ICCJ. Decizia nr. 2917/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la Legea 76/2002. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2917/2013
Dosar nr. 2699/216/2012
Şedinţa publică din 30 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 2/P/CC dată în şedinţa Camerei de Consiliu din 28 februarie 2013, în baza art. 403 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de numita D.D., obligând-o pe aceasta la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Din dosar rezultă că la 20 iunie 2012, petiţionara D.D. a formulat cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 154/2012 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 465 din 16 mai 2012 a Curţii de Apel Piteşti, arătând în motivare că dispozitivul acestei hotărâri, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, nu se poate concilia cu dispozitivul unei alte hotărâri judecătoreşti, prin care s-a dispus cu privire la aceeaşi pagubă, respectiv cu sentinţa nr. 165/P din 25 octombrie 2011 a Tribunalului Argeş.
În urma efectuării cercetărilor prealabile, procurorul a înaintat instanţei cererea de revizuire împreună cu concluziile sale de respingere a ei ca inadmisibilă, motivând că aspectele dezlegate de cele două instanţe, penală şi civilă, sunt diferite.
Prin sentinţa penală nr. 760 din 28 noiembrie 2012, Judecătoria Curtea de Argeş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, invocând în drept dispoziţiile art. 35 C. proc. pen., la care face referire art. 401 din acelaşi cod.
Pe rolul Curţii, dosarul a fost înregistrat la data de 4 ianuarie 2013.
Examinându-se admisibilitatea în principiu a revizuirii, s-au reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 154 din 2 februarie 2012, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, a fost respinsă cererea inculpatei de aplicare a dispoziţiilor art. 3201C. proc. pen.
În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata D.D., la 1 an închisoare.
În baza art. 11 din Legea nr. 76/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată, la 1.000 RON amendă penală.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. d) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai mare, de 1 an închisoare.
În baza art71 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale, iar în baza art. 82 C. pen., s-a stabilit un termen de încercare de trei ani.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83 şi art. 84 C. pen., prin comunicare scrisă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998-art. 999 din vechiul C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. şi a fost obligată inculpata să plătească suma de 71.646 RON despăgubiri civile, la care s-au adăugat în continuare accesoriile la debitul neachitat la scadenţă (pentru suma de 595 RON reprezentând contribuţia salariaţilor la asigurările pentru şomaj se vor calcula toate accesoriile de la data scadenţei), până la plata integrală a acestuia.
În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a interzis inculpatei să mai deţină calităţile prevăzute de acest text de lege.
În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 163 şi art. 167 C. proc. pen., s-a admis cererea părţii civile Statul Român, prin A.N.A.F., de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei, precum şi de instituire a popririi asigurătorii asupra sumelor de bani pe care aceasta le primeşte cu orice titlu de la terţe persoane, până la concurenţa sumei acordate părţii civile prin prezenta hotărâre.
În baza art. 20 C. proc. pen. raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006, s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă cu privire la partea responsabilă civilmente SC T.E. SRL, cu sediul în comuna A.A., satul A.U., judeţul Argeş, prin administrator judiciar M.D., cu sediul în oraşul T., judeţul Argeş.
A fost obligată inculpata la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în perioada august 2006-martie 2010, inculpata a îndeplinit funcţia de administrator al SC T.E. SRL A.A., având, printre alte obligaţii, şi pe aceea de a reţine de la angajaţii societăţii şi de a vira la bugetul public general consolidat al statului, în termenele prevăzute de lege, lunar, sumele de bani reprezentând contribuţiile individuale de asigurări sociale, contribuţiile salariaţilor la fondul de sănătate, contribuţiile salariaţilor la fondul de şomaj şi impozitul pe veniturile din salarii.
Aşa cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă întocmit în timpul urmăririi penale de către expertul D.I. şi cum s-a arătat şi în cererea de constituire ca parte civilă a Statului Român, în perioada de referinţă, inculpata nu a achitat contribuţiile menţionate, acumulând o restanţă totală, pentru societate de 71.646 RON, defalcată, după cum urmează: asigurări sociale 25.039 RON; contribuţii la sănătate de 24.653 RON şi impozit pe salariu, de 24.653 RON. La aceste datorii s-au mai acumulat accesorii în cuantumuri de 1.037 RON, 1.523 RON şi, respectiv 1.686 RON. În sfârşit, la fondul de şomaj s-a acumulat un debit de 595 RON plus accesorii la acesta.
Sumele datorate au fost recunoscute de inculpată, prin declaraţia depusă în cursul cercetării judecătoreşti.
În drept, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatei de a nu reţine şi a nu vira în perioada august 2006-martie 2010, în calitate de administrator al SC T.E. SRL, la termenele prevăzute de lege, sumele de bani reprezentând impozitele şi contribuţiile, înregistrând o restanţă la zi de 71.192 RON, constituie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
De asemenea, fapta aceleiaşi inculpate, de a nu vira în perioada august 2006-martie 2010, în calitate de administrator al SC T.E. SRL, la termenele prevăzute de lege, contribuţia angajatorului la fondul de şomaj, înregistrând o restanţă de 595 RON, la care se vor adăuga accesoriile, constituie infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Inculpata nu poate fi achitată pentru cazul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpata acţionând cu vinovăţie în comiterea infracţiunilor, fiind conştientă că trebuia să plătească la stat impozitele şi taxele prevăzute de lege, în calitatea sa de administrator al societăţii comerciale. De asemenea, nu poate fi nici pe departe, un caz fortuit, constând în acea că societatea inculpatei avea de încasat de la alţi parteneri anumite sume de bani pe care nu le-a primit şi din acest motiv, nu şi-a putut onora obligaţiile.
În fine, în speţă, nu s-a putut reţine nici art. 741 C. pen., în prezent declarat neconstituţional, dar aplicabil o perioadă de timp, deoarece inculpata nu a achitat în cursul urmăririi penale sau al judecăţii nicio sumă de bani din restanţele la bugetul statului.
Pe latură civilă, acţiunea civilă formulată de Statul Român prin A.N.A.F., prin care a solicitat ca inculpata să fie obligată, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei totale de 71.021 RON, la care se adaugă accesoriile ulterioare, calculate până în ziua plăţii integrale a debitelor, a fost apreciată, în parte, întemeiată.
Statul Român nu a contestat în vreun fel constatările şi concluziile la care a ajuns expertul contabil D.I. în lucrarea efectuată în cursul urmăririi penale, acele sume fiind recunoscute şi de către inculpată. Prin urmare, debitele constatate prin acea expertiză nu pot fi unele mai mari, deoarece este vorba de aceeaşi perioadă pentru care trebuie calculate, doar această perioadă făcând obiectul pretenţiilor civile care au fost generate de comiterea infracţiunilor de către inculpată.
Instanţa a reţinut că inculpata a pretins, fără temei, că a achitat toate contribuţiile la bugetul statului, nefăcând nicio dovadă în acest sens. Acea balanţă de verificare şi bilanţ contabil s-au întocmit pentru 31 decembrie 2010, iar Statul Român a solicitat sumele menţionate în cerere, în cursul cercetării judecătoreşti, în luna noiembrie 2011, ceea ce denotă că nu s-a achitat nimic de inculpată până atunci. Mai mult decât atât, inculpata a recunoscut prin declaraţia dată la 14 decembrie 2011, că nu a plătit sumele la bugetul statului, conform celor stabilite expertul D.I.
Prin decizia nr. 465 din 16 mai 2012, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul declarat de inculpata D.D., împotriva sentinţei penale nr. 154 din 2 februarie 2012, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş şi, rejudecând cauza:
A reţinut în favoarea inculpatei aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, în pedepsele componente de 1 an închisoare şi 1.000 RON amendă.
A redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 1 an închisoare, la 8 luni închisoare şi a menţinut pedeapsa amenzii de 1.000 RON pentru infracţiunea prevăzută, de art. 111 din Legea nr. 71/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. d) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.
A menţinut aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi în baza art. 82 C. pen. stabileşte termen de încercare, de 2 ani şi 8 luni.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins, ca tardiv, recursul Statului Român, declarat prin A.N.A.F., Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş împotriva aceleaşi sentinţe.
S-a apreciat că, în mod greşit, instanţa de fond a respins cererea inculpatei de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. Declaraţia inculpatei, are valoarea unui înscris autentic, în accepţiunea dispoziţiilor art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., fiind făcută în faţa unui notar public.
În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 1605/F/2011 a Tribunalului Comercial Argeş, prin care s-a respins acţiunea formulată de reclamantul M.D., în calitate de lichidator judiciar al SC T.E. SRL, împotriva pârâţilor D.D. şi D.I., chemaţi în judecată în calitate de asociaţi şi administratori ai debitorului SC T.E. SRL, în vederea atragerii răspunderii lor patrimoniale şi acoperirii prejudiciului în sumă de 639.708 RON.
Acţiunea formulată de lichidatorul judiciar în faţa judecătorului sindic prin care se tindea a se dovedi că starea de insolvenţă a debitoarei a fost cauzată prin acţiunile culpabile ale celor doi administratori ai săi, printre care şi revizuienta, a fost analizată prin prisma prevederilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 84/2006.
Din cele expuse, rezultă că temeiul admiterii acţiunii civile în procesul penal, a fost diferit de acela avut în vedere de instanţa civilă, iar dispoziţiile celor două hotărâri judecătoreşti se referă la prejudicii diferite, create în patrimoniile unor debitori diferiţi.
De aceea, Curtea conchide că nu sunt întrunite condiţiile cerute de art. 403 alin. (1) C. proc. pen., cererea promovată de revizuire, fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei soluţii, a declarat recurs revizuienta D.D., susţinând că, în speţă, în ambele hotărâri ar fi vorba de un singur şi acelaşi prejudiciu, disputat de aceleaşi părţi, încât cererea de revizuire ar fi trebuit să fie admisă şi, nu respinsă, cum greşit s-a făcut.
Examinând recursul în temeiul art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că este nefondat.
Cererea de revizuire priveşte două hotărâri diferite, una civilă şi alta penală, care nu intră în categoria hotărârilor ce nu se pot concilia, în sensul art. 394 lit. e) C. proc. pen., întrucât acestea se referă la prejudicii diferite şi se fundamentează pe situaţii juridice şi dispoziţii legale deosebite.
Astfel, soluţia pronunţată de instanţa civilă are în vedere răspunderea personală a numitei D.D., în calitate de administrator al SC T.E. SRL, răspundere ce a fost analizată în temeiul art. 138 alin. (1) din Legea nr. 84/2006 în desfăşurarea procedurii de lichidare (procesul fiind declanşat de acţiunea formulată de lichidatorul judiciar cu privire la acţiunile culpabile de provocare a stării de insolvenţă).
Dimpotrivă, soluţia pronunţată prin hotărârea penală are ca fundament răspunderea civilă delictuală a numitei D.D. pentru alte fapte, respectiv acţiuni culpabile ce constituie infracţiunile de evaziune fiscală, prin care a prejudiciat SC T.E. SRL, sumele datorate fiind de altfel, recunoscute de inculpată în cursul cercetării judecătoreşti.
Toate aceste aspecte au fost avute în vedere în mod corect în argumentarea constatării inadmisibilităţii cererii de revizuire.
Faţă de cele reţinute, recursul declarat este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins ca atare, menţinându-se astfel, hotărârea atacată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. referitor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta D.D. împotriva sentinţei penale nr. 2/F/CC din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta revizuentă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2899/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2943/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
