ICCJ. Decizia nr. 2932/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2932/2013
Dosar nr. 6594/3/2013
Şedinţa publică din 1 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 251/ F din 19 martie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a hotărât următoarele:
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., art. 21 C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 39 alin. (4) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul I.L. la pedeapsa închisorii de 7 ani şi 6 luni, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani, din momentul executării sau considerării ca executate a pedepsei închisorii aplicate prin această sentinţă.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a şi lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei, şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin această sentinţă.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive, din data de 08 octombrie 2012 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive luate faţă de inculpat.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat cuţitul tip briceag, cu mâner de culoare maro, lamă rabatabilă de aproximativ 15 centimetri, folosit de acesta la comiterea infracţiunii, ridicat în data de 08 octombrie 2012 de la adresa din mun. Bucureşti, Calea Călăraşilor, unde inculpatul locuieşte fără forme legale.
A luat act că partea vătămată A.C.C. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 14 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti „F. ” , a sumei de 2.197,91 lei, la care se adaugă dobânda legală de la momentul rămânerii definitive a acestei sentinţe şi până la achitarea acestei sume, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, dispunând ca onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu, în cuantum de 70 de lei, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2012, în timp ce se aflau în apropierea liceului „A.D.X.”, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate A.C.C. o lovitură cu un cuţit cu lamă rabatabilă într-o zonă anatomică vitală, provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie şi au necesitat 22-24 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, prevalându-se de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond s-a raportat la criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.
Astfel, instanţa de fond a considerat că, pe de o parte trebuie ţinut cont de faptul că inculpatul a fost capabil să treacă bariera psihologică imposibil de trecut pentru majoritatea oamenilor, acţionând împotriva celei mai importante valori sociale ocrotite de legea penală, şi anume, viaţa, acceptând posibilitatea, cel puţin de a suprima viaţa unui om. De asemenea, a mai reţinut că gravitatea deosebită a faptei inculpatului este dată de absenţa unui temei serios de a acţiona în acest fel, acesta luând decizia de a comite o faptă deosebit de gravă ca urmare a unui incident minor. Fapta inculpatului nu a fost comisă în urma unei decizii spontane, asupra căreia să fi chibzuit suficient, ci în mod premeditat, acesta plecând în urmărirea părţii vătămate şi fratelui acesteia, având asupra sa un briceag şi chemând în ajutor un număr mare de persoane din grupul său de apropiaţi. în plus, instanţa de fond a avut în vedere şi faptul că inculpatul a ales să acţioneze într-un spaţiu public, pe care l-a transformat în scenă de manifestare a conflictelor sale personale, fără să fie intimidat de faptul că ar fi putut fi surprins, observat de un terţ care oricând şi-ar fi putut face apariţia în zona comiterii faptei.
Tot în defavoarea inculpatului instanţa de fond a reţinut atitudinea nesinceră pe care acesta a avut-o pe perioada audierilor în faza urmăririi penale, acesta prezentând, contrar datelor rezultând din numeroase mijloace de probă, o situaţie de fapt nereală care, dacă ar fi fost reţinută de organele judiciare, ar fi condus la o achitare a acestuia, sau la reţinerea unei circumstanţe atenuante legale (depăşirea limitelor legitimei apărări) cu posibilitatea aplicării unei pedepse sub minimul special (având în vedere că această cauză de atenuare intra în concurs cu cauza de agravare a recidivei, coborârea sub minim a pedepsei nu era obligatorie). S-a mai avut în vedere la individualizarea pedepsei şi faptul comiterii infracţiunii de faţă după executarea unei pedepse cu închisoarea de 4 ani care, în aceste condiţii, nu şi-a îndeplinit funcţia de prevenţie specială, inculpatul alegând să comită o nouă infracţiune, de data aceasta mult mai gravă (condamnarea anterioară s-a pronunţat pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată).
În favoarea inculpatului, prima instanţă a reţinut faptul punerii la dispoziţia organelor de urmărire penală a corpului delict, precum şi faptul că, măcar în faza judecăţii, acesta şi-a revizuit atitudinea procesuală, recunoscând săvârşirea faptei şi beneficiind, în aceste condiţii, de cauza de reducere a pedepsei reglementată de art. 3201 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte iertarea inculpatului de către partea vătămată, împrejurarea care a fost adusă la cunoştinţa instanţei de fond de către partea vătămată la termenul din 15 martie 2013, s-a reţinut că aceasta ţine de filozofia de viaţă pe care partea vătămată a ajuns să o împărtăşească la acest moment, nerezultând că ar fi fost determinată sau, măcar, influenţată de conduita pe care inculpatul ar fi avut-o faţă de aceasta ulterior săvârşirii faptei.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru ne temeinicie, solicitând reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. şi coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
Prin decizia penală nr. 153/ A din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.L., împotriva sentinţei penale nr. 251 din 19 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 08 octombrie 2012 la zi.
A fost obligat apelantul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Instanţa de apel, în baza propriei analize a datelor cauzei, a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului I.L. de instanţa de fond este just cuantificată, prin evaluarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., neexistând niciun element de circumstanţiere care să conducă la reformarea sentinţei.
Astfel, s-a apreciat că inculpatul nu poate beneficia de reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., întrucât aceasta implică constatarea căinţei profunde de a acestuia vizavi de faptă şi victimă. Or, atitudinea sa după săvârşirea faptei în sensul absenţei totale de empatie faţă partea vătămată manifestată prin abandonarea acesteia într-o „baltă de sânge ” relevă caracterul său dur şi inuman.
În ceea ce priveşte sinceritatea inculpatului, s-a constatat că aceasta s-a manifestat doar în instanţă, ca urmare a probelor evidente şi a dorinţei de reducere a limitelor de pedeapsă, iar antecedenţa sa penală sugerează o înclinaţie a inculpatului spre ignorarea normelor de drept şi reprezintă un indice de incorigibilitate.
Împotriva deciziei menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.L., invocând cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., criticând hotărârile pronunţate sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, solicitând reducerea cuantumului acesteia, prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.
Examinând recursul declarat de inculpat, prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este ne fondat, pentru următoarele considerente:
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Prin dispoziţiile legii menţionate, s-a realizat o nouă limitare a efectului parţial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia legiuitorului fiind aceea de a restrânge doar la chestiuni de drept controlul judiciar realizat prin intermediul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel.
Inculpatul nu a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., aşa încât, potrivit art. 38510 alin. (21) cu referire la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte nu va putea avea în vedere decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.
Prin concluziile orale ale apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul a invocat unul dintre aceste cazuri de casare, respectiv cel prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile pronunţate fiind criticate sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate, solicitându-se reducerea cuantumului pedepsei, prin reţinerea de circumstanţe atenuante.
Analizând critica formulată, Înalta Curte constată că aceasta nu se încadrează în cazul de casare invocat, faţă de modificările aduse acestui caz de casare, în actuala sa reglementare dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. fiind incidente „când sau aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege” şi vizează, deci, numai criticile referitoare la nelegalitatea pedepsei aplicate, nu şi la netemeinicia acesteia.
În consecinţă, Înalta Curte nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului, întrucât critica privind greşita individualizare a pedepsei nu mai poate face obiectul analizei în cadrul recursului declarat împotriva hotărârii date în apel, individualizarea pedepsei fiind o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare şi de stabilire în concret a sancţiunii, şi nu verificarea aspectului dacă instanţa de fond sau instanţa de apel au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Din oficiu, analizând hotărârile pronunţate în cauză, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedeapsa închisorii de 7 ani şi 6 luni aplicată inculpatului a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor legale, în limitele prevăzute de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1)-175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., art. 21 C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 39 alin. (4) C. pen.
Fată de cele reţinute si neidentificând niciuna din situaţiile încadrate în celelalte cazuri ce pot fi avute în vedere din oficiu, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
Conform art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 octombrie 2012 la 01 octombrie 2013.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.L. împotriva deciziei penale nr. 153/ A din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 octombrie 2012 la 01 octombrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 01 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2920/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2935/2013. Penal → |
|---|
