ICCJ. Decizia nr. 2726/2013. Penal. Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.), lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2726/2013
Dosar nr. 1363/93/2013
Şedinţa publică din 16 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 52 din 4 iunie 2013, Tribunalul Ilfov în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) şi i) C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B.C. după contopirea pedepselor stabilite la pedeapsa cea mai grea de 9 ani şi 6 luni închisoare.
Instanţa a dispus, pedeapsa complementară a interzicerii aceloraşi drepturi, conform art. 65 C. pen., o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 17 noiembrie 2012 la zi şi s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 313 din Legea nr. 95/2006 s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă E. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 9.007,90 lei, sumă ce a fost actualizată în raport cu indicele de inflaţie la data executării obligaţiei, cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă.
În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 1349, art. 1357 C. civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.L. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR de la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale către partea civilă.
S-au respins ca neîntemeiate restul pretenţiilor civile solicitate de partea civilă B.L. şi s-a luat act că partea vătămată D.N. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţă a reţinut ca situaţie de fapt că la data de 17 noiembrie 2012, inculpatul B.C. s-a deplasat cu autoturismul său din mun. Braşov unde domiciliază, în comuna Baloteşti, jud. Ilfov, cu intenţia de a o întâlni pe soţia sa, partea vătămată B.L.. Aceasta din urmă părăsise domiciliul comun, lăsase în îngrijirea inculpatului cei trei copii minori şi locuia în comuna Baloteşti împreună cu partea vătămată D.N. cu care avea o relaţie de aproximativ 1 an.
În jurul orei 11:00 - 11:30, inculpatul a ajuns în dreptul magazinului alimentar SC G.T. SRL unde se aflau părţile vătămate B.L. şi D.N..
În momentul în care părţile vătămate au părăsit incinta magazinului, inculpatul a atacat-o din spate pe soţia sa, lovind-o în zona capului cu mânerul unui cuţit, provocându-i părţii vătămate leziuni sângerânde la nivelul capului.
Partea vătămată B.L. a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgenţă E., unde a fost internată în perioada 17 noiembrie 2012 - 4 decembrie 2012, prezentând diagnosticul "Plaga înjunghiată toracică dreapta prin agresiune. Hemopneumotorax drept. TCC minor".
Prin raportul de expertiză medico-legală nr. A1/J/448/2012 s-a stabilit faptul că partea vătămată B.L. a prezentat la data de 17 noiembrie 2012 leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp dur cât şi prin lovire cu corp tăietor - înţepător (posibil tip cuţit sau similar), care au necesitat pentru vindecare 30 - 35 zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei.
S-a reţinut că individualizarea judiciară a pedepselor aplicate s-a făcut în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul educativ şi preventiv al pedepselor poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat şi în condiţii privative de libertate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, invocând netemeinicia soluţiei sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, susţinând că acestea sunt prea aspre în raport de poziţia sa sinceră.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 196 din 2 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, reţinându-se următoarele:
Instanţa de fond a apreciat corect situaţia de fapt, dând şi o încadrare juridică corespunzătoare faptelor săvârşite de inculpat.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, Curtea a reţinut că s-a dat eficienţa cuvenită tuturor criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social al faptelor săvârşite, împrejurările în care au fost săvârşite şi limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator.
De asemenea, prima instanţă a avut în vedere atitudinea sinceră pe care a avut-o inculpatul, acestea recunoscând săvârşirea faptelor, motiv pentru care a beneficiat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., motiv pentru care nu a existat nicio justificare care să dispună reducerea cuantumului pedepselor aplicate.
Împotriva Deciziei nr. 196 din 2 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală a declarat recurs inculpatul B.C..
Examinând recursul declarat de inculpatul B.C. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală la data de 2 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul-inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin invocarea art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii", nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, deoarece solicitarea de reducere a pedepsei deoarece inculpatul a beneficiat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi nu este cunoscut cu antecedente penale, nu se circumscrie art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii."
Înalta Curte constată că modificarea art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. nu permite examinarea criticilor referitoare la individualizarea pedepsei în cadrul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. Ca urmare, se apreciază că solicitarea inculpatului nu poate fi examinată date fiind limitele recursului.
Conform art. 38510 alin. (21) din C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condiţiile de mai sus, instanţa de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen., trebuie avute în vedere din oficiu.
Drept urmare, ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului, Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina nici criticile inculpatului, care, în plus, nu se circumscriu nici vreunuia din cazurile ce pot fi avute în vedere din oficiu.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 196 din 2 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. 1363/93/2013.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată recurentului inculpat B.C. va deduce durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 noiembrie 2012 la 16 septembrie 2013.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 196 din 2 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. 1363/93/2013.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 noiembrie 2012 la 16 septembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2840/2013. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 2754/2013. Penal. Omorul deosebit de grav... → |
|---|
