ICCJ. Decizia nr. 3439/2013. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia penală nr. 3439/2013

Dosar nr. 73071/3/2011

Şedinţa publică din 07 noiembrie 2013

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii F.A.N., P.C.C., I.G. împotriva Deciziei penale nr. 313 A din 30 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia a II-a penală, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 232 din 29 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală:

I. A fost condamnat inculpatul F.A.N., după cum urmează:

- în temeiul art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ pct. 7 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi c)) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevederile de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile disp. art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

- în temeiul disp. art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ pct. 7 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. la pedeapsa de 1 lună închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

- în temeiul disp. art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 320¹ pct. 7 C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., la pedeapsa de 1 lună închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

- în temeiul art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ pct. 7 C. proc. pen. art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., la pedeapsa de 1 lună închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevederile de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., în condiţiile dispoziţiilor art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit în condiţiile art. 86² C. pen., socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 82 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 86³ alin. (1) şi (3) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul s-a supus următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de acesta; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă; să nu intre în legătură cu inculpaţii P.C.C. şi I.G.;

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor ce au ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 86⁴C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 350 pct. 3 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, iar conform art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 august 2011 la punerea în libertate.

II. În temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ pct. 7 C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.G., zis "G." sau "G.", la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile dispoziţiilor art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni stabilit în condiţiile art. 86² C. pen., socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 82 alin. (3) C. pen.

În temeiul disp. art. 86³ alin. (1) şi (3) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul s-a supus următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov la datele fixate de acesta; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă; să nu intre în legătură cu inculpaţii P.C. şi F.A.N.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor ce au ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 86⁴C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii.

În temeiul art. 350 pct. 3 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, iar conform art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 august 2011 la punerea în libertate.

III. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul P.C.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevederile de art. 26 C. pen., raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

În temeiul art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.C. la pedeapsa de 7 luni şi 4 zile închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 august 2011, iar în temeiul art. 350 pct. 3 lit. b) C. proc. pen., s-a constatat ca executată pedeapsa aplicată şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P.C.C. dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul P.C.C. a bunurilor ridicate cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare din data de 25 august 2011 şi enumerate în procesul-verbal de percheziţie domiciliară de la acea dată, sigilate cu sigiliul MAI nr. 29396, menţionate în "Dovada" Seria H nr. 0012217 din 04 octombrie 2011 şi introduse în Camera de Corpuri Delicte din cadrul Poliţiei sector 1 conform "Raportului "din 04 octombrie 2011 întocmit de D.G.P.M.B . Sector 1 Poliţie - Serviciul Investigaţii Criminale şi confiscarea de la inculpatul I.G. a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la data de 25 august 2011 la domiciliul acestuia şi menţionate în procesul-verbal încheiat de organele de politie D.G.P.M.B. - Poliţia Sector 1- Serviciul Investigaţii Criminale la acea data.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea cărţii de identitate seria X nr. Y, pe numele de P.C. şi a Titlului de proprietate falsificat nr. 43078 din 10 mai 1999, emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - Ilfov.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de restituire bunuri formulată de numita C.M.G.

Au fost obligaţi inculpaţii la câte 8.500 RON, fiecare, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 1881/P/2011 din 16 noiembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv inculpaţii:

- F.A.N. - pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la înşelăciune, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea şi fals material în înscrisuri oficiale, prevederile de art. 20. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,

- P.C.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevederile de art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 288 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.

- I.G., - pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de înşelăciune, prevederile de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 30 martie 2011, în jurul orelor 12:00 la Biroul Notarial Public I.L.M. s-a prezentat numitul P.C. împreună cu un intermediar pe nume I.G. cu un set de înscrisuri din care a rezultat intenţia numitului P.C. de a înstrăina un imobil-teren cu suprafaţă de 38.000 mp, în valoare de 80.000 euro, situat în extravilanul comunei Ştefăneştii de Jos, Judeţul Ilfov. Cumpărătorul era cetăţeanul german S.Z.P. Printre documentele ce păreau originale, are şi o carte de identitate pe numele de P.C., seria X nr. Y. Aceştia au solicitat ca în data de 31 martie 2011, în jurul orelor 14:00, după verificarea documentelor de notar, să se semneze contractul de vânzare-cumpărare în forma autentică, având ca obiect, vânzarea terenului menţionat.

În urma verificărilor efectuate de secretariatul biroului notarial, s-a constatat că datele cuprinse în cartea de identitate a vânzătorului nu corespund realităţii, fiind sesizate organele de politie.

În urma verificărilor făcute în baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, s-a constatat că seria şi numărul cărţii de identitate prezentate notarului de P.C. aparţine unei cărţi de identitate emise la data de 11 februarie 2008 unei persoane de sex feminin pe numele de S.S., codul numeric personal ce apare pe cartea de identitate aparţine unei alte persoane cu numele de P.C., iar fotografia aplicată pe document nu aparţinea acestuia.

În urma cercetărilor, persoana care s-a prezentat la notariatul Public pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi s-a legitimat P.C., proprietarul terenului a fost identificată ca fiind inculpatul F.A.N.

Martorii I.M. şi D.G., secretara biroului notarial, unde s-au prezentat inculpaţii, l-au identificat şi pe inculpatul I.G. ca fiind persoana care l-a însoţit pe inculpatul F.A.N. la notariat, când au depus actele.

S-a reţinut în rechizitoriu că inculpatul F.A.N. a solicitat inculpatului P.C.C. să îi contrafacă o carte de identitate care să cuprindă datele de identitate ale unui anume P.C. pe care i le-a pus la dispoziţie, fără a-i preciza scopul în care urma sa fie utilizată, iar în cazul în care va reuşi să o realizeze urma să fie recompensat cu o sumă de bani.

Inculpatul P.C.C. l-a fotografiat pe inculpatul F.A.N., a transpus datele respective împreuna cu fotografia inculpatului F.A.N., pe imaginea scanată a unei cărţi de identitate pe care o deţinea în calculatorul personal şi pe care o folosea ca model. Ulterior a imprimat pe un suport de hârtie cartea de identitate realizată în format electronic. Materialul necorespunzător utilizat pentru a testa calitatea cărţii de identitate l-a determinat pe inculpatul P.C.C. să nu mai dea curs solicitării inculpatului F.A.N., motiv pentru care nu i-a mai pus la dispoziţie niciun exemplar.

S-a mai reţinut că inculpatul P.C.C. a declarat că nu îşi mai aminteşte împrejurările în care a intrat în posesia fotocopiei cărţii de identitate seria P.M. nr. Y emisă pe numele S.S., găsită la domiciliul sau cu ocazia percheziţiei domiciliare.

În urma percheziţiei informatice efectuate asupra sistemelor informatice şi a mediilor de stocare a datelor, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare de la domiciliul inculpatului P.C.C., s-a stabilit că acestea conţin o serie de documente oficiale scanate (cărţi de identitate emise pe diferite nume, diplome de bacalaureat, certificate de naştere, unele dintre acestea extinse la rezoluţii foarte mari pentru a fi uşor de modificat şi pe care se observă modificări efectuate în cadrul paragrafelor destinate datelor de identitate), impresiuni ale unor ştampile, un folder ce conţine un pachet de programe denumit "Poliţie Bucureşti" (program de aflat adresa după nume şi CNP), diferite foldere denumite "Verificare CNP" şi "Date CI", fişiere-document ce cuprind informaţii referitoare la dimensiunile cărţilor de identitate, conţinutul acestora şi alte date tehnice, fotografii-bust ale unor persoane, precum şi o carte de identitate color, necompletată.

Din declaraţia inculpatului F.A.N., a reieşit faptul că inculpatul P.C.C. i-a contrafăcut şi înmânat cartea de identitate cu care s-a legitimat în faţa notarului public, la solicitarea sa, iar datele de identitate referitoare la persoana numitului P.C., cuprinse în aceasta, au fost obţinute de către P.C.C. prin intermediul unui program de calculator de care dispunea. Totodată, inculpatul P.C.C. cunoştea că documentul falsificat de el va fi folosit în cadrul unei activităţi infracţionale, urmând ca, pentru contribuţia sa, să primească suma de 1.000 de euro, iar în momentul în care a fost anunţat că tranzacţia nu mai poate avea loc, acesta i-a solicitat documentul pentru a-l distruge.

La data de 25 august 2011, în baza Autorizaţiei nr. 611 din 22 august 2011, emisă de către Tribunalul Bucureşti, a fost efectuată o percheziţie domiciliară la domiciliul inculpatului I.G., ocazie cu care, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare au găsit şi ridicat toate documentele puse la dispoziţia notarului public I.L.M. de către inculpatul F.A.N., în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu cetăţeanul german S.Z.P., al cărui obiect îl constituia terenul situat în comuna Ştefăneştii de Jos, cu suprafaţa de 38.800 mp, respectiv, titlul de proprietate falsificat, o fotocopie după titlul de proprietate adevărat, nr. 43078 emis la data de 10 mai 1999 de către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor-Ilfov, care atestă numitului P.C. dreptul de proprietate asupra terenului situat în comuna Ştefăneştii de Jos, cu o suprafaţă de 3.000 mp, două fotocopii după certificatul de deces, seria D3, nr. 626162, eliberat la data de 15 septembrie 1982, de către Consiliul Popular al Sectorului 3, pe numele lui P.C., o fotocopie după certificatul de naştere seria N4, nr. 780739, eliberat la data de 24 aprilie 1976, de către Consiliul Popular al Sectorului 1, pe numele lui P.C., două certificate de atestare fiscală pentru persoanele fizice privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri la bugetul local, cu privire la situaţia fiscală a terenului situat în comuna Ştefăneştii de Jos, cu suprafaţa de 38.800 mp, în original, nr. 2457 din 30 martie 2011, respectiv, 2458 din 30 martie 2011, eliberate de către Primăria Comunei Ştefăneştii de Jos - Serviciul Impozite şi Taxe Locale, numitului P.C., o fotocopie după un plan parcelar care prezintă schiţa terenului cu suprafaţa de 3,88 ha, aflat în proprietatea numitului P.C., o adeverinţă, în original, nr. 2450, eliberată la data de 30 martie 2011, de către Primăria Comunei Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, numitului P.C., un răspuns scris, în original, la audienţa nr. 11 din 30 martie 2011, emis de Prefectura Judeţului Ilfov, numitului P.C., o fotocopie după Hotărârea nr. 361 din 12 decembrie 1999 emisă de către Consiliul Judeţean Ilfov prin care se aprobă rectificarea titlului de proprietate pe numele P.C., un titlu de proprietate în original, necompletat, pe care este înscris menţiunea "MODEL 2011".

La data de 12 octombrie 2011, în baza Autorizaţiei nr. 663 din data de 08 septembrie 2011, emisă de către Tribunalul Bucureşti, a fost efectuată o percheziţie informatică asupra sistemului informatic, ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare de la domiciliul inculpatului I.G., ocazie cu care nu au fost identificate date, indicii sau informaţii care să intereseze cauza.

Din declaraţia inculpatului I.G. a rezultat că inculpatul F.A.N. i-a propus să îi găsească un cumpărător pentru vânzarea unui teren situat în comuna Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, al cărui titlu de proprietate urma să fie falsificat de către F., cei doi convenind asupra preţului vânzării, preţ din care acesta din urmă stabilise să îi dea 25%.

De asemenea, din declaraţia inculpatului F.A.N. rezultă că I.G. cunoştea toate detaliile tranzacţiei, în sensul că aceasta era fictivă şi că se realiza în baza unui titlu de proprietate falsificat, precum şi faptul că cei doi au stabilit şi cotele ce urmau să le revină din suma obţinută în urma tranzacţiei. Mai mult decât atât, s-a constatat că inculpatul I.G. locuieşte pe aceeaşi stradă cu numitul P.C., proprietarul real al terenului sus-menţionat, într-un imobil aflat în apropierea adresei de domiciliu a ultimului.

Din răspunsurile obţinute de la instituţiile ce apar ca fiind emitente în documentele puse la dispoziţie notarului public de către inculpatul F.A.N., în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi găsite, ulterior, la domiciliul inculpatului I.G., au rezultat următoarele:

- Serviciul Taxe şi Impozite Locale din cadrul Primăriei Comunei Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, nu a eliberat certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri la bugetul local nr. 2457 din data de 30 martie 2011, pe numele P.C., domiciliat în Bucureşti, sector 2;

- Biroul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Comunei Ştefăneştii de Jos, Jud. Ilfov, nu a avut în gestiune certificatul de deces seria X, nr. Y, nu a eliberat certificat de deces pe numele P.C., fiul lui I. şi M., cu ultimul domiciliu în Bucureşti, sector 3, iar în registrul de stare civilă din anul 1982, la numărul 78, nu există înregistrat niciun act de deces;

- Oficiul Stării Civile din cadrul Primăriei Sectorului 3, Bucureşti, nu a înregistrat decesul numitului P.C. şi nu deţine înregistrat certificatul de deces seria X, nr. Y, iar în registrul de stare civilă, la numărul 78/1982, figurează o altă persoană, respectiv, L.I.M.

- Instituţia Prefectului Judeţului Ilfov nu a înregistrat în programul de audienţă, la data de 30 martie 2011, nicio persoană cu numele P.C. şi nu a comunicat niciun răspuns acestuia cu privire la procedura de corectare a titlurilor de proprietate asupra terenurilor, iar la poziţia nr. 11 din registrul de evidenţă a persoanelor primite în audienţă, din data de 30 martie 2011, figurează o altă persoană, respectiv O.N.

Ulterior, în urma verificării datelor de identitate ale persoanei ce figurează ca proprietar asupra terenului respectiv, conform documentelor oficiale puse la dispoziţie de către Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară a judeţului Ilfov, a rezultat că acesta se numeşte P.C., cu următoarele date de identificare: fiul lui C. şi M., născut la data de 08 iulie 1964, în sat Cătruneşti, jud. Ialomiţa, domiciliat în sat Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, posesor CI., seria X, nr. Y, iar din titlul de proprietate nr. 43.078 emis la data de 10 mai 1999, de către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.

- Ilfov a rezultat că acesta a deţinut doar două loturi de teren în comuna Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, însumând o suprafaţă de 3.000 m.p.

De asemenea, conform documentaţiei înaintate de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a Judeţului Ilfov, a rezultat că pentru imobilul situat în T 11 P45/1, ce apare înscris pe reversul titlului de proprietate falsificat şi despre care inculpatul F.A.N., a declarat că a fost adăugat de către el, au fost identificate mai multe numere cadastrale, întrucât terenul este lotizat în mai multe părţi şi sunt deţinute de proprietari diferiţi.

La data de 25 august 2011, în baza Autorizaţiei nr. 609 din 22 august 2011, emisă de Tribunalul Bucureşti, a fost efectuată o percheziţie domiciliară la domiciliul inculpatului F.A.N., ocazie cu care au fost ridicate mai multe bunuri şi înscrisuri, conform procesului-verbal de percheziţie domiciliară, însă, în urma verificării acestora nu au fost identificate date, indicii sau informaţii care să intereseze cauza. Potrivit declaraţiei inculpatului F.A.N., toate documentele puse la dispoziţia notarului public în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, au fost ridicate de la biroul notarial de către inculpatul I.G., la solicitarea lui F., însă nu a mai reuşit să le recupereze de la acesta.

La data de 06 octombrie 2011, prin Rezoluţia motivată nr. 1858527, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare au dispus efectuarea unei expertize tehnico-ştiinţifice grafoscopice asupra titlului de proprietate ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare la domiciliul inculpatului I.G., ce a fost folosit de către inculpatul F.A.N. în vederea încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, iar în urma expertizării au fost formulate următoarele concluzii:

- Semnătura olografa depusă pe aversul titlului de proprietate nr. 43078, emis la data de 10 mai 1999, în partea mediană, în dreptul impresiunii de ştampilă cu textul "Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, jud. Ilfov, Oficiul de Cadastru Agricol şi Organizarea Teritoriului Agricol", nu a fost executată de către persoana care a executat semnătura olografă depusă pe aversul documentului în cauză, la rubrica "Oficiul de Cadastru şi Organizarea Teritoriului -Director";

- Scrisul olograf depus pe titlul de proprietate nr. 43078, emis la data de 10 mai 1999, de pe primele trei rânduri ale rubricii "1 - Arabil" şi scrisul olograf de pe ultimele două rânduri ale rubricii sus-menţionate, nu au fost executate de către aceeaşi persoană;

- Scrisul olograf depus pe titlul de proprietate nr. 43078, emis la data de 10 mai 1999, la rubrica "moştenitorul defunctului" şi scrisul olograf de pe ultimele două rânduri din cadrul rubricii "1 - ARABIL", au fost executate de către F.A.N.;

- Impresiunea de ştampilă aplicată pe aversul titlului de proprietate nr. 43078, emis la data de 10 mai 1999, în partea mediană, în dreptul paragrafului "prin reconstituirea dreptului de proprietate" a fost realizată cu ajutorul unei imprimante electronice cu jet de cerneală şi nu se poate stabili dacă imaginea acesteia reprezintă sau nu o impresiune creată de aceeaşi ştampilă ca şi impresiunea de ştampilă depusă la rubrica "Oficiul de Cadastru şi Organizarea Teritoriului - Director";

- Nu se poate stabili dacă menţiunile numerice reprezentate de cifra "1", depuse pe titlul de proprietate nr. 43078, emis la data de 10 mai 1999, la rubricile: "primeşte o proprietate în suprafaţă de", "prin constituirea dreptului de proprietate", "TOTAL", "TOTAL GENERAL (A+B)" şi "arabil", au fost sau nu executate de către F.A.N. sau de către oricare altă persoană, întrucât sunt grafisme extrem de simplificate, lipsite de elemente cu valoare de identitate grafoscopică.

Tot în rechizitoriu s-a mai reţinut că din declaraţiile inculpatului F.A.N. sunt în totalitate sincere, acesta descriind desfăşurarea evenimentelor astfel cum a fost reţinute în situaţia de fapt. Inculpatul P.C.C. a recunoscut că a falsificat o carte de identitate pe numele de P.C., pe care a aplicat fotografia prietenului său F.A.N. şi i-a înmânat-o acestuia. Declară însă că nu ştia la ce o foloseşte. Aceste afirmaţii sunt contrazise atât prin declaraţiile inculpatului F.A.N., care declară că dacă "afacerea reuşea", autorul falsului urma să primească 1.000 de euro, cât şi din interceptările telefonice. Astfel, inculpatul F.A.N. discută cu I.G., cel care l-a însoţit la notariat, căruia îi solicită "documentul" cu care s-a prezentat pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare motivând că, dacă nu îl va prezenta lui C. pentru a-l vedea şi a-l distruge, acesta din urmă va renunţa să-i mai faciliteze astfel de documente.

Inculpatul I.G. a refuzat să dea declaraţii în faţa organelor de urmărire penală, însă în faţa instanţei de judecată, în momentul arestării, a recunoscut că i-a făcut inculpatului cunoştinţă cu partea vătămată S.Z.P. şi, dacă reuşeau să vândă terenul, urma să primească 25% din preţ. Faptul că inculpatul ştia că înscrisurile prezentate notarului public sunt false, rezultă şi din aceea că, în momentul în care a realizat că nu mai pot efectua vânzarea, el a fost cel care le-a recuperat de la notar pentru a nu fi descoperiţi de către organele de urmărire penală.

În faza cercetării judecătoreşti s-a audiat partea vătămată S.Z.P. şi inculpaţii I.G. şi F.A.N. care au declarat că doresc să beneficieze de art. 320¹C. proc. pen. Inculpatul P.C.C. a declarat că nu recunoaşte învinuirile care i se aduc prin actul de sesizare a instanţei, fiind nevinovat. Pentru inculpaţii F.A.N. şi I.G. s-au administrat probatorii cu înscrisuri în circumstanţiere.

Faţă de poziţia procesuală a inculpatului P.C.C., instanţa de fond a procedat la reaudierea părţii vătămate S.Z.P. pe situaţia de fapt şi a martorilor B.N., P.C., I.L.M., D.G.

Din analiza materialului probator existent la dosar, tribunalul a reţinut situaţia de fapt din rechizitoriu, cu următoarele precizări:

În sarcina inculpatului F.A.N. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. sub forma tentativei. Aceeaşi infracţiune s-a reţinut în sarcina inculpatului I.G. sub forma complicităţii la tentativă.

Instanţa de fond a constatat, din analiza materialului probator administrat, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, existenţa condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească tentativa şi care o deosebesc de actele preparatorii şi de infracţiunea consumată. existenţa rezoluţiei de a săvârşi infracţiunea de înşelăciune care a fost pusă în executare, iar executarea nu şi-a produs rezultatul, independent de voinţa inculpaţilor, tentativa terminată proprie.

În literatura juridică s-a statuat că nu interesează cauza care determina neproducerea rezultatului tentativei proprii terminate. Nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 20 alin. (3) C. pen. pentru că nu este vorba de acte de executare fără caracter penal sau situaţia în care fapta nu s-a consumat din cauza modului cum a fost concepută executarea ei, "defecţiunea" trebuind să existe chiar în momentul conceperii (în plan psihic) a modului de executare a acţiunii. Analiza probatoriului administrat duce la concluzia că inculpatul F.A.N. a propus inculpatului I.G., care se ocupa cu intermedieri imobiliare, să găsească un cumpărător pentru vânzarea unui teren situat în comuna Ştefăneştii de Jos, Judeţul Ilfov. Inculpatul F.A.N. era în posesia unui titlu de proprietate emis pe numele de P.C., care atesta proprietatea pentru suprafaţa de teren de 3.000 mp. Pentru a duce la îndeplinire planul infracţional, inculpatul F.A.N., după ce a vorbit cu coinculpatul I.G., a falsificat, prin adăugirea unei menţiuni pe actul original al titlului de proprietate, că terenul a fost atribuit numitului P.C. prin reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991. De asemenea a falsificat şi suprafaţa de teren pentru a crea aparenţa de 10 ha, prin adăugarea unui "O" şi a cifrei "1" la rubrica respectivă. Pe reversul titlului de proprietate a scris doua suprafeţe de teren de 1.200 ha şi respectiv 8.800 mp, completând toate rubricile. Inculpatul F.A.N. a falsificat în acest mod titlul de proprietate pentru că inculpatul I.G. i-a spus că îi va face cunoştinţă cu un client care doreşte să cumpere 8.800 mp teren, iar pe titlu suprafaţa menţionată era mai mică - 5.000 mp. La întâlnirea cu partea vătămată S.Z.P., inculpaţii au stabilit împreună preţul vânzării ca fiind de 80.000 euro, din care, conform înţelegerii dintre ei, inculpatul I.G. urma să primească 25%.

Cele doua parcele trecute de inculpatul F.A.N. pe reversul titlului de proprietate falsificat existau în realitate pe planul parcelar al comunei Ştefăneştii de Jos, însă nu erau trecuţi proprietarii, fapt cunoscut de inculpatul F.A.N.

Împreuna cu titlul de proprietate falsificat la notariat inculpaţii au mai depus şi o carte de identitate falsificată de inculpatul P.C.C. la rugămintea inculpatului F.A.N. Nu rezulta din probele existente la dosar - declaraţia inculpatului F.A.N., ale inculpatului I.G., ale martorilor I.I.M., D.G.D., P.C., B.N. că inculpatul P.C.C. a avut cunoştinţa de activitatea infracţională a inculpaţilor F.A.N. şi I.G. cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma tentativei şi respectiv a complicităţii la tentativă, aşa cum se reţine în considerentele rechizitoriului: inculpatul F.A.N. a solicitat inculpatului P.C.C. să îi contrafacă o carte de identitate, fără a preciza scopul în care urma să fie utilizată. Inculpatul F.A.N. a declarat că nu i-a povestit inculpatului P.C.C. cu ocazia discuţiilor ce au fost purtate la domiciliul acestuia sau la telefon în legătură cu falsificarea cărţii de identitate numele de P.C., despre falsificarea titlului de proprietate, de vânzarea suprafeţelor de teren părţii vătămate S.Z.P., despre preţul vânzării şi de toată activitatea infracţională cu privire la vinderea terenului către partea vătămată S.Z.P.

Partea vătămata S.Z.P. a declarat că nu îl cunoaşte pe inculpatul P.C.C., nu a auzit de persoana lui, nu a purtat discuţii cu acesta sau cu ceilalţi inculpaţi din care să rezulte o eventuală contribuţie a acestuia la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, aspecte ce rezultă şi din declaraţiile martorilor menţionaţi.

Pentru aceste considerente, instanţa de fond, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatul P.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. Achitarea în conformitate cu art. 10 lit. c) C. proc. pen. este fundamentată de faptul că deşi fapta există în materialitatea ei şi constituie infracţiune nu a fost săvârşită de inculpatul P.C.C., în forma complicităţii la tentativă.

La domiciliul său, în prezenţa inculpatului F.A.N., inculpatul P.C.C. a accesat baza de date care circula pe internet şi a descoperit o persoana cu numele de P.C. L-a fotografiat pe inculpatul F.A.N. urmând ca să prelucreze o carte de identitate cu numele de P.C. Inculpatul F.A.N. a precizat că, pentru serviciile făcute va primi suma de 1.000 euro, fără a explica pentru ce anume îi folosea cartea de identitate falsificată. După o săptămână inculpatul P.C.C. l-a anunţat telefonic pe inculpatul F.A.N. ca a realizat cartea de identitate falsificată cu numele de P.C., Seria X. nr. Y, pe care inculpaţii F.A.N. şi I.G. au ataşat-o la titlu de proprietate falsificat de inculpatul F.A.N. şi cu care s-au prezentat la biroul notarial. Falsul întocmit de inculpatul P.C.C. avea seria şi numărul unei cărţi de identitate emise la data de 11 februarie 2008 unei persoane de sex feminin pe nume S.S., fiica lui G. şi E., domiciliată în Bucureşti, CNP-ul de pe cartea de identitate falsificată aparţinea numitului P.C., fiul lui N. şi J., născut în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, date "culese" de inculpatul P.C.C. din propriul calculator.

Declaraţia inculpatului s-a coroborat cu menţiunile cuprinse în procesul-verbal încheiat cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la inculpatul P.C.C., unde au fost găsite şi ridicate diferite instrumente folosite la falsificarea de documente oficiale, un sistem informatic medii de stocare a datelor şi nu în ultimul rând fotocopia suport hârtie a cărţii de identitate falsificată, emisă pe numele de S.S. a cărei serie coincide cu cea de pe cartea de identitate falsificată şi folosită de inculpatul F.A.N. la notariat. Din convorbirile telefonice purtate de inculpaţii F.A.N. şi P.C.C. rezultă că cel din urmă se ocupa cu falsificarea documentelor la solicitarea inculpatului F.A.N. Este vorba de alte documente pe care inculpatul P.C.C. le falsifica - contract de munca pe numele unor persoane identificate pe raza comunei Ştefăneştii de Jos - I.G., M.C., M.C., o carte de identitate ce urma să fie contrafăcută pe numele "L.", în vârstă de 16 ani.

Faţă de acestea, instanţa de fond a ajuns la concluzia că inculpatul P.C.C. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. şi a înlăturat ca nesinceră poziţia acestuia de nerecunoaştere a săvârşirii acestei infracţiuni, infracţiune pentru care a fost condamnat la pedeapsa privativă de libertate.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicată inculpatului P.C.C., instanţa de fond a avut vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în raport de gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, de persoana acestuia, care a mai suferit condamnări, fiindu-i incidente dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen., iar în cauza de faţă a dat dovadă de nesinceritate.

Instanta de fond a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în ceea ce priveşte pedepsele accesorii.

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, săvârşită de inculpatul F.A.N. şi complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune săvârşită de inculpatul I.G., tribunalul a constatat, din analiza materialului probator, ca sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune (art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.) în forma tentativei în dauna părţii vătămate S.Z.P. săvârşită de inculpatul F.A.N.

Cu privire la inculpatul I.G., tribunalul a constatat că fapta pentru care a fost trimis în judecată există, a fost săvârşită de inculpat, motiv pentru care a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativa la înşelăciune (art. 26 raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

Cu privire la individualizarea pedepse, instanţa de fond a dat eficienţa cuvenită dispoziţiilor art. 72 C. pen., fiind avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite şi de persoana inculpaţilor, care au recunoscut şi regretat faptele comise, au colaborat cu organele la urmărirea penală, au avut comportare sinceră în cursul procesului penal, nu au săvârşit anterior fapte antisociale, având un comportament corect înainte de săvârşirea acestor infracţiuni, iar partea vătămată nu a fost prejudiciată, fiind astfel îndeplinite şi cerinţele prevăzute de art. 74 C. pen. lit. a) şi c) C. pen. pentru a fi aplicat inculpaţilor.

Acordarea circumstanţelor atenuante este determinată de conduita bună a inculpaţilor înainte de săvârşirea infracţiunii şi nu doar că nu au antecedente penale, săvârşirea infracţiunilor din prezenta cauză, în opinia instanţei, fiind accidentală în viaţa inculpaţilor.

Totodată, instanţa de fond a avut în vedere şi împrejurarea că inculpatul F.A.N. a avut o comportare sinceră în cursul procesului, a recunoscut de la început că a comis fapta şi a relatat exact împrejurările legate de aceasta.

Ca modalitate de executare a pedepselor închisorii aplicate inculpaţilor F.A.N. şi I.G., instanţa de fond a aplicat şi dispoziţiile art. 86¹ C. pen. suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Lăsarea în libertate a inculpaţilor F.A.N. şi I.G. pe o durata de timp, denumită termen de încercare este o perioadă în care aceştia trebuie să îndeplinească anumite obligaţii stabilite de instanţa, având în vedere art. 86² C. pen. şi respectiv art. 86³ alin. (1) şi (3) C. pen. S-a atras atenţia inculpaţilor şi asupra consecinţelor ce au ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile disp. art. 86⁴ C. pen. în temeiul disp. art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii.

În temeiul disp. art. 350 pct. 3 lit. b) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză, iar conform art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 august 2011 la punerea în libertate.

Pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere inculpaţilor F.A.N. şi I.G., tribunalul a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute în art. 86¹ C. pen. privitoare la pedeapsa aplicată, la persoana inculpaţilor şi aprecierea instanţei ca pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru aceştia care se vor îndrepta şi fără executarea efectivă a pedepselor.

Având în vedere că partea vătămată S.Z.P. nu a fost prejudiciată prin activitatea infracţională a inculpaţilor, tribunalul a luat act ca aceasta nu s-a constituit parte civilă.

Bunurile ridicate de la inculpaţii F.A.N. şi I.G. cu ocazia percheziţiilor domiciliare fiind folosite la săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, în temeiul disp. art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea lor astfel: de la inculpatul P.C.C. a bunurilor ridicate cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare din data de 25 august 2011 şi enumerate în procesul-verbal de percheziţie domiciliară de la acea dată, sigilate cu sigiliul MAI nr. 29396, menţionate în "Dovada" Seria H nr. 0012217 din 04 octombrie 2011 şi introduse în Camera de Corpuri Delicte din cadrul Politiei sector 1 conform "Raportului" din 04 octombrie 2011 întocmit de D.G.P.M.B. Sector 1 Poliţie - Serviciul Investigaţii Criminale şi confiscarea de la inculpatul I.G. a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la data de 25 august 2011 la domiciliul acestuia şi menţionate în procesul-verbal încheiat de organele de politie D.G.P.M.B. - Poliţia Sector 1- Serviciul Investigaţii Criminale la acea data.

Având în vedere că s-a dispus confiscarea bunurilor menţionate, cererea de restituire a acestora, formulată de C.M.G. a fost respinsă ca neîntemeiată.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea cărţii de identitate seria RT nr. Y, CNP 1760420424521 pe numele de P.C. şi a Titlului de proprietate falsificat nr. 43078/10 mai 1999, emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - Ilfov.

Împotriva sentinţei au declarat apel Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii F.A.N. şi P.C.C.

Reprezentantul Ministerului Public a criticat hotărârea sub aspectul greşitei achitări a inculpatului P.C.C. pentru săvârşirea complicităţii la înşelăciune, apreciind că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a participat la săvârşirea acestei infracţiuni prin punerea la dispoziţia inculpatului F.A.N. a buletinului său de identitatea, pentru a se prezenta la notar şi a încheia acele acte.

Un alt motiv de apel vizează greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, apreciind că instanţa de fond nu a avut în vedere gravitatea faptelor comise, mijloacele folosite pentru săvârşirea infracţiunilor precum şi faptul că inculpatul P.C.C. este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

Apărătorul apelantului inculpat F.A.N. a solicitat casarea Sentinţei penale nr. 232 din data de 29 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul penal nr. 73071/3/2011 şi achitarea, urmând a se avea în vedere împrejurarea că inculpatul la momentul săvârşirii faptei nu a avut discernământ, suferind de SIDA în fază terminală.

Cât priveşte apelul declarat de către inculpatul P.C.C., acesta a vizat achitarea sa, apreciind că fapta nu există, în cauză neexistând înscrisuri falsificate, la percheziţie fiind găsite doar documente în format electronic despre care se presupune că urmau a fi falsificate. în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare a arătat că instanţa de fond avea obligaţia să evidenţieze suma datorată de către fiecare inculpat în parte.

Analizând hotărârea apelată, atât prin prisma criticilor formulate de către apelanţi, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de Apel prin Decizia penală nr. 313A din 30 octombrie 2012, a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. A desfiinţat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând,

I. În baza art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ pct. 7 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul F.A.N. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 65 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ pct. 7 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 lună închisoare.

În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 320¹ pct. 7 C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 lună închisoare.

În baza art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ pct. 7 C. proc. pen. art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 lună închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul F.A.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

II. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ pct. 7 C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.G. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

III. În baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.C.C. la o pedeapsa de 3 ani închisoare.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A respins ca nefondate apelurile inculpaţilor F.A.N. şi P.C.C..

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre apelanţii-inculpaţi la câte 600 RON cheltuieli judiciare a statului, din care onorariile avocaţilor din oficiu, în cuantum de câte 200 RON.

Pentru a pronunţa decizia penală, Curtea de Apel a considerat că Tribunalul a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situaţia de fapt şi încadrarea juridică, dar şi vinovăţia inculpaţilor în raport de acuzaţiile care li se aduc prin actul de inculpare.

Curtea apreciază că în mod corect s-a stabilit că inculpatul P.C.C. a falsificat o carte de identitate pe numele P.C., care a fost ulterior folosită de către coinculpatul F.A.N. pentru a o induce în eroare pe partea vătămată S.Z.P. cu ocazia efectuării unei tranzacţii vizând un teren în suprafaţă de 38.800 mp în extravilanul comunei Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov.

Această situaţie de fapt rezultă din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză: sesizarea formulată de către notarul public I.L.M., precum şi declaraţia dată de aceasta; declaraţia martorei D.G.D., secretară în cadrul Biroului Notarului Public I.L.M.; procese-verbale şi planşe fotografice efectuate cu prilejul recunoaşterii de pe fotografie judiciară a inculpatului F.A.N. de către martorele I.L.M. şi D.G.D.; declaraţiile date de partea vătămată, cetăţeanul german S.Z.P.; proces-verbal şi planşa cu fotografii judiciare întocmite cu ocazia efectuării unei recunoaşteri de pe fotografia judiciară a inculpatului F.A.N. de către partea vătămată S.Z.P.; înscrisurile prezentate în faţa notarului public I.L.M. de către inculpatul F.A.N., sub identitatea falsă de P.C.; proces-verbal întocmit de către organele de poliţie cu ocazia verificării cărţii de identitate folosită de către inculpatul F.A.N. la notarul public sus-menţionat din care rezultă că aceasta cuprinde date false; declaraţie martor P.C., conform căreia acesta a înstrăinat terenul în cauză cu mai mulţi ani în urmă, însă în cursul anului 2010, un vecin, B.N., a insistat să-i dea o copie a titlului de proprietate al terenului, pentru a cerceta dacă s-a realizat vânzarea, nemaiprimind actul înapoi; raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 214692 din 02 noiembrie 2011 întocmit de către specialiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Criminalistic; adresa nr. 8848C din 26 mai 2011 prin care Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală copii, conforme cu originalul, ale terenurilor menţionate în titlul de proprietate falsificat, prezentat de către inculpatul F.A.N.; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaţiei emisă de către Tribunalul Bucureşti, la data de 05 aprilie 2011; procese-verbale întocmite de organele de poliţie cu prilejul efectuării unor percheziţii imobiliare la domiciliul inculpaţilor F.A.N., P.C.C. şi I.G.

De altfel, inculpatul F.A.N. a recunoscut săvârşirea faptelor şi a solicitat aplicarea procedurii simplificate, ceea ce pune sub semnul întrebării temeinicia demersul său de a solicita instanţei de control judiciar achitarea pentru infracţiunile care i s-au reţinut în actul de inculpare.

În ce-l priveşte pe inculpatul P.C.C., Curtea constată că în mod justificat s-a dispus condamnarea sa sub aspectul infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, art. 288 C. pen. Relevante sunt în acest sens declaraţiile inculpatului F.A.N., la care s-a făcut referire şi procesul-verbal de percheziţie domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului P.C.C., ocazie cu care au fost găsite şi ridicate diferite instrumente folosite la falsificarea de documente oficiale (imprimantă, lampă cu ultraviolete, laminor, folie din material plastic pentru laminare, suport din carton plastifiat, cerneală invizibilă), un sistem informatic, medii de stocare a datelor, precum şi o fotocopie pe suport de hârtie a unei cărţi de identitate emisă pe numele S.S., a cărei serie coincide cu cea înscrisă pe cartea de identitate falsificată folosită de către inculpatul F.A.N. în faţa notarului public I.L.M.

Curtea reţine că împrejurarea că acesta a negat săvârşirea faptei şi chiar a încercat să acrediteze o versiune total neplauzibilă a desfăşurării evenimentelor ("eu am scos la imprimantă o copie a acestei cărţi de identitate, explicându-i în concret inculpatului F.A.N. că nu se poate folosi pe dischetă, însă acesta, profitând de atenţia mea, a copiat-o sub formă electronică"), nu-l exonerează de răspundere, câtă vreme declaraţiile sale sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză.

Instanta de apel constată legală soluţia de achitare dispusă de către instanţa de fond sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., având în vedere că din materialul probator administrat în cauză nu s-a putut stabili că acesta a avut cunoştinţă de activitatea infracţională desfăşurată de către coinculpaţi în dauna părţii vătămate S.Z.P. şi, mai mult, că i-ar fi ajutat în tentativa de a o induce în eroare pe aceasta. Această situaţie de fapt este confirmată şi de către inculpatul F.A.N., care a declarat în mod constant că, deşi i-a solicitat sus-numitului să-i contrafacă o carte de identitate, nu i-a precizat şi scopul. De asemenea, nici partea vătămată nu a relevat, în declaraţiile sale vreo contribuţie la încercarea de inducere în eroare a sa din partea inculpatului P.C.C., precizând că nu-l cunoaşte şi nici nu a purtat vreo discuţie cu acesta referitoare la vânzarea-cumpărarea unui teren.

Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea constată că şi în condiţiile valorificării dispoziţiilor art 74 lit. a) şi c) C. pen. - 76 C. pen., respectiv ale art. 320¹ C. proc. pen. în cazul inculpaţilor F.A.N. şi I.G., se impune reaprecierea tratamentului sancţionator aplicabil sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor.

Cum din actele existente la dosarul cauzei rezultă că inculpaţii sunt persoane cu un potenţial criminogen ridicat, aspect care, coroborat cu atitudinea lor de desconsiderare a normelor de convieţuire socială, indică reduse posibilităţi de reintegrare în societate, se justifică aplicarea unor pedepse care să fie executate în regim de deţinere.

Ca atare, faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen., dar şi de cele prevăzute de art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, Curtea apreciază că pedepse sub minimul special prevăzut de lege, executate în regim de detenţie se justifică şi dau eficienţă şi circumstanţelor personale favorabile inculpaţilor.

Referitor la critica procurorului vizând soluţionarea laturii civile, Curtea nu o împărtăşeşte, întrucât, pe de-o parte, instanţa de fond s-a pronunţat expres în considerentele sentinţei cu privire la acest aspect ("având în vedere că partea vătămată S.Z.P. nu a fost prejudiciată prin activitatea inculpaţilor, tribunalul va lua act că aceasta nu s-a constituit parte civilă), iar, pe de altă parte, că lacuna din dispozitiv a fost complinită prin încheierea de îndreptare a erorii materiale evidente din 11 aprilie 2012.

Cât priveşte critica formulată de către inculpatul P.C.C. conform căreia instanţa de fond avea obligaţia să evidenţieze suma datorată de către fiecare inculpat în parte drept cheltuieli judiciare, se constată că este nefondată, câtă vreme instanţa de fond, în stabilirea acestora, s-a conformat exigenţelor art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 313A din 30 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au declarat recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii F.A.N., P.C.C., I.G.

În recursul Ministerului Public se solicită admiterea recursului conform cazului de casare reprezentat de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. (achitarea inculpatului P.C.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.).

În susţinerea recursului, se consideră că din probele administrate în cauză, în principal declaraţiile inculpatului F.A.N., procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice efectuate între cei doi, reiese că inculpatul P.C.C. cunoştea că documentul falsificat de dumnealui va fi folosit în cadrul unei activităţi infracţionale. Inculpatul F.A.N. a declarat că înţelegerea sa cu P.C.C. era ca suma de 1.000 euro să fie plătită pentru efectuarea activităţii, necunoscând într-adevăr scopul expres în care va fi folosit actul de identitate, dar având cunoştinţă de faptul că va fi folosit într-o activitate infracţională.

În considerarea acestei situaţii de fapt, arată procurorul de şedinţă faptul că inculpatul P. ar fi solicitat, în momentul în care a fost revocată înţelegerea, actul de identitate pentru a-l distruge.

Aceste aspecte sunt confirmate şi de convorbirea telefonică efectuată între inculpatul F. şi I.G., primul solicitându-i celui de-al doilea documentul cu care s-a prezentat la notariat, motivând că "dacă nu-l va prezenta lui C. pentru a-l vedea şi a-l distruge, acesta renunţa să-i mai faciliteze astfel de documente".

În urma percheziţiei informative efectuate asupra sistemelor informatice şi mediilor de stocare ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului P., procurorul de şedinţă arată că s-a stabilit că acestea conţineau numeroase documente oficiale scanate, cărţi de identitate emise pe diferite nume, certificate de naştere, impresiuni ale unor ştampile, fişiere ce conţin informaţii cu privire la dimensiunile cărţilor de identitate, conţinutul acestora şi alte date tehnice.

Totodată, din convorbirile efectuate între inculpatul P. şi inculpatul F. reiese că primul se ocupa de falsificarea de documente la cererea celui de-al doilea, având, în mod evident, cunoştinţă de activitatea infracţională a acestuia din urmă.

Nu au fost susţinute motivele scrise de recurs ale parchetului referitoare la greşita individualizare a pedepselor inculpaţilor F.A.N. şi I.G.

Motivul de recurs având ca temei nelegalitatea deciziei Curţii de Apel Bucureşti vizează sancţiunea pentru infracţiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 288, art. 291 şi art. 293 C. pen., reţinute în sarcina inculpatului F.

Recurentul I.G. a invocat art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a sentinţei Tribunalului Bucureşti, care a analizat în mod detaliat şi a argumentat temeinic modul în care a individualizat pedepsele, dând valoare atât circumstanţelor reale, cât şi celor personale, reţinând că inculpatul a recunoscut faptele şi a dorit aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., precum şi că este familist, fără antecedente penale, că a fost şi a rămas încadrat în muncă, astfel încât beneficiul suspendării condiţionate nu contravine, ci îndeplineşte scopul pedepsei.

Recurentul F.A.N. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., individualizarea pedepsei în raport de prevederile art. 72 C. pen., criticând, de asemenea, înlăturarea beneficiului suspendării condiţionate. Apărarea solicită a se analiza şi actele medicale depuse la dosarul cauzei, precum şi faptul că inculpatul o are pe mama sa în întreţinere, astfel încât să se dispună apărătorul ales reiterează solicitarea admiterea recursului, casarea Deciziei Curţii de Apel Bucureşti şi menţinerea sentinţei Tribunalului Bucureşti.

Recurentul P.C.C. a invocat art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., considerând nelegală Decizia penală nr. 313 din 30 octombrie 2012, întrucât instanţa de apel nu a procedat la ascultarea inculpatului, în condiţiile în care parchetul, prin calea de atac, solicită majorarea pedepsei, ceea ce reprezintă, în opinia apărării, o încălcare a drepturilor apărate de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, precum şi a dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În acest sens, se arată că nu se poate reţine că dreptul la apărare presupune doar prezenţa inculpatului în faţa instanţei asistat de apărător, fiind necesar să existe posibilitatea acestuia de a se apăra, producând efectiv probe în faţa instanţei, astfel încât aceasta să îşi poată forma direct şi nemijlocit convingerile cu privire la faptă, săvârşirea faptei, circumstanţele, pentru a se pronunţa o decizie temeinică.

Un al doilea motiv de casare invocat de apărător se întemeiază pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., considerând că cele două instanţe au dispus în mod greşit condamnarea inculpatului, în condiţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 288 C. pen.

Astfel, apărătorul arată că această infracţiune se consumă în momentul în care a fost încheiată acţiunea de falsificare şi a fost folosită în scopul de a produce efecte juridice, însă din probatoriul administrat reiese că inculpatul F. s-a adresat inculpatului P. cu o cerere de a-i face o demonstraţie pe calculator asupra modalităţii de modificare a unui act de identitate, motivat de faptul că inculpatul F. lucra la un birou notarial şi dorea să ştie dacă este posibil să se realizeze aşa ceva.

Cel de-al treilea motiv de casare este art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., eroare gravă de fapt şi soluţie de condamnare.

În subsidiar, se solicită a se dispune reindividualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului P., prin orientarea spre minimul special, în temeiul dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., luând în considerare gradul de pericol social concret al faptei şi circumstanţele reale şi personale ale inculpatului.

Analizând Decizia penală nr. 313A din 30 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, instanţa de recurs consideră criticile ca nefondate pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., când s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare sau de achitare.

Cazul de casare a fost invocat de către Ministerul Public cu privire la achitarea inculpatului P.C.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi de către P.C.C. cu privire la condamnarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 C. pen.

Criticile sunt nefondate.

Ambele instanţe, de fond şi de apel, au reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi au dat aceeaşi semnificaţie faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P., achitându-l pentru înşelăciune şi condamnându-l pentru fals material în înscrisuri oficiale. Probele administrate în apel nu au schimbat situaţia de fapt. Nici Ministerul Public şi nici inculpatul P., deşi au formulat acelaşi critici în apel ca şi cele din recurs, nu au administrat în apel probe de natură să conducă la o schimbare a soluţiei instanţei de fond.

Inculpatul P. a fost reaudiat în apel, în cuprinsul încheierii de şedinţă din 11 octombrie 2012, precizându-se faptul că instanţa de apel a procedat la audierea sa, declaraţia fiind ataşată la dosarul cauzei şi evaluată alături de declaraţia dată la instanţa de fond în stabilirea situaţiei de fapt şi semnificaţiei actelor sale. Faţă de poziţia procesuală a inculpatului P.C.C., instanţa de fond a procedat la reaudierea părţii vătămate S.Z.P. pe situaţia de fapt şi a martorilor B.N., P.C., I.L.M., D.G.

Ambele instanţe s-au pronunţat în acelaşi mod asupra vinovăţie inculpatului, reţinând în mod concordant probele care au condus la soluţia de achitare pentru infracţiunea de înşelăciune şi la soluţia de condamnare pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, astfel că niciuna dintre criticile formulate nu se încadrează în cazul de casare vizând grava eroare de fapt.

Prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există. Cazul de casare invocat nu se referă la interpretarea probelor cu privire la consecinţele juridice date faptelor reţinute, caz de casare care se analizează conform art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., atunci când vizează achitarea pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii sau conform art. 385⁹pct. 17 C. proc. pen. atunci când se referă la încadrarea juridică dată faptelor (instanţa de recurs va analiza separat aceste două motive de casare).

Pentru clarificarea motivului de casare i s-a solicitat recurentului să indice proba pe care s-a întemeiat instanţa de apel pentru a dispune o greşită condamnare, s-a precizat că s-a reţinut eronat că inculpatul P. a acceptat că va fi remunerat, cunoscând scopul în care va fi folosită cartea de identitate falsificată, atâta timp cât inculpatul F. a declarat, fără echivoc, în faţa Tribunalului Bucureşti că nu i-a mărturisit niciodată inculpatului P. la ce urmează a folosi acea imprimare a cărţii de identitate. Susţinerea inculpatului cu privire la primirea sau acceptarea promisiunii unei sume de bani nu poate produce niciun efect asupra infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, având în vedere că acest element de fapt nu este inclus în conţinutul laturii obiective, care include doar actul contrafacerii şi aptitudinea acestuia de a produce efecte juridice.

Situaţia de fapt privindu-l pe inculpat a fost, în mod constant, corect reţinută, atât de instanţa de fond cât şi de cea de apel. Critica recurenţilor Ministerul Public şi inculpatul P.C.C. este nefondată, având în vedere că ceea ce se contestă este interpretarea situaţiei de fapt (cu privire la conţinutul constitutiv al infracţiunilor), astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond şi de către cea de apel).

Cazul de casare prevăzut de ort. 385 pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Cazul de casare a fost invocat de către P.C.C.

Critica este nefondată.

Fapta prevăzută de art. 288 C. pen. constă în falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice. Fapta constituie infracţiune doar dacă priveşte un înscris care are putere probatorie şi relevanţă juridică (în cazul unei cărţi de identitate, actul probează datele posesorului şi produce efecte în relaţiile cu terţii ori de câte ori legea leagă certificarea voinţei părţilor de identificarea acestora, de exemplu, ca în cazul unui contract). Înscrisul falsificat trebuie să aibă aparenţa unui înscris autentic şi să fie de natură să producă consecinţe juridice (de exemplu, atunci când noua carte de identitate a rezultat din scanarea unei cărţi de identitate reale şi folosirea unei alte fotografii în locul celei a titularului).

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valorile apărate de lege, realitatea, adevărul, încrederea pe care înscrisurile oficiale sunt destinate să le prezinte. Legiuitorul a incriminat falsul în înscrisuri oficiale ca o infracţiune de pericol, astfel încât consumarea infracţiunii are loc în momentul în care acţiunea de falsificare a fost dusă până la capăt. În acest moment, al finalizării acţiuni de falsificare, se produce urmarea socialmente periculoasă, prin crearea unui înscris cu aparenţă de autenticitate şi aptitudine de a produce consecinţe juridice. Un înscris oficial modificat în mod ilicit aduce atingere veridicităţii actelor oficiale prin simpla sa existenţă. Legea nu cere să se şi producă în mod efectiv alte consecinţe juridice în afara alterării încrederii în actele oficiale, iar pentru existenţa infracţiunii nu interesează nici mobilul şi nici scopul urmărit de făptuitor.

În speţă a fost modificat un înscris oficial, constând într-o carte de identitate, prin inserarea unei fotografii a unei alte persoane. Elementele constitutive ale infracţiunii au constat pentru inculpatul P.C.C. în alterarea adevărului înscris în conţinutul unei cărţi de identitate prin includerea fotografiei inculpatului F.

Astfel, probatoriul a indicat cu privire la inculpatul P. faptul că:

- l-a fotografiat pe inculpatul F.A.N. şi a transpus datele respective împreuna cu fotografia inculpatului F.A.N., pe imaginea scanată a unei cărţi de identitate pe care o deţinea în calculatorul personal şi pe care o folosea ca model;

- a imprimat pe un suport de hârtie cartea de identitate realizată în format electronic;

- la domiciliul său a fost găsită cu ocazia percheziţiei domiciliare fotocopiei cărţii de identitate seria P.M. nr. Y emisă pe numele S.S., despre care inculpatul P.C.C. a declarat că nu îşi mai aminteşte împrejurările în care a intrat în posesia sa;

- latura subiectivă, prevederea rezultatului faptei şi acceptarea producerii sale, este probată de faptul că la domiciliul inculpatului P. au fost găsite un număr mare de modele de acte şi ştampile (percheziţia informatică asupra sistemelor informatice şi a mediilor de stocare a datelor, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare de la domiciliul inculpatului P.C.C., a stabilit că acestea conţin o serie de documente oficiale scanate (cărţi de identitate emise pe diferite nume, diplome de bacalaureat, certificate de naştere, unele dintre acestea extinse la rezoluţii foarte mari pentru a fi uşor de modificat şi pe care se observă modificări efectuate în cadrul paragrafelor destinate datelor de identitate), impresiuni ale unor ştampile, un folder ce conţine un pachet de programe denumit "Poliţie Bucureşti" (program de aflat adresa după nume şi CNP), diferite foldere denumite "Verificare CNP" şi "Date CI", fişiere-document ce cuprind informaţii referitoare la dimensiunile cărţilor de identitate, conţinutul acestora şi alte date tehnice, fotografii-bust ale unor persoane, precum şi o carte de identitate color, necompletată.

- convorbirile telefonice purtate de inculpaţii F.A.N. şi P.C.C. arată că P. se ocupa cu falsificarea documentelor la solicitarea inculpatului F.A.N.: contract de muncă pe numele unor persoane identificate pe raza comunei Ştefăneştii de Jos - I.G., M.C., M.C., o carte de identitate ce urma să fie contrafăcută pe numele "L.", în vârstă de 16 ani.

Faţă de faptul că inculpatul a falsificat efectiv o carte de identitate prin aplicarea unui alte fotografii întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Actul de identitate astfel contrafăcut a fost folosit la notar. Lipsa consecinţelor juridice cu privire la încheierea contractului de către inculpatul F. a fost rezultatul verificărilor făcute de notar şi nu influenţează vinovăţia inculpatului P. Conform jurisprudenţei, "persoana care plăsmuieşte în întregime sau în parte un înscris oficial comite infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen, fără a fi necesar ca pentru existenţa acestei infracţiuni înscrisul să fie folosit" (Plenul Tribunalului Suprem, Decizia nr. 1/1970 cu privire la încadrarea juridică a faptei de a plăsmui un înscris oficial, în CD. 1970, p. 42).

Faţă de cele ce preced criticile sunt nefondate, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., când faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică.

Cazul de casare a fost invocat de către P.C.C.

Critica este nefondată.

Instanta de recurs constată că Tribunalul şi Curtea de Apel au evaluat în mod corect faptul că activitatea de contrafacere a unei cărţi de identitate prin schimbarea fotografiei aplicate pe aceasta reprezintă infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., cu privire la individualizarea pedepselor.

Cazul de casare a fost invocat de către F.A.N., P.C.C. şi I.G., precum şi în scris de Ministerul Public. Ministerul Public nu a mai susţinut criticile formulate în scris cu privire la sancţiunile de 3 ani respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate inculpaţilor F.A.N. şi I.G.

În ceea ce priveşte criticile formulate de inculpaţii F., P. şi Ilie cu privire la cuantumul şi modalitatea de executare a sancţiunii, în acord cu instanţa de apel, în recurs se apreciază că scopul efectiv al sancţiunii faţă de inculpaţii F.A.N. şi I.G. nu poate fi atins fără privare de libertate. Elementele care conduc instanţa de recurs la menţinerea soluţiei Instanţei de Apel sunt legate de caracterul premeditat al faptelor (vânzarea terenurilor altor persoane, cunoscând cine sunt adevăraţi proprietari), modalitatea elaborată prin care s-a dorit inducerea în eroare a cumpărătorului (cele doua parcele trecute de inculpatul F.A.N. pe reversul titlului de proprietate falsificat existau în realitate pe planul parcelar al comunei Ştefăneştii de Jos, însă nu erau trecuţi proprietarii, fapt cunoscut de inculpatul F.A.N.), faptul că I.G. cunoştea adevăratul proprietar al terenului, (un consătean), suprafaţa terenului (38.000 mp), valoarea acestuia (80.000 euro).

În ceea ce îl priveşte pe P.C.C. antecedentele penale exclud posibilitatea aplicării suspendării executării pedepsei.

Faţă de cele ce preced, instanţa găseşte recursurile ca nefondate şi face aplicarea art. 192 C. proc. pen cu privire la cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii F.A.N., P.C.C. şi I.G. împotriva Deciziei penale nr. 313A din 30 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi F.A.N. şi I.G. la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul intimat inculpat P.C.C. la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 07 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AM

← ICCJ. Decizia nr. 3399/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3543/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3393/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Tâlhărie (art.211 C.p.), ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 321 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3398/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3399/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3543/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3629/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3630/2013. Penal