ICCJ. Decizia nr. 3697/2013. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3697/2013

Dosar nr. 1241/86/2013

Şedinţa publică din 25 noiembrie 2013

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul H.F.I. şi de către partea civilă C.D. împotriva Deciziei penale nr. 92 din 21 iunie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 73 din data de 03 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 1241/86/2013, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de apărătorul inculpatului privind schimbarea încadrării juridice, în sensul reţinerii stării de provocare prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

A fost condamnat inculpatul H.F.I. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) lit. b) şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 (un) an, cu titlu de pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) lit. b) şi lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 2 decembrie 2012 până la zi şi s-a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.

În baza art. 347 raportat la art. 320 alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns acţiunea civilă promovată de părţile civile C.D. şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou" Suceava şi s-a format un nou dosar.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut prima instanţă că prin rechizitoriul nr. 560/P/2012 din 23 ianuarie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a fost trimis în judecată inculpatul H.F.I. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1), lit. i) C. pen.

În actul de sesizare a instanţei, s-a arătat că la data de 30 noiembrie 2012, pe fondul unui conflict preexistent accentuat de consumul de băuturi alcoolice, aflându-se în restaurantul D., victima C.D. i-a solicitat inculpatului să-. însoţească la toaletă pentru a-i comunica ceva important. Ajungând în locul respectiv, victima a scos de la spate un cuţit, intenţionând să-l lovească cu acesta pe inculpat. Dând dovadă de prezenţă de spirit, inculpatul a reuşit să dezarmeze victima, aruncând cuţitul (potrivit declaraţiilor sale) într-o cabină de toaletă. În acele împrejurări, victima a reuşit să-l lovească pe inculpat cu pumnul în zona regiunii orbitale stângi. După acest episod, victima a încercat de mai multe ori să-l lovească pe inculpat, fără însă a reuşi întrucât acesta, prin diverse procedee de luptă, a reuşit să o doboare la podea de fiecare dată. La ora 01.33, inculpatul i-a transmis un mesaj S.M.S. unui prieten, informându-l că l-a „trosnit" pe C.D.

Împrejurarea că în respectiva toaletă are loc un incident a fost adusă şi la cunoştinţa agentului de pază al localului, martorul A.F., de către clienţii din local. Acesta i-a observat pe cei doi ieşind din toaletă şi totodată a sesizat urma de lovitură de pe faţa inculpatului. Acest episod violent nu a continuat ulterior, iar cei doi au revenit la masă şi au continuat să consume băuturi alcoolice până la închiderea localului, fără ca între ei să mai existe vreun incident.

Părăsind restaurantul D., inculpatul şi victima s-au deplasat printr-un gang, cel mai probabil cu intenţia de a ajunge spre alte restaurante, deplasarea celor doi fiind surprinsă de camerele de supraveghere video din zona respectivă la ora 02.47.

În momentul în care au ajuns în zona parcării situate pe str. X, inculpatul a sărit asupra victimei cu intenţia de a-i suprima viaţa. Astfel, având asupra sa cuţitul victimei, inculpatul i-a aplicat acesteia multiple lovituri în zona dorsală, în zona toraco-abdominală, precum şi în zona feţei.

Sesizând că victima a fost doborâtă la pământ datorită intensităţii loviturilor aplicate, inculpatul a părăsit zona incidentului, după care s-a întâlnit cu prietena sa, martora C.A.R. şi, împreună cu aceasta, s-au deplasat la domiciliul bunicii acesteia unde a rămas până în dimineaţa zilei de 01 decembrie 2012. în momentul în care a părăsit respectiva locuinţă, inculpatul şi-a schimbat hainele întrucât a observat că geaca şi cămaşa pe care le purtase la momentul incidentului prezentau urme de sânge. Aceste obiecte vestimentare au fost puse la spălat de către martora C.A.R., fiind predate ude de către inculpat organelor de urmărire penală la data de 02 decembrie 2012.

După ce inculpatul a părăsit locul incidentului, victima a reuşit cu greu să se deplaseze din acea zonă până la domiciliul său, situat pe str. X. Momentul trecerii victimei prin gang a fost surprins de aceleaşi camere de supraveghere video la ora 02.55 - pe traseul de deplasare din parcare prin gang, pe aleea pietonală din faţa magazinului P., pe trotuarul din faţa Casei de Cultură, în zona de staţionare a taximetrelor, zona de esplanadă de deasupra parcării subterane până în faţa restaurantului O.W. unde a fost identificată o cărare de urme de sânge. Din locul respectiv, victima a fost transportată cu un taxi până la domiciliu.

Sesizând starea gravă în care a ajuns victima la domiciliu, în jurul orelor 04.30 cu aproximaţie, concubina sa, martora S.R.D., a solicitat telefonic prezenţa unei ambulanţe. Victima a fost transportată la Spitalul judeţean de urgenţă „Sf. Ioan cel Nou" Suceava, unde a fost supusă unor intervenţii chirurgicale complexe în vederea salvării vieţii.

Conform concluziilor cuprinse în raportul din 2012 întocmit de medicul legist din cadrul S.M.L. Suceava, victima a prezentat şoc hemoragie cu plăgi tăiate multiple intestinale (şapte) - intestinale jejunale şi ileale dintre care una ileală transfixiantă, plăgi înjunghiate penetrante abdominale (trei), plagă tăiată segment V hepatic, plăgi tăiate mezenterice (trei) cu evisceraţie de mare epiplon, plagă înjunghiată epigastrică (cu deschiderea articulaţiei sternocondrale drepte), plagă înjunghiată presternală dreaptă 1/3 medie, plagă înjunghiată regiunea scapulară stângă, plagă tăiată piramida nazală, plagă tăiată police stâng cu secţiunea tendonului flexor. După morfologia lor, leziunile s-au putut produce prin loviri active repetate cu un corp tăietor-înţepător (cuţit), care ar putea avea lăţimea maximă de 4 cm. în momentul agresiunii, victima se afla faţă în faţă cu autorul acesteia. In opinia medicului legist, leziunile au necesitat un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale şi totodată au pus viaţa victimei în primejdie.

La primul termen din instanţă cu procedura legal îndeplinită, inculpatul a precizat că recunoaşte săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecata, solicitând ca soluţionarea cauzei să aibă loc în procedura simplificată prev. de ort. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte. Sub aspectul laturii civile, a arătat că nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu partea vătămată, însă este de acord să-i plătească acesteia pretenţiile emise, în măsura în care vor fi dovedite.

Tribunalul, examinând actele şi lucrările dosarului, respectiv: proces verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de cercetare la faţa locului, cu planşa fotografică aferentă, schiţe de orientare, raport de constatare medico-legală din 2012 întocmit de S.M.L. Suceava, procese verbale de examinare criminalistică, adresa Spitalului judeţean de urgenţă „Sf. Ioan cel Nou" Suceava, declaraţii martori S.R.D., A.B.M., M.L.M., B.Ş.S., S.F., C.A., A.F., D.N., D.Ş.A., C.A.R., A.B., reprezentarea grafică a convorbirilor telefonice, proces verbal de conducere în teren şi planşa fotografică aferentă, planşe fotografice cuprinzând capturi de imagini ale camerelor de supraveghere video, raport de constare medico-legală din 2012, mijloace materiale de probă - coletele nr. 1, 2, 3, coroborate cu declaraţiile inculpatului, a constatat aceeaşi situaţie de fapt şi de drept ca cea descrisă în rechizitoriu.

Instanţa a apreciat că nu se justifică a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., motiv pentru care a respins, ca nefondată, cererea formulată de către acesta, de schimbare a încadrării juridice în sensul respectiv.

În drept, a reţinut tribunalul, fapta inculpatului H.F.I. care, la data de 01 decembrie 2012, într-o parcare situată în central municipiului Suceava, a exercitat asupra victimei C.D. multiple acte de violenţă cu un cuţit, în zone vitale, cu intenţia de a-i suprima viaţa, producându-i leziuni vindecabile în 30-35 zile de îngrijiri medicale cu consecinţa punerii vieţii în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv gravitatea infracţiunii care a rămas în faza de tentativă, modalitatea în care acesta a acţionat şi consecinţele produse, respectiv punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate, faptul că nu are antecedente penale, a avut o poziţie procesuală corectă în timpul cercetării judecătoreşti, chiar de la primul termen când a înţeles să se prevaleze de disp. art. 320¹alin. (7) C. proc. pen., membrii familiei sale au făcut demersuri pentru a se împăca cu partea vătămată C.D. sub aspectul laturii civile şi au plătit cheltuielile de spitalizare ocazionate cu internarea ei în urma agresiunii fizice la care a fost supusă.

În raport de aceste elemente, a apreciat că se justifică a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen. pentru a se da eficienţă juridică disp. art. 76 lit. b) C. pen., în sensul coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul mcriminator, după ce în prealabil a făcut aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen., pedeapsa de 4 ani închisoare fiind de natură să asigure reeducarea sa şi prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni, scop prev. de art. 52 C. pen.

Ţinând cont de regimul sancţionator al infracţiunii rămasă în faza de tentativă pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat acestuia şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale.

A făcut aplic, art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) lit. b) şi lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

Ţinân)d cont de modalitatea în care inculpatul a acţionat şi de consecinţele produse, instanţa nu a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 861 litc C. pen., în sensul că pronunţarea condamnării va constitui un avertisment pentru el şi nu va mai săvârşi alte infracţiuni.

În temeiul art. 88 C. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la. 2 decembrie 2012 până la zi şi a menţinut starea de arest a acestuia.

Ţinând cont de faptul că pentru soluţionarea laturii civile se impune administrarea de probe, în baza art. 347 raportat la art. 320¹ alin. (5) C. proc. pen., instanţa a disjuns acţiunea civilă promovată de părţile civile C.D. şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. loan cel Nou" Suceava, formând un nou dosar.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul, partea vătămată şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 92 din 21 iunie 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, între altele, a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea vătămată C.D. împotriva sentinţei penale nr. 73 din data de 03 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 1241/86/2013.

A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi inculpatul H.F.I. împotriva aceleiaşi sentinţe, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic, art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare (în loc de 4 ani închisoare), ce urmează a fi executată în regim privativ de libertate.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare Deciziei şi a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului H.F.I.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a constatat că apelul declarat de partea vătămată C.D. este nefondat, iar apelurile declarate de inculpat şi parchet sunt întemeiate.

A apreciat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Astfel, inculpatul apelant a comis fapta (pe care, de altfel, a recunoscut-o, beneficiind de prevederile art. 320¹C. proc. pen., dar care rezultă în mod indubitabil şi din analiza probelor administrate, amplu evidenţiate în motivarea tribunalului) în împrejurările constatate şi pe larg expuse în considerentele sentinţei penale atacate.

În raport de această situaţie de fapt, însuşită în totalitate de către inculpat, instanţa de apel a analizat solicitarea părţii vătămate de schimbare a încadrării juridice reţinute în speţă în infracţiunea de omor deosebit de grav, în modalitatea normativă „prin cruzimi", precum şi solicitarea inculpatului de reţinere în favoarea sa a circumstanţei atenuante legale a provocării.

Curtea a considerat că niciuna dintre aceste cereri nu poate fi primită.

Astfel, a menţionat că doctrina şi practica judiciară au relevat că omorul se consideră săvârşit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care depăşesc cu mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere. în acest caz, sunt întrebuinţate în mod voit anumite metode şi mijloace de chinuire a ei.

Or, în speţă, s-a apreciat că neînţelegerile dintre părţi - ambele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice - s-au declanşat în mod spontan, împrejurare în care inculpatul, având în posesia sa un cuţit, a decis să se manifeste agresiv la adresa victimei, lovind-o de mai multe ori, în mod repetat, cu acest obiect tăietor-înţepător. Aceste lovituri nu au vizat cauzarea unei puternice suferinţe părţii vătămate, ci, faţă de distribuţia lor pe suprafaţa corpului ei şi rapiditatea cu care au fost aplicate, apar ca o expresie a dorinţei de a pune capăt în scurt timp incidentului, prin lăsarea victimei în imposibilitate de a reacţiona şi de a se apăra.

S-a apreciat că inculpatul a acţionat spontan, în condiţiile în care cunoştea caracterul agresiv al victimei, iar din probatoriul administrat nu rezultă o premeditare prealabilă a actelor sale, prin care să fi urmărit sau acceptat să îi cauzeze dureri excesive.

Nici faptul că inculpatul ar fi aplicat victimei loviturile cu cuţitul, după o prealabilă activitate provocatoare a acesteia, nu a putut fi avut în vedere de către instanţă.

S-a reţinut că între cei doi a avut loc iniţial un conflict, în toaleta restaurantului D., dar care s-a finalizat, fiind urmat de rămânerea împreună a celor două părţi, care au discutat apoi în mod paşnic, consumând băuturi alcoolice.

S-a arătat că cei doi au plecat ulterior împreună de la bar, deşi, dacă situaţia ar fi rămas tensionată şi inculpatul ar fi fost în acele împrejurări provocat în vreun fel de victimă, sau dacă un nou conflict generat de atitudinea acesteia ar fi fost pe cale să se producă, ar fi avut posibilitatea să se despartă de aceasta, urmând un alt drum. Or, ei au continuat în mod paşnic deplasarea o porţiune de drum.

Cu o astfel de desfăşurare a evenimentelor, instanţa de apel a considerat că nu se poate reţine că acţiunea agresivă a inculpatului ar fi avut ca punct de plecare atitudinea provocatoare a părţii vătămate.Mai mult, victima cunoştea, la acel moment, abilităţile fizice ale inculpatului, care o dezarmase anterior, astfel că este puţin probabil să fi fost elementul declanşator al acestui nou atac, în condiţiile în care era conştientă de faptul că raportul de forţe nu era în favoarea sa.

Totodată, Curtea a reţinut că nu se poate vorbi despre o premeditare a atacului, în condiţiile redeclanşării spontane a conflictului între părţi, aspect care, dacă ar fi fost relevat în cauză, s-ar fi subsumat elementului circumstanţial care realizează forma agravată a infracţiunii prev. de art. 175 lit. a) C. pen.

Prin urmare, instanţa de apel a stabilit că fapta, în încadrarea juridică dată ei de către prima instanţă, există şi a fost comisă cu vinovăţia cerută de lege pentru existenţa ei ca infracţiune.

Sub aspectul laturii ei subiective, s-a considerat că fapta a fost comisă cu intenţie indirectă, întrucât inculpatul, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului socialmente periculos.

În ceea ce priveşte sancţiunea stabilită prin sentinţa penală atacată, s-a considerat că aceasta a fost eronat coborâtă sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă, în lipsa aplicării prevederilor art. 73 sau art. 74 C. pen.

În favoarea inculpatului - a apreciat Curtea - pot fi reţinute circumstanţele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., date fiind conduita sa anterioară adecvată în familie şi societate şi atitudinea sinceră, de recunoaştere şi regret a faptei comise.

Aspectul că în cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen. nu constituie un impediment în reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., fiind vorba despre două instituţii juridice diferite, cu efecte proprii, iar din nicio dispoziţie normativă lor aplicabilă nu rezultă că s-ar exclude reciproc.

Prin aplicarea prevederilor art. 76 alin. (2) C. pen., s-a apreciat că o pedeapsă principală de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare este necesară pentru îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de ordinea de drept, fiind de natură a determina atingerea finalităţii pentru care a fost dispusă şi a produce o schimbare a comportamentului, începând cu atitudinea sa faţă de valorile sociale şi morale pe care le negase prin săvârşirea infracţiunii şi continuând cu dirijarea în sens pozitiv a actelor de conduită ulterioare.

Instanţa nu a dispus, ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a sancţiunii aplicate inculpatului, astfel cum acesta a solicitat, date fiind modul şi mijloacele de comitere a faptei, prin aplicarea unui număr mare de lovituri de cuţit victimei, aspect care relevă un potenţial agresiv ridicat manifestat în gestionarea unei stări conflictuale şi justifică privarea sa de libertate pentru a-şi atinge scopul, de reeducare şi de prevenire a comiterii, în viitor, de noi astfel de acte ilicite.

Cât priveşte suspendarea condiţionată a executării pedepsei, s-a precizat că aceasta nu poate fi dispusă, nefiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 81 alin. (1) lit. a) C. pen. referitoare la limita de pedeapsă aplicată pentru fapta comisă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatul H.F.I., care a invocat dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. - cu referire la modalitatea de executare a pedepsei stabilită de către instanţe - şi partea civilă C.D., susţinând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 172, cu referire la dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., în sensul că în speţă, pe de o parte, s-a realizat o greşită încadrare juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului şi, pe de altă parte, inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă greşit individualizată.

La termenul de judecată din 25 noiembrie 2013, recurentul inculpat H.F.I. a declarat că îşi retrage recursul declarat.

I. în ceea ce priveşte recursul declarat de către inculpatul H.F.I., având în vedere dispoziţiile art. 385⁴alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat în condiţiile arătate în textul de lege menţionat, constatând îndeplinite cerinţele respective, Înalta Curte urmează a lua act de voinţa valabil exprimată a recurentului privind retragerea recursului.

II.1. în continuare, analizând cauza, atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată recursul declarat de către partea civilă C.D. ca fiind nefondat.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 385 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la 21 iunie 2013, ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen. se constată că recursul părţii civile a fost motivat în termen, motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris, la 11 noiembrie 2013, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 385 alin. (2) C. proc. pen.

În legătură cu critica principală, întemeiată pe dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 17¹ C. proc. pen. privind greşita aplicare a legii la stabilirea încadrării juridice a faptei săvârşite de către inculpat se susţine că, în realitate, acesta a săvârşit tentativă la infracţiunea de omor calificat (cu premeditare şi în public) prevăzut de art. 20 rap. la art. 174 şi art. 175 lit. a) şi i) C. pen. şi art. 176 lit. a) C. pen. (prin cruzimi), iar nu infracţiunea prevăzută de art. 20 rap.la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., astfel cum s-a reţinut.

Instanţa de recurs va analiza critica formulată, în raport de împrejurarea că ceea se tinde a fi modificat nu este situaţia de fapt reţinută în speţă, ci norma de incriminare aplicabilă.

În examinarea criticii mai sus menţionate, ce reprezintă - parţial - o reiterare a motivului de apel similar invocat în faţa Curţii de Apel, se constată că în doctrina şi practica judiciară s-a statuat că omorul se consideră săvârşit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mult mai mari decât cele pe care le implică, în mod firesc şi necesar, suprimarea violentă a vieţii, altfel spus, în situaţia în care făptuitorul, înainte de a ucide victima, a dorit să o tortureze.

Este de subliniat că nu în mod automat, aplicarea unui număr mare de lovituri cu cuţitul sau cu un alt obiect vulnerant duce la încadrarea faptei în omor prin cruzimi, atât timp cât nu se dovedeşte aceea că făptuitorul a dorit, în mod expres, să chinuiască victima sau să-i provoace suferinţe deosebit de mari sau prelungite în timp, în scopul de a o ucide.

Or, în speţă, conflictul intervenit între părţi după părăsirea restaurantului D. - ambele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice - s-a declanşat în mod spontan, în condiţiile în care inculpatul cunoştea caracterul agresiv al victimei, pe care a lovit-o de mai multe ori, în mod repetat, cu un cuţit.

S-a reţinut că, faţă de distribuţia loviturilor pe suprafaţa corpului victimei şi rapiditatea cu care au fost aplicate, a reieşit că inculpatul a dorit să finalizeze rapid altercaţia, prin lăsarea victimei în imposibilitate de a reacţiona şi de a se apăra, fără a se contura existenţa vreunor probe în sensul că în speţă ar fi existat intenţia inculpatului de a cauza victimei dureri excesive sau de a o tortura.

În plus, în ceea ce priveşte susţinerea recurentului parte civilă în sensul că tentativa la omor calificat a fost săvârşită cu premeditare, impunându-se schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice, Înalta Curte constată că din probatoriul administrat nu rezultă o premeditare a actelor inculpatului, în baza căreia acesta să fi urmărit sau acceptat să omoare victima cu sânge rece, neexistând elementul cronologic al trecerii unui interval de timp din momentul luării rezoluţiei şi până în momentul punerii în executare a tentativei.

În considerarea acestor aspecte, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de apel a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de acuzare, în mod justificat fiind trimis în judecată şi, ulterior, condamnat inculpatul pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat săvârşit în public.

Date fiind considerentele ce preced, instanţa de recurs apreciază că soluţiile pronunţate de instanţele anterioare referitoare la aspectele invocate sunt temeinice şi legale, sens în care urmează a respinge critica, ca neîntemeiată.

2. Cât priveşte critica circumscrisă aceluiaşi caz de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., referitor la greşita aplicare a prevederilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., se constată că în realitate, aceasta nu se subsumează cazului de casare arătat, atât timp cât ceea ce se învederează instanţei reprezintă solicitări de reindividualizare a pedepsei aplicate recurentului inculpat, în sensul aplicării unei pedepse mai severe, prin nereţinerea uneia dintre circumstanţele atenuante judiciare privind persoana inculpatului.

Aşa fiind, se constată că aspectele invocate de recurentul parte civilă C.D. privind greşita individualizare a pedepsei de către instanţa de apel nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen., nefiind legate de greşita aplicarea a unor dispoziţii legale.

Aspectele invocate de către recurent ar fi putut fi examinate de către instanţa de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de textul anterior al art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din vechea reglementare, potrivit cu care hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, incidenţă în cauză, textul anterior menţionat a fost modificat de art. 1 pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situaţiei când, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la. greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.

Or, având în vedere natura criticii invocate de către recurentul parte civilă, rezultă cu evidenţă că aceasta nu se mai circumscrie cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

De asemenea, se are în vedere şi împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispoziţiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunţată în faza procesuală a apelului.

În raport de aspectele anterior menţionate, se constată că susţinerile recurentului parte civilă privind greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. şi, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

În consecinţă, în baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă C.D. împotriva Deciziei penale 92 din 21 iunie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul H.F.I.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 decembrie 2012 la 25 noiembrie 2013.

III. Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul H.F.I. împotriva Deciziei penale nr. 92 din 21 iunie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă C.D. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 decembrie 2012 la 25 noiembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3660/2013. Penal. Organizarea, conducerea sau...		ICCJ. Decizia nr. 3698/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3617/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3655/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3659/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3660/2013. Penal. Organizarea, conducerea sau finanţarea unor operaţiuni privitoare la droguri (Legea 143/2000 art. 10). Ultrajul (art. 239 C.p.), traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2), trafic internaţional de droguri (Lege ICCJ. Decizia nr. 3698/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3699/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3700/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3701/2013. Penal