ICCJ. Decizia nr. 2725/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2725/2013
Dosar nr. 8965/121/2012
Şedinţa publică din 16 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 55 din 8 februarie 2013, Tribunalului Galaţi, a respins la inadmisibilă contestaţia la executare formulată de condamnatul N.D. împotriva Sentinţei penale nr. 34 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 6512/121/2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţă a reţinut că contestatorul şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile legale ale art. 461 C. proc. pen. cu referire la art. 14 C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., arătând că pe parcursul judecării cauzei în care a fost condamnat nu a avut posibilitatea să recunoască faptele, iar după rămânerea, definitivă a sentinţei de condamnare a intervenit o lege mai favorabilă - Legea nr. 202/2010 prin dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., dar şi pe dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen.
Instanţa a apreciat prezenta contestaţie la executare ca fiind inadmisibilă întrucât motivaţia invocată de petent nu a putut fi grefată pe nici unul din cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 461 C. proc. pen.; textul art. 3201 C. proc. pen., nou introdus prin procedura simplificată de soluţionare a cauzelor penale, are în vedere o judecată aparţinând numai fondului şi care, deopotrivă, trebuie să fie operabilă doar până la pronunţarea unei hotărâri penale definitive.
Dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. se referă la persoanele care au fost judecate şi condamnate în lipsă, dar care au fost extrădate, situaţie în care contestatorul nu se află, conform actelor din Dosarul de fond nr. 6512/121/2008 al Tribunalului Galaţi.
Apelul declarat de condamnatul N.D. împotriva Sentinţei penale nr. 55/F din 8 februarie 2013 a Tribunalului Galaţi, a fost admis şi a fost desfiinţată în parte Sentinţa penală nr. 55/F din 8 februarie 2013 a Tribunalului Galaţi şi rejudecând, a fost înlăturată din sentinţa penală apelată dispoziţia prin care s-a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de condamnatul N.D. împotriva Sentinţei penale nr. 34 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Galaţi.
A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea prin care, în temeiul art. 522 C. proc. pen., condamnatul N.D. a solicitat rejudecarea cauzei penale ce a format obiectul Sentinţei penale nr. 34 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Galaţi.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, reţinându-se următoarele:
Instanţa de fond a calificat cererea condamnatului ca fiind contestaţie la executare şi a soluţionat-o ca atare, în condiţiile în care petentul condamnat în faţa primei instanţe a precizat obiectul cererii, şi anume, rejudecarea cauzei penale ce a făcut obiectul Sentinţei penale nr. 34 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Galaţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. De altfel, şi în faţa instanţei de control judiciar petentul a făcut aceleaşi precizări.
Pe de altă parte, prin Sentinţa penală nr. 34 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Galaţi a condamnat pe N.D. la o pedeapsă principală de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 14 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen.
Conform art. 5221 C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.
Situaţia existentă în cauză excede însă dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen., aspect ce a impus respingerea cererii formulată de condamnat.
În concret, s-a reţinut că nu a existat o procedură de extrădare ori de predare a condamnatului în baza unui mandat european de arestare de către o autoritate judiciară străină.
Împotriva deciziei mai sus menţionate a declarat recurs condamnatul N.D., fără să expună motivele.
Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul acestuia a menţionat că recursul nu se încadrează în nici unul din motivele de recurs care pot fi luate în considerare din oficiu, invocând că atât în fond şi apel a fost acelaşi procuror, solicitând rejudecarea cauzei
Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând, se constată că în raport de data pronunţării deciziei atacate, sunt aplicabile dispoziţiile actuale ale C. proc. pen., astfel cum a fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Potrivit art. 38510 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Conform art. 38510 alin. (21) din C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condiţiile de mai sus, instanţa de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen., trebuie avute în vedere din oficiu.
În speţă, recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege şi, aşa cum s-a reţinut, cu ocazia dezbaterilor nu s-au invocat cazurile de casare, care pot fi luate în considerare din oficiu.
Drept urmare, ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina aceste critici, care, în plus, nu se circumscriu nici vreunuia din cazurile ce pot fi avute în vedere din oficiu.
Mai mult, trebuie precizat că judecarea prezentului recurs se realizează din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţa recurată - fiind vorba despre soluţionarea unei cereri de rejudecare a cauzei penale după ce a fost respinsă ca fiind inadmisibilă contestaţia la executare, şi nu de soluţionarea fondului cauzei.
Drept urmare, criticile trebuie limitate a priori la dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., din perspectiva admisibilităţii cererii, fără să se poată pune în discuţie la acest moment legalitatea sau temeinicia soluţiei de condamnare aplicată prin hotărârea penală definitivă vizată de cererea de rejudecare, care are caracter definitiv şi se bucură de autoritate de lucru judecat, aşa încât se constată existenţa unui motiv suplimentar pentru care Înalta Curte nu poate examina solicitarea de rejudecare a cauzei.
În consecinţă, recursul condamnatului va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul N.D. împotriva Deciziei penale nr. 112/A din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 8965/121/2012.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru recurentul condamnat se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2762/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 2698/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
