ICCJ. Decizia nr. 3626/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3626/2013
Dosar nr. 1547/110/2013
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 108/D/din 02 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia penală, a fost condamnat inculpatul T.V. la pedeapsa de 11 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestul preventiv începând cu data de 20 ianuarie 2013 la zi.
A fost obligat inculpatul T.V. la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 200 lei lunar, pentru minorul A.R.A. începând cu data de 19 ianuarie 2013 şi până la data la care va deveni major.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006 a fost obligat inculpatul să plătească suma de 350 RON către Serviciul de Ambulanţă Bacău, suma reprezentând cheltuielile de transport pentru victima D.F.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 109 C. proc. pen. s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău şi consemnate în procesul-verbal încheiat la 16 iunie 2012.
S-a constatat ca inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 RON către stat reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul şi victima D.F. erau concubini. Aceasta din urmă avea un copil dintr-o altă relaţie. Relaţiile dintre cei doi erau tensionate pe fondul consumului excesiv de alcool, context în care inculpatul avea un comportament violent şi o bătea frecvent pe aceasta.
De acest "tratament" a avut parte victima şi în perioada 14 - 19 decembrie 2012, după întoarcerea inculpatului din mun. Bucureşti unde a lucrat în construcţii.
În seara zilei de 19 decembrie 2012, după ce ambii concubini au consumat băuturi alcoolice, a izbucnit un nou scandal, mai violent decât cele anterioare, încât, de data aceasta, loviturile aplicate cu pumnii şi picioarele în zona capului, abdomenului, spatelui şi membrelor şi proiectarea acesteia de diferite obiecte de mobilier din casă i-au fost fatale victimei; totuşi aceasta nu a decedat imediat, ci în noaptea de 19 - 20 decembrie 2012 în timp ce dormea, echipajul medical sosit dimineaţa cu ambulanţa la faţa locului neputând decât să constate acest lucru.
În urma necropsiei efectuate, medicii legişti au stabilit că moartea numitei D.F. a fost violentă şi s-a datorat stopului cardio-respirator, consecinţă a hemoragiei subdurale masive, iar leziunile s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure. Aceste concluzii confirmă faptul că inculpatul a lovit victima cu pumnii, dar a şi proiectat-o de corpuri dure aflate în încăpere (mobilier, pereţi, pardoseală etc.)
Examinarea cadavrului a scos în evidenţă numeroase leziuni externe pe întregul corp (echimoze şi excoriaţii), inclusiv în zone vitale - cranian şi toraco-abdominal, fiind dovedit astfel numărul mare de lovituri aplicate victimei, dar şi duritatea acestora şi implicit faptul că inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale şi a acceptat producerea decesului concubinei sale.
Înaintea citirii actului de sesizare, inculpatul T.V. a declarat că recunoaşte comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu, fiind de acord ca judecata să se facă în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale, aplicându-se astfel procedura simplificată prevăzută de art. 3201 din C. proc. pen.
În drept, fapta inculpatului T.V. de a o ucide pe concubina sa prin aplicarea mai multor lovituri cu pumnii şi picioarele şi proiectarea acesteia de pereţi şi de obiecte de mobilier, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.
La alegerea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului acestora instanţa, conform art. 72 C. pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorilor sociale afectate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceasta infracţiune, datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În concret instanţa a constatat că fapta inculpatului este de o gravitate deosebită, aducând atingere dreptului la viaţă, un drept fundamental a cărei încălcare reprezintă acţiunea cea mai reprobabilă şi odioasă a fiinţei umane .
În acelaşi timp instanţa a avut în vedere că inculpatul nu a cooperat cu organele judiciare în timpul urmăririi penale, ba chiar a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin solicitările făcute martorului D.N. de a da declaraţii favorabile, anterior a provocat numeroase scandaluri în familie şi a avut un comportament agresiv şi imoral în familie - inclusiv faţă de fiul şi tatăl victimei.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul T.V.
Prin Decizia penală nr. 91 din 21 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat T.V. împotriva Sentinţei penale nr. 108/D din data de 02 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul 1547/110/2013.
În baza art. 383 alin. 11 C. proc. pen., cu art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută arestarea preventivă a apelantului-inculpat.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a fost dedusă în continuare din pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunţării sentinţei penale apelate, respectiv de la data de 02 aprilie 2013, la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul-inculpat a fost obligat să plătească statului suma de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că la data de 02 aprilie 2013, după citirea actului de sesizare, şi după aducerea la cunoştinţa inculpatului a prevederilor art. 3201 C. proc. pen. şi a efectelor juridice ale acestor dispoziţii procedurale de către preşedintele completului de judecată, inculpatul a fost audiat de prima instanţă, recunoscând în totalitate acuzaţiile aduse prin actul de sesizare al instanţei, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Aşa fiind, în mod corect prima instanţă a luat act de voinţa inculpatului, aplicând în cauză procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen. şi constatând că probele de la urmărirea penală relevă existenţa faptei supuse judecăţii şi vinovăţia inculpatului faţă de aceasta.
În consecinţă, schimbarea atitudinii procesuale în apel de către inculpat, în sensul recunoaşterii parţiale a faptei, în lipsa unor motive plauzibile şi convingătoare care să justifice retractarea de către inculpat a declaraţiei de recunoaştere a faptelor dată în prima instanţă, nu poate fi primită de instanţa de apel, având în vedere caracterul definitiv, irevocabil al acestei manifestări de voinţă.
Referitor la motivul de apel privind individualizarea judiciară pedepsei Curtea a reţinut că, pentru a-şi îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei, apreciindu-se că acesta a fost judicios individualizată.
Totodată instanţa de apel a găsit neîntemeiată cererea de aplicare a prevederilor art. 73 lit. b C. pen., apreciind că nu este justificată, întrucât circumstanţa atenuantă a provocării presupune existenţa unei puternice stări de tulburare sau emoţie generată de conduita agresivă a părţii vătămate, aşa încât activitatea infracţională să apară ca o consecinţă a acestei tulburări, însă, în speţă, relaţiile dintre inculpat şi victimă au fost mereu tensionate, datorită obiceiului ambelor părţi de a consuma alcool în cantităţi mari, iar cearta provocată pe acest fond nu are semnificaţia unui act de provocare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 6 şi pct. 12 C. proc. pen., cu referire la art. 197 alin. (1), din acelaşi cod a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul T.V. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
- deşi a fost declarat în termen, recursul de faţă nu a fost motivat decât oral, cu prilejul dezbaterilor ce s-au urmat în şedinţa publică de judecată din 20 noiembrie 2013, contrar prevederilor 38510 alin. 2 C. proc. pen.;
- în această situaţie, potrivit art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., instanţa de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare (întotdeauna) din oficiu;
- decizia atacată a fost pronunţată la 21 mai 2013, adică după intrarea în vigoare - la 15 februarie 2013 - a Legii nr. 2/2013;
- invocând în lipsă pct. 17 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., abrogat expres prin art. I pct. 16 din Legea nr. 2/2013 - pct. 12 al aceluiaşi articol de lege, caz de casare rămas în vigoare, inculpatul, prin apărător, încearcă să denatureze de la finalitatea sa reală acest caz de casare, care în mod evident, are în vedere o altă faptă în materialitatea sa, iar nu aceeaşi faptă sub altă încadrare juridică.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) din acelaşi cod.
Rezultă aşadar că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu se pot analiza decât motivele de recurs care se circumscriu unuia dintre cazurile de casare limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Aşa fiind, se constată că, printre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013, a fost şi cel reglementat anterior de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., situaţie în care criticile formulate de inculpat care se subsumau acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, recursul limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege, între care nu se mai regăseşte şi greşita încadrare juridică a faptei, invocată de inculpat aspect care nu poate fi examinat nici din perspectiva cazului de casare prevăzut de pct. 12; în plus, se conturează că, prin motivul de recurs privind greşita încadrare juridică a faptei, se tinde, în realitate, spre modificarea situaţiei de fapt reţinute prin decizia atacată, ceea ce nu poate fi admis din moment ce cazurile de casare consacrate de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. în realitatea actuală vizează numai legalitatea iar nu şi temeinicia deciziei în apel.
În ce priveşte obiecţiunea întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. pe care, întrucât a fost formulat abia la dezbateri, Înalta Curte are datoria să o examineze din oficiu potrivit alin. (3) teza I al sus-evocatului articol art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. - se constată a fi neîntemeiată, din practicaua decizie atacate rezultând, fără niciun echivoc, că la judecata în apel, inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu, care a şi dezvoltat mai multe motive de desfiinţare a sentinţei atacate.
Faţă de considerentele expuse, avându-se în vedere şi faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva Deciziei penale nr. 91 din 21 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 450 RON, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva Deciziei penale nr. 91 din 21 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 ianuarie 2013 la 20 noiembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3602/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3633/2013. Penal → |
|---|
