ICCJ. Decizia nr. 2919/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2919/2013

Dosar nr. 603/89/2013

Şedinţa publică din 30 septembrie 2013

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penala nr. 54 din data de 13 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Vaslui, s-au dispus următoarele:

1. Condamnă pe inculpatul B.G.V., porecla D., la următoarele pedepse:

- 5 (cinci) ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen.

- 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004 raportat la art. 65 alin. (2), 3 C. pen., aplică inculpatului B.G.V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004 raportat la art. 65 alin. (2), 3 C. pen., aplică inculpatului B.G.V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 (un) an, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză, dispunând ca inculpatul B.G.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani de închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului B.G.V. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive şi starea de arest preventiv a inculpatului B.G.V.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.G.V. durata prevenţiei de la 13 decembrie 2012 la zi.

2. Condamnă pe inculpatul C.C.C., la pedeapsa de 5 (cinci) ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004 raportat la art. 65 alin. (2), (3) C. pen., aplică inculpatului C.C.C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului C.C.C. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive şi starea de arest preventiv a inculpatului C.C.C..

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.C.C. durata prevenţiei de la 13 decembrie 2012 la zi.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., confiscă de la inculpatul C.C.C. un cântar de mici dimensiuni cu inscripţia „digital scale”, serie X, bun ridicat de la acest inculpat cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 13 decembrie 2012, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Vaslui şi înregistrat la poziţia nr. 45/2013 din Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Vaslui.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143 /2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, confiscă de la inculpatul B.G.V. cantitatea de 1,7 grame drog de mare risc - pulbere de cocaină, depusă la Camera de Corpuri Delicte, Droguri şi Precursori din cadrul I.G.P.R. Bucureşti.

Dispune distrugerea drogurilor şi păstrarea de contraprobă, conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143 /2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, confiscă de la inculpaţii B.G.V. şi C.C.C. cantitatea de 926,5 grame drog de risc - rezină de canabis, depusă la Camera de Corpuri Delicte, Droguri şi Precursori din cadrul I.G.P.R. Bucureşti.

Dispune distrugerea drogurilor şi păstrarea de contraprobă, conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., confiscă de la inculpatul C.C.C. sumele de 550 euro - consemnată la B.C.R. - Sucursala Vaslui, cu Ordinul de încasare nr. X din data de 01 martie 2013 şi 700 lei - consemnată la Trezoreria municipiului Vaslui, cu chitanţa X din data de 21 ianuarie 2013, sume dobândite din valorificarea drogurilor, ridicate de la acest inculpat cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 13 decembrie 2012, evidenţiate la poziţia nr. 21 în Registrul de valori al Tribunalului Vaslui.

Menţine cu privire la aceste sume de bani măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa nr. 39/D/P/2012 din 14 decembrie 2012 a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vaslui, astfel cum a fost menţinută prin Ordonanţa nr. 39/D/P/2012 din 11 ianuarie 2013 a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vaslui.

În baza art. 91³ alin. (7) C. proc. pen., dispune arhivarea, în condiţiile prezentului articol, la rămânerea definitivă a hotărârii, a 1 (un) CD. cu nr. 29/1/2013.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 3, 4, 5 şi 9 din Legea nr. 76/2008, dispune, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpaţii B.G.V. şi C.C.C. în vederea introducerii profilurilor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, să fie informaţi fiecare dintre inculpaţi că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art. 5 lit. a) din Legea nr. 381/2004, dispune comunicarea către Agenţia Naţională Antidrog a unei copii a prezentei hotărâri, la rămânerea sa definitivă.

În baza art. 189 C. proc. pen. şi art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpatul C.C.C. la plata sumei de 17.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (în care este inclusă şi suma de 6.500 lei reprezentând suma de bani folosită la cumpărarea cantităţii de 493,08 de grame rezină de canabis care provine din fondul special al D.I.I.C.O.T., sumă nerecuperată), din care suma de 300 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu în faza de urmărire penală va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

În baza art. 189 C. proc. pen. şi art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpatul B.G.V. la plata sumei de 10.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr. 39/D/P/2012 din 25 ianuarie 2013 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vaslui:

- B.G.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de: trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea 522/2004, toate cu aplic art. 33 lit. a) C. pen., şi

- C.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, s-a dispus, în baza art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) şi d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală faţă de:

- B.G.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni grave, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. şi de art. 271 din Legea nr. 86/2006;

- B.M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004;

- C.F.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, trafic de droguri de mare risc, fapte prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., art. 271 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată;

- C.A.E. pentru săvârşirea infracţiuni de complicitate la trafic de droguri de risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată;

- I.G.R. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, fapte prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., art. 271 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- T.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi introducere în ţară de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a dispus, de asemenea, disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor în vederea identificării autorilor cu privire la săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc, faptă prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată.

În fapt, prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatului B.G.V. că a oferit şi pus în vânzare droguri de risc, în mod repetat, şi droguri de mare risc, iar în sarcina inculpatului C.C.C. că a oferit şi pus în vânzare droguri de risc, în mod repetat.

La termenul de judecată din 6 martie 2013, instanţa a adus la cunoştinţă inculpaţilor B.G.V. şi C.C.C. modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, respectiv introducerea art. 320¹ C. proc. pen. privind procedura de judecată în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

În aceeaşi şedinţă publică, inculpaţii B.G.V. şi C.C.C. au fost audiaţi, conform dispoziţiilor art. 320¹ alin. (3) C. proc. pen., indicând faptul că recunosc în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei, că solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunosc şi le însuşesc şi că doresc doar încuviinţarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere (filele 59-60 dosar instanţă).

În cadrul probei cu înscrisuri în circumstanţiere, apărătorii inculpatului B.G.V. au depus caracterizări şi înscrisuri (filele 61-79).

La solicitarea instanţei, conform dispoziţiilor art. 330 C. proc. pen., au fost ataşate: fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor B.G.V. (fila 41), C.C.C. (fila 43).

Analizând probele administrate, precum şi actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 21 iunie 2012, procurorul din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vaslui s-a sesizat, din oficiu, despre faptul că inculpatul B.G.V. caută un cumpărător pentru o cantitate de arme de foc, care ar fi fost introduse în România, în mod nelegal, dar şi pentru o cantitate de droguri de risc.

S-a stabilit, ulterior, în cadrul actelor premergătoare, că inculpatul B.G.V. era în legătură cu numiţii C.F.L. şi I.G.R., ambii din municipiul Bucureşti.

Prin Ordonanţa procurorului din data de 16 iulie 2012, s-a dispus introducerea în cauză a unui investigator sub acoperire, sub numele de cod M.M., în vederea strângerii de date privind existenţa infracţiunilor şi pentru identificarea membrilor grupării, stabilirea modalităţilor în care se realizează operaţiunile de vânzare a armelor de foc şi a muniţiei aferente.

Astfel, în baza autorizaţiei procurorului, investigatorul sub acoperire a fost contactat, la data de 16 iulie 2012, de către inculpatul B.G.V., zis D., care i-a propus o întâlnire. În acest sens, la data de 16 iulie 2012, inculpatul B.G.V. a trimis un mesaj investigatorului sub acoperire iar, după discuţia pe care au avut-o, au stabilit ulterior o întâlnire (Rapoartele întocmite de către investigatorul sub acoperire din 16 iulie 2012, 27 iulie 2012 şi 20 august 2012).

În cadrul discuţiilor avute cu investigatorul sub acoperire, inculpatul B.G.V. i-a relatat că are legături în municipiul Bucureşti, care pot procura arme de foc, dar şi o cantitate de droguri.

Tot la propunerea inculpatului, investigatorul sub acoperire s-a întâlnit cu acesta în ziua de 01 octombrie 2012, întâlnire care a avut loc în municipiul Iaşi, dată la care acesta a primit o cantitate de 0,62 gr. rezină de canabis, drog de risc, pentru a testa calitatea drogului.

Inculpatul B.G.V. i-a relatat investigatorului sub acoperire că deţine o cantitate mai mare de droguri de risc, şi anume 1 (un) kilogram rezină de canabis, pe care doreşte să o pună în vânzare cu suma de 20.000 lei (Raport întocmit de investigatorul sub acoperire din data de 02 octombrie 2012).

Această situaţie este dovedită şi de procesul-verbal întocmit cu ocazia redării discuţiilor avute în mediul ambiental de către cei doi, în data de 2 octombrie 2012:

„M.M.: Aşa, haşiş îi bun.

B.G.V.: îl vrei? îl am.. 1 kilogram.. în jur la 5.000” (vol. I, fila 243 dosar de urmărire penală).

Astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2159360 din 05 octombrie 2012, substanţa oferită de către inculpatul B.G.V. investigatorului sub acoperire este rezină de canabis, care face parte din tabelul nr. III, anexă la Legea nr. 143/2000.

Inculpatul B.G.V. a declarat că drogurile proveneau de la inculpatul C.C.C., care deţinea la domiciliu o cantitate de aprox. 1 (un) kg. rezină de canabis. Inculpatul C.C.C. i-a propus, în vara anului 2012, lui B.G.V., să îi vândă o cantitate de droguri de risc.

Despre propunere cunoştea şi numita C.A.E., prietena inculpatului B.G.V., care a declarat „…la sfârşitul lunii septembrie, C.C.C. i-a propus lui B.G.V.. să-l ajută să vândă o cantitate de aprox. 1 kg de plastilină … mi-am dat seama că este vorba de droguri…” (fila 70 volum I dosar de urmărire penală).

Ca urmare a faptului că inculpatul B.G.V. nu avea un loc de muncă şi avea nevoie de bani, a acceptat să fie intermediar în vânzarea drogurilor deţinute de inculpatul C.C.C., deoarece i se promisese o cotă parte din suma de bani ce urma a fi primită ca urmare a tranzacţiei.

Astfel, inculpatul B.G.V. ia legătura cu investigatorul sub acoperire şi stabilesc o întâlnire în ziua de 10 octombrie 2012, în municipiul Iaşi, pentru a-i vinde o cantitate de aproximativ 500 gr. rezină de canabis. În ziua stabilită pentru întâlnire, inculpatul B.G.V., împreună cu inculpatul C.C.C., C.A.E. şi B.M.M. au plecat în municipiul Iaşi, având asupra lor cantitatea de rezină de canabis.

În timp ce inculpatul C.C.C., împreună cu celelalte persoane, au rămas în P.M., inculpatul B.G.V. s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire, întâlnire care a fost supravegheată în baza autorizaţiei emisă de către Tribunalul Vaslui.

Discuţia dintre investigatorii sub acoperire şi inculpatul B.G.V. a avut loc în autoturismul acestuia din urmă, cu care se deplasase în municipiul Iaşi, moment în care s-a efectuat şi tranzacţia cu drogurile de risc.

Iniţial, inculpatul B.G.V. a cerut suma de 8.000 lei pentru cantitatea de aproximativ 500 gr. rezină de canabis. În urma negocierilor, s-a stabilit un preţ de 6.500 lei. Întrucât drogurile nu erau ale sale, inculpatul B.G.V. l-a contactat pe inculpatul C.C.C., prin intermediul postului telefonic folosit de B.M.M., căruia i-a spus că nu poate obţine preţul cerut motivat de faptul că drogurile nu erau de calitate.

Relevantă este discuţia avută în data de 10 octombrie 2012 între inculpatul B.G.V. şi inculpatul C.C.C.

„B.G.V.: Asta e uscată, marfa, vopseaua e uscată tare, înţelegi? Aşa... mai mult de 60 nu.

C.C.C.: 60? .. zii măcar 75... deci e mult prea puţin frate.” (vol. I, f. 217 dosar de urmărire penală).

Deşi la începutul urmăririi penale, inculpatul C.C.C. a declarat că a discutat despre vânzarea unor cauciucuri, ulterior a recunoscut că discuţia avea ca obiect preţul de vânzare al drogurilor, fapt ce a fost confirmat atât de inculpatul B.G.V., cât şi de învinuitul B.M.M.

Astfel, i-a fost predată investigatorului sub acoperire cantitatea de 493,08 gr rezină de canabis, astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2159506 din 11 octombrie 2012 efectuată de Laboratorul Central de Analiză al Drogurilor Bucureşti.

Suma de bani rezultată din tranzacţia cu droguri şi anume suma de 6.500 lei, a fost primită de către inculpatul C.C.C.. Inculpatul B.G.V. a declarat „banii pe care i-a luat de la M., i-am dat toţi lui C.C.C...” (f. 44 volum I dosar de urmărire penală).

Întrucât inculpatul C.C.C. mai deţinea la domiciliu încă o cantitate de aprox.500 gr. rezină de canabis, acesta a apelat din nou la inculpatul B.G.V. pentru a-i vinde drogurile.

Astfel, la începutul lunii decembrie, acesta din urmă a preluat cantitatea de droguri de risc şi, ulterior, l-a contactat din nou pe investigatorul sub acoperire căruia i-a propus să cumpere şi restul cantităţii. În acest sens, dovadă sunt rapoartele întocmite de investigatorul sub acoperire care se coroborează cu discuţiile telefonice purtate de către inculpatul B.G.V.

S-a stabilit ca întâlnirea pentru a se efectua tranzacţia de vânzare - cumpărare a drogurilor de risc să aibă loc tot în municipiul Iaşi, în ziua de 13 decembrie 2012.

În ziua de 13 decembrie 2012, inculpatul B.G.V., fiind însoţit de prietena sa, C.A.E., s-au deplasat în municipiul Iaşi unde a avut loc întâlnirea cu investigatorul sub acoperire.

Astfel cum declară inculpatul B.G.V., C.C.C. avea cunoştinţă despre faptul că, în ziua respectivă, urma să fie vândută şi restul cantităţii de droguri pe care i-a dat-o anterior.

În timp ce inculpatul B.G.V. îi preda investigatorului sub acoperire cantitatea de droguri, lucrătorii de poliţie judiciară au procedat la prinderea şi imobilizarea acestuia.

S-au ridicat un număr de 5 plăci de substanţă solidă, o pungă cu substanţă solidificată de culoare maro şi două pacheţele din plastic de culoare albă, în interiorul cărora se afla o substanţă de culoare albă.

Substanţele ridicate au fost supuse constatării tehnico - ştiinţifice şi s-a constatat o cantitate de 426,5 de grame rezină de canabis şi 1,7 gr. pulbere cocaină, substanţe ce fac parte din tabelul anexă nr. III şi respectiv nr. II din Legea nr. 143/2000 (Raport de constatare tehnico ştiinţifică nr. 2588380 din 13 decembrie 2012).

În legătură cu cantitatea de cocaină pe care i-a oferit-o investigatorului sub acoperire, inculpatul B.G.V. a declarat că i-a fost dată de C.F.L., cu ocazia unei deplasări în municipiul Bucureşti. Acesta din urmă a negat implicarea sa în traficul de droguri de risc, dar şi în alte activităţi infracţionale.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 63 C. proc. pen. care stipulează că „probele nu au valoare prestabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului”, precum şi dispoziţiile art. 75 C. proc. pen. conform cărora „declaraţiile părţii vătămate… făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză”.

La termenul de judecată din 6 martie 2013, inculpaţii B.G.V. şi C.C.C. au recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi au solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care au indicat că le cunosc şi le însuşesc.

Instanţa a coroborat astfel declaraţiile inculpaţilor B.G.V. şi C.C.C. din faţa instanţei de judecată, care au recunoscut săvârşirea faptelor, astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare a instanţei, cu:

- declaraţii inculpaţilor B.G.V. şi C.C.C. din faza de urmărire penală (filele 43-55 volum I dosar de urmărire penală);

- declaraţii martorilor C.A.E., B.M.M., P.O.A., C.C.C., I.M., G.A.M. (filele 70-85 volum I dosar de urmărire penală);

- rapoartele întocmite de către investigatorul sub acoperire cu numele de cod M.M. (filele 126-131; 134-148; 151; 154-171 volum I dosar de urmărire penală);

- proces-verbal de ridicare de la investigatorul sub acoperire a drogurilor care au fost cumpărate in baza autorizaţiei emisa de procuror (fila 101 volum I dosar de urmărire penală; fila 187 voi. II dosar de urmărire penală);

- rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2159360 din 5 octombrie 2012, nr. 2159506 din 11 octombrie 2012 si nr. 2558380 din 13 decembrie 2012 întocmite de Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române privind expertizarea drogurilor oferite şi vândute de către inculpaţi (filele 89-100 volum I dosar de urmărire penală şi filele 114-123 volum I dosar de urmărire penală);

- procese-verbale întocmite cu ocazia interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi înregistrarea în mediul ambiental a discuţiilor efectuate de inculpaţi (filele 187-289 volum I dosar de urmărire penală; filele 1-4; 44-49; 74-114; 120-123 volum II dosar de urmărire penală);

- procese-verbale întocmite cu ocazia percheziţiei domiciliare (fila 138 -151 volum II dosar de urmărire penală);

- proces verbal de prindere în flagrant şi planşe foto (filele 102-110 volum I dosar de urmărire penală);

- proces-verbal în care s-au consemnat actele premergătoare (fila 184 volum II dosar de urmărire penală).

În drept, prima instanţă a stabilit că faptele inculpatului B.G.V. de a oferi şi pune în vânzare droguri de risc în mod repetat şi droguri de mare risc întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată şi trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000 modificată prin Legea 522/2004, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. Modalităţile care realizează conţinutul elementului material al infracţiunilor comise de către inculpat au fost probate ca fiind oferirea şi vânzarea de droguri de risc şi droguri de mare risc, scopul infracţiunii urmărit de către inculpat fiind obţinerea unor sume de bani.

Fapta inculpatului C.C.C. de a oferi şi pune în vânzare droguri de risc, în mod repetat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Modalităţile care realizează conţinutul elementului material al infracţiunilor comise de către inculpat au fost probate ca fiind oferirea şi vânzarea de droguri de risc şi droguri de mare risc, scopul infracţiunii urmărit de către inculpat fiind obţinerea unor sume de bani.

La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere limitele pedepsei prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, reduse conform art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. (închisoare de la 2 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, respectiv închisoare de la 6 ani şi 8 luni la 13 ani şi 8 luni şi interzicerea unor drepturi), împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele şi contribuţia concretă a fiecărui inculpat, perioada de timp destul de mare în care şi-au desfăşurat activitatea infracţională, forma continuată de săvârşire a infracţiunii de trafic de droguri de risc, cantitatea destul de ridicată de droguri de risc.

De asemenea, a reţinut sub aspectul datelor personale că inculpatul B.G.V. are vârsta de 23 ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, iar inculpatul C.C.C., are vârsta de 25 ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, iniţial a avut o atitudine de negare a faptelor reţinute în sarcina sa, însă pe parcursul urmăririi penale a recunoscut că a oferit şi pus în vânzare o cantitate de aproximativ 1 (un) kilogram de droguri de risc, respectiv rezină de canabis.

Tribunalul nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., reţinând că lipsa antecedentelor penale reprezintă o stare de normalitate şi că inculpaţii, aflaţi în puterea vârstei, în loc să încerce să-şi asigure existenţa în mod onest, au decis să obţină câştiguri importante, prin săvârşirea de infracţiuni grave.

Totodată, a apreciat că nu poate reţine comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, ca şi circumstanţă atenuantă judiciară, întrucât recunoaşterii nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică, iar inculpaţii au beneficiat de aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Tribunalul a reţinut însă în favoarea ambilor inculpaţi circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen., constând în vârsta acestora, iar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.G.V. şi cantitatea redusă de droguri de mare risc traficată (1,7 grame pulbere de cocaină - în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000).

Având în vedere gravitatea faptelor; atingerea adusă uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală - sănătatea publică; amploarea şi impactul social deosebit întâlnite în cazul infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc; faptul că, în mod evident, substanţele respective nu erau destinate consumului personal, ci comercializării - doar faptul ca drogurile au fost indisponibilizate de organele de politie împiedicând acest lucru, Tribunalul, constatând existenţa atât a unei cauze de agravare (forma continuată de săvârşire a infracţiunii), cât şi a circumstanţelor atenuante, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 80 alin. (2) C. pen. raportat la infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fără să coboare pedeapsa sub minimul special, redus conform dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Raportat aceloraşi argumente anterior expuse, Tribunalul a apreciat că modalitatea de executare a pedepsei nu poate fi decât în regim de detenţie, ceea ce reflectă, de asemenea, urmările socialmente periculoase ale faptelor comise de inculpaţi, asigurându-se totodată realizarea scopurilor preventiv-educativ şi de constrângere ale pedepsei, astfel cum prevede art. 52 C. pen., fiind respectat şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptelor şi datele personale ale inculpaţilor, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii B.G.V. şi C.C.C., criticând-o, în esenţă, pentru netemeinice în ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu privire la modalitatea de executare a pedepselor, solicitând, prin reexaminarea tuturor circumstanţelor atenuante incidente în cauză, atât cu privire la faptele deduse judecăţii, cât şi la persoana fiecăruia, reducerea pedepselor şi schimbarea modalităţii de executare într-o formă neprivativă de libertate.

Prin decizia penală nr. 70/2013 din 30 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii B.G.V. şi C.C.C. împotriva sentinţei penale nr. 54 din 13 martie 2013 a Tribunalului Vaslui, pe care o desfiinţează, în parte, în latură penală.

Rejudecând, reduce pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului B.G.V. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. la 3 ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., contopeşte pedepsele urmând ca inculpatul B.G.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului B.G.V. În temeiul art. 381 C. proc. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.G.V. durata arestării preventive de la 13 martie 2013 la zi.

Reduce pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. aplicată inculpatului C.C.C. la 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului C.C.C.

În temeiul art. 381 C. proc. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.C.C. durata arestării preventive de la 13 martie 2013 la zi.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Curtea a constatat următoarele:

Din analiza întreg materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti asupra fondului, reevaluând probatoriul administrat, reţine ca şi situaţie de fapt baza factuală expusă de prima instanţă, necontestată de către inculpaţii din prezenta cauză, fiind însuşită în totalitate prin manifestarea expresă de voinţă a acestora, la primul termen de judecată, privind desfăşurarea procesului potrivit procedurii simplificate reglementate de art. 320¹ C. proc. pen., reţine că:

În vara anului 2012 inculpatul B.G.V. a oferit şi pus în vânzare în mod repetat, droguri de risc, precum şi droguri de mare risc, iar inculpatul C.C.C. a oferit şi pus în vânzare droguri de risc, în mod repetat, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi expus, pe larg, în considerentele hotărârii primei instanţe.

Referitor la individualizarea judiciară, reţine că este realizată numai de instanţa de judecată şi prin ea se determină sancţiunea concretă pentru infracţiunea comisă, cu respectarea limitelor speciale (minime şi maxime) prevăzute de lege şi chiar cu depăşirea acestor limite în cazul constatării cauzelor de agravare sau de atenuare. Individualizarea este, în acelaşi timp, un proces care se adaptează prin menirea sa la realităţile sociale şi juridice, la evoluţia politicii penale, dar, mai ales, la felul în care sunt percepute anumite tipuri de infracţiuni la un moment istoric dat.

În efectuarea operaţiunii de individualizare judiciară a sancţiunii, conform art. 72 C. pen., trebuie să se aibă în vedere fapta comisă de infractor (gravitate, mod de săvârşire, urmări, etc.), dar şi o evaluare a situaţiei personale a infractorului în raport cu pericolul social al acestuia pentru ordinea publică (forma de vinovăţie, antecedente, starea psiho - fizică, starea de pericol, etc.).

Curtea reţine că instanţa de fond nu a făcut o apreciere justă a acestor criterii faţă de inculpaţi, în raport de conţinutul concret al activităţii infracţionale reţinute în sarcina fiecăruia dintre aceştia şi în raport, de asemenea, de persoana acestora.

Inculpaţii se află la prima încălcare a legii penale, nefiind cunoscuţi cu antecedente, sunt cunoscuţi ca o tineri cu un comportament civilizat, liniştit, fiind integraţi din punct de vedere social şi familial, care le asigură suportul moral şi financiar necesar.

Deşi instanţa de fond a apreciat aceste împrejurări ca având valenţa unor circumstanţe atenuante al căror efect a fost contracarat şi de reţinerea prevederilor art. 80 C. pen., a orientat pedepsele aplicate spre un cuantum mult prea ridicat.

Astfel, Curtea apreciază că nu este necesară aplicarea unor pedepse atât de aspre ca cele stabilite de prima instanţă, pentru ca acestea să-şi atingă scopul de - reeducare, fiind eficientă în acest sens şi o pedeapsă diminuată.

Este real că prima instanţă a stabilit în mod corespunzător faptul că există infracţiunea şi că fapta a fost săvârşită de inculpaţi cu vinovăţie sub forma cerută de lege pentru a atrage răspunderea penală, şi că, de asemenea sunt concurente atât circumstanţe atenuante cât şi agravante, însă referitor la aspectele de natură a determina diminuarea acestei răspunderi, reţinute şi expuse în procesul de individualizare, Curtea le dă o valenţă mult mai mare în procesul de stabilire a sancţiunii, decât a făcut-o prima instanţă.

De asemenea, Curtea observă discrepanţa extrem de mare în ce priveşte reducerea operată de prima instanţă pentru infracţiunile reţinute în condiţiile concursului de infracţiuni în sarcina inculpatului B.G.V., în sensul că pentru infracţiunea mai gravă din componenţa concursului - respectiv infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, sancţionată cu o pedeapsă cu limite, astfel cum au fost reduse ca urmare a incidenţei dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., între 6 ani şi 7 luni şi 13 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea căreia instanţa de fond a aplicat acestui inculpat o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, deci redusă cu peste 4 ani; în timp ce pentru infracţiunea mai puţin gravă (distincţia aparţine textului de încriminare, care stabileşte sancţiuni diferite), respectiv săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, sancţionată cu o pedeapsă cu limite, astfel cum au fost reduse ca urmare a incidenţei dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., între 2 ani şi 10 ani închisoare, prima instanţă a aplicat fiecăruia dintre inculpaţi câte o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În ce priveşte forma de executare, Curtea a constatat că, potrivit art. 52 C. pen. „pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului ”.

Infracţiunile deduse judecăţii nu pot fi ignorate în ce priveşte pericolul social concret, pericol relevat atât de consecinţele ce se produc şi se pot produce prin comiterea unor astfel de fapte, cât şi de recrudescenţa pe care a cunoscut-o fenomenul traficului şi consumului de droguri, în oricare dintre forme, şi nu justifică, rezonabil, convingerea că „scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia” (în condiţiile art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen.).

Lipsa antecedentelor penale a inculpaţilor, faţă de comportamentul antisocial adoptat, nu conduce la concluzia şi convingerea că pentru realizarea funcţiilor pedepsei nu este necesară excluderea temporară din comunitate a inculpaţilor.

Aceleaşi argumente exclud şi posibilitatea aplicării modalităţii prevăzută de art. 86¹ C. pen., deoarece potrivit art. 86¹ alin. (1) lit. c) C. pen., una din condiţii se referă la „aprecierea instanţei, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni”.

În final, instanţa de apel a apreciat că toate argumentele expuse nu pot conduce la concluzia că pentru reeducarea inculpaţilor şi înlăturarea riscului comportamentului infracţional este suficient faptul pronunţării condamnării, avertismentul conferit astfel fiind neîndestulător în contracararea riscurilor expuse, astfel că nu poate fi primită solicitarea inculpaţilor de acordare a beneficiului suspendării executării pedepsei, indiferent de forma de suspendare dispusă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii B.G.V. şi C.C.C., precizând că vor depune motivele printr-un memoriu separat, după motivarea deciziei penale.

Ulterior, în data de 17 iunie 2013, cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, inculpatul B.G.V. a depus la dosar o cerere de revocare a acestei măsuri, în care invocă nelegalitatea probelor susţinând că a fost instigat la comiterea faptei de către investigatorul sub acoperire, arătând de asemenea că nu au fost depuse la dosar transcrierile tuturor interceptărilor şi înregistrărilor audio-video efectuate în cauză (fila 18).

Motivele de recurs au fost depuse la primul termen stabilit pentru soluţionarea recursului, respectiv 16 septembrie 2013, criticile fiind încadrate în cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. - referitor la omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, susţinându-se că inculpatul B.G.V. a fost cel care a ajutat la identificarea altor persoane ce au săvârşit infracţiuni legate de droguri, respectiv cazul de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. - pe motiv că, fiind sfătuit de apărătorii aleşi, a solicitat aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., omiţându-se astfel constatarea inadmisibilităţii probelor datorită instigării comisă de către investigatorul sub acoperire.

În consecinţă, recurentul B.G.V. a solicitat, în principal, casarea sentinţei şi deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru aplicarea procedurii obişnuite şi administrarea întregului probatoriu, iar în subsidiar, casarea celor două hotărâri şi rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, modificarea limitelor de pedeapsă ca urmare a aplicării art. 16 din Legea nr., 143/2000 şi stabilirea unei pedepse orientată către minimul special cu suspendarea condiţionată a acesteia (fil.40).

Cu ocazia dezbaterilor, unul dintre apărătorii aleşi ai recurentului inculpat a invocat şi cazul de casare prev. de art. 385 pct. 12 C. proc. pen., susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat.

Inculpatul C.C.C. nu a depus motive de recurs şi, în cadrul dezbaterilor, apărătorul ales a invocat cazul de casare prev. de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reţinerea circumstanţelor atenuante conform art. 74 - 76 C. pen., faţă de lipsa antecedentelor penale şi situaţia familială şi, pe cale de consecinţă, stabilirea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege, cu aplicarea art. 86¹ C. pen.

Cu ocazia soluţionării recursurilor, inculpatul B.G.V. a solicitat efectuarea unei adrese către Parchet în vederea aplicării dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000. Instanţa de recurs a respins cererea, constatând că relaţiile solicitate nu sunt concludente şi utile, având în vedere că recurentul a invocat aspecte care vizează chiar cauza de faţă şi nu formularea unui denunţ într-o altă cauză. Mai precis, recurentul a susţinut că prin declaraţiile date în prezenta cauză a furnizat relaţii care au determinat identificarea altor persoane care au comis infracţiuni legate de droguri, fiind vorba despre numiţii C.L. şi I.G.R., pentru care s-au făcut verificări chiar în cauza de faţă şi s-a dispus soluţia de scoatere de sub urmărire penală, prin acelaşi rechizitoriu prin care inculpatul B.G.V. a fost trimis în judecată. Drept urmare, instanţa de recurs a apreciat că susţinerile recurentului pot fi verificate pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, nefiind necesară efectuarea unei adrese către Parchet.

De asemenea, recurentul B.G.V. a solicitat efectuarea unei adrese către Parchet pentru a înainta toate transcrierile interceptărilor convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental efectuate în cauză, susţinând că dosarul de urmărire penală nu conţine toate probele administrate, aspect ce rezultă chiar din menţiunile cu privire la numărul filelor acestui dosar.

Cererea a fost respinsă, instanţa de recurs considerând că efectuarea acestei adrese nu este necesară pentru justa soluţionare a cauzei. Astfel, se constată că dosarul de urmărire penală este compus din 2 volume: vol. I ce conţine 293 de file şi vol. II ce conţine 262 de file. Este de adevărat că vol. I are o menţiune pe copertă în sensul că „dosarul conţine 449 de file ”, însă în mod evident este vorba despre o eroare materială datorată modului în care dosarul a fost pregătit pentru a fi înaintat instanţei de judecată după întocmirea rechizitoriului şi renumerotării filelor pe care le conţinea.

În acest sens, se constată că filele din vol. I sunt numerotare cursiv, ultimele fiind 291-293, reprezentând procesele verbale din 21 ianuarie 2013, de prezentare a materialului de urmărire penală pentru inculpaţii B.G.V. şi C.C.C. iar rechizitoriul a fost întocmit la scurt timp, respectiv 25 ianuarie 2013, fără ca în acest interval să se mai fi efectuat alte acte de urmărire penală.

Pe de altă parte, se constată, aşa cum reiese din adresa de înaintare a propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive înregistrată la Tribunalul Vaslui în data de 7 ianuarie 2013 (Dosar nr. 90/89/2013), că la acel moment, dosarul de urmărire penală conţinea un singur volum, de 449 file. În mod evident şi din eroare, cu ocazia constituirii celor două volume şi renumerotării, s-a făcut menţiunea greşită în sensul că volumul I conţine 449 de file (cum era iniţial), în loc de 293 de file (după formarea celor două volume).

Conţinutul dosarului de urmărire penală este confirmat şi prin adresa de înaintare întocmită de Parchet cu ocazia sesizării Tribunalului Iaşi cu rechizitoriul, adresă în care se precizează în mod expres că se înaintează două volume de urmărire penală: vol. I având 293 de file şi vol. II având 262 de file, acesta fiind dosarul asumat de către Parchet şi avut în vedere de către instanţe la soluţionarea cauzei.

Nu în ultimul rând, trebuie precizat că nici în cursul urmăririi penale şi nici în faţa instanţei de fond sau a instanţei de apel, inculpatul B.G.V. nu a contestat conţinutul dosarului de urmărire penală, mai mult, în faţa primei instanţe a solicitat aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 320¹ C. proc. pen.

Examinând cauza în temeiul art. 385 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prioritar, având în vedere data pronunţării deciziei recurate, respectiv 30 aprilie 2013, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit art. art. 385¹⁰ alin. (1), (2) şi (2¹) C. proc. pen., recursul trebuie motivat cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen, sub sancţiunea luării în considerare doar a cazurilor de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.

1). În ce-l priveşte pe inculpatul B.G.V., deşi motivele de recurs au fost depuse în data de 16 septembrie 2013, la primul termen de judecată, Înalta Curte va examina criticile de nelegalitate referitoare la greşita soluţionare a cauzei prin aplicarea procedurii simplificate, fără examinarea valabilităţii probelor în legătură cu instigarea sau provocarea inculpatului de către investigatorul sub acoperire, cât şi criticile referitoare la soluţionarea cauzei în lipsa tuturor mijloacelor de probă administrate, deoarece, aşa cum s-a arătat, inculpatul B.G.V. a formulat aceste critici încă din data de 17 iunie 2013, cu respectarea termenului prev. de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Ulterior, aceste critici au fost încadrate în cazul prev. art. 385 pct. 17 C. proc. pen. şi pot fi analizate prin prisma acestui caz de casare, deoarece se circumscriu sintagmei „hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii ”.

Solicitând rejudecarea cauzei potrivit procedurii obişnuite, recurentul a contestat în primul rând legalitatea aplicării procedurii simplificate prev. de art. 320¹ C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată.

Aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului şi din încheierea de şedinţă din 6 martie 2013 (fila 59 şi 80 dosar primă instanţă), inculpatul B.G.V. a susţinut că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare şi solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.

Inculpatul nu a invocat nici un motiv de nelegalitate a aplicării procedurii simplificate sau de viciere a consimţământului, iar instanţa de recurs constată că manifestarea sa de voinţă este valabil exprimată, neexistând nici un motiv pentru a considera că inculpatul a dat respectiva declaraţie în necunoştinţă de cauză, cu atât mai mult cu cât a fost asistat de trei apărători aleşi.

Pe de altă parte, inculpatul a avut deplină cunoştinţă de acuzaţia penală şi de conţinutul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, căci, aşa cum rezultă din procesele verbale din 21 ianuarie 2013, i-a fost prezentat acest material în prezenţa apărătorilor aleşi şi nu a formulat obiecţiuni (fila 291-293 vol. I d.u.p.) iar ulterior, la termenul din 30 ianuarie 2013, i s-a înmânat copie de pe rechizitoriu (fila 15 dosar primă instanţă).

Trebuie amintit că inculpatul nu a contestat aplicarea procedurii simplificate şi nici conţinutul dosarului de urmărire penală decât în faţa instanţei de recurs, sentinţa fiind apelată numai sub aspectul individualizării pedepsei şi modului de executare, cu toate că, atât cu ocazia declarării apelului cât şi la soluţionarea acestei căi de atac, inculpatul B.G.V. a beneficiat de asistenţa unor apărători aleşi.

Drept urmare, neexistând motive de a constata că manifestarea expresă de voinţă a inculpatului în sensul solicitării aplicării procedurii simplificate a fost viciată, acesta nu mai are posibilitatea de reveni asupra declaraţiei de recunoaştere a faptelor, cu consecinţa desfăşurării judecăţii potrivit procedurii obişnuite, căci manifestarea sa de voinţă valabil exprimată are caracter irevocabil.

Pornind de la această premisă şi având în vedere că, potrivit dispoziţiilor ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale ordinară de atac, instanţa de recurs nu are posibilitatea de a modifica situaţia de fapt stabilită de prima instanţă şi de către instanţa de apel şi nici posibilitatea de a reevalua probele administrate cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii decât cea avută în vedere de cele două instanţe, cu atât mai mult cu cât inculpatul a recunoscut faptele reţinute în actul de sesizare, înalta Curte constată că este nefondată şi critica referitoare la comiterea faptelor în stare de provocare.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor chiar din cursul urmăririi penale, fiind asistat de apărători aleşi, fără să invoce provocarea sau instigarea din partea investigatorului sub acoperire. Au fost respectate toate garanţiile pentru asigurarea dreptului la apărare, iar declaraţiile de recunoaştere au fost date de către inculpat în deplină cunoştinţă de cauză.

Pe de altă parte, se constată că instanţa de fond a soluţionat cauza pe baza materialului probator înaintat de Parchet, fără să-şi întemeieze soluţia de condamnare pe mijloace de probă care nu se regăsesc la dosar.

Aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare şi potrivit situaţiei de fapt stabilită de instanţa de fond, care a luat în considerare nu doar declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului B.G.V., ci şi declaraţiile coinculpatului C.C.C. coroborate cu declaraţiile martorilor C.A.E. şi B.M.M. (situaţie de fapt nemodificată de instanţa de apel), inculpatul B.G.V. a luat hotărârea de a comite infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată în cauza de faţă, fără să fie provocat de investigatorul sub acoperire M.M., direct sau prin intermediari.

Apărarea a invocat lipsa transcrierii convorbirilor interceptate din perioada iunie - iulie 2012, când un anume Ion Negoescu a făcut numeroase demersuri pentru ca inculpatul să-l cunoască pe investigator.

În primul rând, se constată că autorizaţia de interceptare a fost dată de judecător începând cu data de 20 iulie 2012 (fila 175 vol. I d.u.p.), nu şi pentru luna iunie şi pentru toată luna iulie 2012, iar primele interceptări sunt din 30 iulie 2012.

În al doilea rând, chiar adevărată fiind, insistenţa unei anumite persoane în legătură cu prezentarea investigatorului sub acoperire nu dovedeşte provocarea.

Dimpotrivă, din actele dosarului reiese că ancheta a fost declanşată din oficiu în data de 21 iunie 2012 şi nu a vizat traficul de droguri, ci traficul de arme (ca urmare a informaţiilor referitoare la faptul că B.G.V. desfăşoară astfel de activităţi).

Abia ulterior, după circa 3 luni, după ce în perioada iulie-august 2012, B.G.V. şi investigatorul sub acoperire au avut mai multe convorbiri şi întâlniri, respectiv în data de 28 septembrie 2012 şi 30 septembrie 2012, inculpatul B.G.V. a fost cel care l-a sunat pe investigator şi i-a solicitat să se întâlnească în data de 1 octombrie 2012 la Mall-ul din Iaşi, unde i-a propus să-i vândă o cantitate de droguri.

Trebuie precizat că din declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului coroborate cu declaraţiile coinculpatului C.C.C. şi ale martorei Chirilă Adelina, a reieşit că în luna septembrie 2012, inculpatul C.C.C. i-a propus inculpatului B.G.V. să vândă o cantitate de droguri de risc şi, având în vedere că B.G.V. nu avea un loc de muncă şi avea nevoie de bani, a acceptat să fie intermediar în vânzarea de droguri deţinute de C.C.C., deoarece îi promisese o cotă parte.

La propunerea inculpatului, investigatorul sub acoperire s-a întâlnit cu B.G.V. în data de 01 octombrie 2012 în municipiul Iaşi, dată la care a primit de la inculpat o cantitate de 0,62 gr. rezină de canabis, drog de risc, pentru a testa calitatea drogului. Inculpatul B.G.V. i-a relatat investigatorului sub acoperire că deţine o cantitate mai mare de droguri de risc, şi anume 1 kilogram rezină de canabis, pe care doreşte să o pună în vânzare cu suma de 20.000 lei. In aceste împrejurări, inculpatul B.G.V. a luat din nou legătura cu investigatorul sub acoperire şi a stabilit o întâlnire în data de 10 octombrie 2012 în municipiul Iaşi, când i-a vândut cantitatea de 493,08 gr. rezină de canabis.

Pentru că inculpatul C.C.C. mai deţinea la domiciliu încă o cantitate de 500 gr. rezină de canabis, a apelat din nou la inculpatul B.G.V. pentru a-i vinde drogurile. Acesta din urmă a preluat cantitatea de droguri, l-a contactat pe investigatorul sub acoperire, cu care a stabilit o nouă întâlnire în data de 13 decembrie 2012 în municipiul Iaşi, când inculpatul B.G.V. a fost însoţit de prietena sa C.A.E. Inculpatul B.G.V. a fost prins în flagrant în momentul în care îi preda investigatorului sub acoperire respectiva cantitate de droguri.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată că inculpatul B.G.V. nu a comis faptele în stare de provocare, nefiind determinat la comiterea infracţiunii de către investigatorul sub acoperire, aşa încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 68 alin. (1) C. proc. pen. potrivit căruia este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe şi nici dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. conform cărora este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale în scopul obţinerii unei probe.

Investigatorul sub acoperire nu a acţionat ca un agent provocator, în vederea administrării de probe în acuzare, în sensul dat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Delcourt c. Belgiei, cauza Sequeira c. Portugaliei, cauza Eurofmacom c. Franţei, cauza Ramanauskas c. Lituaniei, Teixeira de Castro c. Portugaliei, Vanyan c. Rusiei) respectiv aşa cum s-a stabilit prin decizia nr. 2323 din 28 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de recurent.

Investigatorul nu a exercitat asupra inculpatului o influenţă de natură să-l determine să comită infracţiunea, rezultând, dimpotrivă, că inculpatul luase hotărârea infracţională şi ar fi comis faptele şi fără intervenţia investigatorului sub acoperire.

Drept urmare, probele din cauză nu au fost administrate cu încălcarea principiului legalităţii sau al loialităţii şi nu se impune excluderea acestora, nefiind afectat caracterul echitabil al procesului penal. Dimpotrivă, au fost respectate şi celelalte garanţii: atât introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire cât şi interceptarea convorbirilor telefonice şi a convorbirilor din mediu ambiental, s-au efectuat în conformitate cu dispoziţiile legale, în sensul autorizării acestora de către procuror, respectiv de către judecător, iar transcrierea interceptărilor s-a realizat în conformitate cu procedura prev. de art. 91¹ şi următoarele C. proc. pen., fără a fi formulate obiecţiuni de către inculpat sub aceste aspecte.

În plus, aşa cum reiese din motivarea hotărârii, condamnarea inculpatului - chiar şi în condiţiile aplicării procedurii simplificate, nu a fost dispusă doar pe baza rapoartelor întocmite de investigatorul sub acoperire, instanţa de fond evaluând întregul material probator, luând în considerare nu numai declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor B.G.V. şi C.C.C., ci şi celelalte probe administrate, respectiv: procesul verbal de prindere în flagrant şi planşele foto, procesele verbale de transcriere a convorbirilor interceptate, declaraţiile martorilor, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea nu este contrară legii şi nici nu s-a făcut o greşită aplicare a legii, astfel încât nu este incident cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

2). Critica formulată de inculpatul B.G.V. întemeiată pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. referitor la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, nu poate fi analizată de instanţa de recurs, deoarece nu a fost invocată în termenul prevăzut de art. 385⁹ alin. (2) C. proc. pen. (ci cu ocazia dezbaterilor) şi nu face parte din cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, astfel cum sunt prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

3). În ce priveşte critica formulată de inculpatul B.G.V. referitor la omisiunea aplicării art. 16 din Legea nr. 143/2000, instanţa de recurs consideră că poate fi analizată din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., deoarece se invocă omisiunea aplicării cauzei de reducere a pedepsei cu consecinţa stabilirii sancţiunii în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Deşi nu a fost invocată cu respectarea dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., fiind formulată prin motivele de recurs depuse la primul termen de judecată, această critică urmează a fi examinată de instanţa de recurs, fiind vorba despre un caz de casare care, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., poate fi avut în vedere din oficiu.

Critica este însă nefondată.

Potrivit art. 16 din Legea nr. 143/2000: „Persoana care a comis una din infracţiunile prev. de art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.”

Aşa cum s-a solicitat şi cum a precizat cu ocazia dezbaterilor apărătorul ales al recurentului inculpat B.G.V., acesta a invocat atitudinea pe care a manifestat-o în cauza de faţă în sensul că în cursul urmăririi penale, a oferit informaţii pe baza cărora au fost identificaţi numiţii C.L.F. şi I.G.R., despre care inculpatul B.G.V. a susţinut că au comis infracţiuni referitoare la traficul de droguri.

Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, Parchetul a efectuat cercetări faţă de persoanele mai sus menţionate, atât cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cât şi referitor la infracţiunile prev. de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 39/2003 însă, în final, s-a stabilit că nu există dovezi certe care să conducă la concluzia comiterii de către aceste persoane a respectivelor infracţiuni, aşa încât, prin rechizitoriul din 25 ianuarie 2012 - prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.G.V., Parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numiţilor C.F.L. şi I.G.R.

Pe cale de consecinţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 16 din Legea nr. 143/2000 întrucât, şi în situaţia în care s-ar considera că inculpatul B.G.V. a furnizat informaţii, acestea nu s-au finalizat în sensul prevăzut de dispoziţia legală mai sus menţionată, pentru ca inculpatul să poată beneficia de cauza de reducere a pedepsei.

4). Referitor la solicitarea recurentului B.G.V. de reţinere a circumstanţelor atenuante, de reindividualizare a pedepsei şi de modificare modalităţii de executare, Înalta Curte le va analiza împreună cu criticile formulate de inculpatul C.C.C., fiind vorba despre aceleaşi motive de recurs, invocate din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Deşi sub aspect, recursul nu a fost motivat de inculpaţi cu 5 zile înaintea primului termen de judecată, critica poate fi analizată deoarece cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. poate fi avut în vedere din oficiu.

Trebuie reamintit că Legea nr. 2/2013 a impus restricţii severe în ceea ce priveşte posibilitatea atacării pe calea recursului a hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi instanţa de apel, limitând totodată posibilitatea instanţei de recurs de a examina cauza sub aspectul situaţiei de fapt şi a chestiunilor de apreciere, aşa încât caracterul devolutiv al recursului vizează doar chestiunile de drept.

Reţinerea circumstanţelor atenuante judecătoreşti, individualizarea pedepsei şi a modului de executare sunt chestiuni de apreciere, fiind atributul exclusiv al instanţei de fond şi al instanţei de apel. Acestea nu se încadrează în categoria aspectelor de drept, ci implică aprecierea asupra mai multor circumstanţe, operaţiune care, chiar dacă se efectuează pe baza unor criterii legale, nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prev. de art. 385 C. proc. pen. şi nu poate fi supusă examenului instanţei de recurs.

Analizând cauza strict în temeiul art. 385 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că pedepsele aplicate celor doi inculpaţi au fost stabilite în limitele prevăzute de lege, corespunzător normei de incriminare şi sancţionare, cu respectarea cauzei de reducere a pedepsei prev. de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., dar şi a dispoziţiilor art. 74 alin. (2) raportat la art. 80 C. pen. (privind concursul între cauze de agravare şi de atenuare a pedepsei, care dau posibilitatea ca pedeapsa să nu fie coborâtă sub minimul special), precum şi cu respectarea tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (în acest din urmă caz, incident doar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.G.V.).

În final, constatând că motivele de recurs nu se încadrează nici în celelalte cazuri de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, în temeiul art. 385¹⁵ pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile ca nefondate şi conform art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen., va deduce prevenţia.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.G.V. şi C.C.C. împotriva deciziei penale nr. 70 din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi B.G.V. şi C.C.C. durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 decembrie 2012 la 30 septembrie 2013.

Obligă recurenţii inculpaţi la câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2914/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2920/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2906/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 2914/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2920/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2932/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2935/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2937/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Folosirea instrumentelor oficiale false (287 C.p.), falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs