ICCJ. Decizia nr. 3464/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 3464/2013
Dosar nr. 5942/120/2011
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 353 din 09 octombrie 2012, Tribunalul Dâmboviţa, în baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererea inculpatului C.G., cu domiciliul în comuna Corneşti, jud. Dâmboviţa, sat Postârnacu, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 republicată, dispunându-se condamnarea acestuia pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 42, art. 74 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 76 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare.
Conform art. 215 alin. (5) raportat la art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 66 C. pen.
În baza art. 86 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere, executarea pedepsei principale, pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit potrivit art. 86 " C. pen., acesta fiind obligat să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 86 alin. (1) C. pen.
Totodată, s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul în care în cursul termenului de încercare, săvârşeşte din nou o infracţiune şi nu îndeplineşte, cu rea credinţă, obligaţiile stabilite.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, care potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., a cărei executare s-a suspendat pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1381 din Noul C. civ., au fost admise acţiunile civile exercitate de părţile civile, inculpatul fiind obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F.E. SRL Ulmi, prin lichidatorul judiciar C.L.I. C.I., la plata despăgubirilor civile
A mai fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F.E. SRL Ulmi, prin lichidatorul judiciar C.L.I. C.I., la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 459,05 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, în perioada 2008-2009, potrivit atribuţiilor deţinute, inculpatul C.G. a încheiat mai multe convenţii comerciale cu alte societăţi care aveau ca obiect de activitate vânzarea seminţelor de cereale, azotatului de amoniu sau produse derivate din prelucrarea cerealelor.
Astfel, la data de 29 octombrie 2008 între partea responsabilă civilmente SC F.E. SRL Ulmi şi SC T. SA s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a produselor din programul de fabricaţie al secundei, stabilindu-se ca plata să se facă cu fila C.E.C., în 21 de zile de la emiterea facturii.
La data de 10 ianuarie 2009 inculpatul C.G. s-a deplasat la sediul părţii civile SC C. SA de unde a achiziţionat azotat de amoniu, în valoare de 36.480 lei, sens în care a emis factura fiscală, înscriindu-se data de 30 ianuarie 2009, ca scadentă pentru plata mărfurilor respective. Astfel, în perioada imediat următoare parte civilă SC M. SRL Slobozia a livrat cantitatea de 128.240 kg. sămânţă porumb în valoare totală de 61.042,24 lei, părţii responsabilă civilmente SC F.E. SRL Ulmi
La data de 26 februarie 2009 inculpatul C.G. a semnat contractul de vânzare cumpărare, având ca obiect achiziţionarea unor hibrizi de sămânţă de porumb, livraţi de SC S.M. SA - Complex Agrosem Dâmboviţa.
S-a mai reţinut că la data de 31 octombrie 2008 partea civilă SC A.P. SRL Bucureşti şi SC F.E. SRL Ulmi au încheiat un contract de vânzare - cumpărare având ca obiect achiziţionarea unei cantităţi de grâu pentru consum, înscris în care s-a stipulat efectuarea plăţii până la 30 noiembrie 2008.
De asemenea, la data de 20 martie 2008 inculpatul C.G. s-a deplasat la sediul părţii civile SC K.R. SRL, Biharia şi prezentându-se ca şi administrator al SC F.E. SRL Ulmi, a solicitat vânzarea unei cantităţi de sămânţă de porumb şi floarea soarelui, precizând că marfa îi este necesară pentru înfiinţarea unor culturi dar şi pentru distribuţie.
La individualizarea judiciară a pedepsei prima instanţă a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, modalitatea în care s-a acţionat, limitele de pedeapsă prevăzute în partea generală şi în partea specială a C. pen., dar şi persoana inculpatului.
S-a apreciat că în circumstanţele cauzei se impune atenuarea răspunderii penale conform art. 74 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen., faţă de atitudinea adoptată în cursul urmării penale şi judecăţii, în sensul prezentării la solicitarea organelor judiciare, dar şi împrejurarea că a depus stăruinţă pentru acoperirea integrală a prejudiciului produs părţii vătămate SC G. SA Bucureşti. Ca urmare, potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., s-a considerat ca fiind suficientă dozarea cuantumului sub limita minimă specială prevăzută de lege precum şi faptul că reeducarea inculpatului C.G. poate fi realizată fără executarea în regim privativ de libertate, respectiv prin stimularea eforturilor de autoeducare de care va trebui să dea dovadă în cadrul termenului de încercare stabilit în conformitate cu disp. art. 861 C. pen.
În latură civilă, s-a reţinut că în faza de urmărire penală societăţile comerciale prejudiciate s-au constituit părţi civile în procesul penal cu sumele de bani datorate de inculpatul C.G. conform contractelor comerciale încheiate, respectiv cu diferenţa rămasă de achitat (este cazul societăţilor în favoarea cărora au fost făcute plăţi parţiale) pentru mărfurile livrate părţii responsabile civilmente SC F.E. SRL Ulmi.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel, inculpatul C.G.
Prin Decizia nr. 72 din 10 aprilie 2013 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.G., domiciliat în comuna Comeşti, sat Postârnacu, judeţul Dâmboviţa, împotriva sentinţei penale nr. 353 din 09 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că soluţia adoptată prin hotărârea atacată este justă şi conformă legii atât cu privire la reţinerea existenţei faptei şi vinovăţiei, încadrarea juridică dată acesteia cât şi individualizarea cuantumului şi modalităţii de executare a pedepsei judiciare.
Pe de altă parte, s-a probat şi împrejurarea că reprezentanţii societăţilor comerciale prejudiciate au avut cunoştinţă de lipsa disponibilului în contul bancar la momentul încheierii convenţiilor comerciale şi deci au acceptat şi posibilitatea ca instrumentele bancare emise să nu fie achitate de trasul bancar. Curtea a mai reţinut că, în calitate de împuternicit al părţii responsabile civilmente SC F.E. SRL Ulmi, în perioada 2008-2009 inculpatul C.G. a emis un număr de 8 file cec, un ordin de plată şi mai multe bilete la ordin, deşi ştia că pentru valorificarea lor nu există provizia sau acoperirea necesară în conturile deschise la societăţile bancare, reuşind astfel să inducă în eroare reprezentanţii a unui număr de 7 societăţi comerciale, determinându-i să încheiere contracte de vânzare şi să-i livreze mărfuri, în condiţiile stipulate, faptele având ca urmare producerea unui prejudiciu avutului privat totalizând circa 459.000 lei.
Împotriva Deciziei nr. 72 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs inculpatul C.G. care a solicitat admiterea recursului, şi rejudecând cauza achitarea inculpatului în baza art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. în infrcţiunea prevăzută de art. 85 alin. (1), pct. 2 din Legea nr. 59/12934, modificată prin Legea nr. 83/1994.
Examinând recursul declarat de inculpatul C.G. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instituind, o limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (2 ), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 10 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că inculpatul G.G., prin apărătorul său ales, a depus la dosar motivele de recurs prin fax la data de 11 octombrie 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză), încălcându-se, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Aşa fiind, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., caz de casare susţinut în motivele scrise de recurs, cât şi oral dar care a stabilit că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, inculpatul C.G., a criticat decizia penală pronunţată sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând aplicarea circumstanţelor atenuante, situaţie exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Referitor la cazul de casare reglementat în art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat C.G., prin care a solicitat achitarea în baza art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. se constată că acesta nu a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, fiind menţinut, însă, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Conform art. 3859 alin. (2)1 din C. prov. pen., în cazul în care nu sunt respectate condiţiile de mai sus, instanţa de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) din C. proc. pen., trebuie avute în vedere din oficiu.
Drept urmare, ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului, înalta Curte nu are posibilitatea de a examina nici criticile inculpatului, care, în plus, nu se circumscriu nici vreunuia din cazurile ce pot fi avute în vedere din oficiu. De asemenea, solicitarea avocatului de schimbare a încadrării juridice nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 3859 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 72 din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 72 din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3462/2013. Penal. Organizarea, conducerea sau... | ICCJ. Decizia nr. 3465/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
