ICCJ. Decizia nr. 3461/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.), violarea de domiciliu (art.192 C.p.), ameninţarea (art. 193 C.p.). Recurs. Lovirile sau vătămările cauzato
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 3461/2013
Dosar nr. 14527/236/2012
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 242/F din data de 05 aprilie 2013, Tribunalul Giurgiu în temeiul art. 183 C. pen. cu aplic, art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul M.I.N. la pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 23 august 2012 până la zi şi în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea formulată de părţile civile C.I. şi P.A. şi a fost obligat inculpatul să plătească fiecăreia dintre acestea sumele de câte 10,000 lei, daune materiale şi respectiv de câte 25.000 lei, daune morale.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut ca situaţie de fapt că în seara zilei de 22 august 2012, în jurul orei 23, inculpatul a plecat de la locuinţa bunicii sale din satul Pietrele spre casa mătuşii lui, cu care, a doua zi dimineaţă, urma să meargă la tăiat coceni. Inculpatul avea asupra sa o sacoşă în care se aflau mâncare, suc, o seceră şi un cuţit. În noaptea de 22/23 august 2013, în jurul orei 01,00 inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinţei victimei C.P. din comuna Băneasa, satul Pietrele, judeţul Giurgiu, unde a ameninţat cu cuţitul atît pe acesta, cât şi pe nepotul ei, partea vătămată Z.C.A. şi, de asemenea, a aexercitat acte de agresiune fizică asupra victimei şi a celuilalt nepot al acesteia, partea vătămată Z.M.A. În urma agresiunii fizice la care au fost supuşi, victima C.P. a suferit vătămări corporale care, în final, au condus la decesul acesteia, iar partea vătămată Z.M.A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale.
Cu privire la încadrarea juridică, Tribunalul a apreciat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu (prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.), lovire sau alte violenţe (prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.), ameninţare - două fapte (prevăzute de art. 193 C. pen.), port ilegal de cuţit (prevăzută de art. 2 alin. (1)1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991) şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (prevăzută de art. 183 C. pen.), toate cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale din normele de incriminare (reduse cu o treime, potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.), gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite şi persoana inculpatului, despre care a reţinut că prezintă o periculozitate deosebită, întrucât, în aceleaşi împrejurări, a exercitat violenţe fizice asupra mai multor persoane şi a stăruit în a-i agresa pe membrii familiei victimei, agresivităţii sale punându-i-se cu greu capăt de către aceştia, evidenţiind totodată, în ceea ce îl priveşte, lipsa antecedentelor penale, starea de sănătate afectată de un handicap, recunoaşterea faptelor şi regretul sincer exprimat de acesta.
Referitor la latură civilă. Tribunalul a constatat că, în cauză, au formulat pretenţii părţile civile C.I. şi P.A. (moştenitorii victimei C.P.), care au solicitat daune materiale în sumă de câte 10.000 lei şi daune morale în sumă de câte 25.000 lei.
Întrucât, cu ocazia audierii de către instanţă, inculpatul a declarat că este de acord să le despăgubească pe părţile civile cu sumele pretinse de acestea, Tribunalul, reţinând aplicarea principiul disponibilităţii, l-a obligat la plata integrală a sumelor anterior menţionate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel în termen legal, inculpatul M.I.N.
Prin Decizia nr. 180/A din 1 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.I.N. împotriva sentinţei penale nr. 242/F din data de 05 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 14527/236/2012.
În temeiul art. 383 alin. (1)1 rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului şi în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 alin. (1) C. pen.,a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 23 august 2012 până la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, în mod corect, a fost reţinută săvârşirea de către inculpat, în ordine cronologică, a următoarelor infracţiuni: portul fără drept de cuţit, violare de domiciliu, în forme agravate, ameninţare (în raport cu partea vătămată minoră Z.C.A., C.P., lovire sau alte violenţe şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (în raport cu victima C.P., al cărei deces s-a aflat în legătură de cauzalitate, directă şi necondiţionată, cu leziunile traumatice suferite ca urmare a actelor de agresiune săvârşite asupra sa de către inculpate.
Referitor la pedepsele aplicate de prima instanţă, Curtea a constatat, contrar criticii formulate prin apelul declarat în cauză, că acestea au fost nu doar legal stabilite, dar şi just determinate, în raport cu gravitatea faptelor, cu consecinţele lor şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Curtea a constatat că acordarea circumstanţelor atenuante judiciare invocate este nejustificată, întrucât acestea nu sunt apte să diminueze acea gravitate în asemenea măsură cât să determine coborârea pedepselor sub limitele minime, astfel încât să se ajungă la aplicarea, pentru cele şase infracţiuni concurente, a unei pedepse rezultante coborâte sub 3 ani şi 4 luni închisoare.
În plus, absenţa antecedentelor penale, care constituie o situaţie de normalitate pentru orice cetăţean, iar nicidecum o însuşire meritorie a inculpatului, nu este suficientă, prin ea însăşi, pentru a caracteriza drept bună conduita în societate a acestuia, pe care comportamentul de la momentul faptelor îl arată a fi uşor predispus spre acte grave de violenţă faţă de semeni, în pofida handicapului său (deficit de auz şi vorbire).
De asemenea, Curtea a constatat că sentinţa primei instanţe este nelegală, întrucât aceasta nu s-a pronunţat, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 17 C. proc. pen., prin exercitarea din oficiu a acţiunii civile, asupra daunelor, materiale şi morale, cuvenite celor două părţi vătămate minore (cu capacitate de exerciţiu restrânsă), care au declarat că nu se constituie părţi civile în cauză (filele 91 şi 98-99, d.u.p.).
Împotriva Deciziei nr. 180/A din 1 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs inculpatul M.l.N. care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei instanţei de fond cât şi a deciziei recurate şi rejudecând, admiterea recursului şi micşorarea pedepsei de 5 ani închisoare şi să se dea o mai mare eficienţă dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul M.I.N. prin raportare la dispoziţiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, la data de 1 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul-inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013.
Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin invocarea art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a tăcut o greşită aplicare a legii", nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, deoarece solicitarea micşorarea pedepsei de 5 ani închisoare şi să se dea o mai mare eficienţă dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. nu se circumscrie art. 385 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii."
Înalta Curte constată că modificarea art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. nu permite examinarea criticilor referitoare la individualizarea pedepsei în cadrul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. Ca urmare, se apreciază că solicitarea inculpatului nu poate fi examinată date fiind limitele recursului.
Potrivit art. 199 alin. (1) și (2) C. proc. pen., amenda judiciară se poate aplica de instanţa de judecată prin încheiere, iar persoana amendată poate cere scutirea de amendă ori reducerea amenzii.
Referitor la cererea de scutire de la plata amenzii formulată de apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului M.l.N., Înalta Curte constată că prin cererea formulată a solicitat scutirea sa de la plata amenzii stabilită prin încheierea din 11 octombrie 2013, pentru lipsa acesteia de la judecarea cauzei în care avea calitatea de apărător desemnat din oficiu al inculpatului M.l.N.
Înalta Curte constată că cererea de scutire a amenzii formulată de avocat C.G. va fi respinsă, deoarece avocatul era obligat să-şi asigure substituirea.
Ca urmare, având în vedere considerentele anterior expuse, şi împrejurarea că în cauză nu este incident nici unul din cazurile de casare care pot fi invocate din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.l.N. împotriva Deciziei penale nr. 180/A din 1 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi cererea de scutire de amendă formulată de doamna avocat C.G.
Potrivit art. 38515 alin. (4) C. proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata prevenţiei de la 23 august 2012 la 8 noiembrie 2013.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului se va plăti din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.l.N. împotriva Deciziei penale nr. 180/A din 1 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 23 august 2012 la 8 noiembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului se va plăti din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Respinge cererea de scutire de amendă formulată de doamna avocat C.G.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3423/2013. Penal. Infracţiuni la legea... | ICCJ. Decizia nr. 3462/2013. Penal. Organizarea, conducerea sau... → |
|---|
