ICCJ. Decizia nr. 2943/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.), infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI IUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2943/2013
Dosar nr. 4228/88/2011
Şedinţa publică din 1 octombrie 2013
Asupra recursului de fată;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 67 din 2 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Tulcea, în dosar nr. 4228/88/2011, s-a dispus în temeiul art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 7 alin. (l) din Legea nr. 78/2000 condamnarea inculpatului C.A., la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen.
În temeiul art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C.A. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.
În conformitate cu art. 81 şi 82 C. pen., cu referire la art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepselor pe o durată de 5 ani ce a constituit termen de încercare.
A atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzută de art. 83 C. pen.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 586/ P din 27 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului C.A. pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen., cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Prin actul de sesizare s-a reţinut că la 13 septembrie 2011 inculpatul C.A. a pretins de la conducătorul auto C.I. 40 litri de benzină pentru a nu lua măsura sancţionării contravenţionale în condiţiile în care poliţistul avea prin fişa postului atribuţii de constatare a contravenţiilor şi, astfel, cu ştiinţă nu a îndeplinit un act la care era obligat, creând folosul păstrării dreptului de a conduce autovehicule contravenientului C.I.
Prezent în faţa instanţei, inculpatul nu a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Analizând cauza, prin prisma probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi de judecată, Tribunalul a reţinut în fapt următoarele:
În dimineaţa zilei de 13 septembrie 2011, C.I. s-a deplasat la locul său de muncă de unde a luat în primire maşina de serviciu cu însemnele specifice companiei „E.”, în aceeaşi zi, conform declaraţiei martorei, urmând să desfăşoare activităţi specifice în zona localităţii Luminiţa.
După ce şi-a primit sarcinile de serviciu, C.I. s-a deplasat la volanul autovehiculului marca Fiat Doblo pe relaţia oraşul Babadag - corn. Topolog, iar în această localitate, pe şosea, în zona denumită „L.”, a sesizat prezenţa unui autovehicul al poliţiei rutiere. Unul din lucrători i-a făcut semn de oprire, martorul s-a conformat şi lucrătorul de poliţie a venit la maşina sa.
Martorul C.I. a declarat că îl cunoştea din vedere doar pe poliţistul B.N., membru al echipajului rutier, nu însă şi pe subofiţerul care i-a cerut să coboare de la volan şi să prezinte actele sale şi ale autoturismului. In timp ce discuta cu martorul C.I., inculpatul C.A. a mirosit a alcool sau a constatat că martorul pare obosit, deoarece l-a întrebat dacă a consumat băuturi alcoolice. C.I. a confirmat împrejurarea că băuse cu o seară înainte, iar dimineaţă nu apucase să mănânce nimic şi prin urmare era posibil ca la acea oră să miroasă a alcool. Aflând aceasta inculpatul C.A. l-a invitat pe C.I. la maşina de serviciu pentru a fi testat cu aparatul alcooltest. Observând că poliţistul C.A. pregătea aparatul D. pentru testare, fixându-i duza de aer, C.I. recunoaşte că l-a rugat pe poliţist să nu îl testeze, dar nu i-a promis nimic poliţistului.
Inculpatul C.A. a ezitat, după care i-a indicat să meargă la staţia P. şi să achite contravaloarea a 40 de litri de benzină, după care i-a restituit toate documentele. între timp martorul C.I. se afla în legătură telefonică cu soţia sa ambii fiind conştienţi că C.I. consumase băuturi alcoolice şi prin urmare putea fi luată măsura suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de până la trei luni. Acest aspect a făcut-o pe soţia lui C.I., V.M. să încerce să ceară ajutorul altor lucrători de poliţie pentru a nu fi luată măsura sancţionării contravenţionale şi cea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule. V.M. în declaraţiile date în calitate de martor arată că la un moment dat a cerut să vorbească cu B.N., colegul inculpatului, însă, deşi C.I. a încercat să meargă cu telefonul către poliţist acesta a refuzat să poarte orice convorbire telefonică, aspect confirmat atât de inculpat cât şi de martorul B.N. Între timp aceeaşi V.M. a încercat să ia legătura şi cu martorul G.F., şeful Poliţiei oraşului Babadag, dar acesta doar s-a interesat cu privire la situaţia lui C.I. fără a rezulta că a făcut vreun demers care să încalce etica şi deontologia profesională. în aceleaşi condiţii a fost apelat telefonic şi martorul C.S., şeful postului de poliţie T. care nu a intervenit sub nicio formă pe lângă colegii săi în favoarea lui C.I.
Într-un final V.M. a ajuns în zona în care se afla în staţionare C.I. cu autovehiculul de serviciu şi l-a întrebat pe acesta dacă îi fusese reţinut permisul de conducere. C.I. a negat, însă i-a spus soţiei sale că avea o problemă pentru că i se ceruse de către poliţistul C.A. să plătească 40 litri de benzină la P. Atunci V.M., care se afla în posesia unei sume de bani împrumutată de la o terţă persoană a spus soţului său că va merge ea să plătească pentru că oricum C.I. nu avea niciun ban asupra sa şi i-a spus soţului său să meargă acasă. Pe drum către staţia P. din localitatea Topolog aparţinând SC B. SRL a luat legătura din nou cu martorul G.F. de această dată denunţând gestul poliţistului C.A. de a pretinde să îi fie plătiţi 40 litri de benzină pentru a nu recurge la testarea alcooltest a soţului său şi la luarea măsurii contravenţionale care se impunea.
Denunţul a fost consemnat de către procuror odată cu seriile bancnotelor ce urmau să fie date pentru a fi procurată cantitatea de 40 litri de benzină cu titlu de mită pentru poliţistul C.A.
După acest moment V.M. a pătruns în staţia P. unde se afla de serviciu martorul Ş.H., pe care l-a întrebat iniţial cât costă 40 litri de benzină, a aflat ulterior că acea cantitate costa 220 lei, însă Ş.H. i-a precizat că nu putea să elibereze vreun bon fiscal sau să primească acei bani până ce nu era ridicată cantitatea de benzină din staţia P.
Atunci a oprit suma de 220 lei şi separat pe un bon a scris în manieră olografă „2.200.000/40 l.b. P.R.T.L”. În continuare, V.M. a solicitat şi ea un astfel de bon luând hârtia pe care scrisese Ş.H. cele menţionate mai sus şi pentru că era la îndemână ştampila unităţii a aplicat-o pe bon. După aceea a părăsit staţia P. având bonul ştampilat asupra sa, iar Ş.H. a pus separat pe un raft dintr-un corp de bibliotecă aflat pe biroul său banii care reprezentau contravaloarea celor 40 litri de combustibil însoţiţi de un alt bileţel dar cu aceleaşi menţiuni.
După momentul ieşirii din staţia P. a martorei V.M., aproape imediat şi-a făcut apariţia la volanul autovehiculului de poliţie, ag. şef. C.A., care fusese informat de o persoană, după cum declară chiar el, cu privire la faptul că V.M. avea de gând să denunţe sau chiar denunţase gestul său şi i-a spus lui Ş.H. că dacă vine cineva să îi lase nişte bani, „să şi-i bage în fund” după care a plecat.
La momentul efectuării cercetărilor, în aceeaşi zi, martorul Ş.H., gestionarul staţiei P., a arătat că într-adevăr îi fusese lăsată o sumă de bani, a recunoscut că scrierea prescurtată de pe biletul aflat asupra denunţătoarei îi aparţine şi a precizat că textul prescurtat însemna de fapt 220 lei, contravaloarea a 40 litri de benzină pentru Poliţia Rutieră Tulcea şi tot în staţia P. s-au regăsit patru din bancnotele de 50 lei ale căror serii fuseseră consemnate în denunţul luat telefonic, precum şi două bancnote de 10 lei, cu menţiunea, din partea martorului, că fusese nevoit să schimbe una din bancnotele de 50 lei pentru că trebuia să dea restul denunţătoarei, cei 40 litri de benzină valorând mai puţin de 250 lei.
Fiind audiat, inculpatul C.A. a relatat că la 13 septembrie 2011 s-a aflat împreună cu colegul său B.N. pe DN 22 A, în loc. Topolog, şi unde efectuau nişte chestionare care vizau portul centurii de siguranţă de către conducătorii auto. Şi-a amintit că după orele 10.00 a oprit un autoturism de culoare albă purtând însemnele E., s-a apropiat de acesta, i-a solicitat într-adevăr actele, şi pentru că persoana respectivă, nu i-a dat toate actele, i-a indicat să mai caute, timp în care se deplasa către maşina de serviciu aflată la circa 10 m, dorind să ia fişa chestionar pentru a o completa.
Când s-a apropiat C.I. de el, poliţistul a observat că martorul părea obosit şi l-a întrebat dacă a consumat băuturi alcoolice. C.I., spune poliţistul, a mărturisit că a consumat în seara precedentă alcool, împreună cu şeful de post din loc. Topolog, dar inculpatul a apreciat că nu se impune testarea conducătorului auto cu aparatul alcoolscop. C.A. neagă faptul că ar fi pretins ceva de la acel cetăţean. La vreo oră după aceea inculpatul a declarat că a primit un telefon de la o persoană de sex masculin care l-a avertizat că a oprit pe cineva şi că acel cineva vrea să îi lase 40 litri de benzină la P. Mai departe poliţistul s-a urcat singur în maşina de serviciu fără a-i comunica colegului său, ag. pr. B.N., nimic cu privire la cele întâmplate şi s-a deplasat la staţia P., unde i-a spus gestionarului că dacă vine cineva să îi lase bani, să îi comunice acea expresie licenţioasă, după care a plecat. După acest moment lucrătorul de poliţie s-a întors în zona în care desfăşurau activităţi de control unde a mai stat circa o oră, după care tot el a fost cel care i-a propus ag. şef principal B.N. să schimbe locaţia.
Biletele scrise de Ş.H. au fost ridicate în vederea cercetărilor şi aflate la dosarul cauzei, iar suma de bani a fost restituită denunţătoarei.
Împotriva sentinţei Tribunalului Tulcea a declarat apel inculpatul C.A.
Prin decizia penală nr. 173/ P din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefundat, apelul declarat.
S-a reţinut că pe baza ansamblului probator administrat în cauză, analizat temeinic, prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, vinovăţia inculpatului în forma cerută de lege - cea a intenţiei, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare dovezilor produse.
Astfel, din mijloacele de probă existente la dosar a rezultat că, în dimineaţa zilei de 13 septembrie 2011, martorul C.I. s-a deplasat la locul său de muncă M.T.J.T. Babadag, de unde a luat maşina de serviciu, un autoturism marca Fiat Doblo cu însemnele specifice Companiei E., iar după primirea sarcinilor de serviciu s-a urcat la volanul autoturismului plecând în zona localităţii Luminiţa pentru a înlocui un număr de cinci contoare electrice.
În localitatea Topolog pe şosea, în zona denumită „L.” a oprit la semnalul unui echipaj de la Poliţia Rutieră aflat într-o dubă staţionată pe direcţia de mers către Hârşova. Din declaraţiile martorului C.I. a reieşit că unul dintre poliţişti i-a cerut să coboare de la volan şi să prezinte documentele, poliţist pe care nu-l cunoştea şi despre care a aflat ulterior că se numea C.
După ce l-a întrebat dacă consumase băuturi alcoolice, martorul confirmând că în seara anterioară a băut alături de un prieten, a declarat că a fost invitat la maşină pentru a fi testat cu aparatul etilotest. Observând că poliţistul C.A. pregătea aparatul D. pentru a-l testa, fixându-i duza de aer martorul C.I. a recunoscut că l-a rugat pe inculpat să nu-l testeze pentru că va avea probleme la serviciu dacă i se va suspenda dreptul de a conduce, fără a-i promite însă nimic.
A arătat că, iniţial, inculpatul a ezitat după care i-a cerut să meargă la staţia P. din apropiere şi să achite contravaloarea a 40 l de benzină restituindu-i apoi toate documentele. Din declaraţiile denunţătoarei V.M., soţia martorului C.I., s-a reţinut că aceasta, auzind despre soţul său că a fost oprit de un echipaj de poliţie, existând posibilitatea sancţionării contravenţionale a acestuia, întrucât consumase în seara anterioară băuturi alcoolice a încercat să ia legătura cu lucrătorii de poliţie, la început cu colegul inculpatului, martorul B.N. (care nu a dorit să vorbească la telefon cu martora V.M.) şi ulterior, cu martorul C.S., şeful postului de poliţie Topolog, fără nici un rezultat.
Urmarea convorbirii telefonice avută cu martorul C.I., denunţătoarea a aflat că inculpatul C.A. i-a cerut acestuia să plătească 40 de 1 de benzină la P., după care şi-a asigurat soţul că o va face ea, scop în care s-a îndreptat către staţia P. din localitatea Topolog sunându-l la telefon pe martorul G.F., ocazie cu care l-a denunţat pe inculpat, denunţul fiind consemnat de procuror în acelaşi timp cu seriile bancnotelor ce urmau să fie date pentru achitarea contravalorii a 40 1 de benzină.
La staţia P. martora V.M. l-a găsit pe martorul Ş.P., pe care l-a întrebat cât costă 40 l de benzină iar după ce a aflat i-a cerut să-i elibereze un bon fiscal pentru această cantitate.
În declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti martorul Ş.H. a relatat că a primit de la martora V.M. suma de 220 lei pentru 40 l de benzină şi întrucât nu a fost ridicată această cantitate i-a dat martorei un bon de mână, pe care martora a aplicat ştampila unităţii, fiindu-i la îndemână să o facă întrucât se afla pe masă în apropierea acesteia.
În declaraţia de la urmărire penală, inculpatul a arătat că după ce martorul C.I. a negat că ar fi consumat băuturi alcoolice în acea zi, precizând însă că a făcut-o cu o zi înainte, în cursul serii, întrucât nu i-a mirosit a alcool şi nu părea sub influenţa alcoolului a apreciat că nu se impune să-l testeze cu aparatul alcoolscop, motiv pentru care i-a returnat actele şi fără să-i pretindă nimic l-a lăsat să-şi continue traseul.
A susţinut inculpatul, că după o oră de la eveniment a primit un telefon de la un număr pe care nu-l cunoştea şi nu-l avea în agendă şi o voce de bărbat i-ar fi spus „S., vezi că aţi oprit pe unul şi vrea să vă lase 40 l de benzină la P.” De asemenea, a mai declarat în continuare inculpatul că l-a întrebarea sa „cine este ?” interlocutorul ar fi răspuns „sunt D.” sau „I.” nu a mai reţinut numele.
La dosar fond, inculpatul C.A. a declarat, dimpotrivă, că după ce martorul i-a răspuns că a consumat băuturi alcoolice cu o seară înainte a hotărât să-l testeze cu aparatul etilotest, scop în care i-a dat să desfacă o duză de suflare, însă când a luat aparatul a constatat că acesta era decalibrat, declaraţie care nu a fost în concordanţă cu depoziţia dată la urmărire penală, în care a relatat că a hotărât să nu-l testeze cu alcoolscopul pe martorul C.I.
Inculpatul a fost nesincer şi atunci când a susţinut că a fost sunat de un bărbat necunoscut care s-a recomandat D. sau I. la urmărire penală, dar care i-a închis telefonul fără să-i dea un nume, astfel cum a declarat în fata instanţei de fond şi care l-a atenţionat că cineva pe care l-a oprit în trafic îi va lăsa 40 l de benzină la P. fără a-i preciza la care staţie P.
A fost real că inculpatul a fost apelat telefonic la 13 septembrie 2011 în timp ce se afla în misiune de martorul I.V., comisar, pentru rezolvarea unei probleme care nu viza incidentul din cauză, însă inculpatul pentru a da credibilitate declaraţiei sale, cu bună ştiinţă a indicat numele persoanei necunoscute ca fiind D. sau I.
În faţa instanţei de apel, inculpatul a declarat că numărul de telefon de pe care a fost sunat cu privire la benzina ce urma să fie lăsată la P. era „ascuns” astfel că nu şi-a dat seama ce persoană era la telefon, declaraţie care este contrară celei date în faţa instanţei fondului când susţine că a fost sunat de pe un număr de telefon necunoscut pe care nu-l avea în agenda sa.
O altă neconcordanţă care se regăseşte în declaraţiile inculpatului a fost cea care vizează imposibilitatea de utilizarea aparatului etilotest în condiţiile legii. Dacă în cursul urmăririi penale nu aminteşte nimic despre acest aparat, ulterior în cursul cercetării judecătoreşti, a arătat că martorul C.I. nu a putut fi testat, întrucât aparatul etilotest era decalibrat.
Potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţiile învinuitului sau inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente la dosar.
În cauză, declaraţiile inculpatului nu au fost reţinute la stabilirea situaţiei de fapt, având în vedere că acestea nu se coroborează cu nici una din celelalte probe administrate.
Reţinând că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în mod întemeiat instanţa de fond a pronunţat o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., în referire la art. 7 alin. (l) Legea nr. 78/2000 sub forma pretinderii unei cantităţi de 40 l de benzină, pentru ca martorul C.I. să nu fie sancţionat contravenţional.
Ca atare, în speţă, nu s-a justificat achitarea inculpatului sub cele două temeiuri invocate de inculpat.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, curtea a constatat că pedeapsa de un an închisoare cu suspendare condiţionată se înscrie în coordonatele individualizării legale şi răspunde tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.
La stabilirea pedepsei s-au avut în vedere criteriule generale de individualizare, respectiv dispoziţiile cuprinse în partea generală a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială din acelaşi cod pentru infracţiunea comisă, gradul de pericol social ridicat al faptei dar şi persoana inculpatului, poliţist, cu o conduită nesinceră în cursul procesului penal, infractor primar.
În raport de aceste elemente, curtea a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului de prima instanţă pentru art. 254 C. pen., în referire la art. 7 alin. (l) Legea nr. 78/2000 este corect dozată atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, fiind de natură să îndeplinească cerinţele impuse de art. 52 C. pen., privind prevenţia specială şi generală.
Împotriva deciziei penale nr. 173/ P din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa a declarat recurs inculpatul C.A., a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. şi a solicitat încetarea procesului penal sub aspectul infracţiunii de luare de mită, pe motiv că există autoritate de lucru judecat.
Recursul declarat de inculpatul C.A. este nefondat.
Cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., este incident dacă faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.
Încadrarea juridică a faptei presupune realizarea de către instanţa de judecată a unei concordanţe între conţinutul legal al infracţiunii şi conţinutul concret al acesteia.
În cauză, nu se identifică motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în situaţia în care inculpatul C.A. a fost condamnat pentru o altă infracţiune decât cea ale cărei elemente constitutive sunt întrunite.
Probele administrate au relevat că fapta inculpatului C.A. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (l) din Legea nr. 78/2000.
Infracţiunea de luarea de mită, constă în fapta funcţionarului care direct sau indirect pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Acţiunea sau inacţiunea făptuitorului trebuie să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii actului pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire făptuitorul pretinde sau primeşte banii sau foloasele; de asemenea, actul funcţionarului să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia, să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu.
Se reţine că, inculpatul C.A., agent şef principal de poliţie în cadrul S.P.R. Tulcea, avea printre alte atribuţii (conform fişei postului) constatarea şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale, testarea conducătorilor auto cu aparatul alcooltest D. şi fiola alcooltest pentru depistarea celor ce conduc autovehicule pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, constarea infracţiunilor la regimul circulaţiei pe drumuri publice, inculpatul a pretins foloase, 40 litri benzină, martorului C.I. pentru a nu-l testa cu aparatul alcooltest şi depista conducând autoturismul sub influenţa alcoolului ceea ce ar fi atras sancţionarea contravenţională a martorului, amendă şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile ori constatarea săvârşirii unei infracţiuni, în funcţie de rezultatul testării.
In speţă, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită a fost realizat printr-una dintre acţiunile alternative prevăzute de lege, pretinderea de foloase, 40 litri benzină în scopul de a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, fiind dovedită vinovăţia inculpatului C.A., ce a acţionat cu intenţie directă, în sensul dispoziţiilor art. 19 pct. l lit. a) C. proc. pen., a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei faptei.
În recurs, apărarea susţine că fapta inculpatului C.A. constă în aceea că la data de 13 septembrie 2011 s-a aflat în misiune cu un aparat etilotest inutilizabil, ceea ce a determinat imposibilitatea depistării conducătorilor auto sub influenţa alcoolului şi aplicării măsurilor legale. În acest mod au fost realizate elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, parte vătămată fiind I.P.J. Tulcea, instituţie căreia inculpatul i-a cauzat o tulburare însemnată a activităţii. Totodată, inculpatul prin notele scrise ale apărătorului ales, recunoaşte pretinderea folosului, 40 litri benzină martorului C.I. pentru a nu-i suspenda exercitarea dreptului de a conduce.
Situaţia de fapt reţinută de apărare nu are corespondent în realitatea faptică, probele administrate constând în depoziţiile martorilor C.I., V.M., Ş.P., B.N., C.S., C.C., G.M., G.I., coroborate inclusiv cu relatările inculpatului C.A., dovedind o altă stare de fapt ce realizează elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
Se reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.
În accepţiunea dispoziţiilor legale enunţate prin coroborare cu dispoziţiile art. 263 C. proc. pen., care se referă la cuprinsul rechizitoriului, prin fapta arătată în actul de sesizare se înţelege fapta descrisă în rechizitoriu care investeşte instanţa şi cu privire la care a avut loc trimiterea în judecată.
În speţă, fapta inculpatului C.A., descrisă în actul de sesizare, nu este cea indicată de apărare, că s-a aflat în misiune cu un aparat etilotest inutilizabil, ceea ce a determinat imposibilitatea depistării conducătorilor auto sub influenţa alcoolului şi aplicării măsurilor legale. Conform rechizitoriului, faptele descrise care au învestit instanţa şi pentru care inculpatul C.A. a fost trimis în judecată au fost că, la data de 13 septembrie 2011, inculpatul a pretins de la conducătorul C.I. 40 litri benzină pentru a nu-l sancţiona contravenţional şi cu ştiinţă nu a îndeplinit un act şi la care era obligat, testarea alcooltest a lui C.I. şi eventual sancţionarea contravenţională a acestuia, fiind obţinut un folos pentru contravenient, dreptul de a conduce autovehicule. Asupra celor două infracţiuni instanţa de judecată s-a şi pronunţat, dispunând condamnarea inculpatului pentru luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 7 alin. (l) din Legea nr. 78/2000 şi achitarea în temeiul dispoziţiilor art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 248 C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Elementele de fapt indicate de martori, anume că inculpatul a pretins 40 litri benzină martorului C.I. pentru a nu-l testa cu aparatul alcooltest şi depista conducând autoturismul sub influenţa alcoolului cu consecinţe contravenţionale, eventuale penale; deplasarea inculpatului în aceeaşi zi 13 septembrie 2011 la staţia P. unde martora V.M. achitase suma de 220 lei, reprezentând contravaloarea a 40 litri benzină destinaţi inculpatului; au dovedit săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către inculpat.
Împrejurarea relevată de apărare, în sensul că aparatul alcooltest nu funcţiona, nu are nicio relevanţă pentru răspunderea penală a inculpatului.
În situaţia în care şoferul unui autovehicul era depistat în trafic conducând în stare de ebrietate, iar aparatul alcooltest nu funcţiona, agentul de poliţie era obligat să-l însoţească la cea mai apropiată instituţie medicală autorizată pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, astfel cum rezultă din depoziţia martorului B.M., agent de poliţie şi coleg al inculpatului C.A. la data faptei cât şi din procedura privind constatarea faptelor de conducere a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, emisă de I.G.P.R. – D.R.
Or, inculpatul C.A. nu şi-a îndeplinit niciuna dintre aceste îndatoriri de serviciu şi a pretins foloase în acest scop.
Cererea apărării în recurs, de încetare a procesului penal, pornit împotriva inculpatului C.A. sub aspectul infracţiunii de luare de mită, în temeiul dispoziţiilor art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., este neconformă dispoziţiilor procesual penale.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 17 C. proc. pen., dacă se apreciază incident în cauză (ceea ce nu este cazul în speţă) atrage schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului şi nu încetarea procesului penal.
Dispoziţiile art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen., indicate de avocat se referă la achitarea în cursul judecăţii în cazurile prevăzute de art. 10 lit. a) - e) şi nu la încetarea procesului penal, iar în situaţia existenţei autorităţii de lucru judecat, în cursul judecăţii se dispune încetarea procesului penal, în temeiul art. ll pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen., iar nu în baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen., apărătorul precizând greşit textele de lege în raport cu ceea ce a solicitat.
Pentru a se dispune încetarea procesului penal pe motiv că există autoritate de lucru judecat trebuia să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal; să existe identitate de persoană între aceea în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal şi persoana în privinţa căreia s-a pronunţat o nouă hotărâre judecătorească; să existe identitate între fapta materială pentru care s-au pronunţat ambele hotărâri judecătoreşti.
Niciuna dintre condiţiile enumerate nu se regăsesc, de altfel nici nu există vreo legătură între cauza dedusă judecăţii şi autoritatea de lucru judecat, în speţă fiind pronunţată o singură hotărâre de condamnare a inculpatului C.A. pentru luare de mită împotriva căreia a exercitat căi de atac, apel, recurs, Înalta Curte fiind investită cu soluţionarea recursului declarat de inculpat împotriva deciziei pronunţată în apel.
Constatând că decizia atacată este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 173/ P din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, iar în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 173/ P din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2917/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2973/2013. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
