere de recurs în procedura stabilită de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Având în vedere că soluţia instanţei de fond s-a pronunţat în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că potrivit alin. (10) al aceluiaşi articol hotărârea judecătorului este definitivă.
Prin Decizia penală nr. 2072/R din data de 29 octombrie 2012, Curte de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul B.M. împotriva Sentinţei penale nr. 412 din 30 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Giurgiu.
III. Împotriva acestei decizii a formulat recurs petentul B.M.. în şedinţa publică din data de 12 septembrie 2013, reprezentantul Ministerului Public a reiterat excepţia inadmisibilităţii, recursul fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive.
Examinând hotărârea recurată, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. ultim lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurent este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală este definitivă.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.
În consecinţă, constatând că în speţă, sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 30 septembrie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi în dispozitivul sentinţei atacate, iar Decizia penală nr. 2072/R din data de 29 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost respins ca inadmisibil recursul petentului, promovat împotriva sentinţei instanţei de fond, este definitivă, având înscrisă această menţiune.
Printre modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor se regăseşte şi suprimarea unor căi de atac, respectiv şi a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive determinate de lege.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Având în vedere dispoziţiile menţionate mai sus, care prevăd în mod expres că doar hotărârile nedefinitive pot fi atacate cu recurs, văzând că hotărârea atacată este o hotărâre definitivă, Înalta Curte potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 2072/R din data de 29 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti şi în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de către petentul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 2072/R din data de 29 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2698/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 2697/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
