ICCJ. Decizia nr. 3352/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3352/2013

Dosar nr. 19707/63/2011

Şedinţa publică din 31 octombrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 255 din 15 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr. 19707/63/2011 s-au dispus următoarele:

În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 347 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ. admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj.

Obligă, în solidar, inculpaţii E.I.H., domiciliat în Craiova, judeţul Dolj, cetăţean român, studii medii, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, administrator, fără antecedente penale, în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova şi M.C.A., domiciliat în Craiova, judeţul Dolj studii medii, şofer, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, inculpatul E.I.H. în solidar cu partea responsabil civilmente SC E. SRL prin lichidator judiciar M.M., iar inculpatul M.C.A. în solidar cu SC T. SRL prin lichidatorul judiciar D.G. să plătească părţii civile A.N.A.F. - D.G.F.P Dolj, suma de 485.622 RON reprezentând impozit pe profit - 221.999 RON şi TVA - 263.623 RON.

Obligă inculpatul E.I.H., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL prin lichidator judiciar M.M. să plătească părţii civile A.N.A.F. - D.G.F.P Dolj suma de 687.935 RON reprezentând impozit pe profit - 310.834 RON şi TVA - 377.101 RON.

Respinge cererea A.N.A.F - D.G.F.P. Dolj de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor E.I.H. şi M.C.A. şi ale părţilor responsabile civilmente SC E. SRL şi SC T. SRL.

Inculpatul E.I.H. a fost obligat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare statului iar inculpatul M.C.A. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune astfel prima instanţă a avut în vedere următoarele:

Inculpaţii E.I.H. şi M.C. au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul cu nr. 1127/P/2008 din data de 24 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (primul inculpat) şi respectiv pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 291 C. pen. (al doilea inculpat).

În esenţă, în fapt s-a reţinut că, în perioada anilor 2007 - 2008 inculpatul M.C.A., în calitate de administrator al SC T. SRL a întocmit şi pus la dispoziţia inculpatului E.I.H., administrator al SC E. SRL Craiova facturi fiscale prin intermediul cărora această din urmă societate comercială, atesta falsa provenienţă a mărfurilor achiziţionate (cereale).

Cantităţile de cereale proveneau în realitate din achiziţii directe de la persoane fizice, achiziţii pentru care nu au fost întocmite documente legale (borderouri de achiziţie, avize de însoţire a mărfii, tichet de cântar) fiind facturate ca provenind de la SC T. SRL. Scopul acestui mod de operare l-a constituit deducerea nelegală a TVA,, mărfurile provenite din achiziţii de la persoane fizice nefiind purtătoare de TVA.

Întrucât valoarea tranzacţiilor era mare, majoritatea se efectuau prin virament bancar, iar pentru a crea o aparenţă reală a acestora, E.I.H., în înţelegere cu administratorul SC T. SRL,. în persoana inculpatului M.C.A., vira în contul acestei societăţi comerciale contravaloarea facturilor emise, după care, în aceeaşi zi, învinuitul M.C.A. încasa sumele virate pe care le restituia inculpatului E.I.H., primind în schimb de la acesta un comision cuprins între 1 - 1,5 % din valoarea sumei tranzacţionate.

Inculpatul M.C.A. a recunoscut că toate facturile fiscale emise de SC T. SRL Craiova în favoarea SC E. SRL Craiova au fost întocmite în fals de el, la indicaţiile inculpatului E.I.H., şi puse la dispoziţia acestuia în mod direct sau prin intermediul numitului M.V.

În urma verificărilor efectuate pe relaţia SC E. SRL - SC T. SRL şi ca urmare a declaraţiilor numitului M.V. şi inculpatului M.C.A. au fost extinse cercetările privind activitatea desfăşurată de SC E. SRL în relaţia cu alte societăţi.

Prin verificările încrucişate efectuate de organele fiscale şi cercetările organelor de poliţie, s-a constatat că, inculpatul E.I.H. - în calitate de administrator al SC E. SRL - a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii mai multe facturi fiscale emise şi de alte societăţi comerciale, deşi operaţiunile înscrise în aceste acte nu reflectau realitatea, în scopul diminuării obligaţiilor fiscale astfel:

1) în perioada 01 iulie 2008 - 30 iunie 2009 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate un nr. de 11 facturi fictive ca provenind de la SC R.A. SRL Arad, privind achiziţii de cereale şi materiale de construcţii.

Din procesul-verbal nr. 42 din 19 octombrie 2010 întocmit de D.G.F.P. Arad rezultă că SC R.A. SRL Arad nu a declarat livrări de bunuri sau prestări servicii al căror beneficiar să fie SC E. SRL.

2) În perioada aprilie - iunie 2008 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate un nr. de 12 facturi fictive ca provenind de la SC C.D. SRL Braşov, privind achiziţii de cereale.

3) În perioada decembrie 2008 - iulie 2009 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate un nr. de 10 facturi fictive ca provenind de la SC I. SRL Brăila privind achiziţii de cereale. Din cercetările efectuate în cauză rezultă că societatea are ca obiect de activitate "baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor" şi nu a avut relaţii comerciale cu SC E. SRL.

4) În perioada mai 2007 - ianuarie 2008 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate mai multe facturi fictive (36) ca provenind de la S.&R. SRL, jud. Timiş, privind achiziţii de cereale şi îngrăşăminte.

5) În perioada iulie 2007 - septembrie 2009 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate un nr. de 9 facturi fictive ca provenind de la SC S.G. SRL Arad, privind achiziţii de cereale.

6) În cursul lunii decembrie 2008 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate o factură fictivă ca provenind de la SC A.S. SRL Sibiu privind achiziţii de cereale.

7) În perioada aprilie - iunie 2007 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate mai multe facturi fictive ca provenind de la SC C.C. SRL Sibiu, privind achiziţii de cereale. De asemenea, în contabilitatea SC T. SRL au fost înregistrate facturi fictive ca provenind de la aceeaşi societate, privind achiziţii de cereale.

8) În perioada 2006 - 2007 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate mai multe facturi fictive ca provenind de la SC G. SRL Bratovoieşti, SC P. SRL Craiova, SC T.L. SRL Craiova, SC P.S.S. SRL Braşov, SC C.A. SRL Caras Severin şi SC T. SRL Craiova, privind achiziţii de cereale. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că administratorii societăţilor menţionate nu au putut fi contactaţi de organele fiscale, nu funcţionează la sediul declarat, nu au depus declaraţii fiscale, întrunind caracteristicile societăţilor fantomă.

În activitatea infracţională de sustragere de la plata, taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, inculpatul E.I.H. s-a folosit şi de facturi fiscale fictive emise de societăţi comerciale controlate de el şi administrate de soţia sa - învinuita E.C. - şi anume SC G.D.O. SRL Valea Stanciului şi SC T. SRL Craiova.

9) În anul 2007 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate un nr. de 4 facturi fictive ca provenind de la SC T. SRL Craiova, privind achiziţii de cereale, materiale de construcţii şi autoturisme, societate administrată în perioada 26 februarie 2007 - 31 decembrie 2007 de învinuita E.C. şi ulterior cesionată numitului B.I.

10) În perioada 2007 - 2009 SC E. SRL a înregistrat în contabilitate un nr. de 2 facturi fictive ca provenind de la SC G.D.O. SRL Valea Standului, societate administrată de învinuita E.C., privind achiziţii de cereale.

Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a reţinut că partea vătămată A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj s-a constituit parte civilă în cauză, pe parcursul urmăririi penale, solicitând obligarea inculpaţilor. la plata sumei de 1.173.557 RON reprezentând TVA - 640.724 RON şi impozit pe profit - 532.833 RON.

Cuantumul despăgubirilor solicitate şi componenţa acestuia au fost menţinute şi cu ocazia formulării cererii de constituire de parte civilă în faţa instanţei de judecată, când A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj a solicitat obligarea celor doi inculpaţi şi la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate de la data de 21 martie 2006 până la data achitării integrale a sumei datorate.

Cu aceeaşi ocazie, partea civilă a solicitat instanţei să dispună instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor E.I.H. şi M.C. şi părţilor responsabile civilmente SC E. SRL şi SC T. SRL.

Soluţionând cauza, potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. Tribunalul Dolj, prin Sentinţa penală nr. 490 din 2 noiembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. 15682/63/2011 a dispus condamnarea inculpatului E.I.H. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. şi a inculpatului M.C.A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 320¹ alin. (5) C. proc. pen. s-a disjuns acţiunea civilă exercitată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj şi s-a fixat termen de judecată la data de 28 noiembrie 2011 reţinându-se că din cuprinsul raportului de expertiză, contabilă efectuat în cauză nu se poate stabili contribuţia efectivă a fiecăruia dintre cei doi inculpaţi la producerea prejudiciului.

Pe parcursul judecării acţiunii civile instanţa a dispus, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză.

La data de 28 mai 2012 a fost ataşat la dosarul cauzei suplimentul solicitat potrivit căruia, prin înregistrarea în evidenţa contabilă şi fiscală a facturilor fictive emise de SC T. SRL, SC E. SRL a înregistrat debite mai mici faţă de bugetul statului în sumă totală de 485.622 RON din care, impozit pe profit 221.999 RON şi TVA 263.623 RON.

La termenul din data de 11 iunie 2012 avocatul P.F. a învederat instanţei că suplimentul la raportul de expertiză întocmit nu precizează cuantumul prejudiciului provocat bugetului de stat de către inculpatul M.C.A., în calitate de reprezentant al SC T. SRL şi a formulat obiecţiuni, în acest sens.

Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată tribunalul a respins obiecţiunile formulate constatând că suplimentul la raportul de expertiză contabilă întocmit de experta M.V. a răspuns la obiectivul stabilit de instanţă şi că în sarcina inculpatului s-a reţinut că a contribuit la prejudicierea bugetului de stat în calitate de complice al inculpatului E.I.H. şi nu în calitate de autor al unei fapte prin care SC T. SRL a prejudiciat bugetul de stat.

Examinând acţiunea civilă exercitată de A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi în baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei prima instanţă a reţinut-o ca fiind întemeiată în parte, cu privire la sumele solicitate.

"Astfel s-a arătat că, potrivit raportului de expertiză şi suplimentului la acest raport, prin faptele comise cei doi inculpaţi au prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 1.173.557 RON, reprezentând TVA - 640.724 RON şi impozit pe profit - 532.833 RON iar din cuprinsul suplimentului la acest raport rezultă că inculpatul M.C.A. a contribuit la producerea acestui prejudiciu în limita sumei de 485.622 RON , reprezentând TVA -263.623 RON şi impozit pe profit - 221.999 RON,

În consecinţă, prima instanţă i-a obligat pe cei doi inculpaţi, fiecare dintre ei în solidar şi cu părţile responsabile civilmente SC E. SRL, respectiv SC T. SRL, prin lichidatorii judiciari M.M. respectiv D.G., la plata sumei de 485.622 RON compusă din TVA - 263.623 RON şi impozit pe profit - 221.999 RON.

Diferenţa dintre prejudiciul total provocat - 1.173,557 RON şi suma de 485.622 RON adică suma de 687.935 RON, reprezentând TVA - 377.102 RON şi impozit pe profit - 310.834 RON s-a stabilit că urmează a fi achitată de inculpatul E.I.H., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL prin lichidator judiciar M.M.

Referitor la accesoriile fiscale solicitate, respectiv dobânzile şi penalităţile de întârziere de la data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale, Prima instanţă a arătat că acestea reprezintă sumele suplimentare datorate pentru plata cu întârziere a impozitelor de către un contribuabil, astfel cum această noţiune este definită de art. 13 din C. fisc., obligaţiile fiscale accesorii fiind reglementate de C. proc. fisc. În această situaţie, instanţa de fond a apreciat că nu este posibilă o combinare a răspunderii civile delictuale cu răspunderea pentru neplata creanţelor aferente taxelor, impozitelor şi altor contribuţii la bugetul de stat. S-a mai arătat că, întrucât partea civilă nu a solicitat, nici în teză principală şi nici în teză subsidiară, acordarea dobânzilor legale aferente în condiţiile C. civ. (art. 1088 C. civ.) instanţa, aplicând principiul disponibilităţii părţilor instituit de art. 129 alin. (6) C. civ., nu va dispune acordarea acestor dobânzi.

În ceea ce priveşte cererea A.N.A.F. - D.G.F.P. - Dolj de instituire a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor E.I.H. şi M.C.A. precum şi asupra bunurilor mobile şi imobile ale părţilor responsabile civilmente SC E. SRL şi SC T. SRL s-au reţinut următoarele:

Măsura asigurătorie a sechestrului are ca scop necesitatea de a conferi părţii civile ori statului protecţie împotriva insolvabilităţii debitorului şi de a garanta posibilitatea unei reparări eficiente a pagubei produse prin infracţiune iar acest lucru se realizează prin indisponibilizarea bunurilor inculpatului sau ale părţii responsabile civilmente astfel încât proprietarul bunurilor să nu mai facă acte de dispoziţie până la soluţionarea definitivă a cauzei, la finalul procesului partea civilă având posibilitatea să-şi recupereze paguba prin valorificarea lor.

Scopul măsurii asigurătorii a sechestrului poate fi, totodată, realizat doar în situaţia în care inculpatul sau partea responsabilă civilmente deţin bunuri care nu sunt exceptate de lege, legea prevăzând excepţii de la regula sesizabilităţii unor bunuri.

Instanţa de fond a constatat că, nici pe parcursul urmăririi penale şi nici cu ocazia judecării cauzei de către instanţa de fond nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri mobile sau imobile asupra cărora să se poată institui măsura sechestrului, la dosarul cauzei existând dimpotrivă acte din care rezultă că cei doi inculpaţi nu deţin bunuri mobile sau imobile şi că părţile responsabile civilmente se află în procedura lichidării judiciare.

S-a mai arătat că măsura nu poată fi dispusă, cu caracter de generalitate, asupra unor bunuri care ar putea intra în patrimoniul inculpatului sau al părţii responsabile civilmente în viitor şi, în consecinţă, cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul E.I.H. şi partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj.

În apelul Parchetului sentinţa a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie invocându-se următoarele aspecte:

- în mod greşit s-a respins cererea de acordare către partea civilă a penalităţilor şi majorărilor de întârziere. În acest sens s-a arătat că recuperarea prejudiciului presupune nu doar acoperirea pagubei efective şi a beneficiului nerealizat care, în speţă, este reprezentat de majorările şi penalităţile de întârziere, prevăzute de legislaţia fiscală.

- în mod greşit prima instanţă a respins cererea privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor şi părţilor responsabile civilmente. În acest sens s-a menţionat că s-a făcut o confuzie între instituirea măsurii şi aducerea ei la îndeplinire şi că dispoziţiile legale în materie nu prevăd obligativitatea pentru instanţă de a cunoaşte bunurile asupra cărora urmează să dispună măsura. Singura obligaţie a instanţei este doar aceea de a indica suma până la concurenţa căreia ar urma să fie instituit sechestrul iar identificarea în concret a bunurilor este competenţa organului care aduce această măsură la îndeplinire.

S-a mai arătat că prima instanţă nu a depus nicio diligenţă pentru a verifica dacă inculpaţii sau părţile responsabile civilmente deţin bunuri în proprietate, mai ales că luarea măsurii asigurătorii este obligatorie în cazul infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Instanţa de fond a omis să dispună anularea celor 20 de facturi falsificate de către inculpatul M.C.A.

În acest sens s-a menţionat că, chiar dacă nu există constituire ca parte civilă instanţa este obligată să se pronunţe şi asupra restabilirii situaţiei anterioare prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.

Cu ocazia dezbaterilor asupra apelurilor formulate, reprezentantul Ministerului Public nu a mai susţinut acest motiv de apel.

În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul E.I.H., acesta a fost motivat oral, invocându-se greşita calculare a prejudiciului.

Astfel, în esenţă, s-a arătat faptul că, aşa cum s-a menţionat şi în rechizitoriu, a achiziţionat acele cereale de la persoane fizice - deci a plătit anumite sume de bani pentru ele - astfel că este incorect a se considera că întreaga sumă cu care le-a vândut reprezintă profit.

Partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj a criticat sentinţa primei instanţe invocând nelegalitatea şi netemeinicia sub următoarele aspecte:

În esenţă s-a arătat că în mod nelegal prima instanţă a respins acordarea majorărilor de întârziere prevăzute de art. 119 şi 120 C. proc. fisc. S-a menţionat că nu sunt aplicabile disp. C. civ. (vechi - n.n.) privind solicitarea de dobânzi legale, întrucât prejudiciul produs bugetului de stat este de natură fiscală.

În al doilea rând s-a arătat că în mod greşit s-a respins cererea privind instituirea măsurii sechestrului asigurător deoarece nu era obligatorie identificarea, în prealabil, a bunurilor pe care le deţin inculpaţii şi părţile responsabile civilmente. S-a menţionat că măsurile asigurătorii produc efecte şi pentru viitor şi, chiar dacă la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, inculpatul nu are bunuri, ca urmare a instituirii sechestrului asigurător creditorul are posibilitatea de a pune în aplicare această măsură, oricând în viitor, odată cu identificarea unor bunuri în patrimoniul debitorului.

Prin Decizia penală nr. 382 din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul Parchetului şi al părţii civile A.N.A.F. - D.G.F.P.S. Dolj declarate împotriva Sentinţei penale nr. 255 din 15 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr. 19707/63/2011, a respins apelul inculpatului E.I.H., declarat împotriva aceleiaşi sentinţe.

A desfiinţat în parte sentinţa în sensul că obligă pe ambii inculpaţi, în solidar cu părţile responsabile civilmente şi la majorări de întârziere la sumele stabilite de instanţa de fond, majorări ce se vor calcula de la data 21 martie 2006 până la data achitării integrale şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Analizând apelurile formulate în raport cu actele şi lucrările dosarului instanţa a constatat următoarele:

1. Referitor la apelul inculpatului - criticile formulate de acesta sunt nefondate.

Într-adevăr, în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că a achiziţionat acele cantităţi de cereale de la persoane fizice şi, ulterior, a utilizat facturi fictive pentru a crea aparenţa cumpărării cerealelor de la persoane juridice şi a-şi deduce astfel cheltuielile şi TVA-ul.

Cu toate acestea, în mod just, la calculul prejudiciului nu i s-au luat în considerare eventualele sume plătite pentru achiziţionarea acestor cereale.

Inculpatul E.I.H. nu a ţinut însă niciun fel de evidenţă a acestor achiziţii, iar ceea ce s-a reţinut în actul de sesizare se bazează exclusiv pe propriile declaraţii, nefiind făcută nicio dovadă în sensul de când, cum şi cu cât a cumpărat acele cereale.

Prin urmare, în condiţiile în care nu au fost întocmite documentele justificative în sensul celor menţionate de Ordinul MF nr. 3.512/2008 şi ale C. fisc., la calculul impozitului pe profit şi a TVA-ului nu se poate lua în calcul nicio deducere.

2. În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P.

Dolj, instanţa de apel a constatat că este fondat în parte, în ceea ce priveşte neacordarea majorărilor de întârziere.

Astfel, în practica judiciară s-a reţinut că, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, prin prejudiciu produs se înţelege nu doar paguba efectivă (lucrum cessans) constând în obligaţiile fiscale ci şi beneficiul nerealizat (damnum emergens), reprezentat de majorările de întârziere calculate conform C. proc. fisc., (a se vedea în acest sens Decizia penală. nr. 4.144 din 6 decembrie 2011 a ÎCCJ).

Acest lucru rezultă din disp. art. 119 şi 120 C. proc. fisc. care nu fac distincţie după cum neachitarea la termen a obligaţiilor de plată se datorează unei simple culpe sau intenţiei (evaziunii fiscale). Mai mult, se poate spune că, din moment ce potrivit C. proc. fisc., se datorează majorări de întârziere pentru neplata la scadenţă din culpă a obligaţiilor fiscale, cu atât mai mult acest lucru se impune în cazul neachitării cu intenţie.

Instanţa de apel a apreciat ca nefondată critica părţii civile referitoare la neluarea măsurii asigurătorii.

Deşi art. 11 din Legea nr. 241/2005 prevede, într-adevăr, obligativitatea luării de măsuri asigurătorii în cazul comiterii unei infracţiuni de evaziune fiscală, aceste dispoziţii nu pot fi privite decât în coroborare cu dispoziţiile C. proc. pen.

Astfel, instanţa de apel a apreciat că, în cazul sechestrului, măsura nu poate purta decât asupra bunurilor existente la momentul înfiinţării acestuia, după cum rezultă din dispoziţiile art. 165 - 166 C. proc. pen. care reglementează procedura într-o asemenea situaţie. Potrivit acestor prevederi legale, organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice şi să evalueze bunurile sechestrate, putând dispune şi ridicarea bunurilor, iar procesul-verbal de sechestru cuprinde descrierea amănunţită a bunurilor sechestrate şi menţionarea valorii acestora. Pe cale de consecinţă, sechestrul nu poate purta decât asupra bunurilor existente, a căror descriere şi evaluare este posibilă la momentul înfiinţării acestei măsuri, nu şi asupra bunurilor viitoare.

O singură excepţie ar putea exista de la această regulă - bunurile urmăribile, datorate debitorului ori deţinute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, dar în temeiul unor raporturi juridice deja existente pe care organul de urmărire penală sau instanţa le cunoaşte.

Şi măsurile asigurătorii, ca orice limitări ale unor drepturi ce ţin de persoană (dreptul de proprietate) trebuie să se supună unei cerinţe a proporţionalităţii şi mai ales previzibilităţii, acesta fiind motivul pentru care nu se poate dispune o măsură de sechestru, la modul general asupra bunurilor ce vor intra în viitor în patrimoniul inculpatului.

Ori, în speţa de faţă, se reţine că însăşi rechizitoriul menţionează că "nu au fost identificate bunuri care să facă obiectul sechestrului" iar partea civilă nu face vreo dovadă contrară în sensul celor reţinute.

3. În ceea ce priveşte apelul Parchetului, în lumina celor arătate mai sus, s-a constatat ca fiind fondat primul motiv de apel şi nefondat cel de-al doilea, cu argumentele invocate.

Cât priveşte cel de-al treilea motiv de apel, nesusţinut, instanţa a constatat că obiectul dosarului de faţă l-a constituit doar latura civilă privind acţiunea civilă formulată de A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj, disjunsă din dosarul penal iniţial.

Cu alte cuvinte, instanţa de fond nu s-a învestit şi cu restabilirea situaţiei anterioare prin anularea ca fiind false a facturilor întocmite de inculpatul M.C.A., aceea latură civilă rămânând alăturată dosarului penal iniţial.

Împotriva deciziei penale nr. 382 din 12 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Craiova, în termen legal, partea civilă a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor şi ale părţilor responsabile civilmente.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de partea civilă nu este fondat.

Măsurile asigurătorii, ca orice limitări ale unor drepturi ce ţin de persoană (dreptul de proprietate), trebuie să se supună unei cerinţe a proporţionalităţii şi mai ales previzibilităţii, acesta fiind motivul pentru care nu se poate dispune o măsură de sechestru, la modul general, asupra bunurilor ce vor intra în viitor în patrimoniul inculpatului.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de evaziune fiscală, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, însă aceste dispoziţii trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 163 - 166 C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 163 alin. (2) C. proc. pen., măsurile asigurătorii, în vederea reparării pagubei, se pot lua asupra bunurilor inculpatului şi al persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 165 alin. (1) C. proc. pen., organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice şi să evalueze bunurile sechestrate.

Potrivit acestor prevederi legale, organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice şi să evalueze bunurile sechestrate, putând dispune şi ridicarea bunurilor, iar procesul-verbal de sechestru cuprinde descrierea amănunţită a bunurilor sechestrate şi menţionarea valoni acestora. Pe cale de consecinţă, sechestrul nu poate purta decât asupra bunurilor existente, a căror descriere şi evaluare, este posibilă la momentul înfiinţării acestei măsuri, nu şi asupra bunurilor viitoare; legea prevede şi excepţii de la această regulă, respectiv situaţia, bunuri urmăribile, datorate debitorilor ori deţinute în numele lor de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, dar în temeiul unor raporturi juridice deja existente pe care organul de urmărire penală sau instanţa le cunoaşte.

Prin urmare, în mod corect, ambele instanţe, au constatat că, în cazul sechestrului, măsura nu poate purta decât asupra bunurilor existente la momentul înfiinţării acestuia şi că, nici pe parcursul urmăririi penale şi nici cu ocazia judecării cauzei de către instanţa de fond nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri mobile sau imobile asupra cărora să se poată institui măsura sechestrului, şi nici a unor bunuri urmăribile, datorate inculpaţilor ori deţinute în numele lor de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, dar în temeiul unor raporturi juridice deja existente pe care organul de urmărire penală sau instanţa le cunoaşte, la dosarul cauzei existând dimpotrivă acte din care rezultă că cei doi inculpaţi nu deţin bunuri mobile sau imobile şi că părţile responsabile civilmente se află în procedura lichidării judiciare.

Ca atare, criticile formulate de partea civilă, analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., nu sunt întemeiate.

Faţă de considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge nefondat recursul declarat de partea civilă D.G.F.P. Dolj.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta, parte civilă va fi obligată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatul inculpat E.I.H., în sumă de 300 RON, şi pentru intimatul inculpat M.C.A., în sumă de 75 de RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge nefondate recursurile declarat de partea civilă D.G.F.P. Dolj împotriva Deciziei penale nr. 382 din 12 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpaţii E.I.H. şi M.C.A.

Constată că intimatul inculpat E.I.H. este arestat în altă cauză.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2013.

Procesat de AM

#Evaziune Fiscala. Spete

← ICCJ. Decizia nr. 3351/2013. Penal. Traficul de persoane (Legea...		ICCJ. Decizia nr. 3/2013. Penal. Traficul de minori (Legea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3352/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Recurs