ICCJ. Decizia nr. 3484/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3484/2013

Dosar nr. 2306/107/2012

Şedinţa publică din 11 noiembrie 2013

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 95/ A din 15 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul M.N. împotriva sentinţei penale nr. 270 din 13 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia penală şi, în consecinţă:

A fost desfiinţată sentinţa penală atacată numai sub aspectul greşitei condamnări a inculpatului M.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi complicitate la introducerea în ţară, fără drept, de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi a individualizării pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi rejudecând cauza în aceste limite:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;

- complicitate la introducerea în ţară, fără drept, de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 de la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. şi 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen., fără aplicarea vreunui spor, pedeapsă dată în executare în final inculpatului M.N.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus durata arestării preventive începând cu data de 21 februarie 2012 şi până la data de 15 mai 2013.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa penale nr. 270 din 13 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia penală, a fost condamnat inculpatul M.N., la:

- 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)) teza II, b C. pen.;

- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b C. pen.;

- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen.;

- 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de introducere, fără drept, în ţară de droguri de mare risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen.;

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pedeapsă care a fost sporită cu 1 (un) an închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 16 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) C. pen.

S-a interzis exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.

S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus durata arestării preventive începând cu 21 februarie 2012 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în S.N.D.G.J. la data eliberării din penitenciar şi dispune comunicarea hotărârii în acest sens la I.G.P.R.

În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus încunoştinţarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 1800 lei cheltuieli judiciare în primă instanţă.

Instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. 74D/P/2011 din data de 13 martie 2012 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 ;

- trafic de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;

- complicitate la infracţiunea de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;

- complicitate la infracţiunea de introducere, fără drept, în ţară de droguri de mare risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În motivarea actului de sesizare a instanţei s-a arătat, în esenţă, că inculpatul a cumpărat, deţinut şi trimis în ţară 1000 gr. droguri de risc şi 10 gr. droguri de mare risc. S-a reţinut de asemenea că inculpatul l-a ajutat pe inculpatul N.S.F. să introducă în ţară droguri de risc şi de mare risc, prin punerea la dispoziţie a drogurilor ce urmau a fi comercializate în România.

Din actele si lucrările existente la dosar, instanţa a reţinut următoarele;

În fapt: Inculpatul M.N. locuia în Spania de aproximativ 5 ani, acolo stabilindu-se şi celălalt frate al său, numitul C.M.

În luna august 2011, inculpaţii N.S.F. şi M.O.D., însoţiţi de alte persoane, s-au deplasat în Spania. La scurt timp, inculpatul M.O.D. a venit în România, de unde l-a contactat telefonic pe inculpatul N.S.F. căruia i-a propus să-i aducă droguri în ţară. întrucât nu avea bani şi, în urmă cu un an, inculpatul N.S.F. i-a mai adus droguri din Spania de la inculpatul M.N., a fost de acord cu această propunere.

Astfel, în Spania, inculpatul N.S.F. a primit de la inculpatul M.N., 10 plăci a 100 gr. fiecare rezină cannabis şi 10 gr. cocaină, droguri pe care inculpatul M.N. Ie-a cumpărat de la marocani, din suma de 1000 euro trimisă de către inculpatul M.O.D. prin serviciul W.U.

în momentul în care i-a înmânat pachetul cu droguri inculpatului N.S.F., inculpatul M.N. i-a spus că drogurile provin de la marocani, iar suma de bani cu care au fost cumpărate drogurile provine de la inculpatul M.O.D.

Inculpatul N.S.F. a venit în România, ajungând în localitatea Oarda în dimineaţa zilei de 24 august 2012, în jurul orei 2:40. în staţia de carburanţi Petrom, inculpatul N.S.F. s-a întâlnit cu inculpatul M.O.D., plecând împreună cu un autoturism spre localitatea Vinţu de Jos.

Drogurile au fost păstrate de inculpatul N.S.F. la domiciliul său şi, de câte ori inculpatul M.O.D. şi R.D.I. identificau cumpărători, le dădeau acestora o parte din drogurile deţinute, pentru a le comercializa. în activitatea de comercializare a drogurilor au fost implicaţi şi inculpaţii R.D.I. şi M.N.C.

Prin sentinţa penală nr. 36/2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 6738/97/2011 au fost condamnaţi inculpaţii:

M.O.D. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:

- art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;

- art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;

- art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

N.S.F. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:

- art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 ;

- art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;

- art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;

R.D.I. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:

- art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;

M.N.C. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:

- art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

Starea de fapt reţinută mai sus a rezultat din probatorul administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, respectiv: proces - verbal de stabilire a listei de pasageri (f. 4 - 8), procese - verbale de transcriere ale interceptărilor convorbirilor telefonice (f. 35 - 79, 86 - 98, 108 - 120), ordonanţe privind numirea investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului (f. 121 - 122, 129 - 134), rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică (f. 139 - 147, 160 - 168) proces - verbal de prindere in flagrant (f 158- 159) proces - verbal de percheziţie (f. 184 - 192), declaraţiile inculpatului M.O.D., N.S.F., R.D.I., M.N.C. (f. 194 - 264, 326 - 329), copia minutei sentinţei penale nr. 36/2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 6378/97/2011.

Tot acest material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale a atestat faptul că inculpatul M.N. a deţinut, cumpărat şi trimis în ţară droguri de risc şi droguri de mare risc, ajutându-l de asemenea pe inculpatul N.S.F. să introducă în ţară droguri de risc şi de mare risc.

Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, inculpatul M.N. s-a prevalat de dispoziţiile art. 70 al 2 C. proc. pen. respectiv, dreptul de a nu face nicio declaraţie (f. 13, volum instanţă).

Relevante sub aspectul vinovăţiei inculpatul M.N. în comiterea infracţiunilor au fost declaraţiile numiţilor M.O.D. şi N.S.F., declaraţii date în calitate de inculpaţi în Dosarul nr. 6378/97/2011 al Tribunalului Hunedoara.

Astfel, în declaraţiile date în cursul urmării penale cât şi în faţa primei instanţe, Tribunalul Hunedoara, (Dosar nr. 6378/97/2011) inculpatul M.O.D. a declarat următoarele: „în luna august 2011 împreună cu fratele meu Coca Mihai, N.S.F., M.V. am plecat în Spania la fratele meu M.N., care locuieşte acolo de mai mulţi ani. După aproximativ 2 săptămâni m-am întors în ţară şi, l-am sunat pe fratele meu M.N. să-mi trimită 10 plăci de haşis în greutate totală de 1 kg şi 10 gr. Cocaină, sens în care i-am trimis fratelui meu prin serviciul W.U. suma de 1.000 de euro. Cu acea ocazie i-am spus să-mi trimită drogurile în România prin N.S.F., l-am cerut acest lucru fratelui meu întrucât şi în cursul anului 2010, tot la solicitarea mea îmi mai cumpărase 400 gr. haşis pe care mi le adusese în România tot N.S.F.” (f. 204, 209 dosar urmărire penală).

În cursul urmăririi penale, inculpatul N.S.F. a declarat următoarele: „în luna august 2011 am plecat în Spania în vacanţă. La aproximativ 2-3 săptămâni după ce am ajuns acolo M. Ovidiu m-a sunat şi m-a întrebat dacă sunt de acord să-i aduc în ţară droguri. Am fost de acord cu acest lucru, deoarece nu aveam bani şi aceasta era o modalitate de a face bani. Ştiam că voi primi banii de la M. Ovidiu pentru că în urmă cu un an, tot din Spania i-am adus 4 plăci de haşis pe care le-am primit de la inculpatul M.N., care le cumpărase de la marocani.

După ce i-am spus lui M.O. ca sunt de acord să aduc drogurile, M.N. mi-a dat un pachet care conţinea 10 plăci cu haşis a câte 100 gr. fiecare şi 10 gr. de cocaină.

M-am întors în România cu un autocar de transport de persoane, ţinând plasa cu drogurile lângă mine, în autocar.” (f. 218 dosar urmărire penală).

Ulterior, audiaţi fiind în cursul cercetării judecătoreşti în cauza dedusă judecăţii în calitate de martori, M.O.D. (f. 25 dosar instanţă) şi N.S.F. (f. 27 dosar instanţă), au infirmat cele relatate în declaraţiile date în calitate de inculpaţi în Dosarul nr. 6378/97/2011 al Tribunalului Hunedoara, însă revenirea acestora asupra propriilor declaraţii nu a fost justificată în vreun fel.

În conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Având în vedere că legea nu face nicio distincţie, în ceea ce priveşte valoarea probantă, în raport cu faza în care mijloacele de probă au fost administrate, instanţa constată că declaraţiile date iniţial în calitate de inculpaţi, reflectă adevărul, coroborându-se cu ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză.

Relevantă sub aspectul vinovăţiei inculpatului M.N. a fost considerată şi convorbirea telefonică din data de 26 august 2011 ora 12:20, purtată între M.O.D. şi C.M., convorbire în care M.O. se plânge de calitatea drogurilor trimise de fratele său „N.”, droguri pe care nu reuşeşte să le comercializeze în vederea recuperării maşinii amanetate (f. 43-56 dosar urmărire penală).

De asemenea, investigatorul sub acoperire cu nume de cod „A.”, învederează instanţei că „din discuţiile purtate iniţial cu M.O.D. am aflat că drogurile proveneau din Spania de la o persoană pe nume Nicolae, fratele lui M.O.D.”.

În drept, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului M.N. de a cumpăra, deţine şi trimite 1000 gr. droguri de risc a constituit infracţiunea de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului M.N. de a cumpăra, deţine şi trimite 10 gr. droguri de mare risc a constituit infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului M.N. de a-l ajuta pe inculpatul N.S.F. să introducă droguri de risc în ţară, prin punerea la dispoziţie a drogurilor ce urmau a fi comercializate în România, a constituit complicitate la infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului M.N. de a-l ajuta pe inculpatul N.S.F. să introducă droguri de mare risc în ţară, prin punerea la dispoziţie a drogurilor ce urmau a fi comercializate în România, a constituit complicitate la infracţiunea de introducere în ţară de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor statuate de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege - închisoarea de la 3 la 15 ani, de la 10 - 20 ani şi respectiv de la 15 la 25 ani, gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor săvârşite, modul şi mijloacele de săvârşire.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.N.

Inculpatul a solicitat desfiinţarea sentinţei şi achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, fără drept şi complicitate la introducerea în ţară, fără drept, de droguri de mare risc.

A mai solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în complicitate la aceeaşi infracţiune şi achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În motivarea apelului s-a arătat că inculpaţii din celălalt dosar au uzat de prevederile art. 320¹ C. proc. pen. Aceşti inculpaţi, fiind audiaţi în calitate de martori de Curtea de Apel, au nuanţat declaraţiile date, aşa încât trebuie să se dea crezare declaraţiilor date în faţa Curţii. Inculpatul M. nu a făcut parte din dosarul celorlalţi inculpaţi. Din toate declaraţiile date în cauză rezultă faptul că inculpatul M. i-a făcut legătura lui N. cu un marocan pentru a cumpăra droguri. în primul rând, la Tribunalul Hunedoara nu s-a făcut dovada că era vorba şi de cocaină. N. a declarat că cocaina a primit-o de la altcineva.

Inculpatul susţine că nu a săvârşit infracţiunea de complicitate la aducerea în ţară de droguri sau infracţiunea de trafic de droguri de mare risc. în cauză nu s-a dovedit că a intenţionat să trimită droguri în ţară. Arată că nu există dovada că cele 10 grame aduse de N.S. sunt cocaină. Martorul R.D.I. a arătat faptul că nu era cocaină. Deja sunt două persoane care spun că nu era cocaină. Se vorbeşte despre faptul că inculpatul ar fi angajat pe N.S. să aducă în ţară droguri în sensul că ar fi existat un ajutor, respectiv ajutorul trecerii dincolo de graniţă. Ajutorul teoretic trebuie să constea în ceva material. în cauză însă nu a existat nici un ajutor.

Faptul că inculpatul M.N. i-a făcut legătura lui N.S. nu constituie o înlesnire. Nu există dovada faptului că N. i-ar fi cerut ajutorul lui M.N. Nu se poate vorbi despre o înlesnire a trecerii frontierei cu droguri. Se poate vorbi doar de legătura lui N.S. cu marocanul care este o complicitate la cumpărare de haşiş de N.S.

Se mai arată că inculpatul are 6 copii şi a recunoscut legătura cu marocanul şi în cauză se putea aplica o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege. Solicită schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de haşiş în complicitate la trafic de haşiş. Solicită achitarea pentru infracţiunea de trafic de cocaină şi pentru infracţiunea de trafic de cocaină şi trimiterea peste graniţă a 1000 gr de haşiş.

Curtea de Apel, examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor invocate precum şi din oficiu a constatat că apelul este fondat, din următoarele considerente:

Starea de fapt reţinută de către instanţa de fond pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti este relativ corectă.

Inculpatul a consimţit să dea declaraţie în faţa instanţei de apel şi, întrucât a contestat vinovăţia sa, s-a dispus reaudierea martorilor N.S.F., M.N.C., R.D.I. şi B.C.E. şi acvirarea Dosarului nr. 6738/97/2011 al Tribunalului Hunedoara, dosar în care au fost judecaţi inculpaţii M.O.D., N.S.F., M.N.C., şi R.D.I., inculpaţi care au solicitat aplicarea disp. art. 320¹ C. proc. pen.

Curtea, examinând toate probele administrate în prezentul dosar, precum şi în dosarul acvirat, reţine următoarea stare de fapt:

Inculpatul apelant M.N. locuia în Spania de aproximativ 5 ani iar în luna august 2011, numiţii N.S.F. şi M.O.D., însoţiţi de alte persoane, s-au deplasat în Spania. La scurt timp, M.O.D. a venit în România, de unde l-a contactat telefonic pe N.S.F. căruia i-a propus să-i aducă droguri în ţară. întrucât nu avea bani şi, în urmă cu un an, N.S.F. i-a mai adus droguri din Spania de la inculpatul M.N., a fost de acord cu această propunere.

Astfel, în Spania, inculpatul N.S.F. a primit de la inculpatul M.N., 10 plăci a 100 gr. fiecare rezină cannabis şi 10 gr. de o substanţă despre care bănuiau că este cocaină, droguri pe care inculpatul M.N. Ie-a cumpărat de la marocani, din suma de 1000 euro trimisă de către M.O.D. prin serviciul W.U.

În momentul în care i-a înmânat pachetul cu droguri lui N.S.F., inculpatul M.N. i-a spus că drogurile provin de la marocani, iar suma de bani cu care au fost cumpărate drogurile provine de la M.O.D.

În declaraţia dată în faţa Curţii (f. 62-63) inculpatul apelant a recunoscut acuzaţiile referitoare la traficul de droguri de risc (rezină de cannabis), arătând că împreună cu N.S.F. s-a deplasat la un bar de unde anterior mai cumpărase droguri şi a cumpărat 1 kg. de haşiş, plătind personal drogurile din banii trimişi de fratele său M.O.D., iar apoi Ie-a înmânat lui N. să le transporte în ţară. Inculpatul a mai arătat că nu cunoaşte nimic despre cele 10 gr. de cocaină şi că fratele său nu i-a solicitat niciodată să cumpere această substanţă.

Raportat la această declaraţie şi la cele date anterior de N.S.F., Curtea l-a reaudiat pe acesta din urmă (f. 109-110), cu atât mai mult cu cât organele de urmărire penală nu au depistat substanţa bănuită a fi fost cocaină.

Declaraţia dată de acesta a confirmat declaraţia inculpatului M.N., în sensul că M.O.D. i-a trimis fratelui său inculpatul M.N. suma de 1000 euro pentru a cumpăra haşiş şi a-l trimite în ţară. A mai arătat că împreună cu inculpatul au ridicat banii şi s-au dus la un bar unde au vorbit cu un marocan să le aducă haşişul, acesta fiind de acord. N.S. relatează că până a sosit acea persoană cu haşişul comandat inculpatul M.N. a plecat, doar el luând haşişul şi fără să mai discute cu inculpatul, s-a întors în ţară cu drogurile cumpărate.

Curtea apreciază că această nuanţare a declaraţiei martorului N. cu referire la implicarea inculpatului apelant în cumpărarea haşişului este nesinceră şi intră în contradicţie cu declaraţia acestuia din urmă care a afirmat că împreună au cumpărat drogurile.

În ce priveşte cele 10 gr. de cocaină martorul afirmă că înainte de a se întoarce în ţară cu haşişul s-a întâlnit întâmplător cu marocanul de la care l-au cumpărat şi, fără ştiinţa inculpatului, a primit cele 10 gr. de cocaină pe care Ie-a adus în ţară şi Ie-a dat lui M.O.

Faţă de aceste declaraţii, Curtea a procedat la audierea martorilor M.N.C. şi R.D.I., singurii despre care rezultă din dosarul acvirat că au avut contact cu substanţa despre care s-a afirmat a fi fost cocaină şi care nu a fost descoperită de către poliţie pentru a fi testată şi a se stabili cert dacă a fost sau nu un drog de mare risc.

în declaraţia sa, martorul M.N.C. (f. 111) a afirmat că M.O. - fratele inculpatului, i-a vândut o substanţă pentru consum propriu despre care a afirmat că este cocaină, dar a fost nemulţumit de calitatea acesteia, având dubii că ar fi fost cocaină deoarece nu a simţit efectele pe care le avea după consumul acestei substanţe.

Şi martorul R. (f. 120) a declarat în acelaşi sens cu referire la substanţa despre care s-a afirmat că ar fi fost cocaină, neexistând certitudinea că acea substanţă a fost un drog de mare risc.

Cu ocazia depistării inculpaţilor din dosarul acvirat organele de poliţie nu au mai găsit substanţa bănuită a fi fost cocaină, astfel că aceasta nu a putut fi supusă expertizării pentru a se stabili cu certitudine ce fel de substanţă a fost şi dacă a fost un drog de mare risc.

În aceste condiţii, nedovedindu-se faptul că cele 10 gr. de substanţă bănuită a fi fost un drog de mare risc - respectiv cocaină, ar fi fost întradevăr cocaină, nu se poate reţine vinovăţia inculpatului M.N. de săvârşire a infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi complicitate la introducerea în ţară, fără drept, de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, astfel că inculpatul va fi achitat pentru săvârşirea acestor infracţiuni, cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit pe deplin implicarea sa în cumpărarea şi traficarea acestei substanţe.

În ce priveşte vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi complicitate la infracţiunea de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea arată următoarele:

Apărarea a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în complicitate la aceeaşi infracţiune şi achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu motivarea că inculpatul M. doar l-a ajutat pe N.S.F. să cumpere 1 kg. de haşiş şi nu l-a ajutat pe acesta în nici un fel să transporte în ţară aceste droguri.

Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Analizând starea de fapt reţinută prin prisma acestor dispoziţii legale curtea constată că inculpatul M.N. a săvârşit infracţiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prin aceea că a cumpărat împreună cu N.S.F. 1 kg. de haşiş.

Infracţiunea poate fi săvârşită alternativ în mai multe modalităţi. Curtea reţine că inculpatul a cumpărat 1 kg. de haşiş - drog de risc, acest fapt rezultând din propria declaraţie precum şi din declaraţia martorului N. Chiar acceptând că inculpatul M. nu ar fi fost de faţă la remiterea efectivă a drogurilor - aşa cum susţine apărarea, el a fost acela care a primit suma de bani în acest scop de la fratele său, el a procurat drogurile, contactând o persoană care deţinea droguri şi de la care ştia că le putea cumpăra.

Fapta sa, săvârşită cu intenţie, nu este doar o complicitate la săvârşirea de trafic de droguri de risc constând în aceea că l-a ajutat pe N. să cumpere drogurile, ci infracţiunea de trafic de droguri de risc săvârşită în modalităţile procurării şi cumpărării, astfel că cererea de schimbare a încadrării juridice a acestei fapte din autorat în complicitate, este nefondată şi va fi respinsă.

Conform art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege, introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform art. 26 C. pen., complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Din actele existente la dosarul cauzei a rezultat că inculpatul apelant a acceptat cererea fratelui său - M.O.D., să cumpere haşiş din Spania primind şi suma de bani necesară şi, prin intermediul martorului N., să le trimită în România.

Introducerea în ţară a drogurilor a fost făcută de martorul N. dar inculpatul apelant l-a ajutat pe acesta să cumpere drogurile, cunoscând destinaţia acestora şi înlesnind şi ajutându-l pe acesta să săvârşească infracţiunea de introducere în ţară a drogurilor de risc.

În aceste condiţii, Curtea constată că încadrarea juridică dată acestei fapte este corectă şi inculpatul se face vinovat de săvârşirea acesteia.

În ce priveşte individualizarea pedepselor, raportat la toate criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. precum şi la persoana inculpatului şi gravitatea faptei săvârşite, Curtea apreciază că se impune reducerea pedepsei aplicate acestuia pentru săvârşirea faptei menţionate.

Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, deoarece pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată acestuia este situată la limita minimă iar inculpatului nu i se pot reţine circumstanţe atenuante având în vedere că inculpatul a fost condamnat în Spania pentru trafic de cocaină, conform documentelor primite de la autorităţile spaniole şi depuse la dosarul cauzei în apel (f. 94 -102), astfel că nu i se pot reţine circumstanţe atenuante care să conducă la reducerea pedepsei sub minimul special.

Împotriva aceste decizii au declarat recurs inculpatul M.N. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Parchetul a criticat decizia în temeiul art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., sub aspectul greşitei achitări a inculpatului cu privire la infracţiunile prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, solicitând casarea deciziei şi menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond.

în dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că dubiul reţinut de instanţa de apel este răsturnat de probele administrate în cauză, că depoziţiile date de către inculpaţii N.S. şi M.N. în care au revenit asupra declaraţiilor date în faţa procurorului nu au nici un fel de justificare, cu atât mai mult cu cât cei doi inculpaţi au dat declaraţii de recunoaştere şi în cauza disjunsă, acestea coroborându-se cu înregistrările audio din mediul ambiental.

Cu ocazia dezbaterilor, procurorul de şedinţă a precizat că înţelege să critice hotărârea numai cu privire la nelegalitatea acesteia din perspectiva nerecunoaşterii autorităţii de lucru judecat a sentinţei penale nr. 36 din 2012 pronunţată de Tribunalul Alba, rămasă definitivă prin decizia pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Inculpatul M.N. nu a motivat recursul cu ocazia declarării căii de atac dar, ulterior, printr-un memoriu înregistrat la data de 22 octombrie 2013 a criticat decizia pentru nelegalitate în temeiul art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. pe motiv că, deşi situaţia de fapt a fost reţinută în mod corect, nu s-a făcut aplicarea disp. art. 334 C. proc. pen. cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei în complicitate la infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, susţinând că nu a acţionat în calitate de autor, ci a ajutat şi a înlesnit comiterea infracţiunii de către inculpatul N.S.

De asemenea, solicită reducerea cuantumului pedepselor prin reţinerea disp. art. 74 - art. 76 C. pen., aşa încât pedeapsa rezultantă să fie mai mică de 10 ani.

În plus, recurentul a invocat greşita deducere a prevenţiei susţinând că a fost arestat în Spania încă din data de 18 ianuarie 2012.

Cu ocazia soluţionării recursului, inculpatul a solicitat proba cu înscrisuri, ce a fost încuviinţată de către instanţă, şi a depus la dosar copiile certificatelor de naştere ale copiilor săi şi copia unei hotărâri pronunţată de autorităţile spaniole, hotărâre ce a fost apoi tradusă în limba română din dispoziţia instanţei.

Având în vedere soluţia de achitare pronunţată de instanţa de apel, s-a procedat la audierea recurentului inculpat în temeiul art. 385¹⁴ alin. (1)¹ C. proc. pen.

Examinând cauza în temeiul art. 385⁶ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prioritar, se constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 având în vedere data pronunţării deciziei recurate, respectiv 15 mai 2013, ulterioară intrării în vigoare a legii mai sus menţionate.

În al doilea rând, se constată că ambele recursuri au fost motivate în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

1.1). Referitor la recursul declarat de parchet, Înalta Curte apreciază că motivul privind greşita achitare nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Aşa cum rezultă din motivarea scrisă a recursului, se invocă netemeinicia şi nelegalitatea deciziei raportat la soluţia de achitare a inculpatului, fără să se indice însă în ce constă greşita aplicare a legii şi fără să se arate de ce hotărârea este contrară legii.

În realitate, parchetul solicită o reapreciere a mijloacelor de probă, în special a depoziţiilor din cursul judecăţii şi mai ales a declaraţiilor date de martori în faţa instanţei de apel, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea pe baza căreia Curtea de Apel Alba Iulia a dispus achitarea inculpatul M.N. cu privire la infracţiunile prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Având în vedere modul de reglementare a soluţionării recursului ca a doua cale de atac, înalta Curte constată că dispoziţiile Codului de procedură penală - astfel cum a fost modificate prin Legea nr. 2/2012 - sunt restrictive în ceea ce priveşte cazurile de casare ce pot fi invocate şi, implicit, criticile ce pot fi formulate împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond şi a deciziei pronunţată de instanţa de apel, reducând astfel şi limitele investirii instanţei de recurs.

Pe cale de consecinţă, examinarea cauzei de către Înalta Curte nu se mai poate face decât cu privire la chestiuni de drept, şi nu la chestiuni de fapt. Modificarea situaţiei de fapt stabilită anterior nu mai este posibilă decât urmare a constatării unor nelegalităţi care ar influenţa valabilitatea mijloacelor de probă ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cauzei şi, pe cale de consecinţă, ar determina înlăturarea acestora şi ar impune reevaluarea elementelor de fapt.

În speţă, asemenea aspecte nu au fost invocate şi nici nu pot fi constatate. Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, desfăşurarea judecăţii a avut loc cu respectarea dispoziţiilor procedurale, instanţa de apel a evaluat întregul material probator şi a analizat probele în acuzare dar şi apărările inculpatului şi probele administrate în favoarea acestuia şi a evidenţiat cu claritate motivele pentru care a înlăturat declaraţiile martorilor care susţineau varianta acuzării, motivând corespunzător soluţia de achitare.

În concluzie, se constată că achitarea inculpatului M. este urmarea stabilirii de către instanţa de apel a unei alte situaţii de fapt, cu respectarea dispoziţiilor art. 63 C. proc. pen., iar instanţa de recurs nu este îndrituită să procedeze la o nouă apreciere a materialului probator, aşa încât trebuie să aibă în vedere această situaţie de fapt, pe care nu o mai poate modifica.

Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că nu s-a dovedit pe deplin implicarea inculpatului M. în cumpărarea şi traficarea celor 10 gr. de cocaină şi această substanţă nici nu a fost găsită de organele de poliţie, astfel că nu a putut fi supusă expertizării şi nu s-a stabilit cu certitudine că era un drog de mare risc sau o altă substanţă.

Din această perspectivă, înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru condamnarea inculpatului M.N. în legătură cu comiterea celor două infracţiuni cu privire la care instanţa de apel a dispus achitarea, respectiv trafic de droguri de mare risc şi complicitate la introducerea în ţară, fără drept, de droguri de mare risc.

2). În ce priveşte critica referitoare la nerecunoaşterea autorităţii de lucru judecat a sentinţei penale nr. 36/2012 a Tribunalului Alba, Înalta Curte apreciază că se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., însă critica este nefondată.

Tribunalul Alba a fost sesizat prin acelaşi rechizitoriu în legătură cu faptele comise de inculpatul M.N., dar şi de inculpaţii N.S. şi M.N. Având în vedere că ultimii doi inculpaţi au uzitat de procedura simplificată prev. de art. 320¹ C. proc. pen., instanţa a disjuns cauza în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.N. şi a pronunţat faţă de inculpaţii N.S. şi M.N. sentinţa penală de condamnare nr. 36 din 2012, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2135 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Este adevărat că, în respectiva cauză, inculpaţii N.S. şi M.N. au recunoscut în totalitate faptele astfel cum au fost reţinute prin actul de sesizare, inclusiv referitor la participaţia penală a inculpatului M.N.

Soluţia pronunţată a dobândit autoritate de lucru judecat numai cu privire la faptele şi persoanele la care se referă (inculpaţii N.S. şi M.N.), fără să se poată invoca puterea autorităţii de lucru judecat în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.N.

Desigur, declaraţiile date de inculpaţii N.S. şi M.N. dobândesc relevantă la soluţionarea cauzei de fată şi au fost avute în vedere atât de instanţa de fond cât şi de instanţa de apel, însă nu se poate susţine că pronunţarea unei soluţii de condamnare faţă de ceilalţi doi inculpaţi, ca urmare a aplicării procedurii prev. de art. 320¹ C. proc. pen., atrage în mod automat consecinţe cu privire la stabilirea răspunderii penale a inculpatului M.

Astfel, conform art. 343 alin. (2) şi art. 345 C. proc. pen. rap. la art. 317 C. proc. pen., instanţa deliberează şi decide numai cu privire la fapta şi persoana cu care este sesizată, hotărând doar în aceste limite dacă fapta există, constituie infracţiune şi a fost comisă de inculpat.

Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul special al procedurii simplificate, situaţie în care este prevăzută posibilitatea disjungerii şi soluţionării separate a cauzei în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii cu privire la care nu este aplicabilă procedura prev. de art. 320¹ C. proc. pen.

Instanţa care soluţionează conform procedurii obişnuite cauza disjunsă nu poate ignora probele administrate în cauza iniţială, însă modul în care acest material probator este valorificat în cauza disjunsă constituie o chestiune de apreciere, fără să se poată nega dreptul acestei instanţe de a evalua critic şi, independent de soluţia anterioară, întregul ansamblu probator, diferit şi mai complex decât ce-l care a făcut obiectul cauzei iniţiale.

În concluzie, faptul că anumiţi inculpaţi au fost condamnaţi prin aplicarea procedurii simplificate, pentru comiterea în participaţie penală a unor infracţiuni, nu creează o prezumţie absolută cu privire la îndeplinirea condiţiilor de condamnare în ce-i priveşte pe inculpaţii care nu au uzitat de această procedură. Altfel spus, soluţia pronunţată cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. pentru unii dintre participanţi nu face dovada că fapta există, constituie infracţiune şi a fost comisă cu vinovăţie de către ceilalţi participanţi, care nu au fost judecaţi în procedură simplificată.

Drept urmare, nu există temeiuri pentru a considera că se impune casarea deciziei penale în ce priveşte soluţia de achitare, criticată de către parchet.

II. Referitor la recursul declarat de inculpat, Înalta Curte apreciază că motivele invocate se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., însă criticile sunt nefondate.

Astfel, prin modificarea adusă articolului 385⁹ C. proc. pen. de Legea nr. 2/2013, care a abrogat unele din cazurile de casare ce vizau aspecte de legalitate (inclusiv pct. 17 - care se referea la situaţia în care faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică), pct. 17² a devenit prin voinţa legiuitorului sediu comun pentru toate aspectele ce vizează nerespectarea dispoziţiilor legale, altele decât cele prevăzute expres la celelalte puncte ale art. 385⁹ C. proc. pen.

Drept urmare, cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. poate fi invocat inclusiv referitor la greşita încadrare juridică a faptei şi la necesitatea schimbării acestei încadrări.

Trebuie însă precizat că pentru a stabili dacă faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, instanţa de recurs nu poate modifica situaţia de fapt, fiind obligată să pornească de la situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată.

În speţă, încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, astfel cum au fost stabilite de către instanţa de apel prin reaprecierea probelor, este corectă.

Inculpatul a invocat aceleaşi apărări atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa Curţii de Apel Alba Iulia, care a răspuns punctual criticilor formulate şi a expus cu claritate motivele pentru care faptele comise de inculpatul M.N. corespund infracţiunii de trafic de droguri de risc în forma autoratului.

Instanţa de recurs îşi însuşeşte argumentele instanţei de apel şi constată că fapta inculpatului M.N. (recunoscută ca atare de acesta), constând în aceea că împreună cu N.S.F. s-a deplasat la un bar de unde anterior mai cumpărase droguri şi a cumpărat 1 kg. de haşiş, plătind personal drogurile din banii trimişi de fratele său M.O.D., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc săvârşită în forma autoratului (participând activ la cumpărarea drogului, inculpatul a comis unul din elementele materiale prevăzute alternativ de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000), fapta sa depăşind limitele unei înlesniri sau unui ajutor dat pentru comiterea infracţiunii.

Drept urmare, nu se impune schimbarea încadrării juridice şi nu sunt incidente disp. art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Cât priveşte critica referitoare la cuantumul pedepsei, instanţa de recurs constată că nu poate proceda la o nouă individualizare a sancţiunilor, deoarece aceasta implică un proces de apreciere a criteriilor prev. de art. 72 C. pen., fără să se încadreze în dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., care se referă la greşita aplicare a legii. Situaţia este similară în ce priveşte aprecierea asupra reţinerii circumstanţelor atenuante judecătoreşti şi reducerii pedepsei sub minimul special, fiind vorba tot despre o operaţiune de evaluare a mai multor elemente, din perspectiva justei cuantificări a sancţiunii.

Instanţa de recurs are doar posibilitatea de a examina legalitatea pedepselor în temeiul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., ce poate fi luat în considerare din oficiu şi care se referă la situaţia în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

Sub acest aspect, se constată că atât pedeapsa de 10 ani închisoare - stabilită pentru complicitate la infracţiunea de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv de 5 ani închisoare - stabilită pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cât şi pedeapsa rezultantă - de 10 ani închisoare aplicată potrivit art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., sunt sancţiuni legale, aplicate în limitele prevăzute de norma de incriminare şi de normele ce reglementează tratamentul sancţionator în cazul concursului de infracţiuni, aşa încât nici din acest punct de vedere nu se poate constata incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Referitor la greşita deducere a prevenţiei, Înalta Curte apreciază că este o critică ce poate fi analizată în recurs potrivit art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., fiind vorba despre corecta aplicare a legii, şi nu despre examinarea unei situaţii de fapt.

În speţă, se constată că inculpatul M.N. a fost arestat în lipsă, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 47 din 1 octombrie 2011 şi apoi un mandat european de arestare ce a fost pus în executare de instanţele spaniole la data de 18 ianuarie 2012, astfel cum rezultă din sentinţa dată de Audienţa Naţională din Regatul Spaniei (depusă în traducere legalizată la dosarul instanţei de recurs). Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au dedus durata arestării preventive a inculpatului M. începând cu data de 21 februarie 2012.

Or, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală: "Durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autorităţile române în temeiul prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române şi se compută din durata pedepsei aplicate de instanţele române. ”

Rezultă, astfel, că s-a făcut o greşită aplicare a legii şi susţinerile recurentului referitor la greşita deducere a prevenţiei sunt fondate.

Cu toate acestea, având în vedere că potrivit art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen. instanţa de recurs are obligaţia de a dispune ea însăşi cu privire la perioada care trebuie dedusă din pedeapsă, înalta Curte apreciază că nu se impune admiterea recursului şi casarea deciziei din acest motiv, în condiţiile în care o atare neregularitate poate fi îndreptată printr-un alt mijloc procedural.

În final, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

Conform art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen., va deduce durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 ianuarie 2012 la 30 septembrie 2013.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Alba Iulia şi inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 95/ A din data de 15 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului intimat inculpat durata prevenţiei de la 18 ianuarie 2012 la 11 noiembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Alba Iulia, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3483/2013. Penal. Infracţiuni la regimul...		ICCJ. Decizia nr. 3539/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.).... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3435/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3443/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3483/2013. Penal. Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3489/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3513/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). înşelăciunea (art. 215 C.p.), infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3539/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Vătămarea corporală (art. 181 C.p.), lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.). Recurs