ICCJ. Decizia nr. 2693/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2693/2013
Dosar nr. 3070/1/2013
Şedinţa publică din 12 septembrie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 132 din 23 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus în baza art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. condamnarea inculpaţilor C.A. şi V.C. la pedepse de câte 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, conform art. 65 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.
Conform prevederilor art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, pe durata unor termene de încercare de câte 6 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen. s-a stabilit ca persoanele condamnate să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., respectiv:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
S-au pus în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 864 C. pen. privind posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C.M.
Conform prevederilor art. 348 C. proc. pen. s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 212 şi respectiv 213 din 06 martie 2008 de BNP Asociaţi M.E.B. şi restituirea către partea civilă C.M. a sumei de câte 200.000 euro de la fiecare inculpat.
S-a menţinut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, ca şi măsura popririi asupra conturilor inculpatului C.A.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, pe baza probatoriilor administrate (plângerea penală şi declaraţiile părţii vătămate, depoziţiile martorilor, procesele-verbale de conducere în teren, planşele fotografice, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, procesul-verbal de percheziţie domiciliară, antecontracte şi contracte de vânzare-cumpărare, raport de evaluare, alte înscrisuri) următoarea situaţie de fapt:
În vara anului 2007, în urma unui anunţ la "mica publicitate", partea vătămată C.M., interesată de achiziţionarea unui teren în apropierea Bucureştiului, a luat legătura telefonic cu inculpatul C.A., care oferea spre vânzare o suprafaţă de 10.700 mp situată în comuna Afumaţi, judeţul Ilfov.
Fiind interesată de această propunere, partea vătămată a venit din localitatea de domiciliu - Rădăuţi, judeţul Suceava, însoţită de martora P.T. Ele au luat legătura cu inculpatul C.A., cu care s-au întâlnit în zona complexului "D.". Inculpatul era însoţit de un alt bărbat, pe care l-a prezentat ca fiind vărul său, identificat în cauză în persoana inculpatului V.C.
Cu această primă ocazie, prezentând terenul oferit spre vânzare, cei doi inculpaţi au indicat ca punct de reper în identificarea acestuia un canal de irigaţii ("şanţ adânc"), aflat la aproximativ 50 de metri. Ei au prezentat părţii vătămate şi martorei suprafaţa respectivă şi limitele acesteia.
Tot cu acest prilej, părţile au negociat şi au căzut de acord asupra preţului şi a celorlalte condiţii contractuale.
Aşa cum partea vătămată a arătat în mod constant pe parcursul procesului, terenul indicat de cei doi inculpaţi nu era traversat de linii de curent electric, însă a observat că la o distanţă de aproximativ 300 - 400 m se aflau stâlpii metalici de înaltă tensiune.
După această primă întâlnire, partea vătămată a apelat la un prieten din Bucureşti - martorul R.A. - rugându-l să vadă terenul respectiv şi să-şi spună părerea, inclusiv cu privire la preţ. Martorul i-a contactat pe cei doi inculpaţi şi s-a deplasat împreună cu ei la faţa locului, fiindu-i arătat acelaşi teren.
În aceste condiţii, cu privire la teren, care era format din două loturi, şi avea o suprafaţă totală de 10.700 mp, partea vătămată şi cei doi inculpaţi au încheiat, separat, câte două antecontracte de vânzare-cumpărare, apoi acte adiţionale şi în final contractele autentice din data de 06 martie 2008, inculpaţii primind, fiecare, preţul integral de 200.000 euro convenit.
S-a mai reţinut că înainte de semnarea contractului autentic de vânzare-cumpărare, un expert din partea B.C.R. sucursala Suceava - filiala Rădăuţi (unitate bancară de unde partea vătămată urma să obţină un credit în vederea achiziţionării terenului), s-a deplasat de asemenea în localitatea Afumaţi, împreună cu cei doi vânzători, care i-au indicat acelaşi teren.
Ulterior cumpărării celor două loturi alăturate, ce formează o suprafaţă unică, partea vătămată, întrucât avea o ofertă pentru vânzarea imobilului, a luat legătura cu persoana care efectuase anterior cadastrul. Cu acest prilej a aflat că în realitate terenul cumpărat se afla sub o reţea de înaltă tensiune, nefiind acelaşi cu cel indicat în mod constant de către vânzători.
În declaraţiile lor, inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, arătând că au aflat de la partea vătămată abia după întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare că era nemulţumită de amplasarea reală a terenului, iar poziţia pe care au indicat-o constant era cea pe care ei o cunoşteau.
S-a reţinut însă că această apărare a inculpaţilor este contrazisă în mod vădit de materialul probator administrat în cauză, respectiv: plângerea penală şi declaraţiile de parte vătămată, declaraţiile de martori, procese-verbale de conducere în teren cu partea vătămată şi cu martorii din acte, planşe fotografice anexe, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, proces-verbal de percheziţie domiciliară şi planşă foto, antecontracte şi contracte de vânzare-cumpărare, raport de evaluare şi dosar credit întocmit de B.C.R., respectiv, acte din care rezultă faptul că partea vătămată C.M. a beneficiat de un credit ipotecar în suma de 235.000 de euro acordat de bancă prin contractul de credit cu nr. 200848070 din data de 29 februarie 2008, împrumut garantat cu ipotecă constituită în favoarea băncii, asupra imobilului cu nr. cadastral 2833 din prezenta cauză, care conturează în mod cert săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, inclusiv sub aspectul inducerii în eroare, cu ştiinţă, a victimei.
Instanţa de fond a făcut în acest sens referire la înscrisurile depuse la dosar şi la depoziţiile martorilor C.G., D.M., R.A., F.T.E., C.N., C.C., S.V., D.J., C.M., P.A., care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate.
II. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul V.C., care a solicitat achitarea sa, în temeiul prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) şi în subsidiar în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. (fapta nu a fost comisă de către el, ci de o altă persoană).
În motivarea apelului a arătat că declaraţiile sale au fost date sub imperiul unei stări emoţionale puternice, că între susţinerile sale nu există contradicţii, ele coroborându-se cu restul probatoriilor.
Prin Decizia penală nr. 298/A din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.C. împotriva Sentinţei penale nr. 132 din 23 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut următoarele:
Deşi inculpatul apelant a susţinut că poziţia sa a fost constantă pe parcursul procesului -împrejurare infirmată motivat de instanţa de fond - chiar şi în apel acesta susţinere a fost contrazisă de inculpat care a afirmat fie că fapta nu există, fie că există, dar nu a comis-o el.
În realitate însă, instanţa de fond a apreciat în mod corect, pe baza probatoriilor administrate în cauză, că inculpaţii V.C. şi C.A., se fac vinovaţi de comiterea infracţiuni de înşelăciune în convenţii.
Din declaraţia iniţială dată de inculpatul apelant V.C., rezultă în mod cert că acesta avea cunoştinţă de poziţia reală a terenului, iar revenirile ulterioare nu numai că apar ca necredibile, dar sunt contrazise de probatoriile administrate.
Astfel, inculpatul a afirmat fie că a fost la terenul respectiv doar de două ori, odată în anul 1990 şi a doua oară în perioada 2004 - 2005, fie că ani de zile s-a ocupat de cultivarea terenului şi îl poate indica oricând, că nu a văzut niciodată liniile de înaltă tensiune (deşi ele există de zeci de ani) şi că de fapt nu ştie să ajungă la teren; că nu s-a văzut cu partea vătămată decât la notariat, deşi atât aceasta cât şi inculpatul C.A. şi martorii F.T.E., R.A. şi D.M., au afirmat în mod concordant că apelantul inculpat a indicat părţii vătămate, la faţa locului, terenul de vânzare.
Ideea unei erori de fapt, pe care inculpatul a sugerat-o prin poziţia sa procesuală, este clar contrazisă de probatoriile administrate, ce atestă inducerea în eroare voită a părţii vătămate.
Curtea de apel a apreciat că lipsa comportamentului simulat la testarea poligraf nu poate conduce prin ea însăşi la achitarea inculpatului, acest indiciu în favoarea sa neputând fi primit în condiţiile existenţei unor probe certe de vinovăţie.
În aceste condiţii curtea de apel a considerat că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, iar încadrarea juridică a activităţii sale infracţionale este cea legală.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, curtea de apel a apreciat că au fost respectate criteriile generale instituite prin art. 72 C. pen., adecvate în raport de ansamblul circumstanţelor reale şi personale incidente în cauză şi că nu există nici un temei pentru atenuarea răspunderii penale, astfel că sentinţa atacată este legală şi temeinică şi sub acest aspect
III. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.C. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 172 şi 18 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea acestuia în baza art. 385 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., casarea deciziei atacate, iar în urma hotărârii pronunţate să se dispună achitarea sa pentru infracţiunea de înşelăciune în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în principal şi,în subsidiar, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În susţinerea recursului a arătat că actul de vânzare-cumpărare a vizat vânzarea unui teren extravilan, partea vătămată cunoscând ce înseamnă acest lucru, respectiv situaţia bunului imobil, însă fără a face nici un demers pe lângă primărie să întrebe dacă terenul pe care urma să îl cumpere are vreo problemă.
Mai mult decât atât, a mai susţinut că declaraţiile părţii vătămate sunt contradictorii, în sensul că în prima declaraţie a afirmat că a fost şi el pe teren, ca apoi să revină şi să spună că nu a fost, deşi în realitate nu a fost niciodată împreuna cu partea vătămată la faţa locului pentru a-i indica vreun teren, ci a discutat cu aceasta doar de preţ şi la notariat.
În aceeaşi ordine de idei a mai arătat că partea vătămată a declarat că nu a coborât din maşină cu expertul cadastrist pentru a face măsurătorile şi verificările în teren necesare întocmirii documentaţiei pentru contractarea împrumutului de la bancă şi nu a făcut nici cea mai mică diligentă pentru verificarea terenului şi a situaţiei de la faţa locului.
Concluzionând, a arătat că din tot materialul probator se desprinde convingerea că este nevinovat, iar dacă fapta există, altcineva a comis-o.
Prin Decizia penală nr. 1518 din 2 mai 2013, Înalta Curte de Casare şi Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr. 298/A din data de 17 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a casat decizia penală atacată, a reţinut cauza spre rejudecare şi a fixat termen în vederea rejudecării 13 iunie 2013.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând decizia atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de către inculpat, respectiv comiterea unei grave erori de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare a constatat următoarele:
Din analiza comparată a probelor la care s-a făcut referire în motivele de recurs, ca reprezentând dovezi în ceea ce priveşte neîntrunirea sub aspect obiectiv şi subiectiv a elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului V.C. şi a probelor avute în vedere cu privire ia aceleaşi aspecte, de către prima instanţă care a apreciat, că în raport de întregul material probator administrat, atât cu ocazia urmăririi penale, cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti, inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei, instanţa de recurs a reţinut că probele cu relevantă deosebită considerate astfel de către prima instanţă sunt:
- declaraţiile martorilor din acte C.G., D.M., R.A., F.T.E., C.N., C.C., S.V., D.J., C.M., P.A.;
- declaraţia părţii vătămate C.M.;
- declaraţiile inculpatului V.C., care în timpul urmăririi penale nu a recunoscut fapta imputată, prezentând însă prin declaraţiile sale succesive multiple aspecte contradictorii şi pe alocuri ilogice, evident "pro causa", aspecte pe care nu a putut să le clarifice până la final de o manieră verosimilă, ceea ce dovedeşte lipsa de sinceritate şi constituie un indiciu de vinovăţie;
- procesul-verbal din data de 08 februarie 2011 de conducere în teren a inculpatului V.C. în vederea localizării şi indicării terenului în litigiu, în raport de care din activităţile efectuate şi din aspectele efectiv constatate la faţa locului acesta a demonstrat încă o dată un comportament nesincer, încercând să inducă în continuare organele de urmărire penală.
A constatat, totodată, că prima instanţă a apreciat ca relevante:
- declaraţia dată în faţa instanţei de judecată la termenul din 08 decembrie 2011, în care partea vătămata C.M. a menţinut declaraţiile din faza de urmărire penală, arătând că în toamna anului 2007 s-a întâlnit cu inculpatul C.A., acesta fiind cel care a condus-o în extravilanul comunei Afumaţi, în apropierea complexului D. şi unde i-a arătat o suprafaţă de teren de 10.700 m, compus din două loturi egale şi alăturate, din care un lot aparţinea inculpatului C.A., iar celălalt lot aparţinea vărului acestuia, respectiv inculpatului V.C.;
- procesul-verbal de conducere în teren şi planşă fotografică anexă, din care a rezultat că terenul real, aflat sub liniile electrice de înaltă tensiune este situat la jumătatea distanţei dintre complexul D. şi complexul indicat de învinuit, respectiv O.F.;
- raport de constatare tehnico-ştiinţifică, proces-verbal de percheziţie domiciliară şi planşă foto, antecontracte şi contracte de vânzare-cumpărare, raport de evaluare şi dosar credit întocmit de B.C.R.
Referitor la elementele probatorii anterior prezentate, instanţa de recurs a constatat că argumentele avute în vedere atât de prima instanţă, cât şi de cea de prim control judiciar în dovedirea vinovăţiei inculpatului V.C. şi menţinerea soluţiei de condamnare se bazează în principal pe probele administrate în cursul urmăririi penale, care au fost readministrate în cursul cercetării judecătoreşti, cu referire deosebită la declaraţiile martorilor audiaţi, şi acte din care rezultă faptul că partea vătămată C.M. a beneficiat de un credit ipotecar în sumă de 235.000 de euro acordat de bancă prin contractul de credit cu nr. 200848070 din data de 29 februarie 2008, împrumut garantat cu ipotecă constituită în favoarea băncii, asupra imobilului cu nr. cadastral 2833 din prezenta cauză, însă a constatat, în virtutea principiului aflării adevărului, că unele aspecte nu au fost lămurite de către cele două instanţe, motiv pentru care a apreciat că se impune readministrarea unei părţi a probatoriului.
Procedând în modalitatea expusă a constatat că prima instanţă nu a îndeplinit obligaţia ce îi revenea, potrivit legii, de a afla adevărul şi a lămuri cauza sub toate aspectele, cu respectarea dreptului părţilor la un proces echitabil şi a principiului egalităţii armelor.
În aplicarea principiului aflării adevărului, reglementat de prevederile art. 3 C. proc. pen. şi pentru elucidarea criticilor invocate în recursul formulat de inculpatul V.C., circumscrise solicitării de achitare a acestuia, a apreciat că se impune readministrarea unora dintre probele anterior administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în cea de cercetare judecătorească.
În ceea ce priveşte criticile invocate de către recurentul inculpat V.C. privind, în esenţă, solicitarea de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a), în principal şi, în subsidiar, art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., instanţa de recurs a constatat că acestea nu vor mai fi analizate în raport de argumentele anterior expuse.
Astfel, în vederea respectării dreptului inculpatului ia un proces echitabil şi pentru asigurarea dreptului la apărare al acestuia, precum şi faţă de necesitatea verificării criticilor şi susţinerilor de fapt prezentate în cuprinsul motivelor de recurs presupune readministrarea în mod nemijlocit a unora dintre probele anterior administrate, respectiv audierea părţii vătămate C.M. şi a martorilor C.G. şi C.A.Z., în vederea stabilirii exacte a situaţiei de fapt şi a modului de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare a terenului, precum şi administrarea oricăror alte probe a căror utilitate va rezulta din dezbateri.
IV. În rejudecare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis ca probe audierea părţii vătămate C.M. şi a martorilor C.G. şi C.A.Z.
La termenul din data de 13 iunie 2013 s-a prezentat partea vătămată C.M., aceasta fiind audiată, declaraţia sa fiind ataşată la dosarul cauzei după citire şi semnare. La acelaşi termen nu s-au prezentat martorii, motiv pentru care cauza a fost amânată şi s-a dispus citarea cu mandat de aducere a martorilor C.G. şi C.A.Z.
La termenul din data de 12 septembrie s-a prezentat martorul C.A.Z., acesta fiind audiat, iar declaraţia sa a fost consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei după citire şi semnare. La acelaşi termen de judecată, Înalta Curte constatând că martora C.G. nu s-a prezentat a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. şi a constatat cauza în stare de judecată.
Analiza coroborată a ansamblului probator administrat de-a lungul procesului penal, inclusiv în faţa instanţei de recurs, în mod corect a condus la reţinerea faptului că acesta este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să facă dovada deplină a angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu, existenţa faptei şi forma de vinovăţie cu care acesta a acţionat.
Deşi există unele inadvertenţe între declaraţiile părţii vătămate, din toate acestea rezultă mai multe aspecte comune, respectiv că inculpatul V.C. a asigurat-o că pe teren nu se află niciun stâlp de înaltă tensiune şi că pe acesta se poate construi fără probleme. Astfel, atât în declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei de fond, cât şi în declaraţia dată în faţa instanţei de recurs, partea vătămată a precizat că l-a întrebat în mod expres pe inculpatul V.C. dacă există stâlpi de înaltă tensiune pe teren, acesta menţionând de fiecare dată că pe teren nu se află niciun stâlp şi se poate construi fără probleme.
De asemenea, martorul C.A.Z. a precizat, în declaraţia dată în faţa instanţei de recurs, că împreună cu inculpatul V.C. au mers şi au măsurat terenul cu pasul, aspect care formează convingerea instanţei că inculpatul V.C. avea cunoştinţă de amplasamentul terenului şi de existenţa stâlpilor de înaltă tensiune.
În raport cu aceste aspecte şi cu celelalte probe administrate în cursul procesului penal, Înalta Curte constată că fapta inculpatului V.C. de a încheia o tranzacţie asupra unui teren prin prezentarea falsă a amplasamentului şi implicit a existenţei stâlpilor de înaltă tensiune pe acest teren conturează elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii, inclusiv sub aspectul inducerii în eroare, cu ştiinţă, a părţii vătămate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr. 298/A din data de 17 octombrie 2012 a de Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr. 298/A din data de 17 octombrie 2012 a de Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2697/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2696/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
