ICCJ. Decizia nr. 2762/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Falsificarea de monede sau alte valori (art.282 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2762/2013
Dosar nr. 11004/109/2012
Şedinţa publică din 18 septembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 963 din 14 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a respins cererea inculpatului C.C.V. de schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
A fost condamnat inculpatul D.A.M., cu domiciliul declarat în com. Stâlpeni, judeţul Argeş, fără forme legale în Piteşti, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi, recidivist, la:
- 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi art. 3201 alin. (1) şi (7) din C. proc. pen.;
- 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen.;
- 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi (7) din C. proc. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 285 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi (7) din C. proc. pen.
În baza dispoziţiilor art. 33, 34 şi 35 C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 864 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 479 din 26 februarie 2010, pronunţată de Judecătoria Piteşti. În Dosarul nr. 4453/2009 şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse; în total s-a dispus ca inculpatul să execute 4 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest.
În baza dispoziţiilor art. 357 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii perioada de reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 3 februarie 2012, la zi.
A fost condamnat inculpatul M.F.C., zis "G." născut la data de 23 septembrie 1975 în Piteşti, cu domiciliul declarat în comuna Bradu, locuind fără forme legale Piteşti, recidivist, la:
- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen.
- 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen.
În baza dispoziţiilor art. 33, 34 şi 35 C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare în condiţiile art. 57 C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 357 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii perioada de reţinere şi arest preventiv începând cu data de 3 februarie 2012 la data de 9 mai 2012.
A fost condamnat inculpatul C.C.V., fiul lui Nicolae şi Georgeta, născut la data de 9 martie 1981 în Piteşti, fără antecedente penale, la:
- 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi (7) din C. proc. pen.
- 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi (7) din C. proc. pen.
În baza dispoziţiilor art. 33 şi 34 C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În baza dispoziţiilor art. 862 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 5 ani.
În baza dispoziţiilor art. 863 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş conform programului ce va fi stabilit de acest serviciu;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza dispoziţiilor art. 357 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii perioada de reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 3 februarie 2012 la data de 18 aprilie 2012.
A fost condamnat inculpatul C.C.C., zis "C.", jud. Argeş, recidivist, la:
- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;
În baza dispoziţiilor art. 33, 34 şi 35 C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 357 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii perioada de reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 3 februarie 2012 la data de 9 mai 2012.
În baza dispoziţiilor art. 160 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus încetarea stării de liberare provizorie sub control judiciar a inculpaţilor M.F.C. zis G., C.C.V. şi C.C.C. zis C., la data rămânerii definitive a sentinţei.
În baza dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea următoarelor: 106 bancnote contrafăcute din cupiura de 100 lei depistate ca fiind plasate de membrii grupării infracţionale, o bancnotă de 100 dolari SUA falsă, permisul de conducere cu fotografia numitului M.D.I., document de culoare roz şi legitimaţia de drept de şedere pe numele aceleiaşi persoane, documente contrafăcute de inculpatul D.A.M. şi aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Argeş conform procesului-verbal de predare primire din data de 27 iunie 2012.
În baza dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri: o imprimantă marca L., o imprimantă marca C., 1 scanner marca C., 1 laptop marca L., de culoare neagră, două role bandă adezivă de culoare albă, o rolă bandă dublu adezivă, o rolă bandă adezivă, 28 bucăţi hârtie lucioasă, un carton A4 de culoare albă, 7 mape transparente din material plastic, laminator A4 marca, aparat de tăiat tip ghilotină, lampă UV de culoare neagră, o rolă de scotch material plastic şi un carton format A4 cu urme de imprimare în număr de 6 folii, folosite de inc. D.A.M. pentru reproducerea în fals a bancnotei din cupiura de 100 lei şi aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Argeş conform procesului- verbal de predare-primire din data de 27 iunie 2012.
În baza dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., s-a confiscat de la inculpatul D.A.M. suma de 100 lei.
În baza dispoziţiilor art. 14 şi 346 C. proc. pen., s-a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor la plata cu titlu de despăgubiri civile a câte 100 lei, către fiecare din părţile civile: M.C.C. România SRL Magazinul Piteşti; U.T.B. - Bucureşti cu sediul în Bucureşti, sector 1; M.C.C. România SRL - Magazinul Sibiu; I.M.D. SRL - Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, sector 5 şi R. - D.C.F. - Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, sector 1.
În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la câte 1500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 200 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu pentru inculpatul C.C.C. şi inculpatul M.F.C. şi 50 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpatul C.C.V., s-a dispus a se achita anticipat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, că prin rechizitoriul nr. 2D/P/2012 al D.l.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Piteşti, s-a dispus trimiterea în judecată trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D.A.M., zis R., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 285 C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., în condiţiile art. 37 lit. a) C. pen. şi trimiterea în judecată, în stare de libertate sub control judiciar a inculpaţilor: M.F.C., zis G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen.; C.C.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.; C.C.C., zis C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.
În esenţă, actul de sesizare a instanţei a reţinut următoarele:
Inculpatul D.A.M., zis "R.", cu ajutorul tehnicii de calcul informatizate a contrafăcut bancnota de 100 RON cu seria 068D2026823 multiplicând-o în 115 bancnote contrafăcute, toate cu aceeaşi serie, bancnote pe care le-a pus în circulaţie monetară cu ajutorul inculpaţilor M.F.C., C.C.V., în mod direct şi indirect prin inculpatul C.C.C., acţionând astfel în grup infracţional organizat.
Inculpatul M.F.C. zis "G." a deţinut bancnote false, în vederea punerii în circulaţie, bancnote luate de la inculpatul D.A.M. şi date inculpatului C.C.C., în vederea deţinerii şi punerii lor în circulaţie, acţionând astfel în cadrul unui grup infracţional organizat.
Inculpatul C.C.V., a deţinut mai multe bancnote contrafăcute de către inculpatul D.A.M., în vederea punerii în circulaţie monetară, tăcând parte din grupul infracţional organizat alcătuit din ceilalţi inculpaţi.
Inculpatul C.C.C. zis "C." a deţinut mai multe bancnote contrafăcute de către inc. D.A.M. şi primite de la inc. M.F.C., în vederea punerii în circulaţie monetară, făcând parte din grupul infracţional organizat alcătuit din ceilalţi inculpaţi.
Partea vătămată B.L.M. nu s-a constituit parte civilă, iar părţile vătămate M.C.C. România SRL Magazinul Piteşti; U.T.B. - Bucureşti; M.C.C. România SRL - Magazinul Sibiu; I.M.D. SRL - Bucureşti şi R. - D.C.F. - Bucureşti s-au constituit părţi civile cu câte 100 lei fiecare.
Inculpaţii D.A.M., M.F. şi C.C.V. au recunoscut săvârşirea faptelor şi au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală; inculpatul C.C.C. nu a recunoscut săvârşirea faptelor.
Din actele şi lucrările dosarului: procese-verbale de sesizare din oficiu, procese-verbale de sesizare din partea părţilor vătămate, percheziţii domiciliare, procesele-verbale de înregistrare a convorbirilor purtate de inculpaţi, declaraţiile şi cazierele judiciare ale inculpaţilor, declaraţiile martorilor I.M.S., D.M., M.D.N., C.I., F.E., H.V.T., etc., tribunalul a reţinut următoarele:
La data de 11 ianuarie 2012, lucrători de poliţie din cadrul BCCO Piteşti s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 284 C. pen. raportat la art. 282 alin. (2) C. pen., constând în aceea că numiţii M.F.C., M.D.I., T.C. şi D.I. s-au constituit într-un grup infracţional organizat cu scopul de a comite infracţiuni grave de plasare de bancnote false de 100 dolari SUA, cu intenţia de a realiza venituri ilicite.
La sfârşitul anului 2011 aceştia s-ar fi întors din Italia de unde, existau indicii că ar fi procurat o cantitate însemnată de bancnote false din cupiura de 100 dolari SUA, realizată la un nivel calitativ ridicat.
Din primele informaţii a rezultat că acestea ar fi făcut plasări în zona Hotelului Muntenia din mun. Piteşti mai multor persoane, care se ocupă cu schimbul valutar neautorizat.
Ulterior, la data de 31 ianuarie 2012, lucrătorii de poliţie din cadrul BCCO Piteşti au întocmit procesul-verbal din care rezultă în urma investigaţiilor şi activităţilor efectuate în cauză că numitul M.F.C., cunoscut sub porecla "G." deţine un număr de 56 bancnote din cupiura de 100 lei, toate cu aceeaşi serie, evident toate contrafăcute, cu intenţia de a le plasa în circuitul monetar.
Tot din investigaţiile efectuate a mai rezultat că numitul D.A.M. este persoana care contraface bancnota respectivă, multiplicând-o în bancnote false. Activitatea infracţională se desfăşura în apartamentul închiriat de acesta în mun. Piteşti, folosind un computer şi o imprimantă.
S-a mai obţinut şi informaţia potrivit căreia M.F.C. zis "G." este sprijinit în activitatea infracţională de plasare a bancnotelor false de numiţii I.O. şi M.D.I..
În data de 2 februarie 2012, după efectuarea percheziţiei domiciliare a inculpatului D.A.M. a formulat un denunţ prin care a adus la cunoştinţă organelor de urmărire penală faptul că în urmă cu mai multe luni de zile, l-a cunoscut pe M.F.C., care ştiind că se pricepe la programe de prelucrare a imaginii, i-a propus să falsifice bancnote de 100 lei, pe care el să le joace la jocuri de noroc.
La insistenţele acestuia, iniţial, a realizat 15 bancnote folosind aceeaşi bancnotă de 100 lei în original, dar "G.", respectiv M.F.C. s-a declarat nemulţumit de calitatea acestora şi a cerut să-şi dea silinţa să confecţioneze altele cât mai aproape de original.
Cu toate că a încercat să se eschiveze, "G." a insistat vizitându-l foarte des acasă, insistând în intenţia sa infracţională.
Pentru a achiziţiona materialele necesare, tuş, hârtie, etc, "G." i-a dat 18 milioane lei, cerându-i în acelaşi timp ca pentru aceşti bani să confecţioneze, respectiv falsifice şi un permis de şedere şi o legitimaţie eliberate de autorităţile din Grecia. Pentru aceasta, i-a dat 2 documente, eliberate de respectivele autorităţi, ca drept model, cât şi fotografia şi cartea de identitate a inculpatului M.D.I..
A realizat, respectiv contrafăcut cele două documente, acestea fiind găsite în locuinţa învinuitului M.D.I., cu ocazia percheziţiei domiciliare.
După ce a realizat aceste documente a primit de la "G." suma de 18 milioane lei, cu scopul arătat anterior.
A achiziţionat materialele necesare şi a început să realizeze bancnote de 100 lei, toate reproduse de pe aceeaşi bancnotă cu seria 068D2026823. A realizat un număr de 100 false, din care 57 le-a dat inculpatului M.F.C.. Acesta i-a spus că va încerca să le plaseze în circulaţie monetară şi în acelaşi timp, i-a cerut să-i mai confecţioneze 100 bucăţi bancnote false cu aceeaşi cupiură de 100 lei, dar de o calitate mai bună.
Inculpatul D.A.M., în denunţ, a arătat că la confecţionarea celor 115 bucăţi bancnote false, a avut model aceeaşi bancnotă în original cu seria arătată.
Inculpatul a mai denunţat faptul, că în timpul sărbătorilor de la sfârşitul anului 2011 a dat şi unei cunoştinţe din oraşul Mioveni "V.", 45 - 50 bancnote false şi acesta i-a spus că le va pune în circulaţie la jocuri de noroc fiind jucător de barbut. A aflat de la acesta că printr-un tânăr reuşise să plaseze în circulaţie monetară la o sală de joc, câteva bancnote, motiv pentru care se certase cu lucrătorii societăţii comerciale care patrona respectiva sală de joc.
Şi el i-a sugerat să încerce să îmbunătăţească calitatea bancnotelor falsificate. În urmă cu câteva zile, acesta l-ar fi sunat, spunându-i că vrea să-l viziteze, bănuind astfel că şi el era interesat să realizeze împreună bancnote false cât mai aproape de original.
Inculpatul a recunoscut în planşa cu fotografii judiciare pe acest "V." în persoana lui C.C.V..
Inculpatul D.A.M., faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţa din 3 februarie 2012, pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus arătate, a recunoscut săvârşirea faptelor penale pentru care este cercetat, a colaborat cu organele de urmărire penală pentru stabilirea situaţiei de fapt şi pentru identificarea tuturor participanţilor la săvârşirea infracţiunii.
Cu toate că, iniţial, inculpatul M.F.C. nu a recunoscut acuzaţiile aduse, ulterior, pus în faţa probelor rezultate din cercetările penale efectuate, a declarat că a intrat în posesia a 55 sau 56 bancnote de 100 lei fiecare, bancnote false, cu totul întâmplător, fără ca el să aibă o intenţie infracţională faţă de acestea.
În toamna anului 2012, inculpatul D.A.M. l-a rugat să însoţească un alt tânăr despre care nu a dat nici un detaliu, pentru a putea fi identificat, în cartierul G. cu scopul de a lua nişte bani de la alte două persoane.
Ajuns acasă la inculpatul D.A.M., acesta i-a spus să-i păstreze în contul unei datorii cu toate că ştia că sunt bancnote false.
În aceeaşi zi, s-a întâlnit cu o altă cunoştinţă "C." şi l-a rugat să-i păstreze banii pentru o zi sau doua.
În declaraţia dată a susţinut că a spus acestei cunoştinţe "C." că banii sunt falşi. Pentru a dovedi cele susţinute, în cursul urmăririi penale, inculpatul M.F.C. l-a sunat pe acest "C." identificat în persoana inc. C.C.C. şi i-a cerut să se întâlnească pentru a-şi reprimi banii.
Inculpatul M.F.C., însoţit de echipa operativă, l-a întâlnit pe inculpatul C.C.C. în preajma locuinţei sale din comuna Bascov, sat Uiasca. Cu aceasta ocazie, asupra acestui inculpat s-au găsit 55 bancnote din cupiura de 100 lei, toate cu aceeaşi serie.
Inculpatul C.C.C. a avut din primul moment o poziţie sinceră, recunoscând că a primit cele 55 de bancnote de la inc. M.F.C. cu câteva zile în urmă cu rugămintea de a le păstra, întrucât nu dorea să ştie soţia sa despre bani.
Din momentul primirii nu a umblat la bani, astfel că nu şi-a putut da seama că erau falşi sau nu, întrucât inculpatul M.F.C. nu-i spusese acest lucru. Nu a pus în circulaţie monetară bancnote false.
Având în vedere că inculpatul D.A.M. în denunţul făcut, cât şi în declaraţia dată ulterior, a arătat că parte din bancnotele contrafăcute, respectiv 40 - 50 bucăţi le-a dat inculpatului C.C.V., faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, tot în data de 3 februarie 2012, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 282 alin. (2) C. pen. s-a solicitat acestuia conducerea în teren, respectiv în oraşul Mioveni, în vederea identificării ultimului inculpat.
Cei doi au stabilit prin telefon să se întâlnească pe raza localităţii arătate, unde inculpatul D.A.M. urma să ceară lui "Va." restituirea bancnotelor contrafăcute date acestuia.
La întâlnire inculpatul C.C.V. a dat inculpatului D.A.M. doar 19 bancnote false, toate cu cupiura de 100 lei şi toate cu aceeaşi serie.
Urmare a percheziţiei efectuate în autoturismul inculpatului C.C.V., autoturism cu care s-a deplasat la întâlnirea cu celălalt inculpat, s-au mai găsit două bucăţi bancnote false din aceeaşi serie arătată anterior.
Una din cele două bancnote este puţin ruptă. Inculpatul C.C.V. a declarat că nu are cunoştinţă despre împrejurările în care cele două bancnote au ajuns în autoturismul său, iar celelalte 19 bancnote false le-a deţinut fără să cunoască faptul că erau contrafăcute. în mod mincinos a declarat că inculpatul D.A.M. l-a rugat cu ceva timp în urmă să-i ţină nişte bani, întrucât el se ducea la o întâlnire cu o persoană şi nu dorea ca aceasta să ştie că avea bani asupra lui.
Ştiind că urma să păstreze suma respectivă puţin timp a acceptat cererea inculpatului D.A.M., fără să ştie că banii erau falşi.
Pentru realizarea acestei intenţii infracţionale, cei doi discută despre achiziţionarea de tehnică informatică cu ajutorul căreia să realizeze falsurile monetare.
Cele 19 bancnote false ridicate de la inculpatul C.C.V. au fost fixate prin fotografii judiciare, planşă foto, la fel şi cele 55 bancnote contrafăcute ridicate de la inculpatul C.C.C. .
Bancnotele au fost supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice, stabilindu-se că toate erau contrafăcute.
Astfel, la data de 25 ianuarie 2012 organele de cercetare penală din cadrul IPJ Argeş - BCCO Piteşti au fost sesizaţi de reprezentanţii SC I.E. SRL Târgovişte cu privire la faptul că numitul I.M.S. a încercat să cumpere suma de 140 euro folosind două bancnote contrafăcute din cupiura de 100 lei, ambele cu seria 068D2026823.
La data de 30 decembrie 2011, organele de urmărire penală au fost sesizate de reprezentanţii B.P. SRL Piteşti cu privire la faptul că au identificat în încasările Oficiului Poştal Piteşti o bancnotă falsă din cupiura de 100 lei cu seria 068D2026823.
La data de 23 decembrie 2011, organele de urmărire penală au fost sesizate de reprezentanţii B.P. SRL Piteşti cu privire la faptul că la data de mai sus au identificat în încasările hipermarket-ului R. din mun. Piteşti o bancnotă falsă din cupiura de 100 lei cu seria 068D2026823.
La data de 8 noiembrie 2011 organele de cercetare penală din cadrul BCCO Piteşti au fost sesizate de reprezentanţii B.P. SRL Piteşti cu privire la faptul că la data mai sus menţionată au fost identificate în remiterile Metro Piteşti o bancnotă contrafăcută din cupiura de 100 lei cu seria 068D2026823.
La data de 3 februarie 2012, lucrători de poliţie din cadrul SCCO Vâlcea s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în noaptea de 31 octombrie - 1 noiembrie 2012, A.N. a pus în circulaţie o bancnotă falsificată din cupiura de 100 lei cu seria 068D2026823.
S-a stabilit că cu bancnota respectivă numitul O.I. a dorit să plătească la o unitate comercială contravaloarea unor produse, fără să cunoască faptul că era contrafăcută.
La data de 29 octombrie 2011, organele de urmărire penală din cadrul BCCO Piteşti au fost sesizate de reprezentanţii hipermarket-ului A. Piteşti cu faptul că numita D.V. a încercat să plătească contravaloarea cumpărăturilor folosind o bancnotă contrafăcută din cupiura de 100 lei cu seria 068D2026823. Persoana în cauză a declarat că nu a cunoscut faptul că bancnota era contrafăcută şi că provenea din încasările de la firma administrată de soţul său D.M., fără să cunoască cu exactitate provenienţa ei.
La data de 20 decembrie 2011, organele de cercetare penală din cadrul BCCO Piteşti au fost sesizate de SC S.M. SRL Piteşti cu privire la faptul că la data mai sus menţionată, o persoană de sex masculin cu identitate necunoscută a încercat să cumpere un pachet cu ţigări folosind o bancnotă contrafăcută din cupiura de 100 lei cu seria 068D2026823.
Dându-şi seama că bancnota era falsă a încercat să reţină persoana care i-o dăduse în schimbul ţigărilor, dar acesta a ieşit şi a fugit într-o direcţie necunoscută. A anunţat apoi organele de poliţie, cărora le-a predat bancnota contrafăcută.
La data de 21 octombrie 2011, organele de cercetare penală din cadrul IPJ Argeş au fost sesizate de reprezentanţi I.B. - Sucursala Piteşti cu privire la faptul că în încasările SC S.F. SRL a fost identificată o bancnotă contrafăcută din aceeaşi cupiura şi serie cu cele de mai sus.
La data de 21 noiembrie 2011, tot organele de cercetare penală din cadrul BCCO Piteşti au fost sesizaţi de reprezentanţii B.T. din oraşul Mioveni, cu privire la faptul că numita D.I. a depus la ghişeul băncii suma de 2000 lei, identificându-se o bancnotă contrafăcută din cupiura de 100 lei cu seria 068D2026823.
Martora D.I. a declarat că nu a cunoscut faptul că bancnota era falsă şi că întreaga sumă pe care dorea să o depună în contul personal provenea din încasările firmei unde soţul său îşi desfăşoară activitatea.
La data de 28 decembrie 2011, tot organele de cercetare penală din cadrul BCCO Piteşti au fost sesizaţi de reprezentanţii magazinului K. Piteşti - Nord, cu privire la faptul că numitul T.V. a încercat să plătească contravaloarea cumpărăturilor efectuate folosind o bancnotă contrafăcută din cupiura de 100 lei cu seria 068D2026823.
Martorul T.V.C. a declarat că bancnota în cauză i-a fost dată de directorul firmei unde lucra reprezentând parte din salariu.
La data de 25 ianuarie 2012, tot organele de cercetare penală din cadrul BCCO Piteşti au fost sesizaţi de reprezentanţii U.T.B. Piteşti, cu privire la faptul că în încasările băncii a fost depistată o bancnotă contrafăcută din cupiura de 100 lei cu seria 068D2026823.
Martorul L.G., casier în cadrul băncii arătate, a declarat că nu a cunoscut provenienţa bancnotei în cauză.
La data de 22 decembrie 2011, organele de cercetare penală din cadrul BCCO Piteşti au fost sesizate de reprezentanţii B.T. - Sucursala Piteşti, cu privire la faptul că numitul R.A. a depus la ghişeul băncii încasările SC S. SRL Piteşti, fiind identificată în suma de bani şi o bancnotă contrafăcută din cupiura de 100 lei cu seria 068D2026823.
La data de 9 ianuarie 2012, organele de cercetare penală din cadrul BCCO Oradea s-au sesizat cu privire la faptul că la SC R.B. - Sucursala Cluj-Napoca reprezentantul societăţii SC C.S. SRL Cluj-Napoca a identificat o bancnotă contrafăcută din cupiura de 100 lei, cu seria 068D2026823, în încasările efectuate de la O.P. SA Oradea.
Nu s-a cunoscut persoana de la care a fost primită bancnota în cauză, iar numita B.L.M., casier la SC S.G. SRL Marghita.
La data de 30 noiembrie 2011, organele de cercetare penală din cadrul BCCO Alba-Iulia -SCCO Sibiu au fost sesizate, cu privire la faptul că B.P. SRL Sibiu a descoperit în depunerile monetare efectuate de SC M.C.C. Sibiu o bancnotă contrafăcută din cupiura de 100 lei cu seria 068D2026823.
La data de 29 noiembrie 2011, organele de cercetare penală din cadrul BCCO Alba-Iulia -SCCO Sibiu au fost sesizate, cu privire la faptul că B.P. SRL Sibiu a descoperit în depunerile monetare efectuate de SC M.C.C. Sibiu o bancnotă contrafăcută din cupiura de 100 lei cu seria 068D2026823.
În perioada 27 octombrie - 27 noiembrie 2011, A.N. a pus în circulaţie mai multe bancnote din cupiura de 100 lei toate având seria 068D2026823, care au fost depistate în mai multe locaţii de pe raza mun. Craiova, după cum urmează: la SC R. Craiova, la B.T. Craiova, provenind din încasările SC P. SRL Craiova, la R.B. Craiova, provenind din încasările SC I. SRL Craiova, la R.B. Craiova, la BCR Craiova provenind din încasările SC R. Craiova şi la numita R.E. provenind din alocaţia fiului său ridicată de la oficiul poştal Craiova.
În cauză nu au fost identificate persoana sau persoanele care au pus cu ştiinţă în circulaţie monetară o bancnotă contrafăcută despre care ştiau acest lucru.
Pe raza municipiului Craiova au fost depistate astfel, în perioada arătată un număr de 6 bancnote contrafăcute din cupiura de 100 lei cu seria 068D2026823.
În data de 22 ianuarie 2012, s-a ridicat de către organele de poliţie din cadrul BCCO Piteşti 5 bancnote de 100 lei, toate cu aceeaşi seria - 068D2026823 contrafăcute. Organele de cercetare penală au fost sesizate de către numiţii M.V. - administrator la SC S.T.B. SRL şi N.G. - şef sală în cadrul SC I. SRL cu privire la faptul că au descoperit în încasările societăţilor 5 bancnote contrafăcute din cupiura şi seria arătată mai sus.
Din cercetările efectuate a rezultat că bancnotele contrafăcute au fost puse în circulaţie la Sala de joc aparţinând de societăţile arătate de către numitul T.V., care a arătat că obişnuieşte să joace foarte des jocuri de noroc; nu ştie dacă bancnotele constatate a fi false au fost puse în circulaţie de el, nu a negat acest lucru, dar a arătat că, jucând la jocurile de noroc, a câştigat de multe ori diferite sume de bani, achitând jocurile din banii proprii. Nu a avut cunoştinţă să fi avut supra lui bancnote contrafăcute.
Toate cele 5 bancnote au fost expertizate, stabilindu-se că sunt false.
La data de 15 martie 2012, organele de poliţie din cadrul BCCO Piteşti au ridicat o bancnotă din cupiura de 100 lei cu seria 068D2026823 contrafăcută de la reprezentanţii hypermarket-ului R. Piteşti. Bancnota a fost pusă în circulaţie de numita D.F., plătind cu ea contravaloarea cumpărăturilor. Audiată, numita D.F. a arătat că nu a ştiut că bancnota în cauză era contrafăcută şi posibil să-i fi fost lăsată de soacra sa - V.E., în schimbul unor medicamente.
La data de 22 ianuarie 2012, organele de poliţie din cadrul BCCO Piteşti a ridicat de la numitul N.E., vânzător la SC A.D. SRL Mioveni o bancnotă de 100 lei cu aceeaşi serie menţionată anterior, bancnotă ce provenea de la numitul P.D.A. care a dorit să cumpere un pachet cu ţigări, folosind bancnota în cauză, care a arătat că nu avea cunoştinţă că banii daţi în schimbul ţigărilor sunt falşi, mai exact bancnota de 100 lei este contrafăcută.
La data de 3 aprilie 2012, organele de poliţie din cadrul BCCO Piteşti au ridicat o bancnotă din cupiura de 100 lei cu aceeaşi seria menţionată anterior de la reprezentanţii B.T. din Mun. Piteşti. S-a stabilit că aceasta provenea din încasările SC A. SRL., nefiind cunoscută identitatea persoanei care a pus-o în circulaţie monetară.
Toate bancnotele depistate până în prezent ca fiind puse în circulaţie de această grupare pe teritoriul României au fost expertizate, stabilindu-se că nu au fost autentice, reprezentând contrafaceri şi nu au avut putere circulatorie.
Datorită calităţii deosebite a contrafacerii, acest tip de fals a fost pus în circulaţie, atât la nivelul caselor de marcaj în H., cât şi la nivelul instituţiilor bancare, prezentând un grad de risc pentru circuitul monetar.
În esenţă, activitatea infracţională a constat în procurarea de către inculpatul D.A.M. a unor instrumente informatice performante, respectiv 2 imprimante şi scanere cu ajutorul cărora la sfârşitul anului 2011 şi începutul anului 2012 a falsificat mai multe monede din cupiura de 100 lei, toate cu aceeaşi serie şi a constituit un grup infracţional la activitatea căruia au participat inculpaţii C.C.C., C.C.V. şi M.F.C., care au deţinut bancnote false şi le-au pus în circulaţie în mai multe locaţii.
În drept, a apreciat instanţa de fond, faptele inculpatului D.A.M., zis "R.", care, cu ajutorul tehnicii de calcul informatizate a contrafăcut bancnota de 100 RON cu seria 068D2026823 multiplicând-o în 115 bancnote contrafăcute, toate cu aceeaşi serie, bancnote pe care le-a pus în circulaţie monetară cu ajutorul inculpaţilor M.F.C., C.C.V., în mod direct şi indirect prin inc. C.C.C., acţionând astfel în grup infracţional organizat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 285 C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., în condiţiile art. 37 lit. a) C. pen.
Faptele inculpatului M.F.C. zis "G.", care a deţinut bancnote false, în vederea punerii în circulaţie, bancnote luate de la inculpatul D.A.M. şi date inculpatului C.C.C., în vederea deţinerii şi punerii lor în circulaţie, acţionând astfel în cadrul unui grup infracţional organizat, s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen.
Faptele inculpatului C.C.V., care a deţinut mai multe bancnote contrafăcute de către inculpatul D.A.M., în vederea punerii în circulaţie monetară, făcând parte din grupul infracţional organizat alcătuit din ceilalţi inculpaţi, s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele inculpatului C.C.C. zis "C." care a deţinut mai multe bancnote contrafăcute de către inculpatul D.A.M. şi primite de la inculpatul M.F.C., în vederea punerii în circulaţie monetară, făcând parte din grupul infracţional organizat alcătuit din ceilalţi inculpaţi, s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.
Pentru inculpatul D.A.M. s-a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, în raport de infracţiunea prevăzută de art. 7 din acelaşi act normativ, deoarece pe parcursul cercetărilor penale, inculpatul a denunţat şi facilitat identificarea celorlalţi inculpaţi.
În cauză, s-a reţinut în mod corect săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, deoarece a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional la care au aderat ulterior toţi inculpaţii, fiecare având sarcini precise; activitatea grupului s-a desfăşurat pe o perioadă şi membrii acestuia au acţionat în mod coordonat în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003; pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monede prevăzută de art. 282 C. pen., infracţiune gravă care face parte din categoriile de infracţiuni prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003.
Pentru acest motiv, tribunalul a respins cererea inculpatului C.C.V. de schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Tribunalul a reţinut săvârşirea de către inculpatul D.A.M. a infracţiunilor de falsificare de monede prevăzută de art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen. aşa cum s-a dispus şi în actul de trimitere în judecată, deoarece aceste fapte se află în concurs şi constau în: falsificarea de monede, infracţiunea prevăzută la alin. (1) şi punerea în circulaţie a valorilor falsificate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie, infracţiunea prevăzută la alin. (2).
Deoarece în cauză s-a făcut dovada vinovăţiei inculpaţilor, în ce priveşte săvârşirea infracţiunilor pentru care aceştia au fost trimişi în judecată, tribunalul a dispus condamnarea acestora.
Astfel, inculpatul D.A.M. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen.; a infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen.; a infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen.; a infracţiunii prevăzute de art. 285 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen.
Inculpatul M.F.C. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi (7)din C. proc. pen.
Inculpatul C.C.V. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. şi a infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi (7) din C. proc. pen.
Inculpatul C.C.C. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., natura şi gravitatea faptelor săvârşite, modalitatea de săvârşire a acestora, urmările produse; contribuţia la activitatea infracţională a fiecărui inculpat, starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului D.A.M., starea de recidivă postexecutorie a inculpaţilor M.F.C. şi C.C.C. şi faptul că inculpatul C.C.V. este cunoscut fără antecedente penale, faptul că inculpatul C. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, iar ceilalţi inculpaţi au recunoscut săvârşirea faptelor şi au solicitat ca judecata să se facă în temeiul dispoziţiilor art. 3201 alin. (1) din C. proc. pen., în baza probelor administrate la urmărirea penală. Astfel, pentru inculpaţii D.A.M., M.F.C. şi C.C.V. s-a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 320 alin. (7) C. proc. pen., privind reducerea limitelor de pedeapsă.
În ce priveşte pe inculpatul D.A.M., în baza dispoziţiilor art. 86 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 479 din 26 februarie 2010, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în Dosarul nr. 4453/2009, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, 76 C. pen., având termen de încercare de 7 ani şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse.
S-a dispus şi aplicarea în cauză a pedepselor complementare în ce priveşte pe inculpaţi, contopirea pedepselor principale fără aplicarea unui spor de pedeapsă şi a pedepselor complementare.
Tribunalul a făcut, de asemenea, aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C. pen., privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a constatat, că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins prin executarea în condiţii de detenţie a pedepselor aplicate inculpaţilor D.A.M., M.F.C. şi C.C.C..
În ce priveşte pe inculpatul C.C.V., tribunalul a reţinut comportarea bună a acestuia înainte de săvârşirea infracţiunilor şi a reţinut în cauză circumstanţa atenuantă prevăzut de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., făcând şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. b), respectiv art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
S-a apreciat de către instanţa de fond, că scopul pedepsei a fost atins în ce priveşte pe acest inculpat şi fără executarea pedepsei rezultante aplicate acestuia, în speţă condamnarea inculpatului a reprezentat un avertisment pentru acesta de a nu mai săvârşi alte infracţiuni.
S-a făcut, astfel, aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 3 ani.
S-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 86 alin. (1) C. pen., respectiv: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş conform programului ce va fi stabilit de acest serviciu; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Tribunalul, în baza dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului D.A.M., deoarece în cauză se menţin motivele avute în vedere la luarea acestei măsuri, respectiv inculpatul a săvârşit o infracţiune pedepsită cu pedeapsa mai mare de 4 ani şi lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică a rezultat din natura şi gravitatea faptelor săvârşite de inculpat şi urmările produse prin contrafacerea şi plasarea în circulaţie a unor bancnote false.
S-a dedus pentru inculpat perioada executată începând cu data de 3 februarie 2012 la zi.
De asemenea, tribunalul a dedus perioadele executate de ceilalţi inculpaţi, începând cu data de 3 februarie 2012 până la 18 aprilie 2012, pentru inculpatul C.C.V. şi, respectiv, până la 9 mai 2012, pentru inculpaţii M.F.C. şi C.C.C.; totodată, pentru cei trei inculpaţi, în baza dispoziţiilor art. 1605 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus încetarea stării de liberare provizorie sub control judiciar până la data rămânerii definitive a sentinţei.
În baza dispoziţiilor art. 348 din C. proc. pen., s-a dispus anularea următoarelor: 106 bancnote contrafăcute din cupiura de 100 lei cu seria 068D2026823 depistate ca fiind plasate de membrii grupării infracţionale, o bancnotă de 100 dolari SUA seria IG49528167BG7 falsă, permisul de conducere cu fotografia numitului M.D.I., document de culoare roz şi legitimaţia de drept de şedere pe numele aceleiaşi persoane, documente contrafăcute de inculpatul D.A.M. şi aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Argeş conform procesului-verbal de predare-primire din data de 27 iunie 2012.
În baza dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri: o imprimantă marca L., o imprimantă marca C., 1 scanner marca C., 1 laptop marca L., de culoare neagră, două role bandă adezivă de culoare albă, o rolă bandă dublu adezivă, o rolă bandă adezivă, 28 bucăţi hârtie lucioasă, un carton A4 de culoare albă, 7 mape transparente din material plastic, laminator A4, aparat de tăiat tip ghilotină, lampă UV de culoare neagră, o rolă de scotch material plastic şi un carton format A4 cu urme de imprimare în număr de 6 folii, folosite de inc. D.A.M. pentru reproducerea în fals a bancnotei din cupiura de 100 lei şi aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Argeş conform procesului-verbal de predare primire din data de 27 iunie 2012.
În baza dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., s-a confiscat de la inculpatul D.A.M. suma de 100 lei.
În baza dispoziţiilor art. 14 şi 346 C. proc. pen., s-a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor la plata cu titlu de despăgubiri civile a câte 100 lei, către fiecare din părţile civile: M.C.C. România SRL, Magazinul Piteşti; U.T.B. - Bucureşti; M.C.C. România SRL - Magazinul Sibiu; I.M.D. SRL - Bucureşti şi R. - D.C.F. - Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii D.A.M., M.F.C., C.C.V. şi C.C.C..
La termenul din data de 17 ianuarie 2013, inculpaţii D.A.M. şi C.C.V. şi-au retras apelurile.
În apelul său, inculpatul M.F.C. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în infracţiunea prev. de art. 8 din aceeaşi lege, susţinând că nu există dovezi certe din care să rezulte că inculpatul a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat.
Ca urmare a schimbării încadrării juridice, inculpatul-apelant a solicitat reducerea pedepsei.
La rândul său, inculpatul C.C.C. a criticat soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând că în cazul său se impune achitarea în temeiul art. 10 lit. d) din C. proc. pen., întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, şi anume intenţia.
Apelantul-inculpat a mai susţinut că nu cunoştea că banii sunt falşi, iar, în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, susţinând că a primit o pedeapsă mai mare de 2 ori decât a autorului faptei.
Prin Decizia penală nr. 23/A din 11 martie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii M.F.C., zis "G.". şi C.C.C., zis "C.". fiul lui Gheorghe şi Măria, născut la data de 21 mai 1979, în localitatea Drăganu, împotriva Sentinţei penale nr. 963 din 14 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 11004/109/2012.
A luat act că apelanţii inculpaţi D.A.M., zis "R.", născut la data de 28 august 1985 în Piteşti, domiciliat în sat Răteşti, comuna Stâlpeni, judeţul Argeş, fără forme legale în Piteşti şi C.C.V. şi-au retras apelurile formulate la data de 17 ianuarie 2013.
A obligat pe apelanţii-inculpaţi M.F.C. şi C.C.C. la câte 600 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei a reprezentat onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, iar pe inculpaţii D.A.M. şi C.C.V. la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat din care câte 50 lei a reprezentat onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Examinând dosarul cauzei, atât prin prisma motivului invocat, în limitele prevăzute de art. 371 şi din oficiu, potrivit art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat apelurile nefondate, pentru considerentele ce au urmat:
În speţă, din actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut că folosind tehnica de calcul informatizată, D.A.M. a contrafăcut 115 bancnote de câte 100 lei, toate cu aceeaşi serie, pe care le-a pus în circulaţie cu ajutorul inculpaţilor M.F.C. şi C.C.V..
Bancnotele false au fost primite de inculpatul M.F.C. de la inculpatul D.A.M. şi date inculpatului C.C.C., în vederea punerii lor în circulaţie.
Procedând în acest fel, inculpaţii, în mod tacit, au acţionat ca un grup infracţional organizat, în sensul că unul din ei a falsificat bancnotele, altul le-a primit şi le-a transmis mai departe, în vederea punerii lor în circulaţie, ceea ce a dovedit, fără dubiu, rolul fiecăruia în cadrul grupului organizat.
În raport de aceste considerente, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de M.F.C., a fost neîntemeiată, mai ales şi pentru faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor în modalitatea mai sus expusă şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Nici critica formulată de inculpatul C.C.C. nu a fost întemeiată, câtă vreme, din actele şi lucrările dosarului, a rezultat că acesta a primit şi deţinut bancnotele falsificate de către inculpatul D.A.M. de la inculpatul M.F.C., în scopul punerii acestora în circulaţie. Apărarea acestuia în sensul că nu a ştiut că sunt false şi că le-a primit doar ca să le păstreze, reprezintă o apărare de circumstanţă, care nu se sprijină pe nicio probă de la dosar.
În raport de circumstanţele concrete ale săvârşirii faptelor, nu s-a susţinut că acestora le lipseşte vreun element constitutiv, câtă vreme inculpatul a ştiut că banii primiţi de la coinculpatul M.F.C. sunt falşi.
Pedeapsa primită de acest inculpat a fost mai mare decât pedeapsa primită de inculpatul M.F.C., însă, la individualizarea cuantumului pedepselor, instanţa a avut în vedere, pe de o parte, că C.C.C. era recidivist, potrivit art. 37 lit. b) C. pen., precum şi faptul că acestuia nu i s-au aplicat dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., nerecunoscând săvârşirea faptelor.
În raport de aceste circumstanţe, chiar dacă pedeapsa primită de acest apelant-inculpat este mai mare, la individualizarea pedepselor, instanţa de fond a ţinut seama de criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum şi de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., în cazul inculpatului M.F.C., care a recunoscut săvârşirea faptelor.
De altfel, la individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere respectarea principiului proporţionalităţii şi adecvat corect pedepsele penale, faţă de situaţia de fapt şi scopul legii penale.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Pe cale de consecinţă şi în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii M.F.C. şi C.C.C..
Totodată, s-a luat act că inculpaţii D.A.M. şi C.C.V. şi-au retras apelurile declarate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii C.C.C. şi M.F.C..
Inculpatul M.F.C., prin apărător, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. Acesta a criticat decizia recurată sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, solicitând ca pedeapsa aplicată inculpatului, să fie executată în regim neprivativ de libertate. În acest sens, s-a argumentat că inculpatul se află la primul contact cu legea penală, fapt care ar permite incidenţa dispoziţiilor art. 861 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere, împrejurare ce nu a fost avută în vedere de către instanţele anterioare. În concluziile orale a precizat că a renunţat la susţinerea celorlalte cazuri de casare invocate în scris.
Apărătorul inculpatului C.C.C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. considerând că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume intenţia, fapt ce ar impune achitarea inculpatului, conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Acesta a arătat că, din întregul material probator administrat în cauză, nu rezultă înfiinţarea grupului organizat şi nici faptul că inculpatul C.C. avea cunoştinţă de constituirea acestuia sau ar fi aderat la grupul infracţional organizat. De asemenea, se arată că inculpatul nu a avut cunoştinţă că banii erau falşi, nefiind administrată nicio dovadă în acest sens.
Analizând hotărârile atacate, din perspectiva motivelor şi cazurilor de casare invocate, susţinute sau motivate în termen, Înalta Curte urmează să respingă recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente:
Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 171 C. proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Cazul de casare ce a fost invocat de către inculpatul M.F.C., prin apărător, vizează schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, respectiv individualizarea judiciară a pedepsei.
Înalta Curte constată că art. 3859 pct. 14 teza I C. proc. pen., ce viza posibilitatea reindividualizării judiciare a pedepsei sau modalităţii executării a fost abrogat anterior declarării recursului la 15 martie 2013 şi anterior pronunţării deciziei recurate. Ca urmare acest aspect nu va putea fi valorificat în temeiul textului legal menţionat, dar nici în contextul pct. 172 C. proc. pen., voinţa legiuitorului fiind aceea de a supune cenzurii în al III-lea grad de jurisdicţie numai elemente de nelegalitate. Ca urmare, aspectele referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei sau modalităţii de executare, dacă nu se referă la elemente de nelegalitate, nu mai pot fi cenzurate în recurs.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.
Cazul de casare a fost invocat de către inculpatului C.C.C. care a susţinut că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume intenţia, neexistând probe la dosar în sensul înfiinţării grupului organizat, a faptului că inculpatul ar fi avut cunoştinţă de constituirea acestuia sau că banii primiţi ar fi fost falsificaţi.
Instanţa de recurs apreciază că nu există o stabilire greşită a situaţiei de fapt, nu au fost ignorate probe şi nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe.
Instanţa de apel şi cea de fond, ale căror hotărâri sunt criticate în motivele de recurs. au analizat infracţiunile pentru care sunt acuzaţi inculpaţii conform rechizitoriului, dar şi apărările formulate referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor.
În actul de sesizare s-a reţinut că faptele săvârşite de inculpatul D.A.M., zis "R.", constând în aceea că, cu ajutorul tehnicii de calcul informatizate a contrafăcut bancnota de 100 RON, multiplicând-o în 115 bancnote contrafăcute, toate cu aceeaşi serie, bancnote pe care le-a pus în circulaţie monetară cu ajutorul inculpaţilor M.F.C., C.C.V., în mod direct şi indirect prin inculpatul C.C.C., acţionând astfel în grup infracţional organizat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 285 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în condiţiile art. 37 lit. a) C. pen. (cazier judiciar).
Fapta inculpatului M.F.C. zis "G." constând în aceea că a deţinut bancnote false, în vederea punerii în circulaţie, bancnote luate de la inculpatul D.A.M. şi date inculpatului C.C.C., în vederea deţinerii şi punerii lor în circulaţie, acţionând astfel în cadrul unui grup infracţional organizat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen. (cazier judiciar).
Fapta inculpatului C.C.V., constând în aceea că a deţinut mai multe bancnote contrafăcute de către inculpatul D.A.M., în vederea punerii în circulaţie monetară, făcând parte din grupul infracţional organizat alcătuit din ceilalţi inculpaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplic. disp. art. 33 lit. a) C. pen.;
Fapta inculpatului C.C.C. zis "C." constând în aceea că a deţinut mai multe bancnote contrafăcute de către inculpatul D.A.M. şi primite de la inculpatul M.F.C., în vederea punerii în circulaţie monetară, făcând parte din grupul infracţional organizat alcătuit din ceilalţi inculpaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (cazier judiciar).
În actul de sesizare s-a susţinut că cercetările penale efectuate în cauză au stabilit că cei patru inculpaţii au făcut parte dintr-un grup infracţional organizat care a acţionat într-un mod coordonat, continuu şi cu atribuţii concret determinate de contrafacere şi punere în circulaţie monetară de bancnote contrafăcute din cupiura de 100 lei, pe raza mai multor localităţi din România.
Inculpatul D.A.M. pe parcursul cercetărilor penale, în faza de urmărire penală, a denunţat şi facilitat identificarea celorlalţi inculpaţi şi a furnizat date utile stabilirii vinovăţiei participanţi.
Inculpaţii M.F.C. şi C.C.C. în cursul urmăririi penale au formulat denunţuri cu privire la săvârşirea infracţiunii de prev. 282 alin. (2) C. pen. şi infracţiunea prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 faţă de mai multe persoane.
În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a declaraţiei verbale făcută de inculpatul M.F.C., proces-verbal de conducere în teren com. Bascov, sat Uiasca şi planşă foto 55 bancnote contrafăcute, proces-verbal consemnarea declaraţiei verbale a inculpatul D.A.M., proces-verbal conducere în teren oraş Mioveni, şi planşa foto 19 bancnote false, proces-verbal de redare a discuţiilor purtate de inc. D.A.M. şi inculpatul C.C.V. în mediu ambiental, planşă foto examinare auto B., proces-verbal percheziţie auto, raport de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică, percheziţie domiciliară şi planşă foto, raport de constatare tehnico-ştiinţifică 74 bancnote false, declaraţie martori, declaraţie învinuit, raport de constatare tehnico-ştiinţifică tehnică de calcul, proces-verbal redare interceptare a convorbirilor telefonice, declaraţie înv. T.C., proces-verbal întocmit cu privire la înv. T.I., proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice potrivit autorizaţiei nr. x/2010, emisă de Tribunal Argeş, proces-verbal de redare percheziţie informatică; proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii, declaraţii inculpat şi prezentarea xerocopie denunţ M.F.C. şi C.C.C.;
În cursul judecăţii în fond au fost audiaţi inculpaţii, în prezenţa apărătorilor şi martorii I.M.F., M.D.I.N., D.M., E.M., V.G., T.A., etc.
În apel au fost audiaţi inculpaţii M.F.C. care a revenit parţial asupra declaraţiei de recunoaştere şi C.C.C. care a afirmat că a deţinut bancnotele însă nu a cunoscut că sunt false întrucât nu a verificat conţinutul plicului în care erau introduse.
Înalta Curte, la evaluarea probatoriului şi stabilirea forţei probante, are în vedere poziţia de recunoaştere a faptelor cercetate susţinută în faţa primei instanţe de inculpaţii C.C.V., M.F.C., D.A., faţă de care a fost reţinută şi cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 C.proc pen. Având ca titlu marginal - Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, art. 320 C. proc. pen. prevede că până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic ca recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În cazul aplicării acestei proceduri instanţa pronunţă condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.
Procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei, introdusă prin Legea nr. 202/2010, reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăţie şi poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) instanţa să fie competentă să judece cauza şi legal sesizată. Pentru a putea să se pronunţe cu privire la vinovăţia inculpatului în temeiul acestei procedurii simplificate actul de sesizare a instanţei trebuie să fi fost legal întocmit, iar instanţa să fie competentă să judece cauza şi să fi fost legal sesizată;
b) inculpatul să nu fie acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Procedura simplificată se aplică numai cauzelor având ca obiect infracţiuni cu privire la care legea prevede numai pedeapsa amenzii, pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii, sau numai pedeapsa închisorii;
c) inculpatul să fi declarat personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanţei că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu. Inculpatul trebuie să declare înainte de începerea cercetării judecătoreşti că recunoaşte în totalitate fapta/faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi că nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere;
d) inculpatul trebuie să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În mod corect instanţa de fond a constatat că toate condiţiile de mai sus au fost îndeplinite. Aplicarea art. 3201 C. proc. pen. a fost cerută de inculpatul audiat în prezenţa unui avocat, după ce i s-a adus la cunoştinţă acuzaţia. Inculpaţii au semnat declaraţiile date în faţa instanţei de judecată, în şedinţă publică (dosar de fond). Procedura a fost în mod corect acceptată de către instanţa de fond, date fiind probele administrate la urmărire penală, care confirmau acuzaţia din rechizitoriu.
În aceste condiţii asupra recunoaşterii vinovăţiei inculpaţii nu ar mai putea reveni, cu atât mai mult în faţa instanţei de control judiciar, solicitarea de aplicare a procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., fiind irevocabilă.
Poziţia celor trei inculpaţi de recunoaştere a faptelor cercetate, pentru care au fost trimişi în judecată, coroborarea acestor poziţii cu aspectele conţinute în procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesul-verbal de conducere în teren şi planşe foto referitoare la cele 55 de bancnote ridicate cu această ocazie, procesul-verbal întocmit în procedura percheziţiilor domiciliare şi informatice, expertiza referitoare la cele 74 de bancnote contrafăcute conduc la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie pentru întreaga grupare infracţională. Înalta Curte reia următoarele aspecte:
Prin procesul-verbal întocmit la data de 3 februarie 2012, s-a atestat faptul că organul de cercetare penală, s-a deplasat împreună cu participantul M.F.C., zis "G.", pentru a identifica şi prinde în flagrant pe cel poreclit "C." căruia primul declarase că îi înmânase anterior spre păstrare un număr de 56 de bancnote false ce prezentau aceeaşi serie, respectiv 068D2026823, pe care primul le avea de la înv. D.A.M..
În jurul orei 00:45, M.F.C., de pe telefonul mobil personal cu numărul de apel 0761.560.259 l-a apelat pe "C." la numărul 0786.121.740 şi au stabilit o întâlnire la domiciliul celui din urmă, în com. Bascov. În jurul orei 01:15 de autoturismul în care se aflau procurorul, ofiţerii de poliţie judiciară şi numitul M.F.C. s-a apropiat un bărbat de circa 30 - 35 de ani identificat ca fiind "C.", respectiv C.C.C.. Asupra acestuia au fost găsite un număr de 55 de bancnote din cupiura de 100 lei, toate prezentând aceeaşi serie, respectiv 068D2026823.
Prin procesul-verbal întocmit la data de 3 februarie 2012, s-a atestat faptul că organul de cercetare penală s-a deplasat împreună cu înv. D.A.M., zis "R.", pentru a identifica şi prinde în flagrant pe numitul C.C.V., căruia primul declarase că îi vânduse anterior 45 - 50 de bancnote false ce prezentau aceeaşi serie, respectiv 068D2026823, pe care la rândul său le obţinuse prin scanare şi imprimare cu o imprimanta multifuncţională laser în locuinţa sa din Piteşti, Cartier T..
În intervalul orar 02:05 - 03:30, D.A.M. a iniţiat 4 apeluri telefonice de pe numărul său de apel 0762.539.727 pe numărul de apel 0742.593.190 utilizat de numitul C.C.V., pentru a programa o întâlnire între ei cu scopul conspirat de a stabili dacă cel din urmă mai deţine bancnote din cele descrise mai sus, locul de depozitare a acestora şi scoaterea din circuitul monetar. Un lucrător de poliţie împreună cu înv. D.A.M. s-au deplasat în oraşul Mioveni la locul stabilit situat în zona benzinăriei B. cu autoturismul A. de culoare al cărui utilizator obişnuit este învinuitul. A fost identificat parcat autoturismul B. de culoare neagră, în care se aflau proprietarul acestuia, numitul C.C.V., împreună cu o femeie de cca. 25 de ani. Numitul D.A.M. a coborât din autoturismul său, s-a salutat amical cu C.C.V. prin geamul portierei stânga faţă a B.-ului, iar apoi discuţia a continuat în autoturism, în jurul orei 03:35, iar după cca. 5 minute D.A.M. a coborât şi a confirmat că numitul C.C.V. i-a restituit un număr de 19 bancnote false cu aceeaşi serie, moment în care s-a trecut la urmărirea autoturismului B. până pe B.D. în zona Catedralei din Mioveni unde autoturismul a fost blocat şi numitul C.C.V. a fost identificat.
Prin procesul-verbal întocmit la data de 6 februarie 2012, s-a atestat faptul că organul de cercetare penală, la solicitarea inculpatului C.C.V., în prezenţa a 2 martori asistenţi, a procedat la verificarea autoturismului său B.. Înaintea începerii percheziţiei autoturismului, inculpatul C.C.V. a declarat că nu deţine bancnote false şi a mai menţionat că autoturismul îi aparţine de 3 - 4 luni, folosindu-l în exclusivitate.
În urma examinării autoturismului, în torpedoul din dreapta faţă, în mapa cu documentele acestuia, printre pliantele de prezentare a maşinii au fost identificate două bancnote din cupiura de 100 lei având aceeaşi serie, una dintre ele fiind deteriorată, prezentând o ruptură parţială la jumătatea bancnotei.
Cele două bancnote au fost ridicate de ofiţerii de poliţie judiciară în vederea continuării cercetărilor, iar inculpatul C.C.V. a declară verbal cu această ocazie că nu ştie de unde provin cele două bancnote.
Potrivit rapoartelor tehnico-ştiinţifice întocmite în cauză:
I.1. Cele 74 de bancnote în litigiu cu valoarea nominală de 100 RON, emisiunile 2005, cu seriile 068D2026823, nu prezintă elementele specifice de siguranţă.
2. Toate cele 74 de bancnote în litigiu sunt contrafăcute.
3. Contrafacerile au fost realizate prin imprimarea pe suport a imaginilor unei bancnote autentice, respectiv cea cu seria 068D2026823, printr-un procedeu xerografic (printare la o imprimantă laser setată pe color sau xerografiere color).
II. 1. Bancnotele în litigiu din cupiura de 100 lei, cu seria 068D2026823, prezintă caracteristici comune de contrafacere, fiind realizate în mai multe etape, după cum urmează:
- scanarea aversului şi reversului bancnotei autentice din cupiura de 100 lei, cu seria 068D2026823:
- imprimarea, cu ajutorul tehnologiei laser color, utilizându-se aceeaşi imprimantă, a imaginilor scanate ale aversului şi reversului bancnotei autentice şi imprimarea acestora pe acelaşi tip de suport celulozic (hârtie de calc acoperită cu o substanţă albă, de natură acrilică), după modelul bancnotelor autentice;
- decuparea marginilor suportului celulozic la dimensiuni apropiate de cele ale bancnotelor autentice, respectiv decuparea artizanală a ferestrei transparente a acestora;
- aplicarea individuală a unor folii transparente, de natură polipropilenică (tip scotch) pe aversul şi pe reversul suportului imprimant şi executarea, după un şablon, probabil cu un instrument tip pensulă şi cu o substanţă de culoare albă (de natură acrilică, ce conţine ca pigment alb carbonatul de calciu), pe spatele foliei aplicate pe aversul tuturor bancnotelor, a desenului unei măşti similare cu elementul grafic de pe fereastra bancnotelor autentice;
- imprimarea, pe faţa foliei transparente aplicate pe aversul a 17 bancnote (în zona ferestrei), utilizându-se tehnologia laser, a imaginii cu valoarea cupiurii ("100").
Imprimanta L., descrisă la pct. 8 din Capitolul I al prezentului raport, a fost utilizată la realizarea celor 74 de bancnote în litigiu, descrise la pct. 1 din cadrul aceluiaşi capitol.
Imprimanta C., descrisă la pct. 9 din Capitolul I al prezentului raport, nu a fost utilizată la realizarea celor 74 bancnote în litigiu, descrise la pct. 1 din cadrul aceluiaşi capitol.
Nu se poate stabili dacă scanner-ul marca C., descris la pct. 9 din Capitolul I al prezentului raport, a utilizat la realizarea celor 74 de bancnote în litigiu, descrise la pct. 1 cadrul aceluiaşi capitol.
Bucăţi de hârtie lucioasă de culoare albă au fost utilizate la realizarea celor 74 de bancnote.
Înalta Curte reţine că declaraţiile iniţiale ale inculpaţilor alături de cele de recunoaştere date în faţa primei instanţe sunt utile cauzei conţinând elemente apte să conducă la stabilirea certă a situaţiei de fapt. Înalta Curte va relua următoarele aspecte apreciate elocvente din cuprinsul declaraţiilor astfel:
Prin declaraţia olografă din data de 2 februarie 2012, în prezenţa apărătorului din oficiu, inculpatul M.F. în prezenţa apărătorului său, a făcut următoarele precizări, referitoare la faptul că a fost în posesia unui număr de 55 sau 56 bancnote false de 100 lei pe care le-a dat spre păstrare unui cunoscut numit C. zis C. în următoarele împrejurări:
"... după multe insistenţe din partea lui R. (D.A.M.) am luat plicul în care se găseau toţi banii falşi, 55 - 56 milioane lei vechi. Am plecat de la R., am mers la P. unde l-am văzut din întâmplare cu o cunoştinţă C.. L-am rugat să păstreze el banii falşi de la R. pentru că eu nu ştiam ce să fac cu ei. I-am zis să ţină banii o zi sau două, i-am zis că sunt falşi şi că o să îi iau înapoi. Aveam de gând să-i dau înapoi lui R., înapoi, pentru că îmi era frică să-i folosesc.
L-am şi sunat şi i-am trimis mesaje, dar R. mi-a spus să-i păstrez în contul datoriei care o avea la mine şi s-a eschivat să-i mai ia înapoi.
Cu C. nu am mai vorbit de când i-am lăsat banii până în data de 3 februarie 2012, în jurul orelor 00.35 când l-a solicitarea organelor de anchetă am decis să ajut la recuperarea banilor falşi. După ce l-am sunat pe C. de 3 ori pe strada U. m-am întâlnit cu el în dreptul unui puţ pe această stradă şi acesta mi-a adus un teanc de 55 de bancnote de 100 lei legate cu elastic, banii falşi de la R ...".
Declaraţia acestui inculpat se coroborează cu cele relatate de inculpatul C.C.C., care, la rândul său, în cursul urmăririi penale, în prezenţa apărătorului său, a declarat următoarele: "nu-i cunosc numele şi prenumele, dar l-am văzut astăzi la Parchet. L-am cunoscut în Penitenciar în perioada în care am executat o pedeapsă cu privare de libertate de 4 ani pentru o infracţiune de tentativă de tâlhărie. Nu ştiu pentru ce infracţiune era condamnat G.
În urma cu două zile, nu mai reţin ziua, m-am întâlnit cu G. în centrul mun. Piteşti, la o casă de pariuri. M-a întrebat dacă îl pot ajuta cu ceva, după care m-a rugat să ies afară, să-mi spună despre ce este vorba. Aici m-a rugat să-i ţin nişte bani, o zi sau două, spunând că este vorba de 5500 - 5600 lei şi a scos din haină un teanc de bancnote, toate de 100 lei (RON) pe care mi l-a întins. Mi-a spus că este vorba de suma amintită şi pentru că mi-a spus că doreşte să-i păstrez eu câteva zile, l-am întrebat de ce şi el mi-a spus că are probleme cu soţia lui. Am fost de acord şi am luat banii fără să-i număr.
Seara am mers acasă, fără a cheltui o sumă de bani din cei încredinţaţi mie de G.. Arăt că nu m-am uitat prea bine la ei, cu atât mai mult cu cât eram sub influenţa alcoolului, aşa încât nu mi-am dat seama că erau bani falşi. Fac menţiunea că nu mi s-a spus aşa ceva de către G.
În cele două zile cât au trecut de la momentul încredinţării banilor nu am ieşit din casă.
În noaptea de 2 februarie - 3 februarie 2012, în jurul orelor 01,00 m-a sun G. şi mi-a spus că vine să-i dau banii şi să ies la poartă. Cu toate că era târziu dar nu mă culcasem, am luat o geacă pe mine şi am ieşit la poartă. În geacă aveam banii, într-un buzunar, acolo unde-i pusesem în momentul în care-i primisem de la G." (declaraţie C.C.C. din 3 februarie 2012).
Un mod de operare similar rezultă şi din declaraţiile inculpatului C.C.V., care a precizat, de asemenea în prezenţa apărătorului: "Locuiesc fără forme legale în oraşul Mioveni, împreună cu mama şi fetiţa mea.
Cunosc pe numitul A. zis şi "R.", despre care aflu că se numeşte D.A.M., de circa 6 - 7 ani.
În urmă cu aproximativ 2 luni am fost sunat de A., m-a întrebat ce mai fac şi unde sunt. I-am spus că sunt în Piteşti, la un service auto pe varianta Craiovei - ieşire la autostradă.
În timp ce îmi rezolvam problemele cu maşina, A. a ajuns în locul în care mă aflam şi după discuţiile obişnuite m-a rugat să-i păstrez 20 milioane lei vechi, toate în bancnote de 1 milion lei vechi, motivând că se întâlneşte cu cineva şi nu vrea ca persoana respectivă să afle că are bani asupra lui.
Fără a bănui că este ceva în neregulă cu banii în cauză, am acceptat, cu atât mai mult cu cât mi-a spus că după ce se va despărţi de persoana cu care urma să se întâlnească o să mă sune spre a ne întâlni să-i restitui banii.
După ce am terminat treaba la service, dorind să merg acasă, l-am sunat pe A. zis "R." să vină să-şi ia banii, însă acesta mi-a zis că mai are puţină treabă şi că mă va suna el, puţin mai târziu.
Eu m-am reîntors acasă în Mioveni şi pe seară, A. mi-a spus că nu poate veni să-şi ia banii, să-i ţin eu şi să nu umblu la ei pentru că o să-mi explice mai multe când o să ne întâlnim personal.
Atunci când A. mi-a dat banii, am luat teancul şi fără a mă uita la bani, i-am introdus în buzunar. Seara când A. m-a sunat şi mi-a spus că nu trebuie să umblu la bani şi că îmi va explica el de ce, din curiozitate am luat bancnotele, m-am uitat mai bine la ele şi în timp ce le pipăiam, am tras de o bancnotă, moment în care s-a rupt foarte uşor.
Am realizat atunci că sunt făcute din hârtie normală şi că deci, erau false.
Pe cea ruptă am aruncat-o, iar pe celelalte, respectiv 19 le-am păstrat în casă la Mioveni, urmând să am o discuţie cu A. şi să i le restitui cu prima ocazie, când ne întâlneam.
L-am tot sunat să ne întâlnim, însă m-a amânat sub diferite motive, situaţia în care îmi aduc aminte, că i-am şi reproşat prin telefon faptul că îmi dăduse să-i păstrez bancnote false. În noaptea de 2 februarie 2012 spre 3 februarie 2012, A. m-a sunat şi m-a întrebat dacă am posibilitatea să ne întâlnim. Am stabilit ca punct de întâlnire benzinăria "B.C.". În locul convenit ne-am întâlnit, el s-a urcat la mine în maşină, m-a întrebat dacă mai am banii, i-am spus că mai am doar 19 hârtii, întrucât una s-a rupt, când am verificat-o. A. nu a zis nimic, mi-a cerut să-i dau o hârtie să o arate la cineva din Mun. Câmpulung. Eu i-am restituit, însă toate cele 19 hârtii, spunându-i că nu vreau să am probleme. În maşină cu mine era şi prietena mea, care a asistat la discuţii.
Am luat cu mine cele 19 bancnote la întâlnirea cu A., întrucât aveam acum ocazia să i le restitui şi să scap de ele. În timp ce mă întorceam la domiciliu, în centrul oraşului, am fost oprit de poliţie şi condus la IPJ Argeş - BCCO ... ".
Inculpatul C.C.C., a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Apărarea inculpatului C.C.C. ce a vizat faptul că nu a cunoscut că bancnotele sunt falsificate întrucât le-a primit într-un plic căruia nu i-a verificat conţinutul şi că din grupul infracţional nu-l cunoaşte decât pe inculpatul M., urmează a fi înlăturată întrucât apare ca neverosimilă şi nesinceră. Instanţa apreciază ca neverosimil faptul ca după o perioadă îndelungată (3 - 4 ani) în care nu au ţinut legătura (conform propriei declaraţii), fără o înţelegere prealabilă, inculpatul C.C. să primească o sumă importantă de bani în păstrare. Înalta Curte constată că s-a remis spre păstrare păstrare un teanc de bancnote, iar nu un plic cu bani, această modalitate de remitere fiind susţinută de ansamblul declaraţiilor. Remiterea bancnotelor la vedere, iar nu în plic, făcea posibil contactul direct cu acestea cu posibilitatea evaluării lor. Ca urmare, Înalta Curte apreciază că mecanismul şi ora restituirii (şi predării) dovedesc cunoaşterea caracterului fals al acestora şi existenţa înţelegerii infracţionale.
Art. 282 alin. (2) C. pen. incriminează punerea în circulaţie a valorilor falsificate (monedă metalică, monedă de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor, emise de instituţia bancară ori alte instituţii de credit competente, alte titluri sau valori asemănătoare) precum şi deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie.
Conform normei de incriminare, constituie infracţiune iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
În art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, grupul infracţional organizat este definit ca grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Conform aceluiaşi text legal, nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.
Acuzaţia în materie penală referitoare la deţinerea de bancnote contrafăcute în scopul punerii în circulaţie monetară prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., este susţinută de ansamblul probatoriilor expuse anterior.
Referitor la acuzaţia de apartenenţă la un grup infracţional organizat, Înalta Curte reţine că acesta reprezintă o formă a pluralităţii constituite, caracterizată prin asocierea mai multor persoane în vederea comiterii de infracţiuni grave, prin care se urmăreşte obţinerea direct sau indirect a unui beneficiu financiar sau a unui alt beneficiu material prin săvârşirea unei infracţiuni grave. În cauză constituirea grupului a vizat săvârşirea infracţiunii de falsificare de monede sau de alte valori, infracţiune calificată ca fiind gravă în concepţia art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, urmărindu-se astfel obţinerea de către membrii grupării a unor venituri ilicite prin punerea în circulaţie a bancnotelor falsificate.
Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie calificată prin scop.
Pentru a se reţine săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunii de grup infracţional organizat ar fi trebuit ca din faptele recunoscute şi reţinute în actul de sesizare să rezulte, pe de o parte, urmărirea de către inculpaţi a scopului comiterii de infracţiuni grave, iar pe de altă parte, ca grupul să urmărească obţinerea de beneficii materiale. Ambele condiţii trebuie îndeplinite atât în cazul reţinerii modalităţii de săvârşire a faptei prin iniţierea grupului cât şi în cazul sprijinirii sau aderării. Conţinutul constitutiv al infracţiunii de grup infracţional presupune în oricare dintre modalităţile normative, iniţiere, aderare, sprijinire, urmărirea de către toţi membrii pluralităţii de infractori a aceluiaşi scop, săvârşirea de infracţiuni grave şi obţinerea, direct sau indirect, unui beneficiu financiar sau altui beneficiu material.
Scopul grupării poate să fie probat prin faptele comise (dacă acestea sunt infracţiuni grave săvârşite pentru a obţinerea, direct sau indirect, unui beneficiu financiar sau altui beneficiu material), caz în care ia naştere un concurs de infracţiuni între faptele comise sau din alte acte, care să dovedească faptul că au urmărit comiterea unei infracţiuni grave şi obţinerea de beneficii financiare sau materiale.
Înalta Curte apreciază că inculpatul C.C.C. a sprijinit grupul infracţional astfel format prin deţinerea a celor 55 de bancnote de 100 lei contrafăcute, bani ce i-au fost încredinţaţi de inculpatul M.F.C. şi falsificaţi de inculpatul D.A.M.. C.C.C. a avut sarcina de a deţine aceste bancnote contrafăcute în vederea punerii lor în circulaţie, implicându-se astfel în activitatea de intermediere a plasărilor bancnotelor false şi aderând la grupul infracţional. Faptul că inculpatul C.C.C. nu a intrat în legătură directă cu ceilalţi participanţi, cu excepţia inculpatului M.F.C., nu exclude apartenenţa sa la grupul infracţional, acesta având reprezentarea existenţei grupării şi a activităţii desfăşurate în care îi revenise un rol determinat.
Înalta Curte apreciază că inculpatul C.C.C. a acţionat cu intenţie directă în raport cu ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa de instanţele anterioare.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu este necesar ca toţi membrii grupului să interacţioneze, fiind suficient însă ca fiecare să îndeplinească propria sarcină bine stabilită în cadrul grupării. Nu este necesar ca fiecare participant să cunoască în detaliu întreaga structură a grupului, fiind suficient să aibă reprezentarea apartenenţei la grup. împrejurarea că inculpaţii nu au avut acces la toate informaţiile grupului nu este de natură să conducă la concluzia că nu au sprijinit activitatea infracţională coordonată, întrucât de esenţa unui asemenea grup este tocmai organizarea structurată, ierarhică, pe paliere, astfel încât cantitatea de informaţie, influenţa şi importanţa scad către palierele inferioare. Participanţii au avut reprezentarea existenţei unei persoane care falsifică bancnotele ca şi a celor ce ulterior le deţineau sau le puneau în circulaţie monetară.
În cadrul grupului infracţional organizat, cei patru inculpaţi au îndeplinit roluri determinate, având în vedere şi anumite calităţi particulare ale acestora, activităţi pe care le desfăşurau în mod curent, ori pregătirea acestora. Astfel, luând în considerare cunoştinţele inculpatului D.A.M. în materia programelor de prelucrare a imaginilor, acesta a fost desemnat cu contrafacerea bancnotei respective, inculpatul M.F.C. avea rolul de a pune în circulaţie bancnotele falsificate de către D.A.M., activitate facilitată de legătura sa cu un mediu propice - jocurile de noroc. Inculpatul M.F.C. a desfăşurat şi activităţi de racolare a altor persoane în vederea plasării bancnotelor falsificate. În acest scop l-a contactat şi pe C.C.C. căruia i-a solicitat să deţină bancnotele falsificate până la introducerea în circulaţie monetară. La rândul său inculpatul C.C.V. avea rolul de a distribui bancnotele primite de la cel care le falsifica, prin punerea lor în circulaţie, prin intermediul jocurilor de noroc şi, de asemenea, a realizat activităţi de racolare a altor persoane care să pună în circulaţie bancnotele falsificate.
Ca urmare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate recursurile declarate şi va obliga inculpaţii la plata sumelor reprezentând cheltuieli judiciare către stat, incluzând şi onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu.
Luând în considerare dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-i obliga pe fiecare dintre inculpaţii recurenţi C.C.C. şi M.F.C. la plata sumelor de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C.C. şi M.F.C. împotriva Deciziei penale nr. 23/A din 11 martie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2754/2013. Penal. Omorul deosebit de grav... | ICCJ. Decizia nr. 2725/2013. Penal. Contestaţie la executare... → |
---|