ICCJ. Decizia nr. 3602/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3602/2013
Dosar nr. 5630/3/2013
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 282 din 29 ianuarie 2013 pronunţată în dosarul nr. 7279/3/2010 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de inculpatul N.M împotriva Deciziei penale nr. 69/A din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
A casat în totalitate decizia recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 704 din 13 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală şi, rejudecând,
A înlăturat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 euro către partea civilă D.M. şi la 36.000 lei către parte civilă D.F., luând act că aceştia renunţă la pretenţiile civile.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 octombrie 2009 la 11 aprilie 2011.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
A luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare contestatorul N.M, aceasta fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la data de 11 februarie 2013.
Prin Sentinţa penală nr. 241 din 27 martie 2013 Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi, în baza art. 42 C. proc. pen. a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe această cale contestatorul a susţinut, pe de o parte că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar, iar pe de altă parte a susţinut că la judecarea cauzei pe fond deşi prezent, nu a fost ascultat pe toate aspectele ce îl vizau atât pe latură penală cât şi pe latură civilă cât şi pe cheltuielile de judecată la care a fost obligat, iar ascultarea sa era obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 386 lit. c) şi e) C. proc. pen.
Totodată a solicitat suspendarea executării pedepsei de 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. proc. pen. aplicate prin Sentinţa penală nr. 704 din 13 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat N.M, sub aspectul admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri diferite pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În prezenta cauză se constată că a fost promovată contestaţia în anulare invocându-de dispoziţiile art. 386 lit. c) şi e) C. proc. pen.
Având în vedere că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa admite în principiu cererea de contestaţie în anulare numai dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege (este făcută în termenul prevăzut de lege, motivele invocate se sprijină pe unul dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în sprijinul contestaţiei depune ori invocă dovezi care sunt la dosar), prin interpretarea "per a contrario" rezultă că în situaţia în care una sau mai multe dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, soluţia este respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare.
Se observă că aspectele menţionate în cerere, referitoare la cazurile de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. c) şi e) C. proc. pen. sunt invocate în mod formal, pe această cale aducând critici hotărârii pronunţate de instanţa fondului şi nu recursului aşa cum prevăd textele de lege care reglementează contestaţia în anulare, astfel că acestea nu pot fi calificate şi încadrate în dispoziţiile anterior menţionate, nefiind identificate la dosarul cauzei dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitată.
Pe de altă parte, contestatorul, deşi a menţionat în cerere cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 386 lit. c) şi e) C. proc. pen., în detalierea motivelor pe care se sprijină contestaţia, acesta a făcut referiri la apărări de fond, care au făcut obiectul recursului, incompatibile cu o contestaţie în anulare, care poate fi introdusă doar pentru anumite motive, limitativ prevăzute de lege.
Totodată, referitor la susţinerile încadrate în dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., se reţine că inculpatul N.M a fost audiat la instant de fond, iar în cauză nu s-a pronunţat o soluţie de achitare, astfel încât nu era obligatorie ascultarea acestuia de către instanţa de recurs.
Ca urmare, având în vedere că motivele invocate de contestatorul N.M. nu se încadrează în cele prevăzute expres de art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de acesta împotriva Deciziei penale nr. 282 din 29 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 7279/3/2010, iar în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În ceea ce priveşte cererea formulată de contestatorul N.M., de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare se cere, aceasta nu va mai fi supusă analizei instanţei în contextul în care contestaţia în anulare apare ca inadmisibilă, suspendarea putându-se dispune doar după admiterea în principiu a cererii de contestaţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.N. împotriva Deciziei penale nr. 282 din 29 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 7279/3/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3588/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3626/2013. Penal → |
|---|
