ICCJ. Decizia nr. 3219/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3219/2013
Dosar nr. 6620/91/2012
Şedinţa publică din 22 octombrie 2013
Asupra recursului penal de faţă:
Prin Sentinţa penală nr. 36 din 18 februarie 2012 a Tribunalului Vrancea, secţia penală, s-a dispus condamnarea inculpatului I.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (2) C. pen. şi la art. 76 alin. (2) C. pen.
În latură civilă, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 141,12 lei cu titlu de despăgubiri civile către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea, plus dobânzile legale începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 86 C. proc. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 6 ani, calculat conform art. 862 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
S-a stabilit ca organ de supraveghere Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea.
În baza art. 86 C. pen. s-au stabilit în sarcina inculpatului următoarele obligaţii:
- să se prezinte la datele fixate de serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui topor.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, în urma evaluării probatoriului administrat în cursul urmăririi penale şi a declaraţiilor de recunoaştere ale inculpatului care a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen., prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 19 august 2012, în jurul orei 15,00, partea vătămată A.I. a fost sunat pe telefonul său mobil de către inculpat care l-a invitat la el acasă pentru a consuma băuturi alcoolice.
Întrucât la locuinţa părţii vătămate se afla şi prietenul acestuia, B.S., au mers împreună la locuinţa inculpatului unde, în bucătăria de vară, au fost serviţi cu o cafea pe care a pregătit-o A.M..
La scurt timp, aceasta a intrat în casă, fiind urmată imediat de inculpatul I.A. care, fără niciun motiv, a exercitat acte de violenţă asupra concubinei sale. Ţipetele acesteia au fost auzite de fratele ei, A.I., care a intrat în cameră şi a văzut-o pe sora sa căzută pe podea, sângerând la nivelul gurii.
Inculpatul ţinea în mână un fund de lemn, iar în cealaltă un pahar ciobit la partea superioară. La întrebarea părţii vătămate: "Ce măi, m-ai chemat la tine să văd cum o baţi pe sora mea", inculpatul nu a răspuns, însă s-a îndreptat ameninţător spre A.I. cu intenţia de a-l lovi cu paharul la nivelul feţei.
Ca urmare, acesta din urmă a ieşit din încăpere, fiind urmat îndeaproape de inculpat care se afla în S.e de ebrietate. A.I. l-a împins pe inculpat cu ambele mâini, astfel că acesta a căzut pe pământ, în faţa casei.
Pentru a aplana starea conflictuală, A.I. s-a îndreptat către poartă, înaintea lui plecând şi martorul B.S..
În aceste împrejurări, inculpatul I.A. a luat un topor şi a plecat imediat după A.I.. în momentul în care l-a ajuns din urmă, aproape de poartă, inculpatul a ridicat toporul cu intenţia de a-l lovi în cap. Intenţia inculpatului a fost însă sesizată de martorul B.S. care a strigat către A.I. "măi, vezi că te omoară". Auzind atenţionarea, A.I. s-a întors imediat cu faţa către inculpat, a ridicat mâna dreaptă deasupra capului, pentru a se apăra, astfel că lovitura aplicată cu lama toporului i-a secţionat în totalitate policele.
Inculpatul a continuat agresiunea, aplicându-i încă două lovituri cu toporul, una lezând zona toracică dreaptă, iar cealaltă faţa anterioară a umărului drept.
Conflictul a fost întrerupt de martorul B.S. care i-a luat inculpatului topul din mână, ulterior predându-l organelor de poliţie.
Constatând că fapta temeinic dovedită prin probatoriul administrat în cauză întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. şi că vinovăţia-inculpatului este deopotrivă probată, prima instanţă a procedat la condamnarea inculpatului la pedeapsa cu închisoarea, la individualizarea acesteia fiind avute în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea care a criticat modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului arătând că, în condiţiile reţinerii în favoarea acestuia de circumstanţe atenuante, instanţa de fond era obligată să reducă pedeapsa sub limita minimă 3 ani şi 4 luni închisoare, calculată conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu respectarea art. 76 alin. (2) C. pen.
S-a mai arătat că, raportat la periculozitatea deosebită a inculpatului, se impune ca pedeapsa aplicată acestuia să fie executată în regim penitenciar.
În consecinţă, parchetul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, aplicarea unei pedepse majorate, cu executare în regim penitenciar.
Totodată, s-a solicitat dispunerea confiscării toporului folosit la comiterea agresiunii.
La termenul de judecată din 10 aprilie 2013, reprezentantul parchetului a invocat ca motiv suplimentar de apel greşita reţinere de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, în raport de gravitatea deosebită a faptei şi modalitatea de săvârşire a acesteia.
Prin Decizia penală nr. 102 din 10 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva Sentinţei penale nr. 36 din 18 februarie 2013 a Tribunalului Vrancea, s-a desfiinţat, în totalitate, sentinţa apelată, iar în rejudecare:
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul I.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui topor, conform procesului-verbal din 25 septembrie 2012.
S-a constat că prejudiciul în sumă de 6.000 lei, creat părţii vătămate A.I., a fost acoperit, prin plată.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 141,12 lei, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la data plăţii, către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vrancea, respectiv la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare la fond.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că deşi prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului I.A. în săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., aceasta fiind dovedite, dincolo de orice îndoială rezonabilă, prin materialul probator administrat în cauză (procesul-verbal din 19 august 2012 de deplasare la faţa locului, în urma sesizării prin S.N.N.A.U. şi de ridicare de la numitul B.S., care se afla cu victima în momentul agresiunii, a unui topor, cu care A.I. a afirmat că a fost lovit de inculpat; certificat medico-legal din 27 august 2012 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vrancea, din care reiese că A.I. a prezentat leziuni de natură traumatică ce s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor - despicător şi care puteau data din 19 august 2012, necesitând 25 - 30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în timp ce amputaţia posttraumatică a policelui drept constituie infirmitate fizică permanentă; declaraţiile părţii vătămate A.I.; declaraţia martorului B.S.; înscrisuri medicale şi planşă fotografică; declaraţia martorului B.R. care a arătat că în după amiaza zilei de 19 august 2012, i-a acordat primul ajutor lui A.I., acestuia fiindu-i amputat degetul de la mâna dreaptă; declaraţia inculpatului I.A., dată în faţa primei instanţe, prin care a arătat că recunoaşte în totalitate fapta descrisă în actul de acuzare şi că doreşte ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale; adresa din 14 ianuarie 2013 emisă de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea în care se arată că suma reprezentând cheltuielile ocazionate cu transportul lui A.I. este de 141,12 lei la care solicită şi dobânda legală) hotărârea pronunţată este netemeinică şi nelegală ca urmare a greşitei reţineri în favoarea inculpatului de circumstanţe atenuante şi a aplicării disp. art. 861 C. pen., respectiv a încălcării dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. proc. pen..
S-a reţinut în acest sens că, prin reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), b), c) C. pen., instanţa trebuia să coboare pedeapsa sub minimul special rezultat din aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., respectiv sub limita de 3 ani şi 4 luni închisoare, sancţiunea de 4 ani închisoare fiind, ca urmare, nelegală.
Totodată, s-a apreciat că sentinţa apelată este netemeinică ca urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, respectiv ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen., reţinându-se că, date fiind gradul ridicat de pericol social al faptei comise - rezultând din împrejurarea că inculpatul a acţionat fără nicio ezitare, viaţa părţii vătămate fiind salvată numai datorită intervenţiei martorului B.S., a concubinei lui I.A. şi a reacţiilor instinctuale şi rapide ale acesteia -, agresivitatea inculpatului şi urmarea produsă, respectiv o infirmitate fizică permanentă cauzată părţii vătămate, în favoarea inculpatului nu pot fi reţinute circumstanţele atenuante prev. de art. 74 C. pen., impunându-se aplicarea unei pedepse în limite legale şi cu executare în regim de detenţie.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei s-a precizat că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, chiar dacă presupune o serie de obligaţii, nu este în măsură să asigure atingerea scopului educativ-preventiv al sancţiunii în speţa de faţă şi să creeze o atitudine responsabilă a inculpatului în raport cu valorile sociale protejate de lege.
Ca urmare, în raport de aspectele prezentate şi luând în considerare toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală pozitivă şi acoperirea prejudiciului menţionat de partea vătămată A.I., instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 ani închisoare, situată prin cuantum în interiorul limitelor rezultate din aplicarea art. 320 C. proc. pen.
Sub aspectul laturii civile, instanţa de apel a constatat întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită, prejudiciu, vinovăţie, legătură de cauzalitate) în raport cu partea civilă Serviciul de Ambulanţă Vrancea, pentru suma de 141,12 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate cu transportul părţii vătămate A.I., la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii.
Totodată, a constatat că prejudiciul evaluat de partea vătămată la suma de 6.000 lei a fost acoperit de inculpat prin plată şi că motivul privind confiscarea toporului folosit la săvârşirea faptei nu a mai fost susţinut la termenul de dezbateri întrucât în hotărârea primei instanţe exista dispoziţia de confiscare.
Cu toate acestea, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a calculat greşit cheltuielile judiciare către stat, omiţând a include în acestea şi cuantumul cheltuielilor aferente urmăririi penale, în valoare de 150 lei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.A. care şi-a motivat calea de atac în chiar cuprinsul cererii declarative de recurs, respectând astfel dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În cuprinsul motivelor scrise de recurs, fără a invoca vreun temei legal, inculpatul I.A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen., arătând că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi în condiţiile suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, date fiind elementele care circumstanţiază persoana sa, respectiv conduita procesuală sinceră şi corectă adoptată pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că fapta a fost comisă pe fondul consumului de alcool, faptul acoperirii prejudiciului cauzat părţilor vătămate A.I., Spitalul Comunal Vidra şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vrancea, respectiv împrejurarea că s-a împăcat cu partea vătămată care este fratele viitoarei sale soţii.
La termenul de dezbateri din 22 octombrie 2013, reiterând motivele scrise de recurs, apărătorul recurentului inculpat a invocat disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen., arătând că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi în condiţiile suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, date fiind elementele care circumstanţiază persoana inculpatului, respectiv conduita procesuală corectă adoptată de acesta pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, faptul acoperirii prejudiciului cauzat părţilor vătămate A.I. şi Spitalul Comunal Vidra, respectiv împrejurarea că inculpatul s-a împăcat cu partea vătămată.
Examinând recursul declarat de inculpatul I.A. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prioritar, se constată că în raport de data pronunţării deciziei atacate, 10 aprilie 2013, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Totodată, se constată că inculpatul a motivat recursul în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., respectiv chiar în cuprinsul cererii declarative de recurs, astfel încât Înalta Curte va lua în analiză cazul de casare invocat.
În cadrul analizei, Înalta Curte constată că inculpatul a criticat în recurs modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanţa de apel, solicitând, în sfera cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului, în condiţiile art. 861 C. pen.
Raportat la cazul de casare invocat, se constată că Legea nr. 2/2013 a impus restricţii severe în ceea ce priveşte posibilitatea atacării pe calea recursului a hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi instanţa de apel, limitând totodată posibilitatea instanţei de recurs de a examina cauza sub aspectul situaţiei de fapt şi a chestiunilor de apreciere, aşa încât caracterul devolutiv al recursului vizează doar chestiunile de drept.
Or, individualizarea pedepsei şi a modului de executare a acesteia reprezintă o chestiune de apreciere, fiind atributul exclusiv al instanţei de fond şi al instanţei de apel. Aceasta nu se încadrează în categoria aspectelor de drept, ci implică aprecierea asupra mai multor circumstanţe, operaţiune care, chiar dacă se efectuează pe baza unor criterii legale, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., neputând fi, prin urmare, supusă examenului instanţei de recurs.
Drept urmare, deşi cazul de casare invocat de inculpat poate fi avut în vedere de către instanţa de recurs, fiind formulat în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., critica invocată nu se circumscrie acestuia.
Se apreciază însă că aspectele invocate de recurentul inculpat ar fi putut fi examinate de către instanţa de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de forma anterioară a textului art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., potrivit cu care hotărârile erau supuse casării "în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Urmare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, incidenţă în cauză, textul anterior menţionat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situaţiei când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.
Ca urmare, în raport de natura criticilor invocate de inculpat, anume greşita individualizare judiciară a modalităţii de executare a pedepsei aplicate, rezultă cu evidenţă că acestea nu se circumscriu nici cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
De asemenea, se are în vedere şi împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunţată în faza procesuală a apelului.
În consecinţă, în raport de aspectele anterior menţionate, se constată că susţinerile inculpatului privind greşita individualizare judiciară a modalităţii de executare a pedepsei nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. şi nici celui prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Ca urmare, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A..
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A. împotriva Deciziei penale nr. 102 din 10 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3406/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 3220/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
