ICCJ. Decizia nr. 3698/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3698/2013

Dosar nr. 8600/97/2012

Şedinţa publică din 25 noiembrie 2013

Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba lulia împotriva Deciziei penale nr. 99/ A din 17 mai 2013 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpaţii S.A.V. şi S.C.E., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 44 din 04 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia penală, în Dosarul nr. 8600/97/2012, între altele, instanţa a hotărât următoarele:

A condamnat inculpatul S.A.V. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. în condiţiile, art. 65 C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320 alin. (7) C. proc. pen., prin schimbarea încadrării juridice, potrivit disp. art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de viol, prev. şi ped. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen.

I-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 octombrie 2012 la 04 martie 2013.

A menţinut starea de arest preventiv.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. i) C. proc. pen. a încetat procesul penal privind pe inculpatul S.A.V. pentru infracţiunea prev. de art. 51 din Legea nr. 161/2003.

A fost condamnată inculpata S.C.E., la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru infracţiunea de corupţie sexuală, prev. şi ped. de art. 202 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201alin. (7) C. proc. pen.

I-au fost interzise inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) şi e) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatei S.C.E. pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării pedepsei principale au fost suspendate şi pedepsele accesorii.

I s-au pus în vedere inculpatei disp. art. 83 C. pen.

A fost revocată măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpată la data de 02 noiembrie 2012.

S-a constatat că în cauză nu s-a realizat constituire de parte civilă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Hunedoara, Secţia Penală a reţinut că la data de 28 septembrie 2012, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost înregistrată plângerea formulată de partea vătămată P.D.C. în care arăta că cei doi inculpaţi, în cursul lunii august 2011, cu promisiunea unor venituri generoase, i-au propus să realizeze câteva materiale pornografice constând în filme şi poze. Convinsă de perspectivele unui viitor frumos din punct de vedere material, după o perioadă de câteva săptămâni, partea vătămată a acceptat să realizeze astfel de materiale pornografice cu condiţia ca acestea să o implice doar pe ea şi pe inculpata S.C., fără participarea inculpatului S.A.V., care urma să se ocupe de filmat. Minora a precizat că într-o lună de zile a întreţinut raporturi sexuale filmate cu inculpata S.C. de aproximativ 2-3 ori, iar când inculpatul a încercat, ulterior, să întreţină raporturi sexuale cu ea, cu ocazia unei filmări, a refuzat. A arătat că inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu ea, în prezenţa inculpatei (soţia sa), ameninţând-o cu divulgarea acestor filme şi poze către comunitate. Minora susţine, în plângerea iniţială că, împotriva voinţei ei, a întreţinut raporturi sexuale atât cu inculpatul cât şi cu inculpata, în perioada septembrie 2011- septembrie 2012, de aproximativ 10-15 ori, sub ameninţarea permanentă de a fi dezvăluite materialele filmate. Mai mult, arată că inculpatul a constrâns-o sub aceleaşi ameninţări, fără ştirea soţiei sale (inculpata), să întreţină raporturi sexuale normale, orale şi anale. Minora susţine în plângerea iniţială că ultimul raport sexual forţat l-a întreţinut în data de 19 septembrie 2012 când, nemaisuportând starea de permanentă frică şi teroare, i-a povestit numitului U.C. ce i s-a întâmplat, iar în ziua următoare şi unchiului său, P.C., (fila 2-3 u.p.)

Plângerea părţii vătămate a fost transmisă administrativ la D.I.I.C.O.T. B.T. Hunedoara şi înregistrată la această unitate de parchet sub nr. 64D/P/2012 din data de 04 octombrie 2012 ( fila 1 u.p.)

La data de 08 octombrie 2012 a fost începută urmărirea penală împotriva celor doi inculpaţi pentru infracţiunile de viol, prev. de art. 197 alin. (1) şi 3 C. pen., faptă reţinută în sarcina inculpatului S.A.V. şi act sexual cu minor, prev. de art. 198 alin. (1) şi 4 C. pen., faptă reţinută în sarcina inculpatei S.C.E., precum şi deţinere, fără drept, de materiale pornografice într-un mijloc de stocare a datelor informatice, prev. de art. 51 din Legea nr. 161/2003, faptă reţinută în sarcina ambilor inculpaţi, (filele 10-11 u.p.).

La aceeaşi dată minora a fost audiată de procuror, în prezenţa apărătorului ales şi a unui reprezentant al autorităţii tutelare (fila 12 şi urm. u.p.), ocazie cu care a reluat acuzaţiile aduse prin plângerea iniţială şi a arătat, în plus, modalit. a)tea în care întreţinea raporturi sexuale cu inculpata S.C.E. care o penetra oral, vaginal şi anal cu un vibrator, aceste acte fiind filmate şi fotografiate de inculpatul S.A.V. cu telefonul mobil. A mai declarat minora că a fost virgină până la momentul dezvirginării cu vibratorul de către inculpata S.C.; că a întreţinut raporturi sexuale în trei cu cei doi inculpaţi, raporturi care erau filmate cu telefonul mobil al lui S.C. care era aşezat lângă televizor în acel moment. Tot în această declaraţie minora arată că i-a spus inculpatei S.C. că nu este de acord să întreţină raporturi sexuale cu S.A., însă aceasta i-a ignorat protestele. în legătură cu materialele pornografice filmate de inculpat, minora a arătat că filmările de pe telefonul mobil al inculpatei erau descărcate în laptop-ul ei personal (inculpaţii neavând calculator sau laptop) de către inculpat iar apoi pe un stick al inculpatului.

În continuarea acestei declaraţii, tot în prezenţa apărătorului ales şi al unui reprezentant al autorităţii tutelare, la data de 26 octombrie 2012, partea vătămată minoră declară că S.C. nu a cunoscut faptul că a fost constrânsă să întreţină raporturi sexuale cu inculpatul ( fila 15 u.p.)

Audiat de procuror, la data de 12 octombrie 2012 (fila 22 şi urm. u.p.), inculpatul S.A.V. a declarat că minora, sub imperiul dorinţei unor câştiguri materiale, a fost cea care le-a propus să realizeze fotografii care să fie postate pe anumite site-uri de specialit. a)te; că partea vătămată şi soţia sa „au început să se prostească", s-au dezbrăcat şi s-au mângâiat" iar el le-a făcut poze cu telefonul soţiei. Nu a recunoscut existenţa vreunui vibrator şi arată că, după vizualizarea fotografiilor acestea erau şterse, nefiind copiate sau transferate în alte medii informatice. Inculpatul mai arată că, în acest context, de comun acord cu partea vătămată, au ajuns să întreţină relaţii sexuale fără ştirea soţiei sale, relaţii sexuale care s-au consumat în martie 2012 şi septembrie 2012. Descrie inculpatul, cu ocazia audierii, şi o relaţie conflictuală cu martorul U.C., care ar fi învăţat-o pe minoră să declare că a fost violată de inculpat pentru că „ar fi vrut-o doar pentru el" şi, în plus, soţia sa nu acceptase să se culce cu el.

La data de 12 octombrie 2012, prin ordonanţa procurorului s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului pentru infracţiunile pentru care a fost începută urmărirea penală (fila 28 u.p.), acesta a fost reţinut pentru 24 de ore (fila 32-33 u.p.) la data de 13 octombrie 2012 iar prin încheierea penală nr. 129/2012 inculpatul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

La data de 12 octombrie 2012, a fost audiată de procuror şi inculpata S.C.E. (fila 30 şi urm. u.p.), ocazie cu care a declarat că partea vătămată i-ar fi propus ei şi soţului ei „ să se prostească", astfel că s-au dezbrăcat, s-au sărutat, s-au mângâiat iar inculpatul le-a fotografiat iniţial cu un telefon mobil, iar ulterior cu un telefon Samsung, fotografiile fiind şterse după vizualizare.

La data de 29 octombrie 2012, prin ordonanţa procurorului s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de act sexual cu minor reţinută în sarcina inculpatei S.C.E. în infracţiunea de corupţie sexuală, prev. de art. 202 alin. (1) şi alin. (2)1 C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se că, din probele administrate în cauză nu a rezultat că învinuita (la acel moment) ar fi întreţinut acte sexuale, de orice natură, cu partea vătămată P.D.C. în vârstă de 13 ani, ci că aceasta a săvârşit faţă de minoră acte cu caracter obscen în scopul producerii de materiale pornografice (filele 34-35 u.p.)

Certificatul medico-legal aflat la fila 7 dosar u.p. concluzionează că minora prezintă o deflorare completă a cărei vechime nu poate fi stabilită şi că aceasta nu prezintă leziuni traumatice pe cap, gât, trunchi şi membre.

Martorul U.C. a declarat că are cunoştinţă, de la partea vătămata, despre existenţa infracţiunii de viol, minora relatându-i că inculpatul S.A.V. o şantajează de peste un an de zile (cu înregistrări cu caracter pornografic) pentru a întreţine relaţii sexuale cu ea (f. 82 instanţă şi 66 şi urm. u.p.).- A mai declarat martorul că inculpata S.C. ar fi penetrat-o pe partea vătămată cu un vibrator împotriva voinţei acesteia, aspect cunoscut tot de la partea vătămată.

Martorul a infirmat existenta unei relaţii sentimentale între el si partea vătămată si declară că a afirmat acest lucru în discuţiile cu inculpatul doar „pentru a afla mai multe de la acesta" (fila 82 verso instanţă)

Tribunalul Hunedoara a arătat că probele, astfel cum au fost administrate, nu dovedesc, mai presus de orice dubiu că în cauză suntem în prezenţa unei infracţiuni de viol prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., săvârşită de inculpatul S.A.V.

Este neîndoielnic faptul că între inculpat şi partea vătămată au existat relaţii sexuale, însă nu există probe cu privire la constrângerea acesteia din urmă. Partea vătămată, în vârsta de 13 ani la data săvârşirii faptelor, a fost de acord sa realizeze filmări cu caracter pornografic pentru a fi postate pe site-uri de specialit. a)te, contra unor câştiguri materiale, fiind de acord chiar sa fie penetrată cu un vibrator de către inculpată, conştientă fiind de acţiunile sale, potrivit propriei declaraţii („am înţeles ca o sa mă dezvirgineze") dar motivând ca nu i s-a părut în neregulă atâta timp „cât nu era implicat un bărbat" (fila 69 instanţă). Pe de alta parte, scopul acestor filmări era tocmai acela de a fi postat pe diverse site-uri pentru adulţi, contra unor sume de bani, astfel ca s-a apreciat că nu exista posibilit. a)tea constrângerii minorei cu divulgarea înregistrărilor. Motivarea că minora nu era cunoscută pe site-uri din afara ţării nu este sustenabila atâta timp cat astfel de site-uri nu au graniţe, putând fi accesate de oriunde.

Nu se poate reţine că pentru relaţiile sexuale consumate lipseşte consimţământul părţii vătămate din cauza vârstei sau a ameninţărilor, motivează în continuare Tribunalul Hunedoara. Astfel, nu vârsta este cea care diferenţiază infracţiunea de viol de infracţiunea de act sexual cu un minor.

Ceea ce diferenţiază cele două infracţiuni este existenţa sau inexistenţa consimţământului (chiar şi viciat din cauza vârstei), iar în cauză există un puternic dubiu cu privire la lipsa acestuia, dubiu care ii profită inculpatului, potrivit principiului in dubio pro reo. în ceea ce priveşte ameninţările cu difuzarea înregistrărilor, nici acestea nu se constituie într-o probă dincolo de orice dubiu, atâta timp cât fuseseră înregistrate în acest scop.

De altfel, partea vătămată i-a relatat martorului U.C., faţă de care pare sa aibă sentimente, că a fost penetrată cu vibratorul de către inculpată împotriva voinţei sale (fila 67 u.p.) iar în faţa instanţei recunoaşte că a fost de acord „atâta timp cât nu era implicat nici un bărbat". Pe de altă parte, deşi inculpatul o viola "de câte ori îşi făcea timp liber", partea vătămată nu evita compania acestuia, participând la ieşirile la iarbă verde unde era prezent şi inculpatul.

Potrivit instanţei de fond, înregistrările convorbirilor telefonice efectuate de martorul U.C. nu pot fi acceptate ca mijloc de probă, în condiţiile în care nu există date care să certifice aparatul cu care s-a efectuat înregistrarea, data la care s-a efectuat această înregistrare sau orice alt element care să poată fi supus unui eventual control tehnic. Acceptarea unei astfel de interceptări ar fi contrară procedurii legale la care este supus organului judiciar care solicită autorizarea acestui mijloc de investigaţie, raportat la condiţiile severe pretinse. Pe de altă parte, Tribunalul a apreciată că înregistrările făcute de persoane care nu sunt părţi în procesul penal, cum sunt martorii, nu pot servi ca mijloace de probă, cu atât mai mult cu cât martorul nu poate justifica un interes legitim în cauză. în situaţia în care martorul a cunoscut despre săvârşirea unei infracţiuni, obligaţia sa legală era să se adreseze organelor judiciare şi nicidecum să se substituie acestora. Doza de subiectivism a martorului nu poate fi trecută cu vederea de instanţă, cu atât mai mult cu cât el însuşi declară că pasaje din convorbirile transcrise nu sunt reale ci au fost făcute doar „pentru a afla cât mai multe lucruri de la inculpat". Astfel, înregistrările făcute fără autorizare, în condiţii de clandestinitate, de către persoane care nu sunt părţi într-un proces penal constituie, în opinia Tribunalului, o încălcare a art. 26 alin. (1) din Constituţie şi art. 64 alin. (2) din C. proc. pen. şi, nu în ultimul rând, a disp. art. 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului.

S-a considerat că fapta inculpatului S.A.V., aşa cum a fost descrisă, a reţinut Tribunalul Hunedoara că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor in forma continuata, prev. şi ped. de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapta pentru care va fi condamnat, prin schimbarea încadrării juridice potrivit dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de viol, prev. şi ped. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea judiciara a pedepsei Tribunalul Hunedoara a avut in vedere, in condiţiile art. 72 C. pen., următoarele: limitele de pedeapsa prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptei săvârşite determinat prin prisma valorilor juridice ocrotite de lege si încălcate de inculpat, respectiv inviolabilit. a)tea sexuala a minorului sub 15 ani, împrejurările concrete in care a fost săvârşită fapta, cauza de reducere a pedepsei reglementata de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. in condiţiile in care inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat, astfel că va aplica inculpatului pedeapsa principala de 5 ani închisoare.

I-au fost interzise inculpatului pe o durata de 2 ani, în condiţiile art. 65 C. pen., ca şi pedepse complementare ce se vor executa după executarea pedepsei principale, drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lila teza a II-a, b) şi e) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen.

Pe durata executării pedepsei principale, în condiţiile art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, pentru aceleaşi considerente, drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului, fapta săvârşită de acesta nefiind mai puţin gravă urmare schimbării încadrării juridice, iar pericolul concret, grevat atât pe natura faptei săvârşite cât si a împrejurărilor în care a fost săvârşită (cunoaşterea vârstei părţii vătămate, relaţiile apropiate cu membrii familiei care au sporit încrederea în inculpat), fiind actual.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestului preventiv de la 12 octombrie 2012 la 04 martie 2013.

În ceea ce priveşte infracţiunea pornografie infantilă prin sisteme informatice, prev. de art. 51 din Legea nr. 161/2003, reţinută în sarcina inculpatului, Tribunalul Hunedoara a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 20 teza I C. pen., existând indicii ca înregistrările efectuate au fost şterse anterior descoperirii faptei.

A considerat că nu se poate retine că simpla deţinere, ca modalit. a)te alternativă a faptei reţinută în sarcina inculpatului, poate fi circumscrisă unei infracţiuni, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că s-a adus o atingere relaţiilor sociale ocrotite, respectiv dreptul la viaţa privată a persoanei (în speţă viaţa intimă a acesteia). Mai mult, deţinerea - ca şi modalit. a)te alternativă a infracţiunii -implică o perioadă de timp care în cauză nu a putut fi stabilită, inculpaţii declarând că după vizualizare fişierele au fost şterse, iar organul de urmărire penală nu a putut recupera nici un astfel de fişier şi nici nu a putut aduce dovezi cu privire la publicitatea acestora.

Pentru aceste considerente, în baza art. 2 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. i) C. proc. pen. rap. la art. 22 C. pen., procesul penal privind pe inculpatul S.A.V. pentru infracţiunea prev. deart. 51 din Legea nr. 161/2003 a fost încetat.

În ceea ce priveşte fapta săvârşită de inculpata S.A.C., aceasta a fost recunoscută, iar probele administrate în faza de urmărire penală însuşite de inculpată dovedesc existenţa faptei. Deşi scopul pentru care au fost realizate actele cu caracter obscen nu s-a realizat, acesta a fost cel prevăzut de alin. (2)1al articolului 202 C. pen., astfel că inculpata a fost condamnată.

La individualizarea judiciara a pedepsei instanţa a avut in vedere, in condiţiile art. 72 C. pen., următoarele: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, determinat prin prisma valorilor juridice ocrotite de lege şi încălcate de inculpată, respectiv împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, cauza de reducere a pedepsei reglementată de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., în condiţiile în care inculpata a recunoscut săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat, astfel ca a aplicat acesteia pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

Pe durata executării pedepsei principale, în condiţiile art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatei, drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.

Având în vedere persoana inculpatei care nu are antecedente penale şi are un copil minor în vârstă de 3 ani, Tribunalul Hunedoara a apreciat că scopul pedepsei, aşa cum este reglementat de art. 52 C. pen., poate fi realizat şi fără executare în regim privativ de libertate astfel că, în baza art. 81, 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatei S.C.E. pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Prin apelul formulat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Hunedoara a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru ambele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată la o pedeapsă rezultantă mai severă în raport cu gravitatea faptelor comise arătând următoarele:

S-a arătat, în primul rând, că instanţa de judecată a dispus, în mod greşit, în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului S.A.V. din infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece din întregul material probator administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în perioada august 2011-septembrie 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată P.D.C., prin ameninţări şi constrângeri, cunoscând că are vârsta de 13 ani. S-a susţinut că inculpatul a întreţinut raporturile sexuale cu victima minoră fără ştirea soţiei sale şi că din întregul material probator administrat (declaraţia părţii vătămate, declaraţiile martorilor, transcrierile convorbirilor telefonice dintre inculpat şi martor) a rezultat fără tăgadă că raporturile sexuale s-au consumat fără acordul victimei.

S-a mai afirmat că înlăturarea de către prima instanţă a înregistrărilor convorbirilor telefonice (cu motivarea că au fost efectuate în condiţii de clandestinitate, fără autorizare şi de către persoane care nu sunt părţi) este contrară prevederilor legale, deoarece art. 91 C. proc. pen. permite astfel de înregistrări.

În al doilea rând, s-a criticat hotărârea pronunţată de Tribunalul Hunedoare întrucât în mod greşit s-a dispus - în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i) C. proc. pen. raportat la art. 22 C. pen. - încetarea procesului penal privind pe inculpatul S.A.V., pentru infracţiunea prev. de art. 51 din Legea nr. 161/2003.

Ministerul Public a precizat că tocmai deţinerea materialelor pornografice a fost avută în vedere, atât de prima instanţă cât şi de instanţa de control judiciar, la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. în plus susţinerile instanţei cum că simpla deţinere, fără a fi evidenţiată o perioadă de timp şi fără a se aduce atingere relaţiilor sociale ocrotite - respectiv dreptul la viaţa privată a persoanei - reprezintă o adăugare la textul de lege care incriminează această infracţiune. S-a menţionat că inculpatul nu a avut intenţia vreun moment să se desisteze şi că ştergerea materialelor pornografice s-a realizat doar la momentul la care inculpatul a aflat de plângerea penală formulată împotriva sa.

S-a solicitat restituirea cauzei la prima instanţă, întrucât aceasta, deşi a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 1 1 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i) C. pen., nu a aplicat inculpatului şi o sancţiune cu caracter administrativ, aşa cum imperios o cereau dispoziţiile art. 345 alin. ultim C. proc. pen.

În al treilea rând, parchetul a considerat că în mod greşit s-au aplicat în cauză dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. faţă de inculpatul S.A.V., precizând că la termenul de judecată din data de 14 februarie 2013, cei doi inculpaţi au invocat dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., cererea fiind respinsă de instanţă în cazul inculpatului S.A.V., iar ulterior s-a trecut la cercetarea judecătorească şi s-au administrat probe, motiv pentru care. după finalizarea cercetării judecătoreşti, instanţa nu mai putea face aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.

Un alt motiv de apel invocat a fost acela că instanţa a aplicat inculpaţilor pedepse mult prea mici, iar in cazul inculpatei S.C.E., instanţa ar fi trebuit să menţină măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, dispusă faţă de aceasta.

În final, hotărârea primei instanţe a fost criticată pentru că prima instanţă nu a dispus, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 prelevarea probelor biologice de la condamnaţi, aşa cum s-ar fi impus în baza pct. 14, respectiv 16 din Anexa la Legea nr. 76/2008.

Prin apelul formulat, inculpatul S.A.V. a criticat sentinţa primei instanţe pentru netemeinicie solicitând desfiinţarea sentinţei apelate, rejudecarea cauzei şi aplicarea unei pedepse îndreptate spre minimul special prevăzut de legea penală.

A susţinut apelantul inculpat că pedeapsa aplicată este relativ ridicată, raportat la limitele de pedeapsă ale infracţiunii, la modul de săvârşire a acesteia, la circumstanţele cauzei şi la persoana inculpatului. A arătat că, încă de la început, a avut o atitudine sinceră de recunoaştere a faptelor, că este la primul contact cu legea penală, că suferă de anumite afecţiuni psihice şi că o condamnare la pedeapsa închisorii cu executarea ei efectivă ar crea riscul pierderii familiei.

Prin apelul formulat, partea vătămată P.D.C. a criticat sentinţa primei instanţe solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi condamnarea inculpatului S.A.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi pornografie infantilă.

A considerat că prima instanţă a greşit atunci când a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului din infracţiunea de viol în infracţiunea de act sexual cu un minor, arătând că partea vătămată a fost de acord cu realizarea materialelor cu caracter pornografic, atâta timp cât nu era implicat şi inculpatul, dar că nici un moment nu a fost de acord să întreţină relaţii sexuale cu acesta.

A precizat că, în mod greşit prima instanţă a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, susţinând că inculpatul în mod constant a recunoscut producerea materialelor pornografice.

A apreciat că prima instanţă a aplicat o pedeapsă netemeinică inculpatului S.A.V., circumstanţele concrete în care s-au produs infracţiunile, perseverenţa infracţională a inculpatului, vârsta tânără a părţii vătămate şi consecinţele viitoare asupra psihicului părţii vătămate justificând aplicarea unor pedepse mai severe.

În ultimul rând, a criticat hotărârea primei instanţe întrucât aceasta nu a acordat suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli J., constând în contravaloarea cheltuielilor de deplasare la instanţă, Parchet şi la psiholog.

Prin Decizia penală nr. nr. 99/ A din 17 mai 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Hunedoara şi de partea vătămată P.D.C. prin reprezentant legal P.G.M. împotriva sentinţa penală nr. 44 din 04 martie 2013 a Tribunalului Hunedoara, secţia penală, şi în consecinţă:

A desfiinţat sentinţa penală atacată, numai sub aspectul laturii penale privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., pentru infracţiunea de act sexual cu un minor în formă continuată comisă de inculpatul S.A.V., a greşitei încetări a procesului penal privind pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi a omisiunii aplicării dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 în privinţa inculpaţilor S.A.V. şi S.C.E. şi, procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite:

A înlăturat dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. în ceea ce priveşte condamnarea inculpatului S.A.V. pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A condamnat pe inculpatul S.A.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice prev. de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

În baza art. 33 lit. a) cu aplicarea art. 34 lit. b) şi a art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor civile prev. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) şi e) C. pen. aplicată inculpatului S.A.V. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. prin sentinţa penală atacată, cu pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor civile prev. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) şi e) C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) şi e) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţii S.A.V. şi S.C.E. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. a făcut aplicarea art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului S.A.V..

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi al arestării preventive începând cu data de 12 octombrie 2012 şi până la 17 mai 2013.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

A respins apelul declarat de inculpatul S.A.V. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma celor expuse, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a constatat următoarele:

I. Starea de fapt, analiza mijloacelor de probă şi dreptul intern aplicabil

Din coroborarea probatorului administrat în cauză, respectiv declaraţiile părţii vătămate şi ale inculpaţilor din faza de urmărire penală şi de judecată, procesele verbale de percheziţie domiciliară şi informatică, declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală şi de judecată, procesul verbal conţinând transcrierea convorbirilor dintre martorul U.C. şi inculpatul S.A.V. a rezultat că Tribunalul Hunedoara a reţinut o stare de fapt parţial corectă.

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că faptele inculpatei S.C.E. sunt dovedite în cauză şi astfel, în mod corect Tribunalul a dispus condamnarea acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală prev. de art. 202 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Probele administrate în cauză atestă faptul că inculpata S.C.E., în perioada august 2011- septembrie 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a săvârşit acte cu caracter obscen asupra părţii vătămate P.D.C. (minoră în vârstă de 13 ani) în scopul producerii de materiale pornografice.

Curtea de Apel Alba Iulia, în dezacord cu opinia primei instanţe, a reţinut că faptele inculpatului S.A.V., care în perioada august 2011- septembrie 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată P.D.C. şi care a produs materiale pornografice cu minori prin intermediul sistemelor informatice întrunesc elementele constitutive atât ale infracţiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cât şi pe cele ale infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice prev. de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

În baza propriei sale analize Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit că partea vătămată minoră (în vârstă de 13 ani la data faptelor) şi inculpata S.C.E. se cunoşteau anterior momentului săvârşirii faptelor deduse judecăţii, fiind amice, iar după căsătoria celor doi inculpaţi, aceştia şi partea vătămată s-au vizitat în dese rânduri.

În luna august 2011, partea vătămată P.D.C. şi cei doi inculpaţi din prezenta cauză, S.A.V. şi S.C.E., au convenit să realizeze materiale pornografice constând în filme şi poze, fără ca instanţa să poată stabili cu certitudine dacă iniţiativa realizării materialelor pornografice a aparţinut celor doi inculpaţi sau părţii vătămate. Cert este că părţile au convenit ca materialele pornografice să fie realizate prin fotografierea şi filmarea de către inculpatul S.A.V. a momentelor în care partea vătămată şi inculpata S.C.E., complet dezbrăcate, se sărutau şi se mângâiau pe corp şi în zona organelor genitale. Fotografiile şi filmele cu caracter pornografic erau realizate cu aparatul de fotografiat aparţinând inculpaţilor şi după momentul realizării lor erau vizionate de cele trei persoane implicate, erau descărcate pe un calculator aparţinând părţii vătămate şi erau transferate pe un stick aparţinând inculpaţilor.

După ce părţile au produs de comun acord aceste materiale pornografice, în cursul lunii septembrie 2011 inculpatul S.A.V. i-a propus părţii vătămate minore P.D.C. să întreţină raporturi sexuale fără ştirea soţiei sale. Propunerea a fost îmbrăţişată de partea vătămată şi urmare a acordului său cei doi au întreţinut raporturi sexuale până în luna septembrie a anului 2012, moment în care relaţiile sexuale dintre părţi au ajuns la cunoştinţa martorului U.C. Andrei. La rândul său, partea vătămată personal i-a spus despre cele întâmplate unchiului său P.C. care l-a anunţat pe tatăl părţii vătămate.

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut starea de fapt mai sus expusă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe.

Astfel, afirmaţiile părţii vătămate din cuprinsul declaraţiilor date în faza de urmărire penală (filele 12-16) şi în faţa primei instanţe (fila 69) cum că, împreună cu cei doi inculpaţi, a produs materiale pornografice prin fotografierea şi filmarea ei de către inculpatul S.A.V., în timp ce era dezbrăcată şi se săruta, se mângâia în zona organelor genitale şi întreţinea acte sexuale cu ajutorul unui vibrator cu inculpata S.C.E. sunt susţinute de declaraţiile ambilor inculpaţi, atât din faza de urmărire penală (filele 22-26, 37-42) cât şi din cea de judecată(filele 62 şi 63). Ambii inculpaţi au recunoscut faptul că partea vătămată a venit la domiciliul lor, că atât aceasta cât şi inculpata S.C.E. s-au dezbrăcat complet şi că în timp ce se sărutau şi se mângâiau erau filmate şi fotografiate de inculpatul S.A.V.

Contradictorii sunt, însă, susţinerile părţilor cu privire la iniţiativa realizării materialelor pornografice şi la folosirea sau nu a unui vibrator în timpul filmărilor. Dacă partea vătămată susţine constant că inculpaţii au avut iniţiativa, că tot ei au fost cei care au determinat-o să realizeze fotografiile şi pozele cu promisiunea unor câştiguri financiare viitoare însemnate, că la momentul filmărilor se utiliza de către inculpata S.C.E. şi un vibrator, inculpaţii susţin că, dimpotrivă, partea vătămată a fost cea care a venit la domiciliul lor şi le-a solicitat să o fotografieze şi să posteze ulterior fotografiile pe un site de specialitate, în schimbul foloaselor materiale şi că niciodată nu au deţinut un vibrator.

S-a apreciat că, indiferent care dintre părţi a avut iniţiativa producerii de materiale pornografice şi indiferent dacă la filmări s-a folosit sau nu şi un vibrator pentru întreţinerea de către partea vătămată de acte sexuale, cert este că aceste materiale pornografice au fost realizate (fotografii şi filme cu caracter sexual explicit), că ele au fost descărcate în calculator şi că ulterior au fost încărcate pe un stick aparţinând inculpaţilor.

Faptul că imaginile realizate de către inculpatul S.A.V. erau descărcate pe calculator şi ulterior pe un stick (fiind distruse ulterior, la data la care faptele lor au devenit publice) este atestat de declaraţiile părţii vătămate şi de recunoaşterea inculpatului din cuprinsul convorbirii telefonice cu martorul U.C., convorbire înregistrată de martor şi transcrisă în cuprinsul procesului verbal existent la filele 70-79 dup. Referitor la aceste convorbiri telefonice transcrise ulterior de către organele de poliţie, Curtea a făcut următoarele precizări:

Contrar susţinerilor primei instanţe, a apreciat că înregistrarea convorbirilor dintre martorul U.C. şi inculpatul S.A.V. poate constitui mijloc de probă. S-a pornit de la dispoziţiile art. 64 C. proc. pen., a cărui denumire marginală este „mijloacele de probă" şi de la cele ale art. 916 C. proc. pen., a cărui denumire marginală este „verificarea mijloacelor de probă".

În cuprinsul art. 64 C. proc. pen., înregistrările audio sau video sunt enumerate printre mijloacele de probă, înscriindu-se în regula generală că probele nu au o valoare dinainte stabilită, ceea ce înseamnă că pot contribui la aflarea adevărului în măsura în care formează încrederea că reflectă corect existenţa şi conţinutul unei convorbiri sau imaginea unei persoane, a unui obiect sau a unui loc. Fără îndoială că, pentru cei care au obligaţia să facă aprecierea probelor, aceste interceptări şi înregistrări produc încredere, deoarece ele au fost obţinute fără ca cei care au fost înregistraţi audio sau video să ştie şi să ascundă fapte reale sau să inventeze fapte nereale.

S-a statuat în alin. (1) al art. 916 C. proc. pen. că mijloacele de probă prevăzute în Secţiunea V1 „Interceptările şi înregistrările audio şi video" pot fi supuse expertizei la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu.

Potrivit alin. (2) al art. 916 C. proc. pen., înregistrările prevăzute în prezenta secţiune, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au avut cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.

Textele legale mai sus citate fac distincţie între înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane care privesc propriile comunicări, pe de o parte, şi alte înregistrări efectuate de părţi sau alte persoane, pe de altă parte. în timp ce primele constituie mijloace de probă, celelalte pot constitui mijloace de robă dacă nu sunt interzise de lege.

Curtea a considerat că este dreptul celor interesaţi - părţile din proces, procurorul, instanţa de judecată - să aibă îndoieli asupra corectitudinii celor înregistrate, în totul sau în parte, mai ales dacă nu se încadrează în ansamblul probelor administrate. în cazul unor astfel de suspiciuni de falsificare, la cererea părţilor, a procurorului sau din oficiu, instanţa poate dispune supunerea înregistrărilor audio sau video expertizei tehnice, care să verifice autenticitatea şi continuitatea înregistrărilor. Ca urmare, aceste înregistrări audio sau video servesc ca mijloace de probă în procesul penal prin ele însele, dacă nu sunt contestate, sau prin confirmarea lor de expertiza tehnică, dacă au existat îndoieli asupra conformităţii lor cu realit. a)tea.

În prezenta cauză martorul U.C. a înregistrat propria convorbire telefonică purtată cu inculpatul S.A.V., fără ca acesta din urmă să aibă cunoştinţă despre această înregistrare (deşi la un moment dat în timpul convorbirii inculpatul şi-a manifestat temerea că ar fi înregistrat-fila 79). Această înregistrare a propriei comunicări constituie mijloc de probă, după cum expres o arată dispoziţiile legale mai sus citate. Dacă instanţa avea îndoieli asupra autenticităţii acesteia, sau asupra corectitudinii transcrierii înregistrării audio, trebuia să pună în discuţie şi, ulterior, să dispună efectuarea unei expertize tehnice care să verifice autenticitatea înregistrării şi nu să considere, fără nici un fel de verificare, că ele nu pot fi acceptate ca mijloace de probă.

S-a arătat că prima instanţă nu şi-a manifestat îndoielile cu privire la conţinutul înregistrărilor şi cu privire la falsificarea acestora în nici un moment, la nici unul dintre termenele de judecată acordate, ci doar la momentul deliberării şi pronunţării sentinţei a hotărât că sunt ilegal obţinute şi le-a înlăturat.

Susţinerile primei instanţe referitoare la certificarea aparatului cu care au fost efectuate înregistrările, cu privire la data efectuării înregistrării, cu privire la faptul că martorul ce a efectuat înregistrarea nu poate justifica un interes legitim în cauză şi că acesta s-a substituit organelor de urmărire penală pe care ar fi trebui să le încunoştinţeze despre săvârşirea unei infracţiuni nu pot schimba caracterul de mijloc de probă al înregistrărilor furnizate de martor, înregistrări ce privesc propriile sale convorbiri.

Curtea a constatat că în cuprinsul convorbirii sale telefonice cu martorul U.C., inculpatul S.A.V. a recunoscut existenţa filmărilor cu caracter pornografic şi a recunoascut întreţinerea raporturilor sexuale cu partea vătămată minoră. Mai mult, chiar inculpatul este cel ce, fără nici o provocare din partea martorului, î-a sugerat acestuia ca partea vătămată să declare organelor de poliţie că, aflându-se la el în vizită, aceasta a găsit printre lucrurile soţiei un vibrator şi că, din curiozitate, s-a jucat cu acesta împreună cu soţia sa (fila 70 d.u.p.) şi că regretă durerile fizice produse părţii vătămate prin folosirea vibratorului (fila 76). Tot inculpatul a recunoscut, în cuprinsul convorbirii telefonice purtate cu martorul menţionat, că materialele pornografice produse în timp ce soţia sa şi partea vătămată erau dezbrăcate, se sărutau şi se mângâiau au fost stocate pe un cârd ce a fost introdus în calculator, spre a fi descărcate şi vizionate (filele 78-79). In fine, inculpatul, în mod constant, îl asigura pe martor că toate imaginile au fost "arse" în sensul că au fost distruse, că nu au fost postate pe site-uri de profil şi că nu au fost date altor persoane.

Declaraţiile martorilor U.C. şi P.C. au confirmat starea de fapt reţinută. Ambii martori au menţionat că au aflat aproximativ în acelaşi timp de la partea vătămată despre întreţinerea actelor sexuale şi despre producerea materialelor pornografice. Tot martorii sunt şi persoanele ce poartă primele discuţii cu inculpaţii, discuţii în cadrul cărora fie inculpaţii recunosc producerea filmărilor (U.C.), fie neagă faptele încercând să se disculpe şi să plaseze responsabilitatea pe umerii martorului U.C.

În fine, inculpaţii au recunoscut parţial săvârşirea faptelor, în sensul că inculpata S.C.E. a recunoscut că se săruta şi se mângâia cu partea vătămată în timp ce erau complet dezbrăcate şi fotografiate şi filmate de inculpatul S.A.V. Acesta din urmă, la rândul său, a recunoscut producerea materialelor cu caracter pornografic şi întreţinerea de acte sexuale cu partea vătămată minoră, cu acordul acesteia şi nu contrar voinţei minorei (asupra acestei chestiuni instanţa de apel va reveni la momentul analizării motivelor de apel).

Concluzionând, instanţa de apel a constatat că probele administrate în cauză dovedesc starea de fapt, astfel cum ea mai sus a fost reţinută, faptele săvârşite de inculpata S.C.E. mtrunind elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie sexuală prev. de art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar faptele săvârşite de inculpatul S.A.V. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de act sexual cu un minor şi pornografie infantilă prin sisteme informatice prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi, respectiv de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

II. Analiza motivelor de apel invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Hunedoara şi de inculpatul S.A.V.

II.l. Critica Ministerului Public referitoare la greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatului de a întreţine raporturi sexuale cu partea vătămată minoră din infracţiunea de viol. prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost considerată neîntemeiată.

S-a arătat că Tribunalul Hunedoara a reţinut că inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată minoră, în vârstă de 13 ani, cu acordul acesteia şi nu prin folosirea ameninţării aşa cum se susţine în actul de trimitere în judecată.

Curtea de Apel Alba Iulia, în baza propriei sale analize, a reţinut, asemeni primei instanţe, că este neîndoielnic că inculpatul S.A.V. şi partea vătămată P.D.C. au întreţinut raporturi sexuale. În lipsa oricăror probe contrare, întreţinerea raporturilor sexuale s-a realizat cu consimţământul părţii vătămate.

Partea vătămată, fie din proprie iniţiativă, fie la insistenţele inculpaţilor, a fost de acord cu realizarea materialelor cu caracter pornografic, materiale ce urmau a fi postate pe site-uri de specialit. a)te. Tot din declaraţiile părţii vătămate rezultă că aceasta a înţeles faptul că în cadrul filmărilor ce urmau a fi realizate va avea prima experienţă de natură sexuală şi a fost de acord cu aceasta. Susţinerile acesteia că, ulterior primelor filmări, inculpatul S.A.V. a determinat-o prin ameninţări să întreţină raporturi sexuale cu el fără ştirea soţiei nu sunt susţinute de probele administrate în cauză.

Partea vătămată a acceptat întreţinerea raporturilor sexuale mai bine de un an de zile fără a reclama cuiva (părinţi, martori, soţiei inculpatului, organelor de poliţie) că este victima ameninţărilor inculpatului şi că, sub imperiul acestor ameninţări, este obligată a întreţine raporturi sexuale.

Inculpatul S.A.V. nu a recunoscut nici un moment folosirea ameninţărilor pentru întreţinerea raporturilor sexuale cu partea vătămată minoră ci, dimpotrivă a negat vehement aceste ameninţări în cuprinsul convorbirii telefonice purtate cu martorul U.C., în cadrul cărora recunoscuse existenţa filmărilor cu caracter pornografic, implicarea soţiei sale şi întreţinerea raporturilor sexuale, dar a negat constant folosirea violenţei verbale.

Soţia inculpatului, coinculpata S.C.E., nu a avut cunoştinţă de întreţinerea raporturilor sexuale nici de folosirea violenţei fizice sau verbale pentru determinarea părţii vătămate să accepte întreţinerea raporturilor sexuale.

Cei doi martori audiaţi în cauză, tatăl şi unchiul părţii vătămate, au cunoscut doar relatările părţii vătămate, fără ca în toată perioada de timp anterioară să fi observat personal sau să fi perceput din atitudinea părţii vătămate că aceasta ar fi forţată în vreun fel de inculpat să întreţină raporturi sexuale. Mai mult, fosta concubină a unchiului părţii vătămate, O.A. (fila 83) relatează că, personal a întrebat-o pe partea vătămată despre întreţinerea raporturilor sexuale şi că, în replică, partea vătămată a râs şi a spus că este enervată şi că nu mai doreşte continuarea discuţiei.

Pentru a concluziona, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că inculpatul S.A.V. a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată minoră dar nu există probe ce să ateste că aceste raporturi s-au consumat ca urmare a ameninţărilor inculpatului.

A considerat că susţinerile Ministerului Public, în sensul că simplul fapt că partea vătămată era un copil în vârsta de 13 ani şi că, datorită acestei vârste fragede nu a fost în măsură a percepe consecinţele postării de imagini pe site-urile pornografice ce nu au graniţe, nu sunt în măsură a schimba datele problemei. Deşi partea vătămată avea vârsta de 13 ani, încă de la început, aceasta a înţeles că urmează a întreţine primul act sexual, şi-a manifestat acordul şi acordul său a continuat a fi dat în timp, cu ocazia filmărilor. Mai mult, din cuprinsul raportului de evaluare psihologică a minorei (fila 78 din dosarul primei instanţe) rezultă faptul că aceasta prezenta unele tulburări emoţionale care ar fi putut fi cauzate de un abuz sexual emoţional, dar că nu are coşmaruri, nu există dureri fizice, frică, teama de contact fizic, fobii, ostilit. a)te faţă de sexul opus şi că se încadrează în limitele largi ale normalului. Or, în aceste condiţii Curtea nu a regăsit elemente care să o determine să aprecieze că partea vătămată, datorită vârstei, nu a exprimat un consimţământ valabil la momentul întreţinerii raporturilor sexuale.

II.2. S-a apreciat ca fiind întemeiată critica Ministerului Public legată de faptul că prima instanţă, în mod greşit a dispus în baza art. 1 1 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i) C. proc. pen. rap. la art. 22 C. pen. încetarea procesului penale privind pe inculpatul S.A.V. pentru infracţiunea prev. de art. 51 din Legea nr. 161/2003.

Legiuitorul, în cuprinsul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 sancţionează cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi fapta persoanei care produce în vederea răspândirii, oferă sau pune la dispoziţie, răspândeşte sau transmite, procură pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deţine, fără drept, materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice.

Termenul de „sisteme informatice" este definit în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în care se arată că „prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unul program informatic."

Termenul de „prelucrare automată a datelor" respectiv „program informatic" sunt definite în art. 35 alin. (1) lit. b) şi c) din aceeaşi Lege.

Potrivit art. 35 alin. (1) lit. b), prin prelucrarea automată a datelor se înţelege procesul prin care datele dintr-un sistem informatic sunt prelucrate prin intermediul unui program informatic, iar prin „program informatic" se înţelege un ansamblu de instrucţiuni care pot fi executate de un sistem informatic în vederea obţinerii unui rezultat determinat.

În fine, în ceea ce priveşte noţiunea de materiale pornografice cu minori, aceasta este definită în art. 35 alin. (1) lit. i) din Lege, arătându-se că: „prin material pornografic cu minori se înţelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau o persoană majoră care este prezentată ca un minor având un comportament sexual explicit ori imagini care, deşi nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un comportament sexual explicit."

Or, în prezenta cauză, inculpatul S.A.V., după cum rezultă atât din declaraţiile sale cât şi din declaraţiile părţii vătămate, dar şi din declaraţiile inculpatei S.C.E., a produs materiale pornografice cu minori în vederea răspândirii acestora. Cu ajutorul unui aparat de fotografiat, inculpatul a imortalizat şi, respectiv, filmat momentele în care soţia sa şi victima minoră aveau comportamente sexuale explicite, în sensul că se sărutau, se mângâiau şi foloseau un vibrator, dezbrăcate fiind. Aceste materiale pornografice, indiferent că au fost realizate la iniţiativa părţii vătămate sau a inculpatului S.A.V. erau produse în vederea răspândirii, în concret în vederea postării lor pe site-uri cu profil pornografic.

Pentru postarea acestor fotografii pe site-urile menţionate, inculpatul S.A.V. descărca imaginile în calculator şi cu ajutorul acestuia erau vizionate de toate cele trei persoane implicate. în cadrul convorbirii cu martorul U.C., inculpatul a recunoscut că a introdus cârdul aparatului foto în calculator şi a descărcat imaginile. Aceste imagini, conform susţinerilor părţii vătămate, au fost ulterior transferate pe un stick de către acelaşi inculpat, ce le-a deţinut până la momentul la care faptele sale au devenit publice. în acel moment, acesta a „ars" filmările şi imaginile, în sensul că le-a distrus.

În aceste condiţii, din punctul de vedere al instanţei de apel, nu numai că inculpatul a produs materialele pornografice în scopul răspândirii lor (irelevant fiind că acest scop a fost sau nu realizat) dar a şi deţinut, fără drept, aceste materiale pornografice ce o înfăţişau pe partea vătămată minoră în vârstă de 13 ani având un comportament sexual explicit (dezbrăcată, mângâindu-se şi sărutându-se cu coinculpata, realizând acte sexuale cu ajutorul vibratorului).

Faptul că inculpatul a distrus ulterior înregistrările pornografice nu poate avea valoarea unei cauze de nepedepsire, în concret a desistării prevăzută de art. 22 C. pen.

Desistarea este o cauză de nepedepsire ce constă în renunţarea voluntară de către făptuitor la a mai continua actele de executare a infracţiunii începute, înainte de terminarea executării acţiunii tipice. Este însă necesar ca urmarea socialmente periculoasă să nu se producă ca urmare a actelor efectuate de făptuitor. Datorită particularităţilor sale, desistarea poate avea loc numai în cazul infracţiunilor ce pot fi săvârşite în forma tentativei întrerupte, adică atunci când executarea acţiunii infracţionale este întreruptă voluntar sau din motive independente de voinţa făptuitorului. în cazul în care actele de executare au fost deja efectuate, desistarea nu mai este posibilă, putând interveni eventual cauza de nepedepsire a împiedicării producerii rezultatului.

Pentru a beneficia de efectele desistării este necesar să fie îndeplinite cel puţin două condiţii: pe de o parte, atitudinea inculpatului să fie suficientă prin ea însăşi pentru a zădărnici consumarea infracţiunii iar, pe de altă parte, inculpatul să fie convins că desistarea sa constituie unicul factor care împiedică desăvârşirea executării.

Aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cauza de faţă, întrucât pe de o parte, odată cu producerea materialelor pornografice în vederea răspândirii lor inculpatul a desăvârşit executarea infracţiunii, a realizat acţiunea ce constituie una din modalităţile alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice iar, pe de altă parte, acesta a deţinut în interiorul sistemului informatic imaginile pornografice cu partea vătămată surprinsă având un comportament sexual explicit, până la momentul la care faptele au devenit publice şi inculpatul a distrus imaginile stocate pe stick, nu pentru a se desista, ci pentru a nu fi descoperită infracţiunea.

Curtea a considerat că solicitarea reprezentantei Ministerului Public de trimitere a cauzei la prima instanţă în vederea rejudecării ei, cu motivarea că aceasta, încetând procesul penal în temeiul art. 2 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i) C. pen. a omis a aplica inculpatului o amendă cu caracter administrativ, obligatorie potrivit art. 345 alin. ultim C. proc. pen., nu poate fi primită.

S-a apreciat că menţionarea dispoziţiilor art. 10 lit. i) C. proc. pen. ca şi cauză de stingere a acţiunii penale este o evidentă eroare materială. Din chiar trimiterea primei instanţe la dispoziţiile art. 22 C. pen. (dispoziţii ce fac referire la cauza de nepedepsire a desistării) rezultă, dincolo de orice evidenţă, că aceasta a avut în vedere, ca şi temei al stingerii acţiunii penale, cauza de la art. 10 lit. i)1 C. proc. pen., considerând că există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.

Pentru a concluziona, instanţa de apel a considerat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice prev. de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată de către instanţă au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., anume dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

S-a arătat că inculpatul este autor al infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice, infracţiune ce este sancţionată de legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Gradul de pericol social concret, propriu infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice săvârşită de către inculpat, a fost apreciat ca unul mediu, raportat la modul şi mijloacele de săvârşire a faptei (folosirea calculatorului pentru stocarea şi transferarea imaginilor după prealabila imortalizare cu ajutorul unui aparat de fotografiat, alegerea unei victime minore), scopul urmărit (producerea de material pornografic apt a satisface deviaţiile sexuale ale inculpatului şi în scopul distribuirii sale către alţi consumatori, cu preocupări pentru acelaşi gen de fapte, scop nerealizat în prezenta cauză), împrejurările săvârşirii faptei (în propria locuinţă) şi urmările produse sau ce s-ar fi putut produce (consecinţe nefaste îndelungate asupra psihicului victimei infracţiunii).

S-a arătat că inculpatul este un tânăr în vârstă de 27 de ani, ce la epoca faptelor locuia împreună cu soţia sa şi care în prezent are un copil minor. Acesta nu posedă antecedente penale şi nu avea la momentul săvârşirii faptelor un loc de muncă, iar în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei a recunoscut parţial faptele săvârşite şi, mai mult, a susţinut că a ajuns în contact cu legea penală urmare a unei rătăciri de moment, pe care şi-o reproşează constant.

Pornind de la cuprinsul convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu martorul U.C., Curtea a apreciat că inculpatul a înţeles gravitatea faptelor sale, regretă profund aceste fapte şi este preocupat de creşterea şi îngrijirea copilului său.

Pornind de la toate aceste considerente, Curtea de Apel Alba Iulia a considerat că pedeapsa închisorii de 3 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) şi e) C. pen. pe o durată de 1 an este în măsură a asigura nu doar scopul preventiv enunţat de legiuitor în cuprinsul art. 52 alin. (1) C. pen., dar şi funcţia educativă a pedepsei.

II.3. Curtea a apreciat ca fiind întemeiată critica parchetului, cu privire la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. în cazul inculpatului S.A.V., la momentul condamnării sale pentru infracţiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Din analiza încheierilor primei instanţe a rezultat că la termenul de judecată din data de 14 februarie 2013, inculpatul a învederat instanţei că doreşte ca judecata sa să aibă loc potrivit procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei. După consemnarea manifestării de voinţă a inculpatului, în chiar cuprinsul declaraţiei sale, instanţa a procedat la audierea acestuia, Tribunalul Hunedoara apreciind că, raportat la declaraţia dată de inculpat şi la probele administrate în faza de urmărire penală, cererea acestuia de judecată conform procedurii instituite de art. 3201 C. proc. pen. nu este admisibilă, iar judecata inculpatului se impunea a fi desfăşurată potrivit procedurii de drept comun. în final instanţa a procedat la efectuarea cercetării judecătoreşti, încuviinţând şi respingând propunerile de probe, audiind martorii şi declarând terminată cercetarea judecătorească, după ce, în prealabil, a pus în discuţie cererea formulată de inculpat cu privire la schimbarea încadrării juridice.

Curtea a arătat că procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei prev. de art. 3201 C. proc. pen., introdusă prin Legea nr. 202/2010, reprezintă în fapt o procedură ce are la bază o „pledoarie de vinovăţie" a inculpatului şi poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: instanţa să fie competentă să judece cauza şi să fie legal sesizată, inculpatul să fie acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea nu prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, inculpatul să fi declarat personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanţei că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu, inculpatul să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Dacă instanţa în faţa căreia inculpatul înţelege să uzeze de „pledoaria de vinovăţie" constată că sunt îndeplinite aceste condiţii, admite cererea de judecată potrivit procedurii simplificate, încuviinţează administrarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere (dacă se solicită), iar apoi acordă cuvântul în dezbateri procurorului şi părţilor, potrivit regulilor generale de desfăşurare a dezbaterilor.

Dacă instanţa constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege (mai sus sintetizate) şi respinge cererea inculpatului de judecare după procedura recunoaşterii vinovăţiei, trece la judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun, urmând a fi administrate probe în cursul cercetării judecătoreşti. Orice revenire ulterioară, după începerea cercetării judecătoreşti, la procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei nu mai este posibilă.

În prezenta cauză, s-a constatat că prima instanţă, după ce a luat act şi a consemnat manifestarea de voinţă a inculpatului cu privire la „pledoaria de vinovăţie" a acestuia, a constatat că nu este admisibilă cererea sa de judecare în cadrul procedurii simplificate, întrucât acesta nu a recunoscut faptele aşa cum ele erau descrise în rechizitoriu şi a procedat la judecarea cauzei conform procedurii obişnuite. în aceste condiţii reţinerea în cuprinsul considerentelor şi a dispozitivului sentinţei de condamnare a dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (cauză de reducere a pedepsei) cu motivarea că inculpatul a recunoscut faptele, nu mai era posibilă.

S-a menţionat că însăşi prima instanţă constatase, la un termen anterior, că nu este admisibilă cererea inculpatului de judecare după procedura simplificată atâta timp cât acesta, în fapt, nu recunoştea faptele reţinute în sarcina sa prin actul de trimitere în judecată. Mai mult, pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal pentru una dintre infracţiunile deduse judecăţii nu era posibilă în condiţiile în care, totuşi, prima instanţă, după cercetarea judecătorească, a admis „pledoaria de vinovăţie a" a inculpatului, de vreme ce, potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., singura soluţie la care putea ajunge instanţa era cea a condamnării inculpatului şi nu a încetării procesului penal.

Concluzionând, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat întemeiată critica Parchetului şi a înlăturat dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. în ceea ce priveşte condamnarea inculpatului S.A.V. pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor.

II.4. Curtea a apreciat, totodată, că susţinerea Ministerului Public referitoare la individualizarea greşită a pedepselor aplicate ambilor inculpaţi este nefondată.

S-a menţionat că orice pedeapsă îşi poate îndeplini în mod eficient funcţiile sale, influenţând conduita celui condamnat, doar dacă este adecvată, adaptată cazului concret. La stabilirea genului, cuantumului şi modului său de executare trebuie să se ţină seama de un ansamblu de date, împrejurări şi situaţii specifice care, în cazul supus judecăţii, caracterizează conţinutul concret al infracţiunii, condiţiile în care fapta a fost săvârşită şi persoana făptuitorului.

Inculpatul S.A.V. a săvârşit infracţiunile de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi de act sexual cu un minor, infracţiuni ce sunt sancţionate de legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi şi respectiv de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Inculpata S.C.E. este autoare a infracţiunii de corupţie sexuală, sancţionată de legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani.

Gradul de pericol social concret, propriu infracţiunilor săvârşite de către inculpaţi este unul mediu, raportat la modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurările săvârşirii faptelor şi urmările produse sau ce s-ar fi. putut produce, criterii tratate pe larg mai sus în cuprinsul considerentelor.

S-a arătat că inculpaţii sunt căsătoriţi, au vârsta de 27 de ani şi au un copil minor în vârstă de 3 ani, că nu posedă antecedente penale, iar inculpata S.C.E. avea, la momentul săvârşirii faptelor, un loc de muncă. S-a avut în vedere aceea că, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei au recunoscut parţial faptele săvârşite, inculpata S.C.E. beneficiind de cauza de reducere a pedepsei prev. de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Din cuprinsul referatului de evaluare privind pe inculpatul S.A.V., întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara a rezultat că acesta nu pare a realiza în totalit. a)te impactul negativ al faptelor săvârşite şi că şansele acestuia de reabilit. a)re socială sunt incerte.

Pornind de la toate aceste considerente, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor (5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) şi e) C. pen. pe o durată de 2 ani aplicată inculpatului S.A.V. şi 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării ei pe durata unui termen de încercare de 5 ani aplicată inculpatei S.E.C.) sunt în măsură a asigura nu doar scopul preventiv enunţat de legiuitor în cuprinsul art. 52 alin. (1) C. pen., dar şi funcţia educativă a pedepsei.

S-a considerat că o pedeapsă mai severă aplicată inculpaţilor, aşa cum solicită Ministerul Public, ar fi excesiv de intransigentă şi nu ar fi în măsură să-i determine pe aceştia ca pe viitor să nu mai comită astfel de infracţiuni.

Instanţa de apel a opinat că în mod corect a dispus prima instanţă revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpata S.C.E., inculpata fiind prezentă la fiecare termen de judecată, atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel, a recunoscut integral faptele, a uzat de procedura de judecată simplificată şi nu a declarat apel împotriva sentinţei primei instanţe, ce i-a aplicat o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării ei. în aceste condiţii, aprecierea primei instanţe că temeiurile ce au fost avute în vedere la momentul luării măsurii preventive nu mai subzistă, este întemeiată.

Cât priveşte pedeapsa accesorie ce se impune a fi aplicată inculpatului S.A.V., Curtea a precizat că, deşi art. 71 alin. (2) C. pen. impune interzicerea automată a drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în cazul condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, în momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, instanţa trebuie să aibă în vedere Decizia nr. 74 din 05 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 4142 alin. (3) C. proc. pen., potrivit căreia dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii (ope legis), ci se va supune aprecierii instanţei de judecată, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Ca atare, s-a considerat că prima instanţă a reţinut în mod corect că natura faptei săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) şi Iit. e) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator - activităţi ce presupun responsabilit. a)tea sa civică şi personală, încrederea publică sau exerciţiul autorităţii -motiv pentru care exerciţiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei.

Faţă de aceste dispoziţii şi analizând circumstanţele concrete ale prezentei cauze, s-a stabilit că prima instanţă a apreciat, în mod corect, că în speţă nu se impune interzicerea dreptului de a alege prevăzut de dispoziţiile art. 64 lit. a) teza I C. pen., a drepturilor părinteşti prev. de art. 64 litd C. pen. şi a drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., acestea din urmă neavând nici o legătură cu prezenta cauză.

11.5. S-a considerat ca fiind întemeiată critica Ministerului Public referitoare la nedispunerea
prelevării probelor biologice de la ambii inculpaţi.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea S.N.D.G.J., prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în anexa legii, cum sunt şi infracţiunile deduse judecăţii prevăzute la pct. 14 şi 16, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., este dispusă de instanţa de judecată, prin hotărârea de condamnare. Or, prima instanţă a omis a face aplicarea dispoziţiilor legale mai sus citate, omisiune ce va fi îndreptată de către instanţa de apel.

11.6. Critica formulată de inculpatul S.A.V., cu privire la netemeinicia individualizării Juduciare. a pedepsei principale aplicate şi a modalităţii de executare a acesteia a fost apreciată ca neîntemeiată.

Curtea a arătat mai sus în cuprinsul considerentelor că orice pedeapsă îşi poate îndeplini în mod eficient funcţiile de intimidare şi reeducare, influenţând conduita celui condamnat doar dacă este adecvată, adaptată cazului concret. Pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile săvârşit au fost apreciate ca fiind corect individualizate atât în ceea ce priveşte cuantumul lor cât şi modalit. a)tea de executare.

11.7. Instanţa de apel a răspuns - în considerentele de mai sus - criticilor formulate de partea vătămată P.D.C., cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatului, la greşita încetare a procesului penal şi cu privire la netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului S.A.V., astfel că nu a mai reluat necesar a relua aspectele deja analizate şi argumentele expuse.

Critica formulată de partea vătămată, cu privire la faptul că, în mod greşit, prima instanţă nu i-ar fi acordat şi suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli Judiciare., reprezentând contravaloarea deplasărilor sale şi ale membrilor familiei de 7 ori la instanţă, de 2 ori la psiholog, de 3 ori la D.I.I.C.O.T. şi o dată la medicul legist a fost considerată ca neîntemeiată.

Partea vătămată a solicitat,în cuprinsul concluziilor scrise depuse la prima instanţă, acordarea sumei de 2.100 lei cu titlu de cheltuieli Judiciare, arătând că din această valoare, suma de 1.600 lei reprezenta onorariul apărătorului ales (pentru dovedirea plăţii depunând la dosar fotocopia chitanţelor) iar suma de 500 lei reprezenta cheltuieli de transport la instanţă, parchet, psiholog şi medic legist, sumă pentru dovedirea căreia partea vătămată nu a depus minime diligente.

Deşi caracterul cert al acestor deplasări nu poate fi contestat, în lipsa unor chitanţe sau bonuri fiscale instanţa de apel nu a avut certitudinea cuantumului cheltuielilor, astfel că a considerat că, în mod corect a acordat prima instanţă părţii vătămate doar onorariul achitat apărătorului ales, nu şi suma reprezentând cheltuieli de transport.

Pentru toate considerentele ce preced, în baza dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Mia a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Hunedoara şi de partea vătămată P.D.C. prin reprezentant legal P.G.M. împotriva sentinţa penală nr. 44 din 04 martie 2013 a Tribunalului Hunedoara, secţia penală, şi, în consecinţă, a desfiinţat sentinţa penală atacată, numai sub aspectul laturii penale, privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen. pentru infracţiunea de act sexual cu un minor în formă continuată comisă de inculpatul S.A.V., a greşitei încetări a procesului penal privind pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi a omisiunii aplicării dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 în privinţa inculpaţilor S.A.V. şi S.C.E.

În baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. a făcut aplicarea art. 350 alin. (1) din acelaşi Cod şi a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului S.A.V., având în vedere următoarele:

Inculpatul a fost arestat preventiv, în temeiul dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., prin încheierea penală nr. 129 din data de 13 octombrie 2012 a Tribunalului Hunedoara.

S-a reţinut, în esenţă, că există date şi indicii temeinice care fac rezonabilă presupunea că inculpatul a săvârşit, în perioada 2011-2012, infracţiunile pentru care era cercetat şi pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol generat de rezonanţa socială negativă a faptului că persoane care au comis o infracţiune de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi de viol sunt cercetate în stare de libertate.

Măsura arestării preventive a fost menţinută pe parcursul judecării cauzei, în condiţiile art. 3001 şi ale art. 3002 C. proc. pen.

Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de acesta subzistă şi impun în continuare privarea sa de libertate, iar probele administrate până în prezent nu au înlăturat indiciile reţinute de către judecătorul care a dispus arestarea preventivă a inculpatului şi care au legitimat luarea acestei măsuri, indicii ce au determinat presupunerea rezonabilă că acesta a săvârşit faptele deduse judecăţii.

De asemenea, pentru infracţiunile deduse judecăţii legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

Curtea a apreciat că subzistă şi cealaltă condiţie prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă din natura şi gravitatea faptelor comise de inculpat, din modalit. a)tea şi circumstanţele concrete de săvârşire a faptei şi din valoarea socială lezată.

De asemenea, din perspectiva jurisprudenţei C.E.D.O., existenţa unei hotărâri de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii (menţinută de instanţa de apel), pronunţată de un tribunal competent constituie un temei pentru menţinerea detenţiei preventive.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi al arestării preventive, începând cu data de 12 octombrie 2012 şi până la 17 mai 2013.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate în măsura în care nu contraveneau deciziei pronunţate şi a respins apelul declarat de inculpatul S.A.V. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, susţinând cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 172, apreciind că fapta pentru care inculpatul S.A.V. trebuie condamnat este cea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., astfel că în mod greşit au dispus ambele instanţe schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de către inculpat din infracţiunea de viol în infracţiunea prevăzută de art. 1 98 alin. (1) C. pen.

În continuare, analizând cauza, atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.L.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia ca fiind nefondat.

I. Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 385 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Astfel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale decât acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.

În cauză, decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia la 17 mai 2013, ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 385 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. se constată că recursul parchetului a fost motivat în termen, motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris, la 11 noiembrie 2013, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 385 alin. (2) C. proc. pen.

S-a constatat că la dezbateri, reprezentantul Ministerului Public a declarat că nu mai susţine criticile referitoare la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor părinteşti - în privinţa inculpatului S.A.V. - şi la reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatei S.C.E., astfel că acestea nu vor mai fi analizate de către instanţă.

Î n legătură cu critica principală, întemeiată pe dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. privind greşita aplicare a legii la stabilirea încadrării juridice a faptei săvârşite de către inculpat se susţine că acesta a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., iar nu infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., în mod greşit dispunând ambele instanţe anterioare schimbarea încadrării juridice, în temeiul art. 334 C. proc. pen.

În examinarea criticii menţionate, ce reprezintă o reiterare a motivului de apel similar invocat în faţa Curţii de Apel, instanţa porneşte de la caracterul recursului, cale de atac cu devoluţie predominant în drept, îndreptată, în principal, împotriva încălcării legii de procedură.

Se are în vedere că faza procesuală a recursului permite reexaminarea probelor şi a chestiunilor de drept substanţial doar în situaţia în care hotărârea recurată nu poate fi atacată cu apel, ocazie cu care recursul, unică cale de atac ordinară, are rolul de a înlocui lipsa căii de atac privitoare la situaţia de fapt, iar cauza este reanalizată sub toate aspectele.

În cauză, decizia atacată este pronunţată în apel, astfel că recursul examinat nu se circumscrie dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen.

Prin prisma faptului că aspectele de fapt au fost deja stabilite de către instanţele de fond şi apel, în baza unei analize ample a întregului ansamblu probator administrat in cele două faze ale procesului penal, înalta Curte apreciază că prin recursul declarat, departe de a se invoca o greşită aplicare a normei de drept la situaţia de fapt incidenţă în cauză, se solicită o nepermisă reanalizare şi modificare a situaţiei de fapt stabilite în cap. I al deciziei atacate „Starea de fapt, analiza mijloacelor de probă şi dreptul intern aplicabil", considerându-se că, din interpretarea declaraţiilor martorilor, coroborate cu plângerea formulată de către minoră ar rezulta, pe deplin, constrângerea morală a părţii vătămate în vederea întreţinerii raporturilor sexuale cu inculpatul.

Or, având în vedere că ceea se tinde a fi modificat prin critica formulată nu este norma de incriminare aplicabilă, ci situaţia de fapt reţinută în speţă, instanţa de recurs apreciază că soluţiile pronunţate de instanţele anterioare sunt temeinice şi legale, sens în care urmează a respinge critica, ca neîntemeiată.

Ca atare, constatând că susţinerile parchetului nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de ort. S859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. şi, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.LC.O.T. -Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 99 din A din 17 mai 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpaţii S.A.V. şi S.C.E.

În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată intimatului inculpat S.A.V. durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 octombrie 2012 la 25 noiembrie 2013.

II. La dosarul cauzei a fost depusă cererea apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului S.A.V., avocat C. (fostă Albu) A.L., însoţită de înscrisuri doveditoare (filele 47-53) prin care, în temeiul art. 199 alin. (3) C. proc. pen., petenta a solicitat Înaltei Curţi să dispună scutirea sa de la plata amenzii în cuantum de 500 de lei dispusă prin încheierea din data de 14 octombrie 2013.

În examinarea cererii formulate, verificând înscrisurile ce însoţesc cererea (referat pentru plata onorariilor din fondurile Ministerului Justiţie din 10 iulie 2013, certificate de naştere ale minorilor A.O. şi A.T., sentinţa civilă 3441/2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti) instanţa apreciază ca reală susţinerea petentei, în sensul că aceasta nu a fost înştiinţată despre termenul intermediar acordat în cauză la 14 octombrie 2013, considerând că nemdeplinirea obligaţiei acesteia de asigurare a asistenţei juridice din oficiu pentru inculpatul S.A.V. nu s-a datorat culpei petentei.

Pe de altă parte, având în vedere cuantumul amenzii aplicate, prin raportare la valoarea onorariului fixat pentru prestaţia petentei şi la circumstanţele personale dovedite de către aceasta, constatând justificată cererea formulată, în baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte va admite cererea formulată de doamna avocat C. (fostă A.) A.L., va dispune scutirea sa de la plata amenzii în cuantum de 500 lei dispuse prin încheierea din 14 octombrie 2013 şi va anula orice forme de executare emise conform art. 442 C. proc. pen.

III. Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchet vor rămâne în sarcina statului, instanţa dispunând aplicarea Protocolului încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei privind plata onorariilor apărătorilor din. oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba lulia împotriva Deciziei penale nr. 99/ A din 17 mai 2013 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpaţii S.A.V. şiS.C.E.

Deduce din pedeapsa aplicată intimatului inculpat S.A.V. durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 octombrie 2012 la 25 noiembrie 2013.

Cheltuielile Judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchet rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 75 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Admite cererea formulată de doamna avocat C. (fostă A.) A.L. şi dispune scutirea acesteia de plata amenzii în cuantum de 500 lei dispuse prin încheierea din 14 octombrie 2013 şi anulează formele de executare emise conform art. 442 C. proc. pen.

Definitivă

Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3697/2013. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3699/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3698/2013. Penal