ICCJ. Decizia nr. 3489/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3489/2013

Dosar nr. 4937/114/2011

Şedinţa publică din 11 noiembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 172 din data de 22 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată îhcadrarea juridică a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.N. domiciliat în municipiul Buzău, str. D., în sensul că s-a reţinut, pentru fiecare infracţiune, art. 41 alin. (2) C. pen.

1. În baza art. 9 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.N., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

2. În baza art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii în interes propriu.

3. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunile de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi sustragerea de la obligaţia angajatorului privind plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prevăzut de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. şi art. 74¹ alin. (2) teza a II-a C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a aplicat inculpatului sancţiune administrativă a amenzii în cuantum de 1. 000 RON, care se înregistrează în cazierul judiciar.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b), art. 35 C. pen., inculpatul M.N., va executa pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceRONa de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale, pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M.N., pe un termen de încercare de 4 ani.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 83 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării condiţionate în cazul comiterii unei noi infracţiuni intenţionate sau a neîndeplinirii obligaţiilor civile, pe durata termenului de încercare.

S-a constatat că inculpatul a achitat din prejudiciul cauzat bugetului de stat cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală suma de 3.256 RON, reprezentând impozit pe profit cu chitanţa din 10 septembrie 2012, suma de 1.777 RON, cu privire la infracţiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 130 RON, cu privire la infracţiunea prev. de art. lll din Legea nr. 76/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost obligat inculpatul M.N., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL Buzău, cu sediul în Buzău, str. R., la plata următoarelor despăgubiri civile către partea civilă D.G.F.P. Buzău, cu sediul în Buzău, str. U. jud. Buzău:

- majorările de întârziere aferente sumei de 3.256 RON, achitată la data de 10 septembrie 2012;

- 3.456 RON impozit pe profit, cu majorările legale de întârziere până la achitarea integrală a debitului;

-14.542 RON T.V.A., cu majorările legale de întârziere până la achitarea integrală a debitului.

A fost obligat inculpatul M.N. să aducă în patrimoniul SC E. SRL Buzău suma de 51.250 RON.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă va fi ales va fi decăzut din drepturi.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, raportat art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare, o copie a dispozitivului s-a comunicat Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.

În baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen., s-a comunicat inculpatului o copie a prezentului dispozitiv pentru a lua cunoştinţă de obligaţiile ce-i revin.

În temeiul art. 191 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.N., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL, la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariu apărător din oficiu la instanţa de fond.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău din 18 iulie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.N. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005;

- evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 241/2005;

- sustragerea de la obligaţia angajatorului privind plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prev. de art. 111 din Legea nr. 76/2002;

- folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii în interes propriu, prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul, în mod repetat, în perioada aprilie 2008 - iunie 2009 a reţinut şi nu a virat la bugetul de stat, în termen de 30 de zile de la scadenţă, a impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă, cauzând un prejudiciu în sumă de 1.777 RON.

De asemenea, prin neînregistrarea în contabilitate a operaţiunilor comerciale efectuate şi prin evidenţierea unor operaţiuni economice fictive s-a sustras de la plata către bugetul de stat a sumei de 29.561 RON, din care 10.925 RON impozit pe profit şi 18.636 RON T.V.A.

Acelaşi inculpat nu a plătit la bugetul de stat contribuţia pentru şomaj datorată de către angajator, cauzând un prejudiciu de 130 RON. Prin folosirea cu rea-credinţă a creditului SC E. SRL Buzău, inculpatul a cauzat societăţii un prejudiciu de 58.850 RON.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul M.N., administrator la SC E. SRL Buzău a început să desfăşoare activitatea de turnare a pieselor din fontă în luna aprilie 2008, fără a evidenţia în actele contabile întreaga activitate comercială. Au fost identificate, la data de 3 februarie 2009, cu ocazia unui control efectuat de către comisari din cadrul Gărzii Financiare Buzău, 3 caiete la punctul de lucru din Str. P. Buzău în care se ţinea evidenta activităţii efectuate, după cum urmează:

- un caiet intitulat „producţie" ce conţinea evidenţa pe luni şi zile a activităţii fiecărui lucrător în perioada octombrie 2008- februarie 2009;

- un al doilea caiet conţinea notări pentru fiecare lucrător în parte, pe luni, zile şi ore a activităţii desfăşurate şi sumele înmânate fiecărui lucrător;

- în al treilea caiet erau notate numărul de piese şi cuptoare turnate.

Societatea îşi desfăşura activitatea cu un număr de 10 lucrători, pentru care nu existau state de plată şi forme legale de angajare.

Caietele privind activitatea desfăşurată erau completate de către martora T.M., angajată a societăţii. Deşi martora a susţinut că a efectuat menţiunile din caiete din proprie iniţiativă, tribunalul a reţinut că susţinerile martorei nu sunt conforme cu realitatea. Aşa cum rezultă din verificarea acestor evidenţe se poate constata că martora realiza o monitorizare a activităţii desfăşurate de către muncitori pe zile, cu privire la producţia realizată dar şi la alte aspecte ale activităţii zilnice care nu puteau fi făcute decât pentru a fi aduse la cunoştinţa administratorului societăţii, martora neputând justifica, de fapt, un interes personal în efectuarea acestor menţiuni.

În plus, în declaraţia dată la urmărirea penală martora a explicat care era înţelesul unor prescurtări pe care le făcea în caietele respective, cum ar fi denumirile pieselor ce se realizau (plită, rame, ochiuri mari sau mici). Rigurozitatea cu care erau efectuate însemnările cu privire la producţia realizată, la activitatea desfăşurată de către fiecare muncitor, sumele de bani plătite sunt aspecte ce impun concluzia că însemnările efectuate de către martoră nu erau aşa cum s-a precizat anterior pentru interesul său personal ci pentru a fi aduse la cunoştinţa administratorului societăţii.

Despre evidenţa pe care o ţinea martora T.M. a declarat şi martorul R.N. audiat pe parcursul cercetării judecătoreşti care a susţinut că atât martora cât şi inculpatul ţineau evidenţa cu privire la activitatea desfăşurată.

Iniţial, în declaraţia dată la urmărirea penală, inculpatul a susţinut că i-a solicitat martorei T.M. să urmărească activitatea desfăşurată de către muncitori, astfel încât aceasta ţinea o evidenţă cu privire la zilele lucrate de către fiecare persoană şi numărul de piese din fontă pe care le realiza.

Deşi inculpatul a susţinut în declaraţia dată pe parcursul cercetării judecătoreşti că nu cunoştea despre evidenţele pe care le ţinea martora T.M. şi nu a fost curios să cunoască aceste însemnări zilnice, susţinerile inculpatului sunt infirmate de declaraţiile martorilor R.N. şi I.M., dar şi declaraţia acestuia dată la urmărirea penală în care a descris modalitatea în care avea o evidenţă a activităţii desfăşurate în societate, fără ca acesta să fie reflectată şi în actele contabile.

În consecinţă, menţiunile din caietele ridicate de către organele de urmărire penală, astfel cum s-a arătat anterior, se referă la activitatea de producţie desfăşurată în cadrul societăţii administrate de către inculpat, reprezentând, de fapt, o evidenţă ce nu a fost înscrisă şi în actele contabile ale societăţii, constituind dovezi cu privire la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea omisiunii de a evidenţia în actele contabile a veniturilor realizate şi a operaţiunilor comerciale efectuate.

Cu privire la producţia realizată în perioada aprilie 2008 - iunie 2009 în cadrul societăţii administrate de către inculpat, Tribunalul a reţinut, potrivit expertizei tehnice judiciare întocmite pe parcursul urmăririi penale şi a suplimentului la această expertiză (efectuat pe parcursul cercetării judecătoreşti, că aceasta a fost de 33.535 kg fontă pentru marfă, din care s-a dedus fonta pentru producţia neterminată de 4.335 kg, rămânând cantitatea de 29.200 kg fontă pentru marfă, rezultând o valoare a producţiei de 51.200 RON. Expertul tehnic a stabilit, astfel cum rezultă din concluziile la raportul de expertiză, o valoare diferită de cea pe care au reţinut-o organele de control fiscal (de 48.768 kg), motivat de faptul că au fost luate în calcul şi pierderile rezultate în procesul tehnologic de 11%, specifice produselor din fontă cenuşie ce se elaborează în cuptor cu inducţie, astfel cum se realiza în cadrul societăţii comerciale administrate de către inculpat unde formarea, modelarea, turnarea pieselor se realiza manual ceea ce făcea posibilă apariţia unui număr mare de rebuturi.

Prin expertiza contabilă judiciară efectuată în cursul cercetării judecătoreşti s-a stabilit că inculpatul datora bugetului de stat pentru producţia vândută de 51.250 RON un impozit pe profit de 3.256 RON şi TVA de 9.738 RON.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a achitat suma de 3.256 RON, impozit pe profit, astfel cum rezultă din conţinutul chitanţei din 10 septembrie 2012.

Infracţiunea de evaziune fiscală a fost comisă de către inculpat atât prin omisiunea evidenţierii în actele contabile a veniturilor realizate şi a operaţiunilor comerciale efectuate astfel cum prevede art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cât şi în modalitatea evidenţierii unor operaţiuni fictive, în conformitate cu art. 9 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ.

S-a reţinut că inculpatul a emis în luna martie 2008 factura fiscală, cumpărător fiind SC R.M. SRL Buzău. Această factură în valoare de 25.704 RON a fost înregistrată în evidenţele contabile ale societăţii iar în luna aprilie 2008, inculpatul a întocmit factura fiscală din 11 aprilie 2008 prin care se storna factura emisă la data de 17 martie 2008.

Totodată, inculpatul a efectuat menţiunile corespunzătoare în evidenţele contabile cu privire la implicaţiile fiscale, în sensul că a stornat şi veniturile în valoare de 21.600 RON şi T.V.A. colectat în valoare de 4.104 RON. Tribunalul va reţine că această operaţiune a avut caracter fictiv pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Martorul R.G., administrator la SC R.M. SRL Buzău a declarat la urmărirea penală că a avut relaţii comerciale cu SC E. SRL Buzău - administrată de către inculpatul M.N., iar în luna martie 2008 a achiziţionat piese în valoare de 25.704 RON pe care le-a returnat întrucât nu erau corespunzătoare calitativ, semnând în acest sens factura emisă de către societatea furnizoare.

Ulterior, pe parcursul cercetării judecătoreşti acelaşi martor a susţinut că nu a semnat şi nu a fost niciodată în posesia facturii emise de către inculpat prin care se efectua stomarea mărfii în luna aprilie 2008. De asemenea, a precizat că a restituit marfă în valoare de aproximativ 10.000 RON întrucât nu era corespunzătoare calitativ.

Tribunalul a dat eficienţă juridică declaraţiei date de martor în faţa instanţei de judecată având în vedere că aceasta se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză. Astfel, s-a reţinut că la dosarul de urmărire penală se află copia unui proces-verbal încheiat între SC R.M. SRL şi SC E. SRL la data de 18 februarie 2008 prin care se constatau deficienţe de turnare la piesele achiziţionate cu factura din 18 februarie 2008 motiv pentru care se restituiau aceste produse prin acordul părţilor. A rezultat că a existat această operaţiune de restituire a produselor însă la o dată anterioară, respectiv în luna februarie 2008 şi a avut ca obiect piesele livrate cu o altă factură.

Ulterior, inculpatul a întocmit o altă factură de vânzare a mărfurilor, fictivă, din 17 martie 2008 pe care a stornat-o cu factura fiscală din 11 aprilie 2008, pentru mărfuri în valoare de 25.704 RON.

S-a reţinut astfel, că declaraţia martorului R.G. prin care a susţinut restituirea unor mărfuri necorespunzătoare se referă la factura din luna februarie 2008. De altfel, martorul a menţionat despre restituirea unor mărfuri în valoare de aproximativ 10.000 RON, iar factura din luna aprilie 2008 a cărei evidenţiere este nereală consemnează mărfuri în valoare de 25.704 RON. În plus, organele de urmărire penală au găsit la sediul societăţii administrate de către inculpat toate cele trei exemplare ale facturii cu privire la care s-au efectuat operaţiuni fictive de stornare.

Având în vedere această situaţie de fapt, s-a reţinut că inculpatul a evidenţiat în contabilitatea societăţii pe care o administra operaţiuni fictive prin care s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în sumă de 3.456 RON şi T.V.A. de 4.104 RON, acţiune ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., comisă în perioada aprilie 2008 - iunie 2009.

În declaraţia dată pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că a reţinut şi nu a vărsat, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, sumele reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă în valoare de 1.777 RON, în perioada aprilie 2008 - iunie 2009, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind comisă în mod continuat.

Inculpatul s-a sustras în aceeaşi perioadă de la obligaţia angajatorului privind plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj în sumă de 130 RON, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art. lll din Legea nr. 76/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a achitat sumele de 1.777 RON şi 130 RON.

Suma de 51.250 RON rezultată din vânzarea mărfurilor a căror evidenţiere în actele contabile a fost omisă de către inculpat, a fost folosită de către acesta în interes personal, pentru achitarea unor credite, astfel cum rezultă din susţinerile inculpatului în faţa organelor de control ale Gărzii Financiare Buzău. Prin folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor societăţii, pe care o administra într-un scop contrar intereselor acesteia, în folosul propriu, in mod continuat, inculpatul a comis infracţiunea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul s-a dispus, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice în sensul că s-au reţinut prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., faptele fiind comise în mod continuat, în perioada aprilie 2008 - iunie 2009, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, prin acte materiale ce realizează, fiecare în parte, conţinutul aceleaşi infracţiuni.

Cu privire la irifractiunile de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi sustragerea de la obligaţia angajatorului privind plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prev. de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a reţinut că inculpatul a achitat sumele de 1.777 RON şi 130 RON la datele de 12 noiembrie 2010 şi 2 decembrie 2010, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 ce a introdus dispoziţiile art. 74¹ C. pen.

Potrivit art. 74¹ alin. (1) şi (2) din C. pen., în cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, prevăzute în prezentul cod, ori a unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, care este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul fiscal.

Dispoziţiile art. 74¹ C. pen., au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 363/25.05.2011, însă declararea ca neconstituţională a textului de lege menţionat nu exclude aplicarea sa ca lege penală mai favorabilă, în conformitate cu art. 13 C. pen.

În acest sens, s-a reţinut că art. 74¹ C. pen., era în vigoare la data când inculpatul a achitat prejudiciul, după comiterea faptelor, astfel încât, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunile de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă prev.de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi sustragerea de la obligaţia angajatorului privind plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prev. de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. şi art. 74¹ alin. (2) teza a II-a C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON, care se va înregistra în cazierul judiciar.

Vinovăţia inculpatului cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală, prev.de art. 9 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii în interes propriu, prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost reţinută pe baza mijloacelor de probă ce au fost analizate, respectiv procesul-verbal de control al Gărzii Financiare, raportul de inspecţie fiscală şi anexele acestuia, rapoartele de expertiză tehnică şi judiciară, declaraţiile martorilor T.M., R.G., R.N. şi I.M., factura fiscală din 11 aprilie 2008, pentru mărfuri în valoare de 25.704 RON, coroborat, în parte cu declaraţiile inculpatului.

La stabilirea pedepselor aplicate inculpatului, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare, prev.de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale a acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, datele ce caracterizează persoana inculpatului precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, Tribunalul a reţinut că inculpatul a comis faptele prin acţiuni repetate, pe o perioadă de aproximativ un an de zile, sustrăgându-se de la plata unor impozite şi T.V.A. al căror cuantum este situat sub 50.000 euro, prejudiciu ce a rămas în parte neacoperit. Pericolul social ridicat al infracţiunilor comise este determinat şi de împrejurările ce au fost reţinute ca acţiuni repetate ceea ce a dat posibilitatea inculpatului să conştientizeze actele infracţionale comise, pe care le-a reluat, astfel cum rezultă din evidenţele pe care le ţinea în paralel la societatea pe care o administra.

De asemenea, s-a reţinut că deşi inculpatul a recunoscut pe parcursul urmăririi penale că evidenţele ţinute de către martora T.M. erau efectuate din dispoziţia sa, pe parcursul cercetării judecătoreşti a încercat să minimalizeze implicarea sa în activitatea de neevidenţiere a veniturilor realizate în perioada suspusă controlului. Aceste aspecte au fost avute în vedere ca elemente ce relevă poziţia psihică a inculpatului faţă de infracţiunile comise ce s-au reflectat în pedepsele ce i s-au aplicat, reţinându-se totodată că acesta a achitat o parte din prejudiciu şi nu este cunoscut cu antecedente penale.

Fată de aceste date ce caracterizează infracţiunile comise şi persoana inculpatului, tribunalul 1-a condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale. în baza art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii în interes propriu.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) art. 35 C. pen., inculpatul M.N. a fost condamnat pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale, pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M.N. pe termen de încercare de 4 ani.

Pentru a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, tribunalul a avut în vedere cuantumul acesteia, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, vârsta acestuia (57 de ani), faptul că nu a mai fost anterior condamnat, existând elemente că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 83 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării condiţionate în cazul comiterii unei noi infracţiuni intenţionate sau a neîndeplinirii obligaţiilor civile, pe durata termenului de încercare.

În latura civilă, s-a constatat că inculpatul a achitat din prejudiciul cauzat bugetului de stat cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală suma de 3.256 RON reprezentând impozit pe profit cu chitanţa din 10 septembrie 2012, suma de 1.777 RON cu privire la infracţiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 130 RON cu privire la infracţiunea prev. de art. 111 din Legea nr. 76/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

D.G.F.P. Buzău s-a constituit parte civilă cu suma de 31.468 RON din care 10.925 RON impozit pe profit, 18.636 RON T.V.A., 130 RON contribuţia pentru şomaj datorată de către angajator şi 1.777 RON impozite şi contribuţii mai vechi de 30 de zile de la scadenţă, cu majorările de întârziere aferente.

Ulterior, partea civilă a formulat precizări în legătură cu sumele solicitate cu titlul de despăgubiri civile raportat la cele două procese-verbale de constatare şi inspecţie fiscală întocmite de către Garda Financiară Buzău şi la concluziile expertizelor tehnice şi contabile judiciare.

S-a reţinut că pentru suma pretinsă de către partea civilă şi reţinută de către organele de control fiscal ca urmare a înregistrării a două facturi fiscale emise de către SC E.P.P.C.C. SRL Buzău şi SC E.D.M.P. SA astfel cum rezultă din precizările părţii civile inculpatul nu a fost trimis în judecată, organele de urmărire penală reţinând că înregistrarea sumei de 23.467,3 RON pe contul „cheltuieli" şi nu „investiţii în curs" nu intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală.

Faţă de aceste împrejurări, s-a reţinut în conformitate cu art. 317 C. proc. pen., că instanţa nu a fost sesizată cu judecarea acestor acte materiale cu privire la care partea civilă solicită obligarea inculpatului la despăgubiri civile, astfel încât cererea este neîntemeiată sub acest aspect.

De asemenea, instanţa a reţinut că societatea administrată de către inculpat a realizat, din motive tehnice, o producţie mai mică decât cea reţinută de către organele de control fiscal pentru aspectele arătate în expertiza tehnică judiciară şi menţionate anterior, astfel încât solicitarea părţii civile cu privire la cuantumul impozitului pe profit şi T.V.A. sunt neîntemeiate.

S-a reţinut că inculpatul datorează bugetului de stat T.V.A. în sumă de 14.542 RON, cu majorările de întârziere aferente, fără a se reţine apărarea inculpatului în sensul că nu se face vinovat de comiterea faptei de evaziune fiscală întrucât societatea pe care o administrează are la rândul său T.V.A. de recuperat. Constarea sumei datorată cu titlul de T.V.A. este determinată de reţinerea infracţiunii de evaziune fiscală comisă de către inculpat, astfel încât eventualele compensări pe care le pretinde acesta urmează a fi efectuate pe cale separată.

Faţă de aceste considerente, s-a dispus obligarea inculpatului M.N., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL Buzău, la plata următoarelor despăgubiri civile către partea civilă D.G.F.P. Buzău majorările de întârziere aferente sumei de 3.256 RON achitată la data de 10 septembrie 2012, 3.456 RON impozit pe profit, cu majorările legale de întârziere până la achitarea integrală a debitului, aferente facturii fiscale din 11 aprilie 2008, 14.542 RON T.V.A., cu majorările legale de întârziere până la achitarea integrală a debitului.

Totodată, inculpatul M.N. a fost obligat să aducă în patrimoniul SC E. SRL Buzău suma de 51.250 RON pe care a folosit-o în mod nejustificat în interes personal.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă va fi ales va fi decăzut din drepturi.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, raportat art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare, o copie a dispozitivului s-a comunicat Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.

În baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen., s-a comunicat inculpatului o copie a dispozitivului pentru a lua cunoştinţă de obligaţiile ce-i revin.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, inculpatul M.N., partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Buzău şi partea responsabilă civilmente SC E. SRL Buzău, susţinând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.

Inculpatul M.N. a solicitat achitarea în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi reducerea cuantumului pedepsei prin reţinerea de circumstanţe atenuante prev. de art. 74 C. pen.

A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău a solicitat obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente, la întreg prejudiciul în valoare de 38.933 RON, către stat.

Parte responsabilă civilmente SC E. SRL Buzău, nu a invocat în scris critici împotriva sentinţei penale atacate şi nici în şedinţă publică nu a arătat în ce constă nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii primei instanţe.

Prin decizia penală nr. 52 din 11 noiembrie 2013 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul M.N., partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. a Judeţului Buzău şi partea responsabilă civilmente SC E. SRL Buzău împotriva sentinţei penale nr. 172 din 22 octombrie 2012, a Tribunalului Buzău.

Cu privire la apelul declarat de inculpatul M.N. s-a reţinut că motivele invocate nu sunt întemeiate, fiind întocmite facturi de stornare şi în consecinţă nu se datorează obligaţii fiscale către bugetul de stat şi în mod corespunzător s-a reţinut împrejurarea că inculpatul a evidenţiat în contabilitatea societăţii pe care o administra operaţiuni fictive prin care s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în sumă de 3.456 RON, şi T.V.A. în sumă de 4.104 RON, act material care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., faptă comisă în perioada aprilie 2008 - iunie 2009.

Referitor la cea de a doua critică ce vizează greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., s-a reţinut ca este neîntemeiată, iar probele administrate în cauză dovedesc faptul că suma de 51.250 RON rezultată din vânzarea mărfurilor a căror evidenţiere în actele contabile a fost omisă de către inculpat, a fost folosită de către acesta în interes personal, pentru achitarea unor credite, astfel cum rezultă de altfel şi din susţinerile acestuia, în faţa organului de control ale Gărzii Financiare Buzău.

Cu privire la cea de a treia critică invocată de inculpat referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei s-a reţinut că este neîntemeiată, având în vedere că pedepsele de 2 ani închisoare şi respectiv, 1 an închisoare pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului au fost bine proporţionalizate şi sub acest aspect instanţa de fond a dat o justă interpretare şi aplicare a criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen.

S-a constatat că aceste pedepse au fost stabilite la limita minimă prevăzută de textul incriminator, pentru fiecare faptă şi la proporţionalizarea acestora s-a ţinut seama de poziţia procesuală în general corectă pe care a manifestat-o inculpatul atât la urmărirea penală cât şi în instanţă, că nu are antecedente penale şi că a fost cunoscut cu o comportare corespunzătoare în colectivitate până la această dată.

De asemenea, aceste elemente ce caracterizează persoana făptuitorului au fost avute în vedere de instanţă la stabilirea pedepselor minime, care de altfel conturează o comportare normală a oricărei persoane şi nu se impune a fi reţinute circumstanţe atenuante prev. de art. 74 C. pen., aşa cum s-a solicitat.

S-a constatat că pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată de instanţa de fond şi a cărei executare a fost suspendată condiţionat conform art. 81 C. pen., corespunde unei pedepse juste şi în măsură să-şi atingă scopul preventiv educativ al pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

S-a apreciat că prima instanţă a reţinut o corectă situaţie de fapt, vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită, iar condamnarea acestuia este legală şi temeinică, pentru cele două infracţiuni, care au primit de altfel o încadrare juridică corespunzătoare.

Cu privire la apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. – D.G.F.P. Buzău s-a reţinut că motivul invocat ce vizează prejudiciul cauzat statului de către inculpat este nefondat, retinându-se că în mod corect instanţa de fond a constatat că s-a constituit parte civilă cu suma de 31.468 RON, prejudiciu cauzat statului de către inculpat, din care 10.925 RON impozit pe profit, 18.636 RON – T.V.A., 130 RON - contribuţia pentru şomaj datorată de către angajator şi 1.777 RON -impozite şi contribuţii mai vechi de 30 de zile de la scadenţă cu accesoriile necesare.

Ulterior, partea civilă a formulat precizări în legătură cu sumele solicitate cu titlu de despăgubiri civile raportat la cele două procese-verbale de constatare şi inspecţie fiscală întocmite de Garda Financiară Buzău şi la concluziile expertizelor tehnice şi contabile judiciare.

S-a constatat că, în mod corect tribunalul a reţinut că pentru suma pretinsă de către partea civilă şi stabilită de către organele de control fiscal, ca urmare a înregistrării a două facturi emise de două societăţi, inculpatul nu a fost trimis în judecată atâta vreme cât organele de urmărire penală stabilind că înregistrarea sumei de 23.467, 30 RON pe contul „cheltuieli" şi nu „investiţii în curs" nu intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală.

De aceea, în mod legal prima instanţă a stabilit că, în raport de disp. art. 317 C. proc. pen., nefiind sesizată cu judecarea acestor acte materiale cu privire la care partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la despăgubiri civile, cererea acesteia fiind neîntemeiată.

S-a constatat că latura civilă a cauzei a fost soluţionată în mod corespunzător şi critica invocată de partea civilă cu privire la diferenţa de plată la care ar trebui să fie obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente este neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât în cauză a fost efectuat un raport de expertiză contabilă şi nu s-au formulat obiecţiuni cu privire la prejudiciul stabilit de către expert.

Referitor la apelul declarat de partea responsabilă civilmente SC E. SRL Buzău s-a constatat că aceasta a formulat în scris o cerere de

apel formală, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, dar fără a preciza care sunt criticile pe care înţelege să le invoce.

S-a constatat că, hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, motiv pentru care s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul M.N., de partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Buzău şi de partea responsabilă civilmente SC E. SRL Buzău.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul M.N. şi a solicitat la termenul de judecare a cauzei retragerea recursului şi de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Buzău, care prin motivele scrise aflate la dosar a solicitat, în esenţă, obligarea inculpatului la plata întregului prejudiciu, arătând că prejudiciul este în valoare de 38.933 RON.

Examinând recursurile declarate de inculpatul M.N. şi partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Buzău prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte va lua act de retragerea recursului inculpatului şi constată că recursul păţii civile este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul inculpatului M.N.:

La termenul de judecată din 11 noiembrie 2013 recurentul inculpatul, prezent personal, a declarat în şedinţă publică că îşi retrage recursul.

În conformitate cu dispoziţiile art. 385⁴ alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 369 din acelaşi cod, potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a lua act de manifestarea de voinţa a recurentului inculpat M.N.

Cu privire la recursul părţii civile A.N.A.F. prin D.G.F.P. Buzău:

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ din acelaşi cod.

Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie la data de 11 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac doar la chestiuni de drept.

Critica recurentei părţi civile A.N.A.F. prin D.G.F.P. Buzău referitoare la latura civilă a cauzei nu poate fi examinată în recurs, întrucât aceasta nu se mai circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. şi în mod corect a fost soluţionată latura civilă, având în vedere dispoziţiile art. 317 C. proc. pen., constituirea părţii civile cu suma de 31.468 RON, cât şi raportul de expertiză contabilă şi nu s-au formulat obiecţiuni cu privire la prejudiciul stabilit de către expert.

Constatând că motivele invocate de recurenta parte civilă nu pot fi analizate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul părţii civile A.N.A.F. prin D.G.F.P. Buzău, iar în baza art. 385⁴ alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 369 din acelaşi cod, va lua act de manifestarea de voinţa a recurentului inculpat M.N.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 52 din data de 11 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Buzău împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3705/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 3513/2013. Penal. Luare de mită (art. 254... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3435/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3443/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3483/2013. Penal. Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3484/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3513/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). înşelăciunea (art. 215 C.p.), infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3539/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Vătămarea corporală (art. 181 C.p.), lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3541/2013. Penal