ICCJ. Decizia nr. 2713/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2713/2013
Dosar nr. 15706/3/2013/a3
Şedinţa publică din 13 septembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 29 august 2013, pronunţată în Dosarul nr. 15706/3/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pe rol fiind soluţionarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii A.B. şi D.A.S. împotriva sentinţei penale nr. 615 din data de 31 iulie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 15706/3/2013, a pus în discuţie, din oficiu, menţinerea stării de arest a inculpaţilor.
Apreciind că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen., iar sub aspectul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., constatând că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care au fost arestaţi şi ulterior trimişi în judecată şi condamnaţi, Curtea, în baza art. 3002 C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor A.B. şi D.A.S.
În termen legal, inculpaţii A.B. şi D.A.S. au declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând admiterea acestora, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive apreciind că potrivit dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, întrucât au recunoscut şi regretat faptele comise, astfel că cercetarea lor în libertate nu ar putea influenţa aflarea adevărului în cauză.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 29 august 2013 apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., având în vedere şi dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor A.B. şi D.A.S., menţinând starea de arest preventiv a acestora.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 978 din 23 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 15706/3/2013/a1, s-au dispus următoarele:
În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.B., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 1 martie 2013, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 9050/3/2013, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului A.B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.
În baza art. 189 alin. (1), alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.B. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare cu pedepsele de 2 ani închisoare şi 5 ani şi 6 luni închisoare stabilite prin prezenta, urmând ca inculpatul A.B., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 1 martie 2013, emis de Tribunalul Bucureşti secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 9050/3/2013, să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, în total să execute pedeapsa de 8 ani închisoare, alături de care se aplică pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului A.B. ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A.B., iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 28 februarie 2013 la zi.
În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), art. 109 C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D.A.S. arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 1 martie 2013, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 9050/3/2013, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
În baza art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), art. 109 C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D.A.S. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.
În baza art. 189 alin. (1), alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), art. 109 C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D.A.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare cu pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare şi 4 ani închisoare stabilite prin prezenta, urmând ca inculpatul D.A.S., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 1 martie 2013, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 9050/3/2013, să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, în total să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului D.A.S. ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), după împlinirea vârstei de 18 ani.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului D.A.S., iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 28 februarie 2013 la zi.
În baza art. 112 lit. f) C. pen. raportat la art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A.B. a următoarelor bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Poliţiei sector 6, o curea, o sfoară.
În baza art. 109 C. proc. pen. s-a restituit inculpatului A.B. următoarele bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Poliţiei sector 6, rucsac, sac rafie, doi patenţi.
În baza art. 112 lit. f) C. pen. raportat la art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul D.A.S. a unor fragmente de ţeavă metalică, ce se află la camera de corpuri delicte a Poliţiei sector 6.
În fapt, în esenţă, s-a reţinut că inculpaţii A.B. şi D.A.S., în perioada 27-28 februarie 2013 au lipsit-o de libertate în mod ilegal pe partea vătămată M.C.M. (cu vârsta de 11 ani şi 2 luni, născut în anul 2002 potrivit propriei declaraţii), într-un spaţiu dezafectat situat sub platforma scării blocului din sectorul 6, Bucureşti, imobilizând-o prin legarea membrelor superioare şi inferioare cu o sfoară şi o curea, timp în care au supus-o la suferinţe fizice, exercitând în mod repetat acte de violenţă, respectiv loviri cu pumnii, picioarele şi obiectele contondente (pânză de bomfaier, ţeava metalică) şi arderea cu o brichetă în zona genitală. În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale în data de 28 februarie 2013 inculpatul D.A.S. a întreţinut un raport sexual anal şi un raport sexual oral cu partea vătămată împotriva voinţei acesteia, iar coinculpatul A.B. a întreţinut un raport sexual anal cu partea vătămată.
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpaţilor pronunţată pe fond de Tribunalul Bucureşti nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpaţilor nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispoziţiilor legale anterior citate.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpaţilor, respectiv faptul că sunt fără antecedente penale, dar nici nu au loc de muncă, comportamentul procesual al acestora, în sensul că au recunoscut comiterea faptelor, solicitând şi făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., precum şi împrejurările referitoare la infracţiunile de săvârşirea căreia sunt învinuiţi, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor şi nu în ultimul rând de vârsta fragedă a părţii vătămate, respectiv 11 ani şi 2 luni, reținându-se că prin acţiunile celor doi inculpaţi şi urmările produse, s-a cauzat un prejudiciu moral minorului M.C.M., ca urmare a suferinţelor de natură psihică generate de spaima şi oroarea pe care a trăit-o în momentul în care a fost lipsit de libertate, violat, agresat fizic, suferinţe care pot dăinui în timp şi ţinând seama şi de faptul că minorul a necesitat îngrijiri medicale în vederea restabilirii sănătăţii fizice.
Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
Ca atare, încheierea pronunţată la 29 august 2013 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţii A.B. şi D.A.S. nefiind fondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.B. şi D.A.S. împotriva încheierii de şedinţă din 29 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 15706/3/2013 (2799/2013).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2712/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2714/2013. Penal → |
|---|
