ICCJ. Decizia nr. 3513/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). înşelăciunea (art. 215 C.p.), infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3513/2013
Dosar nr. 2009/111/2009
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari emis în Dosarul nr. 67/P/2004 din 20 decembrie 2005, inculpaţii M.I. şi M.V.T. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., fapte în concurs în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen. şi pentru infracţiunea de înşelăciune* prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.
Actul de sesizare a reţinut că inculpatul M.I., comandant al U.M. X din Oradea, în luna ianuarie 1999 a, primit de la G.I., un telefon mobil, convorbirile efectuate şi abonamentul lunar în sumă de 948,818 dolari, până la 22 noiembrie 2000 au fost plătite de acelaşi G.I. pentru ca inculpatul să aprobe şi să dispună, la termene, plăţile către SC E. SRL, executantă a unor lucrări de construcţii contractate.
Totodată, în luna octombrie 2000, în aceeaşi calitate, inculpatul a primit de la coinculpatul M.V.T., 100.000.000 RON pentru a aproba şi dispune o plată în cuantum de 344.428.876 RON către SC E.P. SRL Oradea, deşi aceasta nu i se cuvenea.
Privindu-i pe ambii inculpaţi, rechizitoriul a reţinut că ei au utilizat documente false pentru a prezenta ca fiind reală împrejurarea neadevărată că SC E.P. SRL, administrată de M.V.T., în derularea contractului încheiat cu unitatea militară, în anul 2000 ar fi executat lucrări de> construcţie în sumă de 344.428.876 RON, aceasta constituind pagubă în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale.
Rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti sub nr. de Dosar nr. 161/F/2005. Prin sentinţa penală nr. 68 din 13 noiembrie 2007, cauza a fost declinată la Tribunalul Bihor la 13 decembrie 2007, Dosar nr. 5762/111/2007.
În baza art. 303 C. proc. pen., urmare admiterii cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate formulate de inculpaţi, prin încheierea din 02 iunie 2008, cauza a fost suspendată.
Prin decizia nr. 1220 din 12 noiembrie 2008, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate, iar urmare admiterii unei declaraţii de abţinere formulată de judecătorul cauzei, în baza Regulamentului de ordine interioară a instanţelor, cauza s-a reînregistrat pe rolul Tribunalului Bihor la 13 martie 2009, sub nr. de Dosar 2009/111/2009.
Prin încheierea de la termenul din 14 iulie 2009, Tribunalul Bihor a respins excepţia nelegaRON sesizări şi pe cea a nulităţii absolute a urmăririi penale, implicit cererea de restituire a dosarului la D.N.A. şi în baza art. 42 alin. (2) C. proc. pen., nu a menţinut actele îndeplinite şi măsurile dispuse de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa penală nr. 231.P din 28 noiembrie 2012 a condamnat pe inculpaţii:
- M.I., la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum şi la 2 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi 2 C. pen.
În temeiul art. 33 - 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor menţionate.
În temeiul art. 71 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe termenul de încercare de 5 ani stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare s-au dispus măsurile de supraveghere individualizate la pagina 29 a sentinţei, îndeplinirea lor fiind în sarcina Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor;
- M.V.T., la 2 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe termenul de încercare de 4 ani stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere individualizate la pagina 30 a sentinţei.
Urmărirea respectării îndeplinirii măsurilor de supraveghere a fost dată Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus faţă de fiecare inculpat, suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenelor de încercare.
Pe latură civilă, în baza art. 14, a art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 şi art. 1003 C. civ., s-au admis în parte, pretenţiile Ministerului Apărării Naţionale, inculpaţii, în solidar, fiind obligaţi la plata sumei de 344.428.876 RON cu titlu de daune materiale.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., inculpaţilor li s-a atras atenţia asupra prevederilor art. 864 C. pen., raportat la art. 83-84 acelaşi cod.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de câte 2500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Cercetarea judecătorească a administrat, nemijlocit, următoarele probe: ascultarea inculpaţilor, a martorilor G.I., G.I.I., D.A., R.G., M.M., C.M., P.T., S.E.O., C.I., I.L., M.D.A., M.M.G., expertiză grafoscopică, expertiză tehnică în construcţii, supliment la aceasta, audierea, în şedinţă publică, a expertului M.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut următoarele:
M.I., comandant al U.M.X Oradea, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, începând cu ianuarie 1999, a primit de la G.I. un telefon mobil, convorbirile şi abonamentul lunar, în sumă de 948,818 dolari înregistrate până în 22 noiembrie 2000, fiindu-i plătite de acesta din urmă, pentru ca inculpatul să aprobe şi să dispună plata, la termene, către SC E. SRL administrată de G.I., a contravalorii lucrărilor de construcţie executate conform contractelor încheiate cu unitatea militară.
Privind această faptă, M.D.A. a denunţat, la 03 iunie 2004, că inculpatul a primit telefonul, convorbirile efectuate şi abonamentul lunar fiind plătite de G.I., iar în anul 2000, cu ocazia unei şedinţe ce a avut loc la Bucureşti, telefonul i-a fost furat, reprezentanţii Direcţiei Domeniilor şi Infrastructurii din Ministerul Apărării Naţionale, aflând că aparatul telefonic aparţinea SC E. SRL Negreşti-Oaş, utilizator pentru acesta fiind G.I.
Despre faptul primirii telefonului în condiţiile arătate, a declarat coinculpatul M.V.T., la 03 noiembrie 2005, acesta arătând că SC E.P. SRL, devenită SC E.C. SRL, administrată de el a încheiat, începând cu anul 1999, mai multe contracte cu unitatea militară în cauză. în anul 2000 câştigând licitaţia organizată de U.M. X pentru lucrări la U.M. Z S., inculpatul M.I., de mai multe ori l-a sunat de pe acel telefon mobil. Interesându-se la operatorul de telefonie mobilă (D.), inculpatul a aflat că telefonul pe care conversa cu coinculpatul era al SC E. SRL Negreşti-Oaş, firmă aparţinând lui G.I. ce avea şi ea contracte cu unitatea militară al cărui comandant era inculpatul M.I. în aceste condiţii, inculpatul M.V.T. l-a anunţat pe colonelul V.P. de la Unitatea de Protecţie şi Siguranţă Militară i-a predat factura emisă de operatorul D., despre faptul pierderii telefonului în toamna anului 2000 aflând şi el. La rândul său, martorul G.I., la 29 ianuarie 2004 a arătat că s-a oferit în anul 1999 să-l împrumute pe M.I., cu un telefon mobil, a aflat de la acesta că aparatul i-a fost furat, după acest moment el renunţând la abonamentul pentru acel telefon.
Ulterior, la 07 iunie 2004, 04 noiembrie 2004, 04 noiembrie 2005, martorul a relatat aceleaşi aspecte, el adăugând că societatea administrată de el a achitat costul telefonului, abonamentul şi convorbirile efectuate pentru perioada cât i-l împrumutase inculpatului M.I., nu i-a cerut acestuia să plătească, dar avea în derulare contracte cu unitatea militară al cărui comandant era inculpatul.
La cercetarea judecătorească, G.I.I., în esenţă, a declarat aceleaşi aspecte, dar şi că discutând cu inculpatul, acesta i-a spus că la Bucureşti, va cere Direcţiei Domeniilor şi Infrastructurii fondurile necesare plăţii lucrărilor pe care firma sa le realiza, la aceasta martorul oferindu-se să-i împrumute un telefon, a aflat de la inculpat că telefonul îi fusese furat, el a plătit facturile şi nu i-a cerut inculpatului M.I. să-i achite telefonul sau convorbirile efectuate de acesta.
Despre folosirea telefonului şi primirea lui, a recunoscut inculpatul, el negând numai întinderea perioadei, precizând-o numai pentru 3 zile, respectiv pe perioada deplasării la Bucureşti.
La cercetarea judecătorească, inculpatul a susţinut că a acceptat acel telefon, s-a deplasat la Bucureşti, aici, imediat i-a fost furat şi de pe un telefon fix l-a sunat pe G.I.I. pentru a cerere suspendarea numărului de apel. în legătură cu cererea de fonduri pentru plata lucrărilor la cazărmile pe care le administra, inculpatul a menţionat că îl cunoştea pe generalul G.I., dar acestuia nu i-a cerut în mod expres vreodată, fonduri pentru plata către SC E. SRL Negreşti-Oaş sau pentru finanţarea preferenţială a lucrărilor executate de această societate.
În ce priveşte modalitatea de efectuare a plăţilor, inculpatul a susţinut că acestea se făceau după întocmirea situaţiilor de lucrări, acestea se aprobau de dirigintele de şantier, de inginerul şef al beneficiarului şi cel al centrului, erau avizate de contabilul şef, facturile se întocmeau în baza acestora, la fel ordinul de plată, documentaţia ajunsă la el, normal, semna actul plăţii.
Inculpatul nu a recunoscut că s-a prezentat generalul G.I., fiind însoţit de G.I.I. şi, de asemenea, a asistat că nu a cunoscut stadiul realizării contractelor cu firma acestuia atunci când a acceptat ca telefonul să-i fie împrumutat, iar folosirea telefonului a indicat-o ca fiind de la o zi de vineri, până într-o luni, când i-a fost furat.
Martorul G.I., la urmărirea penală, a declarat că la începutul anului 1999, apărând disfuncţionalităţi determinate de începerea unor lucrări la cazarma S.V., fără a exista finanţare, M.I. a cerut să raporteze, împreună cu G.I.I. Despre aceasta, martorul şi-a notat în agenda sa telefonică, numerele de apel M.I. şi G.I.I.
Martorul M.D.A. a arătat că inculpatul folosea telefonul încă din anul 1999, de la acesta aflând că i-a fost furat cu ocazia unei convorbiri la Bucureşti în anul 2000-2001.
Coinculpatul M.V.T., referindu-se la perioada utilizării telefonului de către inculpatul M.I., a plasat-o ca întinzându-se cel puţin din august 1999 către sfârşitul toamnei 2000.
P.T., la cercetarea judecătorească, prezent la acea convocare, a declarat că a aflat de la inculpat că i s-a furat un telefon, acelaşi aspect fiind relatat şi de martorul S.E.O.
Adresele O. România confirmă că pentru telefonul nr. apel XX contractul se încheiase la 05 ianuarie 1999, acesta până la 22 noiembrie 2000 a aparţinut SC E. SRL Negreşti-Oaş, valoarea fiind 20 dolari/lună.
Raportul de constatare privind c/val abonamentului şi taxarea convorbirilor pentru telefonul nr. apel 094691902 devenit 0744691902 pe perioada 06 ianuarie 1999 - 21 noiembrie 2000 a fost 948,818 dolari.
Probatoriul relevat se coroborează cu conţinutul facturilor emise pentru telefonul nr. apel XX folosit de inculpat pentru toată perioada contractată, titularii numerelor de telefon cu care a conversat inculpatul rezultând şi din adresele M. SA şi O. România.
În ce priveşte scopul pentru care inculpatul a primit acel telefon şi l-a folosit - respectiv, asigurarea plăţii, la termene, a lucrărilor executate de SC E. SRL Negreşti-Oaş, administrată de G.I.I., situaţia contractelor încheiate cu unitatea militară în cauză, trei pentru anul 1998, trei pentru anul 1999, perioadă de execuţie acestea, 01 aprilie 1999 - 15 septembrie 1999, un altul pentru perioada 25 iunie 1999 – 25 decembrie 1999, la fel, pentru execuţie în perioada 22 februarie 2000 - 30 noiembrie 2000, altul perioada de execuţie 29 februarie 2000-30 noiembrie 2000, un ultim pentru perioada 26 iunie 2000 - 31 august 2000, probează derularea acestora în datele când inculpatul era la comanda unităţii, el fiind cel care ordona plata şi explică existenţa convorbirilor telefonice de la nr. de apel XX purtate cu administratorul firmei executante, aspect confirmat de G.I. în faţa căruia inculpatul a intervenit personal pentru a-l asigura pe G.I. în legătură cu plăţile pentru lucrările contractate cu firma acestuia din urmă.
Şeful biroului financiar al U.M. X Oradea, martorul C.M., obligat să acorde viză de control financiar preventiv pe facturile emise de prestatori, a declarat că adesea, inculpatul M.I. îi preda facturi aprobate la plată neînsoţite însă şi de situaţii de lucrări, dar ordonându-i sale plătească pentru că situaţiile îi vor fi prezentate ulterior.
Acelaşi martor a mai arătat că patronii firmelor executante îi detaliau sumele alocate, aceasta înainte de primirea rezoluţiei plăţilor „care era făcută de comandant". Despre firma SC E. SRL Negreşti-Oaş, martorul a relatat că inculpatul făcea plăţi cu prioritate şi în sumă mai mare decât plăţile făcute altor societăţi.
În continuare, în ce priveşte fapta inculpatului M.I., de luare de mită de la coinculpatul M.V.T., denunţător şi infracţiunea de înşelăciune în dauna Ministerului Apărării Naţionale, în legătură cu plata necuvenită în sumă de 344.428.876 RON, s-a reţinut că pentru asigurarea desfăşurării aplicaţiilor C.B.E. ce implica participarea militarilor din mai multe ţări membre N.A.T.O., la U.M. X s-a organizat o selecţie de oferte pentru atribuirea lucrărilor de reparaţie capitală a garnizoanelor din subordinea Corpului 4 Armată Teritorial „Mareşal Constantin Prezan" – U.M. W Cluj-Napoca, între firmele ofertante pentru contractul de antrepriză pentru construcţii, instalaţii şi utilaje aferente pavilionului DI şi reţelei electrice de joasă tensiune de. la U.M. Z S. aflându-se şi SC E.P. SRL Oradea, devenită SC E.C. SRL administrată de inculpatul M.V.T.
Hotărârea de atribuire nr. 4 din 15 iunie 2000, semnată de inculpatul M.I., declara câştigătoare firma coinculpatului.
În 26 iunie 2000, firma câştigătoare a încheiat cu unitatea militară comandată de inculpat (investitor) şi cu unitatea militară U.M. Z S. (beneficiar), contract, valoare 945.908.106 RON, diriginte de şantier fiind desemnat maiorul D.A., ofiţer de armată în cadrul unităţii investitor.
Ca diriginte de şantier, persoana avea atribuţii vizând verificarea cantitativă şi calitativă a lucrărilor executate şi confirmarea lor pe situaţii de lucrări ce constituiau baza facturilor emise de executant către investitor, acesta realizând plata.
Practic, dirigintele de şantier trebuia să aplice pe situaţia de lucrări o ştampilă specială şi peste aceasta, să semneze.
La 14 iulie 2000, executantul a emis factura fiscală pentru 344.428.876 RON, plata fiind ordonată de inculpatul M.I. cu ordinele de plată din 17 iulie 2000 - 300.000.000 RON, din 27 iulie 2000 -27.128.876 RON, 5% diferenţă reprezentând garanţia de bună execuţie din lucrările acceptate la plată cum se convenise prin contract.
La 02 octombrie 2000, după finalizarea lucrărilor contractate, inculpatul M.V.T., deşi cunoştea că i se plătise, a emis o nouă factură fiscală pentru a i se plăti aceleaşi lucrări, în sumă identică, respectiv 344.428.876 RON.
Deşi a verificat factura nouă, inculpatul M.I. a acceptat să o aprobe spre plată, condiţionându-l pe coinculpat să-i dea 100.000.000 RON din cei 344.428.876 RON, cel din urmă acceptând, dar susţinând că va da suma cerută numai după aprobarea, în prealabil, a plăţii noii facturi fiscale şi virarea în contul firmei sale, a întregii sume, cerere acceptată de inculpatul M.I.
Ca atare, inculpatul a dispus plata, scop în care a emis ordinul de plată din 17 octombrie 2000 - 327.207.876 RON, la acel moment reţinându-se garanţia de bună execuţie, aceasta fiind ulterior plătită executantului cu ordinul de plată din 27 decembrie 2000 - 17.221.000 RON.
După virarea primei sume, inculpaţii s-au întâlnit în municipiul Oradea, unde M.V.T. îşi construia o casă şi în autoturismul său, inculpatul M.I. a primit, în numerar, de la coinculpat cei 100.000.000 RON.
Despre darea sumei coinculpatul M.V.T. a denunţat la 02 iunie 2004, faptic, acesta relatând că în septembrie sau octombrie 2000, datorită unor greşeli privind întocmirea devizelor de lucrări, a avut două facturi fiscale depuse la investitor, acestea conţineau aceeaşi valoare, clar numai una avea suport deviz de lucrări.
Observând că dirigintele de şantier, maiorul D.A., nu a sesizat, a cerut plata şi a celei de-a doua facturi. Fiind convins că situaţia putea fi descoperită, M.V.T. s-a deplasat la comandantul unităţii militare, inculpatul M.I., i-a spus adevărul, acesta asigurându-l că poate să facă plata „o sută de milioane şi îţi fac plata".
În maniera descrisă, coinculpatul a acceptat şi, la două zile după prima virare, i-a dat inculpatului 100.000.000 RON, suma fiind ridicată din contul firmei deschis la W.B. - sucursala Oradea.
Acelaşi, a arătat că D.A. a sesizat plata dublă pentru că a luat de la dosar devizul general de lucrări.
La 10 septembrie 2004, inculpatul M.V.T. a cerut procurorului să-i accepte înscrisuri care dovedeau denunţul.
Ulterior, la 22 septembrie 2005, la urmărirea penală, inculpatul a declarat în acelaşi sens, adăugând că M.I., ştiind că plata este cerută din nou, s-a consultat cu M.D.A., dar a aprobat plata şi i-a cerut bani.
La 03 noiembrie 2005, acelaşi a adăugat că după terminarea lucrărilor s-a întocmit situaţia de lucrări, inclusiv pentru primele care-i fuseseră plătite, factura dublă conţinând o sumă identică cu cea de pe prima factură, de 344 milioane şi ceva, iar pe str. P. i-a dat coinculpatului 100 milioane RON în maşina acestuia.
La cercetarea judecătorească, coinculpatul M.V.T., nesustenabil şi nejustificat, şi-a modificat declaraţiile, el explicând că a fost constrâns să declare în sensul arătat pentru că era arestat preventiv, denunţul făcându-l pentru că i s-a promis că va fi pus în libertate dacă denunţă o faptă de corupţie, fapt întâmplat la 17 septembrie 2004, la aproximativ, deci, 3 luni de la data denunţului.
În declaraţiile date la judecarea fondului cauzei, inculpatul, cu referire la pretinderea şi darea celor 100 milioane de RON, a susţinut că nu i-a cerut coinculpatului să plătească o lucrare neexecutată sau parţial executată, că în toamna anului 2000 i-a dat inculpatului M.I. 10.000 RON pentru că a avut o bună colaborare în executarea contractelor, suma era un cadou, acceptat ca atare de coinculpat, la acel moment lucrările erau executate şi plătite, i-a spus coinculpatului că suma este „în semn de recunoştinţă pentru colaborarea bună", i s-a părut a fi o sumă rotundă, atâta a avut, nu a fost un dar exagerat pentru că nu este corect ca dintr-un contract să câştige numai el, coinculpatul era o persoană cu care a avut un contract şi nu era neobişnuit să dea bani, deşi nu a mai făcut un gest asemănător cu alte persoane.
În legătură cu denunţul, inculpatul a susţinut că l-a făcut din spirit civic, acesta şi declaraţiile anterioare date la urmărirea penală sunt opera sa şi a procurorului, acesta cunoscând de la M.D.A. că deja îi dăduse inculpatului 10.000 RON. Privind atitudinea coinculpatului, inculpatul M.V.T. a susţinut că nu i-a cerut banii, s-au întâlnit de mai multe ori, inclusiv la casa pe care şi-o construia.
Celelalte probe administrate au contrazis declaraţiile acestui inculpat de la judecarea fondului.
Astfel, martorul I.L., cunoscut al inculpatului, aflat şi el la data denunţului în arest preventiv, încarcerat în acelaşi loc cu M.V.T. a declarat că iniţiativa denunţului i-a aparţinut inculpatului.
La fel, atitudinea inculpatului la peste 5 ani de la data punerii sale în libertate, a denotat pasivitate în ce priveşte posibilele acte pe care le-ar fi putut întreprinde dacă ar fi fost provocat să denunţe vreo faptă, comparativ declaraţiilor de la cercetarea judecătorească, el fiind pasibil de denunţ calomnios.
La fel, nu s-a probat vreo legătură de cauzalitate între cele denunţate şi faptul că, într-un alt dosar în care era cercetat a fost pus în libertate.
În plus, judecătorul fondului, verificând succesiunea temporală a declaraţiilor acestui inculpat, a reţinut că modificarea comportamentului lui procesual a coincis cu momentul începerii urmăririi penale în ce-l priveşte pentru infracţiunea de înşelăciune (recunoaştere 03 noiembrie 2005, punere sub inculpare 15 decembrie 2005).
Plata dublă este probată de existenţa celor două facturi fiscale menţionate, ambele comportând asupra aceleiaşi sume, achitate prin ordine de plată ordonate de inculpatul M.I., în acelaşi sens declarând D.A., dirigintele de şantier. Acesta, la 02 noiembrie 2005, a declarat că în primăvara anului 2001, Curtea de Conturi Oradea a controlat unitatea militară, el fiind obligat să prezinte dosarele cu lucrările pe care le-a supravegheat în anul 2000.
Cu această ocazie, martorul a constatat că la dosarul privind firma inculpatului M.V.T. se găsea o situaţie de lucrări executată pe o hârtie gălbuie, semnată de inculpat, era aplicată ştampila lui, dar nu semnase el şi, ca atare, realizând că lucrările erau trecute în plus şi nu fuseseră avute în vedere la centralizatorul întocmit de el, deci erau „trecute în plus", ulterior i-a făcut cunoscut lui M.D.A. acestea. Pentru că nu a fost crezut, a scos din dosar documentul şi i 1-a prezentat inculpatului M.I.
Acesta, după scurgerea a trei zile, i-a spus să lase dosarul şi situaţia de lucrări falsă la compartimentul financiar pentru că „el va rezolva".
Acelaşi martor a mai arătat că, verificând personal valorile de pe situaţiile de lucrări a constatat că suma de peste 300 milioane de RON nu se găsea în centralizatorul întocmit de el, fiind în plus. La 07 noiembrie 2005, acelaşi martor, vizualizând situaţia de lucrări ce nu fusese întocmită de el, semnătura nefiind declarat că le-a spus lui M.A.D. şi inculpatului M.I. cele constatate, el, în anul 2001, înaintea controlului Curţii de Conturi, la solicitarea lui M.A.D., când încă nu descoperise plata dublă a menţionat că situaţia de lucrări ce nu conţinea semnătura sa a fost plătită în plus constructorului.
La cercetarea judecătorească, martorul a declarat asemănător, iar în ce priveşte metodologia încasării de către executantul SC E.P. SRL a plăţilor lucrărilor contractate, a detaliat că lunar se măsurau cantitativ lucrările, pe baza acestora întocmindu-se măsurători definitive, prestatorul întocmea situaţiile de plată, acestea i se predau lui împreună cu un reprezentant al investitorului verificau corespondenţa dintre cantităţile de lucrări înscrise în măsurătorile definitive cu cele din situaţiile de plată, preţurile cu cele din devizele din ofertă, toate acestea, inclusiv lucrările suplimentare, înscriindu-se în situaţia lunară de plată, aceasta fiind semnată de el şi ştampilată înaintea administratorului prestatoarei, numai astfel el emiţând factura fiscală. Martorul a mai susţinut că după finalizarea lucrărilor la unitatea militară S., analizând plăţile către prestatoare, a sesizat că există două facturi fiscale emise de inculpatul M.V.T. pentru lucrări identice, situaţiile de lucrări însoţitoare fiind identice, semnătura de pe una nefiind a sa, iar pe baza centralizatoarelor şi-a dat seama că plăţile au fost duble.
Caracterul fals al semnăturilor de pe situaţia de plată „construcţii conform devize oferte - 3", precum şi de pe „centralizatorul situaţiilor de lucrări C.B.E. 6-200 reţea exterioară de joasă tensiune" este evidenţiat şi de concluziile raportului de expertiză grafoscopică, acesta înscriind că semnăturile aplicate peste impresiunea ştampilelor nu aparţin lui D.A.
În declaraţia dată la 03 noiembrie 2005, M.D.A., cu referire la aspectele de mai sus, a detaliat că D.A. i-a spus că sunt neconcordanţe între sumele plătite şi situaţiile de lucrări ale SC E.P. SRL, crede că „a avut o discuţie cu comandantul M.I. privitoare la imposibilitatea efectuării unei plăţi", după câtva timp M.V.T. i-a spus că i-a dat lui M.I. „50-100 milioane RON pentru a-i efectua plăţile".
Susţinerile acestui martor, totodată, conţin date în legătură cu mita dată inculpatului M.I., scopul acesteia.
La cercetarea fondului, martorul şi-a nuanţat declaraţiile de la urmărirea penală, în sensul că a explicat că, posibil, aplicându-se coeficienţi de majorare pentru că preţul materialelor de la momentul ofertei până la recapitulaţia de deviz era diferit, dar ambele sume corespundeau aceeaşi situaţie de lucrări, competenţa efectuării recapitulaţiei, inclusiv calculul coeficienţilor de majorare aparţinând dirigintelui de şantier.
Referitor acestei nuanţări şi pentru că acest martor nu şi-a mai menţinut declaraţiile anterioare, nici denunţul pe care-l formulase împotriva inculpatului M.I., despre acesta susţinând că avusese o înţelegere cu procurorul, la acea dată el fiind cercetat şi era arestat preventiv pentru luare de mită în caritatea avută, respectiv, inginer şef la aceeaşi unitate militară comandată de inculpatul M.I., acesta fiind martor în cauză,m judecătorul fondului a reţinut că nuanţarea atitudinii lui şi motivaţia dată erau subiective, M.A.D. fiind condamnat ulterior la o pedeapsă cu executare.
Martorul I.L., la cercetarea judecătorească, prieten al inculpatului M.V.T. şi aflat încarcerat în aceeaşi cameră de penitenciar cu acesta din urmă, a susţinut că inculpatul i-a spus că „va face denunţul pentru că a dat mită inculpatului M.I. în legătură cu acea plată dublă la care se face referire în prezentul dosar."
În legătură cu expertiza în construcţii întocmită de expertul M.E., suplimentul la aceasta, lămuririle date personal de expert în faţa instanţei fondului, s-a susţinut că, deşi se propusese analiza de specialitate a actelor de la dosar, expertul nu s-a referit în concret la acestea, lucrarea are 9 file, din care 5 file expun obiectivele, explicaţiile date fiind generice, iar ascultarea expertului, de asemenea, a prezentat aceleaşi caracteristici, expertul declarând că a verificat punctual, în teren, lucrările fără să analizeze corespondenţa acestora cu cele din facturile fiscale şi situaţiile de lucrări, a văzut în dosar, facturile din iulie şi din octombrie 2000, dar nu a verificat dacă lucrările supuse decontării s-au suprapus sau nu, nu a analizat lucrările din toate situaţiile de lucrări cu cele din cele două facturi fiscale, nu a avut timp să compare rezultatele măsurătorilor efectuate la faţa locului şi cele din actele de plată, într-adevăr, din calculele sale au rezultat anumite diferente, însă nu a reuşit să le finalizeze în raport. La fel, în suplimentul dispus, deşi obiectivele au fost stabilite clar, expertul menţionat a arătat că nu poate identifica toate situaţiile pentru că documentul pe hârtie conţine înnegriri, dar la dosar existau exemplare lizibile, inclusiv originalele situaţiilor de lucrări, iar concluzia, respectiv că materialele prevăzute în situaţiile de lucrări s-au regăsit, efectiv în lucrările realizate, deci nu s-a plătit dublu, corect au fost înlăturate, expertul neanalizând semnăturile dirigintelui de şantier de pe situaţia de lucrări incriminată, nu s-a referit deloc la recapitulaţia lucrărilor, actele existând în dosarul cauzei, la semnătura falsă de pe cele două centralizatoare (reabilitare pavilion baie trupă şi reţea exterioară de joasă tensiune, deşi s-a referit la diferenţa dintre suma facturată, plătită şi valoarea „situaţiilor bun de plată", el arătând că este posibil ca la momentul 14 iulie 2000 să fi existat o situaţie de lucrări care a fost modificată ulterior pentru că s-au modificat indicii, aceasta determinând emiterea facturii fiscale din octombrie 2000 fără a fi fost însoţită de situaţia de lucrări aferentă.
Revenind la documentaţia care a stat la baza emiterii facturii fiscale în discuţie, cea din octombrie 2000, coroborând probatoriul, instanţa a reţinut că situaţia de lucrări semnată în fals cu numele dirigintelui de şantier D.A., nu a fost luată în vedere în centralizatorul lucrărilor pe care tot acesta l-a realizat, falsificarea datorându-se descoperirii, de către acesta a situaţiei de lucrări falsă şi depusă în dosarul lucrărilor de antrepriză pentru construcţii, instalaţii şi utilaje aferente pavilionului D.l şi la reţeaua de instalaţie electrică de joasă tensiune pentru U.M. Z S., după momentul întocmirii de către dirigintele de şantier, a centralizatorului şi după ce, în primăvara anului 2001, cum s-a mai arătat, acelaşi comparând datele din situaţiile de lucrări, inclusiv cea falsă cu cele din centralizator, le spusese lui M.D.A. şi inculpatul M.I. ceea ce constatase, iar la cererea acestuia din urmă a lăsat întregul dosar la compartimentul financiar.
La momentele ascultării sale în calitate de martor, D.A. a constatat că centralizatoarele amintite (cel pentru pavilion lucru baie trupă şi pentru reţea exterioară de joasă tensiune (vol.III urm.penală), nu au fost întocmite de el.
Ca atare, falsificarea documentaţiei se realizase pentru justificarea plăţii duble chiar inculpatul M.I. spunându-i dirigintelui de şantier că „va rezolva".
În legătură cu apărarea inculpatului M.V.T., că nu este importantă situaţia de lucrări construcţii conform devize oferte - 3 falsă pentru că plata s-a făcut în baza recalculaţiei întocmită de dirigintele de şantier, aceasta, din compararea datelor calendaristice, s-a făcut după emiterea facturii din 02 octombrie 2000 pentru suma de 344.428.876 RON şi a ordinelor de plată, în fond recalculaţia reprezentând întregul „construcţii" însumat la cererea lui M.A.D. care-i spusese dirigintelui de şantier că şi-au renegociat nişte indici, iar la data întocmirii nu se descoperise înscrisul fals, situaţie de lucrări existentă fiindu-i daţi de acelaşi M.A.D. Dirigintele de şantier, martorul D.A. a indicat ca date ale efectuării recalculaţiei, lunile februarie-martie 2001, deci mult după octombrie 2000, când se realizase plata dublă, el explicând că posibil „corelarea ulterioară" a fost urmarea pasării de către M.A.D. şi M.I. a responsabilităţii plăţii duble pentru a nu fi constatată de controlul curţii de conturi, ceea ce, în realitate, s-a întâmplat.
Prejudicierea patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale prin plata nejustificată a unor lucrări către SC E.P. SRL a fost constatată şi prin două acte încheiate de specialiştii Statului Major al Forţelor Terestre, la 02m februarie 2005 cu referire la contractul din 26 iunie 2000 şi la 24 februarie 2005, diferenţele însumând 312.373.555 RON şi 9.619.541 RON, organele de constatare procedând la recalcularea situaţiei cantităţilor de lucrări care nu se regăsesc cuprinse în documentele ofertă, notele de comandă suplimentare şi notele de renunţare au concluzionat achitarea nejustificată a unor cantităţi şi lucrări neregăsite în documentele de achiziţie, în valoare totală de 321.921.827 RON.
Judecătorul fondului coroborând datele analizate şi stabilite în aceste acte de constatare comparativ raportului de expertiză în construcţii efectuat la cererea inculpatului M.V.T., de expertul M.E. despre care s-a amintit, la fel suplimentul acestuia şi răspunsurile verbale suplimentare date de expert a înlăturat aceste probe.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, partea civilă Ministerul Apărării Naţionale şi cei doi inculpaţi.
Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor, atât sub aspectul întinderii lor, cât şi a modalităţii de executare, pentru neconfiscarea de la inculpatul M.I. a folosului material de 949,818 dolari reprezentând c/val telefonului mobil, a abonamentului şi convorbirilor efectuate până la 22 noiembrie 2000, la fel a sumei de 100 milioane RON mită primită de la coinculpat şi pentru omisiunea dispunerii anulării facturii fiscale din 02 octombrie 2000.
Partea civilă a criticat sentinţa pentru greşita soluţionare a laturii civile, în sensul solidarităţii inculpaţilor şi pentru actualizarea pagubei aduse până la achitare efectivă, respectiv 34.619,86 RON, 32.192,18 RON şi 2.427,68 RON actualizate cu începere de la 28 februarie 2005.
Inculpatul M.I. a cerut prin apel, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de luare de mită şi în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea de înşelăciune, cu referire la aceasta el solicitând şi schimbarea încadrării juridice a faptei prin înlăturarea alin. (3) al textului incriminator.
Inculpatul M.V.T. a criticat sentinţa pentru greşita sa condamnare, infracţiunea de înşelăciune nu a fost just calificată, odată ce fapta sa întruneşte elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de abuz în serviciu în contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 248 acelaşi cod, iar pentru aceasta a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În subsidiar, acelaşi inculpat a solicitat desfiinţarea sentinţei şi cu privire la infracţiunea de înşelăciune, rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, urmând ca aici el să beneficieze de prevederile art. 741 C. pen., în condiţiile în care va achita integral prejudiciul.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 52.A din 28 martie 2012 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea şi de partea civilă Ministerul Apărării Naţionale, a desfiinţat sentinţa, a înlăturat aplicarea art. 861, 862, 863 C. pen., art. 359 C. proc. pen., a art. 864 C. pen. raportat la art. 83-84 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. în ce-i priveşte pe ambii inculpaţi.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., instanţa de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului M.I., de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare, a menţinut cuantumul şi întinderea pedepsei complementare şi în baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate acestui inculpat, el având de executat pedeapsa cea mai grea, 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
S-a menţinut pedeapsa accesorie aplicată.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., inculpatului M.V.T. i s-a majorat pedeapsa de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare, menţinându-se pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicate.
Pe latură civilă, inculpaţii în solidar, au fost obligaţi la plata către partea civilă Ministerul Apărării Naţionale a sumei de 344.428.876 RON vechi, actualizată cu rata inflaţiei de la data achitării.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul M.I. a sumei de 949,818 dolari echivalentul în RON la cursul de schimb de la data plăţii, precum şi a 100.000.000 RON vechi.
În baza art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea facturii fiscale din 02 octombrie 2000 şi situaţia de lucrări aflată la dosar urmărire penală, acte false confiscate potrivit art. 118 lit. b) C. pen.
Apelurile declarate de inculpaţi au fost respinse ca nefondate.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recursuri de către cei doi inculpaţi.
Inculpatul M.I. a invocat, ca fiind incidente în cauză, cazurile de casare prevăzute de pct. 172 şi pct. 12 ale art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., iar în subsidiar, pct. 14 al aceluiaşi cod.
Dezvoltarea acestor cazuri de casare este detaliată în prezenta.
Inculpatul M.V.T. a susţinut că în ce-l priveşte, a fost greşit condamnat pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., el nu a intenţionat că înşele, ci la cererea inculpatului M.I., pentru a i de plăti factura despre care îi comunicase că ar conţine nereguli, i-a dat o sumă de bani, dar faţă de sine s-a dispus încă de la urmărirea penală scoaterea de sub urmărirea penală pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.
Ca atare, invocând cazul de casare prevăzut de pct. 12 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a susţinut că situaţia de lucrări şi factura fiscală aferentă, cea din 02 octombrie 2000, erau mincinoase, dar nu şi false şi ca latură subiectivă, intenţia sa nu a existat, la fel inculpatul M.I. pretinzându-i bani, acesta a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, dar el nu poate fi instigator la această din urmă infracţiune pentru că a adus la cunoştinţa coinculpatului, el, din proprie iniţiativă condiţionandu-i achitarea facturii de darea celor 100 milioane de RON.
Cu referire la latura civilă a cauzei, apărarea inculpatului a susţinut că nu a existat un prejudiciu odată ce curtea de conturi, la verificarea unităţii militare în anul 2001 nu a constatat, în legătură cu contractul încheiat cu firma sa, o pagubă.
Totodată, invocându-se cazul de casare prevăzut de pct. 14 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. şi având în vedere că inculpatul M.V.T., la 17 septembrie 2012 formulat un denunţ la Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, organ judiciar care l-a valorificat în Dosarul său nr. 831/P/2011, sens în care a comunicat instanţei de recurs despre emiterea rechizitoriului la 05 martie 2012 pentru infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., apărarea inculpatului a solicitat aplicarea, în ce-l priveşte, a art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.
Recursul declarat de inculpatul M.I. nu este fondat, având în vedere următoarele considerente.
În primul rând, recursul inculpatului a fost formulat împotriva unei hotărâri pronunţată în apel, la data de 28 martie 2013.
Legea nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013 a intrat în vigoare la 15 februarie 2013, art. 11 al legii prevăzând modificările art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., respectiv cazurile în care se poate face recurs.
Cu referire la recursul declarat de inculpat prin raportare la art. 3859 C. proc. pen., aşa cum acesta a fost modificat prin legea amintită, deşi apărarea sa le-a indicat fa fiind incidente pct. 12 (inculpatul a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care fusese trimis în judecată) pct. 17/2 (prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii) şi pct. 14 (pedepse), acestea sunt prevăzute şi în modificări, dar fie nu se regăsesc în cauză, fie nu sunt fondate.
În ce priveşte pct. 12 al art. 3859 alin. (1), inculpatul a fost trimis în judecată pentru faptele pentru care a fost ulterior condamnat.
Apărarea inculpatului, sub acest aspect, tinde a solicita schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune în aceea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., cerere care s-ar încadra în cazul de casare prevăzut de pct. 17 al art. 3859 alin. l, punct abrogat prin Legea nr. 2/2013, expres.
La fel, în ce priveşte infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul susţinând că probatoriul administrat nu a făcut dovada scopului pentru care s-a folosit de acel telefon primit ca împrumut de la G.I. şi nici nu s-a dovedit, cert că suma de bani susţinută a-i fi fost dată de coinculpatul M.V.T. a fost remisă şi primită efectiv, apărarea în realitate, contestând situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, vizează cazul de casare prevăzut de pct. 18 al art. 3859 alin. (1), caz de casare de asemenea, abrogat expres de Legea nr. 2/2013, în forma anterioară el constituind o gravă eroare de fapt care a avut drept consecinţă greşita condamnare.
Cu referire la pct. 14 al art. 3859 alin. (1), acesta în redactarea dată de Legea nr. 2/2013 este enunţat astfel: „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" faţă de acelaşi punct în vigoare până la 15 februarie 2013, respectiv, „s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen."
Ca atare, art. 3856 C. proc. pen., potrivit căruia instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod, consacră efectul parţial devolutiv al recursului, ceea ce înseamnă că verificarea hotărârii pronunţată în apel se poate referi numai la posibilele deficienţe ce se încadrează în cazurile de casare prevăzute de legea procesual penală în vigoare.
În cauză, chiar dacă apărarea inculpatului a fost motivată pe cazurile de casare prevăzute de pct. 17/2 şi pct. 14 (acesta modificat cum s-a mai arătat), pct. 172 în redactarea amintită înseamnă control judiciar pe probleme de drept, iar pct. 14, de asemenea, probleme de drept, pentru că potrivit acestuia,m hotărârile sunt supuse casării doar arunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În concret, invocând pct. 172, apărarea inculpatului a motivat că situaţia de fapt nu este contestată, dar fapta de înşelăciune nu există, pentru că plata dublă a facturii a fost aprobată şi ordonată de inculpat din bugetul unităţii militare al cărui comandant era la acea dată, paguba s-a produs în patrimoniul acesteia, deci el şi-a îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu cu consecinţa prejudicierii bugetului unităţii militare.
Analizând încriminarea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., în oricare din variantele sale normative, ea face parte din categoria infracţiunilor patrimoniale, având ca obiect juridic relaţiile sociale de ordin patrimonial a căror proteguire este asigurată prin apărarea avutului, obiectul juridic special fiind ocrotirea relaţiilor sociale de ordin patrimonial.
Raportându-ne la fapta pentru care inculpatul M.I. a fost trimis în judecată (infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 215 alin. (1) are ca element material al laturii obiective, inducerea în eroare, aceasta săvârşindu-se prin intenţie calificată prin scop, respectiv, obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, ilicit.
Varianta normativă prevăzută de alin. (2) al art. 215 C. pen. o reprezintă folosirea de mijloace frauduloase, existând elementul material, respectiv, inducerea în eroare.
Ca subiect activ, făptuitorul, legea nu-l califică, deci orice persoană poate avea această calitate.
În ce priveşte infracţiunile de serviciu, acestea apără relaţiile sociale a căror normală existenţă, desfăşurare, dezvoltare reclamă cu necesitate, asigurarea bunului mers al activităţii instituţiei şi protejarea, apărarea intereselor fie ale persoanelor, fie ale publicului de orice abuz al funcţionarilor sau altor salariaţi.
Elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu în contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. este reprezentat de neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea lui în mod defectuos, din aria sarcinilor de serviciu cu consecinţa cauzării unei tulburări însemnate a bunului mers al instituţiei sau o pagubă patrimoniului acesteia.
Inculpatul M.I., comandant al unităţii militare, în perioada 01 noiembrie 1995 - 30 aprilie 2002, deci şi la data faptei, potrivit ierarhiei instituţiei militare UM X Oradea -Centrul de Reparaţii, Construcţii şi Domenii Militare Oradea, era subordonată Direcţiei Construcţii şi Domenii Militare, devenită Direcţia Domenii şi Infrastructură din Ministerul Apărării Naţionale, fapta sa de a aproba plata sumei de 344.428.876 RON către SC E.P. SRL deşi o mai plătise odată, a doua plată având caracter fraudulos pentru că situaţia de plată lucrări şi factura fiscală din 02 noiembrie 2000 nu erau reale, cum s-a dovedit, aspect cunoscut de el, patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale fiind prejudiciat, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cum, corect, inculpatul a fost condamnat, folosul material injust constituind scopul inducerii în eroare prin mijlocul fraudulos arătat.
Cu referire la pct. 14, caz de casare ce, în accepţiunea Legii nr. 2/2013, se ia în considerare în recurs, din oficiu, apărarea inculpatului M.I., motivându-l însă pe dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., dispoziţii care reglementează situaţiile ce se pot pronunţa în recurs, aceasta constituie numai posibilitatea instanţei dacă este incident vreun caz de casare care să conducă la o asemenea rezolvare, ceea ce nu se regăseşte îh cauză. Apelul declarat de parchet a fost admis, în ce-1 priveşte pe acest inculpat şi pentru nelegala aplicare a pedepsei pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., instanţa de fond aplicând pedeapsa de 2 ani închisoare, aceasta nu era legală, textul încriminator prevăzând limite de pedeapsă de la 3 la 15 ani închisoare.
Ca atare, pedeapsa pentru această infracţiune nu este în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel cum prevede pct. 14 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. modificat prin Legea nr. 2/2013.
Pentru considerentele expuse, nefiind incident nici un caz de casare în ce-1 priveşte pe inculpatul M.I., decizia pronunţată în apel fiind legală şi temeinică, recursul declarat de inculpat în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins ca nefondat.
Recursul declarat de inculpatul M.V.T., cum se va arăta, este fondat numai sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în redactarea dată de Legea nr. 2/2013 avându-se în vedere art. 2 lit. a) pct. 1, pct. 2 lit. h) şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.
În această idee, văzând că la termenul de judecată 12 noiembrie 2013, Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea a comunicat denunţarea de către inculpat a unor fapte ce formează Dosarul penal nr. 83 D/P/2011 în care, la 05 martie 2013 s-a emis rechizitoriu, printre infracţiunile reţinute, unele fiind în accepţiunea art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, grave (spălare de bani), iar M.V.T., inculpat în această cauză în recurs, alături de această calitate îndeplineşte şi pe cea de martor cu prevede art. 2 lit. a) pct. 1., potrivit art. 19 din legea amintită beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei, în sarcina lui reţinându-se vinovăţia pentru o infracţiune de înşelăciune, astfel că aplicând dispoziţia legală, se va reduce la 1 an şi 6 luni închisoare.
În ce priveşte cazul de casare invocat, pct. 12 al art. 3859 alin. (1), menţinut prin Legea nr. 2/2013, aceasta ar consta în pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată, neincident în cauză.
Inculpatul M.V.T. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de. art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., fapta sa constând din emiterea, folosindu-se de o situaţie de lucrări falsă, în calitate de administrator al SC E.P. SRL Oradea, a facturii fiscale din 02 octombrie 2000 în valoare de 344.428.876 RON, acestea pentru ca inculpatul M.I. să aprobe plata sumei, el fiind comandantul unităţii militare contractantă, manoperele frauduloase inducând în eroare Ministerul Apărării Naţionale, cei doi inculpaţi cunoscând caracterul neadevărat şi necuvenit al acestei a doua plată, prin faptele lor cauzând pagubă patrimoniului părţii civile şi obţinerea de către ei, a folosului material injust.
Apărarea inculpatului că lucrările pentru care el a întocmit situaţia de lucrări ce a stat la baza emiterii facturii fiscale din octombrie 2000 s-au realizat odată ce curtea de conturi la verificarea unităţii militare din lunile februarie-martie 2001 nu a constatat vreo pagubă, susţinerea care s-ar încadra în pct. 18 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., caz de casare abrogat prin Legea nr. 2/2013 a fost analizată cu ocazia prezentării situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpatului, inclusiv în faza judecării apelurilor.
Pentru considerentele arătate, recursul declarat de inculpatul M.V.T. fiind fondat, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi admis şi se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
În baza art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) al aceluiaşi cod, inculpatul recurent M.I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul M.V.T. împotriva deciziei penale nr. 52/A din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală atacată, numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, reduce de la 3 ani închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul M.V.T., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 52/A din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Oradea- secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 12 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3489/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Sentinţa nr. 365/2013. Penal → |
|---|
