ICCJ. Decizia nr. 3216/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3216/2013
Dosar nr. 28924/3/2012
Şedinţa publică din 22 octombrie 2013
Asupra recursului penal de faţă:
Prin Sentinţa penală nr. 933 din 27 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 28924/3/2012 s-au dispus următoarele:
În baza art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.M. la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 5 ani închisoare.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. rap. la art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 46056/3/2009, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 46056/3/2009, şi, în consecinţă, s-a cumulat aritmetic pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 46056/3/2009, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 46056/3/2009, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.
În baza art. 35 C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 7 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 4 iulie 2012 la zi, dar şi reţinerea din data de 22 octombrie 2009, dispusă în procesul penal soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală prin Sentinţa penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010, definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive luate faţă de inculpat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 31/P/2012 din 19 iulie 2012 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
În fapt, în conţinutul actului de sesizare a instanţei au fost reţinute următoarele: în perioada 16 mai - 4 iulie 2012, inculpatul S.M. a pretins, în mod direct, de la martorul denunţător P.C.M., suma de 20.000 euro, pentru ca, prin influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra funcţionarilor de la Primăria Municipiului Constanţa, să îi determine pe aceştia să elibereze o hartă cadastrală necesară revendicării unei teren în suprafaţă de 50 hectare, situat pe raza judeţului Constanţa, localitatea Costineşti.
Terenul anterior menţionat a fost proprietatea numitului P.M., fiind naţionalizat, iar ulterior revendicat, printre alţii, de P.T., tatăl martorului denunţător P.C.M.. Persoana ultim menţionată a fost împuternicită să-l reprezinte în faţa autorităţilor statului pe tatăl său, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate sau pentru obţinerea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001.
În timpul desfăşurării activităţii infracţionale s-a stabilit ca suma de 20.000 euro, pretinsă de inculpatul S.M., în schimbul influenţei sale asupra funcţionarilor, să fie remisă într-o singură tranşă, înainte de eliberarea documentului către martorul denunţător.
La data de 17 mai 2012, în urma discuţiei purtate în mediu ambiental de martorul P.C.M. cu inculpatul, acesta din urmă a reiterat pretenţiile în vederea remiterii folosului pretins, condiţia impusă pentru începerea demersurilor de influenţare a funcţionarilor fiind ca suma de 20.000 euro să îi fie prezentată efectiv.
În vederea obţinerii hărţii cadastrale promise martorului denunţător P.C.M., S.M. a solicitat şi primit ajutor de la numiţii C.R. - inginer geodez, şi J.D. - expert la Direcţia Patrimoniu, Serviciul cadastru din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.
În raport de probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că desfăşurarea în timp a faptelor, coroborate atât între ele, cât şi cu declaraţiile inculpatului şi ale celorlalte persoane audiate în cauză a evidenţiat mai multe momente cheie ale desfăşurării actelor materiale care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, înregistrările convorbirilor telefonice şi ambientale, redate în cuprinsul proceselor-verbale aflate la dosar, precum şi planşele fotografice - fotoprinturi din înregistrările de imagini efectuate în mediul ambiental, reprezentând probe concludente şi utile şi îndeplinind condiţiile unor dovezi din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu forma de vinovăţie cerută de lege.
S-a reţinut în acest sens că, la data de 17 mai 2012, a avut loc o întâlnire între denunţător şi inculpat care a fost înregistrată audio-video, conform autorizaţiei din 11 mai 2012 (proces-verbal de redare). Din discuţiile purtate a rezultat în mod evident că aspectele prezentate în denunţ şi în declaraţiile date de P.C.M. s-au confirmat, în sensul că inculpatul S.M. i-a solicitat suma de 20.000 de euro pentru a-i remite unui angajat al Primăriei Constanţa, în scopul obţinerii hărţii cadastrale necesare denunţătorului (proces-verbal de redare, S.M.: "... fără bani nu putem să ne mişcăm, frate, nu-nţelegi? Că nu se deplasează nimeni fără bani.", P.C.M.: "Zi cum luăm harta!", S.M.: "Simplu", P.C.M.: "Cum?", S.M.: "Scoatem banii şi o luăm!", "Nu vrei să mă-nţelegi că-i sută la sută? Sută la sută ne dă harta.", "Femeia-i din Bucureşti, omu-i de la Constanţa, direct din birou, de-acolo!", "de la Primăria centrală e omu".", "Da" mie trebuie să îmi spui când ai banii. Că eu nu mai merg să mai vorbesc cu nimeni!" "Mă, douăzeci de mii de euro o să ne ajungă şi cu cheltuială, cu tot", "Bă, nene, tu dacă-mi arăţi banii ieri, eu astăzi vorbesc", P.C.M.: "... ta vrei să vezi banii?", S.M.: "Păi, da, pe ce vorbesc, Cristi? Iar vorbesc aiurea pe urşii din pădure?").
Ulterior întâlnirii cu P.C.M., în ziua de 22 mai 2012, la ora 14:17:21, inculpatul a fost contactat de o persoană identificată ulterior în persoana numitei C.R., prin SMS, căreia i-a transmis mesajul "Când puteţi sunaţi-mă şi pe mine" (proces-verbal de redare).
În cursul aceleiaşi zile, ora 17:05:18, inculpatul a fost contactat telefonic de C.R. care s-a justificat că nu i-a răspuns pentru că era "la Oficiul de Cadastru" şi că nu a avut credit de pe telefonul propriu, în prezent folosind telefonul mamei sale. Totodată, a precizat că nu a fost contactată încă de "nenea ăla", dar că îl va suna, situaţie în care S.M. a insistat "să rezolve ceva cu treaba aia" (proces-verbal de redare). La ora 17:14:46, C.R. a revenit telefonic pentru a-i comunica lui S.M. că "l-a sunat pe nenea ăsta" care dorea o întâlnire cu S.M. pentru a primi detalii. C.R. a precizat că nu este necesară această întâlnire deoarece i-a dat ea toate detaliile şi că oricum se vor întâlni "atunci, când vine cu ea" (proces-verbal de redare).
Aceste convorbiri telefonice au condus la suspiciunea că se referă la obţinerea hărţii cadastrale în schimbul căreia a fost pretinsă suma de 20.000 de euro.
În cursul zilei de 23 mai 2012, în intervalul orar 11:33:30 - 11:45:20, a avut loc o întâlnire (înregistrată audio-video) între P.C.M. şi inculpat, ocazie cu care denunţătorul a demonstrat că se află în posesia sumei de 20.000 euro, potrivit solicitării anterioare a inculpatului, iar acesta din urmă a afirmat că va începe demersurile de obţinere a hărţii cadastrale (proces-verbal de redare).
În ziua de 23 mai 2012, ora 11:43:47, C.R. a stabilit telefonic o întâlnire cu "M." - identificat ulterior ca fiind numitul J.D., la solicitarea persoanei ultim menţionate: "... la O. acolo sus, la S.P., unde e bowling-ul", "Poţi să iei legătura cu el?", "Să vină cu tot ce trebuie!" (proces -verbal de redare). Ulterior acestei convorbiri telefonice, la ora 11:54:43, C.R. l-a apelat pe inculpat: "La patru jumate ne vedem la S.P., la Berceni acolo ...". Fiind întrebată de interlocutorul său dacă "Poate să rezolve?", C.R. a răspuns: "Păi, vorbim acum. Nu ştiu nici eu. Sper că da. Din moment ce ne-a chemat!?" (proces-verbal de redare).
În drum spre întâlnirea menţionată mai sus, la ora 16:13:29, C.R. i-a comunicat un mesaj unei persoane rămase neidentificate, prin mesaj tip SMS: "Sunt la Unirii, mă întâlnesc cu aia cu harta" (proces-verbal de redare).
În intervalul orar 16:36 - 17:16 a avut loc întâlnirea stabilită între J.D., inculpat şi C.R. la restaurantul O., momentele operative fiind înregistrate video (planşe foto).
Ulterior întâlnirii menţionate mai sus, în restaurantul O. din complexul comercial S.P., C.R. a luat legătura telefonic la ora 17:30:56, cu o persoană rămasă neidentificată, căreia i-a relatat că "... am impresia că ăştia o să mă scoată din schemă", "au vorbit între ei şi au spus că-i dă ... o să-ţi spun faţă în faţă, să nu mai vorbesc prin telefon!", "a zis că «eu îi promisesem nişte bani lui R., să mai tăiem de la ea că e mai transparentă şi să sperăm că nu se supără». Asta de faţă cu mine au zis, ştii? şi am zis «nu mă supăr, mă, stai liniştit, că înţeleg situaţia». Dacă stai să te gândeşti ... dacă nu eram eu ... cucubau! înţelegi?", "Să sperăm că n-o să-mi tragă ţeapă, că dacă îmi trag ţeapă, le fac eu la amândoi ceva ca să mă ţină minte toată viaţa!" (proces-verbal de redare).
În urma verificărilor a rezultat că numitul J.D. este expert la Direcţia Patrimoniu, Serviciul Cadastru din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti, iar C.R. este inginer geodez, angajată în cadrul unei societăţi comerciale care are ca obiect de activitate lucrări cadastrale.
În ziua de 24 mai 2012, ora 12:52:26, inculpatul i-a transmis prin SMS numitului J.D. anul din care trebuie să dateze harta cadastrală: "Până în 45 să fie", răspunsul fiind "K. M-a sunat aseară. Mă văd azi." (procese-verbale de redare). În cursul aceleiaşi zile, la ora 15:15:30, J.D. a luat legătura telefonic cu colonelul A.M., şeful Direcţiei Topografice Militare, pentru a stabili o întâlnire, în după amiaza aceleiaşi zile, într-un interval de aproximativ 1 - 2 ore (proces-verbal de redare).
Ulterior, în intervalul orar 18:12:38 - 18:17:31, a avut loc întâlnirea stabilită între A.M. şi numitul J.D., înregistrată video (planşe foto). La ora 18:20:19, inculpatul a luat legătura telefonic cu J.D., cel din urmă fiind interesat de stadiul în care se află demersurile de obţinere a hărţii (S.M.: "E OK? Atâta vreau să ştiu!", J.D.: "se uită şi-mi spune mâine. Da, în principiu ... da, da" numai că n-o să fie relevantă ca elemente de reper", S.M.: "Nu ne interesează, să arate ce trebuie să dăm!", J.D.: "Se uită mâine şi-mi spune! Da, aşa ar avea în mare! În mare ar avea ceva, da!" (proces-verbal de redare). La ora 19:24:19, J.D. a luat legătura telefonic cu A.M. pentru a stabili condiţiile în care va obţine harta cadastrală: A.M. "Căutaţi pe maiorul P., care se ocupă de aşa ceva", "... o să-i spun dimineaţă şi dumneavoastră veniţi şi-l întrebaţi", "dacă e vorba de format mare, nu vi-l dă pe loc", "trebuie făcut şi un contract că ... sunt nişte reguli după care lucrăm ..." (proces-verbal de redare).
Urmare convorbirii telefonice ultim menţionate, în intervalul orar 20:11 - 21:10, a avut loc o întâlnire între inculpat şi J.D., înregistrată video (planşe foto şi proces-verbal de supraveghere operativă).
La data de 27 mai 2012, ora 14:22:50, martorul denunţător P.C.M. a luat legătura telefonic cu inculpatul, ocazie cu care l-a asigurat pe interlocutor că "e totul în regulă, e OK. Şi facem contract, eu vreau contract că nu mai vreau nimic să merg pe degeaba", "am vorbit cu oamenii, se rezolvă tot. Nu e nici un fel de problemă, da?" (proces-verbal de redare).
Ulterior, la data de 28 mai 2012, ora 21:05:36, inculpatul i-a comunicat numitei C.R. că "aşteptăm mâine să ... sau poimâine, să ia alea, să mergem unde ai zis tu să facem ...", referindu-se la obţinerea hărţii cadastrale de la Direcţia Topografică Militară, prin intermediul numiţilor J.D. şi A.M. (proces-verbal de redare).
J.D. a stabilit ca la data de 29 mai 2012 să ridice harta cadastrală de la Direcţia Topografică Militară ("întâi mă duc să le vizionez", "la final îmi dă pe ... pe ... pe CD ... să vin cu un CD. Dacă e, după aia le printează R. undeva"), aşa cum i-a solicitat S.M.: "să facem să ne grăbim mai repejor, să încasăm şi noi!" (proces-verbal de redare).
A.M., în calitate de şef al Direcţiei Topografice Militare, i-a facilitat lui J.D. obţinerea hărţii cadastrale, prin instrucţiunile date subordonatului său: "M-a sunat ăla de la Primăria B. municipiului Bucureşti", "ai găsit hărţile pe care le cere?", "ocupă-te de treaba asta mâine dimineaţă, da?", ulterior comunicându-i şi lui J.D. că "am vorbit eu cu P., nu e la serviciu, e trimis într-o altă activitate, mâine dimineaţă veniţi încoace ca să vedeţi ... ce să vă alegeţi, da?" (procese-verbale de redare).
Deoarece harta cadastrală obţinută de la Direcţia Topografică Militară nu era utilă în procesul de revendicare a suprafeţei de 50 de hectare teren situat pe raza localităţii Costineşti, neavând menţionate pe ea vecinătăţile şi numele proprietarilor, ci doar date cu caracter militar, inculpatul a demarat noi demersuri: "dacă simt eu că e OK şi e bună, dăm drumul la treabă, dacă nu, eu ... mai aşteptăm două - trei zile şi asta e!" (proces-verbal de redare).
Cu prilejul întâlnirii din data de 31 mai 2012, intervalul orar 13:54 - 14:06, inculpatul i-a comunicat martorului denunţător şi alte pretenţii: "vreau contract, că eu te reprezint pe tine în toată afacerea asta, cu avocatu" meu şi că la sfârşit, când se va câştiga şi vei fi pus în posesie ... când se va vinde, indiferent de situaţie, tu va trebui să-mi dai mie cât ne înţelegem noi", "dar o să-mi dea o hartă bună, o să fac contractul cu tine ..." (proces-verbal de redare).
În continuare, J.D. a luat legătura cu C.E., comisar de poliţie în cadrul I.G.P.F. - Garda de Coastă, şef serviciu teritorial, în vederea obţinerii hărţii cadastrale ("trebuie să vorbesc ceva cu tine", "vin eu după tine", "oriunde ai fi"). După întâlnirea cu C.E., J.D. a luat legătura telefonic cu inculpatul : "Vezi că, de-abia acuma, în momentul ăsta m-am despărţit, am avut discuţia preliminară, îmi pun mari speranţe, i-am zis ... şi acum pleacă înapoi acolo, da?", "Marea speranţă se pune aicea, în ăsta, da?", "O să mă cheme marţi, miercuri ...", "I-am dat temă până vineri, sâmbătă, să mă, să mă ...", "Te sun şi te ţin la curent dacă e ceva" (procese-verbale de redare).
Având în vedere că obţinerea hărţii cadastrale promisă martorului denunţător P.C.M. s-a dovedit a fi mai dificilă decât anticipaseră S.M. şi J.D., fiind necesară o perioadă mai mare de timp decât cea estimată iniţial, C.R. a manifestat nerăbdare faţă de inculpat: "... oricum, banii s-au dat, s-au luat! .. proasta e proastă, înţelegi?", "... că se întâmplă marţi şi dacă nu, la sfârşitul săptămânii şi nu mi-ai dat nici un telefon.. ţi-am dat un mesaj, nu m-ai sunat!", "..nu ţi se pare foarte ciudat!? M., m-ai sunat în fiecare zi până să te întâlneşti cu ..[obscen].. ăla de om". Ulterior, C.R. a relatat incidentul şi prietenului ei, C.: "Mamă, deci nu mai pot, deci nu mai pot de nervi, dacă nu am plâns întruna! L-am sunat pe ăla cu harta, ştii ce i-am făcut?", "Nu suport să mă ia cineva de proastă", "De şase luni de zile mă rog de unul, de altul, nu ştiu ce întâlniri.. pe ce? Pe timpul meu?", "Sunt convinsă că au luat banii, pentru că ăla venise în Bucureşti, cu harta, ..[neinteligibil].. harta, decât să zicem că mai durează s-o verifice, asta-i altă treabă, înţelegi?", "adică, frate, n-am zis să-mi dea o mie cinci sute de euro, cum a promis, dar măcar câteva milioane, acolo, putea să-mi dea. Cât m-am stresat şi m-am deplasat atâtea luni de zile, să mă-ntâlnesc, să puii mei.. să ..[obscen].. Timpul meu! Timpul meu, frate! Şi relaţiile mele, pân" la urma urmei" (procese-verbale de redare).
Inculpatul i-a relatat, la rândul său, lui J.D. incidentul creat de neînţelegerea cu C.R., din discuţie rezultând că cei trei stabiliseră de comun acord împărţirea banilor care urmau a fi remişi de martorul denunţător P.C.M.: "M-a sunat pe mine, acuma la telefon, şi a început să plângă că de ce i-am făcut aşa, că de ce am luat banii şi nu i-am dat şi ei nimic" (proces-verbal de redare).
Deoarece demersurile de obţinere a hărţii prin intermediul numitului J.D. au rămas fără rezultate, inculpatul a luat legătura cu numitul B.A., pentru obţinerea aceluiaşi document: S.M.: "P.M. a fost proprietar pe toate .. astea de acolo. Ele însumând vreo 50 de hectare", B.A.: "Şi, bine, băiatu" mi-a zis, nu m-a-ntrebat cât-cât! Eu pân" la ce, cât pot să mă duc să-i spun? Ştii, adică la ... Să-i spun «bă, aleargă..»", S.M.: "Băi, nene, pân" nu vezi cât cere, eu .. maxim disponibil, eu am zis 25 la sută, 2.500, hai, un 3.000 aş da, nu e problemă!", "Harta din care să reiasă că ăsta a avut proprietăţile astea, mă, nene. Şi pe harta aia, e o hartă foarte, foarte veche pe care scrie: P.M., e proprietar.." (proces-verbal de redare).
Fiind audiat, J.D. a declarat că o cunoscuse pe C.R. în urmă cu aproximativ 1 an, în legătură cu serviciul acesteia, de inginer geodez. În iarna 2011 - 2012, a fost contactat telefonic de C.R. care i-a solicitat o întâlnire, ocazie cu care i-a spus că are o cunoştinţă care caută un plan topografic cu zona localităţii Costineşti din judeţul Constanţa, fost sat Schitu, pentru identificarea unui teren de 50 ha al unui fost proprietar. După acea discuţie nu a mai fost căutat de C.R., până în luna mai 2012, când aceasta a revenit cu solicitarea de a se întâlni. A acceptat să se întâlnească cu R. în Complexul Comercial S.P., la Restaurantul O. La această întâlnire, R. s-a prezentat împreună cu un bărbat pe care l-a cunoscut pentru prima dată cu acea ocazie, sub numele de "M." şi care avea nevoie de harta în cauză. În cadrul respectivei întâlniri, persoana care s-a recomandat cu numele de M. şi pe care a recunoscut-o în fotografiile aflate la dosarul cauzei în persoana inculpatului S.M., a afirmat că proprietarul terenului de 50 ha din Costineşti are nevoie de harta anterior menţionată şi că l-a rugat să îl ajute să obţină acea hartă. În schimbul obţinerii acestei hărţi, inculpatul a promis că îi va da 4.000 euro, iar R. 1.500 euro, fără a preciza însă de unde avea respectivele sume. De asemenea, nu a spus niciun moment că a pretins bani de la proprietar.
Martorul a mai arătat că nu a cunoscut cine era proprietarul, dacă era cel care fusese expropriat sau vreun urmaş al acestuia. Însă a fost de acord să îl ajute pe inculpat să găsească harta, sens în care a luat legătura cu numitul A.M., colonel la Direcţia Topografică Militară, persoană pe care a cunoscut-o datorită relaţiilor pe care acesta le-a avut pe linie de serviciu cu Primăria Capitalei. Nu i-a oferit vreo sumă de bani sau alte foloase numitului A.M. pentru hartă, demersul său fiind unul legal, constând în încheierea contractului cu Direcţia Topografică Militară şi plata costului serviciului, conform chitanţelor eliberate de instituţie. În urma acestui demers a primit harta solicitată în format electronic, CD-ul respectiv aflându-se în posesia sa.
A mai arătat că era evident că harta nu putea fi folosită pentru identificarea unui teren, mai exact nu puteau fi identificate limitele proprietăţilor, ci doar formele de relief cu denumiri de dealuri şi alte detalii de acest tip. I-a comunicat şi lui S.M. că respectiva hartă nu putea fi folosită în scopul pentru care ea era solicitată şi a hotărât în continuare să caute harta prin alte mijloace. În continuare, a apelat la un fost coleg de armată şi de facultate, în persoana numitului C.E., comisar de poliţie la Garda de Coastă. Nici persoana ultim menţionată nu a putut să obţină harta în cauză, motiv pentru care i-a comunicat inculpatului că nici acest ultim demers nu a dat rezultate, context în care nu a mai avut alte discuţii cu inculpatul.
Din declaraţia numitei C.R. a rezultat că, la sfârşitul anului 2011, printr-o cunoştinţă pe nume "A." a fost contactată de un anume "M.", ocazie cu care a fost întrebată dacă poate să fac rost de o hartă privind zona localităţii Costineşti din judeţul Constanţa, fostă localitate Schitu în anii 1960. În aceeaşi perioadă, de la sfârşitul anului 2011, l-a cunoscut şi pe J.D., inspector în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, prin intermediul relaţiilor de serviciu. În contextul menţionat, l-a întrebat pe J.D. dacă poate să intre în posesia unei astfel de hărţi. În perioada ianuarie - mai 2012, inculpatul S.M. nu s-a mai interesat de obţinerea hărţii cadastrale, spunând că "o mai lăsăm o perioadă", pentru că "nu l-a mai contactat ăla", înţelegându-se prin aceasta că persoana care avea nevoie de hartă nu mai era interesată în acel moment. În luna mai 2012, inculpatul a devenit foarte insistent, manifestându-şi dorinţa de a fi pus în contact cu J.D., în vederea obţinerii hărţii cadastrale. Ca urmare, i-a dat numărul de telefon al lui J.D. şi astfel cei doi au luat legătura direct, C.R. fiind invitată la o întâlnire cu ei în Complexul Comercial S.P. din cartierul Berceni. Cu prilejul acestei întâlniri, inculpatul a precizat că omul care are nevoie de hartă "are banii", afirmând totodată că banii pe care îi oferă sunt în cuantum de 6.000 euro, pe care i-a oferit lui J.D., fără a preciza dacă el însuşi urma să primească şi o altă sumă de bani.
Martora a mai arătat că deşi, iniţial, inculpatul îi promisese suma de 1.500 euro, în schimbul identificării şi punerii în contact cu o persoană care îi poate obţine harta, cu prilejul acelei întâlniri a revenit asupra promisiunii şi a precizat că întreaga sumă de 6.000 de euro i-o va da lui J.D., care, la rândul lui, îi va da şi ei o sumă, al cărei cuantum nu l-a precizat, acest cuantum urmând să fie stabilit în mod discreţionar de J.D.. Acesta din urmă a afirmat că poate să apeleze la o persoană din cadrul Direcţiei Topografice Militare Bucureşti, acea persoană fiindu-i prieten.
A mai arătat că S.M. a fost cel care a stabilit traseul sumei de 6.000 euro, spunând că el va primi acea sumă de bani de la persoana interesată de obţinerea hărţii şi i-o va înmâna lui J.D. care va hotărî cât îi va da ei, cât şi prietenului din cadrul Direcţiei Topografice Militare. J.D. l-a asigurat pe inculpat că dacă acea hartă pe care o va obţine de la Direcţia Topografică Militară nu este bună, va găsi o altă hartă.
Din felul în care a decurs discuţia între inculpat şi J.D., martora a înţeles că aceştia nu doreau să îi mai dea ei nicio sumă de bani, întrucât nu le mai era necesară în demersurile lor de obţinere a hărţii. Ulterior acestei întâlniri a fost căutată telefonic de inculpat care a întrebat-o dacă poate să printeze o hartă în format digital, într-un format la o scară mai mare. Deşi s-a arătat a fi de acord, inculpatul nu a mai contactat-o şi nu a aflat dacă a obţinut sau nu harta şi nici dacă s-au primit banii în schimbul acestei hărţi. La un moment dat a fost indignată de faptul că inculpatul şi J.D. nu au mai căutat-o şi nici nu i-au răspuns la telefon, situaţie în care a folosit telefonul mamei sale, l-a sunat pe inculpat şi i-a comunicat motivul supărării sale.
Martorul A.M., comandantul Direcţiei Topografice Militare, a declarat că în luna iunie 2012 l-a cunoscut pentru prima dată pe J.D., cu prilejul unei întâlniri în zona Dristor din Bucureşti, urmare a unei solicitări telefonice din ziua precedentă. Martorul a bănuit că F. cunoştea numărul său de telefon de pe o carte de vizită personală pe care a lăsat-o unor funcţionari de la Primăria Municipiului Bucureşti. Pe parcursul convorbirii telefonice pe care a purtat-o cu J.D., acesta i-a spus că are cunoştinţă că locuiesc amândoi în aceeaşi zonă, situaţie în care a acceptat să se întâlnească cu acesta în drum spre casă. Cu prilejul întâlnirii pe care a avut-o cu J.D., acesta, fără să îi ceară permisiunea, a deschis portiera autoturismului de serviciu al martorului, în care aştepta şoferul, şi a lăsat telefonul mobil personal pe banchetă, afirmând că este urmărit. J.D. i-a spus că are nevoie de o hartă veche care privea localitatea Schitu, jud. Constanţa. Martorul i-a recomandat să se prezinte la sediul Direcţiei Topografice Militare şi să solicite harta respectivă aşa cum poate proceda orice cetăţean, fiind vorba de informaţii publice. în vederea soluţionării situaţiei solicitate de J.D., a luat legătura telefonic cu maiorul P.S. din cadrul Direcţiei Topografice Militare.
S-a reţinut că declaraţia martorului A.M. se coroborează cu cea a subordonatului său, maiorul P.S., şeful Biroului Informaţii Geografice Studii şi Documentare din cadrul Direcţiei Topografice Militare. Acesta a precizat că l-a cunoscut pe J.D. în ziua de 25 mai 2012, când acesta s-a prezentat la sediul Direcţiei Topografice Militare, situate în Bucureşti, sectorul 1, pentru a solicita o hartă din perioada 1930 - 1950, a zonei Schitu - Costineşti, judeţul Constanţa. În jurul orelor 09:00 - 10:00, s-a întâlnit cu J.D. la punctul control acces persoane al Direcţiei Topografice Militare, după care s-a depus o cerere la compartimentul Documente Clasificate. Procedura urmată de martor presupunea o activitate de căutare a hărţilor solicitate după ce în prealabil îi era repartizată cererea solicitantului cu viză de la conducerea unităţii. În continuare, martorul trebuia să identifice zona de interes, să contacteze solicitantul şi să stabilească o nouă întâlnire cu acesta la sediul unităţii, pentru a-i prezenta documentele astfel încât să se concluzioneze dacă hărţile identificate sunt cele care fac obiectul cererii. Această procedură a fost urmată şi în ceea ce îl priveşte pe J.D.. În timpul celei de-a doua întâlniri cu acesta, martorul a fost uimit de atitudinea lui J.D. care, fiind întrebat unde lucrează şi cu ce anume se ocupă, a făcut un semn către telefonul mobil pe care îi ţinea în mână şi i-a spus că telefonul său este urmărit, ascultat.
Fiind audiat, martorul C.E. a declarat că, în cursul lunii iunie 2012, a fost contactat de un fost coleg de facultate, în persoana numitului J.D., care i-a solicitat sprijinul pentru obţinerea unei hărţi vechi de aproximativ 80 - 100 de ani, privind zona localităţii Costineşti, fostă Schitu, jud. Constanţa. Răspunsul său a fost unul pozitiv dar generic şi absolut formal: "voi vedea ce pot să fac", promisiunea nefiind urmată de vreun demers efectiv.
În cauză a fost identificat şi audiat martorul B.A. care a declarat că îl cunoscuse pe inculpat în urmă cu aproximativ 6 - 7 ani, prin intermediul fratelui acestuia, S.L.. În luna iunie 2012 a venit în Bucureşti pentru probleme de serviciu, ocazie cu care s-a întâlnit şi cu inculpatul care i-a relatat că o rudă de-a sa, pe nume P., are o problemă cu un teren de pe raza localităţii Costineşti, fostă Schitu, judeţul Constanţa. Problema constă în faptul că persoana respectivă nu putea obţine actul de proprietate, în lipsa unui plan cadastral, sens în care i-a solicitat ajutorul, spunându-i că dacă i se va rezolva problema cu harta, plăteşte o sumă de aproximativ 2.500 euro, banii fiind destinaţi persoanei care îi obţinea harta în cauză. Totodată, inculpatul i-a promis că îi va da bani dacă reuşeşte să intermedieze obţinerea hărţii.
Demersurile martorului de obţinere a documentului nu s-au concretizat întrucât nu a luat legătura cu nici un funcţionar public, informându-se doar din diverse medii asupra instituţiei în atribuţiile căreia ar intra eliberarea hărţii.
Această situaţie de fapt a fost reţinută pe baza următoarelor mijloace de probă:
- denunţul şi declaraţiile martorului denunţător P.C.- M.I.; procese-verbale de predare-primire documente de la denunţător; documente predate de denunţător; documente ridicate de la Direcţia Topografică Militară; documente predate de J.D.; documente predate de av. P.D.; împuterniciri avocaţiale; procese-verbale de exercitare a dreptului de a nu da declaraţii, privind pe inculpatul S.M.; declaraţia inculpatului S.M.; fişe cazier judiciar; declaraţia numitului J.D.; declaraţia numitei C.R.; declaraţia martorului B.A.; declaraţia martorului C.E.; declaraţia martorului A.M.; declaraţia martorului P.S.; planşă fotografică privind bancnotele ce compun suma de 20.000 euro; proces-verbal privind efectuarea actelor premergătoare din 29 mai 2012; ordonanţe de delegare a ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie; procese-verbale de redare, în temeiul art. 9 C. proc. pen. a conţinutului înregistrării audio - video a dialogurilor purtate în mediul ambiental la datele de 17 mai 2012, 23 mai 2012, 31 mai 2012; planşe foto privind întâlnirile din datele de 23 mai 2012, 24 mai 2012; procese-verbale de redare, în temeiul art. 913 C. proc. pen. a conţinutului convorbirilor telefonice; proces-verbal de supraveghere operativă; regulament de organizare şi funcţionare pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Constanţa; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, din 17 iulie 2012; 6 suporţi optici conţinând înregistrări ale convorbirilor telefonice, respectiv: CD-R inscripţionat: "Secţia I 31/P/2012, x, Original 913 probă digitală " cu seria constructivă x, CD-R inscripţionat: "Secţia I 31/P/2012, y, Original 913 probă digitală " cu seria constructivă y, CD-R inscripţionat: "Secţia I 31/P/2012, z, Original 913 probă digitală " cu seria constructivă z, CD-R inscripţionat: "Secţia I 31/P/2012, w, Original 913 probă digitală " cu seria constructivă w, CD-R inscripţionat: "DNA S.C.C. - D.P. 31/P/2012 Telefonice 1 Copie" cu seria constructivă q, CD-R inscripţionat: "DNA S.c.c. - D.P. 31/P/2012 Telefonice 2 Copie " cu seria constructivă t; 4 suporţi optici conţinând înregistrări audio şi audio-video ale unor convorbiri purtate în mediul ambiental, inscripţionate după cum urmează: DVD-R inscripţionat: "D.P. 31/P/2012 al SI, înregistrare ambientală audio-video a dialogului purtat de către denunţătorul P.C. M.L cu numitul S.M., între orele 09:58 - 10:42, Copie Thl cf. art. 913 C. proc. pen. (duplicat digital)" cu seria constructivă xx, CD-R inscripţionat: "DNA D.P. 31/P/2012 al SI, înregistrare ambientală audio-video a dialogului purtat de către denunţătorul P.C. M.L cu numitul S.M., la data de 23 mai 2012 între orele 11:33:25 - 11:45:21 în Bucureşti, Copie Th2 cf. art. 913 C. proc. pen. (duplicat probă digitală)" cu seria constructivă yy, CD-R inscripţionat: "DNA D.P. 31/P/2012 al SI, înregistrare ambientală audio-video a dialogului purtat de către P.C. M.L cu S.M., la data de 31 mai 2012 între orele 13:54 - 14:06 în Bucureşti, Copie Th5 cf. art. 913 C. proc. pen. (duplicat probă digitală)" cu seria constructivă zz, DVD-R inscripţionat: "DNA-Scc D.P. 31/P/2012, înregistrări audio-video - J.D. A.M. (24 mai 2012 - 18:12:38), J.D. S.M. (23 mai 2012 - 16:30), J.D. S.M. (24 mai 2012 - 21:01:23) Copie" cu seria constructivă şi un suport optic tip CD-R ce conţine o hartă ridicată de la Direcţia Topografică Militară, inscripţionat după cum urmează: "Copie suport optic ridicat de J.D. de la D.T.M." cu seria constructivă ww.
În cadrul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpatul, martorii P.C.M., C.E., B.A., A.M., P.S., J.D., C.R. şi M.C. şi au fost depuse la dosar copia Sentinţei penale nr. 903/F din 29 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 46056/3/2009, însoţită de referatul întocmit de Biroul Executări penale al acestei secţii, privitor la data şi modalitatea rămânerii definitive a sentinţei sus-menţionate şi copia minutei întocmite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 27 aprilie 2012, în Dosarul nr. 46056/3/2009.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii, precum şi dispoziţiile legale incidente, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Din analiza înscrisurilor ridicate în fotocopie de la denunţătorul P.C.-M., conform procesului-verbal aflat la dosar, rezultă demersurile moştenitorilor numitului P.M., printre care şi tatăl denunţătorului, pe nume P.T., întreprinse pentru a obţine reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor imobile, terenuri şi construcţii, situate pe raza localităţilor Schitu (în prezent, Costineşti) şi D.E. (în prezent, 23 August) din judeţul Constanţa, care au aparţinut autorului P.M. şi care au fost expropriate, precum şi faptul că principala piedică în calea intrării în posesia a celor 100 ha teren achiziţionate de autor prin contractul autentic de vânzare-cumpărare încheiat în data de 22 aprilie 1935, transcris sub nr. 198/1935, a reprezentat-o imposibilitatea stabilirii amplasamentului acestei suprafeţe de teren. Implicarea denunţătorului în aceste demersuri se fundamentează şi pe faptul emiterii pe numele său, de către tatăl său P.T., moştenitor al numitului P.M., a unei procuri speciale în acest sens, autentificate de către Biroul Notarului Public P.P., prin încheierea de autentificare nr. 841 din 9 iunie 2011.
În acest context au început demersurile denunţătorului P.C.-M., în sensul identificării unei hărţi din care să rezultă amplasamentul a 50 ha din suprafaţa totală de 100 ha, despre care moştenitorii autorului P.M. (spre exemplu, mătuşa acestuia N.F.) cunoşteau că s-ar fi aflat pe teritoriul localităţii Schitu din judeţul Constanţa, şi intrării în posesia acesteia.
Atât din declaraţia martorului denunţător, cât şi din declaraţiile numiţilor C.R. şi J.D., audiaţi iniţial ca învinuiţi, iar apoi ca martori, rezultă că încă din cursul anului 2011, martorul denunţător a purtat discuţii cu inculpatul cu privire la posibilitatea ca acesta din urmă să îl ajute să intre în posesia hărţii în cauză, aceste demersuri fiind abandonate şi, apoi, reluate în cursul anului 2012.
Prima instanţă a reţinut însă că nu sunt probe care să demonstreze mai presus de orice îndoială că, anterior lunii mai 2012, inculpatul ar fi pretins denunţătorului o sumă de bani sau ar fi acceptat promisiunea remiterii unei astfel de sume de bani, pentru sine sau pentru altul, în scopul procurării hărţii respective; invocând că ar avea influenţă asupra funcţionarului care, în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, le-ar putea pune la dispoziţie această hartă. în acest sens există doar declaraţia martorului denunţător. Astfel, în declaraţia din data de 27 februarie 2012, acesta a pretins că în cadrul unei întâlniri cu inculpatul care ar fi avut loc în cursul lunii august 2011, la care ar fi participat şi numiţii C.D. şi C.M., inculpatul i-ar fi spus că, în schimbul sumei de 20.000 de euro, îi poate face rost de harta cadastrală a proprietăţii lui P.M. din 1945, precum şi faptul că are un om la Primăria Constanţa, pentru 20.000 de euro putând să îi aducă harta în două zile. Denunţătorul şi-ar fi exprimat acordul cu privire la plata acestei sume de bani. Ulterior, tot în cursul anului 2011, ar mai fi avut loc întâlniri cu inculpatul, la una dintre ele venind numitul P. care s-ar fi oferit să avanseze el suma de 20.000 de euro, precum şi alte cheltuieli, cu condiţia să îi fie cedată o cotă de 25% din terenul a cărei revendicare se dorea, numita N.F., mătuşa denunţătorului, nefiind de acord cu această propunere, solicitând să vadă mai întâi harta. Cu ocazia unei alte întâlniri, inculpatul s-ar fi oferit să avanseze el suma de 20.000 de euro, propunând şi varianta alternativă ca mătuşa denunţătorului să-şi dea acordul de a renunţa la cota de 25% din dreptul de proprietate. Nici acest plan nu a fost dus la bun sfârşit, întrucât, potrivit celor susţinute de inculpat, numitul P. nu ar mai fi dispus de această sumă de bani. La o altă întâlnire, inculpatul i l-ar fi prezentat pe fratele său, care era dispus să avanseze suma de 20.000 de euro şi cea necesară altor cheltuieli, cu condiţia ca după obţinerea hărţii, denunţătorul să o convingă pe mătuşa sa să renunţe la cota sus-menţionată din dreptul de proprietate în favoarea celor doi fraţi. Ulterior, inculpatul i-ar fi spus că nu mai beneficiază de sprijinul financiar al fratelui său, şi i-a cerut denunţătorului să îi dea suma de 20.000 de euro pentru a face rost de hartă, spunându-i să-l contacteze când va intra în posesia banilor. Totodată, i-a spus că ar fi indicat să îi dea 500 de euro din care să de mai departe angajatului de la Primăria Constanţa, "pentru a menţine prietenia cu acesta".
În acelaşi sens s-a reţinut că declaraţia dată de denunţător în faţa instanţei prezintă o serie de deosebiri faţă de cea dată în faza urmăririi penale. Astfel, a precizat denunţătorul că persoana care i-ar fi propus pentru prima dată un preţ a fost numitul D.C., şi era vorba despre 100.000 de euro, denunţătorul spunând că nu are această sumă de bani. Ulterior, prin luna mai sau iunie 2011, ar fi fost sunat de D.C. care i-a comunicat că a identificat o persoană care l-ar putea ajuta să obţină harta şi că vrea să se implice şi el financiar în demers, şi că preţul ar fi de 20.000 de euro. La o săptămână de la această convorbire a avut loc o întâlnire la care a participat denunţătorul, D.C., numitul C.M., prin intermediul căruia l-a cunoscut pe D.C., inculpatul şi o doamnă. Inculpatul a spus că în două zile îi aduce harta dacă îi dă banii. Înainte de a ajunge la locul de întâlnire s-a întâlnit cu D.C. care i-ar fi spus că a negociat cu S.M. suma necesară obţinerii hărţii, ajungându-se mai întâi la o sumă de 25.000 euro, apoi de 23.000 euro şi, în final, la 20.000 de euro. Numitul D.C. i-ar fi precizat inculpatului că denunţătorul nu prea are bani şi ar fi dispus să dea o parte din teren. Martorul a precizat că nu îşi aminteşte dacă în timpul întâlnirii, a menţionat cineva suma de 20.000 de euro. La întâlnire nu s-a vorbit despre o participare financiară a lui D.C.. După două zile a fost sunat de C.M. care i-a spus că D.C. nu se mai implică financiar. A rămas stabilit ca, atunci când va avea bani, el să îl sune pe C.M. care, la rândul său, să îl sune pe D.C., acesta din urmă rămânând să îl sune pe S.M.. Denunţătorul a precizat că ar fi început să ţină legătura cu numitul A., finul inculpatului, la un moment dat stabilindu-se o întâlnire în Centrul vechi, la care au participat denunţătorul, A., inculpatul, un prieten al acestuia şi numitul C.M.. În cadrul discuţiei, denunţătorul ar fi spus că nu are bani, iar inculpatul a spus că ar putea să îl ajute în alt mod, punându-l în legătură cu un avocat, care să consulte dosarul, în speranţa identificării unei alte soluţii decât obţinerea hărţii, fără să se stabilească să îi revină inculpatului vreo sumă de bani în schimbul acestei implicări.
În interval de două zile-o săptămână a avut loc o nouă întâlnire în acelaşi loc, la care au participat denunţătorul, A., domnul avocat M. şi încă doi prieteni ai inculpatului. Denunţătorul ar fi dat banii avocatului, care a rămas să comunice un răspuns. Inculpatul a precizat că îl plăteşte el pe domnul avocat, rămânând ca denunţătorul să obţină procuri de la moştenitori, stabilindu-se cu aceeaşi ocazie, ca discuţiile ulterioare să se poarte între inculpat şi denunţător.
După un timp, denunţătorul s-a întâlnit în cartierul Crângaşi cu un verişor de-al inculpatului pe nume A., ocazie cu care s-a stabilit că dacă domnul avocat câştigă procesul având ca obiect revendicarea imobilului, inculpatul urma să obţină 25% din preţul obţinut prin vânzarea acestuia. S-a mai stabilit ca inculpatul şi A. să se ocupe de achitarea taxelor cadastrale şi a celorlalte cheltuieli legate de teren, iar denunţătorul să obţină o procură din partea unei mătuşi pe nume N.F., care să fie de acord cu implicarea inculpatului şi cu vânzarea ulterioară a terenului. Până la formularea denunţului către D.N.A., denunţătorul a menţionat că s-a întâlnit de mai multe ori cu inculpatul, la un moment dat discutându-se despre posibilitatea de a merge la Primăria Constanţa pentru a obţine harta cadastrală, acesta pretinzând că ideea de a merge cu bani la Primăria Constanţa i-a aparţinut. Inculpatul ar fi spus că el cunoaşte pe cineva la Primăria Constanţa care poate să îi dea această hartă, urmând ca el să vorbească direct cu persoana de acolo, dar nu i-a spus nici un nume şi nicio calitate a persoanei respective. Urma ca denunţătorul, inculpatul şi un geodez să meargă la Constanţa, acesta din urmă, pentru a vedea harta, iar denunţătorul să facă rost de suma de 20.000 de euro, prin vânzarea unui apartament din Braşov. Denunţătorul a învederat că nu a mai ţinut legătura cu inculpatul din luna octombrie 2011, următoarea dată când a vorbit cu acesta a fost după ce a făcut denunţul la D.N.A. în octombrie, inculpatul i-ar fi spus că el a cheltuit mulţi bani şi că nu mai vrea să se implice, motiv pentru care nu a mai vorbit cu el până când a formulat denunţul. Denunţătorul a negat că i-ar fi prezentat vreodată sau că i-ar fi vorbit inculpatului Stoica despre un investitor din Canada care să participe la obţinerea hărţii, revenind de îndată şi menţionând că este posibil să i-l fi menţionat pe D.C. din Canada, despre care i-a spus că l-a contactat pentru a-l ajuta cu banii.
S-a mai reţinut că, audiat la termenul din 21 decembrie 2012, martorul M.C., deşi a menţionat că îi cunoaşte pe martorul denunţător şi pe numitul D.C. care locuieşte în Canada, a negat că l-ar fi văzut pe inculpat până la momentul respectiv, şi, prin urmare, că, în cursul anului 2011, ar fi participat la nişte întâlniri care ar fi avut loc între acesta şi denunţător.
- în declaraţia dată în faţa instanţei la termenul din 23 august 2012, inculpatul a declarat că în urmă cu un an şi jumătate-doi, s-ar fi întâlnit, într-adevăr, cu un "sponsor" venit din Canada şi cu denunţătorul, cei doi propunându-i ca, pentru 20.000 de euro, el să obţină o anumită hartă cadastrală referitoare la un teren din Constanţa, harta urmând să fie folosită pentru punerea în posesie a proprietarilor, rude ale lui P.C.-M.. Oferta ar fi aparţinut celor doi, el nepretinzând nimic niciodată. în cadrul acelei discuţii s-ar fi stabilit să se încheie un contract de prestări servicii, în conţinutul căruia să se specifice suma de 20.000 de euro şi un comision care urma să-i revină din preţul încasat ca urmare a vânzării terenului, după punerea în posesie. Acel contract urma să se încheie la notar, unde urma să i se explice natura exactă a contractului, dar acest contract nu s-a încheiat în formă scrisă niciodată.
Prima instanţă a constatat că declaraţia dată de inculpat în faţa instanţei referitoare la suma de 20.000 de euro nu concordă cu declaraţia dată de martorul denunţător. Astfel, potrivit declaraţiei inculpatului, suma de 20.000 de euro, oferită de denunţător şi "sponsorul" din Canada, nu ar fi reprezentat altceva decât una dintre contraprestaţiile (alături de comisionul din preţul ce urma să se obţină prin vânzarea terenului) care i s-ar fi cuvenit pentru succesul demersurilor pe care urma să le întreprindă în scopul obţinerii hărţii care să ateste amplasamentul terenului revendicat de rudele denunţătorului. Obligaţia remiterii acestei sume de bani constituia unul dintre efectele unui contract ce urma să se încheie în formă autentică (la notar). Prin urmare, inculpatul susţine caracterul licit al eventualei încasări a sumei de 20.000 de euro. Pe de altă parte, însă, denunţătorul a pretins că inculpatul ar fi fost cel care şi-ar fi exprimat disponibilitatea ca, pentru suma de 20.000 de euro, să obţină harta cadastrală, invocând în acest context faptul că "are un om la Primăria Constanţa", şi că pentru menţinerea prieteniei cu acesta s-ar fi impus, până când denunţătorul făcea rost de suma de 20.000 de euro, să îi fie remisă acestuia, prin intermediul inculpatului, suma de 500 de euro. Diferenţa între cele două versiuni este esenţială, cea dea doua versiune fiind de natură să angajeze răspunderea penală a inculpatului.
Întrucât denunţătorul a avut o poziţie oscilantă, declaraţia din faza judecăţii prezentând deosebiri multiple faţă de cea din faza urmăririi penale, prima instanţă a apreciat că esenţiale pentru stabilirea situaţiei de fapt sunt înregistrările audio-video în mediu ambiental ale discuţiilor purtate de inculpat cu denunţătorul, precum şi înregistrările convorbirilor telefonice purtate de inculpat, reţinând că aceste mijloace de probă au un caracter obiectiv, nefiind susceptibile de modificări ca urmare a schimbărilor intervenite în raporturile dintre persoanele implicate.
Totodată, a luat act şi de faptul că în cauză nu s-a contestat autenticitatea înregistrărilor al căror conţinut a fost redat în cuprinsul proceselor-verbale aflate la dosar.
În continuare, reţinând că infracţiunea de trafic de influenţă se consumă prin simpla pretindere a unei sume de bani sau a altor foloase, sau prin simpla acceptare a promisiunii de daruri, intrarea în posesia acestor sume de bani, daruri, sau beneficierea efectivă de aceste foloase neconstituind o condiţie pentru angajarea răspunderii penale sub aspectul acestei infracţiuni, prima instanţă a apreciat că faptul că la un moment dat, indiferent din iniţiativa cui (că se pretinde de către cel care face trafic de influenţă, sau că se avansează această propunere de către cumpărătorul de influenţă), s-a ajuns la un acord cu privire la remiterea unei sume de bani, a unor daruri sau la asigurarea unui folos, cu îndeplinirea cumulativă a celorlalte condiţii ale art. 257 C. pen., este suficient pentru angajarea răspunderii sub aspectul acestei infracţiuni. Pretinderea de bani, alte foloase, sau acceptarea de promisiuni de daruri se poate face pentru sine sau pentru altul. Influenţa asupra funcţionarului a cărui determinare de a face sau nu face un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu se doreşte, poate fi una reală, sau doar pretinsă.
Faptul că ulterior pretinderii de bani sau alte foloase, sau acceptării promisiunii de daruri, se fac demersuri, chiar şi prevăzute de lege, în vederea determinării funcţionarului în ale cărui atribuţii de serviciu intră îndeplinirea actului respectiv să facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, nu are nicio influenţă asupra consumării infracţiunii de trafic de persoane, care a avut deja loc la momentul sus-menţionatei pretinderi sau acceptări.
S-a precizat în acest sens că esenţială pentru reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii de trafic de influenţă este înregistrarea convorbirii purtate în mediu ambiental de către denunţător şi inculpat la data de 17 mai 2012, redată în conţinutul procesului-verbal aflat la dosar din cuprinsul căreia rezultă că, încă de la începutul discuţiei, interlocutorii erau în cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul convorbirii. Astfel, în cadrul convorbirii:
P.C.-M.L: "(...) Te-am sunat în legătură cu treaba aia. Şi ... ce facem, cum facem, ce mai e... Acela ce mi-ai arătat. Mai e valabil acolo, la ... aşa?"
Răspunsul inculpatului aduce de la început în discuţie condiţia avansării unei sume de bani, pentru a putea "să se mişte": "Băi, e valabil, mă, Cristiane, mă. Da" ...fără bani nu putem să ne mişcăm, frate, nu-nţelegi? Că nu se deplasează nimeni fără bani.(...)". În acelaşi sens sunt şi următoarele replici:
S.M.: "Ia zi, mă? Ce vrei să facem? Cum vrei să facem ? "
P.C.-M.: "Păi, mă, moşule? Dacă mai e ... Deci ai ..."
S.M.: "Băi, e valabil tot! E valabil.
P.C.-M.: " E valabil tot?"
S.M.: "E valabil tot! Dar fără bani nu se mişcă nimic, Cristiane!"
Inculpatul avansează ideea de a se merge la notariat şi a se face un contract, şi se interesează de poziţia rudelor mai în vârstă ale denunţătorului, cu care vrea să discute înainte de a întreprinde orice:
S.M.: "(...) Facem contract, mergem frumos la notariat. Facem contract pe toată aia. Ce se întâmplă că ăştia ai, cu ăştia bătrânii? Vor să facă ceva? Nu vor să facă?"
P.C.-M.: " Ăştia.. Ăştia bătrânii, fii atent? Ă ... mă ..."
S.M.: "Vreau să discut cu ei înainte să facem ceva".
în continuare, inculpatul se manifestă categoric în sensul încheierii unui contract la notariat, legal, şi al obţinerii unui beneficiu, alături de denunţător:
S.M.: " Dar eu vreau contract semnat, frate, la notariat, făcut ... Vreau toate actele de la A la Z să le am iar, din nou. Vreau să mergem la casa de avocatură, aia care o am eu, cu băieţii ăia. Vreau să mergem la avocata aia care poa" să-mi aducă ce tre" să-mi aducă. Şi aşa mai departe".
P.C.-M.. "Aşa".
S.M.: "Deci vreau totul legal. Nu mai vreau nimic ca să merg aşa, pe urşii din pădure".
P.C.-M.: "Legal".
S.M.: "Ia şi mănâncă, că mie..".
P.C.-M.: "Vrei legal. Păi ... de unul singur aşa, să mănânc?".
Din replici ulterioare a rezultat că inculpatul nu se referă la încheierea unui contract referitor la suma de 20.000 de euro, ci la un contract prin care, în schimbul demersurilor constând în exercitarea acţiunilor în justiţie, întabulare, efectuate cu concursul unei case de avocatură cunoscute de inculpat, acestuia să îi revină o parte determinată de părţile contractante, din preţul de vânzare al terenului în cauză.
Cei doi discută despre suma de bani care rezultă că era necesar a fi dată altor persoane, inculpatul manifestându-şi îngrijorarea că una dintre rudele denunţătorului s-ar putea răzgândi:
P.C.-M.: "Sunt douăzeci, ai zis douăzeci, nu? Ce sumă?"
S.M.: "Lasă, mă, că vedem noi cum ajungem cu ei la ... Fusese douăş" cinci de mii".
P.C.-M.: "Aşa".
S.M.: "Rămăsesem la douăzeci. Acum îi dăm noi mai în spate, da"... problema e să ... să n-avem noi probleme pe drum. Cu F.!"
P.C.-M.: "Cu mătuşi-mea?"
S.M.: "Păi, da!"
Denunţătorul menţionează că singura condiţie pentru ca respectiva femeie să accepte planul celor doi, este să vadă harta, moment în care inculpatul afirmă că, în acest caz, vor câştiga harta, o vor plăti ("Plătim harta!"), după care, în mod obligatoriu, aceasta va trebui să semneze, să îl împuternicească pe denunţător ca el să facă tot ("Tre" să semneze împuternicire ca tu să faci tot"), astfel încât să nu mai fie nevoie ca ei "să vină să semneze, să ne deplasăm noi cu notari după ei, cu avocaţi, cu d-astea." Din însăşi afirmaţia inculpatului rezultă că semnarea împuternicirii respective ar urma să aibă loc după ce harta va fi obţinută şi arătată, deci ulterior folosirii sumei de 20.000 de euro ("Da" asta după ce-i dăm harta să vadă. Ai înţeles?")
În continuare, întrebat fiind de denunţător cum anume vor intra în posesia hărţii, acesta spune: "simplu", "scoatem banii şi o luăm!". La întrebările adresate de denunţător, inculpatul afirmă că în acest scop vor merge la Constanţa el, denunţătorul şi o avocată ("Mergem la Constanţa, luăm avocata cu noi").
Inculpatul susţine că a avut posibilitatea de a intra în posesia hărţii, şi întrebat fiind de denunţător cu privire la identitatea persoanei care le va facilita intrarea în posesia hărţii şi la posibilitatea de a se încrede în acesta, inculpatul îi spune că este sigur în proporţie de sută la sută că această persoană le va da harta. Astfel:
S.M.: "Bă ... (neinteligibil) ... eu am putut să ajung la hartă, frate! N-a putut s-ajungă nimeni!"
P.C.-M.: "Aşa. Cine-i omu" ăsta? Suntem siguri de el?"
S.M.: "Bă, nene, eşti nebun? Nu vrei să-nţelegi că e sută la sută? Sută la sută ne dă harta, ce mai vrei?"
La întrebările denunţătorului, inculpatul spune că această persoană este din cadrul Primăriei Constanţa, rezultând că există un intermediar, o doamnă avocat din Bucureşti care îl cunoaşte pe cel care le va remite harta, dându-i încă o dată asigurări că nu există nicio îndoială că vor reuşi. Astfel:
P.C.-M.: "Şi de unde e? Din ce ...?"
S.M.: "Femeia-i din Bucureşti, omu-i din Constanţa, direct din birou, d-acolo!"
P.C.-M.: "Constanţa, unde?" în primărie?"
S.M.: "De la primărie, d-acolo."
P.C.-M.: "Primărie Constanţa?"
S.M.: " De al primăria centrală e omu"."
P.C.-M.: "Cum?"
S.M.: "De la primăria mare?"
P.C.-M.: "Primăria mare Constanţa?"
S.M.: "Da. Păi, numai d-acolo putem să luăm ... (neinteligibil)."
P.C.-M.: "Deci nu Arhive, O.C.O.T.?"
S.M.: "Cine zice că-ţi dă harta de la Arhivă ...?"
P.C.-M.: "Aşa."
S.M.: "De la asta, e vrăjeală!"
P.C.-M.: "Deci Primărie Constanţa".
S.M.: "Primărie, frate, generală!"
P.C.-M.: "Şi avem intermediar, sau mergem noi, direct?"
S.M.: "Avem o.avem o femeie care-l cunoaşte pe om, d-acolo, direct!"
P.C.-M.: "A, femeia care-l cunoaşte pe om." S.M.: "Da. Femeia d-aici."
P.C.-M.: "Sor-mea... Femeia d-aici. Deci, avem intermediar, mergem direct la acela, nu? Cineva care-l cunoaşte p-ăla."
S.M.: "Da, măi nene, avem om! Femeia noastră, d-aici, avocata noastră ..."
P.C.-M.: "Aşa."
S.M.: "îl cunoaşte pe om, d-acolo."
S.M.: "îl cunoaşte pe om, acolo."
S.M.: "Păi da!" P.C.-M.: "Deci mergem la sigur, da?"
S.M.: "Da, mă, sută la sută!"
P.C.-M.: "Tu nu-l cunoşti pe omu" ăla!"
S.M.: "Nu! Eu n-am, n-am treabă cu el!"
P.C.-M.: "Aha."
S.M.: "Din moment ce e ea. Că se (expresie obscenă) cu el, că-i prietenă cu el, că-i şmecheria ... treaba lor, nu mă interesează! Eu vreau harta!"
Denunţătorul solicită informaţii suplimentare cu privire la locul unde se găseşte harta, inculpatul răspunzând că aceasta se regăseşte în arhivele Primăriei municipiului Constanţa. Astfel:
P.C.-M.: "Deci, nu Primărie Costineşti sau primărie, pana mea."
S.M.: "da, mă, asta-i vrăjeală! Nu? Primăria generală, frate, de la Constanţa!"
P.C.-M.: "Da" unde ţin ei harta?"
S.M.: "La ei, acolo!"
P.C.-M.: "în birou, ă?" S.M.: "în arhivele lor, da!"
Din aceeaşi convorbire a rezultat că inculpatul condiţionează demararea oricăror operaţiuni de faptul ca denunţătorul să se afle în posesia banilor ("Da" mie trebuie să-mi spui când ai banii. Că eu nu mai merg să mai vorbesc cu nimeni!"), moment în care denunţătorul îi menţionează că la momentul discuţiei banii se află într-un cont, şi că este vorba despre 20.000 de euro. Denunţătorul solicită confirmarea inculpatului că aceasta este suma de care este nevoie, inculpatul spunându-i că aceasta este suma, pentru a le ajunge cu cheltuială, cu tot, angajându-se să încerce să obţină o reducere a sumei, poate chiar până la 16.000 de euro:
S.M.: "Mă, douăzeci de mii de euro o să ne ajungă şi cu cheltuială, cu tot."
P.C.-M.: "Da!"
S.M.: "Şi pe urmă o să încerc să scot mai jos".
P.C.-M.: "Măi asta ziceam, se mai negociază acolo?"
S.M.: "Eu o să-ncerc!"
P.C.-M.: "Aşa!"
S.M.: "Şi eu o să zic: «Bă, nene, nu sunt decât banii ăştia disponibili!» O să-ncerc şaptişpe, optişpe. Şaişpe!"
Inculpatul s-a opus categoric la propunerea denunţătorului de a se oferi celui în cauză şi un procent din pământ.
Prima instanţă a constatat că replicile consemnate în josul dosarului şi în cuprinsul dosarului confirmă faptul că suma de 20.000 de euro nu era pentru inculpat, pretenţiile sale constând în a se încheia un contract (cel la care s-a făcut referire şi anterior), prin care să se stipuleze în beneficiul său un procent din preţul terenului, care să i se achite la sfârşit, drept contraprestaţie nu doar pentru obţinerea hărţii, ci şi pentru toate demersurile ce vor fi necesare astfel încât să se ajungă la vânzare, implicând şi prestaţiile unei firme de avocatură, "oameni şmecheri, capabili, nu panarame de oameni", care să se ocupe "de cadastre, de întabulări, de procese, de tot, tot, tot." S-a mai arătat că faptul că încheierea acestui contract se doreşte a fi ulterioară obţinerii hărţii rezultă şi din convorbirea purtată de inculpat şi denunţător în data de 31 mai 2012, redată în conţinutul procesului-verbal aflat la dosar: S.M.: "Vreau contract, că eu te reprezint pe tine în toată afacerea asta, cu avocatu" meu şi că la sfârşit, când se va câştiga şi vei fi pus în posesie, când se va vinde, indiferent de situaţie, tu va trebui să-mi dai mie cât ne înţelegem noi"; P.C.-M.: "da" o să-mi dai o hartă bună, o să fac contractul cu tine ...").
În raport de replicile sus menţionate, prima instanţă a reţinut că, încă odată, inculpatul a condiţionat demararea demersurilor de faptul ca denunţătorul să îi facă dovada că se află în posesia sumei de bani şi că are acces la ei: "Bă, nene, tu dacă-mi arăţi banii ieri, eu astăzi vorbesc. Da" dacă-mi arăţi banii ... Când îmi arăţi banii? Mie trebuie să mi-i arăţi. «Uite, mă, banii! Uite-i aicea! Uite cardu", uite astea ...» Mergem şi scoţi treizeci de dolari, să văd eu că, într-adevăr, sunt bani şi poţi să scoţi, să umbli la ei şi atunci e O.K., nici un fel de problemă! Da" aşa eu nu mai vorbesc cu nimeni!". Inculpatul reiterează acest aspect în finalul convorbirii: "Când vrei tu, mi-arăţi, şi mergem şi facem treaba!"
Legat de aceeaşi convorbire, prima instanţă a apreciat că, în condiţiile în care, în cadrul acesteia, purtate între orele 09:58 şi 10:42, inculpatul i-a comunicat denunţătorului suma de bani pe care era necesar să o remită unui funcţionar din cadrul Primăriei municipiului Constanţa pentru ca, urmare a influenţei pe care o inculpatul o exercita, indirect, asupra acestuia, respectivul funcţionar să le remită harta necesară probării amplasamentului terenului moştenit de rudele denunţătorului, se poate reţine că infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 s-a consumat la data de 17 mai 2012.
S-a mai reţinut că, verificarea de către inculpat, la data de 23 mai 2012, prin sondaj, a autenticităţii bancnotelor în valoare totală de 20.000 de euro, sau demersurile pentru intrarea în posesia hărţii, prin implicarea unui număr mai mare de persoane, sunt evenimente ulterioare consumării infracţiunii. Tocmai datorită acestui lucru, faptul că inculpatul s-a limitat doar să verifice autenticitatea bancnotelor şi nu a intrat în posesia lor nu afectează în nici un fel reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii de trafic de influenţă, neputându-se vorbi despre aşa-zisa eşuare a flagrantului, invocată de apărare.
S-a mai arătat că faptul invocat de apărare în sensul că, în realitate, inculpatul nu avea influenţă asupra unui funcţionar din cadrul Primăriei municipiului Constanţa, nu este un element care să împiedice reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă, în condiţiile în care, potrivit art. 257 C. pen., este suficient ca autorul să lase să se creadă că ar avea această influenţă. S-a avut în vedere în acest sens afirmaţia inculpatului, făcută cu ocazia soluţionării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, potrivit căreia, crede că a afirmat despre persoana din Constanţa că lucrează la primărie, pentru a câştiga încrederea interlocutorului (declaraţia aflată).
În ceea ce priveşte pretinsa provocare, instanţa a apreciat că nu se poate reţine că denunţătorul l-a determinat în vreun fel pe inculpat să pretindă că ar avea indirect influenţă asupra unui funcţionar din cadrul Primăriei Constanţa, apt, în virtutea atribuţiilor de serviciu, să le elibereze harta dorită, aceasta fiind întru totul alegerea inculpatului.
În ceea ce priveşte modificarea declaraţiei denunţătorului în faţa instanţei (în condiţiile în care, la finalul declaraţiei date în faţa instanţei, acesta a precizat că declaraţiile date la parchet au fost reale şi le menţine), cu explicaţii posibile din cele mai diverse (dificultatea de a face afirmaţii incriminatoare în prezenţa persoanei în cauză, cu care avusese o relaţie destul de apropiată, intenţia de a-l sprijini pe inculpat în a scăpa de răspundere penală), prima instanţă a apreciat că aceasta nu poate împiedica stabilirea situaţiei de fapt, faţă de caracterul neechivoc al elementelor de fapt rezultând din convorbirea în mediu ambiental din data de 17 mai 2012, prezentată pe larg anterior.
La reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, instanţa a avut în vedere comiterea faptei înăuntrul termenului de încercare de 4 ani al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 46056/3/2009, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere, pe de o parte, gravitatea infracţiunii săvârşite, care are drept consecinţă crearea reprezentării că un funcţionar îşi exercită atribuţiile funcţiei nu în virtutea convingerii intime că respectarea normelor ce reglementează domeniul său de activitate constituie un imperativ şi o condiţie esenţială a bunei funcţionări a unităţii în cadrul căreia activează, ci drept urmare a influenţelor ilicite exercitate asupra acestuia, influenţe care implică primirea, oferirea sau pretinderea de bani sau avantaje necuvenite.
S-a reţinut în acest sens că infracţiunile de trafic de influenţă, alături de celelalte infracţiuni de corupţie, slăbesc încrederea populaţiei în categoria funcţionarilor, în exercitarea cu onestitate a atribuţiilor de serviciu, încredere care, în cadrul societăţii româneşti, a scăzut până la un nivel critic, şi sabotează eforturile susţinute ale funcţionarilor oneşti de a obţine o îmbunătăţire a percepţiei publice asupra categoriei profesionale căreia îi aparţin.
Ca urmare, s-a apreciat că acest context impune o severitate sporită în procesul de individualizare a pedepsei pentru această categorie de infracţiuni, pentru ca pedeapsa să îşi poată îndeplini nu doar funcţia de prevenţie specială, ci şi pe cea de prevenţie generală, gravitatea sancţiunii ce le-ar putea fi aplicate putând acţiona ca un factor inhibitor pentru cei tentaţi să recurgă la o conduită similară.
Pe de altă parte, instanţa a avut în vedere şi aspectul grav al comiterii faptei ce face obiectul prezentei cauze la scurt timp după ce în privinţa sa rămăsese definitivă o condamnare la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, beneficiul suspendării executării pedepsei, acordat de instanţa supremă, pentru o infracţiune destul de gravă, ca efect al convingerii că inculpatul se poate îndrepta şi fără executarea efectivă a pedepsei aplicate (în condiţiile în care, Curtea de Apel, desfiinţând în parte sentinţa Tribunalului Bucureşti, înlăturase aplicarea art. 861 - 864 C. pen., şi dispusese executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate, de 3 ani închisoare), fiind desconsiderat de inculpat, care nu a înţeles decât că este liber să îşi reia activitatea infracţională. S-a apreciat în acest sens că recidiva este un semnal că implicarea anterioară a celui în cauză într-un proces penal, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, nu au fost de natură să producă o modificare a modului de raportare a acestuia la normele de convieţuire socială, ceea ce reclamă o reflectare adecvată în pedeapsa aplicată pentru infracţiunea ce constituie al doilea termen al recidivei.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere şi nivelul sumei vehiculate în cauză, de 20.000 de euro, atitudinea constant nesinceră adoptată de inculpat pe parcursul procesului, dar şi situaţia familială a inculpatului, aşa cum rezultă aceasta din înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar.
Prin urmare, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 alin. (l) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.M. la pedeapsa închisorii de 5 ani, pe care a apreciat-o proporţională cu gravitatea faptei şi datele concrete ale inculpatului.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., faţă de natura infracţiunii comise, Tribunalul a apreciat că se impune a i se interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, reţinându-se în acest sens că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului dezvoltată pe marginea art. 3 al Protocolului 1 la Convenţia europeană a Drepturilor Omului, interzicerea dreptului de a alege ar constitui o măsură disproporţionată în cazul de faţă, Astfel, în cuprinsul hotărârii pronunţate în cauza Hirst c. Regatului Unit al Marii Britanii, se menţionează că încalcă prevederile articolului sus-menţionat o interzicere automată a dreptului de a alege în autorităţile legiuitoare, decurgând exclusiv din condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de natura infracţiunii, de împrejurările săvârşirii acesteia. S-a apreciat ca proporţională o astfel de interdicţie, în situaţiile în care persoana în cauză a abuzat în mod grav de o funcţie publică deţinută sau când conduita infractorului a pus în pericol statul de drept, bazele democraţiei, ceea ce nu se poate reţine în cauza de faţă.
Ca urmare, s-a precizat că interzicerea dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. nu se justifică, având în vedere că inculpatul nu a săvârşit infracţiunea folosindu-se de o funcţie pe care o ocupa, o profesie pe care o exercita sau de o activitate pe care o desfăşura.
S-a mai arătat că interdicţia, ca pedeapsă complementară, a drepturilor părinteşti şi a dreptului de a fi tutore sau curator, este, în cazul de faţă, nejustificată, Tribunalul apreciind că activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului nu probează că acesta ar fi inapt să exercite în concordanţă cu interesele persoanelor ocrotite, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen.
La stabilirea duratei interzicerii acestor drepturi, Tribunalul a avut în vedere criteriile expuse cu ocazia individualizării pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., Tribunalul a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 5 ani închisoare, individualizarea pedepsei accesorii făcându-se în raport de aceleaşi elemente ca şi în cazul pedepsei complementare.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. rap. la art. 83 C. pen., instanţa a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 46056/3/2009, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 46056/3/2009, şi, în consecinţă, a cumulat aritmetic pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală sus-menţionată, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.
În baza art. 35 C. pen., Tribunalul a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.
În baza art. 71 C. pen., Tribunalul a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 7 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen., Tribunalul a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 4 iulie 2012, la zi, dar şi reţinerea din data de 22 octombrie 2009, dispusă în procesul penal în care s-a pronunţat de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală Sentinţa penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010, definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul S.M., solicitând achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., cu argumentarea că nu a primit efectiv suma de bani ce i-a fost oferită cu ocazia organizării flagrantului şi că nu avea cum să traficheze influenţă asupra funcţionarilor din Primăria Constanţa întrucât nu s-a identificat niciun funcţionar care să ia aceşti bani şi nici nu s-a discutat cu niciun funcţionar din cadrul primăriei pentru a se interveni în obţinerea hărţii cadastrale.
Inculpatul a mai arătat că întreaga acuzaţie a fost construită numai pe baza convorbirilor telefonice din care nu rezultă însă în mod clar săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă întrucât există echivoc asupra persoanei care dă mită şi a celei care o primeşte.
Într-o a doua variantă a apărării, inculpatul a solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că în cauză nu este îndeplinită condiţia ca persoana care urmează să beneficieze de favoruri să aibă impresia clară că poate fi ajutată, motiv pentru care în speţă se poate vorbi despre instigarea la dare de mită pentru denunţătorul P., având în vedere că inculpatul l-a dus pe denunţător inclusiv la cabinetul avocatului M.A., unde au discutat atât despre speţă cât şi despre contracte ulterioare, astfel încât toate demersurile inculpatului s-au încadrat în limitele legalităţii.
În subsidiar, inculpatul a solicitat aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta dedusă judecăţii, cu aplicarea art. 861 pct. 1 lit. a) şi pct. 2 C. pen., art. 52, art. 72, art. 74 pct. 1 lit. a) şi c) şi art. 76 pct. 1 lit. b) toate C. pen., susţinând, totodată, că în cauză sunt incidente disp. art. 40 alin. (1) C. pen., fiind aplicabile regulile concursului de infracţiuni prev. de art. 34 pct. 1 lit. b) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 86/A din 9 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În considerentele acestei hotărâri, instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe referitoare la conţinutul constitutiv al infracţiunii deduse judecăţii, precum şi cele referitoare la momentul consumării acesteia, reţinând că, aşa cum a arătat şi judecătorul fondului, infracţiunea de trafic de influenţă se consumă prin simpla pretindere a unei sume de bani sau a altor foloase sau prin simpla acceptare a promisiunii de daruri, intrarea în posesia acestor sume de bani, daruri, sau beneficierea efectivă de aceste foloase neconstituind o condiţie pentru angajarea răspunderii penale sub aspectul acestei infracţiuni. În aceste condiţii, faptul că la un moment dat, indiferent din iniţiativa cui (că se pretinde de către cel care face trafic de influenţă, sau că se avansează această propunere de către cumpărătorul de influenţă), s-a ajuns la un acord cu privire la remiterea unei sume de bani, a unor daruri sau la asigurarea unui folos, cu îndeplinirea cumulativă a celorlalte condiţii ale art. 25.7 C. pen., este suficient pentru angajarea răspunderii sub aspectul acestei infracţiuni. Pretinderea de bani, alte foloase, sau acceptarea de promisiuni de daruri se poate face pentru sine sau pentru altul. Influenţa asupra funcţionarului a cărui determinare de a face sau nu face un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu se doreşte, poate fi una reală, sau doar pretinsă.
Faptul că ulterior pretinderii de bani sau alte foloase, sau acceptării promisiunii de daruri, se fac demersuri, chiar şi prevăzute de lege, în vederea determinării funcţionarului în ale cărui atribuţii de serviciu intră îndeplinirea actului respectiv să facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, nu are nicio influenţă asupra consumării infracţiunii de trafic de persoane, care a avut deja loc la momentul sus-menţionatei pretinderi sau acceptări.
Astfel, fără a relua prezentarea etapelor infracţionale, astfel cum au reieşit acestea din probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, (denunţul şi declaraţiile martorului denunţător P.C.-M.I, procese-verbale de predare-primire documente de la denunţător, documente predate de denunţător, documente ridicate de la Direcţia Topografică Militară, documente predate de învinuitul J.D., documente predate de av. P.D., declaraţiile inculpatului S.M., declaraţiile învinuitului, ulterior, martor J.D., declaraţiile învinuitei, ulterior martoră C.R., declaraţiile martorului B.A., declaraţiile martorului C.E., declaraţiile martorului A.M., declaraţiile martorului P.S., procese-verbale de redare, în temeiul art. 913 C. proc. pen. a conţinutului înregistrării audio-video a dialogurilor purtate în mediul ambiental la datele de 17 mai 2012, 23 mai 2012, 31 mai 2012, planşe foto privind întâlnirile dintre învinuiţi şi inculpat din datele de 23 mai 2012, 24 mai 2012, procese-verbale de redare, în temeiul art. 913 C. proc. pen. a conţinutului convorbirilor telefonice dintre denunţător, martori, învinuiţi şi inculpate, 6 suporţi optici conţinând înregistrări ale convorbirilor telefonice purtate între învinuiţii şi inculpatul din dosar, 4 suporţi optici conţinând înregistrări audio şi audio-video ale unor convorbiri purtate în mediul ambiental, înregistrare ambientală audio-video a dialogului purtat de către P.C., M.L cu S.M., la data de 31 mai 2012 între orele 13:54 - 14:06 în Bucureşti), instanţa de apel a apreciat că esenţială pentru reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii de trafic de influenţă este înregistrarea convorbirii purtate în mediu ambiental de către denunţător şi inculpat, la data de 17 mai 2012, redată în conţinutul procesului-verbal aflat la dosar. Din această convorbire a rezultat, aşa cum a observat şi prima instanţă, că inculpatul nu se referă la încheierea unui contract referitor la suma de 20.000 de euro, ci la un contract prin care, în schimbul demersurilor constând în exercitarea acţiunilor în justiţie, întabulare, efectuate cu concursul unei case de avocatură cunoscute de inculpat, acestuia să îi revină o parte determinată de părţile contractante, din preţul de vânzare al terenului în cauză.
Totodată, s-a apreciat că pretinsa provocare a denunţătorului nu poate fi reţinută, în condiţiile în care este evident că denunţătorul nu-l putea determina în vreun fel pe inculpat să pretindă că ar avea indirect influenţă asupra unui funcţionar din cadrul Primăriei Constanţa, apt, în virtutea atribuţiilor de serviciu, să le elibereze harta dorită, această susţinere fiind întru totul alegerea inculpatului, modificarea declaraţiei denunţătorului în faţa instanţei neputând împiedica stabilirea situaţiei de fapt, faţă de caracterul neechivoc al elementelor de fapt rezultând din convorbirea în mediu ambiental din data de 17 mai 2012.
Mai mult, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de apel a apreciat că verificarea de către inculpat, la data de 23 mai 2012, prin sondaj, a autenticităţii bancnotelor în valoare totală de 20.000 de euro sau demersurile pentru intrarea în posesia hărţii, prin implicarea unui număr mai mare de persoane, sunt evenimente ulterioare consumării infracţiunii şi tocmai datorită acestui lucru, faptul că inculpatul s-a limitat doar să verifice autenticitatea bancnotelor şi nu a intrat în posesia lor nu afectează în niciun fel reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii de trafic de influenţă, neputându-se vorbi despre aşa-zisa eşuare a flagrantului, invocată de apărare, atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel.
Aşadar, în raport de considerentele enunţate, solicitarea inculpatului de achitare pe temeiul prev. de art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. a fost respinsă, constatându-se că aceasta nu are suport probator.
Referitor la apărarea subsidiară a inculpatului, vizând reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, precum şi reţinerea disp. art. 40 alin. (2) C. pen., iar nu a disp. art. 37 lit. a) C. pen., în raport de condamnarea anterioară, instanţa de apel a reţinut că fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită la data de 17 mai 2012, înăuntrul termenului de încercare de 4 ani al suspendării sub supravegherea executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 46056/3/2009, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei în Dosarul cu nr. 46056/3/2009.
În consecinţă, în mod corect prima instanţă, în baza art. 86 alin. (1) C. pen. rap. la art. 83 C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 46056/3/2009, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 46056/3/2009, şi, în consecinţă, a cumulat aritmetic pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa apelată, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa sus-menţionată, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.
Totodată, s-a reţinut că la individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., printre care gravitatea infracţiunii de trafic de influenţă, care alături de celelalte infracţiuni de corupţie, slăbesc încrederea populaţiei în categoria funcţionarilor, în exercitarea cu onestitate a atribuţiilor de serviciu, ceea ce impune o severitate sporită în procesul de individualizare a pedepsei pentru această categorie de infracţiuni, pentru ca pedeapsa să îşi poată îndeplini nu doar funcţia de prevenţie specială, ci şi pe cea de prevenţie generală.
Pe de altă parte, instanţa de fond a avut în vedere şi aspectul grav al comiterii faptei ce face obiectul prezentei cauze la scurt timp după ce în privinţa inculpatului rămăsese definitivă o condamnare la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, beneficiul suspendării executării pedepsei, acordat de instanţa supremă, pentru o infracţiune destul de gravă, ca efect al convingerii că inculpatul se poate îndrepta şi fără executarea efectivă a pedepsei aplicate (în condiţiile în care, Curtea de Apel, desfiinţând în parte sentinţa Tribunalului Bucureşti, înlăturase aplicarea art. 861 - 864 C. pen., şi executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate, de 3 ani închisoare), fiind desconsiderat de inculpat, care nu a înţeles decât că este liber să îşi reia activitatea infracţională.
În aceste condiţii, s-a concluzionat că recidiva este un semnal că implicarea anterioară a celui în cauză într-un proces penal, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, nu au fost de natură să producă o modificare a modului de raportare a acestuia la normele de convieţuire socială, ceea ce reclamă o reflectare adecvată în pedeapsa aplicată pentru infracţiunea ce constituie al doilea termen al recidivei.
Totodată, s-a reţinut că la individualizarea pedepsei, prima instanţa a avut în vedere şi nivelul sumei vehiculate în cauză, de 20.000 de euro, atitudinea constant nesinceră avută de inculpat pe parcursul procesului, dar şi situaţia familială a inculpatului, aşa cum rezultă aceasta din înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar.
Ca urmare, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată.
Şi împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.M..
Deşi inculpatul a beneficiat de asistenţă juridică din partea unui apărător ales de la primul termen de judecată fixat în cauză, 28 mai 2013, calea de atac a fost motivată abia la data de 13 octombrie 2013, prin transmiterea la dosarul cauzei, pe e-mail, a motivelor de recurs formulate de cel de al doilea apărător ales al recurentului inculpat, acelaşi document fiind transmis şi prin poştă la data de 16 octombrie 2013.
Deopotrivă, motivele de recurs formulate de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat au fost transmise la dosarul cauzei la data de 17 octombrie 2013.
În cuprinsul motivelor de recurs formulate de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, cuprinse în memoriul aflat la dosar recurs, s-a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reducerea corespunzătoare pedepsei aplicate inculpatului, urmare reevaluării circumstanţelor reale ale cauzei şi a celor vizând persoana inculpatului.
În cuprinsul motivele de recurs formulate de apărătorul ales al recurentului inculpat (avocat M.A.), aflate la dosar recurs, fără a fi încadrate în drept, se reiterează criticile formulate în apel, solicitându-se achitarea inculpatului pe temeiul prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen. cu argumentarea că nu a primit efectiv suma de bani ce i-a fost oferită cu ocazia organizării flagrantului şi că nu avea cum să traficheze influenţă asupra funcţionarilor din Primăria Constanţa întrucât nu s-a identificat niciun funcţionar care să ia respectivii bani şi nici nu s-a discutat cu niciun funcţionar din cadrul primăriei pentru a se interveni în obţinerea hărţii cadastrale.
Se mai arată că întreaga acuzaţie a fost construită numai pe baza convorbirilor telefonice din care nu rezultă însă în mod clar săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă întrucât există echivoc asupra persoanei care dă mită şi a celei care o primeşte.
Deopotrivă, se arată că în cauză s-au încălcat dispoziţiile art. 261 din Legea nr. 78/2000, din actele dosarului rezultând cu certitudine faptul că martorul denunţător l-a provocat pe inculpat să săvârşească infracţiunea dedusă judecăţii, iniţiativa comiterii acesteia neaparţinându- i acestuia din urmă.
La termenul de dezbateri din 22 octombrie 2013, urmare schimbării atitudinii procesuale a inculpatului care a susţinut că recunoaşte în integralitate fapta săvârşită, apărătorul ales a renunţat la motive scrise de recurs, solicitând, în sfera cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei ca urmare a unei adecvate evaluări a datelor privind persoana acestuia, în special a perspectivelor reale de reintegrare socială care transpar din actele în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei.
În argumentare, apărătorul a reiterat aspectele prezentate în scris, susţinând că în favoarea inculpatului trebuia reţinută scuza provocării întrucât s-au încălcat dispoziţiile art. 261 din Legea nr. 78/2000, din actele dosarului rezultând cu certitudine faptul că martorul denunţător l-a provocat pe inculpat să săvârşească infracţiunea dedusă judecăţii, iniţiativa comiterii acesteia neaparţinându-i acestuia din urmă.
A mai arătat că în cauză au fost încălcate dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului întrucât s-au obţinut tehnici ascunse pentru obţinerea de probe care să susţină acuzare.
În concluzie, apărătorul a reiterat solicitarea de admitere a recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei aplicate inculpatului ca urmare a unei adecvate evaluări a datelor privind persoana acestuia şi a circumstanţelor reale ale cauzei, arătând că aceasta este singura soluţie care se impune în raport de schimbarea poziţiei procesuale a inculpatului, învederată la începutul pledoariei.
La acelaşi termen de judecată, în susţinerea aspectelor susţinute oral, apărătorul recurentului inculpat a depus la dosarul cauzei un set de acte în circumstanţiere şi, deşi a invocat existenţa dovezii înregistrării unui denunţ al inculpatului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, nu a depus la dosarul cauzei înscrisul doveditor.
Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prioritar, se constată că în raport de data pronunţării deciziei atacate, 9 aprilie 2013, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Totodată, se constată că inculpatul nu a motivat recursul în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., motivele de recurs fiind depuse abia la data de 13 octombrie 2013 (data depunerii motivelor de recurs formulate de apărătorul ales), deci după primul termen de judecată fixat în cauză, 10 septembrie 2013.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., Înalta Curte nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385 alin. (2) C. proc. pen.
Cu toate acestea, chiar dacă s-ar trece peste aspectul anterior arătat, se constată că recurentul inculpat S.M. a invocat critici care, în realitate, nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., întrucât acestea vizează reducerea pedepsei aplicate inculpatului ca urmare a unei adecvate evaluări a datelor privind persoana acestuia şi a circumstanţelor reale ale cauzei, în special a poziţiei de recunoaştere a faptelor adoptată la termenul de dezbateri din recurs.
Or, individualizarea pedepsei şi a modului de executare a acesteia sunt chestiuni de apreciere asupra mai multor circumstanţe, operaţiune care, chiar dacă se efectuează pe baza unor criterii legale, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, astfel încât nu pot fi supuse examenului instanţei de recurs.
Se apreciază însă că aspectele invocate de recurentul inculpat ar fi putut fi examinate de către instanţa de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de forma anterioară a textului art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., potrivit cu care hotărârile erau supuse casării "în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Urmare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, incidenţă în cauză, textul anterior menţionat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situaţiei când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.
Ca urmare, în raport de natura criticilor invocate de inculpat, anume greşita individualizare a pedepsei aplicate, rezultă cu evidenţă că acestea nu se circumscriu nici cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. .2/2013.
De asemenea, se are în vedere şi împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunţată în faza procesuală a apelului.
În consecinţă, în raport de aspectele anterior menţionate, se constată că susţinerile inculpatului privind greşita individualizare a pedepsei nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. şi nici celui prevăzut de art 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Ca urmare, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. şi, având în vedere faptul că acesta se află în culpă procesuală, îl va obliga, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 86/A din 9 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea din data de 22 octombrie 2009, dispusă în procesul penal care a fost soluţionat prin Sentinţa penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, precum şi timpul reţinerii şi arestării preventive de la 4 iulie 2012 la 22 octombrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3217/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3215/2013. Penal. Omorul deosebit de grav... → |
|---|
